PACES.ro Nr.4 - Iunie 2011 by Patronatul Medicinei Integrative

PACES Noi credem în fericirea voastrã!

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Publicaţie a Patronatului Medicinei Integrative

1 IUNIE Desen realizat de către un grup de copii interna i la Spitalul M.S. CURIE

Nr. 4, Iunie 2011

Str. Andrei Mureşanu, nr. 20, sector 1, Bucureşti Tel: 0372-770.126, Fax: 021-224.46.95 www.patmedin.ro

Răspunderea legală pentru conţinutul acestei publicaţii aparţine Patronatului Medicinei Integrative © PMI, 2011

Publicaţie a Patronatului Medicinei Integrative Str. Andrei Mureşanu, nr. 20, sector 1, Bucureşti Tel: 0372-770.126, Fax: 021-224.46.95 www.patmedin.ro

EDITURA SCRIB, 2011

Echipa de redacţie Redactor-şef: Redactori:

dr. Aurel Storin

Florin Condurăţeanu Octavian Andronic Irina Ghiţă-Cioroba Cornelius Popa Anca Moraru Larisa Toader Editor imagine foto Silvia Mandler Iancu Elena Cătălina Administrator WEB Mihai Breahnă Traducător engleză: George Wainer Editor: Gabriel Ionescu

aurel.storin@patmedin.ro ﬂorin.condurateanu@patmedin.ro octavian.andronic@patmedin.ro irina.cioroba@patmedin.ro cornelius.popa@patmedin.ro anca.moraru@patmedin.ro larisa.toader@patmedin.ro silvia.mandler@patmedin.ro iancu.elena.catalina@patmedin.ro mihai.breahna@patmedin.ro geogwww@yahoo.com gabi@etipograﬁe.ro

Tipărit în România de SC SIMPLU PRINT SRL GHEŢA ROBERT • 0743-027955 • contact@tipograﬁe-oﬀset.ro

ISSN-L 2247 – 0565

Noi credem în fericirea voastrã!

Medicina Integrativã în folosul societãåii Un interviu cu Liviu Mandler, preşedintele P.M.I.

Aurel Storin: Sper că sunteţi de acord cu mine, domnule preşedinte Liviu Mandler, să începem cu începutul. Cum aţi ajuns la ideea Patronatului Medicinei Integrative? Liviu Mandler: Totul a început în 1974, când am absolvit, în străinătate, Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, secţia Pedagogie. Psihologia şi Pedagogia m-au ajutat să-i înţeleg mai bine pe semenii mei şi să nu subestimez pe nimeni, nici măcar pe aceia care nu gândesc ca mine. După 4 ani de activitate de consiliere cu persoane vulnerabile (copii cu retard mental şi evoluţie în şcoli speciale, femei maltratate şi fel de fel de alte cazuri), m-am reprofilat: am devenit economist financiar. A.S.: Şi cui s-a datorat acest salt dintr-o profesie într-alta? L.M.: Unui sfat primit, în prima tinereţe, de la părinţii mei. Ei au încercat să mă convingă că „trebuie să ai şi tu o meserie, să poţi câştiga un ban ca lumea, pentru că din psihologie şi pedagogie nu se poate întreţine o familie”. Am absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice şi Financiare. Am fost timp de 25 de ani economist financiar şi am ocupat funcţii destul de importante în acest domeniu, unde te asigur că părinţii mei aveau deplină dreptate: „am câştigat un ban ca lumea”. Dar pe mine mă atrăgea „prima dragoste”, pedagogia şi psihologia. Acum doi ani am decis să mă întorc la ea. A.S.: Acesta a fost începutul? L.M.: Exact. Am înfiinţat, pe lângă clinica pe care o aveam şi o am încă, Patronatul Medicinei

Integrative, un sprĳin de excelenţă în medicina integrativă şi în mediul social. Împreună cu un tânăr şi distins coleg care lucrează cu mine de peste opt ani, o minte sclipitoare şi un suflet mare, am început acest drum care nu e uşor, cu pasiune, cu dăruire şi cu ambiţia de a veni în ajutorul acelora care au nevoie de noi. A.S.: În cele trei editoriale pe care le-aţi scris pentru revista „Paces” aţi amintit despre aceste eforturi... L.M.: Şi nu reneg nimic din ce am scris. Mă tem că societatea în care trăim a devenit din ce în ce mai egoistă şi indiferentă faţă de oamenii aflaţi în suferinţă. P.M.I. vine în ajutorul fiinţei umane. Medicina integrativă nu tratează pacientul numai ca bolnav, ci ca fiinţă umană. Medicina integrativă tratează corpul, mintea, sufletul, spiritul, mediul înconjurător. Mă gândesc că, uneori, boala este un fenomen care provine şi dintr-o neîmplinire sufletească. Pe de altă parte, noi încercăm să-i pregătim pe pacienţi pentru starea psihologică cea mai nimerită tratamentului medical pe care-l primesc. A.S.: Când a început Medicina Integrativă în România? L.M.: Nu demult. Acum câţiva ani. Şi a început timid. În alte ţări a fost oarecum altfel. De pildă, astăzi, în SUA sunt 39 de universităţi (printre care Harvard, precum şi universităţile din Pennsylvania şi San Francisco) în cadrul cărora funcţionează Catedre de Medicină Integrativă. A.S.: Cunoaşteţi vreo definiţie convingătoare a Medicinei Integrative? L.M.: Cunosc mai multe. Dar voi cita acum definiţia profesorului Berman din SUA, de la Universitatea din Maryland, directorul Centrului de Medicină Complementară şi Integrativă: „Medicina Integrativă explorează modalităţile de a trata mintea, corpul şi spiritul omului, dar toate acestea în acelaşi timp.” A.S.: În Europa „funcţionează” Medicina Integrativă? L.M.: Da. Şi bine. În Spania, Italia, Anglia, Suedia, Centrele de Medicină Integrativă s-au dezvoltat, inclusiv în cadrul Universităţilor şi Facultăţilor cu profil de Medicină. A.S.: P.M.I. colaborează cu aceste Centre de Medicină Integrativă? L.M.: Da. Colaborează, atât cu Centrele din SUA, cât şi din Europa. Sper ca Primul Congres Internaţional al Medicinei Integrative, ce va avea loc în această toamnă la Bucureşti, să ne ofere prilejul de a avea ca oaspeţi personalităţi şi profesori de

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 4/Iunie 2011

renume mondial din domeniul Medicinei Integrative. De asemenea, vom organiza, împreună cu partenerii noştri, cursuri de specializare în acest domeniu. Omule, tu eşti unica ﬁinţă de pe această planetă care îşi cunoaşte propriul organism şi care îşi poate alege modul optim de a trăi! Medicina Integrativă oferă o abordare completă şi complexă a sănătăţii tale. A.S.: Există în Bucureşti vreun Centru de Excelenţă în domeniu, unde pacienţii se pot adresa? L.M.: Da. Le recomand Centrul de Excelenţă în Medicina Integrativă Diperia Vita Med, care funcţionează pe lângă P.M.I., unde echipa noastră de specialişti îi va consilia cu toată dăruirea şi atenţia necesare.

A.S.: Sper că nu e totul. Sunt sigur că veţi continua... L.M.: Bineînţeles. Şi sper că vom avea şi alte probleme de discutat... A.S.: Sunt oricând gata să vă ascult, domnule preşedinte Liviu Mandler şi vă mulţumesc pentru convorbirea pe care mi-aţi acordat-o.

