Vita Catholica Banatus Nr. 4 - 2019 by Episcopia Romano-Catolică Timișoara / Bistum Temeswar / Temesvári Egyházmegye

Nr. 4 (300-301) - 2019

Revista Diecezei Romano-Catolice de Timișoara A Temesvári Római Katolikus Egyházmegye folyóirata Zeitschrift des Römisch-Katholischen Bistums Temeswar

Am creat viață?

Életet teremtettem? Habe ich Leben erschaffen?

EDITORIAL

Armonia este în pericol A harmónia veszélyben Pr. Csaba VÁNCSA

SFÂNTUL PĂRINTE

4 „Tinere, ridică-te!”

Pr. Adrian DANCĂ

FAMILIE

5 Când se termină mierea... Fam. PIKLOR

6 7

Imádkozzunk!

17 KATÓ Gizella

PAGINA PSIHOLOGULUI

18 DESPOTISMUL lui „așa trebuie” (II)

Psih. dr. Irina VASTAG

PAGINA MEDICALĂ

19 Lupta împotriva alergiei (II)

Astrid SCHRIFFERT

bin gekommen, damit sie das 20 „Ich Leben haben“ (Joh 10,10)

Viața – primită de sus, îmbogățită jos COPII

Creația / Teremtés / Irgendetwas passt hier nicht! ÎNDRUMARE

Avem puterea de a face binele in jurul nostru Irina - Maria LĂPĂDAT

aLAPgondolat

Az ige életet teremt a halott természetben Ft. VÁNCSA Csaba

Dr. Odorescu FRIEDERIKE

Pfr. Karl ZIRMER, Kath. Pfarrgruppe Mainspitze

GERHARDINUM

21 Este educația creație? Prof. Ilona IAKAB

director, Liceul Teologic Romano-Catolic „Gerhardinum”

MARIA RADNA

Sfintei Fecioare Maria de 22 Sărbătoarea pe Muntele Carmelului Prof. Silvia TELESCU

aLAPgondolat

12 ÉLETET TEREMTETTEM? PERCZEL András - A Szív

14 Interviu cu EXC. Iosif Csaba Pál

TINERET

Constanța BUGARIU

INTERVIU

23 Sfințire de diaconi la Maria-Radna Dr. Claudiu CĂLIN

ÎNDRUMARE

24 Comunitatea vie

Adrian IONCSOV

PE SCURT 26 ȘTIRI Știri din dieceza de Timișoara

Iubirea, invitația și sinceritatea: trei elemente cheie pentru o comunitate

Pr. Zsolt SZILVÁGYI

REVISTA DIECEZEI ROMANO-CATOLICE DE TIMIȘOARA A TEMESVÁRI RÓMAI KATOLIKUS EGYHÁZMEGYE FOLYÓIRATA ZEITSCHRIFT DES RÖMISCH-KATHOLISCHEN BISTUMS TEMESWAR anul XXV nr. 4 (300-301)

Adresa redacției: Timișoara 300102 Str. Ștefan cel Mare, nr. 19 tel: 0040-729-076.990 E-mail: redactiavcb2@yahoo.com web: www.parocatr.cnet.ro

Director responsabil: pr. Csaba VÁNCSA

Ilustrații: www.pixabay.com

Responsabil pagina web: Flavius BRÂNZAN

Colaboratori: pr. Zoltán KOCSIK, pr. Nikola LAUŠ jr., pr. Csaba VÁNCSA, Astrid SCHRIFFERT, Constanța BUGARIU, Gizella KATÓ, Irina LĂPĂDAT, Enikő SÍPOS, Elena ȘTEFĂNESCU, Silvia TELESCU, Irina VASTAG, Victoria ROȘOAGĂ, Adrian IONCSOV, Lóránt BALLA, dr. Claudiu CĂLIN, Adrian IONCSOV, Géza MOLNÁR, Ladislau PIKLOR.

Nr. de aprobare 510/a 1994 ISSN 1454 - 1025

VITA CATHOLICA BANATUS

Design & print: Tipografia DANTONY Timișoara

Nr. 4 - 2019

Pentru abonamente:

plata abonamentului se poate efectua prin mandat poștal pe adresa: Timișoara 300102 Str. Ștefan cel Mare, nr. 19 sau prin virament bancar pe contul: RO11RNCB0249049285810001

• un exemplar - 5 RON • un abonament pentru anul 2019 - 30 RON • un abonament pentru străinătate - 30 euro • un abonament susținător - 100 RON

EDITORIAL Pr. Csaba VÁNCSA

Armonia este în pericol

Nu este nimic nou în a ne simți responsabili pentru un echilibru real, dorit, la niveluri fizice și mentale, personale și cosmice. Textele Sfintei Scripturi sugerează de asemenea că omul nu poate fi considerat întru totul nevinovat pentru pierderea echilibrului. Nu numai la nivel personal și social, ci și la nivelul perturbării proceselor fizice, naturale, mergând până la distrugerea completă a naturii. Omul a defrișat nenumărate păduri, lăsând munți goi și peisaje deșertice. Clima s-a schimbat, lanțul alimentar s-a destrămat, râurile și lacurile încet-încet au dispărut, iar în curând poate că și Antarctica va dispărea, dacă vom continua să ne comportăm ca până acum. Dezvoltarea spectaculoasă a științelor naturii, în epoca iluminismului, a creat în unii speranța că dezvoltarea în sine va rezolva totul, va descoperi toate misterele și va satisface toate dorințele importante ale omului. Desigur, unele dintre afirmațiile Bisericii noastre au devenit cauza unor rupturi între credințele religioase și viziunea științifică asupra lumii. Cu toate acestea, credința religioasă nu este opusă viziunii științifice asupra lumii în foarte multe situații. Ba mai mult, nenumărați savanți și descoperitori ai unor fenomene naturale esențiale, au fost fie preoți catolici, fie credincioși practicanți. Concluzia este că, de fapt omul trebuie să învețe a-i lăsa spațiu și lui Dumnezeu în toate cele din jur.

A harmónia veszélyben

Nem új, hogy felelősnek érezzük magunkat valamilyen valós, sejtett vagy vágyott egyensúlyért testi és lelki, személyes és kozmikus szinten. A Szentírás szövegei is azt sugalják, hogy az ember nem tekinthető teljesen ártatlannak az egyensúly elvesztéséért. Nemcsak személyes és társadalmi szinten, hanem - és a környezeti katasztrófák árnyékában talán még világosabb - fizikai, az eddig természetesnek vélt folyamatok eltorzulásának - szintjén sem. Egész erdőket tüntetett el az ember, kopár hegyeket és elsivatagosodott pusztaságot hagyva maga után. Megváltozott az éghajlat, megbomlott a tápláléklánc, folyók, tengernyi tavak tüntek el s lassan Antrktiszunk sem lessz. A természtetudományok látványos fejlődése a felvilágosodás kora óta egyesekben olyan reményt szított, hogy a fejlődés önmagában megold mindent, fény derül minden rejtélyre, az ember minden fontos vágya kielégülhet. Igen persze, hogy a vallásos hit és a tudományos világszemlélet között feszülő szakadékért tátong. Pedig az élő vallásos hit nem szükségszerűen áll szemben a természttudományos világszemlélettel. Valamint az ember meg kell tenuljon helyet engedni Istennek. VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 4 - 2019

SFÂNTUL PĂRINTE Pr. Adrian Dancă – Vatican

„Tinere, ridică-te!”

Departamentul pentru laici, familie și viață al Sfântului Scaun a anunțat pe 22 iunie 2019, printr-un comunicat de presă, temele alese de papa Francisc pentru următoarele trei Zile Mondiale ale Tinerilor (2020-2022). Parcursul celor trei ani conduce la punctul său culminant, care se marchează de obicei la nivel internațional: Ziua Mondială a Tineretului de la Lisabona, în 2022. Astfel, pentru cea de-a 35-a Zi Mondială a Tinerilor, care se marchează la nivel local în 2020, papa a ales ca temă îndemnul lui Isus: „Tinere, îți zic, scoală-te!” (Lc 7,14). Sunt cuvinte din episodul învierii fiului văduvei din Nain, prin care Isus îl readuce la viață pe tânărul căzut în lanțurile morții. Pentru cea de-a 36-a Zi Mondială a Tinerilor, ce urmează să fie marcată în 2021 tot la nivel local, pontiful a ales îndemnul pe care Isus, după Înviere, i-l adresează Sfântului Apostol Paul: „Ridică-te! Te pun martor al celor pe care le-ai văzut!” (cf. Fap 26,16). Apostolul Neamurilor, la procesul desfășurat în fața regelui Agripa și a reginei Berenice, afirmă că aceste cuvinte i-au fost spuse de Domnul. În fine, pentru cea de-a 37-a Zi Mondială a Tinerilor, care va fi marcată la nivel internațional la Lisabona în 2022, se revine la constanta mari-

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 4 - 2019

ană care însoțește în ultima vreme parcursul întâlnirii intercontinentale a tineretului catolic: „Maria a pornit și s-a dus în grabă” (Lc 1,39). Autorul sacru scrie aceste cuvinte referindu-se la atitudinea arătată de Fecioara din Nazaret după ce a primit vestea de la îngerul Gabriel. Drumul (parcursul) spiritual indicat de Sfântul Părinte, se amintește în comunicatul de presă, continuă coerent reflecția lansată la ultima Zi Mondială a Tinerilor (2019, în Panama) și cu drumul sino dal, în special prin exortația apostolică „Christus vivit”. În aceasta din urmă, papa citează pericopa din Evanghelia după Luca 7,14 și îndeamnă tinerii să se lase atinși de puterea Domnului înviat ca să recapete „vigoarea interioară, visele, entuziasmul, speranța și generozitatea” care îi caracterizează. Ceea ce unește temele pentru cele trei Zile, se mai observă în comunicatul amintit, este într-adevăr îndemnul adresat tinerilor de a se ri dica, de a alerga ca să trăiască chemarea Domnului și să răspândească Vestea cea bună, cum a făcut Maria după ce a rostit cuvintele „Iată-mă!”. În textul original al Evangheliei după Sf. Luca, verbul „a se ridica” are și înțelesul de „a învia”, ”a se retrezi la viață”.

