TRANDAFIRUL DE LA MIT LA MILENIUL III

Coperta I: François Boucher – Portret Madame de Pompadour Coperta IV: Hakob Kojoyan – „Natură moartă cu trandafiri”, 1955

REDACŢIA ARARAT Redactor şef :

Mihai STEPAN-CAZAZIAN

Tehnoredactare :

S.C. ARARAT S.R.L

Pagină web : www.araratonline.com e-mail : redactia@araratonline.com Adresa redacţiei: Bd Carol I Nr. 43, Bucureşti - 2 Tel. / Fax: (4021) 314.67.83 ISSN 2668-8298 ISSN-L 2668-8298 Tiparul executat la ARARAT s.r.l.

TRANDAFIRUL DE LA MIT LA MILENIUL III

Dr. Simona Condurǎțeanu

Alexei Antonov - Trandafir

Introducere

Lucrarea reprezintă un eseu legat de prezenţa ”trandafir­ ului” în arta şi civilizaţia Lumii Vechi a Europei, Asiei şi nordului Africii. În această privinţă s­au scris de­a lungul vremii mii de pagini şi este dificil să nu cazi în plasa unor interpretări eronate ori a unor omisiuni valoroase. Mi­am propus să fac o scurtă tre­ cere în revistă a frumuseţii, reprezentării şi utilizării rozelor într­ o epocă când maladiile de orice fel tind să clatine echilibrul su­ fletesc şi social. O rază de lumină şi destindere sunt necesare când apar momente de suspiciune şi derivă pentru a depăşi ob­ stacolele. Completările de orice fel aduse de cei interesaţi pot îmbogăţi patrimoniul uman.

5

6

Scurt istoric referitor la prezenţa trandafirilor în Lumea Veche

Amprentele petalelor de trandafir pe cărbunii fosili indică existenţa lor diaintea apariţiei omului acum 50—35 milioane de ani în diferite regiuni printre care şi Asia Centrală, de unde acesta s­a răspândit în emisfera nordică. Un exemplu al importanţei trandafirului pe toate treptele civilizaţiei îl oferă şi imaginea lui pe o medalie de argint veche de 7000 de ani, descoperită de arheologi în zona munţilor Altai din sudul Siberiei (P. B. Agopian, 2010). Trandafirul, cea mai veche plantă cultivată mai ales în scop decorativ, s­a bucurat din timpuri ancestrale de o largă pop­ ularitate în primul rând datorită valorii sale estetice şi a parfumu­ lui emanat, calităţi care l­au identificat adesea nu numai cu iu­ birea dintre semeni, dar şi între specii diferite, precum priv­ ighetoarea şi trandafirul cântate de poeţii Orientului. După sedentarizarea populaţiilor nomade şi apariţia unor organizaţii 7

socio­economice ierarhizate, au răsărit primele grădini cultivate de dimensiuni apreciabile apropiate templelor, palatelor conducătorilor şi locuinţelor oamenilor înstăriţi. Printre cele mai vechi referiri la roze, tăbliţele de lut din perioada regelui Sargon I (2334­2279 î.H.), găsite de arheologi la Ur şi Akkad, atestă că suveranul imperiului Akkadian adusese în Mesopotamia smo­ chini, viţa de vie şi trandafiri. Trandafirii decorau şi celebrele Grădini Suspendate ale Semiramidei din Babilon, construite de regele Nabucudonosor al II­lea pentru soţia sa (605­562 î.Hr.), considerate drept una dintre cele 7 Minuni ale Lumii Antice, datorită frumuseţii şi varietăţii plantelor cultivate, precum şi a noutăţilor tenhice legate de aspectul şi îngrijirea lor. Istoricul grec Diodor din Sicilia (80­24 î.Hr.) arată că ele ocupau o suprafaţă de 15 000 m2; erau dispuse pe 4 terase până la 77 m înălţime şi se irigau cu apa fluviului Eufrat.

Trandafirul (Familia Rosaceae), considerat cea mai răspândită plantă ornamentală, se prezintă ca o tufă perenă cu tulpini destul de viguroase şi numeroşi ţepi protectori. Iniţial flo­ rile sunt de tipul 5 – 5 petale colorate alcătuiesc corola apărată de caliciul format din 5 frunzuliţe/ sepale verzi; diametrul aces­ tora variază de la 4 cm – R. indica/ R. chinensis (fl. albe­purpurii) până la 8 cm – R. rugosa ş.a. Înălţimea tulpinii, ce porneşte de la 15 cm – Rosa cinnamomea (flori roşii) poate atinge 1,5 m ­ R. eglanteria (fl. albe­roşii), R. foetida (fl. galbene), 2 m ­ R. rugosa (fl. roşii închis) şi 3 m ­ R. canina (fl. roz­albe). Tulpinile speciilor urcătoare pe diverşi suporţi naturali ori spaliere se ridică până la 3 m ­ R. banksiae, R. multiflora, R. odorata. Sortimentul floricol s­a îmbogăţit în timp prin selecţii, hibridizări şi ameliorări

plecând de la speciile sălbatice frumos colorate şi mirositoare precum Rosa canina, numită roză în diverse limbi: română ‐ măceş, rujă, răsură, trandafir câinesc; engleză ­ rose dog; armeană – vart etc. Astfel, până acum s­au obţinut peste 30 000 de soiuri crescute în grădini, sere şi ghivece, printre care şi cele bonsai, al căror preţ de transport şi vânzare fac din această ocupaţie una permanent rentabilă. În Spania datorită spaţiului restrâns, există grădini de perete, unde numeroasele ghivece cu roze şi alte plante, ce ocupă parţial curtea, sunt agăţate în număr mare pe faţadele micilor clădiri. Aceste grădini originale fac parte din Patrimoniul Umanităţii.

Florile au fost asociate din străvechime cu recuzita vrăjitoriilor legate de dragoste, prin care femeile, dornice să afle numele ursitului, botezau trei frunze verzi de trandafir cu nume masculine, iar alesul era cel al cărei frunză rămânea verde mai multă vreme. Mitologia vestică arată că trandafirul s­a născut din sângele zeilor îndrăgostiţi de muritori, în vreme ce tradiţia estică le arată provenienţa din iubirea pământenilor. Legate de frumuseţea şi diversitatea naturii sunt făpturile divine greceşti ­ Adonis, Narcis, romane – Flora şi Graţiile, frigiene –Attis, indi­ ene – Maytreya, chineze – Dashihzhi ş.a. Culoarea florilor oferite celorlaţi oameni indica adesea: un cod, o parolă, carac­ terul şi intenţiile posesorilor, devoţiunea şi credinţa religioasă creştină, dragostea spirituală mai de grabă decât cea fizică (J. Barrau, 2002). Povestirile evocă trandafirul alb ca o amintire a virtuţilor omenirii într­o Epocă de Aur, ce sugera puritatea, vir­ ginitatea, inocenţa, adoraţia spirituală, în vreme ce floarea roşie proclama pasiunea şi suferinţa în dragoste. Tradiţiile bisericii au 9

Arras cu monograma regală SA, cu doi satyri

văzut în trandafirii roşii o amintire a sângelui vărsat de Cristos, în vreme ce florile albe erau simbolul pietăţii şi sfinţeniei Fe­ cioarei Maria. Coroniţele de trandafiri erau purtate atât de sfinţi, cât şi de miri împreună cu naşii lor la rostirea legămintelor.

Renaşterea a reînviat sensul păgân al rozelor, limbajul florilor ex­ prima afecţiunea, iar culoarea roşie a devenit sinonimă cu iu­ 10

birea. Soiurile de trandafiri originare din zonele calde şi însorite ale emisferei nordice (Europa, vestul Africii, Asia Mică şi Centrală), cultivate de asemenea în scop terapeutic şi culinar, au constituit subiectul favorit al operelor literare, artelor vizuale, cântecelor, proverbelor, au inspirat alegerea numelor proprii.

Simphorien Champier a creat gravura Discurs asupra virtuţilor trandafirului Rosa gallica (1514, Paris). În insula Creta, la Knossos, fresca Pasărea albastră din palatul regelui Minos (1600 î.H.) ilustrează un trandafir porto­ caliu cu 6 petale. Tot acolo, reprezentativ pentru stadiul avansat al dezvoltării Civilizaţiei Minoice, s­a găsit “o factură” privind livrarea uleiului cu miros de trandafir (sec. XII î.H.).

Reprezentanţii Greciei antice au oferit numeroase exemple referitoare la roze. Celebrul Homer (sec. IX­VIII î.H.) aminteşte în poemul Iliada trandafirii de pe scutul războinicului Ahile.

