Vita Catholica Banatus Nr. 2 - 2019 by Episcopia Romano-Catolică Timișoara / Bistum Temeswar / Temesvári Egyházmegye

Nr. 2- (296-297) - 2019

Revista Diecezei Romano-Catolice de Timișoara A temesvári római katolikus egyházmegye folyóirata Zeitschrift des Römisch-Katholischen Bistums Temeswar

Renunțare pentru Dumnezeu Lemondás Istenért Verzicht für Gott

EDITORIAL

Viața trebuie trăită și nu privită de la distanță

E.S. Iosif Csaba PÁL

SFÂNTUL PĂRINTE

PE SCURT 14 ȘTIRI Știri din Dieceza de Timișoara

A. DANCĂ

16 Rumänien

Ce loc are în inima ta fratele tău flămând, bolnav sau deținut?

Papstbesuche 1999 und 2019 in

5 Renunțare pentru Dumnezeu Fam. CIUBOTARU

TINERET

6 Postul: Moda trecutului? Astrid SCHRIFFERT

Erwin Josef ȚIGLA

PEDAGOGIE

Renunțare pentru Dumnezeu,

17 Confirmarea Iubirii Reciproce prin Imitatio Christi

Prof. Elena ȘTEFĂNESCU

COPII

Warum fasten die Menschen? A renunța pentru Dumnezeu Időrendi sorrend Constanța BUGARIU

ale participanților la cea de-a 12 Mărturii XXXIV-a Zi Mondială a Tineretului Adrian IONCSOV / Raul CIOCANI

FAMILIE

PANAMA

PAGINA PSIHOLOGULUI

18 Renunțarea la Ego Psih. Dr. Irina VASTAG

DOM

ÎNDRUMARE

Renunțând vom dobândi…

oficială a lucrărilor de 19 Deschiderea renovare la Domul Sf. Gheorghe

Pr. Nikola LAUŠ jr.

Dr. Claudiu CĂLIN

aLAPgondolat

GERHARDINUM

9 Nem csak kenyérrel… Ft. VÁNCSA Csaba

10 Kérem!… Köszönöm… Bocsáss meg… KATÓ Gizella

20 Educația între jertfă și dăruire Prof. director Ilona IAKAB

MARIA RADNA

21 Miracole la Maria Radna?! Silvia TELESCU

KITEKINŐ

legnagyobb ajándéka saját 11 „Isten maga.” SIPOS Enikő

HÁSASSÁG HETE

22 Legyen Isten a hajó kapitánya M. BÖBE nővér

REVISTA DIECEZEI ROMANO-CATOLICE DE TIMIȘOARA A TEMESVÁRI RÓMAI KATOLIKUS EGYHÁZMEGYE FOLYÓIRATA ZEITSCHRIFT DES RÖMISCH-KATHOLISCHEN BISTUMS TEMESWAR anul XXV nr. 2-3 (296-297) Adresa redacției: Timișoara 300102 Str. Ștefan cel Mare, nr. 19 tel: 0040-729-076.990 E-mail: redactiavcb2@yahoo.com web: www.parocatr.cnet.ro

Director responsabil: pr. Csaba -Tibor VÁNCSA Colaboratori: pr. Nikola LAUŠ jr., pr. Zoltán KOCSIK, Claudiu CĂLIN, Enikő SIPOS, Ladislau PIKLOR, Delia ORȚAN, Constanța BUGARIU, Gizella KATÓ Elena ȘTEFĂNESCU, Astrid SCHRIFFERT, Irina VASTAG, Adrian IONCSOV, Raul CIOCANI.

Nr. de aprobare 510/a 1994 ISSN 1454 - 1025

Responsabil pagina web: Flavius BRÂNZAN Design & print: Tipografia DANTONY Timișoara

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2-3 - 2019

Pentru abonamente: plata abonamentului se poate efectua prin mandat poștal pe adresa: Timișoara 300102 Str. Ștefan cel Mare, nr. 19 sau prin virament bancar pe contul: RO11RNCB0249049285810001 • un exemplar - 5 RON • un abonament pentru anul 2019 - 30 RON • un abonament pentru străinătate - 30 euro • un abonament susținător - 100 RON

EDITORIAL † Iosif Csaba PÁL, episcop diecezan

VIAȚA

trebuie trăită, și nu privită de la distanță Celebrarea Vigiliei Pascale este una foarte frumoasă. Liturghiile celebrate în această noapte în toate bisericile lumii ne ajută să sărbătorim împreună Solemnitatea Învierii lui Cristos în așa fel încât să înțelegemcă de fapt este vorba despre viață, despre viața care a biruit moartea și despre viața noastră, deoarece cu toții vrem să trăim și ne dorim ca viața noastră să se poată numi cu adevărat viață. Vedem din lecturile alese din Sf. Scriptură și din Evanghelie că viața trebuie trăită cu tot devotamentul, nu doar pe jumătate. Viața Mântuitorului Înviat dorește să pătrundă în întregime în viața noastră, nu doar în anumite părți ale ei. Putem observa că învierea lui Cristos nu a adus bucurie pentru toată lumea. Nu trebuie să ne gândim neapărat la dușmanii lui Cristos. Ea nu a adus bucurie nici pentru acei oameni, care au rămas acasă, nepăsători și care nu voiau să-și pună propria viață în pericol pentru El. Acele persoane însă, care se duc dis-dedimineață la mormânt, riscă să fie bătuți, izgoniți, ocărâți. Însă cu toate acestea, femeile, mai apoi ucenicii își asumă acest risc. Cei care nu își asumă niciun risc, care privesc evenimentele de la o anumită distanțăcomodă și cu indiferență, sunt fără credință sau nepăsători, nu au viață, nu au bucurie în suflet. Isus cel Înviat ne-a adus viața, dar această viață trebuie trăită, și nu privită de la distanță. Trebuie să ne implicăm activ în viața Mântuitorului și în viața comunității Lui, chiar dacă prin aceasta ne expunem la risc. Dacă acest lucru nu se întâmplă, vom trăi la periferia vieții, poate bogați sau faimoși, dar foarte probabil nefericiți. Cei care nu își asumă niciun risc, par că

prin rămânerea lor la distanță, își salvează pielea; însă ei riscă totuși ceva extrem de important: viața reală. Ei nu pot trăi acea viață bogată și reală. Sf. Apostol Paul ne avertizează într-una din scrisorile sale, spunând: „El, care nu l-a cruțat pe propriul său Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toți, cum nu ne va dărui toate împreună cu el?” (Rom 8,32). Înțelegem oare, cu câtă bucurie afirmă acestea Sf. Paul? El a riscat pentru Isus Cristos, chiar a și suferit pentru El, dar acum este plin de bucurie. Chiar și la bătrânețe, scrie scrisori de foc, din închisoare, este plin de viață. De ce? Pentru că în el există Viața, pentru că el l-a primit în suflet pe Isus Cristos. „Cum nu ne va dărui toate?” El trăiește acest „toate”: am primit totul în Dumnezeu, Domnul mi-a dăruit totul și de aceea sunt fericit. Domnul Dumnezeu ne-a dat totul, însă precizează „împreună cu El”, cu Fiul Său, nu în afară de El sau fără El. Dacă am nevoie de Fiul Său și dacă Îl primesc în viața mea, atunci El îmi va da totul. Dragi frați și surori, în viața noastră de creștini nu este vorba doar de faptul că noi credem sau acceptăm un adevăr, cum ar fi, de exemplu, învierea lui Cristos. Aici este vorba de mult mai mult decât atât: nu este suficient să credem, trebuie să-L și primim pe Cristos în viața noastră. Cel Înviat, acest lucru dorește să îl facă cu noi: nu vrea să ne învețe din afară, ci vrea să trăiască în noi, în viața noastră, în celulele noastre, în moleculele noastre, în inima noastră, în sufletul nostru. El vrea să ne formeze, să ne conducă și să ne învețe din interior, ca prin aceasta să avem o viață adevărată. El a înviat și vrea, ca noi toți să trăim în El și cu El o viață înnoită. Amin! VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2-3 - 2019

SFÂNTUL PĂRINTE

Ce loc are în inima ta fratele tău flămând, bolnav sau deținut? A. Dancă – Cetatea Vaticanului „Unde ești?” și „Unde este fratele tău?” sunt întrebările pe care Domnul le pune lui Adam, respectiv, lui Cain la începutul omenirii. Astăzi, Domnul ne adresează aceste întrebări fiecăruia dintre noi - a remarcat papa Francisc la omilia Sf. Liturghii din 18 februarie 2019, în capela Casei „Sf. Marta”. Papa Francisc s-a oprit îndelung asupra primei lecturi, care vorbește despre Cain și Abel. După ce l-a ucis pe Abel, Cain aude întrebarea lui Dumnezeu: „Unde este Abel, fratele tău?”. Iar Cain a răspuns: „Nu știu. Oare sunt eu păzitorul fratelui meu?” Răspunsul său, a remarcat papa, este unul de compromis, prin care încearcă să se apere, mai mult, să fugă de privirea lui Dumnezeu. Papa a vorbit în continuare și despre „întrebările incomode” pe care Isus le adresează în Evanghelie, în special lui Petru și celorlalți discipoli. La întrebările Domnului, noi răspundem în realitate „cu principii generale care nu spun nimic, dar spun totul, totul despre ceea ce este în inimă”. Astăzi, Domnul ne întreabă pe fiecare: „Unde este fratele tău?” Poate că unii, un pic distrați, ar putea să răspundă că este acasă la el, în familie, dar pontiful a specificat că este vorba de fratele flămând, bolnav, deținut, prigonit pentru dreptate: «„Unde este fratele tău? Nu știu! Dar fratele tău este flămând. Da, da, cu siguranță mănâncă la Caritas, în parohie, cu siguranță îi vor da acolo să mănânce”. Și cu acest răspuns, de compromis, îmi salvez pielea. „Celălalt este bolnav... Cu siguranță este la spital. Dar nu este loc la spital, are medicamente? E un lucru de care trebuie să se ocupe el, eu nu pot să mă amestec în viața celorlalți, poate are rude care îi dau medicamentele”. Și cu acest răspuns mă spăl pe mâini. (…)» Prin aceste exemple concrete, papa vrea ca fiecare să primească întrebarea Domnului ca și cum i-ar fi adresată personal: «Domnul pe mine mă întreabă „Unde este fratele tău?” cel bolnav, flămând, însetat, cel care nu are cu ce să se îmbrace, frățiorul mai mic care nu poate să meargă la școală, drogatul, deținutul... unde este? Unde este fratele tău în inima ta? Este loc pentru acești oameni în inima noastră? Sau vorbim un pic despre ei, ne eliberăm conștiința dând ceva de pomană.» (...) Pe ce lume trăiești de nu-ți dai seama de aceste lucruri, de aceste suferințe, de aceste dureri? Unde este fratele tău... unde ești tu? Nu te ascunde de realitate. Să răspunzi deschis, cu sinceritate, mai mult, cu bucurie, la aceste două întrebări ale Domnului.

