Slova Ortodoxa - numarul 8 / 2012

Anul II Nr. 8 3/2012

SLOVĂ Revistă de spiritualitate ortodoxă a românilor din Moravia ­ Republica Cehă

Din acest număr: Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava • Sfânta Scriptură sau Biblia • Mozaicul în Răsăritul creştin • Sfânta Liturghie • Ieroschimonahul Paisie Olaru • Anafura • Sărbători bisericeşti şi posturile din luna iulie, august şi septembrie

O R T O D O X Ă

Din acest număr: Actualitatea .............................3 Vieţile Sfinţilor .......................5

Catehism ortodox ...................8 Literatură şi artă creştină ......12 Sfintele Slujbe ......................14

Mari duhovnici .....................16 Noi şi biserica .......................18 Ştiri din viaţa comunităţii .....20 Recomandare de carte...........21 Dacă aveţi propuneri de rubrici, doriţi să publicăm informaţii pe un anumit subiect sau răspunsuri la întrebări pe temă creştină sau să ajutaţi la traducerea în engheză/cehă, scrieţi­ne la adresa redacţiei.

Asteptăm şi materiale cu ştiri despre evenimente ale bisericii din Cehia pe adresa redacţiei.

Căsuţa de redacţie Preşedinte de onoare Pr. Cristian POPESCU Redactor şef Horaţiu TOMA

Secretar de redacţie Dragoş HARAGA

Echipa de redacţie Ramona AIOANEI Traian BĂLAN Alexandra GIOSANU Dragoş HARAGA Cosmin MIHAI Adina TOMA Cristian VELNIC Corectori Dragoş HARAGA Cristian VELNIC Grafică şi design Petra CÎMPEAN Adresa redacţiei Email: slovaortodoxa@ro­cz.com Yahoo: slovaortodoxa Web: slovaortodoxa.blogspot.com şi http://ro­cz.com/slova­ortodoxa http://www.facebook.com/slovaortodoxa

Publicaţia apare cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitul Simeon Arhiepiscop de Olomouc şi Brno

Pentru credincioşii din zona Brno, biserica cu slujire şi în limba română se află pe strada Vranovska nr. 48 http://parohiabrno.ro­cz.com Mulţumim celor care sprijină constant activităţile bisericii şi tipărirea revistei.

Publicaţia poate fi achiziţionată în variantă tipărită de la biserica mănăstirii ortodoxe Sf Ludmila din Brno sau contactând redacţia.

2

Slovă Ortodoxă • Nr. (8)3/2012

ACTUALITATEA

Sărbători bisericeşti şi posturile din luna iulie, august şi septembrie.

Luna iulie începe pentru credincioşii din Cehia cu Sărbătoarea Sfântului Ştefan cel Mare şi Sfânt, prăznuit pe data de 2 iulie, care este si hramul bisericii românilor din Praga, primul hram al bisericii fiind Sfântul Arhanghel Mihail.

20 iulie ­ Sfântul Ilie Tesviteanu Acest înger întrupat în carne, care a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide şi închide cerurile, era de origine din Tesvi în Galaad. Aşa cum Ioan fu Înaintemergetăroul primei veniri în trup a Fiului lui Dumnezeu, astfel Ilie va fi, se crede, premergătorul celei de a doua veniri, la sfârşitul veacurilor.

6 august ­ Schimbarea la Faţă a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. (dezlegare la peşte) 15 august ­ Adormirea Preamăritei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria.

16 august ­ Sfânta Mahramă a Domnului, Sfinţi Martiri Binecredinciosului Voievod Constantin Brâncoveanu, împreună cu fiii săi Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache, care au pătimit pentru Hristos la anul 1714.

29 august ­ Tăierea cinstitului cap al cinstitului slăvitului Prooroc înainte­ mergător şi Botezător Ioan. (zi de post) 1 septembrie ­ Începutul Indictului, adică anul nou bisericesc.

Trebuie să ştim că Biserica lui Dumnezeu prăznuieşte Indictul ("Indiction" la români însemnă: poruncă şi arătare), luând obicei de la cei batrâni; că era obicei, la români, să se facă începătură anului de la acest Indiction, adică la 1 septembrie. Şi pentru că în această zi a intrat Domnul nostru Iisus Hristos în sinagoga iudeilor, şi dându­I­se cartea lui Isaia proorocul, şi deschizând­o a aflat locul unde era scris: "Duhul Domnului peste Mine, pentru care M­a uns a binevesti săracilor, a vindeca pe cei zdrobiţi la inimă, a propovădui robilor slobozenie şi orbilor vedere. A slobozi pe cei sfărâmaţi întru uşurare, a propovădui anul Domnului cel primit" (Luca 4, 16­22 după Isaia 61, 1­2). Apoi dând cartea slugii şi sezând a zis: "Că astăzi s­a plinit Scriptura aceasta în urechile voastre".

Cât s­au şi mirat popoarele de cuvintele darului ce ieşeau din gura Lui. De asemenea, tradiţia spune că poporul evreu a intrat in Ţara Făgăduinţei în această lună de Septembrie.

8 septembrie ­ Naşterea Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria.

9 septembrie Sfinţi Părinţi Ioachim şi Ana. Prăznuim în această zi pe sfinţii Ioachim şi Ana, ca unii prin intermediul cărora noi toţi am aflat Mântuirea, pentru naşterea Preasfintei Stăpânei Doamnei noastre de Dumnezeu Născătoarea.

14 septembrie ­ Înălţărea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci: Înălţarea Sfintei Cruci (zi de post) Nr. • Slovă Ortodoxă Nr.1/2011 (8)3/2012 • Slovă Ortodoxă

3

ACTUALITAEA

Constantin cel Mare, întâiul împărat al creştinilor, avea război, precum zic unii dintre istorici, la Roma, împotriva lui Maxenţiu, până a nu lua împărăţia. Iar alţii zic că la apa Dunării, împotriva sciţilor.

Văzând că mulţimea potrivnicilor era mai multă decât oastea lui, era cuprins de nedumerire şi frică. Atunci i s­a arătat în amiaza zilei semnul Crucii cu stele pe cer, şi litere romane împrejurul Crucii, care şi acelea erau închipuite cu stele şi ziceau: "Întru aceasta vei birui". Făcând numaidecât o cruce de aur, după chipul celei ce i se arătase, şi poruncind să fie purtată înaintea ostaşilor săi, au dat război cu vrăjmaşii, dintre care cei mai mulţi au pierit, iar alţii au fugit.

Pentru aceasta, gândind întru sine la puterea Celui ce a fost răstignit pe Cruce, şi crezând că Acesta este Adevăratul Dumnezeu şi întărindu­se cu Botezul împreună cu maica sa, a trimis­o la Ierusalim ca să găsească Crucea lui Hristos. Şi a aflat­o ascunsă, împreună cu celelalte două cruci, pe care fuseseră răstigniţi tâlharii; şi nu numai crucile, ci şi piroanele le­au aflat. Neştiind împărăteasa care ar fi Crucea Domnului, s­a arătat aceasta prin minune. O femeie văduvă moartă, de care s­a atins Crucea, a înviat; iar celelalte două cruci ale tâlharilor nu au arătat nici un semn de minune. Atunci împărăteasa s­a închinat şi a sărutat Crucea, împreună cu toata suita. Şi neputând încăpea tot poporul să se închine, s­a rugat ca măcar să o vadă. Atunci s­a suit Fericitul Macarie, patriarhul Ierusalimului, şi a înălţat deasupra amvonului Cinstita Cruce, si văzând­o poporul, a început a striga: "Doamne, miluieşte!" Şi de atunci a început a se ţine sărbătoarea Înălţării Cinstitei Cruci.

