Ghidul Jurnalistului Comunitar
JustiĹŁie Socială
Autori
Andra Camelia CORDOȘ Diana CATARAMĂ Florin GHINDĂ Dan PETACA Codru VRABIE
Fotografi
Andra Camelia CORDOȘ Andreea FIRĂSTRĂERU Cristian Alexandru IOAN
Editori
Andra Camelia CORDOȘ Andreea FIRĂSTRĂERU Diana CATARAMĂ
Traducere în limba romani realizată de Dan PETACA
Contact: asociatiagofree@gmail.com www.gofree.ro
Parteneri
Material realizat în cadrul proiectului ”Jurnaliști Comunitari pentru Solidaritate Socială: StReEt”, finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009 – 2014 sau a partenerilor.
www.eeagrants.org
www.fondong.fdsc.ro
Jurnalismul comunitar – o abordare solidară a inechităților În viziunea Go Free, jurnalismul comunitar s-a conturat ca fiind genul de jurnalism centrat pe oamenii din localități și comunități multietnice mici și/sau vulnerabile, din zone rurale, ori pe cartiere/zone periferice ale marilor orașe. Jurnalismul comunitar practicat de Go Free abordează subiecte ce nu sunt tot timpul abordate de instituțiile mari de presă, probleme reale cu care se confruntă comunități mai puțin vizibile, cât și povești pozitive din viața oamenilor, ce devin importante pentru jurnalistul comunitar și pe care le dezvoltă într-un mod subiectiv, în materiale media, cu scopul de a crea un impact. Folosit ca un instrument de implicare în comunitate, jurnalismul comunitar devine „vocea” comunității. Jurnalistul comunitar ascultă poveștile membrilor comunității, prioritizează subiectele de interes pentru comunitate, pe care le documentează și le dezvoltă în materiale media. Pentru jurnalistul comunitar, a povesti este un mod de acțiune: când scrie despre o problemă, el alege să nu rămână indiferent, alege să ia atitudine față de un anumit subiect. Jurnalistul comunitar scrie pentru oameni, ca aceștia să înțeleagă că suntem împreună. Jurnalismul comunitar este, astfel, o formă prin care ne arătăm solidaritatea, un mod de implicare și activare. Jurnalistul comunitar înțelege, de asemenea, că sunt mai multe lucruri care ne unesc decât lucruri care ne fac diferiți. Andra Camelia CORDOȘ
Anʘ-o diklimos Go Free, o jurnalismó komunitaró si kerdo sar jekh jurnalismó manusenqo anʘ-ar ӓl forurӑ aj gava maj but ӡenurӑ manusenqe, anʘ-ar ӓl gava ai kartierurӑ le bare forurӑ. O jurnalismo kaj keres les Go Free xramosarel subiekturӑ kaj na sas vakӑrde le bare institicia la presaqi, pharimata kaj ӑl gava/forurӑ na si dikhle aj vi sukar paramisi maśkar ӑl manuśa, save avela but laćhe anʘ-ar o jurnalismo komunitaró aj tratol len subievtivó anʘ-i media te kerel jekhimpaktó. Kerdo sar jekh instumentó te keres vareso anʘ komunitatӑ, o jurnalismó avela e „vak” la komunitatӑqi. O jurnalismo komunitaró aśunel ӑl paramisurӑ ӑl manuśenqe, alosarel ӑl subiekturӑ anʘ-ar i komunitatӑ, save sikavel len aj keren len media. Anʘ-ar o jurnalismó komunitaró, te phenes jekh paramisi si jekh modo te keres vareso: kana xramosarel jekh pharimo vov na beśel aj kerel vareso anʘ-o jekh subiektó. O jurnalismo komunitaró xramosarel anʘ-ar ӓl manuśa, von te xatӑren ke sam khetanes. O jurnalismo komunitaró si jekh forma kaj sikavas amaro laćhimos. O jurnalismo komunitaró sikavel amenqe ke si maj but butӑ save anel amen soren khetanes aj na kerel diferencurӑ.
Jurnaliști Comunitari pentru Solidaritate Socială: StReEt Despre StReEt: -o inițiativă de 12 luni; - finanțat prin Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România; -în parteneriat cu Asociația Studenților Romi „Romano Suno”, RomâniaPozitivă (www.romaniapozitiva.ro) și BuzzNews (www.buzznews.ro); -un grup de tineri (15-30 ani) de diferite etnii au învățat să folosească jurnalismul comunitar ca instrument de implicare în comunitate; -scopul activității lor a fost de a putea documenta și reda – în spiritul solidarității sociale și combaterii discursului instigator la ură – realitățile comunităților rurale afectate de inegalități sociale, cazuri de injustiții/nedreptăți sociale sau chiar excluziune, cât și exemple pozitive; -procesul de documentare s-a desfășurat în comunitățile: Surduc/Cristolțel (județul Sălaj), Cămărașu, Sînpaul (județul Cluj), Dăroaia/Roșia Montană (județul Alba), Hădăreni/Chețani (județul Mureș); -o componentă a inițiativei StReEt a urmărit crearea unei comunități de practică, prin organizarea a 5 evenimente de tipul „Café Journalism for Justice”. Întâlnirile au creat contextul unor discuții despre jurnalismul comunitar ca modalitate de semnalare a injustițiilor sociale, precum și de promovare a exemplelor pozitive din comunitățile multietnice; -în timpul proiectului a fost dezvoltată „Harta Comunităților StReEt”, un instrument online ce are scopul de a crește vizibilitatea celor 5 comunități StReEt, precum și de a promova materialele realizate de jurnaliști; -materialele realizate de tinerii jurnaliști comunitari au fost publicate întrun număr special al Revistei Go Free dedicat solidarității și justiției sociale (http://www.gofree.ro/revista-go-free/), precum și pe instrumentul online creat în cadrul proiectului Harta Comunităților StReEt (http://www.gofree.ro/hartastreet/) și pe pagina de Facebook a Asociației Go Free (https://www.facebook. com/gofreestudent/).