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2-3 - 2019

FAMILIE

Renunțarea pentru Dumnezeu Familia CIUBOTARU O păpușă de sare, după un lung pelerinaj într-o țară aridă, a ajuns la Marea cea Mare. Nu mai văzuse niciodată așa ceva și nu putea înțelege, de aceea a întrebat-o: cine ești tu? „Sunt Marea!“ i s-a răspuns. Deoarece păpușa era nemulțumită de răspuns, Marea i-a spus: „Atinge-mă!” Păpușa s-a apropiat timid, a atins apa, dar și-a retras imediat piciorul pentru că nu mai avea degete. I s-a făcut frică, dar în același timp a simțit o bucurie imensă. Marea i-a spus : „Pentru că ai dat ceva, ai renunțat la ceva, ai început să înțelegi!” Treptat, apa a luat cu sine mici bucăți din sarea păpușii, care simțea ca înțelege tot mai bine. Înaintând în larg, ea s-a dizolvat și atunci a spus: „Marea sunt EU!” Suntem obișnuiți să ne gândim că, atunci când renunțăm la ceva, este pentru Dumnezeu, când de fapt scopul este ca noi să creștem în cunoașterea Lui, în iubire, în milostivire: „Milă vreau și nu jertfă! (Mt 9, 13). Am descoperit la un curs biblic, că

în parabola Fiului Risipitor, tatăl îi spune fiului cel mare, că el se bucură de întoarcerea fratelui cel mic, tot așa cum prezența permanentă a celui mare, acasă, era o sărbătoare continuă. Căci bucuria lui Dumnezeu este ca noi să ne găsim fericirea și pacea în El. Timpul, pe care punem atât de mult preț, este darul Lui, de aceea să învățam împreună cu copiii noștri, să-i dăm valoare, să nu-l irosim pe lucruri superficiale (bârfe, seriale tv, facebook, jocuri online). Să ne hrănim cu Cuvântul lui Dumnezeu; să le dăm postului și abstinenței noastre un scop, să redescoperim trupul nostru ca templu al prezenței Sale. Să ne golim de prea plinul EU, să renunțăm la orgoliul nostru, ca astfel să avem înțelegere și răbdare față de cei apropiați nouă, să nu judecăm!!! Sfântul Ioan al Crucii a spus cândva: „Căutați mereu să-l faceți prezent pe Dumnezeu și să păstrați lăuntric puritatea învățată de la el.” Fiecare timp liturgic are un farmec și o învățătură aparte, iar cel pe care îl

traversăm înseamnă tocmai aceasta: să ne întoarcem în oceanul iubirii, dacă am naufragiat, iar dacă am rămas fideli, să-I mulțumim și să-L adoram. În ajutor ne vin Celebrările liturgice, Sacramentele, programele tot mai diverse și mai dese din parohiile noastre și preoții noștri, care sigur vor fi bucurosi să-i punem la „lucru”, să ne povățuiască cum să ne abandonăm mai plini de curaj și cum să înaintăm în larg!!! Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein), scrie în „Știința Crucii” că „Dumnezeu a creat sufletele oamenilor pentru El. Dorește să le unească cu El însuși și să le dăruiască plinătatea incomensurabilă și fericirea incomprehensibilă a vieții Sale divine - deja în aceasta viață”. Să nu trăim cu sentimentul eșecului asumat din start, ci cu speranța ca Dumnezeu ne va întări, să depășim ispita de a renunța la intențiile și la hotărârile noastre bune.

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2-3 - 2019

TINERET Astrid SCHRIFFERT

Postul: Moda trecutului? Postul, de când a fost el instituit în Biserica Romano-Catolică, a rămas un element de bază al vieții creștine. Chiar în Sfânta Scriptură este descris cum ar trebui creștinii să își purifice atât sufletul, cât și trupul înainte de o mare sărbătoare. Dar ce reprezintă cu adevărat postul? Care este sensul lui și de ce tinerii nu se simt în largul lor când vine vorba de post? Până prin anii adolescenței credeam că a ține post înseamnă doar a nu mânca diferite alimente în zilele oprite. În familia mea, vinerea este zi de post pe tot parcursul anului, iar mai demult nu înțelegeam de ce. Cu timpul și din mai multe comentarii răutăcioase ale altora, în fiecare vineri îmi revenea în minte aceeași întrebare: Post înseamnă să nu mănânc carne? Am descoperit că pentru mine, această definiție este incorectă și incompletă. Apropiindu-se Postul Mare, mi-am luat inima în dinți și mi-am întrebat prietenii dacă postul este de domeniul trecutului sau dacă a rămas „cool”. Spre surprinderea mea, părerile au fost extrem de împărțite - și totuși fiecare părere a avut sămânța ei de adevăr! Unul dintre motivele pentru care tinerii se feresc de post este pentru că nu înțeleg ce înseamnă de fapt această practică. Reținerea totală sau parțială de la anumite alimente nu mai definește în zilele noastre adevăratul rost al postului. Purificarea sufletului și trupului unui tânăr va consta mai degrabă în renunțarea la anumite obiceiuri sau la implicarea acestuia în fapte de milostenie. „Nu îl consider neapărat important sub forma mâncării, ci mai mult, asupra faptelor”. Postul nu trebuie văzut ca o obligație, ci ca un sacrificiu voluntar, care vine din suflet. „Azi renunț la telefonul mobil pentru a vorbi mai mult cu tine, Doamne”, „Astăzi renunț la cafeaua preferată pentru a deveni treaz când îmi vei vorbi, Domnul meu” sau „Ziua de azi o voi oferi săracilor, Doamne, pentru că eu deja am primit de la Tine mai mult decât am nevoie”, așa va începe o zi de post a unui tânăr. Nu din obligație, ci din credință și iubire. Totuși, a ține post nu este întru totul moda trecutului. „În post nu mă gândesc doar la ce renunț ci și la cât de mult câștig”. Postul se rezumă într-adevăr la renunțare pentru Dumnezeu, o renunțare ce se transformă în dăruire. Ne este mult mai ușor să primim decât să dăruim, de aceea, dacă reușim să renunțăm la ceva, devenim mai puternici, pentru că nu toată lumea poate să țină post și nimeni nu trebuie discriminat pentru asta. Postul este o preactică de viață și o alegere. Gândindu-ne la ce am renunțat, oferindu-i lui Dumnezeu, putem să creștem frumos în credința noastră tânără și înflăcărată și să ne aducem aminte ce înseamnă să fi un creștin adevărat. Când renunți la ceva fără de care ai impresia că nu poți trăi și totuși te încrezi în puterea și iubirea Lui, atunci ții cu adevărat post și o va simți și inima ta, atunci când va fi mângâiată și încurajată de mâna Lui blândă.

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2-3 - 2019

COPII Pagină realizată de: Prof. Constanța BUGARIU

A renunța pentru Dumnezeu

Citind Biblia și Viețile Sfinților, găsim multe exemple de oameni care au renunțat la tot ce le oferea viața lumească, pentru a-l sluji pe Dumnezeu. Și astăzi există oameni care se dedică muncii de zidire a Operei lui Dumnezeu, atât în rândul clericilor cât și al laicilor. Mulți dintre oamenii din vremea lui Isus au renunțat la viața lor de până atunci, alegând să-l urmeze pe Isus. Dar, nu toată lumea l-a întâmpinat cu bunăvoință, ba chiar mulți îl respingeau. Profetul Isaia a vestit felul în care va fi întâmpinat Mântuitorul: „El a fost disprețuit și părăsit de oameni.” (Is 53,3) Timpul a dovedit câtă dreptate avea! Sfântul Ioan, cel care îl cunoscuse personal și-l urmase pe Isus, a vorbit despre respingerea Lui: „Era în lume și lumea a luat ființă prin el, dar lumea nu l-a cunoscut. A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit.”(Ioan 1, 10-11) Ne întrebăm, cum de a suportat Isus un astfel de tratament din partea oamenilor? Oricând putea spune: „Renunț - nu am pentru cine să mai lupt!”. Oare, de ce nu a făcut-o? Ce l-a făcut să nu renunțe? Te-ai gândit la aceasta? Sfântul Benedict zicea: „Renunță la tine pentru a-l urma pe Cristos; disciplinează-ți trupul; nu te răsfăța pe tine însuți, ci iubește postul.“ Voi, prieteni, cum și la ce renunțați pentru Dumnezeu?

Warum fasten die Menschen?