15 septembrie ­ Sfinţul Iosif cel Nou, mitropolitul Timişoarei şi a tot Banatului, făcătorul de minuni 23 septembrie ­ Zămislirea Sfântului slăvitului înaintemergătorului şi Botezătorului Prooroc Ioan 26 septembrie ­ Sfântul Voievod Neagoe Basarab 27 septembrie ­ Sfântul Ierarh Antim Ivirean Zile de post Toate zilele de miercuri şi vineri 1 ­ 15 august ­ Postul Adormirii Maicii Domnului 29 august ­ Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul ­ zi de post şi plângere pentru cel care a fost cel mai zelos propovăduitor şi împlinitor al postului şi al pocăinţei.

14 septembrie ­ Înălţarea Cinstitei Cruci ­ în amintirea Patimilor Domnului pe cruce.

Zile de dezlegare la peşte 6 august ­ Schimbarea la Faţă 15 august ­ Adormirea Maicii Domnului 4

Rubrică realizată de Horaţiu TOMA

Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Ortodoxă • Nr. (8)3/2012

VIEŢILE SFINŢILOR

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava

S­a născut în jurul anului 1300, din părinţi creştini, care i­au transmis această dragoste şi lui. În viaţa sa, a împlinit porunca iubirii aproapelui, purtându­se cu toata cuviinţa faţă de cei din jurul său, aşa cum îşi desăvârşise învăţătura de la dascălii şi preoţii cetăţii. Localiatea sa de baştină este Trapezunt, unde se îndeletnicea cu negoţul. Călătoriile sale fiind cu precădere pe malurile Mării Negre în scopul înfăptuirii negoţului dar unde îşi mărturisea şi credinţa în Iisus Hristos şi pe care o propovăduia şi celor din jurul său. Vorba lui Ioan mergea la sufletul multora, mai ales a celor nevoiaşi, dar au fost şi oameni care l­au pizmuit pentru asta. Unul dintre aceştia a fost si neguţătorul apusean Reitz, care îşi arăta făţiş împotrivirea faţă de credinţa propovăduită de el. Se pare că această ură l­a făcut pe Reitz să caute răzbunare, dorind să­l piardă pe tânărul Ioan. Aşa se face că pe când Ioan era la Cetatea Alba ­ ocupată atunci de tătarii nogai ­ negustorul Reitz l­a minţit pe eparhul cetăţii că Ioan doreşte să treacă la religia cea străveche a tătarilor. Dând crezare, dregătorul tătar l­a chemat la el pe Ioan, fiind încântat de "intenţia" sa de a trece la credinţa eltaică. Înţelegând urzeala negustorului vienez Reitz, Ioan şi­a dat seama de situaţia în care a fost pus şi de ceea ce i se va putea întampla dacă îl refuză pe tătar. Mânat de imboldul puternicei sale credinţe, Ioan a refuzat să renunţe la Hristos ­ "care l­a ocrotit şi i­a dat deplina bucurie a credinţei şi a iubirii".

Nr. (8)3/2012 . SlovăOrtodoxă Ortodoxă 1/2011 • Slovă

Răspunsul său: "Preaputernice eparhe, vorbele care şi s­au spus despre mine sunt mincinoase, sunt iscodiri răutăcioase. Eu nu voiesc să dispreţuiesc bunătatea pe care mi­ai arătat­o, dar nu pot să mă lepăd de Hristos "lumina lumii", l­a mâniat pe eparh ce a considerat asta drept o insultă la credinţa tătărască. De aceea a poruncit ca Ioan să fie supus unor munci groaznice. Însă caznele la care a fost supus Ioan i­au întărit întreaga fiinţă, a dobândit "cununa" vieţii veşnice. "Pentru aceasta i s­a luminat faţa de o lumină strălucitoare mai presus de fire."

Văzând că muncile la care a fost supus nu a avut nici un efect asupra credinţei sale, ighemonul l­a ispitit cu promisiunea că­i v­a vindeca rănile cu ajutorul celor mai iscusiţi medici, însă Ioan i­a răspuns: "...nu te îngriji de rănile trupului meu, căci prin cele stricăcioase se dobândesc cele netrecătoare, numai cel ce rabdă până la sfârşit se va mântui" Acestea l­au mâniat şi mai tare pe eparh care a poruncit ca Ioan să fie supus la tortură cruntă. A fost legat de coada unui cal şi târât pe caldarâm. Deşi trupu­i era sfâşiat de pietrele străzilor, buzele­i şopteau rugăciuni către Atotputernicul.

5

VIEŢILE SFINŢILOR

Asta l­a determinat pe unul dintre chinuitori să­şi scoată sabia şi să­i taie capul.

"Astfel, prin moarte mucenicească, mărturisitorul Domnului a primit cununa cea nevestejită a slavei sfinţilor şi vrednicia de a fi unul din "casnicii" Lui." Ighemonul şi ceilalţi dregători tătari din cetate n­au dat voie creştinilor să­i ia trupul de pe drum şi să­l îngroape după rânduiala creştinească. Dar Dumnezeu, în dragostea sa nemărginită faţă de aleşii Săi, a trimis trei îngeri din cer care i­ au tămâiat trupul. Un necredincios din cetate, văzând această arătare a îngerilor în veşminte strălucitoare, a crezut că sunt preoţi creştini, care, nesocotind porunca ighemonului, au venit sa facă slujba prohodirii lui Ioan.

A scos arcul şi săgeata ca să tragă asupra lor, dar atunci s­a petrecut a doua minune, mâinile i­au ramas lipite de arc şi de sageată; a fost izbăvit de pedeapsă cerească numai după ce a mărturisit ce urmărea să facă. Aceste minuni l­au înfricoşat pe conducatorul cetăţii, care a îngăduit creştinilor să ridice trupul lui Ioan şi să­l înmormânteze după rânduiala creştină.

A fost îngropat în cimitirul din Cetatea Alba.

Nevrednicul Reitz, fără să aibă mustrări de conştiinţă pentru uciderea lui Ioan, şi­a pus în gând să mai săvârşească o nelegiuire. Văzând el însuşi ce minuni s­au petrecut cu trupul lui Ioan, s­a gândit să­l dezgroape în ascuns şi să­l ducă în ţara sa, pentru că de asemenea revărsări de daruri minunate care aveau loc în jurul trupului său, să se bucure concetăţenii

6

săi. Dar şi de data aceasta s­a întâmplat o minune. Pe când încerca să­l dezgroape, noul mucenic i s­a aratat în vis preotului care slujea la biserica cimitirului, descoperindu­i gândul lui Reitz. Într­adevăr, mergând la cimitir, l­a surprins pe acesta cum încerca să ia trupul lui Ioan. De aceea, preotul a înştiinţat obştea credincioşilor din Cetatea Alba care au ridicat trupul neputrezit al noului mărturisitor al lui Hristos şi l­au dus în altarul unei biserici din oraş.

