PACES Nr.3 - Mai 2011 by Patronatul Medicinei Integrative

PACES Noi credem în fericirea voastrã!

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Publicaţie a Patronatului Medicinei Integrative

Nr. 3, Mai 2011

Bătea la poarta cerului o rază… Vasile Voiculescu

Str. Andrei Mureşanu, nr. 20, sector 1, Bucureşti Tel: 0372-770.126, Fax: 021-224.46.95 www.patmedin.ro

Răspunderea legală pentru conţinutul acestei publicaţii aparţine Patronatului Medicinei Integrative © PMI, 2011

Publicaţie a Patronatului Medicinei Integrative Str. Andrei Mureşanu, nr. 20, sector 1, Bucureşti Tel: 0372-770.126, Fax: 021-224.46.95 www.patmedin.ro

EDITURA SCRIB, 2011

Echipa de redacţie Redactor-şef: Redactori:

dr. Aurel Storin

Florin Condurăţeanu Irina Ghiţă-Cioroba Cornelius Popa Diana Moraru Clement Sava Anca Moraru Adina Moraru Larisa Toader Oana Gavril Editor imagine foto Silvia Mandler Administrator WEB Mihai Breahnă Traducător engleză: George Wainer Layout: Gabriel Ionescu

aurel.storin@patmedin.ro ﬂorin.condurateanu@patmedin.ro irina.cioroba@patmedin.ro cornelius.popa@patmedin.ro in2constient@gmail.com clement.sava@patmedin.ro anca.moraru@patmedin.ro adina.moraru@patmedin.ro larisa.toader@patmedin.ro oana.gavril@patmedin.ro silvia.mandler@patmedin.ro mihai.breahna@patmedin.ro geogwww@yahoo.com gabi@etipograﬁe.ro

Tipărit în România de SC SIMPLU PRINT SRL GHEŢA ROBERT • 0743-027955 • contact@tipograﬁe-oﬀset.ro

ISSN-L 2247 – 0565

Noi credem în fericirea voastrã!

Editorial

Aproapele meu Pe fiecare om eu îl consider aproapele meu. Dacă mi-e frate sau dacă-i, pur şi simplu, un necunoscut. Nici un destin omenesc nu mi-e departe. Nici o fiinţă umană nu mi-e străină. Îmi revin mereu în minte cuvintele unei mari personalităţi a latinităţii, Publius Terentius, căruia i se spunea Afer – africanul! – pentru că era negru: „nimic din ceea ce este omenesc nu mi-e străin”. Mi se pare cea mai deplină şi mai concentrată expresie a generozităţii şi a umanismului din toate timpurile. Simt că lumea de azi are nevoie de umanitate. Altfel, nici nu-mi dau seama cum am putea trăi. Unii au ajuns să creadă că totul se vinde sau se cumpără. Nu putem trata omenirea ca pe o piaţă imensă, cu mall-uri, magazine şi tarabe, în care relaţiile dintre oameni se reduc, dramatic după părerea mea, la cele dintre negustor şi cumpărător. Omul nu poate fi cumpărat. Omul nu are preţ. El este creatorul lumii în care trăim. El este singura fiinţă pământeană capabilă de generozitate şi întrajutorare. Omul este emblema supremă a pământului. Oriunde ar trăi. Şi în orice stare s-ar afla. Bogaţi şi săraci, tineri şi bătrâni, sănătoşi şi bolnavi. Pe toţi îi consider „ai mei”. Se află în gândul şi în sufletul meu. Acolo sunt şi cei pe care destinul i-a pus la grele încercări. Voi, cei cu dizabilităţi, bolnavii socotiţi până ieri incurabili,

cei cu maladii cronice care transformă drumurile vieţii în parcursuri greu de străbătut, voi care meritaţi o viaţă normală şi care depuneţi, uneori, eforturi extraordinare pentru a vă integra în normalitate, voi, ale căror handicapuri nu vă opresc niciodată de la dorinţa de a ﬁ egali cu ceilalţi, voi toţi sunteţi aproapele meu... Liviu Mandler Preşedinte, Patronatul Medicinei Integrative

Putem fi interactivi! PACES se adresează cititorilor săi cu intenţia de a realiza, începând din numărul viitor, o rubrică nouă, în cadrul căreia ne vom strădui să răspundem întrebărilor şi unora dintre problemele dumneavoastră: CITITORUL ÎNTREABĂ, PACES RĂSPUNDE! Vom da atenţie acestor probleme, pe care le vom supune, pentru un răspuns competent, consilierilor de specialitate, specialiştilor, medicilor, psihologilor, precum şi partenerilor şi colaboratorilor Patronatului Medicinei Integrative. Nădăjduim ca, prin această rubrică, să putem ﬁ utili cititorilor noştri.

Redactor-şef, Dr. Aurel Storin

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 3/Mai 2011

Misiune Promovarea, dezvoltarea, adoptarea și implementarea medicinei integrative în practica medicală din România. Conceptul Medicinei Integrative plasează pacientul în centrul echipei medicale și utilizează toate terapiile demonstrate ca ﬁind sigure și eﬁciente, indiferent de sistemul de gândire medicală din care aceste terapii provin.

Viziune Viziunea noastră este ca medicina integrativă să fie soluţia comună și locul de întâlnire pentru medici, educatori și cercetători în beneficiul omului. Patronatul Medicinei Integrative – P.M.I. va acţiona ca punct de referinţă central și ca factor de reprezentare, comunicare, educare și colaborare cu autorităţile publice și private care reglementează și/ sau coordonează acest domeniu pe plan intern sau extern, identificând problemele specifice ale prestatorilor de servicii de medicină integrativă și soluţiile optime de rezolvare a acestora.

Proiecte în derulare ● Susţinerea persoanelor dezavantajate Reţea regională pentru promovarea şi aplicarea conceptelor economiei sociale, în vederea creşterii şanselor de reinserţie socială a persoanelor cu dizabilităţi. • Susţinerea pacienţilor oncologici Reţea multiregională pentru terapie integrativă, consiliere şi reintegrare socială a persoanelor diagnosticate cu cancer. • Patronatul Medicinei Integrative-PMI Site-ul www.patmedin. ro unde găsiţi mai multe informaţii despre activităţile în desfășurare.

Despre noi

OBIECTIVE • Să reprezinte și să protejeze interesele prestatorilor de medicină integrativă din România atât pe plan naţional cât și pe plan internaţional. • Să furnizeze un cadru unde membri asociaţi pot discuta și către care aceștia pot adresa întrebări, sesizări, propuneri privind aspecte de interes comun și să ajute la crearea și dezvoltarea unor strategii unitare de susţinere și soluţionare a acestora. • Să prezinte şi să pledeze în susţinerea strategiilor Patronatului în faţa Parlamentului, a Guvernului, a oricăror alte autorităţi şi/sau instituţii constituite la nivel naţional şi/sau local, precum şi în faţa mĳloacelor de informare în masă (mass-media) şi a oricăror alte entităţi relevante, atât din România cât şi din străinătate. • Să promoveze cele mai bune practici între membri, asigurând modalităţi etice şi responsabile de organizare şi funcţionare a medicinei integrative, care să corespundă aşteptărilor comunităţii la cele mai înalte standarde de integritate. • Să întreprindă toate acţiunile permise de lege în vederea conturării unui cadru normativ adecvat desfăşurării organizării şi funcţionării medicinei integrative şi care să reflecte în manieră optimă compatibilizarea necesităţilor acestui segment economic cu necesităţile societăţii. În acest sens Patronatul va putea să iniţieze contacte cu autorităţile având competenţe în adoptarea proiectelor de acte normative vizate, să participe în mod activ, dar cu respectarea limitele impuse de lege, la redactarea, avizarea, dezbaterea publică şi adoptarea proiectelor de acte normative în domeniul vizat sau în domeniile conexe. • Să se afilieze sau, după caz, să adere la acele organizaţii sau asociaţii internaţionale care activează în domeniul organizării şi funcţionării medicinei integrative, în vederea reprezentării la nivel internaţional a intereselor medicinei integrative din România, dar şi a corelării modului în care se organizează şi funcţionează aceasta în România cu standardele internaţionale în domeniu. • Să organizeze întruniri, conferinţe, expoziţii, work-shop-uri pentru schimb de experienţă cu asociaţii, fundaţii sau instituţii cu profil asemănător. Să încheie parteneriate cu instituţii medicale sau nemedicale, fundaţii sau asociaţii care au obiectiv comun sau apropiat cu al Patronatului.

Noi credem în fericirea voastrã!

Fãrã lacrimi

m urmărit recent, la televizor, un reality show matrimonial, în care vreo 20 de bărbaţi şi femei, tineri şi frumoşi împreună cu alte câteva doamne în toată firea, mamele flăcăilor sănătoşi, mândri, cu pătrăţele la abdomen şi cercel în ureche, aproape se sfâşiau în direct văicărindu-se de viaţa mizerabilă pe care o duceau în locaţia emisiunii. Totul se întâmpla sub privirile hămesite ale miilor de telespectatori pofticioşi la scandal şi idile la vedere în emisiunea preferată. Cred că dacă ar fi existat vreo armă prin casa înţesată de camere video am fi putut asista şi la o crimă în direct, că doar ce sens mai are viaţa fără kilogramul de cartofi pe care colegul de emisiune a uitat să ţi-l cumpere când a fost la Supermarket!!?? Fără voia mea, mi-am adus aminte că, în urmă cu câteva zile, mi-am însoţit o prietenă în aula Universităţii Româno-Americane, unde, într-o atmosferă de Turnul Babel, cu copii, studenţi gălăgioşi, sobri reprezentanţi ai corporaţiilor sau triste persoane cu dizabilităţi, Dumnezeu ne dăduse întâlnire cu un „ZÂMBET“ larg, generos şi tonic! Nick Vujicic, conferenţiar motivaţional, era o apariţie care îţi lua respiraţia, nu avea mâini, nu avea picioare, tot ce avea erau doi ochi albaştri scânteietori şi un… zâmbet uriaş, cald, bun, incredibil şi molipsitor. Nu-mi venea să-mi cred ochilor, glumea, ne băşcălea cu fineţe, îndemnând bărbaţii să-şi lase iubitele să se întâlnească cu el, pentru că, nu-i aşa… ce le-ar putea el face? Lumina cu un optimism de neînţeles o aulă academică obişnuită cu dogme şi rigori universitare, neînduplecat de cenuşii. Credinţa lui în Dumnezeu, şi mai ales în me-

