Vita Catholica Banatus Nr.3 - 2021

Nr. 3 (322-323) - 2021

Revista Diecezei Romano-Catolice de Timișoara A Temesvári Római Katolikus Egyházmegye folyóirata Zeitschrift der Römisch-Katholischen Diözese Temeswar

Încrede-te în DOMNUL Remélj az ÚRBAN Vertraue auf den HERRN

3 4

EDITORIAL Încrede-te în Domnul/ Remélj az Úrban Pr. Csaba VÁNCSA

Isten kezében” – Sándor Tivadar aradgáji plébános aranymiséje

CHRISTUS VIVIT Elogierea trecutului, lamentarea viitorului sau ACUM-ul lui Dumnezeu Pr. Daniel DUMITRU

7

RÁLÁTÁS 18 EGYHÁZMEGYEI Mindannyian eszközök vagyunk

SPIRITUALITATE Chiar și cel mai mic păcat este un zid între tine și Dumnezeu Pr. Csaba VÁNCSA

10

VATICAN Iubirea de familie: O vocație și o cale spre sfințenie. Rugăciunea oficială a celei de-a zecea întâlniri mondiale a familiilor

12

ACCENTE DIECEZANE Gânduri despre vocația sacerdotală – interviu cu episcopul emerit Martin Roos

Ft. VÁNCSA Csaba

20 21 24

ACCENTE DIECEZANE Întrunire arhidiaconală de primăvară, online Pr. Csaba VÁNCSA

CUVÂNTUL VIU Rabbi, unde locuiești?

Prof. Silvia TELESCU

DIÖZESANAKZENTE Projektvorstellung Meine Heimat – Deine Heimat – Unser Europa Josef LUTZ

Biroul de presă al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara

14

Domul, catedrala sf. Gheorghe din Timișoara – între moștenire și încredințare pentru viitor Enikő Sipos și Dr. Claudiu CĂLIN

16 10

RELATĂRI INTERDIECEZANE Înscăunarea Preasfințitului Claudiu Lucian Pop - ca Episcop de Claudiopolis

Irina-Maria LĂPĂDAT

27 ROZARIU

Valentin BUDĂU

Prof. Elena ȘTEFĂNESCU

REVISTA DIECEZEI ROMANO-CATOLICE DE TIMIȘOARA A TEMESVÁRI RÓMAI KATOLIKUS EGYHÁZMEGYE FOLYÓIRATA ZEITSCHRIFT DER RÖMISCH-KATHOLISCHEN DIÖZESE TEMESWAR anul XXVII Nr. 3 (322-323)

Adresa redacției: Timișoara 300102 Str. Ștefan cel Mare, nr. 19 tel: 0040-729-076.990 E-mail: redactiavcb2@yahoo.com https://gerhardus.ro/ro/ https://issuu.com/gerhardus.ro Nr. de aprobare 510/a 1994 ISSN 1454 - 1025

2

26

SPIRITUALITATE Despre dependența omului de Dumnezeu

Ilustrații: www.pixabay.com

VITA CATHOLICA BANATUS

Director responsabil: Pr. Csaba VÁNCSA

Colaboratori: Claudiu CĂLIN, Enikő SIPOS, Maria LÁZÁR, Astrid SCHRIFFERT, Adrian IONCSOV, Irina-Maria LĂPĂDAT, Lóránt BALLA. Design & layout: Silviu LAZĂR

Print: Tipografia DANTONY Timișoara

I

Nr. 3 - 2021

Pentru abonamente:

plata abonamentului se poate efectua prin mandat poștal pe adresa: Timișoara 300102 Str. Ștefan cel Mare, nr. 19 sau prin virament bancar în contul: RO11RNCB0249049285810001 B.C.R. Timișoara C.I.F. RO4250689

• un exemplar - 8 RON • un abonament pentru anul 2021 - 50 RON • un abonament pentru străinătate - 40 euro • un abonament susținător - 100 RON

EDITORIAL Pr. Csab VÁNCSA

„Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte pământul şi păstrează-ţi credinţa!“ Ps 37,3

În aceste vremuri tulburi și agitate pe care le trăim este foarte greu să fi creștin, mai ales creștin autentic.

Cu siguranță că le-a fost foarte greu și primilor creștini să dea mărturie despre credința lor în Isus Cristos, dar nici azi nu este deloc ușor. Nu este ușor să te lupți cu dezgustul, disprețul, bârfa altor persoane atunci când încerci să fi un bun creștin și să respecți poruncile și să trăiești o viață morală.

Recent am citit un material semnat de Andreea Tornielli, care scrie: „Suntem înconjuraţi de umbrele unei lumi închise“. Stând și gândindu-mă la vorbele acestea, mi-am dat seama că totuși mai sunt persoane care nu se înclină în faţa întunericului care înaintează, persoane care continuă să viseze, să spere, să-şi „murdărească“ mâinile implicându-se în construirea prieteniei şi a fraternităţii sociale.

La aceasta suntem chemați cu toții, așa cum în aceste zile înfloresc copacii și diferite flori de primăvară, chiar dacă vremea nu e întocmai favorabilă pentru ele și se luptă pentru a supraviețui și pentru a înflori, ca mai apoi să aducă rod. Asemenea lor, suntem și noi chemați să înflorim, să dăm mărturie, chiar de e greu, căci: „învierea lui Cristos este victoria iubirii asupra răului, o victorie care nu „sare“ peste suferință și moarte, ci trece prin ele deschizând o cale în abis, transformând răul în bine: marca exclusivă a puterii lui Dumnezeu.“ (Papa Francisc – Urbi et orbi, 12.04.2020).

„Remélj az Úrban és tedd a jót, akkor megmaradsz földeden és biztonságban élsz.“ Zsolt 37,3

Ebben a zűrzavaros és nyugtalan időben, amelyben élünk, nagyon nehéz kereszténynek lenni, főleg igazi kereszténynek. Minden bizonnyal az első keresztényeknek is nehéz volt megtartani a Jézus Krisztusba vetett hitüket, de a mai keresztényeknek sem könnyű. Nem könnyű megküzdeni más emberek lenézésével, megvetésével, pletykáival annak, aki megpróbál jó keresztény lenni, engedelmeskedni a parancsolatoknak és erkölcsös életet élni.

Nemrég olvastam egy anyagot Andreea Torniellitől, aki ezt írja: „Egy zárt világ árnyai vesznek minket körül“ és ezen elgondolkodva rájöttem, hogy még mindig vannak olyan emberek, akik dacolnak a növekvő sötétséggel, akik továbbra is álmodoznak, reménykednek, illetve aktívan részt vesznek a testvériség és az emberbarát környezet megteremtésében.

Mindannyian erre kaptunk meghívást. Tavasszal a fák még akkor is virágoznak, a virágok még akkor is kinyílnak, ha az időjárás nem kedvező a számukra. Küzdenek a túlélésért és a virágzásért, hogy később majd meghozzák gyümölcseiket. Hasonlóképpen mi is arra kaptunk meghívást, hogy „virágozzunk”, tegyünk tanúságot még akkor is, ha nehéz, mert: „Krisztus feltámadása a szeretet győzelme a gonosz felett, olyan győzelem, amely nem „ugrik” át a szenvedésen és a halálon, hanem áthalad rajtuk, utat nyitva a mélységbe, átalakítva a gonoszt jóvá: Isten hatalmának kizárólagos jelét.” (Ferenc pápa – Urbi et orbi, 2020.04.12) Ezt kell továbbadjuk, továbbvigyük mindannyian.

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2021

3

CHRISTUS VIVIT Pr. Daniel DUMITRU

Elogierea trecutului, lamentarea viitorului sau ACUM-ul lui Dumnezeu În copilărie, o auzeam adesea pe bunica mea spunând cu regret și multă nostalgie: „nimic nu mai e cum era pe vremuri!“ Uneori îmi și povestea cum era pe vremea ei. O ascultam fascinat, dar mă și simțeam confuz când era vorba de ce anume însemna acel „înainte“. Mă întrebam cum a fost posibil să se schimbe atât

4

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2021

de mult și de repede totul, gândind cu mintea mea de copil: „Ce noroc pe mine, că m-am născut după schimbarea lumii! După al doilea război mondial!“ Aveam 9 ani la Revoluția din 1989 și urma să aflu că vremurile intraseră într-un ritm accelerat de schimbare. A fost nevoie să

treacă ani buni, până să realizez că procesul de schimbare avea să fie unul continuu. Că totul devenea din ce în ce mai diferit de vremurile pe care le cunoscuseră părinții mei și că ne aflam cu mic cu mare într-o lume la fel de nouă pentru fiecare în parte. Niciunul nu se pricepea prea bine la a înțelege prezentul, dar devenea cert că stilul vechi nu mai funcționa. Generația nouă avea de mers pe o cale neumblată. „O generaţie trece, o generaţie vine, dar pământul rămâne mereu.“ (Ecleziast/ Qoheleth 1,4) Diferențele dintre generații nu apar însă ocazional, ci reprezintă un fenomen universal care transcende timpurile și se manifestă pretutindeni în lume. Se derulează, sintetic vorbind, între expresiile „pe vremea mea…“ și „tineretul din ziua de azi“ – paradoxal fiind tocmai faptul că, atunci când generația nouă „se învechește“, ea preia cele două expresii și duce mai departe reproșurile la adresa copiilor și adolescenților ce le urmează.

