Ecouri Literare nr. 4 by Poesis Moldaviae

Ecouri Literare

Nr.4

Ecouri Literare

Nr.4

eECOURI LITERARE ANUL II NUMĂRUL IV - 2009

SCRIITORI VASLUIENI CENACLUL LITERAR POESIS MOLDAVIAE CUM NE SCRIE ROMÂNIA EPIGRAMĂ Director de onoare: Ioan Baban Redactor şef: Mihai Apostu Redactori: Luminiţa Scotnotis Andrada Leon Dorin Pînzariu Val Andreescu ecouriliterare@yahoo.com

Colaboratori : Daniel Lăcătuşu Rodica Cernea Nyna Vizireanu Fotografie: Nicolae Ginghină Tehnoredactare computerizată: M.A. Grafică: Paul Nedelcu poesis_moldaviae@yahoo.com

Ecouri Literare

Nr.4

Mihai Apostu crede că... EDITORIAL „Scrieţi băieţi, scrieţi orice numai scrieţi!” Indemnul paşoptistului Ion Heliade Radulescu de a scrie în exces provenea numai din dorinţa de a grăbi progresul literaturii româneşti. Se pare că în zilele noastre acest îndemn are efect invers pentru că maestrul, dacă ar fi să forţăm înţelesul strict al cuvântului „scrieţi” nu se referea şi la publicare !!! Se observă în jurul nostru asemenea „specimene literare” care au invadat acest teritoriu al cărţii. Şi ce este mai grav, este zgomotul făcut de aceste personaje, care, conform poveştii se ouă o mărgică, şi fac un zgomot cât un avion cu reacţie încât eclipsează valorile reale ale literaturii care îşi văd doar de creaţie. Aşa au ajuns scriitori de mâna a doua sau a treia să reprezinte un oraş, un judeţ, să se infiltreze în structurile literare, în cercurile literare, în rafturile bibliotecilor.... Şi uite aşa vom fugări generaţii de scriitori tineri, de cititori... Cum spuneam şi în editorialul din numărul trei al revistei , cred că o boală macină minţile celor care plătesc din venituri proprii, pentru a-şi vedea numele tipărit pe 1, 5, 7 cărţi. Şi atunci iar mă întreb: Pentru ce? Răspunsul îl va găsi fiecare cititor al acestui editorial în versurile publicate de Marin Sorescu în volumul “Singur printre poeţi” , Al. Macedonski - Noapte de octombrie ...şi fiecare va înţelege altceva.... Azi noapte, pe la două, visasem că-nviasem, Prin nu ştiu ce minune, nu pot să-i explic felul, Dar ştiu că mă trezisem, de-odat, şi mă sculasem, Coşciug, cavou, morminte, în urmă le lăsasem Şi mă-torceam acasă pe gânduri de la Belu. .......................................................................... Dar iată-mă acasă. Sfios bătui la uşă. Ce bine-o să le pară la toţi când m-or zări! Dar uşa se deschide şi-apare o mătuşă. - Ştiţi... eu sunt Macedonski şi locuiesc aci... - Pardon! E o greşeală! Poate pe vis-a-vis... - E imposibil, doamnă... - Vreţi alte explicaţii? - Aici am stat de-o viaţă... - Duceţi-vă la „Spaţii” -E imposibil, babo! Am cărţi şi manuscrise Lăsate-aici... şi vise... noiam, noiam de vise Şi de-amintiri de care acum mă prinde dorul... Dac-aş atinge numai covorul cu piciorul S-ar deştepta odaia vrăjită, ca în basme, S-ar umple dintr-o dată cu chipuri şi fantasme... Dar între timp bătrâna se retrăsese-un pas – Şi uşa se închide izbindu-mă în nas! Bătui la altă uşă... Dup’ o tăcere scurtă Veni să îmi deschidă un parucic cu burtă. Mă-nchin cu politeţe şi îl salut: Bonjur! Mă cheamă Macedonski...

- Fă stânga împrejur! Răcneşte el cu ciudă – că mi-ai trezit nevasta Ce baţi la ora asta?! Ce disciplină-i asta?! Gândiţi şi dumneavoastră: să laşi eternitatea, Să te întorci din moartea cea grea şi fără glas Şi când ajungi acasă să vezi posteritatea Că nu te mai cunoaşte şi-ţi dă cu uşa-n nas!

Am luat-o la întâmplare pe-un bulevard mai mare Ca un emir ce merge pierdut într-o pustie. Zăresc într-o vitrină cărţi multe şi ziare – Şi peste două clipe eram în librărie Să-mi daţi, spun vânzătoarei, un tom de Macedonski, Ce-aveţi de Macedonski mai nou? Acum, acum... Eram aşa de dornic să mă citesc postum! Nu l-am citit de-un secol, de-aceea şi insist. Dar cine-i Macedonski? - Poet. - E progresist? - E simbolist, la dânsul sunt lipsuri evidente... S-a aplecat în faţa culturii decadente... A scris mai multe piese, a scris „Thallasa” şi... - Hai spune mai departe! - „ A scris şi poezii.” Ca un nebun atuncea am izbucnit în râs. Un râs ciudat, demonic, un râs ca-n alte sfere, Şi geamurile toate vibrau precum un clopot. Se adunase lumea şi eu râdeam în hohot. Râdeam de mine însumi, de viaţa-mi scursă-n van, Râdeam că am scris versuri, că nu am fost băcan, Sau negustor, sau popă, sau mare amiral... Râdeam de mine însumi, râdeam în general, De toţi acei lunatici, flămânzi şi trenţuroşi Ce cumpără hârtie şi mor tuberculoşi, Crezând că după moarte posteritatea dreaptă O să-i cinstească veacuri de-a rândul pentru faptă. Râdeam precum beţivul care-a sorbit un deka, Ca un arab ce află că nu există Meka. Şi am ieşit afară mai vesel ca oricând... Şi am ieşit afară şi dibuind poteca Mă îndreptam spre Belu în hohote râzând... Şi-astfel azi dimineaţă m-am deşteptat plângând.

Şi totuşi Vasluiul are o activitate culturală intensă. E suficient să-i amintim pe: prozatorul Ion Gheorghe Pricop, eminescologul Theodor Codreanu sau istoricul Costin Clit din zona Huşului, să amintim de: Cristian Simionescu, Gruia Novac sau doctorul Teodorescu de la Bârlad, Marin Rotaru de la Academia Rurală “Elanul”, Petruş Andrei de la Puieşti sau Theodor Pracsiu, Ioan Baban, Dan Ravaru, Daniel Dragomirescu; şi nu în utimul rând pe majoritatea membrilor Asociaţiei Culturale Poesis Moldaviae din Vaslui, membri care se regăsesc în paginile revistei. De aceea în acest număr al revistei. peste 30 de autori vasluieni au fost puşi faţă în faţă cu alţi 30 de autori din ţară. ”Crezând că după moarte posteritatea dreaptă/O să-i cinstească veacuri de-a rândul pentru faptă...”

Ecouri Literare

Nr.4

Autori vasluieni: Lina Codreanu, Petruş Andrei, Ioan Cojocariu, Ioan Mâcnea, Corneliu Drăgan, Vasile Vecinu, Dan Barbu, Leonard Ciureanu, Constantin Ţintea, Rodica Dumitriu, Andrada Leon, Elena Barbu, Gabriela Lăcrămioara Ţintea.

Cenaclul literar “Poesis Moldaviae”: Mihai Apostu, Val Andreescu, Cătălin Afrăsinei, Luminiţa Scotnotis, Dorin Cozan, Dorin Pînzariu, Daniel Dragomirescu, Virgil Miron, Daniela Apostu, Ioan Baban, Cosmin Preda, Theodor Codreanu, Liliana Muştiuc, Florentina Fabyola Crăciun, Elena Mititelu, Costin Clit, Ioan Parfene.

Cum ne scrie România : Mihai Leonte (Moldova Nouă), Luminiţa Ciurariu (Bacău), Lelia Mossora (Iaşi), Florin Caragiu (Bucureşti), Georgeta Muscă-Oană (Galaţi), Marius Surleac (Bucureşti), Dana Banu (Târgu Mureş), Ionuţ Popa (Bucureşti), Felix Nicolau (Bucureşti), Rodica Cernea (Galaţi), Mariana Eftimie Kabbout (Galaţi), Daniel Lăcătuşu (Hunedoara), Dana Ştefana, Marin Bodea, Ionuţ Caragea, Melania Cuc, Eugen Evu, Amelia Magori (Constanţa), Felicia Feldioreanu (MünsterGermania), Marilena Apostu (Galaţi), Simina Silvia Şcladan (Suceava)

Epigramişti : Vasile Larco, George Petrone, Neculai Darie, Ioan Frenţescu, Mihai Batog Bujeniţă, Eugen Deutsch, Vasile Vajogă, Ioan Toderaşcu, Val Andreescu, Constantin Manea, Theodor Codreanu, Ion Patriche, Iaon Mititelu, Aurel Cehan, Iaon Hodaş, Ghe. Sofianu, I.E. Andrieşanu, Petru Necula, Nicolae Ginghină, Maftei Florescu, Titi Gheorghiu, Efim Tarlapan.

Pictură: Nicolae Ţintea Grafică: Paul Nedelcu

Ecouri Literare

Nr.4

Lina Codreanu Învăţătorii din cercul amintirii

(Dodeşti) Îndeosebi după Marea Unire din 1918, iar mai apoi în tot veacul al XX-lea, s-a observat o vitalizare majoră a culturii, ştiinţei şi învăţământului românesc în directă corelare cu dezvoltarea conştiinţei sociale, a dezvoltării economice, juridice, administrative, toate într-un cadru bulversat în derularea istorică de flagelul celor două războaie mondiale şi, nu în cele din urmă, a schimbării radicale de regimuri politice. E vizibilă metamorfoza conştiinţei colective de percepere a rollup învăţământului şi educaţiei asupra destinului unui popor, în speţă, asupra românilor. Poate e prea multă laudă, dar înclin să cred că sunt, totuşi, puţine, prea puţine cuvinte în care să încapă recunoştinţa urmaşilor. Să mă explic. Am în vedere, îndeosebi, efortul generaţiilor de învăţători în a se dărui pentru supravieţuirea conştiinţei intelectuale a neamului nostru, spiritul de sacrificiu asumat al celor care au fost „luminători” a zeci de generaţii din satele ori din localităţile mai mari din ţară. Profilul dascălului de la ţară este inconfundabil şi cine cunoaşte proza lui I. Slavici, a lui M. Sadoveanu sau a lui M. Preda (ca să aleg doar câte un exemplu din fiecare zonă geografică) va descoperi în personajele Popa Tanda, Domnul Trandafir sau învăţătorul Teodorescu trăsături din portretul moral al propriului învăţător. Scriitorii înşişi au pornit de la realităţile timpului lor. Viaţa aşază pe fiecare la locul cuvenit, după capacităţi, voinţă, talent sau… noroc, să zicem. Dar dacă astăzi eu şi cititorul ne întâlnim gândurile prin aceste cuvinte e pentru că fiecare am avut un învăţător care a lăsat urme de neşters în formarea şi în amintirea noastră. Oamenii aceştia n-au încrustat în memoria noastră numai cuvinte, învăţături, ci au sădit sentimente, cugetări din fiinţa lor. Cred cu adevărat că împlinirile veacului trecut, al XX-lea, au stat sub tăria acestor „luminători ai satelor”, care, prin capacitatea de dăruire onestă în a transmite învăţătură discipolilor, au crezut în rostul şi rolul lor în comunităţile săteşti. Dintr-o grăbită uitare vinovată şi omenească, până la urmă, au rămas în anonimat, prinşi doar în arhivele îngălbenite ale şcolilor. Cine le-o mai scotoci !?... Între colinele vălurite din partea stângă a văii Bârladului sunt bulucite aşezări săteşti, probabil răsfirate la începuturi, dar aglomerate astăzi în preajma centrului administrativ. Pe după câteva înălţări cutezante de pământ, vălurind între galbenul lutos şi negrul de humă, stă aşezat într-un cuib cu vedere doar înspre soare, satul Dodeşti. Pe aici m-a purtat destinul prin anii 1973-1975, când, împreună cu Theodor, am făcut mai întâi o vizitare a locurilor, unde urma să stăm doi ani şcolari, ca profesori de limba şi literatura română la şcoala satului. De la Sârbi, am trecut apa Bârladului pe podul ştirb, cu lemne strâmbe şi înnegrite, spre halta Dodeşti, apoi am luat pieptiş dealul pe-o cărăruie albicioasă pe care o zărisem încă de dincolo de Podul Bârladului, ocolind tufele spinoase de măceş şi păducel. Ajungând pe terasa îngustă de lângă pădure, am urmărit linia şoselei garnisită cu plopi, am mers domol cu ochii mai mult spre pădurea uşor obosită şi încă puţin pe marginea crângului până am zărit aşezarea, cam răsfirată şi prelungă. Am înţeles că Dodeştii era format din două sate: Tămăşeni, sat mai vechi, îndată de la şosea, şi Dodeşti, mai pe aşezătură, cu case, pare-se, mai bine gospodărite. Poate că sătenii să fi făcut deosebire între ei, dar noi n-am simţit nicio undă ironică sau invidioasă în scurta şedere acolo. Singura cunoştinţă „recomandată” era mama Vasâlca Paraschiv, o rudă a lui Theo, gospodină vrednică şi cinstită, cu o casă mică albăstruie, aşezată într-o ruptură de deal. Ne-a omenit, apoi am căutat împreună o gazdă, pe-aproape de ea, căci o găseam de mare sprijin.

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 5

Ecouri Literare N-aveam nici de unele. Poate, nici griji, astea au venit nu prea târziu. Am închiriat o casă ceva mai la vale, ai cărei stăpâni erau mutaţi la Bârlad şi veneau foarte rar la locuinţa de la ţară. Aşa că am stat în gazdă în Tămăşeni, la Vasile Dobrea, vizavi de Fierăriţa, la care stătea cu chirie altă familie de tineri profesori, Diaconu. Ne-a convenit. Eram tineri, singuri, după capul nostru. Când au început cursurile, i-am cunoscut pe viitorii colegi, oameni ai locului, aşezaţi la casele lor, liniştiţi, discreţi, cu un fel de sfiiciune tipic rurală, semn de veche deprindere morală… Astfel, am cunoscut familiile profesorilor Ionel Bucureşteanu, Eugen Sava, Tincuţa Gavrilă, Diaconu, Dumitru Luca, Teodorescu, Cristian Pântea, învăţătorii Toma Codreanu, Gavrilescu… Dacă deschid caseta amintirilor, din vatra magică a tinereţii, constat că aici, ne-a fost dat să întâlnim persoane emblematice! Trecând spre şcoală nu se putea ca privirea trecătorului să nu-i fi fost magnetizată de casa învăţătorilor Ioan şi Janeta Ionescu. O construcţie aparte, cu aspect boieresc, „altfel” arhitecturată decât casele dimprejur. O curte largă, totdeauna înverzită sub poala pomilor, cu broderii florale în tot timpul verii, cu bruma alburie din noiembrie pe vârful tufişurilor şi-al ierbii… Nu mai ştiu cum anume ne-am văzut prima oară, dar am convingerea că nu se putea să nu ne apropiem spiritual. Aveau experienţa şi capacitatea de a vedea dincolo de moment, conştiinţa că oamenii deosebiţi trebuie să se cunoască, că un fir din istoria satului se torcea şi-n casa lor. Cred că domnul Ghenuţă Coman de la Murgeni, personalitate a istoriei vasluiene, ştia de numele lui Theodor Codreanu şi ne-a chemat la familia

Nr.4 Ionescu sau, poate, tânărul suplinitor Mihai Ştefan, rudă a doamnei Janeta, ne-a înlesnit cunoaşterea… Nici nu mai are vreo importanţă. Oricum, faptul s-a întâmplat în primele săptămâni de la sosirea noastră, în firescul lucrurilor. Apoi n-am mai plecat unii din sufletul celorlalţi. Dar pe Domnul noi l-am cunoscut şi în alt fel. Prin amintirile pe care doamna nu ezita să le depene, căci domnul doar o completa cu parcimonie, insistând pe elementele de fond, mai puţin pe detalii. Cred că aşa s-au completat toată viaţa lor. Trecuţi prin vitregiile războiului (domnul a trăit cu un picior nevindecat până la sfârşitul vieţii), trecuţi prin curba de sacrificiu, rămaşi singuri şi cam neputincioşi atunci când le păşeam pragul, familia dumnealor ne-a adoptat, adică ne-a înţeles neajunsurile materiale şi sentimentale, aspiraţiile spirituale… Cum noi nu aveam măcar un televizor, vizionam împreună seriale, întreceri sportive, singurele „distracţii” ale momentului. Aveam, însă, timp să ascultăm din amintirile acestora şi să dezbatem probleme social-culturale specifice vremii. Nu erau, nu puteau fi dintre cei „aliniaţi” partidului. Atunci şi acum, cred, că acele momente confesionale ne-au fost de mare folos. Cel mai bine s-au păstrat amintirile cuceritoare despre prietenia familiei Ionescu cu dramaturgul Victor Ion Popa şi soţia sa – actriţa Maria Mohor, pe care i-au găzduit cu o nobilă deschidere sufletească. Prin anii 19351937, omul de cultură Victor Ion Popa, se afla în echipa de organizare a campaniilor monografice, alături de iniţiator – renumitul sociolog Dimitrie Gusti, de H. H. Stahl, Traian Herseni, de B. Iordan ş.a. V. I. Popa a obţinut aprobarea şi răspunderea de

a conduce personal desfăşurarea unei cercetări sociologice la Dodeşti, începută în vara anului 1935 şi terminată în 1937, unde i-a adus pe marii cercetători ai ţării. Pe scriitor îl aducea pe aceste meleaguri recunoştinţa pentru memoria bunicilor din satul Dodeşti (bunicul Gheorghe Popa a fost dascăl de biserică), unde a şi copilărit, în genere, dragostea pentru dulcea ambianţă a satului moldovenesc, rămas departe de mişcarea civilizatoare

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 6

Ecouri Literare a vremii, aşadar, speranţa de a scoate pe vechii răzeşi ai satului din starea de sărăcie şi incultură: „…iată că mă învrednicesc iarăşi a scrie în sat, aşa cum mă îndeamnă mereu inima care a rămas lipită de râpa noastră dodeşteană şi căsuţele cele de vălătuci”. Într-o aşa întreprindere socioculturală s-a înfiripat o bogată corespondenţă între V. I. Popa şi Ioan Ionescu, învăţătorul de mare probitate morală prin care conducea, în lipsă, echipa de studenţi. Învăţătorii îşi aminteau cu oarece mândrie, dar şi umor, cum, în timpul campaniei, un avion a survolat Dodeştiul atât de aproape, încât mulţi au crezut că izbucnise vreun război. Era pilotat de unul din fraţii Negrescu, dodeştean, care venise să facă fotografii din timpul lucrărilor la obiectivele socio-culturale, începute pentru binele obştii. Când noi eram la Dodeşti, învăţătorii reciteau împreună cu noi scrisorile uşor îngălbenite din caseta de corespondenţă. Pe peretele dinspre apus, în camera înaltă şi răcoroasă, „de musafiri”, unde noi înşine am fost găzduiţi, aveau înrămate portretele celor doi, Maria Mohor şi V. I. Popa, iar în albume erau multe fotografii cu secvenţe din timpul campaniei

sociologice. O dată ne-a arătat şi am discutat îndelung pe baza „Cărţii de aur”, un jurnal cu coperte groase, negre, uşor roase pe la colţuri, pe care o păstra învăţătorul Toma Codreanu şi-n care erau semnături celebre ale participanţilor la campania de cercetare. Cu aleasă mândrie ne arătau Căminul cultural, „podul mare” sau vorbeau despre inaugurarea Casei Obştei, despre echipele de surori medicale iniţiate de Maria Mohor, de fundaţia băii comunale, toate lucrate de echipele studenţeşti cu ajutorul nemijlocit al sătenilor, în frunte cu ei, dascălii satului – Janeta şi Ioan Ionescu. Ce-mi mai aduc aminte? Gestul larg şi vorba rară a domnului ori paşii repezi, mărunţi şi sfaturile necontenite ale doamnei ne-au rămas în memorie. Grădina era raiul unde nepoţii Cristina (foarte talentată, din poeziile căreia au fost publicate în revista Liceului „Cuza-Vodă”), serioasa Petronela sau năzbâtiosul Marcel, veniţi de la Piatra Neamţ, îşi petreceau vacanţele. Macii, nedisciplinaţi, care apăreau unde nu te aşteptai, tufele de bujori roşii sau „braşovencele” de sub nuc, puzderia de trifoi în care căutam firele cu patru foi aducătoare de noroc, ierburile de leac, tufele dezordonate de zmeură… În dreapta intrării, aproape de poartă – un cireş, cu tulpina înaltă şi lucioasă. Mai mare n-am văzut vreunul, nici pe-acolo, nici în altă parte.

Nr.4 Pomul magic al copiilor! Predam pe-atunci, la clasa a VII-a, pe trimestrul al treilea, taman prin mai, versurile lui Blaga: „ – Negrule, cireşule,/ Gândul rău te-mprejmuie./ Jinduiesc la taine coapte/ Guri sosite-n miez de noapte/ Om şi păsări, duhuri, fluturi,/ Nu aşteaptă să te scuturi./ Prea eşti plin de rod şi vrajă,/ Vine furul, pune-ţi strajă!! (…)” E limpede coincidenţa. Nici că se putea o mai straşnică potrivire între realitatea din grădina învăţătorului şi ficţiunea artistică din creaţia poetului. Domnu’ Ionescu a ştiut dintotdeauna că toţi copiii de după gard, adică din curtea şcolii sau de peste drum, ţinteau la cerceii pomului uriaş. Păzea cireşele până se coceau bine, cam pe la moşii de vară, apoi punea scara, aducea doi-trei băietani să-i culeagă vreo căldare, după care dădea liber să se urce şi să mănânce fiecare după cum i-i voia. Doar crengile să nu le rupă. O singură dată i-am văzut, parcă era un stol de grauri lăsaţi toamna pe crengile vreunui nuc bătrân. Şi gălăgie cât le ţinea gura, dacă nu era prea ocupată cu fructele… În bogata corespondenţă pe care o păstrăm, doamna Ionescu ne scria în 16 iulie 1992 că din cauza secetei „cireşii s-au uscat…” şi că „îmi lipseşte bunul meu soţ (şi) care a fost şi prietenul dumneavoastră…” Altădată, în martie 1987, ne scria despre urmările altei secete, ale cutremurului din 1986, care i-au afectat livada, casa şi

singurătatea: „Seceta…, de urma ei n-am făcut nimic în grădină, doar via a fost mai norocoasă, dar la cules boabele erau stafidite”. Tocmai terminase curăţenia cu ajutorul surorii şi al cumnatului şi alte greutăţi au apărut: „Au stat la Dodeşti până pe 26 august iar după aceea a venit cutremurul, care a fost nedrept cu mine: mi-a făcut mari stricăciuni la casă – plafoanele jos în trei camere, pereţii fisuraţi cum nu se mai poate”. De mult timp tânjeam după locurile apostolatului de tinereţe. Ne-a stimulat chiar „aranjamentul” primarului

de Vetrişoaia – Vasile Puiu şi organizarea acţiunii culturale „Poezia la mine acasă”,

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae”Moldaviae”- Vaslui pagina 7

Ecouri Literare

Nr.4

15 martie 2009, de către poetul Mihai Apostu, originar din sat. Când am trecut prin faţa porţii Domnului Ionescu, mi s-au lipit ochii de imaginea casei. După aproape patru decenii, am revăzut satul Dodeşti. Încetîncet derulam împreună amintirile, în timp ce coboram în sat şi revedeam locurile. Sătenii ne dădeau, ca dintotdeauna, „bună ziua!”, chiar dacă nu aveau habar cine suntem. Le răspundeam, şi, cum cunoaştem regula satelor, dădeam noi bineţe, înainte de a o face ei. Cine i-a învăţat? Din străfund de vreme, un strat moral al bunei cuviinţe… Am fost aşteptaţi cu o căldură specială, aşa am simţit-o noi, de primarul satului Victor Popa, de domnu’ profesor Bucureşteanu, de familia Grigorescu, de vechile cunoştinţe, adunate la noul Cămin cultural, apoi la Şcoala Generală „Victor Ion Popa” (Cum altfel?), unde urma să aibă loc anunţata manifestare culturală şi unde aşteptau mulţi copii, tineri, cadre didactice şi oameni ai satului. Aceeaşi, aproape aceeaşi. Noul gospodar, aflat la poartă, mă privea lung şi s-o fi gândit curios la zăbava cu care priveam casa. Nu mai fusesem pe-aici de la înmormântarea învăţătorului Ionescu, din 1982. La înmormântarea doamnei n-am ajuns, din varii motive. S-a stins în tăcere acolo unde domnul i-a cerut să rămână: „ai mei copii (Silvia şi Petrică n.n.) sunt foarte supăraţi că nu mă duc la ei. Nu pot să plec, vreau să fiu aproape de cel care mi-a fost prieten, soţ şi care mi-a spus să nu plec de aici” (1992). Şi a rămas acolo, înmormântată alături. Prin grija primarului satului, dl. Victor Popa, preotul a ţinut o slujbă de pomenire la mormântul celor doi învăţători. Noii proprietari, Valentin şi Anişoara (Paraschiv) Grigoraş, ca-ntr-un cerc al amintirii, am descoperit că sunt nepoţii mamei Vasâlca, cea care ne-a primit la venirea noastră din tinereţe, adică neamurile noastre. Grădina foarte cumpătat îngrijită mai păstrează urme din vegetaţia de altădată: aleea, nucii, salcia reîntinerită, pâlcul de vie, zmeurişul, bujorii… Am revăzut camerele, cămara (altădată împovărată cu dulceţuri şi nuci, şi struguri), soba, noptiera, unele fotografii… Aşteptam, parcă, să apară şi Domnii… Ne-au surâs… doar din poze! Proprietarul nu ascundea faptul că face lucrurile cu mare răspundere că, din locul unde sunt înmormântaţi foştii stăpâni, domnii, se vede direct acasă şi le-ar face mustrător cu mâna dacă n-ar face cinste locului. Multe ar fi de scris, dar mai adaug, cât se poate de important şi simplu pentru neuitare: Ioan Ionescu (1910-1982) şi Janeta Ionescu (1905-1999) – învăţători ai satului Dodeşti din veacul XX .

Între prietene

Lupta anticorupţie

- În ziua-n care ne-am luat, Pe veci iubire mi-a jurat... - Şi-atunci de ce-i aşa ostil? - Păi, ne-am luat pe-ntâi april!

Corupţia, în toată ţara, Se pedepseşte-atât de dur, Încât se simt corupţii, vara, Cu sula-n... Coasta de azur..

Ioan Toderaşcu

Epitaf

Constantin Manea

Aici zace Maricaru, Umorist de la Vaslui, Ce-a avut talent cu caru’... Însă nu era al lui! Ion A. Angheluş

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală Poesis Moldaviae - Vaslui

pagina 8

Ecouri Literare

Petruş Petruş ANDREI Cum dorm statui în trupul alb din munte Cum dorm statui în trupul alb din munte Aşa-şi fac somnu-n inimă şi minte Idei fluide, calde simţăminte Din care însa vor muri prea multe Ca florile ce, neavînd lumină, Se ofilesc şi-alunecă-n uitare, Cînd n-are cer şi soare cînd nu are Nici dragostea nu creşte în grădină. Săraci sîntem, săracă-i fantezia De nu se-aprind pe cerul nostru stele Şi cu-al ei glas nu ne trezeşte-o muză. De mi-i săracă astăzi poezia, Nu-i vina mea ci-a dragostelor mele Iar versul meu nu laudă ci-acuză.

Ora astrală Un cer de opiu sub obrazul lunii, O muzică-mpietrită între sfere Şi-n cerul nalt, ecoul rugăciunii Însufleţeşte lumea de mistere. În Univers se naşte Armonia Iar melodia simplă şi solară Alungă, pentr-un timp, melancolia Şi veşniceşte clipa solitară. E clipa-n care-apar pe lume zeii Şi se aude-a stelelor rumoare, Cînd se patrunde-n inima ideii Iar sufletu-i gătit de sărbătoare.

Nr.4 Să zbori înalt sub zările albastre Şi să te-ntorci ţinînd o rază-n mînă, Ea e-n deşertul existenţei noastre Ca o promisiune de fîntînă. Cînd anii-şi dau de pe aripi polenul Şi noi intrăm în era selenară, Cum dintr-un cîntec va trăi refrenul, Vom dăinui prin clipa cea solară.

