raiul cu raspundere limitata.pdf by Marius Filipoiu

„Sugerând pregnant curgerea lentă, dar implacabilă a timpului ce macină totul, poemele lui Cristian Pavel (mai ales cele de mai mari dimensiuni) sunt astfel concepute încât să descompună metodic, aproape ştiinţific, realitatea palpabilă în secvenţe cât mai scurte. Propoziţiile reduse la minimum, sarabanda predicatelor care le alcătuiesc sunt ca flash-urile aparatelor de fotografiat, care punctează fixarea momentelor fluide – efemeride făcute captive. Poezia devine, prin urmare, un ideal instrument de disecţie, analiză şi cunoaştere, o lamă Gilette care secţionează transversal realitatea (...) Nu concizia şi extrema ei, exprimarea eliptică, reprezintă punctul forte al autorului, ci, dimpotrivă, desfăşurarea aparent haotică, vasta enumerare ce tinde, parcă, să îmbrăţişeze întreaga viaţă. Ori de câte ori «adoptă» această formulă, originalitatea poetului se evidenţiază cu asupra de măsură.” Daniel Cristea Enache

cristian pavel cristian pavel raiul cu r\spundere limitat\

„Prin pulberea acestor frânturi de viaţă, tragi-comedia umană a vieţuirii, omulmarionetă nu a câştigat nici măcar cel din urmă pariu cu neantul, detonând acea rotire obsedantă şi monotonă, ci rămânerea-în-cerc, care configurează destinul: nici o salvare, nici măcar de formă nu mai este posibilă, totul se năruie sub spectrul singurătăţii (...) Poezia lui Cristian Pavel nu are stângăciile unui ucenic al muzei, ci, dimpotrivă, certifică un talent pe care îl aşteptăm în cât mai multe volume.” Florin Lazăr

raiu l cu r\spundere limitat\

Editura TracusArte, Bucure[ti, 2012

cristian pavel raiul cu rÄ&#x192;spundere limitatÄ&#x192;

de acelaşi autor: „Decapitat la masa de scris”, Editura Vinea, 1998 „Emoticons”, Editura Vinea, 2008

redactor de carte: Cosmin Perţa

fotografii de Marius Filipoiu corectura: Irina Frăţilă

© Editura TracusArte, Bucureşti, 2012 Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României PAVEL, CRISTIAN raiul cu răspundere limitată / Cristian Pavel - Bucureşti: Tracus Arte, 2012 ISBN 978-606-8361-70-3 821.135.1-1

cristian pavel

raiul cu răspundere limitată prefaţă de Horia Gârbea

Editura TracusArte, Bucureşti, 2012

Cristian Pavel s-a născut la Galaţi, în 1963. A publicat diverse grupaje de poezie în reviste literare („România literară”, „Ramuri”, „Tomis”, „Convorbiri literare”, „Dialog”, „Amfiteatru” etc.). Este laureat al mai multor premii literare, printre care premiul revistei „România literară” la festivalul de la Deseşti, Sighetu Marmaţiei sau „Nicolae Labiş”, de la Suceava. În 1998, a obţinut Marele Premiu al Editurii Vinea, jurizat de preşedintele Laurenţiu Ulici. A publicat, în 1998 şi 2008, două volume de poezie la editura Vinea. Este co-fondator al cenaclului „Noduri şi semne” de la Galaţi şi fost membru al cenaclului Universitas Bucureşti. Este căsătorit, are o fată de 17 ani, lucrează în presa centrală din 1990 („Flacăra”, „Expres”, „Capital”, „Succes”, „Banii noştri”). De 9 ani este redactor-şef al revistei lunare „e-Finance”, editată de Finmedia, o publicaţie specializată pe soluţii IT&C aplicate în domeniul financiar-bancar.

Între două paradigme sau „Prima casă în Rai”

Un vers genial sintetizează în numai opt cuvinte paradigma poetică modernistă: „poetul, ca şi soldatul, nu are viaţă personală” (Nichita Stănescu dixit). Cristian Pavel, poet şi, în chip neştiut, cantautor, ar vrea să jure pe modernism. Căngi puternice, cârlige ascuţite îl trag însă către rostirea generaţiei sale cu care a crescut şi a combătut, la Cenaclul Universitas, de pildă, cu care a scris două volume mai înainte şi cu care, mai cu versul, mai cu chitara, a exaltat nostalgic poetica modernistă. Dar cale de întoarcere nu există, Cristi Pavel o ştie şi el foarte bine. De aceea a căutat şi a găsit, poate instinctiv, poate ca rezultat al unui calcul ingineresc, o cale de mijloc, de împăcare, eventuală, a simţirii care îl duce spre „Hiperboreea” cântată de marele orfic şi a raţiunii care îi cere o poezie „pragmatică”, funcţională, lipită unei realităţi contemporane şi perfect aplicată ei, împotriva oricărei iluzii evazioniste. Cristian Pavel are, ca poet, dar şi ca persoană, o imensă candoare. El se refuză în principiu lucidităţii, dar tocmai luciditatea remanentă, intrinsecă şi inevitabilă, îl aduce la cântărirea exactă a frazelor, îl fereşte de exces, îl „spală şi îl piaptănă şi îl împarte copiilor săraci”, după formula neuitată a lui Virgil Mazilescu. Grandilocvenţe, inflamări retorice, scenarii apocaliptice, pasiuni răscolitoare, toate apar în opera lui Cristian Pavel, consubstanţiale însă unei rezerve, unei strategii de retragere, la o adică. Nu e vorba de laşitate şi abdicare, poetul este unul dintre frumoşii nebuni gata să rişte totul. Este filtrul raţional care poate să negocieze lucid între câştigul minim şi pierderea controlată. De aceea, poezia lui Cristian Pavel poate să placă

dincolo de exaltarea labişiană, de atacul la baionetă asupra conceptelor. Pentru că ea îşi regăseşte, în ultima clipă, resursa de luciditate, de trezie, de calcul. Însăşi divinitatea e convocată pentru a gira acest amestec de metafizică şi banalitate pragmatică. Asemeni lui Cocoşilă al lui Preda, Cristian Pavel îl convoacă pe Dumnezeu ca să-l înjure măsurat şi pe îndelete: „ca şi când am construi peste nori/ cu forţe proaspete, cu tineri beneficiari/ de credite cu perechi abia căsătorite cu/ aripi de lucru împreunate să decoleze/ ca şi când îngerii-vecini ar veni/ să mărturisească pe proprie răspundere/ că ei ştiu cum fâlfâim amândoi scăzut/ cum ne ştergem unul pe altul de stropi/ de pete şi puf smotocit/ cum suntem politicoşi în cvartal/ cum ne căznim să fim exemplu de chiriaşi/ de ce am merita, în sfârşit,/ împrumutul pentru/ prima casă în rai. Cine crede că îl va smulge pe Cristian Pavel exaltărilor romantice face o mare eroare. Cine îşi închipuie că îl va cantona, bloca, fereca în postmodernism şi în dezabuzarea celor convinşi că poezia a murit odată cu simţirea se înşală categoric. El va rămâne să baleteze, spre cinstea originalităţii şi curajului său, între cele două paradigme şi nu va abdica niciodată de la perceptul Sfântului Apostol Pavel, inconturnabil pentru viziunea sa lirică: dacă dragostea nu este, eu nimic nu sunt. Horia Gârbea