Să fim sinceri: generația anterioară se simte superioară celei ce-și trăiește copilăria și tinerețea în prezent! Întotdeauna mă amuză când, de exemplu, toată lumea se plânge că tinerii din ziua de azi nu cunosc noțiunea de respect. Sunt sigur că fiecare dintre noi întâlnește zilnic cel puțin o bătrână care își exprimă nemulțumirile legate de generația noastră, prin mijloacele de

transport în comun sau pe stradă, în speranța că vre-un călător cu ceva bun simț îi va ceda locul pe scaun. Dar ce se întâmplă atunci când nimeni nu dă dovadă de acel bun simț atât de așteptat? Scenariul a devenit unul clasic: se formează două tabere, fiecare reprezentând generația din care face parte. Astfel, auzim tot mai des expresii de genul: „Pe vremea mea…“ sau „Tinerii din ziua de azi…“ Dar nici „inculpații“ nu se lasă mai prejos în acest joc de cuvinte, replicile lor fiind întotdeauna pe măsură: „Te caută doamna cu coasa pe acasă și tu te plimbi cu tramvaiul!“. Râsetele și comentariile tinerilor le întăresc bătrânilor ideea că astfel de lucruri nu se întâmplau „pe vremea lor“ și, prin urmare, era mai bine atunci.

Diferenţele între generaţii sunt precum un zid, nu poţi vedea ce este dincolo de el până ce nu ţi-ai clădit drumul vieţii. Dacă sunt diferenţe între ei şi noi, între noi și voi? Da, bineînţeles. Începând de la atitudine şi comportament şi continuând cu consecinţele ce apar după deciziile luate. Problema, din punctul meu de vedere, este faptul că se generalizează prea mult; adică nu cred că toţi din generaţia anterioară erau iubitori de carte, plini de cultură generală şi bune maniere, la fel cum nici toţi cei din generaţia mea (a noastră) nu sunt nişte „puşti, plini de vicii, care tratează lucrurile cu superficialitate, dar cărora le lipsesc cei șapte ani de acasă.“ Aşadar, consider că diferenţele dintre generaţii sunt o „problemă“ tipică întâlnită de fiecare dintre noi. Nu reprezintă ceva existenţial, care ar avea nevoie de ani pentru a fi dezbătut. Sunt lucruri, gesturi şi fapte de care VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2021

5

ne-am lovit noi, acum vă loviți şi voi şi aşa mai departe. Consider, mai degrabă, că este ceea ce ne defineşte, respectiv ceea ce departajează generaţiile, limita care face conturul între cine suntem noi şi cine sunteţi voi!

Majoritatea celor adulți afirmă: tinerii sunt viitorul! Papa Francisc afirma: voi, tinerii, sunteți ACUM-ul lui Dumnezeu! Nu putem să ne limităm să spunem că tinerii sunt viitorul lumii: ei sunt prezentul pe care îl îmbogățesc cu contribuția lor. Papa recunoaște: Astăzi noi, adulții, riscăm să facem o listă de dezastre, de defecte ale tineretului din timpul nostru.

Unii poate că ne vor aplauda pentru că părem experți în găsirea aspectelor negative și a pericolelor. Dar care ar fi rezultatul acestei atitudini? O distanță tot mai mare, tot mai puțină apropiere, tot mai puțin ajutor reciproc. (CV 66) Mulți au afirmat că tinerele generaţii poartă în ele şi germenul răului, manifestat în atâtea fenomene colaterale, care nu duc deloc omenirea înainte, ci dimpotrivă. Dar putem noi să fim siguri că drumul corect era cel ales de noi cei mai în vârstă? Că noi nu avem acelaşi germen, fie şi în altă formă? Generaţiile nu au un motor de căutare care să le ducă drept la ţintă. Nu există întotdeauna un shortcut spre ea. Mai fac şi ele ocoluri, mai fac greşeli, dar aşa cum alţii au găsit până la urmă un drum, o cale, o vor găsi şi cei de după ei.

Mediul digital caracterizează lumea contemporană, iar internetul și rețelele sociale au creat un nou mod de a comunica și a stabili relații. Acest spațiu virtual este utilizat de toate generațiile, atât de cei nativi digitali, tineri născuți în era digitală, cât și de cei imigranți digitali, cei care s-au născut înainte de extinderea largă a utilizării tehnologiei digitale.

Papa Francisc spunea: Internetul este „un dar de la Dumnezeu“ care ne unește, însă trebuie să avem grijă să păstrăm un echilibru.

E-mailurile, mesajele, rețelele sociale pot fi forme umane de comunicare. Lumea digitală poate fi un mediu bogat în umanitate, o rețea de oameni, nu de cabluri. Sunt convins că și apostolii lui Isus, dacă ar fi trăit azi, ar fi avut conturi pe rețelele de socializare.

De ce? Fiindcă misiunea lor primordială a fost

6

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2021

să vestească Evanghelia, Vestea cea Bună și să le vorbească oamenilor despre dragostea lui Dumnezeu, acolo unde oamenii sunt prezenți și unde trăiesc. Mediul virtual devine o realitate în care se «depozitează», de la o zi la alta, o parte a existenței noastre, cu plusurile și căderile ei. Iar noi, apostolii de azi ai lui Isus Cristos, în aceste locuri trebuie să fim prezenți și să ne facem auziți. Unii desconsideră acest spațiu virtual, spunând că e lucrarea celui rău, însă dacă acolo s-a întronat «iadul» pe pământ, atunci trebuie să «coborâm» în el pentru a salva ceea ce este de salvat!

Cred că totul depinde de „înţelepciunea digitală“ a noastră (‘digital wisdom’), de cum utilizăm acest spațiu. Există tineri care și în acest domeniu au fost creativi și uneori geniali.

Este cazul tânărului Carlo Acutis. El a știut să folosească noile tehnici de comunicare pentru a transmite Evanghelia: în timpul vieții el a studiat miracolele și a creat și un site care le inventariază și le promovează. Carlo este deja supranumit „influencerul Bisericii“ sau „influencerul lui Dumnezeu“, pentru că tânărul a fost extrem de activ în spațiul online și, printre altele, a ajutat parohiile să ajungă la credincioși prin site-urile pe care el le-a creat.

El a fost ACUM-ul lui Dumnezeu, la fel cum și noi putem deveni ACUM-ul Lui, dacă nu privim la ce ne dezbină și ne îndepărtează; dacă nu ne lamentăm de prezent, trăind în trecut, ci împreună clădim viitorul, fiind ACUM-ul lui Dumnezeu.

SPIRITUALITATE Pr. Csaba VÁNCSA

Rugăciunea în viața mea...

Chiar și cel mai mic păcat este un zid între tine și Dumnezeu

În a treia parte a seriei noastre dedicate rugăciunii, vom vorbi despre obstacolele rugăciunii.

Mulți dintre voi pot simți că ar dori să se roage, chiar au și început să se roage sau au avut dorința de a se ruga. Dar ceva nu te lasă, din oareșice motive, ceva nu funcționează.

Pot fi multe lucruri care să te împiedice în

a te ruga, de asemenea este puțin dificil să vorbești despre un subiect care este o temă de conducere spirituală, pentru că într-adevăr fiecare persoană este unică și fiecare persoană are o poveste diferită, și de aceea este diferită și treaba care împiedică relația ta cu Dumnezeu; dar totuși vreau să îți vorbesc despre trei lucruri care constituie un fenomen destul de comun și VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2021

7

te vor împiedica cu siguranță în rugăciunea ta, dacă acestea sunt prezente în viața ta.

Primul lucru care ne-ar putea împiedica în a ne ruga este păcatul. Deseori vorbim foarte mult despre el și de aceea, mulți oameni poate s-au săturat să tot audă asta că Biserica vorbește întotdeauna doar despre păcat. Există ceva adevăr în asta, dar un lucru pe care trebuie să îl înțelegem cu siguranță este că: păcatul împiedică harul lui Dumnezeu în viața noastră.

Profetul Isaia spune în primul verset al capitolului 59 din cartea sa: „Iată, mâna Domnului nu s-a scurtat încât să nu poată mântui, nici urechea lui nu s-a îngreunat încât să nu poată asculta.“ Deci este foarte important să vedem că păcatul stă ca un zid între mine și Dumnezeu. Și nu contează aici dacă este un păcat mic sau unul mare, o mulțime de oameni se asigură că comit doar păcate mici și își spun: nici nu sunt o persoană atât de rea până la urmă.

Este foarte important să vezi că și acel cel mai mic păcat este un zid între tine și Dumnezeu. Deci, primul lucru cu care trebuie să te descurci în viața ta este păcatul, dacă vrei ca harul lui Dumnezeu să-ți permită să trăiești în comuniune cu El. Apostolul Paul spune în a doua scrisoare către Corinteni că cine apelează la numele Domnului pentru ajutor trebuie să se rupă de viața păcătoasă. Da, trebuie să ne pocăim în timp ce mergem pe calea lui Dumnezeu.

Al doilea lucru care ne poate împiedica în rugăciune este mânia, (furia, supărarea).

Este foarte important să vedem că furia nu este un păcat, așa că nu este o coincidență că nu am vorbit despre asta în primul punct.

Mânia este o emoție, un sentiment, sentimentele noastre nu pot fi non-păcat sau o altă categorie de păcat, sentimentele noastre vin pur și simplu. Poate fi un păcat acela pe care îl fac pe baza sentimentului, așa că, dacă mă enervez pe tine, mă duc la tine și te lovesc: dar este un păcat să te lovesc, mai ales din furie!

Cu toate acestea, mânia îmi poate împiedica rugăciunea, deoarece îmi leagă sufletul și nu-l mai pot deschide la fel ca și înainte pentru Dumnezeu. Când ești supărat, nu poți să te

8

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2021

ocupi de nimic altceva decât de faptul că, rana pe care ți-au făcut-o, te doare. Sunt supărat, sunt furios și doar acest lucru mă preocupă, așa că nu mă pot ruga cu adevărat.

Isus vorbește adesea despre iertare, iar iertarea este de fapt decizia voită, conștientă de a-l ierta pe cel ce a greșit împotriva mea. De a-mi înfrunta mânia și de a nu mă răzbuna pentru ceea ce s-a făcut împotriva mea, arată iubirea față de aproapele și față de Dumnezeu. Mai mult de atât, mă rog pentru tine, mă rog pentru cel ce mi-a făcut rău; așa cum a spus Isus: „să te rogi pentru persecutorii tăi, pentru vrăjmașii tăi“. Prin urmare, este important să vedem că iertarea este un act de moment. Dar, de asemenea, trebuie să văd că această vindecare a rănii este un proces îndelungat. Vezi, iertarea este o chestiune de moment, o chestiune de voință și de decizie, însă vindecarea de durerea cauzată de ceea ce mi s-a întâmplat este, la rândul ei, un proces.

