Inteligența spirituală – Richard Vitan

ȘTIINțĂ, ARTĂ, EDUCAțIE

Inteligența spirituală

Noțiunea de „inteligență spirituală” pare la prima vedere contradictorie, date fiind ariile semantice diferite ale celor doi termeni. Rezolvarea analitică a problemelor, calculele și înțelegerea științifică a funcționării lumii exterioare sunt procese asociate în viziunea contemporană cu noțiunea de inteligență. Pe de altă parte, conceptul de „spiritual” evocă imagini ale experiențelor sacre, ale realității subiective și personale, precum și întrebări referitoare la sensul și scopul vieții. Cu toate acestea, o serie de cercetători americani cred că este posibilă o fuziune între spiritualitate și inteligență. Prof. dr. R. Wolman definește astfel acest concept nou: „Inteligența spirituală este capacitatea noastră umană de a pune întrebări cu privire la sensul ultim al vieții și de a experimenta simultan legătura perfectă între fiecare dintre noi și lumea în care trăim. Lumea subiectivă, cu care se ocupă spiritualitatea, și lumea obiectivă, pe care inteligența încearcă să o înțeleagă, sunt aspecte ale vieții fiecăruia dintre noi. Avem nevoie de un limbaj pentru a descrie experiența sacrului, care adesea este inefabil, și de o metodologie pentru studierea și înțelegerea științifică a spiritualității noastre. De fapt, spiritualitatea poate fi piatra de încercare a vieții noastre, o constantă unică de încredere, care ne susține prin momente mai grele ale vieții”.

IQ-ul (Intelligence Quotient) reprezintă măsura inteligenței umane exprimată printr-un nu măr rezultat în urma susținerii unui test standardizat, raportat la vârsta cronologică, iar inteligența emoțională (EQ) reprezintă capacitatea de a conștientiza, controla și manifesta emo țiile personale, respectiv de a gestiona relațiile interpersonale într-un mod eficient și empatic. Conform autoarei Danah Zorah, inteligența spirituală este instanța superioară a inteligenței noastre: „Nici inteligența rațională (IQ), nici cea emoțională (EQ), luate separat sau împreună, nu reușesc să explice în totalitate complexitatea inteligenței umane sau vasta bogăție a sufletului și a imaginației omenești. SQ ne oferă capacitatea de discriminare, sensul moral, abilitatea de a tempera rigiditatea unor reguli prin înțelegere și compasiune [...]. Ne folosim de SQ pentru a lupta cu întrebările despre bine și rău și pentru a întrezări posibilități nerealizate încă”.

Pentru a înțelege mai bine la ce se referă acest concept, Zorah și Marshall („Spiritually Intelligent Leadership”, 2005) au propus o listă cu 12 calități pe care ar trebui să le îndeplinească o persoană despre care s-ar putea spune că are un nivel ridicat al SQ: 1) Conștiința de sine (cunoașterea credinței, valorilor și motivațiilor personale) 2) Spontaneitatea 3) Calitatea de a se lăsa inspirat de valori 4) Compasiunea 5) Smerenia (înțeleasă de au tori drept o cunoaștere a propriului loc în lume) 6) Viziune integratoare (realizarea unor conexiuni între diverse lucruri sau aspecte ale vieții) 7) O anumită tendință de a formula întrebarea: „De ce?” (înțeleasă ca expresie a unei nevoi de a înțelege lucrurile) 8) Acceptarea și aprecierea diversității 9) Independența de context (capacitatea de a lucra împotriva convențiilor) 10) Capacitatea de reîncadrare (vizează putința de a schimba perspectiva asupra lucrurilor)

11) Capacitatea de a răbda și resemnifica suferința 12) Sentimentul vocației.

Inteligența în teologie

Dintr-o perspectivă teologică, s-ar putea spune că doar în felul acesta domeniul inteligenței spi rituale reprezintă mai degrabă un teritoriu riscant, care pare să indice, fără o lectură adecvată și fără precauțiunile necesare, o invitație la privatizarea experienței religioase. S-ar putea în țelege, de exemplu, că întreaga viață spirituală primește o expresie fiziologică, propunând, în locul tainicei întâlniri cu divinul, o experiență spirituală deplin corporalizată, tradusă integral în limbajul neurofiziologic. În felul acesta s-ar putea contura premisele unei spiritualități materialiste, atee chiar, care circumscriu întreg procesul devenirii spirituale a omului unor mecanisme fiziologice, care utilizează resursele și mecanismele neurofiziologice. De e xem plu, ne-am putea gândi că, „ajutați” de progresele rapide ale medicinei actuale, ar fi posibil să întâlnim, într-un viitor nu prea îndepărtat, posibilitatea unor tratamente medicale cu efect de spiritualizare, prin stimularea efectivă a ariilor din cortex, pe seama cărora este pusă inteligența spirituală, încât desă vârșirea vieții ar putea fi accesibilă, operaționalizată în cuprinsul unui tratament medical sau printr-o intervenție chirurgicală pe cortex. Totuși, datele experimentale de felul celor care oferă indicii cum că activitatea spirituală modifică func țiile cerebrale nu trebuie abandonate. Din perspectivă teologică, ele pot fi invocate ca situații ce evidențiază, de fapt, legătura strânsă între suflet și trup, orientând către concluzii de felul celor filocalice, în care este subliniată importanța reflecției, a cercetării de sine, a cugetării care supraveghează activitatea minții și a simțurilor. Filocalia este o colecție de texte aparți nând Sfinților Părinți ai Bisericii, care acoperă mai multe secole și un areal geografic imens, identic cu întinderea Imperiului Bizan tin. „Filocalia” înseamnă (în limba greacă) „iubirea de frumusețe divină” sau „iubirea de virtute”. Textele filocalice arată că, de pe urma acestui efort, mintea se resimte dobândind o putere mai mare în survolarea adâncimilor persoanei umane. De aceea, stu dierea inteligenței spirituale ar putea constitui un punct impor tant pe agenda dialogului interdisciplinar dintre teologie și știință, putând avea și numeroase aplicații practice în domenii precum educația sau actul de cultură. Este evident că aspecte precum maniera în care egois mul și celelalte patimi restrâng expresia liberă și lucrările persoanei umane, a puterilor ei spirituale, sau modul cum diferite practici spirituale, cum ar fi asceza, pocăința sau rugăciunea, afectează pozitiv sănătatea și funcțiile cerebrale ar putea prezenta interes, un fel de a proba, pentru cei mai slabi în credință, rolul vieții spirituale.

Richard Vitan

clasa a XII-a A