Marius, un Ochi Altfel de ochi deschişi am găsit la Marius – mai motan, pus pe tors şi mereu închis cu el însuşi în laboratoare. Cel împrăştiat în bucuria sa nerostită de a vedea, de a găsi unghiuri şi tonuri şi colţuri, dar mai ales rotunjimi. Marius Filipoiu – Felipe, în grupul lui de artişti şi sufletişti – vine cu râsul şi plânsul lui, încadrat pe film lat, să ne toarne în creştet, prin cadrele sale, găleţi de expresie, să ne tulbure şi să ne gonească din amorţeală şi sictir. Marius ne joacă în simetrii, în curcubeuri sau black & white, în vântul pârdalnic al suficienţei şi sufocării. El e un artist şi o bucurie de a deschide prietenii, cum se deschid supermarketurile cu oferte, atunci când se calcă, om cu om, în picioare. Aşa e el de recunoscut: ca director de magazin şi de existenţe în imagini. Într-o chimie a lui, într-o privire care acoperă singurătatea, el ştie să dăruiască emoţie pe secvenţe. Fără aşa director, „Raiul cu răspundere limitată” ar fi intrat în insolvenţă. Cristian Pavel

așa am plâns

piele și os am ajuns după tine pe fiecare cărare ca un fuselaj de cristale așa am plâns - stors pân’ la cer de sudoare în drum și în zbor și strigare cu haina zgrunţuroasă de sare cu seară pe răni și cu piept de vapoare mi-amintesc cum am plâns hohotind la plecare până n-am mai fost 70% lichid cum m-am dus către cer ca o boare așa te-am plâns în fiece zi până la moaște până ochii mi s-au uscat te-am plâns până ce n-am mai fost 70% lichid până la deshidratare.

raiul cu răspundere limitată

şi în cer se concurează şi aici se dau cuante şi spaţii în arendă în comodat în parteneriat şi asociere, doar că licitaţiile sunt transparente ca aerul cosmic şi Dumnezeu se uită odihnit pe caietele sarcini ale învierii noastre doar că raiul parcelat revine celor buni dreptcredincioşilor răbdătorilor îndrăgostiţilor cotizanţi la aripi şi bătăi din pleoapă la curăţenie veşnică e un efort supradumnezeiesc să faci loc celor buni aici celor cu ID şi paşaport şi cu glandele pline, celor fără de păcat care vin şi vor în rai să se cazeze şi să se dea huţa ca-ntr-o croazieră plătită de multe stele şi nesfârşire Dumnezeu e aşa încurcat în repartiţii ca un administrator de tabără ce e ca-ntr-un campus studenţesc de îngeri în care nu mai încap smeriţii, neatinşii, evlavioşii atât de dornici de cazare

atât de obosiţi de promisiunile high pentru viaţa de dincolo de aceea, Domnul primeşte cu prioritate ingineri genişti, lucrători în construcţii pe ăia care ştiu ce e o organizare de şantier, care încep cu inaugurarea budei şi cantina şi aprobaţi de El, apar toţi specialiştii în vindecare: strungarii, care strunjesc proteze pentru nemergători şi dinţarii gata să schimbe dinţii şi muşcăturile şi ortopezii - care montează aripi şi scot proteze şi oncologii - care umplu în aplauze coşuri cu tumori şi măduvă canceroasă şi oftalmologii dăruiţi să aducă lumină şi laureaţii nobel în literatură şi trubadurii şi teribiliştii grafitti pregătiţi să marcheze cu spray gara şi aeroportul şi tunelul oranj dintre Pământ şi Înalt şi toţi cei buni debarcă aici ca pasageri norocoşi în noile indii ca mateloţi năuci de pe corabia descoperitorului ca-ntr-un ellis island al înaltului ca în el dorado şi atlantida ca în raiul desenat acasă, în biserici toţi se sugrumă de emoţie şi aşteptare toţi răbdătorii, asceticii, pustnicii stătătorii în chilii, habotnicii şi iluminaţii mâncătorii de rădăcini şi împliniţii în rugă

toţi dau buzna aici răsăriţi întru încredere toţi exultă la Poartă cu certificatele lor de neprihăniţi în mâini curăţat prin dragostea ta sunt şi eu aici ca investitor în abur şi nor şi reşedinţe imponderabile să rezolv un spaţiu locativ în ceruri pentru tine nu ştiu ce o să iasă dar mi-am luat răspunderea limitată de-a te face pe tine înger chiriaş şi turist şi chezaş aici într-un rai nestăpânit, al meu într-un parc industrial al cerului în care aripile noastre bat ca energie toate centralele eoliene de pe Pământ.

religie

într-atât te iubesc că nu m-aş ruga la Dumnezeu. nu! ci la tatăl tău când l-aş găsi aş spune nu Tatăl Nostru aş spune Tatăl Tău.

trebuie că există Dumnezeu pe care eu l-am tolerat în inima mea ca-ntr-un caravan serai cu perne şi baldachin ca pe un socru cicălitor ca pe un bibelou cu pescari ca pe o poliţă de asigurare fără el, Preabunul, n-ai fi putut singură să roteşti în mine cheia mormintelor secrete în care m-am odihnit o vreme şi să zici: deşteptarea! ca un plutonier de companie învierea! ca un fel de isus-femeie nu sunt pregătit să fiu fericit e mai ciudat decât starea de foetus de grădiniţă şi internat de contribuabil înrolat în sistem tocmai de asta nu pricep cum ai venit tu să scoli mortul de la groapă să-i dai o repriză de box profesionist din viaţa ta o secundă, de-a dreptul, pe mână manşa liberă cu care zbori

cum ai tăiat tu sonorul brusc în zgomotul de film al trecerii mele cum ai răsucit partea întunecată a lunii cum ai ghicit, ca un medium, ca un spărgător cifrul seifului, al frigiderului meu cu vedere spre piaţă cum tu, cu Domnul la braţ ai venit să sapi cu lopata de dragoste în pământ şi să zici: ridică-te, Lazăre, vezi din nou cum e simplu să faci din silabă - cuvânt!

accident

uită-te la circulaţia asta mai ceva ca pe net spune unde te găsesc unde îmi dă sângele pe gură în accidentul descoperirii tale acolo sunt martori acolo răsare un fel de înger proaspăt ieşit din maşină fericit că ajunge smurdul peste noi, striviţii, el levitează ştie că e deasupra că are cui să raporteze Lui îi zice de linişte Lui îi zice că am fotografia ta la piept, în minte, că eşti un ID cu parolă că numai aşa, te descarcerează pompierii rapid şi îndrăgostiţi de acolo, peste blugi şi fes şi numai El, liber vine şi-ţi suflă în răni

El, singurul, cere cremă de ghete şi vrea tot înainte să intre şters pe picioare, cu mine, politicos cu botine de lux în viaţa ta eu sunt în comă, de comă tu însăţi respiri greu, te întrebi eşti la urgenţă în stare de urgenţă nu ştii unde, cine, când, ce mai vindecă sărutul tău în ce cod rutier în ce film artistic cade maşina ta, în sfârşit, ca-n scenariu adânc – în mine în mine în mine ca într-un hău.