FAMILIE Familia PIKLOR

Când se termină mierea... De când eram mic și bunica mă ducea la biserică am remarcat pe altarul bisericii sculptura care reprezintă Sfănta Treime. Cel mai mult m-a impresionat figura lui Dumnezeu Tatăl. Vedeam cu mintea mea de copil că era un om hotărât, cu o privire neclintită, care era atât de puternic că putea ține întreg globul pământesc într-o mână. Era evident în ochii mei că totul era posibil pentru el, nu exista lucru care să nu îl poată face, ajunge să spună numai un singur cuvânt... După ce am spus da unul altuia în căsătorie la acest altar, ne-am ținut de mână și am simțit și noi că nimic nu ne putea sta în cale. Tineri, plini de forță, elan, vitalitate. Exista o singură deosebire. Nu am observat decât mai târziu că Dumnezeu ne-a dat doar un borcan cu miere, și tot luând din el câte o lingură, la un moment dat s-a terminat. Sunt sigur că noi toți, cei căsătoriți am experimentat acest lucru, am ajuns la fundul borcanului și ne-am întrebat: ce va fi mai departe? Cum nu era o miere obișnuită, degeaba am fi mers la magazin să cumpărăm un alt borcan, nu ne-ar fi ajutat. Am ajuns la concluzia că această miere cere apă, dar nu una obișnuită, ci apa vieții, care însă nu e de cumpărat. Aveam nevoie de ea pentru ca căsătoria noastră să nu moară, ci să prindă viață. Copiii simt și ei că s-a terminat mierea între părinți atunci când sunt martorii certurilor dintre ei. Odată, pe când cotrobăiam și noi doi pe fundul borcanului, luându-ne la rost unul pe altul, brusc una dintre fetele noastre ne-a întrebat: acum și voi

veți divorța? Am rămas o vreme fără cuvinte și am realizat după aceea, la o discuție în doi, că aceasta e alternativa pe care o oferă lumea. Oamenii se căsătoresc, se ceartă, după care divorțează. Nu ne-a plăcut. Oare ce alternativă ne oferă Dumnezeu? Doar borcanul de miere și atât? Cunoaștem întâmplarea de la fântâna lui Iacob, (Evanghelia după Ioan capitolul 4) unde Isus îi oferă femeii samaritene apa vieții. Oferta asta e valabilă și pentru noi. Ne punem întrebarea, ce trebuie să facem? Și răspunsul vine tot din evanghelie: du-te și cheamă-l pe soțul / soția ta și veniți la mine, spune Isus. În jurul acestei fântâni cu apă vie el ne arata cum să creăm viață. Ne-am supărat unul pe altul? Ok, nu e sfârșitul lumii, prin iertare sinceră putem crea din nou viață. Copiii au văzut că ne certăm? Hai să-i lăsăm să vadă cum ne împăcăm. Și astfel vor învăța și ei să creeze viață. În localitatea Oaxaca din Mexic există o tradiție veche numită „Día de la Samaritana” adică ziua samaritencei, care comemorează pasajul biblic de la fântâna lui Iacob. În birouri, magazine, școli și biserici se amenajează tarabe la care se împart băuturi răcoritoare tuturor celor însetați. Se joacă și scena întâlnirii lui Isus cu femeia samariteană. Putem și noi exersa această scenă pe viu, în casele noastre, atunci când alegem să slujim celuilalt și ne bucurăm de bucuria celuilalt. Depinde doar de noi ca atunci când se termină mierea, să ne stingem setea cu apa vieții. E gratis, e destulă pentru toți. VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 4 - 2019

TINERET Astrid SCHRIFFERT

Viața

– primită de sus, îmbogățită jos Nu cunoaștem începutul vieții noastre. Am primit-o de Sus, a fost creată din dragostea părinților noștri și ne-a fost pusă pe umeri să o ducem cu noi până la capătul drumului nostru. Deci, fiecare strop de viață își are menirea sa pe acest pământ și fiecare om are dreptul să își decoreze viața cum dorește. Cum se face atunci că în secolul XXI, mileniul evoluției și al surprizelor, omul nu își poate găsi liniștea și se înfundă în regrete? Nu de puține ori am simțit cum viața ne încearcă limitele. Și totuși, cu fiecare secundă trăită, viața noastră se îmbogățește. Sub premisa „de la tineri, pentru tineri” doresc să vă împărtășesc o întâmplare. Cu ceva ani în urmă, o tânără a fost pusă în fața unei răscruci. Cărările nu au fost neapărat despărțite definitiv, dar a contat modul în care a pornit spre viitorul ei. Să aleagă viața comodă cu aceeași prieteni, principii și convingeri? Sau să iasă din zona de confort, să vadă că merită mai mult decât o conformare cu societatea și să își îmbogățească viața prin propriile idei, experimentând alte trăiri alături de alți oameni? Cu pași hotărâți încă savurează a doua cărare, alături de părinți mândrii și susținători, prieteni creștini, binevoitori și veseli și cu un suflet împăcat. Ei i s-a creat o nouă viață, pe meritul ei, cu obstacole și încercări, cu zile senine și zâmbete. Viața a primit-o de Sus,

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 4 - 2019

s-a lăsat purtată pe calea propusă de Sus, și-a deschis ochii și a descoperit cât de minunată este creația lui Dumnezeu și cât de frumos se poate trăi în compania Lui și a oamenilor de bună credință. Imaginați-vă două monede, una nou-nouță păstrată bine într-un buzunărel de portofel, și alta, pierdută de un grăbit, lipită de asfalt, o calcă oamenii în picioare și pe corpul ei se depune toată mizeria. Dacă vă întreb care valorează mai mult, mi-ați răspunde că cea nouă, nefolosită și strălucitoare? S-ar putea să aveți dreptate. Acum, dacă le puneți pe talere diferite, oare care ar cântări mai mult? Oare depunerile de pe cea hoinărindă și pericolele prin care a trecut ea, nu i-au crescut efectiv masa? Nu este ea, oare mai îmbogățită prin experiențele ei? Poate vi s-a întâmplat să vă pierdeți răbdarea, să vă regăsiți prin rândurile de mai sus, dar mi-am dorit să vă transmit că oricât de grele ar fi încercările vieții, oricât de cald sau rece ne-am simți în interior, noi am primit o viață, și pe aceasta trebuie să o prețuim. Dacă avem încredere în noi și în Tatăl ceresc, vom aduna roade multe și vom fi capabili să ne creăm o viață bogată. Vă îndemn să-L ascultați pentru că suntem tineri și avem multă viață rămasă de dus înainte, și merităm să o trăim frumos.

COPII Pagină realizată de: Prof. Constanța BUGARIU Papa Francisc a afirmat că „fiecare dintre noi trebuie să fie responsabil pentru alții și pentru viitorul planetei noastre”, potrivit Reuters. Și noi, copiii, suntem chemați să protejăm Creația Divină, să facem lucruri bune și utile nouă și celor din jur. Vă propunem confecționarea unui pliant (leporello) cu imagini, care redau munca voastră de creație și de protejare a creației lui Dumnezeu.

Irgendetwas passt hier nicht!

Gott schuf die Welt voller Freude. Im Laufe der Geschichte gab es viele kreative Männer und

Frauen, die Sachen erfunden haben, die den Menschen eine Freude, eine Hilfe waren, die die Arbeit erleichtert haben. In jede Reihe passt nur ein Begriff zum Erfinder. Findest du es? Johannes Gutenberg: die Glühbirne, das Buchdruck, das Papier, der Wintergarten Hildegard von Bingen: das Antibiotikum, die Acrylfarben, die Nudeln, die Naturheilkunde Galileo Galilei: das Fahrrad, der Webstuhl, das Thermometer, die Energie-Masse-Beziehung Leonardo da Vinci: IQ des Menschen, das Dynamo, der Fallschirm, der Spiegel Carl Benz: das Automobil, der Tintenfüller, das periodische System, die Batterie Nicolae Paulescu: die Penizillin, der Laser, die Insulin, das Farbenkino James Chalmers: das Wörterbuch, die Briefmarke, der Druckkochtopf, das Reagenzglas Emil Racoviță: die Biospeologie, das 3NX-Effekt, die Ernährungspyramide, die Brille Samuel Morse: das U-Boot, das Telefon, das Teleskop, das Telegramm Ana Aslan: die Gerovital, die Aspirin, das Lazarus-Effekt, das Inhalationsgerät A Szentírás szerint Isten először a világot teremtette. De mi gyerekek, mit tudnánk alkotni? Hogyan vehetünk részt az Isten teremtmény védelmében? Töltsd ki az alábbi táblázatot. Csapatokban dolgozhattok, hogy mindenki hozzájáruljon a táblázat kitöltéséhez. NAP 1

Isten teremtette:

Rajzolj

Te mit tehetsz?

2 3 4 5 6 7 VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 4 - 2019

ÎNDRUMARE Irina LĂPĂDAT

Avem puterea de a fac Omul, creația lui Dumnezeu, a fost înzestrat cu rațiune. Sfânta Scriptură ne spune că omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Prin urmare, cu toții deținem puterea de a lua decizii. În fiecare zi din viața noastră, de la lucrurile mărunte și până la cele mari, noi facem alegeri, cel puțin în privința lucrurilor care depind de noi. Omul are posibilitatea de a fi bun, integru, cumpătat, amabil, tolerant, dacă dorește acest lucru cu adevărat. Societatea și necesitatea de apartenență într-un anumit mediu, pot influența alegerile omului, acesta ajungând să copieze anumite modele de comportamente ori atitudini din jurul său. Acest lucru este o realitate. Însă indiferent de circumstanțele din viața noastră, avem capacitatea de a lua acele decizii care ne permit să facem binele în orice împrejurare din viața noastră, fie printr-o vorbă bună către cel din jurul nostru, fie prin orice faptă prin care putem contribui la ceva care este folositor pentru acesta. Prin firea sa, omul are o natură egoistă, care-i poate determina deciziile în sensul de a-și urmări întotdeauna propriile interese. Însă chiar și oamenii care duc o viață promiscuă și care trăiesc nesocotind poruncile lui Dumnezeu, ori pur și simplu ignorându-le, fiind acaparați de lupta pentru a smulge de la viață realizări pe toate planurile, că și așa viața e scurtă, au posibilitatea de a alege o conduită diferită. Ei ar putea intra într-o biserică când trec pe lângă ea, în loc de a o ignora nepăsători, sau ar putea face un bine dezinteresat. În egală măsură, ar avea posibilitatea de a contribui la binele celor din jurul lor, sau celor pe care îi numesc prieteni, în loc de a-i păcăli sau de a-i fura, ori bârfi. Până la urmă, slăbiciunile și ispitele sunt aceleași pentru toți oamenii. Dincolo de puterea noastră de a contribui cu ceva folositor în jurul nostru, să nu uităm că orice cuvânt pe care îl rostim sau orice faptă pe care o facem, vin de fapt cu adevărat din ceea ce simțim, de aceea de multe ori Dumnezeu însuși ne apreciază valoarea noastră morală după intențiile pe care le avem și nu neapărat după rezultatele concrete ale acțiunilor noastre. Ceea ce dorim, de fapt, exprimă adevărata valoare a ființei noastre. Conjunctura de a interacționa cu o lume atât de diversă și de a întâlni oameni din medii opuse, m-a dus la concluzia că viața omului, dincolo de substratul oricăror aparențe, este în genere imperfectă. Imperfecțiune

