Actualitate
POşTA ROMâNă, element-cheie în votul prin corespondenţă Alegerile parlamentare din această toamnă vor aduce o premieră în sistemul electoral românesc: românii care trăiesc în afara ţării vor putea vota prin corespondenţă. Cei care vor să facă acest lucru trebuie să se înscrie, începând cu 1 aprilie, în Registrul Electoral. Poşta Română are un rol important în acest proces. Potrivit reglementărilor, doar cine se va înscrie în Registrul Electoral va putea să-şi exercite votul prin corespondenţă. Înscrierea în Registrul Electoral se poate face până cel mai târziu cu 48 de ore după începerea perioadei electorale. Turiştii aflaţi în vacanţă, în străinătate, în ziua alegerilor parlamentare nu vor putea vota prin corespondenţă. Pentru a beneficia de acest drept, un român care trăieşte în străinătate trebuie să completeze o cerere scrisă, datată şi semnată, pe care să o depună personal sau să o trimită prin poştă la misiunea diplomatică sau la oficiul consular din statul în care are domiciliul sau reşedinţa. Cererea, însoţită de o copie după paşaport sau o copie după actul de identitate, precum şi o copie după actul care dovedeşte dreptul de şedere, va conţine numele şi prenumele, codul numeric personal, adresa completă, inclusiv codul poştal, adresa de email, data şi semnatura. Solicitantul va primi apoi, prin Poşta Română, la adresa de domiciliu
Capitala intră în
poşta Poşta Română extinde parteneriatul cu emaG prin care operatorul naţional de servicii poştale livrează colete către clienţii retailerului online, prin intermediul serviciului PostCollect. astfel, începând cu luna aprilie, cei care vor să-şi ridice personal produsele comandate vor avea la dispoziţie şase oficii poştale din Bucureşti care vor furniza acest serviciu.
sau de reşedinţă, următoarele documente: un plic exterior, autoadresat, prevăzut cu elemente de siguranţă, pe care sunt imprimate numele şi prenumele, adresa de corepondenţă, adresa biroului electoral pentru votul prin corespondenţă la care trebuie trimis plicul şi un cod de bare pentru identificarea unică în sistem. Un plic interior, prevăzut, de asemenea, cu elemente de siguranţă, va conţine un autocolant cu menţiunea „Votat”, certificatul de alegător, buletinul de vot şi instrucţiunile privind exercitatea dreptului de vot. Cei care confirmă primirea acestor documente nu mai pot merge şi la secţiile de votare. Plicul cu votul prin corespondenţă trebuie să ajungă la Biroul Electoral Central din România cu minim trei zile înainte de data alegerilor pentru a fi luat în considerare.
6 ¦
MARTIE 2016
Noile puncte de livrare PostCollect din Capitală vor acoperi zonele: Tineretului, Unirii, Piaţa Sudului, Titan, Dristor şi Obor. Este vorba despre OP 44, 46, 61, 72, 77 şi 79. În faza pilot a proiectului cu eMAG, demarată la mijlocul anului trecut, Poşta Română a început livrarea coletelor retailerului la Oficiul Poştal Buzău 7 şi la Oficiul Poştal Târgovişte 4. Într-o perspectivă imediată, alte puncte de livrare se vor deschide şi în alte zone importante din Capitală, precum şi în ţară, în cadrul aceluiaşi parteneriat. „Dezvoltarea produsului PostCollect se încadrează în strategia
Poştei Române de a creşte cota de piaţă pe segmentul de livrare a mărfurilor comandate on-line. Am selectat o opţiune de livrare alternativă, care se adresează clienţilor ocupaţi, care nu mai vor să aştepte curierul, preferând să-şi ridice singuri produsele de la un punct fix, aflat în proximitatea domiciliului sau a locului de muncă. Strategia noastră şi acest produs valorifică potenţialul reţelei poştale, care numără peste 5.600 de subunităţi pe întreg teritoriul naţional”, a declarat Irina Purcaru, Directorul Direcţiei Operaţiuni şi Relaţii Comerciale a Poştei Române. În cadrul serviciului
CASCO pentru flota auto
parteneriatul
română – emaG PostCollect, operatorul naţional de servicii poştale preia, sortează şi livrează coletele partenerului la sediul subunităţilor poştale participante, în funcţie de alegerea clientului. Aceasta poate fi făcută printr-un singur click, pe site-ul retailerului.
