PACES Nr.7 - Octombrie 2011

PACES Noi credem în fericirea voastrã!

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale

Publicaţie a Patronatului Medicinei Integrative

Octombrie...

Nr. 7, octombrie 2011

Str. Dornei, nr. 79-81, sector 1, Bucureşti Tel: 0372-770.126, Fax: 021-224.46.95 www.patmedin.ro

Răspunderea legală pentru conţinutul acestei publicaţii aparţine Patronatului Medicinei Integrative © PMI, 2011

Publicaţie a Patronatului Medicinei Integrative Str. Dornei, nr. 79-81, sector 1, Bucureşti Tel: 0372-770.126, Fax: 021-224.46.95 www.patmedin.ro

EDITURA SCRIB, 2011

Echipa de redacţie Redactor-şef:

dr. Aurel Storin

Secretar de redacţie: Iancu Elena Cătălina Redactori: Florin Condurăţeanu Octavian Andronic Irina Ghiţă-Cioroba Cornelius Popa Clement Sava Beatrice Iordache Larisa Toader Editor imagine foto Silvia Mandler Administrator WEB Mihai Breahnă Traducător engleză: George Wainer Editor: Gabriel Ionescu

aurel.storin@patmedin.ro iancu.elena.catalina@patmedin.ro florin.condurateanu@patmedin.ro octavian.andronic@patmedin.ro irina.cioroba@patmedin.ro cornelius.popa@patmedin.ro clament.sava@patmedin.ro beatrice.iordache@patmedin.ro larisa.toader@patmedin.ro silvia.mandler@patmedin.ro mihai.breahna@patmedin.ro geogwww@yahoo.com gabi@etipografie.ro

Tipărit în România de SC SIMPLU PRINT SRL GHEŢA ROBERT • 0743-027955 • contact@tipografie-offset.ro

ISSN 2247 – 0565

3

Noi credem în fericirea voastrã!

Editorial

Congresul European de Medicinã Integrativã

Î

n zilele de 7 și 8 octombrie 2011 am fost invitat, împreună cu o delegaţie a PMI, la Congresul anual European al Medicinei Integrative, care a avut loc la Berlin. La acest Congres au participat delegaţii din 33 de ţări, printre care, pentru prima oară, și o delegaţie din România, reprezentată de Președintele PMI, de vicepreședintele Sergiu Stan și de dr. Codlea Teodor, directorul medical al Clinicii de Medicină Integrativă Diperia VitaMed. Congresul a dezbătut probleme importante privind dezvoltarea și cercetarea în domeniul medicinei integrative.

Delegaţia Română a fost prezentă pentru întâia oară la Congres ca membru oficial al Organizaţiei Europene de Medicină Integrativă.

Președintele PMI, conducătorul delegaţiei, a participat cu drept de vot deplin la ședinţa Adunării Generale a acestei organizaţii.

Am avut numeroase întâlniri profesionale la acest Congres: cu profesorul Gary Deng, directorul Catedrei de Medicină Integrativă din cadrul Facultăţii de Medicină a Universităţii din New York. Profesorul a salutat organizaţia din România și a transmis speranţa că va onora invitaţia PMI în România, la o conferinţă consacrată rolului Medicinei Integrative în tratamentul oncologic.

Domnul profesor Gary Deng a fost una dintre principalele personalităţi care au participat și au luat cuvântul la acest Congres.

Am mai avut prilejul să mă întâlnesc cu Secretarul General al Organizaţiei Europene de

Medicină Integrativă, cu distinse personalităţi în domeniu din Italia (profesorul Rossi), HongKong, Serbia, Germania. Îmi exprim speranţa că aceste personalităţi vor accepta invitaţia PMI de a participa la Congresul nostru ce va avea loc la București în luna noiembrie.

Am fost impresionat de valoarea și calitatea oamenilor pe care i-am cunoscut, precum și de amploarea pe care a atins-o Medicina Integrativă în SUA, Europa și Asia. Bugetul alocat de Germania, de pildă, cetăţenilor în domeniul Medicinei Integrative este de 120 milioane de Euro.

Medicina Integrativă este considerată astăzi medicina viitorului. Profesorul Gustav Doboș din Germania a susţinut că „medicina tradiţională se ocupă cu tratarea bolii, iar cea integrativă te învaţă cum să faci să nu ajungi bolnav“.

4

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 7/Octombrie 2011

Editorial

Iar profesorul Deng din SUA afirmă că „tumoarea canceroasă influenţează nu numai corpul, ci și sufletul, mintea, familia bolnavului, prietenii, mediul înconjurător. Medicina Integrativă nu tratează numai boala ci și influenţele ei asupra mediului înconjurător, totul în același timp și paralel cu tratamentul medical clasic.“ Profesorul Doboș afirmă că „Medicina Integrativă tratează interiorul fiinţei umane, sufletul, mintea, imunitatea omului“.

Congresul la care am participat la Berlin a demonstrat strălucit că Medicina Integrativă nu poate fi ignorată. De exemplu, numai în SUA, 49 de Universităţi au catedre de Medicină Integrativă în cadrul Facultăţilor de Medicină.

Congresul, care a afirmat pe deplin acest lucru, și ale cărui lucrări anuale se vor ţine anul viitor în luna octombrie, în Italia, și-a anunţat de pe acum intenţia de a invita ca membri oficiali la

M

Congresul de la Firenze și o delegaţie din România.

Vom fi onoraţi să dăm curs acestei invitaţii.

Președinte PMI, Liviu Mandler

Al treilea ochi ºi liniºtea din suf let

edicina din China nu porneşte la tratarea unei suferinţe fără să se gândească că musai trebuie echilibrat şi sufletul. Nici o vindecare, nici o alinare a unui chin din organismul omului nu se pot înfăptui cu un suflet chinuit.

Cu un suflet asediat de gânduri negre. Importanţa sufletului, a moralului bun, nu îngenunchiat, este recunoscut şi în Europa. Patronatul Medicinii Integrative, înfiinţat de preşedintele Liviu Mandler, a realizat două proiecte de mare valoare: „Integrarea în societate, familie şi serviciu a bolnavilor de cancer” şi „Integrarea în societate, familie şi serviciu a omului cu dizabilităţi”. Succesul acestor proiecte realizate de patronatul Medicinii Integrative e ilustrat şi de aducerea unor bani europeni alături de aceste proiecte, cele două proiecte au cofinanţare de la

UE. Se deschid centre pentru bolnavii de cancer şi pentru oamenii cu dizabilităţi în Bucureşti, Braşov, Constanţa, Cluj şi Iaşi de Patronatul Medicinii Integrative.

De aceea, atunci când un pacient vine la doctorul Teodor Codlea, renumit în acupunctură şi terapii cu plante după principiile medicinei chinezeşti, degeaba cere să i se rezolve, de exemplu, neplăcerile de la inimă, fiindcă doctorul Codlea echilibrează tot organismul, nu doar o bucăţică din el.

Doctorul Teodor Codlea este medic primar, doctor în medicină, director medical la DiperiaVitaMed şi un veritabil artist în tratamentele cu metodele chinezeşti. Acupunctura şi terapiile cu plante vizează obţinerea unei echilibrări pentru ca omul să se simtă bine pe termen lung. Corpul

5

Noi credem în fericirea voastrã! nostru are capacitate de vindecare şi acupunctura îi stimulează tocmai această şansă de a face viguroase armatele de autoapărare ale corpului.

Principiile medicinei din China pot părea la prima vedere surprinzătoare. Iată însă o serie de informaţii legate de terapiile cu acupunctură practicate cu mare succes de doctorul Teodor Codlea.

Hipofiza, hipotalamusul şi glandele suprarenale alcătuiesc un ax de glande responsabil de bătăile inimii, de cum dormim, de cum ne adaptăm. Este un ax cu care se reglează sistemul nervos central, adică creierul, dar care descarcă, punându-l într-o stare bună şi pe Măria Sa Sufletul.

Pancreasul ascunde secretul tinereţii Iată alte lucruri care arată ce ecou dau unele organe în zone neaşteptate ale organismului. Un om care are probleme la vezica biliară şi, în general, care are probleme digestive resimte tulburări şi la inimă prin aritmii, prin hipertensiune arterială, prin tahicardie.

Pancreasul deţine secretul tinereţii noastre. Tocmai de aceea e bine să nu furnizăm pancreasului un noian de griji.

Există două puncte în zonele laterale ale gleznelor care reglează somnul, dar şi clipitul ochilor.

Pare straniu, dar activarea punctelor de pe lateralele gleznelor ne fac somnul mai profund şi mai odihnitor şi ne reglează mişcarea pleoapelor.

Medicina din China ţine cont că anumite trăiri îşi au locuinţa în unele organe. Iată explicaţiile date de medic primar doctor Codlea, directorul medical al Centrului de terapii Diperiavitamed: - mânia se cuibăreşte în ficat.

- îngrijorarea în pancreas.

- teama şi-a fixat filială în rinichi.

Cei care au suferinţe ale rinichiului sunt mai fricoşi, dau mai des dovadă de laşitate. Şi aici apare un paradox: în acelaşi timp, rinichiul este responsabil cu energia, având o purtare de gentleman.

Când rinichiul primeşte semnale că au fost sărăcite în energie alte organe, el le cedează din zestrea lui energetică. Vezica biliară este organul care îl face

pe om să ia decizii cu mult curaj. Ficatul e strategul nostru care elaborează planul de acţiune. Şi să nu uităm că ficatul nu numai că detoxifică organismul, dar este profund implicat în imunitate.

Inima, casa sufletului Chinezii n-au făcut niciodată vreo derogare de la principiul de bază: inima este sediul sufletului.

De altfel, multe teorii ale creştinismului stipulează că unul dintre marile păcate ale omenirii a fost ideea răspândită că sufletul îşi are locaşul în creier. Şi dintre ciudăţeniile abordării complexe făcute de acupunctură cu mare succes de 7 000 de ani, menţinând în viaţă o populaţie de peste un miliard şi jumătate de chinezi, este că sub controlul ficatului, în mod neaşteptat, să află ochii, muşchii, unghiile. Beţivii au ochii roşii, muşchii lor se topesc, suferă de cârcei, iar unghiile alcoolicilor sunt sfărâmicioase.

Vara, iarna, tot anul… În 2011 sunt fragile ficatul şi vezica biliară, tocmai de aceea ele trebuie întărite din timp prin acupunctură şi terapii cu plante.

Vara trebuie să protejăm inima, să o fortificăm încă din debutul verii.

Vara este asimilată cu o culoare roşie şi tot roşul se atribuie inimii.

Tot inima poate fi fortificată nu numai prin acupunctură, dar e bine să se administreze şi coenzima Q10, păducelul, salvia, roiniţa, astragalul, ganoderma, cordiceps. De fapt, de multă vreme se zice că salvia alungă gândurile rele din inimă.

Vara, simbolizată prin culoarea roşie, culoarea inimii, e bine să mâncăm fructele roşii, cum ar fi: pepenele roşu, căpşunile, zmeura, tomatele.