Dorinţă (inedit)

De-mi plouă, de o vrementruna, Şi sunt atât de otrăvit, Nu-i că, în nori, se-ascunde luna Ci că aici nu-i de trait. Şi, de un timp, de-mi bate vântul Şi nu-şi ia zborul nici un cânt, Nu-i că mi-a sărăcit cuvântul Ci că sunt toate la pământ. De la un timp, se-nchide cerul Dar viaţa-mi pare tot mai grea Că florile-mi îngheţă gerul Şi moartea vine să mă ia. Dar când voi trece de furtună Pornind pe drumul nesfârşit Aş vrea... să mai trăiesc o lună Ca să mă bucur... c-am murit. 24.10.09 Vetrişoaia (pentru Ecouri Literare)

Aceasta oră e binevenită Cînd liniştea din noi, la suprafaţă, De freamătul adîncului se-agită Ca să creeze, din neant, iar viaţă. Soluţie Să faci un munte şi să-i dai un nume, Să simţi cum ochiul tău ce-i mort învie, Să laşi în urma ta o altă lume Născută din extaz şi agonie.

Fiind la mare supărare, Bătrânul tată s-a gândit Că fiu-i stofă bună are, Dar pân’acum...n-a fost croit!

Petru Necula

Ioan

COJOCARIU Junica şcolăriţă O junică alintată De stăpâni după o boală, Găsind poarta descuiată A intrat şi ea la şcoală. Şi-a-nceput pe loc să pască De pe margine urzici, Troscot, nalbă, rostopască Şi ce mai găsea pe-aici. În recreaţie joiana Se juca….cu fiecare Că de-un timp avea sărmana, Număr de-nmatriculare. După patru ani de “studiu”, Ca un semn de pregătire, A primit, ca un preludiu, Diploma de absolvire. Morala : Cazul relatat de noi Singular vreau să rămână : Dar cum ştim, mai sunt şi boi. Cu patalama la mână!...

“Necazurile” medicinei Orice boală medicina O extirpă lăudabil, Doar ciubucul, bată-l vina, E microbul incurabil. Ioan Hodaş Concluzie Cu o frumuşică doamnă Duc o luptă îndârjită; De-oi mai duce-o pân’la toamnă, Ori sunt prost, ori ea-i cinstită! Constantin Manea

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 9

Ecouri Literare

Nr.4

Ioan Mâcnea

Corneliu

Ea işi aducea aminte

Drăgan

De celebratul Leu,

Noapte în rond Pe buze simt sărutul Frunzelor prosternându-se În rafale de vânt. În mâini ţin ca pe un ireal Nor nostalgic Umbra arborilor goi Din care şi păsările au zburat Prin limbă gust trădarea, Prin văz ca-ntr-un somn treaz, mut din cer către zi În carul mic şi-n carul mare Cometele şi astrele.

Nu mă lăsa afară Plâng oasele goale Sub mersul meu, Oasele pierdute. Nu mă lăsa afară, Iubita mea. Prin uşă a intrat întunericul Impenetrabil Şi-a luat calea cenuşei. Sunt tot o insomnie, Nu mă lăsa afară, Fă-mă să cred că Totul nu-i decât o amăgire.

(debut)

Final american atât de aproape de cer încât mă dureau palmele de marea întindere plată de mulţii ochi dalmaţieni desprinşi în afară-şi de răsfiratele limbi cameleonice desprinse din gură de atâtea şi atâtea dorinţe scoapte.

Firesc de puii din Mare, De mâna Voinicului oacheş, De înserarea tăcută, Acel “draga mea”, Tainicul legănat de sân, Muzica nunţii ei Şi timpul de sare. Ea era înfricoşată. Şi se lăsa sărutată Şi se lasă sângerată

atât de mic în labirintul iubiriiacea frică primară secându-mi sărutul acele zile ale deplângerii amare acel chip...chip peste chip... cine mai ştie... noi doi ramăsesem o enigmă imaginară căntată la multele mese prea pline şi plate rămăsesem un vis pe cerul mototol şi rotund întâlnit parcă în benzile cu desene animate.

De gura sa.

De amintire cântec la vederea fetei cu chip de albastru şi ochiul de astru, cântec cu vedere de cer şi suflet de mile - a se citi în vocale când vă sărutaţi-

Forme Ea îşi aducea aminte Cana cu ceai instant,

Privesc în univers

Pâinea despicată-n două,

Plânge un copil Când clopotele sună Venirea ta din cer, Doamne. Amurgul e aproape, Copilul se uită, Nu-i place întunericul, Se uită pe cer şi luna-l alintă, Copilul râde, Visează comori.

Păcăliciul rupt în copilărie, Roasa pălărie a bunicului tata, Strângerea, Sărutul din Lună, Iubirea de El, Şi Marea. Grafică de Paul Nedelcu

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” Vaslui pagina 10

Ecouri Literare

Nr.4

Vasile Vecinu O perioadă foarte mare de timp (peste 3 decenii), Vaslile Vecinu a fost “calul de bătaie” pentru epigramiştii vasluieni. Spuneam în anii trecuţi că dacă Vasile Vecinu nu ar fi existat, el trebuia inventat pentru a crea liantul pentru unii colegi de poezie. Redau doar câteva amintiri din “memoria hârtiei” din vremea când V.V. aniversa împlinirea celor 50 de ani de existenţă. Anul acesta a împlinit 60 de ani şi ceva parcă s-a rupt din romantismul vremurilor trecute, parcă am îmbătrânit cu toţii şi nu mai avem timp şi chef de boemă. (M.A.)

V. V. parafrazând pe Richelieu

Vasile la 50 de ani

Părere pesimistă

Aşa sunt eu, o ştie oricine Şi cum o duc? O ştie Dumnezeu, Că binele ce-l fac, îmi iese sigur, rău Şi dacă fac un rău, nici acela nu-l fac bine.

Lui Vasile de o vreme Nu ştiu din ce cauză Maşina de scris îi bate Numai…andropauză.

Nu cred să aibă multe zile Tot ce-i creat de mântuială: Natura, ţara şi Vasile În starea lor catastrofală.

Ioan Mititelu

Mihai Apostu

Nicolae Ginghină

Transfigurare Ţi-am trimis în iscoadă umbra transfigurată-n poem, dar ai grijă de ochi să nu-i tulburi: fug visele Printre degete te văd crescând, descrescând încât celulele tale mă urmăresc ca pe un serial transmis în clipa asta prin umbra unei frunze gata să ajungă în altă constelaţie. Nedorind să te tulbur mă uit bine la tine, mă uit în ochii tăi cât se poate de limpede, mă uit cu toate literele, ba printre respirări pot stăpâni chiar jocurile tale viitoare Nu-i aşa că ţi-am trimis umbra de copil la tine.

Cugetare Cu un glas cuprins de tremur Zise V.V, unei femei: „Nu de moarte mă cutremur, Ci de vecinicia ei!„

Ion Emil Andriesanu

Dacă n-ai respira aş fi statuie-n ochii tăi. Şi cât am pregătit această umbră!

Poemul amânării Niciodată nu mi s-a întâmplat să tărăgănez un răspuns, să mă uit atât de timid şi sincer să cred copilăria frica de care nu mă pot despărţi. Trebuia să privesc semnul de întregit cântecul chiar dacă voi trece în inerţia golului ciudat. Despre noi ce vrem ştim ce ştim. Poezia impresionează uimind bucuriile. De departe văd cât de tari sunt românii când noi ascunşi tăcem, ne separăm cu numele unindu-ne cu limba.

Remember la vedere - după Dero Milioane de fire reversul stelar. Posibil începutul din sfârşit întinderea Marelui Zero tentacular. Stea clipitoare inima în joc de atomi. Venirea mea naşterea. Trecerea segmentat mă-ncercuie cât închid ochii până nu-i deschid.

Unii cred indiferenţa răbdare, eu poate aşteptare. Dacă nu crapă grija obrazul se îngroaşă sălbăticind carnea. Trag după mine anii şi umbra mă ţine din cealaltă parte a sensului neunindu-se nu se urăsc. Altceva-i cu imaginaţia de încep cu fleacuri amânând repetabilul somn în gol de zi în plină noapte. În jur nervi trecători. Deasupra nori şi stele. Dinăuntru inima stârneşte ochii Şi invers în apele mele Îmi spăl păcatele imaginare. Originală trece amintirea poveste. Minune dumnezeiască pomană Pentru fraieri.

Vasile Dactilograf Îi spuse junei ce suspină Cu sublimă nonşalanţă: „Te bat îndată la maşină, Că în rest…nici o speranţă!”

Ion Emil Andriesanu

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 11

Ecouri Literare

Dan Barbu

Nr.4 Amăgită gură amară Seară de fiere Prin iatacuri de miere.

Clipă de înserare La tribuna frunzei stau Destule omizi Ce deraiază istoria în ziua De probajeni. În urma unei dâre de sânge Un pelican îşi cască Lehamitea.

Tablou cu orbi Prin opaiţul acestui Sfârşit – început de veac Se zăreşte rugăciunea Vechilor mărăcini. Mirosind a ochi de mireasă Corbii urzică amiaza lacrimei. Dealuri mângâiate de amiezi Îşi scârţie clătineala Peste o zi de marţi.

Eu păstrez timpul Demult am uitat să plâng Pe silabele unei duminici Nici păsările nu mai şterg Lacrimile sângelui. Gândacii ca nişte parabole Triste incendiază obiceiuri Bucurând uitarile Cu drumuri mai lungi. Şi totuşi eu am să pastrez Sângele, chiar dacă astăzi Plouă şi otava oceanelor A intrat în mine.

Prin desculţa amiază Ca o iapă deşălată Poporul meu, mereu Potcovit, mereu istovit, Mereu orb, duce floarea soarelui, într-un cântec Tare ciudat, Jumătate vechime Şi cealaltă coşcovită,

Quadriga teiului în toamnă Ochi– deochi, din tine creşte înserarea Frunzei rotunjite în zvâcniri de zori, Dincolo de mine arămeşte zarea Inimilor, streşini ce nuntesc prin tei

Leonard Ciureanu Ornicul drumului Mişcă-al drumului ornic Inima albastră Acul de ceasornic Crudă absenţa noastră. Drumul să ne fie scut Firmamentul înstelat Te străpungă un început Ce cu drag tu l-ai săpat.

există-mă iubito am ajutat umbrele la greu am făcut bine şi am văzut şi eu numai rău fluşturatic mereu spânzurat în crengi negre de gânduri Da Michelangelo, Francesco Petrarca, Ludovic Ariosto Susţin pe gheb povara visurilor acre cernit mă cheltui prin pustie.

Elogiul drumului Animalul a murit demult chiar printre bucăţi de drumuri Domnule Democrit din Abdera. Cine să mă aibă chip? Algebra drumurilor îşi deschide paginile în degetele cuvintelor Oare să-şi fi scos ochii ca să poată gândi Democrit? Şi de ce oare?

Curând alt drum iau în spinări de vise M ă-n j u n gh i e m emo ri a, L-ai săpat cu multă iubire tăcerea, uitarea Şi cu chinul foarte greu Vrăbiile îmi ciugulesc din Chiar şi cu deznădejde , neîmplinire Făcând naveta între ţărână şi cer mereu palma inimii bucăţele de materie şi spirit. Biciuiască-te iubirea, dorul albastru Se deşiră-n sânge lucruri al iubitei tale lângă colibe. Să se arate în trezire Trăiesc între forme Pe spinarea dâmbului şi pân’ la vale Apa sărată din căuşul pălmii de iubire. descompuse. Toate acestea ar trebui să poarte un nume pe care din Povara cefei mele gând în gând unii îl mai Susţin şi eu Domnule Michelangelo pe poreclesc drum. gheb povara drumurilor, detractorilor. (din volumul “Momentul Peniţa dorului de tine iubito se scurgea de nebunie şi lumină”, ed. în carnea hârtiei Fac bine şi văd rău prin vinele timpului Opera Magna, 2009) mă scurg

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 12

Ecouri Literare

Nr.4

Aşa a fost... Ce va mai fi ?

Lansare de carte

Cenaclul literar “Poesis Moldaviae” este un produs sută la sută al Asociaţiei Culturale “Poesis Moldaviae”. În data de 3 iunie 2007, un grup de scriitori au hotarât să infiinţeze cenaclul cu acelaşi nume, din dorinţa de a continua activitatea culturală sub egida asociaţiei nou înfiinţată. Am reuşit atunci sa “reactivez” o parte din scriitorii vasluieni care refuzau să se implice în activitatea culturală anterioară. Astfel Ioan Baban, Nicolae Ginghina, Catălin Afrasinei, Val Andreescu, Luminţa Scotnotis, Liliana Muştiuc, Elena Mititelu, Daniel Dragomirescu, Mihai Apostu si alţi câţiva au devenit membrii fondatori ai celui mai tânăr şi “controversat” cenaclu. De ce controversat? Pentru că există. Şi să nu dezminţim, suntem români şi trebuie să privim cu suspiciune când un alt român construieşte ceva. Pas cu pas cenaclul a reuşit, până la data când scriu acest articol, să adune în palmares 50 de şedinţe ordinare şi 6 şedinţe extraordinare. Printre cele 6 şedinţe extraordinare amintim întâlnirile de la Centrul Cultural “Ştefan Ciobotăraşu” din comuna Lipovăţ, întâlnirea scriitorilor cu cititorii de la Caminul Cultural “V.I.Popa” din comuna Dodeşti, întâlnirile de la Căminul Cultural “Vizită de lucru” la şcoala “V.I.Popa” Dodeşti “Mihai Eminescu” din comuna Oşeşti, la Căminul Cultural “Ion Creangă” din Chirceşti, etc . Din totalul de 28 de membri înscrişi, prezenţa la şe-dinţele de cenaclu este de 13 - 15 scriitori, astfel că atmosfera este tot timpul animată. În această perioadă, o parte dintre colegi au tipărit volume de autor şi le-au lansat şi în cadrul întâlnirilor din cenaclu şi alături de colegii de cenaclu. Astfel, Luminţa Scotnotis a tipărit 2 volume, Val Andreescu 2 volume, Ioan Baban 2 volume, Elena Mititelu 1 volum, Florentina Fabiola Craciun 1 volum, Liliana Muştiuc un volum Rodica Dumitriu (membră corespondentă) 1 volum. Dar cea mai mare realizare a cenaclului literar “Poesis Moldaviae” este revista “Ecouri Literare”, ajunsă la număAlături de colegi de poezie din Galaţi - în centrul vasluiului rul 4. E mult? E puţin? Aşa a fost… Ce va mai (M.A.) fi...?

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 13

Ecouri Literare

Nr.4

LUMINIŢA SCOTNOTIS Iubire fără glas

O LUME A SUBLIMULUI, A MEDITAŢIEI

Sub paşii fostelor visări, sărutul tău atins de jar, iubire fără glas, ecou din munţi de sare, a dragostei cianură eu îţi promit că beau de mai sărut o dată a ta gură de foc. Ecou adânc din ape, iubire fără glas, căci nu mi-ai înţeles pământul ars de soare.

Pentru a observa realitatea prezentă în poeziile Luminiţei Scotnotis trebuie doar să recunoaştem că ne regăsim în multe poezii din volum. Am încercat acest sentiment al zăbovirii asupra cuvântului şi o felicit pentru universul magic pe care l-a creat. Poeta surprinde prin profunzime şi claritate. Cuvintele sunt simple, dar măiestria cu care sunt zidite în poem trimite cititorul întro lume a sublimului, a meditaţiei.

Pe-al tandrului liman o umbră rece doarme; în semn de mulţumire zideşte-mă în ea şi n-am să te doresc, şi n-am să-ţi spun adio, doar am să beau cianura să nu te mai zăresc. Fiori subţiri şi reci vin fără de păcat; în carnea mea rugina a început să-şi curgă dezlănţuind furtună, un drum spre alt decor... cuvinte încâlcite mărturisindu-mi vina. Pe-ceeaşi cale n-am să-ţi mai cer să mergi; picioarele-n zadar pe drumuri te mai poartă, clădeşte-ţi un folos melodios de viaţă, nu mai grăbi spre mine a umbrelor iscoade. Singurătatea mea... prinţesă printre zodii... norocul ei e mare că am un spaţiu mut. Nu mă sperii de ea că-n timpul curs în mine un calm de început miroase a ape limpezi. De mai sărut o dată a ta gură de foc eu îţi promit că beau a dragostei cianură.

Mi-e dor Nu mai încap în plânsul meu, Rămas-am rece pe vecie... Cad ochii dezlipiţi de tâmple În iarna lungă şi pustie. Se dau de-a dura prin zăpadă Jucându-se ca doi copii Alunecând pe derdeluşul Tăcutelor amiezi târzii. De plâns cu râs în hohote, De simţăminte slobode... Cu Polul-Nord căzut pe cap Nici primăvară nu mă vede, Nici zâmbetul nu mi-l încap Şi iată viaţa cum mă pierde. Nu mai încap în plânsul meu, Rămas-am rece pe vecie... Mi-e dor de mine şi mi-e greu Fără de-această nebunie.

Descurcându-se la fel de bine atât în versul clasic, dar şi în versul alb, autoarea reuşeşte pe parcursul volumului să prezinte un discurs liric clar, aducând cititorului idei bine închegate, şi largi subiecte pentru meditaţii ulterioare. Faţă de volumul de debut „Trandafirul negru” se observă un salt calitativ şi o nouă viziune poetică. Versificarea albă, împletirea versurilor scurte cu cele lungi subliniază maturitatea pe care o afişeză autoarea. Prezenţa eu-lui liric se observă aproape în orice poezie chiar dacă Luminiţa Scotnotis, intenţionat sau nu încearcă să îşi ascundă eul în personaje multiple. Poeziile sunt calde, sunt pline de mesaj cu toate că de multe ori ideile sunt pline de tragism. Cu volumul „Crustă de gheaţă” Luminiţa Scotnotis confirmă şi continuă ascensiunea spre marea poezie. Lansare de carte “Crustă de gheaţă” (M.A.)

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” Vaslui pagina 14

Ecouri Literare

Nr.4

Val Andreescu BALADA FRUNZELOR Frunze galbene de toamnă, Leneşe impertinente, Ne îngroapă scumpă doamnă, Sub un val de sentimente. Vin fiori şi ne condamnă, Cu-ale lor rate scadente, Ca şi ... Frunzele de toamnă, Leneşe, impertinente. Patimi şi... Resentimente, Visele-s sfărmate doamnă, Leneşe, impertinente, Ca şi frunzele de tomnă.

Crezi că ţin ... o veşnnicie! Dar se trec topite-n soare, Fulgurantă bucurie, Roua lacrimei stelare, Ca iubirea-i... trecătoare!

“RONDELUL” POEŢILOR

“Trăirile artistice autentice presupun sine qua non o îngemănare a s pi ri t u l u i ş i a s e n t i m en t el o r, asemănătoare arderilor din cuptoarele alchimiştilor având ca ideal aurul frumuseţii supreme şi clocotul atotbiruitor al elixirului vieţii eterne. Chiar dacă în aparenţă, ar exista o “specializare” a creatorilor, ea rămâne desigur, pur formală. Nostalgia formelor perfecte, din orizontul divin din care au descins sufletele noastre şi a cărui amintire poate fi resuscitată

Hristoase sfinte împărate, Tu blând judecător şi bun, Poeţii-s sfinţii cu păcate Dar iartă-i când nu ştiu ce spun!

De vrei le-nchide a lor gură Spre-a nu putea bea vinul bun Căci mai ales la băutură Vine-o iarnă şi ...ne-ndeamnă Poeţii nu prea ştiu ce spun!

Bifând fericiri...recente, Ce-au ajuns frunze de toamnă Tu lasă-le numai ciorchinul, Din struguri nu ajungi nebun, Leneşe, impertinente. Azi, demult ieşit din... Toamnă, Când cu alb vremea mănseamnă, Vin femei... Puţin decente, Leneşe, impertinente... Ca şi frunzele de toamnă.

ROUA Cu picioarele... n-atinge Roua... Lacrimă stelară: Ci cu inima-ţi de frige, Şi săruţi ... Steaua polară! Clipa de Soare-răsare; Iei c-o mănă, cu-amândouă, Plânse lacrime stelare, Diamante mici de rouă... Vei avea-n rară montură, Sper, la mâinile-amâdouă, Diamante mici de rouă, Lacrimi de iubire...pură...

Să scrie treji mai dă-le chinul Fără cafele, “muze” şi tutun... Dar iartă-i când nu ştiu ce spun!

SPRE COLŢURILE STELARE Aştept în toamna-mi puţină să plouă ploaie deplină cu raze de caldă lumină ca iubirea să vină pe singurătatea-mi virgină.

Ca un fluture-oarecare pe-aripi cu visare s-aprindă geana de zare cu zbor năvalnic sau lent mereu în urcare pe firmament spre colţuri stelare şi ne-nsingurare.

doar de creatorii din lumea artelor este un bun comun al tuturor acestora. Iar capacitatea de redare a stărilor de spirit izvorâte din nobila nostalgie, rămâne cea mai desăvârşită măsură a talentului, idiferent de modalităţile sale de concretizare. De aceea mi se pare foarte firesc să întâlnim la Val Andreescu alături de scânteierile de umor din volumele colective, dar mai ales din veselia... la care ne invită în compania “Calului cu potcoave roz” o altă faţetă diamantină a personalităţii sale artistice. De data aceasta ne transmite “fiorii zborului tandru”, aşa cum se cheama ultimul său volum de versuri. S-a spus de multe ori, convingător sau nu, că titlul unei cărţi este cel mai concis rezumat al sau. În cazul volumului de faţă, afirmaţia de mai sus capătă o valoare axiomatică. Citind şi trăind versurile suntem într-adevăr străbătuţi de fiori, avem senzaţia zborului din vis, fiind întru totul învăluiţi de tandreţe...” Dan Ravaru (“Cuvânt înainte” la volumul “Fiorii zborului tandru”)

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” Vaslui pagina 15

Ecouri Literare

Nr.4

Mihai Apostu SCRISOARE DIN SUD Vin pescăruşii dimineaţa devreme şi ţipă în fereastră o melodie antică. Parcă e un lied, parcă e o simfonie bethoveniană îmbrăcată în frunze îngălbenite

aruncate în valurile mării. Acum înţeleg că vântul este un organism viu. Nu se mai poartă deloc cuvântul “iubită”, au dispărut ghioceii, serenadele, bileţele de dragoste… sau poate tu nu ai auzit de generaţia punct ro. Aşa că fii liniştită iubito soarele rasare tot de undeva

în această muncă sisifică?

Poemul suferă de claustrofobie din partea estică a oraşului, Oamenii încă respiră şi-s vii. evadând deodată în toate punctele Totul este conform genezei. cardinale S-a schimbat pe moment volatilizându-se. doar regula, doar nuanţa. Eu dezbrac salopeta de Despre poet numai de bine. Aproape ca despre morţi. pe creierul mic, mă afund în mulţime şi cumpăr garoafe PERPETUUM într-o seară de luni. Mă întreb dacă-s adevărat sau vis împlinit al altui Eu din altă lume. Poate sunt vis de Neanderthal sau visul primei celule! Mâine poate aş fi vis de copac sau simplu vis de apă, dar hainele ce visele

SUPĂRARE

Sunt supărat că n-am văzut Parisul şi plâng pe rând le îmbracă la piramide îndelung şi strâng semnături mă obligă să fiu trist pentru izgonirea mea când Platon îmi şi să tac. explică seara visul, din cetate. Surzi şi orbi fac plinul efemeridele Prin moarte mă fac să plâng. la candelă, eu mă voi trezi dau foc la tămâie Şi iar voi fi celulă. Cu diavolul şi-şi atârnă joc şah pe înserate, crucifixuri de gât. cu sfinţii mă îmbăt FABRICA DE de necrezut S-ar putea POEME să ne facem bagajele – piciorul drept l-am aşezat pe Marte spune fantoma Îmi trag salopeta iar stângul pe un sor depărtându-se peste creierul mic abia văzut. în faţa bancului de lucru A4 în vârful picioarelor, depărtându-se Peniţa trei Alăturea de zei, în acordurile lângă peniţa şapte de înţelepţi şi idoli aşezate în formă de daltă ultimului recital iar mă retrag de cocoşi. desprind cuvintele. în ultimul pahar, Unde să plecăm iar luna ca un martor Printre balastul aşa de dimineaţă ? lângă poli aruncat din nacelă Toate exilurile sunt îmi luminează ţipă vocalele, ocupate, trupul solitar. ţipă consoanele… sunt astupate de paşii Ce mai contează celor de ieri. PLOAIE

APROAPE DE EXIL Sunt trei zile la rând de când mă întorc acasă de gât cu fantoma poemului perfect. Vecinii nu acceptă ideea că trăiesc alături de ei

ABSTRACTĂ CĂLĂTORIE La haina mea de gală am câini în loc de nasturi, Cămaşa-i o câmpie pantofii sunt de stâncă şi vreau să merg la balul adolescenţei mele cu feminina mea din cioburi de oglindă. Însângerat, lovit de harfe milenare, îmi iau bilet spre haos şi plec în nemurire – cu haina mea, cu câinii mei şi harfa, cu feminina mea ucisă de iubire.

Oraşul îşi clăteşte faţada cu această ploaie siderală când eu derulez sub picioare strada într-o călătorie subliminală. E rece în suflet, e cald în decor fetele plimbă parfumuri discrete, soarele apare subtil sub un nor lăsând pe planetă amprente. E sfârşit de lună, sfârşit de an, inventarul este aproape gata, ploaia cade tangenţial în van spălând strada şi zorii şi fata.

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” Vaslui pagina 16

Ecouri Literare

Cătălin Afrăsinei Carpe diem îţi dăruiesc viaţa ca pe o bomboană de ciocolată carpe diem ziceau latinii şi profesoara de literatură la ţară iarna are măreţia ei dragostea la plus un grad în termometrul multicolor de la pol pare o vedenie ce a intrat pe fereastră dezgheţând particulele de ger şi de gheaţă. Ciocolata e un semn al păcatului frigul stelelor preschimbă lumea într-o imensă statuie amirosind a mireasă şi a gutuie. Lumina de aur a amurgului te naşte printre ruinurile lumii o ruină e lumea maică-ta se schimbă cu tine alunecând pe gheţuri polare într-o sanie melancolică trasă de reni preistorici de dincolo de lumi venind printre ruinele lumii.

Alfabetul morse poetul îşi scria versurile în alfabetul morse

norii erau imenşi vulturi albaştri ducând în ciocurile lor fildeşii de aur ca pe năprasnice amintiri despre viitor

va fi mai întâi un cer nou şi el va scoate la iveală sentimentele pietrificate

ale camarazilor învinşi în suprema încercare de a preschimba întunericul şi lumina îngheţată pe retină de mii şi mii de ani numai că alfabetul morse a fost îngropat în piramida uitării înălţându-se sublim din pietrele înşirate pe străzile din oraşul meu.

Nr.4

Constantin Ţintea Ah, femeile! Migrena de astăzi mi se trage de la…ah, da, desigur, îmi amintesc; totul a pornit de ieri după-amiază, când… O ploaie torenţială mă fugărise sub streşina unei clădiri, pe a cărei uşă trona un afiş pe care scria: Simpozion cu tema ”Femeia este viitorul omenirii”, organizat de catre Asociatia Profemina. Intrarea liberă. Ud leoarcă şi cu gândul că în timp ce mă voi usca, voi mai descifra ceva din veşnica şi fascinanta enigmă “FEMEIA”, am intrat într-o sală imensă unde dintr-o privire mi-am dat seama că picasem acolo ca ţânţarii din bucataria mea, în oala cu mâncare neacoperită. Eram singurul bărbat din sală, aşa că toţi ochii , majoritatea întrebatori, erau aţintiţi asupra mea. Asta e ! – mi-am spus - sunt pe val - şi ca să mi se confirme gândul, deşteapta doamnă care vorbea în faţa frumoaselor doamne, a zis: ” În încheiere” – pesemne că ajunsesem la spartul taclalelor - “pentru că în sală se află un bărbat curajos” – desigur, de mine era vorba, aşa că mi-am îndreptat şalele ca să par precum Hercule în mijlocul amazoanelor – “voi cita câteva perle pline de înţelepciune: bărbaţii trebuie să se comporte cu femeile precum cu ouăle”. Femeia asta mă ducea cu gândul la cu câtă grijă m-am comportat eu, când am scos din frigider singurul ou pe care-l aveam, într-o dimineaţă când îmi ghiorăiau maţele de foame. “De ce”? ţipă tânara femeie, trezindu-mă din reverie, ”Pentru că faţă de bărbat “ – ei, da, comentez în sinea mea, bine că există acest umanoid net inferior lor, faţă de care se pot raporta – “femeia are intuiţie, nu se bărbereşte în fiecare zi, se poate îmbrăca în roz, are mai multe părţi erogene, alăptează” cu alea, alea, da, dar cu alăptatul nu… de parcă dacă ar avea şi bărbaţii cu ce, n-ar face-o? îmi venea să-i spun. Apoi, după înşiruirea interminabilă, chiar atunci când mă credeam scăpat neşifonat, deşteapta doamnă, care-mi captase atenţia – nu ţin minte de ce, ori din cauza ideilor sale strălucite ori din cauza decolteului - a întins mâna acuzator spre mine şi a spus: “ Bărbatul nu este reprezentantul sexului urât, ci oribil. Întotdeauna rolul de zâne l-au avut femeile iar zgripţuroaicele erau de fapt travestiţi. O femeie cu o pălărie de paie are aerul unei starlete, pe cand bărbaţii parcă ar fi cultivatori de barabule”.

