Actualitate
AlexAndru Petrescu preia şefia McsI Remanierea guvernamentală petrecută pe 20 noiembrie a adus o conducere nouă la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. Noul ministru, Alexandru Petrescu, este o cunoştinţă mai veche a poştaşilor, acesta ocupând diverse funcţii manageriale în cadrul Poştei Române, între mai 2012 şi ianuarie 2017. Născut pe 2 ianuarie 1975, Alexandru Petrescu este licenţiat în economie, atât în România cât şi în Marea Britanie. De altfel, are dublă cetăţenie, română şi britanică. A urmat cursurile Academiei de Studii Economice din Bucureşti, apoi pe cele ale Universităţii din Cardiff. La aceasta din urmă a obţinut o specializare în Business Administration. Din 1996 până în primăvara anului 2012 a trăit şi a muncit în Marea Britanie. Începând cu anul 2000, a lucrat în sistemul bancar londonez, ajungând în timp inclusiv vicepreşedinte al uneia din celei mai vechi instituţii britanice de privat
banking, înfiinţată în 1787. A părăsit Londra în luna mai a anului 2012, când a acceptat funcţia de director executiv al Direcţiei Strategie şi Dezvoltare din cadrul Poştei Române. În iunie 2014, Alexandru Petrescu a preluat funcţia de director general al Poştei Române. Sub conducerea sa, operatorul public poştal a reuşit să revină pe profit după şase ani de rezultate negative. O vreme a deţinut şi funcţia de preşedinte al Comisiei pentru Pregătirea şi Monitorizarea Procesului de Privatizare a CNPR, până în momentul în care, în 2015, Guvernul a renunţat la
ideea privatizării operatorului public poştal şi a optat pentru o capitalizare şi o relansare a activităţii acestuia. Petrescu a părăsit şefia CNPR în primele zile ale anului 2017, pentru postul de ministru al Economiei şi, ulterior, din februarie până în iunie 2017, ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat în cadrul Guvernului Grindeanu. După aceea a fost numit director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, funcţie pe care a îndeplinit-o până ce a acceptat cel de-al treilea portofoliu ministerial, la MCSI.
Poştaşii vor continua să distribuie pensiile Noul ministrul al Muncii, Marius Budăi, a declarat, la scurt timp de la preluarea mandatului, că pensiile vor fi plătite în continuare atât prin Poşta Română, cât şi prin bănci, în funcţie de dorinţa beneficiarilor. „Este foarte important ca românii să se simtă respectaţi şi protejaţi. Pensionarii vor avea opțiunea de a alege. Cu siguranță va continua acest mod de a plăti pensiile prin cont, pensionarii ridicând banii de la bancomate, dar va continua şi plata prin Poşta Română”, a apreciat Marius Budăi. Oficialul de la Ministerul
6 ¦ DECEMBRIE 2018
Muncii a ţinut astfel să demonteze zvonurile care sugereau posibilitatea ca statul să achite pensiile exclusiv prin intermediul băncilor. Ideea a făcut vâlvă în media după ce, la începutul lunii octombrie, ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a declarat că vrea ca, începând cu anul 2019, statul să nu mai dea 600 de milioane de lei anual pentru expedierea pensiilor prin Poşta Română şi să le vireze pe carduri. În condițiile în care Casa Națională de Pensii se află în subordinea Ministerului Muncii, Marius Budăi a precizat că instituţia pe care o coordonează este singura în măsură să inițieze un astfel de proiect, de natură să elimine poştaşii din ecuația plății pensiilor, iar acest lucru nu este luat în calcul în viitorul apropiat. Mai mult, în şedința de Guvern din 23 noiembrie, Guvernul a decis să mărească cuantumul comisionului plătit către Poşta Română pentru serviciile prestate în scopul distribuirii pensiilor, de la 1% la 1,1%. În prezent, dintre cele 5,37 milioane de persoane cărora Casa Națională de Pensii Publice le plăteşte pensii, 3,2 milioane încasează drepturile prin Poşta Română, iar 2,17 milioane prin intermediul a 22 de bănci, dintre care cele mai importante sunt CEC, BCR şi BRD, care au arondați între 380 de mii şi 410 mii de pensionari.