Am Anfang der Fastenzeit stellen sich viele Christen die Frage: auf was bin ich bereit zu verzichten? Aber, wenn man sich etwas vornimmt, das soll tatsächlich ein Verzicht sein. Ich kann mir nicht vornehmen auf Zigaretten zu verzichten, wenn ich sowieso nicht rauche. Oder auf Trinken, wenn ich doch nicht trinke. Also: auf was bin ich bereit zu verzichten? Diese Frage wurde an Jugendlichen gestellt und die Antworten mögen zum Nachdenken stimulieren. „Ich werde auf Plastikverpackungen in der Fastenzeit verzichten. Dadurch will ich der Natur helfen.“ „Ich werde auf Becher, Strohhalme, Tüten aus Plastik verzichten.“ „In der Fastenzeit werde ich

„die Zeitverschwendung“ reduzieren. Ich nehme mir vor, auf den Problemen meinen Freunden aufmerksamer zu werden. Ein gutes Wort wiegt mehr als viele andere.“ „Vorgenommen habe ich mir selten Fleisch und Fleischprodukte zu essen und auf Süßigkeiten zu verzichten. Und in meine freie Zeit viele Besuche mancher alten oder bedürftiger Menschen zu machen.“ Neulich las ich über ein skandinavisches Mädchen, das die Politiker aufmerksam auf das Erbe macht, das die heutigen Erwachsenen hinterlassen werden. Es ist sogar eine richtige Bewegung zwischen den Schülern geworden, wo sie eine - zwei Stunden „schwänzen“, für eine saubere Umwelt als „Erbe” demonstrieren. Alle Achtung! Also: auf was bin ich bereit zu verzichten? Und du?

IDŐRENDI SORREND

Jézus lemondott saját magáról, amikor olyan ember lett, mint mi, amikor az életét a bűnök megbocsátására adta, és helyreállította az Istenhez való kötődésünket. A kereszthalált is vállalta. Te miről tudnál lemondani? Az alábbi képeket helyezd természetes sorrendjébe, majd színezd ki. VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2-3 - 2019

RENUNȚÂND VOM DOBÂNDI…

ÎNDRUMARE

Pr. Nikola LAUŠ jr.

Parafrazând titlul cărții lui Nicolae Steinhardt „Dăruind vei dobândi”, acesta a fost primul gând venit în minte, legat de „renunțarea pentru Dumnezeu”: a renunța din ascultare față de Dumnezeu înseamnă a dobândi ceva bun pentru mine sau pentru aproapele. Iar al doilea gând a fost că, atunci când renunțăm la ceva, nu o facem pentru Dumnezeu, ci pentru noi: căci de orice păcat sau viciu ne-am debarasa este practic tot spre creșterea noastră spirituală. Creatorul nu are nici un câștig din mortificările noastre. Noi „câștigăm” în schimb purificare și pace, liniștirea minții, smerirea ego-ului, bucuria adevărată și apropierea de Tatăl Ceresc. În timpurile biblice oamenii îi jertfeau Domnului animale, fructe sau roade ale pământului. Cei a căror credință era fermă au avut tăria să-și jerfească chiar proprii copii, precum Avram cu fiul său Isaac. Dar Dumnezeu l-a oprit, nu-i dorea jertfa, era doar o testare a credinței lui. Dacă ne-am proiecta în trecut, câți dintre noi ar putea face ca Avram, acel act de credință incontestabilă și de abandon total? Am putea azi să acceptăm fără cârtire o astfel de cerință de la Dumnezeu? Am putea să privim cu dragoste spre cer și să ridicăm mâinile resemnați strigând: „Da Doamne, Tu mi l-ai dat, Tu ai dreptul să-l ceri?” Astăzi ne vine mai ușor să protestăm imediat când ceva nu merge bine, să-I cerem indignați socoteală Domnului și apoi, privind în sus plini de mânie, să decretăm: „Îmi închei socotelile cu acest Dumnezeu nemilos!” Și asta pentru că ne este mai comod să-L acuzăm pe El, decât să căutăm sensul, să cercetăm adevărul, să citim Cartea Sfântă sau mărturiile martirilor creștini: Dumnezeu este dragoste, e răbdare, e speranță. Însă nu doar atât: chiar dacă uneori Domnul ne cere jertfe, mai întâi de toate, El Însuși este Jertfa: El a ales să-Și ofere pentru noi Singurul Fiu, L-a privit suferind, crucificat, a avut tăria să nu intervină când Isus a fost biciuit și batjocorit pentru mântuirea noastră. Tatăl era Dumnezeu cel Atotputernic și putea opri într-o clipă toate aceste suferințe, dar nu a făcut-o, ci a îngăduit jertfa supremă. Și-a dat Fiul pentru noi, pentru că ne iubește infinit și trebuia să fim curățiți, să restaureze în noi demnitatea și frumusețea originară, căci Dumnezeu nu acceptă păcatul. Dar noi, la ce suntem dispuși să renunțăm pentru El? Noi, cei puternici, cu familii frumoase, copii genii, locuri de muncă bine plătite și mașini scumpe, noi ce-I oferim? Poate ținem post? Nu, prea multe tentații culinare iubim! Poate vizităm copiii bolnavi de cancer în spital? Nu, e prea deprimant! Poate sacrificăm din timpul nostru și o ajutăm pe bătrânica de la etajul doi, cu cumpărăturile? Nu, e prea cicălitoare și scăpăm greu de ea! Poate am răbdare cu un alt șofer în trafic? Nu, nu mă plătește nimeni să-i tolerez asta! Atunci poate oferim măcar un zâmbet? E cel mai simplu lucru, ba chiar și bebelușii îl practică! Realitatea tristă este că nu mai facem astfel de lucruri, căci suntem prea

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2-3 - 2019

încrâncenați și concentrați pe noi înșine. Însă, din fericire, Dumnezeu este și Speranță. Astfel, putem zilnic să reînnoim speranța în noi și propunerea de a-I aduce Domnului jertfa minții, inimii și întregii noastre ființe. Căci chiar dacă noi deseori ne descurajăm, ne demotivăm și ne complacem în depresie, Dumnezeu ne poartă de grijă neobosit, ne ridică din starea noastră, căci EL nu se demotivează niciodată și nu renunță la noi! Tatăl nu încetează să ne iubească, să ne caute, să ne ierte, să creadă în noi, iar și iar! „Doamne, iartă-ne că am uitat să Te privim recunoscători! Iartă-ne că uneori am renunțat să mai credem în Tine, să urmăm glasul Tău, să ascultăm poruncile Tale. Fie de-acum voia Ta în toate iar jerfta noastră de fiecare zi să însemne dragostea fidelă oferită Ție și caritatea dăruită cu bunătate și bucurie semenilor noștri! Căci știm că a Te iubi pe Tine” cu toată inima, cu tot cugetul şi cu toată puterea şi a iubi pe aproapele ca pe noi înșine înseamnă mai mult decât toate jertfele.” (Mc 12, 33).

aLAPgondolat Ft. VÁNCSA Csaba

Nemcsak kenyérrel A korai egyház az imádság kiegészítéseként vállalt böjtöt különféle küldetések, illetve a beavatási szertartások előtt. Jézus nem adott részletes tanítást tanítványainak a böjtölés mikéntjéről, sőt tulajdonképpen kifejezetten meg is tiltotta nekik az önmegtagadásnak ezt a módját. A korai egyházak keresztényei tehát a zsidó hagyományból kapott böjtölési szokásokat kombinálták a görög filozófiával, a népi orvoslásokkal és egyes misztériumvallások nézeteivel. „Kétszer böjtölök hetenként” - dicsekedte imájában a farizeus (Lk 18,12). S bár a zsidó hagyomány kötelező böjtnapként csak az engesztelés napját jelölte meg, az izraeliták sokkal több böjtel nyomatékosították Istennel való kapcsolatukat. Mert a böjt az imádság egyik kisérője de egyik formája is. Ezt a heti kétszeri böjtöt vette át a korai egyház, ezért tartja számon nemcsak a pénteket, hanem a szerdát is sok mai hagyomány is. Jézus szerint „nem az szenyezi be az embert, ami a szájába jut, hanem ami a száját elhagyja”. Az antik korban ugyanakkor bizonyos ételeknek démoni hatást tulajdonítanak, emiatt meglehetősen hosszú azoknak az élelmiszereknek a listája, amelyektől ezért vagy azért óvakodni kell. A megfontolt mértékletes táplálkozásnak a különböző filozófiai iskolák testet, lelket erősítő hatásokat tulajdonítottak, amelyek belsőszabadsághoz, helyes önmegvalósításhoz és magához a boldogsághoz vezetnek. A nagy világvallások hasonló eredményre jutnak a böjtel kapcsolatban: út a benső tisztuláshoz, amely nyitottá tesz Istenre. Az egyházatyák ebben a tekintetben is sokat merítenek az antik filozófiai iskolák tudományából, de természetesen nem állnak meg a böjt testi hatásánál. Szen Athanáziosz szerint „a böjt megszenteli a testet, és végül elvezet Isten trónja elé.” Bazileosz óv a képmutatástól, a böjtöt

az örvendezés okának tartja, Krizológ Szent Péter pedig a „test békességének” nevezi. Mindez békében megfér a 20. századi dr. Buchinger tapasztalataival is, melyeket a koplalás élettani, méregtelenítő hatásairól szól. E tekintetben a szerzetesközösségek gyakorlatára támaszkodhatunk. Céljuk a szív tisztasága, a tökéletes önátadás, és hogy ezt elérjük, az ima, meditáció, a hallgatás, a fizikai munka, a testvéri szeretet mellett igénybe vették a böjtöt is. A böjt leleplezi igazi énünket, a cél az, hogy helyes aszkézis által előcsalogassuk magunkból a jót. Anselm Grün a Böjt c. könyvében azt írja: “… hogy a testi böjtölés együtt jár a szellemi böjttel, amely például a hallgatásban, tehát a szó böjtjében nyilvánulhat meg. Hiba, ha a böjt éppen az alázathoz jutás eszköze. Hogyan? Elvezeti az embert saját határaihoz, megtapasztaltatja vele, hogy testből és lélekből álló teremtmény, aki emelkedhet fölülsemmilyen testi vonatkozásán.” A böjt soha nem lehet tabu: a testvéri szeretet érdekében nemcsak meg lehet, meg is kell törni. A böjt ma egészen önkéntes. A katolikus egyház böjti fegyelme ma a böjt időkben bőségesebben összegyűlő, a szegényeknek szánt adományokban, vagyis az „alamizsnában” valósul meg leggyekrabban. Jó lenne ha nagyobb ünnepeinkre, nemcsak a húsvéti szent napokra, hanem egyéb alkalmakkor is egyes szentségek vétele előtt is böjtölésszel készüljünk, vagy akár amikor holtponton vagyunk akkor is segíthet kijönni a mélypontról egy ilyen aszkézis. VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2-3 - 2019

KATÓ Gizella

Kérem!… Köszönöm… Bocsáss meg...

