Revista ONIX - nr 1

ONIX

Revistă realizată de elevii Colegiului Naţional “Octav Onicescu”, Bucureşti

“

Great minds have purpose, others have wishes.

Washington Irving

numărul 1, iunie 2009

”

Featuring: Adrian Soare » pag 32

• Despre viaţă

Octav Onicescu 5 decenii de existenţă » pag 5

Cultură • Educaţie • Sănătate • Sport • Motivaţional • Dezvoltare personală • Divertisment

ONIX este o revistă online de cultură, educaţie şi divertisment, realizată de elevii Colegiului Naţional “Octav Onicescu“ din Bucureşti.

ONIX Numărul 1, iunie 2009 Coordonatori: prof. Corina Popescu Cosmin Epureanu Redactori: Cosmin Epureanu Ana Maria Ghintuială Monica Dinu Corina Mitricoaia Marian Butucel Cristian Alexandru Cristian Botezatu George Dragnea Sorin Nita Carmen Saghin Horia Popescu Mihaela Necula Mirela Matei Georgeta Iatan Featuring: Adrian Soare Colaboratori: Cristina Roşca Luiza Ilioiu Mădălina Ilioiu Bogdan Arsene Iuliana Voicu Fotografii: Udrea Dănuţ Flickr.com Panoramio.com Grafică şi DTP: Cosmin Epureanu Revista înfiinţată de: Cosmin Epureanu Web: http://onix.onicescu.ro eMail: onix@onicescu.ro

Foto: Tom Cowe

Colegiul Naţional “Octav Onicescu“ str Trivale, nr 29, sector 4, Bucureşti

5 Intro Editorial

ONIX

6 Monografie C. N. “Octav Onicescu” - 5 decenii de existenţă 10 Interviu Octav Onicescu - matematicianul şi omul

Revistă realizată de elevii Colegiului Naţional “Octav Onicescu“

12 Absolvenţi Looking back, over my shoulder O clipă, înapoi la inocenţă 14 Globe trotter Prater & Gardaland O incursiune prin farmecul Canadei 18 CIVILIZAŢII Căderea aztecilor Operaţia de înmulţire înainte de Pitagora

6

26

Octav Onicescu - 5 decenii Cursa de 24 de ore de la de existenţă Le Mans La-nceput a fost…avantul, efervescenta constructiva a anilor ’50, cand orasul se extindea tentacular, inghitind suburbie dupa suburbie. Fosta mahala Mandravela, ramasa in memoria bunicilor dupa vestitul han, situat undeva, in perimetrul actualului magazin Big Berceni, intra in prefaceri economice majore, extinzandu-se datorita marilor centre industriale. Aparitia acestora genereaza ...

6

26

Cursa de 24 de ore de la Le Mans este cea mai veche cursă de andurantă pentru maşini sport ce a avut loc în fiecare an începând cu 1923 în apropierea oraşului Le Mans, Franta. Cunoscut şi sub numele de Grand Prix of Endurance, este organizat de Automobile Club de l’Ouest (ACO) şi se desfăşoară pe un circuit care conţine drumuri publice închise a căror scop nu este numai de ...

20 TEHNOLOGIE Evolutie tehnologiei informaţiilor 21 VOCABULAR I love DEX Povestea cuvântului “mafia“ Poveşti onomastice 22 IStorie Din istoria costumului de sport 24 Biografie Salvador Dali - între geniu şi nebunie 26 SPORT Cursa de 24 de ore de la Le Mans 28 Desen Jonathan Foreman Waiting for the sun to set 30 Poezie Prin perete În capsulă 32 Featuring: Adrian Soare Ăsta nu e un articol despre adolescenţi frustraţi 34 Sănătate Cum să avem grijă de părul nostru O mână de ajutor în îngrijirea mâinilor

32

41

Ăsta nu e un articol despre 17 again. adolescenţi frustraţi And again, and again...

Nu te-ai săturat să vezi, să auzi sau să citeşti despre frustrările din adolescenţă?

M-am săturat eu la 27 de ani să mai vad articole de genul ăsta. M-am săturat să văd că oamenii “maturi” îi iau pe tineri cu un aer superior şi arogant. Ăia mici care trebuie să înveţe. Ăia mici care n-au experienţă şi freacă menta zi de zi. Ăia care nu prea ştiu cum e treaba cu viaţa. Cu toate astea, ăştia mai în vârstă au dreptate întro singură chestiune ...

32

Daca nu v-as cunoaste pe voi, colegii mei din liceu, nu v-as indemna sa mergeti la filmul asta, in regia lui Buur Steers. Va suna prea…suedez ? Ei bine, e american get beget, ca si moravurile si mentalitatile americane pe care le reia, intr-un registru comic si satiric totodata acest regizor despre care sper sa mai auzim. Dar, in sfarsit, pentru ca va stiu si pentru ca tin la voi, vi-l recomand cu caldura ...

41

36 Pagina cu prieteni Mic dicţionar de limba animalelor 38 Bucătăria de liceu Istoricul îngheţatei Sandvişuri 39 Paradox Paradoxul vremurilor noastre, de Octavian Paler 40 Carte Confesiunile unui cap al Mafiei 41 FILM 17 again 42 Muzică Sting, Pink Floyd Patricia Kaas, Joe Dassin 44 Sport Cu burtă sau fară burtă O finală, un singur cuvânt: Barca 45 Outrospective Experienţa de boboc Chiar vine vacanţa ?

Miroase a... vacanţă!

ONIX | 3

Jurnal de Liceu ziar redactat de elevii Colegiului Naţional “Octav Onicescu“ citeşte online pe:

www.jurnaldeliceu.ro

4 | ONIX

onix • editorial

La început a fost...

La început a fost...

L

a început au fost doar nişte idei pierdute prin mintea mea. Îmi place printul. Îmi place să lucrez în grafică, să fac din 3 cuvinte şi o linie o operă de artă, aşezându-le într-un mod perfect, plăcut ochiului.

Ideea unei reviste a apărut încă de când îmi căutam un liceu la care să mă înscriu.

Mă uitam pe lista cu licee, Caragiale, Ion Creangă, Sava, deja erau prea pretenţioase. Am ajuns la pagina cu Onicescu.

Am căutat mai multe informaţii despre liceu, am găsit pe Internet un site, un forum, am văzut că au un ziar al liceului şi mi-am zis: „Bun, vreau să lucrez aici.” Am pus Onicescu ca prima opţiune şi asta a fost. În urmă cu un an, stăteam cu un coleg şi ne uitam peste o revistă din Jean Monnet. Era frumos făcută, avea articole drăguţe şi ne-am zis „Ce-ar fi dacă am face noi o revistă în liceu?” Timpul a trecut, ideea a rămas. Cu cât înaintam în timp, îmi alimentam mai mult dorinţa de a face o revistă. În ianuarie mi-am făcut bilanţul personal pe anul 2008, am tras nişte concluzii, am văzut ce am făcut şi ce n-am făcut, şi mi-am stabilit nişte obiective. În această lungă listă de obiective se afla şi realizarea unei reviste de liceu. O revistă care avea drept scop educarea şi motivarea elevilor din Octav Onicescu.

Datele problemei erau altele.

Trebuia să iasă în luna mai şi să fie printată. Vorbisem cu conducerea liceului, aveam acordul lor, trebuia doar să o scot. A

urmat o perioadă de „ups and downs”, în care eram indecis, tipografiile erau scumpe, nu ştiam dacă să o mai lansez sau nu... În cele din urmă am auzit că dna. prof. Corina Popescu vrea să facă o revistă on-line. „Perfect, e în domeniul meu.”

I-am propus planul meu, l-a acceptat, şi astfel s-a născut ONIX. Au urmat 2 luni de brainstorming, în goana după un nume potrivit, după un layout frumos şi după elevi dornici să scrie în revistă.

Nu e uşor să faci o revistă, chiar şi on-line. Diferenţa dintre printat şi on-line este aceea că revista printată o ţi în mână, iar cea on-line o ţi cu mouseul.

Se foloseşte aceeaşi tehnologie.

S-a muncit mult la revistă, s-au pierdut multe ore din timpul nostru liber, s-au scris mii de cuvinte, s-au consumat multe mine de creion şi s-au stricat mulţi nervi. Oricum, totul e istorie. Important e că primul număr ONIX este on-line şi poate fi citit de oricine, oricând. Să dăm pagina şi să ne continuăm lectura.

Cosmin Epureanu coordonator ONIX

ONIX | 5

onicescu • monografie

Octav Onicescu 5 decenii de existenţă

La-nceput a fost…avantul, efervescenta constructiva a anilor ’50, cand orasul se extindea tentacular, inghitind suburbie dupa suburbie. Fosta mahala Mandravela, ramasa in memoria bunicilor dupa vestitul han, situat undeva, in perimetrul actualului magazin Big Berceni, intra in prefaceri economice majore, extinzandu-se datorita marilor centre industriale. Aparitia acestora genereaza firesc o extensie demografica, urmata de necesitatea sporirii numarului de asezaminte culturale si unitati de invatamant.

A

stfel, in peisajul pestrit al cartierului Berceni Sud, amestec de vechi si nou, prelungire a dealurilor unor celebri Vacaresti in curtile cu aroma de vita-de-vie si mere cretesti, se vor naste intr-un ritm infernal sute de blocuri de locuit, care dau materie umana prima pentru zecile de scoli in constructie.

In randul scolilor din sec-

6 | ONIX

tor insa, domina inca notorietatea unor licee cu traditie, patronate spiritual de un Sincai, un Creanga sau un Eminescu, atunci cand, in toamna lui 1957, un colectiv profesional puternic se prezenta la posturile nou create, o data cu infiintarea Liceului 30 in cartierul tanar Aparatorii Patriei. Deschiderea cursurilor se facea in prezenta unui grup directorial alcatuit dinprofesorii David

Sava, Iacob Furtuna, apoi, din 1958, si Valentin Slavescu, alturi de un numar restrans de clase, adopostite vremelnic in localul, insuficient adecvat necesitatilor unor cursuri liceale, al actualei scoli 102.

Din 1959 devine evidenta nevoia introducerii cursurilor serale, coordinate de profesoara Elena Elefterescu, secondata de Dumitra Duna, fapt care implica un necesar

de spatiu mai mare pentru derularea unui process de invatamant de calitate. Asstfel, a fost construit un alt sediu pentru adopostirea deja foarte solicitatului Liceu 30, de aceasta data in strada Nitu Vasile, actualul local al Scolii generale 190 “Marcela Penes”. Dotata cu 24 de Sali de clasa, noua cladire a devenit un punct de reper in geografia cartierului, dominate pana atunci de trista

Foto: Dănuţ Udrea

notorietate a Spitalului 9, construindu-si o rapida reputatie in ierarhia liceelor din sector.

Scoala a functionat in noul sediu cu clasele I-XII, sub conducerea profesorului Ion Coman, ca director coordinator, si a directorilor adjuncti Georgeta Misescu, Ion Dragomir, Elena Elefterescu si Nicolae Mohorea.

Dupa deceniul ’60, cartierul se extinde in ritm alert, determinand cresterea populatiei scolare si, implicit, a necesitatii absorbtiei acesteia in unitati scoare. Devine, deci, incadecvat si sediul din strada Nitu Vasile, inlocuit cu cel actual, din strada Trivale nr.29.

Din 1971, liceul functioneaza in acest local, dat in folosinta la 1 ianuarie, fara finalizarea lucrarilor pentru laboratoare, completate si utilate ulterior, prin efortul sustinut al elevilor si profesorilor. In aceste conditii, e firesc sa se fi inregistrat o crestere evidenta a nivelului calitativ in procesul de invatamant desfasurat in liceu, fapt ce se va remarca prin rezultatele din ce in ce mai bune ale elevilor, datorate in mare masura colectivului puternic de profesori, mai varstnici si cu o bogata experienta pedagogica, precum Constantin Cazan, Gheorghe Nistor, Pavel Gordes, sau mai tineri, dar inzestrati cu deja evidente calitati didactice, ca Timofei Ciobanu, present inca de la infiintare si dedicate de-a lungul intregii cariere profesorale scolii, careia i-a fost si director. Elena Horhoianu, Leila Torsan, Victoria Cocu, Adrian Boerescu, present si acum cu aceeasi vigoare, Marilena Varlaam, Georgeta Barsa, Gabriela Georgescu, Draguta Serban, Alexandrina Iordachescu.

Dupa 1970, prestigiul Liceului 30 este, deci, bine consolidat, sub conducerea directorilor Elena Radan, Leila Torsan si Nicolae Mihailescu, inregistrandu-se rezultate notabile la concursuri scolare ori alte activitati didactice si culturale, elemente care situeaza difinitiv unitatea noastra scolara in randul invatamantului de elita din sectgor si care explica afluenta anuala constanta de elevi care aspira sa devina liceeni aici.

Anii ’70 sunt marcati, de asemenea, de prezenta si schimbul benefic de opinii cu elevii liceului a unor per-

sonalitati marcante din viata cultural-stiintifica, precum academicienii Nae Teodorescu, Alexandru Dima, Tamara Dobrin ori Octav Onicescu, cel din urma – savant, matematician de prestigiul european – urmand sad ea numele liceului mai tarziu.

In 1976, Liceul 30 se tr5ansforma in Liceul realumanist nr.8, apoi, din toamna lui 1977m ca urmare a noilor exigente, impuse de puternica industrializare a zonei si a crearii atelierelor-scoala (de tricotaje, lacatuserie si electrotehnica), scoala se schimba radical, capatand profil industrial si, implicit, titulatura Liceul industrial nr.27, proces care cuprinsese si alte mari licee ale sectorului si capitalei. De asemenea, dupa o scurta perioada de scadere a numarului de clase la inceputul anilor ’70, acum se remarca un puternic reviriment in privinta numarului de elevi, dar si a dotarii cu materiale si mobilier scolar, datorate preluarii sub patronajul IMUC a liceului.

Sub coordonarea unei echipe directoriale, formate din ing.

Ion Stan si prof.dr.Apostol Nasta, cei care au preluat stafeta manageriala de la profesorii Ion Stoica si Otilia Negru, au luat fiinta cabinete scolare (de limba si literatura romana, isstorie, limbi staine), dar si laboratoare (de desen tehnic si electrotehnica).

Unor asemenea activitati li se adauga continua sporire a calitatii actului didactic, ce determina definitva asezare a liceului in elita valorica a scolilor sectorului, fapt ce atrage multiple vizite si schimbuuri de experienta si marcheaza

interesul elevilor pentru scoala noastra. Continua seria de intalniri cu personalitati culturale – Alexandru Piru, Paul Cornea, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, scriitori ca Al.Mitru, Violeta Zamfirescu ori Mircea Dinescu, precum si cu prof.Maria Pavnotescu, autoare de manuale scolare. Semnul cel mai clar al calitatii demersului didactic desfasurat in scoala este insa reusita in proportie insemnata a elevilor nostrii in institutii de invatamant superior si, mai cu seama, reintoarecrea unor dintre absolventi in liceul care i-a format, in ipostaza de profesori (prof.Mariana Lupu,

Intrarea din faţă

prof.Corina Popescu), alaturi de fostii lor mentori, preluand stafeta nobila a deucarii altor generatii, chiar din mainile celor care i-au modelat.

In toamna anului 1992, Liceul industrial nr.27 a primit numele de Grup scolar “Octav Onicescu”, titulatura ce ingloba multitudinea de prifiluri, dar stabilea si un patron spiritual, in persoana remarcabilului matematician Octav Onicescu, cel care i-a aprecieat, in vizitele anterioare, calitatile corpului didactic dar si disponibilitatile spre cultura si dialog deschis cu elevii.

In anii ’80, liceul a beneficiat de o buna coordonare din partea directiei, asigurate de profesorii Valentina Rosiianu si Constantin Popescu, urmati, dupa 1990, de Elena Ionescu si Elena Radu, apoi de Gheorghe Ivan, Dumitru Pena si TiONIX | 7

onicescu • monografie mofei Ciobanu. Echipa rodnica a transformat scoala intr-un asezamant curat si disciplinat, optiune permanenta si preferinta declarata a elevilor si parintilor si concurrent de temut al celorlalte licee din sector.