Caracteristicile jurnalismului comunitar -Este practicat, în general, de persoane care au o pregătire minimă în domeniu;
Ӓl karakteristiqurӑ le jururnalismoqo komunitaró:
-Reflectă probleme reale care afectează oameni reali, din comunități multietnice, puțin vizibile sau comunități care au fost prezentate, la un momet dat, într-un mod negativ în mass media;
-Sikavel ćaće pharimata anʘ-ar ӓl manuśa, anʘ-ar gava gava maj but ӡenurӑ manusenqe, kai na si dikhle aj ss nasul dikhle anʘ-i media;
-Are capacitatea de a mobiliza comunități, pentru a căuta împreună soluții la problemele identificate/dezvoltate prin materialele media; -Este subiectiv, autentic și ancorat în comunitate;
-Si kerdo manuśenʘ-ar save sikavde vareso anʘ-o domenio;
-Si les o zuralipen te miśkosarel ӓl komuniteturӑ, te roden khetanes te; rezolvisarel ӓ pharimata kai sas arakhle anʘ-ar materalurӑ media;
-Jurnalistul comunitar păstrează autenticitatea poveștilor locale; el vede, de asemenea, lumea prin experiențele proprii;
-Si subiektivo, autentiko aj nikerel ki komunitatӑ;
-Este un jurnalism responsabil față de comunitate;
-Si jekh jurnalismó responsabiló anʘ-I komunitatӑ;
-Este axat pe identificarea situațiilor de nedreptate socială (ex. Accesul inegal al cetățenilor minoritari romi la resurse, bunuri și servicii esenţiale față de populația majoritară a unei comune), cercetarea cauzelor care stau la baza excluziunii sociale a grupului etnic rom din comunitatea respectivă (colectare informații pe teren - de la persoanele afectate, precum și de la instituții publice), pe care le abordează prin intervenții specifice de media advocacy și prin activități de watchdog. -Jurnalistul comunitar pune omul în centrul activității sale jurnalistice, cultivă solidaritatea, respectând dreptul la viață privată și demnitate, asigurându-se totodată că informațiile pe care le publică nu vulnerabilizează/nu pun în pericol persoanele din comunitate. Andra Camelia CORDOȘ
-O jurnalismó komunitaró na parol o ćaćipen ӓl paramisurenqo; -Si kerdo te dikhel ӓl situaćurӑ kai kerel pes banglimata (ex. Inegaló akćtesó e manusenqo minoritenqo rroma ko resurse, laćhimata aj servićurӑ maśkar i majoritatӑ jekh gavesqo/forosqo), te dikhel ӑl kauze kaj beśen ki socialo exkluziunӑ le grupoqo etniko le romenqo (anel ӡanglimata kaʘ-ar manuśenʘ-ar aj katar i instućia publiko) aj keren les anʘ-ar spećifikurӑ intervencia advocacy aj aktiviteturӑ watchdog. -O jurnalismó komunitaró thovel le manuśes anʘ-o leqo centró jurnalistiqo, barӑrel I solidaritatӑ, respektil o dreptó te traisarel, aj sikavel kӓ ӓl informaturӑ na thovel anʘ-i primejdia ӓl manuśa.
Drumul jurnaliștilor spre comunitățile multietnice Jurnalistul comunitar, înainte de a se deplasa într-o comunitate de romi, trebuie să urmeze câțiva pași care îi vor ușura munca pe teren și îl vor ajuta să ajungă la rezultatele dorite. Se începe prima dată cu informații generale despre istoricul comunității de romi care diferă de la o zonă la alta, fiecare având caracteristicile ei. În acest sens, jurnalistul comunitar poate căuta pe internet informații despre comunitatea de romi, sau se informează de la localnicii din comunitate, lideri, prieteni sau cunoștinte. De asemenea, este foarte important să existe o persoană de legatură care să facă intrarea în comunitate, este de preferat ca aceasta să fie o persoană cu influență în comunitate, care are un statut recunoscut în comunitatea respectivă. Astfel, oamenii din comunitate capătă încredere și sunt deschiși să răspundă la întrebările puse de jurnalistul comunitar care este un necunoscut pentru comunitate. Persoana care poate să faciliteze accesul în comunitate și la informații adevărate și concrete ar putea fi: liderul formal sau informal al comunității, persoanele care lucrează în instituții publice, părinți, tineri sau profesori. Această persoană va sprijini accesul jurnalistului comunitar și îl va ajuta la obținerea de informații de interes, astfel se creează o legătură între jurnalistul comunitar și persoana
care reprezintă comunitatea în acest demers. Pentru a intra în contact cu membrii comunității, este de recomandat ca jurnalistul comunitar să fie o persoană deschisă, sociabilă. Din experiența mea, la un prim contact cu membrii comunității, aceștia vor vorbi despre greutățile pe care le întâmpină în viața personală, în familie, în comunitate. Pentru ei este important să îi asculți, iar din acest punct poate începe o discuție despre membrii familiei și cum se descurcă în viață, pentru ca apoi să se ajungă la întebările care îl interesează pe jurnalistul comunitar. Limbajul folosit pentru a comunica cu intervievatul trebuie să fie la nivelul lui fiindcă există posibilitatea să vorbești cu el și să nu te faci înțeles, să nu știe de fapt ce are de răspuns. După părerea mea această etapă este una importantă care, o dată parcursă, te va ajuta la îndeplinirea obiectivelor. Un sfat care poate ajuta este ca, atunci când te întâlnești cu o familie de romi dintr-o oarecare comunitate, trebuie să vorbești mai întâi cu capul familiei, fără a adresa cu superioritate întrebări care să producă discomfort interlocutorului. Dacă știi cumva să vorbești câteva cuvinte în limba rromani, ar fi foarte bine să le utilizezi pentru că te-ar ajuta în discuția cu cel pe care îl intervievezi, astfel sensibilizându-l. Când te întâlnești cu persoana respectivă te poți adresa