Rămăşiţele sale pământeşti, neputrezite şi răspândind bună mireasmă, puteau fi considerate acum ca sfinte moaşte. Ele au rămas în această biserică aproximativ 70 ani, revărsând multe daruri asupra creştinilor care veneau şi îngenunchiau în faţa lor, cerând mijlocirile sale în faţa Părintelui ceresc. Vestea minunilor ce se săvârşesc prin moaştele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou se răspândeşte în toată ţara Moldovei, al cărui ocrotitor a fost socotit atunci evlaviosul domn Alexandru cel Bun, care cu înţelepciune reuşeşte să obţină din partea Patriarhiei lor, cerând mijlocirile sale ecumenice recunoaşterea canonică a mitropolitului Moldovei. Iosif Musat dorea ca această împlinire istorică şi de mare importanţă bisericească s­o pecetluiască cu mutarea sfintelor moaşte ale Mucenicului Ioan ce Nou de la Cetatea Alba la Suceava, unde îşi fixase reşedinţa şi noul ierarh. În legatură cu oraşul în care a pătimit Sfântul Ioan ­ numit acum "cel Nou", s­a crezut mult timp că este vorba de Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Ortodoxă • Nr. (6)1/2012 (8)3/2012

Cetatea Alba de la gurile Nistrului, oraş care a aparţinut secole în şir Moldovei, apoi României întregite.

Mai nou, unii învăţaţi consideră că este vorba de o localitate cu acelaşi nume de lângă strâmtoarea Kerci, din Crimeea. În anul 1402, Alexandru cel Bun a adus moaştele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou la Suceava. Alaiul cu moaştele Sfântului Ioan au fost întâmpinat la locul numit "Poiana Vlădicăi", în apropiere de Iaşi, de către domnitor şi soţia sa, de mitropolitul Iosif, de marii dregători, egumeni, călugări, preoţi şi credincioşi, care l­au însoţit până la Suceava. Acolo au fost aşezate în biserica Mirăuţi, care cu multe refaceri de mai târziu, dăinuieşte până azi.

Moaştele au rămas în biserica Mirăuţi până în anul 1589, când au fost mutate în noua catedrală mitropolitană din Suceava ­ cu hramul Sfântului Gheorghe ­ ctitorită în prima jumătate a secolului al XVI­lea de domnitorii Bogdan III şi fiul său Ştefăniţă.

Moaştele au ramas în Suceava până în anul 1686, când a intrat cu oaste în Moldova regele Jan Sobieski al Poloniei. La retragere, a luat cu sine în Polonia şi pe mitropolitul cărturar Dosoftei. De teama unor jafuri, mitropolitul a luat cu el, din Suceava, moaştele Sfântului Ioan cel Nou, odoarele şi documentele Mitropoliei.

Au fost duse şi aşezate la Jolkiew, unde a vieţuit şi mitropolitul Dosoftei până la moarte (1693). Cinstitele moaşte au rămas în pământ străin până în 1783, când episcopul Dosoftei Nr.1/2011 (8)3/2012 • Slovă Ortodoxă Nr. • Slovă Ortodoxă

VIEŢILE SFINŢILOR

Herescu de la Rădăuţi a reuşit să le readucă acasă, fiind reaşezate tot în fosta catedrală mitropolitană cu hramul Sfântului Gheorghe. Aducerea lor a fost posibilă pentru că la acea dată atât partea de nord a Moldovei (Bucovina), cu oraşul Suceava, cât şi o parte din Polonia (cu oraşul Jolkiew) erau încorporate în Imperiul Austriac (sau habsburgic). O nouă strămutare a lor a avut loc în cursul primului război mondial, când, spre a fi ocrotite, au fost duse la Viena şi adăpostite în capela ortodoxă română din acelaşi oraş. Revenirea Bucovinei şi a Basarabiei la ţara­mamă, în 1918, a făcut ca Sfantul Ioan să devină iarăşi ceea ce a fost veacuri de­a rândul, adică "ocrotitorul a toată ţara Moldovei".

Patimile Sfântului Ioan cel Nou au fost reprezentate în pictura multor biserici din Moldova. Chipul său apare pentru prima oară în pronaosul bisericii de la Dobrovăţ, de lângă Iaşi, în 1529.

Câţiva ani mai târziu, în 1546, a fost zugrăvită viaţa şi pătimirea sa în 12 scene, pe peretele de sud al bisericii mănăstirii Voroneţ, ctitorie a lui Ştefan cel Mare. Scene asemănătoare apar şi în pictura catedralei episcopale din Roman, iar în pridvorul închis al bisericii mănăstirii Suceviţa, ctitoria Movileştilor, apar 14 scene din viaţa şi pătimirea sa.

Scene cu pătimirea Sfâmtului Ioan cel Nou se pot admira şi în pictura interioară a bisericilor de la mănăstirile Secu şi Sihăstria din jud.

Neamţ.

Rubrică realizată de Ramona AIOANEI

7

CATEHISM ORTODOX

Sfânta Scriptură sau Biblia

Descoperirea dumnezeiască cea mai presus de fire se găseşte în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie.

Sfânta Scriptură sau Biblia este colecţia cărţilor numite ale Vechiului şi ale Noului Testament, scrise sub insuflarea Duhului Sfânt, într­un răstimp de aproape 1500 de ani, adică de la Moise (cca. 1400 î.Hristos) până la autorul Apocalipsei (cca. 100 d.Hristos). Aceste cărţi sunt comoara cea mai preţioasă de lumină şi mântuire, pe care Dumnezeu a dat­o oamenilor. Biserica le păstreaza ca pe un odor de mare preţ şi le foloseşte ca pe un izvor de apă vie din care soarbe învăţătura cea dumnezeiască.

De ce Sfânta Scriptură se mai numeşte şi Biblie?

Cuvântul “Biblie” este de obârşie grecească şi înseamnă “cărţi” sau “carte”. “Cărţile” sau “cartea” Sfintei Scripturi şi­au păstrat de­a lungul veacurilor numele grecesc de Biblie, atât pentru că Sfânta Scriptură a fost scrisă o bună parte în limba greacă, cât şi pentru că, la început, în primele veacuri ale creştinismului, învăţătura cuprinsă în ea a fost propovaduită mai ales în graiul grecesc, aşa cum arată documentele timpului, îndeosebi Sfânta Tradiţie.

Acest cuvânt, Biblie, care e cel mai întrebuinţat, atât de creştini cât şi de necreştini, înfăţişează deci Sfânta Scriptură ca pe o carte în sine, singura care de­a lungul istoriei şi­a pastrat acest nume fără alt adaos şi pe care noi credincioşii o socotim cartea mai presus de toate celelalte cărţi, cartea cărţilor, cartea pe care, dacă n­o putem numi cea mai mare ca întindere, o

8

putem numi cea mai preţioasă, pentru cuprinsul şi roadele ei în sufletele noastre.