Ferenc pápa, a családok dublini világtalálkozóján elhangzott beszédét olvasva, kitörőlhetetlen emlékek ébredtek fel lelkemben: „Bocsáss meg…kérlek…köszönöm”. Három szó, amit a pápa többször is elismételt, hogy hallgatói ne felejtsék el. Három szó, ami az én gyermekkoromban is elhangzott e három szó. Gyermek voltam, tele energiával de béna lábakkal. Hét éves koromig ágyhoz, kocsihoz kötve, egy felelőtlen orvosi beavatkozás után. De élni akartam és játszani, s ha kellett valami, - Add ide kiáltottam apámnak, de ő csak ennyit mondott: nem adom! - Miért? miért csodálkoztam rá. - Mer nem vagy a főnököm. Marci gyerek, az életben három szó fontos: Kérem - mondod te, - tessék adom, amit kértél: te pedig megköszönöd. A kafarnaumi százados kérése maga az alázat volt: „Nem vagyok méltó, hogy hajlékomba jöjj. Szólj csak egy szót és meggyógyul a szolgám” (Lk 7 7-8). Igen ez az igazi kérés, amivel felebarátunkhoz fordulhatunk, ha szükségben vagyunk. Csakhogy amit kérünk, meg is kell köszönni. A hála sok ember előtt ismeretlen. Jézus tiz leprást gyógyított meg, „de csak egy jött vissza közülük, amikor látta, meggyógyult hangos szóval áldotta Istenét és lába elé borulva hálálkodott” (Lk 17,15-16). A köszönet nem csak szavakban, tettekben is megnyilvánulhat. „Volt Kafarnaumban egy királyi tisztviselő, akinek betegen feküdt a fia” (Jn 4,46). „Uram, kérte (Jézust) ismét a királyi tisztviselő, jöjj el, mig meg nem hal a gyermekem” (Jn 4,49), s mikor Jézus meggyógyította a gyermeket, a tisztviselő hálából “egész házával együtt hívő lett” (Jn 4,54). Igen, ez a köszönet, a hála! De nem ritka a hálátlanság sem, amikor a gyermek, mután a szülők felnevelték, tanították, elhagyja apját, anyját és éli a világát. S hogy egyszer, évek múlva, észre tér. Akár a tékozló fiú, az apa kisebbik fia, miután megkapta az örökséget, a neki járó részt. „Néhány nap múlva összeszedte mindenét, elköltözött messzi vidékre és kicsapongó élettel eltékozolta vagyonát” (Lk 15,13). Egy idő után magába száltt, visszatért apjához, aki megbocsátott neki. VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2-3 - 2019

Ferenc pápa szerint első helyen áll a bocsánatkérés, mert nem elég kérni-kapni, megköszönni, ha hibáztunk, meg is kell bánni azt. Mit teszünk ha kérünk, de nem kapjuk meg az áhított dolgot? Még akkor is, ha csekély, nem életbevágóan fontos dologról van szó? Toporzékolunk, mint az elkényesztetett gyermek? Pegig Jézus így vigasztalta halála előtt az embereket: bármit kértek majd nevemben az Atyától, megadja nektek (vö. Jn 16,23). Án Jézus sem gondolt jelentéktelen dolgokra, divatos kalapra, luxusra, ami nélkülözhető, mert amit Ő kért az Atyától az sem volt mindennapi dolog: „Atyám ha lehetséges vedd el tőlem est a kelyhet, de ne az én akaratom teljesedjék, hanem a tiéd” (Lk 22,42). Jézus alázatosan lehajtott fejjel nyugodott bele a lemondásba: elfogadta a szenvedés kelyhét és lemondott az életéről, a mi megváltásunkért, érted és értem. Felebarátom te megtennéd ezt? Gondolj erre, ha bosszankodsz, mert hiába kérsz valamit, hiába áhitozol valami után, és nem kapod meg, mert azt talán mindennapi jelentéktelen dolog. Enélkül is élhetsz nagyon is jól, gondolj hát Jézusra, mielőtt kérsz valamit, és köszönj meg Uradnak Istenednek mindent , amit kapsz.

KITEKINTŐ

SIPOS Enikő

„Isten legnagyobb ajándéka számunkra saját maga”

A temesvári egyházmegyében többéves hagyomány, hogy az Urunk bemutatása ünnepéhez közeli szombaton a Főpásztor a Szent György székesegyházban közös szentmisét celebrál az oltártestvérekkel, valamint az itt tevékenykedő férfi és női a szerzetesrendek tagjaival. Mivel a püspöki székesegyház a felújítási munkálatok miatt zárva van, a lelkipásztorok és a megszentelt élet képviselőinek idei találkozóját február 9-én a piarista épületegyüttesben tartották. A rendezvény megnyitó szentmiséjét 10 órakor Pál József Csaba megyéspüspök mutatta be, aki bevezetőjében hangsúlyozta, hogy ez a liturgia alkalom arra, hogy a jelenlévők együtt adjanak hálát hivatásukért, a megszentelt és Istennek ajánlott élet kegyelmeiért. A szentmise szónoka dr. Fábry Kornél atya, a 2020-ban Budapesten megrendezésre kerülő 52. Nemzetközi Eucharisztikus Kongresszus főtitkára volt, akit a temesvári Püspökség nevében Wonerth László temesvár-szabadfalui plébános, a Nemzetközi Eucharisztikus Kongresszusra való felkészülés helyi felelőse hívott meg Temesvárra. Fábry Kornél atya azzal indította szentbeszédét, hogy valójában nem prédikációval készült, ehelyett inkább saját tapasztalatait osztja meg a hallgatósággal. És tette ezt olyan közvetlen hangnemben, annyi humorral, lelkesen, vidáman, hogy a jelenlévőket azonnal magával ragadta. – Mi Isten legnagyobb ajándéka számunkra? Sok

mindent lehet említeni: életet, szeretetet, örök életet. De egyik sem igaz. Isten legnagyobb ajándéka számunkra saját maga. Minden egyes szentmisében Őt kapjuk. Kívánom, hogy mindannyian fedezzük fel azt az erőforrást, azt a szeretetet, amelyet minden egyes szentáldozásban meg tudunk tapasztalni. A szentmisét követően a program - a Gerhardinum Líceumban előadással folytatódott, amelynek keretében Fábry Kornél atya a 2020-ban Budapesten megrendezésre kerülő 52. Nemzetközi Eucharisztikus Kongresszus előkészítésével kapcsolatos eddigi, illetve az idén sorra kerülő programokat ismertette, és számos egyéb érdekes információval is szolgált. Előadásának címe: MiNEK? KiNEK? MindenkiNEK!, témája pedig a Nemzetközi Eucharisztikus Kongresszus története, az 1938-as (magyarországi) kongresszus, valamint a 2020-as kongresszus előkészületei és várható programja. Mindezzel kapcsolatban az érdeklődők részletes információkat találnak a NEK honlapján: https://www.iec2020.hu/ Ugyanitt találhatók ötletek a szentségimádás iskolája elnevezésű kezdeményezéshez is. Indul továbbá egy Adorappnak nevezett mobiltelefonos alkalmazás, melynek segítségével bárki megkeresheti a hozzá legközelebb megtalálható szentségimádási helyszínt. A találkozó résztvevőinek egybehangzó véleménye szerint Kornél atyát hallgatni nagy élmény volt, ugyanakkor az előadás alatt azon is elgondolkodhatott a résztvevő, milyen alapos szervezés és munka ötvöződik egy-egy ilyen program megvalósítása érdekében. Végezetül Pál József Csaba püspök Szent Gellért emlékéremmel köszönte meg Fábry Kornél atyának a színvonalas előadást.

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2-3 - 2019

PANAMA

Mărturii ale participanților la cea de-a

XXXIV-a Zi Mondială a Tineretului

În luna ianuarie a acestui an a avut loc în Panama cea de-a XXXIV-a Zi Mondială a Tineretului. La acest eveniment au participat peste 700.000 de tineri din întreaga lume. Și la această ediție a fost prezent un grup din România, format din tineri și persoane consacrate. Din Dieceza de Timișoara au fost prezenți 10 tineri. Tema acestei întâlniri a fost: „Iată, slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38). Importanța tinerilor, la acest eveniment global, a fost subliniată și prin prezența Sfântului Parinte Papa Francisc, care a transmis mesaje încurajatoare tuturor tinerilor catolici. „Sunt recunoscător pentru faptul că am putut participa la această Întâlnire Mondială a Tinerilor, care s-a desfășurat în Panama. Am trăit momente extraordinare atât în Prelatura Bocas del Toro, unde au avut loc

