Ziarul „Șona Noastră”, nr. 4/2016 by Galeria Posibilă

Șona noastră Ziarul sătesc

21-28 August 2016 / numărul 4 / apărut cu ocazia evenimentelor LOC. Școala de privit acasă / 12 pg. / se distribuie gratuit

Ben Mehedin despre Asociația ADEPT, pg. 9

PROGRAM: 21-28 august 2016 Duminică, 21 august de la ora 14:00 Un act de onestitate, proiecții video cu filme făcute în Șona de Serioja Bocsok

Un centru creativ pentru revitalizarea satului Șona, pg. 6-7

de la ora 14:30 Loc. Școala de privit acasă - Un centru creativ pentru revitalizarea satului Șona - un proiect de diplomă din cadrul Facultății de Arhitectură, UAUIM, realizat de Roxana Dan

Despre concursul de prăjituri și bucătaria ardelenească, pg. 10

de la ora 15:00 Iscusitele din Șona în ale plăcintelor și prăjiturilor: degustare de prăjituri și băuturi non-alcolice, acordarea premiilor pentru cei mai iscusiți din sat de la ora 16:00 Întâlnire cu Daniela Graura - despre rețetele autentice românești

de la ora 16:30 Întâlnire cu Ben Mehedin - despre importanța producerii și consumului de produse locale de la ora 17:00 Plimbare de seară prin gospodăriile Șonei

Fabien Monestier, fierar, pg. 10

Luni și marți, 22 și 23 august Ateliere pentru copii organizate de Asociația Renascendis Joi, 25 august Excursie cu sătenii în satul Saschiz și la ferma ecologică de la Țopa, Județul Mureș Vineri, 26 august de la ora 10:00 Bazele fierăritului cu Fabien Monestier

Un act de onestitate, un film de Serioja Bocsok, pg. 5 Imagini de la Ziua Porților Deschise plimbare prin gospodăriile Șonei

de la ora 14:00 Întâlnire cu Mihaela Nechifor - despre proiectul Colinele Transilvaniei

de la ora 14:30 Atelier interactiv, pentru copii, cu Raluca Grecea și Roxana Dan, arhitecți

Sâmbătă, 27 august de la ora 10:00 Atelier și demonstrație de fierărit cu Fabien Monestier de la ora 14:30 Atelier interactiv, pentru copii, cu Raluca Grecea și Roxana Dan, arhitecți

Duminică, 28 august de la ora 13:30 Atelier și demonstrație de fierărit cu Fabien Monestier

În amintirea Mihaelei Dumitru secretar al Asociației Sătești Șona Noastră

30.08.1959-09.07.2016 Mihaela Dumitru timp de doi ani a fost secretară la ,,Asociația Sătească Șona Noastră”. Această muncă a facut-o cu multă dăruire în toate proiectele asociației. Ceea ce se poate spune despre Mihaela Dumitru este că, era și va rămâne pentru noi un om onest, intregru, bun. Nu participa la discuții fără sens, de la ,,gura satului”. S-a implicat foarte mult la înființarea biblioteci din sat încurajând copiii să sprijine asociația, pentru ca sătenii din Șona să se cultive în toate domeniile. Mihaela noastră dragă, iubea copiii, înțelegându-i și încurajându-i să se descopere, ei condiserând-o ca pe o mama. Respecta și oamenii cu toate calitățile și defectele, îi aprecia și îi iubea cum erau ei de fapt.Acesta era omul și este Mihaela Dumitru. A fost alături de ea tot timpul, Sorin Marin, familia ei și familia Câlția. ,,Nu te vom uita niciodată!” Lenuța Drăghiciu * Elegantă în gesturi, cu vorba liniștită și la locul ei, atentă și plină de dragoste pentru cei din jur, răbdătoare și perseverentă în a duce la bun sfârșit lucrul pornit, Mihaela Dumitru, secretara Asociației Sătești Șona Noastră, respecta SATUL și credea în frumusețea lui viitoare. Dăruită total comunității, voluntară desăvârșită, această DOAMNĂ căreia îi plăcea să asculte muzică simfonică, ne-a învățat că împreună putem împlini lucruri frumoase.

devotată unei cauze pe care și-a asumat-o și pe care a servit-o fără ezitare. Chiar dacă uneori îi depășea puterile.... iată, încă un fapt pe care mulți nu-l știau. Iubea animalele, fără pic de reținere le respecta și le ocrotea cu toată ființa ei mică și plină de suflet și bunătate. Pentru cine nu știe aceasta este specifc doar oamenilor speciali. Dumnezeu însă, a avut alte planuri cu ea acolo sus și ne-a luat-o. Noi nu putem decât să sperăm că Mihaela o sa ne vegheze în continuare. Adio Mihaela, noi rămânem cu amintirea ta luminoasă și te vom iubi la fel. Elena Dinulescu * Ne-am dorit foarte mult să spunem câteva cuvinte despre Tanti Mihaela. Ea fost una dintre cei mai frumoși oameni din Șona, mereu cu inima deschisă spre ceilalți, o mână de ajutor atunci când aveau nevoie. A fost o femeie extraordinară, cu un suflet cald și o inimă de aur.

Au plâns copii satului la plecarea ei; știau de cine s-au despărțit. Am petrecut cele mai frumoase momente Ștefan Câlția alături de ea, îi ajuta pe oameni cum putea * mai bine. Ne-a pătruns în suflet cu mare Mihaela, o făptură mică, fragilă cu ochi ușurință și am început să o iubim foarte mult. minunați. Ochi mari, blânzi și sinceri. Când Am avut o relație foarte strânsă cu ea și nei-am descoperit ochii am fost sigură că am bucurat că am cunoscut-o. Rar găsim Mihaela face parte dintre tot mai puținii oameni ca ea. oameni cu care poți porni la drum fără teamă, mai târziu s-a dovedit că nu mă O vom purta mereu în amintirea noastră și înșelasem. Excesiv de amabilă, modestă, în suflet. Corina, Ana-Maria și Roxana directă, cultivată, inteligentă, serioasă și total

LOC. Școala de privit acasă. 21 - 28 august 2016, Șona

Portretul Catharinei Bangot Portretul Catharinei Bangot, născută Krauß, este una din comorile necunoscute ale bisericii evanghelice (săsești) din Făgăraș. Probabil soția unui preot evanghelic făgărășean din primul sfert al secolului al XIX-lea, fapt care ar explica și păstrarea picturii în biserică, despre Catharina Bangot nu cunoaștem deocamdată mai multe informații. Realizat în 1815 de un autor neidentificat, într-o manieră ușor arhaică, portretul este o mărturie vizuală valoroasă asupra costumului săsesc tradițional specific orășencelor. Elementele de vestimentație sunt realizate din sau decorate cu materiale scumpe, dar aspectul general nu este unul opulent. Cămașa cu guler înalt, petrecut, este realizată dintr-o pânză subțire cu model punctiform și bordată cu dantelă. Pieptarul din stofă neagră este decorat cu blană și panglici cusute cu fir de argint și argint aurit. Șorțul din voal brodat cu motive florale este vizibil doar parțial. Un element vestimentar inedit sunt mânușile lungi, negre, fără degete, și ele bordate cu dantelă fină. Găteala capului este compusă dintr-un ansamblu de voal simplu cu paglici lungi din mătase țesute cu modele vegetale galben-aurii, prinse cu ace de văl din argint cu pietre roșii, perle și email. Celelalte alte două podoabe vizibile în portret sunt un lanț de argint înfășurat de mai multe ori în jurul gâtului și un inel de aur cu piatră roșie și

perle pe inelarul mâinii drepte, mână care ține și un trandafir în dreptul pieptului. În mâna stîngă se află o carte și o batistă albă, iar peste aceasta sunt trecute capetele paglicilor lungi. Pe umeri femeia poartă binecunoscuta manta încrețită, prezentă și astăzi în portul săsoaicelor din sudul Transilvaniei. De-a lungul ultimelor trei secole numeroase elemente din moda săsească au fost preluate și în ținutele tradiționale românești din zonele în care ambele etnii au conviețuit. Pe o masă în drepta Catharinei Bangot sunt plasate alte două cărți și un mic buchet de flori într-un pahar de sticlă fațetat, specific producției glăjăriilor de la Arpașu de jos, Porumbacu de Sus sau Cârțișoara. Într-un cartuș dreptunghiular din colțul de stânga-jos este trecută înscripția Catharina Bangothin[n] gebohrne Kraußin. Ano 1815 den 16ten July (Catharina Bangothin născută KrauSin. în anul 1815 ziua 16 iulie). Portretul este unul din obiectele cercetate și inventariate de Asociația Renascendis, localizată în Felmer, în cadrul proiectului cofinanțat AFCN Resturi și rosturi. Comori uitate ale sașilor din jurul Făgărașului.