Prin ce se deosebeşte Sfânta Scriptură de celelalte cărţi?

1) Sfânta Scriptură se poate citi cu cel mai mare folos de oricine: învăţat sau neînvăţat, din orice parte a lumii. Ea cuprinde învăţături mântuitoare şi folositoare, căci ne vorbeşte despre Dumnezeu şi despre mântuirea noastră în comuniune cu Dumnezeu prin Hristos, cu ajutorul harului Duhului Sfânt, “iar scopul şi rostul Sfintei Scripturi este, spune Sfântul Atanasie cel Mare, acea vestire îndoită despre Mântuitorul: că El a fost pururea Dumnezeu şi Fiu, fiind Cuvântul şi strălucirea şi înţelepciunea Tatălui; şi că pe urmă, luând trup pentru noi din Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu, S­a facut om. Iar această îndoită vestire se poate afla, urmărind­ o în toată Scriptura de Dumnezeu însuflată” cum Însuşi Domnul a spus: “Cercetaţi Scripturile, că ele sunt cele ce mărturisesc despre Mine” (Ioan 5, 39). Ea ne învaţă apoi cum să trăim după voia lui Dumnezeu, adică bine, în înţelesul cel mai deplin al acestui cuvânt.

Sfânta Scriptură spune numai adevărul, căci Duhul Sfant n­a înşelat pe slujitorii Săi, proorocii. Oamenii nu puteau cunoaşte prin firea şi prin mintea lor lucruri aşa de mari şi de dumnezeieşti, ci numai printr­un dar coborât de sus asupra oamenilor sfinţi.

2) Sfânta Scriptură are o unitate desăvârşită. Acelaşi suflu dumnezeiesc se simte la citirea tuturor cărţilor ei, deşi acestea sunt deosebite între ele Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Ortodoxă • Nr. (8)3/2012

din punct de vedere al conţinutului şi al formei de exprimare. Fiind dată prin Sfântul Duh, Sfânta Scriptură cuprinde adevărul. Nimic nedrept sau prefăcut nu se află într­însa (Sf. Clement Romanul, Scrisoarea I către Corinteni).

Sfânta Scriptură nu se contrazice, cum se contrazic învăţătorii şi scrierile păgâne. Dacă scrierile Proorocilor sunt de acord cu Evangheliile, este pentru că toţi au vorbit insuflaţi de un singur Duh, al lui Dumnezeu.

3) Sfânta Scriptură are o putere covârşitoare, prin care a prefăcut şi preface nenumărate suflete păcătoase în sfinţi. Sfântul Apostol Pavel zice despre deosebita putere a Sfintei Scripturi: “Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi a duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi este judecător cugetelor şi gândurilor inimii” (Evr. 4, 12).

Fericitul Ieronim, mare traducător şi tâlcuitor al Sfintei Scripturi, se pronunţa astfel: “Te rog spune­mi ce e mai sfânt ca acest cuvânt (al lui Dumnezeu)? Ce e mai plăcut ca această plăcere? Ce mâncări, ce feluri de miere sunt mai dulci decât cunoaşterea înţelepciunii lui Dumnezeu, decât pătrunderea în locurile Sale ascunse, decât privirea la ideea Ziditorului şi la cuvintele Stăpânului tău, decât că aceste cuvinte ale Stăpânului, pline de înţelepciune duhovnicească, să înveţe pe oameni!

Desfătarea noastră să stea în a medita la legea Domnului ziua şi noaptea, a bate la uşa care ni­i deschisă, a primi pâinile Sfintei Treimi şi a merge pe Nr. • Slovă Ortodoxă Nr.1/2011 (8)3/2012 • Slovă Ortodoxă

CATEHISM ORTODOX

valurile vieţii, având pe Domnul călăuză.”(Fer. Ieronim, Scrisoarea 30).

Sfânta Scriptură ne poate călăuzi, ea singură, pe calea mântuirii?

Sfânta Scriptură nu ne poate calauzi, ea singură, pe calea mântuirii, atât pentru că ea n­a fost dată omenirii de la început, cât şi pentru că, atunci când a fost dată, ea n­a fost singura autoritate în această privinţă, ci a avut înaintea ei şi apoi odată cu ea Sfânta Tradiţie, în vatra mereu caldă a obştii religioase, sau a Bisericii. Cu mult înainte de a începe Moise să scrie primele cărţi ale Vechiului Testament, a existat o evlavie a obştii religioase, chiar mai veche decât aceea a Patriarhilor. Cărţile Noului Testament încep să apară după mai bine de zece ani de la întemeierea Bisericii.

Ele apar în sânul acesteia. Şi Biserica alege cărţile insuflate încă din veacul 1 după Hristos. Biserica este autoritatea hotărâtoare în această privinţă, cum şi în tâlcuirea textului biblic. Ea “este stâlpul şi temelia adevărului” (I Tim. 3, 15), ea ţine “canonul neclintit al adevărului” (Sf. Irineu, Contra tuturor ereziilor). În ea lucrează Duhul Sfânt pentru păstrarea neîntinată a adevărului mântuitor. Unde este Biserica, zice Sf. Irineu, acolo este şi Duhul lui Dumnezeu şi unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este Biserica şi tot harul, iar Duhul este adevărul. Iată de ce Sf. Scriptură nu poate, ea singură, să ne călăuzească pe calea mântuirii, ci numai în Biserica, împreună cu Sfânta Tradiţie.

(Continuare în numărul viitor) Sursa: http://catehism.ortodoxiatinerilor.ro Rubrică realizată de Traian BĂLAN

9

L I T E R A T U R Ă ŞI ART Ă C R EŞ T I N Ă

Mozaicul în Răsăritul creştin (continuare din numărul anterior)

Baptisteriul catedralei de la Ravenna Puţin după jumătatea secolului al V­ lea, din grija episcopului Neon, cupola baptisteriului catedralei de la Ravenna a fost acoperită cu strălucitoare mozaicuri. Ele erau menite să reveleze adevărurile supranaturale catehumenilor care intrau pentru prima oară în edificiu spre a primi sfânta Taină a Botezului, conceput ca „iluminare” (în greceşte photismos, lăcaşul însuşi fiind numit photisterion: locul în care se dăruieşte neofiţilor lumina). Ca şi la biserica Sfântul Gheorghe din Salonic, cupola era împărţită în trei zone: în medalionul central, o teofanie, aceea a Botezului lui Hristos; în zona următoare, apostolii, şi în sfârşit, în cercul exterior, arhitecturi fanteziste.

10

Procesiunea apostolilor, condusă de sfinţii Petru şi Pavel, avea un caracter triumfal. Îmbrăcaţi cu o tunică şi cu o mantie, alternativ colorate în aur şi în argint ei înaintează pe un câmp verde, fiecare ţinând în mâinile acoperite de mantie, în semn de respect, o cunună aurită, emblema victoriei pe care au repurtat­o împotriva morţii prin martiriul lor. Capetele apostolilor, identificaţi fiecare după inscripţii sunt individualizate şi de aleasă expresivitate, în contrast cu figurile mai idealizate din „mausoleul” Gallei Placidia.