adam şi eva

urăsc de când exist în viaţa asta fără tine nici nu-mi amintesc în burta mamei cum era în lipsa ta înainte de naştere cum am anticipat nevricos singurătatea cum m-am rupt cu perineu cu tot cum m-am trezit să respir neîntrebat cum am ţipat de la început fără explicaţii cum am lăsat în pelinci buricul părul ca pe nişte semne stranii de recunoaştere tu pluteai deasupra, peste mine în sala de naşteri acolo, cu gena ta promisă ca o paraşută subţire printre moaşe şi mamoşi printre lăuze lăsându-te lin gata să te fixezi dintru începuturi în carnea mea de lapte ca un cip cu emoţii predestinate dacă ai fi coborât mai hotărât puteam fi gemeni fraţi avortoni strânşi ca pumnul în placentă părtaşi la un chef pe cinste în lichidul amniotic

da, de-atunci te-am iubit ca embrion am vorbit cu tine în orăcăiala mea ne-nţeleasă te-am invitat să venim pe lume din nou să reluăm chinul contracţiilor în aceeaşi mamă să vedem cum ne vântură acelaşi sânge inimile mici cât cireaşa cum din ou ne îmbrăţişăm şi ne pregătim de incest aşa ţi-am zis: eşti un foetus răzvrătit sunt o plămadă care luminează, o torţă în uterul mamei! dacă ne naştem amândoi deodată o să ieşim crocodili lilieci dinozaurieni o să refacem jurasicul o să înfierbântăm supa organică o să provocăm alt big-bang da, aşa ţi-am zis, n-am uitat: o să fim iarăşi adam şi eva precum în cer aşa şi pe pământ!

secţia de primiri

nu mă mai scanez după vulnerabilităţi în coşul pieptului meu nu mai încape nici un modul de securitate nici un soft de alint cu orice risc vin cu tine în cer mă las neprotejat ca un imberb nedezvirginat grăbit şi confuz şi cu pene rupt de şale de valiza de lemn ca a unui răcan conştiincios mort de beat de tinereţe cu tine mă duc la baie să probez efectele să te văd cum aplauzi bărbăţia mea să faci inventarul bocancilor din rai şi-al şorţului tău de personal muncitor civil tricoul ud şi cu sfârcuri şi aţa de tanga şi cu tine păcătuiesc în secţia de primiri a raiului pe tine împrăştii repede ca un agricultor în delir

sămânţa mea de bun venit pe pântecul tău scriu welcome din exerciţiu îmi rup iarăşi aţa ce trece prin noi e chiar rupt din rai înnebuniţi pasăm zarzavatul lăuntric acum printr-un fel de sită cu ochi mici, mici ca ai tăi dimineaţa.

pepene

ca lubeniţa plesnesc aia coaptă în câmp de umple gura paznicului de creastă cocoş şi seminţe aia de ţine de foame de sete de vorbă aia de se face lungă rotundă dungată de miroase în dulceaţa ei de adună muştele roi de zumzăie în timpane pe pleoape şi buze (mi-aduc aminte că frica păzeşte pepenii!) da, sunt un pepene şi n-am cum să mă păzesc de soarele care eşti mă coc şi vin felie cu felie în carpetele de la ţară, pe pereţi mereu lângă sobă lângă fotografia cu bunica mireasă tot ce se-ntinde de pe buzele tale e o bandă de trecere interzisă a poliţiei o zonă crepusculară în care

se fac cercetări ei descoperă-n mine urma dinţilor tăi în coji roase până la alb felul în care ai băut tu seva şi ai făcut o religie din rotundul aproximativ care sunt în visele mele ai totdeauna cuţitul în mâini aşa pofticioasă te ştiu că o să separi corect culorile, miezul roşul şi verdele, aşa complementare tu singură ştii ce mănânci, ce merită tu discerni ce se duce direct la inima ta, în glicemie ce-ţi pârâie uşor, sub lamă ce amesteci în tine ce note ai avut la chimie.

roşu

toate drumurile duc spre tine toate drumurile duc spre roma un loc parfumat aşa cu pizza şi creştinătate scriu cu pasta şi chianti cu vermut şi mozzarella pe pântecul tău imaginar acolo printre fântânile în care arunc salariul meu în monezi de pe lumea cealaltă din gură îmi iese un graffiti cu monştri pe zidul de la gară de la aeroport din buza autostrăzii şi monştrii vin cu capul în poala ta să-ţi spună cum e cu latinitatea să te întrebe ghici cine vine la cină uite, eu, hei, sunt la frontieră şi pricep că roma e un oraş interzis mai ceva ca un pekin al împăraţilor mai iute decât producţia mondială de chilli şi boia

în roma frâng topesc gena ta latină ca pe un seu acolo te întâlnesc într-un desfrâu de salvie rozmarin şi laur amestec adn-ul şi arn-ul tău cu mirodenii mediteraneene la foc mic fac din zilele tale o biologie ca un continent înecat într-un ocean gastro precum atlantida merg cu tine de mână la colosseum să-ţi arăt cum se devorează în unghii istoria de ieri şi prezentul să-ţi spun de ce în preajma ta devin gladiator dar tu eşti, de fapt, vizavi şi eu alerg războinic, inconştient traversez să te-ajung peste zebra străzii, pe roşu roşul fierbinte, acela roşul-ocru, de cuplu roşul din semafor.

prima casă în rai

ca şi când am construi peste nori cu forţe proaspete, cu tineri beneficiari de credite cu perechi abia căsătorite cu aripi de lucru împreunate să decoleze ca şi când îngerii-vecini ar veni să mărturisească pe proprie răspundere că ei ştiu cum fâlfâim amândoi scăzut cum ne ştergem unul pe altul de stropi de pete şi puf smotocit cum suntem politicoşi în cvartal cum ne căznim să fim exemplu de chiriaşi de ce am merita, în sfârşit, împrumutul pentru prima casă în rai iată, acum, după aprobarea dosarului, am ajuns datori vânduţi în propriul complex rezidenţial din ceruri în care stăm ca în puf (de fapt, în puf!) şi cântăm şi benchetuim şi avem de plătit rate lunare de dragoste până la Dumnezeu.

uite

locurile cele mai nimerite pentru luna de miere atracţii pentru căsătoriţii şi îndrăgostiţii sezonului aici, ziceai, fiecare lună e căzută de fapt direct în miere, aşa e luna povesteai cum mierea a invadat fostele mlaştini din existenţa noastră cum memoria noastră a ajuns un estuar îndulcit unde însuşi Dumnezeu şi apostolii au fost să-l inaugureze şi să taie panglica acolo, în nordul raiului unde e mai frig când iubeşti fără cercetare mi-ai arătat cum cade acolo luna uneori ca un meteorit cum îngerii-ghid şcoliţi de tine sunt pregătiţi să-mi arate, mare scofală soarele mic şi rotund din program precum o pastilă anticoncepţională.

victorie

ţie, numai ţie îţi dau mâinile mele braţele palmele degetele să poţi să-nvălui mai mult să trebăluieşti să împachetezi să mângâi să numeri să vezi tu cum e viaţa la patru mâini să intri victorioasă în piane în clape să te pliezi să traversezi orgile bisericilor acordeoanele vechi furia lăutarilor mahmureala nunţilor cu dar foşnetul anotimpurilor încălzite în nări (şi eu scriu mai departe, aşa cum am făcut mereu ciung şi misterios din celula însingurării din coşul pieptului cu sternul) ţie îţi dau glasul meu să cânţi în canon rockul nebun al pieirii dezrădăcinării

să anesteziezi să te iubească toţi că eşti dăruită să ai plămâni şi decibeli când te aperi când urli să pedepseşti să înjuri sau îţi doreşti să fii frumoasă fără cuvinte (şi eu cânt şi-aşa, fără voce, cum am făcut mereu ca un ventriloc ca un DJ mixând iluzii ca un afon neînvins în sauna gloriei lui) ba mai mult, ţie îţi dau şi văzul să fii tu cu ochii în patru să fii scufiţă să studiezi lupul mai bine din orice parte ar veni să scanezi cu pricepere liniile palmelor care te ating să te protejezi biometric să ştie sinele tău precis ce e, unde se-ntâmplă pătrunderea prin efracţie atacul şpanchiu duşmanul de clasă (şi eu văd mai departe, aşa cu ochii minţii cu radarul meu fierbinte ca un detector termic de mişcare ca un orb optimist şi vioi ce sprijină-n baston podeaua de puf, căzută a raiului)