Mulți oameni spun: una ca asta nu pot ierta! Nici nu trebuie să înăbuși totul în tine, Dumnezeu nu ne cere să ne negăm sentimentele, dar este important să văd că este un lucru separat iertarea și un lucru separat faptul că s-au vindecat rănile în mine, încât nu mai simt niciodată mânie când îmi amintesc de cele întâmplate. Ceea ce așteaptă Isus de la noi este iertarea.

Puteți spune că da, nu mai sunt nervos, dar rana este încă foarte adâncă, dar l-ai iertat pe agresorul tău și te rogi pentru el. Dacă iertarea a avut loc, deja atunci pornești pe calea vindecării. Cu două mii de ani în urmă Isus a recunoscut că trebuie să-i iertăm pe aceia care au făcut ceva împotriva noastră. Victima, dacă își poate ierta agresorul, poate ieși de fapt din situația în care se află și doar apoi poate porni pe calea vindecării spirituale. Până când nu-l va ierta, tot se învârte asupra aceea ce i s-a întâmplat și de fapt, își adâncește doar rana.

Pentru a te vindeca, trebuie să ierți. În plus, Isus subliniază de multe ori că iertarea este necesară pentru noi, pentru a ne putea ruga. De asemene și în Tatăl nostru ne învață să ne iertăm unul pe altul. „Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie

împărăţia Ta, facă-se voia ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.“ Deci Isus leagă iertarea noastră personală cu iertarea Tatălui. Dar cealaltă parte a Evangheliei spune că dacă ai de gând să oferi un sacrificiu și îți amintești că ești supărat pe cineva, împacă-te mai întâi cu el. Așadar, condiția întâlnirii cu Dumnezeu este să dărâmăm mânia, supărarea noastră.

Al treilea și ultimul lucru pe care vreau să-l aduc aici în discuție, care poate fi un obstacol în rugăciune, acela este lenea spirituală.

Este posibil să simțim lenea când începem să ne rugăm și, dintr-o dată, o oboseală grea ca plumbul ne stăpânește. Atunci spunem: ah, acum nu, și renunțăm la rugăciune.

Recunoaștem lenea spirituală prin orice facem, căci dacă facem ceva, aceea merge, funcționează, suntem fericiți să o facem, dar de îndată ce ne amintim că ar trebui să ne și rugăm, se așterne asupra noastră oboseala: nu am timp pentru asta, oh, sunt obosit acum. Iată, spiritul rău care încearcă să te îndepărteze de rugăciune.

De fapt, este un zid ridicat de duhul necurat – nu tu îl ridici așa cum l-ai ridicat pe cel cu păcatul – ci este ridicat de duhul cel rău, pentru a te împiedica să te rogi. Dar există un singur lucru pe care poți să-l faci pentru a lua putere asupra lui, și să începi să te rogi și să spargi peretele sau mantia de plumb a acestei lene.

Așadar, există o singură soluție pentru asta, ia-ți putere și începe să te rogi și vei vedea că după primele zece-cincisprezece minute se întrerupe ceva, iar de acolo rugăciunea continuă și lucrurile merg bine, iar sufletul tău se va putea ridica la Dumnezeu. Mantia de plumb a Satanei, lucrarea sa de scut, zidul ridicat între tine și Dumnezeu, doar prin rugăciune o poți sparge.

Aceasta ar fi fost învățătura noastră până în zilele noastre, acestea sunt cele trei lucruri care ne pot împiedica în rugăciune, păcatul, mânia și lenea spirituală. Dacă le recunoști în tine, nu dispera, există pași simpli pe care îi poți schimba, fă acel prim pas spre Dumnezeu, iar harul Lui va fi alături de tine la fiecare pas de pe drumul vieții tale.

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2021

9

VATICAN

IUBIREA DE FAMILIE: O VOCAȚIE ȘI O CALE SPRE SFINȚENIE. RUGĂCIUNEA OFICIALĂ A CELEI DE-A ZECEA ÎNTÂLNIRI MONDIALE A FAMILIILOR

Dieceza de Roma și Dicasterul pentru Laici, pentru marele dar al familiei, un loc foarte Familie și Viață prezintă acum rugăciunea special pentru relațiile de iubire. Ea este oficială pentru cea de-a X-a Întâlnire Iubirea familială: vocaţie şi cale de sfinţenie Mondială a Familiilor, care va avea loc la Roma între 22 și 26 iunie 2022. Este gata Tată Sfânt, și hashtag-ul oficial: #WMOF2022. suntem aici, înaintea ta, pentru a te lăuda şi a-ţi mulţumi pentru marele dar al familiei.

Cardinalul Joseph Kevin Farrell, prefectul Dicasterului, a subliniat că Ne rugăm pentru familiile consacrate în sacramentul căsătoriei, ca să redescopere în fiecare zi harul primit „rugăciunea este un mod de a intra şi, ca mici Biserici domestice, în inima Anului Amoris Laetitia și a să dea mărturie despre Prezenţa ta şi despre dragostea cu care Cristos iubeşte Biserica. pregătirii pentru evenimentul de la Ne rugăm pentru familiile Roma“. El a continuat spunând că „multe încercate de dificultăţi şi suferinţe, familii și comunități au așteptat mult de boli sau de necazuri pe care doar Tu le cunoşti: susţineţi-le şi fă-le conştiente timp pentru a putea porni la drum, cel de calea sfinţeniei la care sunt chemate, ca să cunoască Îndurarea Ta infinită puțin spiritual, spre Roma. Rugăciunea şi să găsească noi căi de a creşte în iubire. le va însoți și le va ajuta să înțeleagă Ne rugăm pentru copii şi tineri, mesajul adunării“. ca să te poată întâlni şi să răspundă cu bucurie la vocaţia pe care a-i gândit-o pentru ei; Vicarul Romei, cardinalul Angelo pentru părinţi şi bunici, ca să fie conştienţi De Donatis, a adăugat că „rugăciunea că sunt semn al paternităţii şi maternităţii lui Dumnezeu în îngrijirea copiilor pe care îi încredinţezi lor, trupeşte şi sufleteşte; va fi în centrul drumului de pregătire. pentru experienţa de fraternitate pe care familia o poate dărui lumii.

Ea va ghida munca noastră și va inspira reflecțiile pentru a ne ajuta, în lumina Doamne, fă ca fiecare familie să-şi trăiască propria vocaţie la sfinţenie în Biserică credinței, să discernem noile provocări ca o chemare de a deveni protagonistă a evanghelizării, în slujba vieţii şi a păcii, pe care urgența pandemică le pune în comuniune cu preoţii şi cu toate vocațiile. comunității ecleziale în ceea ce privește familiile“. Din acest motiv, „îi invit Binecuvântează Întâlnirea Mondială a Familiilor.

Amin. pe toți să se pregătească pentru acest eveniment de har pe care Biserica de la (Rugăciune oficială pentru cea de-a X-a Întâlnire mondială a familiilor Roma are bucuria de a-l găzdui, și să 22-26 iunie 2022) adreseze Domnului această rugăciune în intimitatea familiei lor, împreună cu comunitatea parohială și diecezană“.

Această rugăciune, compusă pentru cea de-a zecea Întâlnire Mondială a Familiilor, izvorăște dintr-o profundă recunoștință față de Tatăl nostru ceresc

10

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2021

inspirată de tema aleasă de Papa Francisc pentru această întâlnire: „Iubirea în familie: o vocație și o cale spre sfințenie“. Rugăciunea se dorește a fi un instrument pastoral: ea poate fi rostită de acum înainte în parohii, în comunități, acasă, pentru a ajuta la pregătirea evenimentului internațional de anul viitor. „Din iubirea trăită în viața de familie se naște vocația fiecărui copil; iubirea savurată între zidurile casei este cea care trasează primii pași pe calea sfințeniei“ - a adăugat cardinalul Farrell . O experiență de rugăciune ne introduce în sensul mai profund și eliberator al relațiilor din viața de zi cu zi. Binomul familie și vocație, împreună cu cel de familie și sfințenie, ne arată

cum relațiile familiale sunt de o importanță fundamentală în generarea iubirii. Într-o epocă plină de încercări și dificultăți, în care familiile se confruntă și fac față provocărilor și greutăților, ar putea părea oarecum deplasat sau nepotrivit să vorbim despre sfințenia familiei. De aici și importanța rugăciunii pentru a trăi pe deplin Sacramentul Căsătoriei. O relație cu Dumnezeu permite cuplurilor creștine, în fiecare zi, să reaprindă Harul pe care l-au primit, iar acest lucru îi susține în sarcinile și luptele lor zilnice.

Viața noastră poate fi întotdeauna o cale spre sfințenia personală, familială și de cuplu, o cale de a crește în iubirea față de ceilalți.

Toți membrii familiei, inclusiv copiii, Családi szeretet: Hivatás és út a szentséghez tinerii, părinții și bunicii, sunt chemați Mennyei Atyánk, să descopere în ei înșiși o chemare la Azért jövünk eléd, hogy dicsérjünk Téged sfințenie. În acest sens, viața de familie és hogy megköszönjük Neked a család nagyszerű ajándékát. poate deveni o expresie a sfințeniei Imádkozunk Hozzád minden családért, akiket a házasság szentsége szentel meg. ca „fața cea mai atractivă a Bisericii“ Add, hogy minden nap újra felfedezzék a kegyelmet, amit kaptak, (GE 9). Acest lucru ne arată cât de és mint kis házi egyházak, utilă este împletirea dintre Amoris tudjanak tanúságot tenni jelenlétedről és arról a szeretetről, amellyel Krisztus szereti az Egyházat.