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 4 - 2019

ÎNDRUMARE

e binele în jurul nostru și suferință există și în lumea celor bogați și influenți, cât și în lumea celor simpli, ori umili. Acolo unde există perfecțiune nu este decât aparență; există oameni care trăiesc pentru ochii lumii, acest lucru dându-le o incredibilă satisfacție interioară, dar cât de mult poate dura o asemenea fericire pentru cineva, când acesta s-a întors între cei patru pereți din casa lui? Acest lucru demonstrează că aparențele nu au nicio legătură cu fericirea. Marele scriitor rus Dostoievski a scris o frază care poate fi esențială pentru viața noastră și care poate fi sintetizată în felul următor: omul care rămâne senin înaintea adevăratelor nedreptăți din viața sa, este un om apreciat de Dumnezeu. Ceea ce este esențial pentru noi este că avem puterea de a alege să facem binele în orice împrejurare din viața noastră. Oamenii care nu cred în Dumnezeu își întemeiază argumentele nu numai pe teoria evoluției, dar tind să sublinieze în mod accentuat suferințele și ororile din lume, afirmând că lumea este prost croită. Nu putem nega existența răului și nici influența sa în lume. Tot timpul există câte un război undeva în lume, mereu se petrec lucruri teribile, însă acestea se datorează coruperii omului de forța răului și de atracția pe care o exercită asupra inimii sale dorința de dominare, de îmbogățire, de faimă și în general de superioritate. De multe ori suntem nechibzuiți ori nu conștientizăm care ne sunt lucrurile cu adevărat necesare și folositoare. Totuși, a fi empatic, cu compasiune, imparțial și mărinimos, a vedea binele din lume și frumosul în fiecare persoană, nu costă pe nimeni nimic. Bunătatea dintr-un om chiar poate lumina persoanele din jurul său. În acest sens, cel mai strălucit model de urmat pentru noi este Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, care a trăit printre oameni și care așa cum scrie Apostolul Petru „a suferit pentru voi și v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele lui“ (1 Petru 2, 21). S-ar putea afirma că fiecare avem un caracter înnăscut, astfel încât alegerile pe care le facem ne sunt ghidate de ceea ce simțim în inimă și nu am putea proceda în alt mod, decât conform cu felul în care suntem croiți. Însă indiferent cât din viața noastră este urmarea unui destin și cât se datorează propriilor noastre acțiuni, nu este niciodată prea târziu să acționăm alegând să facem binele în jurul nostru și să contribuim cât putem la a face ceva folositor în familia sau comunitatea din care facem parte. VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 4 - 2019

aLAPgondolat Ft. VÁNCSA Csaba

Az ige életet teremt a halott természetben

Tulajdonképpen az ige hozta az életet erre a világra. A teremtés történetének leírása szerint a puszta, kietlen, halott világ akkor mozdult meg, amikor megszólalt az Isten (Ter 1,2-3). A teremtés minden az ige által lett, mert őbenne volt az élet (Jn 1,1-4). Az ige azonban nemcsak kezdetben volt ilyen életet teremtő erő, hanem később is engedelmeskedett neki minden elem. Az Úr szavára kettényílt a Vörös- tenger, s népe szárazon kelhetett át rajta. Ugyancsak az Úr szavára összecsaptak a hullámok, s maguk alá temették a fáraó seregét. Az Úr szavára a Genezáret taván is elállt a szél, s lecsendesedett a tenger. Jézus szavára a kánai menyegzőben borrá vált a víz, a pusztában megsokasodott a kenyér. Az ige hatalmasabb, mint az anyag mozdulatlansága, a természeti törvény változhatatlansága. Az ige számára nincs megoldhatatlan életprobléma. Neki minden lehetséges. Ez az ige öltött testet Krisztusban. Ez az IGE jött közel hozzánk, a pártunkra állt, a miénk lett. Ettől kezdve nincs okunk aggodalmaskodásra. Istennek csak egy szavába került és kerül, hogy a legkilátástalanabb kérdéseinket is megoldja, s Krisztus értünk való feláldozása világosan mutatja, hogy Isten ezt az életet teremtő szót nem sajnálja tőlünk, bűnös emberektől. Ebben karácsony, nagypéntek és húsvét után kételkedni nemcsak esztelenség, hanem egyenesen sértés

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 4 - 2019

aLAPgondolat Istennel szemben. Hányszor nem kételkedsz fölöslegesen? Hányszor nem aggódsz olyanért amiért fölösleges? Szégyenled te is minden kishitűségedet és aggodalmaskodásodat? Jézus ünnepélyes nyilatkozatában nem általában beszél az ige életet teremtő hatalmáról, hanem különösen azt emeli ki, hogy a halott emberek is hallják az Isten Fiának szavát és akik hallják, azok élnek. Jairus udvarán ott sütkérezik a napsütésben egy sápadtarcú kis leány. Boldogan mosolyog bele a napba. Csillogó szemmel pihen rajta édesapjának és édesanyjának tekintete, hiszen szemük - el. szögletében ott húzódik meg még a könnycsepp, amit az előbb a ravatalon ráborulva sírtak A lányka fülében még mindig ott cseng az a két hatalmas szó, ami visszaparancsolta az életbe: Talitha kumi! Lány, kelj fel! Az ige életet teremtett benne. Nain utcáján egymást átkarolva megy az édesanya a fiával. Az útszélen ott hever egy nyitott koporsó. Senki sem törődik már vele. A gyászmenetből vigadozó sokaság lett. Mindenki Jézusról beszél, akinek szavát a halottak is meghallják és élnek. A naini ifjú felett is elhangzott az ige és életet teremtett benne. A bethániai temető csendjében elhangzott egy nagy kiáltás: Lázár, jöjj ki! Nem a testvért sirató árva észbontó sikoltása volt ez. Azt a halott nem hallotta volna meg. Jézus ajkáról csendültek el e szavak. Az ige szólalt meg, s íme a holttest megmozdult, s kijött a sírból. Nemcsak a temetőben vannak halottak, vannak élő halottak is. A Sardis-beli gyülekezet angyalának azt üzeni az Úr: „Az a neved, hogy élsz és halott vagy” (Jel 3,1). A tékozló fiú is e világ szemében nagyon is „élt”, atyja mégis azt mondotta róla: „Az én fiam meghalt” (Lk 15,24).- Az efezusi levélben maga Pál apostol is úgy beszél az emberekről, magát is beleszámítva: „Meg voltunk halva a vétkek miatt” (Ef 2,5). Jézus hangsúlyozottan mondja, hogy az ige ezek között a lelki, vagy élő halottakban is tud életet teremteni. A halott természetnek s a testileg halott embereknek nincs ellenállási joguk és képességük, ezek „vakon” kénytelenek engedelmeskedni az életet teremtő igének, az élő halottak azonban nem kényszeríthetők. Isten az embert erkölcsi lénynek teremtette, ami azzal jár, hogy az embernek, amíg él, választási szabadsága van. Választhatja az életet és a halált. Hogy az ige fel tudja ébreszteni halálos álmából az embert, s munkálni tudja benne az új életet, az nemcsak elméleti igazság, hanem tapasztalat is. Péter lelki, vagy ahogy ma mondanánk, erkölcsi halott lett a Krisztustagadás éjszakáján. Miért nem temetkezett be az eltűnés halotti leplébe? Hogy volt képe mégegyszer a tanítványok közé menni s a szemükbe nézni? Mi keresni valója volt még neki a húsvéti sírnál? Péter azért tudott újra életre kelni, mert azon a hajnalon a kakas kukorékolásában megszólalt az ige, eszébe jutott Péternek az, amit Jézus mondott előző este neki (Mk 14,72). Ez az ige teremtett a vámszedő Léviből Máté tanítványt, a mennydörgő, indulatos és törtető Jánosból a szelídség, szeretet és alázat apostolát, a Krisztust üldöző Saulból a keresztyénség legnagyobb misszionáriusát, a samáriai rosszhírű nőből a samáriai ébredés megindítóját. Lehetne ezt a sort mai példákkal is folytatni. Akinek van szeme a látásra, ma is láthatja az ige életet teremtő hatalmát. Lemondtál-e te már ellenállási jogodról? Feladtad-e már az igének való ellenszegülésedet? Vagy még mindig a halál munkálkodik benned, s nem mentél át a halálból az életbe? Miért maradsz dohos sírban, amikor az élet napfényében sütkérezhetnél? VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 4 - 2019

aLAPgondolat PERCZEL András - A Szív

Életet teremtettem?