Ţinta finală: toate oficiile incluse în Vpn Strategia Poştei Române vizează extinderea serviciului Postcollect în peste 800 de oficii poştale cu acces VPN. Toate unităţile selectate au ghişee special dedicate acestui serviciu, program extins - seara şi în weekend. Expediţiile eMAG sunt monitorizate în sistem Track&Trace pe tot parcursul lor, de la prezentare până la livrare. Destinatarii sunt avizaţi de către eMAG, printr-un SMS, în momentul în care coletele sunt predate Poştei Române. După sosirea coletului la punctul de livrare, destinatarii sunt anunţaţi, tot prin
SMS, că expediţia este disponibilă pentru ridicare la sediul oficiului poştal. Livrarea coletelor se face la sediul oficiilor poştale prin intermediul ghişeelor dedicate şi vizibil semnalizate, clientul având opţiunea deschiderii coletului pentru verificarea conţinutului. Conform contractului încheiat, Poşta Română poate păstra coletele avizate în oficiile poştale timp de 10 zile calendaristice, de la data preluării lor de la eMAG. Timpul în care coletul va ajunge la punctul de livrare este de cel mult două zile, putând fi prelungit cu încă o zi în situaţia depăşirii orei limită de predare a trimiterilor de către eMAG. Partenerul Poştei Române este cel mai mare magazin online din regiune şi unul dintre creatorii pieţei de comerţ online din România. În ultimii 14 ani, eMAG s-a plasat în poziţia de lider constant al pieţei, ca urmare a orientării sale permanente către client, manifestată prin servicii care au creat noi standarde în piaţă.
Poşta Română a demarat procedura de achiziţie de servicii de asigurare CASCO pentru cele 603 autovehicule care fac parte din parcul său auto. Contractul va avea o durată de 12 luni şi o valoare estimată, fără TVA, de circa 1,4 milioane lei, potrivit unui anunţ publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). Câştigătorul licitaţiei are obligaţia de a prezenta o listă de unităţi service din toata ţara care să conţină minim o unitate service pentru fiecare reşedintă de judeţ. Asigurarea CASCO va avea ca scop protecţia asiguratului pentru pagube produse autovehiculelor din dotare prin avarii (ciocniri, lovituri sau izbituri cu alte autovehicule sau cu alte corpuri, daune provocate de calamităţi naturale sau incendii, distrugere, furt al autovehiculului sau părţi componente ale acestuia). Asiguratorul trebuie să acorde despăgubiri pentru avarii sau distrugeri produse autovehiculului asigurat, pe teritoriul Romaniei, respectiv în ţări UE sau în afară (la cererea asiguratului), oricare ar fi persoana care a condus autovehiculul, autorizată sau nu de proprietar, în mers sau în staţionare, în timpul sau în afara programului regulamentar de conducere.
reguli pentru asigurător Compania care va asigura maşinile Poştei va acorda despăgubiri inclusiv pentru daune provocate autovehiculului de către autori necunoscuţi. Printre cele mai importante condiţii prevăzute în caietul de sarcini se numără aceea ca asiguratorul să despăgubească asiguratul indiferent dacă autovehiculul este dotat sau nu cu anvelope pentru sezonul de iarnă. Despăgubirile acordate vor acoperi şi cheltuieli privind transportul autovehiculului la atelierul de reparaţii cel mai apropiat de locul accidentului, care poate efectua reparaţia sau locul cel mai apropiat de parcare al Poştei unde poate fi asigurată paza acestuia. În caz de daună, reparaţiile se vor efectua în unităţi service care au contract sau convenţie de decontare directă cu asiguratorul, urmând ca unitatea reparatoare să acorde maximum de prioritate autovehiculelor Poştei Române, pentru repunerea în funcţiune în cel mai scurt timp. Până la termenul limită de primire a ofertelor, respectiv 6 aprilie 2016, s-au înscris trei companii: Asirom, Omniasig şi Carpatica.