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2-3 - 2019

PANAMA Zilele in Dieceze, dar și în capitală, unde am avut posibilitatea să îl vedem și să îl ascultăm pe Suveranul Pontif. Ceea ce m-a surpins în mod plăcut la această întâlnire a fost căldura cu care am fost primiți în familiile care ne-au fost gazde pentru două săptămâni, dar și modul în care localnicii își trăiesc credința. Punctul culminant l-a constituit seara de veghe, moment în care noi, tinerii din Dieceza de Timișoara, am avut posibilitatea să fim pe scenă, foarte aproape de Papa. Într-o atmosferă frumoasă, creată cu ajutorul corului, dar și cu ajutorul unor artiști internaționali, câțiva tineri și câteva familii și-au prezentat propriile încercăril ale vieții, dar și felul în care au trecut prin acestea cu ajutorul lui Dumnezeu. Aceste mărturisiri au constituit mari încurajări pentru noi toți! Împreună cu tineri din întreaga lume, am rămas pe parcursul nopții, sub cerul liber. Au fost momente de rugăciune, dar și momente în care tinerii și-au făcut simțită prezența prin dansuri și cântece tradiționale. Duminică, înainte de răsăritul soarelui, cu multă bucurie în suflet, grupul din România s-a îndreptat spre scenă pentru sf. Liturghie de final, celebrată de Papa Francisc. Am rămas impresionat de mulțimea tinerilor prezenți. Este un sentiment plăcut să vezi atât de multă lume, adunată întrun singur loc, pentru același scop: mărturisirea credinței. Mulțumesc și pe această cale tuturor celor care s-au rugat pentru noi ca să ajungem cu bine și să trăim din plin această experiență. În final, doresc să încurajez pe tinerii din dieceza noastră să se implice în activitățile Bisericii deoarece, chiar Papa Francisc ne spune: „Nu sunteți viitorul lui Dumnezeu: voi tinerii sunteți acum-ul lui Dumnezeu! ” (Adrian Ioncsov, membru în grupul „Jubilate”, parohia Sf. Tereza de Avila, Sânnicolau Mare)

a credinței, a modului de manifestare a acesteia, avându-i ca exemple pe patronii spirituali ai acestei, a cincisprezecea „Zile Mondiale a Tineretului”, amintind doar pe câțiva: Sf. Papă Ioan Paul al IIlea, Sf. Joselito Sanchez, Sf. Juan Diego, Sf. Carlo Acutis, dar și pe localnicii primitori și deschiși care și-au arătat bucuria, compasiunea și aprecierea față de noi, fiind foarte ospitalieri, pe tinerii prezenți de pe toate continentele lumii, care și-au arătat dragostea față de Cristos într-un mod aparte. Prezența Sfântului Părinte Papa Francisc în mijlocul nostru a făcut din această întâlnire a tineretului o adevărată mărturie de credință, fapt reflectat și de spiritul temei acestei întalniri „Iată slujitoarea Domnului, facă-se mie dupa cuvântul Tău” (Luca1:38). Cele trei zile de cateheză în limba română și maghiară susținute de Excelența Sa László Böcskei, episcop de Oradea, au avut o contribuție spirituală însemnată pentru noi, ajutându-ne să ne aprofundăm credința. Experiența din zilele în dieceză, a fost una aparte. Încă de la intrarea în țară, în Panama, tinerii din parohia Preasfânta Inimă a lui Isus din Prelatura de Bocas del Toro, s-au arătat foarte bucuroși de prezența noastră, așteptându-ne la vamă cu cântece, dansuri, gustări, cum aveau sa fie si celelate zile pretrecute în parohia lor. Împreună cu tineri din Brazilia, Argentina, Canada, Elveția, Mexic am petrecut o perioadă de 5 zile în Parohia Preasfânta Inimă a lui Isus din Changuinola, Provincia Bocas del Toro, unde am participat la sfânta Liturghie, ne-am rugat, ne-am familiarizat cu tradițiile și obiceiurile locale, împrietenindu-ne am cules amintiri plăcute pe care nu le vom putea uita ușor.” (Raul Ciocani, membru în grupul „Jubilate”, parohia Dudeștii-Vechi).

„Pentru mine Ziua Mondială a Tineretului a însemnat o perioadă de îmbogățire spirituală și de întoarcere la Cristos. Această călătorie a noastră în Panama a însemnat și o descoperire VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2-3 - 2019

ȘTIRI PE SCURT

Întâlnirea organiștilor și cantorilor din Dieceza noastră

Sâmbătă, 26 ianuarie 2019 a avut loc în sala mare a Centrului de Tineret al Diecezei de Timișoara întâlnirea diecezană pentru organiști și cantori. La programul oferit au participat și unii preoți-parohi, sosiți împreună cu cantorii lor, cu experiență sau începători. Programul a început la ora 11.00 și a fost deschis de prof. univ. dr. Walter Kindl, responsabilul Oficiului Diecezan de Muzică Sacră, capelmaestrul Domului din Timișoara, care și-a exprimat bucuria de a se revedea cu cantorii diecezei. La întâlnire a participat și Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timișoara, care a susținut participanților o prelegere. Pr. Csaba VÁNCSA

„Panama de Timișoara” – Tinerii din dieceză în comuniune cu tinerii aflați în Panama

În spirit de sărbătoare, cu gândurile și sufletul departe, alături de tinerii din Panama, tinerii timișoreni, alături de invitații din Oradea, Satu-Mare și Sighet, au petrecut clipe pline de har și bucurie la Ziua Mondială a Tinerilor de Timișoara. Acest eveniment s-a organizat în Mănăstirea Salvatorienilor din Timișoara-Elizabetin, de către P. István Barazsuly SDS, cu sprijinul Centrului Diecezan de Tineret și al Episcopiei Romano-Catolice Timișoara. Întâlnirea a avut loc între 25-27 ianuarie a.c. (de vineri până duminică), ea având scopul de a aduna tineri din oraș pentru momente de reculegere în spiritul zilelor ZMT, din Panama. În ultima zi a întâlnirii, participanții au celebrat Sf. Liturghie alături de păstorul diecezei, Excelența Sa, Iosif Csaba Pál. în biserica Preasf. Inimă a lui Isus din Elisabetin. Astrid SCHRIFFERT

Noul Senat Preoțesc și-a început activitatea

Luni, 4 februarie 2019, cu începere de la ora 10.00 a avut loc în cadrul Ordinariatului Episcopal, sub președenția E.S. Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timișoara, ședința constitutivă a nou-alesului Senat Preoțesc (Consiliul Prezbiteral) al Diecezei noastre. Drept subiecte, au fost discutate probleme curente, întâlnite în parohii, în domeniul juridic și administrativ, împărțirea muncii în noul Senat, stabilirea datelor viitoarelor întâlniri, precum și alte varii probleme. Dr. Claudiu CĂLIN

Întâlnire și dialog inter-monastic la Timișoara

Mănăstirea Ortodoxă „Sf. Iosif cel Nou” din Partoș împreună cu un grup de călugărițe franciscane și călugări franciscani din Veneția și Verona, Italia (în total circa 25 de persoane) a organizat la Timișoara cea de-a 29-a întâlnire spirituală, pe teme de dialog și conferințe, un adevărat schimb de experiență interconfesional și creștin. Anul acesta, întâlnirea lor, care a durat câteva zile, a avut loc în Mănăstirea Salvatorienilor din Timișoara (Elisabetin), fiind primiți, cu această ocazie, miercuri, 6 februarie 2019, după masă, de la orele 16.00, de către episcopul diecezan romano-catolic de Timișoara, Excelența Sa Iosif Csaba Pál, la Episcopia Romano-Catolică din orașul de pe Bega. Dr. Claudiu CĂLIN, după informații furnizate de către Excelența Sa Iosif Csaba PÁL

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2-3 - 2019

ȘTIRI PE SCURT

Pelerinajul și ziua clerului și persoanelor consacrate la Timișoara. „Corona” de primăvară a preoților Diecezei de Timișoara

În Dieceza de Timișoara există deja tradiția de a marca „Pelerinajul Clerului la Dom/ Ziua Persoanelor Consacrate”, în sâmbăta cea mai apropiată de sărbătoarea Întâmpinării Domnului, episcopul celebrând o Sf. Liturghie comunitară cu confrații preoți, în prezența surorilor și fraților călugări și călugărițe. Celebrarea, cu un accentuat caracter și de pelerinaj, are loc mereu în Catedrala Sf. Gheorghe, Domul din Timișoara. Deoarece Catedrala Episcopală este închisă din cauza lucrărilor de renovare, întâlnirea din acest an a avut loc pe 9 februarie în Biserica Sf. Cruce a Ordinului Piarist, respectiv în Liceul Teologic Romano-Catolic „Gerhardinum“. Sf. Liturghie de deschidere a zilei a fost celebrată ora 10.00 de către Episcopul Diecezan. Omilia a fost rostită de Pr. dr. Kornél Fábry, secretar general al celui de-al 52-lea Congres Euharistic Internațional, care va avea loc la Budapesta în 2020. Pr. Fábry, a prezentat ulterior, în cadrul Coronei auditoriului programul pregătit pentru congres și acele activități și aplicații, cărți ce vor fi prezentate până atunci. Enikő SIPOS

A trecut la Domnul Pr. Peter Zillich

În după amiaza zilei de 13 ianuarie a.c. ni s-a transmis trista știre a trecerii la cele veșnice a Pr. Peter Zillich, cunoscut preot bănățean, stabilit în Germania. Pr. Zillich s-a născut în 1957 la Becicherecul Mic și a crescut la Dolaț. A absolvit Școala de Cantori din Alba Iulia, începând tot aici studiul Teologiei. A emigrat în Germania, unde și-a continuat studiile la Regensburg, fiind sfințit preot în 1984 de către episcopul Manfred Müller. A activat ca paroh de Gerzen, iar între 1995-2016 ca profesor de religie în cadrul unei școli cu profil special în Weiden. Din 1993 a fost numit responsabil diecezan pentru germanii catolici expulzați, refugiați și emigrați din estul Europei, pe teritoriul Diecezei de Regensburg. A activat și ca președinte al asociației St. Gerhards-Werk, fiind mereu implicat în activitățile germanilor bănățeni, atât în Germania, cât și în Banat, mai ales la Maria-Radna. A devenit cunoscut între credincioșii germani drept „preotul cu acordeonul“, adesea, folosind la predică, la devoțiuni sau la finalul sf. Liturghii acest instrument pentru a acompania personal cântecul comunității, mai cu seamă în cee ace privește melodiile mariane din patria de origine. Dr. Claudiu CĂLIN

