Șona noastră Ziarul sătesc
20-27 August 2017 / numărul 5 / apărut cu ocazia evenimentelor LOC. Școala de privit acasă / 8 pg. / se distribuie gratuit
Interviu cu ceata din Șona, pg. 4
O fațadă restaurată în Șona, pg. 6
PROGRAM: 20-27 august 2017
Felmer. Cobor. Ticușu Excursie cu sătenii, pg.7
Duminică, 20 august de la ora 16:30 Concurs de prăjituri după rețete vechi și băuturi non-alcoolice de sezon - la vechea școală din sat
Miercuri, 23 august de la ora 11:00 Școala în pantaloni scurți cu Mariana Stoia Atelier de pictură neolitică pe pietre cu Mihaela Frățilă - la căminul cultural Joi, 24 august 9:30 - 18:30 Excursia sătenilor în satul Cobor, jud. Brașov
Despre concursul de prăjituri, pg. 2 în imagine: sătenii participanți la concurs
Vineri, 25 august de la ora 11:00 Atelier interactiv pentru copii, cu Cristiana Drăghici - la fierăria lui lazăr
Sâmbătă, 26 august de la ora 11:00 Atelier de fierărie cu Leo Coutant - la fierăria lui lazăr
de la ora 16:00 Daniela Câlțea - atelier de făcut pâine - pe turn la gilucu de la ora 20:00 Fanfară - Șona, proiecție video de Victor Velculescu, - la mărioara ande stan
Duminică, 27 august Ziua porților deschise vizită la Casa Albastră și alte gospodării de la ora 20:00 Cerere în căsătorie, de A.P. Cehov teatru itinerant organizat de Cultură-n Șură - la șura lui iță ande crețu
Hai la prăjituri! Conform unui obicei format încă de la prima ediție a proiectului Loc. Școala de privit acasă. în sezonul acesta am organizat din nou concursul de prăjituri. Emoţii am avut destule, toată suflarea Șonei fiind implicată în munca grea din agricultură: strângerea fânului, balotat, seceriş, strângerea legumelor de sezon la care se adaugă treburile casnice obişnuite. Cu toate acestea, gospodinele din Șona s-au mobilizat şi ne-au întrecut aşteptările; au pus pe masă prăjituri cu nucă şi pere, cu urdă şi fructe de pădure, cu mere şi spumă de albuș, chec cu cacao şi stafide, gogoşi, prăjituri cu zmeură şi îndrăgitele învârtite. Nu vă mai spun de siropurile naturale, de mure, de vişine, de soc sau de mentă. Toate dulciurile erau arătoase şi gustoase, încât îţi venea să te lingi pe degete.
Alexandru, Maria Dan şi nu în ultimul rând Mărioara ande Stan.
Momentul culminant a fost cel al degustării: copiii au fost primii mâncăcioşi, ei fiind întotdeauna cei care dau startul. Musafirii veniţi din alte colţuri ale ţării s-au bucurat împreună cu noi de bunătăţile de pe mese. Să vă dau numele participantelor? Cu siguranţă merită să fie apreciate pentru munca lor: Mihaela Frățilă, Olivia Drăghici, Anda Aros, Maria Folea, Elena Neagoe, Dorina Giurgiu, Adela Stoia, Adina Lupu ajutată de nepotul său,
Fiecare concurentă a fost răsplătită pentru munca ei printr-un premiu de participare cu speranţa ca în viitor să ne aducă pe masă alte bunătăţi tradiţionale!
A fost veselie mare, doar ştiţi că dulciurille aduc o stare de uşoară euforie! Combatanţii discutau, schimbau impresii despre viaţa de zi cu zi cu drag și prietenie. Votul a fost secret, fiecare a decis care a fost prăjitura preferată. În urma deliberărilor, deloc uşoare de altfel, s-a hotărât: locul 1 a fost luat de prăjitura făcută de Alexandru Lupu împreună cu bunica lui, locul 2 a primit prăjitura Andei Aros, iar locul 3 l-a primit Marioara ande Stan. Am avut un premiu de popularitate pentru cea mai veche reţetă de învârtite, preparată de Maria Dan.
A fost o zi dulce!
Mariana Stoia
De sus în jos, locurile I, II și III.
Ziarul sătesc „Șona noastră”, nr. 5, 27 august 2017
Un nou fierar pentru Batem fierul la conac! „Batem fierul la conac!” este numele sub care coexistă o şcoală continuă de fierărie adresată în mod gratuit localnicilor din Ţibăneşti (Moldova), care înglobează o suită de workshopuri de meşteşuguri tradiţionale şi tehnici experimentale adosate Conacului Carp şi o colecţie de obiecte create în acest context.