In prezent, liceul si-a castigat statutul de Colegiu National, prezentand o bogata oferta scolara de clase cu profiluri diverse: informatica, limbi straine, discipline umaniste si socio-umaniste, vocational atletism. Cabinetele scolare nou formate sau cu istorie contemporana cu scoala – chimie, fizica, limbi straine, limba si literatura romana, informatica, educatie antreprenoriala, biologie, religie – asigura patrunderea in atmosfera de lucru specifica fiecarui obiect de stuidu si imbunatatesc calitatea formarii in domeniul ales de elevi.

Sala de sport nou construita se alatura si ea procesului de innoire general, la care se adauga terenul de basche si pista de atletism. De asemenea, cabinetul psihopedagogic al scolii s-a dovedit un sprijin

real pentru activitatea de consiliere a profesorilor diriginti.

Climatul de efervescenta stiintifica si didactica a fost intretinut si de ultmul colectiv managerial, format din prof.

Gh.Ivan, director, prof.Livia Pavelescu, director adjunct si prof.Cristina Iliescu, consilier educativ, coordonatori ai multor programe nationale si interntionale desfasurate in scoala.

La moment de bilant, pentru generatiile de ieri si de azi, Colegiul National “Octav Onicescu” se dovedeste o institutie in care elevilor le place sa vina sau sa revina nostalgic, constituind un punct placut de reper pe harta valorica a sectorului dar si a sufletelor absolventilor de ieri si de azi.

Strada Trivale, nr 29

Sala de sport

8 | ONIX

Colegiul Naţional “Octav Onicescu“ str Trivale, nr 29, sector 4, Bucureşti www.onicescu.ro admin@onicescu.ro

Ultima medie de intrare 2008: Matematică - Informatică: 8,13 Socio - uman: 8,31 Filologie: 8,21

ONIX | 9

onicescu • interviu

Interviu de graniţă între realitate şi imaginar

Octav Onicescu - matematicianul şi omul

Î

În 1982, tanarul pe atunci Alexandru Mironov capata privilegiul unui interviu acasa la academicianul Octav Onicescu, glorie a stiintei romanesti si mondiale care urma sa devina patron spiritual al colegiului nostru in anii 90. Arc peste timp, vom continua, cu acordul tacit al stelei in care s-a retras apoi marele om, acest interviu in imaginar si in sensibil, revitalizandu-l pentru cateva clipe numai pe cel care, de undeva, din infinit, va raspunde inocentelor noastre de adolescenti, cateva generatii dupa ce institutia a fost luata sub obladuirea sa spirituala.

V

ara, un nuc urias, o stradela retrasa, coborata parca din Bucurestii inceputului de veac, o casuta modesta, incaperi umbrite si racoroase.

Subtire, cu ochii vii, distins, cu trasaturi de ascet, interlocutorul meu pare coborat din portretele care orneaza peretii Universitatii.

Alexandru Mironov: Stimate domnule academician Octav Onicescu, e o onoare sa va fiu alaturi azi, in aceasta atmosfera familiara si ireala parca.

Sunteti unul dintre fondatorii si stalpii invatamantului matematic romanesc. Zeci de generatii de specialisti au pasit in viata si in stiinta romaneasca instruiti dupa manualele dumneavoastra universitare, supliment al fascinantelor cursuri si seminarii ale profesorului Onicescu. Un portret facut domniei voastre inseamna, de fapt, o tentative de construire pentru posteritate, a prototipului de savant creator de scoala, luptator pentru construirea si implinirea catre perfectiune a stiintelor. Iertati-mi introducerea prea lunga, am sa va rog san e vorbiti despre viata dumneavostra, adica despre matematica romaneasca.

10 | ONIX

Octav Onicescu: Consemneaza atunci ca ma aflu inca in activitate, predand si in invatamantul tehnic. Matematica s-a apropiat, de altfel, dintotdeauna de problemele tehnicii, inca de pe vremea caldeenilor si a Egiptului faraonic, cand s-a pornit de la masuratori agricole, pentru a se ajunge in epoca noastra, la teoria masurii, care merge alaturi de fizica cea mai profunda, cea a atomului. Am preocupari imprastiate, am facut matematica, dar am si studii in filosofie. M-am impartit intre amandoua. Matematica am cautat sa o introduce si sa o impun peste tot. Inca din primii ani ai tineretii am participat, foarte serios, la activitatile Institutului de Statistica, la Asigurarile sociale si Casa generala de pensii, am fost membru in fel de fel de consilii si organisme economice – incepuse sa fie clar pentru toata lumea ca matematica ajuta, ca matematicianul trebuie sa aiba un statut special in societate, ca factor capabil sa aprecieze, mai bine ca oricine, parametrii economici si sociali necesari axiomatizarii vietii…

Activitatea mea era folositoare. Cu ocazia recensamantului populatiei din 1930, efectuat sub conducerea sociologului Dimitrie Gusti, noi

am infiintat o scoala de statistica, actuariat si calcul, un centru serios, cu masini de calcul (!) – ale timpului, bineinteles – s-a si transformat mai tarziu in Institutul de specializare al Universitatii si acolo au profesat matematicieni de seama: I. Argesanu, S. Sanielevici, Al.Pantazi, Sabin Manoila.

Scoala a functionat, cu profit pentru toata lumea, pana prin 1946…

Eu mi-am vazut tot timpul de activitatea mea de matematician, dar cu economia m-am reintalnit cu 15 – 16 ani in urma, intr-un seminar care s-a bucurat de gazduirea Directiei Centrale de Statistica.

Alexandru Mironov: Indraznesc sa va rog, poentru cititorii nostril, cateva date biografice…

Octav Onicescu: M-am nascut la Botosani, in 1892, acolo am terminat si liceul (Liceul Laurian), am trecut in Bucuresti, ca student la matematica, dar si filosofie, in doi ani am terminat amandoua facultatile, prima in 1911, a doua in 1912, apoi am trecut in armata, ca elev la Scoala de artilerie si geniu, dupa care miam inceput cariera de profesor la unul dintre liceele moderne

ale vremii, cel de la Manastirea Dealu, de langa Targoviste. Am facut razboiul mondial, porimul, bineinteles, ca specialist in aeronautica, ma ocupam de baloanele cdaptive care constituiau puncte de observatie, aveam sediul la Tecuci, pe frontul de la Marasesti. Dupa razboi, in 1919, am plecat la Roma, ca doctorand la celebrii Levi-Civitta, Castelnuovo si Voltera, apoi la Young, Picard, Hadamard si Birchoff.

Alexandru Mironov: Cand v-ati intors in tara ?

Octav Onicescu: In 1922.

Dupa ce am refuzat o bursa Rockefeller in America. Mi se oferise insa un post de confe-

daca exercitiul nostru de imaginatie ar avea, pentru o clipa, sorti de implinire reala. Scrietine pentru a face posibil acest arc peste timp… onix@onicescu.ro

Colegiul Naţional “Octav Onicescu” etajul 1

Caricatură Octav Onicescu

rentiar in Romania si n-am ezitat. In America n-am mai ajuns decat tarziu. La Bucuresti am inceput sa poredau Mecanica teoretica la Facultatea de stiinte, dar m-am ocupat, de-a lungul anilor, si de ecuatii diferentiale, geometrii, structuri matematice, am predate si cursuri de algebra – pot sa spun ca am introdus algebra moderna in facultatile romanesti – fizica, teoria probabilitatii, functii de variabila reala si complexa.

Am tinut mereu legatura cu mentorii mei si din 1967 detin functia de rector de onoare la un mare centru international de stiinte mecanice de la Universitatea din Udine, Italia.

Alexandru Mironov: Pe perete vad o fotografie a lui George Enescu, inramata cu dedicatie. L-ati cunoscut ?

Octav Onicescu: Sigur, am fost chiar prieteni. In 89 de ani cunosti multa lume. Am fost apropiat de Nicolae Iorga,

Simionescu, presedintele Academiei, Perpessicius, bineinteles de poetul matematician Ion Barbu, colegul meu, de pictorii Teodorescu-Sion, Darascu, Tonitza, ma salutam cu Tudor Arghezi… Dar asta parca e din alt timp…”

…Sa ne inchipuim acum, pentru cititori, ca interlocutorul nostru, personajul din istoria vie a stiintei, se afla inca la masa de lucru din curtea cu nuc urias sau intr-unul dintre cabinetele, mirosind a carti si praf de creta, din incinta Universitatii bucurestene. Ori, mai bine, ca e in vizita in colegiul nostru, imortalizat pe frontispiciul pe care-l privim cu mandrie in fiecare zi, cand intram in scoala. Voi, urmasii sai de astazi in ale spiritului, cei in care matematicianul isi punea atatea sperante, ce intrebari esentiale, care va exprima curiozitatea de adolescenti cu ochi deschisi catre minuile stiintei i-ati adresa marelui om,

ONIX | 11

onicescu • absolvenţi

E

Explozie de culori, de zambete, de flori si chipuri…Recunoasteti cu totii definitia simbolica a inceputului de an scolar. In schimb, bilantirile, nostalgiile ori promisiunile de mai bine, paradele in robe si lacrimile de emotie definesc repetabil, in fiecare miez de iunie, sfarsitul de an scolar si alta serie de absolventi.

Tot acum, refveniti cu totul sau doar cu gandul pe urmele formarii lor spirituale, generatii trecute de absolventi isi viziteaza scoala si si dascalii, intr-o alta parada, a destinelor implinite deja.

E momentul in care te incearca sentimente contrarii, ca om si ca dascal – senzatia timpului care curge nemilos spre eternitate, punandu-ti pe frunte inca o cuta, dar si mandria ca acesti oameni isi datoresc o parte din desavarsire si celor care i-au mo-

delat prin stiinta de carte transmisa si prin daruirea unei parti din sufletul lor.

Tot astfel, acum, la ceas inaugural pentru un proiect ambitios, iesit din iubire pentru aceasta scoala si din consideratie pentru oamenii ei, ni se alatura, depanand cu vorbe mestesugite, cum au invata de aici, amintiri de pe bancile si acum neschimbate ale scolii, doua dintre cele care ne-au trecut prin mainile formatoare, de dascali, slefuindu-se in chip minunat. Ca unul dintre parintii de spirit, le salut si le multunesc pentru placuta reintalnire de suflet, mereu surprinzatoare, dar minunata mereu. prof Corina Popescu

Looking back, over my shoulder

D

ar spune colegii mei care au ales ASE-ul) – cultura noastra generala.

Daca cineva m-ar pune sa asez intr-o anumita ordine lucrurile care mi-au placut cel mai mult in anii de liceu si apoi m-ar intreba care este aceasta orine, cred ca as raspunde imediat: cea alfabetica. Pentru ca totul m-a fascinate, de la a-mi descoperi colegii, la a-mi cunoaste profesorii, de la a ma putea regasi ca fiinta ganditoare la a-mi alege meseria.

Cand am intrat prima data in liceu, am fost putin confuza, o umbra discreta lunecand pe culoarele unei cladiri mari, dar

calde. In patru ani am capatat insa siguranta, experienta de carte si de viata, maturitate.

Am legat prietenii si am intrat intr-o mare familie, cu multi copii si multi parinti spirituali, de la care am invatat ca a fi este deseori egal cu a sti.

Cand cercul s-a inchis, am parasit cu inima stransa lacasul formarii mele ca om, luand cu mine amintiri despre profesori severi, care puneau note rele ca raspuns la nepasarea noastra, despre profesori indulgenti, la care era usor sa copiezi si despre profesorii daruiti, pe care ii revedem cu drag de fiecare data.

Mi-am promis ca nu voi rupe niciodata legatura cu colegii si cu dascalii nostri si miam tinut promisiunea, retraind anual vremea adolescentei noastre ca varsta a etern conservatei inocente si iata-ma si in acest an, alturi de scoala mea de suflet, pentru inca o evocare ce ma umple de nostalgie.

Pentru noua revista a scolii, fie si in format on line, viata lunga si plina de sccese, cat mai multi vizitatori si colaboratori din partea unei absolvente a generatiei 2002 !

«

in clepsidra nemiloasa a vremii s-au scurs, iata, sapte ani ! Pe nesimtite, am crescut, am evoluat, ne-am implinit in meseriile alese, dar in fiecare iunie, ne intoarcem nostalgic si repetat la locul desavarsirii noastre ca intelectuali si ca oameni – scoala.

Cei patru ani de liceu s-au consumat cu o viteza innebunitoare, frumos, egal dar folositor, pentru ca am invatat sa deosebesc bogatia materiala din mult (prea) invocatul time is money si bogatia interioara, acumulata la o banca ce nu da niciodata faliment (cum

Cristina Sprinţu

«

- jurnalist

12 | ONIX

onicescu • absolvenţi

O clipă, înapoi la inocenţă... « Ruxandra Avadanutei » - absolventă, acum profesor -

“

Propria noastra copilarie e varsta de aur traita candva. Olimpul din care am coborat si unde am crezut in toate povestile”, spunea Octavian Paler in “Mitologii subiective”. In aceasta varsta ma intorc acum, chiar daca am coborat muntele, chiar daca poate “am pierdut inocenta si puterea de a privi un cipac ca pe o poveste”, cum se intreba nostalgic acelasi ganditor.

O sa incerc s-o ia de la capat, asezand o vreme clepsidra de-a curmezisul…Se facea ca trecusem deja de primul meu examen serios (pe vremea aceea se dadea “capacitatea”) si intram cu emotie evidenta dar pe care ne feream s-o imparta-

sim din orgoliu adolescentin, intr-o lume noua, ostila parca la inceput – viata de liceu.

Recunosc, m-a atras renumele acestei scoli si…calculatorul, faptul ca puteam sa fiu indrumata intr-un loc primitor si promitator in aventura asta virtuala a mea. Asa a si fost la inceput, dar mai apoi, surprinzator pentru mine, cea din clasa a noua, am ales alta cale, una de suflet, cedand fascinatiei unor ore de literatura pe care le-am stocat in memoria afectiva si pe care le mai “activez” uneori si acum, dupa cinci ani, cand am ajuns deja profesor de limba romana. Dezbaterile, confruntarile acerbe cu sabiile ideilor, celebrele “studii de caz”, intrate pentru prima data

atunci in uzul scolar, problematizarea ori controveresele iscate din cartile citite, toate astea mi-au deschis un univers nou, sub bagheta fermecata de adevarata magiciana a cuvintelor a profesoarei mele.

Am ales, asadar, cu sufletul, asa cum sfatuiesc acum pe oricine, o meserie legata vital de scoala si de cel mai minunat material de modelare, omul in formare, omul “mic”.

Imi amintesc insa intotdeauna cu drag cateva repere pe harta, redusa la scara, a locului inceputurilor mele – era o salcie batrana, in frunzele careia cautam uneori “inspiratia” la teze, incercand sa-mi adun ideile, era o sala la etajul al doilea, prima de la cabinetul

de informatica, unde am intrat zilnic, cu drag, timp de patru ani, era o planta ornamentala, de care ma atasasem si pe care o salutam in gand in fiecare dimineata, era o pisica in curtea scolii, care ma saluta ea in gand si in somn in zori, la intrarea in scoala, era o sala de sport prin care mai picura uneori cand ploua afara (sper ca voi, cei de acum sa nu fi “beneficiat” de acela si dus nedorit) … Si mai erau si niste oameni, care veneau mereu si se asezau cuminti la catedra, punandu-si cunostintele si uneori sufletul ca material didactic, increzatori in vocatia lor de modele si indrumatori de fiintele in devenire care eram pe atunci. Cu ei am ramas in minte si unii dintre acestia stiu si acum ca locul meu intr-o banca de la fereastra o sa ramana intotdeauna al meu, lipit de numele si figura mea adolescentina, chiar daca generatii si generatii de dupa a mea vor adauga si ei etichete afective pe banca asta, atat de banala dar casa a atator nelinisti ale mele.