. În timp ce ieşeam ca o curcă plouată , în sală răsuna sloganul rostit cu îndârjire de zecile de voci: ”Femeia este viitorul omenirii!, Femeia este viitorul omenirii!” Afară, m-am întâlnt cu un amic căruia pe nerăsuflate i-am povestit despre simpozion şi despre ce ne aşteaptă în viitor… - Bine, bine, dar văd că te-a afectat tare chestia asta… - Mai mult, sunt chiar speriat şi te asigur că-mi voi lua măsuri de precauţie, i-am zis hotărât. Ce măsuri de precauţie? m-a întrebat amicul. Păi, primul pas, îmi voi schimba sexul... Hi, ho, hi! Bine, bine, uite o iau în serios, îţi respect hotărârea, dar primul pas îl vom face spre crâşmă, mi-a spus amicul, unde trebuie să lămurim nişte detalii, mai ales că nevastă-ta va deveni lesbiană, nepoţii tăi vor avea trei bunice, tu vei deveni o femeie neîntrebată la cât de urât eşti, iar eu pe nedrept voi fi acuzat de adulter şi dacă aşa vrei, să ştii că nu te-aş putea suporta în ruptul capului îmbrăcat în roz... Asta a fost, m-am lecuit. Au, nu ... migrena mă-sii!

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” Vaslui pagina 17

Ecouri Literare

Dorin Cozan

Nr.4 Câştigător al concursului de debut literar “Uni Credit Ţiriac”, iniţiat de Asociaţia culturală “Catalist” în colaborare cu editura “Humanitas”. Lucrarea premiată la secţiunea proză “Apocalipsa după Vaslui” si va fi lansată în noiembrie, la Târgul Internaţional de Carte “Gaudeamus”

Odă aligatorului Pace ţie, aligatorule, care te bălăceşti în apa rece şi lucie, la umbra sicomorului! Pace ţie, care ştii să priveşti deopotrivă tremurul libelulei şi înaintarea braconierului cu plasa în gură! De la răsărit la apus, de-a lungul şi de-a latul nesfârşitelor ape, tu împărăţeşti fără milă. Fălcile tale sunt mai tari decât zidurile Ierihonului şi coada ta mai năpraznică decât spada arhanghelului! Tu ai ucis milioane şi milioane de vietăţi, de la răsărit la apus, de-a lungul şi de-a latul nesfârşitelor ape. Tu eşti călăul marelui arcaş Iusuf Ali Rashid Mahmoud von Terapont, tu ai rupt bluziţa şi oscioarele fecioarei Isabelle Ecaterine din Pompadour, iertată fie dragostea lor imprudentă! Dacă nu ţie, care cunoşti dedesubturile apei şi meandrele concretului, cui să mă închin? Cui să-i aştern la picioare acest trandafir alb? Şi acest trup de fildeş, precum clapele unui pian? Iată, mă scufund ca o casetă bătută cu smarald, rubine şi hrisolyt, şi nimeni nu-mi astupă gura ca unui nebun Ca o lipitoare întinsă pe garduri cu rozmarin am supt vorbele lui: Nu există pace în Terapont! Nu există pace în Terapont! Nu există dragoste! Nu există dragoste! au grăit statuile din Pompadour Nu există adevăr ! Nu există adevăr! au şuierat găurile de şarpe din asfalt Nu există tandreţe! Nu există tandreţe! au sângerat pietrele Dar ce există, ce există? am zis, cu trupul întins înaintea aligatorului, cu faţa în cerculeţele apei Atunci, în luciul acelei sticle, din marea grădină a Domnului, dintre grămada de animale, fiul meu m-a tras de mânecă şi a zis: - Aia, aia!

Dorin Pînzariu RUGĂCIUNE LA MIEZUL NOPŢII M-aş arunca în negura uitării Să simt cum veşnicia-mi intră-n suflet. Te caut , Doamne, să-ţi iau coroana de spini, Ca să mi-o pun drept pedeapsă Pentru fărădelegile mele. Mi-aş arde mâna în focul inimii tale Sau mi-aş topi ochii cu raze de tristeţe. m-aş lovi cu capul de crucea ignoranţei şi mi-aş bate cuie de amor în inima însângerată de cuţitul satanic. Lasă-mă , Doamne, să mă scald În lacrimile suferinţei tale, Să spăl păcatele care mă ucid! Lasă-mă, Doamne, să beau în locul tău veninul,

Să-ndur scuipatul şi batjocurile ingraţilor! Aş fugi pe un colţ de stea Dintr-un univers pierdut, Să mă uite destinul şi moartea. Aş întoarce pe dos lumea Să nu i se mai vadă faţa urâtă, Dar mi-e ruşine, pentru că şi Tu , Te –ai umilit pentru noi, Murind în astă lume păcătoasă.

VIS DE PLOAIE În noaptea gândurilor Plouă cu iluzii diamantii. Sufletu-mi, ars De seceta gândirii, Soarbe în sughiţuri Picăturile iluzorii. Aburul neliniştii Îmi voalează ungherele speranţei, Iar un soare palid Răsărit dintr-un univers pierdut, Se destramă În bucăţi de rouă sângerândă, Pe când, în jurul meu E doar noroi.

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” Vaslui pagina 18

Ecouri Literare

Nr.4

Daniel DRAGOMIRESCU Când se aude cucuveaua Sfârşind de scos tabla cea veche, omul lui Dumnezeu se strecură agil printre căpriorii dezgoliţi ai casei, apoi se apucă să cerceteze, la lumina zilei, podul. Pe jos erau scânduri şi stinghii lipite cu lut, dar pe alocuri lutul crăpase şi prin crăpături se putea vedea destul de bine în toate odăile casei activistului, ceea ce părea să ofere un spectacol destul de interesant, mai ales că cei de jos habar n-aveau că acum erau văzuţi de meşterul aflat deasupra. Lângă huceagul cel mare al casei omul lui Dumnezeu zăbovi mai mult. El dădu peste un cuib mare făcut de cucuvele, care-şi găsiseră tocmai acolo locul cel mai potrivit de sălaş, la întuneric şi la căldură. Cu un băţ, meşterul strică acel cuib, iar cucuvelele, vreo zece la număr, mari şi mici, tinere şi bătrâne, clipind din ochii lor ciudaţi spre lumina vie care se revărsa peste ele, le adună într-o traistă, cu gândul să le ducă mai târziu pe vale, la Cocioc şi să le dea drumul pe-acolo, unde trilurile lor mai puţin graţioase n-ar fi stricat somnul nimănui. După aceea, el puse mâna pe o prăjină ţeapănă din lemn de salcâm şi, cu toate că lucrul ăsta nu era în nici un fel cuprins în învoială, ci doar aşa, din pură dragoste

creştinească şi frăţească ori de amorul artei, începu să cureţe îndelung şi cu de-amănuntul huceagul înfundat cu funingine. Se murdări tot de funingine şi înghiţi o grămadă de praf negru ca smoala, dar o făcu pe coşarul cu conştiinciozitate până la capăt. Omul lui Dumnezeu nu era ca acei tercheaberchea de meşteri care lucrau de ochii lumii şi numai de mântuială. La el treaba era treabă, nu vorbă. Sfârşind într-un târziu, azvârli prăjina înnegrită în dosul casei şi se sprijini cu spatele de nişte căpriori, ca să-şi tragă puţin sufletul. Pe când se odihnea el aşa, scuipând funinginea din bojoci şi ştergându-şi faţa cu o cârpă, auzi gălăgie de glasuri în uliţă şi, întorcându-se, îi văzu venind pe activiştii raionali Casapu şi Ilici Vasile, împreună cu Tarbacea, Belghiru, preşedintele sfatului şi cu agentul fiscal. Toţi şase, trăgând din ţigări ca turcii, se opriră pe podişca din faţa porţii, vrând să intre, dar dând ochi cu dulăul care îşi rânjea colţii din dosul ulucilor, rămaseră afară. Îi scoase din încurcătură Bibina, care le ieşi în întâmpinare, poftindu-i să intre fără nici o grijă. Activiştii întrebară ceva, apoi intrară în curte lătraţi de câine şi dispărură pe uşa casei. Pe coama acoperişului, omul lui Dumnezeu se simţea ca un spectator la bâlci. Când musafirii intrară în casă, el se aplecă şi, descoperind o crăpătură suficient de largă între două scânduri, îi putu vedea pe musafiri aşezându-se, într-o odaie, pe nişte scaune, în jurul unei mese, pe care Bibina tocmai înşiruia blide cu ceva de-ale gurii şi sticle cu băutură. - Ziceam că nu mai veniţi azi, vorbi Muică, turnându-le musafirilor săi ţuică în nişte pahare mari. Hai să trăiţi! le ură, ridicând braţul sus în aer. Ceilalţi făcură la fel şi paharele se auziră ciocnindu-se unele de altele cu zgomot. - Păi să trăim, că de-aia ne-a dat Partidul pâinea şi cuţitu-n mână, ce mama dracului!… glăsui gros vicele Casapu, dând ţuica pe gât şi rânchezând cu satisfacţie. La fel făcură şi ceilalţi, apoi începură să se înfrupte din friptura de porc pe care le-o pregătise Bibina şi, pentru o vreme, Părcălici nu mai avu nimic interesant de văzut, afară de faptul că activiştii păreau hămesiţi ca nişte lupi, judecând după pofta cu care înfulecau bucatele alese ale lui frate-său. Scârbit de atâta lăcomie, omul din pod scuipă într-o parte şi îşi făcu de trei ori cruce. - Da’ nişte praz n-ai?… se interesă plutonierul Belghiru, care, aşa pricăjit şi năpăstuit de soartă cum era, se înfrupta cât şapte. - De unde praz?! se miră Muică. Ia mujdei, Mitică, îl îndemnă pe miliţian, întinzând înspre el o strachină cu ceva alb-verzui pe fund. - E-he, hăăăă!… Praz ca pe la oltenii noştri nu găseşti tălică p-acilea! filosofă, cu gura plină şi cu ochelarii gata să-i cadă în farfurie, casierul Pârpălescu. La vărăştenii ăştia le place doar ardeiul iute, nu ţi-ar semăna ei zece pogoane cu praz să-i pici cu ceară! conchise cu părere de rău agentul fiscal şi îşi goli paharul cu ţuică sughiţând din adâncul rărunchilor. - Păi ia să pună, ce mama naibii!… stabili plutonierul Belghiru, adunând resturile de mujdei din strachină cu un colcovan de pâine, pe care îl înghiţi dintr-o îmbucătură. Ilici Vasile, ca un mare specialist în prazologie, de la Miciurin citire, se grăbi să preia ideea din zbor:

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” Vaslui pagina 19

Ecouri Literare - Când se va face gospodăria agricolă colectivă în comuna voastră, dragi tovarăşi, să treceţi neapărat în planul de culturi şi vreo zece-cincisprezece hectare cu praz selecţionat! - Cincizeci! plusă apăsat plutonierul Belghiru, ştergându-şi cu degetele-i groase şi scurte apa care i se scurgea pe frunte deatâta îmbuibare. - E prea mult, obiectă Muică, după un minut de reflecţie. Cine dracu’ să mănânce atâta praz, mă Mitică?! - Cum cine?! se înroşi la faţă Belghiru, dar nu mai adăugă nimic. Ideea că atâta amar de praz ar fi putut prisosi într-o gospodărie colectivă era prea anapoda, ca să merite vreun răspuns. - Ia să lăsăm prazul în pace şi să vedem mai bine cum ne desfăşurăm noi cu campania asta de colectivizare, că n-avem vreme de pierdut! puse capăt controversei prim-vicele Casapu, cu glas hotărât şi poruncitor. Ce măsuri aţi mai luat în ultima vreme?… Că, de când am fost pe-aici ultima oară şi până acum, parcă nu s-a urnit nimic din loc!… Să nu vă miraţi dacă o să se lase cu nişte sancţiuni grele!… - Am ţinut trei adunări la cămin cu tot activul de partid, îl informă Tarbacea, făcând scaunul să scârţâie sub el. Am prelucrat documentele de partid de la ultima plenară şi discursul tovarăşului GheorghiuDej… Ăla cu ascuţirea luptei de clasă…

Am format echipe noi, în care intră, fără discriminare, un român, o femeie şi-un ţigan, şi-am dat sarcini pe linie de muncă informativă şi de propagandă de sus şi până jos… O să facem tot ce este posibil, tovarăşe prim-vice!… - Aşa, foarte bine, foarte bine, trebuie să faceţi totul, dragi tovarăşi, să nu precupeţiţi nici un efort!… sublinie apăsat Ilici Vasile, sentenţios şi oficios. Prim-vicele îşi săltă o mână în aer şi plesni cu ea pe colţul mesei, în semn că ce auzise era de ajuns. - Da, da, bine, lasă, o să mai discutăm noi despre partea asta cu propaganda… Acum să luăm lucrurile la concret. Trebuie să stabilim cum ne desfăşurăm cu munca pe teren, de la om la om!… dispuse el. Concret, cum am zis, pe etape, cu obiective şi cu termene precise!… Fiindcă una din două: ori

Nr.4 înfiinţaţi anul ăsta gospodăria colectivă în Vărăşti, ori vă dăm pe toţi afară din partid şi vă băgăm la puşcărie! Asta să vă fie clar la toţi, aţi priceput?… - Este foarte clar, tovarăşe preşedinte! se repezi Ilici Vasile să răspundă în numele celorlalţi, care o cam sfecliseră şi nu-şi găseau cuvintele. Partidul vă călăuzeşte în luptă şi voi nu trebuie să precupeţiţi nici un efort în lupta pe care o ducem pentru o lume mai bună şi mai dreaptă pe pământul… Aţi înţeles, tovarăşi?… Să faceţi totul, ca Partidul să fie mândru de voi!... Că, altfel, n-o să vă dea nimeni nici o medalie, nici o… - O să facem, o să facem, că toţi suntem ai Partidului! se angajă preşedintele sfatului speriat. Nici nu se pune problema că n-o să înfiinţăm gospodăria colectivă!… - Şi dacă o să întâmpinăm greutăţi, îl completă secretarul Tarbacea cu dinţii încleştaţi, îl avem pe tovarăşul Belghiru, avem organele…, miliţia, armata, Securitatea Poporului… tot ce ne trebuie! - Tovarăşu’ Mitică are experienţa de la Canal, el ştie cum să lupte cu duşmanii poporului, plusă Muică, plin de mândrie că un om atât de util şi de preţios cum era şeful postului de miliţie le fusese hărăzit anume vărăştenilor, oameni gospodari şi vrednici, dar cam tari de cap şi îndărătnici. Gâdilat la coarda sensibilă, pitecantropul în haine de miliţian bătu cu pumnul în masă şi mugi atât de năprasnic, că sus, în pod, lui Părcălici începu să-i zbârnâie timpanul urechii lipite de crăpătură: - Ă-hă!… Cu mine n-o să le meargă la bulgăroii ăştia cu căpăţâna cât dovleacul!… Să-l prind eu pe-ăla care n-o vrea să se treacă de bună voie la colectiv, că l-am ras din catastif!… Cu pumnii şi cu picioarele o să joc geamparalele pe spinarea lui!… L-am ras!!!… repetă, cu ochii bulbucaţi, omul legii. Şi mai izbi o dată cu pumnul în masă, făcând blidele să zdrăngănească şi să salte, de parcă ar fi intrat necuratul în ele. Muică îi puse mâna pe umăr şi-l potoli, silindu-l să stea jos, după care, câteva clipe, nu se mai auzi nici musca: o pauză de reflecţie, după o dezbatere atât de tovărăşească. - Tovarăşul miliţian zice că vrea să folosească mijloace… hm, mai puţin blânde…, dar problema nu se pune tocmai aşa, socoti Ilici Vasile de datoria lui să intervină. Colectivizarea trebuie să se facă, tovarăşi, prin

liberul consimţământ al tuturor ţăranilor muncitori, altfel nici nu se pune problema!… Numai şi numai prin liberul lor consimţământ!… Trebuie să-l lămurim pe fiecare ţăran că vremea proprietăţii particulare în

agricultură şi că viitorul aparţine, de-acum, în

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” Vaslui pagina 20

Ecouri Literare exclusivitate agriculturii colectivizate…, calea cea mai dreaptă către viito-o-orul de aur al o-o-omenirii!… sfârşi activistul, lungind cu mândrie şi satisfacţie vorbele, ca să-i sune mai frumos la urechi. Miliţianul îl privi pieziş, cu o mutră întunecată: - Prin liber consimţământ, da… Dar cu parul!!… trânti încruntat el, care ştia ce ştia de la Canal, unde dobândise acea „experienţă” de care pomenise ceva mai devreme Muică. Faţă de un punct de vedere atât de radical şi de ferm susţinut, nici activiştii de la raion nu mai găsiră cu cale să emită obiecţii. În clipa aceea, Bibina îşi băgă iar nasul pe uşă, să vadă ce-i mai făceau oaspeţii, dar de data aceasta Muică o goni afară şi, sculându-se de pe scaun, se duse să închidă cu mâna lui uşa în urma nevestei, strigându-i să aibă grijă să nu mai lase pe nimeni să intre peste ei. - Aşa, Sile, bine faci că n-ai lăsat-o pe Bibina aici, că gura muierii e slobodă, toacă vrute şi nevrute, aprobă preşedintele sfatului, frecându-şi mâinile mulţumit. Să nu ne mai deranjeze nimeni vreo două-trei ceasuri, c-avem lucruri grele de discutat!… - Ce-o să vorbim aici, trebuie să rămână doar între noi…, e strict secret, aţi priceput?… zise cu voce ca din butoi prim-vicele Casapu. - Strict secret, tovarăşi! repetă ca un papagal Ilici Vasile, apăsând pe cuvinte, ca să le dea greutatea cuvenită. Din geantă el scoase o mulţime de planuri şi documente, pe care le înşirui pe masă, printre blide şi pahare. Toţi se aplecară peste hârtii, cercetându-le în tăcere. Ce putea fi acolo?… De sus, din pod, omul lui Dumnezeu îşi lipi mai bine ochiul de crăpătură, dar nu izbuti să priceapă mare lucru. Brusc, de undeva, din dosul casei, răsună un „cucumea-a-au!” prelung şi jalnic, care-i făcu pe activişti să încremenească pentru câteva clipe, iar pe dulăul din ogradă să hămăie întărâtat. - A dracului cucuvea! afurisi Muică înciudat. Ne ţine de rău… - Superstiţii, tovarăşi, superstiţii!… glăsui primvicele Casapu, dând la iveală un creion roşu cu mină foarte groasă şi pregătindu-se să le explice celorlalţi ceva de mare taină. În odaia devenită parcă prea strâmtă pentru nişte secrete atât de mari, se lăsă din nou tăcerea. Acum ascultaţi la mine aici.. Punctul unu…, continuă cu o voce sumbră şi sobră prim-vicele, făcând scaunul de sub el să pârâie şi să trosnească. - Ai auzit?… se răţoi Tarbacea la Pârpălescu (dar din pod Părcălici nu reuşi să audă nimic). Pune mâna pe toc şi scrie, casiere!… De afară, dinspre pomii îngrămădiţi în spatele casei, se auzi pentru a doua oară crăunitul jalnic al cucuvelei. (fragment din romanul „Cronica Teodoreştilor”)

Nr.4

Grafică de Paul Nedelcu

Rodica Dumitriu ALĂTURI DE TIMP Merg alături de timp, urcăm şi coborâm împreună ! Timpul curge, se revarsă-n neştire, dar eu ştiu că dincolo de cuvinte, în faţă, în spate, e doar gândul meu nemăsurat către tine ce nu-l mai pot ţine în frâu să nu-ţi strige numele ! Când apari , îmi înfloresc privirile în plină iarnă! De m-aş opri din mers odată cu timpu-mi obosit, mereu voi merge alături de tine ca vântul şi ca gândul…

SFÂRŞIT DE TOAMNĂ Covorul auriu acoperă toamna, ca o haină, ca o adiere, ca o despărţire ! Pe chipuri se topeşte încet ultimul surâs al soarelui .

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” Vaslui pagina 21

Ecouri Literare

Nr.4

Virgil Miron Amintiri, greutăţi de odinioară şi comentarii Dintr-o lume cu timbru de romanţă şi război, dintr-o periaodă a sărăciei, foametei şi nesiguranţei prin care au trecut adulţii şi tinerii lui 1940 - 1945, relatarile d-nei Georgeta apar precum subiectul unui scenariu de film, potrivit unei nominalizari la "memorie". Doamna are acum 83 de ani, iar relatările sunt culese cu 7 ani în urmă. Iata-le: "Pe vremea aceea se făcea comerţ, se ţinea mult la educaţie şi era, zic eu, armonie între români, evrei, greci… sau alţii care trăiam aici. Bârladul, unde m-am născut, cam acum 75 de ani, era un târguşor pestriţ, cu negustori. O lume manierată, în general. Între două surori şi doi fraţi eu eram cea mai mare. Restul copiilor, pană la 12, câţi născuse mama, au murit de mici. Ea, dintr-o familie înstărită, era asistentă medicală la spital, iar tatăl meu medic veterinar în armată. Pe el îl visez şi l-am visat în repetate rânduri şi mai mereu cu folos. Aveam 17 ani când a murit el şi s-au înteţit greutăţile." Vorbim de 70 de ani, dar parcă ar fi 170 în urmă... Unde te duci "civilizaţie"? Cineva observă ca anagramă la Romania,..armonia; frumos, dar încă la stadiul de ideal. Comerţul s-a sofisticat şi poate se ţine mai mult la petrol - între altele - decât la educaţie. Xenofobie, rasism... poate era şi pe atunci, nu numai acum, dar manierele...ce păcat; vom avea poate şansa să le redeprindem cu nişte jocuri noi online, care să se intituleze de pildă Razboiul rece şi controlul interior, sau mai inspirat “Manual digital de bune maniere.” "Începuse războiul. A trebuit să deprind mai multe activităţi ca să-mi ajut familia. Am lucrat în comerţ, la magazinul universal al unui grec, am lucrat în învăţământ, ca educatoare la şcoala directoarei Bădărău; într-un timp am învăţat dactilografie la Braşov; la drogherie, la evreul Hugo Perman, am învaţat şi ceva din limbajul semnelor, fiindcă acesta era surdo-mut." Mulţumim cerului că deocamdată războiul ne-a ocolit, şi folosim ca o telecomanda pentru teatre de operaţiuni, câte ceva din dotare. Ce să facem, daca astăzi tactica - nu putem vorbi totuşi de strategie - este să exportam democraţie (!) Ne raliem şi noi. "Într-o zi nemţii m-au luat în arest; un accent al glasului meu - se pare - i-a făcut să creadă ca-s evreică. Rudele m-au scos după vreo doua ore, dar ca să nu se repete situaţia, sau să fie mai gravă, au convenit să port la piept însemnul (steauă?) obligatoriu evreilor, încă o vreme. Şi noi, acasă, asa cum toţi locuitorii oraşului erau constrânşi să facă, aveam săpat un tranşeu, în fundul curţii, ca să ne adăpostim când se pornea alarma aeriană; sirena însă întârzia, de multe ori, că te prindea bombardamentul în casă. Îmi era groază de acel tranşeu; preferam să mă bag sub pat, unde, odată, am tras atâtea perne spre mine ca era să mă sufoc." De multe ori frica omoară mai uşor decât primejdia de afară. E foarte posibil ca astăzi să se sape iar tranşee, în care ascundem virtuţi şi lucrăm cu defectele ce ne ramân. Cam jalnic. "În vremea când liceul de fete, din Bârlad, a fost preluat de armată şi transformat în spital, eu eram pedagoga acolo. Am fost nevoită să îndeplinesc rolul de asistentă medicală pentru Crucea Roşie. Era forfotă multă şi numai ofiţeri peste tot. La poarta liceului era instalată morga, iar cladirea principală se umplea cu răniţi şi muribunzi de pe frontul de la Ţiganca. Mulţi dintre cei pe care-i îngrijeam erau galanţi: domnişoara, eşti aşa de frumoasă şi bună, şi-mi dădeau monede ruseşti, cu care nu prea aveam ce face, dar le primeam gestul de bunavoinţă, pentru ca acum ţi le dadeau şi peste o ora, doua, bieţii de ei, mureau. Când viaţa ajunge ultimul şi cel mai scump lucru care iţi mai rămâne, ce mai înseamnă caţiva bănuţi? Mă duceam acasă şi plângeam, nu mai putem să mănânc, nu mai eram bună de nimic. A mai trecut o vreme, a urmat refugiul. Am lăsat unica vacă ce-o aveam, pentru lapte, în curte; vom reuşi s-o recuperăm la întoarcere, dar vom găsi casa prădată.

Revistă Revistă editată de Asciaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” Vaslui

pagina 22

Ecouri Literare

Nr.4

Fratele mamei, unchiul Nicu Pancu, fiind şeful gării Bârlad, ne-a ajutat să ne urcăm, toată familia, într-un tren spre Râmnicu Sârat. Trenul a mers mult, apoi a fost oprit într-un câmp datorită bombardamentelor; probabil acestea vizau Ploieştiul. Acolo, în câmp, am rămas o săptămână, cerşind de mâncare prin satele din apropiere. Într-o noapte au venit ruşii şi ne-au jefuit pe toţi; pe ceferişti de bani şi de obiecte - din gara apropiată luând aparatura - iar pe noi de puţinele obiecte şi de toata mâncarea. La întoarcerea noastră din refugiu, datorită evoluţiei războiului, după un timp, armata rusă a anunţat ca-şi retrage toţi banii aflaţi în circulaţie prin zonă. Nu mai puteai sa-ţi cumperi pâine decât dacă aveai ruble şi copeici ruseşti. Eu mi-am amintit de bănuţii strânşi atunci, pe care i-am si gasit într-o gentuţă, în pod la bunica. I-aş fi păstrat ca pe o colecţie, dar frate-miu Gicu imi zicea “Dumnezeu să-i ierte pe cei care ţi i-au dat şi dă-i să luăm pâine! Cu ei am putut trăi, toată familia, vreo trei luni, pe timp de foamete. Spun mulţi, acum după anul 2000, că viaţa e scumpă. Nu-i contrazic, dar să se ştie ce grea viaţă era atunci, ce inflaţie era când kilogramul de mălai ajungea două milioane de lei." Tinerii de azi, în special, e bine să compare greutăţile de acum cu cele din vremea războiului. Specific însă acestei perioade tranzitorii este comparaţia cu perioada dictaturii comuniste. Multă nostalgie de la nostalgici. "A cumpărat odată mama pentru mamaligă şi nu ştia că-i amestecat cu ciment; pe când fierbea, s-a întărit mămăliga în ceaun." Mai învârtoşată decât mămăliga era însă inima celor ce obţineau bani înşelând semenii. "Mama nu a primit pensie de pe urma lui tata; fusese acuzat că luptase pe front la Ţiganca împotriva ruşilor. Pensia ar fi fost de 360 lei. Frate-miu Gicu, acum capul familiei, era odată angajat la o brutărie particulară, unde se facea pâine clandestin şi putea procura pentru familia lui, cu 6 guri, mai multa pâine. Un denunţ al unui vecin ne-a adus pe cap controlul; dar mama, Demetra Ciocârlan, precaută, aşezase pâinile în locul saltelei de pe pat. Acoperite cu cuverturi, iar eu întinsă peste ele, ca fiind bolnavă, nu le-au găsit şi-am scăpat. La mezelăria grecului, unde am fost casieră, un nepot al lui avea de gând să plece în Noua Zeelandă şi să mă ia cu el, fiindcă mă îndrăgea. Caruso, bătrânul grec, care-mi zicea Maria, susţinea o căsătorie, pentru că mă ştia cinstită şi era gata să-mi dea tot ce-mi doresc, dacă accept; dar fiindcă aveam 19 ani şi Noua Zeelanda era prea departe, mama s-a opus. Am regretat mult, dar poate a fost mai bine aşa. Mi-ar fi plăcut să văd lumea. Mi-ar fi plăcut să ajut copiii, aş îngriji de cei lipsiţi, aş alina pe mulţi. Tot în tinereţe am lucrat odată la dosarele pentru recensământ, la primăria din Cahul - Basarabia; cu numai o lună înainte de a se închide graniţa a venit frate-miu şi m-a luat acasă; aşa am reuşit să mă reîntorc la timp, altminteri rămâneam la ruşi, separată definitiv de familie. Altă primejdie a fost când ne-au prădat hoţii, pe la 4 dimineaţa; au furat din casă, din sărăcia noastră, diverse lucruri - oale şi altele - în timp ce noi, datorită oboselii, dormeam duşi. Ba încă intrasera pe deasupra fratelui meu, care avea patul exact sub fereastră. A fost bine ca nu ne-am trezit nici unul în acele momente; asta a fost şi concluzia noastră, a familiei." Tentantă presupunerea că noi, astăzi, dormim sub o fereastră pe care intra bancheri, miliardari, politicieni şi alţii (nu că toţi ar fi o apă şi un pământ) şi ne iau agoniseala. "Odată, mama a lăsat o ţigancă să-mi ghicească în ghioc. Pare-se că ţiganca avea oarecare talent, pentru că mi-a spus că sunt logodită cu un militar - soţul fiind în armată pe atunci - că se va îmbolnăvi; mi-a spus că voi avea doi copii, cum a şi fost, dar şi altele, care totuşi nu s-au potrivit, precum vârsta la care voi muri şi care era să-mi devină obsesie. După o perioadă de la spusele ţigăncii m-am măritat; a durat mai mult decât ne aşteptam, fiindcă d-na Cucoş, sectorista de stradă, trebuia să confirme printr-un act, că sunt dintr-o familie neînstărită şi nu a vrut. Mama o trata bine pe aceasta dar abia dupa 6 luni a acceptat. Fiind în armată, viitorul soţ, nu se putea însura cu orcine; erau restricţii absurde. Ne-am cununat civil şi mai tarziu religios, dar în secret, aşa ca soţul meu, militar, să nu fie sancţionat de superiori. Un unchi de-al meu, care stătea după podul Pescăriei, pe strada Dragostei, a chemat preotul acasă şi aşa am făcut cununia. Prin '52, stabilizarea monetară ne-a adus o pagubă însemnată; am pierdut banii din bancă strânşi pentru mobilă. Ne-a rămas doar cât să cumpărăm un bidon de tablă cu 10 kg de gaz lampant şi alte nimicuri Pentru acest serviciu am facut apoi, destulă vreme, naveta între Bârlad şi Vaslui, unde ne mutasem.