POªTAªUL447 ¦ 7
Reportaj
Corespondenţă de grad zero aţi fost vreodată curioşi cu privire la modul în care trimit şi colectează corespondenţa instituţiile-cheie ale statului? aţi fost, n-aţi fost, noi am vrut să aflăm cum procedează Poşta Română în relaţia cu Parlamentul, Preşedinţia, Guvernul şi ministerele, din perspectiva serviciilor poştale. Stelajul dedicat ambasadelor Operatorul naţional de servicii poştale asigură doar distribuirea şi colectarea corespondenţei clasice a celor mai importante instituţii publice, cea clasificată fiind apanajul serviciilor speciale. În ceea ce priveşte livrarea, rolul principal îl are Centrul de Tranzit din Bucureşti. Aici se colectează tot ce este trimitere pentru instituţiile statului. La fel ca restul corespondenţei, plicurile pentru Preşedinţie, Parlament, Guvern şi ministere, la care se adaugă şi cele pentru ambasadele din Bucureşti, sunt cartate peste noapte de către salariaţii din Tranzit. Practic, tot ce înseamnă plic destinat acestor instituţii este pus deoparte şi ajunge la Biroul Distribuire Mecanizată. În acest compartiment lucrează patru fete, care îşi încep programul de lucru la ora 6:00. Ele preiau toată corespondenţa prelucrată peste noapte şi o cartează pe destinatar, folosindu-se de stelaje speciale, pe care sunt inscripţionate numele fiecărui minister, ambasadă etc. La finalul procesului de prelucrare, plicurile se introduc în saci şi se etichetează. Corespondenţa astfel triată se încarcă în cărucioare şi este transportată la cele două maşini VW Caddy cu care se face distribuirea către destinatari. Rolul poştaşilor este îndeplinit de două salariate de la Distribuire Mecanizată, Mariana Olteanu şi Carmen Dumitrache. În situaţia în care una dintre ele nu este disponibilă, pe post de înlocuitori sunt Victoria Muşat sau Nicoleta Moldoveanu.
prima pe listă, preşedinţia Itinerarul celor două maşini este bine stabilit şi trebuie respectat cu sfinţenie. La ora 7:15 cele două Caddy-uri părăsesc incinta Tranzitului şi intră pe traseu. Primele opriri sunt la Preşedinţie şi
la Guvern. „În cazul meu, undeva pe la 7:30, ajung la Palatul Cotroceni. Angajaţi ai SPP verifică sacii, îi trec prin scannere speciale, după care îi ştampilează, ca să certifice faptul că totul este în regulă. După aceea merg la registratura Administraţiei Prezidenţiale şi predau trimiterile. Mă întorc la maşină, după care plecăm spre următorul loc de livrare”, ne explică Mariana rutina muncii de zi cu zi. Procedura de la Cotroceni se repetă la fiecare instituţie de pe traseu. Peste tot, la intrare, este nevoită să prezinte cartea de identitate şi legitimaţia de serviciu, iar numărul maşinii trebuie să fie cel comunicat în prealabil către SPP. Punctul terminus al traseului este Penitenciarul Jilava, unde ajunge pe la 12:35. Face acest lucru de mai bine de patru ani şi spune că până acum n-a avut parte de evenimente deosebite. „Au mai fost situaţii în care cei de la SPP au trecut sacii de mai multe ori prin scanner, până s-au lămurit că nu sunt probleme cu anumite plicuri sau colete, însă nu s-a pus problema vreunui incident grav”, adaugă ea. Urmează revenirea „la baza” din Tranzit, unde face decontul zilei şi, în jurul orei 14:00, pleacă acasă. „Dat fiind caracterul special al instituţiilor pe care aceste două curse le deservesc, nu schimbăm decât în caz de forţă majoră maşinile şi persoanele care fac aceste livrări”, ne dezvăluie George Barbu, şeful Centrului de Tranzit. Gabi Vişan, inspector exploatare în cadrul Tranzitului, ne spune că grosul corespondenţei către aceste instituţii este reprezentat de petiţii şi reclamaţii. „Cei care scriu instituţiilor staului sunt cei nemulţumiţi, cei care au o problemă legată de activitatea acestor organisme sau de persoanele care le conduc. De exemplu, pe parcursul anilor, au fost destule situaţii în care am dat peste plicuri
toate trimiterile sunt etichetate şi ambalate în saci de rafie
Salariatele de la Distribuire mecanizată triază atent corespondenţa
12 ¦
MARTIE 2016
tiei poştale de lângă ghişeu şi de predarea corespondenţei către cursa poştală care merge în Tranzitul Bucureşti. Predarea corespondenţei colectate peste zi la ghişeu se face în jurul orei 15:00, după care Mihaela încuie locaţia şi merge la sediul OP 5, pentru a întocmi formalităţile necesare după o zi de lucru.
