noiembrie 2012
VARUJAN V. PAMBUCCIAN e-deputat
Nu suntem o comunitate marginală în Diaspora, din contră. Noi avem şansa ca ieşind acum în lume prin intermediul tehnologiei virtuale să ne facem foarte uşor şi bine cunoscuţi. VARUJAN PAMBUCCIAN
M.S. - Peste două săptămâni se termină un mandat (cel de-al patrulea) în care ai reprezentat comunitatea armeană din România, în Parlament, aşa că ar trebui făcut un bilanţ în care să vedem realizările şi nereuşitele, dacă este cazul... V.P. - Acum patru ani am propus trei proiecte pentru comunitatea armeană. Unul dintre ele era legat de păstrarea, în formă electronică, a tuturor documentelor pe care le avem în arhive, ca să nu se aleagă praful de ele, şi pentru ca din ce în ce mai multă lume să aibă acces la ele. Noi nici nu prea avem cum să le studiem temeinic din punct de vedere ştiinţific şi în felul acesta putem pune arhivele la dispoziţia tuturor armenologilor din lume. Acest proiect l-am început, aşa cum ne-am propus, şi va dura deoarece este un program foarte amplu. L-am început la Bucureşti şi Gherla. În ambele locuri felul în care decurg lucrurile este
satisfăcător. La Gherla vorbim de arhivele oraşului, asta înseamnând de la registrele de stare civilă, până la arhivele negustoreşti, de la un fond de reviste şi ziare până la o bibliotecă cuprinzând un număr foarte mare de volume în foarte multe limbi. Este extrem de complex ce se face acolo. La Bucureşti vorbim despre un fond jurnalistic şi de carte foarte mare. Proiectul acesta l-am început şi îl vom continua. Deja o parte semnificativă din documentele pe care le avem au fost trecute în formă electronică şi depuse spre conservare, ceea ce le va asigura şi o viaţă mai liniştită pe hârtie. Al doilea proiect de care vorbeam este legat de realizarea unor modele virtuale ale localităţilor armeneşti. Aici suntem încă la început. În cazul localităţilor armeneşti dorim să prezentăm lumii întregi un alt fel de fond cultural şi mă refer în special în înţelegerea lui arhitecturală şi ornamentală. Primii paşi semnificativi în acest sens au fost făcuţi la Dumbrăveni,
dar printr-un efort mai mic al Uniunii Armenilor şi mai mare al filialei locale spre meritul domnului Ioan Călinescu, preşedintele filialei, care a făcut un lucru minunat acolo. Al treilea lucru pe care l-am propus atunci a fost să rezolvăm odată pentru totdeauna problema şcolii armene. Iată că primul pas îl facem abia acum. Eu am sperat foarte mult că vom reuşi cu ajutorul fondurilor europene, dar din păcate modul de gestionare a fondurile europene în România a dus la blocarea lor. Atunci am hotărât să apelăm la fondurile noastre. Acest sistem al şcolii va intra în curând în funcţiune între Bucureşti şi Constanţa. Se vor ţine orele în acelaşi timp în ambele localităţi într-un mod interactiv, profesorii fiind prezenţi la Bucureşti. Am realizat un sistem foarte uşor de utilizat care se bazează pe o tehnologie dezvoltată de mine. Următorul pas va fi Gherla şi Iaşi, după care, foarte repede Bacău şi Piteşti.
