Revista Postasul Iulie 2017

Page 1


Actualitate

Poşta Română împlineşte

155 de ani de la înfiinţa

La finalul lunii iulie și începutul lunii august, Poșta Română aniversează 155 de ani de existenţă. Cu acest prilej, compania a pus în circulaţie o serie de 20 de modele de cărţi poștale, ilustrate cu momente din istoria Poștei, și două plicuri aniversare pentru corespondenţă,

cu grafică și tematică realizate sub emblema „155 de ani de tradiţie și modernitate». Tirajul emisiunilor este de 100 de mii de cărţi poștale și 60 de mii de plicuri care au fost puse în vânzare în aproximativ 220 de oficii poștale din toată ţara. Guvernul Principatelor Unite

a hotărât, în ședința din 17 iulie 1862, unificarea celor două administrații poștale, decizie aprobată prin Decretul nr. 527 din 23 iulie 1862, semnat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. De la 1 august 1862 a început să funcționeze o singură administrație poștală, care avea

Generaţia 1977 de poştaşi a strigat catalogul A

bsolvenţii promoţiei 1973-1977 ai liceului PTTR din București s-au reunit la finele lunii mai pentru a marca 40 de ani de la terminarea studiilor. Interesant este că la precedenta întâlnire a acestei generaţii de poștași, cea din 2007, care a marcat trei decenii de la absolvire, a fost prezentă și revista noastră. Prilej pentru

cele aproximativ 20 de persoane care au venit la întrunirea ce a avut loc în zona Foișor din Capitală să facă o comparaţie cu modul în care arătau acum un deceniu și cum arată acum. „Trece timpul, iar efectele acestui adevăr simplu se văd pentru fiecare dintre noi. Dar cum viaţa merge mai departe vreau să transmit și prin in-

sediul la București și era condusă de fostul director al Poștelor din Țara Românească, Panaiot Săvescu. Acesta este considerat momentul apariţiei actualei Poștei Române. În numărul viitor al revistei vom publica mai multe materiale referitoare la această aniversare.

termediul revistei noastre, a poștașilor din România, gânduri bune de sănătate, fericire, împliniri și fie ca bunul Dumnezeu să ne ajute să ne putem revedea peste cinci ani, la împlinirea a 45 ani de la absolvire. Mulţumesc doamnei diriginte Tatiana Raţ, care ne-a fost alături și ne-a făcut să ne simţim o promoţie norocoasă”, ne-a transmis Mituţa Simion, diriginta OP București 86, cea care în această toamnă va împlini 40 de ani de activitate poștală. În afara ei, mai sunt două colege care au patru decenii de muncă în CNPR, este vorba de Eliza Mareș (Biroul de Schimb Internaţional) și Elena Dincă (OP București 4). Din păcate, faţă de precedenta reunire din 2007 două dintre absolventele promoţiei nu au mai putut răspunde prezent la strigarea catalogului. Este vorba de Aurelia Marin și de Elisabeta Hristofor, care au părăsit mult prea devreme această lume. În fotografie, de la stânga la dreapta, pe rândul de sus: Mituţa Simion, Iuliana Văsâi, Mariana Toma, Aurelia Radivoiu, Valerica Pascu, Ioana Căpăţână, Ioana Ivanof, Melania Fleşeriu, Eliza Mareş, Adriana Tănase, Mioara Munteanu, Ana Căprescu; pe rândul de jos, de la stânga la dreapta: Tatiana Raţ, Mariana Toma, Mariana Cotiga, Elena Bârzescu, Luminiţa Tudorache.

