Pandemii care au marcat istoria lumii – Luana Doboș

Pandemii care au marcat istoria lumii

Dragă cititorule, voi aborda în rândurile care urmează un subiect interesant din perspectiva situației pe care o trăim cu toții astăzi și anume pandemia de Covid-19. Nu te teme, nu voi face un bilanț al cazurilor de Covid, ci voi prezenta principalele pandemii care au afectat omenirea de-a lungul timpului.

Conceptul de pandemie este strâns legat de cel al termenului de epidemie, acesta însemnând extinderea unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate, regiune etc. O pandemie este o epidemie care se răspândește dincolo de granițele unui stat sau ale unui continent și poate afecta chiar întreaga lume.

Este un lucru înfricoșător, nu? Așa este, dar eu voi încerca să aduc în sufletul tău un dram de optimism și speranță. Așa cum strămoșii noștri au reușit să depășească momentele de cumpănă din istoria omenirii, cu siguranță și noi vom reuși să ieșim triumfători din această pandemie.

Ciuma

Prima pandemie despre care vreau să amintesc în acest articol este ciuma bubonică. Cu siguranță ați auzit de ea sub numele de „moartea neagră”, iar dacă nu, pentru toate există un început.

Apărută în Asia Centrală, ciuma bubonică a ajuns în Europa în anul 1347. Între anii 1348-1350, a bântuit cu furie pe continentul nostru, ucigând 30-60% din locuitorii lui. Din zona mediteraneană și până în țările scandinave, pandemia a făcut ravagii, depopulând continentul. A fost nevoie de mai bine de un secol ca populația Europei să revină la nivelul de dinainte de pandemie, dar boala a reapărut în anii următori în diverse zone ale Europei.

Printre cele mai grav afectate țări de pe vechiul continent s-au aflat Anglia și Franța. Unul dintre cele mai mari focare a izbucnit în capitala Angliei și a rămas cunoscut în istorie sub numele de „Marea Ciumă din Londra”. Anul 1625 este recunoscut ca debutul acestei epidemii în distinsa capitală engleză, însă alte izbucniri au mai avut loc ulterior, în anii 1640, 1646 și 1647. Se estimează că, în timpul crizei din 1665, aproximativ 100.000 de oameni au murit răpuși de infama boală, în doar 18 luni. O isterie generală a cuprins atunci toată populația londoneză. Mamele refuzau să își mai îngrijească copiii bolnavi, nepoții își lăsau pradă morții bunicii, iar coviltirele pline cu cadavre erau atât de des văzute pe străzi, încât au stârnit inspirația unor genii literare precum Daniel Defoe sau Samuel Pepys, care au „profitat” de situație pentru a scrie romane ce astăzi ne intrigă și ne terifiază totodată. Legat de apariția sa, cea mai plauzibilă teorie este că boala a fost transmisă de șobolanii care trăiau pe navele comerciale și de pișcăturile puricilor infestați cu bacteria Yersinia Pestis. Răspândirea bolii a fost „ajutată” de condițiile precare de igienă din acele timpuri. Însă, cum toate au un sfârșit, așa a avut și focarul de ciumă bubonică izbucnit în Londra. Se pare că factorul deter minant pentru salvarea restului

„Triumful morții” de Pieter Bruegel reflectă revolta socială și teroarea care a urmat ciumei.

Regina Maria, soră medicală la epidemia de tifos din 1916

populației lon doneze a fost carantina instaurată și menținerea distanțării sociale. Poate de „vină” a fost incendiul din anul 1666, care a ars 80% din casele capitalei, distrugând astfel orice lucru infectat. Desigur, chiar și după dispariția bolii, aceasta încă a provocat mari daune omenirii. Cu economia și industria la pă mânt, cu majoritatea populației subnutrită, lumii i-a fost extrem de greu să revină la stadiul de dinainte, însă omenirea a reușit, a învins!

Holera

Despre holeră se poate spune că este cea mai marcantă boală a secolului XIX. Holera s-a manifestat în mai multe etape, fiecare etapă afectând câte o țară sau un continent, până la sfârșitul secolului XX reușind să afecteze toată omenirea. Primul val a început în India, în 1817, dar s-a oprit în Anatolia și Caucaz. A doua manifestare de acest fel s-a petrecut în Rusia, Europa, Africa de Nord și a ajuns chiar în America de Nord. Următoarele două izbucniri au avut loc între anii 1841-1859 și respectiv 1863-1875. Focarele de holeră s-au extins și, treptat, aproape toată omenirea a fost afectată de acest flagel. Printre „victime” se numărau mare parte din Eu ropa, cele două Americi, Africa, China, Japonia și Asia de sud-vest. Ultimele două valuri au fost mai „blânde”, iar omenirea a reușit să-și revină de pe urma bolii.

Tifosul

O altă pandemie care a schimbat lumea a fost tifosul. Mulți oameni când aud cuvântul „tifos” se gândesc la moartea soldaților francezi ai lui Napoleon în timpul retragerii din Rusia, însă până acolo vom avea un drum lung de parcurs. Haideți, așadar, să începem cu începutul.