M.S. - Poate aşa vom atrage mai mulţi copii, după cum ştii noi stăm destul de prost la capitolul elevi. V.P. - Această tehnologie permite şi utilizarea tabletelor pentru a putea scrie, citi şi a avea acces audio, video la profesor în timp ce se predă. Însă deocamdată cred că am să blochez partea cu tabletele pentru a rămâne ideea de clasă şi comunitate. E foarte bine ca elevii, copiii să vină în comunitatea armeană. Comunitatea înseamnă mult mai mult decât să înveţi limba armeană, înseamnă să trăieşti printre armeni. O să dăm accesul la tablete, într-o a treia etapă, în comunităţile în care numericeşte, suntem foarte puţini. Am mai finalizat ceva, şi sunt foarte bucuros, că am reuşit acest lucru, anume restaurarea bisericii din Botoşani. A fost un proiect de foarte mare amploare şi aici m-a ajutat foarte mult doamna Viorica Popa care a iniţiat şi monitorizat atent acest 4
proiect finanţat din fonduri bugetare. Acolo, la Botoşani mi-aş mai dori foarte mult să facem şi un mic muzeu cu ce s-a găsit în timpul săpăturilor, am discutat şi cu doamna Popa, sper ca în scurt timp să reuşim să-l facem. Botoşaniul este unul dintre centrele majore ale existenţei armenilor pe pământ românesc, aşa că acolo un muzeu ar fi binevenit, probabil în curtea bisericii. Sper să avem şi binecuvântarea Episcopului Datev şi sunt convins că o vom avea.
M.S.- Totuşi au fost remarci în care s-a spus că minorităţile au făcut un anumit joc tocmai din acest motiv, pentru că doresc să aibă în continuare finanţare şi atunci au ţinut partea unui guvern care s-a erodat la un moment dat. V.P. - Să lămurim lucrurile. În primul rând grupul nostru parlamentar este neutru din punct de vedere partizan. Grupul îşi urmăreşte cu consecvenţă scopurile sale etnice, ceea ce este absolut normal. În acest grup este foarte important să ai o relaţie bună cu puterea pentru că altfel întâmpini dificultăţi începând cu finanţarea până la o sumedenie de lucruri legislative şi care pot afecta negativ viaţa minorităţilor naţionale. Trebuie să înţelegem că toată construcţia legislativă care ne pune într-o situaţie din ce în ce mai bună nu se întâmplă de la sine. În 2009 noi am fost în opoziţie, a fost şi singurul an în care am avut tăieri drastice la alocaţia bugetară. Spre sfârşitul anului, în momen-
M.S. - Aceasta a fost activitatea în cadrul comunităţii, căci în primul rând reprezinţi comunitatea armeană. V.P. – Da. În acelaşi timp, ca lider al grupului minorităţilor naţionale din Parlamentul României am avut grijă ca în permanenţă alocarea bugetară către organizaţiile minorităţilor naţionale să fie în parametri buni, adică să fie peste rata inflaţiei, dacă nu chiar să şi crească. 5
tul în care au fost alegerile prezidenţiale, noi am susţinut absolut deschis şi într-o formă scrisă un document de alianţă, l-am susţinut pe Klaus Johannis ca prim-ministru. Să nu uităm că domnul Johannis este reprezentant al grupului nostru. Era pentru prima dată când grupul nostru parlamentar avea şansa să dea un prim-ministru. Implicit l-am susţinut pe domnul Mircea Geoană la preşedinţie. N-a fost să fie, nu cred că voturile noastre au dus spre acest n-a fost să fie. Imediat după alegeri aveam două variante. Ori rămâneam în opoziţie pentru că majoritatea s-ar fi format, şi lucrul acesta îl spun absolut responsabil şi conştient, cu mult mai mulţi transfugi de la PSD şi PNL. Prin gestul pe care l-am facut am menajat foarte mult această hemoragie politică. Minorităţile au preferat să nu rămână în opoziţie, în condiţiile în care oricum ar fi apărut o majoritate. În acel moment cred că opţiunea a fost cea mai înţeleaptă şi eu am declarat că vom da o