Sri se ocupă de corespondenţa specială
Daniela radu, diriginta op 5
destinate şefului statului pe care scria mare «Jos Iliescu» sau «Jos Băsescu». Le-am livrat întotdeauna, pentru că aveau adresa destinatarului trecută corect”, adaugă Gabi.
activitate intensă la Ghişeul de la parlament Dacă de activitatea de livrare a corespondenţei se ocupă cei din Tranzit, în ceea ce priveşte preluarea corespondenţei acestor instituţii, Poşta Română pune la dispoziţie două ghişee dedicate, unul în sediul Guvernului din Piaţa Victoriei şi celălalt în Palatul Parlamentului, acolo unde îşi desfăşoară activitatea Senatul şi Camera Deputaţilor, dar şi Curtea Constituţională. Pe vremuri exista un punct de lucru şi în Palatul Cotroceni, însă acesta a fost desfiinţat de mai bine de cinci ani, aşa că Administraţia Prezidenţială îşi prezintă corespondenţa clasică la oficiile poştale, ca orice firmă. Intrarea în ambele ghişee este foarte atent controlată de angajaţii SPP, aşa că nu am putut face fotografii cu aceste locaţii. Ghişeul de la Parlament, deşi nu are decât 4 metri pătraţi, are mult mai mult de lucru, ajutat şi de specificul activităţii parlamentare şi de numărul mare de angajaţi ai Parlamentului. „Programul său este de la 8:00 la 15:00, iar aici avem foarte multe prezentări din partea celor trei organisme mari care-şi desfăşoară activitatea în incinta fostei Case a Poporului: Senatul, Camera Deputaţilor şi Curtea Constituţională. În plus, angajaţii din aparatul acestor instituţii, destul de numeroşi de altfel, apelează şi ei la serviciile noastre pentru a achita facturi, a trimite mandate sau diverse alte prestaţii”, ne spune diriginta OP Bucureşti 5, Daniela Radu, oficiul de care aparţine ghişeul de la Palatul Parlamentului.
Corespondenţa ce conţine informaţii clasificate drept secrete de stat şi secrete de serviciu este, din 2003, apanajul Serviciul Român de Informaţii (SRI). Conform Hotărârii de Guvern 1.349/2002, Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi ministerele se includ în sistem din oficiu, fiind obligate să transmită SRI adresa şi numele persoanelor de legătură. SRI organizează şi răspunde de colectarea, transportul, distribuţia şi protecţia, pe teritoriul României, a corespondenţei ce conţine informaţii secrete de stat şi informaţii secrete de serviciu dintre autorităţile şi instituţiile publice, agenţii economici cu capital de stat, precum şi alte persoane de drept public ori privat deţinătoare de asemenea informaţii. Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, SIE, SPP şi STS îşi pot organiza echipe de curieri militari sau poliţişti şi puncte de „colectare-distribuire” proprii. Conform legii care reglementează corespondenţa clasificată, plicurile SRI sunt sigilate cu ceară sau plumb, iar pe plic se scrie nivelul de secretizare al informării, denumirea şi adresa completă a expeditorului şi a destinatarului. Dacă este necesar, pe plic se poate scrie menţiunea „Personal”, urmată de rangul, funcţia şi numele persoanei respective. Nimeni nu are voie să desfacă plicul, în afară de beneficiarul legal, se specifică în lege. SRI execută şi controlul antiterorist al corespondenţei ce prezintă suspiciuni că ar conţine materiale explozive ori substanţe toxice. Costurile legate de corespondenţa clasificată a autorităţilor sunt suportate de SRI. Mai mult, în baza aceleiaşi HG 1349/2002, SRI poate transporta documente şi materiale neclasificate la cererea persoanelor juridice, contra cost.
prima oprire pe care care o face mariana olteanu este la preşedinţie
o cincime din volumul unui oficiu Aici, ca şi la Guvern, nu au ce căuta clienţii de pe stradă pentru simplul fapt că SPP-ul nu permite accesul în locaţie decât cu aprobări speciale, foarte greu de obţinut. Remarcabil în aceste condiţii este procentul de circa 15% pe care Ghişeul de la Parlament îl atinge lunar în întreaga corespondenţă a OP 5. „Sunt luni în care se ajunge şi la 20%, mai ales atunci când Curtea Constituţională derulează diverse campanii specifice şi apelează la serviciul nostru e-post”, adaugă Daniela Radu. Ghişeul este deservit de o singură persoană, Mihaela Bucău, care este verificată şi scanată la fiecare intrare în clădire. Tot ea se ocupă şi de vidarea cu-
Carmen Dumitrache pleacă pe traseu
POªTAªUL447 ¦ 13
Eveniment