La început de toamnă, trebuie fortificate două organe, pancreasul şi rinichii, care în mod surprinzător răspund şi de oase, şi de articulaţii.

Iarna domină energia IN, pepenele posedă o energie rece şi de aceea nu eşti tentat să mănânci iarna pepene, fiindcă sporeşte energia rece IN: - frigul şi umezeala afectează rinichii şi pancreasul, de aceea sunt ecouri rele în bolile reumatismale.

- vântul afectează ficatul şi bila.

- vremea uscată dă ecou rău în plămâni.

- canicula, ca şi gerul, nu face bine inimii.

De altfel, echilibrarea organismului trebuie să se facă treptat. Medicii chinezi spun că o stare de bine instalată brusc poate face rău. Micile câştiguri consumate construiesc adevărata sănătate. Acupunctura şi terapiile din China se bazează pe ideea că trebuie prevenite bolile, să nu fie lăsate să se instaleze.

FLORIN CONDURĂŢEANU

6

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 7/Octombrie 2011

Testimonialul unei persoane cu dizabilitate

„Mi-am asumat dizabilitatea cu demnitate“

T

oate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi“ – astfel începe ar„ ticolul 1 din „Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”. Acest lucru înseamnă că, la naştere, dobândim anumite drepturi. Fiecare om se poate prevala de drepturile sale inalienabile. Însă, de la teorie până la acţiuni propriu-zise, este drum lung.

Este adevărat ca sistemul social din România a început să se racordeze la standardele europene, de cele mai multe ori la presiunea Uniunii Europene, totuşi, un segment notabil al personelor cu probleme mentale sau fizice continuă să rămână neglijat. Ştiu toate aceste lucruri din propria mea experienţă. Un timp am aşteptat, ca toate acele lucruri promise să se întâmple, până într-o zi când mi-am dat seama că pentru generaţia mea acel stat social care să funcţioneze fără poticneli mai are de aşteptat.

Ce înseamnă pentru mine stat social?! Când un copil cu orice fel de dizabilitate este înscris la grădiniţa din proximitatea locuinţei, la şcoala cea mai apropiată, fără intervenţia expresă a inspectoratului şi mediatizarea în prime time din cauza respingerii ori a părinţilor celorlalţi copii ori a cadrelor didactice. Când mergi la liceu sau la facultate să ai şi un alt mijloc de transport în afara maşinii familiei. Să existe mijloace de transport, rampe de acces, trotuare nebordurate în exces şi lifturi în clădirile publice.

Nu în ultimul rând, asigurarea unui venit care să-ţi permită o viaţă decentă. Nu-i aşa că sună utopic?!

Eu am o dizabilitate locomotorie gravă. Într-un fel sunt o norocoasă, am terminat şcoala de masă şi un liceul industrial (era cel mai apropiat de casă) în pofida directivelor acelor vremuri de a ne ascunde, pe noi „cei altfel”, în instituţii speciale. Asta s-a datorat în primul rând faptului că am avut sprijinul familiei, al mamei necondiţionat, iar în al doilea rând am întâlnit oameni care şi-au asumat acel risc de a încălca acele norme aberante şi discriminatorii.

Puţine persoane cu dizabilităţi au acces la învăţământul superior. Majoritatea sunt privaţi de accest drept din cauza: costului mare, aproape prohibitiv, indisponibilităţii universităţilor de a pune la dispozitie mijloace adecvate de asimilare a curriculei, obstacolelor de ordin fizic. Din nou sunt o norocoasă, pentru că mă aflu în acel procent infim al celor

cu studii universitare şi postuniversitare.

Când am hotărât să-mi continui studiile, majoritatea cunoscuţilor mi-au spus că sunt inconştientă, este o nebunie, va fi foarte greu şi nu mulţi au fost încrezători în finalizarea proiectului meu. Studiile universitare mi-au fost plătite de Parohia Kungsbacka-Hanhals din Suedia. Trebuie să recunosc, nu a fost uşor. În fiecare zi, mergeam trei kilometri până în campusul universitar, asta în cel mai fericit caz, când nu aveam cursuri la universitate, unde, pentru a ajunge, trebuia să folosesc un mijloc de transport în comun. Autobuzul neadaptat. Timp de patru ani m-am bazat pe bunăvoinţa semenilor mei ca să urc în autobuz. La facultate – alte obstacole, fără rampe de acces, fără lifturi. Aici m-au ajutat în primul rând colegii şi, când nu erau ei, studenţi de la celelalte facultaţi. Vreau să vă spun că am nişte colegi minunaţi.

Toate aceste obstacole nu mi-au ştirbit deloc stima de sine. Eu sunt un om normal, obişnuit, cu o dizabilitate locomotorie asumată de mult timp, şi am învăţat că atunci când nu ai acelaşi start cu ceilalţi, smulgi de la viaţă cât de mult poţi. Şi, acest lucru, nu este posibil fără ceilalţi, fără comunitate. Ştiţi care a fost cea mai mare bucurie?! Atunci când, în anii următori, alte două persoane cu dizabilitate au devenit studenţi. Spărsesem gheaţa, nu mai era o noutate şi o apariţie curioasă fotoliul rulant.

Dar mediul fizic nu a fost adaptat şi pentru nevoile noastre. Probabil că, atunci când vor observa că nu vom renunţ,a vor avea demnitatea să ne respecte drepturile consfinţite într-o zi de iarnă de către ONU. În final, cu părere de rău, trebuie să spun că, după 20 de ani de la evenimentele din 1989, în România, percepţia socială în ceea ce priveşte persoanele cu dizabilităţi este încă precară. Motivul pentru care acestea nu se bucură de acces comun, cu celelalte persoane, la spaţiul public este pentru că, spre deosebire de alte ţări, acestora nu le este oferită o distribuire uniformă în societate, ci sunt sprijinite doar de anumite instituţii.

PAULA BARA (persoană cu handicap locomotor) psihopedagog

7

Noi credem în fericirea voastrã!

M

Metrorex investeºte în facilitãþi pentru persoane cu dizabilitãþi

etrorex va investi o sumă de aproximativ 4,23 miliarde lei până în 2014 pentru îmbunătăţirea serviciilor sale, printre priorităţi numărându-se şi investiţia în facilităţile pentru persoane cu dizabilităţi. Acest lucru a devenit cunoscut odată cu publicarea programului de investiţii al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Astfel, Metrorex va investi 84,60 milioane lei pentru 76 de lifturi şi cinci platforme înclinate pentru peroanele cu dizabilităţi, obiective care trebuie finalizate anul următor.

Aceste investiţii sunt unele din cele mai mari în ceea ce priveşte facilităţile pentru personae cu dizabilităţi în cadrul transportului în comun şi sunt menite să aducă România mai aproape de standardele europene.

După cum este cunoscut, ţara noastră este încă deficitară la capitolul accesului persoanelor cu dizabilităţi la transportul în comun, ca şi la multe alte drepturi care trebuie acordate acestei categorii.

CLEMENT SAVA Expert Publicitate

S-a deschis centrul de persoane cu dizabilitãþi pentru regiunea Bucureºti-Ilfov

R

egiunea Bucureşti-Ilfov beneficiază din această vară de un centru pentru persoane cu dizabilităţi, înfiinţat în cadrul proiectului „Reţea regională pentru Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale, în vederea creşterii şanselor de reinserţie socială a persoanelor cu dizabilităţi”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Investeşte în oameni.

Centrul este situat în Bucureşti, Sectorul 1, pe strada C-tin Dobrogeanu Gherea, nr. 150, la etajul 4, apartamentul 8. În cadrul centrului lucrează trei asistenţi sociali, un jurist, un psiholog şi doi comunicatori, echipa fiind sub îndrumarea coordonatorului de centru. Activitatea echipei constă, în principal, în consilierea juridică, socială şi psihologică pentru persoanele cu dizabilităţi. Un accent special se pune, conform şi cerinţelor proiectului, pe reintegrarea pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi, ca şansă reală de integrare socială şi de realizare a unei vieţi normale.

Centrul va oferi de altfel şi cursuri pentru

persoanele cu dizabilităţi care să le ofere o specializare şi o şansă în plus pentru reintegrarea pe piaţa muncii. Astfel, la centru se vor desfăşura cursuri de pregătire în IT, în domeniul resurselor umane precum şi în cel al creaţiei publicitare. Toate cursurile vor fi acreditate din partea CNFPA şi a Ministerului Muncii şi sunt gândite să se potrivească cu abilităţile şi necesităţile persoanelor cu dizabilităţi. În felul acesta, persoanele cu dizabilităţi vor avea o şansă în plus pe piaţa muncii şi, cu ajutorul specialiştilor de la centru, îşi vor găsi mai uşor un loc de muncă care să le ofere şansa la o viaţă normală.

Grupul ţintă al proiectului este format din 800 de persoane cu dizabilităţi, dintre care 200 de persoane cu dizabilităţi perceptiv vizuale, 200 de persoane cu dizabilităţi perceptiv auditive, 200 de persoane cu dizabilităţi perceptiv motorii şi 200 de persoane cu alte tipuri de dizabilităţi. Toate aceste persoane vor beneficia de consiliere profesională şi psihologică în cadrul centrelor înfiinţate, iar 420 dintre acestea vor participa la cursuri de formare profesională.

8

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 7/Octombrie 2011

Copiii cu dizabilitãþi pot învãþa sã cãlãreascã

C

omplexul Muzeal Constanţa face demonstraţia că, acolo unde există bunăvoinţă, lucrurile pot fi făcute să funcţioneze. Recent, aici au fost înscrişi la cursurile de călărie patru copii cu dizabilităţi, o premieră pentru constănţeni şi, poate, pentru întreaga Românie.

Este vorba de patru elevi ai unei şcoli speciale (nr. 2) din Constanţa, care au fost ajutaţi să se obişnuiască cu animalele, după care li s-au predat noţiunile elementare de călărie. Pentru a fi călăreţi cu acte în regulă, elevii au primit legitimaţii de la Clubul Ecvestru, precum şi diploma de jochei.

Probabil că acest exemplu îi va încuraja şi pe alţi copii cu dizabilităţi să îndrăznească să participe la asemenea cursuri şi să facă dovada faptului că se pot integra în rândul societăţii.

Un zâmbet de varã pentru copiii cu dizabilitãþi din Sectorul 4 Bucureºti

U

n semnal că şi copiii cu dizabilităţi pot fi sprijiniţi să se bucure de vacanţă: ca în fiecare an, copiii cu dizabilităţi din sectorul 4 au beneficiat de o tabără la munte oferită de primăria de sector. Astfel, până pe 15 septembrie, copiii cu dizabilităţi din Sectorul 4 au petrecut o săptămână la munte, în tabere din localităţi precum Câmpina, Zărneşti şi Târgovişte, alături de un părinte sau de tutorele legal. Ei s-au bucurat în acest fel de vacanţă

la fel ca toţi ceilalţi copii, primind un plus de energie şi de optimism pentru începerea anului şcolar.