6 ¦

IULIE 2017


Ioan Florea se retrage din Poşta Română Unul dintre cei mai vechi directori judeţeni ai CNPR a decis să se retragă din activitatea poştală pentru a se dedica integral proiectelor personale de business. Este vorba de Ioan Florea, director al OJP Alba până la finele primei luni de vară. Acesta va agăţa tolba în cui la finele lunii iulie, după ce a consiliat-o pe noua directoare judeţeană, Daniela Văduva, în ceea ce înseamnă managementul unui oficiu judeţean. Ioan Florea (62 de ani) s-a angajat în companie în 1980, ca economist în cadrul Direcţiei Judeţene de Poştă şi Comunicaţii alba. Ulterior a ocupat diverse poziţii în ierarhia poştală judeţeană, în aşa fel încât revoluţia l-a prins ca director adjunct judeţean. În primele zile ale lui 1990 a fost desemnat şef al oJP alba, post pe care l-a ocupat până în anul 2000, când s-a suspendat din funcţie pentru că fusese ales vicepreşedinte al Consiliului Judeţean alba. a revenit în companie pentru câteva luni, în 2004, după care s-a retras şi a pus bazele, alături de cei doi băieţi ai săi, unei afaceri de creştere a păsărilor şi producţie de furaje. Business-ul s-a dezvoltat considerabil în timp, ajungând astăzi să aibă peste o sută de salariaţi şi să colaboreze cu numeroase hipermarketuri din zona ardealului. După o scurtă trecere pe la şefia aPIa alba, în perioada 2009-2010, la mijlocul lui 2012 Ioan Florea a revenit la cârma oJP alba. „aceşti ultimi cinci ani au fost extrem de solicitanţi. S-au schimbat multe în domeniul poştal, concurenţa este acerbă, iar lupta pentru venituri este epuizantă. În anul 2000 Poşta română deţinea aproape toată piaţa, acum lucrurile stau un pic diferit. Însă nu vorbim despre o situaţie ireversibilă. Cu puţin ajutor din partea statului, CnPr poate reveni acolo unde îi este locul. ar fi nevoie doar de un pic de curaj din partea politicienilor”, îşi exprimă punctul de vedere fostul director. Şi aduce ca argument în acest sens situaţia din Ungaria sau Polonia, acolo unde statul s-a implicat activ în susţinerea operatorilor publici poştali, prin promovarea unei legislaţii protective pentru aceştia. Marele său regret la plecarea din sistemul poştal este dat de despărţirea de colectivul oficiului. „la revenire, în 2012, am găsit un colectiv destul de bun, pe care, îmi place să cred, l-am îmbunătăţit în timp. las în urma mea oameni pregătiţi, care sunt convins că vor reuşi să menţină veni-

turile judeţului pe linia de plutire”, adaugă Florea. Cea mai mare realizare a sa în acest al doilea mandat în fruntea oJP alba este aceea că a mutat corespondenţa judeţului de la CrTz Braşov la CrTz Clujnapoca. „Jumătate de an mi-a luat să pun în practică proiectul, însă în prima parte a lui 2013 am reuşit. acest lucru a adus economii semnificative, în condiţiile în care distanţa alba Iulia–Cluj-napoca este de peste două ori mai scurtă decât cea dintre alba şi Braşov. Important este ca orice director, fie el din managementul local sau central, să lase ceva în urmă. Fie că pleacă de bună voie sau nu, este bine ca atunci când trece prin faţa unei locaţii poştale să poată spune «Şi eu am făcut ceva aici». eu sunt mulţumit că pot spune acest lucru”, apreciază Ioan Florea.

A înfiinţat Clubul Sportiv Poşta Română Pentru că această discuţie a avut loc la Turnu-Severin, cu prilejul fazei naţionale a Marşului Factorilor Poştali, Ioan Florea ne-a împărtăşit şi câteva amintiri legate de această competiţie. „În 1993, faza naţională a MFP s-a ţinut la Beliş, în Cluj, iar la fete a câştigat o fată de la noi, din alba. aşa se face că directorul general al Poştei a decis să mă trimită la Balcaniadă, în Turcia. am făcut o echipă de fete de la noi din judeţ, m-am ocupat de pregătirea lor, iar rezultatele au fost pe măsură: am câştigat aurul atât la individual cât şi pe echipe. În 1994 am repetat figura, la Balcaniada din Grecia. Ulterior, tot