nirea lui, cel fără de braţe, de a ajuta oamenii să-şi transforme braţele în aripi ca să poată trece peste necazuri mici şi mari, aproape că îi construiau o aureolă în jurul trupului chinuit. Am rămas ca proasta satului când vede prima oară o girafă şi – uitându-se la gâtul ei lung – spune: „Aşa ceva nu există!“. M-a frisonat gândul că, în ultimul timp, s-a vorbit atât de mult despre sinuciderea unei vedete pop, fată tânără, frumoasă şi cu copil mic de un an. Într-o cută de gând am realizat că tânărul din faţa mea nu poate nici măcar să plângă pentru că fără braţe nici măcar nu îşi poate şterge lacrimile. M-am trezit zâmbindu-i când i-am întâlnit privirea şi i-am trimis un pupic din vârful buzelor, pentru că m-am sﬁit de aroganţa unei bezele… cu norocul degetelor mele. Măi fetelor învinse de viaţa voastră stupidă de la Showul matrimonial, nici nu ştiţi ce bărbat minunat am cunoscut eu deunăzi… aproape că-mi venea să-i cer mâna… dar cum să ceri mâna… unui ZÂMBET??? Angela S.

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 3/Mai 2011

Autismul æi implicaåiile lui

faturi şi idei practice, noutăţi din educaţie, activităţi pentru copii, listă de grădiniţe şi şcoli, discuţii între părinţi şi specialişti. Toate acestea au avut loc în cadrul evenimentului organizat de Centrul de Autism în judeţul Dâmboviţa, la sfârşitul lunii aprilie. Această conferinţă a fost concepută sub forma unui eveniment umbrelă special, ce urmăreşte să marcheze o colaborare semnificativă între specialiştii implicaţi în managementul autismului din România şi familiile persoanelor cu autism, alături de asociaţiile care luptă pentru respectarea drepturilor celor cu autism. Scopul Conferinţei a fost acela de a prezenta informaţii cu privire la depistarea precoce, evoluţia, terapiile, standardele de îngrĳire specifice persoanelor cu autism, atât specialiştilor din domeniu cât şi persoanelor care au în grĳă copii cu autism, urmărindu-se o colaborare cât mai bună între cele două părţi. Reprezentanţi ai Patronatului Medicinei Integrative au fost prezenţi la eveniment şi au transmis totodată mesajul preşedintelui patronatului, Liviu Mandler: „Sunt onorat să salut întâlnirea dumneavoastră de astăzi, care va dezbate problemele autismului şi ale implicaţiilor sale. Mi se pare o temă importantă şi de mare actualitate. Îmi pare foarte rău că nu sunt fizic alături de dumneavoastră, dar vreau să vă asigur că, atât eu, cât şi Patronatul Medicinei Integrative, se află

alături de dumneavoastră şi sprĳină pe deplin eforturile pe care le depuneţi. Sunt încredinţat că Centrul de Autism Dâmboviţa, în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi de Protecţie a Copilului – Dâmboviţa, vor căuta şi vor găsi răspunsurile cele mai bune la unele probleme atât de acute şi de grave pe care le ridică autismul. Salut iniţiativa dumneavoastră plină de umanitate şi de dragoste pentru copii. Vă exprim convingerea PMI că această ţară, atât de dragă nouă, tuturor, are nevoie de copii sănătoşi. Vă rog să primiţi mesajul meu confratern, urările cele mai bune de succes şi gratitudinea mea umană şi colegială.“ De remarcat a fost, însă, dezinteresul autorităţilor locale, deşi au fost invitate, pentru această conferinţă, prezenţi la eveniment ﬁind doar directorul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dâmboviţa şi un reprezentant al Arhiepiscopiei Târgovişte. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la conferinţa pe probleme de autism din data de 6 mai 2011, organizată în cadrul Universităţii Valahia, unde, de această dată, nici măcar cei doi menţionaţi mai sus nu au fost prezenţi. Ne întrebăm oare unde este latura umană a celor care sunt angajaţi de stat să rezolve problemele sociale? Irina Ghiţă-Cioroba

Noi credem în fericirea voastrã!

Copiii cu sindromul Down vor putea avea o viaåã aproape normalã – Interviu cu psihologul Ioana Cercel Irina Cioroba: Unde vă desfăşuraţi activitatea şi ce rol ocupaţi în viaţa persoanelor cu dizabilităţi? Ioana Cercel: Activitatea o desfăşor în cadrul Asociaţiei Naţionale pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România – Filiala Dâmboviţa în calitate de psiholog, dar şi de preşedinte al asociaţiei. I.Cioroba: Care sunt primele experienţe şi motivele care v-au făcut să lucraţi cu persoanele cu dizabilităţi? I.Cercel: Primele experienţe cu copii cu dizabilităţi le-am avut când eram studentă în timpul practicii desfăşurate la Spitalului Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia” şi m-au impresionat aceste fiinţe deosebite, dar şi părinţii disperaţi care nu ştiau cum să procedeze pentru a-şi ajuta copii. I.Cioroba: Ce credeţi că ar putea adăuga oamenii în credinţele şi atitudinile lor ca să aibă un comportament firesc faţă de persoanele cu dizabilităţi? I.Cercel: Mai multa toleranţă, omenie, spirit de întrajutorare. I.Cioroba: Am convingerea că în viitorul apropiat, lumea o sa fie din ce în ce mai conştientă la problemele persoanelor cu dizabilităţi. Care ar fi unele acţiuni care ar rezolva integrarea lor? I.Cercel: Întâlniri, mese rotunde pe tematica simptomelor dizabilităţilor, a tratamentului, terapiilor, a modului de îmbunătăţire a vieţii acestor persoane, campanii de informare, activităţi de socializare a copiilor cu dezvoltare tipică şi atipică, a părinţilor acestora etc. Toate acestea ar trebui preluate şi de mass-media.

I.Cioroba: Care ar fi prima soluţie pe care aţi implementa-o cu privire la problematica cu care se confruntă persoana cu dizabilitate în integrare? I.Cercel: Primul lucru pe care trebuie să-l facem pentru integrarea persoanelor cu dizabilităţi este o campanie cât mai intensă pentru înţelegerea problematicii acestor tulburări de către toţi membrii comunităţii. I.Cioroba: Cu siguranţă au fost multe, dar spuneţi-ne despre un caz special/excepţional avut care ar putea fi luat drept model de către societatea românească? I.Cercel: Anul trecut am încercat integrarea unui copil în grădiniţă. La prima întâlnire copiii l-au primit destul de bine, miraţi doar de comportamentul lui rezervat, dar a doua zi copilul a fost respins de părinţii care nu acceptau în grupă un copil „handicapat”. În timp ce părinţii copilului încercau să-i convingă pe ceilalţi să accepte copilul, de la grupa mare un copil cu sindrom Down s-a repezit, l-a îmbrăţişat şi luându-l de mână au intrat în clasă. Toţi au fost uimiţi cum acel copil a rezolvat problema mai bine decât adulţii. I.Cioroba: Care credeţi ca va fi viitorul copiilor bolnavi de autism şi sindromul Down în România? I.Cercel: Dacă oamenii îi vor înţelege şi îi vor ajuta, atunci aceşti copii vor putea avea o viaţă aproape normală.

Interviu realizat de Irina Ghiţă-Cioroba I.Cioroba: Din experienţa dumneavoastră, cunoaşteţi un exemplu de atitudine sau activitate a unei ţări europene faţă de persoanele cu dizabilităţi pe care le-am putea folosi ca model noi. românii? I.Cercel: Da, putem copia modelele existente în Marea Britanie, care s-a implicat în activităţile cu copii cu dizabilităţi şi în România.

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 3/Mai 2011

Suntem învingãtori… Vorbire întârziată, mers cu dificultăţi şi nesigur, neputinţa de a alerga şi imunitate scăzută, iar verdictul armatei: apt necombatant…

iaţa familiei noastre s-a schimbat dramatic odată cu venirea pe lume a copilului nostru. Se întâmpla în vara anului 1981, când, încă de la naştere, s-au observat câteva afecţiuni: absenţa reflexului de supt, plânsul stins, vălul palatin adâncit. A fost începutul unei lupte extrem de dure şi permanente pentru supravieţuirea şi recuperarea cât mai mult posibilă a băiatului nostru. Curând aveam să aflu că boala se numeşte tetrapareză spastică. Ca mamă, trebuia să fiu permanent cu copilul meu, asa încât am renunţat la serviciu şi am consultat medici pediatri şi neuropsihiatri, de la care am primit reţete cu medicaţia necesară şi sfaturi pentru recuperarea motorie. O dată cu trecerea anilor, apăreau alte şi alte „provocări” importante: vorbire întârziată, mers cu dificultate şi nesigur, neputinţa de a alerga, dar şi o piedică uriaşă în evoluţia copilului meu – o imunitate extrem de scăzută. Dar, trebuie să recunosc că eforturile noastre nu au fost în zadar, iar bunul Dumnezeu ne-a călăuzit paşii, astfel încât băiatul nostru s-a recuperat neaşteptat de mult atât fizic, cât mai ales mental. Faptul că a frecventat o şcoală normală – clasele I-XII –, dar, mai ales, absolvirea unei facultăţi încununată cu un masterat, este grăitoare în privinţa efortului depus – trebuie să menţionez că şi soţul meu ne-a fost alături, făcând sacrificii mari pentru a-l duce la şcoală – zi de zi – din liceu până la masterat. Nu pot să trec cu vederea faptul că noi, ca părinţi, a trebuit să facem faţă provocărilor zilnice de a-i asigura o hrană adecvată, o bază materială absolut necesară studiului, dar şi medicamente (unele fiindu-i necesare şi astăzi), precum şi accesul la terapii alternative (acupunctura, presopunctură, bioenergoterapie, apifitoterapie) şi balneo-fizioterapie. Din fericire pentru noi, aplicaţiile medicinei neconvenţionale au avut efecte net superioare metodelor de tratament ale medicinei alopate. Consider că nu este lipsit de importanţă să schiţez, în mare, reperele vieţii noastre zilnice, absolut necesare pentru obţinerea unor rezultate pozitive pe toate planurile. Pentru a respecta un program adecvat necesităţilor familiei noastre a fost nevoie de disciplină, voinţă, renunţări şi multe ore de nesomn din partea părinţilor. Aşadar, ziua începea cu igiena corporală, apoi

