Melania Rusu Caragioiu

au uitat

au uitat că sunt zeițe și cerșesc flămânde la uși hainele lor sunt zdrențe murdare vocea a rămas în urmă și doar un scâncet lipsit de speranță mai auzi dacă observi o licărire trecătoare a pietrelor împrăștiate o, mamă, o, pași mici și murdari până când o să ne naști?

***

PUHOAIE - Versuri de frondă

Melania Rusu Caragioiu

Puhoi de ostași urcați din galere, Din ocne profunde, lipsiți de putere, Găvane rotunde adâncite de foame Plepoape prinse-n beznă, o Doamne. Avură în lume o ultimă șansă. Și au ales-o, deliberat sau în transă.

Târând după ei movile de tancuri, Strivind sub șenile și tot ce era n flancuri! Căzut-au molozuri cu sânge udate Și măduvi și cranii și dulci legănate, Din lumea pestriță, fals învinuită, De fapte mârșave-n minciuni ticluită. O lume tihnită, la ceasul de seară, Trezită din fapte ce viața-nfășoară. De oștașii șubrezi cu minți vătămate, De viața-n urgie și- amar măcinate.

Pornind insurgenți, spre zări, ca furtună: ... -Ori vială, ori moarte!” , din fiare răsună. Orbis năpustite spre colțul ihnit. Spre culcușul simplu de om ostenit, Spre leagăn, somn dulce de prunc legănat Ce-n somnu-i nu știe că-n veci a plecat...

Nici corbii de pradă, nici focul ce arde N-a năpustit vreaudată să taie, să prade Cu-o sete dementă, rânjet de satrap. Scrâsnind din dinți șubrezi: -,,Azi n-ai să mai scapi!”

Părinți se-narmară cu puști și grenade, Dar moartea din fiare și-n degete slabe, Puternic străpunge, dărâmă și rade!!!

O lume azi plânge-n durere copiii. Și mamele-și caută prin stele, azi, fii, Rugânduse-n plânset: -,Adumi-ii, Tu iar Doamne, erau tineri, cu inimi de jar!”

Pieriră ocnașii, pieriră armate, Sub ziduri, plâpânde ființe-ngropate!!! Se-nchină cortegiul de mame în doliu, Dar moartea-i pornită cu aprig lințoliu, Te-ntrebi cum de poate sărman fără vină Să cadă sun bomde-n târână și-n iină? Au, oare -omenirea cât poate răbda, Sub ordin din diavol, din diavol, sadea?

Cum Doamne răbdat-ai atâta năpastă, Să intre prin ziduri prin sparta fereastră? Au ordin călăii din aer și sol, Să lase din viață doar sânge și gol!!!

Urechile strâmbe și mintea secată, Pornită-i cu zorul, dreptatea s-o bată, Să taie, să rupă ce altul clădise, Să fluture moartea pe inimi ucise?

Un vaier planează din sufletul rupt: -,,Oprește-i, o Terra, mult sânge au supt!” ,,Tu Doamne, Puternic peste morți, peste vii, ,,Te roagă o lume, Tu toate le știi, ,,Adu-ne o pace cu stropi de balsam, ,,Și fă împăcare din neam și din neam,, ,,Învie-n vecie pe cei ce au pierit . ,,Si dă omenirii ceasul cel tihnit!!!”

Venice 1940