Acest gen de iniţiativă ar fi de dorit să se răspândească la mai multe autorităţi locale care au dreptul, prin lege, să aloce fonduri pentru sprijinirea copiilor cu dizabilităţi. În felul acesta, copiii respectivi vor creşte într-o lume mai bună şi vor fi încurajaţi să crească şi să se dezvolte normal.

15 autobuze noi la Braºov care respectã normele privind accesul persoanelor cu dizabilitãþi

R

egia Autonomă de Transport (RAT) Braşov va cumpăra 15 autobuze noi care respectă normele privind accesul persoanelor cu dizabilităţi. Astfel, pentru a asigura condiţii civilizate de transport persoanelor cu dizabilităţi şi a celor care sunt însoţite de copii în cărucior, autobuze sunt dotate cu o rampă mecanică pentru accesul cărucioarelor. În plus, autobuzele cumpărate sunt dotate cu trei uşi duble, instalaţie de aer condiţionat, sistem de încălzire suplimentar şi sistem electronic de informare.

Este un demers care ar trebui urmat de toate regiile de transport care achiziţionează mijloace de

transport în comun, mai ales că România s-a angajat prin calitatea sa de membru al Uniunii Europene să respecte normele privind accesul persoanelor cu dizabilităţi la transportul în comun.

Singura achiziţie a unor autovehicule care permit accesul persoanelor cu dizabilităţi nu este însă suficientă fără o cultură adecvată a conducătorilor auto. Intervine din nou rolul regiilor de transport să-şi controleze şi verifice conducătorii auto dacă respectă drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi dacă le oferă acestora posibilitatea de a avea acces la transportul în comun.

9

Noi credem în fericirea voastrã!

I

Învingãtorii

mediat după Revoluţie mă întorceam dintr-o călătorie în America. Am luat avionul din Chicago şi, înaintea mea, era un domn tânăr ce se mişca anevoie târându-şi trupul plăpând, sprijinit în două cârje incomode. M-a impresionat liniştea şi răbdarea pasagerilor care aşteptau cu decenţă şi discreţie ca tânărul cu handicap locomotor să-şi parcurgă mica Golgotă până la locul rezervat pe bilet.

La Frankfurt, cred, zborul a avut o întrerupere, au fost preluaţi şi alţi călători, cei mai mulţi români aflaţi în drum spre Bucureşti. În timp ce ne întorceam în aeronavă am simţit rumoare, ţâţâieli de nerăbdare, oftaturi revoltate pentru lentoarea în care se desfăşura reîmbarcarea.

M-am ridicat pe vârfuri să văd ce declanşase numulţumirea generală şi l-am văzut pe tânărul cu cârjele înghesuit de un grup de şmecheri de Bucureşti, ruşinat şi cu broboane de transpiraţie încerca să nu-i deranjeze prea tare pe năvalnicii puşi pe glume proaste. Umilit şi intimidat, se lovea cu zgomot înfundat ba de scaune, ba de cârje, în încercarea disperată de a nu-şi deranja prea tare colegii de zbor.

Se urcase la Chicago ca învingător şi a coborât la Bucureşti ca un învins.

Poate pentru lacrimile pe care m-am străduit atunci să mi le înghit cu năduf, am fost extrem de fericită când am citit despre micuţul Cody – copilul cu 40 de picioare.

Cody McCasland s-a născut prematur şi din

cauza unei boli rare, Sacral Agenesis, la numai un an şi trei luni, doctorii au trebuit să-i amputeze picioarele de la genunchi în jos.

După numai două luni, Cody a avut primele proteze. De atunci, Cody a mai trecut prin 13 operaţii, a mai schimbat 19 perechi de proteze, care i-au permis o viaţă activă cu performanţe sportive de invidiat.

Cody are acum trei perechi de proteze – pentru mers, pentru joacă şi pentru alergat.

Pentru că părinţii lui au refuzat să se predea în faţa destinului, Cody a crescut ca un învingător, zâmbeşte fermecător şi visează să participe la jocurile Paralimpice.

Am auzit o poveste minunată despre un grup de copii cu dizabilităţi care concurau la o cursă de alergare. La jumătatea cursei un băieţel a căzut. În timp ce îşi plângea cu lacrimi amare înfrângerea, o fetiţă cu sindromul Down s-a oprit din cursă şi s-a întors să-l ridice încurajându-l. Rând pe rând ceilalţi concurenţi, fiecare cu alt handicap s-au oprit din alergat, i-au aşteptat ce cei doi micuţi şi, umăr la umăr, au trecut împreună linia de sosire ca nişte adevăraţi învingători.

M-am gândit să propun forurilor competente ca noţiunea de handicap să fie valabilă doar în cazul celor fără suflet, pentru toate celelalte dizabilităţi nobleţea unei inimi iubitoare poate face minuni.

ANGELA S.

10

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 7/Octombrie 2011

Cancerul – implicaþii sociale ºi psihologice

E

xperţii din cadrul proiectului european Reţea multiregională pentru terapie integrativă, consiliere şi reintegrare socială a persoanelor diagnosticate cu cancer au realizat un raport de cercetare calitativă privind situaţia pacienţilor oncologici din România.

S-a considerat necesar acest studiu pentru a putea observa şi analiza reprezentările şi experienţele indivizilor legate de situaţia persoanelor diagnosticate cu cancer, atât în rândul pacienţilor direct implicaţi, cât şi în ceea ce priveşte aparţinătorii acestora şi angajatorii. În perioada martie-aprilie 2011 s-au realizat şase focus-grupuri (trei cu persoane diagnosticate cu cancer şi trei cu aparţinători) şi 24 de interviuri individuale în profunzime în cele trei centre teritoriale: Bucureşti, Iaşi şi Cluj Napoca. Au existat trei categorii de participanţi: persoane diagnosticate cu cancer (21), aparţinători pentru persoane diagnosticate cu cancer (17) şi angajatori (15).

Principalele rezultate ale acestei cercetări calitative au indicat faptul că autorităţile manifestă un nivel minim de interes şi implicare în sprijinirea bolnavilor, iar angajatorii sunt reticenţi în abordarea acestui subiect şi în integrarea persoanelor diagnosticate cu cancer în cadrul companiilor pe care le conduc, unde preocuparea pentru productivitate generează o lipsă de înţelegere şi sprijin a angajatului şi chiar determinarea acestuia de a renunţa la locul de muncă. Există, în mod evident, şi o lipsă a adaptării şi corelării sistemului medical românesc în raport cu evoluţia cazuisticii neoplasmelor la noi în ţară, fapt care duce inevitabil la gradul scăzut de pregătire şi la suprasolicitarea personalului medical, care nu manifestă o atitudine pozitivă şi profesionistă faţă de pacienţi. Iar aceştia au nevoie

U

de susţinere datorită şocului aflării veştii şi apoi confruntării permanente cu boala, pentru a evita instalarea pregnantă a tentinţei de autoizolare şi permanentizare a stării de depresie.

Cele mai importante sugestii privind posibilele metode de sprijin al persoanelor diagnosticate cu cancer urmează să se realizeze prin intermediul proiectului şi vizează: • promovarea unei abordări integratoare asupra tratamentului persoanelor diagnosticate cu cancer, care să îmbine zona oncologiei cu cea a psihologiei; • asigurarea unei consilieri psihologice de specialitate a pacienţilor, dar şi a aparţinătorilor; • organizarea unor grupuri de suport informale în care să fie facilitată comunicarea şi schimbul de experienţe între aceste persoane; • crearea unor centre de recuperare care să îmbine aspecte ce ţin de zona medicală cu cele privind recuperarea psihologică a pacienţilor.

Prin acest raport de cercetare calitativă s-a atras atenţia asupra principalelor probleme cu care se confruntă persoanele diagnosticate cu cancer şi aparţinătorii acestora, fie că ne referim la problemele cu angajatorii, sistemul medical sau relaţiile interpersonale. Un aspect pozitiv demn de remarcat este faptul că rezultatele acestui raport au permis şi conturarea unor soluţii. Este vorba în principal de activitatea ce se va desfăşura la nivelul centrelor destinate reintegrării sociale a pacienţilor oncologici, din Bucureşti, Iaşi şi Cluj-Napoca. Iar acest lucru reprezintă un prim pas important în integrarea psihologiei şi asistenţei sociale în tratamentul bolnavilor de cancer.

RUXANDRA IORGA

Baschet din scaunul cu rotile

n grup de persoane cu dizabilităţi din Oradea fac dovada unui curaj nebănuit.

Aceştia joacă baschet din scaunul cu rotile şi reuşesc chiar să aibă performanţe. Ei participă la competiţiile unui turneu internaţional de baschet dedicat persoanelor aflate în scaunul cu rotile, dovedind că nu se complac şi că îşi pot învinge limitările.

Echipa jucătorilor de baschet din scaunul cu rotile se numeşte ASP Oradea şi în ea se află oameni curajoşi care au făcut dovada că nu se lasă învinşi de greutăţi şi că nimic nu îi poate împiedica să se intregreze în societate. Ei constituie un exemplu pentru noi toţi!

11

Noi credem în fericirea voastrã!

Întâlnirea anualã a nevãzãtorilor din Europa de Sud-Est

Î

n perioada 23-25 septembrie 2011 a avut loc, la Bucureşti, „Întâlnirea anuală a nevăzătorilor din Europa de Sud-Est”. La întâlnire a participat chiar preşedintele European Disability Forum, Yannis Vardakastanis. Întâlnirea a avut loc la sediul CNDR, din strada Căuzaşi nr. 26, sector 3, Bucureşti, de la ora 11.00.

România se confruntă cu dificultatea de a pune în aplicare Convenţia ONU pentru persoane cu handicap, ratificată de Parlament şi promulgată de preşedintele ţării în noiembrie 2010, fapt ce aduce prejudicii României la Comisia Europeană. La cererea preşedinţiei European Disability Forum, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, chiar s-a angajat să garanteze aplicarea unitară a Convenţiei ONU în toate statele membre UE. Yannis Vardakastanis este de părere că „nu persoanele cu handicap sunt responsabile de criză şi acestea NU trebuie să plătească factura crizei!” şi că „cel mai simplu lucru pe care pot să-l facă guvernele este sa protejeze indemnizaţiile persoanelor cu dizabilităţi”.

C

Sunteþi unii dintre noi

ea mai mare lovitură a unui om cu necazuri de sănătate este să se simtă singur. Când la neputiinţele lui se adaugă şi senzaţia că a fost centrifugat la periferia societăţii şi că este o jucărie stricată aruncată într-un pod prăfuit moralul lui se duce de râpă. Numai are curaj să lupte cu un destin nedrept care l-a sortit să aibă unele beteşuguri. Să aibă dizabilităţi cum se foloseşte un cuvânt care să nu-l jignească pentru handicapul, invaliditatea lui.

Aceşti oameni nu sunt de vină că s-au născut fără vedere, cu picioarele nefolosibile, cu o mână rudimente ce rămâne totă viaţa fără degete. Nu sunt de vină că la un colţ de soartă o boală ticăloasă şi-a înfipt colţii în bietul om şi a rămas paralizat, sau fără auz sau cu diabet, sau cu cancer etc. Pentru a le obloji sufletul ei trebuie să simtă că sunt unii dintre noi, că fac parte din societate, că li se dă un serviciu pe măsura puterilor lor.