A játékait szétszedő gyermeket rossznak véljük, míg a kockáival építkezőt, a darabokat összerakót megdicsérjük. A kitekert karú és fejnélküli babák, miszlikre szedett játékok annak a kíváncsiságnak gyermekkori megnyilvánulásai, amely a természettudóst is ösztönzi. Nem rombolás, hanem az „analizáló” megismerési vágy szokott kicsit és nagyot a dolgok szétszedésére inspirálni. A szintetikus kémia és biológia tudósainak legújabb kutatásai nyomán azt vizsgáljuk, hogy mit jelenthet Craig Venter kutató kijelentése: „életet teremtettem”. „Életet teremtettem!” - súlyos kijelentés, amitől megborzadunk, ha megpróbáljuk elvonatkoztatni a biztonság látszatát nyújtó tudományos kontextustól. Önállóságában sejlik igazán fel a jelentősége. A természettudományos kutatás mindenkor objektív, érdek- és értékmentes megfigyelőt feltételez. A tárgyilagos, érzelmektől és egyényi benyomásoktól mentes megfigyelés és elemzés az alapja minden tudományosan értékelhető kijelentésnek. Minden hatalom felelősséggel jár és kínzóan veti fel az uralhatóság kérdését. A tény, hogy valamit kísérletileg meg tudunk valósítani, egyúttal azt is jelenti, hogy meg is szabad tennünk? Vajon minden technikailag VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 4 - 2019

megvalósítható kísérlet el is végezhető? Korábbi érvelésünk azt sugallhatta, hogy Craig Venter állítása talán kissé elhamarkodott, ám ez korántsem jelenti azt, hogy a biológia és társtudományai fejlődésének jelenlegi ütemét megtartva ne tehetnénk hamarosan szert arra a tudásra, amely lehetővé teszi az élet alapvetőbb folyamatainak szabályozását, módósítását, sőt újraalkotását. De vajon hatalmunkkal eggyütt növekszik-e és kellően általánossá válik-e érzékenységünk és felelőségérzetünk? Lappangó rosszérzésünkről tanúskodik a témát nem éppen rózsás színekben festő horror-, akció-, és thriller-filmek sora, ahol emberi hiba vagy rossz szándék miatt elszabadult mesterséges vírusok, baktériumok vagy egyébb lények és gépek fenegetik az emberiség életét. Gondoljunk csak a laikusokban könnyen gyökeret verő rémhírekre, valahányszor egy új oltóanyag vagy génmódosított élelmiszer kerül a figyelem középpontjába. Transzcendens világlátásunkat megerősítve viszont kellő bizalommal nézhetünk a jövő kihívásai felé, hiszen ezek az új kérdések is ugyanannak a világunknak a részei, melyről a Bibliával valljuk: „Isten látta, hogy nagyon jó mindaz, amit alkotott.” (Ter 1,31)

ÎNDRUMARE Adrian IONCSOV

Iubirea, invitația și sinceritatea: trei elemente cheie pentru o comunitate Am ales să descriu în acest articol, două experiențe pe care le-am trăit recent și care mi-au explicat, într-un mod destul de evident, ce înseamnă comunitatea. Într-o seară, am participat la o Sfântă Liturghie în biserica romano-catolică Millennium din Timișoara. La un moment dat, am fost nevoit să ies din biserică, dar această intenție a fost întreruptă de o doamnă care a venit spre mine. Inițial, mă așteptam să primesc o lecție despre gestul meu nepoliticos de a ieși din biserică într-un moment complet nepotrivit. Dar surpiza a fost una plăcută. Am primit trei bomboane mentolate deoarece simpatica doamnă a remarcat că eu tușeam. După Sf. Liturghie, a venit din nou spre mine și mi-a explicat la ce magazin pot găsi aceste bomboane speciale. Nu prea am putut fi atent la aceste explicații deoarece eram pur și simplu uimit. Am fost uimit de iubirea pe care o avea față de cei pe care îi întâlnește. Cu siguranță, această iubire pe care o manifestă pentru cei din jurul ei, este alimentată de iubirea primită de la Isus. Iată un mod în care poate fi formată o comunitate în jurul nostru. Tot ce trebuie să avem pentru a începe să facem o comunitate plină de viață este iubirea. O altă mică experiență prin care am putut observa cum se formează o comunitate, a început printr-o simplă invitație primită de la un prieten de a merge într-un grup creștin. Tot ceea ce știam era faptul că acest grup meditează asupra Cuvântului Divin. O persoană din acel grup mi-a mărturisit că se ruga de ceva timp ca să ajung în mijlocul lor. Această sinceritate este unul din multele elemente speciale ale acestui grup. Mi se pare foarte ușor să te integrezi într-o comunitate formată din oameni sinceri. Dacă un om are o viață spirituală bogată, înseamnă că are și momente de rugăciune în care se afișează în fața lui Dumnezeu așa cum este el, fără alte măști. Acest fapt se extinde, ulterior, și în exterior, ajungând să practice această sinceritate peste tot. În ziua de azi, conceptele materialiste ne mint într-un mod plăcut și ne seduc pe mulți în lumi aparente. În cartea DOCAT (o carte dedicată tinerilor care cuprinde doctrina socială a Bisericii) am citit faptul că noi, tinerii, avem mare nevoie să aparținem de așa zisa Biserica mică. Adică să facem parte din grupuri de bază, din cercuri biblice, comunități de spiritualitate, grupuri de studiu și altele. Nu îmi este întotdeauna ușor să urmez calea lui Isus, dar sunt bucuros că am avut posibilitatea să întâlnesc persoane speciale. Împreună cu aceste persoane pot petrece timp împreună și să aflu lucruri si idei noi, dar și să leg relații profunde de prietenie și astfel să ne încurajăm unii pe alții în credință.

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 4 - 2019

INTERVIU

INTERVIU CU PĂRINTELE EPISCOP IOSIF CSABA PÁL VCB: Excelența Voastră părinte episcop Iosif Csaba Pál, publicația noastră diecezană, Vita Catholica Banatus, la a cărei fondare și a cărei existență ați contribuit nemijlocit ani îndelungați, Vă roagă să ne răspundeți la un mic set de întrebări, intenția noastră fiind aceea de a intermedia între păstor și dieceză, de a veni în ajutorul dialogului dintre episcop și cititorii noștri. Știm că mulți dintre abonații noștri sunt curioși să citească despre gândurile și impresiile Dumneavoastră, acum, la mai bine de un an de la numirea (16 mai 2019, ziua sf. Ioan Nepomuk, patronul Banatului) în noul oficiu și de la consacrarea episcopală (6 august 2019, sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului). Pentru început v-aș întreba cum vă simțiți ca episcop? Cum vă simțiți sufletește acum în această slujire, cum vă vedeți, v-ați schimbat față de cum ați fost ca paroh? Dacă da, în ce sens? Părintele Episcop: Mă simt bine. În general, în Dumnezeu ne simțim bine. El este cauza bucuriei noastre. Totul urmează după aceea. Mă bucur că pot lucra cu bunul Dumnezeu. Practic, El lucrează, noi îi ministrăm. În esență nu m-am schimbat. Există o singură Evanghelie, nu este una pentru preoți, și o alta pentru episcopi. Cu toții suntem chemați s-o trăim. VCB: Cum vedeți drumul Dumneavoastră de viață, pe care l-ați parcurs? De la copilul crescut

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 4 - 2019

în Șoimeni până la episcopul de azi? Sau de la parohul din Reșița - Maria Zăpezii la episcopul diecezan? (din punct de vedere personal) Părintele Episcop: Bunul Dumnezeu m-a iubit întotdeauna. Acesta a fost cel mai important lucru în viața mea. Am devenit preot din recunoștință pentru această iubire infinită, adică cu acea intenție: să fac cât mai mulți oameni să cunoască iubirea Lui. E adevărat că la început, când m-am hotărât să devin preot, acest lucru nu a fost atât de clar. În copilărie, într-o zi, m-a atins o predică și m-am gândit: dacă nu-mi leg viața mea mai strâns de bunul Dumnezeu, ușor voi aluneca și Îl voi părăsi pe El. Ceva mă îndemna să găsesc o modalitate de a mă lega mai strâns de El. M-am gândit că, dacă devin preot, asta în sine mă va ajuta ca să mă ocup de El și de lucrurile Lui. Acesta a fost primul impuls. Mai târziu, la Teologie, s-a întâmplat că El atât de mult mi-a arătat iubirea Sa, încât de atunci nu din frică, ci din recunoștință și din iubire voiam să fiu în preajma Lui, în iubirea Sa. Această iubire a Lui m-a însoțit atunci când eram paroh, și această iubire a Lui este lumina care îmi iluminează calea și astăzi. VCB: Care sunt planurile Dumneavoastră de viitor? Pe lângă seria de vizite canonice, episcopale pe care le-ați început? Părintele Episcop: Planurile sunt la El. El are un plan cu dieceza noastră. Încerc,

INTERVIU împreună cu mulți alții, să descoperim acest plan, ca să-l urmăm. Planul general este să fim o comunitate după placul Lui. Dieceza să fie comunitatea comunităților. Și cu cât ceva ajută mai direct, mai nemijlocit la realizarea, edificarea comunității, cu atât mai prioritar este pentru mine. Isus a venit, ca să aducă pe pământ Împărăția Cerurilor. Pe noi ne-a chemat să fim constructorii acestei Împărății, să devenim tot mai mult Corpul Mistic al lui Cristos. Trebuie să știm să gândim comunitar. Acest lucru nu înseamnă în primul rând să „organizăm” ceva, ci trebuie să creștem „organic”, la toate nivelurile și în toate circumstanțele. Avem modelul în fața noastră: relația lui Isus cu apostolii și cu toți contemporanii Săi, și avem drept model prima comunitate din Ierusalim, despre care se spune în Faptele Apostolilor: „Mulțimea celor care au crezut era o singură inimă și un singur suflet” (Fap 4, 32). Este vorba despre o creștere spre comuniunea celor trei persoane din Preasfânta Treime. VCB: Acum că ați vizitat, cu diferite ocazii, mai multe parohii din Dieceză, cum vedeți credincioșii dumneavoastră? Părintele Episcop: Întâlnirea cu preoții și

credincioșii din diferitele parohii a fost o mare bucurie. Oamenii doresc comuniunea atât cu episcopul lor, cât și cu parohii lor. Dar ei doresc comuniunea și între ei, cu ceilalți credincioși. Cea mai mare bucurie era acolo unde parohiile sunt formate din diferite comunități mai mici, cum ar fi asociațiile Kolping, Sfântul Rozariu, Schönstatt, Asociații ale femeilor, Serviciul Maltez, corul copiilor etc. Știu că în alte comunități există și alte grupuri, care formează parohia și dau vitalitate parohiei. Oamenii povestesc cu bucurie că, prin aceste grupuri, și-au găsit locul în comunitatea parohială. Sunt unii care se roagă săptămânal mai multe ore în cadrul adorației în biserică, alții fac lucru de mână și vând aceste lucruri în favoarea săracilor, alte persoane s-au angajat ca să-i învețe pe copii și tineri să cânte în diferitele coruri. Mulți dintre ei au povestit că au venit din alte localități și cât de bine au fost primiți în respectivele comunități, unde activează acum, unii chiar și în comitetul bisericesc. În multe locuri, aproape în mod spontan, m-am întâlnit și cu preoții celorlalte confesiuni. În bucuria lor se vedea rodul comuniunii construite în acești ani cu parohii locului și cu credincioșii lor. Am găsit și comunități mici care, în casa parohială, într-o sală care iarna este încălzită, se adună

