Revista Postasul Octombrie 2018

Page 1


Interviu Mircea Tudosie, director general Poşta Română:

„Cea mai mare corecţie salarială din ultimii zece ani” D

in luna noiembrie, salariile a mai bine de jumătate dintre salariaţii poştali vor fi majorate semnificativ. Acest lucru a fost posibil în urma negocierilor pe care actualul management al companiei le-a purtat cu reprezentanţii Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR), la finele lunii septembrie. Cele două părţi au căzut de acord asupra reaşezării tuturor salariilor cuprinse între clasa 8, inclusiv, şi clasa 33, exclusiv, în funcţie de vechimea totală a fiecărui salariat vizat de măsură. Decizia înseamnă implementarea corecţiilor salariale pentru un număr de peste 13.000 de salariaţi, conform prevederilor din CCM 2018-2020. Pentru mai multe detalii referitoare la modificările CCM, dar şi despre alte teme de actualitate din Poşta Română, am stat de vorbă cu directorul general al Poştei Române, Mircea Tudosie.

„Poştaşul”: Când se vor aplica corecţiile salariale negociate de managementul Poştei Române cu sindicatul şi câţi poştaşi vor beneficia de ele? Mircea Tudosie: Corecţiile salariale se vor aplica începând cu 1 noiembrie 2018, ceea ce înseamnă că ele vor fi resimţite în buzunar pe 14 decembrie, atunci când în conturile angajaţilor poştali va intra retribuţia aferentă lunii noiembrie. Practic, managementul companiei a făcut posibilă majorarea salariilor a 13.261 de angajaţi (53% din numărul total de salariaţi), 89% dintre ei reprezentând personal operaţional. Suma medie acordată angajaților este de 337 de lei, ceea ce reprezintă o creştere de 15%, cea mai mare corecţie salarială din ultimii 10 ani. Ne bucurăm că am putut efectua această ajustare salarială, care mai reduce discrepanţa dintre câştigul mediu brut la nivelul CNPR şi cel la nivel naţional, care s-a mărit mult în defavoarea Poştei în ultimii trei-patru ani. În plus, ea vine să elimine nemulţumirile determinate de un nivel de salarizare diferit pentru salariaţi cu vechime şi calificare identică, una dintre cauzele ce a dus la accentuarea crizei de personal operativ din companie. „Poştaşul”: Bugetul companiei va putea susţine aceste majorări salariale substanţiale? M.T.: La nivelul CNPR a fost demarat un proiect de rectificare a BVC, menit să susţină majorarea cheltuielilor de natură 8 ¦ OCTOMBRIE 2018

salarială ca urmare a implementării acestor corecţii salariale. Am obţinut avizul Consiliul de Administraţie pe această rectificare în şedinţa din 26 septembrie. Ne-am asigurat că această majorare respectă inclusiv prevederile Legii nr. 2/2018, care spune că „operatorii economici care au depăşit nivelul plăţilor restante programate pentru finele anului 2017 pot majora cheltuielile de natură salarială în limita creşterii câştigului mediu brut lunar pe salariat, care nu poate depăşi 80% din indicele de creştere a productivităţii muncii calculate în unităţi valorice sau fizice, după caz”.

Criză de personal operativ în oraşele mari „Poştaşul”: Va reuşi această majorare salarială să facă mai atractive posturile pe care Poşta Română le scoate la concurs? M.T.: Nu pot ascunde că implementarea acestor majorări salariale a fost impusă şi de criza forţei de muncă cu care se confruntă CNPR în ultima perioadă, criză care a determinat un deficit de personal în reţeaua poştală de circa 1.200 de salariaţi, dintre care 700 în reşedinţele de judeţ. În oraşele mari, cu precădere din zona de vest a ţării şi în Capitală, ne este foarte greu să angajăm personal operativ. Tocmai de aceea, pe lângă aceste majorări salariale, în urma negocierilor cu SLPR, am luat decizia de a le oferi posibilitatea celor care au calitatea de pensionar şi care au lucrat în sistemul poştal să