Ajutorul lui Dumnezeu a fost adesea uşor de văzut în viaţa mea şi a familiei; ca atunci când mi-am găsit un servici, de gestionară.

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” Vaslui pagina 23

Ecouri Literare

Nr.4

Într-o vreme, am fost foarte bolnavă. Îmi făcuseră biopsia. Am visat baiatul, rugându-se cu psalmi lângă patul meu; am visat şi pe Gicu, fratele meu, care decedase, şi care îmi spunea: “Nu faci la Bârlad, ci la Bucureşti”. Aşa a şi fost. Am reuşit datorită sorei mele să mă internez la Bucureşti, în condiţii mai bune. Eu, pe cât mi-a stat în puteri, am facut bine oriunde. Odată am găsit un portofel cu 300 lei in el; pe atunci pâinea era 1,5 lei, iar zahărul 9 lei kilogramul. După o săptămână încă nu alfasem care este păgubaşul, iar o doamna, care ţinea la mine şi avea copil de 6 luni, nebotezat, tot insista să-i fiu naşa baieţelului. Atunci am mai pus de la mine 500 lei si cu acei 300, gasiţi, i-am aranjat botezul, spre bucuria parinţilor lui. Părintele mi-a spus "doamnă, ai să ai pomană; copilul asta "gras" e aproape să mă apuce de barbă ". Altă dată am reuşit să găsesc serviciu pentru Cristi, un coleg de-al baiatului meu, apelând la un văr al soţului meu. O pagină dureroasă şi grea, a fost pierderea mamei în 1987.

Aproape 10 ani de zile, după ce îmbătrânise, am îngrijit de ea, cam fără ajutorul surorilor, care locuiau în capitală; mult m-a ajutat însă soţul, iar surorile m-au sprijinit financiar. În camera în care a decedat mama, am vărsat multe lacrimi; nu mai îndrăzneam să mă culc acolo. Până la urmă am depăşit momentul pentru toate şi pentru faptul că Dumnezeu mi-a ocrotit soţul şi familia se cade să-i mulţumesc şi să-i aduc zilnic slavă. Prin El vin şi bucuriile. Pe cele tinere care ar afla aceste secvenţe din jurnalul vieţii mele le îndemn să agonisească "bănuţ cu bănuţ" faptele bune în Numele Domnului, să fie cuminţi şi le urez să ajungă ca şi mine să-şi aniverseze 50 de ani de căsătorie. O mare personalitate din Rusia secolului XIX, Sf. Serafim de Sarov spunea că scopul vieţii este "agonisirea harului Sfântului Duh". Aceasta putem obţine când tot binele îl facem în Numele Domnului. Altminteri se petrece ceea ce spune la scriptură: "Cine nu adună cu Mine, risipeşte"

Daniela Apostu Existenţaă Destin

Trăim între alb şi negru, Iubim între dulce şi-amar, Visăm colorat şi bizar, Ne raportăm relativ la integru.

Cu degetele încet, tremurând Eu îţi mângâi fruntea fierbinte. Zorii renasc bucurie, Cu amprentele trec pipăind Peste riduri, gânduri, Lacrimă, abur şi ceaţă, necuvinte. Între minus şi plus – viaţa, Cu privirea încet, lunecând Îţi mângâi fruntea brăzdată, Cu gândurile trec hoinărind Peste gura mută, însetată. Eşti ideal dorinţă şi blestem Amalgam de iubire, ură, dor, Pentru tine mă bucur, mă tem Îţi sunt lacrimă, stea, zbor. Nu ştiu de eşti tot ce-am dorit Fericirea-dulce-amar elixir, S-ar putea să ajung la sfârşit Cu mâna întinsă ca a regelui Lear.

Agonie, extaz, nebunie. Amurg rătăcind în şoapte, Speranţe iluzii şi zbor, Pulberi de stele, lumină, dor, Mister şi uitare, noapte.

Atât Atât de multe vise Şi-atâţia zori târzii Atâtea uşi închise Tu astăzi nu mai vii. Atâtea flori în glastre Şi-atâtea amintiri

Atâtea nopţi albastre Azi sunt doar amăgiri. Atătea clipe risipite Şi-atâtea iubiri am ucis Atâtea dureri şi ispite Sunt azi între Rai şi Abis.

Mereu Mereu voi avea pentru tine o scânteie licărind în ochi şi ţâşnind din inimă Când flacăra iubirii tale se va fi stins… Mereu voi avea pentru tine O rezervă de aer când răsuflarea ta Se va fi tăiat la apusul violet Sau la răsăritul soarelui din mare… Mereu voi avea pentru tine Apa vie să-ţi potolească setea Când buzele ţi se vor fi uscat De atâta sare, căutând scoici Să-mi prinzi la gât Coliere din perle… Mereu voi avea pentru tine Tot ce mi-ai lăsat cândva în grijă Atunci când ai pornit pe drumul Spre oriunde şi spre nicăieri… Mereu voi avea pentru tine O lacrimă şi un surâs Braţe deschise vibrând Aripă şi pas şi secundă…

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” Vaslui pagina 24

Ecouri Literare

Nr.4

Ioan Baban UN PUNCT DE VEDERE Apărut în 2008, la Editura „Cartea Românească”, din Bucureşti, volumul lui Eugen Negrici, Iluziile literaturii române oferă celor interesaţi de dimensiunile universului literar românesc din toate timpurile, o percepţie subiectivă, contradictorie asupra fenomenului pus în discuţie, preocupare mai veche a cunoscutului critic, istoric literar, semiotician, autorizat cunoscător al teoriilor mai noi asupra textului literar. Interesantă mi se pare imaginea de pe copertă, cu înţeles metaforic prea evident pus în relaţie cu ce a văzut şi vede autorul în ceea ce numim literatură română. Imaginea unei cortine prinsă în cârlige, adăpostind un nud ceva aflat dincolo de percepţia vizuală, numai bănuit. Dincolo de cortină se află poate o iluzie, probabil viziunea de ansamblu a autorului asupra unui fenomen în măsură să producă o stare de disconfort intelectual şi e posibil ca autorul să regrete că s-a născut şi a trăit într-un mediu cultural şi literar supraevaluat de înaintaşii lui şi chiar de el însuşi cu ani în urmă, fără a vedea cum se cuvine adevărata faţă a imaginii şi fără a cântări consecinţele supraevaluării ei. Ne facem iluzii că iluziile sunt ale literaturii române, ori e o afirmaţie insuficient cântărită semantic. Iluziile sunt ale criticilor şi istoricilor literari care au perceput la fel de subiectiv fenomenul ca şi contemporanul nostru, frământat de ideea aşezării în dimensiunile reale a ceea ce numim cultură şi literatură română. Nu e de mirare că într-un studiu publicat în 1978, acelaşi Eugen Negrici afirma: „Ca interpretare, actul critic reprezintă iluzia unei iluzii (iluzia cunoaşterii mediate prin artă). Ce i se poate pretinde cititorului interpret este să dispună de o anumită memorie a experienţelor sale trecute, de o capacitate de asociaţie, care să-i permită să proiecteze asupra obiectului o viziune configurativă”. (dar şi o anumită disponibilitate, din ce în ce mai puţin evidentă în zilele noastre) (vezi „Figura spiritului creator”, Ed. C.R., Buc. , 1978, p. 9) Literatura este o realitate aşezată în dimensiunile ei, dar cei care au intrat şi mai intră în acest spaţiu, îşi imaginează o altă realitate, aşa încât, la un moment dat, ceea ce a văzut sau vede unul dintre ei, intră în opoziţie cu percepţia altuia, şi aşa s-au născut contradicţiile, disputele. Cum un câmp mai puţin cercetat oferă o fertilitate necunoscută, nu e de mirare că acei care îl cultivă aşteaptă „recolte” peste măsura posibilităţilor. Ne-am trezit dintr-o dată cu două dimensiuni ale universului la care s-au raportat cercetătorii. Însă de ce au considerat unii istorici literari că trebuie amplificat subiectul, de ce unii au exagerat începuturile şi de ce minimalizează alţii acelaşi univers, sunt întrebări la care toate răspunsurile nu sunt decât relative şi tot subiective. Mai clar, ar trebui ca actul critic sau istoric literar să fie considerat un fel de oglindă deformatoare. Din păcate fiecare critic sau istoric literar are oglinda lui iar cititorului nu-i rămâne de cât să tragă concluziile, de cele mai multe ori fragile, că alternativă nu există. Este memorabil un editorial al lui Nicolae Manolescu, publicat în numărul 29 PE 2009 al revistei „România literară”, intitulat „Timpul „şifonat” al istoriei literaturii”. Pornind de la o apreciere a lui Tudor Vianu, potrivit căruia, privit din perspectivă contemporană, trecutul presupune „un proces de stilizare şi de masificare”, autorul „Istoriei critice…” ajunge la concluzia că „Cel mai nimerit ar fi să ne imaginăm spaţiul-timp al istoriei literaturii ca pe acela din astronomie, pe care un specialist l-a numit „şifonat”. Cu alte cuvinte, nu plat ca pe o faţă de masă, ci pliat, cutat, cu adâncuri şi creste, cu valuri, care ne fac să nu-l vedem în toată întinderea lui, ci numai pe porţiuni, altele, multe rămânându-ne ascunse.” Dacă intrăm în profunzimea „Istoriei critice…”, şi chiar a „Iluziilor…” ne dăm seama că există o adevărată campanie îndreptată spre negarea trecutului literar. Probabil de aceea Nicolae Manolescu l-a văzut pe Mihai Eminescu „pliat, cutat cu adâncuri, cu valuri… multe rămânându-i ascunse”, ca să revenim la idee. Să nu se uite că multe din paginile „Iluziilor…” au fost publicate tot în „România literară”. Şi ca să ne întoarcem la modul cum este văzută creaţia literară trecută, aducem argumentul directorului revistei citându-l pe Tudor Vianu: „trecutul se strânge, ca şi cum şi-ar creşte masa şi şi-ar reduce dimensiunile… (n. a. devine un fel de gaură neagră ca să înţelegem legătura cu „timpul şifonat” al istoriei) Recitim „Amintiri din copilărie” sau „Momentele” cu o limpezime pe care contemporanii lui Creangă şi Caragiale n-o puteau avea, trăind printre personaje”, amintind de cele din lumea lor. (R. L. nr. 29/ 2009) Această viziune creează, probabil, în concepţia autorului articolului citat, un anumit mod de receptare şi de reconsiderare a actului creator. Asta dovedeşte o dată în plus că istoria şi critica literară nu sunt ştiinţe, pentru că ele nu operează cu legi şi principii stabile, raţionalitatea nu este o constantă, iar percepţia este serios marcată, dacă nu cumva perturbată de reflexivitate. Eugen Negrici porneşte chiar din „Argument” de la motivul central, „impulsurile anarhice purificatoare” de după revoluţie, exprimând ideea că tot ce s-a făcut înainte de sublima „revoluţie” din 1989 trebuie „revizuit” şi aşezat după o altă paradigmă, mai precis, trebuie reconsiderate ierarhiile, exact ca în politică.

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 25

Ecouri Literare Din păcate, deseori politica s-a amestecat unde nu trebuie şi au ieşit multe lucruri pe dos. Îngrijorător este faptul că la un moment dat lucrurile sunt privite „angro”, ca să folosim un termen nu prea uzitat când e vorba de probleme serioase. Fraza următoare exprimă o viziune globală şi nu are virtute optimistă asupra celor care văd lucrurile cu o anumită calmitate şi dintr-o altă perspectivă. „…Or, a te împotrivi inerţiei sentimentale care face să prospere atâtea opere prăfuite, a refuza să mai cedezi bunăvoinţei de a decreta drept excelente produsele mediocrităţii seculare, înseamnă a submina însuşi conceptul de artă şi, nu mai puţin, a bloca funcţionarea instituţiilor ei: muzeele, antologiile, istoriile literaturii sau cele ale artelor plastice. Şi totuşi ar fi trebuit să o facem, înfruntând toate aceste riscuri şi, în plus, şi pe acela de a repeta o mai veche – dar neconsumată – experienţă avangardistă.” (Eugen Negrici, op. cit. p. 5) Ideea este prin excelenţă confuză. Nu se ştie cine se împotriveşte „inerţiei sentimentale”, că după evenimentul atât de mult evocat, cu virtuţi „purificatoare” s-au purificat mai toate cum s-a mai făcut şi altădată, pentru ca apoi să rămânem năuci la vederea minunilor oferite cu generozitate de aceeaşi tendinţă de „revizuire”. Poate că ar trebui să anulăm „inerţia sentimentală” printr-o ordonanţă guvernamentală? De păcatul acesta se pare că nu ne putem elibera, cel puţin câteva generaţii. Principiul care domină spiritul românesc este cel al respingerii sub cunoscutele presiuni subiective. (contuare în nr. următor)

Nr.4 care locuim noi, pescăruşii? Din el bem apă. - Desigur, apele lui vin la mine. Asta inseamnă că şi el face parte din familia noastră. - M-ai speriat un pic... - spuse Alvaro planând lin pe deasupra luciului apei. Dar nu mă supăr pe tine din cauză că-ţi sunt mult îndatorat... - Îndatorat?! - se miră Marea. - Da, pentru că tu creşti peştii cu care mă hrănesc eu - Aşa e. - răspunse râzând vocea care venea din adâncul apei. Dar nu trebuie să te simţi prea îndatorat. În adâncul meu, eu am mari bogăţii.

- Vrei să spui că ai o mulţime de peşti cu care poţi să hrăneşti toţi pescăruşii? - O, nu numai asta, dar am în adâncurile mele multe comori ale oamenilor. Fiecare comoară are povestea ei tristă. - spuse vocea din adânc pe un ton mai grav. - Nu-mi plac poveştile triste. - răspunse Alvaro. Spune-mi o poveste frumoasă şi arată-mi una din bogaţiile tale! - Fii atent, voi înălţa spre tine un val la fel de mare ca acela cu care te-am salutat. Să nu te sperii, ci să fii atent la un obiect sclipitor, pe care îl voi înălţa pe creasta valului. Prinde-l cu ciocul şi să nu-l scapi. Este darul meu pentru tine. El îţi va arăta întâmplări minunate. Marea s-a ţinut de cuvânt şi a înălţat spre Alvaro un obiect cu o sclipire stranie şi năucitoare, care l-a orbit o clipă pe pescăruş. - Ești al meu și am să te prind! - a spus el cu voce tare, prinzând diamantul în cioc. Zbură cu el şi se opri pe stânca cea mai înaltă a promontoriului, pe ALVARO ȘII MAREA care se aşeza adesea şi privea liniştit marea. Fermecat de înălţimea mare la care se găsea faţă de apa Când a lăsat diamantul pe piatra stâncii, s-a liniştită a mării, Alvaro a plonjat în gol de pe stâncă desîntâmplat ca o rază a soarelui ce apunea, să-l atingă făcându-şi larg aripile, cercetând apoi atent luciul apei, şi, în jurul diamantului, s-a ivit un glob de lumină la încercând să-l străpungă cu privirea. Era pentru prima oară care pescărușul a privit fascinat. Deşi era intensă, când mergea să pescuiască singur. S-a întâmplat atunci lumina nu-i supăra ochii. În interiorul globului ceva neaşteptat: marea a ridicat spre el un val uriaş, al apăru o mare înfuriată, care legăna o corabie în care cărui vârf i-a udat picioarele. Speriat, Alvaro a bătut brusc mai mulţi oameni vâsleau din greu, luptându-se cu din aripi şi s-a înalţat. valurile. Bătea un vânt puternic, care arunca - Aha, vrei să mă înghiţi! - s-a adresat el apei. Eşti valurile în corabie, amenințând-o cu scufundarea. furioasă... Aveau barbă oamenii aceia şi erau îmbrăcați cumva - Nu, nu sunt furioasă. - i-a răspuns o voce care venea din asemenea oamenilor pe care Alvaro îi văzuse pe adânc. Acesta a fost salutul meu pentru tine. De mai multe celălalt ţărm, care era nu prea departe. Unul din ei zile te observ cum mă priveşti visător și te-am îndrăgit din dormea adânc, sprijinit de căpătâiul cârmei în timp pricină că eşti atât de alb şi cuminte. Aşteptam cu nerăbce pe feţele celorlalţi începu să se citească spaima. dare clipa în care ai să plonjezi spre mine. Ai fi putut să te Amenințarea mării nu-i tulbura somnul. aşezi liniştit pe creasta valului, te-aş fi coborât uşor, fără - Ţie nu ţi-e frică? - strigă Alvaro. să-ţi fac vreun rău. Unul din oamenii care vâsleau l-a scuturat cu mâna - Aha, ştii să vorbeşti... Cum te cheamă pe tine? pe cel care dormea și i-a zis: - Eu sunt Marea, aşa mă cheamă. Sunt soră cu Oceanul, cu - Învățătorule, nu-ţi pasă că pierim ? lacurile şi cu apele curgătoare; toate facem parte din marea familie a Apei. (Contiuare în nr. următor) - Esti soră şi cu pârâul care curge printre stâncile pe

Cosmin PREDA

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 26

Ecouri Literare

Nr.4

Concursul de poezie Poesis Moldaviae ediţia I La prima ediţie a Concursului de Creaţie Literară “Poesis Moldaviae”, concurs organizat de Asociaţia Culturală “Poesis Moldaviae” şi susţinut de Rotary Club Vaslui s-au înscris 23 de concurenţi la cele trei secţiuni. Astfel, pentru secţiunea poezie s-au înscris un număr de 11 autori, pentru proză am primit lucrări de la 9 autori iar pentru jurnal de la 3 concurenţi. Lucrările au fost la un nivel destul de ridicat, astfel putem afirma că acest concurs şi-a atins scopul atât prin numărul de participanţi cât şi prin valoarea lucrărilor jurizate. Juriul a fost asigurat de Vasile Popa, Petru Blăniţă, Gabriel Beşleagă din partea clubului Rotary Vaslui şi de Mihai Apostu, Val Andreescu, Luminiţa Scotnotis, Ioan Baban, din partea Asociaţiei Culturale “Poesis Moldaviae”. In urma jurizării au fost premiate următoarele lucrări:

Laura Teodora Condrea

Paula Vrânceanu

(premiul I la secţiunea poezie)

(premiul I la secţiunea proză)

Cerul

Despre viaţa unei studente

...Cerule, m-am născut ieri, Două constelaţii mai sus de sunet Şi-aş fi vrut să te alint Pe numele tău mic… Dar m-am lovit cu tâmpla De Calea Lactee, Iar întunericul în urma mea...

… În realitate, era mai puternică decât ea însăşi ar fi crezut, iar acest lucru se manifesta prin încercările de a consola străini, de a-i încuraja să aibă puterea de a merge mai departe, pentru că inocenţa ei poate face diferenţa între necazuri în dragoste sau probleme de sănătate, supărări sau melancolii, griji sau decizii, până şi la prima vedere...

Cristina Ionela Grigore (premiul I la secţiunea jurnal) Din tot sufletul meu un gând ...Totul devine alb, pur, liniştit, într-un cuvânt splendid! Însă ploile se grăbesc să-mi strice visul. Picături uşoare împinse de vântul crud, bat acum în geam. Parcă mă trezesc la realitatea din care fusesem desprinsă. Deschid fereastra şi las cerul rece să-mi înfioare pielea. E frig! Inima mea e copleşită de un întuneric pătrunzător. O dorinţă apăsătoare de a ieşi din rutină mă duce spre bibliotecă, însă nicio carte nu-mi trezeşte. interesul... Nr

Titlul lucrării

Media

Loc

concurs 14

Despre viaţa unei studente

8,8

Cerului

8,3

Tot sufletul meu e un gând

8,2

Creanga mea de aur

Filă de jurnal

7,9

Repausul timpului

7,8

...........

..................................................................................

..........

........

Soarele şi luna

6,1

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 27

Ecouri Literare

Nr.4

Theodor Codreanu

(din volumul “Numere în labirint”)

7149. După Jean Piaget, filosofia a urmat două scopuri: cunoaşterea, apoi coordonarea valorilor. Modurile de cunoaştere: cel precritic, de cunoaştere integrală ce coordonează valorile în cunoaşterea ştiinţifică; cel kantian, cunoaştere filosofică prin determinarea limitelor oricărei cunoaşteri şi pentru a oferi o teorie a cunoaşterii ştiinţifice. 7150. Adevărata profunzime: să nu ajungi niciodată la izvor. 7151. F. Gonseth: „O filozofie care crede a putea evita riscurile erorii este deja în eroare. Acela care ar vrea cu orice preţ să salveze adevărul absolut a pierdut deja adevărul”. (Dialectica, nr. 5/1948, p. 42). 7152. Dacă te-ai ghida după insuccese, ar trebui să te sinucizi la fiecare pas. 7153. 21 iunie. Recidivă a colicilor renale. Profesorul Filimon crede că trebuie să intru în operaţie pe 1 iulie. Sunt însă adâncit până peste cap în definitivarea studiului despre Eminescu. Ceea ce mi se pare mai important. De la Iaşi, sunt avertizat că în această săptămână trebuie să se dea rezultatele la concurs. 7154. Vai de femeia care nu se mai teme de celelalte femei! 7155. 3 iulie. La Spitalul de urgenţe din Iaşi. Dr. Filimon supărat că i-am stricat programul. Vrea să-mi repete urografia, ceea ce mi se pare inuman. Am trimis-o pe Lina să-l convingă de asta. Mie mi se pare că în profesor zace morbul experimentului ştiinţific, iar eu un cobai. 7156. Pe mine mă preocupă mai mult nu intervenţia chirurgicală, ci conceptele de arhetip şi mit, aşa cum se prezintă ele la Mircea Eliade şi la ultimul avizat exeget al său, Adrian Marino. În ce măsură hermeneutica arhetipurilor e transmutabilă în domeniul artei? Sunt sceptic în privinţa modelului ideal. Dacă a descifra mitul înseamnă doar o revenire la actul primordial, atunci arta nu poate fi confundată cu arhetipul. A pretinde că un artist, aşa cum procedează Jung şi adepţii lui, se nutreşte numai din inconştientul colectiv, mi se pare prea restrictiv. Artistul care ar repeta, pur şi simplu, un act originar, ar fi doar un epigon. Acest tip de hermeneutică mi se pare la fel de simplificator ca şi sincronismul unilateral din teoria lui Lovinescu. Ne aflăm, în definitiv, la extreme. Marile stiluri sunt ele însele începuturi, cu drept de „act primordial”, iar nu simple cópii. Venind dintr-o matrice comună, geniul se distanţează totodată de aceasta, replăsmuind. De aceea, stilul e incompatibil cu „eterna reîntoarcere”, care ar fi, vorba lui Noica, doar devenire întru devenire. 7157. 3 iulie, seara. Nici vorbă să cedeze dr. Filimon. 7158. Scriitorii ruşi par să se descurce mai bine decât ai noştri în faţa politicii culturale a partidului. Iată pe acest remarcabil Valentin Rasputin, din romanul Trăieşte şi ia aminte. 7159. La Junimea, nici acum nu s-a învrednicit să se adune juriul în şedinţa finală. 7160. Ingrată meseria de medic! Te condamnă la necunoaşterea omului, ca în orice altă specializare îngustă. 7161. Medicina şi arta au în comun faptul că ambele lucrează cu fiinţe degradate, spre a le vindeca. Bolile trupului sunt ale medicinii, cele ale sufletului – ale artei. Cândva artistul era vedeta societăţii. Astăzi, i-a luat locul medicul, fiindcă bolile trupului s-au înmulţit considerabil. 7162. Valentin Rasputin rezistă bine sclerozei sociologizante. Totuşi, romanul său nu atinge amplitudinea unei capodopere. 7163. Obsesiile sunt gânduri incapabile să devină vis. 7164. Cum poate să aibă prieteni un om singur?

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 28

Ecouri Literare

Ioan Baban

Nr.4

când clipele se înjumătăţesc de haosul trecut peste ele şi rotunde ca nişte ceasuri fără tangente croite de ELEGII nopţi tăiate strâmb de numeroase secante vibrând IX monoton într-un cor răsunând fără ecou în reci şi vechi şiruri de nopţi legate între ele cu câte un colţ de zi catedrale fluturi înspăimântaţi de zborurile ce nu s-au croit pe unde trecând încolonate tăcerile râd de o porţi nedeschise ferecate de gânduri mai ieri răzvrătite paşnică uitare iar azi doar uitările mai scormonesc în cenuşa lor lasă în urma lor mici colţuri din rugul zeului proiecte vărsate în zăgazurile prezentului năvălind fără rost Memnon… pe închipuite meleaguri haşurate de un trecut viitor… universuri ştirbite de aşteptări rupte în bucăţi de păcate adunături împrăştiate la cel mai mic zvon de uimire nu e posibil să fie mai mult decât se vrea peste tot o noimă e în toate dacă ceea ce e mai este noimă şi nu o biată iluzie că ne găsim undeva pe un pisc la depărtări egale oriunde privirea se înfige ca un pivot… rupte anotimpuri în hârburi aruncate prin reci cimitire încearcă să se înfiripe pentru o ultimă împotrivire rămasă încrustată pe o piatră sfidând veşnicia sechestrată nici ea nu mai ştie în ce fel de împietrire mai e în cuvânt până la urmă doar o părere se înveşniceşte rebel însă niciodată nu-şi găseşte pentru totdeauna veşmânt…

X cât vor rămâne de întregi necuprinsurile după ultima ondulare a trecutului învăluit în ceaţa dură a prezentului cum se vor clăti limpezimile tulburate de ape imponderabile cât de apocaliptic va fi viitorul din buzunarele veşniciei cât de iubitori faţă de aproapele ne vom dovedi la final nimeni nici vânturile rare somnolente nu le vor mai şti…

apoi au şi clipele ciudăţeniile şi metehnele lor când le vine vremea se ascund după umbrele tari înfăşate în scutece de vânturi ţesute la mari depărtări se rătăcesc în mulţimea cercurilor abandonate de geometrii riscante încearcă să facă abstracţie de ce se mai află în jur uitând că au luat parte la o mare nuntire de simfonii… unde să mă adăpostesc de încolonările lor înveşnicite cum să mă feresc de învelişurile şi straiele lor cristaline că nu mai rămâne în jur nici un gol cât de mic nerisipit ca să găsesc o ultimă împăcare definitivă cu neştiutul într-un univers cu răsuciri de uşi şi ferestre paradoxale unde aleargă toţi rătăciţii lumilor de apoi să se închine…

vine un timp a cărui indiferenţă râde în hohot cu termen redus nu-l mai aude nimeni şuierând de dragul hoinărelilor pure cine să-l îndemne la elanuri odihnitoare şi solitare când în vastul împrejur nu e decât o singurătate goală hrănită cu tăceri îndelungi şi cu nişte căutări încă nedefinite tremură tremurul tremurului de înduioşarea supremă… mulţimi de sensuri unice se aşază în ghemuri de seisme plouă cu mari neguri de nimicuri tăiate în infinite simetrii necunoscute încă în stare latentă gata să se producă în orice moment din matricea uriaşă fecundată de focuri stranii izbucnite la rostirea repetată a unui singur cuvânt îndumnezeit...