susţinere limitată guvernului. Asta s-a şi întâmplat pentru că au fost foarte multe legi care nu au trecut datorită opoziţiei noastre. Cel mai tensionat moment fiind în perioada guvernării Ungureanu, după ce domnul Boc şi-a dat demisia, moment în care se dorea un soi de renaţionalizare a bunurilor care urmau să fie restituite foştilor proprietari. Şi aici intră foarte multe bunuri de cult ale comunităţilor. Cred că într-o mare măsură acest lucru a şi dus la căderea guvernului Ungureanu. În toată această perioadă, ca şi în perioada care a urmat căderii guvernului Ungureanu, atitudinea noastră faţă de opoziţia din acel moment a fost o atitudine de colaborare. Am colaborat în permanenţă atât cu PSD, PNL în perioada în care erau în opoziţie, cât şi cu PDL, în perioada în care este în opoziţie. Felul nostru de a trata lucrurile nu este chiar ca la un meci de fotbal. În vara anului 2008 am vorbit pentru prima dată despre ce se va întâmpla cu economia lumii şi cu economia 6
României implicit. Foarte multă lume a spus atunci că vorbesc tâmpenii şi a continuat să spună lucrul acesta. În momentul în care s-a format guvernul PDL- PSD şi am fost invitaţi la preşedinţie, am atras din nou atenţia asupra acestui lucru. Toţi au spus că nu vom intra în criză, că nu va fi nicio problemă. La începutul lui 2009, la cererea guvernatorului BNR a avut loc o discuţie legată de un eventual acord cu FMI-ul. Eu am fost singurul care m-am opus atunci. Vocea noastră nu conta, eram o opoziţie firavă formă din noi, UDMR şi PNL, care într-un parlament de peste 75% nu mai contau, nici măcar la vot organic, la nimic. Acordul cu FMI a fost făcut. Noi acum trăim consecinţele felului în care s-a gândit atunci. Adică a unei opţiuni către o soluţie monetaristă împotriva unei soluţii economice pentru care am pledat eu atunci. Suntem în continuare în trena deciziei luate în 2009, care a fost o decizie absolut greşită, dar pe care n-am putut să o respin-
gem. Grupul meu, la un moment dat, în totalitatea lui s-a raliat la poziţia mea. UDMR şi PNL evident că au avut o poziţie oarecum similară, dar mult mai soft şi oricum nu conta lucrul acesta. În anii care urmează criza globală se va accentua. Noi nu trăim o criză economică cum cred foarte mulţi, trăim un sfârşit de sistem politicoeconomic. E mult mai profund ce se întâmplă acum. Din felul în care e construită moneda derivă acest lucru şi ea a fost construită în felul la care o avem acum în 1971. Atunci administraţia Nixon a rupt legătura între dolar şi aur. Noi trăim acum sfârşitul acestui joc piramidal în care forţa unei monede reprezintă de fapt nivelul creditului. Pentru că moneda se sprijină pe totalitatea depozitelor băncilor comerciale la banca centrală, ori depozitele sunt depozite de garantare a creditelor. Este o construcţie destul de aberantă. Care are efecte şi în continuare şi nimeni nu vrea să renunţe la ea pentru că vorbim de sume uriaşe în 7
Proiecte pentru un nou mandat
joc. Dacă în 2008 estimam că minimul o să fie undeva între 2015 şi 2016, acum cred că merg puţin mai departe cu un an, doi. Din păcate aceste lucruri nu depind de România în niciun fel. Acestea depind doar de doua supraputeri, de SUA şi de UE, pentru că tot restul monedelor, în afară de dolarul american, euro, francul elveţian, lira sterlină şi yenul japonez, ocupă 2% din masa monetară a lumii. Asta nu înseamnă că noi nu am avut atunci o şansă să preluăm altfel impactul crizei. După patru ani, după ce am văzut cum au evoluat lucrurile, eu rămân la părerea mea din 2009 că trebuia să abordăm economic şi nu monetarist criza.