Poeta Sappho (600 î.H.; insula Lesbos) numea trandafirul – “Regina florilor”. Reputatul istoric, literat şi călător Herodot din Halicarnas (490­420 î.H.), a evocat trandafirii parfumaţi cu 60 de petale din grădinile regelui frigian Midas (Asia Mică). Părintele botanicii, filozoful Teofrast (372­282 î.H.), autorul primei atestări a trandafirului sălbatic R. gallica din Grecia, descrie două soiuri “rhodon” cu flori involte şi “kynosbaton” cu flori simple. El arată că în Egipt, înflorirea acestora în Aprilie preceda cu două luni pe aceea din Europa. Filozoful Epicur (341­270 î.H.) a înfiinţat la Atena o vestită grădină de trandafiri în cadrul şcolii “Grădina” pe care o conducea. Dioscoride medic, farmacolog şi botanist (sec. I d.H.) în lucrarea Materia Medica (6 volume) specifică folosirea rozelor în farmacopee. În insula Rhodos, renumită pen­ 11

Crearea de cununi de trandafiri de către mai mulți Cupidoni și Psyches, pictură pe zid, Pompei

tru trandafiri, aceştia erau reprezentaţi pe monezi. Grecii cre­ deau că florile purtau noroc, atrăgeau zânele bune şi îndepărtau răul. Ei şi romanii preparau din petale parfumuri, uleiuri şi doc­ torii (fructele conţin vitamina C).

Exponenţii de seamă ai culturii Romei antice s­au impli­ cat de asemenea în probleme horticole. Ovidius P. N. (43 î.H.­18 d.H.) menţiona admirativ trandafirii de Enna (Sicilia). Săpăturile efectuate după jumătatea sec. XVIII în oraşele Herculanum şi Pompei, conservate sub lava depusă de erupţia Vezuviului (anul 79 î.H.), au descoperit splendide fresce cu grădinile de trandafiri – ex. Casa Brăţării de Aur ş.a. Plinius cel Bătrân (23­79 d. H.), autorul Istoriei Naturale, descria 12 tipuri de trandafiri, printre care Rosa gallica, R. alba, R. damascena, R. centifolia. Ultimul, poreclit “trandafirul varză” datorită aspectului globular al corolei, ce trăieşte în stare sălbatică în estul Mt. Caucaz, era pre­ lucrat pentru obţinerea apei de trandafiri. Diverse soiuri, folosite 12

la realizarea parfumurilor, cosmeticelor şi poţiunilor în scop me­ dicinal şi magic, au fost introduse datorită extinderii teritoriilor prin cuceririle imperialilor. La sud de Neapole, la Paestum erau culturi comerciale de trandafiri – roseta. Pentru a satisface cer­ erea masivă de roze, romanii aveau mai multe centre horticole, unde culturile forţate se irigau chiar şi cu apă termală (J. Barrau, 2002). Rosarii se numeau grădinile private ale patricienilor, dar şi cele publice, al căror număr trecea de 2 000 la Roma (476 d.H.). În Antichitate exstau legi ce reglementau utilizarea florilor ca parte a ceremoniilor religioase, dar şi la ocazii festive trans­ formate adesea în orgii, când petalele umpleau cupele cu vin, bazinele cu apă, cădeau din plafoane, se presărau pe podele, mobile şi pe străzile străbătute de împăraţi şi armatele victo­ rioase. Coroanele de trandafiri împodobeau cezarii şi se atârnaui deasupra meselor de conferinţe simbolizând astfel taina discuţiilor purtate. Nero a folosit la una din agape peste 200 000 de flori, care de altfel apăreau în fresce şi numeroase sculpturi.

Rozele decorau pe mirii claselor avute aidoma imaginilor cu Venus şi Cupidon şi erau prezente la sărbătorile ce omagiau zeităţile Flora şi Hymen. Trandafirul era elementul definitoriu al festivalului Rosalia din lunile mai şi iunie, când mormintele erau ornate astfel. Revoltat de asemenea excese, poetul Horatius Q. F. (65­8 î.H.) protesta contra extinderii culturii acestora în dauna celor cerealiere şi a livezilor. Mania grandorii şi exagerările no­ bilimii legate de trandafiri au determinat primii creştini să vadă în splendioarea florilor simbolul păgânismului şi al desfrânării.

Teologul, moralistul şi scriitorul Tertullian (n. 160 d.H.) a scris un volum împotriva trandafirilor (202 d.H.), iar Titus Flavius Clemens (150­215) interzicea creştinilor să se împodobească ast­ 13

SARYAN, MARTIROS (1880–1972), Trandafirii din Giumushges

fel. Totuşi, primii creştini nu au dat prea mare atenţie acestor opinii, cultura trandafirilor continuată cu moderaţie s­a asociat cu dragostea spirituală, puritatea, sacralitatea Fecioarei Maria, cu perfecţiunea feminină, dar şi cu ritualurile legate împodobirea mormintelor. În Armenia, de la prestigiul trandafirului numit vart(d), considerat “floarea roşie a iubirii” legendare, au derivat câteva nume­de persoane cu vechi tradiţii şi în România, unde aceştia emigraseră adesea – Vartic, Vartires, Vartanian ş.a. Petre Vartic a fost numit de voievodul Petru Rareş (1541) mare hatman al 14

Moldovei şi portarul Sucevei. Sărbătoarea Vart(d)avar/ Flacăra/ Strălucirea trandafirului un festival de sorginte păgână, de­ semna o zi a apelor, florilor şi recoltelor, când timp de 6 zile în luna iulie se organizau dansuri, agape, vânători ş.a. Lumea antică celebra atunci în oraşul Bagavan pe zeul Anului Nou ­ Amanor/ Vanatur/ Navasar şi pe iubita lui Astaghik zeiţa luminii, frumuseţii şi dragostei. Calendarul Bisericii apostolice armene a convertit numele de Vartavar pentru sărbătoarea creştină Schimbarea la faţă. Atunci oamenii din popor lansau porumbei şi se stropeau pe străzi sau în case cu apă obişnuită, dar mai ales cu cea de trandafir. Echivalentul festivităţii se întâlneşte în Româ­ nia – Transilvania şi Oltenia (jud. Dolj) adus de ciobanii transhumanţi. Grigor Narecaţi (951­1003) cel mai mare poet medieval armean, în poezia Vardavar scrie: “Părea diamant trandafirul,/ Din soare părea făurit,/ Din soarele­n ape topit/ Sub largile mării oglinzi./ Potop înfloreau prin grădini/ Miresmele florii iubirii…”. Ansamblul artistic armean din Bucureşti se numeşte Vartavar. În Iran, climatul uscat şi cald a determinat oamenii să vadă în grădină o oază de umbră şi prospeţime în contrast cu peisajul arid înconjurător. Loc de repaos pentru corp şi suflet, aceasta reprezintă imaginea paradisului terestru. Cuvântul “Par‐ adis” provine din termenul persan “spaţiu închis”, iar grădina, înconjurată de ziduri şi orientată spre interior, are în general patru râuleţe (canale), ce se întâlnesc în unghi drept la mijloc în punctul ce simbolizează “centrul lumii”. Pacea şi echilibrul su­ fletesc se regăsesc în contemplarea acestei frumuseţi geomet­ rice armonioase. Legenda grădinii persane este antică, iar is­ 15

toricul grec Xenofon povesteşte că tânărul împărat Cyrus cel Mare (550­529 î.H.) îşi desenase propria grădină cu arbori şi flori, dintre care trandafirul ocupa un rol esenţial. Cea mai frumoasă grădină, având un spaţiu geometric ordonat perfect, este la Şiraz.

Regularitatea desenului apare şi în India la grădinile mogule amenajate după modele persane. Tema iubirii dintre trandafir şi privighetoare tratată adesea în poezia persană, socotită de unii tipic persană; este frecventă şi în eposul armean din ţara vecină, iar problema întâietăţii abordării ei necesită studii aprofundate. În Egipt, trandafirii erau aproape necunoscuţi până la di­ nastia Ptolemeilor (sec. IV î.H.–I d.H.) de origine greacă, căreia îi aparţinea vestita regină Cleopatra a VII­a (69 î.H.­30 d.H.). Fresce şi diverse reprezentări florale apar frecvent din sec. VI d.H. Într­ un mormânt (170 d.H.) din Hawara (oaza El­Faiyum), arheologul englez W. F. Petrie (1888) a descoperit o cunună de trandafiri sacri ­ Rosa sancta apropiată speciei R. gallica cu flori roz, fapt ce probează cultura lor posibil încă de pe vremea lui Isus.

Petalele coroanei odată rehidratate şi­au revenit aproape de forma şi culoarea iniţială, iar seminţele s­au dovedit viabile.

Trandafirii obţinuţi astfel în condiţii de laborator sunt consideraţi cea mai veche specie existentă, apărută prin hibridizarea dintre R. gallica şi R. phoenicea, numită şi Trandafirul sfânt al Abisiniei (P. B. Agopian, 2010). În China, filozoful Confucius (551­479 î.H.) consemnează un împărat al dinastiei Chou care avea în bibliotecă 600 de cărţi privitoare la cultivarea rozelor, multe fiind utilizate la prepararea uleiului de trandafir, folosit în medicina tradiţională exclusiv de nobilime. Pedeapsa capitală se administra poporenilor, care 16

aveau chiar şi o cantitate infimă din acest produs. În grădinile imperiale şi nobiliare se creşteau soiurile: Rosa multiflora, R. odorata pentru ceai, R. chinensis, R. banksiae, R. xanthina.

Trandafirii din Japonia (sec. VIII d.H.) sunt menţionaţi în romanul Povestea lui Genji a scriitoarei Murasaki Shikibu şi poeziile Colecţiei Manyoshu. Dintre cele 8 specii la care se referă literatura naţională fac parte: Rosa multiflora, R. rugosa, R. lae‐ vigata, R. wichur, R. aiana aduse în Europa în sec. XIX. Trandafirii chinezeştii introduşi în Japonia, au mărit numărul soiurilor locale.

La început, ca şi în Europa, cultura rozelor era preocuparea majoră a claselor avute, însă după restaurarea Meiji (1868), aceasta a fost îmbrăţişată entuziast de publicul larg, iar numărul importurilor de noi specii este ascendent. Japonezii preferă trandafirii roşii, galbeni şi albi. Varietatea de culoare galbenă Doburoku Bara, care nu exista în Europa şi America înainte de sec. XX, era cultivată în Japonia de peste 200 de ani. Rozele în­ floresc acolo primăvara (mai), când au loc spectacole dedicate acestora, şi, toamna (octombrie). Cel mai mare eveniment orga­ nizat de Societatea Japoneză a Trandafirilor este Festivalul Trandafirului din Parcul Yatsu (est de Tokyo), unde sunt expuse şi premiate cele mai reprezentative creaţii. Japonezii, care cultivă şi specii bonsai, exportă trandafiri în China şi Coreea. Trandafirul roşu, considerat simbolul iubirii în zodiacul japonez, corespunde zodiei Balanţei din Europa. În lumea musulmană, ce include pe arabi, turci, mongoli ş.a., trandafirul era asociat masculinităţii. Legenda susţine că acesta provenea din sudoarea profetului Mahomed în drumul său spre Rai; iar ca urmare chiar şi petalele erau pios ocrotite.

17

Cuvântul persan şi turc gul/ floare, trandafir (lb. română) este apropiat de ghiul/ spirit. Cucerirea Imperiului persan (sec. VII) de către arabi şi a Constantinopolelui (1453) de turci au con­ tribuit la răspândirea din India până în Europa a unor noi soiuri provenite din Asia Mică, Caucaz şi Persia. Portretul în care Sul‐ tanul Mehmet al II‐a Cuceritorul miroase un trandafir, de veneţianul Gentile Bellini (1475; M. Palatului Topkapî, Istanbul), este relevant pentru preţuirea de care se bucura parfumul rozelor. Trandafirul de Damasc, apreciat pentru mirosul său 18

pătrunzător, a fost utilizat în cosmetică, alimentaţie şi medicină ­ aromoteapie. Pereţii şi cupolele moscheilor, minaretelor, medreselor (şcoli coranice), mausoleelor din Şiraz (Iran), Samarkand, Buhara (Uzbekistan) şi palatelor precum Golestan (Teheran; Iran) sunt acoperiţi de mozaicuri şi panouri din plăci ceramice încântătoare, al căror desen multicolor redă plantele cu multă acuarteţe. Cultura rozelor s­a dezvoltat din sec. IX în India şi Egipt. În Asia Centrală mogulii tătari, urmaşii lui Tamerlan (1336­1405) cinsteau trandafirii, care făceau parte din religia, poezia şi arta lor. Din acele regiuni rozele au pătruns în Kashmir, iar specia cu “100 de petale” era renumită în tot Orientul. În Iran se cultivă trandafirii galbeni R. foetida, R. persica, şi, roşii R. web‐ biana, R. hansa. Hansa, ai cărei boboci sferici, purpurii sunt grupaţi pe ramuri scurte în buchete de 3­7 exemplare, este o specie ideală pentru prepararea uleiurilor parfumate, siropurilor şi dulceţurilor. Strălucita personalitate persană Avicenna/ Ibn­ Sina (980­1037) născut la Buhara, cel mai faimos medic, filozof, muzician şi poet, autorul lucrării Canonul medicinii şi al enciclo­ pediei Cartea tămăduirii, citează printre plantele medicinale pe Rosa foetida şi R. damascena. Împăratul franc Carol cel Mare/ Charlemagne (742­814) a ordonat cultivarea trandafirilor în grădinile cetăţilor şi castelelor medievale. Impresionaţi de calităţile multiple ale rozelor cavalerii cruciaţi, printre care s­a numărat Robert de Brie (1254), au adus în Europa din Persia şi Siria (sec. XII) trandafirul din Damasc. Albertus Magnus (1193­1280), teolog şi filozof ger­ man a descris trandafirii spontani şi un soi cu 50­60 de petale albe. Comerţul cu India, China şi Japonia a îmbogăţit paleta 19

speciilor cultivate în Franţa (sec. XIII –XIV), Anglia etc. Istoria An­ gliei consemnează Războiul celor Două Roze (1455­85), o luptă dinastică între susţinătorii a două familii, ale căror embleme erau trandafirii albi ­ Casa York şi cei roşii ­ Casa Lancaster. Henry Payne (1868­1939) a ilustrat Legenda Războiului Rozelor (City M., Birmingham). Din conflictul încheiat prin căsătoria reprezentanţilor celor două facţiuni, a rezultat dinastia Tudor din care provenea regina Elisabeta I, care a încorporat trandafirii în planurile şi emblemele personale.

Apa şi uleiul de trandafiri rezultate prin distilări au intrat în compoziţia parfumurilor şi pomezilor încă din Antichitate. În sec. XVI s­a obţinut prima dată uleiul de trandafir prin distilare dublă; din 1 500 flori rezultă 1 g de ulei, iar pentru 1 litru de ulei sunt necesare 3­5 tone de flori. Printre cei mai importanţi producători de uleiuri de trandafiri sunt: Bulgaria, Turcia, Maroc, Iran, Franţa, Italia. Substanţa respectivă participă la re­ alizarea parfumurilor: Nina Ricci, Chanel, Christian Dior, Kenzo, Givenchy şi Gucci. Cultura rozelor a fost introdusă (sec. XVII) în Bulgaria pe “Valea Trandafirilor” a râului Tundja, afluentul Mariţei. Regiunea, situată între munţii Balcani şi Sredna Gora din centrul ţării, beneficiază de un climat blând propice plantelor, mai ales pentru R. damascena importată din Turcia şi Asia de Sud, din care se extrage esenţa folosită în farmacopee şi par­ fumerie. Festivalul trandafirilor are loc anual în oraşul Kazanlâk.

20

Simbolistica religioasă Trandafirul, utilizat ca talisman sau obiect sacru a fost oferit drept omagiu zeilor din străvechime. Considerat regele flo‐ rilor, acestuia i s­au conferit numeroase atribute: dragoste, roşu, inimă, flacără, pasiune, dorinţă, parfum, delicateţe, dulceaţă ş.a.

Coroanele de trandafiri purtate la ocazii speciale facilitau comu­ nicarea cu divinitatea. În Roma antică, festivalul rozelor – Rosalia se celebra anual primăvara. Religia iudaică învaţă mirii să–şi aşeze pe cap o coroniţă de roze, obicei prevalent de asemenea în vechea Persie, India etc. Planta este considerată simbolul bib­ lic ai purităţii Fecioarei Maria, al îngerilor şi sfinţilor. În creştinism la nunţi coroniţa de trandafiri albi, ce sugera virtutea feminină, era prezentă la rostirea jurămintelor de uniune spirituală cu Isus Cristos. Sfinţii sunt portretizaţi adesea cu o coroană de roze, ca în tabloul lui Piero de la Francesca (1410­90) – Botezul lui Isus Cristos (National Gallery, Londra). În religia catolică floarea este componenta esenţială a Rosariului/ metania/ mătănia, care alăturat Fecioarei Maria face parte din ritualul venerării acesteia.

Rosariul, alcătuit dintr­un şirag cu 59 de mărgele dispuse într­o anumită ordine, se termină cu o cruciuliţă, iar prefirarea acestora între degete corespunde numărului de rugăciuni Tatăl nostru şi Ave Maria rostite de credincioşi. Folosirea mătăniilor este o practică veche şi în alte religii ale lumii – hinduism, budism, islam. Trandafirul de aur, simbolul Învierii Domnului Isus Hristos, este un alt obiect de cult catolic; exemplarul din Bale (sec. XI, Elveţia; expus la M. Cluny, Paris) este una din cele mai vechi reprezentări ale sale. Papalitatea oferă această distincţie biseri­ 21

22

Lorenzo Veneziano - Fecioara cu pruncul

cilor, locurilor de pelerinaj şi membrilor caselor regale ca o recunoaştere a serviciilor aduse bisericii. Sanctuarul Marian Şumuleu Ciuc (jud. Mureş, România), este al doilea din Europa, care a beneficiat de acest cadou oferit de Papa Francisc (2019).

Tulpina, cu frunzele trandafirului din argint 925 placat cu aur (24 carate) şi cele două flori din chihlimbar, stă într­o vază de argint cu stema papală realizată din aur. Acest obiect de cult se află la Vatican pe mormântul Papei Sf. Ioan Paul al II­lea. La polul opus este Crucea cu trandafir simbolul rozacrucienilor o societate ezoterică secretă europeană apărută în sec. XVII.

Roza vânturilor Roza Vânturilor este o reprezentare grafică în formă de roză a frecvenţei vânturilor pe 8 direcţii cardinale principale (N, S, E, V) şi intercardinale (SE, SV, NE, NV), precum şi a altor 16 orientări intercalate printre cele două anterioare (ex. SSE, NNE).

Totalul de 32 de direcţii serveşte la orientarea spaţială într­un anumit punct sau zonă.

Motivul trandafirului în artele vizuale ARHITECTURA – Este bine cunoscută rozasa (fr. rose, rosace; it. Rosone; germ. Fernsterrose; engl. Rose window, wheel­window), un vitraliu policrom de mari dimensiuni întâlnit frecvent deasupra portalului principal sau la extremităţile transeptului catedralelor catolice gotice. Forma ei circulară are 23

suprafaţa interioară împărţită prin muluri radiare sau diferite fig­ uri geometrice, rezultând modelul unui trandafir deschis. Ochi­ urile dintre mulurile de piatră sunt închise de vitralii policrome reunite prin baghete de plumb. Modelul simbolic de trandafir cu multe petale îmbină geometria cercului (perfecţiune şi par­ adis), roata (eternitatea), trandafirul roşu fără spini (dragoste şi martiraj) al Fecioarei Maria. Celebre sunt marile rozase ale do­ murilor din Franţa ­ Chartres (3 rozase, sec. XII­ XIII), Reims, Paris – Notre Dame, Sainte Chapelle, St. Denis, Orleans, Amiens, Beau­ vais, Strasbourg; Belgia – Anvers, Liėge; Italia – Orvieto, Florenţa, Parma; Elveţia – Berna (Sf. Vincenţiu, sec. XV), Austria, Germa­ nia, Marea Britanie; România ­ Biserica armeană din Roman are o rozasă de mici dimensiuni. Adevărate legende creştine vitraliile domurilor se compun din sute de scene biblice cu diferite mod­ ele şi personaje, răspândite pe zeci de metri pătraţi; la Notre Dame (Paris), diametrul rozasei atinge 13 m, rozasa nordică are 530 m2, iar cea sudică are 85 de medalioane cu subiecte diferite.

Costul ridicat al vitraliilor era plătit în general de oamenii bogaţi şi de corporaţii, reprezentaţi în panourile respective. În religia creştină rozeta sculptată în lemn sau piatră este un motiv deco­ rativ geometric circular cu marginile festonate, derivat din stilizarea florii de măceş. Aceasta poate fi un ornament liber cu relieful proeminent sau un ornament de panou în basorelief sau plat. Rozase se observă în centrul plafoanelor casetonate la tem­ plele antice; la plafoanele de unde pornesc nervurile bolţilor do­ murilor romanice şi gotice; în centrul tavanelor moderne; apli­ cate pe mobilier, porţi şi uşi. Numărul diviziunilor interioare ra­ diare diferă, dar cele mai frecvente sunt: 3­6, 8, 10, 12, 16. În or­ namentica medievală armeană rozeta este adosată peretelui 24

Martin Schongauer – Madonna în Grădina de Trandafiri 25

exterior sudic deasupra ceasului solar, la baza crucilor comem­ orative din piatră/ hacikaruri etc. În unele cazuri simbolul corolei cu 6­7 petale romboidale aminteşte: zilele creaţiei biblice, rănile lui Cristos pe cruce, Învierea şi Nemurirea. Alte posibile semnificaţii sunt de sorginte precreştină: soarele, lumea, mulţumirea, efemeritatea vieţii şi roata destinului. Decoraţia cu trandafiri sculptaţi a plafoanelor bisericilor medievale a născut expresia “sub rosa”. Stilizat în mare măsură şi adesea greu de re­ cunoscut, motivul rozei apare în lăcaşele de cult medievale din România: chenare de uşi şi ferestre, rozete ajurate, coloane cu trandafiri în buchete curgătoare, pietre tombale, faţade cu en­ trelacuri, unde se întrevăd motive armeneşti– Curtea de Argeş, Trei Ierarhi, Dealu, Cozia, etc. Un model aparte de sculptură în piatră, dar mai ales în ştuc, îl oferă exterioarele unor palate şi biserici muntene (sec. XVII), ce aparţin curentului arhitectural brâncovenesc. Decorurile unicat împrumutate din arta persană, ce prezintă panouri florale şi vaze cu trandafiri, înfrumuseţează şi interioarele monumentelor respective, precum şi frescele. Ex­ emple de acest gen întâlnim la Palatul din Potlogi (jud.

Dâmboviţa), bisericile Fundenii Doamnei, Sf Eftimie (Bucureşti) etc. Arhitectura neoromânească, promovată şi de maeştrii români de origină armeană Grigore Cerchez şi Cristofi Cerchez, etalează pe lângă modelele specifice artei româneşti şi orna­ mente de sorginte orientală – trandafiri, cupluri de păsări, en­ trelacuri.

Arhitectura islamică a preluat mitul trandafirului edenic la decorarea cu desene încântătoare a unor mozaicuri şi panouri ceramice multicolore, ce acoperă pereţi şi cupole de: moschei, 26

minarete, medrese (şcoli coranice), mausolee, palate, chiar şi hanuri începând cu sec. XII: Alhambra (Spania maură), Şiraz, Is­ pahn, Hweat, Tabriz (Iran), Samarkand, Buhara, Hiva (Uzbek­ istan), ş.a. Capodopera arhitecturii universale palatul funerar Taj Mahal din Agra (India) este plasat în mijlocul unor grădini pline cu arbori şi flori de­a lungul unor canale. În Palatul Golestan din Teheran (Iran), fostă reşedinţă regală situată pe locul citadelei Arg, floarea este lucrată în: piatră, ştuc, oglinzi, pietre preţioase, lemn; apare în mozaicurile plăcilor ceramice, picturi, fresce şi vi­ tralii. Edificiul model pentru arta islamică este alcătuit dintr­un complex de 17 clădiri, ce închide la mijloc un mic parc cu fântâni, bazine şi canale cu apă. Muzeu şi totodată reşedinţă oficială a înalţilor oaspeţi de stat, palatul figurează (2013) pe listele patri­ moniului istoric mondial. Apărute în diferite perioade istorice şi spaţii geografice, reconstruite în timp, prototipurile de­a dreptul încântătoare legate de roze au persistat cu puţine schimbări.

SCULPTURA ­ De­a lungul timpului trandafirii au fost modelaţi în cele mai diverse materiale: rocă (tuf, bazalt, calcar, marmură, coral), ştuc, lemn (mobilier, paravane ajurate, intarsii, cutii), ceramică, porţelan, metale şi pietre preţioase – bijuterii, os, fildeş, sticlărie, carton, hârtie, piele, ceară, coajă de ou, săpun, fructe (pepeni, dovleac), zahăr. Majoritarea sculpturilor religioase catolice, inclusiv coloanele de ciumă, (sec. XVII) ridi­ cate în amintirea teribilului flagel, înglobează motivul biblic al trandafirului. Printre maeştri germani, care au realizat altare din lemn decorate astfel se numără: Tilman Rimenschneider (1460­ 1531) – Altarul Sf. Sânge (Biserica Sf. Iacob, Rothenburg), Bis. Domnului (Creglingen), Altarul Madona (Bis. Maria im Wein­ 27

garten; Volkach – Bavaria); Weit Stoss (1440­1553) cu fii şi elevii atelierului său activi în Germania, Polonia, România (Transilva­ nia); Paul de Leutschau/ Levoca (Slovacia actuală; 1480­1546), care a lucrat şi în Transilvania etc. Antonio Canova a sculptat în marmură tema mitologică– Venus încoronând pe Adonis (1789; M. Canova; Possagno; Italia). De­a lungul timpului numeroase piese de feronerie şi orfevrărie decorativă Euro­Asiatică poartă amprenta rozelor: ace de păr, inele, coliere, medalioane, cercei, paftale, coşuleţe cu flori, casete ş.a. În Armenia, ţară muntoasă ce a adoptat creştinismul în anul 301, s­au sculptat cruci mai ales din bazalt şi tuf – khacikaruri, monumente comemorative plate, dreptunghiulare, înfipte direct în pământ sau aşezate pe diferiţi suporţi, ce amintesc de străvechii menhiri. Acestea au cioplite pe faţa vestică o cruce înconjurată de ornamente geometrice, florale – trandafiri şi zoomorfe sugerând veşnicia, imagini de sfinţi şi oameni. Khacikarurile, simboluri de frumuseţe, închinare şi recunoştinţă specifice culturii armene, sunt plasate în mănăstiri, curţile edificiilor, încrucişări de drumuri, cimitire, pereţi stâncoşi etc. Un exemplar de acest fel, lucrat de Artak Harmbard, se află la Constanţa (25.04.2017), ca semn de grati­ tudine faţă de România, patria adoptivă. Motivul decorativ al rozei poate fi admirat pe: monumentele funerare din piatră în cimitirele armeneşti, ancadramentele şi frizele vechilor biserici româneşti – Dealu, Curtea de Argeş, Trei Ierarhi, Cozia; unele de­ talii decorative ale Casei de Cultură Armeană Dudian (Bucureşti) etc. Sculptura ornamentală în lemn cu trandafiri se remarcă la: tronuri, jilţuri, strane, tâmple şi tablouri de altare, baldachine, tetrapoduri, obiecte de cult, paravane ajurate; mobilier din lemn de trandafir sau doar cu intarsii în cadrul altor esenţe.

28

Khachkar de la Biserica Pahlavuni (Hromka, după 1150), Armenia

29

PICTURA ­ MANUSCRISE PICTATE – Decorurile cu tran­ dafiri apar la miniaturile manuscriselor pictate religioase şi laice pe: arcade ornamentale, frontispicii, borduri şi litere ornate, ce însoţesc textele unor evangheliare, psaltiri, incunabule etc. Mo­ tivul trandafirului a îmbogăţit adesea cu mult rafinament miniatura medievală internaţională, iar tema este departe de a fi epuizată. ­ TABLOURI şi ALTARE – Artiştii europeni medievali şi renascentişti au apelat la imaginea trandafirului pentru a ilustra teme mitologice şi religioase ce reprezintă simbolurile biblice ale virtuţilor Fecioarei Maria, îngerilor şi sfinţilor. Totodată, trandafirii au însoţit imaginea diferitelor personaje laice pentru a le sublinia calităţile fizice şi spirituale. Maeştrii Ţărilor de Jos au strălucit în redarea florilor fie ca elemente decorative simbo­ lice ale subiectelor religioase, fie plasate în vaze ca buchete mul­ ticolore, acompaniate în plan secund de insecte şi moluşte, a căror prezenţă reflectă deopotrivă echilibrul, continuitatea şi versatilitatea în natură paralel cu trecerea inexorabilă a timpu­ lui. Omagiul adus splendorii rozelor a molipsit majoritatea celebrităţilor din aceste ţări. Belgia/ Flandra­ Jan Van Eyck (1395­1441) principalul autor al polipticului Altarul Mielului Mistic face parte din prima categorie (Biserica St. Bavon, Gand), unde numeroasele personaje aflate în peisaje armonioase sau în interioare venerează pe “Mielul lui Dumnezeu”/ Cristos strălucind în lumină. Jan Brueghel cel Bătrân “Velur” (1568­ 1625), a creat: magnifice vaze cu rafinate buchete de flori, ce­şi conservă prospeţimea indiferent de sezonul căruia îi aparţin; unele piese de mici dimensiuni ­ Natură moartă cu o ghirlandă 30

Sfânta familie, ulei, Mßnchen

31

de flori (M. de Artă, Bruxelles); cadrele florale ale unor imagini religioase. El a colaborat cu P. P. Rubens la tablouri, unde picta florile ­ Fecioara cu Pruncul într­o ghirlandă de flori (1620; M. München). Seghers Daniel (1590­1661), elevul precedentului, a continuat desenarea unor “cartuşe” cu teme devoţionale încon­ jurate de ghirlande florale: Ecce Homo (M. Vaticanului), Buna Vestire (M. din Kaunas, Lituania), Fecioara cu Pruncul (M. din Dresda). Printre pictorii dedicaţi rozelor s­au numărat: Ambro‐ sius Bosschaert (1573­1621) tatăl şi fii ‐ Ambrosius, Abraham, Th. W. Bosschaert, Frans Ykens, William van Aelst, Jacob van Walscappelle, Clara Peeters (1594­1657). Gaspar P. Verbruggen I‐ul (1635­81) a avut împreună cu fii un atelier foarte solicitat la Anvers; cartuşul cu Apollo cântând la chitară înconjurat de o ghirlandă de flori (M. Ermitaj) continuă o tradiţie de succes.

Multe din rozele redate cu precizie de flamanzi servesc botaniştilor la identificarea vechilor specii de Rosa centifolia, foetida, moschata (J. Barrau, 2002). Olanda – printre numeroşii plasticieni, care au pictat în special trandafirii, era Jan Davidszon de Heem (1606­83), socotit cel mai important pictor al generaţiei, care a influenţat creatorii din Franţa, Italia şi Spania.

Rembrandt van Rijn (1606­69) şi­a pictat soţia Saskia drept zeiţa Flora încununată de diverse flori (M. Ermitaj). Jan Van Huysum (1682­1749) – Vas cu flori, a urmat un traseu compoziţional apropiat precedenţilor, fiind apreciat într­un domeniu somptuos, decorativ şi rafinat. Rachel Ruysch (1664­1750) a pictat exclusiv vaze cu buchete de flori policrome, asimetrice, de o mare vital­ itate accentuată şi de prezenţa în decor a insectelor şi melcilor; datorită talentului aproape a reuşit să­l egaleze pe Huysum. Vin­ cent van Gogh (1853­90) pictor post­impresionist prolific a creat 32

Jan Brueghel the Elder – Flori în vază

33

multe tablouri cu flori, printre care – Trandafiri sălbatici, Vaza cu trandafiri albi ş.a.

Germania – Arta devoţională a fost promovată cu mult talent de :Şt. Lochner (1410­51) – Madona lângă tufa de trandafiri (1450; M. W. Richartz, Kȫln); Martin Schongauer (1430­91) ­ Madona în pergola de trandafiri (1473; Biserica Sf. Martin, Colmar); Mathis N. Grünewald (1455­1528)­ Fecioara din Stuppach (Biserica parohială); Lucas Cranach cel Bătrân (1472­1553) – Altarul Sf. Ecaterina (1501; colecţie privată). Flegel Georg (1566­1638) a fost primul artist german care s­a concen­ trat exclusiv asupra naturilor statice ­ Natură moartă cu flori (M. Ermitaj). În sec. XIX reunind pictorii germani, austrieci şi elveţieni apare Mişcarea Nazareenilor prima de acest fel din Europa cu profil antiacademic, ce promova arta medievală şi prerenascentistă în scop moral şi religios. Simbolismul trandafir­ ului apare în opera conducătorilor grupului ­ Peter von Cor‐ nelius, Franz Pforr şi Friedrich Overbeck– Minunea trandafirilor Sf. Francisc.

Italia – Lorenzo Veneziano autorul tabloului– Fecioara cu Pruncul şi trandafirul (1372; M. Luvru, Paris) a fost printre primii care a abordat imaginea trandafirului în acest context.

Piero della Francesca (sec. XV) a imortalizat în Botezul lui Cristos imaginea serafică a unui sfânt încoronat de roze. Andrea Man‐ tegna (1431­1506) ­ Fecioara Victoriei aşezată pe tron este încununată de o pergolă de trandafiri. Sandro Boticelli (1445­ 1510) a compus alegorii inspirate din Biblie cu diferite Madone cu Pruncul, îngeri şi sfinţi, dar şi din mitologie cu zeităţi serafice precum Naşterea lui Venus, Primăvara, Toamna ş.a.

34

Botticelli – Primăvara

înveşmântate şi încoronate de roze. Tiziano Vecellio (1477­1576) a zugrăvit­o pe Flora, senzuala zeiţă a naturii cu flori în mână.

Rafael Sanzio (1483­1520) a fost autorul inspirat al unor fresce împodobite cu roze la Villa Farnesina (1514) de lângă Florenţa.

Stefano da Zevio (sec.XV) şi Caravaggio (1606; Kunsthistorisches M., Viena) au creat câte un tablou intitulat Madona cu Rozariul.

Picturile cu Buna Vestire de Filippo Lippi, Gentile da Fabriano, Lorenzo Salimbini îl prezintă pe Arhanghelul Gabriel în faţa Fe­ cioarei Maria cu un buchet de crini şi trandafiri. Giuseppe Archimboldo (1527­93) a realizat portrete originale din combina­ rea florilor, fructelor, animalelor şi obiectelor – Rudolf al II­lea, Primăvara, Flora, Grădinarul.

35

Franţa – Guillaume de Lorris (1235) a scris alegoria medievală Romanul Rozei, continuat după 45 de ani de Jean de Meun, şi, ilustrat abia în 1460 (Biblioteca Naţională a Franţei, Paris). N. Poussin (1594­1665) a pictat o serie de pânze pline de bucuria vieţii, din care nu lipsesc alegoriile mitologice, sărbătorile populare şi trandafirii – Împărăţia Florei, Triumful Flo­ rei, Bacanale etc. Operele pictorilor sec. XVIII, ce aparţineau curentului Rococo precum Fr. Boucher şi H. Fragonard urmăreau tradiţia picturii decorative creată în perioada regelui Ludovic XIV. Tablourile lor, inspirate de mitologie sau prezentând personaje reale, emană bucuria vieţii în peisaje pline de vegetaţie sau într­ o intimitate de unde nu lipsesc trandafirii. Decorator neîntrecut, Fr. Boucher directorul manufacturii Gobelins a proiectat multe tapiserii după operele proprii. Protejatul frumoasei Doamne de Pompadour, favorita regelui Ludovic XV, el a redat­o simbolic înconjurată de roze. Trandafirul Fragonard cu flori mari roz pal poartă numele celui care a redat abundenţa rozelor din jurul per­ sonajelor în tablourile Leagănul, Declaraţie de dragoste ş.a. Elis‐ abeth Vigée Lebrun (1755­1842) a realizat tablouri rafinate în stil neoclasic cu Regina Maria Antoaneta şi trandafiri (1787; M. Palatului Versailles), Maria Cristina de Burbon (M. Naţional Capodimonte, Napoli). Dintre impresionişti şi post­impresioniştii sec. XIX­XX un loc important îi revine lui Claude Monet, (1840­ 1926) creatorul celebrei grădini de la Giverny, care a pictat ade­ sea trandafirii, printre tablourile sale numărându­se Grădina lui Monet, Femeie în grădină (2 replici la M. d’Orsay, Paris; M. Er­ mitaj, Skt. Petersburg) etc. Alţi contemporani iubitori ai rozelor au fost: Edgar Degas pictorul balerinelor împodobite cu trandafiri la centură şi decolteu, gratulate de public cu astfel de 36

buchete; Fantin Latour– Flori de vară şi fructe, Omagiu lui Berlioz; Auguste Renoir– Flori în vază; Paul Cézanne ­ Vaza ro­ coco; Ed. Vuillard – Cutie de culori şi buchet de trandafiri, Buchet de flori pe şemineu etc.

Marea Britanie – Printre portretiştii englezi, care au în­ corporat adesea motivul trandafirului în operele lor, s­a numărat Nicholas Hilliard (1547­1619) – Tânăr lângă un copac înconjurat de trandafiri (1588), Portretul reginei Elisabetha I (Walker Art Gallery, Liverpool). John S. Copley (1738­1815) a realizat cu mult realism şi fineţe Portretul lui Rebecca Boylston, în care trandafirii din coş au mai mult un rol decorativ decât sentimental. Pictorii curentul artistic Prerafaelit (sec. XIX), apărut tot ca un protest faţă de canoanele artei academice considerate rigide şi artifi­ ciale, erau interesaţi de poezia naturii. Dragostea pe care aceştia au arătat­o trandafirilor s­a materializat în lucrări pline de farmec şi culoare: Fata regelui, Pelerin la poarta trândăviei de Edward B. Jones (M. d’Orsay, Paris); Ofelia, John E. Millais(M. Tate, Lon­ dra); Mireasa, Dante G. Rosetti (M. Tate); Trandafirii din Helio­ gabalus, Lawrance Alma Tadema (col. Privată, Paris); Portretul lui Mary Frances Crane, Walter Crane (M. d’Orsay) ş.a.

Dintre fruntaşii Mişcării Art Nouveau, care au pictat trandafiri îi cităm doar pe cehul Alfons Mucha (1860­1939) – afişe, seria Anotimpurile; austriacul Gustav Klimt (1862­1918) a realizat imagini din Grădina mea, decoruri, imprimeuri textile ori rozele însoţitoare ale unor portrete.

37

România – este o ţară cu o climă temperată şi un relief variat propice floriculturii la diverse nivele şi implicit a trandafir­ ilor comparativ cu alte regiuni cu bioclimate reci sau excesiv de calde. Ca urmare, artiştii plastici şi ţesătorii de covoare au fost atraşi să reprezinte în creaţiile lor cu teme laice motivul rozelor, fie singular, fie asociat altor flori, omului, diferitelor păsări, flu­ turi, peisaje sau interioare. Arta religioasă de factură populară şi cultă a beneficiat de numeroase reprezentări grafice de mare calitate în cazul mnuscriselor miniate, icoanelor etc. Printre artiştii români mari iubitori de natură, dedicaţi şi pictării rozelor s­au numărat în sec. XIX­XX: Aman Th.– În parc; Petrecere cu lăutari; N. Grigorescu – Trandafiri; I. Andreescu ­ Trandafiri albi, roz şi roşii; Şt. Luchian ‐ Trandafiri albi în ulcică; C. Artachino ‐ Trandafiri sălbatici; E. Stoenescu, Rodica Maniu, Elena Popeea, A. Bălţatu, Gh. Petraşcu ­ Vas cu flori; Conrad Veleanu/ Vollrath tablouri intitulate Flori; N. Tonitza, Karoly Ferenczy – Grădinarii, Evlavie; D. Berea ‐ Velur roşu pe o masă şi o vază cu trandafiri, Vaza cu trandafiri pe o masă albă; Vază bleu pe terasă; Din cam­ era mea ş.a. Numărul imens al pictorilor români autori de naturi moarte cu trandafiri solicită o atenţie aparte.

Armenia – Krikor Hiltian a închinat lucrarea Flori (1929) unor roze splendide. Rusia – Trandafirii au fost un subiect mai rar abordat, deşi nu au lipsit ocazional; surpriza însă ne­o oferă dedicaţia generalului Alexei Antonov (1896­1962), care a pictat cu mare sensibilitate în culori vibrante roze solitare.

TEXTILE ­ Trandafirii apar brodaţi şi imprimaţi pe diverse textile, veşminte liturgice, tapete, broderii, dantele, însă cele mai spectaculoase imagini le oferă tapiseriile şi covoarele, a căror 38

Ștefan Luchian – Trandafiri

utilitate practică a fost confirmată pretutindeni. Tapiseriile având dimensiuni şi tematici variate, sunt ţesături decorative cu spe­ cific european, reproduse după cartoane pictate încă din sec.

XV­XVI la manufacturile din Belgia (atelierele Arras, Bruxelles, Bruges, Tournai, Lille, Valenciennes), iar din sec. XVII în Franţa (Fontainbleau, Aubusson, Gobelins) etc. Trandafirii apar figuraţi pe bordurile acestora, dar şi ca ornamente interioare adesea în jurul personajelor. Lucrarea realizată după alegoria franceză Roman de la Rose (sec. XIV) ilustrează aspecte ale vieţii private contemporane şi scene de vânătoare. Celebra suită a celor 6 tapiserii Doamna cu licornul, ţesute la Bruxelles (sec. XV; M. Cluny; Paris), reprezintă o alegorie legată de căsătoria nobilului 39

burgund Jean de Viste. Imaginile sugerează simţurile omului şi fidelitatea în dragoste, iar decorul repetat al acestora înfăţişează o grădină cu diferite flori, unde se desfăşoară activităţile a numeroşi actori. Cunoscute sunt seriile Groteşti, marcate cu monograma comanditarului “S A” a regelui polonez Sigismund August, executate la Bruxelles ­ atelierele Arras după desenele pictorilor C. Floris, C. Bos ş.a. (sec. XVI; M. Castelului Wawel; Cra­ covia); seria Cele patru elemente a fost ţesută de către Pieter van der Hecke la Bruxelles (1700) după cartoanele lui Ludwig van Schoor (M. de Artă şi Meserii, Zagreb; Croaţia). La manufacturile Gobelins (sec. XVII) s­au lucrat suite de tapiserii folosind car­ toanele pictorilor Fr. Boucher, Lebrun–Anotimpurile, Casele re‐ gale; Ch. A. Coypel – Aventurile lui Don Quijote ş.a. Rolul deco­ rativ al acestor “tablouri pictate cu acul” era să “îndulcească at­ mosfera” camerelor unde erau expuse, să transmită tacit anu­ mite mesaje, să marcheze poziţia socială şi culturală a propi­ etarului. Spre sfârşitul sec XIX multe tapiserii au început să fie ţesute mecanic (Aubusson). Aduse din Orient de negustorii ar­ meni, şi, nelipsite din costumul aristocraţilor polonezi până în sec XX, erau brâiele compuse din două paftalele de mătase/ “pasek” (lb. polonă) ornate cu roze. Broderii cu trandafiri apar în România pe stofele decorative medievale: dvere – broderii pentru uşi împărăteşti, iconostasuri; epitrahii – purtate la gât de cler; haine de ceremonie; acoperăminte de mormânt din catifea sau mătase ţesute cu fir de argint şi argint aurit, precum sunt acelea pentru doamna Maria de Mangop soţia voievodului Sf. Ştefan cel Mare (1477; Mănăstirea Putna), voievodul Ieremia Movilă (1606; Mănăstirea Suceviţa) ş.a. Broderii de acest fel au împodobit vestimentaţia boierilor şi voievozilor.

40

Maria de Mangop 41

Covoarele persane şi turceşti apărute în diversele regiuni tributare religiei islamice au tehnici de ţesere şi modele diferite adeseori stilizate, ce au inclus motivul trandafirului în câmpul central, medalioane şi borduri. Am văzut la Bucureşti (sec.XX) într­o colecţie particulară un covor de nuntă turcesc de culoare bleu presărat cu bucheţele de trandafiri albi; cartuşul din partea superioară avea înscrise urările de bine ocazionate de eveni­ ment. Multe covoare şi carpete au fost aduse la întoarcerea acasă de către negustorii armeni, macedoneni, greci etc şi do­ nate bisericilor în semn de gratitudine faţă de divinitate. Cea mai mare colecţie de 110 covoare otomane din Europa, vechi de peste 500 de ani se află la Biserica Neagră din Braşov. Istoria menţionează în trecut şi alte biserici catolice şi evanghelice ben­ eficiarele acestor donaţii – ex. Bistriţa, Şumuleu Ciuc. Fără a intra în amănunte de altfel importante menţionăm scoarţele basarabene şi cele olteneşti decorate cu trandafiri în chip estetic sau exclusiv religios.

PARCURI ŞI GRADINI BOTANICE ­ România – Grădinile botanice au secţii speciale – rozarii dedicate trandafirilor. Astfel, la Cluj‐Napoca acestea ocupă 2 000 mp şi expun peste 300 de varietăţi repartizate în câteva unităţi: specii cultivate: Thea thea, Maria Callas, Antoine de St. Exupery, Super Star, Pacea, Foc de tabără; specii spontane – Rosa canina, R. damascena, R. gallica, R. viridiflora ­ foarte rară cu flori verzi cu aspect modest etc.

Rudolf Palocsay (1900­78) fostul director al Staţiunii experimen­ tale horticole din Cluj, deţinătorul a numeroase premii internaţionale şi naţionale, a obţinut 50 de noi soiuri printre care Rosalinda, Rosabunda, Rosa doll, Petrina – fără spini, Al. Borza, 42

Palocsay, Carmen Sylva ş.a. Academicianul Ing. Şt. Wagner (1932­2017) originar din Aiud, a creat peste 40 de soiuri ­ Foc de tabără (Rosa floribunda) cu flori roşii (1970), Auriu de Cluj, Doamna în mov care rezistă la ­300C, trandafirul de dulceaţă Rosa rugosa ş.a. Iaşi – rozariul ce ocupă 1,5 ha, expune 800 de soiuri de roze de provenienţă europeană şi nord­americană: Rosa gallica, R. canina, R. pendula ş.a., o colecţie unică în Româ­ nia, recunoscută ca atare de către The World Federation of Rose Society înfiinţată în 1968. Bucureşti – rozariul 0,5 ha, reamenajat din 1976 cu ronduri şi fâşii. Parcuri publice reputate poartă nu­ mele acestor plante minunate: Parcul Trandafirilor/ Rozelor: Timişoara cu peste 900 de specii; Arad – 2 000 soiuri de trandafiri, dintre care specia urcătoare Eden Rose de talie mare are aproape 100 de petale colorate alb­crem; Tg. Mureş, Bacău, Suceava, Galaţi. În România pe lângă specia locală R. canina au fost aduse din vechime diverse soiuri de către turci, unguri, aus­ trieci ş.a. Pepinierele cu roze apărute în Transilvania şi Banat (sec.XIX) la: Timişoara, Cluj, Arad, Oradea, Tg. Mureş, Satu Mare, Braşov etc, funcţionale şi în prezent s­au îmbogăţit permanent cu splendide exemplare multicolore şi parfumate. Pepiniera din Aiud cea mai mare şi mai bine organizată din SE Europei, pro­ duce anual circa 300 000 de trandafiri.

Rozarii cu un număr variabil de specii se pot admira în diferite ţări europene, fie de sine stătătoare, fie în cadrul di­ verselor parcuri sau grădini botanice. Marele Lexicon al Trandafirului citează 17 000 de specii cunoscute. Germania ­ Rozariul Sangerhausen (1903; 13 ha; landul Sachsen Anhalt; 100 km de Leipzig) are cea mai mare colecţie de trandafiri din lume 43

Grădinile Leonardslee

­ peste 13 000 specii aparţinând diferitelor ţări şi perioade de timp, unele soiuri sunt mai vechi de 1 000 de ani. Acolo se află trandafirul verde Muscosa şi o colecţie unică de trandafiri căţă‐ rători – 850 specii. Multe roze poartă numele unor personalităţi: Leonardo da Vinci, Fantin Latour, Marie Curie, Ingrid Bergman, Regina Danemarcei, tenismena Steffi Graf etc. Rozariul deţine o Bibliotecă de specialitate, un magazin cu vânzarea unor plante şi produse cu arome de trandafiri (săpunuri, creme, parfumuri, lumănări). O parte din plante luate de ruşi (1947) au pus bazele unor grădini similare la Kiev, Moscova, Leningrad/ Skt. Peters­ burg. Rozariul din Bamberg de la Neue Rezidenz (landul Bavaria) numără 4 500 trandafiri. Asociaţia germană Prietenii Trandafir‐ ilor datează din 1883. Marea Britanie (Hertfordshire), Rozariul Societăţii Regale Naţionale – St. Albans, unul din cele mai im­ 44

Rosarium Sangerhausen

portante din lume, conţine 30 000 de trandafiri din 1 800 de soiuri diferite. Spania este vestită pentru splendoarea palatelor medievale cu grădini de trandafir, împodobite cu fântâni şi canale din Alhambra şi Generalife, unde era reşedinţa de vară a sultanilor mauri ai Granadei. Rozarii mai restrânse ca suprafaţă şi număr de exemplare sunt în: Ungaria la Budateteny ­ 2 400 specii, România ­ Mândruloc (jud. Arad) cel mai mare din ţară – 2 000 sp.; Rusia ­ Parcul Ostankino (Moscova) are un rozariu (2,69 ha) cu peste 650 sp.; Elveţia ­ Berna (1,5 ha, 1918) ­ 220 sp. Unele rozarii ocupă sectoare din marile grădini publice: Grădina Mirabel din Salzburg (Austria); Grădina trandafirilor din parcul Gulbenkian (Lisabona); Grădina trandafirilor cu 24 specii de la Balcic (Bulgaria; fostul Palat al Reginei Maria a României). În Grădina La Rosaleda din Parcul Retiro (130 ha; Madrid) cu 45

peste 4 000 de trandafiri, are loc un concurs internaţional anual, care premiază cel mai frumos trandafir creat de om. În Franţa, o grădină de trandafiri reputată (sec. XIX) a aparţinut Josephinei, prima soţie a lui Napoleon Bonapartei, supranumită “împărătesa rozelor”. Situată pe domeniul Malmaison la câţiva km de Paris, aceasta număra 2 562 de specii diferite, care sub patronajul propietarei erau supuse pentru prima dată în Occident unor hibridizări dirijate de specialişti pentru obţinerea de noi varietăţi, dintre care una îi purta numele. Atunci s­a importat şi raritatea Rosa indica fragrans. Pictorul belgian Pierre­Joseph Redouté a fost angajat de Josephina pentru imortalizarea speciilor rare.

Odată cu exilarea lui Napoleon şi ocuparea Franţei de către tru­ pele engleze, din grădina ruinată s­au salvat prea puţine exem­ plare, astfel că vizitând domeniul (1993) ghizii locali nu mai am­ inteau rozariul. Jean Louis de Vigneau a pictat alegoria Trandafirul din Malmaison (1866; Palatul Malmaison), în care apar Napoleon şi Josephina împreună cu doamnele de onoare.

Parcul trandafirilor din Lidice (Republica Cehă; NV de Praga), este un tip aparte de rozariu, care comemorează masacrul nazist (1942) ordonat de Hitler, când localitatea a dispărut de pe hartă, împreună cu 88 de copii inocenţi; acolo s­ a emis medalia “Trandafirul din Lidice”.

LITERATURA universală deicată exclusiv trandafirilor cuprinde câteva nume de referinţă. Astfel în Persia/ Iran admi­ ratorii consacraţi ai trandafirilor roşii şi galbeni (Rosa foetida) au fost poeţii Omar Khayyam (1048­1123), totodată filozof şi matematician, autorul Rubaiatelor (catrene), dorea ca “mormân­ tul său să fie acolo unde vântul să scuture trandafirii peste el” la 46

Naishapur. Vizitând locul, jurnalistul William Simpson a adus seminţe pentru Grădina Botanică Kew din Londra. Cealaltă celebritate Saadi M. (1184­1291), poet şi moralist, a scris Golestan/ Grădina trandafirilor (1258). Literatura populară şi cultă a abordat ca şi în Armenia vecină tema iubirii “aparent” imposibile dintre privighetore şi trandafir. Între cele două imperii medievale vecine a existat aşadar o emulaţie creatoare şi un di­ alog intercultural cu împrumuturi în varii domenii. Referiri la splendoarea rozelor apar în antologia povestirilor arabe !001 de nopţi (sec. XIV) rostite de ipotetica regină persană Sheherezada, pentru a îmbuna cerbicia sultanului Shahryar. Scrise de­a lungul secolelor, acestea îşi au sorgintea în eposul Orientului din Egipt până în India. În Armenia rapsozii au abordat în urmă cu aproape 700 de ani tema alegorică a farmecului iubirii dintre priv­ ighetoare/ filomela şi trandafir, specii care reprezintă două culmi ale încântării: Arakel Baghişeţi (1380­1454), Cântecul rozei şi al filomelului; Grigoris Aghtamarţi (1485­1544), Cântecul trandafir‐ ului şi al privighetoarei; Baghdasar Dpir, Nu plânge priv‐ ighetoareo; Saiat Nova (1722­95), Către privighetoare ş.a.

Referiri la trandafiri găsim în poemele lui Shakespeare, la ro­ mancierii André Maurois, Les roses de Septembre; Linda Howard, Trandafiri şi dragoste; Umberto Eco, Numele trandafir‐ ului; Lucinda Riley, Trandafirul nopţii; Leila Neacham, Trandafiri; Jessie Parker, Valea trandafirilor; Tibor Balint, Trandafirii volun‐ tari ai Sodomei. În literatura română ­ Mihail Sadoveanu îl omagiază pe Domnul Trandafir, un învăţător model. Zaharia Bâr­ san a versificat într­un stil romantic­folcloric piesa de teatru (3 acte) Trandafirii roşii (1915), radiodifuzată şi tipărită (Edit. de Stat pentru Literatură şi Artă, 1957). Şt. Wagner, implicat în 47

crearea Asociaţiei Amicii Rozelor din Cluj­Napoca (1991), a scris numeroase lucrări ştiinţifice şi de popularizare dedicate rozelor, printre care şi Trandafirul de la mit la mileniul trei.

FILMOGRAFIA a ecranizat scenarii legate de personaje cu impact universal precum Gingis Han – Trandafirul negru (SUA, 1950) sau local ­ Trandafirul galben (România; 1982), film dedi­ cat unui haiduc; Numele trandafirului (Franţa, 1986) după ro­ manul lui Umberto Eco. MUZICA – Folclorul românesc şi­a dovedit din plin vital­ itatea şi frumuseţea prin cântecele Trandafir de la Moldova; Te aştept cu un buchet de trandafiri; teme ce au inspirat şi cantau­ tori precum Tudor Gh. în melopeea Flori de trandafir. Pline de romantism s­au dovedit şlagărele franceze de mare succes ­ Jolie comme une rose (1948; Yves Montand) şi L’important c’est la rose (1967; L. Amade, G. Becaud). În domeniul muzicii culte tem­ atice s­a remarcat compozitorul german Richard Strauss, cre­ atorul operei comice în stil neoclasic Cavalerul rozelor (1910; 3 acte), a cărei acţiune are loc la Viena (1740).

PROVERBELE, ce exprimă succint experienţele umane milenare, s­au raportat deseori la roze: Florile trandafirului se scutură, dar spinii rămân; Cine iubeşte trandafirii le suportă ţepii; De departe trandafir, de aproape borş cu ştir (lb. română).

Trandafirul deschis cu sila nu are miros; Musafirul e trandafirul stăpânului casei; Cui îi plac trandafirii îndură înţepăturile ghimpilor; Nu ţine trandafirul cu mâna altuia (lb. armeană).

ZICĂTOAREA românească Mare‐i grădina lui Dumnezeu! se 48

referă în mare măsură la varietatea tipologiei şi a comporta­ mentelor umane şi nu numai.

ARTA CULINARĂ ­ Rosa centifolia – tr. de dulceaţă cu flori albe şi roz; R. odorata – pentru ceai. Renaşterea a însemnat revenirea trandafirilor în arta culinară; între sec. XVII­XVIII apar numeroase reţete în cărţile de bucate.

49

Bibliografie Agopian, Paul, Bogdan, 2010, Florile Orientului, revista Ararat, Uniunea Armenilor, Bucureşti.

Barrau Jaques, Blondel Ph., André Ėve, 2002, The little book of roses, Edit. Flammarion, Paris.

Bedros Vlad, 2011, Patrimoniu artistic armenesc în România, Edit. Master Print, Bucureşti.

Condurăţeanu­ Fesci , Simona, Ionescu Mariana 1994, Gradinile şi parcurile Terrei, Edit. Albatros, Bucureşti.

Condurăţeanu, Simona, 2014, Întâlniri cu arta, Edit.

Ararat, Bucureşti.

Condurăţeanu, S., 2017, Magia miniaturilor de carte me‐ dievale din Europa şi Asia, Edit. Ararat, Bucureşti.

Grigorian, Tigran, 1993, Istoria şi cultura poporului armean, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti.

Meyer, Franz S., 1988, Ornamentica, II volume, Edit.

Meridiane, Bucureşti.

Nasr, Seyyed H., 1973, Iran (Perse), Edit. Teheran.

Rădulescu, Mihai, 1983, Civilizaţia armenilor, Edit. Sport­ Turism, Bucureşti.

Toma, Dolores, 2001, Despre grădini şi modurile lor de folosire, Edit. Polirom, Iaşi Dicţionar de artă, colectiv de autori, 1995­98, vol.I­II, Edit. Meridiane, Bucureşti.

Enciclopedia Universală Britanică, 2010, 16 volume, Edit. Litera, Bucureşti.

Sub numele de trandafir de munte, smirdar este cunoscută şi specia Rhododendron (fam. Ericaceae), care însă nu face obiec­ tul acestei prezentări.

50

51