cu “Te aves bahtalo!” (“Să fii norocos! ), “Lacho dives!” (“Bună ziua!”), “Misto arakhlem tut!” (“Bine te-am găsit!”), iar la finalul discuției cu “Naisarav tuqe!“ (“Mulțumesc!”),“O del te del tut sastimo!“ (“Dumnezeu să îți dea sănătate!”) sau “Te aven bahtale!“ (“Să fiți sănătoși!”).Atunci când merge în documentare, jurnalistul comunitar trebuie să fie pregătit pentru orice situație. În cazul unui eveniment neplăcut sau o ceartă, trebuie să știe să se compoarte cu calm, să vorbească frumos și să își continue drumul. După terminarea interviului este bine ca discuția să continue pentru ca persoana intervievată să nu se simtă folosită, iar data viitoare se va putea simți o deschidere pentru a povesti cu jurnalistul comunitar. Pentru a face fotografii cu persoane sau la locuințele lor, trebuie să le fie cerut acordul și să le fie specificat totodată scopul acestor fotografii. După plecarea din comunitate, este necesar să fie menținută legătura cu persoana de contact din comunitate pentru ca jurnalistul comunitar să știe ce se întâmplă nou în comunitate și să mențină astfel o relație de încredere cu membrii comunității, fără ca aceștia să se simtă folosiți. Dan PETACA
Elemente de etică în activitatea jurnalistului comunitar În activitatea pe care o desfășoară, jurnalistul comunitar respectă un set de reguli și recomandări care au, în primul rând, scopul de a oferi protecție membrilor comunității: -Se asigură că oamenii înțeleg ceea ce poate să le ofere, nu face promisiuni și nu își asumă rezolvarea problemelor pe care le semnalează; -Nu oferă bunuri materiale în schimbul informațiilor pe care le primește și nu încurajează astfel de atitudini, ci construiește o relație care se bazează pe încredere; -Comunică persoanelor intervievate scopul discuției, care este finalitatea întâlnirii și unde vor fi publicate materiale rezultate; -Verifică informația din diferite surse (membrii comunității, reprezentanți ai instituțiilor locale, alți actori implicați); -Solicită acordul persoanelor din comunitate pentru publicarea informațiilor și pentru folosirea numelui în materiale jurnalistice; -Respectă anonimitatea celor care își doresc acest lucru; -Nu fotografiază persoane în ipostaze care le pot leza demnitatea sau care pot să le aducă prejudicii (nu dezvăluie prin fotografii identitatea persoanelor vulnerabile sau aflate în situații de risc); -Solicită acordul părinților pentru fotografierea/filmarea minorilor; -Promovează un discurs onest, respectul pentru diversitate și solidaritatea socială între persoanele afectate de problema identificată și restul comunității; -Combate prejudecățile, stereotipurile și discursul instigator la ură; -Contribuie la îmbunătățirea cunoștințelor și schimbarea atitudinilor reprezentanților media, a publicului larg și a factorilor de decizie privind nedreptatea socială; -Intervine asupra situațiilor de nedreptate socială identificate și
documentate prin mijloace specifice rolului de watchdog al jurnalistului comunitar și acțiuni de media advocacy; -Dezvoltă materiale jurnalistice care reflectă atitudini pozitive, produc schimbare în comunitate și îndeamnă la acțiune; -Rămâne conectat la comunitate, menține legătura cu oamenii pe care i-a întâlnit, monitorizează aspectele importante pentru comunitate și se întoarce când poate acționa în beneficiul acesteia. Andra Camelia CORDOȘ, Diana CATARAMĂ
Kotora k-I etika anO-o komunitaró jurnalimó Anʘ-i aktivitatӑ ka-j kerel las o komunitaro jurnalisto nikerel sӑma maj but kolenʘ-ar, te nikeren ke ӓl manuśa anʘ-ar I komunitatӑ:
-Dikhel I informacia anʘ-ar maj but manuśa (o manuś anʘ-ar I komunitatӑ, ӓl bare raja, aj aver);
-Kamel te ӡanel ke ӓl manuśa xatӑren so aśtil te kerel, na phenen ke von keren butӑ laćhe anʘ-ar e pharimta e manuśenqe;
-Manqel o akordó te ćhol ӓl informacurӑ aj lenqo anav po-l lila/ testo;
-Na den love te asunel informaćia, aj na kamel te kerel pes kodӑ buti, aj kamel te kerel vareso sastevesto;
-Na kerel lil/fotografia le manuśenqe kaj aśtil te keres leqe nasul (na sikavel I identitatӑ ӓl manuśenqe);
-Phenel e manuśenqe anʘ-ar so sas von pućhe, so kamen te keren aj kaj avela publikome o/ӓl testo/lila;
-Respektil kon camel te avel bipriӡardo;
-Manqel o akordó le dadenqo kana kamel te kerel fotografia/lil le ćhavorenqe; -Promovisarel jekh laćho diskurso respektó aj phralipe anʘ-ar manuśa (gaje aj rroma); -Marel ӓl preźudekӓcurӑ, stereotipurӑ aj te des duma nasuleςa; -Aźutisarel te ӡanas maj but aj te paruas I konćepctia media, le manuśenqe aj le baree raja kana na keren miśto; -Aźtisarel kana kerel pes nasulimos sikade aj siklӑvde anʘ-ar o rolo watchdog le jurnalistoqo kominitaró aj media advocacy akciunӑ; -Putarel/dezvoltisarel lila zurnalisitiqe save sikaven laćhimata, keren paruvimos anʘ-I komunitatӑ aj indemnol te keres vareso; -Beśel konektime k-i komunitatӑ, nikerel o amalipen le manusenςa save dine duma, nikerel ӓl pharimata anʘ-ar i komiunitatӑ aj kana aśtin aven te keren vareso miśto anʘ-i komunitatӑ.
Elemente de etică în activitatea jurnalistului comunitar Lecții învățate în comunitate: -O vizită pe teren face cât o mie de articole citite în media (Ioana); -Toate viețile merită să fie reprezentate în media (Valentina); -Să fii mai atent la oamenii care te înconjoară, să asculți, să ai grijă ce cuvinte folosești, pentru că puterea cuvântului este mare (Diana); -Trebuie să fii nepărtinitor cu membrii comunității pentru a-i putea cunoaște și înțelege (Valentina); -Să mergi pregătit în comunitate, să structurezi ceea ce vrei să aflii de la oameni; -Jurnalistul comunitar duce o luptă continuă pentru dreptate și comunitate (Beatrice); -Jurnalismul comunitar se face în echipă (Diana); -Să ai alături de tine parteneri în astfel de demersuri (instituții media, ONGuri etc); -“Am învățat că trebuie să reacționez imediat și că ajungem să fim vocea cuiva care nu are acum curaj să vorbească, dar va prinde încredere s-o facă data viitoare” (Diana); -Să nu îți fie frică să începi, să scrii, să întrebi, să ceri sfaturi, să nu te lași niciodată descurajat și să ajungi la oameni prin oameni (Ioana).