urmau micul dejun, orele de studiu ale băiatului şi şcoala, pregătirea hranei şi curăţenia casei revenindu-mi mie. Desigur, soţul meu a fost cel care ne-a asigurat resursele financiare. Prânzul, odihna, lectura reprezentau partea a doua a zilei, iar seara se încheia cu igiena corporală, cina, vizionări TV şi somn. Pe perioada facultăţii şi a masteratului, studiul individual a ocupat un timp tot mai însemnat, dar fără a neglĳa hrana şi somnul. După o experienţă de aproape 30 de ani ca mamă a unui copil cu dizabilităţi consider că este atât util, cât şi necesar să fac câteva observaţii referitoare la sistemul educaţional din ţara noastră. Rezultatele la învăţătură ale băiatului meu s-au situat pe o curbă ascendentă o dată cu trecerea anilor. Din observaţiile noastre, acestea s-au datorat atât maturizării lui, cât şi eliminării materiilor „balast“ din programele de învăţământ. Un rol foarte important îl au şi profesorii, care trebuie să fie neapărat bine pregătiţi profesional şi foarte buni psihopedagogi pentru a putea înţelege corect complexitatea situaţiilor ivite. Din păcate pentru noi, am întâlnit şi pedagogi lipsiţi de metodică şi făcându-şi meseria fără pasiune. Încă din liceu, băiatul nostru a realizat că are o anumită afinitate faţă de materiile economice, concentrându-şi eforturile pentru studiul acestora şi la nivel universitar. O problemă care lasă mult de dorit este aceea a integrării în colectivităţi a unei persoane cu handicap. Este tristă şi plină de amărăciune constatarea noastră că există încă mentalităţi învechite vis-á-vis de aceşti oameni. Aproape fără excepţie, atât copiii cât şi adulţii îi consideră inferiori, incapabili de performanţe, nedemni să le stea alături. Din fericire pentru el, copilul nostru – având un psihic echilibrat şi fiind susţinut de părinţi – a resimţit foarte puţin atitudinea ostilă a celor din jurul lui, ajutat şi de firea lui tolerantă şi sociabilă. Fără o reformă profundă atât în domeniul educaţiei în familie, cât şi al celei şcolare, aceste mentalităţi vor persista în detrimentul dezvoltării normale a societăţii româneşti în ansamblu, dar, mai ales, al persoanelor cu nevoi speciale. La majorat ne-a fost dat să trăim emoţii greu de imaginat. Dacă n-ar fi fost dramatic, l-aş numi hilar momentul prezentării la recrutare a băiatului nostru. Care credeţi că a fost verdictul comisiei de examinare? Sunt sigură că nu puteţi intui, deoarece el

Noi credem în fericirea voastrã! frizează absurdul. Pe livretul militar scrie “APT NECOMBATANT”. Mă limitez la a cita spusele unuia dintre medicii militari aflaţi de faţă: „Iată cu cine luptă armata română”. Nu pot încheia succinta prezentare a poveştii noastre de viaţă fără a vă supune atenţiei situaţia disperată în care ne aflăm în ultimii patru ani. Dacă suferinţele îndurate de băiatul nostru, faptul că a fost de câteva ori la un pas de moarte, lipsa copilăriei din cauza sănătăţii precare, nenumăratele renunţări s-au mai estompat o dată cu trecerea timpului, lipsa unui loc de muncă pentru el ne-a marcat negativ viaţa întregii familii. Nu am prevăzut nicio clipă că realizarea acestui deziderat va dura atât de mult şi aproape nu avem speranţe nici în viitorul apropiat. Pasiunea cu care şi-a desăvârşit studiile şi speranţa că va profesa în domeniul pentru care s-a pregătit cu mari sacrificii, s-au transformat astăzi în dezamăgire şi neîmplinire. Sperăm ca situaţia economică din ţara noastră să se îmbunătăţească mai rapid prin crearea de noi locuri de muncă, dar şi ca autorităţile competente să nu se limiteze la a încadra persoanele cu dizabilităţi în grade de handicap şi a le acorda indemnizaţii

reprezentând sume modice. Aceste persoane au nevoie vitală de o colaborare reală şi eficientă cu instituţiile statului şi cu societăţile private, aplicându-se corect prevederile legislative, astfel încât angajatorii să fie încurajaţi să accepte în rândurile lor şi persoane cu dizabilităţi. Mă refer aici la faptul că birocraţia constituie o piedică în calea obţinerii de beneficii reciproce (angajator – angajat), prevăzute de lege. În susţinerea acestor afirmaţii, vin experienţele noastre negative din ultimii patru ani, precum şi relatările apărute în mass-media ale altor persoane aflate în situaţii similare. În speranţa că vom avea partea noastră de noroc şi bunul Dumnezeu ne va da putere pe mai departe, rămânem optimişti (moderat) şi nădăjduim în vremuri mai bune şi pentru noi.

JEFF şi MAMA pentru conformitate, Anca Moraru

Mãsuri proactive în lupta anti–cancer

ericolul maladiei numite cancer a generat nu numai studii şi cercetări, ci şi o sumedenie de programe de luptă, atât în ce priveşte prevenţia, cât şi tratarea bolii. În ceea ce priveşte prevenţia, fiecare ţară din Uniunea Europeană dezvoltă programe de sănătate publică de conştientizare a riscurilor, de control preventiv sau, ulterior, de tratament din fazele incipiente ale bolii. În acest sens însă, nicio autoritate nu poate înlocui grĳa fiecăruia pentru a prevenit îmbolnăvirea de cancer. Tocmai de aceea, toate campaniile publice pun accent pe controlul preventiv, care face posibilă tratarea timpurie a cancerului. Există un lucru clar în acest sens: cu cât este depistat mai devreme, cu atât cresc şansele de tratare a cancerului, iar costurile şi riscurile scad. Există aşadar, trebuie să o recunoaştem, şi un considerent economic, nu doar unul uman, al politicilor publice de prevenire a cancerului, pentru că tratamentul cancerului este unul costisitor, şi niciun sistem public de sănătate nu îşi permite costuri fără limită. Recomandarea medicilor oncologi este aşadar ca fiecare să îşi facă în mod regulat testul citologic şi, în cazul femeilor, să participe la programele de control pentru depistarea cancerului de col uterin. Aceeaşi regularitate se impune, în cazul genului feminin, şi referitor la controlul mamografic, mai

ales după vârsta de 50 de ani. Un alt domeniu sensibil este cel al incidenţei cancerului pe tractul digestiv, motiv pentru care se impune un control regulat şi pe această zonă, mai ales după o anumită vârstă. O prioritate ar trebui să fie şi participarea la programul de vaccinare contra infecţiei cu virusul hepatitei B. Dincolo de controalele preventive, trebuie avut în vedere consultarea de urgenţă a specialiştilor în cazul în care apar manifestări care pot indica apariţia cancerului, precum noduli, răni care nu se vindecă, aluniţe care evoluează patologic, sângerări inexplicabile. De altfel, pentru interesul general al stării de sănătate, nu neapărat doar pentru depistarea timpurie a cancerului, este necesară consultarea medicului şi în cazul apariţiei unor simptome care persisită, precum tuse sau răguşeală persistentă, modificări ciudate ale tranzitului intestinal sau urinar sau pierderi bruşte de greutate. Aşadar, controalele periodice la medic sunt foarte importante şi ele au fost implementate peste tot în lume. Este o necesitate ca această practică să fie implementată şi în România unde mai persistă încă mentalitatea că mergi la doctor numai când te doare ceva. S-ar putea ca momentul respectiv să fie tardiv... Clement Sava

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 3/Mai 2011

O scurtã incursiune în problematica misiunii personale la români

red că unul dintre cele mai imporatnte lucruri în viaţă este de a-ţi conştientiza misiunea vieţii şi de a stabili modalităţile prin care poţi să-ţi pui în practică această misiune. Aici cred că începe o primă triere a participanţilor la marea experienţă a vieţii. Sunt semeni de-ai noştri care înţeleg de timpuriu acestă misiune, precum şi o parte, poate deloc neglĳabilă, ce află suficient de târziu despre un astfel de concept, sau poate chiar să reflecteze dubitativ către apusul existenţei. Candoarea şi frumuseţea acestui demers de identificare şi punere în practică a misiunii vieţii constă în faptul că un astfel de concept implică o notă extrem de personală, ce are de cele mai multe ori un caracter marcat de nivel de educaţie, context social ş.a.m.d. Încă din zorii antichităţii, marii gânditori ne sfătuiau ca indiferent de vârsta la care conştietizam această misiunea a vieţii, vital era de a o urma neabătut. Astfel ne îndeplineam destinul şi ne desăvârşeam ca oameni. Iisus, Mahomed, Budha şi de fapt toţi marii făuritori de religii ne îndem-