A consemnat Dr. Aurel STORIN

Handicapul – între amendã æi mentalitate

xistă în tradiţia românească un tip de atitudine faţă de semenii noştri mai puţin norocoşi, cărora viaţa le-a oferit cu zgârcenie abilităţile, sau li le-a răpit cu cruzime: handicapaţii sunt, într-un fel, rebutul nostru din producţia curentă de fiinţe umane. Pe care simţim nevoia să-i protejăm în primul rând ascunzându-i de ochii celorlalţi, limitându-le universul existenţial la cei patru pereţi ai unei încăperi ce se transformă într-o închisoare pe viaţă. Nu s-a schimbat prea mult acest tip de percepţie în cei 20 de ani în care, deschizându-ne spre un Occident care tratează într-un registru net diferit handicapul, ar fi trebuit să receptăm şi acele impulsuri menite să ne modifice înţelegerea faţă de necesitatea unei integrări depline a acestei categorii. Rămân întipărite în subconştient reacţii şi atitudini pe care nu reuşim să le corectăm, indiferent cât de mult am dori acest lucru. Mentalităţile se schimbă greu. Şi nu doar sub presiunea educaţiei. Există instrumente a căror eficienţă s-a verificat în practică. Nu vei vedea în Occident un loc de parcare rezervat celor cu handicap pe care să se tolănească unul care n-a găsit altă soluţie. Amenda este atât de mare – şi se plăteşte! – încât nimănui nu-i vine să repete experienţa. Amenzi se aplică şi în cazul folosirii cabinelor de WC rezervate pentru cei cu handicap. Sunt sancţionate drastic instituţiile care nu amenajază rampe – chiar dacă e puţin probabil ca vreun cărucior să le

calce pragul. La noi, toate aceste lucruri sunt încă privite ca nişte exagerări sau ca manifestări ostentative. Dacă acţiunea ca atare se poate corĳa – inclusiv prin intermediul sancţiunilor – mai dificil este cu mentalitatea. M-am surprins recent, pe parcursul unei vizite făcute în San Francisco, la un mare târg de turism, având o reacţie nefirească: la autobuzul care urma să ne ducă într-o călătorie documentară de câteva zile aştepta un cetăţean într-un cărucior electric. M-am gândit, aproape ca un automatism, că grupul nostru are ghinion şi că prezenţa acestui om ne va îngreuna mişcările şi ne va întârzia şi, în general, ne va produce neplăceri. Într-adevăr, urcarea sa în autobuz a fost dificilă, iar operaţiunea plasării căruciorului în compartimentul pentru bagaje a luat timp. Dar, spre surprinderea generală, personajul s-a dovedit a fi o persoană agreabilă, mereu dispus să facă tot ce poate pentru a ţine pasul cu restul lumii. Practic, handicapul propriu nu s-a transformat într-unul pentru ceilalţi, iar existenţa amenajărilor speciale, aflate practic pretutindeni, l-au ajutat să se poată integra cu succes în colectivul din care făcea parte temporar şi care nu-i refuza în nici un fel dreptul de a se considera egalul lor. Octavian ANDRONIC

Noi credem în fericirea voastrã!

FERENTARI FASHION YEAR

red că nu sunt singura care invidiază manechinele. Fetele sunt slabe, înalte, frumoase, bărbaţii au picioarele lungi şi umeri impresionanţi, dinţi strălucitori şi o musculatură de te ia cu ameţeală. Câte fete nu fac foamea… câţi băieţi nu fac compromisuri doar pentru a ajunge să prezinte moda pe un podium în lumina reflectoarelor! Moda – o pasiune mistuitoare pentru mici şi mari, tineri sau în floarea vârstei. Am primit cândva un pps despre pălăriilevedetă cu care se lasă admirate arbitrele eleganţei feminine la celebra cursă de cai de la Ascot. Nu am crezut în viaţa mea că nişte pălării pot fi atât de frumoase încât să-ţi taie respiraţia. Fantezie, culoare, eleganţă, personalitate şi mai ales CLASĂ. Recentul spectacol mediatic al nunţii regale a ţinut planeta într-un suspin de admiraţie. Mireasa – frumoasă şi… din popor, mirele – prinţ, suplu, chipeş şi îndrăgostit, suspansul fără egal generat de culoarea pălăriei reginei, generator de pariuri ne-au făcut pe toţi oaspeţii unui basm modern. M-a distrat la nebunie când am citit că o rochiţică a prinţesucăi de la Curtea Angliei care a luat aerul… şi faţa, evident, tuturor Caselor de modă din lume… a fost făcută la noi, în Românica, la o Casă de modă din Ferentari!! Desigur că mi-a fost foarte simpatică frumoasa Catherine, proaspăta Ducesă de Cambridge a Marii Britanii. Mi s-a părut, pentru o clipă, un stilat cartier bucureştean. Chiar dacă Ferentariul nostru dă tonul modei în lume, tot n-ar fi însemnat mare lucru pen-

tru mine Fashion-show-ul Models of Diversity Styled&Frocked, desfăşurat în capitala Angliei, la Londra, dacă nu aş fi aflat că vedeta show-ului era un român – Vasile Onică – cu două cârje şi un curaj fără seamăn. Trăieşte şi munceşte în Anglia, ca investigator financiar al unei bănci importante şi anul trecut a urcat pe Kilimanjaro!!! Oameni buni, vă daţi seama, cu muşchii unui picior atrofiaţi din cauza virusului poliomielitei, acest român, în cârje, urcă pe Kilimanjaro, primul om cu dizabilităţi din lume care cucereşte cel mai râvnit trofeu alpin?! Nu i-a fost de ajuns… s-a înscris la o selecţie pentru o paradă a modei pentru cei cu dizabilităţi şi acum, după ce a strălucit pe podium, a fost ales ca Ambasador al modelelor cu dizabilităţi din Marea Britanie.. „Vreau să inspir şi să motivez cât mai multă lume“ – a declarat proaspătul Ambasador al fotomodelelor. Fac o plecăciune adâncă, precum în faţa Reginei Angliei, spunând: Omagiile mele, Domnule Ambasador, să vă fie viaţa frumoasă ca şi sufletul Domniei voastre!

Angela S.

Noi credem în fericirea voastrã! să ﬁe interesat de anumite jocuri sau atunci când nu reuşeşte să-şi pună în cuvinte gânduri, dorinţe, nevoi şi alte stări. Cu ajutorul unui tratament administrat precoce şi intensiv, majoritatea copiilor îşi îmbunătăţesc capacitatea de a relaţiona cu alţii, de a comunica şi de a se autoîngrĳi pe măsură ce cresc. În contrast cu credinţele populare legate de copiii cu autism, foarte puţini sunt complet izolaţi din punct de vedere social sau „trăiesc într-o lume a lor“. Astfel că strategiile de tratament sunt adaptate nevoilor ﬁecărei persoane în parte şi resurselor familiale. Totuşi, în general, copiii cu autism răspund

cel mai bine la un tratament bine structurat şi specializat. Un program terapeutic, care este structurat astfel încât să îi ajute pe părinţi şi să îmbunătăţească aspectele de comunicare, socializare, comportamentale, adaptative şi de învăţare ale copilului, este cel mai bun tratament! psiholog clinician psihoterapeut Diana O. MORARU Cabinet Individual de Psihologie Clinică şi Psihoterapie - In2constient Web: www. in2constient.ro

27 mai, prima Zi Mondialã a aclerozei în plãci (sclerozei multiple)

n sfârşit a început o amplă campanie de informare şi avertizare a tuturor de pe planetă asupra acestei boli cumplite (cauze necunoscute, tratamente experimentale). Boala are diferite forme, evoluţii diferite. În principal este o maladie neurologică. Aşadar, este atacat sistemul nervos, iar organismul afectat de scleroză multiplă devine duşmanul lui însuşi. Gheorghe Carpalea, preşedintele Fundaţiei GE-RO, fundaţie dedicată sufer-

inzilor de scleroză multiplă, ne spune: „Scleroza multiplă este cea mai frecventă boală neurologică dizabilitantă a adultului tânăr. În România frecvenţa este de 35-40 cazuri la suta de mii de locuitori, ceea ce înseamnă foarte mult. Din păcate, ajutorul care poate ﬁ dat celor afectaţi de scleroză multiplă este nesemniﬁcativ în raport cu ravagiile afecţiunii. Noi, cei care activăm în ONG-uri dedicate acestor suferinzi, ştim ce vrem, dar nu ştim cum să realizăm.

Învăţăm cu toţii. Învăţăm să atragem resurse umane şi voluntari. Învăţăm să pregătim asistenţi sociali specializaţi pentru acordarea de servicii speciﬁce. Învăţăm să atragem voluntari nepregătiţi pentru a distribui pachete persoanelor afectate de scleroză multiplă. Şi ne dorim să ediﬁcăm un centru de zi zonal pentru suferinzii de scleroză multiplă.”