Kotora k-I etika anO-o komunitaró jurnalimó Lekćia sikavdi anʘ-I Komunitatӑ: -Te ӡas te dikhen ko than kerel sa jekh mie lila drabarne anʘ-I media (Ioana); -Savorre ivela meritisaren te even reprezentisarel anʘ-I media (Valentina); -Te aves maj atentó save si paśa tute, te aśunen len te si tut grija so phenes I zor e vakesqe si bari (Diana); -Trebal te aves nepartinitoró le maniśenςa anʘ-ar I komunitatӑ t’aṡtis te xatӑren len maj miṡo (Valentina). -Te ӡas sikavdo anʘ-I komunitatӑ te ӡanes so kames te ӡnes katar ӓl manuṡa -O jurnalismó komunitaró ingerel jekh marimos anʘ-ar o ćaćipen aj komunitatӑ (Beatrice); -O jurnalismó kerel pes khetanes (Diana ) ; -Te avel paṡ-al tute manuṡa (bare manuṡa, ONG, etc.); -“Sikavdem ke trebal tea vas o vak varekonesqo savo na kamel te del duma, aj astarel zuralimos te del duma jekhvar data” (Diana); -Te na avel tuqe dari , te xramosares te des duma, te manqes sfaturӑ, te na mukhes tut niekvar aj te arases le manuṡenqe manuṡenςa (Ioana).
Instrumentele Jurnalistului Comunitar În activitatea sa pe teren, jurnalistul comunitar folosește câteva instrumente care-l sprijină în documentarea subiectului jurnalistic: -Reportofon (sau orice aparat care poate înregistra sunetul); -Carnețel și pix (pentru a nota aspectele ce nu pot fi înregistrate audio-video, precum detalii despre atmosfera generală, comportamentul/ expresiile/gesturile unei persoane etc.); -Cameră foto/video (sau telefonul mobil). Astfel, jurnalistul comunitar este pregătit să își desfășoare activitatea pe teren pentru a cunoaște mai întâi comunitatea/oamenii din comunitate, el alegându-și subiectul pe care va dori să-l dezvolte abia după prima/primele vizite de documentare. Când procesul de documentare este încheiat, jurnalistul comunitar va relua toate informațiile aflate pe teren și va decide tipul de material pe care-l consideră cel mai potrivit pentru subiectul său, precum:
subiectului documentat;
subiect (persoană, eveniment etc.);
-se scrie și se publică/postează (fie pe site sau paginile de social media) de obicei imediat după eveniment sau chiar de la fața locului.
-presupune analiza unor documente, baze de date și realizarea de interviuri cu diferite surse;
Relatarea -prezentarea/descrierea pe larg a unui eveniment; -de obicei se relatează doar aspectele esențiale ale unui eveniment. Reportajul -material mai amplu ce necesită mai multă documentare din partea jurnalistului; -prezintă fidel și în detaliu subiectul documentat: atmosferă, context, profilul personajelor; Reportajul foto -prezintă o poveste în imagini, textul fiind redus doar la un paragraf de contextualizare sau la explicații scurte ale fotografiilor; -este compus de obicei din 10-12 fotografii.
Știrea -un text scurt de câteva propoziții/câteva paragrafe care conțin informația de bază a
Investigația/Ancheta -urmărește să arate adevărul despre un anumit
Interviul -material amplu ce presupune documentarea anterioară a subiectului (persoanei intervievate) și pregătirea unui set de întrebări; -în etapa de pregătire a întrebărilor trebuie ținut cont de scopul general al interviului (întrebările trebuie să aibă legătură între ele și să contribuie la scopul general al interviului). Materialul de opinie -reprezintă vocea jurnalistului ce comentează un anumit subiect/eveniment; -este subiectiv, dar argumentat.
Media advocacy Prin advocacy înțelegem un ansamblu de activități menite să influențeze o decizie în beneficiul unui anumit grup de cetățeni. În mod obișnuit, o campanie de advocacy se face transparent, la vedere, cu studii, analize, argumente. O parte importantă din activitățile campaniei de advocacy pot fi dedicate componentei de awareness, adică de conștientizare a publicului. De fapt, este de interes doar conștientizarea acelei părți din public care poate pune presiune pe decident. Dacă dialogul direct cu acea parte din public nu este posibil în mod nemijlocit, ori dacă este prea costisitor, se poate recurge la intermedierea pe care o oferă mijloacele de informare în masă. Astfel, numim media advocacy acea componentă de informare a publicului, prin mijloacele de informare în masă, cu scopul de a forma o masă critică de cetățeni cu interese comune. Apoi, această masă critică, prin simpla ei existență, poate determina decidentul să ia decizia pe care grupul inițial de cetățeni o dorea. Media advocacy se poate desfășura fie cu ajutorul mijloacelor tradiționale de informare în masă (ziare, radio, televiziune), fie cu ajutorul celor mai recente social media (Facebook, Twitter, Google+, eventual cu publicitate plătită pe aceste platforme). În orice comunitate poate exista o anumită nevoie, problemă sau aspirație care să poată fi îndeplinită, soluționată, respectiv atinsă, cu ajutorul unei decizii (la nivelul consiliului de administrație al școlii, la nivelul consiliului local, al primarului etc.). Pentru ca acea nevoie, problemă sau aspirație să poată fi cunoscută de publicul larg, să dea naștere unui dialog constructiv, din care să rezulte cea mai bună decizie pentru întreaga comunitate, poate fi necesar ca subiectul să fie
reflectat în mass media. Jurnaliștii comunitari sau chiar și cetățenii care au un blog, ori numai un cont de Facebook, își pot concerta activitatea, alături de grupul de la care a pornit inițiativa. Atunci când mai multe voci din comunitate comunică pe același subiect, decidenții nu se vor putea face că plouă. Dar, pentru ca această comunicare să fie eficientă, în sensul de-a construi dialogul, interesul, încrederea și implicarea cetățenilor și a decidenților, poate fi necesar ca scrierile jurnaliștilor comunitari implicați în media advocacy să atingă un pic coarda emoțională. Empatia, dorința de a ajuta, aspirația către mai bun, uneori chiar și indignarea în fața situațiilor inumane, toate sunt emoții care pot mișca oamenii și comunitățile. [Este recomandabil să nu