nau să reflectăm asupra faptului că nu suntem ceea ce suntem. Este profund ilogic să acceptăm pe fond teoria că suntem doar corpuri fizice ce ne naştem spre a muri, având doar datoria de a consuma resurse (de cele mai multe ori iraţional de multe) între cele două momente marcante. Înseamnă că mai este ceva. Poate acel ceva ce ne înnobiliează şi ne diferenţiază de restul vieţuitoarelor, puterea de a identifica pentru ce ne-am născut şi ceea ce avem de făcut în sensul realizării unei schimbări în bine. Această schimbare implică în mod necesar trecerea peste nenumărate bariere, de cele mai multe ori artificiale sau construite artificial. Aceste bariere sunt obligatoriu proporţionale cu importanţa misiunii unei persoane. Cu cât misiunea individului este mai înălţătoare, cu atât aceste bariere sunt mai înalte şi mai greu de trecut. De multe ori, apare formulat în cadrul unor astfel de misiuni nobile conceptul de sacrificiu. Un ideal nobil, căruia să i se ralieze o misiune pe măsură, implică în mod necesar un sacrificiu pe măsură. Pornind de la aceste premise, voi dori în rândurile următoare să abordez doar câteva dintre aceste bariere, ce ar putea fi oarecum specifice poporului nostru, prin modurile aparte de manifestare. Ce tipuri de bariere specifice naţionale ar avea de trecut (suplimentar) un semen de-al nostru în identificarea şi îndeplinirea misiunii personale? În primul rând, ar fi bariera de ţară. Sunt foarte multe voci din ce în ce mai mediatizate ale conaţionalilor noştri (din păcate) care afirmă, cocoţându-se pe poziţii înalte de exegeţi ai neamului, că în orice caz „nu ne-am născut în locul potrivit”. Avem corupţie dar nu şi corupţi, nivelul de infracţionalitate este foarte ridicat, mamele îşi abandonează copiii în maternităţi, accidentele rutiere se ţin lanţ, iar dezastrul social este de neoprit. În orice caz, România este o ţară „bună de privit, dar numai din avion”, o patrie a conceptului de „merge şi aşa” şi ca să nu uit este bineînţeles şi „ţara lui Dorel”. După părerea domniilor lor, avem cu singuranţă cel mai ridicat nivel european de parlamentari mincinoşi, poliţişti corupţi, patroni îmbuibaţi, angajaţi hoţi, copii maltrataţi, tinere violate ş.a.m.d. În al doilea rând, ar fi bariera culturală. Citind comentariile multor „specialişti” în cultura poporului român, identific faptul că nu poţi avea pretenţii prea mari de la un popor care a stat „la răscruce de vânturi”, care şi-a schimbat domnitorii atât de des pe parcursul veacurilor (adesea prin crimă), care

Noi credem în fericirea voastrã! are o limbă proprie îndoielnică (o latină ciudată cu influenţe slave şi turceşti) şi care în mod evident nu a produs atâtea capodopere culturale precum civilizaţia occidentală. În al treilea rând, ar fi bariera comportamentală. Aproape de fiecare dată când se apropie o sărbătoare cu caracter naţional, românul tradiţionalist este prezentat în faţa unor grătare fumegânde. Muzica este dată la maximum, burţile puhave se răsfrâng adesea de sub tricourile soioase ale unor domni nebărbieriţi, în timp ce consoartele lor aleargă musai după nişte copii obraznici, atunci când nu dau scurte interviuri ştiristelor cocoţate pe tocuri, spunând cu năduf în direct la TV că aşa se distrează tot românul când iese în aer liber. Ar mai fi multe bariere de prezentat dar cred cu tărie că dumneavoastră, cititorule, le cunoaşteţi mult mai bine şi mai profund decât mine. Cum ar fi într-o astfel de ţară să-ţi îndeplineşti misiunea personală? Răspunsul pare să se ducă în eter. În orice caz, ni se prefigurează tot mai insistent în media o soluţie miraculoasă… fuga în Occident. Acolo cu siguranţă ne vor aştepta cu braţele deschise locuri de muncă bine plătite, colegi de birou amabili, concetăţeni bărbieriţi, gospodine dichisite, poliţişti amabili, politicieni oneşti, patroni emapatici cu angajaţii, ospitalitate nemărginită, nediscriminare pe criterii etnice ş.a.m.d. Dacă şi dumneavoastră sunteţi convinşi, ca şi mine, de o astfel de stare de nirvana occidentală, ce-ar fi dacă ne-am ajuta unii pe alţii să ne definim şi apoi să ne îndeplinim misiunea personală chiar aici, în România noastră atât de năpăstuită. Știu că, în accepţiunea multor „înţelepţi moderni” este o stupizenie şi o dovadă de lipsă de inteligenţă să-ţi iubeşti ţara, aşa cum este ea cu toate necazurile ancestrale cu care a fost binecuvântată, dar pot accepta cu inima deschisă că vreau să construiesc ceva bun chiar aici în patria tuturor vicisitudinilor. Am întâlnit mulţi oameni cu inima mare, ce vor să facă dezinteresat (după puterile fiecăruia) ceva bun pentru România, ceva bun pentru noi toţi cei care am mai rămas pe aici. Aceşti oameni nu fac parte din niciun partid politic (deşi chiar dacă ar face parte dintr-unul, nu i-aş bănui că şi-ar iubi ţara mai puţin), nu vor notorietate publică şi nici apariţii în media. Sunt, pur şi simplu, oameni obişnuţi care se comportă în vremurile actuale în mod neobişnuit (în raport cu trendul majoritar) şi care se bucură în mod discret, că pot contribui cu o cărămidă mică la construcţia temeliei societăţii româneşti moderne. Despre ei vorbind, circulă sintagma „noii paşoptişti”. Într-un anumit sens şi sub un anumit raport, această sintagmă este chiar validă pentru aceşti frumoşi nebuni, care în condiţii relativ simi-

11 lare ca ale predecesorii lor, contribuie la construirea României moderne, în zilele noastre. Unii dintre ei sunt absolvenţi de studii superioare în străinătate (la universităţi precum Harvard, Oxford, Cambridge, Yale, MIT etc.) şi se chinuie acum cu echivalarea studiilor în România, deoarece sistemele de învăţământ nu sunt compatibile şi nu se produce această echivalare în mod automat. Alţii sunt absolvenţi ai instituţiilor naţionale universitare de profil, care au intrat deja pe piaţa muncii şi care s-au confruntat deja cu vicisitudinile unui sistem rigid şi nefuncţional (şi pe care încearcă din răsputeri să-l îmbunătăţească). Trebuie precizat că iubirea de ţară şi identificarea misiunii personale nu sunt un monopol al persoanelor cu studii superioare. Mulţi dintre cei ce îşi dedică o parte din timpul lor unei cauze nobile au doar studii medii sau gimnaziale, ceea ce însă nu-i descalifică în niciun fel, pentru că nu există o competiţie cu criterii de calificare sau un nivel de erudiţie minimal acceptabil. Ca să se situeze în acest curent al „noilor paşoptişti” trebuie să fie însă oameni de bună credinţă, care doresc să realizeze ceva util pentru ţara lor, să nu le fie ruşine de faptul că ei sau înaintaşii lor se numesc, sau s-au numit români. De asemenea, ar trebui să nu se teamă de faptul că o parte din semenii lor i-ar cataloga drept ridicoli, deoarece se mişcă în mod evident contra curentului. Aproape în mod garantat, o astfel de persoană nu ar apărea în media naţională, deoarece discursul lor ar fi etichetat drept naţionalist (deci inacceptabil) noilor tendinţe. Tot la fel de sigur ar fi faptul că luminile rampei ar fi deja închise pentru un astfel de personaj. Partea nostima este ca niciunul dintre cei ce se încadrează într-o astfel de categorie nu-şi doresc cu ardoare succesul media. Ei sunt, de fapt, adevăraţii eroi ai lucrurilor mici, dar importante, care ne-au ţinut pe aceste meleaguri de mii de ani. Pentru mamele care-şi educă copii în spiritul muncii, al decenţei şi al dragostei de ţară, pentru tinerii care îşi întemeiază familii şi suportă cu stoicism toate vicisitudinile vremurilor (participând activ în activităţi de voluntariat ale societăţii civile), pentru cei ce s-au oprit din demersurile de a-şi părăsi ţara (dacă s-au gândit vreodată la aşa ceva) şi s-au decis să construiască aici ceva durabil, pentru cei care s-au întors de peste mări şi ţări şi care cu lumina cunoaşterii avansate vor să întreţină aici flacăra speranţei de mai bine, pentru toţi cei care deşi se află peste hotare, nu au uitat de unde au plecat, pentru toţi din această familie extinsă numită România… tot respectul şi admiraţia din partea unui conaţional. Sergiu STAN, vicepreşedinte al Patronatului Medicinei Integrative

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 3/Mai 2011

John Hopkins: Noutãåi în tratamentul cancerului

u toţii avem celule canceroase în corp. Aceste celule nu apar, însă, la testele standard dacă nu sunt în număr de miliarde. Când doctorii spun bolnavilor că nu mai există celule canceroase în corpul lor după tratamentele efectuate, înseamnă doar că testele sunt incapabile să le măsoare, deoarece nu mai sunt în număr detectabil. Celulele canceroase apar în corp de şase până la zece ori în timpul vieţii unui om. Când sistemul nostru imunitar este puternic, celulele canceroase sunt distruse şi astfel este impiedicată multiplicarea lor şi formarea de tumori. Când este diagnosticat cancerul, înseamnă că persoana respectivă are deficienţe nutriţionale multiple. Aceste deficienţe pot să apară din cauze genetice, a noxelor din mediul înconjurător, a alimentaţiei şi stilului de viaţă greşite. Pentru a preîntâmpina deficitele nutriţionale multiple, este necesară schimbarea dietei şi administrarea de suplimente nutritive, ceea ce va duce la întărirea sistemului imunitar. Chimioterapia presupune „otrăvirea“ celulelor canceroase cu rată mare de creştere, dar astfel sunt distruse şi celulele sănătoase cu creştere rapidă din măduva spinării, tractul gastro-intestinal etc., iar organe importante, cum ar fi ficatul, rinichii, inima sau plămânii pot fi iremediabil afectate. Radioterapia distruge celulele canceroase, dar, în acelaşi timp, arde, cicatrizează şi distruge celule, tesuturi şi organe sănătoase. Chimioterapia şi radioterapia vor reduce, la