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 4/Iunie 2011

ALEGEREA

ra o zi călduroasă de iunie. Mă plimbam pe malul unui râu care părea că nu se mai sfârşeşte. Din locul unde stăteam nu îi vedeam nici începutul şi nici sfârşitul. Eu puteam acţiona numai pe o suprafaţă finită într-un timp finit. Ce reprezentam eu în universul infinit? Aceleaşi legi care guvernau universul mă conduceau şi pe mine. Ce putere aveam eu, mă întrebam privind spre râu? Puteam alege ce să fac, mi-am răspuns uşurată în sufletul meu. Alegeam să mă bucur de spectacolul grandios al naturii sau să mă las pradă gândurilor negre ce doreau să-şi facă loc în mintea mea. Când auzi diagnosticul dat pentru cea mai preţioasă fiinţă din lume, copilul tău, acela de autism, un fulger din cer a coborât direct în mintea şi în sufletul tău. Viitorul lui este condamnat la moarte. Un părinte simte că este jefuit de râsul copilului, de privirile inocente, de lacrimile lui pe care trebuie să le aline şi i s-a dat în schimb un roboţel care poate a funcţionat pe altă planetă dar, aici şi acum, nu merge. De ce a trebuit să primească el această sarcină mai grea pentru el decât pentru ceilalţi părinţi. De ce s-a „calificat“ în faţa cerului pentru a primi un asemenea „cadou“? Cine a decis? Ce ALEG să fac? Întrebare potrivită, răspuns potrivit. Răspunsul poate fi vindecarea copilului. O inimă rănită poate fi vindecată numai dacă îi vei da lui Dumnezeu toate bucăţile. O minte trunchiată poate fi vindecată în acelaşi fel? Pentru copilul vostru luptaţi cu dragoste şi demnitate! Nimeni nu ne este dator să ne ajute şi noi avem responsabilităţi şi drepturi. Pentru copil,

pentru viitorul lui să învăţăm să colaborăm, să comunicăm celor din jurul nostru ce avem pe suflet! Să nu ne lăsăm descurajaţi de cei care râd de noi, ei o fac deoarece nu înţeleg şi poate nici nu au această capacitate. Nu poţi să ceri de la un 286 ce te aştepţi să primeşti de la un PENTIUM! Primul lucru de care un tată are nevoie este să fie îndemnat să îşi iubească mai departe soţia şi să nu îi reproşeze că este vina ei pentru ceea ce s-a întâmplat copilului. De obicei, reproşurile distrug armonia în familie. (Adam a dat vina pe Eva pentru ce s-a întâmplat şi aşa că au fost daţi afară din Paradis. Se pare că obiceiul s-a transmis genetic. Ca şi cel al Evei, de „a-l duce cu zăhărelul“.) Taţilor! – „Cel mai frumos lucru pe care îl faceţi pentru copilul vostru este să îi iubiţi mama“. Mamelor! – „Respectaţi-l pe cel pe care l-aţi ales să fie alături de voi la bine sau la rău, în bogăţie sau în sărăcie şi, având sănătate sau boală“. Eu aveam o fetiţă care gravita în jurul meu şi am observat că încet, încet am început să ne armonizăm una cu cealaltă, să ne influenţăm reciproc. De multe ori îmi imaginam că pot să îi citesc gândurile, dar ea încă nu era în stare să facă acest lucru. Mă uitam în ochii ei şi îmi spuneam cu surprindere că aş fi în stare să îmi dau viaţa pentru ea. Aceşti copii sunt captivi într-o lume a lor, în care noi nu suntem invitaţi decât atunci când le câştigăm încrederea şi ne

Noi credem în fericirea voastrã!

dovedim capabili să îi conducem în lumea noastră plină de răutate, de invidie, de lăcomie, într-o lume lipsită de zâmbete sincere, pentru că puţini dintre noi îşi arată adevărata faţă. Această lume, în care noi ceilalţi trăim, nu este suficient de bună pentru ei. Când îmi priveam copilul, îmi imaginam că ea locuieşte într-o căsuţă de sticlă cu pereţii rotunzi în timp ce casele celorlalţi erau pătrate, cu pereţii de piatră. Toată mobila din casa ei este diferită de a celorlalţi, având unele piese de mobilier în minus şi altele în plus, de care numai ea ştie să se folosească. Ochii sunt oglinda sufletului. Acestea erau ferestrele luminoase prin care eram invitaţi uneori să privim în adâncul sufletului. De aceea, de multe ori îşi feresc privirea. Este un mecanism de apărare. Această boală cronică alterează interacţiunea dintre părinţi şi copii. De asemenea, îţi trebuie multă putere ca să treci, ca şi cuplu, peste această problemă. După unii autori cu simţul umorului, conştiinţa este acea parte din noi care suferă atunci când restul trupului se simte aşa de bine. Sau este foarte curată pentru că nu este folosită. Dar noi ne dăm seama imediat ce este bine şi ce este rău. Bunul simţ, cei şapte ani

11 de acasă sau instinctul ne spun pe ce drum să mergem. Cel mai mult contează pentru copilul nostru cine îi spunem că este. Când greşeşte, când nu se poartă cum vrem noi, care este reacţia noastră? Îi arătăm dragoste unui copil care greşeşte sau nu ştim ce cuvinte să îi mai adresăm ca să simtă frustrarea noastră? Întotdeauna m-am gândit că, dacă stăm bine spiritual vom sta bine şi social. Când ne mai plimbam cu ea în parc mă întreba de ce copiii sunt răi cu ea dacă ea e bună cu ei. I-am răspuns că acei copii care se poartă urât nu au primit destulă dragoste de la părinţii lor. Dacă nu le umpli cupa dragostei din sufletul lor (pentru asta trebuie să îţi iei destul timp la dispoziţie pentru că nu se umple uşor), ei sunt goi pe dinăuntru. Dar ea, care are destulă dragoste primită de la noi, poate să le dea şi lor. I-am făcut toate analizele şi în urma rezultatelor am avut sentimentul că suntem înşelaţi de univers. Nu am primit nici o garanţie că acest copil va fi perfect aşa cum doream. Mă uitam la ea şi nu îmi puteam imagina cum va arăta viitorul ei. Tânjeam nu după acceptare, căci asta înseamnă să fie recunoscută ca egală cu ceilalţi, ci după ceva toleranţă. Am privit-o o clipă şi mintea mi s-a luminat deodată. Am înţeles că sunt la începutul unui drum greu şi anevoios şi că trebuie să înving. Nu mă voi da bătută nici de problemele ei, nici de oamenii din jurul meu, care prin purtarea lor mă descurajau. Pentru mine nu m-aş fi luptat aşa cum începeam să mă lupt pentru ea. Când mergeam la spital, o doamnă într-un mĳloc de transport în comun începea să ridice tonul pentru că dorea să stea pe scaunul ocupat de copilul meu. Acea doamnă era foarte cunoscută pe acest traseu. Lumea o evita din cauza compartamentului

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 4/Iunie 2011

său. Ştiam că, dacă Monica va înţelege că acele cuvinte urâte îi sunt adresate, va intra în criză şi greu o mai puteam scoate. Atunci m-am aplecat la urechile acelei doamne şi i-am spus: „Fata mea are ceva la cap.“ „Da?“, a spus ea potolită. Eu am continuat, uitându-mă fix în ochii ei: „Bărbatul meu este criminal în serie şi nici eu nu mă simt prea bine.“ Femeia, fără nici un cuvânt, a strâns tare bara de care se ţinea şi a coborât la prima staţie. De atunci încolo, dacă se întâmpla să avem drum comun, cobora din maşină. Pentru ea m-aş fi bătut cu toată lumea, la propriu sau la figurat. Am folosit practic tot ceea ce cunoşteam. Am învăţat-o să judece de la cauză la efect. Ea dacă doreşte sănătate şi fericire, trebuie

să asculte de legile naturii. Chiar dacă nu a înţeles imediat şi a trecut chiar şi un an ca ea să înţeleagă ceva, eu tot nu m-am lăsat descurajată şi am stăruit cu răbdare la ceea ce aveam de făcut. Acum, după vârsta de 13 ani, a început să fie din ce în ce mai independentă şi o supraveghem cu aceeaşi dragoste de la început. Privesc în urmă de unde am plecat şi unde am ajuns şi îmi dau seama că puterea sufletească pe care o am acum nu ar fi fost atât de mare dacă nu aş fi mers pe acest drum. Vă invit şi pe voi, toţi cei care aveţi daruri speciale din partea lui Dumnezeu, să mergeţi în această călătorie de la pământ la cer, de la agonie la extaz. Beatrice IORDACHE