O nouă emisiune de titluri de stat în oficiile poştale Ministerul Finanţelor Publice a lansat o emisiune aniversară de titluri de stat către populaţie, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, a treia din cadrul programului Tezaur-ediţia CENTENAR. Titlurile pot fi cumpărate începând cu 26 noiembrie din oficiile poştale şi de la unităţile Trezoreriei. Este cea de-a treia emisiune de titluri de stat de acest fel din acest an, primele două derulându-se în lunile iunie, iulie şi august. Atunci, prin intermediul subunităţilor poştale, s-au subscris peste 215 milioane de lei în circa 7.200 de tranzacţii. Perioada exactă în care cei interesaţi pot achiziţiona titluri de stat este 26 noiembrie - 21 decembrie 2018 pentru unităţile operative ale Trezoreriei Statului, respectiv 26 noiembrie - 20 decembrie 2018 din reţeaua de oficii poştale urbane ale Companiei Naţionale Poşta Română şi 26 noiembrie - 19 decembrie 2018 din mediul rural. Valoarea nominală a unui titlu de stat este de 1 leu, cu maturitate de 2 ani şi o rată de dobândă de 4,5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile. Titlurile pot fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, inclusiv de cele care au participat şi la emisiunile anterioare. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele din prospectul de emisiune, cea pentru primul an urmând a fi achitată pe 17 decembrie 2019, iar cea pentru cel de-al doilea la data când certificatele vor ajunge la maturitate, respectiv 17 decembrie 2020. Valoarea maximă a subscrierii pentru fiecare investitor este de 200.000 lei pentru subscrierile realizate prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului şi 200.000 lei pentru subscrierile realizate prin subunităţile poştale din reţeaua CNPR.
tombolă cu premii consistente În perioada de subscriere investitorii au posibilitatea să solicite anularea sumei subscrise, depunând o cerere de anulare. După încheierea acesteia, subscrierile sunt irevocabile şi nu mai pot fi anulate. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moştenitorilor, care prezintă documentele legale prin care se atestă calitatea acestora de moştenitori. La încheierea perioadei de subscriere, MFP va organiza o tombolă pentru toţi investitorii în cadrul programului Tezaur - ediţia Centenar. Astfel, 1.000 de investitori selectaţi vor primi un bonus de dobândă în valoare de 5.000 lei, care va fi acordat în perioada imediat următoare declarării câştigătorilor. Lista câştigătorilor bonusului de dobândă va fi publicată pe site-ul MFP, fără a include detalii cu caracter personal ci doar informaţii indicative ale câştigătorilor. Câştigătorii bonusului de dobândă vor fi notificaţi de către MFP şi se va stabili un termen pentru ridicarea premiului de la o unitate a Trezoreriei Statului, inclusiv cei care au subscris printr-un oficiu poştal al Companiei Naţionale Poşta Română.
Întârzieri ale coletelor pe relaţia cu china Traficul poştal internaţional va fi afectat în perioada următoare de o serie de factori specifici perioadei de iarnă şi de sărbători, care vor determina întârzieri ale trimiterilor sosite din China, în special, şi SUA, a informat CNPR. Este vorba de cantităţi foarte mari de trimiteri, atât la export, cât şi la import, aglomerarea curselor de transport aerian internaţional, precum şi condiţii meteo nefavorabile. Astfel, se estimează întârzieri în procesul de prelucrare şi distribuire al trimiterilor poştale internaţionale, până în jurul datei de 27 ianuarie 2019. Timpii de circulaţie înregistrează deja întârzieri în traficul trimiterilor internaţionale de colete, ca urmare a creşterii volumelor expediţiilor poştale datorate Festivalului de Cumpărături al Companiei AliExpress (Global Shopping Festival din data de 11 noiembrie), al ofertelor de cumpărături cu ocazia Black Friday şi al sărbătorilor de Ziua Recunoştinţei din SUA (Thanksgiving Day). Poşta Română cere scuze clienţilor şi partenerilor şi îi asigură că operatorul naţional de servicii poştale îşi va respecta toate obligaţiile impuse prin lege şi asumate în relaţia cu clienţii şi va gestiona cât mai eficient posibil situaţia. Orice reclamaţie legată de calitatea serviciilor poştale prestate de Poşta Română poate fi trimisă pe adresa de mail suportclienti@posta-romana.ro. De asemenea, clienţii au la dispoziţie numerele de telefon: 021 9393, 021 9393 111.