M.S.- Şi acum plonjăm într-un nou mandat pe fondul acestei crize economice şi sociale, foarte complicat. V.P.- Hai să vedem un lucru. Industria de care m-am ocupat eu de 12 ani încoace, a fost singura industrie care în criză a crescut constant. Asta înseamnă că dacă ştii să mizezi corect şi ştii să stimulezi corect lucruri viabile, ele îşi găsesc o dezvoltare firească chiar şi în perioade foarte dificile economic. Asta înseamnă că dacă am mai avea un domeniu, două care să aibă acelaşi ritm de creştere şi care să aibă aceeaşi forţă la export pentru că şi forţa la export a crescut foarte mult în domeniul acestei industrii, lucrurile ar putea să fie mai bune pentru toată lumea. Din taxele şi impozitele pe 8
care le plăteşte industria asta beneficiază mult mai mulţi decât cei care sunt în industrie. Gândiţi-vă la un lucru foarte simplu: industria de IT şi de Comunicaţii în care lucrează cel mult 100.000 de oameni se apropie foarte mult ca volum de 10% din PIB. Spre deosebire, de exemplu de agricultură care în cel mai bun an al ei cu 30% din populaţie a realizat 13% din PIB. Sigur asta nu înseamnă să abandonăm agricultura. Dar, de exemplu, Statele Unite, care este cel mai mare producător agricol al lumii, are ponderea în PIB a agriculturii de 1%, forţa de lucru angrenată este de 1% iar acolo lucrurile sunt perfect echilibrate. Până la urmă asta ne arată că vorbim de o tehnologizare foarte mare şi de o concentrare foarte mare a terenului. Noi nu suntem deloc în situaţia aceasta şi nici nu cred că o sa fim vreodată. Când alegi un domeniu pe care să mizezi, adică în care să investeşti ca stat trebuie să ai în vedere trei lucruri: să ţi se potrivească, să ai resurse
pentru el iar domeniul să aibă valoare adăugată mare. Dacă valoarea adăugată este mică, investiţia pe care o faci este proastă. Ori în IT valoarea adăugată s-a dovedit a fi mai mare decât credeam noi când am pornit tot programul acesta. Resurse am avut şi ni se potrivea. Dacă mâine vrem să ne ocupăm de biotehnologii, poate avem câţiva oameni pregătiţi, nu ştiu dacă ni se potriveşte, dar resurse financiare sigur nu avem. Depinde de domeniul pe care ţi-l alegi. Ideea că poţi să faci de toate e absurdă, nici măcar statele mari nu fac tot, este o idee perdantă. Acum vreau să lansez un program naţional mare pentru imprimarea 3D. Este o tehnologie relativ veche (din 1979), dar primele 3D printere au fost realizate la sfârşitul anilor ‘80. În momentul de faţă vorbim deja de a treia - a patra generaţie de printere, deja au apărut şi printere de uz casnic. În zonă de fabricaţie aditivă s-au făcut paşi foarte importanţi. Ele pot realiza obiecte din plastic, 9
ceramică, metal. Interesant este că printează cu părţi mobile cu totul asamblat dintr-o singură printare. Ai obiectul finit la sfârşitul printării. Acest procedeu a pătruns şi în domeniul medical, în 2001 fiind printat primul rinichi care s-a transplantat la un om care trăieşte şi astăzi. Între timp a apărut şi o a doua generaţie de printere 3D medicale care printează pentru leziuni, direct pe om în sala de operaţii. Se printează case, pe un sistem vectorial, se printează ciocolată, se printează sandwich-uri etc. Un printer 3D de uz casnic, produs acum 3 ani de HP costă în jur de 700 de dolari, consumabilele însă sunt foarte scumpe, pentru că există o singură fabrică mare în Germania care produce materia primă. Tehnologia aceasta este una distruptivă. Ea va avea efecte asupra societăţii umane, în zece ani de acum înainte, probabil la fel de mari ca cele pe care le-a avut focul. Pentru o ţară cum e China, această tehnologie înseamnă o mare nenorocire, China a mizat pe fabricaţie cu 10