în sfârşit, ai şi urechile mele să ai să auzi de patru ori cum se tace pe vreme de ploaie cum sună a happy-end doar poveştile neterminate muzica pumnalului de hara-kiri prin pânza pântecului ţipătul fericit al pruncului venit pe lume roşu de nervi într-o lume nervoasă (şi totuşi, aud mai departe, aşa cum am făcut mai mereu, ce frunze mai tai eu la câini ce ce vânt mă mai usucă ce sărut mai dezlipesc, ca un patriot de pământul ţării care eşti).

studio

tu eşti o franciză o casă de discuri în care mă pierd mai nou unde mă pregătesc să cânt frenetic să înregistrez muzica noastră imposibilă şi acolo te găsesc, antifonată între cofraje de ouă şi etanşări de silicon cu ferestrele înţepenite în termopane de unde nu mai răzbate nimic nici ţipătul tău nici sufocarea nici zborul tău închis şi spălat în convenţii acolo mixez un cântec mobilizator într-o gamă majoră un marş o odă un imn al revenirii la viaţă acolo mă joc cu focul şi focul intră inconştient pe sub uşi nici nu mă hotărăsc cum să cânt pe câte voci la câte mâini între ce ore în care să auzi fără frică cum creşte fasolea asta fermecată cu strofe şi refren mă pregătesc de înregistrări fără marketing zgomotos fără planuri prin căşti aud cum respiri controlat

eşti casa mea depărtată de discuri, spun şi scutur încet muzica mea din piept într-un slalom de rock printre riscuri.

cea mai frumoasă

pe toţi păstârnacii şi morcovii lumii şi pe toţi pesmeţii ronţăiţi fără rost aş pune pariu cu mari case de modă că eşti cea mai frumoasă în ziua de post! peste toată simţirea salatelor triste doar tu ştii cum să speli frunza fără pământ cum se-nchide recolta în pungi şi lădiţe cum mai pleacă, aiurea, legumele-n gând! castraveţii cornichon te cer ca dovadă şi roşii şi-ardei te înjură-ntre dinţi şi cu sandvişu-n gură mai faci câte-o poză alb-negru, color, digitală, cu zimţi şi varză mai sunt sau broccoli, pe seară, când iar văd de tine şi n-am adăpost; mănâncă din mine un lan de secară eşti cea mai frumoasă în ziua de post!

vernisaj

nu există nici un ulei în care să mă prăjesc eu pe mine cartof cârnat jumară fără să ungi tu tigaia cu spaime şi întrebări fără să te desfaci greu, ca pachetul de unt fără să cazi pe bucăţi rece şi casantă pe focul mic, disperat şi hrănit de gazul liber ce sunt nu pot să mă fac pictor oricum am nevoie de şevalet de bărbia ta de picioarele tale desfăcute să ţină în trepied, laolaltă cu moartea toate culorile mele negrul nopţii din palatin violetul din unghii rozul de barbie, în fondantele colivei nu am ochiul deschis decât în apa ta densă de acuarelă în guaşele tale strânse în pumni în tuburile tale de culori tempera ca nişte paste de dinţi care mă fac aşa curat, bucalomaxilar gata să pufnesc, să fâsâi prin buze

în părul tău ca un tub de fixativ nu pot să fac un vernisaj de succes fără să întind la intrare cearceaful pur, alb, neînsângerat al nopţii nunţii noastre care nu s-a întâmplat, dar care s-a încheiat mai spre dimineaţă în traficul maşinilor bete cu pictori iresponsabili proaspăt căsătoriţi cumva.

luna park

uite cum mă amăgesc cum beau apă din pumnii încasaţi cum lipesc cartilagiile aripilor decupate peste zi cum mă şterg la gură cu promisiuni stratificate precum şerveţelul uite de unde vin şi unde plec uite căluşeii din creierul mic tirul cu arcul mary go round rugile mele ca vaselina întinse sub căruţurile de montagne rousse uite-mă cum înghit flăcări cum merg pe sârma închipuirilor cum bag în priză masa electrică a fantomelor aşa te iau de mână să te adulmec să te rup să te construiesc rotund, ca pe o lună luna park, să zic aşa ca un brand vandabil irezistibil pentru populaţiile din mine care vin să aplaude această lucrare imposibil de terminat ca să văd opera asta după stingere stau şi la balcon cu ochii pe cer mâzgălesc postere din pereţi zdrenţuiesc

hârtia programelor documentare despre aselenizări şi imponderabilitate încăpăţânat zgâlţâi de lacăte gardul ce te împrejmuieşte, lampioanele ornamentele parcului de distracţii ce eşti câteva ore pe noapte nu mă ştie nu mă vede nimeni câteva nopţi pe oră nici măcar tu.

bum

când mă sărutai tu era un fel de pană electrică în zonă toate cofetăriile aveau foietajele mai subţiri şi braga era mai densă şi gulerele de spumă se aranjau singure în oglinzi anume în halbe numai ce veneai tu să te gust numai ce treceam firele părului tău prin gură şi toate punctele de transformare ale galaţiului sunau alarma făceam din buzele tale salată de fructe şi erau ele, pe rând, cocktail de vişină şi migdală şi cireaşă şi urlet şi bală şi nu mai aveam loc să te sărut când tu te sărutai cu tot cartierul din priviri aşa de frumoasă erai că blocurile se lăsau pe vine străzi întregi se rulau pe mâna mea să vadă şi să povestească ce bombă iese din gurile noastre lipite ce sărut le aruncă aer.

în dinţi

toate prostiile pe care ţi le spun ajung pe frânghie precum trandafirii caltaboşii sângeretele toate maţele şi untura întâmplărilor noastre se mestecă la masa de crăciun sub felii subţiri de ceapă eu lăcrimez împleticit într-o lagună parfumată de ţuică calc în străchini în bălţi cu glezna opărită-n vin fiert carnea mea organele muşchiuleţul coasta cotletul ceafa mea întoarsă să te vadă intră toate la consum ajung gastronomic la masa unde şezi tranşat de hazard fărâmiţe în porţia ta fraged şi hăbăuc

de data asta nu-mi mai sare muştarul pier pre limba ta prins de sărbători cu inima-n dinţi.

mâinile mele sapă raiul

altădată ne-am văzut la masă altădată ne-am spus câte-n lună am fumat o zi am trecut prin holuri ne-am plictisit am dansat şi ne-am murdărit mâinile de peşte ni le-am încălzit am râs am vorbit la telefon apoi ne-am descoperit pe mail tu citeai cărţi de hârtie cu bunica alături ea era convalescentă eu nu pe parcurs ţi-ai dat seama cum deraiez eu cum mă bag în sufletul tău cum cotrobăi ca la naştere ca o moaşă cum sar calu’ te-ai speriat m-ai descoperit intruder pus pe aventuri (aşa îţi spunea ţie instinctul) mai târziu te-am văzut la o cafea hotărâtă să dai peste gard, la tomberon slăbiciunea malformaţia asta a mea

dar te-ai păcălit te-ai înduplecat să-mi vorbeşti despre tine despre patru ani terminaţi într-o minciună bolnavă despre alte cântece cu nibelungi uneori se făcea şi mai senin puneai adevăr în mesaje mai ziceai uite, stau cu mama am dat la câini mă duc să-mi iau ţigări am plătit nişte oameni să dea zăpada deoparte altădată mă încurajai să am curaj la dentist să mă refac după căderile de calciu altădată un take care de la tine îmi ţinea bateriile un week-end întreg altădată vorbeam despre cărţi citite despre filme despre muzici şi demoni despre puseurile mele necontrolate despre sictirul tău altădată ţi-ajungea să mă calci pe mâini în urcare dar eu m-am mântuit şi-am zis lasă că vine iarba că prietenim că o să vezi ce mare lucru e să ai lângă tine