Proiectul a început acum 11 ani, într-o casă monument istoric confiscată în 1949 şi retrocedată ca ruină. Recuperarea acestei proprietăţi a mizat pe găsirea unor modalităţi de reciclare creativă, pe o schimbare de funcţiune, din reşedinţă, în centru de studiu pentru meserii tradiţionale şi arhitectură. Contextul: o Moldovă săracă, neintegrată într-un circuit turistic, în care lipsa ofertelor culturale autohtone pentru cei tineri este o realitate; în plus, din lumea arhitectului vin semnale legate de dispariţia meşterilor şi de lipsa unui teritoriu pentru experiment şi lucru nemijlocit pentru tinerii specialişti. Toate acestea cumulate, au născut pas cu pas ceea ce azi se numeşte „Batem fierul la conac!”, un proiect care a pornit de la atelierul de fierărie şi care a înglobat în timp workshopuri de frescă, tencuielile tradiţionale cu var, lut şi balegă, termoizolaţie cu baloţi de paie, construcţie de sobe şi cuptoare, împletituri vegetale, metaloplastie, dulgherie sau olărit. Conacul, atelierul şi obiectele sunt amprentate de oamenii care au lucrat la proiect, descoperind împreună cu noi că adevărata miză nu e restaurarea conacului, ci a comunităţii. Fierăria a luat naştere ca fiind cel mai la îndemână atelier care putea regenera elemente ale conacului, aproape toate uneltele putând fi făcute în atelier. Era o pornire firească alimentată şi de prietenia cu companionii fierari* care au datoria de a transmite meseria- „Ni s’asservir, ni se servir, mais servir”**. În plus, servea elevilor de la Liceul Tehnologic Petre
Cabana Vara aceasta mi-a venit ideea să construiesc o cabană, să avem un loc al nostru de joacă. Am cercetat împrejurimile şi până la urmă am găsit un loc potrivit pentru amplasarea cabanei visurilor noastre. Ea este poziţionată în cimitirul vechi, pe un deluşor, în spatele căminului cultural: un loc apropiat de sat, dar totodată ascuns privirilor indiscrete. La acea căbănuţă, împreună cu încă vreo doi prieteni, am muncit destul de mult. Ore în şir în serile toride de vară noi pregăteam terenul, defrişam bălăriile, am muncit cu spor. La un moment dat au venit în vizită la bunicii lor câţiva copii din oraş. Cunoscându-i din alte vacanţe, povestind cu ei, ne-am lăudat cu lucrarea secretă - cabana noastră - şi le-am arătat-o Ziarul sătesc „Șona noastră”, nr. 5, 27 august 2017
P. Carp din sat şi venea în prelungirea preocupărilor lor. În atelierul „Batem fierul la conac!”, motorul activităţilor de la Ţibăneşti, se experimentează fierăria tradiţională cu uneltele şi modalităţile ei consacrate de formare-prelucrare. Mirosul cărbunilor şi al forjei, culoarea metalului înroşit, sunetul ciocanelor, poziţia corpului în modelare, bătăturile palmelor sunt cuplate cu înţelegerea şi ajustarea unor desene care descriu obiecte şi cu mici incursiuni în lumea artei feroneriei. Modulul de învăţare pleacă de la formarea unui cui, un exerciţiu de conlucrare între un ciocan conducător (al fierarului) şi un ciocan modelator (al ucenicului). Metalul şi specificul său se învaţă, se intuiesc şi se transmit. Metalul, mătăsos, combinat cu sticlă sau pietre, înnobilat, este cuminţit din bare de secţiuni diferite în obiecte care se nasc într-o triplă colaborare: arhitecţi-fierari-ucenici. Toaca atelierului de fierărie marchează începutul zilei de lucru; ea adună elevii şi anunţă vecinii de începerea lucrului. Apoi muzica ciocanelor deschide o zestre de taine care este despărţită de sat printr-o mare fereastră-vitrină de unde poţi urmări cum lumea se formează.
care viaţa la sat încă există, în care e mult de lucru şi în care micile iniţiative se simt. În plus, într-o ţară cu multe obiecte de patrimoniu în ruină, i se pare că e mult de lucru pentru un fierar. Léo vine la Şona cu dorinţa de a-i face pe tineri să iubească această meserie, care lui i se pare de viitor: “întotdeauna vei avea nevoie de cineva care să ştie să lucreze în metal. Lucrurile astea sunt apreciate în afară. Ar trebui şi aici schimbat modul în care este văzut un fierar.” “Batem fierul la conac!” modelează anul acesta, alături de Léo Coutant, Alexandra Mihailciuc şi Şerban Sturdza o nouă colecţie de obiecte pe care să le îndrăgim în casele noastre. Text şi credite fotografice: Alexandra Mihailciuc *Fierari ai Asociaţiei de utilitate publică “Les Compagnons du Devoir et du Tour du France”, din Franţa **Nici să-ţi atragi favoruri, nici să te supui, doar să slujeşti (meseria).