Gândurile unui copil special Mă numesc Monica şi am venit pe această planetă exact în urmă cu 12 ani, la ora 18.30, pe o rază de soare prin intermediul mamei mele. Am fost trimisă pe acest pământ pentru că cei de pe planeta natală au intrat în panică. De ce? Staţi, să vă explic! Cantitatea de răutate pe cap de locuitor al incredibilei planete albastre este foarte mare şi am fost atent aleşi şi trimişi să încercăm să îi salvăm pe oameni de ei înşişi. Uşor de zis şi greu de îndeplinit! Mulţi dintre noi am fost trimişi la părinţi care nu şi-au dat seama ce să facă cu noi. Instrucţiunile trebuiau transmise telepatic ﬁecărui părinte în parte deoarece toţi avem câte un dar ce trebuia transmis părinţilor şi prin ei, celorlalţi. De o parte şi de alta au fost neconcordanţe. Micii extratereș-

tri nu au putut face trecerea total la pământeni şi unii au rămas prinşi între cele două lumi. Nu au rezistat la energia negativă a pământenilor. Singurul scut energetic erau părinţii lor. Din păcate, nu toţi au înţeles. Reacţia lor i-a trimis pe aspis (denumirea prescurtată a coordonatelor galaxiei noastre) în lumea lor. Din fericire, oamenii au început să înţeleagă frecvenţa telepatică transmisă de ASPI (Asociaţia Supravieţuitorilor Planetei Iubirea). Mintea şi inima noastră este plină de iubire. Noi suntem mesagerii speranţei. Noi vă arătăm calea de a ajunge pe planeta noastră. Acolo ar fi trebuit să ajungeţi de prima oară dar alegerea voastră a fost alta. Întrebarea este ce faceţi acum? De ce vă înconjuraţi de sentimente negative? Nu putem ajunge la voi, dacă ne respingeţi. Ne dăm seama că pe această planetă se dă o luptă dintre Bine şi Rău. Noi suntem observatori. Nu ne putem implica direct în luptă dar vă putem arăta cum puteţi birui; încercaţi să ne înţelegeţi. Darurile noastre sunt direct de la Sursa Puterii. Suntem denumiţi handicapaţi, copii cu nevoi speciale, copii cu dizabilităţi, dar de fapt voi sunteţi. Noi doar privim cum sunteţi atât de mândri de faptul că aveţi lucruri materiale sau sunteţi maeştri în a vă înşela semenii. Mândria voastră este invers proporţională cu calitatea voastră de oameni. Cu cât întunericul din inimă este mai mare, cu atât mândria vă acoperă fiinţa. Vedem asta zilnic la televizor. Natura este creată armonios. Acum oamenii, prin energia negativă de care sunt înconjuraţi, se distrug pe ei şi îşi distrug propriul cămin. În curând, pe noi va veni să ne ia. Nu ştim încă timpul, locul, sau modul cum vom fi luaţi la cer. Veniţi cu noi. Nu noi trebuie să ne integrăm în societatea voastră. Puteţi fi fericiţi şi aveţi nevoie să vă simţiţi ocrotiţi şi să aveţi pace în inimă.

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 4/Iunie 2011

Despre solidaritate, cu dragoste… Ioana Marinescu face parte din noua generaţie de jurnalişti. De ce mă opresc la jurnalista braşoveancă Ioana Marinescu? Pentru că s-a călit într-ale meseriei într-o campanie în favoarea unor copii cu grave disabilităţi.

La început a fost şocul

mi aduc aminte de campania făcută pentru cele două surioare, Catia şi Sabina. Doi copii „ absolut admirabili. Eram în presă de puţină vreme şi lucram, ca reporter, la o emisiune axată pe problematică socială, Argumente, când realizatorul emisiunii m-a luat pe sus şi m-a întrebat dacă vreau să pun umărul la o campanie de strâns fonduri pentru două surioare cu dizabilităţi. Am spus «da» fără să clipesc şi nu îmi pare o clipă rău, deşi au urmat trei săptămîni absolut nebune“ – îmi spune Ioana Marinescu. Catia şi Sabina aveau, la acea vreme, nouă, respectiv cinci ani. Ambele erau ţintuite în scaune pe rotile de o maladie, nu numai extrem de rară, ci şi devastatoare. „Nu cred că o să uit vreodată numele acestei maladii: Amiotrofie spinală tip II – continuă Ioana. Din cauza acestei maladii, cele două surioare nu puteau nici să meragă, nici să stea în picioare. Maladia afectează toţi muşchii corpului de la gât în jos. Universul a doi copii era redus la ceea ce oferă un scaun cu rotile, deşi copilăria îşi cerea dreptul. Tragedia, pentru a fi şi mai mare de atât, era că, în ritm galopant, boala evolua. Fără a mai fi susţinută de musculatură, coloana vertebrală se deforma în zona lombară, ajunsese la peste 50 de grade, şi ameninţa ca plămânii lor să fie perforaţi de coaste. Exista riscul ca cele două fetiţe să moară. Pentru a le salva era nevoie de o sumă mare: 60.000 de euro. Şi încă într-un timp record! Îmi aduc aminte de prima întâlnire cu cei doi copii: doi îngeraşi ţintuiţi în scaune pe rotile. Doi copii maturizaţi la numai nouă şi cinci ani. Maturizaţi de traumă, maturizaţi de boală. Am fost întâi şocată. Apoi am început să le iubesc!“

O campanie model Campania mediatică a fost una cu adevărat reuşită. Cu trei săptămîni înainte de Duminica Paştilor, echipa de la Argumente a demarat acţiunea de strîngere a celor 60.000 de euro. Din prima ediţie a emisiunii, echipa a anunţat ţinta: ne întâlnim de Paşti cu banii strînşi. „Calculul a fost unul elementar şi l-am explicat braşovenilor: nu vor putea sau nu vor dori toţi să ajute. Dar noi ne-am adresat celor 25 de mii – aşa spuneau sondajele – de telespectatori ﬁdeli ai postului RTT Braşov – Radio-

televiziunea Transilvania. Şi dacă ﬁecare ar veni cu doar trei euro, am strânge banii care ar salva vieţile celor două surioare. Am confecţionat o urnă imensă din sticlă, de un metru cub, şi am pus-o chiar la intrarea în televiziune. Am pus acolo o măsuţă cu un scaun, am deschis listele de depunere şi am dat drumul la emisiuni şi la ştiri. Făceam şi munca de reporter şi, împreună cu cameramanul, cu realizatorul emisiunii, prin rotaţie, stăteam de gardă la… primire. În Vinerea Mare, la ora 17 seara am desigilat urna şi am numărat banii, apoi i-am depus la bancă, în contul deschis pentru operaţia din Italia a surorilor Catia şi Sabina. Se strînsese, în lei, echivalentul a 63 de mii de euro. În exact trei săptămâni“ – a continuat Ioana.

O lecţie cu lacrimi Logo-ul de campanie a prins. Chestia aia cu trei euro. Veneau oameni cu câte o sută de mii de lei – erau banii vechi – adică exact echivalentul a trei euro şi îi puneau în urnă. Îşi primeau cuminţi chitanţele şi se interesau de soarta şi şansele fetiţelor. „A fost o perioadă în care am cunoscut adevărata faţă a multor oameni. Şi vă dau câteva exemple care trebuie ţinute minte – a adăugat Ioana. Într-o zi a venit un tânăr cu un plic bine umflat. La o întreprindere din Braşov, Carfil, fusese zi de salariu şi oamenii au dat bani pentru Catia şi Sabina. Rugbiştii de la CFR Braşov au susţinut un meci de binefacere pentru surori, au construit o mică urnă şi, întâi ei, jucătorii, arbitrii, apoi din spectator în spectator, au pus acolo fiecare cât a putut. Dar cel mai mult m-a zguduit ceea ce s-a întâmplat într-o şcoală generală din satul braşovean Cutuş: acolo, la şcoala din Cutuş există o singură clasă: I-IV. O clasă cu 18 elevi, toţi de etnie romă. Din alocaţia lor, cu ştiinţa părinţilor, fiecare a dat cîţiva leuţi. Nici nu vă închipuiţi din ce sărăcie au dat acei bani. Iniţial, nu am fi vrut să îi luăm, pentru că şi acei copii ar fi avut nevoie de ei pentru o pâine sau un caiet. Dar nu puteam să îi refuzăm. Ei puseseră în cutie nu banii, ci inimioarele lor. I-am luat plângând de emoţie, îmi venea să îi strîng pe toţi la piept şi să îi ţin în mine pe veşnicie pentru sufletele lor curate. Şi acum urmează şi reversul. Câteva zile mai târziu venise la RTT, cu nepoţica de mână, un pensionar. I-a dat copilei de cinci-şase anişori o bancnotă

Noi credem în fericirea voastrã! de 100.000 lei şi i-a spus să o pună ea în urnă, ca să înveţe ce înseamnă să ajuţi. Două minute mai târziu, a apărut acolo şi unul dintre cei mai bogaţi şi mai inﬂuenţi oameni ai Braşovului. Venise ca invitat la o emisiune. S-a interesat ce facem noi acolo, ne-a felicitat pentru acţiune, apoi ne-a felicitat şi a trecut mai departe fără să pună măcar un leu!“