un umăr, un portmantou ca-n garderobă dar au venit alte zile când tu ai obosit şi ai lăsat războiul baltă când ai spus că e mai bine să abandonezi să construieşti cazemate în care să-ţi bei ceaiul cu spatele la inamic să dai pe gât fierturile tale odioase poveştile tale infernale opărite-n plâns de-acolo zici tu că busolele-ţi indică nordul adevărat că ştii ca naiba să recuperezi să-ţi rescrii jurnalul de bord să dai repede din pix să nu mai ai vreme de paranteze azi parcă eşti kaki sau mânjită pe faţă de camuflaj azi îngerii apar în benzi desenate cu militari: întâlnirea de la eforie înfrângerea de la grind cafe armistiţiul din edgar’s pub capitularea la bookfest eroi necunoscuţi cu morminte cunoscute mâinile mele sapă raiul cu palmele neîmpreunate sapă nedefinit, în prostie să găsească

trupurile căzuţilor noştri tăbliţele lor de la gât argintul bijuteriilor tale dat aşa uşor împrumut.

lumea ailaltă

când spun că mă duc pe lumea ailaltă nu mă gândesc decât la un alt loc de muncă unde felul meu de a iubi ca şomer luminat face toţi banii lumea ailaltă, cealaltă, nu e moartea mea lumea cealaltă eşti tu! tu eşti pandantul morţii faţa câştigătoare a loteriei şasele din 49 acolo, în sfârşit, apuc să te cuprind, să te strâng cu toate braţele de muncă din statistici pe lumea cealaltă, încarnat în tine pătrund centimetru cu centimetru în moarte, şi fluturi mă fac în stomacul tău mai gol mai flămând mai departe.

citiri repetate pe ekg (I)

ca un păianjen ca o tarantulă mă mişc alene mă târăsc pe podele să-mi ţes pânza singurătăţii: frânghii odgoane zăbrele.

citiri repetate pe ekg (II)

în limbi rarisime îţi scriu în cuneiforme chirilice şi malgaşă tu eşti surdă ai închis maternitatea ta are copiii legaţi de aripi în faşă.

citiri repetate pe ekg (III)

inima mea nu mai încape în inima mea se face cocos şi sparge coaja un lapte fierbinte opăreşte jungla toate jivinele mă urăsc încerc să mă sting caut plaja.

nu ştiu

şi uite cum m-ai paraşutat tu în mijlocul oceanului ca pe un ozn hibernal şi debusolat ca pe o amibă, un specimen celenterat, o hidră fericită să te aibă în toate capetele ei deodată uite cum m-ai încălzit tu inconştientă de dinăuntru în supa asta organică cum m-ai înmulţit şi apoi m-ai trimis pe uscat păsăret şi dinozaurieni cum am ajuns să miros sânge şi miez de fructe şi copaci cum am apucat să dau cu stâncile în piept, să întreb: unde eşti? şi peste darwin am trecut, şi peste omul maimuţă să dau de tine în locul unde am simţit că mă chemi şi am descoperit focul şi roata din nou şi motorul cu aburi şi fibra optică, să te privesc şi când te-am găsit mi-ai lungit aşa mâinile în 3D gura mi-ai făcut-o de bau-bau ochiul de ciclop palma de liliac m-ai urâţit în oglinzile băii mele, mi-ai adus aminte de buletin, de paşaport şi de vize

aşa rulat, cu kilometri la bord, aşa - second hand, aşa, clown, cu circul plimbat în toată existenţa mă lepăd de picioroange să cobor de mai sus mă aplec să mă rup să mă auzi ce-ţi şoptesc: sunt un fel de Isus.

pitic pe un timbru

cel mai tare şi mai tare mă frâng atunci când te imaginez corect cum vii din baie pregătită când te despleteşti când te desfaci pentru el când, pătrunşi, vă duceţi peste cartiere şi eu ajung un pitic pe un timbru pe ilustratele tale trimise într-o dragoste paralelă, inexistentă o indulgenţă caldă peste igiena intimă a ta un fel de linişte depărtată între tampoane şi pastile şi spălături vaginale o fotografie încăpăţânată cu îngeri care veghează indiscret şi apoi, în cameră, un abur peste tristeţea lui postcoitală şi oboseala ta minunată vine peste voi în somn şi voi doi dormiţi, ca-n eter şi eu, aşa, tâmp, sun la uşă întrebând ce clanţă scârţâie, ce nu merge ce uşă schimbăm către cer?

stăpânul cuvintelor

stau în genunchi şi mă rog cu degetele împreunate în faţa alfabetarului a cărţilor de citire din clasa primară în faţa colii dictando ca o cămaşă liniată de mire să vină fiecare vocabulă din abecedar în rândul ei să mă ajute să construiesc conform proiectului o nuntă cu tine aşa mă rog să adun rostirea mea versul meu ca pe o viitură care să urce la tine în apartament să dea peste cap totul să se umfle la tine-n dormitor în silabe cuvinte şi propoziţii să crească întâi până la glezne speriind casa să ajungă sub masă şi dulap să-ţi ude pantofii poalele şi trena rochiilor tale albe să inunde sufrageria ta plină de oaspeţi să dea peste buza paharelor lor şi ei să zică: ce vin a ieşit anul ăsta din poama cuvintelor sale! ce must înăsprit din boabele vocalelor ce

sâmburi laţi în boasca seminţelor lor de consoane ce tescovină, ce grappa, ce schnapps s-a-ntâmplat din dragostea lui! hai noroc, măi, stăpânul cuvintelor! intraţi de-a valma, instalatorii, pompierii administraţia preotul vecinii stau adunaţi să ciocnească în cinstea nunţii noastre de vorbe să se îmbete să se-nece în gradul alcoolic al trăirilor mele să destupe şampanii din vinoteca manuscriselor să pună dop mai încolo imaginaţiei semne la carte sfori cu fundă la sacii duşi dimineaţă pe trezie, la anticar hai noroc, măi, stăpânul cuvintelor! zice mahmur alfabetul mireasa ta e la tine în braţe aşteaptă s-o treci pragul într-o pagină nouă.

contur

am să-ţi dau un prieten din mine nu un iubit un acela din care nicăieri n-a postit, în carne şi oase şi umbre ivit. (o să fiu un prieten şi nu un iubit!) o să ies din poveste făr’ de curaj proptit de o bârnă în abataj un prieten voi fi, un bărbat din placaj în care n-ai ştiut n-ai putut să mai intri să fii traforaj (o să fiu un contur de bărbat la etaj!)

cel mai mare bine din lume

cel mai mare bine din lume ar fi fost să mă naşti tu să stau în placentă la tine ca un scufundător care scrie pe pereţi înăuntru care să respire cu plămânii tăi care să-ţi fie toboşar în pântec să facă tumbe să te anunţe din timp că e carne din carnea ta cel mai mare bine din lume ar fi fost să mă creşti tu pe mine să am şi eu cei şapte ani de acasă cu tine să am gena şi geana ta şi să-mi citeşti seara din tine la culcare tu să-mi schimbi pamperşii fiecărei înfrângeri să fi fost tu profesorul meu de dragoste să fac furori între femei să le înnebunesc în coordonate punctul ge şi haş şi ef să afle despre mine în orgasme multiple!