POªTAªUL480 ¦ 7
Actualitate
Poşta română, singurul operator poştal care face faţă cerinţelor AnAF Poşta Română a depus singura ofertă pentru furnizarea către Ministerul Finanțelor de servicii poştale şi de curierat rapid pentru o perioadă de 4 ani, începând cu 2019, contractul fiind estimat la peste 145 miloane de lei, fără TVA. Cea mai mare parte a contractului, de 144,85 milioane de lei, fără TVA, se referă la trimiterile poştale interne cu caracter de regularitate în vederea comunicării contribuabililor a actelor administrativ-fiscale emise de ANAF. Conform cerinţelor din caietul de sarcini, Finanţele estimează că vor fi transmise contribuabililor 57,6 milioane de trimiteri pe perioada contractuală. Atribuirea contractului s-a făcut în cursul ultimei luni a anului.
rate primite în ziua lucrătoare următoare. În caz de pierdere, furt sau distrugere totală a unei trimiteri poştale după ce a fost predată spre livrare, sau în caz de nerespectare a termenelor de livrare, CNPR va fi obligată la repararea tuturor prejudiciilor aduse autorității contractante sau solicitate de terții destinatari autorității contractante. De asemenea, pentru retururile din vina prestatorului aferente unei luni calendaristice, acesta va fi obligat la plata unei despăgubiri reprezentând contravaloarea serviciului considerat neprestat şi va intra sub incidența art. 42 din OUG nr.13/2013 privind serviciile poştale.
cerinţe contractuale stricte Serviciile poştale solicitate de Finanţe sunt cele de corespondență internă din categoria standard, corespondență internă recomandată, infadres şi Prioripost (corespondență şi colete), corespondență internă prioritară cu confirmare de primire în plicuri personalizate ANAF. Prin contract, timpul de livrare a trimiterilor poştale cu confirmare de primire, oriunde în România, este stabilit la 15 zile, din care 10 zile sunt alocate timpului de păstrare. Numai confirmările de primire şi trimiterile retur predate către achizitor până la ora 12 vor fi considerate primite de către acesta în aceeaşi zi, cele predate după ora 12 vor fi conside-
ne-a părăsit colegul nostru Mihai cârstea
U
n eveniment nefericit s-a petrecut pe 9 noiembrie, la Oficiul Poştal Priboieni din judeţul Argeş. În jurul orei 10.00, factorului poştal Mihai Cârstea, în vârstă de 48 de ani, i s-a făcut rău în timp ce se pregătea pentru a pleca în cursă. S-a prăbuşit sub privirile colegilor de muncă şi a clienţilor care se aflau în sediul oficiului, care au sunat imediat la 112, la medicul de familie şi au încercat să-l ajute până la sosirea personalului medical. Primul a sosit medicul de familie, urmat de medicii de pe ambulanţa sosită de la Topoloveni, pentru ca, la 40 de minute de la apel, să ajungă la faţa locului şi ambulanţa SMURD de la Piteşti. Din păcate, numeroasele manevre de resuscitare la care
8 ¦ DECEMBRIE 2018
Calendarul „Poştaşul al XVI-lea” În cursul lunii decembrie, abonaţii revistei noastre au primit tradiţionalul calendar de perete „Poştaşul”, aflat la cea de-a 16-a ediţie. Dacă anul acesta am aniversat Centenarul Marii Uniri, pe care l-am marcat atât prin calendarul anual, cât şi prin rubrici lunare speciale în revistă, pentru anul viitor ne-am gândit să vă relaxăm cu o fotografie din Delta Dunării, una dintre cele mai mari şi mai bine conservate delte din Europa. O zonă a ţării ceva mai izolată, însă, în care, aşa cum şi-a obişnuit clienţii, Poşta Română este prezentă. Şi anul viitor abonaţii noştri vor avea parte de surprize plăcute, aşa că nu vă rămâne decât să vă reînnoiţi abonamentele sau să deveniţi, în premieră, abonaţi ai „Poştaşului”. Nu veţi regreta!