Curierii şi-au FăCut Impactul fluxului crescut de comenzi către firmele de curierat, barierele plăţii cu cardul la livrare sau posibilitatea implementării punctelor de pick-up fixe pentru clienţii magazinelor online au fost câteva dintre subiectele dezbătute de reprezentanţii companiilor de curierat şi servicii poştale în cadrul celei de-a treia ediţii a Romanian Courier & Postal Services, eveniment organizat de Govnet Conferences. La forumul ce a avut loc pe 31 martie la Hotelul Intercontinental a fost prezentă şi Poşta Română, prin Alexandru Petrescu. Cu acest prilej, directorul general al companiei a precizat că PrioriPost, serviciul de livrări rapide al Poştei Române, va deveni o structură mult mai dinamică şi mai activă în zona de coletărie rapidă, ca răspuns la 20 ¦ MARTIE 2016
creşterea cererii din segmentul expres. „Revirimentul economic al PrioriPost depinde de revirimentul economic al Poştei Române, care este jucătorul dominant din piaţa pe corespondenţă, însă a pierdut, printr-o subfinanţare cronică de peste zece ani, pas cu pas, piaţa de curierat. Din păcate, Poşta nu a reuşit să prindă valul de creş-
teri de două cifre din sectorul de curierat din cauza acestei subfinanţări. Strategia noastră a fost să ducem compania pe o platformă de confort financiar astfel încât să intre în radarul de atractivitate al fondurilor, al băncilor de investiţii, al băncilor comerciale. Cred că în 2016 vom culege roadele măsurilor de restructurare din ulti-
mii doi-trei ani. Vom avea un al doilea an consecutiv de profit şi vom putea atrage o linie de finanţare care să se răsfrângă şi asupra activităţii PrioriPost. Vă spun, în premieră, că suntem în stadiul final de negociere al unei scrisori de mandat cu o foarte importantă instituţie financiară internaţională, iar divizia PrioriPost este cen-
330 87,3 1 3.416
de milioane de euro a reprezentat, în 2015, piaţa de curierat din românia lei a plătit anul trecut, în medie, un român pe servicii poştale
din 3 persoane ar plăti un tarif dublu firmelor de curierat dacă ar primi coletul a doua zi după lansarea comenzii lei a achitat, în medie, o firmă românească pe servicii poştale în 2015
digitală. O altă provocare a pieţei de curierat este implementarea de soluţii pentru plata cu cardul la livrare. DPD România a anunţat că, împreună cu Mastercard şi Unicredit, va implementa, în al doilea trimestru al anului, un proiect prin care această facilitate va deveni posibilă: „Vom echipa curierii din Bucureşti, şi apoi din întreaga ţară, cu device-uri MPOS”, a spus Karla Codrea, director financiar al DPD.
planurile trală ca investiţie pentru aceasta linie de finanţare”, a declarat Petrescu.
extinderea cu emag Întrebat de livrările făcute pentru partenerul eMag şi proiectul de deschidere de puncte pick-up în cadrul sediilor Poştei Române, Petrescu a precizat că, în această primăvară, vor fi 40 de astfel de puncte, iar în viitorul apropiat numărul lor va creşte la 800 de oficii. De altfel, Adrian Mihai, managing partner al Fan Courier, a subliniat ideea că pick-up point-urile au viitor, reprezentând o soluţie viabilă de
scădere a costurilor de transport şi de optimizare a gradului de livrări. „Eu cred că se va dezvolta foarte mult această zonă, dar nu cred într-o colaborare a curierilor în acest sens în perioada imediat următoare. Probabil ca fiecare îşi va dezvolta puncte de ridicare proprii”, a explicat Mihai. Preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu, a vorbit despre provocarea digitală cu care se confruntă curierii: revoluţia digitală, preferinţele de consum ale utilizatorilor de servicii poştale - cu diferenţe majore între persoanele fizice şi cele juridice, precum şi strategia europeană privind o piaţă unică
Bulgarii intră pe piaţa autohtonă Un anunţ interesant a fost făcut de Pavel Pencev, directorul general al companiei bulgare de curierat Econt. Acesta a precizat că firma bulgară va intra pe piaţa românească de curierat, pen-
tru început urmând a deschide mai multe oficii în Bucureşti. Econt este cea mai mare firmă de curierat de la sud de Dunăre, având deschise peste 5.000 de locaţii în Bulgaria, mai multe decât operatorul poştal naţional. „Până acum, Econt a răspuns doar livrărilor pe ruta România-Bulgaria-Grecia, dar din acest an vrem să trecem la următorul nivel. Piaţa românească de curierat este foarte dinamică şi de aceea am decis să operăm sub brandul Coletto. Vom pune la dispoziţia clienţilor, cu precădere persoane fizice, un serviciu de tip parcel shop, o alternativă la livările la domiciliu, prin care clienţii diverselor magazine online vor putea să-şi ridice comanda din locaţii ale noastre ce vor fi amplasate în mall-uri sau hipermarket-uri”, a precizat Pencev.
Forumul Govnet a adunat peste o sută de participanţi
POªTAªUL447 ¦ 21