Trotuare și peisaj rural în Șona Satul Șona se confruntă cu o decizie importantă: introducerea trotuarelor în sat. Ca orice proiect de infrastructură acesta va aduce modificări importante în cadrul comunității. Deși discutia a început după lansarea lucrărilor, este important să vedem care sunt avantajele și dezavantajele unui astfel de proiect. Împreună cu experți voluntari, am analizat proiectul trotuarelor, situația în teren și am discutat cu persoanele din comunitate care s-au arătat interesate de acest subiect. Din discuțiile avute au reieșit mai multe aspecte pe care o să le punctam mai jos. Tema centrală care a reieșit în discuțiile avute în cadrul comunității este drumul care leagă Șona de Făgăraș. Deși nu are legătură cu trotuarele din sat, puțini dintre cei cu care am discutat s-au putut detașa de acest subiect. Este evident prioritatea numărul unu a comunității. Proiectul trotuarelor și al drumului din interiorul satului este un proiect cu multe probleme care din perspectiva noastră va aduce atât un impact negativ asupra imaginii satului cât și costuri suplimentare pentru mulți dintre săteni. Deși proiectul trece Ziarul sătesc „Șona noastră”, nr. 4, 28 august 2016

Radu Bârlă

pe langă un monument protejat, acesta nu a fost realizat cu experții necesari. Proiectul este realizat la o scara mare și nu include detalii esențiale pentru scurgerea apelor, protejarea caselor de infiltrarea apelor și accesul în curți. Execuția în teren este și ea problematică în special în zonele cu case mai puțin locuite, unde proprietarii nu au fost acasă să discute cu cei care execută lucrarea. Sunt folosite borduri înalte care prezintă probleme de acces pentru persoanele în vârstă sau persoanele cu disabilități. Nu se acordă atenție accesului în gospodării. Stâlpii de electricitate blochează mersul pe trotuare. Trotuarele sunt realizate pornind de lângă case, chiar și acolo unde spațiul nu reprezintă o limitare - aspect care va duce la creșterea nivelului de umiditate din pereți. Perspectiva noastră în urma discuțiilor avute este că aceste trotuare nu sunt nici necesare, nici proiectate bine, nici realizate bine. Implementarea proiectului înainte de introducerea utilităților nu se justifică, iar implementarea acestuia înainte de realizarea drumului către Făgăraș nu adresează nevoia principală a comunității. Credem că implementarea proiectului până la sfârșit va afecta negativ satul și potențialul acestuia de a se dezvolta. Sugestia noastră este ca proiectul să fie oprit, ca satul să fie readus la situația anterioara intervenției pe zonele

adiacente drumului, iar resursele să fie utilizate pentru continuarea drumului catre Făgăraș, care este prioritatea principală pentru toți cei cu care am discutat.

Proiectul 8 ore peste program pentru o cauza buna a fost organizat de Fundația Comunitară Țara Făgărașului în colaborare cu MKBT: Make Better și Primăria Municipiului Făgăraș, în cadrul Zilelor Voluntariatului și Implicării Civice. Cauza trotuarelor din Șona a fost propusă de Asociația Sătească Șona Noastră și s-a bucurat de susținerea următorilor experți: Adriana Socol - arhitect, Mihai Racu - arhitect, Centrul pentru Mediu Construit și Arhibox, Ana Maria Țoiu - urbanist, MKBT: Make Better, Ioana Nenciu - urbanist, MKBT: Make Better, Pieter Wieringa - inginer silvic cu specializare în silvicultură specială pentru orașe, Ștefan Cibian - specialist în dezvoltare internațională și comunitară, Fundația Comunitară Țara Făgărașului. de Ștefan Cibian

Săptămâna

un film făcut în Șona de Teodora Totoiu

Numele meu este Teodora Totoiu, o cineasta în vârstă de 27 de ani din Los Angeles, născuta în Făgăraș, România. În ultimii trei ani, am studiat la Universitatea California in Los Angeles, Facultatea de Teatru, Film si Televiziune în programul de Master of Fine Arts în Cinematografie. Mi-am dedicat ultimele zece luni pentru Teza finala de Masterat - un scurt metraj intitulat ”Săptămâna”. “Săptămâna” descrie povestea a trei generații de femei din aceeasi familie care se reîntâlnesc timp de o săptămână la casa de la țara, o fermă, după tragica dispariție a unui membru al familiei. Filmul abordeaza tema imigrației trăite de personajele filmului care încearcă sa treacă împreună peste barierele culturale, lingvistice și sociale. Am știut de la început că povestea trebuie filmată în România și am fost nerăbdatoare să găsesc un loc perfect care să întruchipeze frumusețea și atemporalitatea descrisă in scenariu. Din primul moment in care m-am gandit la stilul estetic al scenariului, mi-am imaginat un spațiu geografic inspirat din amintirile frumoase care mi-au marcat cu incandescendență anii copilariei pe care i-am petrecut in Transilvania. Aceste clipe vii au devenit esențiale cu fiecare pagina a scenariului și mi-am dat seama că ele definesc “peisajul geografic” care stă la baza lumii pe care mi-o imaginez. În esență, am devenit un arhitect al povestirii mele încercând sa construiesc spațiul cu văile infinite, casele românești frumos conservate în ideea de a defini ecosistemul pe care l-am imaginat. Inutil să spun, lumea care mi-am creat-o a fost atat de ideala încat mi-a fost teamă ca n-am să găsesc locul pe măsura imaginației mele. Tocmai cănd am

început sa renunț la ideea de a găsi locul ideal, am primit un numar de fotografii de la prietena mea Manuela Ifrim, care s-a ocupat de găsirea locației de filmare și am fost absolut surprinsă în modul cel mai plăcut - locul pe care l-a gasit a fost exact ceea ce mi-am imaginat. Locația se numește Casa Din Sona. Trăind de mai mult de douazeci de ani în sudul Californiei, am crescut familiarizata cu energia si ritmul alert al vieții de pe coasta Pacificului, astfel încât in momentul în care am pășit prin poarta de lemn a Casei Din Sona, m-am simtit imediat intr-o călătorie în timp marcata de un vis frumos. Am remarcat vita de vie care-și găsește cu vitalitate drumul prin crăpăturile adănci ale peretelui marcat de trecerea timpului, fluturii care dansau parcă intr-un mod elegant si suav cu aripioare delicate deasupra curcubeului de flori colorate care îmbrăcau atât de liniștitor grădina, și în cele din urmă am zărit casa si hambarul așezate perfect intr-un spațiu desprins dintr-un basm. Acest loc a devenit instantaneu locul nostru ideal timp de cinci zile, (durata filmarilor pentru “Săptămâna”) un mic colț de rai care o să ramîna foarte special pentru mine și pe care o să mi-l amintesc întotdeauna cu o deosebita plăcere. Experiența mea de regizor care a filmat în Șona este de neprețuit. Echipa de filmare a fost compusă din actori si alți membrii din Los Angeles, București și Făgăraș. Toți membrii echipajului au trăit o experiență de neuitat. Am fost primiți cu foarte multa căldură și amabilitate de familia Giurgiu la