cel mai mare bine din lume ar fi fost să mă vezi răsărind bărbat de încredere cu aşa experienţă cu toate gulerele apretate cu toată carnea pusă la zbicit cu falusul ţurţure cu somnul împuns cu ace ca o păpuşă voodoo cel mai mare bine ar fi fost să nu mă laşi niciodată să cresc şi să plec din tine să mă ţii tu ferecat între coapsele tale fără să pot să-mi dau drumul fără să te traforez să ies fără să ştiu cât de mamă cât de iubită îmi eşti.

mâinile mele

poate m-am rătăcit pe-aici, din eroare poate munţii din rai au cabane cu soare în care nici să trăiesc n-am răbdare, unde mâinile mele se-nchid la culoare desigur, n-am răspuns la-ntrebare dar continui să sorb din cicoare şi mă-ntind - ori per pedes, călare cât mâinile mele se-nchid la culoare. şi-n estuare şi-n oaze, şi-n corturi barbare văd cum vii şi cum pleci pe aceeaşi cărare şi mă uimesc, proaspăt scoase din sare mâinile mele, ce se-nchid la culoare şi te salută pe uscat şi pe mare piraţii din mine şi din buzunare arborând la catarg aceeaşi strigare: mâinile mele, ce se-nchid la culoare!

astăzi şi mâine

astăzi şi mâine ai s-aduni de jos părul din perii, lătratul meu gros; ca un câine vin spre tine ca un rufos ca o javră ca un maidanez mă lungesc în poalele tale, turbez şi viaţa mea se roteşte cu tine în titirez dau alarma-n hingheri pân’ la unul când hămăi, căutându-mi stăpânul proaspăt ieşit din şah ca nebunul sunt cu botul pe labe, adulmec un pic când amestec în tine fără să zic toate spaimele mele ca o supă la plic.

sindicatul îngerilor

parcela asta a mea moştenită în rai nu mai face fructe a ajuns o livadă cu lămâi din plastic cu aşa multe fotografii ca un catalog promo plin de coji parfumate şi seminţe lucioase îngerii au încetat lucrul şi nu mai desenează flori şi nu se mai suflecă să culeagă recolta stau strânşi într-un vacarm de puf şi scandal gata să-şi facă sindicat gata să-mi ceară socoteală direct în grevă japoneză cu banderole albe peste aripi albe aşa, să nu se vadă, să le indic unde eşti să se ducă la conducere să stabilească în ce fel să facă fruct lămâii noştri eu însumi nu ştiu cum stau lucrurile cu acel contract colectiv de îngeri conform căruia ei ar fi trebuit să primească, potrivit înţelegerii,

dividende din fericirea noastră cu care să urce la nivelul doi trei patru doar bătând din aripi în sfera lor de cântece colorate dar acum ei stau aşa încăpăţânaţi nemulţumiţi şi bat din picior strigând pe muţeşte că te vor pe tine pe tine doar pe tine aspersor arendaş stăpân absolut peste corole pistiluri şi stamine peste altoiuri şi rădăcini peste toată pomicultura asta a înaltului aşa te vor pe tine cum le-am promis dar mi-e greu să le spun că tu ai altă parcelă altă plantaţie altă livadă unde cresc mandarine şi maracuja şi minole adică alte citrice excluse din planul nostru de producţie îngerească dar eu ştiu să negociez şi să le promit: sunt gata să fac tumba să ajung în raiul raiurilor unde pe o terasă, relaxaţi, dimpreună, să beau cu ei ambrozie draft să le vorbesc pe departe ca un şef de îngeri obosit despre alte restructurări în lipsa ta despre

şansele nule de mărire medie a aripilor pe ramură despre soiuri productive de lămâi mici, multe, acre, vesele, să fie care trec în meniuri fiecare c-un înger resemnat pe felie.

despre tine din poze

poemele mele îi bagă-n păcat aşa spun îngerii ce mă citesc la baie mintea, falusurile lor frecate de pereţii raiului ştiu despre tine din poze sunt aşa fericiţi nu le pasă şi păcătuiesc masturbându-se ca-n pârnaie.

curând

curând o să-ţi pui mâinile-n cap în urechi de-atâta zgomot sătulă cumva de muzica mea ca ploaia pe-acoperiş o să urăşti fanfarele mele asurzitoare cu partituri dezgropate din nisip dar mai ales mai ales din pietriş şi-o să cauţi să ieşi aşa, elegantă, în picioare, pe burtă unduită silit ori foarte plânsă, ori pe-nnoptate din casa rămasă cu mine, pitit şi eu o să-ţi bântui viral printre coapse să-ncerc să-mi refac, obosit printre capse o parte din creier ceva din poveste ceva din sinapse.

mor

mor mor zice ursul minţind să-ngheţe apele aşa zic şi eu doar că sunt mai parolist mai cu picioarele pe pământ în pământ în descompunere lentă greu am priceput că sunt un emo un fel de preşedinte de scară în jos un motor de căutare un browser în infernul zilelor fără tine mor cu încetinitorul în nucleul celulelor în nervii aştia solidificaţi în creier ca o margarină hidrogenată greu am mai priceput că prisosesc că sunt în plus pe frontul ăsta decimat de aproximaţii de rotunjiri compromisuri şi marje de eroare

mor împăcat că trag cu mine încă un colţ de cuvertură că tai încă o cracă din arborele meu genealogic despre care nimeni nu ştie aproape nimic despre felul în care stră stră străbunicii mei visau râdeau făceau sex despre cum se strigau ei unii pe alţii pe porecle mor mai ales mirat cu întrebările în braţe neştiind să preiau ştafeta acestei pomiculturi amare cu rădăcinile-n cer mor la grămadă la repezeală ca eroul necunoscut mor vitejeşte ca un zmeu de hârtie fără vânt închis ca un plic umezit de limba ta vie imposibil de tradus.

pierit de otravă

oricum ar fi: infuzie, decoct sau fiertură ceaiul ce eşti mă arde pe gură mă arde continuu şi tare pe gură şi plec peste câmpuri întinse de ură ca frate de sânge cu mama natură să semăn în lut şi poate în zgură să-ţi fiu iar sămânţă pe arătură să te blestem şi să simt cum te fură povestea din tine cu gustul de mură soldatul din mine, uscat în armură pierit de otravă la tine în şură pierit de otravă cu tine pe gură.

îngerul stagiar

1. morţii tineri ţin mai mult în frigiderul memoriei colective până se duc până se fac luntre şi punte să ajungă în formă în salonul de primiri de pe lumea cealaltă (după atâta jale la groapă şi pomeni după toate sughiţurile şi bocetele stinse cu ţuiculiţă şi sarmale de post după judecata de apoi în regim de urgenţă după purgatoriu îmi troznesc degetele mă leg la şireturi mă încălzesc şi plec într-un jogging prelung pe creasta marelui zid dintre iad şi rai)

2. morţii tineri se ţin de surprize în capelă şi la morgă se aniversează singuri ies din congelator opresc lumina şi-şi fac înviorarea în pantofi de lac. alţii, pe cont propriu, deschid

fermoarele sacului dau din coate în sicrie de le sar capacele au un deal cu cioclii să iasă în permisie nişte ore din cimitir (ajuns aici, mă întreb cum m-am calificat eu aşa, în preliminarii cum joc un fel de baraj un şah cu piese albe şi negre, a căror culoare se întinde ca o zebră lată prăbuşită în savana cu şacali antrenaţi bucuroşi de moartea mea) 3. morţii tineri scurmă şi sapă să mai respire o dată şi o dată mai abitir ca toate neamurile de cârtiţe mai ceva ca evadaţii auschwitzului ca minerii din valea jiurilor şi olturilor mai scrâşnit ca sârbii şi machedonii mai kamikaze ca japonezii să se înfigă în pântecul lumii de unde au plecat (dacă mi s-a hotărât, mă supun: vin în rai ca stagiar, rezident să mă smulg de nervi şi de pene ca de petale să ştiu până la pielea goală de înger, ca o margaretă dacă ea, pe lumea ailaltă mă iubeşte/nu mă iubeşte).