Auzeam ca se croiesc planuri pentru o revista atunci, am asistat la nasterea si cresterea ei o vreme, ma bucur sa aflu ca pasiunea n-a apus in domeniul jurnalismului scolar, ca se mai gasesc oameni ca ai nostri, cu pasiune pentru scris si paginat. Nu e de mirare, daca socotesc ca vechii indrumatori au ramas. Asadar, voua, celor de acum, din partea celor de atunci, daruire si incredere, ca sa va puteti intoarce la originile voastre spirituale cu mandrie, asa cum intuia poetul: “Ma-ntorc de-acum ca albina la stup / cu harul sub aripi / cu amurgul in trup…”

ONIX | 13

Foto: Ntinos Lagos

cultură • globtrotter

Prater de Cristian BOTEZATU

P

arcul Prater este cel mai vechi parc din Europa. Nu se ştie data exactă insă se crede că el datează de prin anii 1160. Se intinde pe o suprafaţă de 6 km² in nord-estul Vienei, de-a lungul falezei Dunării.

La Prater, putem ajunge folosind U-bahn-ul (metroul vienez), S-bahn-ul (tramvai, Strase-linien (autobuzul) şi cu

linia de tren urban (Schnellbahn).

Parcul a ajuns faimos datorită Rotii Vieneze, Riesenrad.

Roata este un simbol al Vienei

14 | ONIX

si este cea mai mare si cea mai veche roată de pe intreg continetul european. Are peste 25 de cabine si a fost contruită de către Daniel Prater in 1895.

Parcul are o multime de atractii, multe dintre ele fiind

noi, doar roata si carouselul cu cai vii sunt cele originale, calul fiind simbolul Vienei. Aici, intrarea este liberă insă fiecare cursă in atractii se plăteste. La Riesenrad există o ofertă de 21 € pentru familie (doi adulti si doi sau un copil). Din roată se poate observa parcul dar si Viena de deasupra orasului, un peisaj splendid. Parcul este bazat mai multe pe atractii pentru cei mici, doar patru fiind pentru adulti.

In parc mancarea este scumpă la magazine dar imediat langă iesirea din parc este o gară unde sunt magazine la care mancarea este, as putea spune, exagerat de ieftina, buna si consistenta. Cu 30 €, trei persoane pot manca friptura de pui, vita sau porc, salata, bautura racoritoare si desert.

Magazinele cu suveniruri atat din parc cat si din interiorul parcului au produse ieftine.

&

17 € costa o roata in miniatura.

Dintre toate, cel mai interesant loc mi s-a parut sala de asteptare de la Riesenrad unde sunt expuse multe vitrine in care sunt reprezentate in miniature diverse actiuni, de la construirea unei cladiri, la un coltisor din parc. Toate figurinele sunt miscate de motorase electrice si sunt extrem de interesante.

G

ardaland este poate unul din cele mai superbe parcuri de distractii din Italia.

Este situat in nordul Italiei in regiunea Ravenna.

Include roller-coastere, montagne-rousse insa si diverse atractii pentru cei mici. Intrarea costa 35 € pentru adulti si 14 € pentru copii iar intrarea

in toate atractiile este gratuita.

Dezavantajul major este acela ca poti sta la rand chiar si cate o ora jumate pentru a te da macar o data intr-un carusel dar pentru un ticket de 12 € beneficiezi de statutul de VIP, adica nu mai trebuie sa stai la rand. Nu va ganditi ca este asa

de simplu. La 10 folosiri expira.

Pentru cei mari exista roller-coastere mari si periculoase iar pentru cei mici sunt

barcute, trenulete si isi pot face cate poze doresc la anumite panouri reprezentand diverse figure. Toate atractiile sunt reprezentate intr-o harta a parcului pe care o primesti

la intrarea in parcarea parcului si sunt pe culori in functie de intensitatea lor dupa cum urmeaza : rosu pentru periculos, aici se pot da doar adultii,

portocaliu pentru mediu unde se pot da atat adulti cat si copii si verde pentru atractiile destinate copiilor. Majoritatea fac si poza pasagerilor in timpul cursei iar pentru 5 € poti lua

Foto: M&K

& Gardaland

acasa o poza.

Masa se poate servi la unul din multele magazine si buticuri. Cu 6 € poti cumpara un hamburger, o portie de cartofi prajiti si o sticla de apa minerala sau suc. Portiile sunt uriase. Hamburgerul este mare, portia de cartofi prajiti se serveste pe un platou de asemenea mare iar bautura ra-

coritoare este la un litru.

Dupa o zi de plimbat prin parc, te poti racori la una din pulverizatoarele de apa, o idee foarte ingenioasa si extrem de bine facuta de cei care s-au gandit la asa ceva.

ONIX | 15

O incursiune prin farmecul

Canadei de Ana Maria Ghintuială

M

-am intors cu bine! Sunt extreme de multumita. Mai mult ca oricand, astazi se impune educarea elevilor pentu a deveni cu adevarat europeni, familiarizati cu diferite culture ale lumii si cu diferite limbi de circulatie, capabili sa faca fata unei societati moderne in care vor trai.

Eu am avut sansa si indrazneala de a calatori peste ocean, in America de Nord, mai precis, in Canada, a doua tara ca marime din lume.

Canada este o tar ape care o descoperi doar la fata locului, nu pe internet. Este o natiune bilingva (engleza si franceza sunt deopotriva limbi oficiale), fapt ce m-a ajutat foarte mult sa ma integrez in grupul tinerilor si sa fiu asimilata cu cordialitate, depasind

16 | ONIX

astfel bariera limbajului (acum am probat, cu adevarat, utilitatea orelor de limbi straine).

Am locuit la o familie din orasul Montreal, o gazda prietenoasa si primitoare. Tot programul urmat pe parcursul celor treizeci de zile a inclus activitati sociale, culturale, sportive si excursii, multe excursii.

Am intrat in atmosfera cosmopolita din Toronto si in farmecul authentic patriarchal din Ottawa, am respirat aerul francez al Quebec-ului si

Ana Maria Ghintuială

am vizitat miracolul natural al continentului – renumita cascada Niagara.

Petrecandu-mi majoritatea timpului in Montreal, supranumit si orasul insula, am legat prietenii cu adolescenti de diferite etnii. Alaturi de acestia strabateam neconenit strazile orasului, alergam ca nebunii ope cheiurile fluviului Sfantul Laurentiu. In zilele ploioase ne refugiam in orasul subteran, care reuneste o retea de artere, mall-uri, restaurante si fantani, construite

special pentru a evita vremea rea. Acolo, fiecare cartier isi are specificul sau: Platoul MontRoyal, considerat cartierul artistilor, de asemenea, cartierul latin, cu cladirile si mansardele sale pestrite, orasul chinezesc,

cu pagoda si buticuri exotice, mica Italie, cu pietele si cafenelele sale tot timpul pline de oameni.

Am fost placut impresionata si mandra pentru ca sunt romanca atuncicand am vizitat locul in care Nadia Comaneci a luat primul 10 din istoria gimnasticii, pentru ca, printre cele douasprezece steaguri fluturate in bataia vantului, unul era al Romaniei, iar numele tarii noastre ramane vesnic scris pe placutele din piatra.

CN Tower - Toronto

Desi mi-e greu sa aleg unul dintre punctele de atractie ale tarii, la intrebarea ce mi-a placut cel mai mult, as raspunde – Cascada Niagara ! De ce ? Pentru ca, in primul rand, panta abrupta ii confera raului un mare potential turistic, iar din cauza caderii puternice de apa, se formeaza o ceata care, impreuna cu lumina soarelui, da nastere unui mare numar de curcubee. De asemenea, noaptea, cascada este luminata cu reflectoare puternice, multicolore, care ofera turistilor un spectacol unic de culoare si lumina.

Mi-a mai placut si CN Tower, cea mai inalta structura din lume. Desi am stat cateva ore bune pentru a ajunge la aproape 181 de etaje inaltime, a meritat din plin. Odata ajunsa acolo sus, m-am simtit ca pe un acoperis al lumii si ma asteptam sa-mi vina tot felul de cugetari filosofice si ganduri‌ adanci. Ca doar de, ma aflam

intr-un moment solemn de poace si armonie, eu si un furnicar de oameni. Totusi, n-am emis nicio‌ maxima. Simteam o liniste de o banalitate crunta si aveam un sentiment micburghez de bine. Si m-am gandit ca, pana la urma, este foarte bine sa crezi, chiar si pentru cateva clipe, ca esti deasupra tuturor.

In sfarsit, este prea putin un articol sa cuprinda, sa evalueze sis a aprecieze in mod deosebit toate frumusetile intalnite. Cred ca trebuie sa fac un loby permanent in ONIX pentru a face cunoscuta cititorilor nostril intreaga atmosfera americana, dar care totusi pastreaza un discret aer european.

ONIX | 17

cultură • civilizaţii

Căderea aztecilor de Monica Dinu

U

n mister de îndată ce le vezi: oraşe temple care se ridică deasupra pădurilor tropicale americane şi a câmpiilor din Mexic şi America Centrală te duc cu gândul departe, dar de fapt acestea sunt monumente ale unor civilizaţii pre-europene înfloritoare, amplasate în medii dure, aparent nelocuibile… oraşe mari părăsite şi lăsate în voia sorţii, a timpului şi a vântului care încet dar sigur le-a măcinat perdaful, se zăresc din depărtare, care învăluie pe oricine în lumea misterioasă şi uimitoare a acelora care cândva erau aztecii.

Veniţi din sudul Mexicului, unde trăiau strămoşii lor toltecii, aztecii, popor cuceritor, se stabilesc în secolul al XIV-lea pe valea fluviului Mexico. Aici îşi construiesc capitala, Teotihuacan. Oraşul Teotihuacan era venerat in America antică ca fiind locul de naştere al zeilor, locul sacru în care lumea a început printr-un sacrificiu. Se bănuia că în colosala structură masivă a Piramidei Soarelui zeii au creat lumea de azi. Potrivit unei vechi legende, un zeu s-a sacrificat aici şi a renăscut drept al cincilea soare, care a dăruit viaţă şi lumină lumii actuale. Tot în acest stăvechi oraş s-a născut un

Mască, Tlaloc, Muzeul Naţional de Antropologie - Teotihuacán

18 | ONIX

alt tip de război al cărui unic scop era luarea de prizonieri, pentru sacrificii umane; ce e şi mai surprinzător e că locuitorii acestui oraş porneau la război în funcţie de deplasarea planetei Venus, care era luceafărul de dimineaţă şi asociat cu zeul Quetzalcoatl, cunoscut drept „şarpele cu pene”. Aztecii analizau foarte intens activitatea planetei Venus şi considerau orice deplasare a acesteia ca fiind semnul iniţierii unui război în numele luceafărului de dimineaţă. Scopul ciudatelor războaie era acela numai de a captura numeroşi prizonieri pentru a-i da drept jertfă. Dar nu era doar o sete neîdestulată de sânge, ci aceşti indieni chiar credeau că sacrificarea războinicilor era absolut necesară pentru însăşi existenţa lumii lor; vărsarea de sânge era o cerinţă a zeilor din ceruri, iar fără o ceremonie de acest gen, lumea s-ar fi sfârşit.

Te o t i h u a can a prosperat datorită ră z b o a i e l o r închinate lui Venus ajungănd să domine Mexicul şi America Centrală, iar din toate colţurile imperiului tributurile curgeau necontenit.

Au fost atraşi, o dată cu descoperirea Americii de către Columb în 1492, exploratori, aventurieri si conchistadori de terenurile Lumii Noi încă nedescoperite de avarii europeni.

Printre cei dornici de călătorii pe noul continent s-a numărat şi Hernan Cortes, liderul armatei spaniole ce a cucerit Imperiul Aztec. În timpul cuceririi, acesta a distrus rând pe rând templele şi obiectele de artă indiene şi a întreprins campanii nemiloase de creştinare a indienilor. Când a debarcat, în 1519, Cortez era însoţit doar

de 600 de soldaţi şi armata lui era insuficientă pentru cucerirea unui aşa vast imperiu, dar cu ajutorul sclavilor şi al amantei, prinţesa indiană Malinche, spaniolul a găsit indieni aliaţi cauzei sale împotriva dispreţuitorilor conducători azteci. După ce a trimis o navă înapoi în Spania, Cortes a dat foc flotei sale şi astfel nu mai era nicio cale de întoarcere, iar soldaţii au pornit spre munţi.

Căutând comorile aztece, Cortes şi aliaţii săi indieni au ajuns în oraşul Cholula, unde era cea mai mare piramidă din Mexic. Malinche l-a convins pe amantul său că locuitorii din Cholula complotau împotriva spaniolilor şi ca

răspuns bărbatul a masacrat 3000 de cetăţeni inocenţi ai oraşului care nici nu bănuiau ce avea să li se întâmple. Tot atunci, spaniolii au jurat să înlocuiască toate templele indiene cu biserici, astăzi, singura piramidă care se regăseşte în acest loc este o replică ce se află pe terenul de joacă al copiilor. După Cholula, setea spaniolilor pentru faimosul aur din capitala aztecă a atins apogeul, iar următorul oraş vizat de către

cuceritori era legendarul Teotihuacan. Ajungând aici, soldaţii au fost atât de impresionaţi de cele văzute, încât li se părea totul un peisaj mirific.

Un conducător aztec, Montezuma al II-lea, convins de fatalismul religiei sale şi de predicţile preoţilor cum că zeul Quetzalcoatl se va întoarce, i-a oferit lui Cortes tronul Mexicului. Curând, spaniolii si-au arătat adevăratele intenţii materiale, astfel încât Montezuma şi oamenii lui au început să se îngrijoreze în privinţa „trimisului”. La plecarea spre Spania, Cortes a aprobat băştinaşilor interpretarea unui dans ritualic care l-a deranjat pe conducător, iar uciderea dansatorilor comandată de către acesta a dus la o revoltă generală. În timpul asediului Montezuma a fost ucis, iar Cortes şi ai lui au scăpat din oraş. Dar armata aztecă vroia să termine ce tocmai a început; astfel, cele două armate s-au întâlnit în orăşelul Octumba, unde conducătorii au fost ucişi într-un atac spaniol. După cucerirea steagului învinşilor, aztecii cuprinşi de confuzie s-au retras.

A existat un împărat aztec, ultimul chiar, Cuauhtemoc, despre care s-a spus că ar fi fost un protector al oamenilor săi. Acesta nu-şi făcea iluzii deşarte în legătură cu presupusa divinitate a Teotihuacanului, ba din contră se aştepta la un atac din partea acestuia.

Atacul a venit în 1521, când actualul împărat a cedat unui asediu cumplit de nouăzeci de zile, demn de Purgatoriu. După

Piramida del Sol

înfrângere Cuauhtemoc îl ruga pe Cortes să-i curme suferinţa, dar din respect pentru curajul împăratului, a refuzat oferta. Înfrângerea aztecă era inevitabilă: oraşul fusese mistuit

de varicelă, iar bravii soldaţi ai apărării au căzut răpuşi de boală. Spaniolii, imediat după victorie, au distrus templele aztece şi le-au înlocuit cu catedrala ce se odihneşte peste

ruinele fostului imperiu glorios odată. Multe opere de artă şi cărţi aztece au fost arse sau îngropate, iar preoţi europeni au venit cu misiunea civilizatoare în Lumea Nouă, dar de fapt, se urmărea o distrugere sistematică a culturii. Din cei 200.000 de locuitori pe care îi avea capitala, în urma asediului populaţia supravieţuitoare era de doar 70.000.

Ca oricine şi orice, oraşul Teotihuacan a avut şi o finalitate, dar una catastrofală, în jurul anului 750 d.Hr., când a fost ars din temelii de către invadatori necunoscuţi. Totuşi, cultul zeului Quetzalcoatl s-a perpetuat, iar credinţa în

această zeitate şi-a păstrat influenţa şi în secolele care au urmat pecetluind soarta tuturor marilor civilizaţii străvechi din America..

Câteva secole mai târziu, exploratorul John L. Stevens şi-a publicat călătoriile prin aceste situri indiene abandonate şi uitate, reaprinzând interesul pentru aceste misterioase oraşe din trecutul îndepărtat al Americii. În prezent, centrul Mexicului este concentrat în jurul catedralei sub care se află vechea capitală aztecă şi în piaţa Xocala, centrul politic mexican.