se recurgă la emoții negative, cum sunt ura, invidia, vina.] Pentru a putea mișca lucrurile într-o direcție constructivă, componenta de advocacy desfășurată prin mass media sau social media poate reflecta situații care au legătură cu prezentul ori cu viitorul comunității. Trecutul este util doar pentru a învăța de ce nu a funcționat și din ce motiv. Watchdog-ing Toată lumea a auzit că presa este „câinele de pază al democrației,” însă acest rol s-a mai diversificat, în ultimii 20 de ani. Acum, mai ales de când ziarele, radiourile și televiziunile sunt afectate de apariția presei online, rolul de câine de pază (watchdog) s-a extins și la organizațiile neguvernamentale, grupurile civice formale sau informale, respectiv la jurnaliștii comunitari și/sau bloggeri. Fiind foarte aproape de „talpa” țării, aceștia sunt primii care conștientizează existența unor nedreptăți sau anormalități care afectează viața omului obișnuit. Astfel de situații de injustiție sau inechitate socială pot fi corectate prin decizii ale autorităților publice. Aducerea la cunoștința publicului a acestor situații poate reprezenta primul pas al unei campanii de advocacy prin intermediul mass media sau social media. Dar watchdog-ing înseamnă, în primul rând, a vâna problemele existente (deficiențe ale procesului decizional, decizii eronate sau care conduc la rezultate inechitabile) și de a le semnala, de a le expune publicului - similar modului în care câinele de vânătoare arată unde se află vânatul, ori câinele de pază ne atrage atenția asupra intrușilor. E important de reținut că, așa cum stăpânul curții decide dacă „intrusul” e un hoț de găini sau poștașul care aduce vești bune, doar comunitatea poate decide dacă problemele semnalate de jurnaliștii comunitari sunt cu adevărat de luat în seamă. Cu alte cuvinte, jurnaliștii comunitari care se implică în activități de watchdog-ing și ar dori să vadă că toate articolele lor se transformă în campanii de advocacy nu trebuie să acuze pasivitatea comunității, dacă nu se iau măsuri în toate situațiile. Atunci când unele dintre situațiile expuse, ca urmare a efortului de watchdog-ing, nu conduc la activități de advocacy, jurnalistul comunitar trebuie să-și pună cel puțin aceste 3 întrebări: ● oare s-a aliat cu o organizație sau un grup civic care are interesul de a soluționa problema semnalată? ● oare problema semnalată este, cu adevărat, de interes public și ar putea anima cetățenii și decidenții din comunitate? ● oare modul în care a comunicat problema și/sau chiar soluția găsită a fost adecvat sau poate fi îmbunătățit? Codru VRABIE
Drepturi egale: acces la apă pentru toți copiii Aproximativ 60 de copii din comunitatea Dăroaia (comuna Roșia Montană) și-au imaginat cum ar arăta viața lor dacă ar avea acces la apă. Copiii au desenat sâmbătă, 23 aprilie, împreună cu părinții lor despre importanța apei în viața noastră de zi cu zi, dar și a naturii. 500 de persoane, adulți și copii, au acces la o singură sursă de apă în Dăroaia – o singură cișmea, în timp ce containerul prevăzut cu 2 cabine de duș și 2 grupuri sanitare zace închis de câțiva ani, fiind inaugurat de autoritățile locale în 2012 și închis în aceeași zi. Unitatea mobilă este amplasată la podul care face trecerea spre comunitatea așezată de-a lungul drumului mocăniței. „Înainte să începem activitatea le-am spus copiilor să se întoarcă acasă și să numere câți pași fac până la cișmea. Claudiu a numărat 220, Andrei 202, Cătălin 175, Alina 106. Mulți dintre acești copii nu cunosc conceptul de duș, pentru că nu au avut niciodată posibilitatea de a folosi unul. Cu toate acestea, copiii merg la grădiniță sau la școală, unde normele sociale le impun să ajungă curați și îngrijiți, chiar dacă ei nu au acasă apă să se spele sau mămicile lor le spală hainele la robinetul de la pod.
Accesul la apă ar însemna pentru acești copii mai mult timp pentru teme și pentru joacă. În activitatea noastră au participat atât copii de vârstă preșcolară, cât și copii care merg la școală. Mămicile i-au lăsat pe cei mici să se joace, chiar dacă pentru ele nu va fi ușor acum să le spele micuților hainele pictate de acuarelă și carioci.” (Andra Camelia Cordoș, Președinte Go Free). Credem că toți copiii ar trebui să aibă acces egal la apă, este un drept de care copiii din Dăroaia sunt privați în acest moment. Prin activitatea desfășurată ne dorim să atragem atenția asupra problemei accesului la apă, cu care se confruntă comunitatea din Dăroaia și cerem autorităților să ia măsuri pentru rezolvarea ei. O soluție ar putea fi reprezentată de punerea în funcțiune a unității mobile cu dușuri. Avem exemple și din alte comunități de romi, cum este cea evacuată din Strada Coastei (în Pata Rât, Cluj-Napoca) în care comunitatea se organizează și își gestionează singură grupurile sanitare.
Justiție socială: locuințe adecvate pentru comunitate Go Free – Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile a organizat luni, 25 aprilie, o întâlnire în Cristolțel (comuna Surduc, Sălaj) în cadrul căreia a fost adusă în discuție starea locuințelor din cartierul “Telep” din Cristolțel, acolo unde locuiesc membrii comunității rome din fosta așezare minieră. Reprezentanții Habitat pentru Umanitate Cluj – organizație nonprofit care construiește și renovează locuințe simple, decente și accesibile ca preț pentru și împreună cu persoanele dezavantajate afectate de condițiile în care locuiesc – s-au alăturat demersului inițiat de Go Free și tinerii jurnaliști comunitari din cadrul proiectului StReEt. Întâlnirea a avut loc la Căminul Cultural din Cristolțel, după care echipa Go Free și reprezentanții autorităților locale au însoțit membrii Habitat pentru Umanitate Cluj în comunitatea din “Telep” pentru o primă evaluare a situației locuințelor. „Am explorat astăzi posibilitățile de îmbunătățire ale condițiilor de locuire și reabilitare a clădirilor atât pentru chiriașii locuințelor din Telep, cât și pentru cei care au devenit proprietari ai acestor locuințe. Oamenii plătesc o chirie modică Primăriei, în baza unui contract, iar o parte din fostele locuințe miniere au fost vândute de către autorități oamenilor din comunitate. Reprezentanții Habitat pentru Umanitate Cluj au împărtășit din experiența lor de intervenție în situații similare cu reprezentanți din partea Primăriei și Consiliului Local, cât și pentru membri din comunitate. Împreună am listat pași concreți de acțiune ce au la bază contribuția și sprijinul solidar atât al beneficiarilor – chiriașii și proprietarii locuințelor afectate, cât și al autorităților, urmând să mobilizeze în viitorul apropiat mediul de afaceri.” (Andra Camelia Cordoș, Președinte Go Free). În prezent, în locuințele din “Telep” locuiesc aproximativ 20 de familii de etnie romă, o parte având încheiat un contract de închiriere cu Primăria Surduc, iar o parte devenind proprietari. Chiriașii sunt nemulțumiți de starea locuințelor, menționând faptul că nu au mai fost făcute niciun fel de intervenții la exteriorul locuințelor, astfel că plouă prin acoperiș („stăm cu ligheanele în casă când plouă”), iar pereții locuințelor sunt grav afectați („cad bucăți din ziduri”).