raiul are echipă

rău s-a mai supărat doamne-doamne când s-a făcut raliu pe dorobanţiul raiului, în centru acolo, unde aşteaptă îngerii decapotabili startul să se spargă în fiţe de heruvim să desfacă lent fetele zburătoare între coapse să facă să vibreze pânza lor neatinsă interior la zgomotul cailor putere imponderabili ce curse vesele ce anvergură au ele, albe, plutind cu aripi pe inventar acolo, în pielea lor, unde se probează uleiuri sfânt distilate un fel de kerosen care alimentează, în principiu, doar cursele spre judecata de apoi acolo, unde vin mai marii tineri ai locului, cei cu puf plutitor şi permis de zbor până la graniţa cu iadul dar fiece scandal la acest nivel e un fel de bătaie cu perne în care gâsca învinge invariabil de formă, aşa, vin sfinţii-şefi să-i amendeze că zboară peste zborul sfânt că păcătuiesc uriaş şi încalcă

regulile imuabile ale raiului că dau peste cap circulaţia îngerilor în natură, schimbul de noapte transporturile de pene şi nimburi şi aure, liniştea dreptcredincioşilor proaspăt sosiţi că e nesupunere şi obrăznicie să ceară, la o adică, supraînălţări de terasament, şosele, supliment de viteză alte reglementări pentru carosabilul de aici dar ei nu au cerut nimic fiindcă dragostea lor a rămas pe pământ fiindcă acolo au lăsat bucuriile şi teribilismul setea şi foamea căderile şi triumful carnea în sânge şi lumina ochilor aici, în rai, îngerii repetă doar, cu încetinitorul aventurile lor stupide de altădată şi doar alte grozăvii apar la buletinele de ştiri: când se izbesc planetele când soarele se înmoaie când raiul joacă cu echipa numai şi numai în deplasare.

malware

când mă gândesc la trupul tău la carnea ta râvnită de o mie de ani cad toate staţiile în reţea largă şi tot internetul din lume te arată pe tine doar pe tine tânără şi fierbinte ca un malware învingător vii tu ca un nor de cenuşă vulcanică ca un capriciu meteorologic, precum veştile de panică şi intri pe canalele de ştiri în prime-time să prezici sfârşitul lumii noastre şi eu destup toate vinotecile să te aştept şi curge prin ţevi urletul meu negru sec la vecin tu te uiţi la mine şi zici: ce şarpe de om ce strânsură ce bărbat ce venin.

vin şi vin

abia la un şpriţ de niculiţel mă uit în zare şi pricep cum s-au tocit de dorul tău munţii măcinului abia la un murfatlar pe stil nou şi sec înţeleg cum a pierit buchetul dulce şi demidulce al poamei fără soarele care ai fost la datorie abia la o busuioacă de bohotin la o mustoasă de mădărat la o fetească neagră grupa O1, gata de transfuzie universală îmi dau seama de contrafaceri de ce se oţeţesc toate soiurile în pahar fără să mai zdrobeşti tu boabele-n tălpi în mişcarea ta lentă fără să mai iei tu toate podgoriile, aracii, viile-n sufletul tău în arendă.

Dumnezeu mă execută silit

tot creditul luat de la divinitate s-a terminat şi am garantat cu oasele cu vertebrele mele cu încheieturile cu care m-am încăpăţânat să zbor până la tine tot harul meu şi zâmbetul şi lumina mea de la El au trecut pe lângă tine şi te-au şters pe gură ca un şerveţel umed ca un sărut de figurant ca un bingo strigat din fundul sălii n-am făcut nici un gheşeft, ba, dimpotrivă, am rămas dator cerurilor fiecărei bănci prudente a raiului cu toate costurile salturilor mele în gol către tine spre viaţa ta pământeană de azi nu mai am ce să cheltui să te caţăr până aici sus cu tot albul împrumutat cu toate zgârciurile şi cartilajele

cu forţa motrice cu care încă mai despic aerul ieri au venit portăreii Lui să-mi arate nisipul scurs în clepsidră să-mi spună că trebuie să dau înapoi anvergura aripilor, manualul de zbor, tot know-how-ul supraînălţării, să eliberez pistele de încercare să replantez toată flora în care plănuiam să te răspândesc Dumnezeu mă execută silit, dar eu nu mă sperii de terapie intensivă de aripi frânte şi asfixie dacă mă sting, încăpăţânat, vin tot aici să cer din nou credit să te aduc şi pe tine pe barba mea de înger dator la kilometrul zero al raiului.

vocalele raiului

ca să intraţi în rai voi, fetelor, aveţi să treceţi de Petru la poartă Petru, cel sfânt doar până să vă observe Petru, cel înnebunit de apariţia voastră cel topit în naos ca un seu ca o ceară fierbinte picurată să epileze subsuorii şi pubisul vostru ca să intraţi voi în rai, iubitele mele, să visaţi la câte o pereche de aripi din satin la o repartiţie mai aproape de Domnul la o bancă mai în faţă şi un loc în grădina ghetsimani a înaltului aveţi să daţi admiterea să vă arătaţi toate în faţa unei comisii de heruvimi şi serafimi duşi cu capul direct să vă adulmece să ia mostre din aerul vostru secret secreţiile şi excreţiile voastre pământeşti să le întindă pe câte o pană curată de trimis la laborator

e alfa adică ea a deschis alfabetul şi gramatica şi ortografia simţirii mele ea e lungă şi blondă şi pălugă şi foarte feminină ea miroase înnebunitor şi sărută ca o maşină virtuală de iubit perfect şi plânge când plec şi încă mă mai iubeşte peste ani ca peste gard şi e atât de înfiptă în mine ca o ţepuşă încât eu greu mai respir printr-un plămân şi juma şi prin ea tot

plămân de backup ea care mă ventilează ca o pompă tânără cu garanţie pe viaţă şi-mi dă să beau pe gratis ca o fântână cu apă definitivă. ca să intraţi voi în rai, fetelor, o să vă caute la fapte şi la dinţi doctorul de îngeri medicul de familie al lui Dumnezeu să vă evalueze ca pe sclave voi, sclavele mele de pe moşia care am fost din aşternuturile mele unde aţi fost unde dimpreună cu fiecare din voi mi-am pus capăt nopţilor ca să intraţi voi în rai, se reunesc la comandament vameşii şi poliţiştii de frontieră în straiele lor îngereşti cu petliţe cu lanterne şi ochelari cu plus pentru citit în acte vârsta şi însingurarea şi viza de rai ca de spaţiu schengen şi toţi funcţionarii cu aripi şi le deschid când vă văd pe voi şi se urcă inexplicabil o palmă mai sus la cer şi fiecăruia i se face pielea de bărbat la loc doar privindu-vă în carne şi oase şi buze şi fiecăruia îi clănţăne dinţii nemuritori de dorinţă şi rugăciune

ehe ce vocală de rostit şi răstit şi de rupt fraze şi lipit la loc ea prinţesă cu aere de ofiţer de credit cu păr de expoziţie încurcat între săruturi cu buricul gol mereu şi trădătoare şi ascunsă şi cu iubirea ei pentru mine agăţată-n cui ca pe o pelerină de strâns în pumni şi cu minciunile ei multicolore fluturate ca pamponul de majoretă. ca să intraţi voi în rai, se întâmplă judecata de apoi a Tatălui