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 29

Ecouri Literare

Nr.4

Liliana Muştiuc Copac fără pădure În tinereţe toţi copacii îmi înconjurau iubirea cu prezenţa lor. Atunci credeam că toată viaţa voi avea cu ce să-i înfrupt. Dar mai spre toamnă am descoperit, cu mâhnire, că toată pădurea a dispărut; iar eu, rămasă fără ea, am încercat să mă resemnez, împachetându-mă cu singurătatea de care altădată, ah! cât de mult am fugit, şi s-accept cu durere: ce trist este să rămâi copac fără pădure!

Florentina Fabyola Crăciun

Volum lansat pe 19 martie 2009 la Casa de Cultură“C. Tănase“ din Vaslui

Aş vrea să fiu... Aş vrea sa fiu un val de mare să te-nvelesc pe tine Când trupul ţi-e fierbinte, iubit şi ars de al meu dor, Sau noapte aş vrea să fiu, să te lipesc de mine Iar zorii să sărute chipurile noastre pline de fior.

Volum apărut recent la editura Pim Iaşi cu o prefaţă semnată de Ioan Baban: “Şi în acest volum lirismul poeziei Lilianei Muştiuc este străbătut de motive particularizate într-o manieră feminină, dar în concordanţă cu talentul ei de interpretă a unor roluri din fragmente dramatice cu care a obţinut premii şi diplome la diferite festivaluri în calitate de artist amator. Datorită unor întâmplări nefericite din viaţa autoarei, talentul ei nativ nu s-a împlinit şi poezia e un fel de stare compensatorie. Unele texte se disting printr-un dramatism nu neapărat căutat, ci izvorât din starea de graţie. Aceste motive sunt recurente, dar individualizate, capătă consistenţă şi au virtuţi comunicative. Motivul neîmplinirii erotice străbate şi acest volum (“Gol sentimental”,”Timiditate”) alături de cel al gestului spontan privit ca păcat, ori mister. Iubirea poate veni pe neaşteptate (“Poţi tu străine?”) aşa cum poate fi dublată de iluzie, de dezamăgire, de plecare, de reîntoarcere etc. Şi natura străbate stările sufleteşti (“Parfum primăvăratic”,”Freziile”).”

(Ioan Baban)

Aş vrea să fiu un crâng să te ascund adânc în mine. Şi frunze vreau să fiu, să strâng roua din dimineţi, Cu ea să-ţi speli ochii să vezi în depărtări mai bine, Să nu pot niciodată pleca fără ca tu să mă găseşti. Iubite vreau să fiu o stea pe care mereu să o priveşti Tu sa îmi fii întregul fără de care eu nu pot exista, Şi pernă vreau să-ţi fiu pe care odihna să-ţi găseşti Sau buturugă-aprinsă să fiu ca să-ncalzesc viaţa ta. Aş mai putea să fiu o barcă să te salvez din valuri Atuncea când furtunile viaţa în pericol iar îţi pun, Sau zâna bună aş vrea să fiu, mereu să-ţi aduc daruri. Şi flori să fiu, să mă risipesc mereu pe al tău drum. Mai vreau să fiu lumina din ochii cu care tu priveşti Să pot să-ţi îndrum paşii în viaţă către înalte culmi, Sau să fiu soarta vieţii tale pe care mereu să o iubeşti. Aş vrea să fiu eu toată lumea, nu ceva din alte lumi. Am spus ce-aş vrea să fiu, şi-aş vrea să nu greşesc!

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 30

Ecouri Literare

Nr.4

Andrada Leon Taina lui Dumnezeu O copleşeşte singurătatea şi îi revine în minte, mereu, la ceas târziu în noapte întâlnirea miracol care i-a schimbat viaţa în acea dimineaţă de primăvară. Stătea în gara mică de provincie, pe un peron înţesat de lume pestriţă şi agitată care aştepta sosirea trenului. A urcat în tren şi s-a aşezat la locul indicat pe biletul de călătorie. Stătea la geam, cu faţa orientată către direcţia de mers a trenului. Dincolo de geam, privirea îi aluneca peste câmpurile cenuşii ce aşteptau sosirea primăverii care se lăsa aşteptată printre capriciile vremii. Nici nu a observat când uşa compartimentului s-a deschis şi un călător s-a aşezat tocmai pe locul liber din faţa ei. Când însă i-a privit chipul, timpul s-a oprit în loc. Trăia senzaţii ciudate ce nu pot fi descrise în cuvinte. În faţa ei stătea un bărbat a cărui înfăţişare dar mai ales chip, semăna izbitor de tare cu a unui sfânt sau arhanghel din frescele ce împodobesc zidurile interioare ale bisericilor. Şi în acelaşi timp avea impresia că mai văzuse cândva acel chip dar cu mult mai tânăr. Mintea ei încerca febril să descopere răspunsuri la întrebările care o tulburau şi făceau ca tâmplele să-i zvâcnească. Şi-a amintit unde mai văzuse acea imagine – bărbatul din faţa ei semăna izbitor cu primul ei iubit, deşi trecuseră peste 30 de ani de atunci. Şi-a revenit încet-încet din acele căutări printre gânduri şi amintiri încercând să-şi stăpâ-nească emoţiile ce o cuprinseseră. “Sunt femeie în toată firea şi mă comport ca o adolescentă. Doamne, oare ce se întâmplă cu mine?”

Bărbatul stătea neverosimil de calm şi atunci când a privit-o ea era destul de liniştită şi stăpână pe sine. Văzând că privirea lui insistă pe chipul ei, un zâmbet i-a apărut pe buze şi în ochi ca şi cum ar fi fost o mie de cuvinte care să transmită avalanşa de cuvinte şi sentimente care se rostogoleau peste sufletul ei, peste minte, creier şi amintiri. El i-a răspuns cu acelaşi zâmbet cald şi prietenos dar parcă totuşi complice. Nici nu şi-a dat seama când trenul a oprit în prima gară. Printr-un gest nefiresc de intim, el i-a atins obrazul drept şi ea, în loc de mirare sau surprindere, a acceptat ca o felină alintată, gestul acela ca pe o binecuvântare. Un fior cald i-a pătruns în tot corpul deşi nu-şi putea explica acele simţiri. Dar, poate nici nu trebuiau explicate. Totul a fost nefiresc de firesc. Au început să-şi vorbească de parcă s-ar fi cunoscut de 100 de ani. Ai fi spus că sunt cei mai buni prieteni sau confidenţi. Timpul zbura sau oare se oprise în loc? În timp ce ea povestea trăiri din propria viaţa, el avea lumini ce îi scânteiau în ochi, sau dimpotrivă, umbre adânci îi îngheţau privirea ca într-o suferinţă reală. Ea încerca să-i citească privirea şi din când în când îşi cerea iertare dacă a atins cumva subicte sensibile. Ce femeie, oare nu şi-ar fi dorit să-l întâlnească pe acel bărbat ce părea să fie însăşi bunătatea şi înţelepciunea adunate la un loc, sau ai fi crezut că e însuşi Dumnezeu coborât alături de ea. Sufletul ei era plin de lumină şi bucurie şi mulţumea Cerului pentru clipele de fericire. Dar cum totul durează prea puţin, mai ales când ne dorim ca în astfel de clipe timpul să se oprească în loc, la cea de-a treia staţie el a coborât, cu acelaşi zâmbet pe buze dar cu privirea stinsă, tristă, resemnată. Şi acum se gândeşte la acea întâlnire şi nu-şi poate explica multe din cele petrecute. Totul a fost atât de furtunos, ca un mic bulgăre de zăpadă aruncat fără voie, dar care, a stârnit o avalanşă devastatoare în sufletul ei. Îi răsună în minte vocea lui, râsul lui… imaginea chipului angelic o va urmări toată viaţa. În fiecare zi, prin lumea pestriţă de pe străzile oraşului de provincie caută cu înfrigurare ecoul vocii lui sau imaginea lui. Câtă fericire şi câtă speranţă! Nimic nu se petrece fără un scop.

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 31

Ecouri Literare

Nr.4

Elena Mititelu Apariţie editorială inedită prezentată pe 5 iulie 2009 în comuna Oşeşti În data de 5 iulie 2009, membrii Cenaclului literar Poesis Moldaviae s-au deplasat în comuna Oşeşti pentru a susţine o şedinţă de cenaclu extraordinară în cadrul manifestărilor culturale organizate de primăria comunei Oşeşti. În cadrul manifestărilor s-a organizat un simpozion susţinut de cercetători de la Muzeul Judeţeam Vaslui carora li s-a alăturat profesorul Costin Clit din Huşi şi un recital de poezie sustinut de poeţii vasluieni. În acelaşi cadru s-a prezentat şi volumul de poezii “Ferestre deschise” semnat de Elena Mititelu (M.A.)

Aspect de la prezentarea volumului “Ferestre deschise”

Te aştept să vii! Coboară de pe piatră-n primăvară, Să vezi cum mugurii pocnesc în flori, Cum fug zăpezile de soare iară Şi vin acasă cârduri de cocori… Coboară de pe piatră-n plină vară, S-auzi talanga oilor sunând, Să dormi măcar o noapte-n fân afară, În cânt de greier, stele strălucind… Coboară-n dulcea toamnă de pe piatră, Când carele scrâşnesc pline de roadă, Să simţi miros de pui prăjit pe vatră Şi gustul mustului ce fierbe-n cadă… Coboară de pe piatră-n iarna blândă, S-auzi în sobă lemnul cum trosneşte, Să cânţi cu toţi vecinii o colindă, Să simţi cum anul vechi se înnoieşte.

Cântare ţării Îţi cântă pădurea din frunză măruntă Şi cerul îţi cântă din vânt, Sămânţa– ncolţită sub brazdă îţi cântă, Bătrânii îţi cântă din părul cărunt. Îţi cântă copiii cu glasuri de muguri, Iar soarele-ţi cântă din zori, Ascultă-ne, ţară-ţi cântăm să te bucuri, Şi-n foşnetul celor trei sfinte culori.

De mână cu copiii... Între marile privilegii pe care Dumnezeu le-a dăruit poeţilor cel mai de preţ pare cel de a rămâne alături de copilărie printr-o binecuvântată dedublare care le permite să îmbine mirarea în faţa lumii cu reconstruirea sa în imagini artistice. Ei confirmă un alt adevăr, anume că unii oameni se nasc bătrâni iar alţii rămân copii - nu infantili! până la moarte. O astfel de structură sufletească - argumentată şi de profesiunea sa - a călăuzit-o pe doamna Elena Mititelu spre poezie şi, în mod deosebit, spre poezia pentru copii. Colegul nostru Nicolae Viziteu, a gândit un aforism impresionant: “Am avut un prieten în copilărie şi a rămas acolo”. Doamna Mititelu nu a lăsat nimic acolo, a luat totul cu dânsa, dedublându-şi undeva personalitatea, descoperind lumea împreună cu copiii, îndemnându-i, totodată către aceasta. Poeta pastrează puritatea de cristal a începuturilor, nu are teamă de cuvinte ca “mamă”, sau “patrie”, pe care postmoderniştii sau postpost.... le dezavuează sau le batjocoresc direct. Şi, nu numai ei - li s-au alăturat unii autori de manuale alternative care propun şi celor mai mici elevi, texte dezgustătoare. Dan Ravaru (din prefaţa vol. “Ferestre deschise”)

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 32

Ecouri Literare

Nr.4

Costin Clit Reviste literare huşene interbelice: Tribuna literară (1931) Lucrările de specialitate înregistrează apariţia revistei Tribuna literară la Huşi, între 15 aprilie – 15 iulie 1931, sub conducerea unui comitet, enumerând printre colaboratori pe B. Ceauşanski, Petru Gîdei şi Gh. Podoleanu (Formatul12 x 31 cm). Poetului Petru Gâdei i se atribuie în istoriografia locală conducerea revistei Tribuna litarară. În vara anului 2009 am realizat cercetări la Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale şi paralel cu acestea la Biblioteca Academiei Române din Bucureşti. Investigaţiile întreprinse la Bibliotecă au avut în centrul atenţiei, mai ales, presa huşeană tipărită de – a lungul timpului. Printre revistele cercetate s- a aflat şi „Tribuna literară”, a cărei prezentare încerc să o realizez. În perioada 15 aprilie – 15 iulie 1931 au fost editate şase numere de revistă: nr, 1 (15 aprilie 1931, 8 p.), nr. 2 (1 mai 1931, 8 p.), nr. 3 (15 mai 1931, 8 p.), nr. 4 (20 mai 1931, 4 p.), nr. 5 – 6 (15 iulie 1931, 12 p.), toate la Tipografia Baiadera din Huşi. Redacţia şi administraţia revistei îşi aveau locaţia pe strada Ştefan cel Mare, nr. 95, din Huşi. Proiectul editorial prevedea apariţia revistei de două ori pe lună. Cuvântul înainte reflectă apariţia revistei la iniţiativa unui „grup de tineri entuziaşti, dornici să redeie oraşului nostru sclipirea literară adormită pare - se întru aşteptarea unui avânt tineresc”, care porneşte „ la lucru cu modestia specifică tineretului, nu tind să formeze un curent în literatura românească şi nu – şi obligă colaboratorii a respecta prin scris o anumită şcoală sau gen literar” şi oferă posibilitatea „ colaboratorilor ei să – şi exprime liber talentele, - libertatea scrisului fiind adevărata manifestare a artei ”. Paginele revistei găzduieşte impresiile scriitorului Petru Gâdei, cel care „în acest pridvor de primăvară, dând în luna Mai, a florilor, a nopţilor dumnezeieşti, - rătăceam, uitat şi uitată de ceal’ altă lume toată, - în crângurile şi luncile „Făgădăului” copilăriei mele, mărgăritarul gândurilor mele ! Căci aminte îmi aduc, pentru a nu le uita, de slăvitele dimineţi proaspete, de versul privighetorilor divine, printre atâtea alte slăvi, şi de cerul dulce de vară pe care să – l priveşti o viaţă întreagă fără să te mai saturi, şi de atâta de de frumos – ca în cer şi pe pământ, - de aromile tari şi îmbălsămate ale florilor singurătăţei, când trăit – am viaţa vieţelor şi de cari să mă mai învrednicesc, nu cred!” Făgădăul, apare în imaginaţia scriitorului sub diverse epitete: „fermecătorul departe de lume”, „ierusalimic”, „iubit şi neuitat deapururi”.Petru Gâdei provine dintr – o familie de intelectuali, colaborator al revistelor „vechi şi noi”, „cântăreţ al sublimelor meleaguri unde a copilărit, a imortalizat „Făgădăul” – lăcaşul vieţii D-sale intelectuale, - cu toate splendorile pajiştelor lui. Amant al stilului şi muzicalităţii, poemele D- sale oglindesc în tot sufletul scriitorului P. Gâdei, poetul plaiurilor, ciripitul de păsărele şi ctitoriilor vechi, ale căror ruini le –a deplâns şi le deplânge încă... Păstrător de relicve literare, D-sa e antiquarul clasicelor gânduri ce compun biblioteca manuscriselor nepublicate încă; citindu – le, ai impresia atmosferei de sanctuar; majoritatea manuscriselor o compun poemele în proză şi pastoralele. În scrierile D- lui P. Gâdei, clasicismul limbei române găseşte un erudit conservator al frumoaselor expresiuni poetice, aureolă ce’l încununează şi care îl scrie printre figurile mari ale intelectualilor huşeni”.Petru Gâdei publică în paginele revistei: Cetind pe Tudor Arghezi ( „Tribuna literară”, nr. 2, p.7 - 8), Ne vom duce şi vom recvedea ( „Tribuna literară”, nr.3, p.1-2), poezia Trece luna („Tribuna literară”, nr.3, p. 6), Misterul artistului („Tribuna literară”, nr. 4, p.1 - 4). Decesul său aduce publicarea necrologului intitulat Poetului Petru Gâdei, pe care îl reproducem: „Lira poetului Gâdei şi-a sfârşit cântecul în splendoarea unei seri de Mai, - prinos sublimului cu care a ştiut să-ncunune etern primăvăratecul său suflet, în serile de reverii. Poetul primăverilor eterne, s-a stins într-o zi de primăvară, când lacrima petalelor de tei şi înduioşarea sumbră a Făgădăului doineau prin foşnetul de frunze, înmiresmatele lor triluri!.../ Şi luna, / „De-a cărei farmec şi lumină, / Cânta Mierla somnoros”/ Şi codrul negru, care, / „De atâta reverie / El nu poate să adoarmă”/ şi-ntreaga poesie a naturii întrupate-odată-n mintea sobră a poetului pare-că rămân sumbre din noaptea de sfârşit, din noaptea când cântăreţul lor a privit cu drag în urmă la opera creiată, suflet din sufletul său!.../ Poetul Gâdei le-a dat viaţă, ele însă, nu i-au dat nimic!.../ Gândurile lui triste şi obosite de dureroase nostalgii, se-ntorc în ţărână, căci din ţărână au plecat !... / Doar sufletul de veşnică veghe în patriarhala linişte a eternului Făgădău-cimitirul rămăşiţelor lui-să mai soarbă miresmele Făgădăului viselor de altă dată:fericirea visată de poet s-o succeadă sufletul , spre veşnică memorie!...” Locul şi rolulul familiei Gâdei în viaţa spirituală şi intelectuală a oraşului Huşi necesită o reevaluare. Astfel, Octavian Gâdei, cel care a întemeiat Ideea (1934 - 1935) la Huşi,avocat, cu o bibliotecă personală rămasă în amintirea huşenilor, a publicat lucrările: Ocrotirea minorităţilor. Originea şi evoluţia ideii. Istoricul dreptului pozitiv. Anexă: Textul tratatului de ocrotire, Iaşi, 1935, V + 101 p.; Frăţia de cruce şi frăţia de

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 33

Ecouri Literare

Nr.4

moşie, Huşi, 1938, 73 p. + XII p.; Contestaţia în dreptul procedural penal, Cu un cuvânt introductiv al d-lui profesor universitar N.T.Buzea, Iaşi, 1941, 135 p.; Se adaugă şi traduceri cum ar fi a lucrării semnată de Emanuele Carnevale, „Terza Scuola”în dreptul penal, însoţită de un cuvânt al autorului şi cu o prefaţă a D-lui profesor universitar N.T.Buzea, Huşi, 1934, XIV + 72 p. Petru Gâdei a publicat articole şi proză în numeroase publicaţii, cum ar fi: „Bucovina”, Cernăuţi, 1919 – 1920; „Slove”, Calafat, 1922 – 1924; „Traian Demetrescu”, Bucureşti, 1909; „Vitrina literară”, Iaşi, 1927; „Ziarul ştiinţelor populare şi al călătoriilor”, Bucureşti, 1913 – 1938(?); „Vremuri bune”, Bârlad, 1925. De unde este originar Petru Gâdei? În „Tribuna literară” observăm amintirile copilăriei legate de mirificul Făgădău, probabil dealul de sub care izvorăşte Elanul.Toponimul Făgădău îl regăsim în satul Creţeşti de Sus, în apropiere fiind şi satul Şişcani. Un P(etru) Gâdei îl regăsim ca profesor de limba franceză în 1921 la Liceul de băieţi „Cuza Vodă”din Huşi.Printre absolvenţii aceluiaşi liceu întâlnim pe Gâdei P. Theodor (1927) şi Gâdei P.Octav (1932). Un Aurelian P. Gâdei ajunge profesor de limba franceză, bibliotecar şi director, în perioada 21 noiembrie 1945 – 1946, la instituţia absolvită şi director la Gimnaziul Comercial de băieţi din Huşi (1942 - 1944).Ce legătură au cei trei cu Petru Gâdei? George Raicu DELAHUŞI publică Dragoste şi moarte, fragment din romanul psihologic Păcatele ispăşite, necunoscut istoriei literare huşene. Născut la Huşi în 1895, absolvent al Gimnaziului „Anastasie Panu”din Huşi (1912), scriitor, George Raicu publică romanul Suflete predestinate în 1925, necunoscându-se „alte date despre biografia sa”. „Cu siguranţă, a mai scris şi altceva”. Printre cei care semnează în paginile revistei întâlnim pe Emil Râteanu, cu poezii, poeme ( Noapte..., în nr. 1; Din zbuciumul sufletului, în nr. 2; Iubirea, în nr. 3), cronică cinematografică (Protest! , în nr. 1), recenzii („Veşnicul învins”de Ion Pas, în nr. 2; Ultima noapte de dragoste întâia noapte de război de Camil Petrescu, în nr. 3) şi proză (Poveste, în nr. 5 - 6); George Gall, prezentare de figure huşene ( Prof. Mihai Ralea, nr. 1, cu fotografia acestuia; Dr. Neculai Lupu, în nr. 3, cu fotografia acestuia); M. Dulberg, cu proză (Dedublare, în nr. 3) epigrame (Săgeată…, nr. 1), recenzii (Veac tânăr de G. Lesnea, în nr. 1), gânduri (Din fuga condeiului „Nu vrem nimic”, în nr. 5 - 6); O. Scânteianu, cu proză ( Glasul gliei, în nr. 2); George Gall, cu proză (Nebunie …?, în nr. 2) ; E. Zăhărescu, cu Amintiri, în nr. 3; Octavian G(âdei), cu proză (Păianjenul după o legendă, în nr. 3); O.D.Şendrea, cu poezie (Vis de mai, în nr. 3); Silvestru Bonard, cu proză ( Strop de lacrimă, în nr. 2); B. Cauşanschi, cu biografii (Emil Ludwig la 50 de ani. „Napoleon” - „14 iulie” „Geschenke des Lebens”, în nr. 5 - 6); Gh. Podoleanu, cu proză (Cântcul plopului, în nr. 5 - 6); Tudor Vania, cu poezie (În nopţile de vară, în nr. 5-6);M. R. Safra, cu Geniu şi revoltă, în nr. 5 - 6; întâlnim şi autori care semnează cu diverse pseudonime, cum ar fi, Zaharia, cu recenzii (Casa cu fete de C.Ardeleanu, în nr. 1) Dela Fălciu, cu poezii (Pace vouă, în nr. 1; Arminden, în nr.2); Vila Leit, cu proză (Drumuri în munţi, în nr. 1; Idol..., în nr. 3); Teram, impresii (… Huşului, în nr.2); Den., cu proză (Martor cu ghinion, în nr. 5 - 6); Delaţară cu poezia Întâlnire, în nr. 5 – 6.

Asociaţia culturală “Poesis Moldaviae” (activităţi I) La invitaţia primarului comunei Oşeşti, Lefter Grigore şi a colegei noastre Elena Mititelu, pe 5 iulie 2009 membrii Cenaclului Literar “Poesis Moldaviae”, au participat la întâlnirea cu cititorii din comuna Oşeşti, întâlnire prilejuită de sărbătoarea satului. Şi de această dată am adunat poezie de pe meleagurile vizitate:

Primăvară De sub calda plăpumioară, De zăpadă, iaca ies, Fire crude de verdeaţă Firave ce se înalţă, Spre albastru universe.

Ce frig e afară, ce frig e în mine Ce frig e afară, ce frig e în mine... Soarele se-ascunde şi-mi lasă suspine, O tăcere mută, tristă şi străină Îşi arată faţa neagră şi haină.

Ce frig e afară, ce frig e în mine... Simt numai durere, văd numai ruine Şi mă-ntreb de ce, norii plumburii Îmi aduc tristeţea din locuri pustii.

Şi spre bucuria noastră, Scoţând capu-aşa, grăbit, Ele, altceva încearcă, Să ne demonstreze parcă Primăvara a sosit! Ce frig e afară, ce frig e în mine... Oana-Maria Hăulică Este numai noapte, ziua nu mai vine Clasa a-VIII-a S.A.M. Oşeşti

Plină sunt de ură şi de răzbunare Sunt acum de piatră, nimic nu mă doare. Ce frig e afară, ce frig e în mine... Îmi alin durerea cu o rugăciune Şi mă rog în taină, ca frigul deafară, Să aducă-n mine, caldura fugară. Prof. Nicoleta Bădărău S.A.M. Oşeşti

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 34

Ecouri Literare Tu, Isuse! Tu, Isuse, Tu cel sfânt, Oamenii de pe pământ, Nu voiau să te asculte Şi făceau păcate multe. După ce te-au răstihnit, Şi pe cruce ai murit, Cerul s-a întunecat, Pământul s-a cutremurat. Din mormântu-ntunecat, De Paşte, Tu ai înviat, Lumea iar s-a luminat Şi ne-ai scăpat de păcat Ciubotariu Robert Alexandru clasa aVIII-a Oşeşti Membru al Cercului literar “Luceafărul”

Nr.4

5 iulie 2009 “Ziua Satului” Comuna Oşeşti

Asociaţia culturală Poesis Moldaviae (activităţi II)

Poezia la mine acasă Adie vânt de primăvară la mijlocul lunii martie peste dealurile ce ocrotesc precum zidurle cetăţilor vechiul sat de răzeşi, numit Dodeşti; un sat cu oameni frumoşi, cinstiţi, harnici şi cu inima bătând româneşte. Cum ar fi putut începe mai frumos primăvara decât cu muzică, dans şi poezie? Aşa că şi-au unit eforturile şi printr-un parteneriat benefic tuturor, Asociaţia culturală „Poesis Moldaviae, Primăria, Căminul Cultural şi Şcoala cu clasele I-VIII ”V.I.Popa” din Dodeşti au desfăşurat pe 15 martie 2009 activitatea culturală „Poezia la mine acasă”. Invitaţii de onoare ai acestei manifestări culturale au fost: profesorul Theodor Codreanu – personalitate marcantă a literaturii române contemporane, prozator, critic şi istoric literar şi poetul Mihai Apostu, preşedintele Asociaţiei culturale „Poesis Moldaviae” – fiu al satului. Sala Căminului Cultural din Dodeşti s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru toţi cei prezenţi, doritori de frumos, artă şi cultură. În discursul domniei sale, domnul Theodor Codreanu a prezentat o adevărată lecţie de istorie celor prezenţi prin evocarea personalităţilor care şi-au pus amprenta asupra satului Dodeşti, acestea fiind reprezentate de Victor Ion Popa şi Ghenuţă Coman. De asemeni, domnul profesor şi-a amintit cu plăcere de anii petrecuţi pe meleagurile dodeşteneca profesor de Limba română la începutul carierei sale; aici a cunoscut dascăli deosebiţi care de-a lungul carierei lor au modelat şi educat fii ai satului de care astăzi sunt mândri. Unul dintre fiii satului este şi poetul Mihai Apostu, autor al mai multor volume de versuri şi preşedintele Asociaţiei culturale „Poesis Moldaviae”, asociaţie care are ca scop promovarea şi renaşterea culturii cu precădere în rândul tinerilor şi în mediul rural. Sub egida Asociaţiei s-a înfiinţat şi funcţionează Cenaclul literar „Poesis Moldaviae” ai cărui membri au fost de asemeni invitaţi să participe la această activitate culturală. Dintre aceştia, au participat şi au prezentat publicului spectator din creaţiile lor, următorii: poetul şi prozatorul Ioan Baban – preşedintele cenaclului, poetul şi epigramistul Val Andreescu, poeta Luminiţa Scotnotis, poeta Elena Mititelu, epigramistul Ioan Toderaşcu, poetul Nicolae Ginghină, interpreta de muzică folk eleva Ana – Maria Gruia, profesorul Costin Clit – membru corespondent al cenaclului. Întreaga activitate a fost moderată de profesorul Dan Ravaru , reprezentantul Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Patrimoniului Cultural Vaslui - invitatul special al Asociaţiei culturale „Poesis Moldaviae” .