Tocmai de aceea este de laudă că Patronatul Medicinei Integrative a făcut un proiect de valoare şi de omenie adâncă. Un proiect pentru integrarea în societate, în serviciu a persoanelor cu dizabilităţi.

Acest proiect de valoare a reuşit să obţină o finanţare din Fondul Social European prin programul operaţional sectorial dezvoltarea resurselor

umane. Patronatul Medicinei Integrative va avea centre de legătură cu aceşti obidiţi ai sorţi, centre în Bucureşti, în Braşov şi în Contanţa.

Se deschide centrul de legătură cu persoanele cu dizabilităţi din Bucureşti, Str. Constantin Dobrogeanu Gherea nr. 150. Acest centru asigură pentru persoanele cu dizabilităţi consiliere psihologică, consiliere pentru orientare şi formare profesională.

Totodată, în acest centru, oamenii cu dizabilităţi sunt conectaţi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri pentru a se încerca informarea şi integrarea lor în câmpul muncii. În plus, li se asigură cursuri pentru calificare în meserii căutate pe piaţa muncii vizând oamenii cu dizabilităţi. Totodată li se va încuraja deprinderea de a duce o viaţă independentă. În aceste centre, oamenii cu dizabilităţi se vor putea întâlni pe lângă consilierii şi psihologii din centru şi cu „colegi” de suferinţă, la rândul lor cu dizabilităţi. În centrul ce s-a deschis în Bucureşti, de către Patronatul Medicinei Integrative, oamenii cu dizabilităţi vor fi şcolarizaţi să poată comunica prin internet cu alţi oameni, pentru a nu simţi însingurarea.

FLORIN CONDURĂŢEANU

12

S

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 7/Octombrie 2011

Când nefericirile sunt date la spate

enzaţia este, ajungând aici, că s-a rupt un colţ din rai şi a căzut aici, în Ţara Bîrsei, la Dumbrăviţa, pentru a-i bucura şi pe muritorii de rând. Locul, numit nu întâmplător şi „Delta din Carpaţi” are, în realitate, o denumire absolut banală, desprinsă din dicţionare sau îndrumare turistice: „Rezervaţia Piscicolă Dumbrăviţa”. Însă sintagma „Delta din Carpaţi” se impune de la sine şi încă de la prima privire. Aici, unde se adună într-un areal unic în întreaga Europă specii de păsări dintre cele mai rare, aici unde vin să ierneze păsările Cercului Polar, aici unde flora acvatică te vrăjeşte, S.C. Doripesco S.A., a realizat minuni. Şi nu neapărat pentru că, printre crescătoriile sale de peşte a amenajat şi un paradis al pescarilor amatori, ci, în primul şi în primul rând, pentru că a înfăptuit un instrument imbatabil de a scoate copiii şi adolescenţii din faţa ecranului computerului şi a-i aduce în natură: activităţi intense de „birdwatch”, derulate sub supravegherea unor naturalişti de forţă din zonă.

Cristina Ţirea, omul de bază al rezervaţiei, îmi şi spunea, de altminteri: „Vin aici turişti străini special pentru a vedea, a observa viaţa unor specii deosebite de păsări. Am organizat puncte de observare, dotate cu echipamente speciale pentru a le putea privi şi fotografia de la distanţă, în aşa fel încât să nu li se tulbure existenţa. Iar acum dezvoltăm circuite specializate, conduse de naturalişti, pentru cunoaşterea biotopului din această rezervaţie. Desigur, pescarii împătimiţi se pot opri la locurile special amenajate pentru pescuit. […] În curând vom da în folosinţă întreaga infrastructură de circuit turistic pentru amatorii de natură. Un asemenea circuit, cu observarea păsărilor, cu deplasare în tainele rezervaţiei, cu servirea unei mese pescăreşti nu va costa mai mult de 35 de lei pentru un adult” – ne spune şi Ruxandra Coc, director de dezvoltare al SC Doripesco SA, sponsor principal al unei iniţiative deosibite a echipei Centrului Teritorial Braşov al PMI: un concurs de pescuit sportiv pentru persoane cu dizabilităţi.

Şi au fost zori de zi cu emoţii şi priviri piezişe Demararea acţiunii a fost suficient de tensionată.

Persoane cu diferite disabilităţi, aparţinând mai multor ONG-uri din cadrul Reţelei Naţionale de Suport creată de Centrul Teritorial Braşov s-au adunat la… linia de start (sediul PMI Braşov), gata de îmbarcare. „Nu aş putea spune că am fost din cale afară de optimistă în acele momente – îmi spune Monica Minciu, psiholog în cadrul Centrului Teri-

torial Braşov. Oamenii stăteau izolaţi în grupuri, nevăzătorii laolaltă, cei cu dizabilităţi locomotorii la fel, iar cei cu dizabilităţi psihice sau hipoacuzicii. Nu era nici o punte de comunicare între ei.

Oarecum firesc, pentru că acţiunea noastră este o premieră în activitatea de domeniu. Practic, la nivelul judeţului Braşov este pentru prima dată când se reunesc membrii ONG-urilor cu dizabili şi nu doar conducerile ori stafurile acestora. Oamenii nu se cunoşteau unii cu alţii aşa că...”

Deplasarea spre „Delta din Carpaţi” a fost lentă. Şi clipele se lungeau datorită atmosferei aproape de gheaţă. Ştefan, un tânăr nevăzător, în vârstă de 22 de ani şi George, 50 de ani, un bărbat cu picioarele greu loivite de handicap, au fost cei care au spart gheaţa comunicării. Aşa că debarcarea la lac a fost mult mai… senină.

Omul cu suflet de aur Numele lui este Gheorghe Carapalea şi are cu adevărat un suflet de aur. Este preşedintele Fundaţiei Ge-Ro (scleroză multiplă) şi un partener de nădejde al PMI. A ajuns la baltă, alături de o câţiva membri ai fundaţiei sale şi de un prieten, voluntar mai mult decât sufletist, odată cu răsăritul soarelui. Au venit cu cârca plină de undiţe, momeli, au pregătit sculele de pescuit, au ridicat cortul şi… au pus de cafea. Fără de care, evident, nu se prea poate. „Nici nu vă imaginaţi cât de mult contează pentru aceşti oameni asemenea acţiuni. În primul rând îi mai scoţi din casă şi din izolarea la care de cele mai multe ori chiar ei se condamnă. Îi reobişnuieşti să comunice şi să vadă că, în fond, fiecare dintre ei este un om ca oricare altul, chiar dacă o boală ticăloasă i-a lovit. Psihicul contează foarte mult în viaţa lor şi, dacă reuşim să îi scoatem din stările de depresie provocate de afecţiunile de care suferă, se cheamă că am făcut un pas important. Şi să mai ştiţi că asemenea idei, de socializare, de acţiuni comune, sunt mult mai multe.

Numai că ne lipsesc resursele şi apariţia Patronatului Medicinei Integrative în peisaj ne redă încrederea şi speranţa. Eu sunt convins că împreună vom realiza multe lucruri bune, ajutându-ne unii pe alţii, cooperând în interesul acestor oameni.”

Carapalea este un pescar înverşuat; asta dacă ar fi să ne luăm după fantastica colecţie de scule de pescuit pe care o are. Dar dacă îşi imaginează cineva că a apucat să dea măcar cinci minute la peşte, vă înşelaţi. Practic nu a stat nici măcar o clipă să îşi tragă sufletul. A pregătit uneltele pentru participanţi, a dat primele lecţii de pescuit celor care acum luau pentru pirma dată contactul cu…

13

Noi credem în fericirea voastrã! balta, a dat lecţii de prins momeala în cârlig. Şi, în ultimele zile dinaintea competiţiei, a alergat neobosit pentru a face rost de premii pentru participanţi!

Lecţia de viaţă Fănel Stroe, asistent social în cadrul Centrului Teritrorial Braşov a fost cel care mi-a atras atenţia, după vreo oră de la fluierul de start al concursului: „Ia uită-te puţin la ceea ce se întâmplă, uită-te cum s-au schimbat oamenii”. Şi mă uit. Este incredibil, dacă mă gândesc la momentul îmbarcării. Oamenii s-au grupat nu ca adversari într-o competiţie, ci ca parteneri. Se ajută unul pe altul. Cei doi Ciprieni, un tânăr ţintuit în scaunul pe rotile şi un alt tânăr, cu mâiinle aproape de nefolosit au pus de o echipă şi lucrează cu mult sârg împreună. De altfel, cei doi, în cooperativa ad-hoc constituită, aveau să şi ocupe, ex-aequo, locul I în competiţie. George îi dă primele lecţii de pescuit lui Ştefan şi lansează în locul acestui tânăr nevăzător, după care îi pune undiţa în mînă. Există deja o comuniune deplină, sentimentul de apartenţă la un macro-grup se face simţit tot mai puternic. Se aud deja hohote de rîs, iar Crenguţa Babeţ, preşedinta Agenţiei Judeţene pentru Persoanele cu Handicap îmi spune: „Este incredibil, acţiunea voastră chiar este de succes. Mă uit la aceşti oameni şi văd de la un minut la altul cum li se schimbă fizionomiile, parcă devin şi mai frumoşi. Oricum, sunt deja destinşi, se simt bine. Şi, ceea ce este mai important, se simt bine împreună”.

Trec de la un grup la altul şi nu pot să nu îi dau dreptate Crenguţei. Se fac schimburi de numere de telefon, de adrese de e-mail, oamenii încep să socializeze. De fapt şi Alexandru Comşa, consilier principal în cadrul Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale, prezent şi el la eveniment, avea să constate acelaşi lucru: „Aţi făcut treabă incredibil de bună cu

această ieşire. Să ştiţi că sunt de pe acum suporterul numărul unu al acestui gen de acţiuni organizate de PMI cu celelalte fundaţii pentru că, văd cu ochii, mei, au un efect mai mult decât benefic!”

Dar, dincolo de cuvinte, un lucru îmi rămâne pregnant întipărit în memoria vizuală. Oameni cu dizabilităţi îşi lasă la o parte propriul neajuns pentru a-l ajuta pe cel de lângă ei. Întâi cu timiditate, apoi din ce în ce mai lejer. Râzând împreună, bucurându-se împreună.

Clubul premianţilor Şi avea să fie şi fluierul de final al competiţiei.