Laetitia și Gaudete et Exsultate, așa Imádkozunk Hozzád minden családért, amely nehézségekkel és szenvedéssel néz szembe, cum sugerează Papa Francisc în tema amit betegség vagy olyan körülmények okoznak, amelyeket egyedül Te ismersz.

Támogasd őket, és tudatosítsd bennük Întâlnirii, pentru a înțelege mai bine a szentséghez vezető utat, amelyre hívod őket, hogy megtapasztalhassák végtelen irgalmasságodat vocația familiei.“ és új utakat találjanak a szeretetben való növekedésre. „Cuplurile creștine - a continuat Imádkozunk Hozzád a gyermekekért és a fiatalokért: cardinalul De Donatis - sunt invitate hogy találkozzanak Veled, és örömmel válaszoljanak arra a hivatásra, amelyet nekik szántál; să parcurgă împreună drumul Imádkozunk a szülőkért és nagyszülőkért: legyenek tudatában annak, hogy ők Isten atyaságának és anyaságának jelei sfințeniei, pe urmele sfinților iluștri și amikor gondoskodnak a gyermekekről, akiket testben és lélekben rájuk bízol; és a testvériség megtapasztalásáért, ale cuplurilor beatificate și susținute amelyet a család adhat a világnak. de mijlocirea lor. Exemplul este dat Uram, add, hogy minden család de părinții Sfintei Thérèse de Lisieux misszionárius tanítványokká válásra való elhívásként élhesse meg sajátos hivatását a szentségre az Egyházban, sau de cuplul Beltrame Quattrocchi, az élet és a béke szolgálatában, közösségben papjainkkal, szerzeteseinkkel, persoane care au acceptat cu încredere és az Egyház minden hivatásával. încercările dureroase ale vieții și care Áldd meg a Családok Világtalálkozóját. au văzut prezența fidelă a lui Cristos în Ámen. povestea lor de iubire. Valul de speranță A Családok X. Világtalálkozójának hivatalos imája 2022. június 22-26. generat de iubirea credincioasă a lui

Dumnezeu dă naștere la dorința de a vesti iubirea lui Dumnezeu și de a face din familie „calea Bisericii“ (AL 69), locul în care se hrănesc noi vocații.“ VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2021

11

ACCENTE DIECEZANE Biroul de Presă al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara

Gânduri despre vocația sacerdotală - interviu cu episcopul emerit Martin Roos -

„Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oile sale.“ (Ioan 10, 11) În Biserica Romano-Catolică, duminica a IV-a din Timpul Pascal este Duminica Bunului Păstor și totodată Ziua Mondială a Vocațiilor. Sf. Papă Paul al VI-lea a decretat această sărbătoare în anul 1963, în timpul Conciliului Vatican II. În cadrul Sf. Liturghii celebrate în această duminică, credincioșii se roagă pentru preoți și pentru noi vocații la viața consacrată. Cu prilejul Duminicii Bunului Păstor i-am adresat Excelenței Sale Martin Roos, episcop emerit de Timișoara, care în acest an sărbătorește 50 de ani de la hirotonirea sa întru preot întrebarea: Cum i-ar încuraja pe cei care se gândesc să aleagă vocația sacerdotală?

- Chemarea sacerdotală este o chestiune care necesită o minte foarte limpede. Cine stă și așteaptă să audă „o voce din cer“ sau așteaptă să vadă, asemenea lui Moise, un tufiș arzând în flăcări fără a se mistui, ori tânjește după o viziune – așa cum citim în Scriptură că au avut unii profeți – acela riscă să rămână de căruță.

Din acest motiv, Biserica noastră Catolică a fixat în această chestiune trei condiții de orientare: înclinația, aptitudinea sau adecvarea și acceptarea de către episcopul competent.

Cel care a simțit vreodată înclinație sau afinitate – uneori mai puternic, alteori mai vag – spre toate cele spirituale, cel care mereu simte bucurie față de toate cele care sunt legate de Credință, de Biserică, de Liturghie, de serviciul Divin și de Rugăciune, cel care se simte atras de Altar și de toate cele legate de acesta, acela să se preocupe mai intens cu acest gând, respectiv să se îngrijească ca această înclinație să nu scadă, ci – prin informare, reflecție, răbdare

12

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2021

și rugăciune – ea să fie hrănită mereu, să fie aprofundată, să se înmulțească și să crească.

O hotărâre luată la un moment dat, după o îndelungă și matură reflecție, să nu fie iarăși și iarăși supusă unor semne de întrebare, căci tot așa, nici de răsadurile din grădină, dacă vrem ca ele să crească mai repede, nu e voie să tragem toată ziua în stânga și în dreapta.

Ambele trebuie să se dezvolte și să crească în liniște: și Chemarea, dar și Răsadurile!

Dacă însă cineva este potrivit sau nu pentru Preoție – a constata aceasta – nu mai este propria sa problemă. Pentru aceasta

sunt responsabili superiorii dintr-un Seminar preoțesc și profesorii de teologie. Pentru aceasta sunt necesare, pe lângă capacitățile intelectuale de învățare – examenele la materiile de studiu trebuind să fie promovate în mod corect, onorabil – o maturitate moral-umană care se dezvoltă în mod pozitiv, armonios, dar și un program de viață spirituală experimentată.

Constatarea acestui fapt este – după cum s-a menționat – treaba superiorilor și a profesorilor din Seminarul preoțesc, acolo unde candidatul petrece șase ani de zile și unde trebuie să își dovedească cu adevărat, prin probele și prin faptele de zi cu zi, că este potrivit să fie Preot.

Aceasta este premiza de bază de la care nimeni nu poate și nu trebuie să fie scutit. Nu trebuie să fie niciunul sfințit, care nu a fost mai întâi, în prealabil în mod temeinic supus probelor.

Superiorii și profesorii îi transmit episcopului competent rezultatul examinării întreprinse de ei asupra candidaților, păstorul diecezei având a lua singur, cel din urmă, hotărârea proprie.

Cel din urmă lucru este acceptarea de către Biserică, respectiv de către dieceza pe seama și în serviciul căreia tânărul candidat va fi sfințiț de către episcop și în sânul căreia își va împlini slujirea. Așadar, nimeni nu are vreun „drept“ la Preoție, așa cum nimeni nu are voie și nu poate să fie forțat să devină Preot. În ultimă instanță, Preoția este în egală măsură și concomitent, Îndrăzneală și Har. Îndrăzneală din partea candidatului, dar și a episcopului, iar Har din partea lui Dumnezeu.

Dacă aceste trei premize există și sunt îndeplinite – înclinație, aptitudine și acceptare din partea episcopului – atunci, tânărul bărbat se poate așterne la drum, liniștit, plin de încredere și de curaj, pentru a deveni preot, pentru a se pune la dispoziție pentru a fi sfințit. După socoteala noastră omenească, Dumnezeu l-a chemat să-i slujească. Însă până la țel mai sunt necesare – după cum s-a mai zis – răbdarea, efortul, seriozitatea și osteneala profundă la studiu și în viața spirituală. Cine nu știe ce vrea, cu greu va putea să parcurgă și să reziste în cei șase ani de studiu. Încercările preotului se continuă și după sfințirea sa, în slujirea practică, de zi cu zi, unde trebuie să se aștepte la crize și greutăți. Însă profetul Neemia

ne spune: „Bucuria în Domnul este puterea noastră“ (cf. 8,10). Toate acestea sunt valabile pentru orice existență preoțească, la ele trebuie să ne așteptăm în cazul oricărei slujiri preoțești trăite și îndeplinire cu sinceritate.

Cel care vede și el în același fel toate acestea și aspiră la ele, acela va găsi întotdeauna încurajare și înveselire în următoarele cuvinte ale Psalmului 16: „Domnul este partea mea de moştenire şi cupa mea [cu sorţi], tu eşti acela care ai în mână soarta mea. Sorţii mei au căzut pe terenul cel mai bun, într-adevăr, moştenirea mea e minunată.“ (Ps 16, 5-6)

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2021

13

ACCENTE DIECEZANE Enikő SIPOS și Dr. Claudiu CĂLIN

Domul, catedrala sf. Gheorghe din Timișoara – între moștenire și încredințare pentru viitor După întemeierea vechii Dieceze de Cenad, Sf. Gerhard, primul ei episcop a consacrat și prima catedrală episcopală a noii dieceze, în cinstea Sf. Gheorghe, hram care s-a păstrat până în zilele noastre. După mutarea reședinței episcopale în anul 1732, în timpul episcopului Adalbert von Falkenstein, de la Szeged la Timișoara, au început demersurile construirii unei noi catedrale episcopale, consacrarea ei festivă a având loc cu prilejul sărbătorii Sf. Gheorghe, la 24 aprilie 1803, fiind celebrată de episcopul de de atunci, Ladislau Kőszeghy. În lucrarea sa amplă despre istoria Diecezei de Cenad și de Timișoara intitulată Erbe und Auftrag, Excelența Sa Martin Roos, episcop emerit de Timișoara redă în felul următor ceremonia de consacrare a Catedralei Sf. Gheorghe din 1803: Consacrarea catedralei, duminică, 24 aprilie, a fost precedată de sfințirea celor șase altare laterale, începând cu altarul Sf. Ioan din Nepomuk, aflat chiar la intrare, în partea stângă, care a fost sfințit luni, 18 aprilie; marți, a urmat altarul dedicat sfinților ocrotitori împotriva ciumei (Sf. Sebastian, Sf. Rozalia și Sf. Rochus) din partea dreaptă; miercuri altarul Sf. Iosif, aflat în partea stângă; joi altarul Vizitei Sf. Fecioare Maria la sf. Elisabeta din partea dreaptă; vineri altarul Sf. Cruci (al Răstignirii) în transept-stânga și sâmbătă altarul Cinei celei de Taină, în transept-dreapta. Punctul culminant al acestei săptămâni festive a fost consacrarea altarului principal, în cinstea Sf. Gheorghe – și sfințirea solemnă a catedralei în sine. (…) Aniversarea sfințirii Catedralei a fost marcată inițial în sărbătoarea Sf. Gheorghe, dar în 1811 a fost stabilită pentru a doua duminică de după Sf. Paști. Astăzi, ziua consacrării catedralei este sărbătorită în a doua sâmbătă după Sf. Paști.