început, dimensiunea tumorilor. Folosirea îndelungată a acestor tratamente nu va duce, însă, la distrugerea lor definitivă. Când în corp se acumulează prea multe „deşeuri“ toxice rezultate în urma chimio- şi radioterapiei, sistemul imunitar este fie compromis, fie distrus, iar pacientul poate muri din cauza unor infecţii banale şi a complicaţiilor lor. Chimioterapia şi terapia cu radiaţii pot favoriza mutaţii genetice în celulele canceroase, care le fac foarte rezistente la tratament, şi greu de distrus. Intervenţiile chirurgicale pot determina diseminarea (împrăştierea) celulelor canceroase la alte organe (metastaze). O metodă foarte bună de luptă împotriva celulelor canceroase este de a le înfometa, adică a se evita alimentele de care acestea au nevoie pentru a se multiplica. CELULELE CANCEROASE SE DEZVOLTĂ CU: a. ZAHĂR Eliminând din alimentaţie zahărul se elimină, astfel, una din cele mai importante surse de hrană a celulelor canceroase. Înlocuitorii de zahăr, îndulcitorii sintetici, cum ar fi zaharina sau alte produse (Nutrasweet, Equal, Spoonful etc.), au ca bază aspartamul (E 951), o substanţa chimică dăunătoare. Un înlocuitor natural al zahărului ar fi mierea de albine şi melasa, dar în cantităţi moderate. Sarea de bucătărie conţine adaosuri chimice pentru a avea culoarea albă. Alternativa ar fi sarea de mare. b. LAPTELE ŞI PRODUSELE LACTATE Laptele favorizează producţia de mucus în corp, în special la nivelul tractului gastro-intestinal. Cancerul este hrănit de acest mucus. Renunţând la lapte şi produsele derivate şi consumând lapte de soia neîndulcit, celulele canceroase „mor“ de foame. c. PH ACID Celulele canceroase „înfloresc“ în mediu acid. O alimentaţie preponderent carnivoră induce un pH acid în corp, şi ar fi mai bine să se consume peşte şi pasăre în cantităţi mici, decât carne de vită sau de porc. Carnea mai poate conţine substanţe administrate animalelor: antibiotice, hormoni de

Noi credem în fericirea voastrã! creştere şi paraziţi, ce dăunează, în special persoanelor cu cancer. d. O dietă bazată 80% pe legume proaspete consumate ca atare sau sub formă de suc, grâu integral, seminţe, nuci şi fructe schimbă pH-ul corpului în alcalin. 20% din alimentaţie poate fi din alimente gătite, inclusiv fasole boabe. Sucurile proaspete din legume asigură necesarul de enzime digestive, uşor absorbabile, care ajung la nivel celular în 15 minute de la consumare, şi care hrănesc şi favorizează creşterea de celule sănătoase. Este bine să se consume sucuri proaspete de 2-3 ori pe zi. Enzimele sunt distruse la 40 de grade Celsius. e. Evitaţi cafeaua, ceaiul şi ciocolata ce pot conţine cantităţi mari de cofeină. Ceaiul verde este o alternativă foarte bună, având şi proprietăţi anticanceroase. Cea mai bună băutură este APA – purificată sau filtrată pentru a fi, astfel, eliminate

toxinele sau metalele grele. Apa distilată este acidă, deci evitati-o! Proteinele din carne sunt diﬁcil de digerat şi necesită o cantitate mare de enzime digestive. Carnea nedigerată rămane în interiorul intestinului, intră în putrefacţie şi se creşte, astfel, cantitatea de reziduuri toxice din corp. Celulele canceroase sunt acoperite de un perete gros de proteine. Renunţarea la carne sau reducerea ei în alimentaţie duce la eliberarea de cantităţi din ce în ce mai mari de enzime; acestea atacă proteinele din peretele celular, şi permit, astfel, celulelor specializate să distrugă aceste celule canceroase. Cancerul este o boală a minţii, corpului şi spiritului. Gândirea pozitivă şi o ﬁre activă ajută pe cel care luptă cu cancerul să supravieţuiască. Furia, neiertarea şi amărăciunea „construiesc“ un mediu

13 stresant şi acid în corp. Trebuie să învăţăm să avem un spirit iubitor şi iertător, să ne relaxăm şi să ne bucurăm de viaţă! Celulele canceroase nu se pot dezvolta în prezenta oxigenului. Făcând exerciţii ﬁzice zilnice şi de respiraţie, oxigenul ajunge adânc, la nivel celular. Terapia cu oxigen este foarte importantă pentru distrugerea celulelor canceroase. ATENŢIE! Nu introduceţi recipienti de plastic în cuptorul cu microunde. Nu congelaţi apa! Nu puneţi în microunde recipiente cu capace de plastic. Dioxina este o substanţa ce provoacă cancer, în special la sâni. Este extrem de toxică pentru celulele corpului. Dioxina este eliberată din plasticul sticlelor cu apă introduse la congelator. Recent, Dr. Edward Fujimoto, manager al programului de sănătate din cadrul Castle Hospital, a vorbit, în cadrul unei emisiuni TV, despre pericolele care pândesc sănătatea. A vorbit despre dioxina şi răul pe care îl poate face. Să nu se încălzeasca mâncarea la coptorul cu microunde în vase de plastic. Este vorba, mai ales, de mâncarea ce conţine grăsime. Profesorul a spus că combinaţia dintre grăsime, temperaturi mari şi plastic eliberează în mâncare dioxna, care ajunge, în cele din urmă, în celulele noastre. A recomandat, în schimb, folosirea de vase de sticlă sau ceramică pentru a încălzi mâncarea. Se obţin aceleaşi rezultate, dar fara dioxină. Hârtia nu e dăunătoare, dar nu se ştie ce mai conţine ea. Profesorul a amintit că multe fast-food-uri au renunţat la recipienti din spuma poliuretanică, folosind hârtia. Apariţia dioxinei a fost motivul. S-a subliniat că acelaşi efect negativ îl are şi acoperirea vaselor cu capace de plastic în vederea gătirii mâncării în cuptorul cu microunde. Este indicat folosirea unui şervet de hârtie. Acesta este un articol ce ar trebui citit de toţi cei care sunt importanţi în viaţa voastră…

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 3/Mai 2011

Acolo unde se–ntâlnesc mentalitãåile… • Patronatul Medicinei Integrative a pus faţă în faţă două mentalităţi diferite de abordare a problematicii persoanelor cu dizabilităţi: cea saxonă şi cea românească • Seminar internaţional cu participarea specialiştilor din Scoţia, Anglia şi România • Cum descoperim căile spre economia de tip social • Un schimb de experienţă mai mult decât util • Căile spre modelul ideal de integrare şi reinserţie socială

n perioada 10-12 martie, Patronatul Medicinei Integrative din România (PMI) a organizat, la Bucureşti, seminarul cu tema „Schimb de bune practici cu partenerii naţionali şi transnaţionali, cu scopul identificării celui mai adecvat model de parteneriat în vederea integrării pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi”. „Acest seminar vine să închidă practic o primă etapă în cadrul proiectului «Reţea regională pentru promovarea şi aplicarea conceptelor economiei sociale în vederea creşterii şanselor de reinserţie socială a persoanelor cu dizabilităţi». Spun finalizare de etapă pentru că am pus deja cap la cap suma experienţelor practice şi teoretice cumulate în echipa noastră de implementare, cu cea a membrilor care au aderat la această reţea, fie ei ONG-uri, fie organizaţii orientate spre profit, ori chiar reprezentanţi ai administraţiilor publice locale şi/sau naţionale, cu cele ale partenerilor naţionali şi transnaţionali din cadrul proiectului. Practic, în această etapă şi în acest seminar am avut ocazia să trecem în revistă diferite modele de aplicare a conceptelor economiei sociale şi să analizăm care dintre acestea ar putea fi cât mai bine aplicabil în condiţiile actuale – din punct de vedere social, economic, dar şi de dezvoltare culturală – din România” – ne-a declarat dl. Sergiu Stan, vicepreşedinte al PMI.

Actor şi formator Ceea ce a adus cu sine cu adevărat acest seminar internaţional este faptul că rolurile celor prezenţi s-au schimbat succesiv, într-un mare dinamism. Cu toţii au fost, rând pe rând, actori, formatori, dar şi cursanţi. „Ceea ce mi s-a părut extrem de interesant a fost schimbul intercultural de experienţă în domeniul promovării şi implementării conceptelor economiei sociale – ne-a declarat Mary Jane Bird, reprezentantă a Reid Kerr College din Scoţia. Reprezentanţii ONG-urilor participante la seminar au venit aici cu o bogată experienţă acumulată în aceşti câţiva ani, ceea ce ne convinge practic că proiectul dumneavoastră şi altele similare acestuia vor avea un deplin succes şi că este doar o chestiune de timp până se vor schimba şi mentalităţile şi realităţile în domeniul reinserţiei persoanelor cu dizabilităţi”

„Orice drum începe cu un prim pas” Aşa avea să îmi spună Felix Gilfedder (Reid Kerr College). „Orice drum, oricât de lung ar fi, începe cu un prim pas. Nu este doar o simplă mostră a înţelepciunii chinezeşti, ci o realitate. Exemplul îl văd în propria mea experienţă. Când am pornit pe acest drum, al pregătirii pentru reinserţie socială a persoanelor cu dizabilităţi – şi sunt mai mult de două decenii de atunci – colegiul Reid Kerr nu arăta nici pe departe ca acum. Erau nişte clădiri modeste, de-a dreptul meschine, departe de a putea asigura un cadru perfect pentru acest gen de formare. Cu toţii am investit însă în acest proiect timp, resurse, energie, multă muncă, şi astăzi transformarea este uluitoare: avem un colegiu cu spaţii ultramoderne, aflat în continuă dezvoltare, un colegiu care asigură pregătirea pentru reinserţie socială a unui număr semnificativ de persoane cu dizabilităţi” – afirmă Felix Gilfedder.

Noi credem în fericirea voastrã!