Jurizarea a dat mari bătăi de cap organizatorilor, diferenţierea dintre locul trei şi patru, de exemplu, la un oblete lung de 53 milimetri! Dar, dincolo de diplome (şi nimeni nu a fost omis, cei aproape 40 de participanţi, fiind cu toţii învingători, de fapt!) şi de premiile constând în articole de pescuit sportiv, insigne de… specialitate, şepci, suplimente nutriţionale şi cartele de telefonie mobilă preplătite (pentru toţi participanţii) marele premiu al tuturor a constat în apropiere, cunoaştere reciprocă, comunicare. Şi socializare. Căci ceea ce s-a întâmplat sâmbătă, 27 august, la Dumbrăviţa Ţării Bîrsei, în faimoasa Deltă din Carpaţi, a fost nu o ieşire în grup la aer curat, nu un concurs de pescuit sportiv, ci un prim dar uriaş pas pe drumul descoperirii reciproce. Şi nu pot încheia fără a-l cita pe George Comşa, un bărbat matur, lovit de un dureros handicap: „Ceea ce ni s-a oferit astăzi, aici, la Dumbrăviţa, cu această ieşire, este poate cel mai nepreţuit dar pe care îl puteam primi: redescoperirea propriilor noastre persoane şi redescoperirea stimei de sine. Mă uit la mine, mă uit la colegii mei, la toţi cei care am fost astăzi aici şi îmi dau seama că, da, chiar putem trăi cu toţii normal.”

Nota autorilor: Şi să nu vă mire, prieteni, dar la întoarcere, în autocar s-a cântat. George şi-a scos flautul din rucsac şi a atacat un repertoriu dus de la „Ciobănaş cu trei sute de oi“ până la fragmente din opera Nabucco. Iar când s-a ajuns la cântece mai vesele, cu toţii, care cum a putut, şi-a asociat vocea corului general.

Cornelius POPA Ioana MARINECU Foto: Ioana NEAGU

14

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 7/Octombrie 2011

MARI PERSONALITĂŢI ALE LUMII, CU DIZABILITĂŢI

ITZHAK PERLMAN

F

aimosul violonist Itzhak Perlman a reuşit să aibă o carieră strălucită, atât ca interpret cât şi ca dirijor şi pedagog, în pofida faptului că, la vârsta de patru ani, s-a îmbolnăvit de poliomelită, de care nu s-a vindecat şi se deplasează fie cu un scaun cu rotile, fie cu cârje sau cu un scuter electric iar la concerte cântă sau dirijează de obicei aşezat.

Născut la 31 august 1945 la Tel Aviv pe vremea Palestinei sub mandat britanic, din părinţi cu venituri foarte modeste, el deţine atât cetăţenia israeliană cât şi americană. Interesul lui Perlman pentru vioară s-a trezit ascultând concerte de muzică clasică la radio. A studiat cu bursă la Academia de muzică din Tel Aviv, apoi s-a mutat în SUA, unde a urmat cursurile cunoscutei şcoli de muzică Juillard.

Prima lui întâlnire cu publicul american a avut loc când avea 13 ani în cadrul unui show al lui Ed. Sullivan. Şi-a făcut debutul la Carnegie Hall în 1963 iar în 1964 a câştigat concurusl Leventritt Puţin mai târziu a început să facă turnee, deveninind un solist foarte cunoscut şi înregistrând numeroase discuri. În acelaşi timp a apărut în show-uri televizate , fiind invitat în multe ocazii şi la Casa Albă, ultima oară la festivitatea de inaugurare a preşedintelui Obama.

Deşi nu a fost considerat cântăreţ, la un concert de binefacere la care a participat şi Luciano Pavarotti, a interpretat arii din opere. A cântat chiar un rol în opera Tosca, alături de Placido Domingo într-o înregistrare EMI. Criticii şi publicul apreciază la Perlman, în afara măiestriei sale interpretative, căldura care emană din arta lui muzicală prin care poate că vrea să compenseze handicapul de care suferă, dar care nu a reprezentat nicodată o problemă în cariera lui. În 1987 împreună cu Orchestra Filarmonică din Israel Perlman a participat la un turneu în Varşovia, Budapesta şi alte ţări din Europa de Est, inclusiv în România, iar în 1990, a fost solistul Filarmonicii israeliene la un turneu în Uniunea Sovietică unde, împreună cu alţi mari artişti a participat la cea de a 150-a aniversare a naşterii lui P.I. Ceaikovski. Un lucru mai puţin cunoscut, Perlman a cântat şi muzică de jazz, precum şi muzică klezmer, pe care o simte aproape de sufletul lui.

De asemenea a fost solistul acompa-

niamentului muzical al unor cunoscute filme ca de pildă „Lista lui Schindler”, partea muzicală câştigând un Oscar în 1993. În 2005 împreună cu violoncelistul Yo-Yo Ma a interpretat partea muzicală a filmului „Memoriile unei gheişe.”

Perlman este şi dirijor, fiind ales în fruntea mai multor orchestre din SUA. El a înfiinţat la Long Island, SUA şi o şcoală pentru tinerii violonişti şi aici a fost unul dintre îndrumătorii muzicali ai violonistului român Remus Azoiţei, dar predă şi la Centrul comunitar din Bersheva-Israel. Este căsătorit cu o violonistă şi are cinci copii – trei băieţi şi două fete; unul dintre fii – Rami – fiind membrul orchestrei de rock Something for Rockets.

EVA GALAMBOS

15

Noi credem în fericirea voastrã!

Dulcele e mai periculos decât grãsimile

A

fost o vreme în care zmeii zmeilor erau grăsimile. Ele erau puse în boxa acuzaţilor pentru infarcturi, accidente ale vaselor în creier, pentru bolile circulaţiei la picioare care se lasă cu amputări şi lipidelor li se puneau în cârcă toate blestemăţiile. Grăsimile se depuneau pe vase şi împotmoleau curgerea sângelui şi nu erau irigate destul organele şi ţesuturile, suferind inima, creierul, rinichii. Iar acuzarea grea vine şi de la nutriţionişti, care susţineau că obezitatea are ca sursă principală excesul de grăsimi.

Mai recent, în lanţuri, ca principal acuzat pentru multe rele, este pus dulcele. Glucidele prea multe în sânge e semn de diabet. Pancreasul dă rateuri şi nu mai produce destulă insulină pentru a „neutraliza” glicemia mărită. În plus mai apare necazul ca să apară la diabetici şi o rezistenţă la insulină din partea celulelor care nu mai gestionează bine insulina.

Este decisiv regimul alimentar pentru bolnavul de diabet. Dar mulţi specialişti susţin că dieta

pentru diabetici este foarte potrivită şi pentru oamenii sănătoşi. Regimul alimentar recomandat bolnavului de diabet este indicat şi pentru a duce o viaţă sănătoasă. Trebuie să se ştie că în diabet este în principal derapat metabolismul glucidelor, dar sunt deregalate şi celelalte metabolisme, adică sunt date peste cap şi metabolismele grăsimilor, proteinelor. În regimul alimentar care te fereşte de boli e bine să fie cenzurate dulciurile concentrate.

Cel mai corect este să-ţi iei glucidele din fructe.

Ele sunt mai lesne asimilate de organism sub formă de fructoză. Deşi nu trebuie să se repeadă omul nici la exces de fructe foarte dulci. Cel mai recomandat este să mănânci zilnic un măr. Umblă zicala că, dacă mănânci un măr pe zi, nu-ţi intră medicul în casă.

Dintre fructele foarte dulci se pot menţiona strugurii, bananele, perele pergamot, pepenii galbeni, dar şi cei verzi.

FLORIN CONDURĂŢEANU

O directivã europeanã limiteazã accesul diabeticilor cu simptome grave la permisul de conducere

O

nouă directivă europeană limitează accesul diabeticilor care întrunesc anumite simptome la permisul de conducere. În consecinţă, un milion de bolnavi de diabet ar putea rămâne fără permisul de conducere numai în Marea Britanie, începând din 1 octombrie, potrivit presei din Regatul Unit.

Această nouă reglementare, care se va aplica de la 1 octombrie, este valabilă doar pentru bolnavii de diabet dependenţi de insulină care au adesea episoade de hipoglicemie sau stări de leşin din cauza unui nivel foarte scăzut al glucidelor din sânge.

Aceste episoade sunt cele care îi pun în pericol pe ei sau pe ceilalţi participanţi la trafic şi au determinat decizia de restricţionare a dreptului la permis.

Astfel, cei care au avut două episoade de hipoglicemie pe an, chiar şi în timp ce stau în pat, nu vor mai putea să conducă.

Chiar dacă măsura va naşte nemulţumiri, ea este menită să reducă riscul de accidente din cauza apariţiei unor accese ale bolii în timpul participării la trafic.

16

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 7/Octombrie 2011

Impresionatã de drama copiilor cu dizabilitãþi Ignoraţi sau chiar respinşi de societate, copiii cu dizabilităţi îşi pierd, încetîncet, dreptul la o viaţă normală. E drept că autorităţile fac paşi mărunţi, dar mai sunt multe lucruri de rezolvat. Mai multe despre aceşti copii ne povesteşte Mihaela Lumînare, profesor în cadrul Şcolii Speciale numărul 4 Bucureşti.

1. Spuneţi-ne mai multe despre activităţile desfăşurate la şcoala dumneavoastră. În Şcoala Specială nr. 4 se desfăşoară un program ce cuprinde activităţi specifice unei unităţi şcolare de acest profil, activităţi ce au ca obiective principale învăţarea/educarea, socializarea şi integrarea copiilor cu deficienţe, în cazul nostru deficienţa mintală uşoară, medie, severă, probleme de comportament, eşec şcolar (175 elevi/I-IV,V-X).

Pentru atingerea acestor obiective se găsesc şi se adaptează programe şi activităţi specifice adresate acestor copii, accesibile nivelului lor de dezvoltare neuro-psihică şi fizică, care fac în aşa fel încât rezultatul obţinut să fie, pe cât se poate, o reuşită.

Pe lângă cele 20 săli de clasă unde se desfăşoară activitatea instructiv-educativă, există cabinete diverse pentru o gamă largă de terapii cum ar fi: psihodiagnoza, asistenţa socială, terapia tulburărilor de limbaj, kinetoterapie, ludoterapie, ergoterapie, activităţi sportive, de profesionalizare, atelier de creaţie. În toate aceste cabinete, specialiştii şcolii acordă atenţie şi timp, oferind pregătirea lor de specialitate, pentru reuşita intervenţiilor individuale.

De asemenea, copiii participă în multe activităţi extraşcolare, de socializare, excursii, expoziţii, concursuri, activităţi în parteneriat cu

şcolile şi grădiniţele de masă, proiecte naţionale şi internaţionale.

Un aspect foarte important este acela că şcoala dispune de cantină şi program de semiinternat, copiii având posibilitatea să servească masa (mic dejun, prânz si cina) şi de asemenea, să participe la programul activităţilor de predare-învatare dar şi de terapie educaţională complexă şi integrată ale unei zile.

2. Ce înseamna mai exact „artterapia”? Poate fi folosită şi în cazul copiilor fără deficienţe?

Pentru mine artterapia este modul subtil de a ajunge la sufletul copilului, de a vedea dincolo de aparenţe, de a vedea dincolo de deficienţă, de absenţă, de tăcere...

Arterapia este o formă de educaţie. Arterapia este o metodă ideală pentru relaxare, de rezolvare naturală a problemelor. Este o stare de spirit, o creaţie care se adresează sufletului. Este un mijloc de recuperare afectiv-emoţională a copiilor; are efect curativ, are posibilitatea să descopere potenţialul personal şi să-l folosească în scopul de a vindeca răni „interioare”.