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 35

Ecouri Literare

Nr.4

A fost un spectacol interactiv prin alternarea poeziei cu muzica, dansul şi teatrul la care au participat atât personalităţile invitate cât şi formaţiile de dans ale Căminului Cultural Dodeşti precum şi de către elevii Şcolii cu clasele I-VIII „V.I. Popa”. Directorul Căminului Cultural Ovidiu Simion a declarat:” Astăzi la Dodeşti s-a conturat un act de cultură iar toată manifestarea o datorăm poetului Mihai Apostu. Cred că poezia vasluiană ar trebui apropiată cât mai mult de mediul rural iar noi, directorii de cămine culturale ar trebui să facem acest lucru”. La finalul activităţii membrii poetul Mihai Apostu a făcut o importantă donaţie de carte Bibliotecii şcolare Dodeşti. „ În final, eu vreau să vă mulţumesc tuturor celor care aţi participat şi aţi produs aceste momente unice, emoţionante. N-am mai avut parte de un spectacol de o asemenea calitate, promitem poetului nostru, Mihai Apostu, să recidivăm şi să organizăm aici un concurs de poezie. Mulţumim oaspeţilor noştri pe care i-am primit cu multă căldură şi îi mai aşteptăm la Dodeşti. Sper că tot ce am făcut astăzi, a fost o acţiune reuşită” a declarat la final Victor Popa, primarul comunei Dodeşti. Andrada Leon

Nicolae Ţintea Născut la Vaslui (26.06.1952) Absolvent al Liceului de Artă “Octav Băncilă” Iaşi clasa prof. Eno Bartoş şi prof. Ion Buzdugan, Şcoala Superioară de Pictură Murală Ortodoxă a Patriarhiei Ortodoxe Române, prof, Corneliu Paşcanu. Ca membru al Cenaclului “Arta” participă la expoziţii de pictură în anii 1985, 1986, 1987, 1988, 2000, 2001. Participă la nivel Autoportret individual, dar şi cu diferite grupuri la pictarea şi restaurarea a peste 30 de biserici din ţară. (Jud. Mureş, jud. Suceava, Jud. Botoşani, jud. Galaţi, jud. Brăila şi jud. Vaslui. La Nicolae Ţintea găsim şi lucrări de sculptură: Bustul lui V.Netea la Deda în jud. Mureş, bustul lui Anastasie Fătu la Berezeni jud. Vaslui, bustul lui D Cantemir din Huşi. Participă la activităţile culturale ale judeţului, participant activ în cenaclurile literare din Imagine din “atelierul maestrului” Vaslui. In anul 1986 obţine premiul II pe ţară la pictură. Are în proiect o expoziţie personală “Note de călăto“Dacă toţi oamenii ar şti rie în Italia”.

ce vorbesc alţii despre ei, nu ar mai exista nici patru prieteni în lume”

Note de călătorie I Note de călătorie II

Blaise Pascal

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae”Moldaviae”- Vaslui pagina 36

Ecouri Literare

Luminiţa Scotnotis Fii ai luminii Alei de scântei păşi-vor spre muguri stingheri. Vitrina timpului, octave-nălţând, o rugăciune suspendată-n gheţari, în cimitirul blând din mijlocul satului, vizând demult o icoană sumbră de sfânt, îndreaptă priviri către Marele Troc: un schimb de lumini, de culori... Crisalida timpului se aşterne la iad unde fraţii luminii stropesc plini de ei adăpând petale cu verde şi-albastru şi prostesc pe Adam cu fâşii de hârtii. Şi dacă prin reflecţia ferestrelor aripi frânte pătrunde-vor târziu, mai pot zâmbi măcar pentru o clipă. Nu sunt aripi de zbor către înalt ci dinspre adânc spre lumea mea: spre lumea-n care eu încă mai pot, aer de după ploi, să respir adormind. Şi dacă cioburi de reflecţii aduna-veţi voi şti că exist undeva aşteptând.

Femeia Lăsaţi femeia să fie frumoasă Nu o ciopliţi după cum vă comvine! Lăsaţi-o să fie fetiţa de ieri, femeia de azi şi mama de mâine! Lăsaţi-o cu-a ei gingăşie cu mâinile fine şi plină de mine, nu-i puneţi mască, nu-i stă bine! Nu-i striviţi palmele ce vă mângâie fruntea, nu-i răniţi tălpile ce vă conduc pe drumul vieţii, nu-i rupeţi braţele, lăsaţi-o-n voia sorţii! Chiar nu aţi înţeles nimic? Acest trup feeric dă naştere vieţii. Ea,femeia,fetiţa de ieri şi mama de mâine e plină de mine.Ce nu vă comvine? Femeia, e-n mine!

Nr.4

Elena Barbu În umbră de zeu Cu tocul cizmei Mi-am străpuns inima, Am tăvălit-o prin noroi Şi am aruncat-o departe Apoi te-am rugat Cu-n deget de cer Să-mi smulgi sufletul, Şi l-ai smuls de ajuns. Am rămas găunos Opus de frumos Urâtul mi-a frânt... Din avânt. Lutu-mi blestemă Gândul nerod Pe-o grindă de pod; Şi coarda chitării din mine, Stă să plesnească De-o ură câinească Hoitul îmi latră haios Dar care os a rămas Neros? Timpul trecut? S-a pierdut Prezent, viitorul văzut Cu-n ochi de mamut Vrei să mă vezi? Vino la crâşma de lângă muzeu Acolo adast în umbră de zeu Acolo-mi ung buza Îndulcită de muza Ce-mi toarce-n pahar Ameţită de har.

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 37

Ecouri Literare

Nr.4

Interviu cu Mihai Apostu Notă: Cum? Nu aţi auzit de alter ego? Există în fiecare dintre noi. Tocmai de aceea pe al meu l-am pus la treabă, l-am pus faţă în faţă cu Mihai Apostu într-un interviu. Alter Ego: Care este debutul poetului Mihai Apostu şi care au fost primele întâlniri cu grupul scriitorilor din Vaslui? Mihai Apostu: Am debutat în revista „Flacăra” în anul 1989, la rubrica Atelier literar, rubrică realizată pe vremea aceea de Darie Novăceanu. Apoi a urmat înscrierea în Cenaclul Judeţean care îşi desfăşura activitatea la Casa Artei din Vaslui (fostă Casa Armatei). La acea dată preşedintele cenaclului era poetul I.I.Lefter. A urmat revoluţia, dezbinarea cenaclului şi împrăştierea scriitorilor în anul 1990. Alter Ego: Ce s-a întâmplat cu Cenaclul Judeţean? Mihai Apostu: Pauză până în 1993 când alături de un grup de prieteni scriitori am fondat cenaclul I.I.Lefter în memoria poetului dispărut în 1990. printre membrii fondatori amintesc pe Vasile Vecinu, secretar, Mihai Apostu vicepreşedinte şi Ioan Emil Andrieşanu preşedinte. Alţi membrii fondatori: Daniel Grosu, Vasile Rotariu, Nicolae Viziteu, Ion Enache, Vasile Iamandachi, Dan Barbu, Leonard Ciureanu, etc. A fost o perioadă în care numărul membrilor participanţi la o şedintă se ridica la 40 la un moment dat. Mai veneu Iancică Dobriţă, Cătălina Flondor, Gelu Irimia, Romeo Creţu, Dumitru Bălţatu, etc. Cenaclul a funcţionat până în anul 1997, dar voi reveni la acest subiect respectând cronologia. Era pe vremea când cronicele de cenaclu erau publicate în ziarul „Semnal” şi în ziarul „Oferta”. Alter Ego: Când ai debutat editorial? Mihai Apostu: Debutul poate fi considerat târziu. La 33 de ani! Atunci am debutat editorial cu volumul „Atentat la poezie” tipărit la editura “Macarie” din Târgovişte. Volumul a fost prefaţat de Cezar Ivănescu. A urmat apoi volumul „Vocile” în 1997 tipărit la editura “Cronica” din Iaşi şi prezentat la lansare de poetul Vasile Constantinescu. Respectând cronologia, a apărut în anul 2000 volumul „A cincea stare”, la editura “Junimea”, volum lansat şi la “Palatul Culturii” din Iaşi în cadrul unei serate literare vasluiene, organizată de Biblioteca “Gheorghe Asachi” şi “Centrul Creaţiei Populare Vaslui”. În 2001, la editura “Panfilius”, apare volumul „Dialoguri perpendiculare” prefaţat de scriitorul Constantin Dram. Apoi tăcere de câţiva ani!!! Sunt menţionat în culegerea „Personalităţi vasluiene” în 2003, apoi public un grupaj de poezii în volumul colectiv „Voci lirice vasluiene” în 2007. În anul 2007 public în culegerea „Drumurile vieţii”, editura “Anamarol”, Bucureşti, alături de alţi 18 scriitori din ţară. Menţionat în “TV 15 Explozia”, volum editat de prof. dr. Dumitru V. Marin şi apoi în Dicţionarul literar vasluian editat de profesorul Ioan Baban. Alter Ego: Să revenim la evoluţia cenaclului. Mihai Apostu: Aş putea să spun evoluţia cenaclurilor. În anul 1997, Casa de Cultură “Constantin Tănase” a încercat să adune scriitorii vasluieni sub numele de „Orizont literar 2000”. Din păcate au fost câteva întâlniri, chiar dacă printre cei prezenti erau nume de referiţă ale culturii vasluiene: Dorin Mihăilescu, regizorul teatrului V.I.Popa din acea perioadă, Aurel Brumă de la radio Iaşi, Teodor Pracsiu şi mulţi alţii. Anii 1998 – 1999 au fost foarte generoşi cu grupările literare la care am fost membru fondator. Amintesc aici despre “Asociaţia Creatorilor Vasluieni” (A.C.V.) iniţiată de prof. dr. D.V. Marin, Cenaclul “1999” şi “Cenaclul de sub nuc” (!), ambele iniţiate de poetul Ion Enache. Toate aceste grupări au avut o viaţă de câteva şedinţe. După toate aceste „zbateri” pe 13 iulie 2000, am publicat în ziarul “Adevărul” un comunicat prin care am „sunat goarna” pentru chemarea din „vacanţă” a membrilor cenaclului I.I.Lefter. (aşezarea în pagină aproape că cere ca Alter Ego să mai pună o întrebare ... şi o pune!). Alter Ego: Şi? Mihai Apostu: Şi ne-am adunat. S-a schimbat aproape întreaga garnitură. Am observat atunci că literatura trece mai uşor pe lângă unii, iar la alţii se opreşte mai mult. Membrii fondatori de la ediţia a- II –a a cenaclului I.I.Lefter au fost: Mihai Apostu, Violeta Păsat, Iulian Plugaru, George Toma, Lucian Sava, Constantin Ţintea, Vasile Rotariu, Daniel Grosu, Vasile Vecinu şi alţii. Din partea Inspectoratului pentru Cultură a răspuns prezent profesorul Miluţă Moga, şeful instituţiei. Am păstrat cu minuţiozitate toate articolele din presa vremii. (nostalgie, bucurie....!) Între timp au mai plecat, au mai venit scriitori. Mai amintesc aici importanţa cooptării în cadrul cenaclului a poetului Ioan Mâcnea, a profesorului Ion Parfene şi a unei garnituri de tineri: Cătălin Afrăsinei, Simona Radu, Lăcrămioara Ţintea, Ştefan Petre, Mihaela Cucoş, etc. De multe ori memoria noastră poate uita şi de aceea e bine să cerem ajutor hârtiei pentru a ne găzdui amintirile.

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 38

Ecouri Literare

Nr.4

Alter Ego: Acum ar trebui să intervin? Mihai Apostu: Nu! Pot continua şi fără tine (sic!!!). În perioada 2006 – 2007 din funcţia de vicepreşedinte veşnic, am fost propus, ales şi bineînţeles am acceptat să fiu preşedintele cenaclului. Şi apoi ... a venit anul 2007, anul în care am decis să înfiinţez Asociaţia Culturală Poesis Moldaviae. Iniţial printre activităţile asociaţiei, în statut se menţiona şi susţinerea Cenaclului Literar I.I.Lefter. Dar surpriză!!! Luaţi de viaţă am uitat să menţionez că suntem români şi numai noi ştim cum să facem şi să desfacem lucrurile chiar şi pe cele culturale de data aceasta. După aproape 15 ani de activitate (fondare, refondare,vicepreşedinte, preşedinte...) Alter Ego: Da ştiu că te lauzi! (ha,ha,ha) Mihai Apostu: Te cred, dar cine să consemneze asta? Nu e păcat să se uite? Aşa...! deci am fost dat afară din cenaclu. Membrii fondatori ai Asociaţiei, Luminiţa Scotnotis – vicepreşedinte, Dorin Pînzariu – secretar şi eu în calitate de preşedinte, ne-am “pornit” să înfiinţăm un cenaclu la urgenţă dat fiind faptul că în trei zile, Asociaţia avea prima acţiune culturală în comuna Oşeşti, iar noi nu mai aveam „obiectul muncii”. Aşa s-a născut Cenaclul Poesis Moldaviae, care are la ora actuală 28 de membrii înscrişi şi a ajuns la şedinţa cu numărul 65. (frecvenţa prezenţei este de 9,12,15 membri, deh, după posibilităţi !!!). Şedinţele s-au desfăşurat în Sala “Arta” de la Muzeul Judeţean Ştefan cel Mare şi de câteva şedinţe, activitatea cenaclului se desfăşoară în sala TinArt de la Biblioteca Judeţeană N. M. Spătaru, Vaslui. Alter Ego: Hai mai laudă-te! Mihai Apostu: Să ştii că am riscat şi risc. Este o activitate cu care mă mândresc. La acest cenaclu, membri fondatori noi. Un mare câştig atât pentru noi dar şi pentru literatura din Vaslui: Ioan Baban, Nicolae Ginghină, Luminiţa Scotnotis, Cătălin Afrăsinei, Cosmin Preda, Dorin Pînzariu, Daniela Apostu, Dorin Cozan, Virgil Miron, Costin Clit, Daniel Dragomirescu, Elena Leuştean, Elena Mititelu, Liliana Muştiuc, Val Andreescu, Galina şi Ioan Parfeni, (şi alţii care mă vor certa că nu i-am menţionat). Şi apoi parcă mai trebuia ceva: Asociaţie Culturală – Cenaclu Literar - ? – (mai trebuia o revistă). Şi s-a născut. Pe 8 februarie 2008 în “Sala Mare” a Consiliului Judeţean a fost lansat primul număr al revistei „Ecouri Literare”. Revista poate fi citită şi online la adresa http://ecouriliterare.scriitor.org Aveţi acum în mână numărul patru al revistei. Între timp colegii din Cenaclul Poesis Moldaviae au tipărit vreo 20 de volume de autor, au lansat vreo 10, colaborăm cu scriitori aproape din toată ţara. Alter Ego: Păi ai c-am spus ce vroiai să spui. Mihai Apostu: Aproape. Nu am spus despre forumul Asociaţiei , nu am spus despre concursul de literatură „ Poesis Moldaviae” care a debutat cu prima ediţie anul acesta, aş putea să mai spun despre deplasările cenaclului prin comunele judeţului, despre premiul III caştigat la concursul de poezie I.I.Lefter în 1997, despre premiul II obţinut la concursul naţional de poezie Mihai Eminescu în 2004. Ar trebui să spun şi ce m-a determinat în mod deosebit să realizez acest interviu. Credeţi că nu ar fi avut cine? e mai frumos aşa pentru că oricum în general întrebările din interviuri de genul acesta se sugerează, sau se convin de comun acord între părţi. Aşa că... Alter Ego: Ce te-a determinat? Mihai Apostu: Eram la o lansare de carte la Biblioteca Judeţeană Nicolae Milescu Spătaru din Vaslui. Domnul Gelu Voicu Bichineţ, directorul instituţiei (un om deosebit şi în afara instituţiei) ne prezintă o informaţie apărută în presa centrală, cum că vasluiul ar fi pe ultimul loc la „chestiuni culturale”. Să avem pardon, domnilor de la centru. Ce am scris aici s-a petrecut numai în jurul lui Mihai Apostu, au fost amintite numai acţiuni în care am fost implicat. Mai sunt foarte mulţi care pot scrie despre acţiunile lor. Să vedeţi Bârladul şi activitatea lor culturală, să vedeţi Huşul, Negreştiul şi chiar Vasluiul dincolo de Mihai Apostu, să vedeţi comunele din judeţ!!! Aş ruga doar documentare când se fac analize din birourile capitalei. Doar atât. Alter Ego: Doar atât? Mihai Apostu: Nu crezi că e de ajuns? Vai de prietenii mei care mă cunosc şi de cei care nu mă cunosc! Dar ştii ce mi-a zis un înţelept din Dodeşti? Dacă nu spui tu lumii ce faci, pe lume nu o mai interesează nici să te ştie, nici să te studieze. Aaa... şi era să uit. Îţi mulţumesc pentru interviu chiar dacă te-am înjurat toată viaţa.

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 39

Ecouri Literare

Mihai Leonte

Nr.4

(MOLDOVA NOUĂ)

Operă: • 1999 - a apărut placheta ,,Alb negru’’ (volum de poezii) • 2000 - a apărut placheta ,,Nostalgii’’ (volum de poezii) • 2001 - a apărut placheta ,,Valenţe medii’’ (volum de poezii) • 2001 - a apărut placheta ,,Reverii adverse’’ (volum de poezii) • 2002 - a apărut volumul ,,Meditaţii admise’’ • 2004 - a apărut volumul ,,Apogeul metaforic’’ • 2006 - a apărut volumul ,,Agate magice’’ • 2006 – a iniţiat apariţia volumului antologic al poeţilor de pe NET; Spiralele vieţii • 2007 – a iniţiat apariţia volumului antologic al poeţilor de pe NET; “Drumurile vieţii” - 2008 – selecţionat în volumul antologic; “Freamăt de dor” apărut la Editura 3D. - 2008 iniţiază apariţia volumului antologic al poeţilor de pe NET;

SPIRITUL COPILĂRIEI Oricât vom încerca să spunem că numai suntem copii, nu vom putea să ne despărţim de ceea ce am trăit în copilărie. Foarte mulţi psihologi au constatat în studiile lor că perioada copilăriei ne rămâne încrustată în sufletul şi inima noastră pentru totdeauna. Nu aş putea să spun astăzi că am avut o copilărie frumoasă sau fericită. În adâncul inimii mele totul a fost foarte frumos. Chiar daca azi văd lucrurile cu totul altfel, aş putea spune că a fost greu, că am fost frustrat de anumite lucruri, totuşi am rămas în suflet cu imaginile cele mai frumoase ale timpului de atunci. Nu am avut mamă de la o vârstă imemorială, dar asta nu m-a împiedicat să fiu copil. Mediul în care am crescut nu mi-a lăsat timpul necesar pentru a crede că nu sunt fericit cu ce am, sau că alţii au mai mult ca mine. M-am mulţumit cu puţin, ca şi alţii cu mult. Pentru acest motiv, totul pentru mine avea o frumuseţe deosebită. Mergând cu vitele la păşune îmi găseam satisfacţii în a privi câmpul ca pe un univers infinit, în care descopeream că totul este plin de viaţă. Iarba şi florile aveau pentru mine un impact deosebit, ţinându-mi tovărăşie ca şi o haină ce este mereu cu tine. Miile de gângănii ce formau o altă lume plină de mister, mă făceau să văd în mişcările lor permanente că ele au un rol deosebit în spaţiul înconjurator. Mă fascinau muşuroaiele cu furnici în continuă mişcare, ce nu îşi întrerupeau munca niciodată. Albinele şi bondarii, ce zburau printre florile câmpului, într-un permanent du-te vino, formau nişte escadrile permanente de avioane imaginare, care se luptau pentru aerodromurile lor de flori, dirijate de turnuri de control fără dispeceri autorizaţi. Însoţit îndeaproape de veşnic flămânzii mei boi, care oricât mâncau ziua, seara ajungeu acasă tot flămânzi, iar tatăl meu mă punea să le mai dau ceva lucernă amestecată cu paie de mâncare şi pentru noaptea

În câmpul deschis aveam libertatea să gândesc ce vreau. Călătoream cu norii împreună spre acele mirifice meleaguri ale poveştilor cu zâne frumoase, cu împăraţi drepţi şi buni, cu acei viteji ce nu puteau fi bătuţi în luptă nici de cei mai fioroşi zmei. Soarele era şi el un prieten bun ce mă însoţea, fiindumi aliat dar şi duşman. Când se ascundea în nori îmi părea rău, iar când strălucea arzător mă ascundea de razele lui sub diferite tufe de fel de fel de copăcei, sau chiar prin lanul de păpuşoi, devenit în plinul verii, o adevărată pădure misterioasă. Nimic nu avea vreo importanţă deosebită. T o t u l d e cu r g ea normal d i n punctul de vedere al co pi lu l ui ce aştepta să vină seara, să ajungă acasă, să mănânce şi să se culce legănat de vise, în care săreai din somn, căci îţi lua jitarul vitele, pentru că intraseră în cine ştie ce lanuri străine de ale tale. Viaţa îşi ducea cursul ei normal. Necazurile de azi erau bucuriile de mâine, astfel că niciodată nu aveai timp să te cuprindă plictiseala sau alte griji. Grijile le aveau părinţii, căci pe ei îi auzeam că au anumite lucruri de făcut mâine, şi nu altădată. (Fragment din volumul “Mirajele albastre”)

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 40

Ecouri Literare

Nr.4

Lelia Mossora (Iaşi) Vrăjitorul cuvintelor Eu sunt vrăjitorul cuvintelor, cel care framânta silabele cu sângele lui. Eu sunt vrăjitorul luminii, cel care închide întunericul în sâmburi de cireşe amare, cel care adună ploile în matca râurilor, cel care seaca izvoarele lacrimilor cu sărutări de soare. Eu sunt vrăjitorul care face cuvintele să cânte sub frunţi înnegurate... Te aştept pe tine , un menestrel de sub vechiul turn, o umbră care se furişează pe lângă ziduri căutând un om...

Sunt un gând rătăcit în părul tău , roua dimineţii târzii incendiate de soare , sunt secunda - boaba de nisip cazută în clepsidra fără de sfârşit.

Deasupra focurilor Sunt ca un abur descântat trecând din vis printre izvoare o picătură din înalt şi trupul tău din nou mă doare. Eu sunt doar omul fără azi ce nu aşteaptă să sfârşească basmul frumos din care cazi, de sus, din lacrima cerească. Şi-s palmele întinse-n van deasupra focurilor noaptea; sunt omul clipei cât un an şi cu sărutul cât e moartea. Mereu am alergat spre-acum şi-nspre-ntunericul de iartă. Eram în vară-un gest de fum ce începuse-abia să ardă.

Sunt aici ducând cu mine răni de dor, ţinând în mână fluturii albaştri ai nopţii în care ne atingem doar sufletele. Unde mă cauţi ? Sunt aici umblând cu tălpile goale pe liniştea de mănăstire... aşternută între noi. Sunt aici să înţeleg de ce se ivesc zorii atât de târziu. Sunt aici să te învăţ adevăruri ascunse în seminţe de mac.

Sunt o picătură… Sunt o picătură… de ploaie strivită între pleoapele tale grele de visuri .

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 41

Ecouri Literare

Nr.4

VA S I L E LA R C O n. 01- 01-1947 Bucecea, judeţul Botoşani, Volume publicate : “HOHOTIERA” 1994 ; “ZODIA RÂSULUI” 1996 ; “PĂCATUL OMENESC” 1997; “UN BUCHET DE IRONII” 1999; “UN BOB ZĂBAVĂ” 2001; “PEDEAPSA TIMPULUI” 2003; “DINCOLO DE ORIZONT” 2005 ; “ÎN AŞTEPTAREA LUMINĂRII” 2006 ; “VISURI” 2007 Inclus în peste 60 de antologii şi culegeri de creaţii literare satirico-umoristice. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Membru fondator al Uniunii Epigramiştilor din România. Membru al grupării literare satirico-umoristică „Academia Liberă Păstorel” din Iaşi. Câştigător al multor premii la concursurile naţionale şi internaţionale de creaţie literară satirico-umoristice.

Epigrame Lipsă de discernămînt

Nu se vînd cărţile

Armură sofisticată

Cînd plin cu cărţi e magazinul,

Şi esenţă parfumată

Se vede clar, nu ca prin ceaţă: Doar la un lucru mă gîndesc:

Ai s-ajungi în scăpărare

Omul nu prea e înţelept

Or fi şi cărţile ca vinul,

Ultima scăpărătoare

Aleargă după bani o viaţă

Sînt bune cînd se învechesc.

Consumată, Aruncată,

Să-i aibă în final pe piept.

În pubelă ori găleată

Final de reformă În ţara noastră transformată În unitate de consum Reforma, cică, e fumată... Rămîne-n urmă numai scrum.

BRICHETA ŞI CHIBRITUL

Eu, precum bătrânul bard, Pân’ la capăt vreau să ard !”

O brichetă prea tenace Vrea chibritul să-l atace : „Beţişor, fragil, subţire, Vrei, nu vrei, îţi dau de ştire Chiar de par exagerat,

Înainte şi după creaţie

C-ai ajuns un demodat.

Geneza-i arhicunoscută,

Tu ai viaţă efemeră,

Ştiinţa a găsit răspuns:

Fumătorii mă preferă,

Din haos lumea e făcută

Tu, ajuns la apogeu

Şi tot la haos a ajuns.

Locul tău e la muzeu

MORALA Replicile au ecou, Vrednic de luat aminte: Cearta între vechi şi nou Duce viaţa înainte.

Lângă iască şi amnar

Poetul

Aşadar,

Poetul are un statut

Scăpărător,

Statornicit de-o veşnicie:

Dormi în pace şi onor !”

El scrie cînd nu-i cunoscut Şi-i cunoscut cînd nu mai scrie.

„Lucitoare şi cochetă, Tu dai flacără, brichetă, Fără fosfor sau amnar Ci cu gaz în rezervoar.

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 42

Ecouri Literare

Nr.4

GEORGE PETRONE

INSCRIPŢIE PE FRONTISPICIUL TOAMNEI

IOAN FRENŢESCU

Epitaf celui care a

Nimic nu s-a schimbat, că şi acum

Atît de singură...

Ivirea ei pe culme coincide

Cînd hoţii-au dat năvală-n zori

agonisit mult Stau, socotesc şi, abătut, Deplîng potrivnicu-i destin: La cîte case a avut

Cu ploi intermitente şi placide, Cu nopţi de pâclă, dimineţi de fum

Guvernanţii nu prea ştiu Cum s-o pună-n aplicare:

Cu struguri tescuiţi, magiun în blide Şi castraveti muraţi pentru consum,

Însurat la bătrîneţe

Cu crizele astmatice, precum

Să aibă-un fiu i-a fost mai greu

Şi inflamarea glandei tiroide.

Dar el, fiind un bun creştin

Sau pe cap de muşteriu Sau pe fund de prestatoare?

„Ce bine c-aţi venit, feciori, Că nimeni nu-mi deschide uşa!“

Doar un cavou nu-i prea puţin?

Prezumtiva impozitare a prostituţiei

Le zise, lăcrimînd, mătuşa:

L-a ajutat şi Dumnezeu, Încât vă-ntreb, azi, de unde oare

L-a ajutat şi un vecin.

Această năzuinţă spre visare

Românii între subnutriţie şi supraalimentaţie

Ce se revarsă-n tandre elegii

Prostu-nţelegînd figura

Parte-s graşi, cu siguranţă,

Ca să treacă handicapul,

Alţii slabi dar, cum văd eu, Dacă-i pui într-o balanţă Tot uşorii trag mai greu.

Tactica prostului

NECULAI DARIE

Bea, să-l ducă băutura Unde nu-l prea duce capul.

La moda e mobile

Noul candidat în alegeri

Unui pictor versat

Chiar de eşti un soţ model

Candidatul deseori

Luîndu-te după ecouri

Credincios să-i fii, e greu:

Dovedi în mod concret

Te-ntrebi la dînsul ce surprinde:

Modei îi rămîi fidel

C-are mulţi susţinători

Numai dacă-o schimbi mereu.

La ieşirea din bufet!

Unui senator

Tăcutul

Într-un discurs de anvergură

Astăzi că-l cunosc mai bine

Cuvintele o iau la „trap”,

Sînt complet edificat.

Prin papagalul lui din gură

L-am crezut “închis în sine”

Vorbesc sticleţii lui din cap.

Dar observ că-i “încuiat”.

Talentul de-a picta tablouri Sau măestria de-a le vinde?

Dincolo de jocul de cuvinte Dacă sexul slab e chiar mai tare

Decît sexul tare, cum se spune, Sexul tare certamente are Pentru sexul slab o slăbiciune

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 43

Ecouri Literare

MIHAI BATOG BUJENIŢĂ Rondelul porcului Spun unii că ne-asemănăm În relele apucături, Deşi-mpreună nu fumăm Iar tu nu ştii înjurături. În timp ce-n ele ne scăldăm, Tu doar mănânci biete lături Spun unii că ne-asemănăm, În relele apucături... Cu carnea ta noi nendopăm Şi-o preţuim doar fumegând, Iar de porecla ţi-o purtăm, Te poţi simţi jignit doar când, Spun unii că neasemănăm!

Retorică Ştiu poeţii cei sublimi Cu vers alb, fără picioare Că Luceferi sînt puţini, Restul, stele căzătoare?

Globalizarea Globalizare-am arătat E un concept, nu vorbă goală Atât de bine controlat Că şi-ncălzirea e globală!