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 4 - 2019

INTERVIU pentru Sfânta Liturghie (pentru că biserica este într-o stare atât de degradată, încât nu se mai poate renova). Și au descoperit că acel loc mai mic, potrivit pentru numărul lor, i-a format în comunitate: mult mai ușor cântă, participă la Liturghie, nu sunt împrăștiați într-o biserică mare, simt mai bine că acea „capelă” este a lor, ei o pot susține, și au devenit ca o familie unită. În unele dintre aceste comunități m-am întâlnit cu adevărata bucurie a credinței trăite. VCB: Știm foarte bine că lucrați intens, aveți calendarul plin de activități, dar cum reușiți să rămâneți o persoană atât de spirituală? Când aveți timp pentru Dumnezeu? Știind că lumea de azi nu mai are timp de El, sau nu dorește? Părintele Episcop: Eu cred că majoritatea preoților au calendarul la fel de plin. Episcopul Kräuter - Dumnezeu să-l odihnească în pace! - obișnuia să spună: timp are acela, care și-l împarte. Cu toții trebuie să avem priorități. Noi cu toții, episcopul și preoții, precum și fiecare om, răspundem în fiecare zi pentru 24 ore. Și noi trebuie să ne stabilim prioritățile. Dacă cineva se plânge că nu are timp pentru rugăciune, ar fi mai onest să spună: nu am acordat timp pentru rugăciune… și ar mai trebui să adauge: pentru că aceasta nu era o prioritate pentru mine. Știu că nu este atât de simplu, pentru că unii doresc să se roage, dar încă nu au învățat să-și gospodărească timpul, n-au învățat să stabilească prioritățile, sau voința lor nu este

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 4 - 2019

călită. Când am timp pentru Dumnezeu? - Tot timpul nostru trebuie să fie al lui Dumnezeu, indiferent dacă suntem la muncă sau la rugăciune, dacă veghem sau dormim. Nu este de ajuns să lucrăm „pentru El”, ci trebuie să lucrăm „cu El”. Altfel viața va fi fărâmițată. VCB: Dumneavoastră, ca episcop al Diecezei de Timișoara, ce ați transmite credincioșilor Dvs.? Părintele Episcop: Avem o moștenire frumoasă, primită de la Isus Cristos: Biserica întemeiată la primele Rusalii, pentru care Isus și-a dat viața. Să ne ajutăm reciproc, ca s-o trăim conform intențiilor Lui! De noi toți, credincioși, preoți, episcop, depinde cum este și cum va fi dieceza noastră. Trebuie să fim o mare familie, o mare comunitate, alcătuită din comunități mici. Pentru aceasta, fiecare creștin botezat trebuie să-și dea aportul. Aceasta se realizează dacă Împărăția lui Dumnezeu este vestită (predică, cateheză), este sărbătorită (Sfânta Liturghie și Sacramentele) și se face simțită în ajutorarea săracilor și în ajutorul reciproc. Dar aceasta, fără o relație vie și intensă cu Duhul Sfânt, nu se va reuși. VCB: Excelența Voastră, vă mulțumesc pentru bunăvoința de a ne răspunde la aceste întrebări și pentru timpul acordat! Părintele Episcop: Cu multă plăcere! Și eu vă mulțumesc pentru această ocazie de dialog și pentru munca voastră!

Imádkozzunk! Ferenc pápa gondolatait olvasva a Keresztény Élet-ben (2018/IX.2), újból megpendültek lelkem húrjai. Ferenc pápa 2018. augusztus 25-én találkozott a katolikus családokkal Dublinban, a Családok Világtalálkozóján, aminek mottója: „Imádkozzunk a családban!” Ezt olvasva eszembe jutott egy régi, ködbe veszett verstöredék: „Kis kacsódat összetéve, imádkozzál, gyermekem!” Vajon, ha megkérdezném azokat a családokat, akiknek kiskorú gyermekük van, (s ha járnak is templomba) imádkoznak-e egyűtt esténként? Mert reggel mindenki siet, rohan, munkába, vagy iskolába. Ilyenkor kilépve a lakásból egy keresztvetés is megteszi. Főleg, ha van egy szép kis szenteltvíz tartó a falon: „Uram légy velem!” - Ezt úgy megszoktam, a mai napig is megteszem, mert szükségem van erre a csodálatos „utitársra”, aki velem volt egy életen át a sokszor göröngyös úton s, hogy öregszem, gyengülök, s még a síma út is fáraszt. De hol tanultam ezt? „Az első és legfontosabb helye a hit átadásának a családi ház, a szülők, mindennapi és nyugodt tanúságtételén keresztül” - állítja Ferenc pápa. A szentek, mártírok életrajzát olvasva, legtöbbszőr ezt olvasom: „…vallásos családban nevelkedett…” Természetes dolog vasárnap misére menni, ahol lent, a hívek között ülök édesanyámmal, édesapám meg a kórusban, szép hangjával dícséri az Urat. Mise után, már vár otthon az ebéd, amit anyu hajnalban fölkelve, hajnalban elkészített, hisz azokban az időkben nem volt hűtőszekrényünk, hogy abba tegye a szombaton megfőzött ételt. De megültük, megszenteltük a vasárnapot, a kenyeret, a családban az anya szelte meg, miután keresztet vetett rá. Ma már szeletelve érkezik a gyárból, de akkor is lehet keresztet vetni rá, ha kivesszük a műanyag tasakból, amibe a gyár teszi. „A hit átadása a

KATÓ Gizella

családi asztal mellett történik a mindennapos beszélgetésben, a szeretet állhatatos nyelvén.” - idézem újra a Szentatyát. Sok régi, szép, vallásos családi szokást öl meg a mai életmód: hírek, sorozatfilmek,- TV, vagy mobiltelefon, ami éjjel is veled van pedig a napot, este imával kellene befejeznünk. „Én még egy tized rózsafűzért is mondok.”, - mondja egy aranyos középkorú nő. Hála Istennek, ilyen is van, de gyermekeinktől ezt már nem halljuk. „Én Istenem, jó Istenem, becsukódik már a szemem, de a tied nyitva, Atyám, amig alszom, vigyázz reám!” - így imádkozta edténként édesanyámmal. „És mielőtt lecsukod a szemecskédett, nézz fel a falon függő képre, ahol egy örangyal kísér át két gyermeket a szakadék feletti hídon. Igen, a Szűzanya, mindannyiunk anyja, küldte őt- a gyermekekhez. Az Ő képét is láthatod, ugye milyen szép szelid arca va? Hozzá is imádkozz! Aludj jól gyermekem!” - szólt végül édesanyám. Lám így telik el egy ember, egy család élete, ahol a szülők, adják át gyermeküknek a - az hitet, mely a legszebb, legértékesebb örökség ember életében.

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 4 - 2019

PAGINA PSIHOLOGULUI Psih. dr. Irina VASTAG

DESPOTISMUL LUI „AŞA TREBUIE” (II) Câteva dintre strategiile utile pentru a scăpa de acel „aşa trebuie” adesea omniprezent și dominant, ar fi: începe prin a-ţi înţelege propriul comportament (întreabă-te de ce te împovărezi cu atâtea „aşa trebuie”, crezi cu adevărat în ele sau te-ai obişnuit să te comporţi aşa?); elimină rolurile pe care ţi le asumi, dar de care nu eşti încântat (fii ceea ce vrei să fii, nu ceea ce consideri că se cade să fii pentru că eşti bărbat, adult sau orice altceva); elimină noţiunile de bun/ rău, corect/greşit pentru că orice rezultat obţinut și orice decizie luată sunt optime, dar au consecinţe diferite; creează-ţi propriile tradiţii (dacă întotdeauna împodobeşti bradul în ajunul Crăciunului, dar ai vrea să faci acest lucru cu trei zile mai devreme, fă-ţi acest nou obicei, semnificativ pentru tine); încearcă să trăieşti în prezent; nu mai aştepta ca alţii să se schimbe. Totodată poţi întocmi o listă cu aspectele care îţi displac la tine însuţi; ar putea arăta astfel: Nu-mi place la mine/viaţa mea

Vinovaţii

Rezultatele la fizică

profesorul, colegul de bancă, genele pentru ştiinţele exacte, norocul, durerea de cap

Sunt prea gras

ereditatea, fast-food-urile, metabolismul, bucătăreasa

Mă enervează situaţia ţării

guvernanţii, economia, umanitatea, comuniştii

Acordă puncte şi însumează-le pentru a verifica dacă s-a schimbat ceva după ce ai atribuit culpabilitatea tuturor persoanelor şi circumstanţelor responsabile pentru situaţia/starea în care te afli. Vei constata că indiferent dacă dai sau nu vina pe cineva, vei rămâne acelaşi ca până acum dacă nu faci ceva concret pentru a-ţi retuşa tarele. Foloseşte exerciţiul următor pentru a-ţi demonstra inutilitatea acuzaţiilor: • Adu-ţi aminte că ceea ce te deranjează nu sunt comportamentele celor din jur, ci reacţia ta vis-à-vis de acestea! Spune-ţi: „Oare de ce îmi bat capul cu asta?”, în loc să te frămânţi cu: „Nu ar trebui să facă asta!” • Când cei din jurul tău învinuiesc, adresează-le politicos: „Vrei să ştii dacă vreau să aflu ce intenţionezi să îmi spui?!” În acest mod îi înveţi să nu te folosească pe post de receptacul al culpabilităţii şi începi să etichetezi comportamentele lor şi chiar să le recunoşti la tine. Recunoscând învinuirile altora, precum şi formulele de tipul „aşa trebuie”, vei reuşi mult mai uşor să le excluzi din propriul tău comportament. • Recunoaşte ori de câte ori blamezi şi anunţă public că te străduieşti să elimini aceste comportamente; astfel îţi formulezi un obiectiv şi eşti atent la excesele existente în această direcţie. • Realizează că nefericirea cu care te confrunţi nu se datorează acţiunilor celor din jur, ci se datorează tocmai persoanei tale şi comportamentului tău. Începe prin a avea mai multă încredere în tine însuţi şi a acorda mai puţină importanţă preceptelor externe. Fii tu însuţi judecătorul propriei conduite; fredonează propria melodie de fericire în modul în care te reprezintă, fără să te preocupi excesiv de felul cum ar trebui să sune! (sfârșit)