Lumea prin 4 lentile Salut. Sunt Florin Ghindă și doresc să împărtășesc cu tine câteva informații despre diversele feluri în care putem să percepem lumea din jurul nostru sau să o prezentăm altor persoane. Fără așteptarea de a clarifica în câteva cuvinte multiplele moduri în care putem să vedem sau să percepem realitatea din jurul nostru, doresc să împărtășesc cu tine câteva idei despre cele 4 lentile prin care putem să privim lumea. Ca să înțelegem mai ușor impactul lentilor într-o posibilă scriere cu sau fără pretenție jurnalistică, o să utilizăm și un scurt exemplu: „un geam al unei case este spart”, și o să vedem cum se modifică sau condimentează acest exemplu prin cele 4 lentile. Este adevărat că însăși prezența lentilelor este un element ce poate genera dezbatere, dar acesta este un alt episod. Pesimism Aparent hulită, dar totuși (poate) mult prea prezenta lentilă a pesimismului ne dă ocazia să vedem lucrurile într-o manieră exacerbat negativă. „Un geam al unei case este spart” devine începutul de apocalipsă al casei respective și al străzii, ba de ce nu al întregii așezări. Nici măcar nu putem să fim dezamăgiți pentru că ne așteptam să fie așa dacă lentila pesimismului este mereu prezentă la noi. De fapt, ăsta e chiar un punct forte al acestei lentile – te pregătește pentru ce e mai rău, prin urmare un dram de pesimism poate nu strică. Îți recomand cartea „Antidotul” pentru o înțelegere ceva mai amplă a acestui fenomen.
Realism „Un geam al unei case este spart” și nimic mai mult sau mai puțin. Această lentilă te ajută să vezi pur și simplu realitatea din jur fără exacerbări, fără înțelesuri ascunse, fără povești triste, dar și fără speranță, viziune sau emoție. Totuși, realismul este o lentilă de care avem nevoie cu siguranță pentru a percepe faptele, cifrele, datele din jurul nostru în forma lor brută, dar clară.
Optimism „Un geam al unei case este spart”, dar poate la o cercetare detaliată se văd unelte de constructor care pregătește schimbarea ferestrelor vechi cu unele noi. Da, dar asta înseamnă ca pe lângă lentila optimismului să existe și o componentă de acțiune pentru a verifica sau impulsiona spre soluție. Optimismul presupune, pe lângă o stare de spirit și de gândire, și partea de acțiune. Potențialul din spatele unor date, cifre și felul în care le interpretăm poate genera ceva constructiv. Idealism „Un geam al unei case este spart”, dar în locul acestei case o să fie un palat. Evident că idealismul exagerat și mult prea prezent fără acțiune poate genera o realitate paralelă și mari dezamăgiri când idealismul nostru nu se potrivește cu realitatea din jurul nostru. Totuși, cred că o doză sănătoasă și echilibrată de idealism este necesară pentru a ne ajuta să avem speranță, viziune, visare pentru ceea ce e important pentru noi. Lentila idealismului poate să ne ofere destinația, “încotro-ul”, în vreme ce restul lentilelor în ponderile potrivite ne pot ajuta să acționăm în direcția potrivită pornind de la realitatea clară, fie ea și cu accente de pesimism acolo unde este cazul. În loc de concluzie, nu cred că există soluția magică, formula matematică ideală pentru cele 4 lentile. Probabil că sunt importante și motivația personală, mediul în care trăim și educația fiecăruia dintre noi. Cred însă că prezența tuturor lentilelor cu ponderi ceva mai mari pentru realism și optimism probabil că pot contribui la generarea de soluții și acțiuni indiferent că este vorba despre o fereastră spartă, o casă, o idee ori o comunitate. Pentru inspirație despre o lume realist-optimistă despre România te invit să citești o parte din cele peste 20 000 de exemple pozitive despre România pe www.RomaniaPozitiva.ro Florin GHINDĂ
Casandra Covaciu În proiectul StReEt mi-a plăcut faptul că am aflat și am înțeles de problemele din satele în care am ajuns în comunitățile StReEt. Aici, după întâlnirile cu localnicii, am descoperit care sunt dificultățile cu care aceștia se confruntă și lipsurile lor. Și am văzut ce înseamnă să faci ceva bine pentru comunitatea ta. E important să te implici, astfel poți să ajuți oameni, scriind un material jurnalistic despre ei sau să le vorbești altora despre ceea ce ai văzut și ai aflat. Cel mai mult mi-a plăcut vizita la Hădăreni și povestea bătrânei Maria care ne-a povestit cum l-a întâlnit pe soțul ei în timpul celui Al Doilea Război Mondial, ceea ce a fost foarte interesant pentru mine. În echipa de voluntari am întâlnit oameni noi, totodată și prieteni adevărați așa cum îmi este acum Amalia.