oameni şi fabricaţia aceasta se cam termină. Va rămâne la sfârşitul poveştii ca o ţară care practic a avut o economie de sacrificiu. Seamănă foarte mult cu ceea ce a făcut România când era grânarul Europei şi producea cu 90% din populaţie, ţinută la ţară, hrană ieftină pentru o Europă care se industrializa şi avea nevoie de unii care să-i asigure hrana la un preţ cît mai mic. Pentru o ţară ca România, însă, apariţia 3D printerelor şi a fabricaţiei aditive reprezintă o mare şansă pentru dezvoltarea economică şi reindustrializare. Producţia de obiecte este şi va deveni din ce în ce mai mult o problemă de producţie de proprietate intelectuală, pentru că printerul poate să printeze orice, problema este cine gândeşte şi proiectează pe calculator ce are imprimanta de realizat. Accentul se va pune din ce în ce mai mult pe ce ştii să faci, pe ce meserie ai şi cât de creativ eşti... De ce am ales acest proiect-program, odată pentru că ni se potriveşte, avem deja
baza IT-ului pe de o parte şi avem pe de altă parte suficient de multe cunoştinţe în zona ştiinţelor inginereşti. Şi mai avem ceva foarte important. Avem Instititul de Laser care este cel mai puternic din Europa şi care are în spate o şcoală foarte bună, iar partea activă a unui 3D printer este laserul. Avem şi Instititul „Petru Poni” de la Iaşi, Institutul de Microtehnologii din Bucureşti şi o serie de centre de cercetări private, care au patente în domeniul fabricaţiei aditive sau a unor materiale noi care se folosesc în 3D printer. De exemplu se folosesc granule de aluminiu îmbrăcate în nylon. Deci ne plasăm destul de bine în zona producătorilor de tehnologii pentru utilaje şi materii prime. Aş menţiona aici că printre cercetărorii români care se ocupă de aceste domenii se găsesc trei armeni, fraţii Gabriel şi Victor Poladian, la Bucureşti şi Maricel Agop la Iaşi. Industria emergentă despre care vorbim este un tren pe care trebuie şi putem să-l prindem. 11
Pe de altă parte trebuie să creăm muncitorii care vor produce obiectele, inginerii pentru acest proces, designerii pentru asta. Asta presupune un program educaţional pe care dacă nu-l pornim acum va fi prea târziu. Nu vorbim de un proiect care este foarte departe. Naţiunile care ştiu acest lucru bine, deja se pregătesc temeinic în această direcţie. Gândiţi-vă că un copil care este astăzi în clasa a V-a va termina facultatea întro lume dominată de fabricaţia aditivă. M.S. - Ce susţinere crezi că vei avea pentru acest proiect, mă refer nu la votanţi, ci la colegii tăi din Parlament. V.P. - Eu am avut noroc cu faptul că foarte puţini se pricepeau şi foarte puţini şi-au băgat nasul. Aşa a crescut industria de IT. În zona IT va trebui să mai facem nişte reglaje majore. Pentru că noi în momentul de faţă începem să avem competiţie mare pe
modelul acesta de fabrică de soft din zona Americii Latine care aduce tineri foarte bine pregătiţi. India e foarte bună în zona de servicii, India nu scrie soft bine, n-au făcut niciodată asta. America Latină, în schimb, scrie soft bine şi e foarte periculoasă pentru modelul pe care-l avem în acest moment. Va trebui să facem un efort de translatare a industrie de IT pe care o avem astăzi către modelul de centru de cercetare cu valoare adăugată foarte ridicată. Asta implică şi nişte măsuri fiscale noi. Va trebui să mă lupt din nou cu Comisia Europeană. Ultimul meci l-am avut acum doi ani şi a fost foarte dur. FMI-ul a înţeles imediat după ce i-am prezentat cifrele din contabilităţile unor firme, pentru că ei gândesc mult mai economic decât Comisia Europeană. Trebuie găsită soluţia de pârghie fiscală pentru balansul spre cercetare. În altă ordine de idei noi trăim într-o zonă unde nici măcar nu se patentează soft-ul, soft-ul se apără ca o operă literară, adică nu protejezi ele12
mentul de noutate. Asta este o prostie, dar prostia asta, din păcate, face ca patentele să crească în SUA, Japonia, Australia etc., iar în Europa să rămână în continuare la pământ. Ceea ce am de făcut acum este mult mai complex, dar sper să reuşesc şi de data aceasta. M:S:- Şi al treilea proiect ? V:P:- Al treilea lucru pe care vreau să îl fac, vreau să iniţiez un proiect de insule energetice pentru localităţile mici şi izolate, în special cele din Deltă. Acolo problema asigurării unui trai de secol XXI e una foarte serioasă şi din nou tehnologia poate să sprijine. Mă refer în acest sens în crearea unor reţele de curent continuu alimentat cu ajutorul energiei solare care să asigure pomparea apei potabile, iluminatul public şi consumul casnic în localităţile mici, izolate.