Ședința Curatorium-ului Societății Europene pentru Teologie Catolică. Simpozion internațional pe teme teologice de actualitate Cu prilejul ședinței anuale a conducerii Societății Europene pentru Teologie Catolică (Europäische Gesellschaft für Katholische Theologie) a avut loc la Timișoara, în data de vineri, 15 februarie 2019, conferința „Minorities and migration in Romania – yesterday and today: the inter-dialogue challenges”. În cadrul acestei conferințe, care a avut loc în limba engleză, Dieceza de Timișoara a fost co-organizatoare, fiind reprezentată de Pr. Nikola Lauš, canonic, directorul Cancelariei Episcopale. În organizare, au mai participat dr. Claudiu Arieşan și dr. Carmen Bărbat (Universitatea de Vest, Timișoara), dintre vorbitori remarcându-se Pr. prof. dr. Wilhelm Dancă (București), Pr. prof. dr. Martin M. Lintner OSM (Brixen), Prof. dr. Karim Schelkens (Tilburg), alături participanți din zece țări europene. Dr. Claudiu CĂLIN

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2-3 - 2019

Erwin Josef ȚIGLA

Papstbesuche 1999 und 2019 in Rumänien Als am 11. Januar 2019 im Vatikan bekannt gegeben wurde, dass Papst Franziskus Rumänien in der Zeitspanne 31. Mai - 2. Juni d.J. besuchen wird, war die Freude in den katholischen Kreisen Rumäniens riesig groß. Besonders die Bukarester römisch-katholische Erzdiözese, die Jassyer/ Iași-er Diözese, der Marianische Wallfahrtsort in Schomlenberg / Șumuleu Ciuc bei Miercurea Ciuc und nicht zuletzt der Besuch in Blasendorf / Blaj, dem Hauptsitz des Großerzbistums der griechisch-katholischen Kirche in Rumänien, erfreuten die Gläubigen, denn da wird Papst Franziskus seine Kirche in unserem Lande besuchen. Ich erinnerte mich in diesen Tagen an meine persönlichen Eindrücke von 1999, als der nunmehr heiliggesprochene Papst Johannes Paul II. zum ersten Mal, als Bischof von Rom und Nachfolger Petri, Oberhaupt der katholischen Kirche ein mehrheitlich orthodoxes Land besuchte. Es geschah in der Zeitspanne 7. - 9. Mai 1999 in Bukarest. Ich war damals beim römischkatholischen Gottesdienst in Bukarest dabei und hier meine damaligen Eindrücke: „Ich hatte das Glück, einer der über zweihunderttausend im Bukarester Izvor-Park befindlichen Teilnehmer am katholischen Festgottesdienst des Papstes zu sein. Glück und Segen kann man wohl sagen, denn die einzigartige Stimmung, die ich dort miterleben konnte, war weder im Fernsehen noch im Rundfunk so zu spüren, wie sie tatsächlich an Ort und Stelle war. Eigentlich kann man diese Stimmung mit Worten nicht beschreiben. Die Viva-il-Papa-Rufe aus den Herzen aller hier Anwesenden, das Schimmern von Tausenden von Flaggen, das Warten auf dem Papst verhalfen zu einer außergewöhnlichen Stimmung. Als der Pontifex in der rumänischen Landessprache die Festmesse begann, war die Begeisterung endlos. Die Predigt und die anschließenden Gebete wurden andächtig und mit besonderer Pietät von allen gehört. Der ergreifendste Augenblick war zum Schluss der Festmesse, als der Papst und der rumänisch-orthodoxe Patriarch Teoctist über die Wichtigkeit dieses Augenblicks sprachen und sie einander den Friedensgruß gaben. Alles bebte vor Begeisterung, die Rufe „Unitate“ (Einheit) bezeugten das. Einzigartig und tiefbewegend! Zum Schluss des Festgottesdienstes sprach der Papst einige Worte in den Sprachen der Katholiken aus dem Banat, Siebenbürgen und der Moldau. Er ermutigte u.a. auch uns deutsche Katholiken in Rumänien, den Glauben und unsere Kultur weiter zu pflegen und sie zu erhalten. Somit ist unsere Identität für die Zukunft gesichert. Kraftgebende Worte sprach er auch auf Ungarisch und Polnisch. Mit diesen Worten, die wir bei dieser Eucharistiefeier hören konnten, gingen wir nach Hause, voller Begeisterung und Freude dabei gewesen zu sein. Ein Mann, der die Weltgeschichte zum Ende dieses Jahrhunderts bewegte, kam nach Rumänien, war als Gast drei Tage hier, eroberte das Volk und ging mit Millionen neuen Freunden und Bewunderern von verschiedenen christlichen Konfessionen nach Rom zurück! Das kann nur einer: der Heilige Vater Papst Johannes Paul II.!“ Seither hat sich so manches in der Ökumene Rumäniens verändert. Es kamen Zeiten des Aufwärmens in den Beziehungen zwischen der römisch- und griechischkatholischen auf der einen Seite, und der rumänisch-orthodoxen Kirche Rumäniens auf der anderen Seite; später wurde dies leider aber rückläufig. Hoffen wir, dass mit dem Besuch von Papst Franziskus ein neuer Aufschwung in der Ökumene in unserem Lande kommen wird, das noch vor einigen Jahren als Vorzeigeschild diesbezüglich galt.

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2-3 - 2019

Prof. Dr. Elena ȘTEFĂNESCU

PEDAGOGIE

Renunțarea pentru Dumnezeu, confirmarea Iubirii Reciproce prin Imitatio Christi Numai după Întâlnirea cu Isus Părăsit, binele şi răul, alege!” înțelegem Marea lui Iubire și ca o normalitate, Iubirea dintre Dumnezeu și om relativizează a renunța pentru Dumnezeu, devine răspunsul renunțarea, pentru că noi trăim deja în El. nostru de iubire, la Iubirea Lui! Alegându-L, din experiența vieții mele, pot mărturisi Atinși de Iubirea Domnului răspundem că nu rămâne dator! „Pe cel care mă va mărturisi în renunțând la gândirea, la voința noastră, fața oamenilor și Eu îl voi mărturisi în fața Tatălui îmbrățișând Voința Lui și vom înțelege că Dreptatea Meu”. M-am născut, am fost botezată, am crescut, Lui nu este dreptatea noastră, gândirea Lui nu este timp în care în inima mea se înfiripa răspunsul de gândirea noastră și spunem ca sf. Paul: „Nu mai iubire la Iubirea Lui. Simțeam chemarea de a trăi în trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine!” Casa Tatălui meu în toate zilele vieţii mele! Apoi, am A renunța pentru Dumnezeu înseamna Imitatio acceptat cererea în căsătorie a soțului meu, atunci Christi, a face ceea ce a făcut El! Măicuța Sfântă ne teolog ortodox. Eram studentă, iar IPS Nicolae spune:„Faceți tot ce vă va spune EL” iar El: „Iubiți- Corneanu, mitropolitul de atunci, nu accepta ca Vă precum v-am iubit Eu”, „Veți fi martorii Mei!” preotul sa stea în parohie fără soție. Împreună cu „Cine a Marian am lăsat case, hotărât că A venit un om la Domnul și Isus a tresărit. :/ sau fraţi, (...) dacă unul din „Doamne, într-o zi din viaţă, Te-am privit pe cruce-n faţă pentru Numele examenele mele Şi-acum plâng de dimineaţă și-s nebun de fericit!” :/ Meu, va primi va cădea în ziua î n s u t i t hirotonirii lui, şi va moşteni viaţa veșnică”(Mt 19). Privindu-L de la care nu concepeam să lipsesc, nu voi merge observ că a lăsat pentru noi Împărăția Tatălui, S-a la examen. Doream să studiez Teologia. Iubirea întrupat pentru a ne reda, „chipul și asemănarea” Domnului, după 10 ani, a creat şi o Revoluție... cu Tatăl! Cât și cum Îl preamăresc eu pe Tatăl? El, pentru renașterea Bisericii Unite, iar noi femeile, după căderea omului în păcat, nu l-a nimicit, ci S-a puteam să urmăm Teologia. În 23 de ani de gândit la un Răscumpărător! învățământ, S-a îngrijit să am mereu o catedră A renunța implică o alegere personală în relația întreagă! Făcând Voința Lui, pentru a mă Împărtăşi de iubire cu Dumnezeul meu. Auzind NOI TE- cu Trupul şi Sângele Lui, am îmbrățișat crucea mea, AM ALES, DOAMNE, poezie scrisă în închisoare fără de care nu m-ar fi primit în Urmarea Sa: „Cine de IPS Ioan Ploscaru, episcopul de Lugoj rămas doreşte să vină după Mine, să se lepede de sine, săfidel Domnului și Bisericii Sale, L-am îmbrățișat şi ia crucea sa şi să Mă urmeze”. Pe urmele pașilor și noi pe Isus Răstignit și Părăsit în Viața acestei Lui, Îl îmbrățişăm Răstignit şi Părăsit, Îl vedem în Biserici. Renunțarea celor doisprezece episcopi la toți! tot și alegerea lui Cristos, este o mărturie pentru Viața și pontificatul Papei Francisc sunt mărturii noi. Copiii mei de la Religie, întrebați cum Îi place ale reușitei în urmarea lui Cristos, identificându-se Tatălui să împlinim Poruncile, de frica pedepsei cu cei „micuți”, de la periferiile noastre! sau din Iubire, au răspuns, din iubire! La Botez, Și iată cum după Pătimirea și Moartea Sa, neîmplinim lepădarea de Satana: „nu putem sluji la nvăluie Bucuria Învierii, Pacea și Lumina Domnului doi domni”. Trebuie să alegem: „Iată, pun în faţa ta înviat! VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2-3 - 2019