Este benefică atât persoanelor cu deficienţe cât şi persoanelor fără deficienţe. O activitate de desen, pictură, dramaterapie, origami, modelaj etc. poate elibera pe oricine de anxietăţi, de stresul de peste zi, de tensiunile acumulate şi poate reda buna dispoziţie, confortul, starea de bine oricărei persoane, fie ea copil, tânăr sau senior. Se poate face individual sau în grup.

Artterapia a dovedit a avea valenţe benefice asupra copiilor cu deficienţă mintală, nu numai pe planul echilibrării emoţionale, ci şi pe planul compensării personalităţii lor marcate de deficienţă, fiind un mijloc agreabil şi util pentru

Noi credem în fericirea voastrã! integrarea lor psihosocială.

3. Cum aplicaţi principiile art terapiei în lucrul cu copiii?

Artterapia nu reprezintă doar a face un lucru potrivit unor reguli, ci este o stare de spirit, o creaţie care se adresează sufletului. În atelier, copiii se simt ca acasă, simt că au valoare, că nu mai sunt stigmatizaţi de societate, o societate aspră, acuzatoare. Poate nici acasă nu simt că sunt în mijlocul atenţiei, nu simt că-şi pot manifesta liber sentimentele, poate că părinţii nici nu au timp să-i asculte, să-i mângâie cu o laudă, să-i facă să se simtă importanţi.

4. Cum pot folosi şi părinţii arta în relaţia cu propriul copil?

Copilul se doreşte înţeles, ascultat, pentru că din nefericire, copilul din ziua de azi nu mai are acea atenţie pe care i-o acordau părinţii odată.

Copilul din ziua de azi este mai mult fără părinţi, cu părinţi ocupaţi, preocupaţi de munca lor, sunt copiii bunicilor care încearcă să substituie părinţii, dar nu reuşesc…

Copiii văd în aceşti bunici, plini de bunăvoinţă, persoane slabe, uşor de manipulat.

Generaţiile de copii care vin au carenţă de afectivitate părintească manifestată prin răsfăţ exagerat primit de la bunici.

Copiii din ziua de azi sunt prizonieri în propria locuintă. Calculatorul şi televizorul le servesc jocuri şi emisiuni deloc potrivite pentru ei.

A dispărut dorinţa de a se juca în grup, de a face sport. Totul e rezumat la singurătate… Singur în casă, singur cu calculatorul, singur cu desenele animate, singur în camera lui şi tot aşa.

De aceea, copilul din ziua de azi comunică foarte puţin cu noi.

Lipsa lui de comunicare se rasfrânge asupra caracterului şi asupra personalităţii lui.

Au dispărut poveştile, jocurile copilăriei noastre, iar momentele minunate de a petrece timp cu familia sunt tot mai puţine.

Arta poate sa apropie membrii unei familii.

Important este să dorim acest lucru şi să ne facem timp pentru asta. „Ajută-mă să-nvăţ” a fost titlul unui proiect educativ pe care l-am desfăşurat în scoală şi care şi-a propus ca activităţile pe care le desfaşoară copilul să fie împărţite şi de mamă, de tată, de bunică.

Astfel că părinţii i-au fost alături micuţului în minunata lui încercare de a modela, de a picta, de a participa la un mic moment de mimă, de a realiza un colaj, de a-şi confecţiona o jucarie.

Toate aceste lucruri se pot realiza şi în afara şcolii, în familie dar trebuie să facem efortul de a ne detaşa de grijile zilnice şi de a aloca timp de „a da

17 în mintea copiilor”. Să vedeţi atunci câte feţişoare fericite veţi avea lângă dumneavoastră şi cât de bine vă veţi simţi.

5. Care sunt beneficiile art terapiei? Cum îi ajută pe copii artterapia?

Am întâlnit şi întâlnesc copii care încep să deseneze o compoziţie şi spre finalizarea ei sau chiar la final vin şi spun: „Nu-mi place”, „Nu a ieşit bine” şi tind să arunce desenul, să-l abandoneze.

Apoi, încurajat şi stimulat să continue, copilul va învinge această temere, că „nu îi place lui sau doamnei”, va sparge cu timpul această barieră şi va capăta o mai mare încredere în el. Artterapia are această capacitate, acest rol de a ajuta persoana să învingă obstacole de natură psihică (barierele „Nu pot”, „Nu sunt în stare”, învingerea „amânării”).

Inducerea unei stări de bine, de linişte, de acceptare de sine este foarte importantă în debutul unei activităţi.

Artterapia dezvoltă inteligenţa emoţională, stimulează toate canalele senzoriale, dezvoltă capacitatea de a te exprima repede şi uşor, încorporează frumosul în viată şi activitatea noastră, dezvoltă imaginaţia creatoare, stimulează creativitatea. Tot ea e aceea care facilitează comunicarea interpersonală, face să crească sociabilitatea persoanei, să se adapteze mult mai uşor, să rezolve eficient stări conflictuale.

Artterapia este cea care dă persoanei o stare afectivă tonică şi care îi reduce starea de tensiune sau anxietate.

6. Ce altceva aţi dori să adaugaţi?

Munca noastră nu este uşoară, stresul şi solicitarea psihică sunt la tot pasul, iar răbdarea şi creativitatea ne sunt armele de bază în această luptă nevăzută cu deficienţa.

Persoanele cu deficienţe, în special copiii, sunt persoane sensibile, uşor lezabile, iar vis-à-vis de acest inconvenient mai sunt de multe ori şi situaţiile sociale cu totul speciale (sărăcia cruntă, venituri reduse, familii monoparentale, părinţi „de împrumut”).

Părinţii, pe lângă suferinţa înăbuşită că au un asemenea copil cu probleme speciale, trec prin adevărate drame când văd că trebuie să-şi facă griji şi pentru ziua de mâine a acestora. „Ce vor face în viitor?”, „Cum se vor descurca în această lume avidă după putere, după câştig?”, „Cine îl va mai băga în seamă şi-l va susţine?”, „Îl va angaja oare cineva?”, „Îl vor accepta oare cei din jurul lui?”

Toate aceste întrebări sunt framântări zilnice ale acestor părinţi.

Dar şi dascălii lor au început să-şi facă griji, şi nu numai ei: grija zilei de mâine, vor fi în siguranţă,

18

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 7/Octombrie 2011

ei şi elevii lor? Vor mai avea pe cine educa şi îndruma?

Ne străduim din răsputeri să formăm şi să dezvoltăm în aceşti copii deprinderi sănătoase ce le vor folosi în viitor, ne străduim să spargem prejudecăţi şi să le facem loc în societate, o societate deloc îngăduitoare şi deloc educată în această privinţă, ne straduim să scoatem la lumină din fiecare elev tot ce are mai bun, un talent ascuns poate, un ideal, o perspectivă în ciuda handicapului care îl cataloghează şi-l stigmatizează, ne straduim să scoatem poate încrederea în sine, în forţele proprii, încredere pierdută sau ştirbită.

Cu fiecare poveste a unui copil poţi scrie o carte sau un scenariu de film. În sufletele acestora se ascund temeri, adevărate drame uneori, ce ar mişca orice suflet.

Nu sunt înzestraţi cu inteligenţă, dar au ceva special, ce numai artiştii au. Sunt profunzi, reali, sensibili şi frumoşi pe dinăuntru.

U

Sunt speciali!

Mihaela Gabriela Lumînare, profesor Şcoala Specială nr.4 Sunt mămică, soţie şi terapeut. Îmi împart toate aceste sarcini, zic eu onorabil, încercând să fac în aşa fel încât să nu mi se simtă lipsa. Ca persoană, sunt un om echilibrat, vertical, corect şi modest atât prin ţinută, cât şi prin comportament.

Am depăşit de curând vârsta majoratului în învăţământul special, ani mulţi şi deloc uşori, ani în care am crescut, m-am format şi m-am dezvoltat.

Nu sunt de profesie artterapeut, ci doar învăţător-educator şi aplic artterapia în munca mea, din pasiune pentru artă, din plăcerea de a empatiza cu copiii şi din dorinţa mea de a stăpâni mai bine această „ştiinţă” relativ nouă pentru noi, în România.

Interviu realizat de IRINA CIOROBA

O societate cu handicap

na dintre primele găselniţe post-revoluţionare a fost handicapul: dacă pe vremea lui Ceauşescu lucrurile erau foarte stricte, medicii neavând curaj să diagnosticheze handicapul decât în cazurile mai mult decât evidente, de teama „cercetărilor” Securităţii, după aceea a bătut un vânt de libertate aproape total. Au apărut handicapuri dintre cele mai variate, ca ciupercile după ploaie, care au împodobit cv-urile unor persoane care în felul acesta îşi rotunjeau veniturile.

Este celebru unul dintre primele cazuri, al unui şef de la finanţele publice ale Capitalei, care primea compensaţii consistente (racordate, procentual, la leafa pe care o avea) pe motiv de surzenie sau cam aşa ceva.

Desigur, valul acesta de handicapaţi care a acţionat ca un tsunami asupra bugetului asigurărilor sociale a fost generat de permisivitatea sau de lacunele etice de care au dat dovadă unii medici, care au transformat propriile cabinete în fabrici de certificate, care la rândul lor au fost validate cu uşurinţă de comisiile abilitate. Presa relata, nu demult, despre situaţia dintr-o comună timişeană în care un sfert din populaţie avea certificate de orbi, deşi oamenii trebăluiau prin gospodării şi conduceau chiar maşinile. Recent, noul ministru al Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a făcut publică situaţia unor falşi handicapaţi, cu afecţiuni psihice, grupaţi într-o organizaţie condusă de o cucoană căreia instanţele în faţa cărora erau contestate certificatele

respective îi acordau credit deplin, deşi – potrivit diagnosticului propriu – aceasta era iresponsabilă.

Dealtfel, aici, în zona afecţiunilor psihice se situează şi grosul abuzurilor din ultima vreme, fiind vorba de diagnostice care nu se bazează pe evidenţe, ca în cazul şchiopilor, ciungilor sau orbilor.

Ce vreau să spun: că dacă în România nu se poate acorda o atenţie reală, de calitate, persoanelor cu handicap, acest lucru se datorează tocmai diseminării excesive a acestor categorii, care după unele statistici ar număra mai mult de un milion de persoane. Fondurile pe care-şi permite România să le aloce în această direcţie se diluează vădit, fiind consumate de o pătură de profitori care păgubesc statul de două ori: odată prin frauda încasării de venituri nemeritate, iar a doua oară prin absenţa lor de pe piaţa muncii.

Revizuirea dosarelor de handicap, demarată nu demult, e o treabă greoaie, ale cărei rezultate vor întârzia. Este necesară mai degrabă o revizuire a legislaţiei şi o înăsprire a sancţiunilor atât pentru cei care fraudează direct statul în acest fel, cât şi pentru cei care le favorizează demersul. Abia atunci vom putea spune că începem să ne aliniem principiilor europene care guvernează această categorie de semeni ai noştri, faţă de care continuăm să avem mari datorii morale şi materiale. E vorba însă despre cei reali…

OCTAVIAN ANDRONIC

19

Noi credem în fericirea voastrã!