în anii `90, am participat şi la trei ediţii ale europenelor de Marş ale Poştaşilor, care se organizau la Paris de către Poşta Franceză. am câştigat şi pe acolo diverse premii, inclusiv un loc 1 la feminin”, rememorează Ioan Florea. Din discuţiile cu diversele delegaţii participante la competiţia de la Paris i-a venit ideea de a înfiinţa un club sportiv al Poştei, în care să fie înscrişi inclusiv poştaşii mărşăluitori. aşa a apărut, undeva prin 1995, Clubul Sportiv Poşta română, cu sediul la alba Iulia, dar cu membri fondatori în toată ţara, în special directorii judeţeni din acea perioadă. „eu eram preşedintele clubului, iar vicepreşedinte era Ileana Chiraleu, cea mai mare baschetbalistă din istoria româniei şi director în cadrul Poştei. aveam mai multe secţii, însă la final am rămas cu cea de atletism. Clubul a funcţionat vreo trei-patru ani, ajunsese destul de cunoscut în zona ardealului. După plecarea directorului general de atunci, nicolae Măzgăreanu, n-a mai avut însă susţinere financiară şi, prin 2001 sau 2002, s-a desfiinţat”, dezvăluie fostul director. POªTAªUL463 ¦ 7


Eveniment

Oltenii făcură legea la Turnu Severin Cei mai rapizi factori poștali din țară și-au măsurat puterile în 8 iulie, pe pista cochetului Stadion Municipal din Drobeta-Turnu Severin, la cea de-a 38-a ediție a Marșului Factorilor Poștali. Dacă la fete cursa a marcat revenirea Andreei Arsine la putere după o pauză de un an, competiția băieților a consemnat victoria în premieră a vâlceanului Claudiu Costescu. Vara aceasta a adus pentru prima oară faza finală a Marșului în județul Mehedinți. Iar gazdele din județul din sudvestul țării, cu sprijinul colegilor din Centrala companiei și al SLPR, s-au achitat exemplar de misiunea primită, oferind celor peste 80 de concurenți trei zile memorabile în frumosul municipiu de pe malul stâng al Dunării. După ședința tehnică pe care au avut în seara zilei de joi, ziua sosirii, în care concurenților li s-au înmânat numerele de concurs și li s-au explicat regulile pe care le au de respectat, a urmat o zi de relaxare, care a culminat cu o plimbare de trei ore cu vaporul prin Cazanele Dunării. Participanții la Marș au putut admira cea mai spectaculoasă porțiune a celui mai lung defileu din Europa, cel al Dunării. Este vorba despre zona care face parte din 8 ¦

IULIE 2017

Parcul Natural Porțile de Fier, cuprinsă între Eșelnița si Plavișevița. În cei 10 kilometri ai defileului, Dunărea și măiestria omului au creat locuri unice, de mare impact asupra turiștilor care trec prin zonă. Cazanele Mari, Statuia lui Decebal, placa Tabula Traiana, Mănăstirea Mraconia și Cazanele Mici au putut fi admirate în toată splendoarea lor de pe apele învolburate ale bătrânului fluviu de către participanții la faza finală a MFP.

Canicula a scurtat distanțele Ziua Z, cea de 8 iulie, a început devreme pentru concurenți. După un mic dejun frugal la restaurantul Hotelului Continental, la care au fost cazați toți

participanții la MFP 2017, mărșăluitorii și suporterii lor s-au deplasat la Stadionul Municipal. Vremea călduroasă i-a obligat pe organizatori să scurteze la minim festivitatea de deschidere. Directorul general al CNPR, Andrei Stănescu, și liderul SLPR, Matei Brătianu, au ținut să elogieze pe scurt tradiția și importanța celei mai vechi competiții profesional-sportive a unei companii autohtone și rolul pe care îl au factorii poștali în cadrul Poștei Române și le-au urat succes participanților. Canicula și faptul că majoritatea factorilor nu era obișnuită cu un efort considerabil în plin soare și la o temperatură care, la ora 10, era deja de 32 de grade Celsius, au făcut ca distanțele pe care le aveau de parcurs să fie scurtate radical de către organizatori. Astfel, s-a hotărât


ca întrecerea feminină să se deruleze pe parcursul a 1,7 kilometri în loc de 3, cât era prevăzut în regulament, în timp ce băieții au avut de mărșăluit 2,5 kilometri, față de cei 7 regulamentari.