Casa Din Sona care au contribuit cu tot sufletul la experiența noastra deosebită. În prima zi de filmare, am ajuns cu un convoi de mașini plin de echipamente și am transformat spațiul peren într-un studio de filmare plin de viață. Și acum imi amintesc fețele plăcut surprinse ale colegilor mei cand au intrat in peisajul de vis la Casa din Șona. În ultima zi, dupa filmarea ultimului act, înconjurată de toți cei dragi, prietenul meu m-a cerut in casătorie in acel spațiu idilic pe care l-am îndrăgit atât de mult! Aceasta nu a făcut decât să adauge farmec acestui loc și să rămână în amintirea noastră pentru totdeauna ca un loc plin de bucurie, lumină, poveste și lucruri adevarate. Adesea, colegii mei din California își amintesc cu nostalgie despre timpul petrecut în România la Casa din Șona, și cu siguranță este o experiență pe care nu o vor uita niciodata. Au fost doar cinci zile petrecute in Șona, dar vor rămâne ca unele dintre cele mai frumoase clipe pe care le-am petrecut vreodată. Oamenii și căldura lor, istoria, mediul și energia locului au fost captivante pentru totdeauna în acest film, și pentru toate astea am să fiu întotdeauna recunoscătoare.

Teodora Totoiu, MFA Cinematography  UCLA School of Theater, Film & Television

LOC. Școala de privit acasă. 21 - 28 august 2016, Șona

Un act de onestitate video, Full HD, 14 min.

Ar fi fost, teoretic, ușor să ajung aici și doar să observ și să înregistrez video situații care mă atrăgeau spre ele. Am ajuns în sat însă și mi-a fost dificil să îmi dau seama de ce ar trebui să mă apropii și ce ar trebui să urmăresc pentru a face un film. Așa că ceva vreme am tot umblat prin sat și am vorbit cu oameni încercând să găsesc ceva care m-ar fi interesat și, în cel mai bun caz, ar fi fost interesant de văzut și pentru săteni. Sigur, am mai fost în Șona cu scopul de a face fotografii sau de a filma prin sat, însă de data voiam să fac ceva pornind de la o idee proprie, care să fie mai apropiat de ceea ce urmăresc în general în proiectele mele, peisajul. În cele din urmă nu am reușit să folosesc nimic din ideile sau planurile cu care venisem pregătit, trebuia să găsesc altceva. În limba engleză, fotografierea se poate traduce prin actul to take pictures, a lua imagini. Mă tot gândeam la asta, ce să înregistrez, ce material să adun sau să fac. Ce imagini să iau. Și am rămas puțin blocat în asta, în luatul de imagini. Și m-am gândit că e cel mai ușor să mergi oriunde și să iei imagini și apoi să pleci. Cu atât mai ușor ar fi aici, când sunt atât de multe lucruri care pot plăcea oricui. Totuși, gândindu-mă la peisaj și la cum arată locurile satului, mi-am propus să nu mai iau imagini, ci să dau imagini. Să fac cumva să las o imagine, fie și una nesemnificativă. O intervenție cadre din videoul Un act de onestitate

Ziarul sătesc „Șona noastră”, nr. 4, 28 august 2016

minimă asupra peisajului, ca o contribuție. Poate chiar un act ușor intruziv în măsura în care nu am întrebat pe nimeni și nu am cerut nici un acord. Am decis să mă opresc asupra florei pentru contribuția pe care o aduce de fapt la crearea unui peisaj. Abundența, lipsa sau cultivarea atentă a plantelor pot spune ceva despre un spațiu. Într-una din zile am ajuns în curtea familiei Stoia, unde am găsit planta ale cărei semințe urma să le plantez. Știam deja de ea, e una din plantele preferate, datorită silicvelor în care are semințele. Am ales Lunaria annua și pentru numele pe care le are în diferite culturi. Pe tulpina înaltă, o dată la doi ani, înflorește, se fac și fructele, care odată uscate vor ajunge ca niște discuri sidefii. Semințele vor cădea în pământ și planta se va înmulți și regenera singură. Am ales câteva locuri dragi în care să pun semințe. Prima dată am mers să pun niște semințe la Olt, lângă pod, chiar la baza lui de pe malul dinspre sat. Am găsit un loc care pană la prânz e în umbră și după amiază e însorit până la apus. Apoi am mers la guruiețe, căci e un loc poate prea cunoscut față de altele din sat, la fel sau chiar mai frumoase. Altoiul e un loc care îmi place mai mult, Altoiul e de fapt ca o lucrare a satului, chiar dacă acum merii nu mai sunt la fel de îngrijiți. Am plantat și în Altoi, pe marginea unui drum, în speranța că planta nu va fi cosită. După Altoi am mers în Valea Rea, unde pare să fie un izvor și e plin de trestii. Prima dată când am mers în Valea Rea cărarea dintre trestii era foarte îngustă și parcă de abia se mai vedea capătul. Când am mers să

pun semințele acolo, două săptămâni mai târziu, am văzut că cineva tăiase trestiile de lângă cărare pentru a o lărgi. E o cărare frumoasă și m-am bucurat că mai are grijă cineva de ea. Am pus câteva semințe între cărare și primul copac spre dreapta cum ieși din stufăriș. Ultimele semințe le-am pus într-o grădină, cea a lui Sorin, gazda mea din sat în toate aceste săptămâni. Îmi place să cred că Mihaelei i-ar fi plăcut să aibă o plantă de Lunaria în grădină. Intenția mea a fost să adaug ceva peisajului de aici, așadar am pus semințele acestei plante în câteva locuri din sat. E un gest care nu schimbă în nici un fel mersul lucrurilor, de altfel nici nu mi-am dorit altceva. Sper totuși că vor reuși să și crească. La noi i se mai zice bănuți, pana zburătorului sau lopățea. În America de Nord silver dollars (tr. dolari de argint) sau chinese money (tr. bani chinezești). Cel mai frumos nume îl are însă în Marea Britanie, unde i s-a pus numele honesty (tr. onestitate). Serioja Bocsok

* Filmul Un act de onestitate a fost realizat în perioada iulie-august 2016 în timpul rezidenței pentru artiști de la Casa Albastră, o inițiativă a Galeriei Posibilă. Serioja Bocsok, n. Focșani, 1990. Trăiește și lucrează în București. Lucrează cu fotografie, video și graphic design.