„Cred că putem face şi noi minuni” „Cred că putem face şi noi asemenea minuni, pentru a reuşi să soatem persoanele cu dizabilităţi din izolare, pentru a reuşi reinserţia lor socială, pentru a le readuce în normalitatea vieţii de zi cu zi” – a declarat profesor Azota Popescu, preşedintele Asociaţiei Catharsis din Braşov. „Am văzut, în cadrul acestui seminar, câteva modele extrem de interesante, utile şi care pot ﬁ destul de uşor implementate şi la noi dacă există o dorinţă reală de a ajuta această categorie de persoane cu nevoi speciale. Eu una sunt convinsă că, Centrul teritorial Braşov, iniţiat în cadrul proiectului implemen-

tat de PMI, va obţine rezultate mai mult decât semniﬁcative în acest sens. Oricum, atât Catharsis cât şi celelalte ONG-uri care au intrat deja în reţeaua dumneavoastră, suntem direct interesate să reuşim în promovarea atelierelor protejate şi a principiilor economiei sociale” – a continuat Azota Popescu.

Faţă în faţă Seminarul a pus faţă în faţă bogata experienţă saxonă în materie de reinserţie socială şi cea aﬂată oarecum la început de drum din România. Partenerii PMI, ﬁe că a fost vorba de Joyce Amato şi Naomi Bulliard, din partea Newham College for Further Education din Anglia, de cei ai Reid Kerr College din Scoţia (Mary Jane Bird şi Felix Gilfedder), de Mihaela Vonica (Institutul Postliceal Phoenix) şi Heidi Honka (Fundaţia Bethania), au prezentat propria lor experienţă, dar au şi acumulat din cea a reprezentanţilor ONPHR, LNOPHCM, DGASPC, H Foundation ori Catharsis. Important este faptul că aici s-au conturat modele valabile de aplicare a conceptului de economie de tip social. Şi că, practic vorbind, acest seminar internaţional organizat de PMI a venit să valideze efortul făcut în lunile din urmă de un puternic grup de cercetători şi practicieni care au pornit la drum pentru

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 3/Mai 2011

implementarea proiectului POSDRU „Reţea regională pentru promovarea şi aplicarea conceptelor economiei sociale în vederea creşterii şanselor de reinserţie socială a persoanelor cu dizabilităţi”.

O chestiune de mentalitate „Două aspecte desprinse din acest semniar sunt mai mult decât relevante – a concluzionat preşedintele Patronatului Medicinei Integrative, dl. Liviu Mandler. Pe de o parte ne aflăm în faţa a două culturi diferite care se reflectă cât mai bine în modul de abordare a procesului educaţional: în timp ce la noi acest proces este de factura patului lui Procust, punând totul în umbra unei programe unice pentru toţi indivizii, indiferent de diferenţele dintre ei, făcându-se o educaţie de uniformizare, venită să niveleze la un nivel ori altul, la britanici procesul educaţional se duce spre fiecare individ în parte, spre nevoile concrete ale acestuia, de care chiar se ţine cont. Este greu să ajungem, acum la un nivel similar, este vorba de diferenţe culturale. Pe de altă parte – şi tot de mentalitate ţine – este vorba de modul în care comunitatea percepe persoanele cu dizabilităţi. În Anglia şi în Scoţia, acest gen de persoane este receptat

absolut ﬁresc şi inserţia socială se face fără sforţări deosebite şi fără traume. La noi, atât comunitatea în ansamblul ei, cît şi grupa persoanelor cu dizabilităţi au tendinţe de izolare, respectiv autoizolare. Practic, mi-am întărit convingerea că va trebui, derulând acest gen de proiecte, să facem eforturi substanţiale pentru a schimba mentalităţile în rândul ambelor categorii.”

Cornelius POPA

Noi credem în fericirea voastrã!

Ghidul testelor anticancer pentru bãrbaåi

ancerul de prostată, testicular, colorectal şi de piele afectează un număr mare de bărbaţi, dar pot fi depistate din timp cu ajutorul screeningurilor. Organismul bărbaţilor nu conţine estrogen, ceea ce îi face mai predispuşi la boli cardiovasculare, dar şi la diferite tipuri de cancer. Testele de screening îi ajută pe bărbaţi să depisteze diversele forme de cancer şi să aibă şansa unui tratament eficient. „Screeningurile au rolul de a descoperi boli grave în stadiu incipient. Astfel, pacientului îi cresc şansele de a se însănătoşi total sau de a fi tratat eficient, cu bani mai puţini“, explică Remus Lupu, medic de familie.

Boli depistabile înainte de simptome Cancerul de prostată este una dintre cele mai comune boli în rândul bărbaţilor. Screeningurile pot depista acest tip de cancer chiar înainte ca simptomele să apară, ceea ce face ca tratamentul să aibă un efect mai mare. Bărbaţii ar trebui să-şi facă teste pentru acesta boală începând chiar de la vârsta de 40 de ani. „Cancerul de prostată are o incidenţă crescută după vârsta de 45 de ani, iar după 60 riscul e şi mai mare“, spune medicul Remus Lupu. Pentru depistarea cancerului de prostată se pot face două teste de sânge (PSA, antigen specific prostatic, şi Free PSA). Dacă apar valori modificate, se recomandă un consult la medicul urolog. Problemele la nivelul testiculelor pot fi depistate în primul rând prin palpare.

Dacă apar modificări în dimensiunea testiculelor este bine să mergeţi la medic, pentru că acest tip de cancer apare la orice vârstă. Pentru început, se pot face teste imagistice (ecografii testiculare) şi, dacă sunt rezultate suspecte, se poate apela şi la biopsie. Studiile arată că bărbaţii sunt mai predispuşi să se îmbolnăvească de cancer colorectal decât femeile, problemele fiind posibile încă de la 40 de ani. În cazul cancerului de colon, screeningurile recomandate sunt sigmoidoscopia sau colonoscopia. Sigmoidoscopia este un examen colonoscopic scurt, care poate dura 20 de minute, limitat la o treime din colon. Medicii folosesc această procedură pentru a găsi cauzele pentru durere abdominală sau constipaţie, dar şi pentru a căuta semne timpurii pentru cancer de colon şi rect. Colonoscopia presupune folosirea unui instrument care se introduce în colon, vizualizându-se astfel intestinul prin interior.

Risc dublu de cancer de piele la bărbaţi Cea mai periculoasă formă de cancer de piele este melanomul, iar bărbaţii sunt de două ori mai expuşi riscului de a face această boală faţă de femei. „Cancerul de piele poate să apară la orice vârstă, în orice parte a corpului expusă la soare. De aceea, persoanele cu aluniţe cu margini inegale, ieşite în relief, cu coloraţii diferite, trebuie să meargă la dermatolog pentru a se evalua riscul de cancer de piele“, recomandă dr. Remus Lupu. Ramona Dragomir

Am primit la P.M.I. Asociaţia de Sprĳin a Copiilor Handicapaţi Fizic – România Către Patronatul Medicinei Integrative În atenţia d-lui preşedinte Liviu Mandler Stimate domn, vă mulţumim pentru revista pe care ne-aţi trimis-o, cât şi pentru eforurile dumneavoastră de a face o viaţă mai bună celor aﬂaţi în suferinţă. Din experienţa noastră de 20 de ani, putem arăta că este un proces deosebit de complex, o permanentă luptă cu ziduri ale indiferenţei şi mentalităţi care lasă de dorit. Pentru a avea o imagine mai clară a realităţilor existente în lumea copiilor şi tinerilor cu

dizabilităţi cât şi a famililor acestora, vă trimitem un studiu realizat de asociaţia noastră în anul 2010, privind incluziunea lor socială. Vă urăm succese în demersurile dumneavoastră şi vă transmitem cele mai frumoase urări de bine. Lică Ion, director executiv

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 3/Mai 2011

Fructul de avocado protejeazã organismul de radicalii liberi

atorită conţinutului ridicat de vitamina E, fructul acţionează ca un element nutritiv antiîmbătrânire, susţin nutriţioniştii. Specialiştii în nutriţie recomandă zilnic un avocado, deoarece conţine nici mai mult nici mai puţin de 20 de vitamine, minerale şi fitonutrienţi. Mai mult, acest fruct este bogat în grăsimi monosaturate, cunoscute şi drept grăsimi „bune“ pentru organism. Astfel, fructul de avocado conţine vitamina K, necesară pentru coagularea sângelui. În plus, alături de vitaminele A, B, C, D şi E, vitamina K este una dintre cele 13 vitamine esenţiale pentru organismul uman. Medicii nutriţionişti susţin că în 30 de grame de avocado există 6,3 micrograme de vitamina K, adică 8% din doza zilnică recomandată. Această vitamină previne calcifierea arterelor şi ajută la sănătatea oaselor, reducând semnificativ riscul de fractură. De asemenea, vitamina E este unul dintre antioxidanţii conţinuţi de avocado, iar un fruct

pe zi asigură organismului 4% din doza zilnică recomandată. Nutriţioniştii precizează că această vitamină protejează organismul de radicalii liberi, care pot afecta ţesuturile, celulele şi organele. Mai mult, radicalii liberi sunt asociaţi cu procesul de îmbătrânire, iar vitamina E acţionează asupra organismului ca un element nutritiv antiîmbătrânire. De asemenea, menţine părul sănătos şi pielea fermă. Mădălina CHIŢU

Citricele previn cancerul

itricele sunt bogate în vitamina C, fibre şi fitonutrienţi, afirmă medicii nutriţionişti. Potrivit specialiştilor, ele previn apariţia cancerului – în special cel de colon şi de stomac, gastritele şi protejează cristalinul de cataractă. „Conţinutul bogat de vitamina C ajută organismul să absoarbă mai bine fierul din alte alimente. Portocala este unul dintre puţinele fructe care conţin vitamina B, iar antioxidantul numit hesperitină inhibă dezvoltarea cancerului la sân“, precizează dr. Mihaela Bilic. Medicul menţionează că toate citricele, datorită conţinutului bogat de vitamina C, întăresc gingiile, scad colesterolul şi măresc imunitatea organismului.

Noi credem în fericirea voastrã!