Andreea Arsine, a șasea victorie Ca de obicei, cursa feminină a fost prima programată. La startul ei s-au aliniat 39 de concurente, însă, din momentul în care Andreea Arsine a anunțat că se va prezenta la start, câștigătoarea era cunoscută. Poștărița de la OP București 5 avea în palmares cinci din ultimele șase ediții ale MFP, ratând-o doar pe cea de anul trecut pe motiv că se pregătea asiduu pentru participarea în proba de 20 de km marș a Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro. Mai mult, pe 24 iunie, la Pitești, Arsine se impusese clar la Campionatul Național de Marș, cu peste 8 secunde față de a doua clasată. Iar ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat: Andreea a câștigat fără emoții o cursă pe care a dominat-o capcoadă. Ce-i drept, distanța relativ mică pe care au avut-o de parcurs fetele a redus ecartul față de a doua clasată de la 2-3 minute, cum se întâmpla în pre-

cedentele cinci ediții pe care le-a câștigat, la „doar” 30-40 de secunde. „A fost un antrenament reușit din punctul meu de vedere, mai ales că la Olimpiada de anul trecut m-am accidentat extrem de grav la tendoane și am fost nevoită să iau o pauză de aproape zece luni. M-am refăcut la tendoane, însă apoi am avut o criză de rinichi și am trecut de două ori pe lângă moarte. Mă bucur că am revenit la o formă sportivă bună și am reușit astfel să-i contrazic pe cei care îmi prevesteau sfârșitul carierei. În luna august mă așteaptă Campionatul Mondial de Marș de la Londra, unde sper să obţin un rezultat cât mai bun, care să-mi ofere perspectiva unor Jocuri Olimpice memorabile la Tokyo, în 2020”, ne-a spus campioana. Lupta pentru poziția secundă s-a dat între Despina Dragomir și Marinela Szekely. S-a impus ambițioasa Despina, o gorjeancă de 37 de ani care cochetează constant cu podiumul MFP și cu lotul CNPR pentru Balcaniadă. „A fost o competiţie grea, în primul rând pentru că atât faza națională cât și cea județeană s-au ţinut pe temperaturi ridicate. Particip de șapte ani la Marș și mai mereu în preajma derulării întrecerii îmi fac timp pentru a mă antrena. Am deja

trei balcaniade la activ, una în Macedonia, una în Turcia și cea din 2015, de la Cheile Grădiștei, la care am câștigat cu echipa două medalii de aur și una de argint. Îmi doresc foarte mult ca și în această toamnă să fiu printre câștigători. Sportul este extrem de important în meseria noastră, parcurgem distanţe foarte mari și trebuie să ne încadrăm în timp, iar acest lucru ne ajută să ne meținem în formă“, a precizat Despina Dragomir, la câteva minute de la terminarea cursei. Despina este de un deceniu factor sau agent poștal la Agenţia Crasna Deal, având de străbătut un sector complex, pe care-l parcurge pe jos, cu bicicleta sau cu mașina, în funcție de condițiile meteo și de volumul de trimiteri pe care-l are de distribuit. „Oamenii mă strigă «poștăriţa» și mă așteaptă cu drag în ușa casei. Vârstnicii sunt cei mai nerăbdători să îi vizităm, să le ducem pensiile. Ştiu acest lucru și îmi dau seama de responsabilitate imensă pe care o am în cadrul comunității“, a adăugat Despina Dragomir. Trebuie spus că poștărița din Gorj este mama a două fete, de care este foarte mândră. Una tocmai a absolvit opt clase, iar cealaltă va trece în toamnă în clasa a III-a. POªTAªUL463 ¦ 9


Eveniment Pentru ocupanta ultimei poziții a podiumului, hunedoreanca Marinela Szekely, marșul din Mehedinți a reprezentat prima clasare pe podium, ceea ce îi va aduce și prima prezență în echipa pentru Balcaniadă.

Perseverență răsplătită Din totdeauna competiția masculină a fost una mult mai disputată și mai tensionată decât cea a fetelor. Ediția severineană urma să stabilească un nou campion, în condițiile în care câștigătorii ultimelor ediții, oneșteanul Costel Brânză, care s-a impus între 2008 și 2015, și suceveanul Victor Romașcan, care a câștigat în 2016, au lipsit de la start din diverse motive: primul s-a retras încă de anul trecut din competiție, iar cel de-al doilea era plecat în străinătate la ora derulării fazei naționale.