Revitalizare rurală și un altfel de turism un proiect de diplomă din cadrul Facultății de Arhitectură, Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, București al arh. Roxana Dan Revitalizarea prin cultură este un concept apărut în anii 1980, care a început să fie utilizat tot mai des în ultimele decenii, în scopul de a stimula dezvoltarea locală și regenerarea urbană. Această modalitate de revitalizare este utilizată pentru rezolvarea problemelor cauzate de globaliazare și de restructurările economice ale zonelor rurale și urbane. Resursele zonelor rurale (reprezentate de mediul natural și cultura locală), deși restrânse, pot fi folosite în crearea unor repere, a unor evenimente culturale (precum festivalurile) sau a unei game de activități creative în mediul rural, care cumulate pot determina creșterea economică și implicit creșterea calitătii vieții.

să fie găsirea metodelor de susținere a comunității, fără a interveni in patrimoniul arhitectural și natural. Proiectul meu schițează o strategie turistică al carei scop este readucerea la viața a comunității din Șona. Strategia, care are la bază principiile dezvoltarii durabile, presupune combinarea a două modele de turism: turismul bazat pe comunitate si turismul creativ. Pe parcursul ultimelor două decenii, importanța unei abordări bazate pe comunitate pentru dezvoltarea turismului a fost evidentă. Turismul bazat pe comunitate se referă la turismul care, prin implicarea comunității, generează beneficii pentru locuitorii din zonă, permițând turiștilor să viziteze aceste comunități și să învețe despre mediul și cultura locală. Turismul creativ, pe de altă parte, presupune implicarea directă a turistului în activitățile specifice zonei vizitate, insuflându-i-se acestuia dorința de a deprinde meșteșugurile și obiceiurile locale. Strategia actuală de dezvoltare și management al turismului are ca temelie sinergia dintre turism, cultură și creativitate. Tendințele recente propun înlocuirea stategiilor de dezvoltare a turismului axat pe cultură cu strategiile bazate pe creativitate, care au o sferă de acoperire mai vastă, privind problema dintr-un unghi flexibil și participativ pentru turist.

Mai bine de jumătate din populația Uniunii Europene locuiește în mediul rural, iar România este țara cu cea mai mare pondere a populației rurale din UE. Din acest motiv, zonele rurale au o importanță majoră în domeniul politic și economic, urmărindu-se implementarea unei strategii riguroase de management al resurselor naturale și culturale. Satul românesc grupează în cadrul său aproape jumătate din populația țării noastre. Nu rămâne nici o îndoială că România, mai mult ca oricând, trebuie să își îndrepte privirea spre situația actuală a țăranilor, să observe problemele din mediul rural și să propună soluții. Populația îmbătranită, scăderea demografică și sărăcia din mediul rural sunt principalele motive pentru care unele sate au “murit” sau riscă să “moară”. Privind lucrurile din această perspectivă, se constată că arhitectul întârzie să ia atitudine față de sat, iar refuzul său de a observa și de a împiedica degradarea mediului rural permite propagarea multiplelor împrumuturi scoase din context. Dezvoltarea comunităților rurale trebuie să se bazeze pe conceptul dezvoltării durabile, pe extinderea și diversificarea economiei în aceste zone. Îmbinarea componentei economice agro-alimentare, a componentei agricole și a celei non-agricole (culturale) reprezintă o straregie de dezvoltare durabilă, care are ca scop crearea unor condiții moderne de trai și păstrarea diversității satelor ca patrimoniu socio-cultural.Astfel, abordând o strategie care reunește componentele enumerate mai sus, se poate elimina posibilitatea distrugerii civilzației rurale locale, determinată de dorința localnicilor de “modernizare”.

Pentru a putea fi aplicată strategia turstică descrisă anterior, sunt necesare o serie de intervenții care trebuie sa aiba loc la nivelul satului. În acest sens, proiectul propune o școală, în care locanicii vor desfășura diferite activități meșteșugărești - și o casă de oaspeti, menită să găzduiască turiștii care vor participa la ateliere creative desfășurate în școală. Locul pe care a fost proiectata școala nu a fost ales întamplător. Este una dintre cele mai frumoase gospodării din sat, aflata în imediata apropriere a bisericii. Aceasta s-a degradat vizibil în ultimii ani, iar in cele din urmă s-a și prăbușit, rămânand in picioare doar o fațada a casei și un zid de piatră din vechea șură. O primă intenție a fost de a salva și de a integra în cadrul proiectului aceste ruine care vorbesc despre nostalgia unei lumi uitate. Legatura dintre spațiul public ce încojoară biserica și curtea școlii a fost propusă cu intenția de a crea un loc pentru săteni, un loc unde comunitatea să se adune ca altadată…

tradiționale săsești. Construcția este realizată din materiale local - casa din cărămidă traditională, tencuită în strat subțire la exterior iar șura din lemn, izolată cu baloți de fân. La interior atât lemnul, cât si cărămida rămân aparente, asemnea peretelui vechi de piatră sau centurii de beton care leagă zidurile vechi de cladirea nouă. Pe deal, vis-a-vis de casa pictorului, ascunsă în spatele copacilor se afla casa de oaspeți. Clădirea, așezată pe marginea unei poieni împrejumuite de copaci, caută să contureze acest loc, nu să îl anihileze. Casa de oaspeți dotată cu o bucătărie, un loc de luat masa si 30 de locuri de cazare este construită asemnea școlii din materiale locale (structură de lemn, izolație din baloți de fân și invelitoare din țiglă solzi). „Școala de privit acasă”, subiectul diplomei mele, ar trebui să răspundă, prin facilitățile sale, dorinței de revitalizare a satului, prin cultură și artă (meșteșug), ca o alternativă a revitalizării prin agricultură.

Școala devine astfel centrul comunității în care localnicii și turiștii se întâlnesc. Construirea unei școli are potențialul de a acționa ca un factor al schimbării și regenrării, ridicând nivelul așteptărilor, oferind localnicilor ocupație urmată de satisfacția muncii și întărind sentimentul de mândrie, de apartenența la comunitatea locală. Clădirea școlii, poziționată pe latura stângă a terenului, precum impunea parcelarul săsesc, reprezintă din punct de vedere volumetric o reinterpretare a gospodăriei

Apreciez însă faptul că dezvoltarea durabilă are o dimensiune socială, care poate fi valorificată prin activități creative precum pictura, țesutul, sculptura, olăritul etc. Aceste activități pot deveni o atracție pentru sectorul turistic, care este încă insufcient exploatat în România și care ar putea aduce venituri substanțiale pe termen lung. Deși turismul este poate una dintre cele mai elocvente metode de revitalizare a zonelor rurale, trebuie luat în calcul faptul că turismul trebuie să se dezvolte fără a compromite identitatea locală. Scopul principal trebuie

LOC. Școala de privit acasă. 21 - 28 august 2016, Șona

Ziarul sătesc „Șona noastră”, nr. 4, 28 august 2016

Atelierele pentru copii organizate de

Asociația Renascendis

- 22-23 august 2016, la Fierăria lui Lazăr Pe 22 și 23 august, Asociația Renascendis a susținut un atelier – vânătoare de comori pentru 20 de copii din Șona. Activitățile au încercat să demonstreze cât de interesante, valoroase și educative pot fi obiectele vechi descoperite prin poduri, beciuri sau șuri, păstrate cu grijă sau din întâmplare de bunici sau străbunici, dar și că acestea pot stabili o legătură personală cu trecutul. În cadrul primei întâlniri, copiii au învățat cum își poate dezvălui povestea un obiect vechi, doar privindu-l, analizându-l cu atenție și încercând să răspundă la câteva întrebări: Cine, când, cum și pentru cine/ în ce scop l-a creat? Cine și de ce l-a păstrat? Au fost folosite ca exemple obiecte de artă transilvăneană din colecția Renascendis (sticlă, ceramică, textile, fotografii), obiecte expuse în Fierăria lui Lazăr din Șona care a găzduit atelierele, dar și obiecte inventariate în cadrul proiectului ”Resturi și rosturi. Comori uitate ale comunităților săsești din jurul Făgărașului”, desfășurat de Asociația Renascendis și cofinanțat AFCN. Pentru a doua întâlnire copiii s-au transformat în veritabili căutători de comori în propriile gospodării sau în gospodăriile rudelor. Fiecare a scormonit după obiecte cât mai vechi, cărora să să încerce să le afle apoi și povestea. După o discuție veselă, dar temeinică despre obiectele găsite, copiii și-au creat propriile suvenire decorate cu motive inspirate de obiectele văzute în cadrul atelierului.