Prima descriere a bolii apare în anul 1489, în timpul Războiului din Peninsula Iberică împotriva maurilor. Aceste relatări includ descrieri ale febrei: pete roșii pe brațe, spate și piept; deficit de atenție care se transformă în delir, precum și răni cangrenoase și mirosul asociat de carne putrezită. În timpul asediului, spaniolii au pierdut 3.000 de oameni în luptele cu inamicul, dar 17.000 de soldați au murit de tifos.

În anul 1812, în timpul retragerii din Moscova a lui Napoleon Bonaparte, se spune că ar fi murit mai mulți soldați francezi răpuși de boală decât căzuți pe front. Dacă privim retrospectiv, observăm că nu este deloc surprinzător ca o pandemie să schimbe cursul unui război.

Următoarea epidemie de tifos izbucnește în 1837, în Philadelphia, printre victime numărându-se și fiul lui Franklin Pierce, al paisprezecelea președinte american. Alte izbucniri mai au loc în Washington D.C, Baltimore și Memphis. De asemenea, tifosul face ravagii în timpul Războiului Civil din SUA. Pe parcursul Primului Război Mondial, boala face noi victime. Se estimează că numai în Serbia ar fi murit peste 150.000 de oa meni. Morții reprezentau între

10 și 40% din totalul celor infectați. În 1922, tifosul atinge apogeul pe teritoriul sovietic, cazurile înregistrate fiind de apro xi mativ 25-30 de milioane.

Tifosul lovește cu forță și în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar condițiile mizere din lagăre fac ca boala să se extindă fără cruțare și să omoare prizonieri peste prizonieri.

O victimă de luat în seamă a tifosului este Anne Frank, o adoles centă de origine evreiască care și-a scris într-un jurnal toată viață trăită într-o ascunzătoare de frica naziștilor. Aceasta, împreună cu sora sa, Margot Frank, moare răpusă de tifos în primăvara anului 1944, într-un lagăr de concentrare, după ce locul în care s-a ascuns de germani a fost deconspirat.

Primul vaccin pentru tifos este dezvoltat de zoologul Rudolf Weigl în perioada interbe lică.

Gripa spaniolă „Gripă spaniolă” a fost cea mai tragică catastrofă a secolului XX, susțin mulți cercetători din domeniul medicinei. Începută în timpul Primului Război Mondial, gripa spaniolă a omorât atât soldații pe front, cât și familiile soldaților infectați cu boala, dar care nu au avut habar de ea.

Riscul de infectare cu virusul a crescut exponențial, victimele sale fiind mai numeroase decât cele ale celor două războaie mondiale.

Bilanțul a fost tragic, deoarece gripa spaniolă a avut un caracter cu adevărat pandemic. Se crede că au fost infectați aproape 500 de milioane de oameni, un sfert din populația lumii de la momentul acela. De asemenea, a avut o rată a mortalității extrem de ridicată, de 5-10%, față de 0,1%, rata mortalității epidemiilor ulterioare de gripă.

Pandemia a fost atât de severă încât, de exemplu, din 1917 până în 1918, speranța de viață din Statele Unite ale Americii a scăzut cu 10-12 ani, la 37 de ani la bărbați și 42 de ani la femei. „Gripa spaniolă” a lovit în trei valuri, al doilea val fiind cel mai violent și considerat punctul culminant al pan demiei.

Spre sfârșitul anului 1918, am ploarea cazurilor a scăzut și treptat gripa a dispărut în jurul anului 1920.

COVID-19

Și acum am ajuns la subiectul actual, cel care interesează pe toată lumea și care ocupă mereu primul loc în mass-media: pandemia de Covid-19 produsă de virusul SARS-CoV-2.

La început a fost considerat un simplu „virus chinezesc”, însă omenirea s-a convins rapid că nu este chiar așa. Mai întâi, virusul a afectat „țara natală” și apoi s-a răspândit rapid, ajungând să cuprindă toate continentele lumii. Cazurile de îmbolnăviri și decese au crescut repede, spitalele devenind supraaglomerate și creându-se o isterie generală, pandemia arătând defi ciențele de ordin politic și sanitar la nivel planetar.

Virusul a afectat și țara noastră, începând din luna martie a anului trecut. S-a instaurat starea de urgență și în România, școlile s-au închis, s-au impus numeroase măsuri restrictive, iar întreaga activitate socio-economică a avut de suferit.

În ultimele luni, lumea este din nou sub asediul „inamicului” Covid-19. Așadar, continuăm să ne întrebăm: Oare ne vom mai reveni? Răspunsul este unul simplu: Da, ne vom reveni, însă pentru aceasta trebuie să contribuim cu toții respectând recomandările celor avizați în domeniu.

Și acum, deși risc să repet, vă voi spune ceva: „Dacă strămoșii noștri au putut, și noi putem!”

Luana Doboș

clasa a IX-a B

Spital de camanie în timpul epidemiei de gripă spaniolă, Camp Funston, Kansas, SUA