Anunå important! Dragi prieteni, colaboratori şi cititori, Îmi revine sarcina de a vă anunţa că Patronatul Medicinei Integrative va deschide, începând cu 01 iunie 2011, şase centre de consiliere şi informare – trei centre pentru persoane cu dizabilităţi şi trei centre pentru persoane diagnosticate cu cancer. Centrele pentru persoanele cu dizabilităţi se vor deschide în: Bucureşti: Str. Dobrogeanu Gherea, nr. 150, et. 4, ap. 8 Persoană de contact (Coordonator Centru): d-na Irina Cioroba, tel: 0725.67.65.10 Braşov: Str. Mihail Kogalniceanu, nr. 23, bl. C7 PI, parter Persoană de contact (Coordonator Centru): d-nul Cornelius Popa, tel: 0744.50.24.59 Constanţa: Str. George Enescu, nr. 12 Persoană de contact (Coordonator Centru): dr. Iolanda Dinu, tel: 0722.54.89.85 Centrele pentru persoanele diagnosticate cu cancer se vor deschide în: Bucureşti: Str. Dobrogeanu Gherea, nr. 150, et. 5, ap. 10 Persoană de contact (Coordonator Centru): d-nul Ionuţ Gherasim, tel: 0745.07.67.91 Cluj: Str. Tipografiei, nr. 28, parter, ap. 2 Persoană de contact (Coordonator Centru): d-na Mihaela Vonica, tel: 0721.22.55.85 Iaşi: Str. Tudor Vladimirescu, nr. 42-44, et. 2 Persoană de contact (Coordonator Centru): d-nul Virgil Kovaci, tel: 0751.65.77.10 Toate aceste şase centre vor fi deschise începând cu 01 iunie, de la ora 10:00 la 19:00, de luni până vineri; sâmbăta şi duminica centrele sunt închise. Centrele noastre vor sta la dispoziţia dumneavoastră pentru a vă oferi gratuit consiliere psihologică, consiliere în asistenţă socială şi consiliere juridică. Menţionez că reţeaua de centre pentru persoanele cu dizabilităţi a fost înfiinţată prin intermediul „Reţea regională pentru promovarea şi aplicarea conceptelor economiei sociale, în vederea creşterii şanselor de reinserţie socială a persoanelor cu dizabilităţi“. De asemenea, reţeaua de centre pentru persoanele diagnosticate cu cancer şi familiile acestora a fost înfiinţată prin intermediul „Reţea multiregională pentru terapie integrativă, consiliere şi reintegrare socială a persoanelor diagnosticate cu cancer“. Mulţumesc şi pe această cale Autorităţii de Management POSDRU şi Ministerului Muncii, pentru că ne-au ajutat să deschidem aceste centre atât de necesare pentru a ajuta aceste persoane, vulnerabile fără voia lor şi neocrotite de soartă. Dacă cunoaşteţi asemenea persoane şi doriţi asistenţă gratuită pentru acestea, vă rog sa nu ezitaţi să ne contactaţi. Echipele centrelor noastre vă vor aştepta cu inima deschisă, cu căldură şi înţelegere. Liviu Mandler Preşedinele Patronatului Medicinei Integrative

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 3/Mai 2011

Pastorul Petru Dugulescu, un om pentru oameni…

m avut onoarea şi marea plăcere de a cunoaşte un adevărat prieten şi un om de valoare, la Washington, în 2005, la o reuniune a unei asociaţii din care amândoi făceam parte. Acest domn, care din păcate nu mai este printre noi, şi-a dedicat întreaga lui viaţă oamenilor, în general, şi persoanelor vulnerabile, în special, a fost un adevărat AMBASADOR pentru România în Statele Unite ale Americii, unde a cutreierat din oraş în oraş şi din stat în stat şi a discutat cu diaspora română. Era un om extrem de cunoscut atât în diaspora, cât şi de mulţi congressmani americani, neîncetând vreodată de a lăuda România şi de a încerca constant să facă lucruri bune pentru ea. Din păcate, acest om preţios atât pentru ţara noastră, cât mai ales pentru oameni, a plecat dintre noi pe 3 ianuarie 2008, dar el este viu şi va rămâne tot timpul în sufletul meu. Prin intermediul Fundaţiei pe care a înfiinţat-o, „Iisus salvează România“ din Timişoara, Petru a făcut lucruri extraordinare, cum ar fi construirea unui cămin pentru copiii străzii şi a unei cantine pentru bătrâni, ajutând întotdeauna pe oricine îi stătea în putere să ajute, din puţinele fonduri pe care le-a obţinut cutreierând America în lung şi în lat, simţind necesitatea de a ajuta aceşti oameni nevoiaşi aflaţi departe de familiile lor. Petru Dugulescu a fost şi va rămâne un exemplu. Petru Dugulescu a publicat şi cărţi, printre acestea numărându-se şi „Apus de mileniu“ (2005); din această carte am să va citez o poezie dedicată foştilor copii ai străzii care acum se află la Casa de Copii „Fraţii lui Onisim“ din Timişoara (cămin fondat de Petru însuşi) şi tuturor copiilor abandonaţi de părinţi din România. Numele „Onisim“ l-a luat din Noul Testament, din Epistola lui Pavel către Filimon. El a fost un copil al străzilor Romei, iar prin apostolul Pavel a cunoscut dragostea Mântuitorului lisus Hristos. Cuvântul „Onisim“ înseamnă folositor. „Copilul din canal e un intrus, Ce s-a născut fără să-şi ceară dreptul. O mamă fără suflet l-a adus, Dar nu i-a dat nici inima, nici pieptul. L-a părăsit atunci într-un spital, La doar o zi de când din ea se rupse, Şi se lăsă purtată iar de val. Iar el, zvârlit din loc în loc, crescuse.

Cu pâinea întristării l-au hrănit, În casele de tristă rezistenţă. La baie cu furtunul l-au clătit Şi l-au disciplinat fără clemenţă. Atras de mic de-al libertăţii dor, Când desena vapoare pe hârtie, Porni să îşi croiască-un viitor: Copil bâtrăn, fără copilărie! Şi-l văd prin noapte ca un pipirig, Nedespărţit de punga ucigaşă, Sătul de foame, tremurând de frig, Cărându-şi sărăcia într-o plasă. Târându-şi existenţa de hoinar, Prin trenuri reci şi săli de aşteptare, Ei îl numiră cinic „boschetar“ O specie în curs de dezvoltare. Din stradă va ajunge-n puşcării. Căci va lua o viaţă pentru o pâine, Când n-a avut şi el, ca alţi copii, Părinţi să se-ngrijească pentru mâine. Familia, părinţii iubitori, E dorul ce într-una îl frământă. Să fie între fraţi şi-ntre surori, Să fie învăţat din Cartea Sfântă. Suntem un neam creştin şi suveran, Intrând în Europa şi în lume, Dar cine se coboară-n subteran La fiii României fără nume??? Copilul din canal e-un anonim, Nu i-am putut găsi genealogia. Dar l-am numit simbolic „Onisim“ Şi-n inimă îi port fotografia. Această carte, „Apus de mileniu“ şi poeziile lui Petru reprezintă pentru mine un izvor inﬁnit de inspiraţie şi putere pentru a ajuta oamenii care au nevoie de noi. Sunt mândru că am avut onoarea să-i ﬁu prieten Pastorului Petru Dugulescu, din Timişoara, Dumnezeu să-l odihnească în pace. Liviu Mandler

Noi credem în fericirea voastrã!

Destine

Profesorul a dat cu tif la cancerului ajutat de suf let

am o jumătate de secol, a smuls de pe hotarul ceţos dintre viaţă şi moarte mii de oameni alunecaţi practic în nefiinţă. Profesorul George Litarczec a luptat cu urâta cu mantie neagră şi coasă folosind metodele medicinei, s-a sprĳinit în teribila bătălie cu moartea pe aparatura sofisticată a inimii artificiale, a plămânului artificial, a rinichiului electronic ce substituia momentan pe cel din “carne”. Şi asta în sălile de terapie intensivă, acolo unde e frontul cu clipa morţii, acolo unde George Litarczec a readus la viaţă bolnavi intraţi în stop al inimii. De fapt, marele medic întemeietor de şcoală chiar a deschis drumul anesteziei în România, a pus pe picioare terapia intensivă. În toate clinicile din ţară lucrează la ATI foştii studenţi şi doctoranzi ai profesorului, sute de “ucenici” ai profesorului Litarczec conduc secţii ATI în toate marile spitale ale ţărilor planetei. George Litarczec la rându-i fiu de profesor de medicină a fost deprins să-şi dedice viaţa fără mofturi salvării suferinzilor, el, premiantul la liceu era îndemnat în vacanţe de tată să lucreze într-un service reparând motoare. Când a îmbrăţişat cariera de medic de anestezie-terapie intensivă intrase în legenda Spitalului Fundeni prin imaginea surprinzătoare a profesorului de medicină care avea la gât stetoscopul şi în buzunar o şurubelniţă fiindcă regla şi mulţimea de aparatură cu care se substituiau organele omului când era păstrat cu multă caznă în viaţă, în organismul lor năruit de grele boli viaţa abia mai pâlpâia. Dar cancerul, căpcăunul ticălos nu l-a ocolit nici pe marele profesor de medicină de la Fundeni. La vârsta de 70 de ani, cancerul de colon a impus operaţia de extirpare a unei porţiuni de intestin gros cotropită de celulele canceroase. După intervenţia chirurgicală, la două zile, din senin s-a declanşat o neaşteptată hemoragie şi marele profesor a intrat în stop cardio-respirator. În sala de tera-

pie intensivă, foştii lui discipoli, acum profesori se luptau din răsputeri să-l reanimeze pe magistrul lor. Şi profesorul Litarczec a simţit deodată cum sufletul îi iese din piept şi se înalţă în tavan. De acolo, sufletul lui George Litarczec vedea ce fac medicii cu trupul lui încercând să-l readucă la viaţă. Sufletul lui ridicat în colţul tavanului striga fără vorbe “doctorii mei, faceţi-mi injecţie în inimă, treceţi la masaj cardiac, procedaţi cu mine cum v-am învăţat atâta amar de ani!” Şi profesorul vedea cu “ochii” sufletului ridicat în tavan că foştii lui rezidenţi chiar aceste manevre disperate de reînsufleţire executau. Şi profesorul Litarczec a ieşit din moarte clinică, inima a început să pompeze sânge, plămânii să facă să circule aerul, rinichii – să lucreze. Şi marele doctor în terapie intensivă-anestezie a simţit cum sufletul coboară din tavan, aterizează în corpul reanimat şi îi intră în piept. Mi se confesa profesorul Litarczec: ”Când auzeam acele destăinuiri ale unor oameni reveniţi din moarte clinică, zâmbeam neîncrezător, eu nu credeam ca om de ştiinţă în relatările lor cu acel tunel luminos prin care lunecă, cu ridicarea sufletului în tavan şi apoi reintrarea în corpul adus la viaţă. Eu mă luptam pentru salvarea vieţii lor cu metodele ştiinţei, dar după ce eu am simţit înălţarea sufletului meu şi felul în care el vede de sus trupul, cred în această tulburătoare experienţă”. După această bătălie câştigată cu cancerul, profesorul George Litarczec a continuat să predea cursuri la facultate, să trateze bolnavii şi să scrie tratate de medicină… Şi acum la 85 de ani. Faptul că lucrase la turaţie maximă toată viaţa, că nuşi încetinise activitatea nici când s-au adunat anii şi satisfacţia că vindeca suferinzii şi preda ştiinţă studenţilor chiar după greaua operaţie de cancer i-au dat tăria de a învinge prăpădul canceros. Florin Condurăţeanu