Nr.4

Paradox

VASILE VAJOGA

Nu pot să tac, trebuie spus! În U.E. totu-i cam pe dos, Căci iată, ne privesc de sus, Toţi cei din Ţările de Jos.

Realitate sătească La ţară sărăcia e cumplită Şi bieţii oameni îşi trăiesc amarul:

Factura de la gaz şi frigul Pămîntu-i sterp, iar capete de vită din casă Au doar consilierii şi primarul ! Pe când o invitam în pat, Privindu-mi critic nişte faze, Nevastă-mea a suspinat: Nu-i ca factura de la gaze...

Explicaţie pedagogică „Un fabulist, spre a-şi atinge ţelul Alege animale drept eroi, Incît, de pildă ,boul şi viţelul, Discută-aşa cum discutăm noi doi!”

EUGEN DEUTSCH

FABULĂ CU „ALLEZ HOP”

Pe-acest maidan pe care zilnic circul, Prin '87 poposise Circul Şi unde-s azi scaieţi şi bălărie Cînd bărbatul nu e prea Erau vagoane, cort, menajerie, “fecund” Iar de pe gard, reclamele lipite Şi-orice stimulent e în zadar, Vorbeau de-atracţii nemaipomenite Pentru-o soaţă cu “instinct Văzute-n Hongkong,Londra,sau Newprimar” Este într-un fel, un joc...secund. York. Cap de afiş - dresura unui porc, În care susnumitul dobitoc, Eu şi şcoala vieţii Dansa pe sârmă şi trecea prin foc, Am frecventat-o cu elan Ba, uimitor, mai mult decât atât, Şi-am promovat-o an de an, Ţinea-n balans şi un dovleac pe rât, Dar premianţi la şcoala vieţii Cu graţie şi cu mişcări subtile Sînt azi (nu rar!) analfabeţii. În ciuda celor patru su' de kile, Iar în final, spre publicul prezent, Se înclina, făcând un compliment Şi-apoi, pe al aplauzelor ton, Era condus la un coteţ-vagon. ................................ Dar într-un miez de noapte, din coteţ L-au scos câţiva ţigani din Păcureţ

Adulterul

Şi-astfel, protagonistul din dresură A fost tăiat şi-a devenit...friptură! MORALA nu admite artificii: Înalta artă cere sacrificii !

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 44

Ecouri Literare

Ioan Toderaşcu Telegramă de Crăciun M-au trecut subit fiorii: „Mama soacră decedată”... Şi-au intrat colindătorii: –„ O, ce veste minunată!”

Incident în librărie Cînd am văzut cît e de beat, I-am înţeles pe loc dispreţul; Vreo două cărţi a consultat Şi le văzuse dublu preţul.

Ofiţerul şi noua lui consoartă Cu soţia în iatac Sînt ceva nelămuriri: Ea-l îndeamnă la atac El aşteaptă....întăriri.

Nr.4

Val Andreescu Pescărească – Ce crap mare! Ce frumos! Povesteşte-mi! Cum l-ai scos?! – L-am scos – numai ţie-ţi spun– La un preţ… extrem de bun!

Eşec I-am scris, având un mic răgaz, O epigramă zdrobitoare,” Să-l bat cu ea peste obraz; Am eşuat! Nu…are!

Nu ştie unde greşeşte, Paradoxu’ îl insultă: El, cu proştii nu vorbeşte, Iar deştepţii…nu-l ascultă.

Unui adversar

Opinia militarilor în termen Armata trebui s-o pricepi Taman ca pe-o femeie rea: Fiindcă după ce-o începi, Abia aştepţi să scapi de ea!

La ora de „mate” Profu’ nostru a descins Turmentat complet în clasă, Şi-a rămas profund surprins De prezenţa numeroasă.

Bordelurile

Maftei Florescu Premiere Secretara e sublimă, Mititelu-i sănătos; L-a primit ca pe o primă, De la şeful ei, frumos.

De dragul soţiei M-am întors din deplasare Mai devreme cu o zi, Şi-a rămas surprinsă tare, Iar vecinul şi mai şi!

Cum să-mi explic acum nu ştiu Ruptura asta colosală: Acuma PODU-i la Sibiu, Iar mincinoşii-n Capitală?

Deşi mi-ai fost duşman etern, Eu mai regret câteodată Că nu te pot numi-n guvern… Să te înjure ţara toată.

Iată-anume ce mă scurmă În doar două-trei cuvinte: Au ei mintea de pe urmă Dar nici o măsea de minte!

Stând în jurul ei grămadă, Până vine asfinţitul, Cască ochii ca să vadă Cum arată… infinitul!

Podul minciunilor

Infatuare

Unor candidaţi în vîrstă

Oltenii şi coloana infinitului

Constantin Manea

Dragostea Discutau de ea doi tipi, Când şi unde, nu se ştie; Dragostea fără aripi, E mai mult… prietenie!

Case-n care gogomani, Mai bătrâni sau tinerei, Dau ”Punguţa cu doi bani" Pentru ”Pupăza din tei".

Concluzie Cu o frumuşică doamnă Duc o luptă îndârjită; De-oi mai duce-o pân’la toamnă, Ori sunt prost, ori ea-i cinstită!

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 45

Ecouri Literare

Theodor Codreanu

Nr.4

Ion Patriche

Poem trist

Unui lăudăros în dragoste Sunt doar bune de reclame Laudele-i cunoscute: Are trecere la dame, Dar la cele cam…trecute.

După luna de miere De când s-a dus luna de miere, Atât de dulce şi slăvită, A constatat, fără putere, Că mierea e…zaharisită!

Teodor Pracsiu

Ioan Mititelu

În pas cu moda Ca să fie-n top, vetusta, Şi-a-njumătăţit la gală : Pe orizontală fusta Şi bluza…pe verticală.

Sfat părintesc Poţi s-o iei dacă ţi-e dragă Şi-o să vezi tu mai târziu: O fi gura ei o fragă Însă limba-i…bisturiu !

Unui impostor Sub chipul vesel văd, în fine, O beznă grea, de nepătruns, Că-n mintea-i conservată bine Nici o idee …n-a ajuns.

A mai trecut încă un an S-au scuturat de frunze fagii Sărac aşa n-am fost vreodat’ Că mi s-au rupt în… cot nădragii. Şi mai demult eram calic Conducătorului scriam omagii Însă de gura mi-o ţineam Aveam întregi în…cot nădragii. Acum parlamentarii spun Că fericirea ar fi destulă Şi ştiu că pentru cei ca noi Îi doare-n…cucul din pendulă

Aurel Cehan Undeva în România

Examen

Intangent cu competenţa El explică cu tupeu: – După ce îmi iau licenţa Poate dau şi la liceu!

Prea frumoasa domnişoară Iar a dat la facultate… (Peste-un ins-a câta oară?Şi cu bani, şi…în etate!)

Compatibilă Rol de prost dându-i să joace Şi să-i facă şi lui parte, Omul pus la două ace, Juca rolul ca la carte.

Ioan Hodaş Auto-mulţumire

Invidia

Avem vile, limuzine, Cont în bănci şi magazine, Ne-am realizat, în mare,Programul… de guvernare. Grafica Paul Nedelcu

Înţelegere în familie Sfaturi ne-mpărţim frăţeşte, Să ne fim mereu pe plac: Astăzi numai Ea vorbeşte, Mâine-i rândul meu… să tac!

Exod De-ar trăi Caragiale Viaţa noastră dezastruoasă, Ar ieşi de sub tipare „O plecare… furtunoasă”.

De te-ntreabă-un nătărău Ce faci? Cum o duci, în fine… Tu să-i spui că foarte rău Şi-atunci o să-i pară bine!

Unui servil Când şeful tău e prea sever Şi te priveşte încruntat, Tu parcă plumb ai sub rever De stai aşa de …aplecat. Ghe. Sofianu

Lui VV Camera lui V.V este un templu Cu onoarea nepătată, Dacă intră -de exemplu – O femeie, iese…fată ! I.I Andieşanu

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 46

Ecouri Literare

Florin Caragiu Florin Caragiu s-a născut pe 10 iunie 1969. Este absolvent al Facultăţii de Matematică a Universităţii din Bucureşti, promoţia 1993. Asistent Univ. la Facultatea de Automatică şi Calculatoare a Universităţii Politehnice din Bucureşti (1995-2005). Absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Bucureşti, promoţia 2006. Master în Teologie Ortodoxă, Universitatea din Bucureşti, 2008. Director al Editurii Platytera, Bucureşti, din 2003. Autor al volumelor: Piatra Scrisă, Ed. Platytera, 2003. Cuviosul Ghelasie Isihastul, Ed. Platytera, 2004. Antropologia iconică, Ed. Sophia, 2008. Catacombe. Aici totul e viu, ed. Vinea, 2008. Editor al revistei "Sinapsa".

Poem pe trepte am atins întrebarea şi lumina s-a vărsat pe trepte ca un diluviu prezenţa ta a umplut spaţiul sau poate locul fiecăruia e fiinţa sa în expansiune gata să scalde în abur dispreţul tatuat pe cornee până ce îngerul va scalpa deznădejdea tălpile păstrează căldura pe covor lângă peretele scorojit neputinţa apare cu uşurinţa unei dansatoare ce îmi face trupul rotund lăsându-se învârtită în trei timpi ne tăiem unghiile le strângem împreună şi privim sub jetul de apă nicio moarte nu-i mai durabilă decât penumbra din falduri după oprirea în loc abisul durează cât dăm foaia când presimţim capătul deja încarnat cine eşti chiar aşa numele tău mi-a prelins licoarea pentru orbi ne înclinăm în faţa lucrurilor în care au rămas mâinile celor prinşi de întuneric lipesc o bucată de atrii pe visul aruncat în sus la prima cădere.

Nr.4

Georgeta Muscă-Oană (Galaţi) Fior prin timp Te voi iubi şi-n clipa cea din urmă Când voi semna cu sânge într-o carte, Vei auzi tăcerile cum scurmă Prin steaua ce-n lumină m-o împarte. Cu nerostire-oi ninge ca o urmă De şoapte reci, prin amforele sparte, Căci te-oi iubi şi-n clipa cea din urmă Când voi semna cu sânge într-o carte. Cuprins de amintirile ce curmă Dureri venind de dincolo de moarte, Vei răsfoi cuvinte strânse-n turmă Şi-n palme vei simţi din mine-o parte... Te voi iubi şi-n clipa cea din urmă!

În amintirea ta În amintirea ta, am lunecat pe struna şipotului de izvor şi-am plâns până când cerul şi-a înfrăţit lacrima cu a mea, plouând în neştire... În amintirea ta, am întins mâinile să te cuprind, dulce plăsmuire, m-am strecurat în miezul înţelegerii terestre şi am aprins rugul răbdării... În amintirea ta, am nins cu lumină până când gândul mi-a albit, am trecut cu înverşunare peste cruzimea gerului, frate mi-a fost vântul, soră, ploaia... În amintirea ta, dorinţă minerală în fibre-nsângerate, am plâns până când am devenit apă... am înţeles nerostirea şi m-am închis într-un cuvânt... tăcere...

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 47

Ecouri Literare

Luminiţa Ciurariu n. 1972, în municipiul Roman, judeţul Neamţ

Nr.4

Guvernanţilor În a lor cumplită sferă De control, asta-i uzanţa: Ce cu gura ne oferă Ne retrag cu ordonanţa!

Constantin Slavic

Cuvântul Cuvântul ţi-aşez la picioare, Iar inima-n fructe de fildeş Ţi-aşez coroane de slove Seminţe de vorbe în palme, Sărutul cernelii pe frunte Prelins pe buze crispate, Îţi dărui cuvântul ca leagăn, În timpul războiului mut.

La pescuit Văzând că nada mea animă Fiinţele din baltă rar, Am pus în loc de râmă, rimă Şi-am prins un critic literar…

Mihai Batog Bujeniţă O SAMĂ DE CUVINTE

(selecţiuni)

ABUZ: Un buz scos din trafic. AFAZIC: Meci de fotbal lipsit de faze spectaculoase (bătăi, înjurături, ruperea oaselor), deci complet neinteresant. ALCOOL: Rostire deformată, din cauza consumului excesiv de tărie, a denumirii stelei ALCOOR. ALPENSTOCK: Mărfuri aflate pe stoc în ALPI. ANANCAST: Cast cu ANA. Hai, că aşa o prostie...

Cuvântul se naşte în noi, Al graiului sunet pe corzi Dar moare pe buze trădate Desprinde speranţa din colţuri, Lipind-o pe bolţi ucigaşe.

Concurs de poezie

În talerul pur al balanţei, Măsor al literei sens Ţi-l dau pe ape de calcar, Izvoare ascunse de măguri Timbrate cu pulberi de văi.

ROTARY CLUB VASLUI în colaborare cu ASOCIAŢIA CULTURALĂ POESIS MOLDAVIAE -

Nu-s singură, prieten mi-e tocul, Cerneala-mi hrăneşte virtutea Mă-nvie cu rânduri şi strofe, Ce altfel nu pot să le cânt Doar gestul baletului sacru Dansat pe ritm de miracol Şi pana ce-aleargă pe coală, Rămâne cu mine şi mâine, Cu cartea cea sfântă de mână.

Efim Tarlapan

Poesis Moldaviae

ediţia a-II-a

Organizează Concursul de Creaţie Literară „Poesis Moldaviae” ediţia a -II -a pentru elevii claselor IX – XII din municipiul Vaslui cu abordarea următoarelor genuri literare: poezie, proză scurtă, reportaj sportiv. Prin intermediul acestui concurs se urmăreşte stimularea creaţiei literare cu privire la genurile menţionate. Fiecare concurent poate participa în concurs cu: maxim 3 lucrări de proză scurtă, maxim 7 poezii, maxim 3 reportaje sportive. Lucrările vor fi redactate în câte 3 exemplare. Fiecare participant îşi va alege un motto sugestiv care constituie semnătura lucrării. Acelaşi motto va fi scris pe un plic format A5 în interiorul căruia se vor regăsi şi datele de identificare şi de contact ale autorului (este indicat să se completeze Fişa de înscriere pe care o puteţi găsi pe forumul asociaţiei http://poesismoldavie.myforum.ro ) Acest plic împreună cu lucrările vor fi introduse într-un plic format A4 nesemnat ce va fi depus la sediul Rotary Club Vaslui situat la Hotel Europa Vaslui, în fiecare joi între orele 18.30 – 19.00 până la data de 10 martie 2010. Juriul concursului va fi alcătuit din reprezentanţi ai organizatorilor precum şi personalităţi culturale din Vaslui. Jurizarea se va face până la data de 15 aprilie 2010, data la care va avea loc si festivitatea de premiere. Se va acorda câte un singur premiu la fiecare secţiune în valoare de 500 lei. Organizatorii îşi rezervă dreptul de a publica lucrările premiate în reviste de specialitate locale şi naţionale. Rezultatele concursului vor fi publicate pe forumul asociaţiei precum şi în presa locală. Relaţii suplimentare se pot obţine la adresa de e-mail poesis_moldaviae@yahoo.com

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 48

Ecouri Literare

Marius Surleac (Bucureşti) December spleen – poeme cu şi despre îngeri vagonul de marfă se duce-n neant e plin de carne stricată şi măcelari gândul de vegetarian pur şi simplu se stinge-ntr-o clipă din viaţa unui om copilul din faţă mă priveşte tăcut îşi mestecă mâinile şi dă din picioare în ochii săi văd un zâmbet dement şi o altă pereche de ochi – mai atenţi în aceştia din urmă într-un colţ retezat stă o damă – fumează haşiş cu iz de snagov pe fundal de led zeppelin se uită la mine şi mă priveşte cu nişte ochi la fel de albi precum seva de lăptucă în ochii ei se pot vedea îngeri cum ies prin porii unei siluete diforme mâinile încep să-mi tremure pe genunchi sub mine şinele se adâncesc la fel şi cerul aud fiecare piatră cum crapă de vânt iar pe sub unghii pene sângerânde ies şi se desfac asemenea florilor cadavru apoi ca dintr-o placentă uitată pe câmp picioare şi mâini se ridică se zbat spălate de razele soarelui înţepenit în geam îmi aprind o ţigară lungă îi molfăi unul din capete mă las pe spatele gol plin de pene şi aripi şi urmăresc cum afară atârnaţi prin copaci sute de îngeri mă privesc... în ochii lor alte sute se opresc prin viile goale storc seva butucilor alţii se uită după femei iar marea lor parte zboară pe cer printre norii gri urmele reci de zăpadă se-nfing în toţi ochii ce-au îndrăznit să apară peste trupul din care au mai rămas doar bucăţi uscate de piele şi os prin secundele scurse deşertul cuprins spre amurg se strânge-n jurul unui punct.

Nr.4

Dana Banu

(Târgu Mureş)

Studii: licenţiată a Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative Cluj-Napoca, Univ. Babeş-Bolyai, Şcoala de Teatru experimental-Paris. Debut literar: revista Astra 1984. Volume publicate: - Pe malul celălalt al râului (1986) - Poeme de îmblânzit Magda-Lena (1991) - Oraşul părăsit (2000) - Poezii din ţara lui elian (2007) Apariţii în reviste şi antologii literare din România, Franţa, Italia, Haiti, Ungaria, Turcia, Grecia. Este membru USR.

Aici e ţara pune-o în buzunar e a ta aici am stat şi am privit peste umăr copilăria cu pâine pe cartelă adolescenţa cu sarafan cordeluţă albă şi moartea lui Lie tinereţea mea dintâi urlând pe străzi pentru încântarea de mai târziu a nevolnicilor maturitatea care nu iartă şi nu uită nimic aici am stat şi am privit în ochi oameni care plecau în lungi convoaie atât de departe încât nu s-au mai întors niciodată aici m-am întors am rămas şi am iubit cu ruşinoasă disperare o ţară mică şi-a nimănui atât de mică încât îţi vine să o ascunzi discret în buzunarul hainei şi să îţi fie milă de ea uneori de exemplu atunci când vrei să pleci iar şi iar şi iar în departele tău dincolo de copilărie adolescenţă maturitate şi nu poţi pentru că este a ta e singurul lucru pe care moartea viaţa oamenii şi alte asemenea poetice dar atât de reale idei nu ţi-l mai poate lua o ţară mică şi-a nimănui definitivă ca o înjurătură de mamă aruncată peste gard pentru aducerea aminte a punctului tău de pornire în lume pune-o în buzunar e a ta.

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae”Moldaviae”- Vaslui pagina 49

Ecouri Literare

Nr.4

Ionuţ Popa

Felix Nicolau

Ionuţ Popa s-a născut pe 22 decembrie 1988 în Bucureşti. Apariţii: - diverse colaborări cu revista Arcada; - apariţii pe site-uri de literatură; - apariţie cu sonete în “Convorbiri Literare”, noiembrie 2008. În 2008 a ieşit de sub tipare volumul de versuri “Valuri”.

Născut pe 17 decembrie 1970. Este profesor universitar de Limba engleză la Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti, conferenţiar la Facultatea de Litere şi Limbi străine, Universitatea Hyperion, Bucureşti, unde susţine cursuri de English Stylistics, Literatură comparată, Literatură română modernă şi Limba italiană. A debutat în anul 1995 cu volumul de versuri Ascultînd cerurile. Urmează volumele: Cucerirea rîsului (1996), Salonul de invenţii (2002). În 2003 a publicat Eroismul eminescian, la Editura Perpessicius din Bucureşti, urmând ca, în 2006 să publice, la aceeaşi editură, cartea de versuri în limbile română şi engleză Bach, manele & Kostel (2006). Tot în 2006 îi apare cartea de articole pe teme de literatură comparată, Homo Imprudens, la Editura Muzeul Literaturii Române. În 2007, a publicat romanul Tandru şi rece la Editura Cartea Românească. Colaborări cu poezie, proză, eseu şi cronică literară în Adevărul literar şi artistic, Arca, Caiete critice, Cuvântul, Feed-Back, Literatorul, Luceafărul, Oglinda literară, Poezia, Steaua, Tomis, Ziua literară. Este membru USR.

Mi-e vina ca talentul… mi-e vina ca talentul ce-l port mereu în spate de-a-ţi cerceta iubirea cu-n ochi de trubadur şi de-ai sorbi din roze un strop de voluptate ai şti că purităţii i-am dărui contur descătuşez avântul trăirii personale să treacă în fiinţa ce-o venerează… fi-mi motivul completării în lumi tradiţionale când lipsa raţiunii atinge înălţimi

Preludiu

precum pictura zării pictată în amurg şi mai presus de toate se-arată când înfrântă apune inocenţa ce-n neguri o parcurg nu şterge din lumină miracolul căci el e

cum vin din bucătărie repar tot ce-mi iese în cale scaune ţevi pantofi ţigări papagali instalaţii învârt cheia franceză deasupra capului şuier doar într-un furou vişiniu ea mă-ntreabă: ce-i aia o cheie franceză? şuier o repar chiar acolo între scaun şi masă se ridică în capul oaselor fericită mă întreabă ce-i aia o masă

mai greu decât cuvântul ce-adoarme printre stele.

Pentru păzirea auzului

din ce în ce mai stranii dar pleoapa ta mă-ncântă

Sunt zeul ce în taină… sunt zeul ce în taină îţi umple goliciunea cu murmurul din umbra-i ce-adoarme-n vânt celest şi de-ai porni în zboruri să-mbrăţişezi minunea

te-aş înălţa în spirit mai sus de Everest de vraja ce pătrunde în visul tău cu dorul trecutelor faţade prin globul ocular te-ai agăţat de mintea-mi şi ai urnit fiorul pe pulpa ta de flăcări ce-i stea dintr-un quasar

atârn în curcubeie pe-o rază istovită trecând nebun prin lume ca-n viaţa fără rost când mă consumi iubito cu ochiu-ţi de ispită şi-ţi faci din pieptu-mi tare un veşnic adăpost m-aplec cu răsuflarea spre sânu-ţi de ambrozii

să-mi crească-n cerul gurii mirabile explozii

înainte de liturghie preotul nu are voie să vadă de găini de gospodărie să intre în grajd la cai să vopsească tocăria să-şi numere banii nu e bine să citească ziarele să-şi umple mintea de politică bârfe reportaje reclame să se uite la televizor la filme cu bătăi şi mese rotunde despre violenţa în familie nici la comediile sexi care-l fac să se suie pe preoteasă să-şi împrăştie sămânţa în cine ştie ce scorbură a corpului ei bine este ca preotul să meargă pe jos cu căruţa sau cu tramvaiul la biserică nu cu maşina personală neagră unde iar i se aprind creierii s-o tuneze să-i pună boxe de 100W pe lunetă spoiler roşu şi neoane pe dedesubt chibzuind la toate astea preotul va fi păzit de arătarea diavolului în chip de pamela anderson în mijlocul liturghiei şi n-o să mai arunce cădelniţa în capul cântăreţilor din strană precum zarurile la casino mozart însă are voie să asculte dacă-l mai chinuie măseaua aia de minte pe care tot zice c-o scoate după postul mare.

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 50

Ecouri Literare

Nr.4

Rodica Cernea LACRIMI DE CER Sfori nesfârşite coboară din cer, răvăşind a pământului scoarţă, suspendat-au viaţa acum în mister, şerpuind, printre văluri de ceaţă! E ploaia, ce răpăie-acum cadenţat deschizând surâsul din floare, este zvon de izvor, de zei acceptat şi secunda, îngheţată-n mirare!

urc şi ultima treaptă. Porţile se deschid, liniştea-mi bubuie-n creştet. Nu văd iarba, nu văd mierea, numai aripi albe în zbor, ce acoperă totul.

Suflu vechi ce naşte tainici fiori, doar în trup inundat de osândă e lumină, la ivirea primilor zori, şi e soarta, ce adună dobândă!

Trec pragul, mă privesc, sunt şi eu acum, doar o aripă albă, în zbor!

Înlănţuie trupul cu sclipiri diamant, irizare fecundă doar din haos luat, în desagă de vânzător ambulant, fire arnici, broderie de timp, adunat!

SUNT O ARIPĂ ALBĂ Am surclasat lespezile ce aşteaptă la porţile raiului, una câte una. Să trec pragul, sau mai arunc o privire oarbă peste umăr? Frica îmi dă târcoale ca o hienă, ce abia aşteaptă să se arunce asupra hoitului, iar răceala din jur, îmi pătrunde în oase, mici găuri negre in care colcăie dezgustul de mine, de oameni, de viaţă. Încerc să-l scot unul câte unul, îl arunc, şi-l las pradă păsărilor nopţii. Abia acum, uşurat de toate poverile,

VALSUL IEDERII Tulpină, firavă de verde crud, se-nalţ-acum lumina vrând să o măsoare, iar degete prelungi de pianist, alintă streşini oarbe înspre soare! Se înfăşoară strâns, pe zidul năruit ce stă să moară, mişcări haotice conduse doar de vânt, valsează iedera-ntr-o doară . Adăposteşte-un dor sfâşietor în umbra neagră de sub streşini, muşcând cu sete al coloanelor avânt, Lansare de carte februarie 2009

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 51

Ecouri Literare

Nr.4

Mariana Eftimie Kabbout Născută la 15 septembrie 1973 în Galaţi - România Volume publicate : - “ Sărutul unui înger” - poezii – august 2006 – Editura “Anamarol” Bucureşti, “Atingeri Divine” (“Divine touches”) - poezii – martie 2007 Editura “Anamarol” Bucureşti - “Trandafirul deşertului” - roman – Editura “Anamarol”, București, 2008, “Dincolo de paradis” – poezii – Editura “Anamarol”, București 2008, “Aproape etern” - poezii – editura “Anamarol” Bucureşti 2009 Alte apariţii: - reviste culturale: “Antares” – Galaţi, “Luceafărul românesc”, “Tânărul scriitor”, “Ecoul”, “Monitorul Cultural”, “Dor de dor” - Călăraşi, Suplimentul revistei Intercultural / Sibiu, Kogaion Review, “Agero”-Stuttgart, “Noul Orfeu”, antologie, “Ecouri literare”, - siteuri literare: poezii.biz, citatepedia.ro, timpul.ro, cenaclul.inforapart.ro, bocancul literar.ro, visul.florema.ro, reţeaualiterară.ning.com,

Cântă-mi … Mai cântă-mă-n versuri nescrise Ca pe o romanţă-poveste, În care finalul nu este Otrava plăcerii din vise. Mai cântă-mi iubiri neseduse Uitate în miez de idee, Cu glas, chip şi trup de femeie Păstrează-mă-n vorbe nespuse. Și cântă-mi când frunze-or să cadă, Și nu-mi căuta un alt nume, Departe, departe de lume, Etern îţi voi fi serenadă...

Laudă Laudă ţie, minte care ştii Că nu-i trecută apă fără vrere Şi că nu-s ani destui să faci avere, Mai mult decât iubiri ce-n suflet ţii.

Întoarce-mă, în pântecul tandreţii şi-n fericirea care-a-nvăţat să tacă... ... şi nu-mi da numele tău... Ci doar aceste aripi

Copil te-am regăsit, la cotitura unei idei... desenai timpul pe o rază de soare. mai presus de vreun rost... copilul cărei flori iubirea ta a fost?

Mai ţes un vis Mai ţes un vis când zorii nu au vlagă, Rupând tăcerea-n două, te mai chem. Inimi-i spun cu grijă să aleagă Din tot ce e, doar sunetul suprem. Cobor o treaptă să te văd mai bine, Dar simt c-alunec şi mă-mprăştii lent. Privindu-te, mă regăsesc în tine, Luptându-mă cu sufletu-mi absent.

Laudă ţie, suflet neatins De zborul unui şoim cu aripi frânte, Ce-n loc să zboare, a-nceput să cânte, Cu glas în bocet, pe dureri prelins.

Glasu-ţi dă buzna-n mintea-mi străjuită, Ca un neghiob ce-n uşă n-a bătut: - N-am să te pierd iubita mea iubită... - Cum poţi să pierzi ceva ce n-ai avut ?

Şi-am să te uit, biet trup, nelăudat! Vremelnică scânteie-n gropi deşarte, De ce-ţi doreai un trai fără de moarte, Când moartea-i salt spre vis fără păcat?

Du-te… A istovit minunea de tot să ne surprindă, Se ceartă cu lumina, pentru nimicuri chiar Şi clipele uitat-au o mână să-ne-ntindă, Ni-i sufletul clepsidră, trupul - nisip hoinar.

Aripi Gust mierea din sufletul clipei privind câtă răbdare ai, veşnicie... Stai rezemată de-un vis aşteptând să mă nasc...