(Martin Roos: Erbe und Auftrag, vol. I,2b)

14

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2021

piatră) sunt o prioritate – restaurarea lor fiind într-o bună măsură realizată. Zugrăveala interioară a Domului – în navă – a fost finalizată, acum lucrându-se la transept și la sanctuar. Denticulii și capitelurile pilaștrilor au fost restaurați, constatându-se că au fost realizați din piatră, fapt care a dus la hotărârea de a fi lăsați nepictați, natural. Pe arcul bolții aflat la trecerea din transept în sanctuar s-a descoperit o inscripție în limba latină, care atestă încheierea lucrărilor la boltă în timpul împărătesei Maria Theresia și a episcopului Nikola Stanislavich. Despre existența acestei inscripții s-a știut din opera lui Hans Diplich, „Die Domkirche von Temeswar“, însă ea a fost considerată pierdută. Textul inscrispției este următorul: REGNANTE MARIA THERESIA IMPERATRICE SEDENTE NICOLAO EPISCOPO GUBERNANTE L[IBERO] B[ARONE] AB ENGELSHOFEN ECCLESIA CATHEDRALIS CSANADIENSIS TEMESVARII REDIVIVA

În cadrul proiectului realizat cu finanțare europeană și intitulat. „Lucrări interioare şi exterioare de renovare, conservare, reabilitare a clădirii Catedralei RomanoCatolice din Timişoara şi a împrejmuirii, în vederea integrării în circuitul turistic naţional şi internaţional“ Catedrala Sf. Gheorghe se reînnoiește, urmând ca lucrările de restaurare să fie binecuvântate în acestă toamnă. Referitor la stadiul acestora Pr. Nikola Lauš cancelar episcopal, responsabil pentru acest proiect din partea Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara, ne-a declarat: „Restaurarea și renovarea Domului se desfășoară în prezent în mod continuu, pe mai multe planuri. Desigur, ca și până acum, componentele artistice (sculptură, pictură pe pânză, sticlă, feronerie,

Acum ea va fi restaurată, pusă în valoare, rămânând vizibilă. În interior se mai lucrează la sacristii și la holurile de acces spre acestea.

Restaurarea criptei este în mare măsură finalizată. În exterior s-a trecut la prima etapă – cea de asanare a fundației Domului, fiind înlăturată tencuiala și aplicându-se deja două straturi, constând din materiale profesioniste, pentru combaterea umidității. În următoarea perioadă, lucrările se vor concentra asupra fațadei principale, pe care s-a montat deja o schelă, în totalitate, până la vârfurile turnurilor.“ VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2021

15

RELATĂRI INTERDIECEZANE Prof. Elena ȘTEFĂNESCU

„Slujirea mea, nu poate fi altfel decât cea a Mântuitorului!“ Înscăunarea Preasfințitului Claudiu Lucian Pop ca episcop greco-catolic de Cluj-Gherla (Claudiopolis-Armenopolis)

„Eu, cel din urmă venit, îmbrățișez cu iubire o Biserică vie...“ Aceste sfinte îmbrățișări ale P.S. Claudiu, rostite în cadrul înscăunării sale, confirmă împlinirea dorinței de unitate a Domnului. Atunci, cu bucurie am mărturisit cu toții întreitul „Vrednic este!“ pentru noul păstor. Pentru alegerea canonică făcută de către Sinodul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, în data de 12 aprilie 2021, la Blaj, ca Episcopul Curiei Arhiepiscopale Majore, Preasfințitul Claudiu Lucian Pop să fie transferat în Scaunul episcopal de Cluj – Gherla, și-a dat acceptul, la data de 14 aprilie

16

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2021

a.c. Sfântul Părinte, Papa Francisc! Cu ajutorul lui Dumnezeu a fost posibil să trăiesc acest moment din viața Bisericii noastre, așadar, vineri seara am sosit la Centrul Spiritual Manresa, unde de atâtea ori am participat cu Preasfințitul Florentin, cu Padre Olivo și profesorii, la exerciții spirituale.

A doua zi, am pornit împreună cu frații și surorile de la Manresa, la Catedrala Martirilor și Mărturisitorilor sec. XX, unde la ora 11.00 a început ceremonia de înscăunare a Preasfințitului Claudiu. Cu adevărat, „Totul este planul lui Dumnezeu!“: starea de sănătate nu permitea să-mi împlinesc dorul de a participa fizic la eveniment, dar iată că am putut, iar mărturie stau și prezentele rânduri, dedicate cititorilor revistei noastre. Căci, dacă tot mergem la înscăunare, să scriem un articol relatant! Am înțeles imediat că învățătorul mă trimite. El îmi dă și harul ajutător! Mă gândeam - păstrând proporțiile – la Iona și cu bucurie am îmbrățișat voința Lui, pentru că-I iubesc prezența! Din acel moment, abandonată în iubirea Lui, totul a decurs fără să simt. A făcut El totul mi-a dat și-un scaun, m-a așezat întrun loc de unde și pentru voi, preaiubiți cititori, am reușit să văd pentru a fotografia, am înțeles că totul este planul Său de iubire! Pentru celebrarea solemnă, Preafericitul Lucian Cardinal Mureșan l-a delegat pe Preasfințitul Mihai, Episcopul Eparhiei Greco-Catolice de București, în prezența delegatului Nunțiului Apostolic în România și Republica Moldova. În partea dreaptă se aflau, Înalt Preasfințitul Ioan Robu și Înalt Preasfințitul Aurel Percă, Arhiepiscop de București. Era prezentă aproape întreaga Conferință a Episcopilor Catolici din România - bucurie în cer și bucurie pe pământ!

Un fior sfânt la gândul că pe scaunul acesta episcopal, au stat după cum istoria dă mărturie: Episcopul Marii Uniri, mai târziu Iuliu Cardinal Hossu, Cardinalul în „țundră de oaie“, iar acum

Fericitul Iuliu Hossu. Au urmat apoi „bunul Arhiepiscop George Guțiu și făcătorul de pace Episcop Florentin Crihălmeanu“, la a căror înscăunare am fost prezentă împreună cu soțul meu, preot greco-catolic, protopop de Reșița și canonic de Lugoj. Vrednicii înaintași au intrat în veșnicie! Eram martori ai reînvierii Bisericii, a ieșirii din catacombe. Cu zece ani înainte de Revoluție am cunoscut și am îmbrățișat o Biserică vie, L-am îmbrățișat pe Isus răstignit și părăsit, într-un nou timp al credinței, speranței și iubirii!

Am fost martorii înflăcărării cu care ne-a vorbit Preasfințitul Claudiu despre felul în care a lucrat la realizarea emblemei sale ca Episcop al Eparhiei de Cluj Gherla, redând citatul ales ca motto.

Msgr. Marius Cerghizan, numit să administreze Eparhia după intrarea în Veșnicie a Preasfințitului Florentin, ne-a vorbit despre istoricul Eparhiei de Cluj – Gherla. Am oferit Sf. Împărtășanie ca Preasfințitul Claudiu să primească putere de sus în conducerea, învățarea și sfințirea colțului de rai, de împărăție, pe care Providența i l-a încredințat. Totul se rezumă în câteva cuvinte: „se va îngriji Dumnezeu“, vorbe spuse și de părintele nostru Avram. Gânduri de iubire și speranță au transmis toate mesajele pe care le-a primit Preasfinția Sa din partea autorităților bisericești, din partea autorităților statului. Împresionant a fost momentul în care încolonați, au adus flori, copii și tineri. Apoi au adus salutul lor reprezentanții preoților, ai persoanelor consacrate, ai credincioșilor și ai unor asociații ale Eparhiei. În cadrul ceremoniei de înscăunare, Preasfințitul Părinte Claudiu a purtat crucea Fericitului Cardinal Iuliu Hossu, mantia arhierească a Î.P.S. Părinte Arhiepiscop George Guțiu, iar toiagul arhieresc pe care l-a primit este cel al vrednicului de amintire Episcop Florentin Crihălmeanu. Toate acestea reprezintă dorința noului Arhiereu de a se înscrie în linia slujirii plină de credință, speranță și iubire pe care au urmat-o acești înaintași ai săi în Scaunul arhieresc al Eparhiei de Cluj-Gherla.“ ne comunică biroul de presă al Eparhiei.

Toate mesajele pe care le-a primit păstorul urbei numite în latină Claudiopolis au arătat că Omenirea este însetată de UNITATEA dorită de Cristos! ÎPS Sa Andreicuț: «„Nu voi m-ați ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi“, gândindu-ne la Preasfințitul Florentin, ă facem unitate! Să mai putem face ca această atmosferă irenică de până acum să mai

domnescă în continuare!»

Emil Boc, Primarul Clujului: „Să continuați Testamentul pe care Preasfințitul Florentin Crihălmeanu ni l-a lăsat: dragostea de oameni, toleranța, înțelegerea și frățietatea între cultele religioase, precum și un patriotism luminat în spiritul conlucrării spirituale într-o Europă care unește religii și popoare.