fie încadraţi la o clasă care să le asigure salariul avut în baza ultimului contract individual de muncă încheiat cu CNPR, dacă acesta nu depăşeşte clasa maximă a funcţiei pe care urmează să fie angajat. Dacă salariul avut depăşeşte clasa maximă, aceştia vor fi încadraţi la clasa maximă stabilită pentru funcţia respectivă, prevăzută în lista funcţiilor din CCM. Este o măsură prin care sper să-i readucem pe cei cu experienţă poştală în rândurile noastre. „Poştaşul”: Acordul semnat cu SLPR prevede şi o reintroducere a sporului de fidelitate pentru salariaţii poştali. M.T.: Da, am prevăzut şi o astfel de posibilitate. Însă, în acest caz, vorbim de o măsură ce se va implementa în viitor şi care depinde de veniturile pe care compania le va avea. Concret, este vorba despre un spor lunar de loialitate, cuprins între 10 şi 25% din salariul brut de încadrare al fiecărui poştaş, în funcție de vechimea acestuia. El se va acorda salariaților pentru vechime neîntreruptă în sistemul poştal. Anul acordării, precum şi modul de aplicare, se vor stabili în urma unui protocol pe care CNPR şi SLPR îl vor negocia în cursul trimestrului I al anului 2019.

Prestaţiile noi, cheia sporirii veniturilor „Poştaşul”: Ce alte proiecte care vizează modernizarea companiei aţi demarat de când aţi preluat conducerea companiei, în luna iunie? M.T.: Conducând atâta timp cea mai importantă structură poştală din cadrul Poştei Române, şi anume OPM Bucureşti, ştiu foarte bine ce nevoi sunt la nivelul reţelei. De aceea, am demarat o serie de proiecte pentru modernizarea companiei, al căror scop final este diversificarea paletei de servicii. Astfel, am lansat câteva produse noi, cum ar fi serviciul MyLetter sau pachetul de servicii dedicate instituţiilor financiar-bancare sau nebancare „Facil Credit”, care va fi oferit tuturor instituţiilor financiare de pe piaţă. Primul contract care are ca obiect serviciul Facil Credit a fost încheiat în iulie 2018. De asemenea, avem în teste serviciul RETUR30, prin care clienţii magazinelor online pot returna produsele comandate prin intermediul Poştei Române.

Totodată, compania are în curs de finalizare mai multe proceduri de achiziţie care vor determina îmbunătăţirea prestaţiilor noastre şi o sporire a veniturilor. Este vorba de achiziţia a 2.000 de imprimante laser, de scanere mobile, transpalete electrice, calculatoare pentru OPD-uri şi OZP-uri, aparate de marcat electronice fiscale, servere şi sisteme de operare, echipamente up-gradare sistem IPS, înseriatoare mecanice sau achiziţie de bocanci pentru lucrătorii poştali cu activitate în teren şi genți pentru factorii poştali. În acelaşi timp, începând cu luna septembrie 2018, a fost implementată plata prin POS pentru o gamă variată de servicii poştale (vânzarea de mărfuri comerciale, timbre poştale, timbre judiciare, trimiteri ale poştei de scrisori interne şi internaţionale, mandate poştale încasări facturi, trimiteri de colete poştale interne şi internaţionale, servicii poştale express interne şi internaţionale). Implementarea POS-urilor se va efectua etapizat, iar gama de servicii pentru care se va putea efectua plata prin POS va fi extinsă gradual. Până la începutul lui octombrie au fost instalate un număr de 50 de terminale POS, în urma unui contract cu Banca Transilvania. În acest moment se află în negociere condiţiile contractuale pentru achiziţia şi implementarea a 950 de terminale POS de la UniCredit Bank. În ultimele patru luni, compania a înregistrat creşteri semnificative a veniturilor prin derularea anumitor contracte, a câştigat 24 de proceduri de achiziţie publică, cu o valoare estimată de peste 24.000.000 de lei şi a încheiat 55 de contracte subsecvente sau acte adiţionale cu o valoare estimată de circa 2,5 milioane lei. „Poştaşul”: Despre posibilitatea vehiculată în ultima vreme, ca pensiile să nu mai fie distribuite de CNPR, ci să fie virate prin intermediul băncilor în conturile pensionarilor, ce ne puteţi spune? M.T.: Este o decizie care, categoric, ne va afecta veniturile. Sper ca ea să nu se aplice de anul viitor, pentru a ne lăsa timp să reuşim să creştem veniturile CNPR din alte surse, cu precădere din prestaţii financiare şi din dezvoltarea sectorului de curierat. Este vital pentru Poşta Română să dezvolte activităţi noi. Important nu este doar să fii cel mai mare, ci să fii cel mai rapid şi reactiv la provocările din piaţă.