Anual, un fierar din Franţa, o calfă călătoare, urmaşă a constructorilor de catedrale din Evul Mediu vine în Ţibăneşti pentru a transmite meşteşugul elevilor din sat. Anul acesta este rândul lui Léo Coutant, un tânăr fierar de 25 ani, care a început să pătrundă tainele metalului acum 7 ani, făcând turul Franţei, lucrând mereu în locuri diferite pentru a se perfecţiona şi pentru a transmite meseria. A ales România fiind mânat de dorinţa de a lucra cu o comunitate defavorizată şi cu un birou de arhitectură pentru a deprinde cum funcţionează relaţia client-arhitect-meşter. Ne-a mărturisit că visa deja de 3 ani să ajungă în România, auzind poveştile antecesorilor săi: o ţară în care natura e încă vie şi parfumată, în
şi lor. Le-a plăcut tare mult aşa că am petrecut în continuare multe ore împreună. Am povestit diverse întâmplări, ne-am jucat acolo, am râs mult. Întruna din zile am găsit o pisicuţă mică şi drăguţă care stătea înfometată lângă un tufiş din apropierea cabanei. Am adoptat-o imediat, am îngrijit-o, i-am adus mâncare de acasă, dar din păcate a dispărut între timp. Cu toate că ne-a plăcut ce am făcut şi a fost frumos să stăm acolo o bună bucată de timp, am fost descoperiţi de copiii mai mari şi de aceea am închis temporar intrarea. Știm că mai avem de lucru, dar sper să terminăm lucrarea până la începerea şcolii! Alexandru Lupu, 11 ani
Interviu cu Ceata de feciori Ca aproape pretutindeni în ţara noastră, sărbătorile tradiționale au obiceiurile lor, iar portul popular ocupă un loc de frunte între manifestările artistice. După 10 ani în care obiceiurile specifice satului Șona au fost date uitării, un grup de tineri inimoși şi cu iniţiativă au reușit să readucă la viață un obicei păstrat din moși strămoși și foarte așteptat de întreaga comunitate a satului – Ceata de feciori. R: Cum v-a venit ideea să reînviați acest obicei demult uitat? ALEXANDRU RADBEA: Într-o seară, ne-am întâlnit la Fierăria lui Lazăr mai mulți băieți din sat. Ideea a fost spontană pentru că unul dintre ei ne-a povestit cum erau iernile de altă dată când toată lumea aștepta cu nerăbdare Ajunul Crăciunului, când feciorii veneau la colindat și la scoaterea jocului la căminul cultural. R: Sunt anumite demersuri de făcut pentru a reconstitui un astfel de obicei ? A.R.: Da. O dată cu începerea postului Naşterii Domnului Iisus, feciorii din sat care doresc să facă parte din Ceata de feciori încep să se organizeze. Pentru început, îşi caută o gazdă din sat care este dispusă să-i primească. Se strâng la gazdă, unde, în seara zilei de Sfântul Nicolae se ridică vătaful mare care are rolul de organizator. Odată ce ceata a fost constituită, cetașii au în cadrul acesteia diferite funcții, vătaf mic, crâjmar, stegar. Seara se adună la gazdă unde fac repetiţii pentru învăţarea colinzii şi a ritualului specific la intrarea în fiecare casă. R: Cine v-a ajutat la aceste repetiții şi pregătiri? A.R.: Călin Grigorie putem spune că a fost mentorul nostru. Am învățat și repetat împreună cu el colinda specifică satului nostru, care, din câte se pare, este cea mai frumoasă colindă din zona Țării Făgărașului. Călin ne-a ajutat și îndrumat în vederea unei desfășurări optime a acestui eveniment. R: Cum se vestește Nașterea Domnului Iisus în cadrul Cetei de feciori ? A.R.: În Ajunul Crăciunului, ceata de feciori
împreună cu muzicanţii pleacă în sat pentru a vesti Naşterea Domnului. Prima casă colindată este casa preotului apoi, rând pe rând, sunt colindaţi toţi localnicii satului. Potrivit repetiţiilor pe care le-am făcut fiecare fecior îşi respectă ordinea intrării în casă având fiecare de rostit o strigătură. R: Care sunt aceste strigături? Mi le poți spune? A.R.: Desigur! Despre Şonă/ Miti/ Faşă/ Scută/ Dalbă/ De mătase/ Scutecel/ Dojenel, strigături care sunt în funcţie de câţi feciori sunt în ceată, iar ultimul dintre ei, intră în casă spunând: ,,mai departe ştie gazda.” După care se cântă colinda de către toți feciorii. R: Ce se întâmplă după terminarea colinzii? A.R.: Vătaful mulțumește gazdei pentru primire, iar la casele în care sunt fete, unul dintre feciori are sarcina de a le juca unu sau două jocuri.