Un spirit de luptãtor

ascal Bercovici şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa în Franţa, a făcut mult sport de performanţă, la gimnastică ajungând la titlul de campioană a regiunii ei natale, Picardia. Dar, la 17 ani, a primit o lovitură care ar fi putut să o deprime pentru toată viaţa dacă sportul nu ar fi educat în ea spiritul de competitivitate şi îndârjirea de câştiga. Aflată pe peronul gării din Angers a fost

absorbită de curentul de aer produs de un tren, a căzut sub vagoane şi a rămas cu picioarele amputate până deasupra şoldurilor. Nu mult după acest eveniment a emigrat în Israel, unde a fost acceptată în echipa naţională pentru Jocurile paralimpice. Pascal Bercovici va concura iar, fără picioare de data asta, dar propulsată spre medalii de o voinţă de ﬁer. (A.B.)

Promovarea şi Aplicarea Conceptelor Economiei Sociale Nr. 3/Mai 2011

MARI PERSONALITĂŢI ALE LUMII, CU DIZABILITĂŢI

FRANKLIN DELANO ROOSEVELT

aralizia infantilă, o gravă dizabilitate pentru un om activ, nu l-a împiedecat pe Franklin Delano Roosevelt să fie ales de patru ori preşedintele Statelor Unite, caz unic în istoria politică a ţării. A fost conducătorul SUA în perioade deosebit de dificile. Preia preşedinţia în 1932, în plină criză economică şi reuşeşte ca, prin politica de intervenţie a statului, denumită New Deal, să scoată ţara din colaps, organizând construcţii uriaşe de infrastuctură pentru a da de lucru milioanelor de şomeri (gurile rele au susţinut că ar fi fost inspirate de măsurile luate anterior de Adolf Hitler în Germania care iniţiază astfel de lucrări, numai că scopurile erau diferite: Hitler se pregătea de război şi avea nevoie de drumuri strategice. Cea de a doua provocare cu care se confruntă această mare personalitate care din 1921, de la vârsta de 39 de ani, nu mai poate circula decât cu un cărucior cu rotile, a fost cea japoneză şi cea hitleristă. Statele Unite sunt constrânse să intre în cel de-al doilea război mondial în urma atacului de la Pearl Harbour, când cea mai mare parte a flotei americane din Pacific este distrusă de Japonia. Adevărul este că Roosevelt ar fi dorit să intervină împotriva lui Hitler dar izolaţioniştii americani , aflaţi şi în Congres, care au votat după primul război mondial principiul neintervenţiei, l-au oprit. Astfel că a sprĳinit Marea Britanie doar prin faimoasa înţelegere Lend Lease (Împrumută şi închiriază, prin care au fost acordate sume uriaşe pentru înzestrarea armatei), cu nouă luni înainte ca Washingtonul să intre în război. Acest act de sprĳin s-a extins apoi şi la Uniunea Sovietică, Franţa şi China, aliaţii Statelor Unite în timpul războiului. Franklin Delano Roosevelt, văr cu un alt preşedinte american, Theodore Roosevelt, s-a născut în 1882, la Hyde Park, lângă New York. A absolvit Universitatea Harvard şi Facultatea de drept din cadrul Universităţii Columbia..Se decide, la fel ca unchiul său, pentru cariera politică dar de partea Partidului Democrat. În 1910 este ales senator de New York iar preşedintele Wilson îl numeşte ministru adjunct al marinei. În 1920 câştigă nominalizarea pentru postul de vicepreşedinte democrat al SUA. (Numai că alegerile au fost câştigate de republicani). Aşa cum am amintit, în 1921 se îmbolnăveşte de poliomelită. Luptă cu mare curaj împotriva acestei dizabilităţi pentru a-şi recâştiga capacitatea de a merge, mai ales prin înot. În 1928 devine guvernatorul New York-ului. Este ales preşedinte în 1932 când în Statele Unite existau 13 milioane de şomeri iar majoritatea băncilor erau închise. A luat

numeroase măsuri şi a elaborate programe pentru ajutorarea celor săraci şi a reforma economia americană, stârnind multe duşmînii, mai ales din cauza sistemului de impozitare a celor bogaţi şi a întoducerii de controale severe asupra băncilor. Este reales în 1936, 1940 şi 1944, iese victorios din cel de-al doilea război mondial Statele Unite devenind cel mai puternic stat din lume. Dar a avut o mare slăbiciune, s-a lăsat amăgit de prietenia lui Stalin, acceptând pretenţiile sovieticilor pentru reîmpărţirea sferelor de inﬂuenţă. Moare cu o lună înainte de înfrângerea Germaniei hitleriste şi cu patru luni înaintea capitulării Japoniei, După Geroge Washington şi Abraham Lincoln Roosevelt este considerat cel mai mare preşedinte american. Nu s-a lăsat doborât de handicapul de care a suferit, a dovedit o tenacitate şi curaj ieşite din comun şi a putut deveni una dintre cele mai mari personalităţi ale lumii. Eva Galambos

Noi credem în fericirea voastrã!

Semne de cancer ignorate

ebra, oboseala, scăderile bruşte în greutate, balonările, durerile abdominale, dar şi tusea care persistă pentru perioade lungi de timp pot „trăda“ numeroase tipuri de cancer. Din cauza ignorării simptomelor, mulţi români ajung la medic cu forme de cancer avansate ce le scad dramatic şansele de supravieţuire. „Sunt femei care nu merg la un consult nici măcar după ce au constatat formaţiuni nespecifice sânului, deşi este bine să-şi facă anual o mamografie după 40 de ani, iar la trei ani de la începerea vieţii sexuale un Papanicolau“, spune Şerban Negru, medic primar oncolog la clinica Oncohelp din Timişoara. Este şi cazul unei femei de 49 de ani din Ploieşti, care a aflat că are cancer când era deja în stare gravă. „Nu am avut norocul să fiu prevenită de semne evidente, dar şi când au apărut nu prea le-am băgat în seamă. Au existat întârzieri ale ciclului menstrual, dar nu foarte mari. Totuşi, înainte de a fi diagnosticată, mă simţeam obosită. Am avut şi un concediu medical din cauza epuizării, dar am pus totul în seama jobului“, povesteşte Maria Călin, o pacientă diagnosticată în 2006 cu neoplasm de col uterin în stadiu avansat.

1. Oboseala În topul simptomelor ignorate este oboseala, deoarece nu este un semn speciﬁc cancerului. „Oboseala este un simptom asociat cancerului de toate tipurile şi de obicei apare din cauza anemiei provocate de acesta“, explică medicul oncolog Şerban Negru.

2. Scăderea în greutate Slăbitul inexplicabil, fără efort ﬁzic sau dietă, poate ﬁ un semn că tiroida este foarte activă. „În cazul în care nu vă schimbaţi dieta şi stilul de viaţă şi totuşi slăbiţi asta înseamnă că, indiferent de tip, cancerul este deja instalat“, mai explică medicul Şerban Negru.

3. Tusea persistentă Tusea poate anunţa şi ea prezenţa cancerului. De regulă, apare în cazul unei răceli, gripe sau

alergii. O tuse prelungită (care durează mai mult de o lună) nu trebuie ignorată. Ea poate ﬁ provocată de iritaţia produsă atât de o tumoră malignă, dar poate ﬁ şi un semn de boală pulmonară, care nu e cancer.

4. Febra Persoanele care au febră fără ca ea să ﬁe provocată de gripă sau altă infecţie ar trebui să meargă la un control. În cazul bolnavilor de cancer, febra apare în special după ce boala s-a răspândit în organism, însă poate ﬁ şi un semn timpuriu de leucemie sau limfom. „Febra este un simptom care apare destul de rar şi, de obicei, înseamnă suprainfecţie asociată, pentru orice tip de cancer“, mai spune medicul oncolog.

5. Balonarea şi durerile abdominale Balonarea poate ﬁ însoţită de dureri abdominale şi pelviene, senzaţie de saţietate şi probleme urinare. „Durerea e un simptom asociat frecvent cu cancerul. Atenţie că nu toate cancerele dor şi este posibil să mergeţi la control prea târziu, când boala se aﬂă deja în metastază sau stadii avansate“, accentuează gravitatea situaţiei medicul Şerban Negru.

6. Indigestia În cazul în care indigestia nu are un motiv întemeiat ea poate ﬁ considerată un semnal de alarmă. „Acest simptom apare în special la cancerele digestive şi se poate manifesta foarte variat. De la disfagie (nu poţi să înghiţi) la cancerul esofagian, până la senzaţie de saţietate, constipaţie, diaree, sângerări asociate scaunului“, detaliază oncologul.

Ramona Dragomir

Adrese importante: www.paces.ro www.informatiicancer.ro