Diana Cataramă Pentru mine, jurnalismul comunitar a început cu provocarea de a învăța să scriu responsabil despre oameni simpli, ca mine și ca tine, cu povești de viață pline de însemnătate pentru comunitate. Jurnalismul comunitar pornește de la a scrie despre oameni a căror voce este nevoie să fie auzită. Iar eu mi-am dorit să fac jurnalism comunitar și astfel a început călătoria mea în căutarea acelor voci a căror povești de viață vorbesc despre respect pentru diversitate, drepturi egale, empatie, identitate, cultură, talent, inițiativă, echitate și solidaritate. Înainte de a merge în comunitățile din zona rurală, m-am bucurat să beneficiez de recomandările specialiștilor din domeniul jurnalismului pe care i-am întâlnit de-a lungul proiectului StReEt. Astfel am fost îndrumată cum să caut și să ajung la acele teme de interes pentru întreaga comunitate, cum să abordez localnicii, cum să ridic semne de întrebare în urma discuțiilor cu membrii comunității și cum să transmit mai departe mesajul rezultat din discuțiile cu localnicii. Apoi, când am ajuns în comunitate, cu ajutorul unui ghid de interviu pregătit anterior, am găsit calea către povești de viață în care trecutul și prezentul își dădeau întâlnire pentru a evoca dovezi de solidaritate socială. Fiecare vorbă rostită de cei cu care am vorbit am luat-o cu mine la finalul vizitelor de documentare ca pe o comoara de preț despre care, cu mare grijă și dăruire, am scris cu responsabilitate. Astfel am devenit un jurnalist comunitar. Iar asta se învață. Pornind de la lucruri simple și pline de însemnătate, punând accent pe etică pentru a scrie responsabil și, mai ales, respectând demnitatea oamenilor despre care scrii. Alege să fii liantul dintre comunitate și factorii de decizie. Alege să fii cel care facilitează întâlnirea dintre cel aflat în nevoie și cel care are soluțiile la acea nevoie. Alege să fii acel jurnalist comunitar de care oamenii acestor vremuri au nevoie să fii. Te invit să scrii despre oameni și fapte care contribuie la binele comun. Ceea ce am învățat despre cum să fii jurnalist comunitar se reflectă în viziunea pe care eu o am despre lumea în care trăiesc și în care nu își găsesc locul nici discriminarea sau discursul instigator la ură, nici manipularea sau distorsionarea discursurilor doar de dragul de a scrie despre un senzațional inutil. Mai bine să ținem drumul către povești cu sens. Acolo se află umanitatea, acolo se află acele povețe care creionează viitorul zilei de mâine.
Valentina Ștefanschi Experiența de jurnalist comunitar ridică multe întrebări și deschide oportunități de a cunoaște poveștile oamenilor de lângă tine. Te ajută să conștientizezi diferențele sociale, problemele și provocările întâmpinate de anumite comunităţi. Te provoacă să te întrebi care sunt influențele care au determinat anumite concepții și este o sursă continuă de exemple pozitive, de oameni proactivi pe care ajungi să îi admiri, atât din rândul celor cu care intri în contact pentru a cunoaște comunitatea, cât și al echipei cu care pornești la drum. E un proces care te invită la introspecție și îmbină spiritul civic cu dorința de a asculta vocile actorilor sociali cărora nu li se pun întrebări și pe care presa tradițională îi portretizează aproape exclusiv într-o lumină negativă. Informațiile și constatările din excursiile de documentare dau un nou sens realității și adaugă încă un plus dorinței de a te implica. Vorbindu-ţi despre viață lor și a comunității, despre încercări, eforturi și idealuri, nu ai cum să nu formezi o legătură cu aceștia și să te atașezi de povestea pe care o dai mai departe. Oricine poate să-și asume acest rol și să contribuie la rezolvarea problemelor cu care se confruntă ei, colegii sau vecinii lor, de la neregulile unui sistem la lipsa de solidaritate și empatie. Sau, dimpotrivă, să ne povestească de inițiative și oameni care inspiră prin ceea ce sunt și fac.
Denis Varga Documentările din teren m-au învățat că emoțiile pe care le aveam înainte de interviurile cu oamenii din comunitate, aveau să dispară cu ușurință o dată ce discuția cu aceștia începea. Înainte de vizita de documentare, este bine să pregătești de dinainte un ghid de interviu care să îți fie suport în discuțiile cu oamenii. Astfel discuția își urmează firul și poveștile de viață ies la lumină. Pentru a reda cât mai precis spusele oamenilor, este recomandat să le fie înregistrate cuvintele, dar doar după ce le este garantată confidențialitatea în citare. Astfel le este oferit un cadru confortabil pentru a-și deschide sufletul în fața jurnalistului comunitar. Respectul datorat vieții trăite de acești oameni și bunul-simț cu care ajungi să interacționezi cu ei și să îi întrebi de povestea lor pentru ca apoi să o așterni pe o foaie de hârtie, reprezintă punctul de plecare în punerea în practică a jurnalismului comunitar. Documentările din teren ale jurnalistului comunitar sunt presărate cu peripeții, mai ales atunci când mergi în zona rurală. Îmi amintesc de o astfel întâmplare. Era o zi caldă a lunii ianuarie, o zi în care se simțea parcă apropierea primăverii. Ziua s-a încheiat victorios în urma interviurilor, iar în timp ce stăteam în stație și așteptam autobuzul spre Cluj, am aflat de la câțiva trecători că locația unde stăm nu e cea bună, autocarul oprind la o intersecție în altă parte a satului. Am realizat că trebuie să găsim alt mijloc de transport până în Cluj și, după un moment în care nu eram sigur ce ar trebui să fac, am pornit înspre locul indicat de localnici. Voia bună și glumele colegilor din echipă au dat startul la aventura de întoarcere acasă. Am primit ajutor de la oamenii întâlniți în drumul nostru cu care am povestit despre zonă, am văzut din depărtare Grădina Zmeilor, am băut apă rece și bună de la o fântână cunoscută prin partea locului, iar apoi un localnic ne-a oferit câte un măr, până când am oprit un autobuz care mergea spre Cluj. Ajunși în autobuz, am zâmbit în urma celor întâmplate și mi-am notat gânduri în jurnal. Pe viitor voi ține minte că, atunci când lucrurile nu merg așa cum a fost plănuit, păstrarea speranței și oamenii minunați pot transforma totul într-o frumoasă aventură.
Ioana Popovici Proiectul StReEt mi-a oferit ocazia de a mă apropia de jurnalism și de a descoperi latura sa mai umană, cea comunitară, care se apropie încet și cu respect față de oameni și îmi permite să stau de vorbă cu ei, să le ascult amintirile, grijile și problemele și apoi să le duc povestea mai departe în comunitate, pentru ca vocea lor să se facă auzită și ei să primească atenția și ajutorul de care au nevoie. Simt că am fost primită cu brațele deschise în proiect, am întâlnit oameni simpatici și motivați care m-au susținut și m-au încurajat pe tot parcursul activităților. Nu în ultimul rând, StReEt a însemnat pentru mine demontarea prejudecăților, lărgirea orizonturilor, mai mult curaj pe viitor și speranță reînnoită pentru ce va urma!