însă întodeauna m-am clasat la faza națională pe locurile 2 sau 3. Am colecționat o grămadă de medalii, însă îmi lipsea cea de aur și mă bucur că am reușit acum să o adaug la colecție”, ne-a declarat Claudiu la puțin timp de la finalul întrecerii. Este salariat al companiei de 16 ani, iar la MFP participă din 2002. În paralel a jucat fotbal la diverse echipe din județul natal, lucru care l-a ajutat să se mențină în formă. În prezent joacă pentru Unirea Tomșani, în liga a patra vâlceană, ca fundaș lateral și nu are nici cea mai mică intenție de a renunța, în ciuda celor 40 de ani pe care urmează să-i împlinească în primăvara lui 2018. De altfel, pregătirea fizică de excepție l-a făcut să regrete faptul că Marșul a fost scurtat cu mai bine de 4 km: „Sincer vă spun, eram pregătit și mi-aș fi dorit să alergăm cei 7 km prevăzuți în regulament, în

Având în vedere că avem asupra noastră bani sau alte valori, responsabilitatea este foarte mare. Mulţi cred că practicăm o meserie ușoară, însă nu este nici pe departe așa. Lucrăm pe ger, viscol, ploaie, caniculă. Deși Horezu este un oraș mic, în care toată lumea cunoaște pe toată lumea, s-a întâmplat odată ca o colegă să fie tâlhărită. Slavă Domnului, eu n-am avut parte de astfel de incidente! Cele mai multe trimiteri pe care le am de livrat sunt facturi și citaţii. În primii mei ani ca poștaș duceam foarte multe scrisori de dragoste, realizam acest lucru după zâmbetul celor care le primeau. De când au explodat însă reţelele de socializare, rar mai duc câte o scrisoare de acest gen “, apreciază Claudiu. Ambițios, olteanul din Vâlcea studiază ingineria electromecanică la Universitatea din Petroșani și nu exclude ca în viitorul apropiat, dacă va avea ocazia, să-și găsească un job în acest domeniu.

Andreea Arsine şi Claudiu Costescu, la momentul trecerii liniei de sosire

Prin urmare cele șase ture de stadion au reprezentat un duel între vâlceanul Claudiu Costescu și sibianul Tiberiu Crăciun, doi vechi rivali dar și buni prieteni în același timp. După mai bine de doi kilometri petrecuți umăr la umăr, Claudiu a reușit să se desprindă din „marcajul” lui Tibi pe ultima tură de stadion și a trecut linia de finiș cu un avans confortabil. A fost primul succes al poștașului din Horezu la MFP, după o serie aproape interminabilă de locuri 2 și 3, al căror număr l-a și uitat. „Era timpul să câștig și eu această competiție! Din 2006 fac parte an de an din lotul care reprezintă Poșta Română la Balcaniadă, 10 ¦

IULIE 2017

ciuda caniculei. Cred că așa s-ar fi văzut și mai clar diferențele dintre participanți. Eu m-am pregătit acasă pentru 10 km, atât cât se aleargă la Balcaniadă. Aș vrea să dedic această victorie fetiței mele de doar 10 luni, Ioana Sofia”. În activitatea poștală de zi cu zi, proaspătul campion are de parcurs o distanţă de circa 15 kilometri prin Horezu, pe jos în cele mai multe din cazuri sau ajutat de bicicletă. De acum, Claudiu se poate folosi în acest scop și de bicicleta primită din partea cotidianul „Gazeta de Sud”, unul dintre cei mai importanți sponsori ai MFP de la Turnu Severin. „Sunt zile în care geanta cântărește peste 10-12 kilograme.