Operaţia de înmulţire înainte de Pitagora

D

esi de la Pitagora nu ne-a ramas niciun manuscris, traditia i-a atribuit matematicianului antic grec inventarea tablei inmultirii. Cum Pitagora a trait aproximativ intre anii 560 si 500 a.H., reiese ca tabla inmultirii are in prezent respectabila varsta de aproximativ 2500 de ani. Si totusi…

Popoare din antichitate, ca mayasii, egiptenii, babilonienii sau chinezii au cunoscut cu mult inainte de era noastra o serie de elemente matematice legate de calendar, de miscarea astgrilor, de masurarea terenurilor sau de impartirea bunurilor. Asa-numita astazi teorema a lui Pitagora era cunoscuta babilonienilor cu peste 1000 de ani inaintea acestuia. Babilonienii o foloseau pentru problemele de “ecuatii patratice”. Pe multe papirusuri eghiptene sau pe tablitele de lut ale locuitorilor din Babilon figureaza probleme rezolvate si calcule destul de complicate, legate de masurarea ariilor, a volumelor sau chia de rezolvarea unor ecuatii de grad superior. Problema care se pune este cum se descurcau matematicienii antici cu operatia de inmultire inainte ca Pitagora sa fi descoperit celebra lui tabla ?

Cand intre 1527 si 1697 spaniolii au supus pe azteci si au cucerit Mexicul, ei au gasit acolo urmele unei vechi civilizatii, dezvoltate in peninsula Yucatan din Golful Mexic. Se mai spune ca aztecii, la venirea spaniolilor, mai socoteau inca dupa metoda mayasa si, dintre toate, inmultirea numerelor – fara tabla inmultirii – a constituit pentru cuceritori o adevarata surpriza. Cum procedau mayasii ?

Sa presupunem ca avea de inmultit doua numere (le luam la intamplare, 51 cu 73). Sa calculam produsul lor, dupa metoda noastra: 51 x 73 = 3723 Mayasii nu stiau tabla inmultirii, ei stiau doar sa dubleze si sa injumatateasca un numar dat. Sa procedam si noi ca mayasii: vom aseza unul dintre factori, de exemplu 51, la stanga unei linii veticale, iar pe celalalt factor, 73, la dreapta aceleiasi linii si langa 51. Deasupra lui 51 vom scrie :2, iar deasupra lui 73 vom pune x 2. :2 51

x2 73

Si acum sa urmam procedeul. Pe 51 il vom imparti la 2 si vom avea 25,5. Mayasii neglijau zecimala si retineau pe 25, pe care il scriau sub 51. Luau acum pe 25 si il imparteau la 2 si rezultatul (dupa ce se indeparta zecimala) ramanea 12 si se scria sub 25. Mai departe, procedeul era analog si continua astfel:

Aici se oprea operatia pe coloana din stanga. Pe coloana din dreapta, numarul 73 se dubla si 73 x 2 = 146 se scria sub 73, dar in dreptul lui 25. Se dubla apoi 146 si se obtinea 292, care se scria sub 146 si in dreptul lui 12.

Apoi procedeul continua cu 292 x 2 = 584 (sub 292, pe linie cu 6); 584 x 2 = 1168 si asa mai departe. …si vi se parea complicati algoritmii matematici de pana acum !... Iata ce stradanii intreprindeau mayasii. Desi e ingenios, sistemul e destul de complicat, insa dezvaluie o inteligenta si o perseverenta care au condus civilizatia maya la performantele artihtecturale si la statutul de mare putere a lumii antice.

In ceea ce ne priveste, ramanem la tabla inmultirii invatata in clasele mici, multumind inca o data lui Pitagora pentru minunata sa inventie.

12 : 2 = 6 6:2=3 3 : 2 = 1,5 (neglijand zecimala = 1) : 2 51 25 12 6 3 1

x2 73 146 292 584 1168 2336 3723 Pitagora

ONIX | 19

cultură • tehnologie

Evoluţia tehnologiei informaţiei Trăim în timp exponenţial. Suntem afectaţi de schimbări mai mult sau mai puţin, într-un fel sau altul.

Studenţii de astăzi sunt pregătiţi pentru slujbe care nu există încă... folosind tehnologii care nu s-au inventat încă... pentru a rezolva probleme pe care nu le cunoaştem încă.

Departamentul Muncii din Statele Unite estimează că elevul de astăzi va avea 10-14 slujbe până la vârsta de 38 de ani. În 2002, producătorul de jocuri video Nintendo a investit mai mult de 140 milioane de dolari în cercetare şi dezvoltare. Guvernul american a cheltuit mai puţin de jumătate din această sumă pe cercetarea şi îmbunătăţirea educaţiei.

Numărul de sisteme contectate la internet în 1984 a fost 1.000. În 1992 a fost 1.000.000. În 2008 a fost 1.000.000.000 Există aproximativ 500 000 de cuvinte în limba engleză. De 5 ori mai multe decât pe timpul lui Shakespeare.

Se estimează că o săptămână de ziare New York Times conţine mai multe informaţii decât ar fi putut să dobândească o persoană de-a lungul vieţii, în secolul al 18-lea În 2008 au fost generaţi 4 exabiţi (4*10^18) de informaţie unică. Asta înseamnă mai multă informaţie decât precedenţii 5000 de ani la un loc.

70

În Statele Unite, 1 din 8 cupluri căsătorite în 2007 s-au cunoscut online.

Primul SMS a fost trimis în Decembrie 1992. Astăzi, numărul de SMS-uri trimise şi primite în fiecare zi depăşeşte populaţia actuală a planetei.

10

În prezent există peste 200 milioane de utilizatori înregistraţi pe MySpace.com Dacă MySpace ar fi o ţară, aceasta ar fi a cincea cea mai mare ţară din lume (între Indonezia şi Brazilia) Există 31 miliarde de căutări 20 | ONIX

ard de kilobiţi pe secundă întro singură direcţie. Acesta este echivalentul a 2.660 de CD-uri sau 210 milioane apeluri telefonice pe secundă. Se triplează la fiecare 6 luni, şi este de aşteptat să se întâmple aşa pentru următorii 20 de ani.

9

Job-urile care vor fi cele mai căutate în 2010, nu existau în 2004.

20

25% din populaţia Indiei cu cel mai ridicat nivel de IQ este mai mare decât populaţia totală a Statelor Unite. Adică...

India are mai mulţi copii inteligenţi decât totalitatea copiilor din America.

Câţi ani le-au trebuit ca să ajungă la o audienţă de 50 de milioane: - Radio: 38 de ani - TV: 13 ani - Internet: 4 ani - iPod: 3 ani - Facebook: 2 ani

Până în 2013, va fi construit un supercomputer care să depăşească abilităţile de calcul a creierului uman.

Predicţiile afirmă că până în 2049, un computer de 1000$ va depăşi capacităţile de calcul a întregii specii umane.

20

China va deveni în curând ţara numărul unu vorbitoare de limbă engleză din lume.

pe Google în fiecare lună. În 2006, numărul acesta a fost 2,7 miliarde. Cui au fost adresate aceste întrebări Î.G. ? (înainte de Google)

05

Dacă ai fi unul într-un milion în China, ar mai exista încă 1300 de oameni exact ca tine.

Cantintatea de informaţie nouă se dublează o dată la doi ani.

Pentru studenţii care încep o şcoală tehnică pe o durată de 4 ani asta înseamnă că: jumătate din ce învaţă în primul an de studiu, va fi depreciat până în al treilea an de studiu.

NTT Japan a testat un cablu cu fibră optică care trimite 1 mili-

Timp de 5 minute, 67 de copii se nasc în America, 274 în China şi 395 în India, iar 694.000 de melodii sunt downloadate ilegal de pe internet.

Un studiu realizat de Karl Fisch, Scott McLeod, şi Jeff Bronman

“

Adevăratul pericol nu este acela că computerele vor începe să gândească asemeni oamenilor, ci că oamenii vor gândi asemeni computerelor.

”

Sydney J. Harris

cultură • vocabular

I

DEX S

ă recunoastem – deseori am fost tentati sa ignoram modul de a vorbi al celor de langa noi, sfarsind prin a neglija propriul nostru limbaj.

Asa cum spunea Tudor Vianu insa, cine comunica, se comunica, transmite informatii despre sine, chiar daca ele sunt uneori trimise spre interlocutori cu sens tendentios ori batjocoritor deformat.

Noi, semnatarii acestei rubrici permanente a revistei noastre electronice, ne-am propus sa sfidam “moda” hada a ultimelor tendinte in limbajul adolescentin, si sa ajustam greseli de diferite tipuri si categorii pe care le facem in vorbire, avand uneori falsa impresie ca doar asa am capatat “faima” printre amici.

Asadar, poti fi cool si daca vorbesti corect, poti fi trendy si fara sa te exprimi argotic !

Alatura-te noua in campania de lunga durata sub titlul I LOVE DEX, pune in practica vorbirii tale ordine si semnaleaza-ne eventuale greseli ale altora, pentru a le supune atentiei si corecta pe parcurs !

Iata pentru început propunerile noastre: Greşeli de pronunţare: broşe*, cămaşe*, cenuşe*, grije*, ţigare*, uşe* Corect: broşă, camaşă, cenuşă, grijă, ţigară, uşă teneşi*, vereghete*, plastec*, petec*, purece*, sălbatec*, siringă*, trimete* Corect: tenişi, verighete, plastic, petic, purice, sălbatic, seringă, trimite optisprezece*, patrusprezece*, ştrangula*, servici* Corect: optsprezece, paisprezece, strangula, serviciu * formele cu asterisc sunt greşite In numarul viitor vom prezenta greseli frecvente de utilizare a unor structuri morfologice !

Povestea cuvântului “Mafia” de Cosmin Epureanu Trăia cândva o familie de oameni bogaţi, influenţi, lideri în lumea interlopă din Sicilia, Italia. Şi într-o zi, soţia celui mai important om din familie a plecat la plimbare cu fetiţa sa de numai câteva luni. Ajunsă pe un pod, femeia a scăpat copilul în lac şi a început să strige din răsputeri: “Ma fia! Ma fia!” (=fica mea, it.). Se spune că oamenii au auzit-o pe femeie şi au denumit acea familie “Mafia”.

Cuvântul “mafia” se pronunţă cu accent pe i.

« Poveşti onomastice » Putini dintre noi, atunci cand se recomanda sau sunt recomandati cuiva se gandesc la originea numelui lor, la semnificatiile stravechi de obicei ale acestora. In goana dupa false valori straine, imprumutate cosmopolit dupa principiul ca ce e de la altii e mai bun, a venit vremea reintoarcerii numelor romanesti, cu conotatii deseori religioase. Iata cateva propuneri de “Povesti onomastice” GABRIEL – in ebraica, Gabri’El (Dumnezeu a fost puternic), desemna pe purtatorul vestilor ceresti, vestitorul divin al nasterii Mariei; EMILIAN – in greceste inseamna “duios”, “bland” (se sarbatoreste pe 18 iulie) STEFAN – gr. Stephanos – “coroana”, “ghirlanda”, “cununa” (semnul biruintei); se sarbatoreste pe 27 decembrie; ILIE – in ebraica Elijahu (alcatuit din doua nume ale divinitatii: Eli si Jahve), cu sensul “Domnul e adevaratul Dumnezeu”, 20 iulie MAGDALENA – cea originara

din provincia Galileea, satul Magdala (intelesul toponimului este de migdal, dar si “turn”, “castel”) – 22 iulie PETRU – correspondent grecesc al aramaicului kepha/ dchefa (“piatra”)- 29 iunie

ELENA – stravechiul nume Helene este explicat de unii prin grecescul helane (“torta”, “facile”, dar si “foc sacru”, la sarbatorile numite Heleneia, dedicate zeitei Artemis), iar de altii prin grecescul hele (“lumina arzatoare a soarelui”) cu presupunerea ca Helena a fost o straveche divinitate indoeuropeana a luminii solare. Se sarbatoreste pe 21 mai IULIU/IULIA – nume de origine latina, amintind de numele divinitatii supreme romane Iovis (Jupiter sau Joe). Sunt, de fapt, doua nume gentilice, sarbatorite pe 18 mai.

In numerele viitoare, va propunem alta serie de “Povesti onomastice”. Si daca, intre timp, v-ati regasit in cele de mai sus si urmeaza sa fiti sarbatoriti, redactia va ureaza anticipat “LA MULTI ANI !”

ONIX | 21

cultură • istorie

P

Din istoria co SPO

racticarea din placere a exercitiilor fizice pare sa fie o activitate foarte veche a speciei umane. In Grecia antica, unde aceasta avea prestigiul unei discipline spirituale, gimnastii erau fara vesminte. La Roma, in schimb, luptele de gladiatori – mai mult spectacol crud decat intrecere sportive – au dat nastere unui echipament cam grotesc, dar care manifesta una dintre notele stabile ale costumului purtat de competitori, adica elemente de individualizare, ce permit recunoasterea de la distanta a concurentului favorit sau a celui pentru care s-a pariat.

In Bizant, cursele de care erau foarte apreciate. Concurentii purtau culorile specifice gruparii lor: verde sau albastru.

In evul mediu, vanatoarea detine un loc important. Treptat se alcatuieste si un costum specific. Verdele e folosit pentru vara, iarna vesmintele fiind de preferinta gri. Aspectul hainelor de vanatoare urma moda pentru ca acest divertisment era rezervat claselor privilegiate. Vanatoarea pedestra insa nu a imopus niciodata un costum special,. In tonuri de toamna, vesmintele trebuiau sa poata fi folosite in teren variat. Fiecare vanator se imbraca dupa bunul plac sin u s-a conturat niciodata o formula pe care s-o putem considera tipica.

Cursele de cai, nascute la sfarsitul secolului al XVIII-lea, au avut nevoie de jochei. Cu timpul, vestonul a devenit pentru ei o camasa din panza colorata, iar palaria – o cascheta. Jocheii au purtat totdeauna culorile proprietarilor de cai pentru a putea fi recunoscuti de departe.

La inceput (secolul al XVIII-lea), boxul era practicat cu pumnii goi, bustul descoperit, pantaloni lungi si o batista colorata legata la incheietura mainii pentru combatanti. Desi loviturile sub centura erau inerzise, pumnul gol era periculos, astfel ca din 1880 s-a impus purtarea manusilor captusite (inventate in 1747). Inainte de primul razboi mondial, se purtau pantaloni lungi tricotati, introdusi in ghete lacuite.

22 | ONIX

Jocurile colective sa permita recuno facut necesara ad chet (in a doua pa pantalonii lungi, p

In aceeasi p se limitau sa in haine obis Spre sfarsitul asocial un co teasca (chem lasa piciorul bicicliste, co de sport. Bar de flanela si i primul razboi pe teren in ca cu gulerul de spre camasa nea, fustele s au ramas astfe lungimi mai m

ostumului de ORT

e cu mingea au fost primele care au avut nevoie de semne care oasterea jucatorilor din fiecare echipa. Brutalitatea socurior a doptarea jambierelor intarite pentru a proteja jucatorii de criarte a scolului al XIX-lea), spre revolta puristilor, care preferau prinsi sub genunchi, asemeni celor purtati de taranii olandezi.

perioada a secolului, femeile joace crichet sau tenis, intai snuite, extreme de incomode. l secolului, tinuta lor sportiva orsaj ce imita camasa barbamisier) cu fusta simpla, care liber. Canotiera, purtata si de ompleta linia acestui costum rbatii jucau tenis in pantaloni in blazere dungate. Abia dupa i mondial au indraznit sa apara amasi cu maneca lunga si chiar escheieat; urmatorul pas a fost cu maneci scurte. De asemes-au tot scurta pana in 1925 si fel si dup ace moda a revenit la mari..

Un alt sport va impune o tinuta speciala – automobilismul. Intai rezervat pionierilor indrazneti, care nu riscau sa urce in vehiculele lor descoperite decat inveliti intr-un pardesiu alb din piele de capra, cu ochelari fumurii si o cascheta vatuita pe cap, masina a atras repede si femeile.