Omenia, cursuri intensive Ceea ce este mai interesant este faptul că cei mai mulţi dintre oamenii care au sărit să le ajute pe cele două fetiţe erau oameni săraci. Sau, mă rog, nu bogaţi. Oameni cu venituri modeste, pensionari, studenţi. A fost şi o braşoveancă, care lucra în Marea Britanie și care a trimis o sută de lire sterline. Un om de afaceri braşovean, care a donat o sumă mare cu rugămintea expresă să nu i se dea numele pentru că nu o făcea pentru a se şti, ci pentru a ajuta. Cert este că banii s-au strâns. Şi au echivalat nu suma imensă, ci viaţa a doi copii cumplit loviţi

15 de soartă. „Pentru mine – spune Ioana Marinescu – acea campanie a fost una dintre cele mai importante lecţii de viaţă. Am învăţat ce înseamnă omenia în cursuri intensive. Fiecare nume trecut pe tabelele noastre era o poveste în sine. O poveste frumoasă despre omenie, despre întrajutorare, despre solidaritate.“ De aceea am şi pus, aici, pentru voi, prieteni, aceste rânduri. Este mai puţin important că o jună ziaristă de televiziune a muncit într-o campanie, mai degrabă ca voluntar. Este mai puţin important faptul că a învăţat, atunci şi acolo, şi meserie şi omenie. Relevanţa acestei întîmplări este alta: oamenii ştiu să se ajute între ei. Într-o societate în care statul, adeseori impotent şi nu rareori ostil cetăţeanului, dizabilităţile pot ﬁ învinse. Totul este ca noi, comunitatea, să nu acceptăm înfrângerea. Şi să nu ne resemnăm în faţa unei soarte adeseori nemiloase. Am zis! Cornelius POPA

Dieta mediteraneanã, cea mai bunã armã de prevenåie a cancerului

onform studiilor recente, riscul de cancer colorectal e mult mai ridicat la consumatorii de carne şi mezeluri. Mult mai puţin dăunătoare este carnea de pasăre, cu condiţia, desigur, să nu ﬁe din crescătorii. Se recomandă ca alternativă la carne consumul de peşte, deşi efectul lui protector nu poate ﬁ explicat pe deplin. Probabil că anumiţi acizi graşi, prezenţi în mare cantitate în uleiul de peşte, inhibă dezvoltarea tumorilor canceroase. De aceea dieta mediteraneană a devenit un etalon mondial ca model de alimentaţie sănătoasă, pentru că, pe lângă peşte, aceasta prevede fructe şi legume proaspete din belşug. Acestui fapt i se datorează şi longevitatea extraordinară a locuitorilor din zona Mediteranei care respectă acest meniu. Astfel, nu există neapărat alimente protectoare, cât un model alimentar preventiv, inspirat din modelul mediteranean. Şi anume: legume stropite din belşug cu ulei de măsline, la care se adaugă peştele. Un

alt principiu inspirat tot din dieta mediteraneană priveşte alimentele proaspete şi crude, netrecute prin foc. La acest tip de alimentaţie se adaugă necesitatea mişcării, care reduce în proporţie de 40% incidenţa cancerului, mai ales de sân şi colon, de prostată, plămâni sau uter. Diminuarea riscurilor apare şi la persoanele slabe, care fac constant mişcare. Un studiu american a demonstrat că densitatea sânului la mamografie se modifică radical după o oră de exerciţiu fizic. La fel, şi întreaga structură corporală. La alegerea alimentaţiei, trebuie însă să fim atenţi, pentru că din ce în ce mai puţine vegetale din cele pe care le mâncăm sunt naturale, fiind adesea prelucrate de tehnologiile industriei alimentare. Legislaţia actuală este prea permisivă cu aditivii alimentari, ca dovadă – rapiditatea cu care apar, în fiecare an, sute şi chiar mii de coloranţi alimentari. Prin comparaţie, produsele vegetale cultivate corect sunt aproape complet lipsite de toxicitate. Clement SAVA

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 4/Iunie 2011

România are cele mai puþine persoane cu dizabilitãþi, angajate

oar 4,2 la sută dintre persoanele cu dizabilităţi au un loc de muncă, cifră care clasează România pe ultimul loc în UE în această privinţă şi pe penultimul loc în privinţa sumelor alocate pentru servicii sociale pentru persoane cu dizabilităţi, rezultă dintr-un raport prezentat. Raportul realizat de Fundaţia „Pentru Voi” și Institutul pentru Politici Publice arată că, la patru ani după adoptarea unor prevederi legislative care să faciliteze integrarea pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi, România se situează, alături de Bulgaria, pe ultimul loc în UE în domeniul angajării în muncă a acestei categorii sociale. Iniţiatorii menţionează că legislaţia românească se inspiră după un model aplicat în Franţa și Germania, acordând facilităţi „unităţilor protejate”, destinate stimulării angajării în muncă a persoanelor cu dizabilităţi, însă în cele 478 de unităţi protejate înregistrate la ANPH sunt angajate doar 1.470 persoane cu dizabilităţi. Iniţiatorii raportului au atras atenţia că nicio primărie de municipiu-reședinţă de judeţ sau a unui sector din Municipiul București nu a reușit să angajeze minimul de patru la sută persoane cu dizabilităţi, așa cum prevede legea, ponderea persoanelor cu dizabilităţi din totalul angajaţilor ﬁind extrem de mică în cazul tuturor autorităţilor locale,

primării, mai ales în: Alexandria, Brăila, Buzău, Piatra Neamţ, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Tulcea, Vaslui, unde nu mai există nici o persoană cu dizabilităţi încadrată într-un loc de muncă. Pe de altă parte, se arată că autorităţile locale au angajat, în 2010, într-o mai mare măsură persoane cu dizabilităţi fizice (44 la sută) și somatice (40 la sută) și nu a angajat deloc persoane cu dizabilităţi mentale, cu HIV-SIDA sau cu boli rare. Analiza datelor statistice arată că în România există 50 tipuri de ajutoare sociale pentru care se cheltuiesc anual 2,4 miliarde de euro, cele mai multe plăţi fiind pentru încălzire, concedii de maternitate și alocaţii pentru copii. În ce privește raportarea la suma alocată serviciilor sociale pentru persoane cu dizabilităţi, România este pe penultimul loc în Uniunea Europeană, Bulgaria fiind pe ultimul. Raportul a fost realizat în cadrul proiectului “Nu mai ignoraţi persoanele cu dizabilităţi intelectuale!”, finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe.

Irina Cioroba

Persoanele cu dizabilitãþi au cãsnicii fericite

tudiile susţin că atunci când unul dintre partenerii unui cuplu ajunge să aibă o dizabilitate, nu numai că relaţia nu se strică, dar în multe cazuri chiar se îmbunătăţeşte. Cercetătorii sugerează că acest fapt se datorează timpului petrecut împreună cu partenerul şi a faptului că cei doi interacţionează mult mai mult. Cel puţin aşa susţine profesorul britanic Jereny Yorgason, de la Universitatea Bringham, studiu publicat în revista Research on Aging. Şi bărbaţii şi femeile care au participat la studiu au aﬁrmat că, după apariţia unei dizabilităţi

fizice la unul dintre ei relaţia dintre soţi a fost mult mai bună. „Cuplurile par a fi mult mai unite în momentul în care partenerii sunt limitaţi din punct de vedere fizic” – a concluzionat profesorul Yorgason. Studiul a fost realizat pe 1.217 persoane căsătorite din Marea Britanie şi a presupus monitorizarea participanţilor timp de 12 an.

Cornelius POPA

Noi credem în fericirea voastrã!

Pictoriþã fãrã mâini

re doar 17 ani şi viaţa ei părea a fi sfârşită încă înainte de a fi început. Roxana – Roxana Irimia, mai exact, este elevă la un liceu de artă în Valea Jiului. Din cauza unei malformaţii congenitale, mâinile ei sunt lipsite de palme, iar degetele, mici, extrem de mici şi firave, îi ies parcă direct din coate. Dar în faţa şevaletului nu mai are nici emoţii şi nici handicap. Sufletul ei, urmat de mâini, descoperă noi şi noi valenţe ale libertăţii. Pragmatic însă, tânăra pictoriţă se pregăteşte în termeni reali şi pentru viaţa de fiecare zi: se specializează în design de interior, activitate în care deja a început să primească comenzi. Cornelius POPA

Un tânãr cu dizabilitãþi vrea sã devinã actor

absolvit şcoala de arte şi meserii, cu specializare-brutar; lucrează ca agent comercial, având un salariu de 600 de lei pe lună. Se numeşte Dumitru Moromete şi este un tânăr de 18 ani; deşi este un tânăr

cu dizabilităţi nu doreşte să rămână lucrător comercial, brutar sau patiser, ci cu mare speranţă doreşte să ajungă actor de comedie. Cei de la Fundaţia „Motivation” îl sprĳină cu convingerea că va reuşi.