Zona exterioară este împărţită în opt panouri separate prin candelabre în formă de tije de acant. Fiecare panou este decorat cu o absidă (exedră) flancată de încăperi laterale, ca un altar de bazilică. În abside, patru

Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Ortodoxă • Nr. (8)3/2012

L I T E R A T U R Ă ŞI ART Ă C R EŞ T I N Ă

tronuri (catedre) marcate cu câte o cruce pe spătar, alternează cu patru mese de altar purtând o Evanghelie deschisă, astfel fiind probabil figurate cele patru Sfinte Evanghelii şi cele patru scaune episcopale ale Patriarhiilor de la Roma, Constantinopol, Alexandria şi Antiohia.

La sfârşitul sec. V şi începutul sec. VI, în dreptul catedralei ridicate pentru poporul got arian de Teodoric (493­ 526), Baptisteril arian reia în decorul de mozaic aceleaşi teme. Cupola, mai mică, nu a mai fost împărţită decât în două zone. În medalionul central, unde se înscrie scena Botezului, râul Iordan nu mai este o mică figură alegorică, aşa cum fusese în decorul precedent, ci, pentru a echilibra mai bine compoziţia, capătă aceeaşi amploare ca şi celelalte două personaje.

Atitudinea lui Ioan Botezătorul, în aparenţă stângace, cu piciorul drept îndoit, este fără îndoială acea Nr. (8)3/2012 • Slovă Ortodoxă

proskynesis (prosternare din ritualul aulic) – ca omagiu adus lui Hristos ca împărat.

Din lipsă de loc, s­a suprimat zona periferică de arhitecturi şi, pentru a vesti catehumenilor „cea de­a doua venire”, artiştii s­au mulţumit să îndrepte procesiunea apostolilor, conduşi tot de Sfinţii Petru şi Pavel, spre un tron bătut cu pietre scumpe, şi cu o pernă purpurie dinaintea căreia se ridică o cruce purtând mantia de purpură a lui Hristos (hetimasia).

Atitudinile mai uniforme, numărul mai mare de figuri frontale, mişcarea mai potolită, cutele mai rigide ale veşmintelor dau procesiunii apostolilor un aer mai solemn, mai hieratic, şi prin aceasta, mai bizantin.

Mozaicarii au înlocuit fondul albastru, moştenit din tradiţia romană, cu fondul de aur, care va predomina de acum înainte.

Rubrică realizată de Cristian VELNIC

11

SFINTELE SLUJBE

Sfânta Liturghie

Începând cu acest număr o să prezentăm rânduieli de slujbe şi termeni bisericeşti pentru a cunoaşte semnificaţia şi importanţa slujbelor care au loc în sfintele biserici şi a ne raporta la ele aşa cum se cuvine.

Sfânta Liturghie este cea mai înaltă rugăciune de laudă, de mulţumire şi de cerere adusă de oameni lui Dumnezeu, pe pămînt. De aceea se numeşte şi cununa tuturor rugăciunilor.

Este o rânduială de sfinte rugăciuni, în timpul cărora se săvârşeşte şi se aduce jertfa fără de sânge a Legii celei Noi, întemeiată de Mântuitorul la Cina cea de Taină şi încredinţată de El Sfinţilor Săi Apostoli, iar de aceştia, urmaşilor lor Sfinţiţi (arhierei şi preoţi), pentru a fi săvârşită de­a pururea în Biserica creştină, spre pomenirea Lui şi spre iertarea păcatelor membrilor Bisericii Lui. În mănăstiri şi în catedralele episcopale se săvârşeşte Sfânta Liturghie în fiecare zi. În bisericile de enorie se face Sfânta Liturghie de obicei numai în zilele de duminică şi sărbători. În ceea ce priveşte vremea anumită sau ceasul din zi la care trebuie să înceapă slujba Sfintei Liturghii, după predania veche a Bisericii, este ceasul al treilea din zi, care corespunde cam cu ceasul 9 dimineaţa, după numărătoarea noastră, când Domnul a fost răstignit pe cruce (Marcu 15, 25) şi când S­a pogorât Sfântul Duh peste Sfinţii Apostoli. De va fi nevoie, se 12

poate săvârşi Sfânta Liturghie şi mai devreme sau mai târziu, dar nu mai înainte de a se lumina de ziuă şi nici după amiază. Abateri de la această regulă se fac la Paşte, la Crăciun (nu peste tot) şi în unele locuri la Bobotează, când Sfânta Liturghie se săvârşeşte dis­de­dimineaţă (Tipicul cel Mare (sau mănăstiresc) ­ zis al Sf. Sava ­ cap. 10, lasi, 1816, p. 16). Alte abateri de la regulă pot să aibă loc în funcţie de situaţia specifică şi doar cu acordul Episcopului locului.

Trebuie să ştim că biserica ortodoxă are în cult trei liturgii care se pot săvârşi în decursul anului: Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur cea care se săvârşeşte în deobşte în fiecare duminică şi sărbătoare cu câteva excepţii când se va săvârşii Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

Liturghia Darurilor înainte Sfinţite se poate săvârşii pe perioada Postului Mare în fiecare zi cu excepţia sâmbetelor, când se săvârşeste Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, şi duminicilor, când se săvărşeşte liturghia Sf. Vasile cel Mare. Nu se poate sluji nici în zilele aliturgice (când nu se poate sluji Sfânta Liturghie), luni şi marţi în prima săptămână a postului şi în Vinerea Mare. Potrivit tradiţiei, autorul Liturghiei Darurilor mai înainte sfinţite este considerat Sfântul Grigorie Dialogul, episcopul Romei (+604). Această tradiţie nu are nici un temei istoric. Nu putem spune cu Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Ortodoxă • Nr. (8)3/2012

siguranţă că Grigore cel Mare a înfiinţat întreg oficiu liturgic al acestei Sfinte Liturghii, însă putem afirma că el a contribuit la îmbogăţirea şi la sistmatizarea acestei Sfinte Liturghii pe vremea cât a stat la Constantinopol.

Această Liturghie are o rânduială specială, deosebită de a celorlalte două. Ea e formată prin contopirea Vecerniei şi Liturghiei. Partea de la început nu este altceva decât prima jumătate a Vecerniei până la Vohod, sau ieşire; iar a doua parte este alcătuită din rânduiala Liturghiei obişnuite, începând de la Apostol şi având Heruvic şi Rugăciunea Amvonului, proprii, dar lipsindu­i în întregime partea dintre Heruvic (ieşirea cu Sfintele Daruri) şi ectenia de după Axion, îi lipseşte deci Jertfa, adică sfinţirea şi prefacerea Darurilor.

Celelalte două Liturghii bizantine (a Sfântului Vasile şi cea a Sfântului Ioan) sunt amândouă prelucrări ale Liturghiei Sfântului Iacob. Ele s­au format aproximativ în acelaşi timp; cea dintâi reprezintă probabil varianta capadociană, iar cea de­a doua, varianta constantinopolitană a vechii Liturghii, care se întrebuinţa în secolele IV­V, în tot Orientul creştin.