Prima care a obtinut permisul de conducere in Europa a fost ducesa d’Uzes. Automobilistele curajoase purtau peste taior un pardesiu de postav iar palariile in forma de toca sau clos erau acoperite cu un voal ce le invelea tot capul, cu exceptia ochelarilor.

Primul sport practicat iarna a fost patinajul; se purta orice, doar incaltamintea era speciala.

Ideea de a fixa patinele prin insurubare a marit stabilitatea dar nu exista un costum special pana nu s-a descoperit ce interesanta e calatoria pe schiuri. Dupa traversarea Groenlandei (efectuata de exploratorul Nansen in 1888) s-a declansat o moda pentru a-l imita.

Barbatii copiau costumul acestuia: haina cu centura, buzunare mari, pantaloni bufanti, cascheta cu cozoroc si aparatoare de urechi.

Femeile foloseau tinuta obisnuita de iarna. Pe la 1930 au adoptat pantalonul pe care nu l-au mai parasit pana in present, cu forme variabile.

Istoria costumului de sport e pitoreasca. Ea ilustreaza mecanismul mental care conduce la adoptarea unui costum particular, cautarea comoditatii neavand un rol absolut predominant. Multe costume ar putea fi mai functionale, insa aspectul magulitor este o componenta deloc neglijabila (casca motociclistilor, inspirtata de cosmonautica sau echipamentul pentru skate-board sunt edificatoare).

Se poarta costumul special pentru sport in scopul de a manifesta apartenenta la un grup ales. Mandria acestei “uniforme” nu e resimtita ca negare a personalitatii, ci ca marca a integrarii intr-o comunitate.

Sportul e unul dintre rarele sectoare de joc accesibile adultilor. Bucuria pe care o incearca sportivii care isi imbraca tinuta specifica, legata de ideea importanta a unei ocupatii dorite si nu impuse, are drept consecinta dezvoltarea … imbracamintii tip “sport” pentru orele de destindere si odihna. Este una dintre ramurile prospere ale industriei confectiilor.

Tinuta sportiva este un exemplu de imbracaminte creata pentu a se adapta la o situatie data, careia i-a devenit simbol.

ONIX | 23

cultură • biografie

Salvador DALI Între geniu şi nebunie

de Corina Mitricoaia

P

ictorul spaniol Salvador Dali se misca deja intr-un spatiu de mister si legenda, fiind una dintre cele mai controversate personalitati ale secolului al XX-lea.

Si-a cladit opera pe contrarii si pe surpriza. La el, provocarea a ajuns un gen artistic, un mod de a fi. E, fara indoiala, unul dintre cei mai iconoclasti, iar in cazul lui, viata a fost cat se poate de congruenta cu opera. Recunosterea sa timpurie, ca si talentul sau, a determinat acest apetit pentru provocare, desi el a fost, poate, un atribut innascut.

Imagini monstruoase, dramatice. O fata umana mutilate de timp, de conceptul de timp, de utopie. Animale fantastice, care ar putea alimenta cu usurinta un bestiariu personal. Pesti inghitind tigri.

De fapt, metafore inghitind metafore – pentru frica, pentru lumea subtire, de abur, a visarii. O lume a artei pure, a artei pentru arta.

Nuduri dormind peste banchize, roci si harti. De multe ori, Gala, sotia artistului, si fosta sotie a poetului francez Paul Eluard, apare urcata pe soclu, intre unghiuri drepte, armonioase. Universul Dali este unul dislocat, explodat, expandat. Se revarsa in afara, asemenei ceasurilor, curge, umple lumea reala – si in final, in mod fatal, o inlocuieste. Dincolo de legenda, Dali are un cuvant de spus in arta, desi, uneori la el legenda bate arta maestrului.

Obsesiile lui Dali penduleaza (sau pensuleaza, am putea inventa verbul) intre visuri si poduri. Tot universul lui Dali pare un vis, are carnatia unei himere. Iar podul se termina intotdeauna in aer, ca si cum ar fi urmat de un pod in

24 | ONIX

alta dimensiune, de unul invizibil. Puntea nu mai apartine lumii sensibile. Iar siluetele par decupate din registrul oniric. Noul om se naste dintr-o vointa divina, dintr-o coaja a unui ou-matrice, care se scurge si el peste pamant, peste suprafetele plane, parca indecise si ele. Din crapatura oului strabate un firicel de sange, la inceput subtire. Cuplul primordial se regaseste si aici, dar cel care se naste este, direct, barbatul, in timp ce femeia s-a nascut deja , este afara.

Salvador Dali ae intotdeauna indrazneala de a rescrie sacrul. Crucificarea lui Isus (e bine de stiut ca in anii 50 Dali revine la credintaq catolica, dupa casatoria cu Gala si dupa ce se dezisese de tot) – in socante forme cubice o atesta din plin. Lectia lui Dali, foarte vizibila, de altfel, este despre curaj in arta. Curaj mai ales in reinterpretarea temelor fundamentale, mai cu seama cea cristica ori cea a timpului devorator. Unul dintre tablourile sale il infatiseaza pe Hristos crucificat deasupra lumii.

Deasupra este Cerul si Pamantul, dedesubt este lumea. O conditie care seamana cu cea a artistului, crucificat si el pe opera sa, undeva, deasupra lumii. O viziune terifianta, care inchide cercul existentei sale, asa cum Figueres, orasul de suflet al lui Dali, o inchide pe cea a ciclului sau biologic, care are drept punct de start precum si de oprire acelasi loc pe harta istoriei artei mondiale.

Asadar, geniu sau nebun?

Cu siguranta, un geniu nebun dar un nebun de geniu !...

ONIX | 25

cultură • sport

Cursa de

24

C de Marian Butucel

26 | ONIX

s n a M e L a l e d e r de o 3-14 iunie 2009

ursa de 24 de ore de la Le Mans este cea mai veche cursă de andurantă pentru maşini sport ce a avut loc în fiecare an începând cu 1923 în apropierea oraşului Le Mans, Franta. Cunoscut şi sub numele de Grand Prix of Endurance, este organizat de Automobile Club de l’Ouest (ACO) şi se desfăşoară pe un circuit care conţine drumuri publice închise a

1

căror scop nu este numai de a testa capacitatea bolidului de a fi rapid, ci şi competenţa de a rezista timp de 24 de ore. În perioada în care cursele Grand Prix se răspandeau în întreaga Europă, Le Mans a fost considerat o competiţie aparte. Accentul nu cade pe competenţa companiilor de a construi cele mai rapide maşini, ci pe capacitatea acestora de a proiecta maşini cât mai fiabile. Acest

lucru presupune însă şi economisirea combustibilului.

Automobile Sunt aproximativ 50 de competitori. Maşinile necesită cel mult 2 scaune si tot atâtea uşi. De multe ori, maşina castigătoare este cea mai rezistenta, nu cea mai rapida. “To finish first, first you must finish”,

acesta este motto-ul celui care participă la o astfel de cursă.

La început Bentley şi Bugatti dominau cursa ; treptat, însă şi-au facut simţită prezenţa Jaguar, Ferrari, Aston Martin, Porsche (de 16 ori castigător), BMW şi nu în ultimul rând Ford. Compania Ford era in pragul dezastrului si pentru a evita acest lucru, Henry Ford II decide sa intre in cursă cu unul din bolizii special proiectaţi

pentru o astfel de cursă, vestitul Ford GT 40, cu care a reuşit să câştige de 4 ori consecutiv cursa, între anii 1966-1969.

Accident « celebru » Cel mai cumplit accident din istoria cursei a fost cel din 1955, când un Mercedes-Benz pilotat de Pierre Levengh a lovit marginea pistei la viteza foarte mare şi a explodat. Ex-

plozia a ucis cel puţin 80 de persoane, majoritatea de origine franceză. Accidentul a avut loc cu 2 ore înaintea începerii cursei, la viteza de 240km/h.

Informaţii Cea de-a a 77 ediţie a cursei de 24 de ore de la Le Mans va avea loc în data de 13-14 iunie 2009. Biletele se pot cumpăra direct de pe si-

te-ul www.lemans.org, cel mai ieftin fiind în valoare de 26 euro. Informaţii despre cazare în oraşul Le Mans se pot gasi pe www.hotelium.com Pentru cei care vor sta acasă, cursa de la Le Mans va fi transmisă şi pe Eurosport şi Eurosport 2.

ONIX | 27

talent • desen

Jonathan Foreman are 32 ani si este solistul formatiei Switchfoot.

Initial, Switchfoot era formata din 3 membri: Jonathan Foreman, Timothy Foreman si Chad Butler. Ulterior s-au alaturat Jerome Fontamillas si Andrew Shirley, iar in prezent trupa are 5 membri.

De Switchfoot am auzit prima oara o data cu filmul “A Walk To Remember”, cu melodiile “Dare You To Move”, “You”, “Learning To Breathe”.

De atunci am inceput sa caut mai multe melodii si Switchfoot este acum una dintre formatiile mele preferate. de Ioana Chelu

28 | ONIX

Realizat pe data de 30 aprilie 2008, acesta reprezinta primul desen care nu se rezuma numai la fata unei persoane.

Daca pâna atunci desenele pe care le faceam se opreau la portrete ale prietenilor, actorilor, etc., când am gasit poza în albumul unei prietene pe HI5, mi-am propus sa încerc ceva diferit, asa ca dupa ce am terminat de desenat hainele, am adaugat background-ul si, în sfârsit, desenul era complet. de Elisabeta Chelu

ONIX | 29

talent • poezie

prin perete

de Bianca Dinu

30 | ONIX

Nu sughiti ?

De jumatate de ceas, ma uit prin perete si imi apare numai chipul tau prin perete.

Te-am zidit probabil ca pe Ana a lui Manole.

Stiu ca nu poti sa-mi raspunzi, dar sper macar ca te-am amuzat putin.

Aprinde o lampa pe cer ca sa-mi dau seama ca mesajul meu a ajuns la tine.

Dar ai grija, sa nu te vada vreo stea, caci stelele acestea sunt invidioase cand cineva ca mine, dintr-un alt univers te cauta.

Din ce lume ai aparut ?

Pastrezi asta in taina, ori eu nu mi-am aflat Universul pana acum ?

Peretele imi spune ca taina ta si Universul meu au o legatura.

O legatura ca un lasou.

Cine pe cine a prins ?

talent • poezie

În capsulă de Horia Popescu

Vreau sa ma apar, Vreau sa nu ajung Asa cum lumea vrea.

Vreau sa traiesc, Vreau sa reusesc Sa stau in capsula mea, Sa astept acolo ,ceva...

O intamplare...

O strafulgerare...

O apocaliptica intamplare...

Realitatea asta cruda si rea Sa dispara in atmosfera grea.

Si atunci eu sa ies, Cu mainile sa modelez O noua realitate Plina de bunatate, Bucurie, sinceritate, Iubire si libertate...

Astept in capsula mea, Ferita de lumea rea, De realitatea atat, atat de... ireala...

ONIX | 31

despre viaţă • featuring

Ăsta nu e un articol despre adolescenţi frustraţi de Adrian Soare

N Adrian Soare www.succesdublu.ro

32 | ONIX

u te-ai săturat să vezi, să auzi sau să citeşti despre frustrările din adolescenţă? M-am săturat eu la 27 de ani să mai vad articole de genul ăsta. M-am săturat să văd că oamenii “maturi” îi iau pe tineri cu un aer superior şi arogant. Ăia mici care trebuie să înveţe. Ăia mici care n-au experienţă şi freacă menta zi de zi. Ăia care nu prea ştiu cum e treaba cu viaţa. Cu toate astea, ăştia mai în vârstă au dreptate într-o singură chestiune. Până nu dai piept cu viaţa pe spinarea ta, nu prea ai drept să dai sfaturi altora. Până când nu începi să te întreţii singur şi trăieşti pe banii lu’ mămica şi tăticu’ şi la 25, 30 de ani nu eşti în măsură să vorbeşti despre greutăţi.

O să vă întrebaţi cine sunt eu să vă dau sfaturi. Sunt unul care atunci când a terminat liceul habar n-avea ce vrea să facă în viaţă. La fel ca 90% dintre voi.

Simţeam că aş putea face orice, şi totuşi mi-era frică să mă focusez într-o singură direcţie. Dacă direcţia asta e proastă şi îmi îngrop viaţa datorită unei singure decizii greşite? După 4 ani de medicină mi-am dat seama că nu sunt făcut pentru a fi doctor şi că mă pricep mai bine să motivez oameni, să vând, să îmi dau seama ce îşi doresc alţii, să fac oamenii să viseze sau să le vând soluţii. Aşa am ajuns să fac marketing online şi îmi place la nebunie.

Dar am trecut prin toate. Am avut săptămâni când mâncam cartofi copţi 7 zile pe săptămână. Când n-aveam bani să-mi iau un pahar de apă. Când stăteam înghesuit în cămin cu 4-5 inşi. Când alţii râdeau şi arătau cu degetul: “Ha, eşti un visător. Vrei să schimbi lumea.” Am strâns din dinţi şi am mers mai departe. Nu ai timp să plângi.

Cel mai frumos moment din viaţă este cel în care îţi dai seama că indiferent de vârstă deciziile tale iţi aparţin. Nu mai dai vina pe mama sau pe tata, pe profesori, pe mediul înconjurător, pe situaţie, pe guvern. Eşti responsabil pentru viaţa ta şi pentru ceea ce faci din ea .

Partea cea mai frumoasă e că îţi poţi modela de acum viitorul. Atitudinea pe care o ai faţă de ce ţi se întâmplă în via-

ţă va influenţa decisiv ce vei face peste 5 sau 10 ani. O companie producătoare de încălţăminte a trimis doi cercetători în Africa să vadă care sunt oportunităţile deschiderii unei fabrici acolo. Unul din ei s-a întors şi a zis: “Veşti proaste: oamenii din Africa nu sunt obişnuiţi să poarte încălţăminte.” Al doilea s-a întors şi a zis: “Veşti extraordinare: nimeni nu poartă încalţăminte, ÎNCĂ!”

Ceea ce ţi se întamplă în viaţă reprezintă 1%. Restul de 99% e dat de atitudinea ta faţă de ce ţi se întamplă. Gândeştete ce vrei să fii şi fă zi de zi ceea ce trebuie ca să fii acea persoană care doreşti să ajungi.

Despre autor Adrian Soare este proprietarul site-ului www.succesdublu.ro şi agenţiei de marketing online Metromind Media.

Pe succesdublu.ro scrie despre succes, potentialul uman, articole motivaţionale, idei de afaceri, vânzări şi internet marketing. A colaborat cu articole pentru Dgeneration, Askmen, Da mai departe şi Basic Marketing. În particular, îi plac câinii (mari), oamenii care trăiesc cu pasiune, muntele, femeile inteligente şi frumoase, să citească şi să îşi facă prieteni.

A acceptat cu entuziasm colaborarea cu revista ONIX în vederea unui articol “despre viaţă“ şi deja face parte din familia noastră spirituală.

ONIX | 33

despre viaţă • sănătate

Cum să avem grijă de părul nostru de Cristina Roşca

Parul este cartea noastra de vizita. Indiferent de culoare, de textura sau de tipul parului, acesta trebuie sa arate ingrijit si curat. Totusi, pentru majoritatea dintre noi este greu sa ne mentinem parul mereu ingrijit.

Greu, dar nu imposibil. Iata cateva sfaturi si trucuri pentru ingrijirea parului, in functie de nevoile fiecarui tip de par.

Părul normal

Parul lipsit de stralucire, tern

Daca faceti parte dintre putinii norocosi care au parul normal din toate punctele de vedere (al texturii si tipului de par), este foarte important sa il mentineti astfel folosind un sampon care sa nu fie dur (cum sunt cele anti-matreata) si un balsam care sa previna deteriorarea firului de par datorita luminii, caldurii sau vantului.

De asemenea, puteti folosi si o masca o data sau de doua ori pe saptamana. Este recomandabil ca spalarea sa fie facuta de maxim doua ori pe saptamana, evitand deteriorarea firului de par.