R: Poți să îmi descrii în câteva cuvinte ce sentimente reînvie în sufletul gazdei o astfel de colindă? A. R.: Bucuria, emoţia, căldura sufletească cu care am fost primiți și readucerea aminte a vremurilor de altă dată. R: Când se face joc în sat? A.R.: În zilele de Crăciun, de Anul Nou, de Bobotează şi de Sfântul Ion. Aş menţiona că în seara de Bobotează, în cadrul jocului, la miezul nopţii, cetaşii îi ridică pe toţi cei prezenţi în sală care poartă numele Ion, și le cântă ,,La mulţi ani!”. R: Când se încheie activitatea cetei? A.R.: În general, în seara zilei de Sfântul Ion, dar pe parcursul anului, feciorii îşi reiau activitatea. De exemplu, în dimineaţa zilei de 1 mai fetele nemăritate ale satului trebuie să ridice armindenul aruncat peste poartă de feciorii din ceată şi cinstit de acestea; iar de Rusalii activitatea acestora revine chiar în forţă ... R: Cum adică ,,revine în forţă”? A.R.: În acea zi feciorii trebuie să împodobească carul şi caii din sat. Feciorii îmbrăcaţi în portul popular de vară merg călări pe caii împodobiţi cu lepedeie şi flori pe căpăstru, iar fetele îi însoţesc şi ele la colindat, în carul împodobit cu crengi de stejar. După ce sunt colindate toate gazdele din sat, ziua se termină cu o petrecere la căminul cultural. R: Cum a fost privită de către localnici această activitate ? A.R.: Activitatea a fost foarte bine venită, atât pentru locuitorii vârstnici din sat, care şi-au amintit cu nostalgie de anii tinereţii, cât şi pentru noi cei tineri, care dorim promovarea tradiţiei acestui sat şi păstrarea vechilor obiceiuri.
Interviul a fost realizat de Maria Mihaela Visu.
Ziarul sătesc „Șona noastră”, nr. 5, 27 august 2017
Bikeathon 2017 În primele zile ale lunii iunie, echipa Asociaţiei Săteşti Șona Noastră a participat la evenimentul de caritate „Pedalăm CU ROST pentru Țara Făgărașului”, organizat de Fundaţia Comunitară Țara Făgăraşului. Proiectul Bikeathon oferă o șansă de a strânge fonduri prin participarea la un concurs de biciclete. Astfel, ne-am hotărât ca în cadrul inițiativei noastre mai ample de conservare a istoriei satului nostru să ne înscriem. Pentru ce am pedalat mai exact? Am pedalat cu mult spor pentru proiectul de strângere de fonduri folositoare la realizarea adăpostului şi expunerea în spaţiu public a Pompei pompierilor. Acest instrument, care datează din anul 1895, era folosit de pompierii voluntari ai satului la stingerea incendiilor în comunitate. Deşi are mai mult de un secol, pompa noastră este perfect funcţională. Sub sloganul „Pedalăm cu foc”, echipa noastră s-a prezentat la concurs sâmbătă, 10 iunie 2017, în fața Cetăţii Făgăraşului înarmată cu multă râvnă şi voie bună. Biciclişti de toate vârstele, adulţi şi copii inimoşi, au promovat proiectul nostru uniţi de același ţel: binele comunităţii. Ce să vă povestesc de atmosferă? A fost o întâlnire a prieteniei, a sportului şi a tinereţii, o competiţie în care nimeni nu a avut nimic de pierdut, toţi participanţii bucurându-se de ziua minunată. Desigur că efortul a fost pe măsură. Printre reprezentanţii, organizați pe grupe de vârstă, s-au numărat: la cursa de 22 km am avut cel mai tânăr concurent, 11 ani - Lupu Alexandru, iar cele mai bune rezultate pentru fete la aceeaşi cursă, locul I şi locul III au fost ocupate de Corina Solomon şi Urdea Mădălina. Cea mai tare echipă a fost cea care a participat la cursa de 10 km, o echipă de juniori care a avut mult suflu şi suflet! Toţi am fost câştigători! Organizarea a fost excelentă, bicicliştii au fost întâmpinaţi cu ropote de aplauze şi, bineînţeles, cu dulciuri! Am hotărât: acum încep pregătirile pentru anul viitor! Trebuie să ne gândim la un alt proiect pentru comunitate și să ne începem antrenamentele. Mariana Stoia