Mãcar o picaturã

Interviu cu Iolanda DINU-coordonator Centrul Teritorial Constanţa

D

oamnă doctor Iolanda DINU în dubla calitate pe care o aveţi, de medic în cadrul unui serviciu de evaluare a persoanelor adulte cu handicap şi, respectiv, de coordonator al unui centru ce derulează un proiect dedicat persoanelor cu dizabilităţi cum evaluaţi situaţia actuală a acestora?

I.D.: Plecând de la Carta Uniunii Europene care afirmă că pentru realizarea egalităţii persoanelor cu dizabilităţi cu semenii lor „normali”, dreptul la nondiscriminare trebuie asociat cu dreptul de a beneficia de măsuri menite să le asigure independenţa, integrarea şi participarea la viaţa comunităţii, prin adaptarea mediului fizic, a mijloacelor de informare şi a celor de comunicare la nevoile lor, mai avem foarte multe de facut.

Moştenirea celor 50 de ani de comunism ne ţine încă mult în urma statelor civilizate. Acum, moştenirii comuniste i se mai adaugă şi criza financiară mondială care o adânceşte pe cea din care noi nu cred ca am ieşit niciodată după 1989. Incontestabil s-au făcut şi lucruri bune, evoluăm, dar lent! Până traversăm criza financiară putem începe să lucrăm cu noi, cu mentalităţile, cu indiferenţa şi cu mila pe care le manifestăm faţă de persoanele cu handicap.

Să devenim mai umani, cu frica lui DUMNEZEU! Schimbarea trebuie să se producă întâi cu noi înşine. Abia apoi putem încerca să „trezim“ ceva şi în cei din jurul nostru. Cred că o legislaţie „mai dură“ ar da rezultate!

Ar fi bine să ne oprim puţin din cursa „Mountain Rousse“ în care trăim şi să conştientizăm că oricare dintre noi sau o persoană dragă nouă poate deveni o persoană cu handicap!

Este o realitate cu care mă întâlnesc zilnic şi, numai dacă amintesc demenţa Alzheimer sau parapareza, cred că foarte mulţi, din nefericire, ştiu despre ce vorbesc! A face ceva pentru ei acum, înseamnă a face ceva pentru viitorul nostru.

Ce v-a determinat să vă implicaţi în acest proiect derulat de Patronatul Medicinei Integrative ?

I.D.: Lucrez cu persoane cu handicap de câţiva ani şi cunosc o parte din problemele lor şi ale familiilor lor, şi vă rog să mă credeţi nu este uşor nici pentru unii nici pentru ceilalţi.

Poate experienţa anilor trecuţi, poate mottoul „Ceea ce se face astăzi în numele dizabilitaţii va însemna ceva pentru toţi oamenii din lumea de mâine”, au influenţat alegerea mea şi m-au determinat să mă alătur proiectului pe care îl dezvoltă PMI-ul.

Ar fi păcat să nu beneficiem de şansa pe care o avem prin accesarea fondurilor europene pe programe pentru persoane cu handicap şi nu numai.

De asemenea, avem ocazia de a învăţa din experienţa acelora care au trecut şi ei odată prin etapa pe care o parcurgem noi, acum. Când spun aceasta mă refer la partenerii noştrii transnaţionali Reid Kerr Colege şi Newham College for Further Education din Marea Britanie.

Credeţi că, în 2013, la finalul proiectului, situaţia actuală va fi schimbată?

I.D.: Da, sunt convinsă!

Ca o paranteză, în articolul 1 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului se afirmă „Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternitaţii“.

Am avut ocazia să vizitez, în urmă cu 12 ani, o ţară cu un sistem de asistenţă socială funcţional şi să văd câteva unităţi în care lucrau persoane cu handicap. I-am văzut cum trăiesc, ce mentalităţi au, ce drepturi şi ce responsabilităţi au, de ce facilităţi beneficiază şi cum sunt trataţi de societatea civilă.

Cu acel prilej am cunoscut o persoană cu handicap plecată din România, prin anii ’80, în pragul disperării din cauza sentimentului de inutilitate.

M-a uimit ardoarea cu care ne vorbea despre „împlinirea“ pe care a găsit-o acolo datorită regăsirii respectului de sine, dar şi al societăţii, cu tot ce implică acest lucru.

Cred că proiectul are şanse mari de reuşită deoarece este credibil, am văzut ce se poate realiza, iar oamenii implicaţi în acest proiect, sunt determinaţi, ştiu ce vor, pun suflet.

Cu riscul de a repeta, susţin că schimbarea depinde numai de noi. Chiar dacă ar fi ca o picătură într-un ocean. Picătură cu picătură, prin schimbarea noastră putem schimba şi mentalitatea celor din jur.

M. Ş.

20

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 7/Octombrie 2011

Persoanele cu dizabilitãþi, ajutate sã îºi continue studiile prin noul statut al studenþilor

M

inistrul educaţiei, Daniel Funeriu, a supus dezabterii publice un statut al studenţilor prin care aceştia au dreptul la examinarea printr-o metodă alternativă atunci când suferă de o dizabilitate temporară sau permanentă, certificată medical, care face imposibilă prezentarea cunoştinţelor învăţate în maniera prestabilită de către titularul de curs, cu condiţia ca metoda alternativă identificată să nu limiteze standardele examinării. Tot în avantajul persoanelor cu dizabilităţi care doresc să facă studii universitare, noul statut elimină obligativitatea prezenţei la ore şi interzice instituţiilor de învăţământ superior să condiţioneze calitatea de student pe criteriul

numărului de absenţe. În felul acesta, persoanele cu dizabilităţi pot studia de acasă şi au nevoie de prezenţă doar la examene.

Proiectul de act normative este intitulat „Statutul studentului – proiect de ordin al ministrului educaţiei, Cercetării, tineretului şi sportului”, iar în capitolul intitulat „În organizarea proceselor de învăţare/predare, studenţii au următoarele drepturi”, la punctul K, este menţionat „dreptul la o evaluare obiectivă şi nediscriminatorie a competenţelor dobândite după parcurgerea unui curs, indiferent de prezenţa la cursuri”.

Alimente pentru persoanele cu dizabilitãþi de la Uniunea Europeanã

P

rimăriile de sector au început, în aceste zile, să distribuie produsele alimentare din programul PEAD al Uniunii Europene, care vizează oferirea gratuită către persoanele defavorizate, cu handicap grav și accentuat, a şase produse – făină, mălai, zahăr, paste făinoase, biscuiţi şi lapte praf.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 a început distribuirea acestor produse din punctul special amenajat în acest scop la sediul său din Bulevardul Mareşal Averescu nr. 17. Pentru a putea ridica produsele alimentare, beneficiarii trebuie să se prezinte la sediul DGASPC Sector 1, din Bulevardul Mareşal Averescu nr. 17, clădirea G, de luni până vineri, între orele 10,0014,00, cu actul de identitate în original. Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 021.223.41.97 interior 217. În sectorul 2, distribuirea către populaţie se face începând cu 15 octombrie, la sediul administraţiei locale din strada Glinka nr. 7. Beneficiarii sunt 252 de persoane care primesc ajutoare sociale şi 10.945 persoane cu handicap grav şi accentuat adulţi şi copii. Programul va fi deschis publicului de luni până joi, între orele 9,00-16,00, şi vineri de la 9,00 la 14,00.

Primăria Sectorului 3, prin Direcţia Generală de

Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului derulează, din 11 octombrie 2010, programul european PEAD 2010 pentru acordarea de ajutoare alimentare ce provin din stocurile de intervenţie comunitară destinată categoriilor de persoane defavorizate din România. Distribuirea produselor se va face în cadrul Centrului de Zi pentru Persoane Vârstnice „Stejarul“, din Aleea Râmnicu Sărat, nr. 1, sector 3, Bucureşti, de luni până joi, între orele 09,00-15,30, şi vineri, între orele 09,00-13,00.

Primăria sectorului 4 va începe repartiţia alimentelor joi, 14 octombrie, sediul urmând să fie stabilit.

Pentru cei care locuiesc în sectorul 5, produsele se vor ridica de la depozitul din strada Baciului 5A, aproape de Şcoala generală 134.

Ajutoarele alimentare europene se acordă o singură dată pentru fiecare beneficiar şi constau în 29 de kilograme de alimente: 15 kilograme făină albă, 1 kilogram zahăr, 7 kilograme mălai, 1,4 kilograme biscuiţi, 3,6 kilograme paste făinoase şi 1 kilogram de lapte praf.

21

Noi credem în fericirea voastrã!

Nevãzãtorii nemulþumiþi de o lege care ar putea sã-i transforme în povara familiei

N

evăzătorii, alături de celelalte categorii de persoane cu dizabilităţi din Suceava, dar şi din ţară, sunt nemulţumiţi de Proiectul cadru al Legii Asistenţei Sociale, adoptat de Guvern şi înaintat spre Parlament în această vară, care ar urma să le taie din drepturi.

La Suceava beneficiază de indemnizaţia lunară cel puţin 4.500 de nevăzători, unii din naştere, alţii care şi-au pierdut vederea pe parcursul vieţii.

Aceştia s-ar putea trezi peste noapte persoane întreţinute – povară pentru familie.

După cum a explicat Grigore Baran, preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din Suceava, „indemnizaţia lunară pentru dizabilitate îi acordă persoanei în cauză şansa de a fi autonom, chiar independent în relaţie cu mediul social. Absenţa indemnizaţiei compensatorii lunare proiectează automat persoana în izolare, încurajează nemunca, ceea ce ar avea efecte negative în timp”.

„Persoana cu dizabilităţi este tratată ca o fiinţă umană neliberă, dependentă de familie.”

Noua lege îşi propune ca indemnizaţia persoanei cu dizabilităţi să se contopească cu bugetul complementar într-o singură sumă. Nu va mai exista o suma fixă, ci cuantumul va fi diferenţiat, în funcţie nu doar de gradul handicapului ci şi de veniturile persoanei respective. „Dacă proiectul de lege va fi votat – a mai completat Grigore Baran – persoana cu handicap ar trebui să renunţe la cuantumul pe care îl primeşte în prezent, ceea ce ar însemna reducerea sau eliminarea unor servicii. […] Din ce am observat noi, persoana cu dizabilităţi este tratată ca o fiinţă umană neliberă, dependentă de familie şi de intenţiile protectoare confuze ale autorităţilor, fără mijloace de asigurare a propriei autonomii sau independenţe.