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 4 - 2019

Lupta împotriva alergiei (II)

PAGINA MEDICALĂ Medic specialist pediatru dr. Friederike ODORESCU

Deosebit de mari probleme creează poluarea atmosferică, provenită din particulele care rezultă din eșapamentul motoarelor, mai ales a celor Diesel. Polenul existent în aer se fixează pe aceste microparticule și ajunge prin inspirație, adânc în căile respiratorii. Persoanele alergice, din orașele cu o poluare atmosferică mai mare, reacționează mai puternic la o cantitate egală de polen, decât cei care locuiesc în regiuni mai puțin poluate. Un grup de cercetători din Elveția a demonstrat cât de dramatic este efectul poluării atmosferice cu microparticule de praf. Cercetările lor au fost făcute, în zece metropole din Europa, asupra copiilor care locuiesc lângă artere intens circulate. La aceștia bronșita alergică astmatică a apărut cu un procent de 14% mai frecvent, comparativ cu copii din cartiere mai liniștite și mai puțin circulate. Bronșita astmatică, putând avea și alte cauze, este socotită a fi o urmare a unei rinite alergice netratate. Din statistici reiese că tot al treilea pacient, prezentând o rinită alergică, dezvoltă după o evoluție de 6-8 ani, o bronșită astmatică alergică. Experții vorbesc despre o schimbare localizată, boala se mută de la etajul superior, la cel inferior, profund, al căilor respiratorii. Alergiile mai au o proprietate, și anume, cea de a fi schimbătoare. Inițial, o persoană poate avea o reacție alergică doar la un anumit polen, de la o singură plantă, dar pe parcurs se adaugă și alte substanțe care produc reacții alergice. Astfel, apar reacții alergice la mai multe feluri de polen, la praful de casă sau la părul de animal, ceea ce determină mărirea spectrului alergiei și o situație din ce în ce mai dificilă a bolnavului în cauză. Mai mult decât atât, unele proteine din alimente, mai ales cele din fructele cu os sau semințe, sunt foarte asemănătoare cu alergenii la care cei cu rinita alergică pot avea reacții. Consumul lor produce de multe ori furnicături ale buzelor, ale limbii și a mucoasei bucale. În aceste cazuri se vorbește de un „sindrom alergic oral”. De cele mai multe ori sindromul se limitează la mucoasa bucală. În cazuri rare este afectat și stomacul sau căile respiratorii. Aceste reacții reprezintă alergiile încrucișate pentru care se dau exemple: • Alergicii la mesteacăn, alun și arin, pot prezenta alergii încrucișate la fructe cu os sau sâmburi cum sunt merele, cireșele, piersicile, dar și la smochine, nuci, țelină, morcovi, soia; • Alergicii la polenuri de iarbă au de multe ori reacții încrucișate cu arahidele, soia, cereale precum grâul și secara, roșiile, bananele și pepenele; • Cei cu alergii la polenul de pelin pot avea reacții încrucișate cu mușețelul, țelina, morcovii și condimentele cu anason, chimen, coriandru și scorțișoară. (sfârșit) BIBLIOGRAFIE: Apothekenumschau 02.2019 VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 4 - 2019

Pfr. Karl ZIRMER Kath. Pfarrgruppe Mainspitze

„Ich bin gekommen, damit sie das Leben haben“ (Joh 10,10) Groß ist der Lebensdurst in jedem Menschen! Wir alle wünschen uns ein volles, erfülltes Leben. Wir sehnen uns nach Glück, nach Liebe. Wir möchten unsere besten Kräfte und Möglichkeiten entfalten, ja sie „ausleben“. „Jeder ist seines Glückes Schmied“, sagt ein Sprichwort. Und so greifen Menschen nach dem Leben, versuchen es an sich zu reißen: „Ich will etwas vom Leben haben; ich will mich selbst verwirklichen!“ Nach diesem Motto leben heute viele. Oft müssen sie dabei jedoch eine geradezu tragische Erfahrung machen: Je heftiger sie das Leben an sich reißen wollen, desto rascher zerrinnt es ihnen zwischen den Fingern! Jemand hat einmal das Glück mit einem Stück Seife verglichen: Wenn man es unbedingt ergreifen will, wenn man zu fest zupackt, dann rutscht es einem aus der Hand. Außerdem verbraucht es sich umso schneller, je mehr man es benutzt... Es gab jemanden, der überhaupt nicht sich selbst gesucht, sondern vorbehaltlos und grenzenlos sein Leben verschenkt hat: Jesus! Er widmete den Menschen seine ganze Kraft, seine Liebesfähigkeit - und am Ende opferte er sein Leben, gab sich freiwillig in den Tod hinein. Er konnte das, weil er aus dem Herzen Gottes kam: Gott ist Leben, das sich verschenkt. Jesus brachte diesen „göttlichen Lebensstil“ auf die Erde; er lebte ihn selber vor. Er hat uns eingeladen, ihn zu übernehmen. Gewiss wird es jeder als großes Wagnis empfinden, sich auf eine solche Art des Lebens einzulassen. Man mag sich fragen: Wo bleibe dann ich? Werde ich nicht untergehen, wenn ich immer nur mich verschenke? Werde ich am Ende dabei nur ausgenutzt? Ja, ist nicht auch Jesus dabei „untergegangen“? Gewiss, ein Leben in der Nachfolge Jesu bleibt ein Risiko. Ein solches Leben ist und bleibt eine Sache des Glaubens an den lebendigen Jesus, der Untergang und Tod überwunden hat. Wer sich allerdings im Vertrauen auf Jesus einlässt auf ein Leben für andere, der macht die überraschende Erfahrung, dass er nicht nur der Gebende und Schenkende ist, sondern gleichzeitig reichlich beschenkt wird. Gott weiß am besten, dass wir Menschen nicht immer nur geben können, wir müssen auch empfangen. Wer Liebe schenken will, muss selbst mit ihr beschenkt werden. Wir dürfen darauf hoffen und vertrauen, dass Gott dafür sorgen wird, dass wir reichlich beschenkt werden mit der Liebe, die wir brauchen, um selber lieben zu können. Wir reden heute viel von Selbstverwirklichung. Das Ziel unseres Lebens ist es: uns selbst zu verwirklichen. Im Sinne Jesu bedeutet Selbstverwirklichung nichts anderes als Hingabe an Gott und die Menschen. „Christsein bedeutet wesentlich den Übergang vom Sein für sich selbst in das Sein füreinander“ schrieb Prof. Joseph Ratzinger im Jahre 1968 in seinem Buch „Einführung in das Christentum“. Wer die Hingabe im Glauben an Jesu Botschaft wagt, entdeckt die wahre „Kunst des Lebens“: sich verschenken und sich beschenken lassen, sich hingeben und empfangen. Was einem dabei geschenkt wird, ist meistens viel kostbarer als alles, was man dafür geopfert hat, und reicher als alles, was man hätte erzwingen können.

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 4 - 2019

GERHARDINUM Prof. Ilona IAKAB director, Liceul Teologic Romano-Catolic „Gerhardinum”

ESTE EDUCAȚIA CREAȚIE? Actul creator primordial este cel divin. Actul creator uman nu zămislește din nimic. Creația creaturii nu poate fi aceeași cu creația Creatorului însă țintește, uneori trufie, asemănarea. Educația în contextul creației este o invitație la propria re-creație. Cineva poate educa dacă a realizat acest prim pas: a devenit „şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte după chipul creatorului său pentru a ajunge la cunoaştere“ (Col 3,10). Atunci se poate educa, când este călăuzit de acest spirit re-creativ în ceea ce privește copilul care îi este încredințat. Educația poate fi creatoare dacă este permanent conectată la Creator. A-l învăța pe copil să adopte și să-și asume o atitudine sănătoasă în acest context, înseamnă înainte de toate conștientizarea statusului propriu, iar mai apoi a potențialităților de care dispune. A-l învăța pe copil cum să devină un „om nou... după chipul celui care l-a făcut” este ceea ce educatorul și școala ar trebui să facă. Dacă cineva „crează” din dorința de a-și depăși status-ul de creatură, țintind slava Creatorului nu îl va înălța, ci îl va descalifica în întreg universul. Nefericirea geniului neînțeles nu este o suferință catharctică. Adevărata creație ne conectează la Dumnezeu prin Mântuitorul nostru și prin Duhul cel Sfânt, aducându-ne fericire. În El și prin El suntem creatori, creativi și împliniți. Educația și școala trebuie să îl facă pe copil să guste această bucurie.