Preasfinția Voastră, Clujul, astăzi, vă deschide brațele și vă îmbrățișează cu drag. Clujul este acel loc în care Estul întâlnește Vestul și Vestul întâlnește Estul. Clujul este acel unic loc în lumea aceasta unde turnurile gotice se îmbină cu cupolele bizantine, este acel loc unic în care, pe rază de un kilometru pătrat, găsiți șase culte creștine: ortodox, greco-catolic, romano-catolic, luteran, unitarian, reformat și o sinagogă. Nicăieri în Europa nu puteți găsi așa ceva. Găsiți un loc în care toleranța, multiculturalismul, spiritul ecumenic sunt lucruri obișnuite printre noi. Sunt lucruri la care fiecare dintre clujeni a contribuit și la care contribuie în fiecare zi..!“ Victor Opaschi, Secretariatul de Stat pentru Culte: Un mesaj de înaltă ținută: „un gând cu totul aparte celui de-al 9-lea Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla, Preasfințitul Florentin, care a continuat afirmarea identității Bisericii Române Unite pe linia începută de iluștrii predecesori. Chipul său luminos și bunătatea sa sufletească vor rămâne în mintea și în inima tuturor celor care l-au cunoscut, prețuit și iubit. Pentru instituția pe care o reprezint, Secretariatul de Stat pentru Culte – instituția Statului Român care empatizează cel mai bine cu viața religioasă și cu activitatea cultelor în general, Preasfințitul Florentin a fost un partener sincer, elegant și deschis dialogului interconfesional și ecumenic.“ „Orice putere ne este dată pentru a sluji... Slujirea mea, nu poate fi altfel decât cea a Mântuitorului!“ - ne mărturisește Preasfințitul Claudiu- episcop de Claudiopolis, recunoscând trimiterea în Eparhia de Cluj-Gherla, ca fiind din voința Divină! Slujirea încredințată episcopului este o slujire a unității, atât în interiorul propriei dieceze, cât și între „Biserica locală și Biserica Universală. Angajarea ecumenică a episcopului nu este o dimensiune opțională care are în vedere nu numai unitatea Bisericii sale, ci unitatea tuturor celor botezați în Cristos, unitatea tuturor discipolilor lui Cristos!“ VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2021

17

EGYHÁZMEGYEI RÁLÁTÁS Ft. VÁNCSA Csaba

Mindannyian eszközök vagyunk Isten kezében” – Sándor Tivadar aradgáji plébános aranymiséje Márton Áron gyulafehérvári püspök 50 évvel ezelőtt szentelte pappá Sándor Tivadart, aki közel negyven éve szolgál az aradgáji plébánián, amelyhez filiaként Sofronya és Szentpál is tartozik. Pappá szentelésének fél évszázados jubileuma alkalmából Sándor Tivadar plébános április 18-án, vasárnap 16 órakor mutatott be hálaadó szentmisét a helyi templomban, amelyen jelen volt Pál József Csaba megyéspüspök, Johann Dirschl általános helynök, Temesvár I. – Belvárosi plébános, Szilvágyi Zsolt pasztorációért felelős püspöki helynök, Temesvár IV. – Józsefvárosi plébános, a temesi és marosi főesperesség több papja, Tóth Csaba Arad megyei prefektus, Bognár Levente aradi városi tanácsos, Faragó Péter parlamenti képviselő, az aradi Kölcsey Egyesület képviseletében Berecz Gábor elnök és Fekete Károly alelnök, Szegedről dr. Faltin Erzsébet.

A szentmise kezdetén az egyháztanács egyik képviselője méltatta az ünnepelt plébánost és kiemelte: a papi szolgálat olyan, mint a mezőn dolgozók munkája. Hiszen a pap is vet, de nem tudja mit és mikor fog aratni.

Egy-egy kalász, ha megnő, a belseje lehet üres vagy tele szemekkel. Az oltár előtt lévő ötven arany kalász is ezt jelképezte. A méltatásban elhangzott továbbá, hogy a plébános mennyit fáradozott a magyar nyelv és hagyományok ápolásáért, megőrzéséért.

Sándor Tivadar plébános a szentmise bevezetőjében hangsúlyozta: „Mindannyian eszközök vagyunk Isten kezében. Ő bőségesen osztja ajándékait, mi pedig el kell juttassuk a szegényekhez, a betegekhez az Ő vigasztalását,ugyanakkor együtt kell tudjunk sírni a sírókkal.”

Szentbeszédében Szilvágyi Zsolt

18

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2021

pasztorális helynök így fogalmazott: „A mai evangéliumban hallottuk, hogy a tanítványok elbeszélték, mi minden történt velük az úton.

Tivadar atya, gondolom, az elmúlt napokban te is sokszor elgondolkodtál azon, mi minden történt veled az úton…”

A továbbiakban a szónok három dolgot emelt ki, amiért hálát kell adni. „Az első, hogy az Úr meghívta Tivadar atyát és melléje

szegődött. Az Úr sokszor mellénk szegődik a Szentírás szavai által, az imák által, de sokszor emberek által is, akik az Ő eszközei. Így Tivadar atya életében is voltak ilyen eszközök, akik életében elkísérték. A második a tanúságtétel hiszen az evangéliumban Jézus tanúként küldte a tanítványokat. Az Úr mellénk szegődik, hogy mi is segítsünk másoknak.

Mindannyian tanúságtevők vagyunk, de a papi élet méginkább Istenről kell, hogy szóljon. Tivadar atya Szent János

adni a keresztért”- mondotta Szilvágyi Zsolt pasztorális helynök.

A szentmise végén Pál József Csaba temesvári megyéspüspök beszédében kiemelte: a papok élete szolgálat, valamint áldozat, mivel Jézus Krisztust kell hirdetniük. „Az egész Egyházmegye veled ünnepel ma, együtt ad hálát és köszöni meg őszinte és odaadó szolgálatodat, a hívek, a fiatalok és az idősek iránt tanúsított gondoskodásodat és törődésedet. Kívánom, hogy a téged meghívó

apostol szavaival indult el papi életútjára: „Ne szeressünk szóval, hanem tettekkel és igazsággal”… Tivadar atya sok helyen tett tanúságot tettekkel, a plébánián, a Caritasnál, a Csiki Gergely Líceumban, az aradi értékek megmentéséért fáradozva. A harmadik amiért hálát lehet adni, a kereszt. Nem mindig könnyű ezért hálát adni, de a papi életben fontos hálát

Atya legyen vigasztalód és bátorítód, Ő legyen legfőbb örömöd és boldogságod a további szolgálatodban is, amelyhez erőt, egészséget, sok-sok örömet és kitartást kívánok neked főpásztori áldással” – fogalmazott a Főpásztor.

A szentmise végén az ünnepelt hálát adott a jó Istennek, és köszönetet mondott mindazoknak, aki jelen voltak az életében és segítették őt hivatásában.

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2021

19

ACCENTE DIECEZANE Pr. Csaba VÁNCSA

Întrunire arhidiaconală de primăvară, online Deoarece situația epidemică, în continuare, nu permite organizarea unor evenimente cu un număr mare de participanți, întrunirea preoților care slujesc în parohiile celor trei arhidiaconate ale Diecezei de Timișoara a avut loc și de această dată online, în data de 13 aprilie 2021, începând cu ora 10.00, pe platforma aplicației ZOOM. Tema întâlnirii: Omiliile noastre în spiritul Evangelii Gaudium a fost prezentată de Pr. Francisc Doboș, preot din Arhiepiscopia de București. În deschidere E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timișoara, i-a salutat cu mult drag pe preoții prezenți, dar și pe pr. Francisc, pe care l-a prezentat tuturor ascultătorilor.

Pr. Doboș și-a început prelegerea cu o relatare din propria-i experiență, cum s-a pregătit el pentru preoție, respectiv cum s-a pregătit pentru a predica. Câte întrebări a avut la începutul drumului cu privire la ceea ce le va spune oamenilor.

Invitatul a vorbit despre experiența de a vorbi în fața diferitelor grupuri, sau chiar în fața membrilor altor confesiuni. „Fiecare avem

20

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2021

limbajul personal pe care-l folosim în predicare, acele tehnici trebuie să le folosim bine de tot.

Totodată, când predicăm, să nu ne înflăcărăm atât de tare încât să uităm de noi și să vorbim zeci de minute bune“ – a conchis vorbitorul.

Vestirea Cuvântului lui Dumnezeu ne pune într-o situație în care trebuie să fim concentrați asupra temei, în care trebuie să ne adunăm gândurile, pe care trebuie să le transmit confraților: „…căci nu pot să ajung duminică la altar/ amvon nepregătit. Să-mi caut o oarecare recuzită prin care să vorbesc despre Cuvântul lui Dumnezeu.“ Prelegerea a constituit un discurs foarte deschis, în care pr.

Francisc Doboș a vorbit despre experiențele sale proprii. Chiar de aceasta a fost foarte captivant, iar preoții au ascultat cele spuse cu mare atenție. După prelegere, preoții din Arhidiaconatele de Timiș, de Mureș și al Banatului Montan au participa la ședință, în grupuri separate, unde au discutat despre cum predică fiecare personal și despre cum ar trebui să fie, de fapt, predica, conform celor auzite.

La final, după reuniunea în plen, întâlnirea s-a încheiat cu antifona Regina Coeli.

CUVÂNTUL VIU Prof. Silvia TELESCU

Rabbi, unde locuiești?

Isus ne-a stâns în jurul său să învățăm să-l găsim în rugăciunea izvorâtă din cuvântul divin, Lectio Divina.

Pregătire:

Reculeși, conștientizând în fața cui stăm, așteptăm cu dragoste ca El să ne vorbească.

Pentru a pricepe cuvântul Sfintei Scripturi așa cum ni-l vestește Sfânta Biserică. Cerem asistența Duhului Sfânt, mijlocirea Sfintei Fecioare Maria, ca ea să ne dobândească darul înțelepciunii.

Lectio:

Evanghelia (In 1,35-39) este citită rar, în prezența lui Dumnezeu, ca să cântăm, să înțelegem ce vrea Dumnezeu să ne spună, să scufundăm cunoașterea lui și prin urmare, iubirea pentru El. Medităm fragmentul din Evanghelia Sf. Ioan 1,35-39: „În ziua următoare, Ioan stătea din nou împreună cu doi dintre discipolii săi. Şi, privindu-l pe Isus care trecea, a zis: „Iată-l pe Mielul lui Dumnezeu!“. Cei doi discipoli ai săi l-au auzit vorbind şi l-au urmat pe Isus.