Indemnizaţiile lunare al căror scop demult definit este acela de compensare a handicapului, în vigoare în prezent, potrivit Legii 448/2006, se preconizează a fi acordate în mod diferit. Noua lege spune că în funcţie de gradul de dizabilitate, situaţia familială şi socio-economică, persoanele cu dizabilităţi beneficiază de alocaţii, indemnizaţii şi facilităţi, precum şi alte forme de sprijin financiar şi în natură. Persoana nevăzătoare, de exemplu, angajată în muncă şi realizând prin aceasta veni-

turi, se confruntă cu efecte ale dizabilităţii diferite faţă de un semen cu aceleaşi probleme, îngrijit la domiciliu. Cu siguranţă obstacolele de mediu şi de ordin social în calea celui care lucrează sunt mai mari. Angajarea sa în muncă nu anulează impactul dizabilităţii”, a mai completat Grigore Baran.

Pensia de asigurări sociale, calificată drept venit Conform proiectului de lege, ar urma să fie afectate nu numai persoanele cu dizabilităţi încadrate în muncă, maximum 12% din toate categoriile şi gradele de dizabilitate, ci şi persoanele cu handicap pensionate, în număr foarte mare, potrivit legii înainte de termen, pensia de asigurări sociale fiind calificată şi ea drept venit.

Potrivit articolului 85 din Proiectul cadru, aproape toată responsabilitatea politicii şi serviciilor faţă de persoana cu dizabilităţi este aruncată pe umerii autorităţilor locale, dintre care unele nu au resurse nici pentru plata utilităţilor proprii. „Prin noua lege, nevăzătorul, persoana cu handicap va fi o povară şi pentru stat, pentru că, dacă va avea mai puţini bani, familia va încerca să-l interneze pe bolnav într-un centru de bătrâni, cămin social, unde statul va cheltui mai mulţi bani pentru întreţinerea lui”, a mai spus Baran.

„Nu persoanele cu dizabilităţi sunt responsabile de declanşarea crizei economice” Preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din Suceava, Grigore Baran, la fel ca şi preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor din România, Radu Sergiu Ruba, solicită Ministerului Muncii, implicit Guvernului României, retragerea Secţiunii 3 din Capitolul IV al Proiectului cadru al Legii Asistenţei Sociale. „În cazul în care solicitarea noastră nu va primi un răspuns favorabil din partea Guvernului, cerem Parlamentul României respingerea Secţiunii 3 din Capitolul IV al Proiectului cadru al Legii Asistenţei Sociale şi demararea urgentă, potrivit principiului EDF Nothing about us without us (Nimic despre noi fără de noi), de consultări pe această temă cu organizaţiile reprezentative ale persoanelor cu dizabilităţi, membre în Consiliul Naţional al Dizabilităţii, federaţie românească recunoscută

22

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 7/Octombrie 2011

de Uniunea Europeană şi de aceea cu înalt grad de reprezentativitate. Apreciem că problematica dizabilităţii trebuie tratată într-o lege distinctă de cea a asistenţei sociale generale, prin modificarea actualei Legi 448/2006 republicată. Subliniem, aşa cum a făcut-o şi European Disability Forum, că «nu persoanele cu dizabilităţi sunt responsabile de declanşarea crizei economice şi nu ele sunt ace-

lea pe seama cărora să se achite factura crizei»”, se precizează în solicitarea făcută de Asociaţia Nevăzătorilor din România către Parlamentul României.

MADALINA ILIE

Sporturi extreme pentru paraplegici

Î

n limba română denumirea americană a gliderului, zborul controlat cu paraşuta, a devenit „parapantă”. Nu ştiu de ce, probabil printr-o combinaţie între paraşută şi zbor prin lansare în pantă. Adică amatorul de „sporturi extreme” îşi pune paraşuta şi fuge la vale iar fuga aceasta are rolul de a ridica paraşuta de la sol şi de a declanşa zborul.

Pare simplu şi chiar şi este dar cum faci asta dacă ai picioarele paralizate şi te deplasezi în scaun cu rotile? Pare imposibil, dar nu e! Este doar o chestiune de voinţă.

Darol Kubacz (37 de ani) e un caz cu total special, o demonstraţie vie a ce poate să facă un paraplegic dacă vrea.

Dacă nu se lasă în voia infirmităţii.

Darol era militar când un accident de motocicletă l-a ţintuit într-un scaun cu rotile. Fiindcă avea coloana vertebrală ruptă, la început a încercat, cu succes, să facă schi de coborâre, apoi sărituri, purtând un corset care îi îmbrăca bustul. Rezultatul a fost un al doilea accident, în care şi-a rupt a doua oară coloana vertebrală.

După o lungă perioadă de reabilitare moto-

rie, Darel a făcut, cu corsetul care îi încingea pieptul, o ascensiune pe Kilimanjaro. Şi s-a apucat de scufundări în apă cu rezervor de oxigen şi de mers pe munte cu bicicleta. Luna trecută, el a venit din Arizona în Idaho, unde se află un centru de zboruri cu parapanta pentru paraplegici. Şi a izbutit să realizeze o performanţă care pare inaccesibilă celor ce au picioarele paralizate: a zburat în scaunul cu roţi. Nu s-a avântat singur pe panta de decolare, ci însoţit de un instructor, dar a pornit la vale în scaunul care prindea viteză şi a decolat. În ultimul deceniu cei paralizaţi după accidente, în Statele Unite, dispun de noi tehnologii care le permit sa facă excursii pe răuri în bărci pneumatice, să schieze… Organizaţia „Disabled Sports USA” a fost înfiinţată de Kirk Bauer, un veteran din Vietnam, unde a pierdut un picior. La început oferea sprijin numai pentru cei ce doreau să schieze. Acum oferă 30 de sporturi pentru paraplegici.

ANDREI BANC

23

Noi credem în fericirea voastrã!

C

Prinþul a murit, Cerºetorul se luptã crâncen cu boala

u greu îşi stăpâneşte tremurul mâinilor. Mai grav este că nesiguranţa picioarelor îl face să păşească cu atenţie concentrată la maximum.

Cu toate astea glasul i-a rrămas la fel de bărbătesc, p pătrunzător, puternic dar îîn acelaşi timp mângâietor.

A Ani lungi, lungi vocea lui a îîmprimăvărat i ă ă inimile i i il românilor pentru că era unul dintre cei mai iubiţi solişti de muzică uşoară.

Cornel Constantiniu. Majoritatea cântecelor lui au devenit şlagăre fredonate de oameni în staţia de tramvai, la birouri sau la utilajul unde munceau. Se luptă eroic cu o boală gravă, invalidantă. Boala Parkinson. A rămas tot un bărbat înalt şi cu trăsături frumoase. Chit că suferinţa amarnică i-a săpat arătură adâncă pe obraji şi frunte. Dar rezistă şi se ia de piept cu boala neiertătoare cu demnitate, eroic putem spune. Ştiinţa mondială nu ştie încă motivul apariţiei bolii Parkinson, tratamentele sunt mai curând paleative, nu retează mecanismul bolii ci ameliorează cât de cât da nu mult echilibrul precar, instabilitatea picioarelor, vorbirea greoaie. Şi cu toate acestea, Cornel Constantiniu, bărbatul mândru şi plin de talent iese pe stradă, întâlneşte oameni care îi strâng mâna şi îl încurajează şi îi priveşte cu demnitate în ochi. Îi este greu când traversează strada, nu e sigur pe picioare dar fruntea e sus şi priveşte lumea cu aceeaşi semeţie de când ridica în picioare săli de mii de oameni care îl aplaudau şi îi cereau bis-uri.

Au fost doi fraţi gemeni: Cornel Constantiniu şi Mircea Constantiniu, semănând ca două picături de apă. Pe amândoi îi înzestrase mama şi Cerul cu talente excepţionale. Cornel Constantiniu, luptătorul crâncen de azi cu boala, a absolvit Facultatea de teatru şi film, dar succesul în muzica uşoară l-a ridicat pe cele mai de sus trepte. Fratele geamăn, Mircea Constantiniu a absolvit Facultatea de arte plastice, având talent la pictură. Destinul fraţilor gemeni Constantiniu e fără doar şi poate materie primă pentru un roman de succes. Semănau atât de tare unul cu altul încât mama lor, Ortansa, profesoară de latină, îi confunda chiar ea. Se întâmpla ca unul din băieţi să o roage să-l scoale la şapte dimineaţa fiindcă are cursuri. Şi, simpatică, vioaia mamă îl trezea din somn pe celălalt, care avea cursuri după

Destine

amiază. Aproape erau teribil de greu de diferenţiat.

De fapt, băieţii mai mari din cartier le dădeau câteva scatoalce după ceafă la fiecare spunând că e greu să îl pedepseacă pe unul din ei neştiind care-i Cornel şi care-i Mircea.

Tatăl lor, fost ofiţer în Armata română, dat afară de comunişti, câştiga greu banii de pâine, făcând naveta la un şantier. A făcut un atac cerebral şi a murit în tren. Mai aveau un frate şi împreună cu mama trăiau din salariul pricăjit de profesoară.

Teatrul din spatele Străzii Lipscani a anunţat punerea în scenă a piesei Prinţ şi Cerşetor, cu celebri gemeni din dramaturgia universală. Dintre sutele de perchi de gemeni care s-au prezentat la concurs au fost aleşi să joace în piesă Cornel şi Mircea Constantiniu. În sute de spectacole au cucerit cei doi gemeni Constantiniu ropote de aplauze. Maestrul Radu Beligan şi ceilalţi mari actori îi mai luau la restaurant pe gemenii săraci să mănânce şi ei câte o friptură.

Au trecut anii şi Cornel Constantiniu a devenit marea vedetă a muzicii uşoare româneşti.

Soarta fratelui geamăn Mircea, pictorul, a fost şi ea ciudată. A câştigat concursul de a decoara clădirea ambasadei unei ţări bogate din occident.

Băiat fermecător şi frumos la rându-i, Mircea Constantiniu a trezit o mare iubire în sufletul soţiei unui secretar înalt al ambasadei. Au hotărât să fugă în lume cei doi îndrăgostiţi şi soţia diplomatului occidental l-a înghesuit în portbagajul limuzinei ambasadei occidentale şi au trecut fără probleme graniţa.

Cu o mică plasă doar cu o pijama şi periuţa de dinţi, Mircea s-a dat jos din portbagaj îndoit de atâtea ore chinuite. Se plimbau cei doi îndrăgostiţi fericiţi prin Italia când doi zdrahoni i-au oprit pe stradă şi i-au spus frumosului pictor român să dispară de lângă soţia diplomatului dacă nu vrea să-l calce o maşină.

Mircea Constantiniu s-a mutat tocmai în Republica Sud-Africană, la Captown, unde şi-a deschis o frimă de design şi publicitate. Venea des la fratele geamăn Cornel în România, pentru că, spunea „sud-africanul” că de dor de acasă îi vine să se arunce în ocean şi să înoate până în România. A plătit bani grei la Captown ca să fie operat pe creier Cornel cel lovit de Parkinson. Operaţia n-a îmbunătăţit boala. Şi culmea culmilor, dintre cei doi care jucaseră roluri diametral opuse Cornel de cerşetor şi Mircea de prinţ, cel care a murit a fost pictorul Mircea cel aparent sănătos.

FLORIN CONDURĂŢEANU

Adrese importante: www.paces.ro www.informatiicancer.ro