Deosebirile esenţiale dintre Liturghia Sfântului Vasile cel Mare şi cea a Sfântului Ioan Gură de Aur constau în conţinutul rugăciunilor rostite de preot şi, mai ales, al rugăciunii centrale prin care se aduce Sfânta Jertfă numită anaforaua liturgică.

Rânduiala lor însă este aproape Nr. (8)3/2012 • Slovă Ortodoxă

SFINTELE SLUJBE

identică.

Liturghia Sf. Vasile cel Mare se săvârşeşte în primele 5 duminici ale Postului Mare (Postul Paştilor), în zile de 1 ianuarie, 5 ianuarie (ajunul Bobotezei), în Joia Mare şi Sâmbăta Patimilor şi în 24 decembrie (Ajunul Crăciunului).

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare este cea mai veche. În forma ei iniţială, urmează întru totul rânduiala Liturghiei Sfântului Iacob, faţă de care are însă unele rugăciuni mai scurte şi cu toate acestea rugăciunile din această liturghie sunt mai lungi decât la celelalte liturghii. Din motivul că rugăciunea centrală a Liturghiei sau Anaforaua Liturgică este mai lungă decât în cazul Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur şi cântările liturgice ce însoţesc acest moment sunt mai lungi, mai bogat ornamentate.

Vechimea şi autenticitatea acestei Liturghii sunt confirmate de numeroase mărturii.

Liturghia Sfântului Vasile este pomenită şi în canonul 32 al Sinodului trulan (692) apoi de Sfântul Ioan Damaschinul şi de părinţii Sinodului al VII­lea ecumenic (Niceea 787) .

Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur se săvârşeşte în zilele din an când nu se săvârşeşte una din celelalte două liturghii. Este liturghia care se săvârşeşte de cele mai multe ori în biserica ortodoxă.

Rubrică realizată de Horaţiu TOMA

13

MARI DUHOVNICI

Ieroschimonahul Paisie Olaru

Ieroschimonahul Paisie Olaru s­a născut la 20 iunie 1897, în satul Stroieşti, comuna Lunca ­ Botoşani, într­o familie cu cinci copii, fiind cel mai mic la părinţi. Tatăl său, Ioan, era pădurar, iar mama sa, Ecaterina, casnică. Din botez a primit numele de Petru. În anul 1921 a intrat în viaţa monahală la Schitul Cozancea din apropiere, luând la călugărie numele de Paisie. În anul 1943 a fost hirotonit diacon, iar în anul l947, preot, fiind pentru putin timp egumen la schitul de metanie. În toamna aceluiaşi an se retrage la Mănăstirea Sihastria, devenind duhovnic al întregii obşti, până la sfârşitul vieţii sale. Între anii 1972 ­ l985 s­a nevoit ca sihastru la Schitul Sihla, iar în ultimii cinci ani a locuit în chilia sa de la Sihastria, fiind bolnav, până s­a mutat la Domnul, lăsând moştenire ucenicilor săi pilda vieţii sale de adevărat monah şi părinte duhovnicesc.

Părintele Paisie Olaru a fost dăruit de Dumnezeu cu darul vindecării şi pacificării sufletelor rănite de păcate. Învăţătura lui teologică era deodată simplă şi înţeleaptă, evanghelică şi practică. Părintele Paisie avea o mare forţă paşnică de a discerne uşor şi direct esenţialul de secundar, fără să relativizeze plinătatea credinţei trăite şi fără să o complice prin piedici inutile.

Asemenea sfinţilor din pustie, care concentrau multă înţelepciune sfântă în cuvinte puţine, Părintele Paisie 14

spunea esenţialul în sfaturi părinteşti.

Bunătatea sa nu era sentimentalistă, iar mânia sa nu era patimaşă. Ascet şi rugător, Părintele Paisie avea o severitate fără crispare şi o smerenie fără naivitate: era un om matur duhovniceşte şi curat cu inima. Însă darul său cel mai mare era acela de a linişti sau pacifica sufletul celor ce se mărturiseau la el sau cereau binecuvântarea lui. Pacea pe care o transmitea în jurul său venea din iubirea sa profundă şi smerită faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni.

Din familiaritatea sa sfântă cu Dumnezeu Atotmilostivul şi Iubitorul de oameni, se năşteau rugăciunile şi binecuvântările sale familiare, părinteşti şi gingaşe faţă de pelerinul credincios: "Binecuvântează, Doamne, casa lui, masa lui... ; dă­i, Doamne, Slovă Ortodoxă • Nr. (8)3/2012

un colţişor de rai". Pronunţa aceeaşi binecuvântare pentru oamenii de rând şi pentru patriarh sau mitropolit.

Păcatul risipeşte şi tulbură, dar Sfântul Duh adună şi pacifică, linişteşte.

Purtător de Sfântul Duh, prin credinţă smerită şi rugăciune neîncetată, Părintele Paisie duhovnicul aduna mintea în jurul inimii şi inima oamenilor lângă Dumnezeu, într­o vreme în care ideologia comunistă atee încerca să rătăcească minţi, să usuce inimi şi să depărteze pe oameni de Dumnezeu.

Deşi slab şi firav la infăţişare, Părintele Paisie a fost în ultimii ani ai dictaturii comuniste în România un adevărat uriaş al spiritului românesc care, în linişte, fortifica Biserica lui Hristos din inimile credincioşilor, în timp ce în zgomotul capitalei se demolau biserici de zid.

Dumnezeu singur ştie cât de mult preţuieşte un duhovnic dătător de pace şi sănătate a sufletului, atunci când societatea umană se organizează în sistem infernal! Sfinţenia Părintelui Paisie Duhovnicul nu se impunea spectaculos, ci irezistibil de paşnic pentru că sfinţenia umanizează pe om, contrar patimilor egoiste care înstrăinează umanul din om.

Crescut şi format în Schitul Cozancea ­ Botoşani, pînă în anul l947, apoi în Mănăstirea Sihastria, în preajma satelor şi în mijlocul naturii, Părintele Paisie a fost înzestrat de Dumnezeu cu un suflet profund sensibil şi deopotrivă deschis pentru linişte şi pentru oameni. Din tinereţe iubeşte Nr. (8)3/2012 • Slovă Ortodoxă

MARI DUHOVNICI

natura, florile, izvoarele, câmpul înverzit şi cerul înstelat. Îi sunt dragi slujbele mănăstireşti, cântările de miezul nopţii, poezia şi singurătatea.

Dar mai presus de toate îi sunt dragi oamenii, călugării nevoitori, ţăranii arşi de soare de la câmp, mamele cu mulţi copii, tinerii nevinovaţi, bătrânii împovăraţi de ani şi credincioşii iubitori de Hristos. Pe toţi îi primea cu dragoste, îi asculta, îi mărturisea, îi binecuvânta, îi sfătuia şi se ruga lui Dumnezeu pentru ei. Părintele Paisie era duhovnic iscusit, atât pentru călugări, cât şi pentru mireni.