Spectacol de teatru: Cerere în căsătorie Cultură-n șură este un proiect cultural demarat în 2013 la inițiativa regizorului Victor Olăhuț. Proiectul își propune să înscrie pe harta culturală comunitățile de la sat prin revitalizarea teatrului ambulant și reinvestirea șurii ca spațiu de joc. Primul spectacol de teatru a avut loc în șura lui badea Florea a lu’ Juvri din comuna Hida. Au participat atunci mai bine de 300 de spectatori. În cei cinci ani de existență, Cultură-n șură a vizitat 16 sate unde a susținut 24 de reprezentații teatrale, la care au participat în medie 200 de spectatori per reprezentație. În Șona, în șura lui Iță lui ande Crețu, se joacă piesa Cerere în căsătorie, de A.P. Cehov, în regia lui Victor Olăhuț și distribuția: George Constantinescu, Florentina Năstase, Valentin Terente. Cerere în căsătorie: Se pare că nu există moment mai prielnic ca acela de dinaintea unei cereri de căsătorie pentru a dezgropa toate certurile, bîrfele, neînțelegerile între două familii. Dar, cum dragostea învinge totul sau, mai bine zis, cum oamenii se ceartă ca să se împace, așa și tinerii noștri, pînă la urmă iau o pauză de la scandal. Text și imagini: echipa Cultură-n Șură
Ziarul sătesc „Șona noastră”, nr. 5, 27 august 2017
Pompa Pompierilor, 1895, ce se dorește a fi restaurată și expusă în sat.
Restaurarea fațadelor În zilele noastre, restaurarea este un fapt prea puțin cunoscut, conceptul de restaurare nefiind unul vechi, iar vocația de restaurator deasemenea un teritoriu nou. Conform ECCO (Confererația Uniunilor Europene a Restauratorilor), rolul principal al conservatorului/restauratorului este acela de a păstra patrimoniul cultural pentru generațiile de acum și cele ce urmează. Restauratorul ajută la înțelegerea patrimoniului cultural, având în vedere importanța estetică și istorică a acesteia și integritatea (originalitatea) sa materială. Pe lângă acesta, din păcate, puțini sunt cei care văd și acționeză spre reabilitarea clădirilor vechi din spațiul rural. În opoziție cu amenințările aduse de modernitate asupra imaginii așezărilor istorice, se află conservatorii și protectorii patrimoniului care încearcă, pe cât posibil, să păstreze frumosul ce stă în vechile așezări. Am putea spune că una din cărțile de căpătâi ale restauratorilor le-a devenit Casa țărănească săsească din Transilvania - Ghid pentru restaurarea caselor vechi a lui Jan Hülsemann, dedicată celor care doresc să întrețină moștenirea culturală prin proiectele lor. Autorul menționează: „Într-un final, a construi în mod tradițional nu înseamnă doar constrângerea unor stiluri transmise, ci mai degrabă a construi folosind materialele naturale din regiune, tehnicile tradiționale de prelucrare a materialelor, deci o viață și o muncă într-un mediu înconjurător sănătos și nepoluant.” Cartea dorește să contribuie considerabil la conștientizarea valorilor culturale, materiale și meșteșugărești aflate într-o strânsă legătură cu casele vechi și își propune să evidențieze felul în care arta meșteșugului traditional încă mai poate contribui la conservarea și recondiționarea vechilor gospodării. Și toate acestea pentru că „întreținerea și reparațiile clădirilor, din punctul de vedere al protejării mediului înconjurător, sunt esențiale pentru clădirile istorice. Acestea sunt operații necesare care au existat dintotdeauna și nici în prezent nu pot fi eliminate din jurul elementelor de construcție, al finisajelor sau al tehnicilor care nu necesită o întreținere regulată, căci sloganurile publicitare s-au dovedit a fi doar promisiuni deșarte ale producătorilor industriali, care doresc să-și vân-