PAGINA PSIHOLOGULUI Psih. Dr. Irina VASTAG

Renunțarea la

„Unde s-a întâmplat o cădere, acolo a sălășluit mai înainte mândria.” Sfântul Ioan Climacus În societatea actuală, adulții sunt tot mai preocupați de conceptul de „încredere”. Încrederea „peste-limită” în propriul sine este mai o capcană, nicidecum un principiu matur, demn de însușit. Desigur, încrederea în propria persoană este foarte importantă, însă persoanelor care și-au clădit o viață prosperă, cu încredere exclusivă în forțele lor, li se amprentează vidul în gândire. Se simt pierduți când ratează o ocazie, disperă când planurile nu se împlinesc după placul lor, sunt furioși pe cei din jur neglijându-și propria contribuție, indică modele perisabile, formează un ideal care, nici măcar ipotetic nu e convingător. Cultivându-ne intens spiritul ambiției, sentimentul autosuficienței, mândria, „deșteptăciunea” și patima dreptății proprii, ajungem să nu ne cunoaștem realmente pe noi înșine și devenim tot mai tributari idolului propriei minți. Bombardarea cu o multitudine de informații l-a dus pe omul actual până pe culmile cele mai înalte și neașteptate de subtilitate exagerată în identificarea unor căi de auto-amăgire, de a născoci explicații bune la toate, de a-și garanta securitatea în culpabilizări, de a se descurca în toate, dar mai ales de-a face astfel încât să iasă mereu învingător. Renunțarea la sine, la care ne referim aici, vizează strict renunțarea la acea iubire de sine egoistă pentru a dobândi iubirea smerită și recunoscătoare față de Dumnezeu și darnică față de semeni. Cu alte cuvinte, să evităm tipul existenței egoiste, preocupați doar de propria persoană, să îi mulțumim lui Dumnezeu și să îi ajutăm pe cei care au nevoie de o iubire smerită și generoasă. În momentele în care am avut așteptări de la propria persoană, visuri pe care le vedeam împlinindu-se imediat după ce ni le creionam,

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2-3 - 2019

aspirații pentru care depuneam eforturi enorme pentru a le satisface, iar finalitatea lor, acel „contur” care ne făcea să le abandonăm, îl descopeream inexistent, au apărut culpabilitatea, dezamăgirea, ne-am simțit incapabili. Din păcate, nici cei care ne sunt alături, în situațiile acestea, adesea nu ne pot oferi garanții, iar universul nostru interior intră în declin. Ori de câte ori alegem încrederea exclusiv în noi, neținând cont de influența divină, forța unică ce poate „să pună în mișcare gândurile”, ne dezumanizăm. Renunțarea la propriul ego reprezintă cel mai înalt vârf al dragostei. Nu reușim sa îi iubim pe ceilalți, nu putem să le acordăm atenție, ajutor, înțelegere, dacă suntem plini de noi. Uneori avem convingerea că știm exact la ce trebuie să renunțăm, dar nu întotdeauna este așa. Dacă renunțăm strict după voia noastră la anumite lucruri, există riscul să rămânem cu foarte multe frustrări de renunțare, sau să ni se întărească convingerea că suntem foarte importanți, tocmai pentru că am reușit să renunțăm. Renunțarea la sine implică un traseu anevoios, dar nu imposibil. Luptând constant, în timp, vom vedea peste ani, schimbări majore în viață, mai ales în sfera inter-personală. Dumnezeu are grijă de cei care se lasă în grija lui. Atunci când renunți la propriul ego și îți lași viața în mâinile lui Dumnezeu, când mergi pe calea lui, e de ajuns să privești în sus! Tocmai de aceea, Isus Cristos a spus că prima condiție a celui care vrea să vină după El este „să se lepede de sine”, adevărata convertire lăuntrică cu aceasta având să înceapă.

Dr. Claudiu CĂLIN

Deschiderea oficială a lucrărilor de renovare la Domul Sf. Gheorghe

DOM

Miercuri, 23 ianuarie 2019 a avut loc în Domul „Sf. Gheorghe”, Catedrala RomanoCatolică din Timișoara, deschiderea oficială a lucrărilor de renovare și restaurare în cadrul proiectului de renovare, conservare și reabilitare a Domului din Timișoara - cod SMIS 119627 - finanțat prin intermediul Regio - POR 2014 – 2020. Domul din Timișoara este un monument istoric de clasa A, înscris pe Lista Monumentelor Istorice sub nr. TM-IIm-A-06176. La eveniment au participat Excelența Sa Iosif Csaba Pál, episcop diecezan de Timișoara, Excelența Sa Martin Roos, episcop emerit de Timișoara, Msgr. Johann Dirschl, Vicar General, Pr. canonic Nikola Lauš, cancelar al diecezei și pr. Bakó László, secretar. Alături de ei au participat Excelența Sa dl. Ralf Krautkrämer, Consulul Republicii Federale Germania la Timișoara, dl. Sorin Maxim, directorul ADR Vest, dl. Nicolae Robu, primarul municipiului Timișoara și reprezentanții Prefecturii jud. Timiș și ai Consiliului Județean, precum și reprezentanții firmelor care vor realiza lucrările, SC Danart Import Export SRL și SC Constructim SA. Întâlnirea a fost moderată de Pr. Nikola Lauš, fiind deschisă cu o piesă muzicală, executată de dl. Bajkai-Fábián Róbert, organistul Domului. E.S. Iosif Csaba Pál a rostit apoi rugăciunea „Tatăl nostru“, după care a evidențiat rolul spiritual și istoric al Domului, în calitatea sa de inimă a catolicilor bănățeni, exprimându-și bucuria că Pr. Lauš va coordona acest proiect, din partea episcopiei. Pr. Lauš a evidențiat faptul că proiectul se adresează tot spiritului, sufletului oamenilor, care călcând pragul Domului, nu vor întâlni aici doar frumusețile artei religioase baroce, ci vor avea ocazia și de a-l căuta și întâlni pe Dumnezeu. Excelența Sa Iosif Csaba Pál a rostit în încheiere o rugăciune pentru buna desfășurare a lucrărilor, împărtășind binecuvântarea sa celor prezenți și muncitorilor. Orga a răsunat din nou, prin intonarea Te Deum-ului, în textul său german „Grosser Gott, wir loben Dich!” După începerea lucrărilor, credincioșii vor putea, pentru un timp, să participe la sf. Liturghii din biserica „Sf. Ecaterina” (Timișoara I. Cetate), unde programul a fost adaptat, precum și în toate celelalte biserici romano-catolice din oraș. Programul liturgic al acestora a fost deja publicat pe rețelele de socializare. Lucrările de renovare vizează restaurarea tuturor componentelor artistice ale Domului: lemnul, stuco-marmura, stucatura, vitraliile și pictura pe pânză; înlocuirea instalațiilor termice, a celor electrice, și a celor sanitare; restaurarea elementelor din piatră și metal; intervenții asupra șarpantei și învelitoarei; intervenții la criptă; zugrăvirea fațadelor; refacerea împrejmuirii și amenajarea spațiilor verzi; asigurarea accesibilității pentru persoanele cu dizabilități. Valoarea totală a lucrărilor este 16.460.849,60 lei fără TVA, din care 16.118.710,41 lei reprezintă contribuție europeană, iar 342.139,19 lei reprezintă contribuția Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara. Termenul limită al lucrărilor este 01.07.2020. VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2-3 - 2019

EDUCAȚIE Prof. Ilona IAKAB

director Liceul Teologic Romano-Catolic „Gerhardinum”

EDUCAȚIA ÎNTRE JERTFĂ ȘI DĂRUIRE Mulți ani la rând am considerat că „educația centrată pe elev” este un pleonasm inerent unei exprimări didactice înțepenite în clișeele unui limbaj de lemn. Experiența ultimilor ani m-a apropiat destul de mult de principiile care sunt la temelia pedagogiei piariste. Astfel, am văzut într-o lumină nouă înțelesul acestei expresii. Am înțeles deosebirea dintre un demers în care copilul/elevul este în centru și un demers în care accentul nu se află pe elev. Ambele se ocupa de el, dar în mod diferit, din rațiuni cu totul diferite. Aud deseori expresia „am investit atât de mult în acest elev/copil și nu am fost răsplătit cu rezultate bune... am muncit degeaba”. Este o sintagmă îndrăgită, pe deplin justificată, atât de unii părinți, cât și de unii profesori. Este reproșul unor oameni care se ocupă fără îndoială de copii. Însă cum? Ca să înțelegem acest lucru, vă îndemn să traducem împreună sensul cuvintelor: „am făcut sacrificii pentru acest copil, am jertfit timp și energie... iar el nu mă răsplătește...” Mesajul este: vreau ca acest copil să fie un mijloc al succesului meu personal (dar el îmi refuză acest lucru). Aici importantă este punerea în valoare a demersului educativ al dascălului/părintelui și încununarea cu succes a acestuia. Scopul este să fie evidențiat dascălul/părintele, meritul și sclipirea lui. Educația centrată pe elev/copil înseamnă că el, copilul este scopul, iar eu ca educator, fie dascăl, fie părinte, sunt un mijlocitor. Suntem chemați să îl ajutăm pe copil să se împlinească, să aibă succes și pentru aceasta să îi dăruim știința și energia noastră. Este un demers care are la temelie iubirea față de Dumnezeu, pe care îl slujim în felul acesta. Astfel, se împlinește imperativul kantian conform căruia omul este întodeauna scop. Clădirea carierei didactice nu trebuie să țintescă slava personală. Un astfel de profesor poate fi un bun tehnician în educație, dar ca educator va fi doar „o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor” (1 Cor 13,1). Smerenia și dăruirea sunt trăsături esențiale a căror sens deplin este dat de cuvintele apostolului Paul: „Orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ştiind că veți primi ca răsplată moştenirea de la Domnul. Voi slujiți Domnului Cristos.” (Col 3, 23) Privind din această lumină cuvintele „m-am sacrificat pentru copil, iar el nu mă rasplătește cu rezultate bune”, constatăm că ele nu au sens. Ele mărturisesc despre un fals sacrificiu și o falsă jertfire pentru că adevărata jertfă și adevăratul sacrificiu îl au în vedere pe celălalt, sunt discrete și pline de iubire. Fiecare copil merită să fie SCOP și nu MIJLOC, merită toată iubirea, atenția și dăruirea noastră, fie că suntem părinți, fie că suntem profesori!