Ultimele cuvinte ale Părintelui Paisie despre Rai După molitva de spovedanie ne ţinea un scurt şi pătrunzător cuvânt de învăţătură, iar după ce ne spovedea, ne citea rugăciunea de călătorie, la sfârşitul căreia adauga şi această rugăciune de binecuvântare: " Domnul Dumnezeu, Preamilostivul, să vă binecuvânteze; Domnul să vă ajute, Domnul să vă miluiască, Domnul să vă păzească de tot răul, Domnul să vă umple de bucurie duhovnicească; Domnul, ca un bun şi iubitor de oameni, să vă ierte de păcate şi în Rai, cu drepţii să vă primească!

Binecuvântează, Doamne, pe robii Tăi aceştia, şi rugăciunea lor, şi dragostea lor, şi credinţa lor, şi bucuria lor, şi smerenia lor, şi răbdarea lor!

Binecuvântează, Doamne, osteneala lor, şi căsuţa lor, şi pâinea lor, şi copiii lor, şi viaţa lor, şi sfârşit bun le dăruieşte, iar dincolo, un colţişor de rai le rânduieşte, că binecuvântat eşti continuare pe pagina 16 15

NOI ŞI B I S E R I C A în veci. Amin!".

Când ieşeam din chilia lui, Părintele Paisie ne adresa obişnuitul lui salut: "Să ne întâlnim la uşa Raiului!". Unii dintre noi îl întrebam: "Noi vrem să ne întâlnim cu toţii în Rai. De ce doriţi să ne întâlnim la uşa Raiului?". Iar bătrânul răspundea cu nadejde şi blândeţe: "Să ne vedem noi izbăviţi de viclenii diavoli, că dacă ajungem până aici, nu ne lasă Dumnezeu. De la uşa Raiului strigăm la Maica Domnului, cerem ajutor Sfinţilor, plângem la uşa

milostivirii Mântuitorului, şi nu ne lasă El afară! Până aici este greu!". În zorii zilei de 18 octombrie 1990, marele duhovnic Paisie Olaru, în vârstă de aproape 94 de ani, şi­a dat sufletul în mâinile lui Hristos, însoţit de doi din ucenicii săi apropiaţi. Un sfârşit liniştit şi binecuvântat, ca un somn dulce, pe care şi l­a pregătit din tinereţe şi îl aştepta cu atâta dor.

Anafura este pâine sfinţită care se împarte credincioşilor după terminarea slujbei, anafura nu înlocuieşte deci Sfânta Euharistie sau Împărtăşania.

Primirea anafurei este menită numai să întreţină viu în suflete simţul lipsei Sfintei Euharistii şi deci aspiraţia neîncetată de a ne învrednici de ea printr­o viaţă îmbunătăţită, aşa precum sublinia în scrisoarea sa pastorală mitropolitul Teodosie al Ungrovlahiei (1668­1672 şi 1678­1708): "Iară anafora nu iaste Taină, nici Trupul şi

Sângele lui Hristos, ci iaste pâine blagoslovită, din care se scoate Sfântul Agnet. Şi au socotit Sfinţii Părinţi să sa dea... întru aducerea aminte de Sfânta Cuminecătură, ca să sa gătească şi să sa curăţească mai înainte până ce nu sa curninică...".

Ca rit sau instituţie bisericească, anafura a intrat şi a fost acceptată în practica liturgică drept o masură de susţinere a nivelului vieţii religioase, în vremea când deprinderea Împărtăşirii tuturor, la fiecare Liturghie, era aproape ieşită din uzul comun.

Potrivit regulii de viaţă bisericească din epoca primară, credincioşii care participau la Liturghie erau obligaţi să rămână până la sfarşitul slujbei, când aveau să se împărtăşească".

Pe de altă parte, canonul

Rubrică realizată de Dragoş HARAGA

Termeni bisericeşti ­ Anafura

16

Slovă Ortodoxă • Nr. (8)3/2012

NOI ŞI B I S E R I C A 8 al lui Teofil, episcopul Alexandriei (381­ 412), face dovadă că în ultimele decenii ale veacului al IV­lea sau cel mai târziu în primele decenii ale veacului al V­lea credincioşii erau admişi să participe alături de clerici la împărţirea de anafură. "Cele ce se aduc sub cuvânt de jertfă, după ce se folosesc câte sunt necesare pentru Taine, să le împartă clericii" rânduia acest canon, "dar catehumenii nici să nu mănânce, nici să nu bea din acestea, ci numai clericii şi fraţii credincioşi, cei ce sunt împreună cu dânşii". Potrivit rânduielii bisericeşti de sub acest nume şi din aceeaşi familie cu Constituţiile Apostolice, dar mai evoluată decât acestea, se îngăduia catehumenilor candidaţi la botez să primească bucăţi din evloghiile prosfore, în sâmbăta Paştilor, adică în ajunul botezului lor.

"Se va da drumul mai întâi catehumenilor, după ce vor fi primit binecuvântarea (evloghia) de la frângerea pâinii". În aceaşi măsură nu pot primi Sfânta Împărtăşanie nici credincioşi botezaţi, care nu sunt pregătiţi prin post şi rugăciune, prin mărturisirea păcatelor, iertarea acelora care ne­au greşit şi fără dezlegare de la preot spre a se împărtăşii. Anafura poate fi luată de toţi credincioşii înainte de a fi mâncat sau băut. Iată deci o măsură prin care anafura capătă un caracter de rit, simplu într­adevăr, dar un rit.

Catehumen/catecúmen este numit cel chemat să devină creştin prin botez; Nr. (8)3/2012 • Slovă Ortodoxă

persoană care învaţă preceptele religiei creştine pentru a primi botezul.

Instituirea anafurei, atunci când împărtăşirea obstească a încetat de a mai fi un uz regulat la fiecare Liturghie, a fost inspirată şi s­a găsit autorizată, desigur, prin caracterul religios pe care deja îl aveau în concepţia bisericească evloghiile sau darurile aduse pentru savârşirea Sfintei Euharistii. Fiind pregătite cu intenţia de a fi aduse ca dar lui Dumnezeu, ele erau scoase deci prin însăşi destinaţia lor iniţială din categoria alimentelor comune. Îndeosebi pâinea, prosforele sau prescurile aveau marcat acest caracter prin crucea şi monograma Mântuitorului imprimate pe ele. În timpul Axionului, vasul cu anafura este prezentat preotului, cu invitaţia: "Binecuvintează, părinte, anafura".

Luându­l, preotul îl poartă în chipul sfintei cruci în faţa vaselor cu Sfintele Taine, unii obişnuind să atingă Sfântul Disc şi Sfântul Potir în timp ce se rosteşte formula de binecuvântare, care, în unele cazuri, este aceea prin care se deschide serviciul Prosoomidiei; după alte practici, această formulă are un caracter introductiv, ea fiind completată prin următoarea, în timp ce anafura este atinsă sau apropiată de sfintele vase: "Binecuvintează, Doamne, pe toti cei ce vor gusta dintr­însa...". În numărul următor despre aghiazmă (apa sfinţită).