M.S.- Acestea sunt, deci, cele trei direcţii pentru populaţia României pe care vrei să mergi în următorii patru ani... V.P.- Da, alături de ceea ce vreau şi voi face la nivelul Uniunii Armenilor. M.S - La nivelul Uniunii vor continua, deci, proiectele: scanarea documentelor, arhivele, şcoala. V.P. - Da şi în acelaşi timp trebuie să ne preocupăm şi de conservarea, printr-o reţea muzeistică, făcută cu cap, a lucrurilor în care putem să prezentăm şi tot ceea ce am scos în zona virtuală. Avem foarte multe lucruri de arătat. Pe mine m-a surprins cât de puţin ştiu armenii din lume despre noi. Deja acest lucru trebuie să fie abordat foarte serios. Nu suntem o comunitate marginală în Diaspora, din contră. Noi avem şansa ca ieşind acum în lume prin intermediul tehnologiei virtu-
ale să ne facem foarte uşor şi bine cunoscuţi. Foarte mulţi care văd acest lucruri sunt uimiţi de ce văd. Anul acesta am început o serie de programe care s-au dovedit a fi de succes, este foarte important să angrenăm tineretul în tot ceea ce facem. Noi nu mai suntem tineri, chiar dacă ne simţim aşa. De exemplu am avut evenimente care au fost sută la sută gestionate de tineri şi care au ieşit foarte bine, au fost evenimente grele, cred că trebuie mers şi în continuare pe aceeaşi linie. În sfârşit după ce am făcut descentralizarea bugetului filialele au început să aibă activităţi foarte serioase. Lucrul acesta trebuie încurajat în continuare foarte mult pentru că nimeni nu ştie mai bine ce-i de făcut acolo, la nivelul fiecărei comunităţi, decât cei care trăiesc în comunitatea respectivă. Eu sunt încântat, de exemplu, de faptul că avem în momentul de faţă oameni care îşi doresc să înveţe limba armeană în toate comunităţile noastre. Sunt încântat că foarte mulţi tineri au învăţat să danseze şi să 13
cânte armeneşte. Sunt lucruri importante. Sunt încântat că la evenimentele pe care le avem pretutindeni participă din ce în ce mai mult armeni din întreaga ţară. Aş fi şi mai încântat dacă venind la şcoală ar începe să cunoască istoria poporului nostru, să înceapă să aibă mai multe cunoştinţe despre religia armeană, despre ritul armean. Trebuie reluate serile culturale La armeni acum la noul sediu al Centrului Cultural Armean. La aceste seri culturale vor putea participa, în curând, armenii din toate localităţile în care vom instala sistemul
de comunicare pe care-l implementăm acum pentru şcoală. Până la sfârşitul anului viitor în toate filialele va exista infrastructura tehnică necesară. Ştiu că am un program şi că vor fi condiţii mai grele pentru a-l duce până la capăt deoarece criza se va accentua. Ştiu însă că am alături de mine o comunitate armeană mult mai activă decât în anii trecuţi, specialişti IT mult mai motivaţi decât în anii trecuţi şi foarte mulţi oameni interesaţi şi pasionaţi de nou. Împreună cu ei tot ceea ce stă scris aici se va realiza.
14
Pentru o ţară ca România apariţia 3D printerelor şi a fabricaţiei aditive reprezintă o mare şansă pentru dezvoltarea economică şi reindustrializare
15
VOTEAZĂ CANDIDATUL UNIUNII ARMENILOR DIN ROMÂNIA LA ALEGERILE DIN 9 decembrie 2012 PENTRU PARLAMENTUL ROMÂNIEI