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2021

21

Isus, întorcându-se şi văzându-i că îl urmează, le‑a zis: „Ce căutaţi?“. Ei i-au spus: „Rabbí – ceea ce, tradus, înseamnă «Învăţătorule!» – unde locuieşti?“. El le-a zis: „Veniţi şi vedeţi!“.

Aşadar, au venit şi au văzut unde locuieşte şi au rămas la el în ziua aceea. Era cam pe la ceasul al zecelea.“

Tăcere:

Las cuvântul citit/auzit să pătrundă tot mai adânc, din ureche în mintea, memoria, imaginația, voință, sensibilitatea mea.

Cuvântul-Dumnezeire este viu, puternic, lucrător „Cuvântul Meu care iese din gura mea nu se întoarce la bine fără să dea rod, ci

22

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2021

face voia și își împlinește rostul lui.“ (Is 55, 10-11). Dăm timp cuvântului să pătrundă în suflet, să-și facă lucrarea, pentru a aduce roade corespunzătoare acestuia. Tăcere. Nu e timp pierdut! Agricultorul, după ce a semănat câmpul, așteaptă în tăcere ca sămânța să prindă viață spre rodire.

Meditatio:

Acum e rândul meu să mă adresez Lui. Mă primește, tace, mă ascultă. Încep să meditez.

Reflectez la scena relatată, la Isus și la celelalte personaje din grupul său. Ce importanță are pentru viața mea?

Suntem părtași la o întâlnire dintre Isus

și doi discipoli ai lui Ioan Botezătorul. Aceștia sunt mișcați de mărturisirea de credință a maestrului lor: „Iată, Mielul lui Dumnezeu“ și de persoana lui Isus, purtând pecetea umilinței, expresia unei iubiri de nedescris, ce trecea prin fața lor. Mânați de o putere căreia nu i se puteau împotrivi, s-au grăbit să-l ajungă din urmă pe Isus „Rabbi, unde locuiești?“, „Veniți și vedeți“ a fost răspunsul – invitația lui Isus.

Cei doi ucenici au rămas la El în ziua aceea. Știm că ei au devenit apostoli fideli ai lui Isus până la sfârșitul vieții lor. Verbele cele mai importante din acest text sunt: „ce căutați“, „veniți“, „vedeți“, „au rămas la El“.

Mulțumim Doamne pentru dragostea Ta, pentru răspunsul afirmativ dat de cei chemați să slujească Împărăția lui Dumnezeu.

Mulțumim pentru mulțimea de oameni de toate categoriile care te-a căutat, găsind la Tine cuvintele vieții veșnice, cuvintele de mângâiere, de vindecare, de iertare, de lumină.

Doamne, noi cei de azi, avem posibilitatea să te găsim? Încrezători în promisiunea ta „... cine caută găsește“ (Mt 7,8), te rugăm, spunene unde locuiești acum?

Textul evanghelic ne dă prilejul să ne reamintim sau să învățăm despre unde „stă“ Dumnezeu, unde ne putem întâlni cu El. Dumnezeu Creatorul este prezent în întreaga sa creație, prezent, deci, în tot și în toate. Acestea ne îndreptățește să ne rugăm Lui din orice spațiu ne-am afla. Dumnezeu cel viu este prezent în Cuvântul său divin „care rămâne în veac“ (Is 40,8). Citește și meditează Sf. Scriptură zilnic. Hrănindu-ți sufletul, adunând putere de mântuire și lumină care revelează Adevărul. Îți manifești prezența activă în Biserică, în slujirile din ea, prin sacramentele administrate de preoți. Da, te poți ruga și acasă, pe stradă, în timp ce călătorești fiindcă Dumnezeu este omnipotent și omniprezent.

Dar, care instituție, autoritate sau persoană civilă are puterea de a te transforma într-o făptură nouă – într-un fiu al lui Dumnezeu?

Colocviul cu psihologul poate aduce iertarea păcatelor, refacerea relației cu Dumnezeu ruptă prin păcat? Te poți împărtăși cu trupul, sângele, sufletul și dumnezeirea lui Isus, în

afara Bisericii, în vre-un context civil? Categoric NU! Toate sacramentele sunt administrate în Biserică, în numele lui Cristos.

Biserica este casa lui Dumnezeu prin excelență. Acolo „locuiește“ El. La Sfânta Liturghie, Preasfânta Treime hrănește sufletul nostru cu hrana nepieritoare a Cuvântului și a Euharistiei.

Isus stă ca un prizonier în închisoarea de iubire a sfântului Tabernacol. Este veșnic acasă. Nu exclude pe nimeni. El este singurul prieten disponibil totdeauna. Se bucură să-i călcăm pragul „Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați...“ O scurtă vizită la Isus Euharisticul, adorația euharistică sunt ocazii să te întâlnești cu El și să-i spui tot ce-ți apasă sufletul și vei experimenta puterea iubirii Lui. Curaj! Intră în casa Tatălui Ceresc, căci ești fiul lui așteptat. Îl întâlnim pe Isus și în persoanele cu care se identifică „tot ce ați făcut unuia dintre frații mei cei mai mici, mie mi-ați făcut“ (Mt 25,40), precum și în rugăciune „unde doi sau trei sunt adunați în numele meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor“ (Mt 18,20). Dumnezeu locuiește în locul cel mai ascuns al fiecărei persoane: în sufletul, în inima lui. Fiecare locuiește în inima celui pe care-l iubește.

Dumnezeu este iubire, te iubește, locuiește în tine. Oferă-i timp să-ți vorbească.

Oratio:

Doamne, îți mulțumim pentru nesfârșita înțelepciune și iubire manifestată prin prezența Ta accesibilă tuturor oamenilor.

Pentru multiplele forme de manifestare a prezenței tale iubitoare! Doamne, trimite o foame pe pământ după hrana nepieritoare: Cuvântul lui Dumnezeu și Euharistie.

Contemplatio:

Dialogul de iubire cu Tine, tinde către dăruire, tinde spre iubirea aproapelui.

Contemplația ne ajută să ne menținem inima atentă la prezența lui Cristos în mijlocul nostru, până la sfârșitul zilelor. „Domnul este alături de toți cei care-l cheamă, de toți cei care-l cheamă în adevăr“ (Ps 144).

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2021

23

DIÖZESANAKZENTE Josef LUTZ

Projektvorstellung: Meine Heimat – Deine Heimat – Unser Europa Was bedeutet eigentlich Heimat? Wenn Sie diese Frage Ihrem Gegenüber stellen, wird dieser sehr wahrscheinlich zunächst einmal etwas darüber nachdenken müssen, bevor Sie eine Antwort erhalten. Ganz gleich ob dieses Nachdenken kürzer oder etwas länger ausfällt, Ihr Gegenüber kann ihnen diese Frage mit Sicherheit beantworten. Fragen Sie nun eine weitere Person, wird sich die Situation wiederholen. Jedoch erhalten Sie eine andere Antwort als von der zuvor befragten Person.

Diese Frage-Antwort-Spiel können Sie so oft wiederholen wie Sie möchten, Sie werden höchst wahrscheinlich nie eine genau gleiche Antwort zu hören bekommen. Möglicherweise werden Sie einen gewissen Konsens erkennen, wobei Heimat durch soziale, emotionale und räumliche Aspekte oftmals definiert wird.1 Exakte Definitionen werden nichts desto trotz wohl eher kaum vorkommen.

Aus diesem kleinen Gedankenexperiment soll deutlich werden, dass jedes Individuum Heimat anders definiert. Dabei spielt der Verwendungskontext sowie die Persönlichkeit und die Position des Individuums eine entscheidende Rolle.2 Die Diversität des Heimatbegriffs macht deutlich, wie wertvoll und gleichzeitig überaus wichtig es ist, sich mit der eigenen Heimat und auch der Heimat seiner Mitmenschen auseinander zu setzten.

Indem man über die Heimat und deren Vergangenheit nachdenkt, lernt man zum einen

24

1 Text Projektvorstellung Sauerteig S.4 2 Text Projektvorstellung Sauerteig S.4 * Im Nachfolgenden wird zur besseren Lesbarkeit das männliche Subjekt gebraucht, gemeint sind jedoch alle Geschlechter VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2021

einiges über sein Umfeld kenn, zum anderen ebenfalls viel über sich selbst. Was ist einem persönlich wichtig? Wo fühlt man sich wohl?

Warum fühlt man sich dort wohl, oder warum nicht? Diese Fragen können einem helfen sich selbst besser kennenzulernen.

Ein Austausch unter seinen Mitmenschen über deren Heimatdefinition wirkt horizonterweiternd und erleichtert einem, seinen Gegenüber zu verstehen, zu achten und sich ein Stückweit in ihn hineinzuversetzen.

Das Projekt „Meine Heimat – deine Heimat – Unser Europa“ soll diese Vielfältigkeit der Heimat aufzeigen. Gemeinsamkeiten sowie Unterschiede aufzeigen und Blickwinkel erweitern, um Toleranz und Gemeinschaft zu fördern.

Das Konzept ist auf Schüler und Schülerinnen* und Studierende ausgelegt, die ihre Heimat sowie deren Vergangenheit und die Heimat ihrer Mitmenschen genauer kennenlernen wollen.

Das Projekt ist in drei Einheiten untergliedert, die alle aufeinander aufbauen.