Într-o epocă în care ni se prescrie modelul omului fericit, de succes, nu este ușor să prezinți în mod atractiv un alt model. Nu este vorba de un contramodel, ci este vorba de autenticul model: „Nu vă conformaţi lumii acesteia, ci schimbaţi-vă prin înnoirea minţii, ca să discerneţi care este voinţa lui Dumnezeu, ce este bun, ce este plăcut, ce este desăvârşit!“ (Rom 12,2) nu înseamnă să ieși din lume sfidând lumea, ci înseamnă opțiunea pentru un model dătător de viață. Ca educator și ca părinte, mărturisind opțiunea pentru acest model, pot inițializa în copil dorința de a deveni propriul recreator. Pentru a-l ajuta în acest demers trebuie să îl „dotezi” cu capacitatea de a respecta anumite reguli și capacitatea de a respecta autoritatea - pentru că acestea îi aduc în viață ordinea și smerenia. De asemenea trebuie sa-l „dotezi” cu capacitatea de a se bucura pentru demersul creativ al semenului învățându-l că acest lucru nu-i diminuează lui șansa de a fi fericit. Trebuie să-l înveți că îndemnurile pozitive sunt elemente motivaționale și nu exerciții de egolatrie. Care este sarcina școlii creștine în acest context? În primul rând de a sădi în fiecare copil dorința de a conlucra cu Divinul Creator devenind el însuși un om nou, cu o inimă nouă și o minte nouă. Apoi avem datoria de a-i arăta copilului CALEA de a-și împlini această dorință: Isus, Fiul Dumnezeului cel veșnic, Mântuitorul nostru. VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 4 - 2019

MARIA RADNA Silvia TELESCU

Sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria de pe Muntele Carmelului Spațiul oferit acestei mari sărbători carmelitane, în pagina „Maria Radna” din această revistă, este motivat de prezența Icoanei miraculoase pe altarul principal al Bazilicii Maria Radna, imagine sfântă care o reprezintă pe Cea sărbătorită: Fecioara Maria de pe Muntele Carmel, cu un Scapular în mână. Deși icoana miraculoasă este atestată la Radna încă din anul 1668, puțini sunt cei care cunosc astăzi semnificația ei adevărată, puțini fiind și cei care mai știu ceva despre Ordinul Carmelitan - unul din cele mai vechi ordine religioase din istoria Bisericii - care o cinstește pe Fecioara Maria cu numele de Mamă, Soră și Regină. În orașul de pe Bega sunt astăzi, peste patru sute de suflete care poartă semnul vizibil al apartenenței lor la spiritul Carmelului, Scapularul maro. Rădăcinile ordinului sunt înrădăcinate în Muntele Carmelului, vârf sacru, deseori amintit ca loc de rugăciune în paginile Vechiului Testament. În acest loc s-au adunat peste veacuri, creștini care au zidit acolo o biserică închinată Maicii Domnului, aleasă drept Patroană a lăcașului. Ei își trăiau viața după o anumită regulă. Alungați fiind în sec. al XIII-lea de către sarazini, acești călugări s-au răspândit în Occident, unde au întemeiat multe mănăstiri, constituindu-se într-un Ordin religios. Ordinul Carmelitan a devenit mai cunoscut în timpul lui Simon Stock, superiorul său general, căruia Fecioara Maria i-a apărut la 16 iulie 1251, înconjurată de o mulțime de

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 4 - 2019

îngeri, ținând în mână un Scapular, pe care i l-a înmânat, spunându-i: „Primește, fiul meu iubit, acest scapular, semn al ocrotirii mele. Toți cei care vor muri purtând scapularul vor fi cruțați de flăcările veșnice.” Este oare, puțin lucru să ajungi la viața veșnică în virturea promisiunii Fecioarei Maria, cea plină de har?! Sf. Papă Ioan al XXIII-lea a recomandat tuturor creștinilor să ceară și să poarte scapularul carmelitan, făcând cunoscut „privilegiul sabatin” pe care Sf. Maria l-a obținut de la Fiul ei, Isus Cristos, pentru purtătorii de scapular: în sâmbăta de după moartea lor vor fi eliberați din Purgator. Iată, cele două mari promisiuni ale Fecioarei Maria explică marile pelerinaje la sanctuarele mariane care celebrează această sărbătoare la data de 16 iulie, precum și dorința tot mai arzătoare a creștinilor de a primi, a cinsti și a purta „haina” Fecioarei Maria, Scapularul. Să fie oare atât de simplu? Să nu uităm cine ne face aceste promisiuni minunate! Maria, Mama lui Cristos, Mama Bisericii, Regina lumii! Dar să nu uităm nici că, purtând Scapularul, Maria ne cere să ne asumăm modul ei de viață, de rugăciune și virtuți, smerenia, ascultarea de Legea Domnului, curăția. Purtătorii Scapularului trebuie să îndeplinească trei condiții: purtarea neîntreruptă zi și noapte a Scapularului, castitatea conform stării persoanei respective, recitarea zilnică a Sf. Rozariu.

Sfințire de diaconi la Maria-Radna

Dr. Claudiu CĂLIN

Sâmbătă 6 iulie 2019, cu începere de la ora 11.00 a avut loc în Basilica Maria-Radna sfințirea a doi noi diaconi pentru Dieceza de Timișoara. Moment de o deosebită importanță atât pentru dieceză, cât și pentru tinerii candidați la treapta Preoției, sfințirea de diaconi are loc, de regulă în Domul Sf. Gheorghe, Catedrala Diecezei de Timișoara. Dar, în această perioadă, datorită lucrărilor de renovare, celebrările mai importante au loc în diverse biserici ale Timișoarei sau ale episcopiei, Maria-Radna fiind unul dintre cele mai încărcate de semnificații și spiritualitate. Cei doi noi diaconi sunt Piry Radulov, din parohia Breștea și Ionuc Hojda din Sânmartinu Maghiar, filiala parohiei Otelec. Liturghia pontificală și sfințirea au fost celebrate de E.S. Iosif Csaba Pál împreună cu preoții sosiți, în limbile română, maghiară, germană, bulgară și latină, în prezența unei foarte numeroase asistențe și a familiilor candidaților, alături de care s-au aflat numeroși prieteni, cunoștințe, colegi, dar și comunitățile parohiale de origine. Lor li s-au adăugat și grupuri de credincioși din parohiile unde cei doi noi diaconi și-au efectuat practica din anul IV de studii. În predica sa, E.S. Iosif Csaba Pál le-a vorbit tinerilor care urmau a fi sfințiți, dar și tuturor celor prezenți, despre rolul diaconului în comunitate, despre munca sa întru slujirea și construirea comunității creștine, parohiale, locale. Diaconul, asemenea lui Cristos, nu este pentru a fi slujit, ci pentru a sluji. El poate vesti cuvântul Evangheliei, poate predica, boteza, înmormânta, poate chiar cununa, vestindu-l astfel pe Cristos în toate acțiunile sale. Ambii diaconi sunt absolvenți ai Liceului Teologic Romano-Catolic „Gerhardinum”, urmând a-și finaliza studiile teologice la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Alba Iulia (Seminarium Incarnatae Sapientiae). Astfel, cele două instituții formatoare au fost reprezentate la sfințire de d-na director Ileana Jakab, de directorul-adjunct, Pr. Zoltán Kocsik și de Pr. dr. Dávid Diosi, vice-rectorul seminatului din Alba Iulia. La final, păstorul diecezei, înainte de a împărți celor prezenți binecuvântarea apostolică, a ținut să le mulțumească familiilor celor doi diaconi pentru educația dată, comunităților lor, parohilor actuali sau din trecut, școlilor, dar și tuturor acelora care i-au sprijinit pe drum sau le-au fost alături în această zi deosebită.

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 4 - 2019

Pr. Zsolt SZILVÁGYI vicar pastoral, paroh Timișoara Iosefin

Comunitatea vie Ce dă viață unei comnunități creștine? Ce este de făcut ca să avem comunități cu adevărat vii? Comunitatea din care facem parte oare trăiește, sau în mod aparent există, dar lipsește din ea viatlitatea adevărată? Aceste sunt întrebări pe care le pune fiecare om creștin, care face parte dintr-o comunitate din cadrul unei parohii sau mișcări spirituale. Aceste întrebări mă preocupă și pe mine personal încă de la începutul misiunii mele de preot. Cum să formăm și cum să menținem comunități vii în cadrul parohiilor noastre? Nu pot să spun că am un răspuns foarte concret. Situația diferă puțin din parohia în parohie. Totodată observăm, că cu trecerea anii ne confruntăm cu situații și provocări noi în cadrul comunităților noastre pe care înainte nu le-am cunsocut. Acum aș dori să amintesc câteva principii generale, care după părerea mea, conduc comunitatea creștină spre viață, spre viață adevărată. Dumnezeu este stăpânul vieții Unul dintre primele importante mesaje ale Sfintei Scripturi este, că Dumnezeu este creator (Geneza 1-2). Viața vine de la el. Omul nu este stăpânul vieții. Doar Dumnezeu poate să dea viață. Acest adevăr este valabil și pentru comunitățile noastre. O comunitate creștină care dorește să trăiască trebuie să dea în mod conștient mult spațiu bunului Dumnezeu. Trebuie să încerce să trăiască în unitate strânsă cu Cristos, despre care scrie evanghelistul Ioan: ”în el era viața și viața era lumina oamenilor” (In 1,4). Rugăciunea crează legătură cu Dumnezeu și dă vitalitate fiecărei comunități. Fără Dumnezeu comunitatea își pierde izvorul vieții, iar după o perioadă, chiar dacă a funcționat frumos

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 4 - 2019

și atractiv, rămâne fără forță și de obicei se destramă. Dumnezeu lucrează și el cheamă oameni noi în comunitate. El dă rodnicie comunității prin convertiri. Nu trebuie să ne speriăm, dacă creșterea comunității nu merege înainte așa cum ne-am închipuit noi. Important este că Dumnezeu să fie în mijlocul comunității. Viața adevărată de obicei se naște în liniște, invizibil și de cele mai multe ori încet. Trăirea evangheliei Comunitatea trăiește cu adevărat, dacă membrii comunității încerc să pună în practică evanghelia lui Cristos. Viața în comunitate este frumoasă, dar poate să fie și grea. Sunt multe încercări în fiecare comunitate: eșecuri, deziluzii, jigniri, răni pe care vrând nevrând le primim sau chiar noi le dăm. În astfel de momente cum acționăm? Omul din noi ar spune: lasă totul! Sau vrem să rezolvăm conflictele în mod omenesc: certuri, acuzări, violență. Realitatea arată că acest mod nu rezolvă problemele comunității, ci mai degrabă o dezbină și chiar o distruge. Aceea comunitate va trece peste încercări unde membrii încearcă să pună în practică cuvintele evangheliei. În fiecare situație de tensiune văd o posibilitata să pună în practică Cuvântul lui Dumnezeu și astfel nu numai după nume și chiar în realitate să devină ucenicii lui Cristos. Cuvântul lui Dumnezeu ne cheamă la slujire, iubire, umilință, dialog, iertare. Iar când apar gerutățile, tensiunile, înțeleg: acum a sosit momentul să trăiesc evanghelia. Acum pot să iert, acum pot să iubesc, acum pot să fiu destul de umil pentru ascultare și dialog. Fără aceste valori ale evangheliei nu poate să existe în termen lung nici o comunitate.