In general, parul lipsit de stralucire si tern este astfel datorita deshidratarii sau unei ingrijiri necorespunzatoare. Indiferent de cauza, este important sa folositi, pe langa produsele clasice (sampon, balsam, masca) destinate unui par uscat, un ser pentru par uscat, care sa il ingrijeasca intensiv si sa ii confere un aspect mai putin rebel. De asemenea, sunt recomandata si mastile naturale, cum ar fi cea cu ulei de masline usor incalzit. Parul se maseaza cu uleiul, dupa care se spala in profunzime.

Puteti adauga in uleiul de masline si 3 picaturi de ulei de ricin, care sa favorizeze regenerarea parului. Este important ca firul de par sa fie hranit. Trebuie evitata, pe cat posibil, coafarea facuta prin caldura.

Parul deteriorat Parul fin, lipsit de volum Parul fin are nevoie de ingrijire suplimentara, deoarece este predispus ruperii. De aceea, trebuie sa aveti grija la periat, ca acesta sa fie facut bland, incepand cu varfurile.

Sunt recomandate produsele profesionale pentru volum, care sunt facute astfel incat sa nu incarce firul de par. Trebuie evitata, pe cat posibil, coafarea facuta prin caldura.

Parul deteriorat este cel mai greu de ingrijit. Este important sa renuntam la factorul deteriorant (in majoritatea cazurilor, coafarea prin caldura sau decoloratul). Trebuie sa folositi produse special destinate acestui tip de par, fiind obligatorie folosirea unui ser nutritiv. De asemenea, trebuie sa folositi chiar tratamente medicinale, cumparate de la farmacie. Pentru a salva parul care creste, trebuie sa folositi masti cu ulei de ricin. Un lucru foarte important, in general trecut cu vederea: trebuie sa tundem din par partea cea mai deteriorata, deoarece firul de par deja despicat si uscat nu isi mai revine.

Parul gras Parul gras este unul dintre cele mai problematice tipuri de par deoarece spalatul zilnic deterioreaza firul de par, uneori fiind insa unica solutie. Ei bine, puteti combate ingrasarea rapida. Cum? Folosind numai produse destinate parului gras, evitand mai ales produsele pentru stralucire, care evident il incarca.

Dupa spalare, puteti clati parul cu apa in care ati stors suc de lamaie. Totusi, daca parul s-a ingrasat si nu mai aveti timp sa il spalati, puteti folosi sampon uscat, pe care il gasiti in farmacii. Acesta absoarbe excesul de sebum, dandu-i parului un aspect curat.

34 | ONIX

Parul cret sau ondulat Pentru acest tip de par exista produse profesionale care sa tempereze buclele si sa hraneasca firul de par. Pe deasupra, mai aveti nevoie de o crema de separare a buclelor. In general, persoanele cu parul cret sau ondulat au tendinta de a si-l indrepta. Este bine ca indreptarea parului sa se faca maxim o data pe saptamana, pentru a nu deteriora firul de par si a-l face si mai rebel.

Parul vopsit Parul vopsit trebuie ingrijit cu produse profesionale destinate acestuia, pentru mentinerea culorii si a stralucirii. Este recomandata folosirea vopselei de par fara amoniac deoarece nu dauneaza firului de par la fel de mult ca cea cu amoniac.

Ca sfaturi generale, este important sa evitam coafarea prin caldura, inlocuind, spre exemplu, ondulatorul de par cu bigudiurile. Cele mai bune produse pe care le puteti folosi sunt cele profesionale, folosite in saloane, desi sunt mai scumpe, in general acestea sunt vandute in cantitati mult mai mari decat cele de supermarket.

Decoloarea parului trebuie facuta numai in saloane, la profesionisti, care stiu sa evite, pe cat posibil, deteriorarea parului.

Acestea fiind spuse, aveti grija de parul dvs.!

O mână de ajutor în îngrijirea mâinilor de

Iuliana Voicu Luiza Ilioiu

E

ste bine cunoscut faptul ca toata lumea observa mainile celui cu care discuta. Unghiile neingrijite sunt total neatractive si, oricat de frumos ar fi imbracata o persoana, daca mainile nu ii sunt bine intretinute, totul este zadarnic. Statisticile arata ca 30% dintre femei nu sunt multumite de felul in care le arata mainile si mai ales ungiile. In intampinarea acestor probleme s-a dezvoltat o adevarata industrie de imbunatatire a aspectului ungiilor (peste doua mii de produse special destinate ingrijirii mainilor).

De altfel, cuvantul manechiura deriva de la cuvintele latinesti manus (mana) si cura (ingrijire). Asa ca manichiura inseamna inghrijirea si a mainii, nu numai a ungiilor.

Astfel, pielea mainilor trebuie neaparat intretinuta, zilnic, folosind o crema cu ingrediente special destinate pielii supuse la cele mai grele incercari: detergenti, inalbitori, frig, soare, vant. Daca dorim sa ne rasfatam atat pielea mainilor, cat si ungiile, putem recurge la un tratament cu parafina, collagen si elastina, o data pe saptamana. In acest mod, vei fi sigura ca ai facut pentru mainile tale tot ce este mai bine, astfel incat sa arate tinere cat mai mult timp. Aceste substante impiedica si aparitia petelor cu timpul.

Pentru intretinerea ungiilor au aparut produse noi si foarte eficiente. Trebuie numai sa le cauti. Exista in magazine

intaritoare pentru unghii, care trebuie insa folosite conform instructiunilor. Numai astfel, hranind unghia cu substanta respective in mod regulat, se poate obtine rexultate vizibile.

De asemenea, vei gasi si pasta de unghii care nu ataca structura acesteia naturala. Este mai scumpa, dar précis este mai buna. Dizolvantul ? Meriti tot ce e mai bun, asa ca incearca macar o data un dizolvant fara acetone.

Lungimea si forma ungiilor variaza in functie de preferinte si ocazie. In situatii speciale, ne sunt permise mici “nebunii”, insa atentie, nu si la scoala. Totusi, iata cateva posibilitati care pot fi incercate la ocazii: •

Culori noi, aparute in ultimul timp – verde, albastru, galben, gri sidefat. Arata foarte bine pe unghii si trebuie neaparat asortate la vestimentatie: • Poti sa-ti vosesti unghiile cu clasicul rosu, dar peste ele se poate lipi o floricica, un flururas sau chiar semnul tau zodiacal (abtibildurile se gasesc de vanzare si sunt foarte ieftine, dar de efect);

•

Pentru excentrice, exista inele de la care pleaca un lantisor care se prinde cu un mic anou de unghia degetului respectiv. Desigur, trebuie sa ai o ocazie speciala pentru a etala o asemenea manichiura, in ton cu vestimentatia.

ONIX | 35

despre viaţă • pagina cu prieteni

Mic dicţionar de limba animalelor - PISICI -

U

n proverb urban rautacios spunea, probabil in urma unei dezamagiri umane a inventatorilor sai – “Daca vrei un prieten, ia-ti un caine !” Dincolo de nuanta de amaraciune, afirmatia contine si mult adevar, pentru ca, de cand lumea, oamenii au iubit animalele si din realatia sufleteasca profunda cu ele, animalul n-a ramas niciodata dator.

Va intrebati firesc unde, in secolul nostru tehnologizat, mai ramane loc si timp pentru animale. Intre comput-

36 | ONIX

ere si telefoane mobile, intre LCD-uri si MP3-uri, intre cuptoare cu microunde, frigidere si combine muzicale ori sisteme home-cinema, incercati sa strecurati si o mica fiinta, pe care sa o ingrijiti si sa-i acordati putina atentie din cand in cand.

Asa ne amintim cu totii ca suntem inca oameni. Intrun veac in care parem robiti masinilor, animalul de care ne atasam capata o functie compensatoare, de a ne apara

pe unii, ci vom face o pledoarie pentru feline. Multi iubitori de animale nu adopta o pisica, ci un caine, motivand ca aceasta e neascultatoare, ba mai mult, manipuleaza chiar pe stapan.

Asadar, nici vorba de dresaj, caci matele sunt firi foarte independente. Si totusi, daca vreti sa va invatati pisica sa respecte anumite reguli, cititi mai jos: Inainte de a incepe complicate munca de a obisnui pisica sa faca un anumit lucru, trebuie sa cunoastem felul in care invata felinele: daca o experienta Stăpâna mea crede că e buna, vor incerca sunt arogant, egoist şi s-o repete. Daca e leneş. Are dreptate şi mai neplacuta, se vor stradui sa o evite am multe alte calităţi. ulterior. Iata cheia dresajului.

Ce e de facut, - Motanul Tom in mod concret ?

Exista un plan minide un dezechilibru al fiintei mal in trei puncte, care trebuie noastre, tinzand ea insasi sa urmat. se automatizeze, ca in cliseele 1. In primul rand, nu o filmelor stiintifico-fantastice. pedepsiti. Straduiti-va ca relaAnimalul isi face datoria sim- tia cu ea sa fie armonioasa, plu si sincer, cu voiosie si daruire pentru stapan – veritabila scoala a sentimentelor autentice, cu care noi, oamenii, nu incetam sa ne mandrim deseori inutil.

In acest numar nu vom vorbi despre caini, dezamagind poate

“

”

Programul zilnic al pisicilor: 00:00 - 07:00 Somn la pat 07:00 - 07:10 Micul dejun 07:10 - 12:00 Un “respiro“ matinal pe cuptor 12:00 - 12:10 Masa de prânz 12:10 - 15:00 Contemplaţie paşnică 15:00 - 15:01 Exerciţii fizice (opţional) 15:01 - 18:00 Meditaţie într-un loc însorit 18:00 - 18:15 Cina 18:15 - 00:00 Reflecţii de seară întrun dulap

Pisica are auz selectiv: Pisica poate auzi un şoarece chiţăind la un kilometru distanţă, asta ignorând zgomotul făcut de fiinţa umană care o cheamă, de la doar doi metri.

Teoria relativităţii pisiceşti: O pisică se poate deplasa cu o viteză mai mare decât viteza luminii, la auzul unei cutii de conserve care se deschide.

“Torc deci exist, dorm deci sunt fericită, miaun deci sunt hrănită.”

- Catfucius, 598 Î.H.

distractiva. Este stiut ca pisica devine agitata cand se plictiseste. Veti reusi sa o calmati daca va ocupati mai mult de ea, mangaind-o si jucandu-va cu ea. Un alt lucru important este curatenia mediuluji in care traieste si a sa, pentru ca animalul de langa voi trebuie mereu sa simta iubirea si respectul stapanului.

2. In al doilea rand, trebuie sa stiti ca metoda cea mai eficienta de a o educa este prin recompense, asa ca organizati-i spatiul vital si regimul de viata astfel incat actiunile ei sa fie incununate cu success.

Un bun exemplu este cel de a o obisnui sa foloseasca litiera (patutul specific pisicii). Atunci cand o va folosi, laudati-o si dati-i in schimb ceva bunatati pe care nu le oferiti de obicei.

Pana nu capata bine aceste deprinderi, nu ii permiteti accesul in alte zone ale casei.

3. A treia etapa se refera la amenajarea spatiului de viata. Am putea lua ca exemplu zgariatul mobilei. Nu va veti mai confrunta cu aceasta problema daca ii procurati un pomisor de catarat, pe care sa poata exersa, faceti-l ca mai atractiv si impodobiti-l cu jucarii pentru a deveni locul ei preferat, unde sa-si consume energia. Nu uitati ca pisica are nevoie sa va mai implicati si voi, din cand in cand, in sesiunile ei de joaca.

Oricare ar fi situatia comportamentala pe care vreti s-o indreptati, nu trebuie sa uitati ca gratioasele animale se educa cel mai bine cu ajutorul laudelor si al recompenselor.

Si ce paote fi mai placut decat sa aveti o pisica educata, care sa va toarca in brate. Asadar, succes la dresaj !

In numarul viitor, despre pasari de apartament (canari, papagali etc.)

Dicţionar pisicesc Insomnie = Inabilitatea de a putea dormi mai mult de 20 de ore pe zi Loialitate = Să locuieşti cu aceeaşi fiinţă mai mult de şase săptămâni Stres = O stare caracteristică doar altor creaturi Pasăre = Mâncare cu aripi dar fără a fi conservă Ţânţar = Un dragon mic şi vicios Câine = Tot un fel de ţânţar, uriaş şi cu păr Conştienţă = Acel interval plicticos dintre două somnuri Mâncare = Ceva ce trebuie primit la fiecare treizeci de minute Iubire = Un sentiment pe care, sincer, nu-l poţi nutri decât pentru tine Cutie = Un posibil portal către utopie, care trebuie exploatat şi păzit Muncă = O activitate făcută de oameni pentru a menţine confortul pisicilor Umilinţă = Nu cunoaştem definiţia

ONIX | 37

despre viaţă • bucătăria de liceu

Istoricul îngheţatei de

Luiza Ilioiu Mădălina Ilioiu

Î

n timpul verii, pe canicula, dar si in celelalte anotimpuri, o inghetata este consumata cu deosebita placere. Dar de cand se prepara acest delicios desert ?

Rasfoind istoria, aflam ca in antichitate oamenii amestecau zapada cu miere si fructe, obtinand un produs mult apreciat si considerat ca o delicatesa. Hipocrate, cel mai mare medic al antichitatii (460-377 i.H.), prescria acest amestec pacientilor sai, pentru ca se considera ca invioareaza trupul si spiritual. Despre Alexandru cel Mare, regele Macedoniei (356-323 i.H), aflam ca punea in zapada vin si lap;te si oferea acest desert ofiteriolor sai inainte de a porni la lupta.

Imparatul roman Nero (54-68 d.H) obisnuia sa se racoreasca, in zilele toride, cu gheata adusa din muntii Alpi, amestecata cu fructe.

Dupa unii cercetatori, reteta inghetatei, asa cum o cunoastem noi astazi, ar fifost adusa in Europa din indepartata China, in 1295, de ccate celebrul calator Maco Polo, dar altii atribuie inventarea acestui produs de cofetarie unei italience, Caterina de Medicis, fiica lui Lorenzo al II-lea, conducator al Republicii Florentine inter 1469 si 1492. Casa-

38 | ONIX

torita cu Henric al II-lea, rege al frantei. In anul 1560, ea a devenit regenta pentru fiul ei, Carol al IX-lea si este autoarea morala a masacrului hughenotilor din noaptea de 24 august 1572, intrat in istorie cu numele de Noaptea Sfantului Bartolomeu. Tot de numele ei se leaga si alte crime mai mult sau mai putin misterioase, dar putini stiu ca de existenta ei se leaga si raspandirea inghetatei in Europa.

In documentele vremii se consemneaza ca la curtea familiei Medicis din Florenta traia un anume Bernardino Buontalenti, un adevartat talent, cum il recomanda si numele, specialist in inginerie militara, sculptura, chimie, poezie, scenografie dar mai ales in gastronomie. Specialitatea, in acest ultimo domeniu, erau dulciurile, iar tanara Caterina, care avea 14 ani cand s-a casatorit cu viitorul suveran al Frantei, era o mare consumatoare de asemenea delicatese.

Cand curtea Spaniei a trimis o delegatie de ambasadori la Florenta pentru a cere mana Caterinei, familia Medicis s-a hotarat sa le faca solilor o primire deosebita. De aceea l-a chemat pe Buontalenti, caruia i-a comandat sa prepare ceva deosebit pentru distinsii

oaspeti. Si, desi solii spanioli au apreciat in mod deosebit inghetata servita, tanara Caterina a preferat in cele din urma sa mearga la Paris, aducand cu ea si reteta ingheetatei, cu care si-a ropus sa-i delecteze pe nobilii francezi.

Peste mai bine de 100 de ani, in 1672, un alt italian, sicilianul Procopio Coltelli din Palermo, a deschis la Paris, vizavi de palatal Comediei franceze, prima cafenea, “Café Pricope”, care servea inghetata si care mai exista si astazi.

Primele cornete de inghetata vandute de el la Paris aveau forma ovala, drept pentru care francezii le-au numit “oua dulci si reci”. In 1790, o gospodina din America a construit prima masina de facut inghetata, iar in 1910, o data cu descoperirea frigului industrial, in marile orase din Germania au aparut la colturile de strada negustorii ambulanti de inghetata, cu carucioarele lor colorate si cu clopotei de arama.