Ali Campbell, vocea formaþiei UB40, cântã pentru copiii cu dizabilitãþi la Bucureºti!

li Campbell, celebra voce a formaţiei UB40, va susţine un concert pe 16 iunie la Sala Palatului din Capitală în sprĳinul copiilor săraci, abandonaţi sau cu dizabilităţi. Evenimentul este organizat de Fundaţia FARA România, aflată sub înaltul patronaj al HRH Prinţul de Walles, al actriţei Nicole Kidman şi al Prinţesei Marina Sturdza. Concertul susţinut de Ali Campbell va avea loc începând cu orele 20:00. Banii obţinuţi din bilete, ca şi din donaţiile făcute de diverse companii vor fi folosiţi exclusiv pentru susţinerea proiectelor FARA, printre care se numără şi sprĳinirea copiilor cu dizabilităţi. Biletele au următoarele preţuri: 70 Ron, 100 Ron, 140 Ron, 180 Ron şi 220 Ron şi sunt disponibile începând cu 25 martie, putând fi achiziţionate din reţeaua Eventim: magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas şi Cărturești, iar online pe www.eventim.ro.

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 4/Iunie 2011

Ajutor pentru persoanele cu dizabilitãþi

n număr de 14 persoane din municipiul Ploieşi, dar şi din judeţul Prahova au primit, din partea Fundaţiei Motivation Romania, scaune rulante. Acţiunea a avut loc cu ocazia unui seminar organizat de Romanian Motivation împreună cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova. În cadrul seminarului, cele 14 persoane cu dizabilităţi beneﬁciare ale donaţiei, precum şi însoţitorii acestora au urmat un scurt curs de instruire pentru folosirea scaunelor rulante.

Arta nu ne exclude! Aşa s-a intitulat proiectul european derulat de Liga Pentru Apărarea Drepturilor Persoanelor cu Handicap din România (LPADHR) împreună cu „Da Sparta a un Mondo a Colori“ din Italia, un proiect care a grupat 30 de tineri cu dizabilităţi psihice sau motorii pentru a-i scoate din izolare şi a-i readuce în societate. La capătul acestui proiect, tinerii din grupul-ţintă au devenit mai încrezători în ei, dar au dobîndit şi o serie de abilităţi menite a le îmbunătăţi viaţa. Totodată, proiectul „Arta nu ne exclude” s-a dovedit a ﬁ un excelent prilej pentru realizarea unui util schimb de experienţă în materie de asistenţă pentru incluziunea persoanelor cu dizabilităţi între ONG-urile din România şi Italia.

Consiliere profesională pentru persoanele cu dizabilităţi Un grup de 250 de persoane cu dizabilităţi au o nouă şansă de a pătrunde pe piaţa muncii din România, graţie unui nou proiect finanţat din fonduri europene. Mai exact, 250 de persoane cu dizabilităţi vor primi consiliere profesională şi tot atâtea companii vor primi informaţii cu privire la avantajele angajării acestora. Derulat de-a lungul a trei ani, participanţii la acest proiect, graţie programului european EXCELENT, vor primi nu numai consiliere profesională, ci chiar vor fi ajutaţi să îşi găsească efectiv un loc de muncă. Ţinta acestui program este extrem de ambiţioasă, respectiv o sută de angajaţi din 250 de cursanţi, în contextul în care doar 4% dintre persoanele cu dizabilităţi îşi găsesc un loc de muncă în România, în această perioadă. Derulat şi în Portugalia, programul EXCELENT a avut rezultate mai mult decît notabile: 46% dintre participanţi şi-au găsit un loc de muncă ulterior. „Considerăm că oamenii cu dizabilităţi sunt în primul rând oameni. Au drepturi, încearcă să aibă o viaţă de calitate, să fie incluşi şi să fie autonomi din punct de vedere economic, a spus Jeronimo Sousa, directorul Centrului de Reabilitare Profesională Gaia, partener în proiect.

Târg de joburi pentru tineri cu dizabilitãþi

eci de elevi din anii terminali, din cadrul şcolilor de Arte şi Meserii nr. 2 şi 3 – Bucureşti, dar şi absolvenţi ai şcolilor speciale au participat la a treia ediţie a Târgului de locuri de muncă pentru persoane cu dizabilităţi intelectuale. Ediţia târgului a fost organizată de fundaţiile Motivation şi Special Olympics, târgul ﬁind parte a proiectului „Şanse egale pentru integrarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale din România”, coﬁnanţat din Fondul Social Euro-

pean prin programul POSDRU 2007-2013. Oferta de muncă a venit din partea a 18 companii şi din partea Agenţiilor de Ocupare a Forţei de Muncă din Capitală şi din judeţul Ilfov. Potrivit coordonatoarei proiectului, Emilia Ispas, oferta a cuprins locuri de muncă în retail, la spălătorii auto, în ﬁrme de publicitate şi de curăţenie. Organizatorii susţin însă că marea majoritate a angajatorilor din România sunt destul de reticenţi în ceea ce priveşte angajarea persoanelor cu dizabilităţi.

Sport pentru copiii cu dizabilitãþi

n eveniment i sportiv i maii putin i obişnuit bi i a avut loc l la l Paşcani. P i Este E vorba b despre d faza f regională a jocurilor Special Olympics România, organizată de Asociaţia „Salut Prieteni”, un concurs sportiv adresat copiilor cu dizabilităţi, care s-a desfăşurat la sala de sport de lângă stadionul municipal. La competiţie au participat 60 de sportivi de la şapte asociaţii din Paşcani, Iaşi şi Bacău. Activitatea şi-a propus să creeze o alternativă educaţională pentru copiii cu dizabilităţi, prin practicarea sportului şi prin folosirea terapiilor ocupaţionale.

Noi credem în fericirea voastrã!

Un învingãtor în scaun cu rotile I u l i a n Crăciun s-a născut cu o boală grea – amiotrofie spinală musculară de tip 3 –, care i-a paralizat muşchii trupului şi l-a aşezat într-un scaun rulant pe viaţă. În ciuda infirmităţii sale, Iulian s-a ambiţionat să aibă o viaţă normală. La 32 de ani, el are o firmă în domeniul IT, este căsătorit şi are un copil. Într-un interviu acordat în octombrie 2010 ziarului „Adevărul”, Iulian Crăciun spunea că toate persoanele cu dizabilităţi ar trebui să-şi schimbe mentalitatea de asistaţi. „Le-aş spune: pune mâna şi învaţă ceva foarte bine şi fii consecvent. Uşi în nas mi s-au închis şi mie, mi se spunea că postul deja s-a dat numai când mă vedeau şi nici nu apucau să vadă ce pot să fac. Oamenii duc, în general, lipsă de mobilizare. Ştiu, chestia aia cu «puterea ta» pare desuetă, dar până la urmă ceea ce te va diferenţia de celălalt va fi că tu

faci două piuliţe în timp ce el face doar una”.