Şcoala de vacanţă Căldură mare. Copiii bat mingea în mijlocul străzii.Veselia lor mă face să mă gândesc la vacanţele de demult când citeam vrafuri de cărţi, ascultam muzică la pikup şi puneam împreuna cu prietenii mei ţara la cale. Şi atunci a venit ideea: ce-ar însemna o şcoală de vacanţă? Oare ce s-ar petrece dacă am face un grup de copii întâlniri la biblioteca satului unde să putem învăţa împreună? Bun, de la idee la faptă nu e decât un pas. Am dat zvoană în zonă despre intenţiile mele şi am găsit câţiva tineri de toate vârstele, de la grădiniţă până la liceu, dornici săşi petreacă timpul liber împreuna! Pentru început ne-am apucat să învăţăm noţiuni generale de conversaţie în limba engleză. Cred că în curând satul nostru va avea din ce în ce mai mulţi vizitatori. Noi trebuie să fim pregătiţi pentru comunicarea cu ei.Trebuie să ne facem înţeleşi şi să spunem poveştile satului nostru, ale istoriei noastre, la fel cum avem nevoie şi de puterea de a asculta poveştile lor.Nu sunt extratereştrii, sunt nişte oameni ca şi noi, dornici de comunicare şi cunoaştere. Aşa că am început a învăţa împreună engleză. Avem cartonaşe, avem CD-uri cu poveşti, cărţi care ne pot ajuta în muncă.Implicarea elevilor de vacanţă a fost certă, au fost plini de entuziasm, şi la urma urmei doar o oră pe zi era distractiv şi pentru mine

şi pentru ei! Ehe,a fost doar începutul! Într-o zi le-am citit din Arghezi, în altă zi din Coşbuc, apoi au dorit să citească şi ei.Fiecare dintre ei alege ce carte doreşte din bibliotecă şi apoi în faţa tuturor citeşte pentru ceilalţi colegi...Bun, dar cel care încă nu a învăţat să citească? Acela a cerut o carte pe care s-o citească tatal lui pentru el acasă. Şi uite aşa au început să împrumute cărţi pentru acasă şi cei mai mari. Au aparut primele cărţi citite în vacanţă! Ăsta era marele succes al iniţiativei mele. Acum şcoala noastră de vacanţă este un club fără pretenţii, unde putem vorbi despre multe alte lucruri fără inhibiţii. Putem vorbi despre cele mai elementare noţiuni de bunăcuviinţă, despre protejarea mediului înconjurător,despre istorie sau geografie. Trebuie să recunosc că mulţumirile mele nu vor fi niciodată suficiente faţă de cei care au muncit la construcţia acelei biblioteci care ne este nouă de folos acum. Ce planuri avem? Vom lua hotărârea împreună, fiecare îşi va promova ideea în mod democratic, dar se apropie cu paşi repezi începutul adevăratului an şcolar iar elevii de vacanţă se vor transforma în şcolarii unui nou an de studiu! Dorinţa mea este să ne mai întâlnim din când în când, să putem continua să învaţăm şi alte lucruri, să ascultăm muzică, să citim şi să ne bucurăm de prietenia şi respectul care ne leagă! Mariana Stoia LOC. Școala de privit acasă. 21 - 28 august 2016, Șona

Fundaţia ADEPT Transilvania – sau arta de a face dezvoltare rurală şi protecţia mediului Fundația ADEPT TRANSILVANIA și-a început activitatea în anul 2004 la Saschiz. Principalul scop al activității ADEPT TRANSILVANIA este de a colabora cu fermierii, comunitățile locale, universități, alte ONG-uri și instituții guvernamentale la toate nivelurile pentru a rezolva o serie de probleme care amenință existența peisajului deosebit din centrul Transilvaniei și a comunităților de mici fermieri care trăiesc aici și au participat la crearea și menținerea acestui peisaj.

a naturii și dezvoltare rurală și sunt concentrate în comunitățile locale din zona Târnava Mare.

Fundația ADEPT Transilvania a luat ființă ca urmare a experienței fondatorilor și a dorinței lor de a oferi ceva mai mult decât un sprijin temporar spațiului rural din sudestul Transilvaniei – zona satelor săsești, caracterizate de o istorie, cultură, arhitectură, organizare și nu în ultimul rând binecuvântate cu un peisaj de excepție și o biodiversitate extrem de bogată. Fondatorii au venit cu o idee inovatoare. Ce-ar fi dacă identificând surse de venit suplimentar, localnicii ar avea un trai prosper şi nu ar schimba drastic activităţile gospodăriei? Iar prin păstrarea metodelor tradiţionale de management al terenului s-ar conserva biodiversitatea!

Componenta cea mai importantă a Fundației este reprezentată de factorul uman. O echipă tînără și dinamică, pasionată și motivată pune în aplicație proiecte în beneficiul comunității locale. În timp, ca urmare a creșterii reputației proiectul integrat al Fundației a fost vizitat de personalități importante ale Europei sau chiar din lumea largă, cea mai importantă personalitate care susține activitățile noastre fiind Alteța Sa Regală Prinţul Charles .

Gospodăria tradițională țărănească, care a generat aceste peisaje cu valoare naturală ridicată și biodiversitatea de excepție, nu mai este viabilă în sistemul contemporan al pieţei globale. Este nevoie de venituri suplimentare într-o gospodărie pentru ca prin aplicarea acelorași practici tradiționale, care au conservat până la momentul actual aceste peisaje, să continue activitatea care a consacrat zona. Fundația ADEPT Transilvania a apărut pentru a oferi localnicilor oportunități de a obține venituri suplimentare, fie că este vorba de produse tradiționale, de activități turistice, subvenții guvernamentale sau plăți compensatorii europene. Fundatia ADEPT TRANSILVANIA desfășoară în prezent un program care integrează aspectele economice și beneficiile sociale cu activități de conservare a biodiversității. Proiectele Fundației se concentrează în principal pe activități care folosesc mijloace inovative de conservare

O preocupare constantă în activitățile Fundației a fost dintotdeauna grija pentru micii gospodari care administrează fermele familiale, precum și dezvoltarea oricăror activități economice care să nu afecteze mediul natural și aspectul traditional al satelor din zona noastră.

Fundația ADEPT a adus o schimbare de mentalitate în zona în care lucrăm dovedind oamenilor că se poate să combinăm cunoașterea teoretică cu obținerea de rezultate concrete. Astfel ne-am implicat în organizarea de cursuri de igienă alimentară, cursuri de agroturism, cursuri de marketing, cursuri de ecologie în școli etc.

Ben Mehedin în prezent lucrează cu micii producători și fermieri din Târnava Mare și uneori face comunicare pentru Fundația ADEPT, însă din 2006 pînă acum, în cadrul proiectului integrat ADEPT - de conservare a biodiversității și dezvoltare rurală, a îndeplinit multe sarcini, între care enumerăm: asistent manager de proiect, manager de proiect, consultant pe dezvoltare rurală, ghid, trainer și altele. Prin faptul că s-a născut și a crescut la țară, Ben este țăran. Studiile de inginerie chimică pe care le-a absolvit la Universitatea Gheorghe Asachi din Iași îl califică drept intelectual. Ca manager de proiect în Economia Bazată pe cunoaștere a practicat lucrul cu comunitatea locală și cu munca de aministrație din primărie. Întreaga experiență pe care Ben a acumulat-o îl califică drept țăran expert în dezvoltare rurală, experiență practică ce-l recomandă pentru implementarea proiectelor mai simple sau mai complexe din spațiul rural românesc.

Fundația ADEPT a amenajat 8 centre colectare a laptelui, în vederea îmbunătățirii accesului pe piața laptelui pentru localnici, a transformat o gospodărie anexă într-un modul alimentar autorizat, pentru procesare de fructe și legume, a amenajat un Centru pentru Informare Turistică, iar pentru eco-turism a construit 60 km de traseu.Am realizat materiale tipărite pentru atât pentru promovarea către localnici, dar și pentru vizitatori. Realizările Fundației ADEPT s-au făcut cu foarte multă muncă și cu ajutorul finanțărilor, cel mai important sponsor fiind Orange România .