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2-3 - 2019

MARIA RADNA Silvia TELESCU

Miracole la Maria Radna?! Ne bucurăm să oferim cititorilor noștri mărturii vechi, păstrate până azi, despre bunătatea lui Dumnezeu, care ascultă rugăciunile prezentate Lui prin mijlocirea Sfintei Fecioare Maria. Miracolele relatate s-au petrecut la Radna, vestitul loc de pelerinaj. Numărul lor mare dovedește că acest sanctuar este opera Milostivirii Divine. Mai întâi să cunoaștem Icoana Miraculoasă adăpostită în Radna, încă din 1668. Ea o reprezintă pe Maica Domnului cu Pruncul, din mâinile ei atârnând un Scapular. Sub chipul Mariei citim: „La Beatissima Vergine del Carmine” (Preafericita Fecioară a Carmelului). Icoana a fost salvată miraculos din foc în 1695, când turcii au ars biserica din Radna. Deținem mărturii scrise încă din 1722. Radna este celebră prin vindecările miraculoase săvârşite prin mijlocirea Sfintei Fecioare, reprezentată în Icoană. Dorim să prezentăm acest tezaur de credință al înaintaşilor noştri. Ne apropiem cu dragoste şi pioşenie de această moştenire, redescoperind-o, făcând-o cunoscută şi prețuită. Oare (mai) există miracole? Miracole la Radna? Da! Și cu siguranță, putem să le alăturăm celor de la Guadalupe, Lourdes şi Fatima. Iată un exemplu de vindecare şi convertire din Radna: Un necredincios caută şi găseşte ajutor la Maria. „Chiar la Radna se născuse un bărbat pe nume

Franz Schneider, însă în afara Sânului adevăratei şi dătătoarei de sfințenie Biserici Catolice. Dumnezeu l-a încercat cu o boală grea, astfel că şase luni a zăcut la pat, ajutorul omenesc neaducându-i alinare. Părăsit de toți, își contempla moartea sigură, dar o rază a Harului Dumnezeiesc se coborî în inima sa. „Ah, nefericitul de mine!” oftă el; „atât de mulți catolici caută ajutorul Mariei şi îl găsesc, iar eu aici, în apropierea Casei lui Dumnezeu, unde atâtea binefaceri se dăruiesc strâmtoraților şi suferinzilor, iar eu nu strig către Ea pentru a găsi ascultare, milostivire şi ajutor?“ Astfel, el a rugat să fie chemați câțiva prieteni şi i-a implorat să-l ia, culcat pe patul de suferință, şi să-l ducă la Poarta Casei Domnului. Aşa s-a întâmplat. Mâna puternică a Domnului l-a vindecat prin mijlocirea Mamei Sale Sfinte. Ajuns în fața Lăcaşului Sfânt se ridică de pe targă, sănătos fiind intră în biserică. Îl lăudă pe Dumnezeu şi pe Mama Sa Făcătoare de Minuni. Se lepădă de rătăcirea lui şi rămase un catolic evlavios şi devotat Mariei până la moarte.” (P. Marian Jaić, Ausführliche Geschichte des Gnadenbildes der seligsten Jungfrau zu Radna/ Istoria detaliată a Icoanei Miraculoase a Fericiteri Fecioare de la Radna). Auzind această mărturie, ni se pare că s-au întors timpurile când Isus însănătoşea şi făcea minuni (vezi: Mt 9,1-8, Mc 2,3.11, Lc 5,18.24), asemenea celei cu vindecarea paraliticului adus la EL de prieteni. De fapt, iubirea lui Dumnezeu nu încetează, milostivirea Sa este vie. Ar fi inutil să ascultăm lucruri extraordinare privind Icoana Miraculoasă de la Radna, dacă nu înțelegem esența mesajului ei: „Singura putere ” (Tertulian). VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2-3 - 2019

HÁZASSÁG HETE M. BÖBE nővér

Legyen Isten a hajó kapitánya

Egyházmegyénkben idén is megünnepeltük a házasség hetét. Nagy örömünkre szolgált, hogy ezútal jóval több plébánia kapcsolódott be ebbe az eseménysorozatba. Az idei általános téma „A házasság műszaki vizsgája” volt. A házasságot egy csónakban való utazáshoz hasonlítottuk, amely folyamán néha-néha fontos leállni és megvizsgálni, hogy még minden rendben van-e. A rendezvénysorozatot szombaton február 9-én kezdtük el, az erzsébetvárosi plébánián. Nikola Laus szalvatóriánus atya tartott románnyelvű előadást a jelenlevő családoknak, John Gottman és Nan Silver „A jól működő házasság 7 alapelve” című könyve alapján, amelyben arra próbált rávilágítani, hogy mi tesz boldoggá egy családot. A találkozó családos szentmisével és családok megáldásával zárult. Február 10-én vasárnap Kisiratoson is találkoztak a családok. Itt családos szentmisével kezdődött a rendezvény, majd közös ebéd volt a máltai házban, utána lelkiprogram keretében a házaspárok megerősíthették kapcsolatukat. A Temesvár Józsefváros-i plébánián idén is, febr. 10-17 között megünnepelték a házasság hetét. Febr. 10-én este, a nyítóünnepségen VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2-3 - 2019

családok tettek tanúságot arról, hogy a házasság lehet randevú egy életen át. “Kihívásokban, megpróbáltatásokban fontos, hogy engedjük be Istent családunk “bárkájában” és hárman legyünk kettesben”. Február 11-én a temesvári feleségeket színházi belépővel lepték meg idén férjeik. Február 15-16-án Dr. Pécsi Rita neveléskutató előadássorozatát. A Temesvár Józsefváros-i plébánián román családosokkal is megünnepelték a házasság hetét. Február 17-én családos mise volt számukra, este pedig családos találkozó keretében ők is megvizsgálták házassági kapcsolatukat és közösen elbeszélgettek. Házasság hete alkalmából, február 15én az Arad-ségai plébánia templomban is megszervezték a házasság hetét ahol magyar és román anyanyelvű családok közösen vettek részt ezen a szép estén, ahol az elmélkedések mellett tanúságtevés is elhangzott a családok részéről. Február 16-án Lugoson volt románnyelvű egész napos családos találkozó. A találkozó keretén belül tanúságot tett a Sabău család és Dumitresc Mihály tu. arról, hogy mi tartotta meg őket az évek folyamán a hivatásuk bárkájában. Volt párbeszélgetés és megosztó kör is. A találkozó itt is családos szentmisével zárult és a jelenlevő családok megáldásával. Február 17én Ötvösön is volt családos szentmise. A családok itt is külön áldásban részesültek, majd találkoztak. Ezenkívül több plébánia visszajelezte, hogy ezen a napon családos szentmisét tartottak.

ȘTIAȚI CĂ... Dr. Claudiu CĂLIN

Despre Domul din Timișoara... ...Domul din Timișoara a fost construit între 6 august 1736 și (aproximativ) 1773, fiind binecuvântat la 8 septembrie 1754 și consacrat la 24 aprilie 1803, dar că data terminării construcției nu a fost înregistrată niciodată în mod oficial? ...prima sf. Liturghie în Dom a fost celebrată deja la 8 septembrie 1754, practic sub cerul liber, de către episcopul Franz Anton Engl von Wagrain, deși doar altarul era construit, iar pereții lăcașului de cult erau ridicați aproximativ doar până la jumătate? Domul a fost consacrat abia la 24 aprilie 1803. ...o poarte din potire, monstranța cea mare, crucea pentru procesiuni și candela pentru „Lumina veșnică“ sunt realizate de bijutierul personal al împărătesei Maria Theresia, meșterul Josef Moser din Viena? ...un altar secundar al Domului are o icoană de mari dimensiuni deasupra sa, ea reprezentând Cina cea de Taină, Mântuitorul și Apostolii stând adunați în jurul unei mese rotunde? Pictura este unică în această parte a Europei și destul de rară în lume. Ea a fost realizată de pictorul Johann Nepomuk Schöpf în anul 1772 la Viena, special pentru Domul din Timișoara. ...altarul Sfintei Fecioare Maria a fost realizat abia la mijlocul secolului al XIX-lea, după Revoluția de la 1848-1849, structura fiind din lemn, dar conținând o statuie din metal, realizată din materialul topit și prelucrat al unui tun al asediatorilor?

...Domul are o criptă sub altar (apsidă), iar prima înmormântare făcută aici a avut loc în 1741, deși cripta era departe de a fi fost construită integral? De aceea decedatul, un canonic de origine italiană, fost paroh la Cărani, pe nume Pr. Carlo Tazzoli, a fost îngropat direct în podea. ...în timpul asediului orașului Timișoara, în vara lui 1849, mulți locuitori s-au ascuns în cripta Domnului, deoarece trupele revoluționare, din afara cetății, trăgeau cu tunurile în zidurile cetății și clădirile mai importante? Inclusiv bolta Domului a fost afectată. De aceea, peste ani de zile, un canonic catedral, care se adăpostise cu locuitorii Timișoarei în criptă, a lăsat cu limbă de moarte să nu fie înmormântat în Dom, deși avea acest drept potrivit statulului său. El spunea că a viu fiind a stat destul în criptă, iar mort nu dorea să facă asta. ...în cripta Domului odihnesc personalități ale Bisericii Catolice din Banat, preoți care au fost iluștri intelectuali, dar și episcopii și canonicii care au suferit cel mai mult sub prigoana comunistă: Augustin Pacha, Adalbert Boros, Josef Nischbach și Josef Waltner? Alături de ei odihnesc și generali austrieci, comandanți și apărători ai cetății Timișoara! De aceea veniți să vedeți cu ochii voștri toate acestea și multe altele, dar și pentru a face cunoștință cu credința săpată în piatră și sculptată în lemn, precum și cu istoria acestui colț al lumii! VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 2-3 - 2019

REVISTA DIECEZEI ROMANO-CATOLICE DE TIMIȘOARA A TEMESVÁRI RÓMAI KATOLIKUS EGYHÁZMEGYE FOLYÓIRATA ZEITSCHRIFT DES RÖMISCH-KATHOLISCHEN BISTUMS TEMESWAR anul XXV nr. 2-3 (296-297)

ISSN 1454-1025