1 minute read
pagină de istorie
Principalele podgorii cuprinse în Nord-Estul Moldovei sunt Cotnari, Iași, Huși și IanaPuiești.
Advertisement
Deși cele mai pomenite în atestări sunt podgoriile din Cotnari, pe la 1469, Ștefan cel Mare dăruia Mitropoliei din Suceava via de la Socola (Buciumi), care s-a tot întins în următoarea sută de ani până spre satul Păun În secolul al XVII-lea, cele mai mari suprafeţe cultivate cu vie erau deținute de mănăstiri, marii boieri, negustori, domni și târgoveţi. În jurul anilor 1650 apăreau ca proprietari mănăstirile Galata, Cetăţuia, Bîrnova, Barnovschi
Între 1600 și 1800, Moldova a avut peste 100 de cârmuitori și a fost prădată de cazaci, tătari, polonezi, ruși și austrieci. Viile au fost lăsate în păragină perioade îndelungate. În acest timp, pe alte meleaguri se construiau Palatul de la Versailles (1664) și la Moscova se inaugura o Universitate (1755).
Firește, au fost și perioade pașnice în care podgorenii își îngrijeau viile și construiau beciuri. In 1665 au fost consemnate la Iași nu mai puțin de 1060 de pivnițe În 1863, odată cu secularizarea averilor mănăstirești, podgoriile au trecut în proprietatea statului Până în 1949, viile deveniseră în totalitate proprietăți particulare ale orășenilor și viticultorilor.
1884 este cel mai trist an din povestea vinului din cauza filoxerei și a manei care au distrus 90% din soiurile autohtone. Practic, filoxera este cea care a determinat modernizarea viticulturii și adopția soiurilor Merlot, Chardonnay, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon și Sauvignon Blanc.