El Însuşi vine preocupat îşi drege glasul vă strigă pe nume, ca la catalog vă observă şi vă cântăreşte şi încearcă să înţeleagă ce am iubit eu din voi mai mult şi mai mult ce am găsit eu la fiecare din voi de atâta i-am scris şi l-am sunat şi l-am pomenit

nu încape în mine decât aşa ca icnet precum un sughiţ precum o scatoalcă o palmă pe spate când te îneci cu atâta dragoste ca un os de peşte când ea vine să te ajute să vezi din nou şi te miluieşte cu patul ei şi te face zeu cu mâinile ei neepilate şi ruşinoase ei poţi să-i cânţi rock la culcare cântece de leagăn şi de murit succesiv. El vă aliniază serios şi vă face inspecţia de front vede şi el ce-a creat mai bun şi mai bun în voi, femeile pe care mi le-a hărăzit se desfată îşi drege glasul se tulbură privindu-vă sânii şi şoldurile de eve tinere, frate cu dracul părul crescut ca de la una la alta înlănţuit într-un circuit electric de înaltă tensiune ochii voştri speriaţi şi ucigători gurile voastre care pe mine m-au fript care pe mine m-au leorpăit la prânzurile lor de dragoste

oooooo ce vocaliză e ea ştiutoarea de opturi în aşternuturi şi în teză şi în notele la purtare ce arătare imposibil de ţinut în frâu şi ce sondor de pământuri şi ape şi gaze şi uleiuri de adâncime e ea când se suflecă şi iubeşte cu determinare ce poftă de viaţă iese din cămaşa ei de noapte şi

ce dimineţi urlă în castronul ei prin cerealele aşa de puţin adunate. El vă miroase pielea să-şi aducă aminte ce a pus pe vremuri în compoziţie ce a întins peste oasele voastre ce parfum a experimentat el pe voi de am capitulat eu atât de uşor să vă am pe fiecare El vă dă cuvântul să vă mărturisiţi păcatele fiecăreia dintre voi dar Îl şi văd deja căzut pe gânduri pe jumătate prins de frumuseţea propriei lucrări gata să treacă cu vederea trădarea din voi copiii pe care nu mi i-aţi făcut sângele contaminat şi fuga fuga voastră cu altul în altă existenţă mai lungă şi mai tare şi mai stabilă

u e tragică şi plânge în toată carnea mea cu mine şi ne bem unul altuia toate măruntaiele şi organele şi respiraţia ea e venală şi penală şi turbată şi pregătită mereu să planăm periculos ea e un u încăpător şi mereu vesel şi fără asigurare şi foarte dispusă să mergem mână de mână în rai. şi judecata de apoi se termină ca o cercetare dumnezeiască neconcludentă cu NUP pe copertă cu posterul vostru învingător afişat în secretariatul general al raiului adame, îşi întoarce Dumnezeu faţa spre mine parcă stânjenit şi îndrăgostit zicându-mi aşa, ca imediat după geneză:

adame, sunt femeile tale! tu să decizi dacă le lăsăm înăuntru dacă poţi le suporţi o veşnicie cu aripi dacă nu te înspăimântă ideea că aşa, motorizate în paradis, or să zboare de la tine iar să se mărturisească în faţa Mea să se lase inspectate până dimineaţă şi eu, adamul, glorios vă cânt pe fiecare vă desenez pe toate-ntr-o friză doar ce-l salut pe Domnul şi tac mă deconectez şi mă duc în moartea mea şi scot raiul scot raiul din priză.

un pahar

cu tine pe buze sunt desfiinţat sunt turtă în mine ai suflat un pahar o cupă ce clincheteşte când mă ridici să dau noroc sus cu doamne-doamne cu el să mă veselesc cu el ajung, uite, din pricina ta să mă bat pe burtă.

nu te speria

nu te speria de mine când am toane când sunt plictisit şi amorţesc în arhivă ca dintr-un scaun cu rotile mă căznesc să-ţi mai arăt din filmele mele dar sunt aşa blocat, aşa urlu, că nu mai ajung la butoane şi de-aceea cobor virtual din baloane să fiu parte la festin ca o umbră ajung la masa ta sprijinit de coloane fac şi eu parte din meniu gândurile mele îţi îngroaşă supa ca un pumn de crutoane (şi ce dacă nu mai pot derula şi ce dacă nu mai ajung la butoane?)

raiul dus

îngeriţa ingera îngerii se cocoşa mioriţa se machia heruvimii se lupta dumnezeul vegeta şi v-am zis povestea-aşa!

concav

concav şi suav sunt, băi ăştia! toate muchiile drepte din mine se intersectează într-un loc geometric al deznădejdii unde voi ajungeţi greu la final ca la un izvor ascuns să puneţi şi voi dopul la sticle concav şi gângav sunt, băi ăştia! ca o cutie goală de bere aşa strâns stau în mine şi mă uit în jur cum se varsă înăuntru tăcerea şi neputinţa binele presupus cenuşa fericirea strânsă cu uşa concav şi bolnav sunt, băi ăştia! de la mine începe implozia eu sunt artificierul hocus-pocus cu mine moare înăuntru cartierul veseliei ei bine, cu sărutul la jumătate trag de lespede ca de pătură şi pe asta o înghit, concav, programatic, băi ăştia!

concav şi gângav concav şi bolnav concav şi suav cu raiul scârnav.

100

cuprins

așa am plâns raiul cu răspundere limitată religie tu accident adam şi eva secţia de primiri pepene roşu prima casă în rai uite victorie studio cea mai frumoasă vernisaj luna park bum în dinţi mâinile mele sapă raiul lumea ailaltă citiri repetate pe ekg (I) citiri repetate pe ekg (II) citiri repetate pe ekg (III) nu ştiu pitic pe un timbru

9 10 13 14 17 19 22 24 26 29 30 31 35 37 38 41 43 44 47 52 53 54 55 56 59

102

stăpânul cuvintelor contur cel mai mare bine din lume mâinile mele astăzi şi mâine sindicatul îngerilor despre tine din poze curând mor pierit de otravă îngerul stagiar raiul are echipă malware vin şi vin Dumnezeu mă execută silit vocalele raiului un pahar nu te speria raiul dus concav

60 63 64 67 68 70 73 74 76 78 79 82 84 85 86 89 95 96 98 99

103

Acest volum a apărut cu sprijinul direct şi prompt al companiei TOTALSOFT, cel mai important furnizor de soluţii ERP de pe piaţa românească. Mulţumiri exprese domnului Liviu Drăgan, directorul general al companiei, un om care se află într-o relaţie personală anume cu poezia şi cu arta în general. Partener în lansarea volumului de faţă este Casa de Soluţii Crescendo. Mulţumiri speciale domnului Marius Tulea, cel care a simţit că acest proiect merită susţinut. Nu în ultimul rând, mulţumiri prietenului Eugen Preotu, care a fost şi de această dată alături de poetul din mine.

Editura TracusArte, Bucureşti, 2012 Str. Pictor Sava Hentia nr. 2, sector 1, Bucureşti Tel.: +40 (0) 21 223 41 11 E-mail: office@edituratracusarte.ro; vanzari@edituratracusarte.ro Web: www.edituratracusarte.ro apărut: 2012

104

cristian pavel raiul cu rÄ&#x192;spundere limitatÄ&#x192;

cristian pavel cristian pavel raiul cu r\spundere limitat\

raiu l cu r\spundere limitat\

Editura TracusArte, Bucure[ti, 2012