a fost supus Mihai Cârstea au rămas fără rezultate, astfel că, după aproape două ore de la producerea incidentului, bărbatul a fost declarat decedat ca urmare a unui stop cardio-respirator. Cum tragedia s-a petrecut la locul de muncă, incidentul a fost raportat ca accident de muncă, fiind sesizate Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş. În urma cercetărilor s-a stabilit că decesul factorului poştal a fost provocat de un infarct. Mihai Cârstea era căsătorit şi tatăl a doi băieţi majori. Tragedia a lăsat urme adânci în sânul colectivului OP Priboieni, condus de diriginta Mihaela Pietroşanu şi compus dintr-un oficiant şi alţi doi factori poştali. „Mihai era un om extraordinar, foarte corect şi demn de toată încrederea. În cele mai bine de două decenii în care a fost salariat poştal n-a avut nici cea mai mică problemă de serviciu, fiind un om foarte săritor. Dumnezeu să-l odihnească!”, ne-a transmis diriginta.
centenarul, marcat la OJP timiş La momentul Marii Uniri, Poşta Română era o venerabilă şi foarte importantă piesă în angrenajul statului român. Ajunsese la cota de vârstă cu numărul 56. Nu putea fi exclusă de la scrierea marilor evenimente. Poşta Română a fost prezentă în zilele fierbinţi ale Marii Uniri. Poşta Română este prezentă şi astăzi, aniversând Centenarul Marii Uniri, la responsabila vârstă de 156 ani. Mai deunăzi, paginile revistei noastre au găzduit un frumos eveniment, organizat la Iaşi, de colegii noştri de acolo. În numărul de faţă găsim, cu bucurie, prilejul de a fi alături de cei de la Timişoara.
Pe 29 noiembrie, în ajun de mare sărbătoare naţională, Nicolaie Avram, directorul OJP Timiş, a sunat adunarea în jurul unei întâmplări şi în incinta superbului Palat al Poştelor din Timişoara, care să aducă un omagiu Centenarului şi să facă o reverenţă în faţa Istoriei. În acelaşi timp, să pună împreună oameni din toate structurile societăţii, dar, cu subtilitate, să aşeze în aceeaşi întâmplare, trecutul, prezentul şi viitorul. Trecutul, prin istoriile povestite la faţa locului, prin expoziţia unor machete, de mare succes, care reprezintă mijloace de transport poştal, evoluţia acestora în timp – de la animale, poştalioane, cariole, bărci, biciclete, primele maşini, motociclete, vagon poştal şi avion. Toate aceste machete fac parte din colecţia privată a lui Caius Lăzărescu, salariat al Dispersiei Timişoara. Cei care au trecut pragul Poştei Mari din oraşul de pe malul Begăi au mai avut parte de alte două minunate expoziţii. Prima conţinând o colecţie de costume populare din zona Banatului de munte, iar cea de-a doua, cum altfel?, reprezentând uniforme poştale din diferite epoci. Poate că am fi pus şi expoziţia cu numărul patru a acestui eveniment tot la trecut, fiind vorba despre filatelie, însă am îndrăznit să o punem la prezent, pentru caracterul deschis al acestei pasiuni – o astfel de colecţie se măreşte şi creşte cu fiecare emisiune de timbre, ceea ce o face vie şi de actualitate.
copiii centenarului Nu este nicio surpriză, viitorul nostru, al tuturor, este reprezentat de copii. Minunaţi, senini, bucuroşi. Veniţi de la Colegiul Pedagogic Carmen Silva, Şcoala Gimnazială Dumbrăviţa, Centrul de Copii din cadrul DGASPC Timişoara, cei mici au înviorat şi animat atmosfera din bătrânul Palat al Poştelor. Ca pentru o zi de sărbătoare, au prezentat un program artistic soldat cu un singur deznodământ: emoţie. Multă emoţie şi bucurie au adus aceşti copii în inimile celor prezenţi. Micuţii au fost recompensaţi cu dulciuri şi... plicuri personalizate (doar s-au prezentat la Poştă), iar împreună cu toată adunarea au participat la o recepţie, în salonul de şedinţă şi festivităţi al Palatului Poştelor. Minunată experienţă, frumoasă marcare a Centenarului, bucurie întâmplată, prin spiritul comunitar, identitar şi istoric. Pentru aceasta, poştaşii timişeni, care muncesc şi servesc societatea cu responsabilitate, merită toate aprecierile şi felicitările noastre. POªTAªUL480 ¦ 9