sITuAŢIA NuMăRuLuI MEdIu dE ANGAJAŢI AI CNPR

POªTAªUL478 ¦ 9


Eveniment

CNPR a început procesul de introducere a POs-urilor în oficii  Până la finele anului, o mie de astfel de terminale vor fi disponibile în subunităţile poştale informatizate din toată ţara

Poşta Română a început dotarea subunităţilor sale cu terminale POS. Astfel, într-o primă fază, în perioada 21 august-26 septembrie, au fost instalate 50 de aparate ce permit plata cu cardul, în urma unei colaborări cu Banca Transilvania. Acestea sunt deja operaţionale, după ce oficianţii din cadrul subunităţilor poştale au fost instruiţi cum să le folosească. Alte 947 de oficii vor oferi această facilitate până la finalul anului, după ce operatorul public poştal a încheiat un acord în acest sens cu UniCredit Bank. Plata cu cardul se va efectua pentru o gamă variată de servicii poştale: vânzare de mărfuri, timbre poştale, timbre fiscale, timbre judiciare, mandate încasare facturi, trimiteri de corespondenţă internă şi internaţională, trimiteri de colete interne şi internaţionale, servicii poştale express interne şi internaţionale etc. Acest proces se înscrie în demersul mai amplu demarat de conducerea MCSI şi managementul CNPR de revigorare din punct de vedere financiar şi de modernizare a companiei. „De la preluarea mandatului de ministru al Comunicaţiilor, prioritatea mea în ceea ce priveşte Poşta Română a vizat deblocarea procesului de capitalizare. Astăzi, când această importantă etapă de redresarea a celui mai mare operator de servicii poştale din ţară este în linie dreaptă, putem să ne canalizăm toată atenţia pe dezvoltarea şi modernizarea Poştei, pentru a veni în sprijinul tuturor românilor care beneficiază de serviciile acestei companii strategice pentru ţara noastră”, a declarat Petru Bogdan Cojocaru, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale. La rândul său, directorul general al Poştei Române a subliniat rolul major pe 10 ¦ OCTOMBRIE 2018

care investiţiile în modernizare le au în relaţia cu publicul larg şi în simplificarea muncii salariaţilor poştali: "Prin aceste investiţii ne dovedim respectul pentru clienţii noştri, fără de care Poşta Română nu ar exista, prin alinierea la tehnologiile curente, uşurându-le, astfel, relaţionarea cu angajaţii de la ghişeele poştale. Totodată, simplificăm munca angajaţilor noştri, oferindu-le condiţii de lucru mai bune. După capitalizarea recentă a companiei, Poşta Română este într-un trend ascendent, lucru care se va vedea şi pe parcursul anului viitor, în ceea ce priveşte investiţiile", a specificat Mircea Tudosie.

Cea mai mare tranzacţie s-a ridicat la 861 lei Primele 50 de terminale POS ce s-au instalat în oficii au fost distribuite cu precădere în 3 oraşe: Bucureşti, Timişoara şi Sibiu, unde au mers 40 de astfel de echipamente. Cele mai multe s-au instalat în capitala Banatului, unde au ajuns 17 bucăţi, urmată de oficiile din Bucureşti, cu 12, şi Sibiu, cu 11 aparate