In 1923, un american a inventat inghetata pe bat, care, in scurt timp, s-a raspandit in toata lumea.

Desi meritele prioritatii producerii inghetatei revine italienilor, nu ei sunt si cei mai mari consumatori din lume.

Daca, in medie, fiecare italian consuma 8 kg, de inghetata pe an, in SUA se consuma 16 kg, in Rusia 14 kg, in Germania 12 kg si in Suedia 11 kg.

La noi, inghetata a fost adusa din Italia, cam pe la inceputul secolului al XX-lea si se vindea pe strada, din carucioare special amenajate. Îngheţată de căpşuni Ingrediente: 200 g zahar pudra, 250 g frisca, 500 g capsuni, zeama de lamaie.

Se zdrobesc bine fructele si se trec printr-un sita/strecuratoare. Sucul se amesteca impreuna cu zaharul si se bate pana se topeste zaharul. Se adauga frisca, batand rapid, apoi zeama de lamaie. Compozitia se toarna in tavite de inghetata si din cand in cand se amesteca puternic cu lingura de lemn. Se pun la rece

Sandvişuri de Carmen Saghin E dimineata, esti in intarziere si hainele parca nu vor sa se lase reperate prin camera ?

Nu-ti gasesti ghiozdanul, desi ceasul spune ca ar trebui sa fi plecat deja si foamea pune stapanire pe tine in pofida radioului, din care crainicul iti spune ca a tarziu. Ti se pare cunoscut, nu-i asa ? Atunci, ce te faci cu pachetul pentru scoala ? Sa treci pe la chiscul din coltul strazii sau sa risti o intarziere sau chiar o absenta la prima ora, cumparandu-ti ceva de la minibufetul scolii ?

Redactia ONIX iti vine in ajutor, propunandu-ti doua retete foarte simple si rapide pentru sandvisurile dintre pauze.

timp de 1-2 ore si se servesc decorate cu diferite alte fructe de sezon.

Sandvis cu gust de pizza Ingrediente: felii de paine, branza topita (triunghiuri sau folii), cascaval, salam de Sibiu, masline.

Se unge fiecare felie de paine cu branza topita. Se pune peste ea cascaval ras si salam taiat felii subtiri. Se introduce in cuptorul cu microunde timp de 5 minute. Se scot cu atentie si se decoreaza cu masline taiate in doua.

Sandvis racoros, de vara, cu branza telemea Ingrediente: o paine feliata, 150 g unt, 150 g branza telemea, o rosie taiata felii Se ung cu unt feliile de paine, se rade branza telemea deasupra (pe razatoarea cu gauri mari), in strat mai gros. Se orneaza cu felii de rosii.

POFTĂ BUNĂ!

despre viaţă • paradox

Paradoxul vremurilor noastre de Octavian Paler

Paradoxul vremurilor noastre în istorie este că avem: Clădiri mai mari dar suflete mai mici; Autostrăzi mai largi dar minţi mai înguste.

Cheltuim mai mult dar avem mai puţin; Cumpărăm mai mult dar ne bucurăm mai puţin.

Avem case mai mari dar familii mai mici, Avem mai multe accesorii dar mai puţin timp; Avem mai multe funcţii dar mai puţină minte, mai multe cunoştinţe dar mai puţină judecată; Mai mulţi experţi şi totuşi mai multe probleme, Mai multă medicină dar mai puţină sănătate.

Bem prea mult, fumăm prea mult, Cheltuim prea nesăbuit, Râdem prea puţin, Conducem prea repede, Ne enervăm prea tare, Ne culcăm prea târziu, ne sculăm prea obosiţi, Citim prea puţin, ne uităm prea mult la televizor şi ne rugăm prea rar.

Ne-am multiplicat averile dar ne-am redus valorile.

Vorbim prea mult, iubim prea rar şi urâm prea des.

Am învăţat cum să ne câştigăm existenţa dar nu cum să ne facem o viaţă, Am adăugat ani vieţii şi nu viaţă anilor.

Am ajuns până pe lună şi înapoi dar avem probleme când trebuie să traversăm strada să facem cunoştinţă cu un vecin.

Am cucerit spatiul cosmic dar nu şi pe cel interior.

Am făcut lucruri mai mari dar nu mai bune.

Am curăţat aerul dar am poluat solul.

Am cucerit atomul dar nu şi prejudecăţile noastre.

Scriem mai mult dar învăţăm mai puţin.

Plănuim mai multe dar realizăm mai puţine.

Am învăţat să ne grăbim dar nu şi să aşteptăm.

Am construit mai multe calculatoare să deţină mai multe informaţii să producă mai multe copii ca niciodată dar comunicăm din ce în ce mai puţin.

Acestea sunt vremurile fast-food-urilor şi digestiei încete; oamenilor mari şi caracterelor meschine; profiturilor rapide şi relaţiilor superficiale.

Acestea sunt vremurile în care avem două venituri dar mai multe divorţuri, Case mai frumoase dar cămine destrămate.

Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unică folosinţă, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri supraponderale şi pastile care îţi induc orice stare de la bucurie la linişte, la moarte.

Sunt niste vremuri în care sunt prea multe în vitrine dar nimic în interior.

Vremuri în care tehnologia îţi poate aduce această scrisoare şi în care poţi decide fie să împărtăşeşti acest punct de vedere, fie să ştergi acest mesaj.

Aminteşte-ţi să-ţi petreci timp cu persoanele iubite, pentru că nu vor fi lângă tine o eternitate.

Aminteşte-ţi să spui o vorbă bună copilului care te venerează, pentru că acel copil va creşte curând şi va pleca de lângă tine.

Aminteşte-ţi să-l îmbraţişezi cu dragoste pe cel de lângă tine pentru că aceasta este singura comoară pe care o poţi oferi cu inima şi nu te costă nimic.

Aminteşte-ţi să spui “Te iubesc” partenerului şi persoanelor pe care le îndrăgeşti, dar mai ales sa o spui din inimă.

O sărutare şi o îmbărţişare vor alina durerea atunci când sunt sincere.

Aminteşte-ţi să-i ţii pe cei dragi de mână şi să preţuieşti acel moment pentru că într-o zi acea persoană nu va mai fi lângă tine.

Fă-ţi timp să iubeşti, fă-ţi timp să vorbeşti, fă-ţi timp să împărtăşeşti gândurile preţioase pe care le ai.

Tuturor prietenilor mei, vă mulţumesc că existaţi.

ONIX | 39

divertisment • carte

Confesiunile

cap al mafiei unui

A de George Dragnea

40 | ONIX

m asteptat foarte mult sa apara o astfel de carte. “Confesiunile unui cap al mafiei” este un best-seller distribuit de ziarul “Saptamana financiara” in urma cu cateva luni.

Inca de la primele pagini citite, ne dam seama de seriozitatea cu care este privita aceasta organizatie numita “ La Cosa Nostra”, de oamenii care faceau parte din aceasta mare linistita la suprafata dar cutreierata de curenti puternici in adancuri. Aceasta organizatie despre care este vorba in carte, “La Cosa Nostra” a venit in America odata cu migratia masiva de italieni in perioada interbelica ca un virus biologic letal.

Actiunea il are in primplan pe Anthony “Teava” Casso, unul din cei mai cunoscuti mafioti. Acesta si-a dat viata pe “tava” unui jurnalist care a copilarit alaturi de el, Philip Carlo .Este unul din singurii mafioti care au acceptat acest armistitiu.

Cartea incepe cu descrierea locului in care personajul principal a copilarit si continua cu ascensiunea catre capetenia familiei Luchesse din New York. Personajul principal este descris ca fiind un om foarte linistit in viata de zi cu zi, dar si un om foarte dur in ceea ce priveste afacerile sale din “La Cosa Nostra”. De-a lungul lecturii, putem recunoaste intamplari din filme cu mafioti pe

care le-am vazut pana in prezent. De exemplu este remarcat Joe Pistone, agentul FBI care a dat peste cap pentru un moment afacerile unor mafioti, sub numele de Donnie Brasco.

Stiu. Ati auzit de filmul acesta: Al Pacino (Lefty) si Johnny Depp (Donnie Brasco). Printre altii mai este si Michael Madsen. Ceea ce este interesant in carte este faptul ca este descrisa dusmania pe care o purtau unul altuia Casso si Gotti.

Al doilea este personajul principal din “Gotti” unde Armand Assante, Tony Sirico si Vincent Pastore au facut din acest film o capodopera in ceea ce priveste filmele de gen. Intrigi si fapte verosimile ce sunt dezvaluite fac din aceasta carte una din cele mai interesante biografii existente la ora actuala, in beletristica moderna.

Lectura placuta!

P h i l i p

C A R L O

divertisment • film

17 again

...and again, and again...

de Mirela Matei

D

aca nu v-as cunoaste pe voi, colegii mei din liceu, nu v-as indemna sa mergeti la filmul asta, in regia lui Buur Steers. Va suna prea…suedez ?

Ei bine, e american get beget, ca si moravurile si mentalitatile americane pe care le reia, intr-un registru comic si satiric totodata acest regizor despre care sper sa mai auzim. Dar, in sfarsit, pentru ca va stiu si pentru ca tin la voi, vi-l recomand cu caldura. Vedeti-l acum, pentru ca atunci cand nu veti mai avea, conform titlului, 17 ani, poate nu va mai avea acelasi farmec.

Carcotasii (criticii, bineinteles) au acuzat pelicula pentru ca, din punct de vedere narativ, e previzibila si schematica, imprumutand elemente din povesti fanteziste deja ecranizate, precum Vreau sa fiu mare, cu Tom Hanks, ori seria Inapoi in viitor, cu Michael J. Fox. Dar, desi ii lipseste originalitatea absoluta, 17 Again ramane o comedie simpatica, la care cu siguranta veti rade cu pofta si veti afla multe dintre mentalitatile barbatilor americani, fie ei adolescenti sau maturi, mentalitati prezentate cu o doza de ironie acida.

Asa cum va spuneam, ca si in mai vechea serie Inapoi in viitor, filmul porneste de la ideea revenirii – de asta data nu cu ajutorul vreunei masinarii sofisticate, ci pur si simplu a magiei (e mai simplu pentru producatori, ar zice alti carcotasi !) in trecut, pentru a schimba lucrurile si a indrepta grese-

lile facute candva. In cazul de fata, intrebarea care se pune e: ce-ai face daca ai deveni din nou licean ? E intrebarea care-l framanta pe eroul Mike O’Donnell, interpretat, la maturitate, de un Matthew Perry mereu in verva, iar in tinerete de Zac Efron, revelatia actoriceasca a anului. In 1989, cand avea 17 ani, Mike era vedeta liceului, lider incontestabil al echipei de baschet, febletea fetelor si preferatul profesorilor (alt cliseu, fir-ar sa fie, dar v-ati obisnuit, nu-i asa, de aici si titlul meu – again and again end…). Toti ii prevedeau un viitor stralucit cand, surpriza – afla ca prietena lui, Scarlet, a ramas insarcinata. Obligat sa ia o decizie rapida, Mike, care tocmai trebuia sa joace in meciul carierei lui, renunta la baschet, la facultate si implicit la viitorul stralucit, alegand sa ramana alaturi de ea. Cu alte cuvinte, in loc sa caute viitorul pe care si-l dories atat, il arunca pur si simplu pe fereastra, pentru a trai alaturi de prietena lui din liceu si copilul lor.

Douazeci de ani mai tarziu, Mike este un matur tracasat, amarat si dezgustat de

viata deja, care simte ca zilele sale de glorie au apus de mult. Mariajul sau cu Scarlet s-a cam dus pe apa Sambetei si ei sunt implicate intr-un divort zgomotos, luptandu-se pentru custodia celor doi copii adolescenti (ambii inadaptati, cum altfel ?) pe care barbatul, robit muncii sale, abia daca ii cunoaste (vi se pare familiar, nu-i asa ?).

Asadar, dezgustat de viata, barbatul rataceste pe strazi si ajunge, coincidenta sau nu, la liceul adolescentei sale.

Aici, un portar misterios discuta cu el, parand sa cunoasca uimitor de multe amanunte despre viata si necazurile sale (deh, fictiune, unde nu avem si nou unul din asta !...). Barbatul se intoarce mahnit in apartamentul pe care-l impartea cu cel mai bun prieten, Ned Gold, spre a descoperi, uimit, ca redevenise, ca prin farmec, pustiul Mike.

Situatia e complicata, tanarul se inscrie la liceul unde invata copiii sai, Ned prezentandu-se drept tatal lui. Acum pustiul va avea ocazia sa-si indeplineasca visul de a deveni o vedeta sportiva si de a trai

Regia: Burr Steers In rolurile principale: Matthew Perry, Zac Efron Gen: Comedie Durata: 102 minute Anul: 2009

viata pe care nu o avusese, din pricina alegerii facute candva.

Chestia interesanta e ca, desi are 17 ani ( again !) Mike stie totul despre familie, casatorie, femei si cresterea copiilor, reflectand perspectiva unui barbat de 40 de ani. In plus, Mike descopera ca fiica sa, Maggi, nu-i chiar atat de inocenta pe cat pare, ba mai mult, se intalneste cu batausul liceului, un personaj arogant si antipatic, care-l bate mereu pe fiul lui Mike, Alex. In aceste conditii, tatal adolescent se imprieteneste cu fiul sau, Alex, reusind sa-i fie, in sfarsit, dupa atatia ani aproape. Mai mult, el se intalneste cu mama acestuia, propria lui sotie, si redescopera ca de fapt o iubeste si are nevoie de ea si de copiii lui, pentru care n-a fost pana acum altceva decat un strain.

Comedie de situatii, in care carisma actorilor are un rol important, in mementele sale mai serioase, 17 Again devine un film mesaj, vorbind despre alegerile pe care le facem in viata si despre consecintele, bune sau rele, ale acestora. In final, eroul intelege ca dorinta de mai bine intotdeauna duce la mai rau (va mai amintiti de paradox – logica, clasa a IX-a ?) si ca de multe ori trebuie sa te multumesti cu ce iti aduce viata, care a facut o alegere mai buna decat ai fi facut-o tu.

Asadar, atentie, dragi colegi cinefili, contrar titlului de film si jocului meu de cuvinte din titlul articolului, traiti clipa si fiti atenti la alegerile pe care le faceti, sentimentale ori scolar-profesionale, pentru ca in viata reala, ai o singura data 17 ani.

ONIX | 41

“Shape of my heart” (lyrics)

He deals the cards as a meditation And those he plays never suspect He doesnt play for the money he wins He doesnt play for the respect He deals the cards to find the answer The sacred geometry of chance The hidden law of probable outcome The numbers lead a dance Gordon Matthew Thomas Sumner, known commercially by his stage name Sting, is an English musician from Wallsend in North Tyneside. Prior to starting his solo career, he was the principal songwriter, lead singer and bassist of the rock music band The Police.

As a solo musician and member of The Police, Sting has sold over 100 million records, and received sixteen Grammy Awards for his work, receiving his first Grammy for Best Rock Instrumental Performance in 1981, and receiving an Oscar nomination for best song.

I know that the spades are the swords of a soldier I know that the clubs are weapons of war I know that diamonds mean money for this art But thats not the shape of my heart He may play the jack of diamonds He may lay the queen of spades He may conceal a king in his hand While the memory of it fades I know that the spades are the swords of a soldier I know that the clubs are weapons of war I know that diamonds mean money for this art But thats not the shape of my heart Thats not the shape, the shape of my heart And if I told you that I loved you Youd maybe think theres something wrong Im not a man of too many faces The mask I wear is one Those who speak know nothing And find out to their cost Like those who curse their luck in too many places

And those who smile are lost I know that the spades are the swords of a soldier I know that the clubs are weapons of war I know that diamonds mean money for this art But thats not the shape of my heart Thats not the shape of my heart

Selecţie de informaţii: Cosmin Epureanu Sorin Niţă Bogdan Arsene

Pink Floyd are an English rock band who initially earned recognition for their psychedelic and space rock music, and later, as they evolved, for their progressive rock music. Pink Floyd are known for philosophical lyrics, sonic experimentation, innovative album cover art, and elaborate live shows. One of rock music’s most successful acts, the group have sold over 200 million albums worldwide including 74.5 million certified units in the United States.