Ben Mehedin

imagini de la conferința lui Ben Mehedin (sus, stânga) și de la plimbarea de seară prin curțile din Șona (dreapta)

O cameră nouă în casa părintească - Și vă place la noi? ne întreabă de vorbă o femeie în vârstă și, fără a aștepta neapărat răspunsul, se întoarce pe călcâie, trece strada și dispare în spatele unei porți de metal, ca mai toate în sat. Albastră e poarta, albastrul „de Șona”, puternic. E mai înaltă de un stat de om, să nu vezi dincolo de ea, încoronată cu niște țepușe argintii. Sunt țepușele îmblânzite de un ornament șerpuitor de-a curmezișul, albastru și el. Zid și casă poarte aceeași tencuială în calcio vecchio, zgrunțuroasă și ursuză. Trecem strada după femeia cea grăbită și batem în poartă. Vine iute și ne deschide. Părea că știe deja ce vrem și, fără să ne lase să terminăm, ne invită în casă. Casa are formă de L, cu latura scurtă la stradă. Lângă magazie, șoprul cu toate sculele casei: menghine, ciocane, un fierăstrău circular și câte și mai câte. În fața lui, pătulul de plasă metalică așteaptă porumbul de la toamnă. Ca să ajungi în camere, urci niște scări, cu trepte înalte, decorate cu plăci de gresie colorată. Ziarul sătesc „Șona noastră”, nr. 4, 28 august 2016

La primul nivel al casei sunt trei încăperi mari care se deschid dintr-un hol. Se ghicește planul deja tipic: o casă veche tip vagon, (două camere separate de o sală) la care s-a adăugat, cândva, o a treia, spre stradă. - Camera asta și-a pregatit-o băiatul când a venit. Și-a făcut-o după gustul lui. Camera e cea „adăugată”, cu ferestre spre stradă. E mare, poate spre 20 de metri pătrați. Are pat, o masă, două fotolii, o bibliotecă, un televizor. Ordonată, fără pedanterie însă. Alături, fosta „cameră din față” își păstrează încă aerul țeapăn, de cameră în care nu se locuiește. Pe mobila de sufragerie (masă de mijloc, scaune, bibliotecă) sunt la uscat ierburi și își așteaptă rândul la călcat un braț de rufe spălate și uscate. A doua cameră a casei vechi e cea în care locuiesc gazdele noastre, cu mobila din tinerețele lor. Suntem invitați pe scară, la etaj. O scară de lemn lăcuit, în spirală, cu balustradă, urcă spre fostul podul casei. Acum este un etaj modern în toată regula: un palier din care se deschid trei uși: o ușă spre „camera fetei”, una spre o încăpere mică, poate prea mică să devină locuibilă și o a treia către un mic apartament. Dintr-una din camere

dai într-un mic balcon de fier forjat, care domină strada ca un mini-post de observație. Polițe zidite care dau ritm pereților și multe prize, pregătite pentru electronicele care vor veni cândva. Tavanele mansardate te mai lasă să înțelegi că te afli în podul înălțat al casei bătrânești. Totul este perfect tencuit, vopsit în alb, curat. Și gol. Coborâm în curte. Îl vedem venind încet, sprijinit în cârjă, pe stăpânul casei, nea Ion. Ne spune că a moștenit casa veche, de piatră, de la părinți. Nu îi știe trecutul și nu pare interesat de el. Au renovat-o, zice el, după ce s-au luat. I-au construit încă o cameră spre stradă, i-au refăcut fațada, i-au pus un brâu la temelie. În camera asta adăugată stă acum fiul cel mai mare. E singur. A lucrat la Brașov, la Steagul Roșu. - Da’ când s-au stricat fabricile a venit acasă. Și-a aranjat camera asta cum a vrut el și acum trăiește aici. Ce să-i faci? Fiul mijlociu e „dus pe curte”, cu o fată din sat. Fiica, cea mai mică, e și ea mărittată și dusă la Codlea. Are doi copii și vin cu toții pe la Șona, că nu-i departe. A ei e camera amenajată din pod. Toți copii au câte o cameră în casa părintească... Ioana Avădani

Iscusitele din Șona în ale plăcintelor și prăjiturilor despre concursul de plăcinte și prăjituri din sat Mă numesc Elena Daniela Graura, sunt „crâșmărița „din Făgăraș animată de pasiunea și dorința de cunoaștere pentru averea gastronomică din Transilvania și cu un mare drag în a vorbi despre gusturile, aromele și obiceiurile mesei specifice acestei zone. Am bucuria de a trăi în acestă zona unde în ultima vreme tot mai mulți oameni buni și frumoși (de-ai locului sau nu) își dedică resursele de orice fel ar fi ele în scopul de a recupera, conserva și promova, oamenii, locurile și obiceiurile, oameni care înfăptuiesc aceste lucruri cu energia propriilor pasiuni.

Am găsit pe masă doua tăvi cu “Hanklish” in două variante, cea cu griș și cea cu prune întregi si smântână, o prăjitură din bucătăria săsescă denumită în Ardeal lichiul sașilor. De apreciat a fost varaianta sofisticată a unui tort cu mere și dovleac pregătită de d-na Andreea Drăghici. Am lansat un angajament, acela că, plăcinta câstigătoare dupa criteriile mele, să existe in lista de meniu a restaurantului nostru în perioada imediat următoare.

Toți cei prezenți au fost invitați ca dupa degustare să voteze cea mai bună plăcintă sau Toate locurile, satele îmi plac, însă unele prăjitură, fapt ce i-a captivat atât pe tinerii orăîmi sunt mai dragi. Când aud de cele „pe Ardeal” șeni cât și pe sătenii prezenți în numar mare la sunt cu atenția sporita, îmi doresc să fiu acolo sau concurs. să îmi conduc oaspeții pe ulițe și cărări și pe la casele sătenilor. Șona este unul dintre ele alaturi Aprecierea mea se îndreaptă către orgade satul meu de baștina, Boholț. nizatori, participanți, săteni și invitați care împreună dau șansa manifestărilor cu caracter Am înțeles în urmă cu câteva săptămăni de gastronomic și care înțeleg importanța culturii la unul dintre organizatori, Roxana Dan, că Aso- gastronomice locale. O țară ca a noastră are o ciația Șona Noastră menține în viața proiectul cultură gastronomică sesizabilă între alte bucă„LOC. Școala de privit acasă” că nu se renunță, tării, iar bucătaria unei țări la nivel mental poate este la a IV-a ediție si am salutat voința. Inspira- constitui un motiv de mândrie națională. Am fost tă de acest fapt am înțeles sa răspund invitației dintodeauna un popor ospitalier. Trebuie sa ne de a juriza concursul de plăcinte și prăjituri, cu menținem acest renume. Serviciile mult discutamare bucurie. te trebuie sa devină negreșit ospitalitate. Am fost plăcut surprinsă de diversitatea plăcintelor si prăjiturilor, de faptul că cele mai multe erau cu fructe, în principal prune, de vechimea unei rețete despre care îmi este greu să vă spun dacă este plăcintă sau pâine.