dă produsele moderne proprietarilor de case vechi, tradiționale.” Drept dovadă avem lezarea imaginii arhitecturale a satului prin schimbarea fațadelor caselor vechi. Imaginea arhitecturală a tuturor satelor din Transilvania se conturează prin tencuielile fațadelor. În primul rând, ochiul vizitatorului va remarca mereu culorile pastelate ale zugrăvelilor cu var, acestea fiind unice în Europa. Jan Hülsemann menționează că „Nuanțele schimbătoare de ocru, albastru, roșu și verde alternează în ritmul caselor, evidențiate de nuanțele închise, printre care chiar și negru-antracit, ale soclurilor, cu culorile puternice ale obloanelor și ale ornamentelor. Nuanțelor vii ale țiglelor-solzi de pe învelitori și cornișe se îmbină armonios în coloristica ansamblului, iar jocul de lumini și umbre născut din stucaturile fațadelor subliniază în mod fantastic jocul culorilor de pe suprafața neuniformă, deși, în același timp, efectul general este mai degrabă rezervat și în niciun caz insistent sau țipător.” Se pare că tencuirea fațadelor și-a găsit de mult timp loc în arhitectura Transilvaniei, fațadele caselor devenind un fel de relexie a proprietarului. Iar dacă vedem casa ca pe un chip uman, ferestrele sunt ochii. „Și așa cum ochii sunt poarta sufletului, ferestrele ne arată caracterul casei, caracterul proprietarilor.” Mereu a existat în natura umană acest impuls de a-și pune în evidență idealurile, frumusețea și valorile materiale, deosebindu-se, desigur, prin aceasta de vecini. Din păcate, în ziua de azi se pierd tot mai multe ferestre vechi, tot mai mulți ochi expresivi, și acest lucru doar din cauza insensibilității oamenilor, a necunoașterii posibilităților de restaurare și de îmbunătățire a funcțiilor ei. Drept urmare, vedem tot mai multe ferestre vechi înlocuite cu altele noi, produse în mod industrial, fixate în mod brutal în golul geamului cu materiale care nu se potrivesc nicicum acelui stil de construcție. Iar acest lucru nu este valabil doar pentru casele săsești, ci pentru toate casele vechi din Transilvania. Sistemele de zugrăvire moderne, bazate pe materiale sintetice, nu vor realiza niciodată imaginea coloristică vie pe care o creează tencuielile și zugrăvelile colorate pe bază de var.
Într-adevăr, restaurarea caselor vechi este o mare provocare pentru săteni, meșteri și autorități locale, dar în același timp este și o mare responsabilitate față de generațiile viitoare de a aduce modificări satelor, astfel încât imaginea arhitecturală să nu fie distrusă. Prin aceasta se poate menține caracterul unic al acestora, nepermițând să fie distruse oricum și în funcție de interesele individuale ale fiecăruia. În satul nostru, Șona, se găsesc câteva exemple de oameni care au făcut tot posibilul pentru a reface aspectul caselor vechi, implicit al fațadelor. Un exemplu este domnul Bucur care a restaurat cu eforturi proprii casa părintească și a adus un mare beneficiu comunității. Căci nu trebuie să privim lucrurile strict tehnic, ci trebuie avute în vedere și criteriile estetice. Ideea ar fi să nu ne gândim la casa în sine, ci la întregul ansamblu ce definește caracterul architectural al comunității. Să gândim ca o echipă în care fiecare își joacă rolul care i s-a atribuit, iar dacă nu joacă bine să fie conștient că pune în pericol succesul întregii echipe. Deci și în arhitectură există această obligativitate de includere în ansamblu, pentru că altfel ne amenință crearea unei imagini haotice și pierderea identității. Prin urmare, consider cu tărie că fațada casei nu îți aparține întru totul ție ca proprietar, ci aparține comunității și nu ai voie să faci chiar ce vrei cu aceasta, lezând imaginea arhitecturală a satului prin schimbări care nu se potrivesc pe elementele vechi ale construcției. Pe această cale fac un apel la conștientizarea situației actuale în care ne aflăm, să ne informăm deci înainte de a întreprinde orice activitate care poate leza comunitatea. Cel mai important lucru ar fi să colaborăm unii cu alții la modul cel mai sincer și având inima și mintea deschisă, spre a înțelege problemele existente și a găsi soluțiile cele mai potrivite. Să avem ca idealuri bunătatea, frumusețea și adevărul, care să ne lumineze calea și să ne redea din când în când puterea de a înfrunta viața cu bucurie, iar acestea să se reflecte în tot ceea ce facem pentru noi și comunitate.