POS. Câte unul au fost instalate la oficiile poştale nr. 1 din următoarele oraşe: ClujNapoca, Craiova, Braşov, Galaţi, Iaşi, Ploieşti, Târgu-Mureş, Constanţa, Oradea şi la OP Voluntari (OJP Ilfov). De la instalare până la începutul lunii octombrie, mai exact până în ajun de Ziua Mondială a Poştei, prin intermediul celor 50 de POSuri se efectuaseră 166 de tranzacţii, în valoare totală de aproape 15 mii de lei. Un număr şi o sumă considerabile, ţinând cont de faptul că prezenţa aparatelor nu a fost popularizată în această perioadă de timp în niciun fel. Prima plată s-a făcut pe 21 august, la OP Bucureşti 77, şi a fost în valoare de 0,25 de bani. De altfel, oficiul de pe strada Mihai Bravu din Bucureşti este campion în ceea ce priveşte plata cu cardul, cu 27 de tranzacţii în valoare totală de 2.283 de lei. Podiumul este completat de OP Bucureşti 53, cu 24 de tranzacţii în valoare de 1.772 de lei, şi de OP Constanţa 1, cu 21 de tranzacţii în valoare de 1.538 de lei. Cea mai mare sumă tranzacţionată prin intermediul unui POS poştal a fost de 861,57 lei, consemnată la OP Bucureşti 39 în data de 4 septembrie. Următorul val de terminale POS „va lovi” subunităţile poştale din toată ţara.


Mai exact, până la sfârşitul acestui an, în Bucureşti vor mai exista 68 de subunităţi care vor oferi clienţilor această variantă de plată (trei dintre acestea vor avea câte două aparate) şi 879 de oficii poştale în restul ţării. Exceptând Capitala, unde vor fi, în total, 83 de POS-uri, cele mai multe vor fi alocate judeţelor Prahova (41), Constanţa (34) şi Bacău, Braşov, Maramureş (toate cu câte 33), iar cele mai puţine în Giurgiu şi Mehedinţi (câte 10). Instalarea aparatelor va avea loc etapizat, cu prioritate în subunităţi poştale informatizate din mediul urban, având în vedere dimensiunea reţelei Poştei Române şi necesităţile de ordin tehnic (instalare echipamente, instruire salariaţi, service şi mentenanţă etc.). În ceea ce priveşte costurile dotării cu POS-uri a oficiilor poştale, acesta presupune achitarea de către CNPR a unui co-

mision anual în valoare de 132.000 de lei către cele două bănci de la care au fost închiriate aparatele, la un volum de tranzacţii prin POS-urile respective estimat la 34 de milioane.

Plăţile la POs-uri, creştere vertiginoasă Conform unui studiu recent efectuat de site-ul financiar bancherul.ro, sumele de bani achitate de români cu cardurile de debit şi de credit în primele şase luni ale acestui an s-au ridicat la 37,5 miliarde lei, ceea ce înseamnă că fiecare român posesor de card a efectuat zilnic plăţi la POS-uri sau online de 3 lei în medie, dacă ţinem cont de faptul că în România sunt 13 milioane de carduri active. Suma este încă mică prin compara-

ţie cu retragerile de numerar de la bancomate, care s-a ridicat la 90 de miliarde de lei în aceeaşi perioadă de timp. Discrepanţa între retrangerile de numerar la ATM-uri şi valoarea plăţilor cu cardul este consecinţa numărului redus de POS-uri la care se poate plăti cu cardul, mai ales la magazinele şi furnizorii de servicii mici, dar şi în institutii publice importante, printre care, până la începutul toamnei, se număra şi CNPR. Cu toate acestea, plăţile cu cardul sunt în creştere, graţie utilizării tot mai frecvente a internetului şi a telefoanelor mobile inteligente. Per total, în primul semestru al anului în curs, valoarea plăţilor cu cardurile de debit şi credit la POS-uri şi online au fost mai mari cu 33%, echivalentul a 9,4 miliarde lei, faţă de aceaşi perioadă a anului 2017, când prin POS-uri se făcuseră plăţi în valoare de doar 28 de miliarde lei.

Repartizarea celor 1.000 de POS-uri la nivel naţional

POªTAªUL478 ¦ 11



Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.