Dacă preocuparea crește înspre a identifica, restaura, recupera și a menține într-o forma autentică și o manieră corespunzatoare plină de respect toate resursele existente, avem șansa ca acestă „lume a satului „ sa nu dispară. Mai mult, ea poate constitui un loc de inspirație, modele „Învârtita” preparată de d-na Maria Dan, și repere pentru generațiile viitoare cărora le acea lipie țărănescă simplă care înlocuia pâinea suntem datori moral în egală măsură și față de de cele mai multe ori și care este atât de versa- predecesorii nostri. tila încât poate fi mâncată cu fasole bătută dar și cu gem. Elena Daniela Graură

imagini de la concursul de plăcinte și prăjituri

gastronom - proiecte de recuperare, conservare si promovare a bucătariei zonale/locale

Despre gastronomia ardelenească, cu dragoste În Ardeal, în satele de “dincolo de Olt” sau “pe Ardeal” cum se spune, bucătaria despre care putem vorbi este una românească țărănească, care a fost influențata de existența a două bucătarii, cea săsească și cea ungurească. În susțnerea acesteia vin și scrierile vechi, reprezentative fiind cele cu referire la Cetatea și Domeniile Făgărașilor, care vorbesc despre resursele de ingrediente și bucate puse spre păstrare și pregatite in cetățile noastre medievale. Atunci când vine vorba de dulciuri, prăjituri și plăcinte, sursa de inspirație este bucătaria evreiască, inspirație și sursă de invățare a marilor cofetari din Făgăraș. Dincolo de resursele istorice, în preparatele autentice din familiile ardelene, se poate observa cu ușurință că există ingrediente și rețete care sunt cu predilecție sau de negăsit în alte zone, ceea ce poate crea marea surpriză când mănânci un fel de mâncare care e neașteptată prin gustul și aroma ei. Istoricul legat de ingrediente, moduri de preparare și păstrare al acestora ne ajută sa înțelegem, să menținem specificul local gastronomic, să îl conservam în mod responsabil și să-l promovăm. Ele sunt o puternică sursă de inspirație și ne asigură diversitatea necesară zonei, pentru a putea surprinde vizitatorii, de la sat la sat. Aceasta poate constitui baza sustenabilă a unui turism gastronomic local. Este necesară recuperarea a tot ce ține de cultura gastronomică, chiar dacă vorbim de culturi de plante, ingredientele retetelor și secretele acestora, recomandările despre cum să mâncăm și când, în funcție de anotimpuri și despre importanța mesei. Trebuie să ne înțelegem specificul gastronomic local, să îl respectăm prin conservare și consum responsabil, iar resursele istorice care ne sunt inspirație, trebuiesc preluate, îmbunătățite și nuanțate, aceasta fiind baza pentru definirea unei bucătării naționale, cu accente locale.

Elena Daniela Graură

LOC. Școala de privit acasă. 21 - 28 august 2016, Șona

Colinele Transilvaniei – un izvor de echilibru între om și natură Povestim despre Colinele Transilvaniei în cadrul proiectului Natura 2000 și Dezvoltare Rurală în România, un proiect implementat în parteneriat de către WWF România, Asociația Grupul Milvus, Asociația Ecotur și Fundația Propark. România se mândrește cu o bună parte din moștenirea naturală a Europei, incluzând suprafețe mari de păduri seculare și zone întinse de sălbăticie. Aceste valori sunt incluse în rețeaua de arii protejate Natura 2000, care cuprinde aproape jumătate din teritoriul României. De asemenea sunt puține locuri în Europa unde omul trăiește în armonie cu natura și unde acest echilibru este natural păstrat. Stilul de viață tradițional este rețeta de care natura are nevoie pentru a face față presiunilor din ce în ce mai mari generate de dezvoltarea necontrolată, utilizarea irațională a resurselor, schimbări climatice și asigura de fapt reziliența pe termen lung a ecosistemelor naturale, a bunurilor și serviciilor pe care acestea le furnizează și, în final, al existenței noastre ca specie. În prezent, zonele rurale din România sunt puternic afectate de schimbări socio-economice și culturale, cu efecte evidente asupra mediului înconjurător și a peisajului cultural. Ariile protejate în România reprezintă un sfert din suprafața țării. Deși aceste zone beneficiază de protecție legislativă la nivel european, fiind ultime redute pentru biodiversitate și natură de care depinde supraviețuirea nostră pe termen lung, ele sunt din ce în ce mai amenințate. Principala slăbiciune vine din prisma faptului că oamenii locului, cei ce le gospodăresc nu au beneficii directe de pe urma statutului de protecție. Viziunea noastră prin acest proiect încearcă să aducă valoare în sânul comunităților ce se afă în aceste zone naturale și o înțelegere mai bună a importanței lor. Sunt foarte puține arii protejate Natura 2000 care au centre locale sau de vizitare, puncte de plecare pentru activități ecoturistice. Ecoturismul poate fi principalul motor de dezvoltare pentru aceste oaze de

sănătate. În acestă direcție WWF lucrează la conștientizarea comunităților locale în ceea ce privește importanța cadrului natural și cultural din zonă astfel încât impreună să contribuim la păstrarea și conservarea acestor bogății inestimabile. Comunitățile trebuie susținute deoarece sunt cei mai importanți furnizori de servicii din zonă, bucate, cazare, îndeletniciri tradiționale iar produsele locale si serviciile create prin utilizarea durabilă a resurselor naturale și a valorilor culturale să contribuie la mentinerea biodiversității. Împreună putem dezvolta o comunitate locală sustenabilă, mai aproape de natură și de cultură. Mihaela Nechifor – WWF Romania

Părintele Petru Moga Părintele Petru Moga a ieşit la pensie. Sună ciudat! Trăiau toţi credincioşii din biserica lui cu sentimentul că va fi acolo pentru totdeauna! Şi într-un fel chiar va fi, căci în urmă toate rămân temeinic şi frumos împlinite. Cu mult timp în urmă, când, tineri, umblam cu copiii şirag după noi şi ne bucuram de dealurile Şonei, nu gândeam că Dumnezeu va rândui ca ani buni să lucrăm împreună la ridicarea unei biserici noi, undeva departe, peste munţi, la Câmpina. A început cu rugăciuni. Locul era pustiu, dar gândurile frumoase trebuiau împlinite. Sub privirile curioase şi cam neîncrezătoare ale localnicilor, dintr-un sat din Ardeal, din

Fabien Monestier, fierar

Fabien Monestier a călătorit timp de 9 ani în toată Franța pentru a se forma ca fierar. Acum, in Romania încearcă să transmită mai departe ceea ce știe cu scopul de a păstra meseriile vechi. Fabien ne-a povestit deseori de aventura pe care a trăit-o conducând un atelier de fierărie, într-o ţară a cărei limbă nu o vorbea, la început, de frumuseţea traiului la sat, de simplitatea şi profunzimea zilelor în care munca se împletea cu gătitul şi plimbările în natură, de mica sa grădină de legume, de izolarea şi nămeţii din timpul iernii, de facerea pâinii, de toate aceste lucruri noi pe care le descoperea şi cu care a început să dezvolte o legătură. Pe lângă activitatea de formare a tinerilor din satul Țibănesti, Fabien a realizat lucrări de restaurare a unor elemente de fier forjat precum şi lucrări noi de fierărie între care: crucea de lângă Mausoleul Familiei Carp de la Ţibăneşti, garduri pentru diferite şantiere, suporturi de lavoar şi rame de oglindă, balansoare, firme luminoase, precum şi multe Ziarul sătesc „Șona noastră”, nr. 4, 28 august 2016