Pink Floyd influenced progressive rock artists of the 1970s such as Genesis and Yes, as well as contemporary artists such as Nine Inch Nails, Dream Theater, and Porcupine Tree.

42 | ONIX

“Another brick in the wall” (lyrics)

We don’t need no education We dont need no thought control No dark sarcasm in the classroom Teachers leave them kids alone Hey! Teachers! Leave them kids alone!

All in all it’s just another brick in the wall.

All in all you’re just another brick in the wall.

“Wrong, Do it again!”

“If you don’t eat yer meat, you can’t have any pudding.

How can you have any pudding if you don’t eat yer meat?”

“You! Yes, you behind the bikesheds, stand still laddy!”

divertisment • music

« Il me dit que je suis belle » (paroles)

Et quand le temps se lasse De n’être que tué Plus une seconde passe, Dans les vies d’uniformité Quand de peine en méfiance, De larmes en plus jamais Puis de dépit en défiance On apprend à se résigner Viennent les heures sombres Où tout peut enfin s’allumer Ou quand les vies ne sont plus qu’ombres Restent nos rêves à inventer Il me dit que je suis belle Et qu’il n’attendait que moi Il me dit que je suis celle Juste faite pour ses bras Il parle comme on caresse De mots qui n’existent pas De toujours et de tendresse Et je n’entends que sa voix Eviter les regards, prendre cet air absentCelui qu’ont les gens sur les boul’vards Cet air qui les rend transparents Apprendre à tourner les yeux Devant les gens qui s’aiment

Eviter tous ceux qui marchent à deux Ceux qui s’embrassent à perdre haleine Y a-t-il un soir, un moment Où l’on se dit c’est plus pour moi Tous les mots doux, les coups de sang, Mais dans mes rêves, j’y ai droit Il me dit que je suis belle Et qu’il n’attendait que moi Il me dit que je suis celle Juste faite pour ses bras Des mensonges et des betises Qu’un enfant ne croirait pas Mais les nuits sont mes églises Et dans mes rêves j’y crois Il me dit que je suis belle...

Je le vois courir vers moi Ses mains me frôlent et m’entraînent C’est beau comme au cinéma Plus de trahison, de peines Mon scénario n’en veut pas Il me dit que je suis reine Et pauvre de moi, j’y crois Hmm, pauvre de moi, j’y crois

Patricia Kaas, née le 5 décembre 1966 à Forbach en Lorraine, est une chanteuse française. Depuis plus de 20 ans, elle connaît le succès dans les principaux pays francophones, germaniques, ainsi qu’en Russie, où elle se produit régulièrement sur scène. Ses albums sont commercialisés dans une quarantaine de pays et ses ventes sont estimées en 2009 à 16 millions à travers le monde la demande de France 3, elle est la représentante de la France au Concours de l’Eurovision, le 16 mai 2009 à Moscou. Très populaire dans les pays de l’Est et plus particulièrement en Russie, sa présence au concours était censée mettre toutes les chances

de la France dans ce concours remporté pour la dernière fois en 1977 par l’hexagone. Après avoir un temps hésité, notamment parce qu’elle n’avait jamais chanté un 16 mai, date anniversaire de la mort de sa mère, elle finit par accepter.

« L’été indien » (paroles)

Tu sais, je n’ai jamais été aussi heureux que ce matin-là nous marchions sur une plage un peu comme celle-ci c’était l’automne, un automne où il faisait beau une saison qui n’existe que dans le Nord de l’Amérique Là-bas on l’appelle l’été indien mais c’était tout simplement le nôtre avec ta robe longue tu ressemblais à une aquarelle de Marie Laurencin et je me souviens, je me souviens très bien de ce que je t’ai dit ce matin-là il y a un an, y a un siècle, y a une éternité

on ira où tu voudras, quand tu voudras et on s’aimera encore, lorsque l’amour sera mort toute la vie sera pareille à ce matin aux couleurs de l’été indien aujourd’hui je suis très loin de ce matin d’automne mais c’est comme si j’y étais je pense à toi où est tu? que fais-tu? est-ce que j’existe encore pour toi? je regarde cette vague qui n’atteindra jamais la dune tu vois, comme elle je me couche sur le sable et je me souviens je me souviens des marées

hautes du soleil et du bonheur qui passaient sur la mer il y a une éternité, un siècle, il y a un an on ira où tu voudras, quand tu voudras et on s’aimera encore, lorsque l’amour sera mort toute la vie sera pareille à ce matin aux couleurs de l’été indien

Joe Dassin est un chanteur francophone et compositeur américain et français. En tant que chanteur, il a connu plusieurs succès dans la francophonie.

Pendant les années 1960, il connaît ses premiers succès : Les Dalton, Guantanamera, Siffler sur la colline et Les Champs-Élysées. Durant la décennie suivante, il connaît d’autres succès, tels L’Amérique (reprise de Yellow River de Christie), Le Moustique (reprise de “The Mosquito” de The Doors), Si tu t’appelles mélancolie, L’Été indien et Le Café des trois colombes.

ONIX | 43

divertisment • sport

cu burtă... fără burtă...

O finală, un singur cuvânt:

Barça

de Georgeta Iatan

S

edentarismul nostru si viata plicticoasa de messengeristi aduc kilogramele ca pe banda rulanta. Aceste nedorite kilograme vin repede si pleaca greu. Vine caldura si am trecut cu bine astenia de primavara. Afara soarele incinge deja asfaltul si imaginatia noastra se incinge si ea – mare, plaja, miscare, multa miscare. Deodata, ne amintim ca e doar inceput de iunie, mai e pana la vacanta, desi atmosfera de la scoala e din ce in ce mai relaxata (dar, vai, nu si relaxanta!).

In curtea colegiului nostru, tensiunea se simte in aer, e ca o bomba cu ceas. Toti vrem sa ne consumam energia acumulata peste an, investind-o in ceva care sa ne aduca satisfactii si nu sanctiuni. Tocmai de aceea, in ajutorul tinerilor amatori de miscare a venit catedra de educatie fizica, cea care a organizat competitii interclase, activandu-ne si spiritul competitiv si pe cel de fair-play.

Aceste competitii, de volei, handball si fotbal, se desfasoara organizat, dupa un program prestabilit. In aceste intreceri, fara discriminare de gen, se constituie echipe mixte de jucatori, putandu-se apela chiar la amestecul a doua clase, daca nu sunt destule optiuni sau exista neincredere in fortele proprii, care-i fac pe unii sa dea inapoi.

Celor care au renuntat usor la provocare, le spun ca nimeni nu s-a nascut invatat si ca am un principiu dupa care ma ghidez in orice provocare imi apare in fata: “Daca incerci, poti sa pierzi, dar daca nu in-

44 | ONIX

cerci, ai pierdut sigur !” Vi-l pot imprumuta ca deviza de viata (doritorii sa ma contacteze pentru detalii).

Asadar, competitiile au inceput. Echipele s-au aliniat la start (folosesc un cliseu sportiv, dar asta e, e un articol in tema, deci e permis!). Intrecerile s-au desfasurat in perioada 1 aprilie – 1 mai la volei si handball. Castigatorii meciurilor au fost recompensati cu laude si diplome, astfel: VOLEI: Locul I clasa a XI-a B Locul al II-lea clasa a X-a E Locul al III-lea clasa a XI-a F Handbal Locul I clasele a XI-a D si a XII-a D Locul al II-lea clasa a XI-a C Locul al III-lea clasele a X-a G si a X-a F Despre fotbal, numai de bine, dar poate alta data. Dar, pana la indemnul “Jos kilogramele/jos burta !” ma vad nevoita sa va avertizez ca anul scolar inca nu s-a termiant, asa ca ramane de actualitate alt imbold care sa cuprinda nelistile noastre de liceeni: “(Puneti-va cu) burta pe carte !”

de Cristian Alexandru

M

iercuri seara. Imi salut prietenii si ma grabesc sa ajung acasa. E deja destul de tarziu si ma tem ca voi rata inceputul finalei.

Care finala ? De ce atata graba ? Simplu: doar e ultimul meci din Champions League, meciul care stabileste castigatoarea competitiei. Este pentru prima data cand nu am o favorita si acest lucru nu se intampla din faptul ca nu imi plac echipele care vor juca ( Manchester United si Barcelona ), ci din simplul fapt ca acest campionat romanesc mi-a taiat elanul asupra pasiunii pentru fotbal. Dar gata, ajunge ! Nu are rost sa vorbesc despre liga 1, nu ? Acest material este adresat campionilor.

Ora 21:30. Am ajuns la fix; las mess-ul deschis si ma duc la televizor. Festivitatea de deschidere a meciului incepe si raman placut surprins de transmia italiana. Au stiut sa capteze cele mai spectaculoase momente din tribune.

Manchester domina primele minute din meci si se pare ca Sir Alex Ferguson a ghicit asezarea castigatoare a acestui mecit. Total gresit !

Formatia catalana reuseste sa treaca peste forcingul detinatoarei trofeului si deschide scorul prin Eto’o, in minutul 10, la o faza la care camerunezul l-a depasit spectaculos pe Vidic si nu i-a lasat nicio sansa lui Van der Saar.

Dupa acest moment, pe teren a existat numai o singura echipa, ibericii zburdand practic pe gazon. Pana la pauza nu se mai inscrie, iar englezii sperau intr-o minune in cel de-al doilea act.

Din pacate pentru suporterii lui United, echipa nu se trezeste, iar Henry 49’ si Xavi 53’ rateaza ocazii imense. Izabavirea avea sa vina in minutul 70’ atunci cand Messi inscrie spectaculos cu capul si inchide practic meciul.

Ceea ce parea sa fie o finala echilibrata a fost de fapt o demonstratie de fotbal din partea Barcelonei, catalanii preluand trofeul chiar de la invinsa Manchester United.

Si uite ca s-a mai terminat o finala din Champions League.

Una care nu a dus lipsa de faze spectaculoase, de o atmosfera superba in tribune si in final de o petrecere in cinstea unei noi regine a Europei: Barcelona.

onix • outrospective

Experienta de boboc de Mihaela Necula

H

“Hei! A trecut un an de şcoala!”. Aşa s-au trezit majoritatea piticilor de a IX-a… printre care şi eu. Acum, în vreme de bilanţ ne confruntam si noi, pentru prima data, cu inchiderea mediilor “ la liceu”; o emotie, un zâmbet, un nerv, orice e binevenit. Acum cred ca sunt în masura să împartăşesc din experienţa mea de un an, nu?

Ei bine... îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri: Cum am pus piciorul pe pragul şcolii, cei mari au izbugnit: „ Bobooooci”, apoi în primele doua saptamâni probabil au avut butonul „replay” activat pentru că numai asta auzeam. A mai fost si acomodarea cu profesorii, care a

fost chiar OK; danşii cu noi nu ştiu în ce masura s-au acomodat... (speram ca nu e asa rau). Între colegi, presiunea din atmosferă a fost “mai minima”; mai o poză, mai o glumă, mai o palmă... De chiul nu zic că citeşte doamna dirigintă.

Si asa a trecut o vreme, pana ne-am dat seama ca mai este o firimitura de vreme si se termina anul scolar; anul in care am fost, intr-un fel sau altul, actorii principali. În toamna ce vine, vor fi alţi protagonişti Acum ne numim deja „ fosti boboci”; am evoluat exact ca în celebrele desene animate „Pokemon”... Bine, bine! N-a fost o comparaţie prea nimerită, dar se acceptă.

Cert e că abia aştept noul an. Şi stiţi care e primul lucru pe care vreau să-l fac ? Sa-mi bifez opţiunea „replay” când işi vor intra bobocii în rol.

Chiar vine vacanţa

A

de Cristian Alexandru

A mai trecut un an de scoala, cu bune, cu rele, cu gandul ca poti ramane corijent la mate sau la info, cu gandul ca am ajuns intr-un stadiu avansat la o olimpiada (nu stiu cati dintre noi am avut gandul asta) sau ca poate pur si simplu.. am gasit noi prieteni in liceu, care au aceleasi pasiuni ca si noi, care asculta exact aceeasi muzica si multe altele (exemplele pot continua). Eu ma incadrez in ultima categorie si, desi acest lucru poate fi doar imbucurator la prima vedere, ei bine, nu e asa. Sunt sigur ca majoritatea dintre noi au trait senzatia de deziluzie, de faptul ca un prieten(a !) nu a fost exact asa cum te asteptai tu sa fie, ca atunci cand iti era lumea mai draga, exact atunci acea persoana te-a lasat cu ochii in soare. Aceste lucruri fac parte din micile neplaceri ale vietii, insa de la viata nu poti avea mereu tot ceea ce iti doresti, nu ?

Eu din acest punct de vedere sunt bucuros ca incepe vacanta. Bine, un motiv il poate avea si faptul ca scap de unele ore plictisoare si de trezitul de dimineata (cateodata

?

poate fi asa insuportabila soneria aceea de la telefon care te trezeste); dar motivul principal este acela ca o sa pot evita cat mai bine pe acele persoane care m-au facut sa ma simt singur la un moment dat. Cu siguranta o sa ii revad pe cei care m-au facut sa rad in pauze si nu numai, cu siguranta ca o sa ies cu ei la vreo terasa ca sa mai schimb cateva vorbe si sa le revad chipul.

Insa putem vedea totusi partea plina a paharului cand vorbim de prietenii noi din liceu: extrem de multe amintiri frumoase, de la petreceri si chiar de la ore ne-au ramas intiparite in cap si aceste lucruri care mereu reusesc sa iti provoace un zambet oricat de trist ai fi. Oare cine nu a mintit ca se simte rau ca sa poata pleca mai devreme acasa, sa se certe cu portarul 5 minute ca nu il lasa sa plece sau nu stiu.. sa faca tot posibil ca sa nu stea in clasa la vreo ora anume. Eu unul am facut cate putin din fiecare.

Per total a fost un an destul de ok. In urma ta raman doar amintirle frumoase...

Publicitate

Clasa a IX-a C diriginte prof. Cristina Iliescu Sfârşit de an şcolar 2008-2009

ONIX | 45

onix • outrospective

Miroase a...

vacanţă !

de George Dragnea

P

erioada tezelor s-a terminat.

Pe culoarele liceului incepe sa bata vantul, semn ca nu este prea “frecventat” in ultima vreme. Elevii si-au incheiat socotelile cu scoala si asteapta clopotelul oficial de terminare a anului scolar. Trebuie sa gaseasca ceva de facut pentru urmatoarele 3 luni. Variante sunt multe, insa depinde de cheful si nevoia fiecaruia.

Eu unul mi-am ales un job parttime, intr-un mediu prietenesc, la unul dintre colosii internationali “fast-food”.

E chiar ala de la iesire din metrou la Brancoveanu. Inca putin si fac un an si jumatate de activitate acolo. La inceput imi puneam o intrebare gen: “ce caut eu aici?”, dar cu timpul m-am obisnuit, pana cand a intrat in rutina mea. Scoala, munca, acasa. Inca putin si primul cuvant dispare din propozitie, iar in locul acestuia intra distractia. Pe mine sincer nu m-a “cocosat” prea tare acest an scolar. Dar sa vedem ce ne rezerva anul viitor, mai ales ca ne asteapta si acel nefericit eveniment din viata fiecarui licean. Orice elev are nevoie de relaxare, de un lenevit la plaja, de un volei in apa, de o bere rece pe malul marii, si, de ce nu, un rasarit cum numai constantenii il vad in fiecare zi. Incerc sa ating toate aceste lucruri, in masura in care timpul imi permite.

Asadar, dragi colegi, folositi timpul acesta cat mai util, ca eu unul il folosesc din plin, si ne vedem pe 15 ale lunii septembrie. Va doresc o vara suportabila si un cocktail cat mai rece!

In boca al lupo!!

46 | ONIX

ONIX | 47

Părerile voastre sunt importante.

Vă rugăm scrieţi-ne pe adresa onix@onicescu.ro Dacă vreţi să faceţi parte din redacţia ONIX, vă rugăm să ne contactaţi. http://onix.onicescu.ro onix@onicescu.ro

48 | ONIX