„Din consumator am devenit producător” Prin ﬁrma sa, Iulian Crăciun dă statului de cinci ori mai mulţi bani pe taxe şi impozite decât primeşte ca asistat social. Mai precis, tânărul dă la buget între 1.500 şi 3.000 de lei pe lună, iar statul îi dă o pensie de 200 de lei şi un salariu pentru însoţitorul său de alţi 400. Managerul IT crede că statul român ar trebui să facă mai multe în accesibilizarea educaţiei pentru persoanele cu dizabilităţi şi în pregătirea lor profesională: „E şi în folosul statului că eu produc bani şi plătesc taxe; e un avantaj şi pentru el că ce îi dau eu depăşeşte cu mult valoarea pensiei. Dintrun consumator am devenit un producător”. Din 2007, Iulian este căsătorit cu Ema, o fată de vârsta lui, agent de turism. Frumoasă, fără dizabilităţi şi fără prejudecăţi. Anul trecut, la 25 octombrie, s-a născut Iris-Natalia, o fetiţă de 2,400 kilograme, ﬁica lui Iulian şi a Emei Crăciun. Simona POPA (Articol apărut în Adevărul, 29 mai 2011)

Cupa Abilitãþii De curând, Fundaţia Umanitară Hand-Rom din Curtea de Argeş a organizat un concurs sportiv judeţean al copiilor cu deficienţe de sănătate. La evenimentul intitulat „Cupa abilităţii” au participat elevi cu dizabilităţi din trei centre sociale argeşene. Competiţia, diplomele, medaliile obţinute de micuţii sportivi, dar mai ales abordarea lor în termeni de normalitate şi egalitate, au constituit cel mai important trofeu care li s-a putut oferi. Trei echipe mixte de copii cu dizabilităţi (din Valea Mare, Câmpulung Muscel şi Curtea de Argeş) au venit însoţiţi de profesorii lor de sport la concursul de atletism, fotbal şi baschet, din cadrul Colegiului „Vlaicu Vodă” din oraşul celebrei mănăstiri a Meşterului Manole. Organizatorii au acordat maximă atenţie acestei competiţii, întrecerea nefiind una obişnuită. Fiecare grup, diferenţiat doar prin culoarea tricoului – albastru, verde, portocaliu –, a avut drept coechipier câte un ziarist. Atmosfera a fost una absolut normală, cu emoţii, cu încurajări, îmbrăţişări, galerie, punctaje, ceremonie de premiere şi, nu în ultimul rând, bucurie. Nici unul dintre cei prezenţi, fie sănătos, fie mai puţin sănătos, nu a avut vreun complex de superioritate sau inferioritate, în concurs fiecare fiind egal cu el însuşi şi cu toţi. A fost un exerciţiu de socializare bine construit, prin care elevii cu handicap au devenit nişte candidaţi serioşi la şansă.

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 4/Iunie 2011

Expoziþie foto Sindrom Down

opiii cu sindrom Down din cadrul asociaţiei „Dai o şansă” şi-au expus fotografiile la Centrul de Promovare a Economiei Sociale din cadrul Asociaţiei Catalactica. Fotografiile au fost realizate de copii pe parcursul a patru luni, în cadrul proiectului „Lumea văzută de noi”, proiect implementat de Asociaţia „Euro Teleorman”, din programul „Tineret în Acţiune”, finanţat de Comisia

Europeană. Obiectivul proiectului îl reprezintă includerea copiilor cu dizabilităţi în societate prin formarea şi dezvoltarea deprinderii de a socializa, de a lucra în echipă şi de a ﬁ cooperant. Proiectul a constat în activităţi de socializare, comunicare şi documentare, iar copiii cu sindrom Down au avut posibilitatea să meargă în excursii şi să facă fotograﬁi. C. POPA

Cu articulaåii ale æoldurilor din titan

ngel Marquez era un jucător de handbal renumit în New York, unde, din 1970, a câştigat numeroase turnee. Dar stilul lui de a fenta pe teren a dus la uzura articulaţiilor şoldurilor şi, la 53 de ani, Marquez a fost operat, ﬁind dotat cu două proteze de titan pentru cape-

tele de femur. „În nici un caz nu o sa las acest episod să îmi termine cariera. Eu sunt cel care decide când o să părăsesc acest sport!” Mâinile lui sunt atât de roase de prinderea mingii şi asprite ca o hârtie abrazivă, încât le poartă învelite în bandă izolatoare. După câteva luni în care nu a putut juca, Angel Marquez e din nou pe terenul de sport. Joacă de la 8 ani, iar la 13 ani era selecţionat într-o echipă. Trebuie să ştiţi că, în New York, sunt 2 000 de terenuri publice de handbal, considerat ca un „sport al străzii”, sportul oamenilor săraci. În deceniile 8 şi 9, Marquez era unul din cei numai 30 de hanbalişti consideraţi de categorie A. Dar, în SUA, handballul nu este sportul de echipă pe care îl cunoaştem noi, ci o competiţie între doi indivizi care îşi aruncă mingea sau, mai clar, care lovesc cu mingea unul în celălalt. Andrei BANC

Târg naþional de economie socialã

onceptul de economie socială începe să prindă din ce în ce mai mult viaţă şi în România, încercând să transforme o bună parte din persoanele cu dizabilităţi din asistaţi de la buget în persoane active, producătoare de bucurii şi servicii, de plus-valoare şi de… buget. Reinserţia socială începe să nu mai ﬁe o vorbă goală, ci o realitate. Recent, la Timişoara, în organizarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, s-a defășurat seminarul „Rolul parteneriatului în dezvoltarea economiei sociale” şi Târgul Naţional de Economie Socială, în cadrul proiectului „Economia socială – model inovator pentru promovarea

incluziunii active a persoanelor defavorizate”. Conferinţa a reunit aproximativ 200 de reprezentanţi ai organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, iniţiatori şi promotori de activităţi de economie socială. Manifestarea a punctat rolul economiei sociale în dezvoltarea comunităţii. Totodată, târgul a găzduit 40 de expozanţi – întreprinderi româneşti de economie socială: cooperative, instituţii de micro-ﬁnanţare, furnizori de servicii sociale şi altele, organizaţii active în producţia şi distribuţia de bunuri, cu şi fără componente de incluziune socială. Cornelius POPA

Noi credem în fericirea voastrã!

Destine

A învins cancerul… æi schia la 83 de ani

ra o mână de om, toată viaţa nu atârnase pe cântar mai mult de 55 de kilograme, dar clocotea de viaţă. A trăit până la 92 de ani şi până în ultima zi a consultat bolnavii şi le-a alinat suferinţele: profesor dr. Gheorghe Bungeţianu. Îl tachinam cu nişte vorbe care-l amuzau: „Când intraţi pe uşă trebuie să închid geamul, să nu cumva să vă sufle curentul afară“. La 79 de ani l-am văzut pe pârtia de schi de la Predeal, unduindu-se în cristiane elegante, coborând şi iarăşi coborând pe partea cea mai abruptă a pârtiei. Profesorul Bungeţianu a cercetat şi a pus la punct timp de zeci de ani programele naţionale de luptă împotriva bolilor de plămâni, în special împotriva tuberculozei. Era unul dintre savanţii de la Institutul de Pneumologie „Marius Nasta“, cunoscut ca spitalul de mare tradiţie Filaret. Dar nu îi era de ajuns spiritului său viu, scormoitor şi a înfiinţat în paralel cu medicina plămânului şi Societatea Română de Homeopatie. Acea ştiinţă tulburătoare în care se mizează pe memoria lichidelor, remediile homeopatice fiind extracte de plante, din venin de şarpe şi alte substanţe din regnul animal, ba chiar şi extracte din roci, toate la o diluare extraordinar de avansată. Practic, în biluţele homeopatiei extractul de plante, animale, roci este în cantităţi teribil de mici. Însă lichidul în care a fost diluat ţine minte calităţile acestor extracte atunci când nu fuseseră atât de diluate. L-am avut într-o emisiune de televiziune

pe omul de ştiinţă, pe marele medic Gheorghe Bungeţianu. Avea venerabila vârstă de 85 de ani. Şi, în timpul emisiunii, marele profesor de medicină face o dezvăluire cu ton egal ca şi când ar comunica că afară fusese o răpăială scurtă de ploaie. „Acum 35 de ani, celebrul profesor de chirurgie Juvara mi-a tăiat o jumătate de metru de colon ﬁindcă aveam cancer. A tăiat bine marele cihirurg şi iată că aproape am uitat că acum 35 de ani apăruse în abdomen pe intestinul gros o tumoră atât de mare, încât eu ﬁind slab, mi-am palpat-o cu mâna. Am descoperit-o prin pipăirea burţii. După acest episod care pe alţii îi face neoameni şi îi îngenunchează psihic eu m-am ambiţionat să fac pe lângă medicina plămânului şi acea terapie fascinantă prin homeopatie. Probabil că va deveni una din laturile medicinei viitorului“. Profesorul doctor Gheorghe Bungeţianu a învins cancerul. A dat o bătălie decisivă cu el acum 35 de ani şi a gonit practic căpcăunul cancer, şi-a dublat volumul de muncă şi, în loc de convalescenţă, a alăturat ştiinţei plămânului tratamentele homeopatice, terapii de mare noutate şi curajoase. L-am întrebat pe prof. Gheorghe Bungeţianu de ce nu l-am mai văzut pe schiuri. „Pe la 82 de ani am simţit că mă doare unul din genunchi şi a trebuit să renunţ la schiuri. Dar n-aveam eu tăria să renunţ la sport, aşa că la 86 de ani m-am dat cu parapanta“. Florin CONDURĂŢEANU