Şona, au venit oameni să-l ajute pe cel care a fost părintele lor. Sub glasul sonor al părintelui, s-au adunat alături de el deopotrivă în rugăciune şi în munca braţelor. Bun teolog în predici limpezi şi ziditoare, zi după zi a apropiat tot mai mulţi de cuvântul lui Dumnezeu. Îndemnaţi de nevoile duhovniceşti, oamenii s-au strâns în jurul Părintelui, care cu pricepere dar şi cu smerenie, cu tenacitate dar şi cu înţelepciune, cu totală dăruire dar şi cu rigoare, şi mai ales cu o mare iubire de oamenii al cărui duhovnic era, a împlinit această frumoasă lucrare – Parohia Sfântul Nicolae din Câmpina. Părintele Petru Moga umple de lumină creştină un colţ de ţară. Livia Câlţia

alte mici obiecte utilitare. A participat la Festivalul Street Delivery, realizând, împreună cu participanţii gardul de la Librăria Carturesti şi rastelele de biciclete ale Casei Mincu. A coordonat atelierul de fierărie la două ediţii “Batem fierul la conac!”, unde a creat, împreună cu participanţii o imagine-simbol inserată în staţia de autobuz inaugurată cu un an înainte şi concepută pentru locuitorii din Ţibăneşti. Principiile de învăţare continuă ce guvernează breasla companionilor, din care Fabien face parteonestitate, fidelitate, fraternitate, disciplină, curaj, seriozitate şi răbdare- sunt cele după care se conduce şi astăzi fierăria din Ţibăneşti. Fabien a lăsat în urma sa un crez în plus “aici se forjează cu iubire!”, pentru care îi multumim! Fierarul “desculţ”, “arhaic”, “poet”, “alchimist”, aşa cum era adesea denumit de săteni, colaboratori sau prieteni şi-a făcut loc în inima celor cu care a lucrat, a lăsat “urme” din fier forjat poansonate cu “sigla” sa .

Panou cu produse locale spre folosința locuitorilor satului

Costică ande Stan În 1966, elev, desenam în curte la unchiul Moise, Moise ande Stan. Îmi plăcea la ei, aveau singura casă în care, ca să ajungi în căsuţă, coborai din camera mare de sus pe o scară. -Dă-mi şi mie o hârtie şi cerneală să-ţi desenez un chieptar. Atunci, uitîndu-mă la unchiul Moise, care pe coala de hârtie aşezată pe scândura de la car rânduia cu o precizie desăvârşită toate înfloriturile, am înţeles ce înseamnă să fii meseriaş. In şură şi în curte pe mesele lungi acoperite cu feţe de masă albe de cânepă, bărbaţii cu şorţurile agăţate în colţ pun castroanele cu supă cu tăieţei. E nunta lui Pătru, băiatul lui Moise. Costică, fratele mai mare mă ia de subţiori şi mă aşează mai ferit de soare între meseni; în aer pluteşte miros de sarmale şi zumzet de veselie. Lucuţa, celălalt frate, îi spunea cândva tatei: unchiule trebuie să scriu o carte despre satul nostru, Costică adună de mult material.

-Mătuşă, atunci, în hărtiile acelea ardeam noi! Am mers cu el la Pătru în Mândra să-l ajute la brodat cojoace. Am stat lângă el în biserică în strana cântăreţilor. M-am lăsat împins de dorinţa lui de a face ceva pentru sat. Costică a scris, a desenat hărţi cu hotarele satului, cu denumirile locurilor, a visat, a construit machete pentru Muzeul de etnografie din Braşov. Ţinea în mână creionul ca un arhitect, desena cu ştiinţă schema unui cuptor de pâine. A plecat cu visul neîmplinit de a face în camera fostei mori un mic muzeu al morăritului şi al fotografiilor din Şona. Un ţăran frumos pe care nu l-am auzit rostind decât „noi, noi să facem ceva pentru sat”. Un om dăruit total comunităţii. Ştefan Câlţia

ISSN 2457-6956 ISSN-L 2457-6956

Coordonatori de proiect: Matei Câlția, Roxana Dan

Layout: Matei Câlția, Serioja Bocsok Tipărit la Artix Tiraj: 1000 exemplare

Proiectul își propune să creeze o platformă de informare: panou cu produse locale (tablă de scris și cretă). Programul promovează produsele locale ale fermelor de subzistență: ouă, lapte, legume în surplus, precum și produsele gospodinelor din sat, pâine, gem, siropuri, conserve de iarna etc. De asemenea încurajăm apariția de noi produse precum ceai, fructe uscate, ce vor putea implica activ și copiii. Credem că întreaga comunitate va beneficia și probabil în primul an peste 30 de gospodării își vor promova produsele prin aceasta platformă.

Matei Câlția și Mihaela Dumitru, pentru „Bikeathon”, mai 2016

LOC. Școala de privit acasă împreună cu Ștefan Câlția

Fotografii: Serioja Bocsok, Roxana Dan, Teodora Totoiu, Mariana Stoia

Proiectul actual promovează cunoașterea și strângerea legăturilor comunitare, oferă idei de business tinerilor, dă o ocupație batrânilor ori copiilor, implică creativ și activ femeile din sat și nu în ultimul rând păstrează o parte din bani în comunitate.

Astfel putem trăi mai frumos, mai bogat și mai în comunitate.

Ziarul „Șona noastră” 21-28 august 2016

Desene vignetă: Ștefan Câlția

Satul Șona este un sat mic cu o comunitate diversă. Fiind un sat aproape de oraș populația activă a acelei generații a plecat încă din anii 60-70 în perioada industrializării spre oraș, apoi în anii 2000 majoritatea tinerilor de atunci au plecat în Italia sau Spania. Acum satul are o nouă generație de 15-25 de ani în căutare de valori. Un panou cu produse locale ajută nu doar turiștii ocazionali (cca. 50-100/an) ci și localnicii și rudele venite pe timpul verii, să cunoască produsele locale, să consume local, să își cunoască vecinii și consătenii.

În ce priveste mecanismele de economisire un sat de 200 de locuitori precum Șona, are să zicem, un cos zilnic în medie de 20 lei/persoana asta înseamnă o suma de peste 1.500.000 lei pe an cheltuielile comunității pentru mâncare. Astfel chiar și un mic procent de 5%, 1 leu, din aceste cheltuieli însemană la finele anului că comunitatea e mai bogată cu75.000 lei, iar asta an de an.

În sat, comuniştii cu miliţienii, securiştii şi cozile de topor aruncă în uliţă arhiva satului şi-i dau foc, sub lozinca: la vremuri noi, acte noi. Costică ia un braţ de acte. Tovarăşii, vigilenţi, sar pe el. -Iau hârtii să-mi aprind focul! Peste ani, când vărul Costică trudea la alcătuirea monografiei satului, cu teancul de foi vechi în faţă, mama îi spune: -Costică, eu am ştiut că tu nu ai luat atunci hârtiile ca să aprinzi focul.

Texte: Lenuța Drăghiciu, Ștefan Câlția, Elena Dinulescu, Corina si Ana-Maria Solomon, Roxana Hârșeu, Lacrima Iuga, Radu Bârlă, Ștefan Cibian, Teodora Totoiu, Serioja Bocsok, Roxana Dan, Mariana Stoia, Ben Mehedin, Ioana Avădani, Elena Daniela Graură, Mihaela Nechifor, Livia Câlția, Matei Câlția, Mihaela Dumitru

„Uite ce simplu e să ne mai întâlnim și noi, că ne mai vedeam doar la Kaufland” remarca un sătean în 2013 la prima ediție a concursului de prăjituri din Șona.

Curatorul expoziției: Matei Câlția Mulțumiri invitaților noștri: Ben Mehedin, Asociația Renascendis, Fabien Monestier, Mihaela Nechifor, Cristina Iliescu, Raluca Grecea, Adriana Socol, Mihai Racu, Ana Maria Țoiu, Ioana Nenciu, Pieter Wieringa, Ștefan Cibian, Fundația Comunitară Țara Făgărașului Alexandru Andronescu, Bogdan Mirodot, Eduard Iercoșan, Andrei Borțun, Cristina Bâtlan, Petre Roșu, Fundației Millenium, Fundației Regina Maria și celorlalți susținători.

ORGANIZATOR:

PARTENERI