Mihaela Frățilă
Ziarul sătesc „Șona noastră”, nr. 5, 27 august 2017
Felmer. Cobor. Ticușu Excursie cu sătenii Joi, 24 august, Asociația Sătească Șona Noastră a propus vizitarea fermei ecologice de la Cobor, traseul incluzând în drumul său și un tur ghidat al ruinelor Bisericii fortificate Evanghelice din Felmer, urmate de un popas la Ticuș. Felmer Ghizii Alina Pătru și Radu Bârlă, reprezentând o parte din membrii fondatori ai Asociației Renascendis, ne-au întâmpinat la intrarea în Biserica fortificată Evanghelică. Aceștia ne-au asigurat turul monumentului istoric, biserica aparținând secolului XIII. Odată cu trecerea timpului, aceasta a mai suferit modificări, în secolul XV ea fiind fortificată, în secolul XVIII construindu-i-se orga, iar începând cu secolul XIX trecând prin mici restaurări. Cobor Aflat în Transilvania, județul Brașov, la circa 22 km nord-est de Făgăraș, satul Cobor apare în documente istorice încă din secolul XIII. Ținut deluros cu pante line și pajiști, la limita cărora se întind păduri vechi de stejar, Cobor este satul unde timpul poate sta în loc. Sub patronatul Fundației Conservation Carpathia, ONG românesc înființat în 2009, care are în patrimoniu și protejează circa 20.000 de hectare de pădure și pășune alpină, Ferma ecologică de la Cobor a fost înființată în 2015 și este un model de afacere „verde”. Având un pilon important de management și conservare a biodiversității pășunilor din zonă, considerate a fi de înaltă valoare naturală, la fermă se desfășoară diferite activități menite să dezvolte comunitatea locală, în armonie cu mediul înconjurător și să facă din satul Cobor un punct de atracție în Colinele Transilvaniei. Sătenii au vizitat casele vechi, renovate cu materiale tradiționale, care au reușit însă să păstreze confortul secolului nostru, și restaurantul cu rețete locale delicioase și ingrediente locale organice, care urmează să fie deschis în curând. Copii s-au jucat cu iepele și mânjii aflați la 15 minute de fermă. Cai de concurs sau pensionari care au nevoie de găzduire temporară sau permanentă se pot bucura de spații largi, pășuni bogate și îngrijire 24/24h (personal dedicat, veterinar, potcovar), la
pensiunea de cai și centrul de reabilitare din cadrul fermei de la Cobor. Peisajul este completat de cireada de Angus bio și există un plan de reintroducere în Transilvania a Surei de stepă. Ticușu La popasul din Ticușu, am avut parte de prezentarea biologului Tibor Hartel, care ne-a însoțit și ne-a învățat cum să măsurăm circumferința arborilor. Totodată, analizând pășunile cu arbori, el ne-a oferit câteva informații relevante: Localitatea Ticușu este foarte specială din perspectiva pășunilor cu arbori bătrâni. Alte localităţi cu număr semnificativ de arbori bătrâni pe păşunile lor includ Fișer, Rupea, Apold, Mercheașa, Daia, Viscri, Dăișoara și Saschiz. Numărul arborilor bătrâni de pe pășunea din Ticușu este 262, în marea majoritate fiind stejari. - 135 stejari au circumferința trunchiului de peste 500 cm. - 15 stejari au circumferința trunchiului de peste 600 cm. - 1 stejar are circumferința trunchiului de 720 cm. Stejari cu circumferința trunchiului de peste 700 cm în partea de sud a Transilvaniei se găsesc pe următoarele pășuni: Mercheașa (3), Fișer (1), Breite (1), Rupea (1). - cel mai mare carpen din cei peste 4000 de arbori bătrâni pe care-i cunoaștem se află pe pășunea din Ticușu, și are 500 cm. Foarte probabil, acest carpen este cel mai mare și cel mai întreg (pentru dimensiunea lui) din România. Stejarul cu circumferința de 720m a fost măsurat și de săteni.
Textele au fost redactate cu sprijinul informațiilor primite de la Asociația Renascendis, Fundația Conservation Carpathia și din articolul Pășunea cu arbori seculari din Ticușu (Vechi și Nou) pregătit de Tibor Hartel pentru această zonă.
In Memoriam Pușdercă Viorica (Ciucurina) (n.25/01/1935 - d.05/08/2017)
Anul acesta a trecut în neființă, fiică a satului Șona, Pușdercă Viorica. A fost în prima generație de pedagogi din România și a terminat școala pedagogică la Sibiu între anii 1955-56, la sorele Ursuline. Apoi a fost adusă ca educatoare în Șona (să întrețină și) să educe copiii preșcolari, în acest fel părinții puteau să lucreze la pământ deoarece se înființase colectivul și era obligatoriu să lucrezi, iar copii să meargă la grădiniță și școală. Pe vremea aceea erau destul de mulți copii în clasă, cam 25-30, și învățau cântece, poezii, desenau alături de doamna Viorica. Ea a lucrat la grădiniță doar până în anii Ziarul sătesc „Șona noastră”, nr. 5, 27 august 2017
1977-78, apoi s-a mutat în Făgăraș, iar în Șona au venit noi generații de educatori. S-a dedicat copiilor cu toată priceperea și a rămas în amintirea tuturor celor ce și-o amintesc ca doamna învățătoare. Mai mult, datorită poreclei sale, copii au ajuns să fie numiți ciucurei. Pușdercă Viorica a predat cu pasiune, ducând mai departe iubirea de carte moștenită de la bunicul ei Cosma, care a fost învățător și primar, închis în pușcăria din Cluj de pe Dealul Feleacului, unde a și decedat, deoarece a luptat împotriva Împăratului Franz Iosif pentru păstrarea limbii și culturii române. Va rămâne mereu în amintirea noastră. Mihaela Frățilă
Echipa de voluntari a expoziției Ștefan Câlția. Obiecte grăitoare. Ca să ajungi la Șona, trebuie să te mergi cu trenul până în Făgăraș. De acolo, puținele, dar binevoitoarele taxiuri îți stau la dispoziție. Când ne-au văzut, pe toți 12, ne-au întrebat cine suntem și unde mergem. „Mergem la Șona.”