Neîntreruptă-i ura-n silabe-mpărţită De magistraţi şi sfetnici ai corului suprem, Secate-au şi izvoare, din soare curge mită, De noi nu e nevoie. Doar noi nevoi avem. Se năruie speranţa peste idei tăcute, Culorile refuză să cânte-această viaţă. Un gând îmi ţine pasul, altu-mi repetă: du-te, A lumii nevăzută şi ne-nţeleasă faţă…

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 52

Ecouri Literare

Nr.4

Daniel Lăcătuşu

Daniel Lăcătuş (n. 4 ianuarie 1988, Hunedoara) poet, prozator şi publicist

A debutat cu poezie la finele anului 2006 în revista Eminescu luceafărul românilor de pretutindeni. Alte colaborări în: “Oglinda literară”, Argeş, “Nova Provincia Corvina”, “Convorbiri Literare”, “Cetatea culturală”, “Luceafărul”, “Ateneu”, etc. Prezent în dicţionare şi antologii de poezie. Articole de atitudine în ziarul “Călăuza noastră” VOLUME “La templul poeziei”- Editura “Lumen”. 2008 ANTOLOGII “Romeo şi julieta la Mizil” - Editura “Universal Dalsi” - 2007 “Antologia de poezie”, “Oglinda Literară” 2000-2007 - Editura “Domino” 2008 “Mirajele vieţii” - Editura “Lidana” - 2008 ”Vara visurilor mele” - Editura “Amurg Sentimental” - 2008 AFILIERI - Membru în Liga Scriitorilor din România.

Pasărea Phoenix Pasărea Phoenix se opreşte inopinată din zbor.

Femeia in literatură (studiu studiu realizat de Daniel Lăcătuşu)

Se aud clopotepentru moment inimile nu mai bat.

Dana Ştefan Certat cu moartea Nu-i prima dată când încearcă să mă fure. M-a luat prin surprindere, în miezul nopţii, de trei ori. I-am cerut nenorocitei să nu mă mai caute – cu greu m-am stăpânit să nu-i trag vreo două.

Îndoieli Am uitat drumul până la tine oricât aş încerca să mi-l aduc aminte, nu pot. În mine plâng amintirile mi-e gândul ameţit de atâtea îndoieli.

întâmplător Am auzit întâmplător lacrimi zornăind pe asfalt. Ferestrele dormeaulume străină Indiferentă.

1. Oricum, e foarte personal cum văd eu lucrurile, pentru că tu eşti mai înalt de exemplu şi nu ai deci aceeaşi origine a elementelor în spaţiu. Unghiul de privire diferă…Dintr-o livadă de mere cu globuri transparente de sticlă, uite, m-am trezit Femeie, sâmbure zornăitor şi cu o Lume de dinafara mea ce stă aninată de propria mea crenguţă! Poezia e aşa… aproape o pictură. Din puncte mişcătoare ce poartă în sine timpul nemărginit Marea prea plină, revărsată dintr-un decor universal iar din ploile de dincolo de dimensiuni, simple cercuri în cerc unde noi sunăm ca o muzică a sferelor în tăcere şi adânc… 2. O femeie: Nebuloasă cu ochi verzi, incandescentă brodată cu aţe albe însăilate mărunt, strălucire delicată desfăcând petale, contur geografic urzit să poată fi parcurs, însemne tatuate pe umăr dezgolit, mătase încolăcită după gât, cerdac înecat în iedera cuvântului, şoapte picurate în ureche, sâmburi de cireşe sărutate cu gura, mătăsuri lunecând din mâini, zmalturi bordurate muiate în sidef, furnici dulci rătăcite prin colţuri, priviri lunecând pe sticle lipiciuri, amestecătură melodică prinsă într-o mărgică, sfârşit de lume, început de lume, foc şi risipă, risipind, cruzime împărătească, lânuri tricotate leneş, centru al pământului clocotind mărunt, capriciu aruncat printre cristale, gând strecurat prin albituri, ochii fosforescenţi ai unui bărbat, cuib de gânduri uşoare, ierburi de vrajă împletite, dâra de mireasmă şi-amestec de grădini, stropi ce se sparg în globuri mărunte, minge rostogolitoare într-o cutie, amestec de nisipuri fierbinţi, amestec de hăţişuri albastre, amestec de zăpezi, amestec de oglinzi, labirint, sentimente şi neînţelesuri… O femeie: bărbatul ce cuprinde. O femeie: bărbatul ce răsfrânge.. O femeie: bărbatul ce o decorează pictând-o şi- nşirând..

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 53

Ecouri Literare

Nr.4

Marian Badea 1. În ultima vreme mi-au căzut privirile pe mai multe creaţii ale poetelor sau prozatoarelor. Am constatat invariabil că poezia şi proza feminină tinde să se remarce prin mediocritate, situaţie întărită oarecum de abordarea cititorului de pe o poziţie superioară, în sensul de a nu-l ademeni în inefabil jalonând puncte intermediare obligatorii şi a-l aduce treptat la extaz, ci de a-i lăsa, în mod nejustificat, liberul arbitru, motivând lipsa de implicare artistică, poate chiar o anumită comoditate intelectuală, prin aceea că acei ce înţeleg vor intra în universul elaborat, ceilalţi n-au decât să mai caute. Iar căutările acestea sfârşesc inexorabil într-un prozaic excesiv. Cu alte cuvinte, consider că poezia sau proza feminină nu se remarcă prin inovaţii de procedee artistice cu acţiuni, ori efecte duale sau multiple, iar asimilarea creaţiilor nu-ţi conferă o senzaţie finală de plenitudine, ci numai o învăluire de trăiri artistice rudimentare. De fiecare dată când citesc poezia sau proza feminină încerc o senzaţie de tristeţe din cauza insatisfacţiei: nu am de ce să vibrez. La început, citeam mai mult, în speranţa că voi găsi valori care să mă acapareze, să mă devoreze şi să mă entuziasmeze. În ultima vreme, am renunţat: prefer să mă concentrez pe mesajul personal. De aceea, în cazul în care, prin aceste rânduri, fac o nedreptate cuiva care poate dovedi contrariul celor ce susţin, îmi cer scuzele de rigoare. Vă rog să-mi oferiţi posibilitatea care să ateste faptul că mă înşel! 2. În scrierile mele, femeia pozitivă este inteligentă, activă sexual – chiar bisexuală, plină de farmec, sensibilă, demnă, conştientă de importanţa ei, manipulatoare din umbră a bărbatului, interesată de stabilitate într-o relaţie de durată, o admiratoare a masculului dotat cu trăiri elevate, generoasă şi altruistă. Cea negativă este cârcotaşă, egoistă, excesivă, lipsită de scrupule, orientată către relaţii multiple cu diferiţi bărbaţi, dotată cu o infrastructură sexuală de excepţie, în general, cauza unor evenimente negative majore. Evident că portretele feminine mi le creez în funcţie de obiectul mesajului principal al scrierii, prin combinare între elementele mai sus menţionate, de aşa natură încât, în final să rezulte un personaj bine motivat. Aşadar, în crearea portretului unei femei nu este suficient să fii un bun psiholog, este obligatoriu să fii şi un bun fizionomist. Aşadar, aşa văd eu femeia în creaţiile mele. Dar, dacă întrebarea se referă la creaţiile altora, vă rog să precizaţi cine sunt aceştia şi de ce-mi solicitaţi mie opinia despre creaţiile lor.

Ionuţ Caragea 1. În primul rând aceste întrebări sunt destul de pretenţioase întrucât există riscul unei generalizări. În al doilea rând, este vorba de autori clasici sau contemporani? Este vorba despre literatura autohtonă sau literatura universală? Ca să răspund totuşi la întrebare, şi generalizând, poezia şi proza feminină îşi au rolul lor bine determinat în mozaicul cultural, aducând un plus de fantezie şi sensibilitate. 2. Să aibă sensibilitatea poetei Anei Blandiana şi imaginaţia prozatoarei J. K. Rowling, cu un plus de filosofie de calitate. Şi să nu scrie de ce iubesc bărbaţii…

Melania Cuc 1. Nu există neapărat o literatură feminină. Ori eşti scriitor, ori nu eşti. Literatura bună nu ţine de gen, culoarea pielii ori vârsta bilolgică. Mă bucur ori de câte ori dau peste o carte bună şi sunt fericită de-a binele când dau peste o scriitoare puternică, care nu face uz de licenţe consumiste pentru a se propulsa pe scena de unde să trimită spre public bezele şi unde ar putea primi şi aplauze. După câte materiale primim la Revista Agero din Stuttgart, unde sunt unul dintre redactori, - pot spune că, se scrie în ziua de azi, într-un fel de disperare de cauză. Scriu adolescenţii, maturii, dar şi cei care au ajuns la pensie. Literatura curge de-a valma şi nu aveam o critică literară potrivită, nici suficientă, care să facă ordine în acest munte de steril, în care se găsesc, evident, şi destule, ”diamante”. Când izbucnesc şi focuri de artificii, talentele care există real sunt aruncate în groapa cu lei a criticii literare. Femeile scriitor care au avut succes de public, şi-au câştigat o notorietate rapid, au făcut-o nu o dată prin forma şi nu prin conţinutul lucrărilor. Nu spun ca femeile nu sunt foarte bune scriitoare dimpotrivă...

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală Poesis Moldaviae - Vaslui

pagina 54

Ecouri Literare

Nr.4

doar că nu au curajul de-a rupe inerţia, şi se cam învârt în jurul unor subiecte desuete, chiar inconsistente precum o pungă cu floricele de porumb,- ca şi cititor, ronţăi pagină după pagină şi te alegi cu atât. Pe partea cealaltă există şi scriitoare puternice, cu cărţi adevărate, dar … dacă nu dau peste impresarul potrivit, care să le şi facă remarcate, rămân necitite. 2. Nu cred într-un portret al femeii în literatură. Noţiunea de scriitoare nu este ceva static, este un fluid, viaţă… care curge şi se adaptează din mers. Nu este o formă fixă pe care s-o aşezi în ramă, s-o baţi în cuie. Din experienţa mea, ştiu că pentru o scriitoare este mai greu să se impună în elita literară, dacă nu este capabilă să trăiască şi să se lupte cu bărbaţii scriitori, pentru imaginea sa. Nu toate femeile care creează au şi stofă de luptător, nu se complac în a folosi arme şi muniţii într-un război al nervilor. Se retrag în lumea lor domestică şi creează din ce în ce mai fără de viaţă, - deconectate, treptat, de la marile probleme sociale. De aici şi impresia de dulceaţă de roze, în care par să se cufunde scriitoarele, nu neapărat numai cele din România. Dar, pentru afirmarea talentului lor se duce de cele mai multe ori o luptă inegală cu bărbaţii scriitori. Personal am conştientizat de ceva vreme că, pentru a merita să fii privită ca un scriitor, chiar dacă eşti femeie şi mai eşti şi blondă, - trebuie să munceşti de zece ori mai mult decât un bărbat, să scrii într-un stil care să te reprezinte, să nu “furi” ( mă refer la idei), să nu te minţi şi să ai puterea să rabzi şi chiar să zâmbeşti angelic la mitocăniile unor confraţi geloşi, - să fii foarte sigură de tine că eşti scriitor. Dacă tu nu crezi în tine, nu o va face în locul tău nimeni.

Eugen Evu 1. Mai reprezentativă afeciv decât cea masculină. Dar – atunci când ele scriu poezie şi proza porno, cred că avem un fenomen din vecinătatea patologicului. În fine, consider că în general artele au o feminitate, iar textele sunt hermafrodite. Mă gândesc de ce nu avem şi îngeriţe, e prea mult masculinism (sic) şi în ceruri, şi în subconştientul nostru ancestral. Matriarhatul revine disimulat şi se răzbună. Dar …îngerii era vorba că nu au sex. Apropos, oare cu cine s-a împreunat Cain, după uciderea fratelui său, devreme ce nu mai erau atunci decât ..Adam şi Eva ? Mda … 2. Portretul femeii în literatură, în arte, în general, este de fapt autoportretist, este autoreferenţial în exces, dar mi se pare firesc, natura însăşi a femeii fiind mai puternică – mai vitală, - mai tensionată energetic. Metafora e de gen feminin, mai toate noţiunile din literatură sunt de gen feminin. Mie îmi displac doar masculinizarea femininelor, deviantele, suferinţele care sunt tot ale naturii; mă neliniştesc metafizic.

TITI GHEORGHIU LUPUL ŞI MIELUL ION Deoarece te ştiu om cumsecade Ţi-oi spune-o vorbă sinceră – nu-i zvon: Din magazin soţi-aţi Lina, bade A mers la braţ spre casă cu Ion. Soţia cu? Ion?! Dar care? – Făcu Vasile suflecând sumanul. Stai să-ţi explic bădie şi răbdare, E vorba de Ion a lui Rebreanu !

La o stână cu prestanţă Club sportiv cu performanţă De sub gărzile canine Indolente, anodine Zilnic dispăreau ovine Că era doliu-n şeptel De la oaie pân la miel! Nu ştiu care antrenor Angajase-un lup maseor!?

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 55

Ecouri Literare

Amelia Magori (Constanţa) Aluatul perdelei de apă Un răsărit de soare nostalgic amor la malul mării , nesecat fior balsam de suflet cu miros de sare un curcubeu brodat pe mare. O naştere sacră, nescrisă-n cuvinte Ies braţe întinse ce plâng unite, plutind în neantul trăirilor stinse se sparg de digul uitării atinse. Adorm în pacea lungului amurg dispersie de trăiri tainic se scurg marinarii îşi strigă dorul în vânt, Ferecaţi pe corăbii în noapte, cânt

Când ziua se înclină ! Icoana luminează chiar dacă, candela e stinsă! un biet suflet oftează şi-n ceruri uşa e deschisă… Lumina invadează umbra, ce cuprinde tăcerea clipelor... La masa singurătăţii noaptea se leagănă uşor în gustul durerii, coroana de spini spală cu lacrimi reci petale de maci ce se preling la picioare. Încet lumina coboară, ziua se-nclină şi val de aer proaspăt aduce remuşcări, de necredinţă! Să prindem rădăcină? Cum?...când lacrima e plină de stele ce s-au desprins din cer… Am scris adresa mea pe frunze de gând, un înger să vegheze, al meu suflet plăpând !

Nr.4

Lăcrămioara Gabriela Ţintea (Vaslui) Deşertăciune am să stau la umbra gândului să cuget înţelepciunea, am să beau din cupa deşertăciunii când minus la adevăr, mă vor găsi iluminaţii.

Întrebări astăzi am zidit o floare în stele să dea parfum din pământescul om la sfânta lună tot azi am rugat templierii să spună de ce nu beau din sfântul GRAAL! ieri ruinele Sodomei sunt azi locaş de rugăciune şi fariseii, zidesc în mine Gomora

Nimeni mă caut şi nu mă văd mă strig şi nu mă aud m-ating şi nu mă simt dar ştiu că am fost copac înlănţuit de stele iarba împletită în părul lumii ocean de lumini şi viaţa sfâşiată de timp

Drumul uitării Iov ce-ţi spune Olarul când ciobul îţi rade osul? neîntinată este viaţa când om zidesc în umbră şi orbii plâng când văd un răsarit de soare

El Olarul dorm vise când ulciorul spart trădează mâna Olarului beat de mireasma artei o fi voit doar eu sa fiu trează să împart şi să despart lumea de critici...

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală Poesis Moldaviae - Vaslui pagina 56

Ecouri Literare

Felicia Feldioreanu (Münster- Germania) n. 8 iulie 1968, Şcoala Generală în satul Arini, gimnaziul în Braşov la Şcoala generală nr. 22. Liceul de Ştiinţe ale Naturii-secţia chimie-biologie. Universitatea de Medicină şi Farmacie Cluj Napoca - Facultatea de Medicină. Din 2000 locuieşte în Germania şi lucrează ca medic psihiatru la o clinică din Münster. Februarie 2009 - apare primul volum de versuri ”CELOR FARĂ VINĂ” la Editura “Anamarol” din Bucureşti. Lansarea la Braşov (23 mai 2009). Emisuni la TV Braşov şi DDTV Bucureşti. Emisiuni la posturi de radio on-line. Octombrie 2009 - traducerea în franceză a volumului de poezii de către prof. Constantin Frosin. Urmează traducerea în varianta germană. Propuneri de colaborări la reviste din ţară şi străinătate.

CREZ Mi-s ochii senini, deşi plouă în lume Mi-e cântecul crez, deşi crunt ne uităm Mi-e cerul albastru, deşi nu am nume Cu viaţa şi moartea pe-un ocean navigăm. Pe buze am rouă, deşi mor cuvinte Deşi toate florile s-au sinucis Mai sunt şi speranţe, dar sunt şi morminte Mai mult decât ne-ntristează în vis. Pe cer trec corăbii cu punţile goale Pe mări navighează aceiaşi condori Dar paşii mei singuri urmează o cale Ce lasă în urmă tristeţea pe flori. Tu strigi către viaţă, eu strig către moarte Tu cumperi speranţe, eu cumpăr dureri Tu cauţi doar zi, iar eu caut doar noapte Dăm clipe în schimbul atâtor păreri. De-aceea încerc să sfidez prăbuşirea Încetul cu încetul, a acestei lumi, Deşi-mi întristează şi iarna privirea Nu vreau să fiu pradă atâtor minciuni. Cunosc plânsul ierbii, deşi râd în neştire Să nu afle iarba că şi eu mă frâng Şi vreau uneori un minut de iubire Să uit tot ce-i trist şi să uit să mai plâng.

Nr.4

Marilena Apostu

(Galaţi)

n. 22 iunie 1969, Galaţi. Studii: filologie, documentaristică, biblioteconomie. Profesor documentarist gr. 1, Şcoala Gimnazială ,,Grigore Teologul’’ nr. 41 Galaţi, Şcoala Gimnazială ,,Mihai Viteazu’’ nr. 34 Galaţi. Debut literar Antologie de poezie lirica ,,ARTA DE A FI’’ şi ,,ARMONII CELESTE’’ 2009. Colaborări: Cenaclul Colaborări litera r ,,ARIOND A’’ Ga la ţi, As ocia ţia culturală ,,POESIS MOLDAVIAE ‘’Vaslui”

PE CERUL ALB CA SAREA Privirea-ţi uimită ce cuprinde un con de umbră, Revars-o! Cu caldă blândeţe în inima mea Iar palmele-ţi adunate, sub bolta gurii. Ce-ţi şoptesc. Revino ! Revino, în sufletul meu ca un cântec! Ce pătrunde în clipa fericirii, Şi zboară ca un gând uşor de mireasmă Iar din chipul amintirii, să freamăte un cuget Pe cerul alb ca sarea.

VALURI Cetăţi de scoici şi alge în care mă voi ascunde În albastrul mării ce aşeaptă castele de nisip Prăbuşindu-se pe ţărmul ei. Între clipa şi blestemul ei ce mi se înfiltrase în suflet, Precum spuma mării în nisip, Se înalţă dragostea ce cu privirea - mistuie Tot ce s-a înălţat. Doar sufletul zboară şi pluteşte spulberându-se Şi părea atât de trainic...

ANOTIMPURI CONTINUE Sub freamătul chipului tău, Privire-aţi se aprinde. Aripile credinţei îmi revin, În dansul unui cuib de flori Ce curge într-un anotimp continuu! Eşti poate un jurământ al vieţii, Sau poate un joc. Dar mă călăuzeşte lacrima de lumină Ce picură din departare şi veghează Puterea din mine, într-un anotimp continuu!

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală “Poesis “Poesis Moldaviae” - Vaslui pagina 57

Ecouri Literare

Simina Silvia Şcladan (Suceava)

Nr.4

Paradisul cuvintelor „Eu voi rămâne? Nu. Nu eu. Ci poate doar cuvântul meu…”

Coordonator de proiect şi poezii publicate în: Antologia “Mirajele vieţii”, Editura Lidana, Suceava 2008; - Antologia “Freamăt de timp - Ce enigmatică esti femeie”, Editura 3D-Drobeta TurnuSeverin; - Poezii publicate în Antologia „Romeo şi Julieta la Mizil” Concursul Naţional de Poezie, Epigrame şi calambururi, Editia a II a 2008. - Coordonator de proiect şi poezii publicate în volumul antologic „Izvoarele vieţii”, Editura Lidana, Suceava 2009. - Coordonator de proiect şi poezii publicate în volumul „Universul copilăriei”, carte dedicată copiilor de la grădiniţa „Maria-Montessori” Suceava, institutor Lăcrămioara Maruneac, proiect realizat la Tipografia Celestin, Suceava, 2009. -Volumul de poezii „Petale din lumină” Editura Lidana, Suceava, 2009. În curs de apariţie: -Volumul de poezii „Iubire şoptită” Editura Lidana, Suceava; -Volumul antologic pentru copii „Universul bucuriei” Editura Lidana, Suceava; Inclusă în Dicţionarul scriitorilor români de Haiku. Inclusă în Dicţionarul Ligii scriitorilor români. Colaborări cu revistele: “Visul”, “Glas comun”, ‘”Nordlitera”, “România liberă”şi agenţia de presă “Aşii români”.

Omule Ca tine nu e altul mai frumos, Cuvântul tău mereu îţi e plăcut, Om creativ, om bun, mărinimos Ce toate-n lumea asta le-ai făcut. Ca tine nu e altul mai gingaş Atunci când, cu iubire, dăruieşti. Şi gândul bun, lăsându-l ca urmaş, Prin taină clipei ştii să dăinuieşti. Ca tine nu e altul mai duios, Când vrei s-ajuţi, să faci un bine, Munceşti frumos, puternic şi voios Când însuşi Dumnezeu este cu tine. Ca tine nu e altul pe Pământ, Să ştie să înalţe al său vis… Din raza soarelui ţi-ai luat avânt, Rămâi puternic, fii de neînvins! Vei reuşi! Încrederea în tine, Speranţa în mai bine, Iubirea pentru aproape, Gândul bun din zilele senine, Să te însoţească mereu Pe lungul tău drum. Chiar de-i uşor sau greu : IUBEŞTE! TRĂIEŞTE! DĂRUIEŞTE! Fii curajos!

MARIANA EFTIMIE KABBOUT

Nu mi-am propus să trăiesc o sută de ani, dar cu siguranţă aş fi avut această şansă, dacă aş fi petrecut de-a lungul vieţii mai multe clipe în feerica lume a cuvintelor. Pentru a-mi da seama de acest lucru, a trebuit să ajung la Galaţi la o dublă lansare de carte. Nimic deosebit, aţi fi tentaţi să spuneţi în mare grabă. Iată că n-a fost chiar aşa… Odată intraţi în sala de festivităţi a Liceului de Artă „Dimitrie Cuclin”, am simţit o descătuşare totală. Pregătirile erau pe sfârşite: microfoane, lumini de scenă, pian, stative pentru partituri, chitară, camere de filmat, aparate de fotografiat, videoproiectoare, flori şi… cărţi. Aşezate cu grijă pe o masă, ascundeau în ele acea mirifică lume a poeziei. Printre flori, am zărit titlul uneia dintre ele: Aproape etern. Despre autoare nu ştiam mai nimic, doar ce aflasem de la prietenii mei din Vaslui, că o cheamă Mariana şi că este un om cu un suflet deosebit. Pe carte i-am văzut numele întreg: Mariana Eftimie Kabbout. Deodată se făcu linişte… Cineva a spus: vine, vine… Pe scara din dreapta scenei, am văzut-o urcând … Paşii ei…, privirea…, faţa ei caldă şi blajină…, zâmbetul odihnitor… Mai puneţi pe deasupra aplauzele care nu se mai terminau... Mi-am dat seama că era foarte cunoscută şi iubită în acelaşi timp, nu numai ca poet, ci şi ca om. Şi a început să recite… Vocea…. De multe ori cuvintele nu ne ajung… Aşa a fost începutul şi nu a durat mult, decât… patru ore. Patru ore de poezie şi muzică. Patru ore de spectacol literar artistic. Au cântat: compozitorul şi interpretul de muzică folk Săndel Spânu, foarte cunoscut şi iubit de poeţi, Naliny, renumita interpretă de muzică indiană şi mai tânăra Aurora Mădălina Totolici, câştigătoarea trofeului „Mamaia copiilor”. Şi nu în ultimul rând, pianista Galina Parfeni, prezentată de Mariana, “Galina din Basarabia”. Poeţii la rândul lor, s-au întrecut pe ei înşişi. Sunt mândru că printre cei 36 de poeţi cuprinşi în antologia de poezie „Arta de a fi…”, sunt şi doi vasluieni: Luminiţa Sconotis şi Mihai Apostu, prin asta recunoscându-li-se valoarea. Lor le datorez nu numai participarea la acest regal de poezie, dar şi evoluţia pe scenă a soţiei mele Galina. După cuvântul de deschidere prezentat de Rodica Elena Lupu, directoarea editurii „Anamarol” din Bucureşti, au mai evoluat: Corneliu Antoniu-preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, filiala Galaţi, Constantin Lămureanu-directorul Editurii „Nelinişti metafizice” din Constanţa, Rodica Cernea, Georgeta Muscă Oană, Marilena Apostu - Galaţi, Amelia Magori-Constanţa, Felicia Feldiorean-Germania. Şi mulţi, mulţi alţii. A trecut peste o lună de atunci, dar deja le duc dorul… Cu unii parcă ne cunoşteam de când lumea. Mulţumim pe această cale poetei Mariana Eftimie Kabout pentru tot ce a făcut pentru aceşti împătimiţi ai poeziei. Mai multe puteţi vedea şi pe adresa: www.marianakabbout.piczo.com

Revistă Revistă editată de Asociaţia Culturală Poesis Moldaviae - Vaslui

Ioan PARFENI

pagina 58

Ecouri Literare

Asociaţia culturală Poesis Moldaviae

Nr.4

Asociaţia culturală „Poesis Moldaviae” s-a constituit în baza Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii şi a Legii nr. 246/ 2005. Ca urmare a depunerii Dosarului nr. 2783/333/2007 la Judecătoria Vaslui prin care se solicită aprobarea cererii de înscriere în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, Asociaţia a obţinut personalitate juridică în Şedinţa publică din data de 21.05.2007. Articolul 5 (din statutul de înfiinţare) Asociaţia Culturală „POESIS MOLDAVIAE” îşi realizează scopul prin: a) colaborarea cu mass-media în scopul realizării de acţiuni culturalştiinţifice, profesionale, sportive şi sociale. b) efectuarea de studii pentru întocmirea de monografii. c) atragerea de sponsorizări şi susţineri din partea persoanelor care îşi manifestă această dorinţă. d) desfăşurarea de activităţi editoriale (tehnoredactare, editare, tipărire de cărţi şi reviste, aplicaţii multimedia, filme cu caracter ştiinţific, cultural, documentar, artistic, informaţional şi publicitar). e) promovarea libertăţii de creaţie (artistică, culturală, ştiinţifică) pentru membrii săi. f) promovarea colaborarii cu alte instituţii şi organizaţii din ţară şi străinătate. g) constituirea unor ajutoare financiare în cazuri speciale, locuri în tabere obţinute din sponsorizări şi colectări de fonduri. h) organizarea de mobilităţi şi schimburi de experienţă cu instituţii ştiinţifice şi culturale, naţionale şi internaţionale. i) susţinerea cenaclului literar pe care membrii asociaţiei îl frecventeză la un anumit moment dat. j) promovarea valorilor literare din ţară şi diasporă. Autorii textelor răspund pentru autenticitaea lor. Materialele primite la redacţie şi nepublicate nu se restituie

Acest număr a apărut cu sprijinul: Rotary Club Vaslui, Primăria Municipiului Vaslui, Av. Petru Blăniţă, Mihai Apostupagina 59 Revistă de Asociaţia Culturală Poesis Moldaviae - Vaslui Revistă editată

Ecouri Literare

Nr.4

CEZAR IVĂNESCU

GRIGORE VIERU TATA

TURN !când m-am născut, mama, pe-o masă, întinsă, cumplit suferea, mama mea cea bună pe-o masă; dar pe cealaltă mama mea Moartea goală, lungită, surâdea atât de frumoasă mama mea Moartea surâdea căci copilul ei mă năşteam fără ca ea să sufere!

Tată, eu nu ştiu de ce Nu te-au pus în cântece Ca pe măiculiţa mea Care viaţă datu-mi-a. Tu ca dânsa ne iubeşti Si ca ea îmbătrâneşti, Tata. Rele-n viaţă sunt de-ajuns, Dacă plângi, tu plângi peascuns. Mai iei câte-un pâhăruţ, Dar nu uiţi să ne săruţi, Tata. La necaz şi bucurii Tu ai, tată, mulţi copii, Că şi mama-i pruncul tău, O fereşti de tot ce-i rău. Asta-i bogăţia ta

Tipărit la SC Adi Center Iaşi poesis_moldaviae@yahoo.com

Şi nu-ţi trebuie alta, Tata. Nu ne spui vorbe de dor, Dar ades în locul lor Mâna tu pe cap ne-o pui Şi mai dragă vorbă nu-i. Mai mult taci decât vorbeşti, Dar noi ştim că ne iubeşti, Tata.

ISSN 1843-9780 ecouriliterare@yahoo.com