Chiar dacă a ratat victoria pe final, Tiberiu Crăciun, salariat al OPDC Sibiu, era satisfăcut de performanța sa. „Este cea mai bună clasare a mea de când particip la Marș. De obicei terminam pe locurile 3, 4 sau 5, așa că acest loc 2 îl iau ca pe un pas înainte, nu ca pe o înfrângere. Claudiu a fost mai bun astăzi și a meritat victoria”, a recunoscut, cu mult fair-play, Tibi, care are și el cinci participări la Balcaniadă. Clasat pe ultima treaptă a podiumului, Constantin Văcărașu, factor poștal la OP Pașcani – județul Iași, reușește să revină în topul MFP la venerabila vârstă de 48 de ani. El a mai participat la cinci


Balcaniade, însă niciodată din postura de medaliat la faza națională. În schimb, pentru concurenții clasați pe locurile 4 și 5, Florin Ciuta – agent poștal la Afumați (județul Dolj) și Marius Atomei – factor poștal la OP Tîrgu Neamț (județul Neamț), calificarea în echipa pentru Balcaniadă reprezintă o premieră. Interesant este că Florin Ciuta, și el în vârstă de 48 de ani, a câștigat, în îndepărtatul an 2004, singura ediție a Crosului Poștei Române – o întrecere care s-a derulat atunci în paralel cu MFP și la care s-a renunțat după doar o ediție. „Între 2002 și 2004 am fost campion judeţean și regional al Marșului, iar în 2004 campion național de cros. Apoi, vreme de un deceniu, am activat ca oficiant și n-am mai putut să mă prezint la Marș, pentru că nu mă

lăsa regulamentul. Din 2015 am devenit agent poștal și am reintrat în concurs, iar de atunci, an de an, câștig faza județeană și acum, iată, am reușit un nesperat loc 4. Sper să ajut echipa CNPR să obţină un loc fruntaș la Balcaniadă”, ne-a transmis Florin, tată a patru copii.

Comeback spectaculos al lui Vasile Axintoaie Senzația Marșului de Drobeta-Turnu Severin a fost reprezentată de revenirea în concurs a lui Vasile Axintoaie, fost sextuplu câștigător al MFP în perioada 2002-2007. Factorul poștal de la OPDC Botoșani a decis anul acesta că

este timpul să se întoarcă în arenă, la vârsta de 57 de ani, la fix un deceniu de la retragerea din competiție! El s-a impus fără probleme la faza județeană, iar la Turnu Severin a terminat la mijlocul clasamentului, pe locul 22 din 42 de concurenți. În ultimii ani, Vasile s-a ocupat cu mult succes de pregătirea lotului CNPR pentru Balcaniade, reprezentanții Poștei Române câștigând zeci de medalii în cei nouă ani în care moldoveanul i-a consiliat. „Am zis că nu strică un pic de mișcare și de aceea am revenit la Marș. Sigur că nu puteam să mă pun cu mult mai tinerii mei colegi, însă cred că aș fi meritat din partea arbitrilor titlul de cel mai tehnic mărșăluitor”, ne-a spus Vasile la terminarea cursei.

Laureaţii Marşului Factorilor Poştali 2017 Clasament feminin

Clasament masculin

1. AndreeA ArSIne (OPMB BUcUreşTI) 2. despina dragomir (OJP Gorj) 3. Marinela Szekely (OJP Hunedoara) 4. Mariana cornea (OJP Tulcea) 5. Mioara Făcăoaru (OJP Harghita)

1. clAUdIU cOSTeScU (OJP VâlceA) 2. Tiberiu crăciun (OJP Sibiu) 3. constantin Văcăraşu (OJP Iaşi) 4. Florin ciuta (OJP dolj) 5. Marius Atomei (OJP neamț)

PreMII SPecIAle Cea mai vârstnică participantă: Suru Iudit Toth – OJP Bihor (50 de ani) Cea mai tânără participantă: diana Izvernari – OJP Timiș (20 de ani) Cea mai tehnică participantă: Petrica ciobanu – OJP Argeș

PreMII SPecIAle Cel mai vârstnic participant: Mihail Haja – OJP Mureș (58 de ani) Cel mai tânăr participant: liviu Scrob – OJP Alba (25 de ani) Cel mai tehnic participant: Ionel ciochină - OJP Brăila

Primele trei clasate în proba feminină şi primii cinci din proba masculină vor reprezenta Poşta Română la Balcaniada din această toamnă. POªTAªUL463 ¦ 11



Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.