fie din țara Bârsei, ori a Făgărașului. Sorin ne-a ajutat cu denumirile. Matei ne-a ușurat munca prin aplicația de inventariere pusă la punct. Timp de patru zile am avut suficient timp să ne pierdem prin detalii, ba în detaliile obiectelor, ba în detaliile satului.
„Dacă mi-ați fi spus asta acum 3 luni, nu vă luam, Acestea au fost primele impresii legate de Șona nu v-ar fi luat nimeni. Drumul era plin de noroi ale voluntarilor care au ajutat la pregătirea exși de gropi”, ne-a răspuns taximetristul. poziției Ștefan Câlția. Obiecte grăitoare, de la Muzeul Colecțiilor de Artă din București. Această Dealurile pe care le-ai văzut în picturile artistu- expoziție cuprinde, pe lângă lucrări ale artistului, lui Ştefan Câlţia există și în realitate. Singurul și obiecte care l-au inspirat și influențat, multe drum principal din sat şerpuieşte spre Fierăria dintre ele fiind adunate din satul copilăriei sale: lui Lazăr. Pe dreapta, la doi metri după, e casa unelte de fierărie de la Fierăria lui Lazăr, vase de lui Sorin, una dintre gazdele noastre, mai apoi, sticlă ori de lut și flori adunate de pe dealurile pe stânga, vestita Casă Albastră. Mai departe, Șonei. Acestea și multe altele (cingători, costum după biserică, stă doamna Mariana, iar înaintea aromân, instrumente muzicale din Fanfara Șobisericii, pe un drum lăturalnic, dacă urci agale, nei) compun colecția personală a artistului și printre vecini cu stupi de albine și miei rătăciți, facilitează relația obiect - artist - lucrare. vezi casa de pe turn, „casa crescută de tata”, cum spunea Matei când era mic. Echipa a petrecut câteva zile în sat, inventariind obiectele și totodată cunoscând satul, cazați în Echipa de voluntari a fost primită de către săteni diferite gospodării: mulțumim doamnei Mărioacu mare drag, căldură și, să nu uităm, cu mese ra ande Stan, doamnei Mariana Stoia, Casei din delicioase din partea doamnei Maria. Lucrul a Șona, domnului Sorin și domnului Bucur. început a doua zi de dimineață cu adunarea, la fierărie. Din multitudinea de obiecte, unelte, decorațiuni, noi le-am inventariat pe cele alese special pentru expoziție. Domnul Bucur ne-a fost de Echipa de proiect ajutor, povestindu-ne despre originea obiectelor, Ștefan Câlția. Obiecte grăitoare
stânga: imagini din expoziția Ștefan Câlția. Obiecte grăitoare. Muzeul Colecțiilor de Artă, București, Calea Victoriei, nr. 111, 20.05 - 20.09 2017
Ziarul „Șona noastră” 20-27 august 2017
LOC. Școala de privit acasă împreună cu Ștefan Câlția
ISSN 2457-6956 ISSN-L 2457-6956
Coordonatori de proiect: Matei Câlția
Texte: Mariana Stoia, Mihaela Frățilă, Alexandra Mihailciuc, Maria Mihaela Visu, Alexandru Lupu, Cultură-n Șură, Tibor Hartel, Conservation Carpathia, Echipa de proiect Ștefan Câlția. Obiecte grăitoare. Desene vignetă: Ștefan Câlția Fotografii: Serioja Bocsok, Matei Câlția Layout: Matei Câlția, Serioja Bocsok Tipărit la Artix Tiraj: 500 exemplare
Curatorul expoziției: Matei Câlția Mulțumiri invitaților noștri: Tibor Hartel, Léo Coutant, Cultură-n Șură, Asociația Renascendis, Fundația Comunitară Țara Făgărașului, Mioritics, Consiliul Județean Brașov, Colinele Transilvaniei. și celorlalți susținători.
ORGANIZATOR:
PARTENERI