Program-pilot în penitenciare

undaţia „Reforma Justiţiei Penale”, împreună cu Conducerea Penitenciarului pentru Minori şi Tineri Craiova au demarat programulpilot pentru dezvoltarea serviciilor comunitare de sănătate mintală şi dezinstituţionalizare a persoanelor cu probleme de sănătate mintală. „Acest proiect urmăreşte acordarea asistenţei în domeniul sănătăţii mintale, în unităţile penitenciare. Are în vedere creşterea capacităţii acestora de a asigura

servicii de sănătate mintală pentru grupul vulnerabil de persoane private de libertate”, a precizat Dorina Preduţ, purtător de cuvânt al Penitenciarului pentru Minori şi Tineri Craiova. Pe toată durata programului, mai mulţi medici craioveni, specializaţi în tratarea afecţiunilor psihiatrice acordă tratament celor 15 tineri care au probleme de acest fel. Cornelius POPA

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 4/Iunie 2011

MARI PERSONALITĂŢI ALE LUMII, CU DIZABILITĂŢI

FRIDA KAHLO – O PICTORIÅÃ GENIALÃ

rida Kahlo este una din cele mai interesante şi originale artiste din lume. Ea a reuşit să folosească durerile ﬁzice de care a suferit întreaga viaţă ca sursă de inspiraţie pentru picturile ei. Născută în 1907 la Covoacan în Mexic, la Casa Azul, azi loc de pelerinaj pentru iubitorii operei ei, Frida Kahlo se trăgea dintr-un tată german şi o mamă mexicană care avea şi sânge indian. Frida a susţinut că tatăl ei era evreu ungur, dar cercetări ulterioare au dovedit că acesta fusese de religie luterană şi se născuse în Pforz (Germania), de unde a emigrat în Mexic. La vârsta de şase ani, Frida se îmbolnăveşte de poliomielită, rămânând cu o dizabilitate: piciorul ei drept devenise mult mai subţire decât cel stâng. Dar acesta nu a fost singurul ei handicap. A avut în permanenţă probleme de sănătate, mari dureri în urma unui accident de circulaţie din adolescenţă. Atunci, şi-a rupt şira spinării, câteva coaste, pelvisul, a avut 11 fracturi ale piciorului drept, iar abdomenul i-a fost pătruns de o şină din ﬁer. Acest ultim accident i-a afectat uterul şi a împiedicat-o să poată purta o sarcină până la capăt. A urmat o recuperare dureroasă de trei luni. Deşi a reînvăţat să meargă, nu s-a vindecat niciodată total. Mama ei i-a comandat un şevalet special ca să poată picta stând în pat iar tatăl ei i-a dat ulei şi pensule. Kahlo a spus că a început să picteze, ca să treacă timpul, cât a fost imobilizată în pat. Până la urmă a renunţat la studiile de medicină pe care se pregătea să le urmeze şi s-a dedicat picturii. O mare parte din tablourile ei sunt autoportrete, aceasta deoarece din cauza accidentului, a trebuit adesea să petreacă mult timp în pat. Ea a declarat: „Mă

reprezint deoarece sunt atât de mult singură şi este subiectul pe care-l cunosc cel mai bine”. Din cele 143 de picturi, 55 sunt autoportrete în care a încorporat adesea în mod simbolic rănile ei ﬁzice şi psihice. Opera ei a fost elogiată în Mexic, considerată emblematică pentru tradiţia naţională mexicană şi amerindiană – culorile vii şi simbolismul dramatic, un motiv frecvent utilizat ﬁind maimuţa, care este prezentă în mitologia mexicană. De multe ori opera ei a fost caracterizată drept artă nativă sau populară, uneori ca suprarealistă. În picturile ei se regăsesc teme creştine şi evreieşti. S-a căsătorit cu faimosul artist mexican Diego Rivera, care a îndrumat-o la începutul carierei ei. A murit tânără, la 47 de ani, după ce cu un an în urmă i-a fost amputat piciorul până la genunchi. Astăzi, Frieda Kahlo şi opera ei sunt cunoscute şi apreciate în toată lumea. La cea de 100-a aniversare a naşterii ei, în Mexic a fost organizată o expoziţie a creaţiilor ei, cea mai mare expoziţie dedicată operei pictoriţei. Frida Kahlo a fost o luptătoare. Nu s-a lăsat copleşită de dizabilităţile şi durerile de care suferea. Dimpotrivă, acestea au reprezentat pentru ea o importantă sursă de inspiraţie. Eva Galambos

Noi credem în fericirea voastrã!

Despre noi

Misiune

OBIECTIVE

Viziune

• Să reprezinte și să protejeze interesele prestatorilor de medicină integrativă din România atât pe plan naţional cât și pe plan internaţional. • Să furnizeze un cadru unde membrii asociaţi pot discuta și către care aceștia pot adresa întrebări, sesizări, propuneri privind aspecte de interes comun și să ajute la crearea și dezvoltarea unor strategii unitare de susţinere și soluţionare a acestora. • Să prezinte şi să pledeze în susţinerea strategiilor Patronatului în faţa Parlamentului, a Guvernului, a oricăror alte autorităţi şi/sau instituţii constituite la nivel naţional şi/sau local, precum şi în faţa mĳloacelor de informare în masă (mass-media) şi a oricăror alte entităţi relevante, atât din România cât şi din străinătate. • Să promoveze cele mai bune practici între membri, asigurând modalităţi etice şi responsabile de organizare şi funcţionare a medicinei integrative, care să corespundă aşteptărilor comunităţii la cele mai înalte standarde de integritate. • Să întreprindă toate acţiunile permise de lege în vederea conturării unui cadru normativ adecvat desfăşurării, organizării şi funcţionării medicinei integrative şi care să reflecte în manieră optimă compatibilizarea necesităţilor acestui segment economic cu necesităţile societăţii. În acest sens, Patronatul va putea să iniţieze contacte cu autorităţile având competenţe în adoptarea proiectelor de acte normative vizate, să participe în mod activ, dar cu respectarea limitelor impuse de lege, la redactarea, avizarea, dezbaterea publică şi adoptarea proiectelor de acte normative în domeniul vizat sau în domeniile conexe. • Să se afilieze sau, după caz, să adere la acele organizaţii sau asociaţii internaţionale care activează în domeniul organizării şi funcţionării medicinei integrative, în vederea reprezentării la nivel internaţional a intereselor medicinei integrative din România, dar şi a corelării modului în care se organizează şi funcţionează aceasta în România cu standardele internaţionale în domeniu. • Să organizeze întruniri, conferinţe, expoziţii, work-shop-uri pentru schimb de experienţă cu asociaţii, fundaţii sau instituţii cu profil asemănător. Să încheie parteneriate cu instituţii medicale sau nemedicale, fundaţii sau asociaţii care au obiectiv comun sau apropiat cu al Patronatului.

Promovarea, dezvoltarea, adoptarea și implementarea medicinei integrative în practica medicală din România. Conceptul Medicinei Integrative plasează pacientul în centrul echipei medicale și utilizează toate terapiile demonstrate ca ﬁind sigure și eﬁciente, indiferent de sistemul de gândire medicală din care aceste terapii provin.

Viziunea noastră este ca medicina integrativă să fie soluţia comună și locul de întâlnire pentru medici, educatori și cercetători în beneficiul omului. Patronatul Medicinei Integrative – P.M.I. va acţiona ca punct de referinţă central și ca factor de reprezentare, comunicare, educare și colaborare cu autorităţile publice și private care reglementează și/ sau coordonează acest domeniu pe plan intern sau extern, identificând problemele specifice ale prestatorilor de servicii de medicină integrativă și soluţiile optime de rezolvare a acestora.

Proiecte în derulare ● Susţinerea persoanelor dezavantajate Reţea regională pentru promovarea şi aplicarea conceptelor economiei sociale, în vederea creşterii şanselor de reinserţie socială a persoanelor cu dizabilităţi. • Susţinerea pacienţilor oncologici Reţea multiregională pentru terapie integrativă, consiliere şi reintegrare socială a persoanelor diagnosticate cu cancer. • Patronatul Medicinei Integrative – P.M.I. Site-ul www.patmedin.ro unde găsiţi mai multe informaţii despre activităţile în desfășurare.

Adrese importante: www.paces.ro www.informatiicancer.ro