Iulia Dromereschi Inițiativa „StReEt ” a fost prima mea deschidere către lumea jurnalismului comunitar. Înainte, nu aveam o idee foarte clară nici despre advocacy sau despre alte concepte pe care le aplicăm noi aici, și nici despre motivele sau efectele unor asemenea inițiative. Acum, datorită StReEt, știu că toate acestea există și sunt încântată că am făcut parte din acest proiect. Am cunoscut oameni dedicați muncii lor de voluntariat, dar și oameni deosebiți printre cei despre care s-a scris - suficiente motive care să mă încurajeze să merg mai departe și să continui să susțin Go Free cu tot ce am mai bun!
Caterina Sessa “Unde vrem să ajungem? Sau care va fi obiectivul nostru, ca jurnaliști comunitari?”. Aceasta a fost una dintre primele întrebări pe care mi le-am pus când am descoperit prima dată acest fel de jurnalism. A fost destul de misterios pentru mine care era de fapt obiectivul nostru. Cuvintele clarificatoare au venit de la oamenii care m-au introdus în proiect; dar nu a fost suficient. Încă era destul de greu pentru mine să înțeleg care era rolul nostru. Pe de o parte, ziceam că noi, tinerii jurnaliști, ne ducem în comunități și încercăm să “punem lumină” pe aspecte care, singure, nu ar fi fost auzite de nimeni. Dar, în același timp, să nu promitem soluții imediate a fost dintotdeauna o regulă foarte importantă. L-a început, poziția noastră mi s-a părut destul de dificilă. Adică, mergem la oameni, probabil la cei care trăiesc în situații dificile; le punem întrebări și așteptăm să ne povestească despre viața lor, scriem un articol, dar nu oferim nicio soluție? Experiența noastră a dat un răspuns foarte bun la aceste întrebări. De fapt, ne-am dus la oameni aflați în situații dificile, dar am dat mai departe și poveștile bune. Am întâlnit persoane care ni s-au plâns despre anumite aspecte, dar în general lumea a fost foarte deschisă să ne povestească despre viața lor și despre comunitatea lor. Am scris despre ei și nu am dat soluții, nu am făcut miracole. Dar acțiunele noastre au produs alte rezultate: noi, jurnaliștii comunitari, am aflat despre situații și despre oameni pe care nu îi cunoșteam; iar în noi a crescut voința să descoperim ce se întâmplă în jurul nostru. Poveștile noastre au ajuns la mulți oameni care s-au interesat ce este jurnalismul comunitar și poate că unii dintre ei vor fi alături de noi în demersul nostru. Acum cred că jurnalismul comunitar nu este deloc asemenea unui pește de aur; eu mai degrabă îl văd ca pe o sămânță. Efectele nu sunt imediate și, asemenea unei plante, are nevoie de un timp îndelungat să crească și să producă fructe. Acest proces este cel mai important, iar experiența jurnaliștilor comunitari dobândită în urma întâlnirilor, interviurilor și vizitelor de documentare formează persoane care scriu responsabil pentru comunitate.
Amalia Popa La început, un an în care să fiu jurnalist comunitar părea un timp care se risipește greu. Clipesc o singură dată și un an deja a trecut. Să fiu jurnalist comunitar a fost o provocare, dar am împachetat lecții de viață pe care le port mereu cu mine și care îmi stârnesc și acum o multitudine de emoții. A fost nevoie să îmi părăsesc zona mea de confort, să adun informații și să comunic cu oameni pe care îi vedeam pentru prima dată, să nu mă gândesc la nevoile mele, ci ale unei întregi comunități, să fiu transpusă în locul celui cu care vorbesc, să stau în fața unui laptop și să scriu altceva decât compunerile cerute la școală, iar ceea ce scriu să fie citit de un număr mare de oameni. Acest proiect a fost o experiență unică pentru mine, am învățat ce înseamnă să faci parte dintr-o echipă închegată, să fii înconjurat de oameni zâmbitori și plini de voie bună cu care să străbați diferite comunități în spiritul solidarității sociale și combaterii discursului instigator la ură, să înnozi legături cu oameni pe care îi vezi pentru prima dată, să îți revii cu greu la realitate după o discuție cu un simplu om care se plimbă pe drumul prăfuit al comunității, să privești un om în ochi și să-l înțelegi, oameni care își deschid poarta ogrăzii și a sufletului, speranța care li se citește în ochi, încrederea pe care o au în tine reiese din cuvinte și fiecare zâmbet de la finalul unei conversații dezvăluie o nouă conexiune creată. Comunitatea este asemenea unei cărți care așteaptă să o citești și să o descoperi, iar apoi rămâi uimit de poveste și nu o mai poți uita. Din solidaritatea, sinceritatea și simplitatea acestor comunități ar trebui să împrumutăm pentru a face ca societatea în care trăim să fie una reușită. După această experiență am o viziune mai extinsă asupra societății în care trăim, am învățat să acord importanță persoanelor pe care le întâlnesc și de care sunt înconjurată, am constatat cu stupoare puterea cuvin-
Laura Popa Să fac parte din echipa de voluntari de la GoFree a fost într-adevăr una dintre cele mai frumoase experiențe de care am avut parte. M-am simțit minunat alături de ceilalți voluntari și mai ales mi-a plăcut să interacționez cu oamenii din comunități. Am învățat multe de la ei și în plus am legat o serie de prietenii care sper că vor rezista în timp. Acest proiect m-a ajutat să îmi schimb radical percepția despre viață. M-a ajutat să văd frumusețea lumii în care trăim și m-a făcut să înțeleg cât de important este să nu ai prejudecăți față de cei din jur.
Citește ediția specială a
Revistei Go Free dedicată
Solidarității și Justiției Sociale accesând linkul
http://www.gofree.ro/revista-go-free/ sau scanând codul QR.
Lectură fără ură!
Scriem cu responsabilitate, acČ›ionăm pentru comunitate!
www.gofree.ro/harta-street