Rubrică realizată de Horaţiu TOMA

17

Ştiri din viaţa comunităţii

Cinstirea memoriei ostaşilor români de Ziua Eroilor

Memoria ostaşilor români care s­au jertfit pentru libertate pe pământ cehesc a fost cinstită la 24 mai 2012, de Ziua Eroilor, la biserica românească de la Most care poartă hramul Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor şi Sfântul Mucenic Valentin.

Cu acest prilej, PF Krystof, Mitropolitul Bisericii Ortodoxe din Cehia şi Slovacia şi IPS Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului, au săvârşit Sfânta Liturghie, urmată de o slujbă de pomenire a eroilor români.

La cele două momente religioase au mai participat părintele Andrei Danciu de la Parohia de limbă română „Sfântul Arhanghel Mihail şi Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt” din Praga, precum şi preoţi din România, cum ar fi preotul

paroh al Bisericii din Covăsînţ şi părintele Mihai Blaj. Din suita IPS Părinte Timotei au mai făcut parte şi două măicuţe de la Mănăstirea Gai din Arad. La eveniment au participat reprezentanţi ai conducerii Ambasadei României la Praga, ai primăriei din Most, preşedintele Asociaţiei Românilor din Republica Cehă, Ing. Nicolae Dedulea şi membri ai comunităţii româneşti.

Evenimentul a fost cu atât mai semnificativ cu cât a constituit cel dintâi hram al locaşului de închinăciune românesc sfinţit la 9 octombrie 2011 de către PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi de PF Mitropolit Krystof, alături de un sobor de înalţi ierarhi.

IPS Krystof, capul Bisericii Ortodoxe din Republica Cehă şi Slovacia împreună cu vice­preşedintele Margarita Popova din Bulgaria s­au adresat credincioşilor ortodocşi participanţi la pelerinajul celei de noua comemorări a misionarilor creştini Sfinţii Chiril şi Metodiu, care a avut loc în apropiere de Valea Mikulcice.

Sfânta Liturghie de dimineaţă a fost urmată de discursuri ale personalităţilor prezente, care au subliniat importanţa Sfinţilor Chiril şi Metodiu, prin venirea lor în Moravia în 863 din Imperiul Bizantin şi răspândind creştinismul în ţinuturile cehiei şi slovaciei de astăzi. Sfinţii Chiril şi Metodiu, cel mai probabil au rămas în Moravia pentru o perioadă de timp.

La statuia sfinţilor au fost depuse coroane de flori donate de către statul

bulgar; cultul Sfinţiilor Chiril şi Metodiu fiind destul de puternic în Bulgaria.

Aproximativ 800 de persoane au participat la eveniment.

Anul viitor evenimentul va marca aniversarea a 1150 de ani de la sosirea celor doi sfinţi în Marea Moravie.

Complexul Valea Mikulcice, cu un număr de situri arheologice datând din perioada Moraviei Mari, care cuprinde monumente medievale răspândite în Moravia, Slovacia de Vest şi în alte câteva regiuni adiacente, va intra de anul viitor în lista monumentelor mondiale UNESCO. Pelerinajul anual din Valea Mikulcice coincide cu ziua Bulgariei, iar evenimentul a fost împodobit de reprezentaţia grupurilor folclorice prezente.

Rubrică realizată de Horaţiu TOMA

Credincioşii ortodocşi au comemorat sosirea misionarilor creştini în Moravia

18

Slovă Ortodoxă • Nr. 1/2011 Slovă Ortodoxă • Nr. (8)3/2012

Recomandare de carte

Ne vorbeşte Părintele Cleopa vol. 18

Cartea cuprinde învăţături ale părintelui Cleopa Ilie de la Mănăstirea Sihăstria, despre: sfintele sărbători, vise şi vedenii, rolul femeii în societate, pocăinţa şi roadele ei, dar şi cuvântări şi predici ale părintelui, precum şi alte cuvinte de folos.

Părintele Cleopa (pe numele de mirean, Constantin) s­a născut într­o familie de ţărani, fiind al cincilea copil din cei zece ai familiei lui Alexandru Ilie.

Urmează cursurile şcolii primare din satul natal, făcând apoi trei ani de ucenicie duhovnicească la schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea. În decembrie 1929 se alătură obştii schitului Sihăstria, alături de fratele mai mare, Vasile. Pe 12 decembrie 1932, de ziua Sfântului Ierarh Spiridon, sunt primiţi în obştea schitului. În 1935 este luat în armată, în oraşul Botoşani. În 1936 se reîntoarce la schit şi este tuns în monahism pe 2 august 1937, primind numele călugăresc de "Cleopa". În iunie 1942 este numit locţiitor de egumen, din cauza stării precare de sănătate a stareţului Ioanichie Moroi.

Pe 27 decembrie 1944 este hirotonit ierodiacon, iar pe 23 ianuarie 1945 este hirotonit ieromonah de către Episcopul Galaction Cordun, pe atunci stareţ al Mănăstirii Neamţ. Ulterior este numit oficial egumen al Schitului Sihăstria.

Nr. (8)3/2012 • Slovă Ortodoxă

În 1947, Schitul Sihăstria este ridicat la rang de mănăstire, iar protosinghelul Cleopa Ilie este hirotesit arhimandrit, cu aprobarea patriarhului Nicodim Munteanu. În 1948, se retrage pentru şase luni în pădurile din jurul Mănăstirii Sihăstria, iar pe 30 august 1949, arhimandritul Cleopa Ilie este numit stareţ al Mănăstirii Slatina Suceava unde se transferă alături de 30 de călugări din obştea Mănăstirii Sihăstria, ca urmare a deciziei patriarhului Justinian Marina. Întemeiază la Mănăstirea Slatina o obşte care numără peste 80 de persoane. Între 1952­1954, este urmărit de Securitate şi se retrage în Munţii Stănişoarei, împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc. După doi ani este readus în mănăstire, din dispoziţia Patriarhului Justinian. În 1956, revine la metanie, iar în primăvara anului 1959, se retrage pentru a treia oară în Munţii Neamţului, unde îşi petrece următorii 5 ani. Revine la Mănăstirea Sihăstria în toamna anului 1964, ca duhovnic al întregii obşti, povăţuieşte fără întrerupere atât calugări, cât şi mireni, timp de 34 de ani. Încetează din viaţă pe 2 decembrie 1998.

Rubrică realizată de

Alexandra GIOSANU 19

Biserica din Brno în construcţie

La un an de la începerea lucrărilor la viitoarea biserică din Brno s­au finalizat acoperişul, podeaua şi tencuiala şi s­au montat geamurile şi uşile, urmând să inceapă lucrările de pictură.

Toţi cei care doriţi să contribuiţi sub orice formă: muncă voluntară, donaţii de hrană pentru muncitori sau orice altă contribuţie, vă rugăm să luaţi legătura cu părintele Cristian Popescu.

Datele de contact le puteţi găsi pe pagina de internet a parohiei http://parohiabrno.ro­cz.com.

Cei care doresc să contribuie financiar la construirea bisericii din Brno pot face donaţii în contul 181318594/0300, CSOB, variabilni symbol 333.

Dumnezeu să vă răsplătească!

Stadiul lucrărilor la viitoarea biserică, la data de 10 iulie 2012

Foto Horaţiu Toma