Zunächst sollen die Schüler ihre eigene Heimat unter dem Thema „Meine Heimat“ erkunden. Dabei sollen sie mithilfe eines digitalen Tagebuchs sich selbst vorstellen und von ihren Familien, ihren Wohnstraßen/ Häuserblöcken und emotional besetzten Orte im Wohnviertel berichten. Die Schüler sollen dabei darauf achten, dass sie nicht ausschließlich auf positive Begebenheiten eingehen sollen. Auch negative Seiten oder Missstände der Heimat können und sollen hierbei aufgezeigt werden. Nach Ablauf dieser Phase erfolgt die Begegnung in der Projektgruppe der jeweiligen Schule. Hierbei sollen Erfahrungen ausgetauscht werden.

Nach dem Gruppenaustausch untereinander, soll die Projektgruppe gemeinsam eine Dokumentation erstellen, die alle Aspekte der Schüler zusammenfasst. Aus dem digitalen Einzel-Tagebuch wird ein gemeinsamer Beitrag der gesamten Projektgruppe der Schule.

Gleichzeitig oder nach dem ersten auseinandersetzten mit der eignen Heimat sollen die Teilnehmer die Geschichte ihrer Heimat kennenlernen. Dafür sollen sie sich mit ihren Eltern, Großeltern und Urgroßeltern zusammenschließen, um von ihnen zu erfahren was für sie Heimat bedeutet und warum.

Den Schüler wird dadurch aufgezeigt, dass die Geschichte der vorherigen Generationen ihre Heimat und damit auch sie persönlich beeinflusst.

Anschließend sollen die Teilnehmer die Heimat ihrer Mitmenschen unter dem Thema „Deine Heimat“ erkunden. Die Projektgruppen der jeweiligen Schulen treffen sich hierzu gemeinsam zu einer Projektwoche, um die Ergebnisse aus der ersten Projektebene den anderen Gruppen vorzustellen.

Nachdem jede Projektgruppe vorgestellt wurde, soll ein Austausch stattfinden. Es soll über Gemeinsamkeiten und persönliche Wiedererkennung in den Erzählungen der Anderen gesprochen werden. Dabei entsteht ein Bild, mit dem sich jeder Schüler identifizieren kann. Es soll so aufgezeigt werden, dass Heimat nicht nur eine persönlich betrifft, sondern auch seine Mitmenschen. Eine gemeinsame Heimat – „Unser Europa“ – entsteht. Aus den Gesprächen sollen die Teilnehmer gemeinsam aktuelle Problemstellungen entwickeln, welche sich anhand der zuvor vorgestellten Ergebnisse der ersten Projektebenen herauskristallisieren.

Nach Festlegung des gemeinsamen, übergeordneten Themas, sollen die Schüler gemeinsam die Problematik und deren Folgen weiter erkunden. Impulsvorträge und Themenabende könnte hierbei unterstützend wirken. Im Anschlusssollen die Schüler mögliche Lösungen/Verbesserung/Projekte zum übergeordneten Thema entwickeln, die sie anschließend in der Projektebene 3 an ihrer Schule umsetzten können.

Im letzten Schritt des Projektes engagieren sich die Gruppen gemeinsam im Bereich des übergeordneten Themas aus Projektebene 2. Diese Ebenen findet abschließend in der Heimat der jeweiligen Projektgruppen statt.

Jede Schule kann dabei eigene untergeordnete Projekte mithilfe der Ideen aus der zweiten Projektebene durchführen. Die verschiedenen Projektgruppen stehen hierbei eng im Austausch. Alle Ergebnisse und Projekte sollen hierzu gebündelt, beispielsweise auf einer Webseite, dokumentiert werden.

Bei Interesse an diesem Projekt wenden Sie sich an Prof. Dr. Rainer Bendel, St. Gerhardswerk, Jahnstr. 30, D-70597 Stuttgart.

E-Mail: RBendel@blh.drs.de

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2021

25

SPIRITUALITATE Irina-Maria LĂPĂDAT

Despre dependența omului de Dumnezeu Povestea biblică a lui Iov, din Vechiul Testament este un bun model de referință pentru oameni, ea reflectând totodată și un scenariu de viață cu un final fericit, în cele din urmă, în lumina credinței în Dumnezeu Creatorul. După cum știm, Iov, un om drept și credincios a fost supus unor încercări grele și insuportabile, pierzându-și averea, copii și sănătatea, într-un mod care apare ca fiind nedrept și revoltător. Îndoielile care l-au marcat pe Iov, spre finalul nenorocirilor abătute asupra lui, sunt justificate. Aceste îndoieli le-au avut probabil toți oamenii, la un moment dat în viața lor. Cu toate acestea, să avem în vedere un lucru esențial, care îl face pe Iov un model de urmat pentru noi și care l-a diferențiat pe acesta de alți oameni din jurul său. În ciuda întrebărilor pe care și le-a pus, zăcând bolnav de lepră, credința lui Iov a rămas neclintită în inima lui. El nu a căutat justificare în nedreptăți și nenorociri fără noimă pentru a-și pierde credința, ci mai ales s-a întors spre sine și s-a considerat păcătos, sau în orice caz nu suficient de bun. În aceste momente, Iov i-a cerut lui Dumnezeu să-i arate unde și cu ce a greșit, fără a se revolta. Faptul că inima lui Iov a rămas aceeași a constituit probabil motivul pentru care Dumnezeu i-a redat tot ceea ce pierduse, binecuvântându-l cu viață lungă.

Această poveste bibilică ne arată că am fost construiți să fim dependenți de Dumnezeu. Chiar dacă credem că nu suntem, ci suntem inteligenți și puternici, acest lucru este o amăgire. Numai legătura cu Dumnezeu și cu încrederea în acesta, ne poate elibera de celelalte dependențe lumești, care ne încorsetează. Este foarte greu pentru unii oameni, aproape imposibil chiar, să renunțe la tot felul de înclinații nocive, cum ar fi tutunul, alcoolul sau alte feluri de droguri, ori vicii. Acestea vin în contradicție cu dependența de Dumnezeu, pentru că numai înțelegând acest lucru sau mai degrabă trăindu-l pe Dumnezeu în viața lor, numai atunci ar fi posibil pentru oricine să se elibereze de toate celelalte dependențe care înrobesc nu numai trupul, cât mai ales sufletul.

Așa cum cel rău a intervenit în viața lui Iov, nu pentru că acesta ar fi fost un păcătos, după cum relatează Sfânta Scriptură, ci tocmai pentru că era un om credincios și bun, tot așa cel rău este prezent în lume, luptând cu trudă pentru deturnarea omului dinspre Dumnezeu. Dar să nu uităm că totuși cel rău nu poate fi fericit în lucrarea sa, pentru că numai bunătatea, liniștea, iubirea pot aduce fericirea.

Lipsa acestora din viaţa noastră poate duce la o permanentă nemulţumire, aşa cum se întâmplă

26

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2021

şi cu cel rău. Micile victorii pe care le câștigă nu îl mulțumesc, pentru că deși câștigă în fiecare zi câte o bătălie sau mai multe, nu reușește să câștige războiul. Căința, vorbele și faptele bune, actele de caritate, anihilează tot răul făcut, năruind ca un castel de nisip lucrarea celui rău.

Cred că noi suntem creatori ai vieții noastre prin viața de fiecare zi, în special prin cuvintele pe care le spunem, cât și prin ceea ce gândim, căci nu putem nega că suntem stăpâni ai gândurilor noastre.

Chiar și acest ultim an, cu toate provocările sale, a avut rostul său. Pentru unii viața nu s-a schimbat prea mult, pentru alții în schimb au intervenit schimbări semnificative, generate de restricții, izolare, restricționarea interacțiunii umane sau altele similare. Însă în fond, credința în Dumnezeu este farul care ne luminează, indiferent unde suntem sau ce facem. Povestea lui Iov ne demonstrează puterea devoțiunii sincere, care nu este dependentă de fericire trecătoare și abundență, ci care rămâne aceeași și în momentele dificile. Totodată, mai putem desprinde și concluzia faptului că probabil reacțiile noastre la ceea ce trăim sau ni se întâmplă, ne pot ghida cursul spre ceea ce vom deveni. Dacă Iov s-ar fi răzvrătit împotriva lui Dumnezeu, ar mai fi fost el răsplătit cu finalul fericit care știm că l-a avut?

Aceasta este o întrebare la care nu avem răspuns și nu putem ști cum ar fi decurs lucrurile, dar știm din lectura biblică că Dumnezeu a îngăduit lucrarea celui rău asupra lui Iov, tocmai știind că acesta din urmă va rămâne la fel, devotat lui Dumnezeu. Viața este un dar pentru fiecare om și fiecare zi merită trăită în lumina a ceea ce Dumnezeu dorește de la noi și a contribuției pe care o putem avea fiecare la binele din jurul nostru.

ROZARIU Valentin BUDĂU

Mă cufund în rugăciune Și vreau să mă regăsesc Dragostea pentru Rozariu Pe Maria s-o cinstesc!

Să primesc acea putere Ce mi-o dă doar Dumnezeu Să recit cu drag Rozariul Chiar de poate-mi pare greu.

Să o bucur pe Fecioară Că și eu pot spune da Și să port cu drag Rozariul Fără a mă rușina.

Să pătrund mereu o taină Să știu mult a contempla

Iar misterele de slavă Să îmi schimbe viața mea.

Să-nțeleg să îmi duc Crucea Chiar de drumul este greu, Mă va ajuta Fecioara De spun un Rozariu eu.

Inima se va deschide Bucurie voi afla Și voi spune da într-una Îngerul mă va-ndruma. Într-un cerc voi sta de-acuma Pentru a fi călăuzit Să mă rog mult la Fecioară Prin Rozariul cel sfințit.

VITA CATHOLICA BANATUS

I

Nr. 3 - 2021

27

REVISTA DIECEZEI ROMANO-CATOLICE DE TIMIȘOARA A TEMESVÁRI RÓMAI KATOLIKUS EGYHÁZMEGYE FOLYÓIRATA ZEITSCHRIFT DER RÖMISCH-KATHOLISCHEN DIÖZESE TEMESWAR anul XXVII Nr. 3 (322-323)

ISSN 1454-1025

Sponsor:

Partener: