Coperta I :
Fostul Minister de Finanțe – Calea Victoriei 111 (1884) – Azi Muzeul Colecțiilor de Artă – Nicolae Cerchez Coperta IV : Palatul de Justiție din Galați (1923) – Grigore Cerchez
Redactor şef :
REDACŢIA ARARAT
Tehnoredactare :
Mihai STEPAN-CAZAZIAN
S.C. ARARAT S.R.L
Pagină web : www.araratonline.com e-mail : redactia@araratonline.com Adresa redacţiei: Bd Carol I Nr. 43, Bucureşti - 2 Tel. / Fax: (4021) 314.67.83 ISSN 2668-8298 ISSN-L 2668-8298 Tiparul executat la ARARAT s.r.l.
Arh. Vasile Țelea
ArhitecȚi de origine ArmeAnă din româniA
Vila Dr. N. Minovici, București (1910) – Cristofi Cerchez
A
șezarea armenilor pe teritoriul României de azi s-a înfăptuit în mod diferențiat și în diferite perioade istorice. Astfel, în Moldova prezența armenilor poate fi datată încă din sec. 14, în numeroase localități ca Suceava, Botoșani, Dorohoi, Iași, Roman, Galați, Brăila și altele. Sunt atestate școli armenești în sec. 19 la Iași, Botoșani. În Transilvania, cea mai însemnată așezare în care armenii și-au clădit case, lăcașuri de cultură și biserici a fost Gherla, orașul având la un moment dat denumirea de Armenopolis. În a doua jumătate a sec. 15 și în Țara Românească este consemnată prezența armenilor. Cel mai important val de refugiați armeni care s-au stabilit în România, îndeosebi în Muntenia și Dobrogea a avut loc între 1915-1922, când armenii au fugit din Turcia pentru a se salva de genocidul dezlănțuit de extremiștii turci. Pe lângă activitatea lor comercială și economică, armenii și-au făcut simțită prezența și în cultură. Din familiile armenilor stabiliți în România de azi s-au evidențiat personalități în diferite domenii de activitate, printre care și în arhitectură. Astfel se pot aminti: 5
GHEORGHE ASACHI (1788-1869) Născut în ținutul Herța (Republica Moldova) face studii la Lemberg (azi Lvov în Polonia), apoi la Viena (1805-1807) și la Roma (1808-1812) studiind arta arhitectura și arheologia. S-a stabilit la Iași înființând Academia Domnească, unde din 1814 a introdus un curs de inginerie și notarnicie și unul de geodezie și arhitectură, predate în limba română. Aici s-au format primii ingineri din Moldova. A realizat în Iași: Casa Sturza-Păstrăvanu vile în cartierul Copou Obeliscul Leilor sau Monumentul Regulamentului Organic în Grădina Publică din Iași (1834). Cu studiile de pictură de la Viena, Gh. Asachi este considerat primul pictor român de artă clasică, cu studii de specialitate. Tot Gh. Asachi este și primul arhitect român care inițiază cercetări asupra monumentelor istorice din țară. A participat și la reluarea lucrărilor la Mitropolia din Iași, începută în 1833 după planurile arh. Gustav Freywaldt și terminată între 1880-1887 de arh. Alexandru Orăscu.
6
IACOB MELIC (1812-1887) Cu studii la Școala de Arte Frumoase din Paris (18401845), a luat parte la revoluția de la 1848 din București, după care se refugiază un timp la Paris, revenind apoi în România. În perioada exilului a proiectat pavilionul Turciei la Expoziția Universală de la Paris din 1855. În 1845 a participat la concursul pentru Teatrul Național din București, concurs la care au mai prezentat proiecte arh. Xavier Villacrosse și Bolzano. Comanda Teatrului a fost atribuită ulterior mai experimentatului arh. Austriac Josef Hefft, care a fost asistat în timpul licrărilor de execuție de Melic și Villacrosse (1846-1852) În București a construit Cazarma Malmaison casa proprie din str. Spătarului 22 (1857) – azi Muzeul Th. Pallady (după restaurarea făcută în 1973 de arh. Eugen Chefneaux). A fost o perioadă director general în Ministerul Lucrărilor Publice.
7
GRIGORE P. CERCHEZ (1850-1927) Frate cu Nicolae Cerchez, și-a făcut studiile la Școala Centrală de Arte și Manufacturi din Paris, pe care a absolvit-o în 1873, fiind numit, în 1880, profesor de topografie și construcții la Școala de Poduri și Șosele din București, iar din 1896 și la Școala de Arhitectură, unde a predat cursul de construcții până în 1926. În 1891 figurează printre membrii fondatori ai Societății Arhitecților Români, al cărui președinte a fost între 1913-1918. A construit în București câteva locuințe în stil neogotic și eclectic dintre care sunt de semnalat: Vila P. Cerchez, Bd. Lascăr Catargiu nr. 48 Casa Lahovary, str. Orlando nr. 10 (1910) Vila Herescu, Bd. Dacia nr. 52 Vila Manu, Bd. Aviatorilor nr. 22 (1915), inspirată de Hôtel Brion din Paris Casa Carchez, str. Dumbrava Roșie nr. 16 Casa Dorobanțu, str. Gh. Manu nr. 19 (1911) – azi Liceu de Coregrafie Imobilul de pe Calea Victoriei nr. 31 (1912) – construcție între calcane cunoscută în epocă sub numele de „Café de la Paix”. Alte lucrări importante: Corpuri noi pe latura nord a Palatului Regal de la Cotroceni (1895) Școala Superioară de Arhitectură, str. Bis. Enei (19121927) secondat de arh. Statie Ciortan Școala „Clemența”, str. C. A. Rosetti 32 (1877) Reședința regală de pe Șos. Kiseleff nr. 13-15, realizată prin transformarea și amplificarea Casei Iarca, în 1914 8
Teatrul Liric (azi Odeon), Calea Victoriei 40-42 (1911) Casa Sichleanu, str. N. Golescu 18A (1889) Casa Lahovary, str. Academiei (1911) – azi Hotel Majestic, toate în București. În alte locații a realizat: Palatul Cantacuzino de pe Zamora – Bușteni (1911) Teatrul din Turnu Severin (1919 Casa Șuțu din Constanța (1889) Conacul Niculescu-Dorobanțu la Darvari, în apropiere de București. A participat alături de arh. Edmond van Soanen Algi la realizarea Academiei de Studii Economice din București (1926). În calitate de director general al Poștei (între 1905-1908) a înființat un birou de arhitectură sub conducerea arh. Alexandru Clavel, construind împreună cu acesta sedii de poștă în țară, printre care cele de la Sinaia (1909), Râmnicu Vâlcea (1910), Târgoviște, Roman, Bârlad, Craiova, realizate într-o arhitectură ce apelează la formele arhitecturii tradiționale românești. Între 1897-1926 a fost profesor la Școala de Arhitectură.
Academia de Studii Economice, Piața Romană, București (1926) Edmond van Saanen Algi Grigore Cerchez 9
NICOLAE P. CERCHEZ (1851-1927) Născut în București, frate cu Grigore Cerchez, pleacă în 1871 la Paris unde intră la Școala Centrală de Arte și Manufacturi, pe care o absolvă în 1876 cu titlul de „constructor diplomat” al guvernului francez. Întors în țară, este numit în 1882 profesor la Școala Națională de Poduri și Șosele, unde a activat timp de 30 de ani, predând cursul de fizică industrială. În 1891, la crearea „Societății Arhitecților din România” se număra printre fondatori. Lui N. Cerchez i se datorează realizarea unor edificii publice reprezentative dintre care amintim: Curtea de Conturi, Calea Griviței nr. 4 (1899) – azi spital Palatul Societății Petroliere „Steaua Română”, Bd. Carol I nr. 17 (1900) Casa Grigorescu, str. D. Stăniloaie/ str. Plantelor (1881) Palatul Ministerului de Finanțe, Calea Victoriei 111 (1887) – azi Muzeul Colecțiilor de artă Școala Superioară de Medicină Veterinară, Splaiul Independenței nr. 105 (1892) Școala Superioară de Arte și Meserii, str. Polizu nr. 11 (1902) Imprimeria Statului (azi Arhivele Naționale), Bd. Elisabeta nr. 49, toate în București.
10
CRISTOFI CERCHEZ (1872-1955) Născut în București, după terminarea studiilor la Facultatea de Drumuri și Poduri la Politehnica din capitală, își desăvârșește formația ca arhitect la Academia de Arte Frumoase din Milano, între 1895-1898. S-a afirmat ca discipol al lui Ion Mincu, studiind arhitectura populară și vechile monumente din Muntenia și Oltenia, desenând, fotografiind și publicând articole în presa vremii. Dintre numeroasele sale lucrări, realizate în stil „neoromânesc” se pot semnala cele din București și anume: Vila dr. Minovici, Șos. Kiseleff (1910) Vila Zentler, str. Mântuleasa nr. 10 (1911) Vila Cantacuzino, str. Rabat nr. 19 (1914) Vila Stanovici, str. Remus nr. 6 (1914) Vila Ionescu, str. Atena nr. 6 (1914) Vila proprie, Piața Sf. Ștefan nr. 13A (1927) Vila Mătăsaru, str. E. Porumbaru nr. 12 (1932) Casa Oreviceanu, str. Al. Donici nr. 28 (1928) Banca Franco-Română, str. I. Ghica nr. 11 (azi Legația Republicii Cehe) – 1928 Vila Neagu, str. H. Coandă nr. 36 (1921) Vila Ionescu Brăila, Aleea Alexandru nr. 37 (1926) Vila Linde, str. Brazilia nr. 24 (1928) Vila Năstăsescu, str. Brazilia nr 24bis (1929) Casa Parohială a Bis. Mântuleasa (1920) Vila Răducanu, str. E. Porumbaru nr.22/str. Ion Cantacuzino (1923). 11
A mai realizat în țară: Vila Stătescu, str. Lascăr Catargiu nr. 38, din Câmpulung Muscel (1900) Școala Scorțeanu și casa directorului, str. Stadionului nr. 9 din Ploiești (1906) Biserica Sf. Nicolae din Țigănești – Alexandria (1910) Conacul Poenaru din Merii Petchi comuna Nuci – Ilfov Halele comerciale din Câmpulung Muscel (1929) Mausoleul Istrate Micescu de la Ciumești – Argeș (1928).
Vila Stanovici, str. Remus nr. 6, București (1914) – Cristofi Cerchez
12
ARTA CERCHEZ (1878-1962) Născut la Bârlad a urmat cursurile Politehnicii din Karlsruhe (Germania), pe care le-a absolvit în 1907. Odată cu echivalarea diplomei de către Academia de Arhitectură din București, în 1933, devine membru al Corpului Arhitecților din România. Printre lucrările realizate se pot desprinde: Clădirile fostului aerodrom de la Chitila (1910) Imobil locuințe, str. Gramont, București (1911) Casa Beraru din Tg. Ocna (1912) Bloc locuințe, Bd. Kogălniceanu nr. 67-71, București (1922) Spitalul de tuberculoză osoasă, str. Traian, București (1907) Imobilul din str. Antim 36, București (1907) Cazinoul din Techirghiol (1933) Gara din Sinaia Cavoul familiei Ioan Movilă din cimitirul Bellu, București (1913). A fost inițiatorul concursului pentru „Istoria Arhitecturii Românești”, oferind renumerația pentru premiul I, obținut de arh. Grigore Ionescu în 1937.
13
JEAN POMPILIAN (1872-1938) Obține diploma de architect în 1899 de la Școala de Arte Frumoase din Paris, desfășurându-și activitatea îndeosebi în București, unde realizează: Biserica Zlătari, Calea Victoriei Clinică de psihiatrie Muzeul Anatomic Institutul de Chimie „Dr. Minovici” Pavilion de contagioși la Spitalul de copii „Gr. Alexandrescu” Fabrica de tutun „Belvedere” Fabrica de chibrituri „Filaret” Imobilul Soc. „Tinerimea Română” din Bd. Schitu Măgureanu (1923) Imobil locuințe, str. Hristo Botev nr. 1 (1926) Pavilion de primire la Spitalul Colentina, Șos. Ștefan cel Mare Hotel pentru muncitori, str. Istrati (1925). Lucrări în alte locații: Extinderea Universității din Iași (1933) Administrația Domeniilor Coroanei din Periș – Ilfov Băile de nămol din Techirghiol Reamenajare hotel „Caraiman” din Sinaia (1911). La unele lucrări a avut-o colaboratoare pe arh. Virginia Andreescu-Haret. Implicat și în activitatea didactică, a fost profesor de teoria arhitecturii la Academia de Arhitectură din București între 1900-1938. A fost și președinte al Societății Arhitecților Români între 1926-1927. 14
MAGARDICI BASMAGEAN (1880-1972) Născut la Adrianopol (Turcia) a obținut diploma de architect de la Universitatea Politehnică din Padova (Italia) în 1901. Venit în România, a proiectat o serie de lucrări în Bazargic (azi în Bulgaria) printre care: Moschea Haci Osman (1929) Casa dr. Salby (1930) Școala primară (1930) Fabrica de pâine Dumitrescu (1932) Imobil locuințe Marco (1934). Tot în fostele teritorii românești a mai realizat: Vila Veleanu din Balcic Clubul comercianților din Ismail Tribunalul din Ismail. După război s-a stabilit la Pitești, unde a îndeplinit diferite funcții administrative în domeniul arhitecturii și urbanismului.
Biserica Zlătari, Calea Victoriei, București (1928) – Jean Pompilian 15
OHANES POLADIAN (1889-1975) Născut la Istanbul (Turcia) și-a făcut studiile la Academia de Arhitectură din Roma, de unde a obținut diploma în 1910. După terminarea studiilor a rămas până în 1914 la Roma, unde a colaborat cu diferiți arhitecți. A participat la proiectarea de detalii pentru Monumentul Vittorio Emanuele II din Roma. Stabilit în București din 1922, se cunoaște că a executat: Școala Armeană din Bd. Carol I, București Locuințe Calea Văcărești 113; str. Spătarului 45, București. A mai realizat Monumentul Eroilor Armeni căzuți în primul război mondial, aflat în cimitirul armenesc din București Decorațiuni interioare ale unor locuințe din Capitală (Casa Manissalian, Casa arh. Georgescu, de pe Bd. Carol I, demolată în 1980.
Școala Armeană, Bd. Carol I – București Ohanes Poladian 16
RODICA MĂNCIULESCU (BERBERIAN) (1917-1977) S-a născut în București și a devenit arhitectă în 1944, după studiile effectuate la Facultatea de Arhitectură din Capitală, specializându-se în restaurări de monumente istorice. Dintre lucrările de restaurări se pot aminti cele făcute la: Ansamblul mănăstirii Mărcuța din București Mănăstirea Cozia și Schitul Cornetu din jud. Vâlcea Mănăstirea Strehaia din jud, Mehedinți, Curtea Domnească, Biserica Stelea și Bis. Sf. Vineri, toate din Târgoviște Catedrala Sf. Mihail și Biserica reformată din Cluj Moscheea din Mangalia și Geamia Hunciar din Constanța Mănăstirea Polovraci din jud. Gorj Mănăstirea Aninoasa din jud. Argeș. A fost și cadru didactic la Catedra de Istoria Arhitecturii din Institutul de Arhitectură din București, între 1945-1952. Respectând principiile restaurării istorice, promovate de Ștefan Balș și Grigore Ionescu, în cadrul Direcției Monumentelor Istorice, a considerat că intervenția contemporană trebuie să fie o prezență binefăcătoare a grijii pentru monument.
17
VICTOR ASLAN (1919-1982) Născut în București, își face studiile la Școala de Arhitectură din Capitală, obținând deploma în 1951. Dintre lucrările la care a participat, în colectiv sau ca autor se pot menționa: Ansamblul de locuințe, Bucureștii Noi (1957) cu Al. Iotzu Teatrul de vară din Parcul Bazilescu, București (1953) Ansamblul rezidențial în cartierul Grivița, București (1954) Sediul politico-administrativ din Alexandria Locuințe în zona central din Suceava (1960) Locuințe, magazine și hotel „Ceahlău” în zona centrală din Piatra Neamț (1965) cu Al. Iotzu Complex de odihnă la Eforie Sud (1960) Institutul Politehnic din București (1970) în colectivul arh. Octav Doicescu Hotel „Parc” din Turnu Severin (1969) cu Al. Iotzu. A fost un colaborator apropiat al arh. Al. Iotzu. Înzestrat cu calități pedagogice, a fost peste 20 de ani cadru didactic în Institutul de Arhitectură din București. La concursuri a obținut: Premiul I – Sistematizarea Pieței N. Bălcescu (azi Piața Teatrului Național), București (1956) și Premiul III – Sistematizarea Centrului social cultural Lunca Bârzavei din Reșița (1979). A alternat, în tinerețe, activitatea profesională în viața sportivă practicând ragbyul, ajungând să fie selecționat în lotul național. 18
NICOLAE PORUMBESCU (1919-1999) După afirmațiile lui Marin Porumbescu, publicist în Constanța, fratele lui Nicolae Porumbescu, ei proveneau dintr-o familie de armeni. Născut în București, Nicolae Porumbescu a absolvit Facultatea de Arhitectură în 1947, fără a-și susține diploma, pe care obține în 1958. A avut o activitate constructivă diversificată de la construcții social-culturale, locuințe și studii de rubanism. Dintre lucrările de început până în 1965 se remarcă: Dotări comerciale la Hunedoara (1951) Hotelul „Sport” din Poiana Brașov (1953), supraetajat în 1957 Club-cinematograf „Înfrățirea între popoare”, București (1954) Teatru-cinematograf la Hunedoara (1957) Circul de Stat din București (1961) cu o cupolă de 65 m Bloc locuințe, Bd. Basarabia, București (1962) Ansamblu rezidențial și complex commercial în Balta Albă, București (1964). După 1965, preocupările sale s-au concentrate asupra realizării unei arhitecturi care să valorifice elemente decorative din arhitectură popular, creându-și un vocabular plastic complet detașat de curentele ce se vehiculau în acea perioadă, vocabular apreciat de unii, contestat de alții. În această manieră a realizat: Casele de cultură din Suceava (1968), Baia Mare (1969) și Satu Mare (1988) Casă de oaspeți prezidențială la Suceava (1967) Sediile politico-administative din Botoșani (1970) și Satu Mare (1988) și extinderea celui din Suceava (1972) 19
Corpul de proiectare al Facultății de Construcții (1974) noul sediu al Secției de Arhitectură al Politehnicii (1979) și Casa Oamenilor de Știință (1979) toate la Iași. Magazinul universal din Satu Mare (1981) Locuințe în noul centru-civic din Satu Mare (1985) Din 1970 a desfășurat o apreciată activitate didactică la Secția de Arhitectură a Politehnicii din Iași până în 1983. În 1986 primește Premiul Uniunii Arhitecților pentru întreaga activitate iar în 1996 I se confer titlul de cetățean de onoare al orașului Suceava. La 20 de ani de la dispariția sa, în 2018 i-a fost acordat titlul de „Cetățean al Centenarului” de către primarul municipiului Suceava. Preocuparea a creației lui N. Porumbescu a fost aceea de a asigura o continuitate a spațiilor, o comunicare între interior și exterior, căutări însoțite de tratarea sculptural a formelor ce defines spațiul. .
Hotel Sport, Poiana Brașov (1953) – Nicolae Porumbescu 20
EUGEN ARVANITACHE (n. 1926) Născut la Poiana Câmpina, a absolvit Facultatea de Arhitectură din București în 1951, luându-și diploma în 1954. Dintre lucrările realizate: Grupuri sociale la Moneasa (1954) și Borsec (1955) Bloc locuințe experimentale în ansamblul Pieptănari, București (1961) Ansamblu locuințe, Bd. D. Cantemir, București (1961) Hotel „Nord”, Calea Griviței, București (1967) – Remodelat în 2002 în IBIS-Hotel de Petre Ciuta Fabrica de material de construcții din Găiești. Ca architect la Întreprinderea „Decorativa” din București, a realizat și decorațiuni interioare și expoziții în țară și străinătate. A optat să plece din țară în deceniul 8 al secolului XX.
Hotel Nord, București (1967) – Eugen Arvanitache 21
ARA EREȚIAN (n. 1926) S-a născut la Constanța și a devenit architect în 1951, luându-și diploma de la Facultatea de Arhitectură din București. Până la plecarea din țară (în 1979) și stabilirea în străinătate a realizat remarcabile dotări turistice, dintre care se pot desprinde Hotel „Teleferic” din Poiana Brașov (1972) Hotel „Șoimul” din Poiana Brașov (1975) Camping în Pădurea Dumbrava din Sibiu (1966) Hotel „Poiana” din Poiana Brașov (1965) Cinematograf panoramic în Brașov (1962). ZAVEN GIANICHIAN (n. 1935) Cu studiile la Școala Superioară de Arhitectură din București se cunoaște că a realizat: Imobilul „Automatica”, Calea Floreasca/Bd. Mircea Eliade, București (1964) cu Costin Pastia Ansamblul locuințe, Aleea Circului, București (1961) cu Gheorghe Nădrag, Rodica Macry.
22
PETRE SILAGHI (1938-2015) Născut în București, mama lui fiind armeancă (Teleghian) a urmat cursurile Institutului de Arhitectură din București pe care l-a absolvit în 1965. A fost o perioadă asistent la Catedra de proiectare din Institutul de Arhitectură (1971-1975), dar s-a dedicate domeniului de proiectare de mobilier și decorațiuni interioare participând în cadrul I. P. Carpați, mai întâi în colectivul arh. Victor Abraham la numeroase amenajări în dotări turistice precum cele pentru hotelurile din stațiunea Neptun, stațiunea Aurora, ansamblul hotelier Amfiteatru din stațiunea Olimp, hotelul Intercontinental București și pentru hotelurile din Buzău, Botoșani, Târgoviște, Slatina, Reșița, Vaslui, Sinaia, Bârlad, realizate de I. P. Carpați. Tot amenajări interioare a practicat și pentru casele de cultură din orașul Pitești, Târgoviște, Oradea, Slatina, Alexandria, Focșani. O deosebită atenție a fost acordată lucrărilor de reamenajare și restaurare de la Palatul Cotroceni, castelul Peleș, palatal Snagov, precum și la vilele prezidențiale de la Olănești, Covasna și Azuga. Lucrări de mobilier și decorațiuni interioare a executat și la Casele de Oaspeți Lac 1 și Lac 2 din București și la Biblioteca Academiei. A obținut pentru calitatea deosebită a lucrărilor sale, premii ale Uniunii Arhitecților, la Ansamblul hotelier Amfiteatru din Olimp (1972), stațiunea turistică Aurora (1973), Casa de Cultură din Focșani (1978). La lucrări de amenajări interioare și mobilier, a participat în colectivul arh. Mircea Boengiu și la numeroase spații din Casa Republicii (devenită Sediul Parlamentului), precum și pentru sediul central al Băncii Naționale din București. 23
EDUARD SAGATELIAN (n. 1948) A absolvit, în 1972, Institutul de Arhitectură din București, orașul său natal. Face parte dintr- generație care, după constrângerile deceniului 9 al sec. XX, a avut posibilitatea să se afirme plenar după 1990, cu realizări ce au vizat diversificarea expresiei arhitecturale. Activând până în 1990 într-un institut de proiectări al Ministerului Industriei Chimice a proiectat câteva hale și pavilioane administrative aferente unor obiective industriale. După 1990, înființându-și și propriul birou de proiectare a realizat: Vilă, str. Armoniei 22 din Breaza (1996) Vila proprie la Breaza (1997) Sediul firmă TEC-Săftica – Ilfov (1995) Amenajări de sucursale ale Băncii I. Țiriac Imobil birouri BCR, Bd. Carol I din Câmpina (1998) cu arh. Vasile Țelea Imobil birouri cu sediul BIOMEDICA, Șos. Pipera-Tunari/str. Frăsari Locuințe individuale în București și împrejurimi, Ploiești, Poiana Câmpina, Bușteni. O parte din proiectele sale pentru locuințe individuale au fost publicate în anii 2001-2004 în suplimentul săptămânal „Ghidul caselor” al ziarului România Liberă.
24
VLAD ȚELEA (1978-2015)
Născut în București, mama fiind armeancă (Arachelian), a făcut parte din prima promoție de arhitecți urbaniști ai Universității de Arhitectură din București, în 2003. A colaborat cu firmele arhitecților Kuki Tripa, Gabriel Turcanu, Șerban Popescu Criveanu la proiectarea unor locuințe individuale și collective, precum și la amenajări interioare pentru immobile de birouri și reprezentante de firme. A fost unul din din cei mai talentați experți în tehnici de vizualizare digital. A realizat locuințe de vacanță la Breaza și Moara Vlăsiei. Pe lângă arhitectură a fost pasionat de muzică, pasiune pe care și-a cultivat-o în calitate de chitarist, îndeosebi în formația „Goodbye to Gravity” și și-a aflat sfârșitul în incediul de la clubul Colectiv din 30.10.2015.
Sediul BCR, Bd. Carol I, Câmpina (2000) – Eduard Sagatelian, Vasile Țelea 25
DIMITRIE MAIMAROLU (1859-1926) Născut în București, studiază arhitectura la Școala de Arte Frumoase din Paris, cu J. Gaudet, de unde obține diploma în 1885. Revenit în țară, are ocazia să construiască, în stil eclectic dominant în epocă, o serie de edificii ce vor deveni repere importante în arhitectura începutului de sec. XX. Dintre ele se cuvin remarcate cele din București: Palatul Patriarhiei de pe dealul Patriarhiei (1907) Palatul Cercului Militar, Calea Victoriei (1911-1923) Biserica Sf. Silvestru (1904) Biserica Armenească, Bd. Carol I (1911) Casa Porescu, str. Paleologu 12 (1905) Casa Șomănescu, str. C. A. Rosetti 35 (1900) Casa Atanasovici, str. Batiștei Casa Hepites, Bd. Lascăr Catargiu. În alte localități a realizat: Biserica Sf. Haralambie din Turnu Măgurele (1905) Spitale la Turnu Măgurele și Alexandria Gimnaziul din Târgoviște (1892) Palatul Vorvoreanu din Craiova (1915) Casa Mirică din Craiova.
La concursuri a obținut: Premiul I pentru Sediul Camerei Deputaților (1890); Premiul I pentru Palatul Cercului Militar (1899); Premiul I pentru Sediul Senatului (1911) cu Ernest Doneaud. S-a numărat printre membri fondatori ai Societății Arhitecților Români, în 1891 și a Școlii Superioare de Arhitectură, în 1892. 26
În cercurile armenești s-a pus întrebarea cu privire la originea etnică a arhitectului. Se poate afirma că D. Maimarolu a fost architect roman de origine greacă, cu nume de rezonanță turcă, dar a fost agreat de comunitatea armeană pentru a realiza Catedrala Armenească din București. TOROS TORAMANIAN (1864-1934) Arhitect teoretician și istoric al arhitecturii armene, ce a avut un aport important la realizarea Bisericii Armene din București când între 1899-1903 a vizitat România exprimându-și satisfacția pentru realizarea Catedralei Armene din Capitală după planurile arh. D. Maimarolu, planuri pe care le-a putut consulta. Se cunoaște că a realizat la Varna (Bulgaria) clădirea Școlii Sisaghian.
Biserica Armenească, Bd. Carol I, București (1911) – Dimitrie Maimarolu 27