Viața o primim dacă o dăruim Dorim să avem viața adevărată? Isus spune: ”Căci cine vrea să-și salveze viața, o va pierde, cine însă își va pierde viața pentru mine, acela o va salva.” (Lc 9,24). Slujirea dă vitalitate adevărată comunității. O comunitate va trăi, dacă membrii slujesc unul pe celălalt și totodată se gândesc după puterile lor și la alții. Există și un egoism comunitar: numai noi, numai interesele noastre, numai noi să ne simțim bine sau noi să fim cei mai buni. Poate să existe de multe ori o invidie inconștientă în multe comunități, fie ele parohiale sau în cadrul mișcărilor. Să nu uităm, că invidia este un păcat capital, și poate să fie rădăcina multor alte păcate și probleme în viața comunitară. Sfântul Paul scrie în Scrisoarea către Romani: ”Bucurați-vă cu cei ce se bucură și plângeți cu cei ce plâng” (Romani 12,15). Să dăruim, să ajutăm pe alții, să ne bucurăm pentru succesele altor comunități. În așa fel înțelegem și învățătura Sf. Părinte Papa Francis, care mereu spune, că dorește o biserică care iasă. Iasă pe ”străzi”, merge la periferia vieții, îngrijește de săraci, care nu este preocupată doar de problemele ei. O bicerică, care slujește și se gândește la alții. Iar când dăm, atunci primim și noi cu adevărat.

VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 4 - 2019

ȘTIRI PE SCURT

Tabără pentru familii

Biroul pentru Pastorația Familiilor și a Adulților din cadrul Episcopiei RomanoCatolice de Timișoara a organizat în perioada 21-23 iunie 2019 la Rafnic, jud. Caraş-Severin o tabără pentru familii, în limba română. Motto-ul taberei a fost „La cuvântul tău” (Lc 5,5). La eveniment au luat parte Pr. Zsolt Szilvágyi, vicar episcopal pentru activitatea pastorală și paroh de Timișoara IV Iosefin, Pr. Luca Bulgarini, călugăr carmelitan din București, Pr. Valentin Macedon Hiticaș, paroh de Lipova, Pr. Marin Matieș, paroh de Caransebeș, Sr. Tari M. Böbe, soră mariană de Schönstatt, referentă pentru pastorația familiilor și șapte familii din Dieceza de Timișoara, împreună cu copii lor. În cadrul programului, cei prezenți au participat la prelegeri, discuții în cupluri și Sf. Liturghii. Pe lângă parcursul spiritual, cei prezenți au fost foarte impresionați de păpușa „Petrică“, care ajutat de Pr. Hiticaș, a ținut să se adreseze în dese rânduri, în primul rând copiilor, iar în mod indirect și părinților.

Tinerii bulgari au primit Sacramentul Mirului

La Biserica Notre Dame din Timişoara, 40 de tineri catolici, fete și băieți aparținând comunității bulgare timișene, au primit, duminică, Sacramentul Mirului, în prezenţa părinţilor, a bunicilor şi a naşilor lor de botez. Lăcașul de cult a fost arhiplin cu acest prilejul Sf. Liturghie a fost oficiată de E.S. József Csaba Pál, episcop romano-catolic de Timișoara. Îmbrăcați în straiele tradiționale moștenite de la părinții lor, tinerii bulgari au trăit cu emoție acest moment unic în viața lor de creștini aparținând Bisericii, conștienți de însemnătatea acestui sacrament ce are ca scop unirea mai strânsă a celui miruit cu Biserica, cu originile ei apostolice şi cu misiunea de a-l mărturisi pe Cristos. La finalul slujbei, Monseniorul Gjuka Augustinov, paroh al bisericii catolice din Mehala, s-a adresat enoriaşilor bulgari îndemnându-i să păstreze pe mai departe ceea ce i-a făcut să rămână, încă de la venirea pe meleagurile bănăţene, o comunitate închegată: limba strămoşeacă, portul, tradiţiile, dar mai cu seamă credinţa. E.S. József Csaba Pál i-a asigurat pe cei prezenţi că, deşi „risipiţi prin sate”, potrivit antevorbitorului său, bulgarii timişeni vor avea mereu în urbea de pe Bega o casă a lor, Biserica Notre Dame, care va deveni lăcaşul de cult al acelora ce aparţin acestei comunităţi etnice. Codrina TOMOV, Renașterea Bănățeană

3 26

Prima Sfântă Împărtășanie la Cheglevici

Duminică 30 iunie 2019 a fost conferită Prima Sfântă Împărtășanie unui grup de cinci copii în biserica din Cheglevici, filiala parohiei Beba Veche. Copiii au fost pregătiți de părintele Tamás Bene, paroh de Cenad, canonic onorific, administrator de Beba Veche, precum și a filialelor acestei parohii. Sf. Liturghie a fost celebrată în spirit de sărbătoare in prezența părinților și rudelor copiilor, precum și a credincioșilor prezenți. Biserica din Cheglevici este închinată sf. Fecioare Maria și își va sărbători Hramul (Kirchweih-ul) în mod festiv pe data de 21 septembrie 2019. Arhitectura lăcașului este aproape identică cu cea a bisericii din Eibenthal, jud. Caraș-Severin, ambele biserici fiind ridicate la începutul sec. XX. VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 4 - 2019

dr. Claudiu CĂLIN

ȘTIRI PE SCURT Pelerinaj la Maria Ciclova cu prilejul sărbătoririi hramului sanctuarului

Conform unei mai vechi tradiții, în data de 2 iulie se sărbătorește în Dieceza Romano-Catolică de Timișoara „Vizita Sfintei Fecioare Maria la verișoara sa, Sfânta Elisabeta”. Cu această ocazie, credincioșii, în special cei de etnie croată din Banatul Montan, merg pe jos în pelerinaj la Maria Ciclova, un mic sanctuar marian de pe raza satului Ciclova Montană, jud. Caraș-Severin. Împreună cu ei, vin în pelerinaj germanii din Banatul Montan, maghiarii și cehii, ultimii necunoscând alt sanctuar marian în tradiția lor religioasă catolică. În ajunul sărbătorii, pe 1 iulie, episcopul diecezan Iosif Csaba Pál a celebrat o Sfântă Liturghie pentru toți credincioșii prezenți la Ciclova Montană. Numărul participanților la pelerinaj, doar în această seară, s-a ridicat la 800 de persoane. În ziua de 2 iulie, cu prilejul hramului, celebrantul principal al Sfintei Liturghii de la ora 8.30 a fost părintele Nikola Lauš, canonic catedral, directorul cancelariei diecezane, alături de părintele paroh de Oravița, pr. Daniel Dumitru, de alți preoți și călugări din dieceză, dar și din Croația. Predica a fost rostită de P. Marijan Krištofić SCJ, călugăr din Croația. În biserică a fost de asemenea celebrată o Sfântă Liturghie în limba bulgară, de către Pr. Novița Drăghia, pentru credincioșii din Breștea, județul Timiș. Erwin Josef ȚIGLA

Prima Sf. Împărtășanie la Lugoj

Unul din frumoasele momente ale vieții unui creștin catolic este acela când, la o vârstă destul de fragedă îl primim pe Isus Cristos în mod mistic, sub chipul vinului și al pâinii. Acest lucru a fost marcat festiv și în comunitatea și parohia romano-catolică din Lugoj, când pe16 iunie 2019, sărbătorit fiind și hramul bisericii, Sărbătoarea Preasfintei Treimi, 14 copii au primit Prima Sfântă Împărtășanie. Celebrarea Euharistica a început la ora 11,00 și a avut loc în curtea parohiei. Sfânta Liturghie a fost celebrată de către parohul comunității, totodată și arhidiacon al Banatului Montan și decan de Severin, Pr. Mihail Titi Dumitresc, concelebrând Pr. Daniel Pozsonyi, capelan de Lugoj, Pr. Marin Matieș, paroh de Caransebeș, Pr. Josef Hollschwandtner, paroh de Nădrag, Pr. Călin Ciocian, paroh de Oțelu Roșu și Pr. Petru Muțiu, paroh de Făget. A fost prezent și pastorul Zoltán Gáll, paroh reformat de Lugoj. După Sf. Liturghie, în curtea parohială a continuat momentul comunitar cu o agapă frățească pentru toți cei prezenți. Mulțumim bunului Dumnezeu pentru acest dar, iar Duhul Său Sfânt să coboare asupra tinerilor care au primit Prima Sfăntă Împărtășanie, dar și asupra noastra, a tuturora! pr. Milan N. SIMA, Slatina Timiș

Tabăra pentru tineri la Brebu Nou

Între 8 și 12 iulie a.c. este organizată la Brebu Nou (jud. Caraș-Severin), ca în fiecare an, cea mai iubită tabară pentru tineri de pe teritoriul Diecezei Romano-Catolice de Timișoara. Ca și în anii trecuți, organizatorii acestei tabere sunt Centrul Diecezan de Tineret al Diecezei de Timișoara, reprezentat de pr. capelan Tiberiu Szabó, responsabil diecezan pentru tineret și sr. Mariana Muțiu FCJM, care este atât de îndragită de tineri. Anul acesta participă la tabără aproape 50 de tineri, proveniți din diferite parohii, fiind prezenți și cei doi diaconi, Piry Radulov și Ionuc Hojda. Programul a început luni după masă, după sosirea tuturora, cu o scurtă rugăciune, urmată de prezentarea temei acestei tabere. Aceasta este: Identitatea. Cine sunt eu? Tot în acest cadru au avut loc și jocuri de cunoaștere între noii tineri participanți. Această tabără a devenit deja o tradiție a activității pastorale, fiind foarte apreciată de tinerii care participă deja de mai mulți ani. Fiindu-le adresată întrebarea: Ce așteptări aveți pentru acestă tabară?, câțiva dintre ei au răspuns simplu: Brebu e Brebu și ATÂT, fapt care spune totul, fără a rosti cuvinte multe. pr. Milan N. SIMA, Slatina Timiș VITA CATHOLICA BANATUS

Nr. 4 - 2019

REVISTA DIECEZEI ROMANO-CATOLICE DE TIMIȘOARA A TEMESVÁRI RÓMAI KATOLIKUS EGYHÁZMEGYE FOLYÓIRATA ZEITSCHRIFT DES RÖMISCH-KATHOLISCHEN BISTUMS TEMESWAR anul XXV nr. 4 (300-301)

ISSN 1454-1025

Sponsor:

Partener: