Muzeu

MUZEUL JUDEŢEAN MUREŞ/Secţia de Etnografie şi Artă Populară MAROS MEGYEI MÚZEUM/Néprajzi és Népművészeti Múzeum MUREŞ COUNTY MUSEUM/Ethnography and Folk Art Museum

EXPOZIŢIA TÂRGURILE MUREŞENE ŞI LUMEA RURALĂ A MAROS MEGYEI VÁSÁROK ÉS FALVAK VILÁGA THE EXHIBITION FAIRS FROM MUREŞ AND THE RURAL WORLD

Târgu-Mureş Marosvasárhely 2013

EXPOZIŢIA TÂRGURILE MUREŞENE ŞI LUMEA RURALĂ A MAROS MEGYEI VÁSÁROK ÉS FALVAK VILÁGA THE EXHIBITION FAIRS FROM MUREŞ AND THE RURAL WORLD

Târgu-Mureş 2013

Concept expoziţional A kiállitás ötletgazdái: Dr. Laura Pop Colaboratori Közreműködtek: Angela Pop Dr. Dorel Marc Livia Marc Mureşan Vasile Maria Bucur Dr. Ana Hancu Ioan Eugen Man Tatai Orsolya Olah Rozalia

Design expoziţional

A kiállitás design: Dr. Zsolt Vasáros, arhitect Narmer Architecture Studio Budapest

Rezumat în limba maghiară: Magyar nyelvű forditás Vajda Andras

Rezumat în limba engleză Angol nyelvű forditás Petru Emil Luncan

Restaurare şi conservare: Orza Alexandru Simona Mureşan András Tihamér

INTRODUCERE Expoziţia de faţă este realizată în cadrul proiectului cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional Târgurile tradiţionale locurile de schimburi comerciale şi culturale.

Ideea de bază a expoziţiei este schimbul, schimbul comercial dar şi cel cultural, târgul fiind locul de tranzacţionare a unor mărfuri dar şi a unor bunuri culturale. Târgul, prin definiţie, este un loc de comuni­ care între lumea satului şi lumea oraşului, între zone geografice, eco­ nomice şi culturale diferite, un loc în care schimburile de orice fel se fac pe baza unui etalon comun.

Toate acestea am încercat să le aplicăm în cazul expoziţiei muzeale dedicate târgurilor anuale mureşene de la începutul secolului XX până astăzi. Dincolo de structura tematică a expoziţiei gândită pe cea a târgului anual din perioada interbelică, desfăşurat pe durata a două sau trei zile (târgul de animale, de mărfuri), expoziţia doreşte să pre­ zinte o serie de aspecte social-culturale ale bâlciurilor dintotdeauna: schimbul de ştiri, distracţia tinerilor şi jocurile copiilor.

Pornind de la fotografii şi cărţi poştale vechi ale târgurilor, pieţelor şi oboarelor din Târgu-Mureş de la începutul secolului XX, din arhiva foto a Secţiei de Istorie a Muzeului Judeţean Mureş, precum şi folosind fotografii vechi de familie ale altor târguri din judeţul Mureş, am în­ cercat să sugerăm câteva tipuri de târguri din perioada interbelică şi de astăzi folosind o serie de costume şi piese din colecţia Secţiei de Etnografie a Muzeului Judeţean Mureş. Deosebit de utile ne-au fost scanările digitale ale unor fotografii de familie realizate la târguri, din arhiva secţiei, scanări realizate în cadrul proiectului cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional în 2011 «Un secol de isto­ rie locală în imagini», coordonator Angela Pop.

5

Municipiul Târgu-Mureş, situat la întâlnirea unor zone geografice dife­ rite: una cerealieră, din Câmpia Transilvaniei şi una păduroasă, dinspre munţi, s-a dezvoltat datorită schimbului de produse specifice acestor zone: cereale, vite, lemne şi produse meşteşugăreşti. Aria de atracţie a târgurilor anuale din Târgu-Mureş se întindea - încă din secolul al XIX-lea - până la Reghin, Luduş, Târnăveni, Sighişoara, Dumbrăveni, Ciuc, Odorhei, interferând cu ariile de atracţie a celorlalte târguri din zonă: Reghin, Sighişoara, Odorhei, Mediaş, Dumbrăveni, Gheorgheni. Situarea oraşului la intersecţia mai multor drumuri importante a favorizat deasemenea schimbul de mărfuri: spre Cluj prin Câmpia Transilvaniei, spre Bistriţa prin Reghin, spre Topliţa pe Valea Mureşului Superior, drum care se continua spre Alba-Iulia, apoi spre Braşov prin Sighişoara şi spre secuime prin Sovata.

Prin varietatea costumelor prezentate în expoziţie se urmăreşte evidenţierea multiculturalităţii spaţiului mureşean, dar şi interferenţele culturale în viaţa cotidiană. Mărfurile schimbate în târguri scot în evidenţă legăturile dintre sat şi oraş, dintre zone geografice diferite. Ţăranii vând mai ales materii prime, cei de la câmpie cereale şi produse agricole, iar cei de la munte lemn, animale şi produse animaliere, dar şi produse de industrie casnică, iar negustorii mărfuri de factură industrială: oale, cizme, cojoace, pălării, unelte agricole şi altele.

Nu avem intenţia să punem în contradicţie lumea satului cu lumea oraşului, ci să evidenţiem dinamica schimburilor dintre sat şi oraş, ca şi dintre diverse spaţii geografice mai mult sau mai puţin îndepărtate.

Oraşul a fost întotdeauna dependent de materiile prime oferite de lumea satului, însă din perioada secolelor XIX – XX, se observă interesul crescând al lumii ţărăneşti pentru produsele manufacturiere ale oraşelor.

6

CONTEXTUL REALIZĂRII EXPOZIŢIEI Expoziţia muzeală este realizată în cadrul proiectul cultural Târgurile tradiţionale – locuri de schimburi comerciale şi culturale, pro­ iect cultural finanţat Administraţia Fondului Cultural Român şi cofinanţat de Consiliul Judeţean Mureş, desfăşurat în perioada 15 mai – 15 iunie 2013.

Iniţiatorul proiectului a fost Muzeul Judeţean Mureş, Secţia de Etnografie şi Artă Populară, Târgu-Mureş, având ca parteneri: Universitatea Babeş-Bolyai, Muzeul de Etnografie din Brașov, Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș, Institutul de Etnografie şi Folclor «Constantin Brăiloiu» din Bucureşti, Centrul Cultural Toplița, Asociaţia «Fotoklub» din Târgu-Mureş, Fundația «Unitarcoop» din Târgu-Mureş.

Coordonator proiect: dr. Laura Pop, muzeograf Echipa de proiect: - Din partea muzeului: - dr. Marc Dorel, cercetător ştiinţific, coordonator cercetare de teren, - Pop Angela, şef secţie, - Marc Livia, muzeograf, coordonator ateliere de pedagogie muzeală, - Vasile Mureşan, muzeograf, coordonator ateliere de pedagogie muzeală, - dr. Ana Hancu, cercetător ştiinţific la Secţia de Istorie a Muzeului Judeţean Mureş - Maria Bucur, muzeograf, pensionar Parteneri şi colaboratori: - Conf.univ.dr. Eleonora Sava, Universitatea din Cluj-Napoca, coordo­ natorul tinerilor studenţi: Petrean Mihai, Pop Raluca şi Turcea Maria - Dr. Secară Constantin, cercetător ştiinţific la Institutul de Etnografie şi Folclor «Constantin Brăiloiu» Bucureşti

7

- Bot Gyula, Balint Zsigmond, Asociaţia «Fotoklub»Târgu-Mureş - Dr.Vajda Andras, şef secţie Centrul Județean pentru Cultură Tradițio­nală și Educație Artistică Mureș - Ioan Eugen Man, colaborator - Tatai Orsolya, colaborator Meşteri populari şi producători de mărfuri tradiţionale: - Kulcsar Maria din Târgu-Mureş, podoabe din mărgele - Antal Ildiko din Târgu-Mureş, jucării tradiţionale - Vera Kelemen din Târgu-Mureş, jucării tradiţionale - Klein Nagy Francisc Gabriel, meşter curelar - Vlaic Janel din Deda, unelte din lemn şi împletituri - Tudor Ilie, meşter căldărar din Brâncoveneşti - Grosu Livia din Reghin, pălării de paie - Rusu Voica din Reghin, producător de năfrămi brodate - Rus Dan Puiu din Turda, fabricant de turtă dulce Scopul proiectului: cercetarea și valorificarea schimburilor economice şi culturale realizate prin intermediul târgurilor tradiţionale din zonele mureşene. Cercetarea a cuprins pe lângă istoricul, calendarul târgurilor şi mărfurile vândute şi o serie de aspecte social-culturale: obiceiuri legate de târguri, dansuri şi jocuri la târg, evenimente importante petrecute la târguri.

Târgul anual, având o arie mare de cuprindere, poate fi considerat un model de dialog intercultural, un prilej de schimburi de mărfuri şi de idei, de aceea proiectul a urmărit bâlciurile de mare amploare, cu rezonanţă în mentalitatea colectivă, cum sunt cele de la Târgu-Mureş, Miercurea Nirajului, Monor, Gurghiu, Sânpetru de Câmpie, Vătava, Topliţa.

Obiectivul general al proiectului este realizarea unei expoziții muzeale dedicate târgurilor mureşene anuale din perioada interbelică şi celor de astăzi.

8

Obiective specifice: - Alcătuirea unei baze de date cu privire la târgurile anuale tradiţionale - Completarea colecţiilor muzeale cu achiziţii de piese specifice târgurilor - Instruirea tinerilor în confecţionarea produselor meșteșugărești tradiționale - Promovarea patrimoniului muzeal prin intermediul unei expoziţii muzeale interactive Grupurile ţintă ale proiectului cultural: - Publicul vizitator al muzeului.

- Meşterii populari locali participanţi la atelierele de pedagogie muzeală şi la vernisaj - Tinerii participanţi la atelierele de pedagogie muzeală - Vizitatorii online ai site-ului muzeului şi a celorlalte reţele de socia­ lizare pe internet Beneficiarii direcţi: - muzeele și partenerii implicați: Muzeul Judeţean Mureş. Secţia de Etnografie şi Artă Populară; Universitatea Babeş-Bolyai, Muzeul de Etnografie din Brașov, Centrul Județean pentru Cultură Tradițională și Educație Artistică Mureș, Centrul Cultural din Toplița, Asociaţia Fotoklub, Fundația Unitarcoop.

- vizitatorii muzeului la expoziţie şi la alte evenimente organizate în cadrul muzeului - tinerii participanţi la atelierele de pedagogie muzeală - meşterii populari participanţi la evenimentele proiectului Beneficiari indirecți: comunitățile locale din localitățile cercetate Târgu-Mureş, Miercurea Nirajului, Gurghiu, Sânpetru de Câmpie din judeţul Mureş, Topliţa din judeţul Harghita; Monor, din judeţul Bistriţa-Năsăud, vizitatorii site-ului muzeului, comunitatea ştiinţifică.

9

Activităţi specifice ale proiectului: - Documentare de specialitate în arhive, biblioteci şi muzee - Cercetare etnologică de teren în târgurile actuale - Depistarea şi achiziţionarea unor piese de patrimoniu semnificative - Depistarea unor meșteri locali - Alcătuirea unor baze de date digitale cu rezultatele cercetării - Organizarea activităților muzeale specifice: ateliere de pedagogie muzeală, expoziție - Promovarea proiectului şi a expoziţiei în presă şi în comunitatea ştiinţifică Rezultatele preconizate ale proiectului - Atragerea unui număr cât mai mare de vizitatori la muzeu prin intermediul expoziţiei şi atelierelor de pedagogie muzeală - Recuperarea unui număr de 110 piese de patrimoniu etnografic - Crearea unei arhive digitale a mărturiilor culturale legate de târgurile anuale din localitățile cercetate Impactul proiectului cultural: - Realizarea unei colaborări între muzee, asociaţii culturale şi diverse instituţii de cercetare - Promovarea unui model tradiţional de dialog intercultural - Promovarea patrimoniului muzeal - Antrenarea tinerilor în realizarea unor produse meşteşugăreşti tradiţionale - Promovarea meşteşugurilor şi ocupaţiilor tradiţionale locale - Creşterea vizibilităţii muzeului în comunitatea locală Proiectul de design expoziţional – autor Dr. Zsolt Vasáros, arhitect-şef la firma Narmer, Budapesta

10

Târguri şi pieţe din Târgu-Mureş în timp şi spaţiu Funcţia de târg a oraşului Târgu-Mureş a fost caracteristică încă de la începuturile sale, după cum relevă cercetările istoricilor. Încă din secolul al XIV-lea, după cum remarca Ioan Eugen Man, „pe promontoriul ocupat azi de str. Lupeni (azi str. Márton Áron n.n.), spre fostul teren de gimnastică, se afla locul de târg, unde, pe lângă animalele aduse spre vânzare, se adunau și vitele destinate tributului regilor (bovum signatura), cu prilejul încoronării, căsătoriei sau nașterii primului fiu. Afirmația e dovedită și de faptul că această stradă, considerată printre cele mai vechi ale orașului purta încă din jurul anului 1700 denumirea de strada Pieții vechi de animale (Régi Baromvásár utca), denumire ce s-a menținut până în preajma primului război mondial” 1 . În perioada interbelică, târgul de animale s-a mutat la marginea oraşului, spre Sângeorgiu de Mureş, iar în a doua jumătate a secolului XX a dispărut definitiv din oraş.

Pentru sprijinirea schimbului de mărfuri, la 28 august 1482, regele Matei Corvin dă orașului dreptul de a ține de trei ori pe an mari târguri de țară (bâlciuri): de ziua Domnului (17 iunie), Sfântul Martin (11 noiembrie) și la joia dinaintea Duminicii Floriilor 2.

Principii Ardealului scutesc comercianţii oraşului de impozitele pe marfă, astfel la 1686 se reînnoieşte ordinul dat de Vladislau II, la 2 februarie 1498, prin care se scutesc locuitorii oraşului de orice vamă de târg: care, cai, boi, persoane şi alte bunuri, pe întreg teritoriul ţării sau pe teritoriul anexat, pe uscat sau pe apă 3.

Ioan Eugen Man, Evoluţia istorică a oraşului Târgu-Mureş până la 1848. I. De la începuturi până la sfârşitul sec. XVI în, Marisia. Studii şi materiale.

Arheologie-istorie-etnografie, Târgu-Mureş, 1984, vol.XIII-XIV, p.153 2 Ibidem 3 Traian Popa, Monografia oraşului Târgu-Mureş, Ediţie îngrijită de Melinte Şerban şi Dimitrie Poptămaş, Târgu-Mureş, 2005, p.316 1

12

De acum locuitorii oraşului se ocupă tot mai intens de comerţ şi aici apar o mulţime de comercianţi armeni, greci, evrei care contribuie la dezvoltarea comerţului în zonă, comercianţii greci fiind la început cei mai avantajaţi printr-o serie de privilegii. Contractul încheiat de consiliul orăşenesc şi Compania negustorilor greci la 1741 prevedea printre altele ca şatrele grecilor să fie păstrate şi îngrijite de oraş, iar comercianşii străini, fie armeni, evrei sau poloni care îşi vând marfa, cu cotul sau cu fontul pe piaţa oraşului, în afara celor trei târguri, să fie amendaţi, amenda împărţindu-se între oraş şi companie. Faima târgurilor din oraş aducea aici o serie de negustori din alte părţi: greci din Braşov şi Sibiu, armeni din Dumbrăveni şi saşi din Mediaş şi comercianţi evrei şi maghiari din Gheorgheni, Trascău, etc 4.

La începutul secolului al XVII-lea, „într-o listă dintr-un calendar din 1606-1607, care cuprinde cele mai importante târguri din Transilvania şi Ungaria, dintre târgurile din Secuime figurează numai Târgu-Mureş (Joia Mare şi Sf. Martin)” 5. Condiţiile prielnice pentru comerţ aduc în Târgu-Mureş, în secolele XVII-XVIII comercianţi armeni care se stabilesc în oraş, iar în secolul XIX comercianţii evrei. În secolul XIX se ajunge la 5 târguri anuale, păstrate încă în prima jumătate a secolului XX, după cum atestă presa locală. După cum menţionează documentele „în 1841 s-a consemnat că este piaţa cea mai ieftină din Transilvania pentru alimente, în caz de recoltă bună. Sub influenţa oraşului, s-a format în valea Nirajului o zonă legumicolă, în secolul trecut în regiune s-a cultivat şi tutun pe scară largă, iar în unele sate se practica viticultura. Lemne de foc şi scânduri erau aduse atât din satele româneşti din zona Gurghiului cât şi din cele secuieşti, mai ales prin plutăritul de pe Mureş, din zona

Ibidem, p.318-319 Pál Judith, Procesul de urbanizare în scaunele secuieşti în secolul al XIX-lea, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 1999, p.218 4 5

13

Gheorgheni. Se mai aduceau vite, cai, oi, porci, păsări, ouă şi alte produse agricole. Aici îşi desfăceau meşteşugarii din oraş şi din alte localităţi diferitele produse: cizme, cojoace, pălării, unelte agricole, oale, etc.” 6. Începând din evul mediu până la jumătatea secolului XX, principalele mărfuri vândute aici au fost cereale, vite şi lemne.

La începutul secolului XX la cele cinci târguri anuale de vite din Târgu-Mureş vin negustori de la mari depărtări, adunându-se un număr mare de vite: la 1904 au fost 17034 vite cornute, 2350 cai, 2090 porci din care s-au vândut 12408 vite cornute, 1488 cai, 1388 porci. La 1911 s-au adunat la cele 5 târguri: 11464 vite cornute, 1875 cai, 1115 porci din care s-au vândut: 8897 vite cornute, 1513 cai şi 988 porci 7.

Târg în piaţa centrală din Târgu-Mureş la începutul secolului XX, carte poştală

În perioada interbelică cele 5 târguri anuale din Târgu-Mureş durau între 3 şi 5 zile: în primele zile avea loc târgul de vite, apoi târgul de cai şi în ultima zi avea loc târgul de mărfuri. Calendarul Mureşului din 1927 menţionează 5 târguri de vite în Târgu-Mureş:

6 7

14

Ibidem, p.223 Traian Popa, op.cit., p.302

de iarnă (14 - 16 ianuarie), de primăvară (4 - 6 aprilie), de vară (17 - 19 iunie), de toamnă (1 - 3 septembrie şi 3 - 10 noiembrie), urmate de 5 târguri de mărfuri: 17 ianuarie, 17 aprilie, 20 iunie, 4 septembrie, 11 noiembrie 8.

Piaţa de legume din Târgu-Mureş în prima jumătate a sec. XX, arhiva Secţiei de Istorie a Muzeului Judeţean Mureş, nr.inv.3296/1

Pe lângă surplusul de produse agricole şi animaliere, ţăranii vindeau la oraş o serie de produse de industrie casnică. La începutul secolului XX, în Târgu-Mureş, potrivit Legii XVII din 1884 care era încă în vigoare, ţăranii aveau voie să aducă oricând la vânzare lemne şi produsele lor de industrie casnică (ciubere, coveţi, soşi, scări, greble, ori alte cioplituri, coşerci, mături), în timp ce negustorii doar în cadrul celor 5 târguri anuale. În Târgu-Mureș „târgurile de desfacere erau ținute în piața centrală a orașului, dar cu timpul au apărut tot mai multe târguri diferențiate:

Dumitru Antal, Calendarul Mureşului pe anul comun 1927, Tipografia Librăria Nouă, Reghin 8

15

târgul de vite, de grâne, de lemne, de scânduri, de carne, de cărbuni, talciocul.” 9

9

16

Pál Judith, op.cit., p.233

De la târgul Sângeorzului la târgul de fete de la Gurghiu Unul din târgurile cu impact în comunitatea locală în zona Văii Gurghiului, Văii Mureşului Superior şi o parte din Câmpia Transilvaniei era târgul de Sângeorz de la Gurghiu. Târgul de la Gurghiu este amintit încă din evul mediu, însă descrieri mai consistente avem abia din perioada secolelor XIX – XX. Astfel la sfârşitul secolului al XIX-lea, scriitorul Adalbert Pallos descria târgul de la Gurghiu de la 23 aprilie 1887, dând o serie de elemente valoroase cu privire la portul fetelor şi femeilor şi prezintă sumar dansul căluşarilor 10.

Ioan Muşlea consemnează târgurile de Sf. Gheorghe şi de Sf. Dumitru de la Gurghiu din perioada interbelică în cadrul cercetărilor sale etno­ logice din Valea Gurghiului. Din informaţiile sale reiese amploarea târgului de Sângeorz de la Gurghiu, aria sa de atracţie care cuprindea şi zone mai îndepărtate, pe lângă Valea Gurghiului: „La Sângeorz, ... târgu Sângeorzului. Vin toate satele. Murăşeni – (de pe Mureş); Câmpeni – (de pe Câmpie); Râureni – (de pe vale). Vin răscanii şi de la Potoc, Idişel, Urşua şi Chinceş, Urăsiile, până-n dealu Râmeţii. Joacă, fiecare cu ţiganii lor, şi ţiganii, au jocul lor special” 11. De remarcat este menţionarea jocurilor de la târg şi a muzicanţilor romi care acompa­ niau jocul tinerilor la târg.

Sunt menţionate mai ales funcţiile premaritale ale târgului: întâlnirile dintre feciori şi fete la târg şi înţelegerile făcute în scopul căsătoriei.

Astfel, după spusele unui ţăran din Hodac, la târgul Sângiorzului „se făşe tomneli, să-ntâlnea, le lua turte, mai ales când se-ntâlne cu d-ele

Teodor Chindea, Nicolae Lateş, Monografia Gurghiului, Tg. Mureş, 1971, p.114-115 Ioan Muşlea, Cercetări etnologice zonale, Ed. Fundaţiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 2003, p.327 10 11

17

din sate streine. Se făceau şi nunţi, unii acolo-ş găsia (şi astăzi) soţii” 12.

Cercetările de teren, efectuate la Gurghiu în cadrul proiectului, au completat informaţiile despre târgul de primăvară de la Gurghiu şi au relevat o serie de schimbări petrecute în timp, atât în desfăşurarea sa, cât şi în ceea ce priveşte denumirea, data şi locul desfăşurării sale în a doua jumătate a secolului XX. Astfel, iniţial târgul se ţinea în centrul comunei, lângă biserica romano-catolică, până în anii 50 ai secolului XX, ulterior a fost mutat la marginea satului, lângă podul ce duce spre satul Glăjărie. Din anii 70 ai secolului al XX-lea a fost mutat de la pod, din cauza inundaţiilor, la marginea comunei, pe păşunea de lângă drumul ce duce spre satul Orşova. Astăzi târgul se ţine la intrarea comunei dinspre Reghin, fiind mutat deoarece spaţiul dinainte era insuficient.

După cum ne-au spus oamenii din comună, data târgului era la Sf. Gheorghe, 23 aprilie însă, dacă se întâmpla ca data sărbătoririi Paştelui să fie după Sf. Gheorghe, atunci târgul se ţinea a doua zi de Paşti 13 sau în săptămâna următoare după săptămâna luminată, cum s-a întâmplat de exemplu în 1927, când Paştele s-a sărbătorit la 24 aprilie, iar târgul de mărfuri de la Gurghiu s-a ţinut sămbăta următoare, în 5 mai.

Astăzi târgul se ţine, în general, în prima duminică a lunii iunie, anul acesta fiind amânat în a doua duminică a lui iunie, datorită condiţiilor meteorologice. Astăzi doar târgul de animale , care preceda bâlciul, se ţine în data de Sf. Gheorghe.

Mutarea amplasamentului târgului în cadrul comunei a adus şi schimbări în denumirea sa, astfel s-a numit „târgul narciselor” când se ţinea pe păşunea de la capătul satului dinspre Orşova, iar acum se numeşte „târgul fetelor” 14.

Ibidem, p.337 Informaţii de la Mihai Oltea, născut în 1929, Gurghiu 14 Inf, Şanta Iosif, născut în 1928 la Reghin, domiciliat în comuna Gurghiu din 1945 12 13

18

Martorii târgului de la Gurghiu de la mijlocul secolului XX ne-au oferit o serie de informaţii legate de jocurile şi dansurile tinerilor la târg, satele participante precum şi darurile primite de fete de la feciori, ca şi despre obiceiul strigării fetelor peste sat care se ţinea în ajunul târgului în satele din Valea Gurghiului şi Valea Beicii. Fetele strigate din deal, în ajunul Sângeorzului, erau duse apoi de feciori la târg şi le cumpărau turte din târg, fetele care primeau mai multe turte fiind probabil cele mai fericite. Tinerii din satele învecinate veneau la târg cu căruţele, cu muzicanţii, erau îmbrăcaţi în port de sărbătoare şi îşi alegeau fiecare sat un loc de joc în târg. Printre jocurile de la târg se aflau: de-a lungul, bătuta, sârba, brâul, târnăveanca, căluşeriu, bărbuncul 15.

Joc la târgul de la Gurghiu, a doua jum. sec. XX, arhiva de familie Câmpean Silvia, Caşva

15

Inf. Câmpean Silvia, născută în 1949, Caşva, comuna Gurghiu

19

Pentru copii se vindeau la târg diverse jucării, cum ar fi fluiere şi mingi de rumeguş, învelite în hârtie colorată şi legate cu elastic. Din Reghin venea un producător de turtă dulce, Boro, iar olarii din comună, între care se afla Kiss Peter, îşi valorificau şi ei produsele în târg. Un meşter în piele, Hochtael, evreu, făcea opinci pentru cei din comună şi din zonele învecinate 16. În comună erau 7 olari, 12 croitori, 15 pantofari, 4 fierari, un fotograf care făcea „fotografii la minut”, fotografii pe care le prelucra pe loc la târg şi le dădea clienţilor după o oră 17.

Fotografie la minut la Gurghiu, arhiva familiei Câmpean Silvia, Caşva

Feciorii ofereau fetelor o serie de suveniruri de la târg: turtă dulce în formă de inimă, cu oglindă, broşe, păretare brodate cu mesaje de dragoste, de genul „Nu mă uit la cerul albastru, ci la ochii tăi albaştri” sau „Să ai credinţă şi să iubeşti” şi altele. Pe lângă daruri, feciorii strângeau bani tot timpul anului pentru a plăti fetelor distracţia pe hintă (carusel cu lanţuri, bărci). Foarte mare succes avea o băutură îndulcită

16 17

20

Inf. Nagy Zita, născută în 1949 la Ogra, domiciliu Gurghiu Inf. Mihai Oltea

numită „meser” şi castraveţii muraţi, foarte buni pentru mahmureală.

Uneori, la sfârşitul târgului aveau loc şi bătăi între tineri pentru fetele din satele vecine 18.

Astăzi „târgul fetelor” de la Gurghiu se ţine în prima duminică din luna iunie şi a devenit un festival cu spectacole folclorice pe scenă, fiind concurat de recentul Festival al Văii Gurghiului, desfăşurat tot la Gurghiu, pe platoul Fâncel, de câţiva ani încoace, de obicei în luna iulie sau august. Primăria a instituit o nouă tradiţie la târg: acordarea unei diplome celor căsătoriţi de peste 50 de ani.

Premierea veteranilor în căsătorie la târgul fetelor de la Gurghiu, foto Laura Pop, 2013

18

Inf. Szabo Ileana, născută Csiki, 1935, Gurghiu

21

TÂRGUL DE LA MIERCUREA NIRAJULUI ŞI SPAŢIUL PUBLIC Tatai Orsolya

Din istoricul localităţii

Localitatea a fost atestată documentar în anul 1493 cu numele de Oppidum Zereda (Târg de Miercurea) în hrisovul voievodului Losonczi László1 şi a fost scutită de serviciul militar 2 printr-o scrisoare către conducerea scaunului Mureş. Leopold al II-lea, printr-o diplomă din 1790, a acordat localităţii dreptul de a ţine trei târguri anuale – la 17 februarie, de Sfânta Polixenia, la 1 august, de sărbătoarea Sfântul Petru şi la 10 decembrie, de Sfânta Juditha.

Datele calendaristice a târgurilor anuale s-au păstrat cu aproximaţie până în zilele noastre, astfel în calendarul târgurilor mureşene din 2013, afişat pe site-ul Consiliului Judeţean Mureş, sunt menţionate 4 târguri tradiţionale: 23 februarie, 1 mai, 1 august, 10 decembrie. În perioada interbelică târgurile importante din Miercurea Nirajului au fost: târgul de animale (21, 22, 23 februarie; 29, 30, 31 iulie şi 29, 30, 31 decembrie), târgul de mărfuri (24 februarie, 1 august, 10 decembrie), târgul săptămânal din ziua de miercuri.

Benkő Elek;Demeter István;Székely Attila. Középkori mezőváros a székelyföldön.

(1997) Societatea Muzeului Ardelean, Cluj 2 În scrisoare dintre numeroasele probleme sunt enumerate: solicitarea serviciului militar nedrept (exercituatio) secuimea avea obligaţia serviciului militar cu autofinanţare numai în cazul unui atac pe dinafara ţării precum şi a taxei militare (stipendiarium) 1

22

Diploma lui Leopold II prin care se acordă localităţii Miercurea Nirajului (Szereda) dreptul de a ţine trei târguri anuale

Miercurea Nirajului face parte din microregiunea Valea Nirajului şi a fost centrul ei economic, dar şi cultural până în secolul al XVIII-lea. Adunările generale din Scaunul Mureşului erau ţinute aici. În 1557 obţine, împreună cu Târgu-Mureş, o diplomă privilegială, în 1572 libertăţile târgului sunt întărite, iar din 1585 trimite reprezentant la Dietă, „la fel ca celelalte târguri libere secuieşti”. Aşezarea va pierde însă în competiţia cu Târgu-Mureş, abia la sfârşitul sec. XIX va mai dobândi o oarecare importanţă administrativă, devenind centrul unei plase. După revoluţia din 1848 începe dezvoltarea sa, cel mai important eveniment din punct de vedere economic fiind punerea în funcţiune a linie ferate înguste în anul 1914. Pe linia îngustă C.F.R. nr. 407 trenul circula între Târgu Mures - Băile Sovata până în anul 1997, iar desfiiţarea lui va avea un efect negativ asupra târgului. Deplasarea oamenilor şi transportul mărfurilor a devenit mai dificilă 3. În anul 2003 recâştigă rangul lui de oraş.

Manuscrisul lui Péterfy László Kós Károly. Az árucsere néprajza, în, Népélet és néphagyomány. (1972). Kriterion, Bucureşti p.28-29 3 4

23

Plasarea târgului în spaţiul public

În opinia lui Kós Károly târgurile aveau un rol complex, fiecare fiind specia­lizat pe o anumită funcţie (socială, religioasă, economică etc.) 4, iar la Miercurea Nirajului accentul cade pe cea economic, nu întâmplător târgurile şi pieţele erau ţinute şi sunt încă ţinute în centrul oraşului sau în apropierea lui.

Noţiunea de „public” este folosită în varii contexte şi are a multitudine de semnificaţii. În ceea ce priveşte ideea de spaţiu public putem spune că acesta este definit ca un spaţiu care interesează oamenii ca ansamblu, deschis tuturor, accesibil, sau folosit de toţi membrii comunităţii, pus la dispoziţia lor de autorităţile publice. Centrul fiind spaţiul cel mai important al localităţii cu instituţiile primare incluse, trebuie eliberat de târg, pentru a avea un acces liber, din acest motiv târgul de azi de la Miercurea Nirajului va fi mutat din centrul oraşului, iar acum se află în apropierea lui.

Târgul cel mai important de la Miercurea Nirajului, care deja apare ca un festival cultural în calendarul de evenimente al judeţului (capătă un nou sens), are loc anual pe data de 1 august. Târgul săptămânal, piaţa de miercuri se păstrează şi în ziua de azi, se consideră un târg general de mărfuri (animale, legume, brânzeturi, alimente, unelte etc.). Întregul judeţ era reprezetat la târgurile săptămânale: ceramică de la Ghindari, sare de la Praid, pălarii de paie de la Sâmbriaş, legume din Valea Nirajului. Târgul anual din data de 1 august era pomenit ca un adevărat model de târg pentru industria populară din zonă.

24

ROLUL TÂRGURILOR DE LA MONOR ŞI DUMBRAVA ÎN CONTURAREA UNEI ZONE ETNOGRAFICE Dr. Laura Pop Importanţa târgului de la Monor, din judeţul Bistriţa-Năsăud, pentru zona subcolinară a Munţilor Călimani, zonă care cuprinde un spaţiu comun judeţelor Mureş, Bistriţa-Năsăud şi Harghita, a fost relevată atât de mărturiile orale ale oamenilor din zonă, cât şi de literatura dedicată zonei.

Monorul a fost centrul unui regiment grăniceresc ce reunea comunele Monor, Gledin şi Ruşii Munţi, fiind cea mai importantă localitate din zonă.

Târgurile anuale de la Monor apar în documentele oficiale în secolul al XIXlea, o diplomă din 1841 şi altele din perioada 1832-1844. Primul document menţionează târgul de primăvară, din 31 mai, de Sf. Petronela şi celelalte târgul de toamnă, din zilele de 25, 26, 27 septembrie, devenit în secolul XX un festival al portului şi dansului. La târgurile din Monor din secolul al XIX-lea se vindeau o serie de produse necesare gospodăriei ţărăneşti, dar şi necesare distracţiei la târg: îmbrăcăminte, cereale, unelte, dulciuri şi altele 5.

Vasile Netea remarca târgul de toamnă al Monorului ce reunea „toate satele din jur. Și dacă vârstnicii vin să-și vândă oile, bovinele, țoalele, țesăturile și cusăturile, tinerii, flăcăii și fetele vin pentru a lua parte la jocurile ce se organizează cu această ocazie, pentru a-și arăta podoabele, zadiile, salbele, pălăriile cu pene de păun, zurgălăii de la picioare, talentul de a chiui…. Fie­ care sat vine cu lăutarii lui. Și se joacă o zi întreagă toate jocurile, luându-se la întrecere, sat cu sat, fiecare având ambiția să se impună pe locul întâi” 6.

Teodor Tanco, V. Ilovan, Târgurile de la Monor (Diploma din 1841) în, Acta Musei Napocensis, VII, 1970, p. 609–619 6 Vasile Netea, Mureşul Superior – vatră de cultură românească, Editura Cuvîntul, Bucureşti, 2006, p. 47 5

25

Diploma de atestare a târgului de primăvară de la Monor, 1841

La fel de important era şi târgul de Rusalii de la Dumbrava, comuna Vătava, din judeţul Mureş, târg care astăzi a pierdut puţin din importanţă datorită existenţei unor târguri şi festivaluri mai importante în comunele vecine: Ruşii Munţi, Deda. După mărturiile oamenilor, târgul de Rusalii din satul Dumbrava, ce avea loc a treia zi de Rusalii, se încheia cu jocul tinerilor din satele învecinate 7. La jocul organizat a treia zi de Rusalii, pe terasa Mocearna, în apropiere de satul Vălenii de Mureș, comuna Brâncovenești, în locul numit Podășel, participau „flăcăii și fetele din satele învecinate: Pietriș, Morăreni, Dumbrava, Râpa, Vătava, Gledin și Monor 8. Târgul de Rusalii de la Dumbrava s-a păstrat şi în zilele noastre, fiind transformat însă într-un soi de festival folcloric, feciorii şi fetele dansează pe scenă, jocul lor devenind mai mult un spectacol pentru public decât un prilej de distracţie.

Informator Gherman Fironica, născută în 1948, porecla Balmoș, comuna Vătava, județul Mureș, 29 martie 2010 8 Vasile Netea, op.cit., p.66 7

26

Târgurile şi comerţul tradițional din zona Mureşului Superior Dr. Dorel Marc Târgurile și bâlciurile tradiţionale reprezentau printre altele, puţinele intervale de timp când înceta să funcţioneze autonomia pieţii locale urbane.

Mărfurile care se schimbau cu aceste ocazii erau extrem de variate – ca în toată Transilvania, unde în trecut, produsele locale meşteşugăreşti, erau completate cu importuri din Ungaria, Austria şi bineînţeles Moldova şi Ţara Românească (apoi Vechiul Regat) din afara arcului Carpatic. De obicei, în târgurile transilvănene erau aduse vite, boi, cai, porci, oi, trecând în zona noastră dinspre Moldova prin vama Pasului Tulgheş, dar şi produse agricole (cereale) peşte, lemn, bumbac, stofe, vin ş.a. 9 Pentru satisfacerea nevoilor, locuitorii văii Mureşului „...în completare cumpărau la „târgurile de joi” de la Reghin, unde câmpenii aduceau destule cereale pe care le vindeau muntenilor, primind în schimb bani, lemne, scândură, pănură de lână (s.n.) şi altele”. 10 Pe lângă importanţa sa economică, surprinsă de mulţi autori târgul reprezintă şi o zonă a schimbului de mesaje între medii diverse, o confluenţă a negocierii, discuţiilor, interacţiunilor. Târgul a fost variat de-a lungul timpului şi din punct de vedere economic dar şi social, etnic.

Desigur, producătorii rurali ţărani erau nelipsiţi pentru a-şi comercializa produsele la târgurile săptămânale şi la cele anuale, fiecare sat având stabilite cu rigoare zilele săptămânii şi datele anuale ale bâlciurilor, prilejuri mult căutate pentru tot felul de tranzacţii inclusiv cele ce ţineau de înţelegerile matrimoniale.

Târgurile la care participau locuitorii zonei Topliţa erau atât cele din propriile sate cât şi din regiune, uneori străbătându-se distanţe apreciabile pentru a se putea realiza schimburile economice, dar şi pentru alte tocmeli, pentru

Claudia Urduzia, „Târgul ca loc de confluenţă…. Imagine a multiculturalităţii transilvănene”, în „Cibinium” (2001-2005), Sibiu, 2006, p. 233.

10 Viorel I. Borşianu, Deda. Consemnări cultural istorice despre obârşiile mele, în seria „Caiete mureşene”, 16, Fundaţia Culturală „Vasile Netea”, Tg. Mureş, 2005, p. 18.

9

27

a sonda mersul preţurilor, tranzacţiilor sau pur şi simplu din nevoia de a-şi împărtăşi experienţe de viaţă, care nu sunt altceva decât frânturi de forme ale manifestărilor etnoculturale.

Dacă legăturile Moldovei cu Transilvania apar mai puţin în documente, ele sunt totuşi prezente atât sub forma schimburilor organizate de negustori, cât mai ales sub aceea a unui comerţ popular făcut de ţărani, care ocolind de multe ori vama, ajungeau până la Topliţa, la Reghinul Săsesc, la Tg. Mureş şi chiar la Deva 11.

Făcând un salt în timp, în perioada interbelică, în general, pe teritoriul României, piaţa internă a înregistrat după reforma agrară din 1921 atât o însemnată creştere cantitativă cât şi calitativă, în afara formelor vechi existente din perioada precedentă, având loc o proliferare a târgurilor periodice anuale şi a celor săptămânale, dublându-şi, aproximativ, numărul 12. În ceea ce priveşte calendarul târgurilor anuale renumite în zona Topliţei Mureşului Superior amintim că acestea se ţineau şi se mai ţin unele şi azi la: Topliţa pe 20 Iulie de Sf. Ilie; la Subcetate pe 15 martie şi 1septembrie; la Sărmaş pe 23 aprilie de Sf. Gheorghe şi pe 8 noiembrie de Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril; la Ditrău pe 25 noiembrie de Sf. Ecaterina; la Gheorgheni pe 6 Decembrie de Sf. Nicolae.

Târguri săptămânale care se ţineau cu regularitate în zonă erau: la Topliţa în ziua de luni a săptămânii; la Ditrău marţi; la Sărmaş miercuri; la Subcetate şi Reghin joi; la Gheorgheni sâmbăta, la Bilbor şi Deda - duminica. Unele târguri erau riguros planificate şi administrate. În acest sens au fost publicate diferite calendare pentru popularizare. Târgurile de mărfuri, vite, cai şi vite cornute, porci, aranjate după comune în ordine alfabetică. Astfel aflăm dintr-un calendar din 1932 că se organizau târguri de oi la Topliţa Română 13 pe 22 aprilie; de vite pe 27-29 ianuarie, 22-24 aprilie, 7-9 iulie, 2-4 octombrie;

Istoria României, vol. III, Ed. Academiei R.P.R., Bucureşti, 1964, p. 378; vezi şi Cecilia Alinescu, Natalia Pasa, Vechi drumuri moldoveneşti, în “Anuarul de Geografie şi Antropologie”, 1914-1915, Bucureşti; Romulus Vulcănescu, Paul Simionescu, Drumuri şi popasuri străvechi, Ed. Albatros, Bucureşti, 1974; Alexandru I.Gonţa, Legăturile economice dintre Moldova şi Transilvania în sec.XIII-XVII, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989.

12 Economie şi societate, în Istoria Românilor, vol. VIII, România întregită (1918-1940), Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2003, p.114, apud Gh. Dobre, Aspecte principale ale circulaţiei şi schimbului, în Economia României. Secolul XX, Bucureşti, 1991, p.178.

13 Al. Ceuşianu, Calendar mic pentru buzunar pe anul bisect 1932, anul VI, “Librăria Nouă”, Reghin, p. 110.

11

28

de mărfuri la 30 ianuarie, 25 aprilie, 10 iulie, 5 octombrie. La Ditrău 14 se organizau târguri pentru vite pe 31 ianuarie-2 februarie, 28-30 aprilie, 14-16 iulie, 24 noiembrie; de mărfuri pe 3 februarie, 2 mai, 17 iulie, 25 noiembrie; la Deda 15 târg de vite pe 18 ianuarie, 6 aprilie, 18 iunie, 20 septembrie; de mărfuri pe 19 ianuarie, 7 aprilie, 21 septembrie. La Gheorgheni 16, târg de vite la 16 martie, 12 iunie, 4 septembrie, 10 decembrie; de mărfuri la 19 martie, 15 iunie, 7 septembrie, 13 decembrie; La Gurghiu târg de vite pe 2-4 mai, 13-15 septembrie; de mărfuri la 5 mai, 16 septembrie, La Reghin 17 târg de oi la 1-3 mai, 30 iulie-1 august, cai la 11-13 februarie, 4-6 mai, 2-4 august, 1517 octombrie; vite cornute la 14-18 februarie, 7-11 mai, 5-9 August, 18-22 octombrie; târg de mărfuri la 19 februarie, 12 mai, 10 august, 23 octombrie.

Asociată târgului era ocupaţia reprezentată de cărăuşit mărfuri cu carul şi căruţa uneori pe distanţe mari realizându-se astfel schimburi importante de mărfuri, reprezentând produse deficitare diferitelor localiăţi sau zone.

Din istoricul comerţului cu lemn pe Mureş. Plutăritul ca ocupaţie specială Printre căile mai avantajoase pentru transport şi comerţ tradiţional se numără şi râurile urmărind trasee intra şi extracarpatice. Pe cursurile lor au fost transportate de-a lungul secolelor, produse deficitare în unele zone şi mai greu de cărat cu căruţe trase de cai, care trase de boi sau de vite, ori alte mijloace de transport - produse cum au fost sarea sau lemnul 18.

Importante căi de transport au devenit râurile pentru materialul lemnos tot mai solicitat pe pieţele interne şi externe, pentru construcţii, foc, pentru materie primă şi combustibil pentru unele meşteşuguri, apoi pentru manufacturi şi fabrici. Astfel apăruse plutăritul ca ocupaţie distinctă pentru mulţi locuitori din diferite zone, în satele de-a lungul Mureşului cu afluenţii lor 19.

Ibidem, p.101.

Ibidem 16 Ibidem, p.105 17 Ibidem, p. 107 18 Dorel Marc, Structuri ocupaţionale tradiţionale în zona Topliţei Mureşului Superior, Ed. Ardealul, Tg. Mureş, 2010, capitolul referitor la plutărit, p. 229-245 19 V. Butură, Străvechi mărturii de civilizaţie românească. Transilvania – studiu etnografic. Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 385; Idem, Etnografia poporului român, Ed. Dacia, Cluj, 1978, p.437-438.

14 15

29

Pe apa Mureşului, caracteristic plutăritului era pe lângă transportul buştenilor şi transportul caselor sau şurilor din bârne „de-a gata”, care ajungeau la destinaţie şi trebuind doar a fi încheiate. În special secuii din Remetea vecină zonei Topliţei, primul sat secuiesc din preajma Gheorgheniului, ciopleau bârnele necesare întregii locuinţe, la comandă, apoi le încărcau pe plute şi le transportau pe Mureş, până la Iernut şi Luduş. Aici le descărcau şi apoi le vindeau în satele de câmpie care duceau lipsă de lemn de construcţie, ridicând uneori şi casele clienţilor, apoi întorcându-se în satele lor 20. (La fel, secuii din Zetea - Odorhei transportau case „de-a gata” pe Târnava Mică până în zonele mai joase pentru clienţii lor- cf. Kós, Károly 21).

Preocupat de istoricul cotidianului, Imreh István, arăta că plutăritul reprezenta o îndeletnicire veche de sute de ani pe Mureş „cale de apă folosită de secuii (şi românii – n.n) din Scaunul Gheorgheni, muntenii din partea superioară a comitatului Turda,locuitori pe ambele ţărmuri ale Mureşului…”. Istoricul maghiar mai preciza că plutăritul „ este legat şi de alte ramuri ale industriei lemnului. Locuitorii din Ciumani –spre exemplu - se ocupau şi de dulgherie, pe lângă plutărit şi transportau la locul cerut materialul pentru case şi exe­ cutau şi construcţia, vânzând deci case „de gata” sau dacă nu atunci erau rotari 22, care îşi transportau roţile făcute la comandă tot cu plutele.

Ca şi în alte zone, plutele se clasificau în funcţie de forma lemnului, în două mari grupe: din lemne rotunde şi din lemne fasonate; o altă clasificare se realiza după dimensiune, întrebuinţare sau calitatea materialului. Cele formate din lemne rotunde, transportau bârne groase rotunde, manele (lemne de diametru mai mic, dar de lungimi mari) sau căpriori (lemne folosite la construirea acoperişului); cele formate din lemn fasonat, erau alcătuite din grinzi (cioplite sau tăiate pe două laturi), prisme ( cioplite sau tăiate pe patru laturi), cherestea (scândură de grosime mai mică), dulapi (scândură de grosime mai mare), leaţuri (şipci) ş.a. Plutele alcătuite din material fasonat erau de obicei provenite de la fireze, fierăstraie, gatere numeroase pe Valea Mureşului şi afluenţi.

Ibidem Kós, Károly, Studii de etnografie, Ed. Kriterion, București,1999, p. 37 22 Imreh István, Viaţa cotidiană la secui 1750-1850, Ed. Kriterion, Bucureşti , 1982, p. 289.

20 21

30

Plutăritul sistematic se efectua cu plute închingate ( buşteni alcătuind o plută prin fixarea lor cu frânghii sau scoabe), care, pe lângă buştenii propriu – zişi, mai transportau lemne de foc, şindrilă sau alte produse meşteşugăreşti, sare, alimente de provenienţă agro-pastorală, viţei sau animale mici şi călători. Amintim că plutele se închingau pe Mureş din vechime. După unii cercetători, plutăritul în zona Gheorghenilor este atestat însă documentar de la 1638, iar atestarea plutăritului sistematic în această zonă o avem doar din anul 1714 (deşi existau într-adevăr diferite reglementări anterioare prin Dieta Transilvaniei referitoare la ocupaţie). Ocupaţia a cunoscut după revoluţia de la 1848 un avânt, iar cea mai mare dezvoltare s-a înregistrat între 1870-1880 şi apoi în anul 1922. În acest an, 1922, pe porţiunea Mureşului dintre Topliţa şi Reghin, s-au transportat 155.440 m.c. de lemne pe plute. În afara Mureşului, plutăritul se mai practica pe Valea Lomaşului, Topliţei, Călimănelului, Sălardului, Bistrei şi Bistricioarei. Plutăritul pe arterele secundare însă va dispărea treptat odată cu construirea şoselelor şi liniilor ferate industriale, de întreprinderile forestiere “Ofa”, “Lomaş”, “Foresta” sau “Valea Mureşului”, care vor prelua nevoile de transport pentru prelucrarea şi comerţul lemnului 23.

Intensificarea exploatărilor pădurilor între 1871-1880, determinase chiar scăderea debitului de apă a Mureşului24. Ţăranii din Valea Mureşului Superior care practicau şi pădurăritul în afara agriculturii montane, duceau plutele până lângă Târgu Mureş, chiar şi mai departe, până la Zam şi Segedin 25, iar cu preţul luat pe lemn îşi plăteau înainte de toate, servituţile anuale, aşa cum arăta şi istoricul David Prodan, bazându-se pe informaţiile furnizate de Conscripţia Urbarială a Topliţei de la 1785 26. Iobagii declarau cu acea ocazie că doar câştigul pe care îl mai obţin lucrând la „ferăstrăul împărătesc” le mai rotunjeşte veniturile. Comerţul se desfăşura cu dificultate în târgurile mai apropiate la Gheorgheni sau Reghin, datorită drumurilor proaste; dacă la Reghin se putea ajunge pe plute în perioadele optime, la Gheorgheni însă, care era în amonte, locuitorii se deplasau cu căruţa, carul sau numai cu calul.

Laurian Someşan, Viaţa umană în regiunea Munţilor Călimani, Lucrările Institutului de Geografie al Universităţii Cluj, vol. VI, Tip. “Cartea Românească”, Cluj, 1936, p. 35.

24 Cf. Tarisznyas Marton, „Despre plutărit în zona Gheorgheni”, în anuarul Marisia, Tg. Mureş, vol. IX, 1979, p. 581.

25 S. Moldovan, Ţara noastra Ardealul, II, Ţinuturile de pe Mures, Brasov, 1913, p. 11, 16, 20, 79.

26 D. Prodan, Topliţa la 1785, Cluj, 1947, p. 10-11; vezi şi D. Prodan ,Răscoala lui Horea în Comitatele Cluj şi Turda, Bucureşti , 1938, p. 18.

23

31

În binecunoscuta sa lucrare monografică 27, Orbán Balázs arăta, în legătură cu Topliţa, pe care a cercetat-o în călătoria sa, că avea puţin pământ arabil, dar foarte multă pădure de brad ( 75.000 ha ), care, constituia materia primă pentru comerţul cu lemne, ce reprezenta anual 16 mii “sferturi” de plută cu două milioane de scânduri, câteva milioane de şindrilă şi multe lemne pentru construcţii, ce luau calea Mureşului. Lemnele aduse de peste munţi şi transportate mai departe pe apă, creau atâtea locuri de muncă încât, majoritatea locuitorilor din zona Gheorgheni lucrau aici ca zilieri. Autorul precizează însă că în ultima vreme se aduseseră meseriaşi şi din Italia, din Tirolul de Sud, cunoscuţi fiind ca mai bine pricepuţi în astfel de activităţi legate de pădurărit în general şi plutărit în mod special; saşii din Reghin şi armenii din Gheorgheni deţineau principalele companii comerciale de plutărit care concurau cu Societatea “Vermes”. În acest fel, micii proprietari de plute nu au mai putut ţine pasul cu concurenţa şi în cele din urmă au vândut la subpreţ totul Societăţii “Vermes”. Istoricul Orban Balázs, sublinia necesitatea amenajării râului Mureş pentru plutărit deoarece existau multe stânci care făceau practicarea plutăritului deosebit de periculoasă. Din această cauză doar primăvara când se topea zăpada şi toamna, bogată în precipitaţii, se putea circula pe Mureş cu plute în oarecare siguranţă; el consemnează şi alte aspecte sociale legate de această ocupaţie, precum şi anumite credinţe, ritua­luri, obiceiuri ce se practicau de către participanţii la acest sistem de transport şi comerţ tradiţional. Orbán Balázs, mai precizează că pe Valea Topliţei exista un gater al satului care tăia scânduri pentru “vasele de sare“ lungi de 12 braţe. Confirmă că la confluenţa Lomaşului şi Hurdugaşului cu Valea Topliţei era un bazin care colecta buşteni, direct din pădure, printr-un jgheab, prin cădere liberă, pentru formarea plutelor.

Evolutiv, practicarea plutăritului în epoca modernă a cunoscut mutaţii importante după ce Austria şi din 1867 Austro-Ungaria, a încurajat comerţul printr-o politică fiscală favorabilă. Avântul comerţului cu plute s-a petrecut în secolul XIX, fiind mai redus doar în perioada revoluţiei de la 1848-1849, când locuitorii din zona Mureşului Superior erau preocupaţi cu refacerea caselor arse după evenimentele în care au fost implicaţi şi în această parte a Transilvaniei.

Orbán Balázs, A Székelyföld leirása (Descrierea Ţinutului Secuiesc), Budapesta, 1869, XXVIII; vezi şi Imreh István , op. cit.

27

32

În lucrarea Viaţa plutaşilor din Remetea în secolul al XIX-lea 28, Garda Dezsö evidenţiază diviziunea socială a muncii în cadrul plutăritului, care a dus la schimbări importante în structura socială a satului. Ca urmare a dezvoltării considerabile a plutăritului, autorul face o împărţire a categoriilor sociale: constructori de plute, plutaşi, intermediari între plutaşi şi negustori, negustori. Această categorizare era în raport cu situaţia lor economică din sat. Cei mai săraci erau consideraţi plutaşii (dar recunoscuţi mai curajoşi), iar cei mijlocaşi construiau plutele; intermediarii erau văzuţi ca mică burghezie în formare; negustorii din sat erau cei mai înstăriţi, dar cele mai puternice poziţii le deţineau negustorii din Reghin, Arad, Lipova, care erau constituiţi în monopoluri.

Dezvoltarea plutăritului şi comerţului a fost favorizată după 1867 în sistemul dualist austro-ungar de încheierea mai multor tratate comerciale de reformare a sistemului vamal şi al comerţului interior, de reorganizarea camerelor de comerţ şi industrie. În prima jumătate a secolului XIX, statul austriac permitea şi plutăritul, încurajând înfiinţarea unor asociaţii, transportul fiind concesionat în majoritatea cazurilor particularilor dornici de câştig într-o aşa afacere destul de riscantă. Sporesc pe apa Mureşului numărul plutelor, care coborau înspre Reghin, cu lemn provenit din Munţii Giurgeu, Călimani sau Gurghiu.

Pădurile cu suprafeţe mai întinse de unde se obţineau plutele, din partea stângă a Mureşului erau ale comunităţii secuieşti, iar cele din dreapta aparţineau composesoratelor nobiliare.29

Garda Dezsö, “Viaţa plutaşilor din Remetea în secolul XIX –lea”, în Acta Hargitensia, Miercurea – Ciuc, 1980, p. 94-95; Idem- „Gyergyóremetei erdőmunkások tegnap es ma” („Lucrători forestieri de la Remetea”, în vol. Változo válósag (Realitatea în transformare), Bucureşti, 1978, p. 133-138.

29 N. Gociman, Industria şi comerţul lemnului în bazinul Mureşului superior, Cluj, 1929, p.34-35.

28

33

Începând cu anul 1853, mai mulţi negustori cu plute din Reghinul Săsesc au format o asociaţie, de scurtă durată, însă în 1859, au constituit alta care a durat şase ani, numită “Wermescher Fliβ – Compagnie” (“Compania de plute Wermescher”) . Membrii acestei companii erau câţiva din Reghin, unul din Gurghiu, doi din Topliţa şi şase lipoveni.

Această societate a falimentat însă la 1865. Un alt grup format din 19 bărbaţi de încredere deplină, în care intrau membri din Reghinul Săsesc, unul din Gurghiu şi unul din Topliţa vor forma o societate importantă. Comerţul se extindea astfel, an de an, şi va câştiga noi clienţi din Mureşul Superior, Inferior al Tisei şi de la Dunărea de Jos 30. „Prima Societate de plutărit din Reghinul Săsesc” va ajunge să domine în zonă, deţinând aproximativ 400.000 – 600.000 fl., iar la sfârşitul secolului XIX, controla jumătate din comerţul cu lemn pe Mureş.

După cum arăta N. Gociman, plutăritul pe Mureşul Superior, pornea de la Suseni, lângă Gheorgheni, iar de la începutul secolului XX, de la Topliţa, deoarece debitul apei a tot scăzut . Primele două pieţe de livrare a lemnului prin plute erau la Reghin şi Tg. Mureş, importanța acestui comerț regăsindu-se până astăzi în toponimia locurilor, oraşele păstrând numele de strada Plutelor, Plutaşilor, Luntraşilor.

Până la începerea activităţii de regularizare a Mureşului , plutăritul era periclitat de existenţa stâncilor, sălcilor sau a morilor de apă (uneori erau bărci ancorate la ţărm de care se loveau plutele) . Pentru evitarea accidentelor şi siguranţa transportului, s-a constituit “ Societatea autorizată pentru regularizarea albiei Mureşului de la Topliţa la Deda” care s-a contopit cu „Societatea pentru promovarea plutăritului pe Mureş”, înfiinţată la Tg. Mureş, având ca obiectiv de activitate, regularizarea albiei Mureşului de la Gheorgheni la Zam 31.

vezi D. I. Rus, „Din activitatea Societăţii de plutărit din Reghinul Săsesc (1853-1908)”, în Revista Bistriţei, XIV, Bistriţa, 2000, p. 91-96, apud E. Philippi, W. Wigant, …Lebensbilder au der Vergangenheit einer kleinen Stadt im Siebenbürgen, Bochum, 1991, p.200.

31 N. Gociman, op.cit., p. 283-284.

30

34

La 1890, societatea avea 32 mii jugăre de pădure, însemnând peste 18 mii ha, între Topliţa şi Deda, şi transporta pe apa Mureşului, aproximativ 65-70 mii m3 pe an 32. Defileul Mureşului era “un emporiu ( târg mare) al comerţului cu lemne”. La sfârşitul secolului al XIX-lea, numai fosta “Societate săsească de plutărit”, vânduse păduri în valoare de aproximativ 19 milioane coroane 33.

După construirea căii ferate industriale de la Topliţa în 1909, lemnele mari se vor transporta însă în continuare cu plutele pe Mureş, deoarece costul uneori era mai ieftin. Amintim că în 1903, la Topliţa funcţionau 64 de joagăre, iar în anii '30 ai secolului XX, au rămas doar 29, totalul acestora în defileul Mureşului fiind de 51, producând anual, aproximativ 413.338 m.c. material de scânduri.

Important este faptul că acest sistem ocupaţional cuprinde în elementele sale şi o serie de aspecte de etno-cultură care au interferat, ţinând seama că unele întovărăşiri la pădurărit şi plutărit în zona Mureşului Superior, s-au realizat între români, maghiari,secui şi saşi.

Pe lângă importanţa economică, plutăritul integrându-se în activitatea comerţului, avea după cum afirma şi istoricul N. Iorga, sensuri mult mai largi “constituind schimburi de produse, dar şi un schimb de cunoştinţe, un fel de a uni între ele diferite naţiuni” 34.

O abordare mai amplă a demersului ştiinţific, valorificând izvoare documentare, arhivistice, statistici, memorialistică, culegeri de folclor ş.a., precum şi înregistrarea mărturiilor altor participanţi cuprinşi în acest sistem arhaic de transport şi comerţ, ar putea întregii imaginea în legătură cu aspectele de cultură materială şi civilizaţie manifestate în zona Mureşului Superior.

Ibidem, p. 58.

N. Dunăre, “Semnificaţii etnologice ale pădurăritului tradiţional în Munţii Giurgeu şi Harghita”, în Acta Hargitensia, Miercurea-Ciuc, 1980, p. 190.

34 N. Iorga, Istoria comerţului cu Orientul, Bucureşti, 1937, p.5.

32 33

35

Proiectul tematic al expoziţiei Expoziţia de faţă îşi propune să ilustreze schimburile comerciale şi culturale realizate între lumea satului şi lumea oraşului, între dife­rite zone etnografice mureşene prin intermediul târgurilor anuale, a bâlciurilor sau „târgurilor de ţară”, de la începutul secolului XX până în zilele noastre. În perioada interbelică, târgurile anuale durau două-trei zile, fiecare zi fiind dedicată unui târg anume: târgul de animale (vite, cai, cornute, oi, porci) şi târgul de mărfuri, de aceea structura expoziţională este gândită pe cele două tipuri de târguri. Din varietatea târgurilor mureşene, în timp şi spaţiu, am folosit ca model târgul de animale din zona Călimanilor (Monor, Vătava, Topliţa), târgul de mărfuri din perioada interbelică din municipiul Târgu-Mureş şi târgul de la Gurghiu pentru a ilustra distracţia şi bazarul.

36

Pentru a surprinde comunicarea dintre lumea satului şi lumea oraşului prin intermediul târgurilor, în cadrul expoziţiei vom sugera şi expune principalele mărfuri vândute de ţărani la târguri: animale, cereale, produse de industrie casnică dar şi cele ale negustorilor din oraş: oale, pălării, cizme, basmale, etc.

Proiectul tematic se desfăşoară în spaţiul a trei săli expoziţionale: prima sală ilustrează târgul de animale şi cel de mărfuri, sala a doua bazarul şi jocurile la târg, iar sala a treia mărfurile tradiţionale vândute la târgurile contemporane.

37

Drumul la târg şi târgul de animale sunt sugerate prin carul de vite expus precum şi a unor accesorii legate de transport: şei, harnaşamente, potcoave, piedici şi zăbale de cai, satâre de măcelărie din colecţia muzeului. În spatele exponatelor sunt plasate câteva imagini de mari dimensiuni care reproduc transportul produselor de stână cu ajutorul cailor la Vătava şi târgul de animale din Târgu-Mureş din perioada anilor 30 ai secolului XX.

Transportul cu calul, Vătava, arhiva digitală a Secţiei de Etnografie şi Artă Populară, MJM

38

Târgu-Mureş, perioada interbelică, arhiva foto Secţia de Istorie a Muzeului Judeţean Mureş, nr.inv.5006/39

Târgul de animale (oborul) din Târgu-Mureş în perioada anilor 30 ai secolului XX, arhiva Secţiei de Istorie a MJM, nr.inv.3296/4

39

Şa de lemn din colecţia secţiei de etnografie a MJM

Târgu-Mureş a fost una din pieţele cele mai importante de desfacere a grâului din Câmpia Transilvaniei, de aceea comercializarea cerealelor în târg ocupă un loc important în expoziţie, fiind sugerată prin câteva piese reprezentative: saci din cânepă, vase de măsură pentru cereale (mierţă, ferdelă, etc.), un cântar mare de piaţă. Manechine îmbrăcate în costume ţărăneşti din zona Câmpiei Transilvaniei reprezintă un bărbat şi o femeie care vând cereale şi alte produse agricole.

Vase de măsură pentru cereale din colecţia Secţiei de Etnografie şi Artă Popular a MJM

Pe lângă surplusul de produse agricole şi animaliere, ţăranii vindeau o serie de produse de industrie casnică; vase de lemn, ceaune şi alte obiecte din metal, unelte agricole expuse pe jos, pe rogojini. Dintre personajele specifice târgului de mărfuri am ales să reprezentăm un căldărar de etnie romă şi un negustor de pălării.

40

Căldărari la Târgu-Mureş, perioada interbelică, arhiva foto Secţia de Istorie a MJM, nr.inv.3296/6

Aspect de la târgul de mărfuri din Târgu-Mureş, începutul secolului XX, arhiva foto MJM

41

Ceaune din metal din colecţia Secţiei de Etnografie

Târg de mărfuri la Târgu-Mureş, perioada interbelică, arhiva personală Ioan Eugen Man

Desagi din colecţia Secţiei de Etnografie, MJM

42

Prezentarea târgului de mărfuri se încheie cu piaţa de mobilier, piaţă ce era organizată în Târgu-Mureş lângă cetatea medievală la începutul secolului XX.

Târgul de mobilă de lângă cetatea din Târgu-Mureş, reproducere după o carte poştală de la începutul secolului XX

La final, o serie de extrase din presa locală şi calendare cu liste de târguri de la începutul secolului XX vin să aducă o serie de informaţii legate de viaţa târgurilor, iar ca material complementar sunt expuse câteva de hărţi reprezentând târgurile anuale şi tipurile de târguri din judeţul Mureş, precum şi amplasarea pieţelor şi oboarelor din Târgu-Mureş în perioada interbelică.

Vânzarea diferitelor mărunţişuri la târg drept suveniruri reprezintă marca oricărui târg de ţară. În cea de-a doua sală expoziţională, dedicată bazarului şi distracţiei la târguri, sunt expuse câteva tarabe cu suveniruri de târg (fluiere, maiuri decorative, accesorii din flori artificiale, etc.) şi turtă dulce. Reproduceri foto ale unor imagini de târg cu carusel şi lăutari la târg vin să completeze atmosfera de sărbătoare a târgului, alături de fondul sonor al unor jocuri din zona Gurghiului.

Aspectele sociale ale târgurilor sunt ilustrate prin grupul de femei care

43

stau de vorbă în mijlocul primei săli şi prin perechile de dansatori de la Gurghiu din sala a doua.

Distracţia la târg, fotografie de familie, Luduş, perioada interbelică, arhiva Secţiei de Etnografie a MJM

Ultima sală de expoziţie este dedicată târgurilor de mărfuri din zilele noastre, cuprinzând câteva produse manufacturiere din târgurile actuale: pălării de paie, coşărci, măturoaie, ceaune, diverse coşuri împletite din nuiele, papură, pănuş de porumb. Ca material complementar sunt expuse o serie de imagini foto cu meşteri şi producători populari ce vând mărfuri tradiţionale în târgurile mureşene de astăzi (Sân­petru de Câmpie, Dumbrava, Vătava, Reghin, Miercurea Nirajului).

44

A Maros megyei vásárok és falvak világa A kiállítás a Román Nemzeti Kulturális Alap és a Maros Megyei Tanács által támogatott 2013. május 15–június 15. között lezajlott Hagyományos vásárok – a gazdasági és kulturális javak cseréjének helyszínei kulturális projekt keretében végzett kutatások eredményeként jött létre.

A projektet a Maros Megyei Múzeum Néprajzi és Népművészeti Osztálya kezdeményezte, melyben együttműködő partnerei voltak a kolozsvári Babeş-Bolyai Tudományegyetem, a Brassói Néprajzi Múzeum, a Hagyományos Kultúra és Művészeti Oktatás Maros Megyei Központja, a bukaresti Constantin Brăiloiu Néprajzi és Népköltészeti Intézet, a Maroshévizi Kulturális Központ, a marosvásárhelyi Fotóklub egyesület, és az Unitarcoop alapítvány.

A projekt elsődleges célja a Maros megyei hagyományos vásárok kontextusában tapasztalható kulturális és gazdasági cserének a kutatása és a terepen szerzett tapasztalatoknak a múzeumi hasznosítása volt.

A kutatás kiterjedt a vásárok történeti alakulására, a megyében megrendezett vásárok éves eloszlására, az eladásra kínált javak típusaira, valamint egy sor társadalmi-kulturális aspektusra: a vásárhoz kapcsolódó szokások és rutinok, vásári táncok és játékok, a vásár kiemelt eseményei, momentumai.

Az éves vásár, mely nagyobb területet fed le, a kultúraközi kommunikáció modelljének tekinthető, alkalom a javak és gondolatok cseréjére. Ezért a projekt hangsúlyos figyelmet szentelt azoknak a nagyvásároknak, melyeknek kiterjedt vonzáskörzetük van, nagy tömegeket vonzanak, és ezáltal hatással vannak a kollektív mentalitásra is. Környékünkön ilyenek (voltak) a marosvásárhelyi, a nyárádszeredai, a monori, a görgényszentimrei, a mezőszentpéteri, az felsőrépai és a maroshévizi vásárok.

45

Marosvásárhely, amely két eltérő földrajzi sajátosságokkal rendelkező tájegység – a gabonatermő Mezőség és az erdőkkel borított hegyvidék – metszéspontjában található, a gabonával, állatokkal, fával és a kézműves termékekkel való kereskedésnek köszönhetően fejlődött.

A marosvásárhelyi vásár vonzáskörzete a 19. században is kiterjedt Szászrégenig, Gyergyószentmiklósig, Csíkszeredáig, Udvarhelyig, Segesvárig, Erzsébetvárosig, Medgyesig, Dicsőszentmártonig, Marosludasig és Kolozsvárig, keresztezve a térség más vásárainak (Szászrégen, Segesvár, Székelyudvarhely, Medgyes, Erzsébetváros, Gyergyószentmiklós) vonzáskörét.

A kedvező földrajzi fekvés kedvezett a kereskedelemnek, a város ugyanis több fontos útvonal metszéspontján épült ki: itt találkozik a Mezőséget Kolozsvár fele átszelő; a Szászrégen érintésével Besztercéig vezető; a Maroshévizig a Maros völgyén végighaladó; a Szovátán keresztül a székelyföld felé vezető valamint a Segesvár irányába vezető út, mely Brassó és Gyulafehérvár fele folytatódik.

A projekt általános célkitűzése egy olyan múzeumi kiállítás létrehozása volt, mely a két világháború közötti időszak és a mai is működő éves vásárok világát hivatott bemutatni.

Speciális célok: - a hagyományos vásárokkal kapcsolatos adatbázis létrehozása, - a néprajzi múzeum gyűjteményeinek kiegészítése a vásárokhoz kapcsolódó tárgyak beszerzésével, - a fiatal generációk tagjainak bevezetése a hagyományos kézműves termékek készítésének rejtelmeibe - a múzeumi gyűjtemény népszerűsítése interaktív néprajzi kiállítások révén

46

Célközönség: - a múzeum látogatói.

- a múzeumpedagógiai tevékenységeken és a kiállítás-megnyitón résztvevő helyi népi mesterek - a múzeumpedagógiai és kézműves tevékenységeken résztvevő fiatalok - a múzeum honlapját valamint a különböző közösségi oldalak látogatói A projekt közvetlen kedvezményezettjei: - a projektben részt vevő partnerek: a Maros Megyei Múzeum Néprajzi és Népművészeti Osztálya, a Babeş-Bolyai Tudományegyetem, a Brassói Néprajzi Múzeum, a Hagyományos Kultúra és Művészeti Oktatás Maros Megyei Központja, a bukaresti Constantin Brăiloiu Néprajzi és Népköltészeti Intézet, a Maroshévizi Kulturális Központ, a marosvásárhelyi Fotóklub egyesület és az Unitarcoop alapítvány.

- a múzeum által szervezett kiállítás, valamint a többi múzeumi rendezvény látogatói - a múzeumpedagógiai és kézműves tevékenységeken résztvevő fiatalok - a múzeum által szervezett eseményeken résztvevő helyi népi mesterek A projekt közvetett kedvezményezettjei: a vizsgált települések (Maros­vásárhely, Nyárádszereda, Görgényszentimre és Mezőszentpéter Maros megyéből; Maroshévíz Hargita megyéből; illetve Monor Berszrece-Naszód megyéből) közösségei, valamint a múzeum honlapjának látogatói.

47

A projekt specifikus tevékenységei: - múzeumokban, könyvtárakban és archívumokban végzett dokumentálódás - a ma is működő vásárokon végzett néprajzi terepmunka - kiemelkedő muzeális értékkel rendelkező tárgyak felkutatása és beszerzése - helyi népi mesterek felkutatása - digitális adatbázis létrehozása a kutatás eredményeiből - specifikus múzeumi tevékenységek szervezése: kiállítások, múzeumpedagógiai tevékenységek stb.

- a projekt és a kiállítás népszerűsítése a helyi sajtóban és a szakemberek körében A projekt várható eredményei - nagyszámú látogató vonzása a kiállítás és a múzeumpedagógiai tevékenységek révén - 110 néprajzi tárgy beszerzése - a hagyományos vásárok világát bemutató digitális archívum létrehozása A projekt várható hatása: - múzeumok, különböző kulturális intézmények és kulturális egyesületek közötti együttműködés megvalósítása - egy hagyományos kultúraközi kommunikációs modell népszerűsítése - a múzeumi gyűjtemény népszerűsítése - a fiatal generációk tagjainak bevezetése a hagyományos kézműves termékek készítésének rejtelmeibe - a népi mesterségek és a hagyományos tevékenységek népszerűsítése - a múzeum népszerűségének növelése a helyi közösségben

48

A Maros megyei vásárok és falvak világa című kiállítás tematikája A kiállítás azt a célt tűzte ki, hogy a 20. század elejétől napjainkig a falu és a város, valamint a megye egyes néprajzi tájegységeinek lakói között a vásárok és a piacok révén létrejött kulturális és gazdasági cserét szemléltesse, bemutassa.

A két világháború közötti időszakban jellemzőek voltak az éves vásárok, melyek két-három napig tartottak. Ebben az esetben minden nap más-más típusú vásár volt: állatvásár (szarvasmarha, ló, juh vagy sertés) és terményvásár. Éppen ezért a kiállítás mindkét vásártípust bemutatja. Hogy a város és a vidék között zajló párbeszédet a vásáron keresztül megragadhassuk a kiállításban megjelenítjük mindazokat a parasztok által kínált alapvető termékeket, melyek egy-egy ilyen vásáron megjelenhettek – állatok, gabonafélék, a háziipar és a népi mesterségek termékei –, de azokat is, melyeket a városi kereskedők kínáltak: vasedények, kalapok, textiláruk stb.

A kiállítás három termet foglal magában: az első terem az állat- és a terményvásárt mutatja be, a második a bazárt és a vásárokhoz kapcsolódó játékokat, míg a harmadik terem azokat a termékeket, melyek a napjaink vásárait jellemzik.

A kiállításban a vásárra vezető út és az állatvásár egy, a múzeum gyűjteményében található, ökrösszekér és a szállítás néhány tartozéka (nyergek, lóhámok, patkók, zablák és béklyók, illetve mészárosbárd) révén került megjelenítésre. A szekér közelében egy felsőrépai juhpásztor áll, aki tejkészítményeit értékesíti. Vásári asztalán különbféle mérlegek és súlyok találhatók. A kiállított tárgyak mögött néhány nagyméretű fénykép-reprodukció került elhelyezésre. Ezek a marosvásárhelyi vásár 1930-as évekbeli hangulatát idézik, valamint a

49

felsőrépai tejtermékeknek az esztenától a vásárig lovakkal történő szállítását mutatják be.

Marosvásárhely az erdélyi Mezőségről származó búza feldolgozásának egyik legjelentősebb piaca volt, ezért a gabonakereskedelem kiemelt figyelmet kapott a kiállítás tematikájában is. A gabonakereskedelem a kiállításban néhány reprezentatív tárgy – kendervászonból készült zsákok, különböző gabonamérő edények (mérce, véka, kupa stb.) és egy nagyobb vásári mérleg – mentén kerül bemutatásra. A kiállításban emellett még egy mezőségi népviseletbe öltözött pár található.

A parasztok az állatok és a megtermelt gabonafelesleg mellett egy sor háziipari terméket is áruba bocsátottak. A 20. század elején, Marosvásárhelyen a parasztok bármikor árultak fát és fából készült használati eszközöket (csebrek, létrák, teknők, gereblyék, vesszőkosarak és seprűk), ám a kereskedők csak az öt országos vásár alkalmával árulhatták ezeket. A parasztok és különböző paraszti környezetből származó kézművesek által árusított háziipari termékek (fából kézült edények, üstök, mezőgazdasági eszközök és egyéb fémszerszámok) a padlóra helyezett gyékényszőnyegeken, az ipari termékek pedig vásári asztalokon kerültek bemutatásra. A termékvásárok jellegzetes figurái közül a kiállítás egy rézműves cigányt és egy kalapokat áruló kereskedőt jelenít meg. A vásár a bútorpiac bemutatásával zárul, melyet Marosvásárhelyen a 20. század elején a középkori vár mellett tartottak.

Végül néhány, a századelő helyi sajtójából származó idézet, valamint a vásárok jegyzékét tartalmazó kalendárium egészíti ki egy sor információval a vásárok világáról bemutatott képet. Emellett a kiállítás tartalmaz néhány térképet, melyek a Maros megyében található vásárokat és típusaikat, valamint a marosvásárhelyi két világháború közti időszakban működő piacok és vásárok térbeli eloszlását mutatják be.

50

A vásár alatt árusított apró ajándéktárgyak, szuvenírek minden vásár védjegyét képezik. Ezért a bazár és a vásári mulatság bemutatásának szentelt második teremben néhány vásárfiával – furulya, díszesen faragott súlyok, művirágból készült díszek, mézespogácsa stb. – megrakott vásári asztal került kiállításra. A vásár ünnepi hangulatának bemutatását korabeli körhintát és a vásári zenészeket ábrázoló fénykép-reprodukciók, valamint a görgényvölgyi néptáncok zenéje egészítik ki. A vásárok társadalmi dimenzióját az első kiállítóterem közepén beszélgetni megállt három nőből álló csoporton, valamint a második teremben kiállított görgényszentimrei táncoló páron keresztül ábrázoltuk.

Az utolsó terem a napjaink vásárainak termékeit mutatja be. Tartalmaz néhány kézműves terméket, mint a szalmakalapok, vesszőből és szalmából fonott kosarak, seprűk, üstök. Napjaink vásári világának bemutatását kortárs népi mesterekről készült fényképek egészítik ki.

51

The exhibition Fairs from Mureş and the rural world The museum exhibition is carried out under the cultural project Traditional fairs - places of trade and cultural exchange, a cultural project funded by the Romanian Cultural Fund Administration and co-fun­ded by the Mureş County Council, held from 15 May to 15 June 2013.

The initiator of the project was the Mureş County Museum, the Department of Ethnography and Folk Art, Târgu-Mureş, in partnership with the: Babeş-Bolyai University, Museum of Ethnography from Braşov, Mureş County Centre for Traditional Culture and Art Education, Institute of Ethnography and Folklore "Constantin Brăiloiu" from Bucharest, Cultural Centre from Topliţa, Association "Fotoklub" from Târgu-Mureş, Foundation "Unitarcoop" from Târgu-Mureş.

The main goal of the project is the research and valorisation of economic and cultural exchanges made through traditional fairs of Mureş areas. The research included, in addition to the history, the calendar of fairs and the goods sold, and also a number of social and cultural aspects: customs related to fairs, dances and games at the fair, important events that occurred in fairs.

The annual fair, with a large area of coverage, can be considered a model of inter-cultural dialogue, an opportunity for the exchanges of goods and ideas, so the project aimed at the large-scale fairs, with resonance in the collective mentality, such as those in TârguMureş, Miercurea Nirajului, Monor, Gurghiu, Sânpetru de Câmpie, Vătava, Topliţa.

The Târgu-Mureş Municipium, located at the meeting of different geographical areas: one of grains, from the Transylvanian

52

Plain and a wooded one, from the mountains, developed through the exchange of grains, cattles and craft products.

The area of attraction of the Târgu-Mureş annual fair ranged - from the XIXth century - up to Reghin, Luduş, Cluj, Târnăveni, Sighişoara, Dumbrăveni, Ciuc, Odorhei, interfering with the areas of attraction of the other fairs in the area: Reghin, Sighişoara, Odorhei, Mediaş, Dumbrăveni, Gheorgheni.

The geographical location of the city at the crossroads of several major roads encouraged the trades of goods : towards Cluj by the Transylvanian Plain, towards Bistriţa by Reghin, towards Topliţa by the Valley of the Upper Mureş, road that continues towards Alba-Iulia, then towards Braşov by Sighişoara and towards the Szecklerland by Sovata.

The overall objective of the project is to create a museum exhibition devoted to the annual fairs of Mureş from the interwar period and of today.

Specific objectives: - Creation of a database on traditional annual fairs - Completion of museum collections with acquisitions of items specific to fairs - Training of young people in manufacturing the traditional craft products - Promotion of the museum heritage through an interactive museum exhibition Cultural project target groups: - The public visiting the museum.

- Local traditional craftsmen participating in museum pedagogy workshops and in the vernissage - Young people participating in museum pedagogy workshops - The on-line visitors of the museum's website and of other social networks on the Internet

53

Direct beneficiaries : - the museums and partners involved: the Mureş County Museum, Department of Ethnography and Folk Art; the Babeş-Bolyai University; the Museum of Ethnography from Braşov; the Institute of Ethnography and Folklore "Constantin Brăiloiu" of the Romanian Academy, Bucharest; the Mureş County Centre for Traditional Culture and Art Education; the Cultural Centre from Topliţa; the Association "Fotoklub", the Foundation "Unitarcoop".

- the visitors of the museum during the exhibition and other events held in the museum - young people participating in the museum pedagogy workshops - traditional craftsmen participating in the project events Indirect beneficiaries: local communities in the localities investiga­ ted: Târgu Mureş, Miercurea Nirajului, Gurghiu, Sânpetru de Câmpie in Mureş county; Topliţa in Harghita county; Monor in Bistriţa-Năsăud county, the visitors of the museum's website Specific activities of the project: - Specialized documentation in archives, libraries and museums - Ethnological research on the field in current fairs - Tracking down and acquisition of significant heritage items - Tracking down of local craftsmen - Creation of digital databases with research results - Organisation of specific museum activities : museum pedagogy workshops, exhibition - Promotion of the project and exhibition in the media and scientific community Expected results of the project - Attraction of a large number of visitors to the museum through the exhibition and museum pedagogy workshops - Redeem a number of 110 pieces of ethnographic heritage

54

- Create a digital archive of cultural testimonies related to the annual fairs from the surveyed localities Cultural impact of the project: - Establishment of a collaboration between museums, cultural associations and various research institutions - Promotion of a traditional model of inter-cultural dialogue - Promotion of the museum’s heritage - Involvement of the youth in the manufacture of traditional craft products - Promotion of the local traditional crafts and occupations - Increase of the museum’s visibility in the local community The thematic project of the exhibition Fairs from Mureş and the rural world The exhibition aims to illustrate the commercial and cultural exchan­ ges made between the world of the village and the world of the city, between different ethnographic areas of Mureş through annual fairs, funfairs or “countryside fairs”, from the early XXth century until today.

In the interwar period the fairs are specialized, the annual fairs lasted two to three days, each day being dedicated to a specific market : livestock fair (cattles, horses, other horned animals, sheeps, pigs) and the fair of goods, that’s why the exhibition will illustrate especially the two types of fairs.

To capture the communication between the world of the village and the world of the city through fairs, during the exhibition we will show the main goods sold by peasants at fairs: animals, cereals, products of domestic industry, but also those of the merchants from the city: pots, hats, boots, scarves, etc.

55

The thematic project takes place in the space of three exhibition halls: the first hall illustrates the fair of animals and the one of goods; the second hall the bazaar and the dances at the fair, and the third hall the fairs of goods nowadays.

The road to the fair and animals fair are suggested by exhibiting a cattle car and some accessories related to the transport: saddles, harnesses, horseshoes, clogs and bits for horses, butchers' cleavers from the collection of the museum. Next to it there is a shepherd from Vătava that monetize his dairy products on a stand where there are various types of market weighing scales and weights for the weighing scale. Behind the exhibits are placed several large images that reproduce the transport with horses of the products made at the hut to Vătava and the animals fair in Târgu-Mureş in the 30's of the XX-th century.

Târgu-Mureş was one of the most important markets for the sale of wheat in the Transylvanian Plain, therefore selling crops in the fair occupies an important place in the exhibition, as suggested by a few representative items: hemp sacks, pots for measuring cereals (mierţă (capacity measure unit for cereals equal to approx. 22,5 litres), ferdelă (capacity measure unit for cereals equal to approx.

20 litres), etc. ), a large market weighing scale. Next are the models wearing peasant costumes from the Transylvanian Plain, representing a man and a woman.

In addition to the surplus of agricultural and livestock products, far­ mers were selling a range of products from the domestic industry. In the early XXth century, in Târgu-Mureş, peasants could bring to sell at any time wood and their products from the domestic industry (vats, troughs, ladders, rakes, or other carvings, baskets, brooms), while the merchants were allowed to do it only within the 5 annual fairs. Domestic industry products (wooden pots, cauldrons and other metal items, agricultural tools) sold by farmers or by various rural artisans

56

are exposed on the floor, on mats, while the industrial ones are a­rranged on stands. Among the specific characters of the goods fair we chose to represent a tinker gypsy and a merchant of hats. The goods fair ends with the furniture market that was organized in Târgu-Mureş, at the beginning of the XXth century, near the medieval fortress.

Finally, a series of excerpts from the local media and calendars with lists of fairs from the beginning of the XXth century come to bring some information about the fairs life, and as complementary material are exposed some maps representing the annual fairs and the types of fairs from the Mureş County, and also the location of markets and stockyards in Târgu-Mureş in the interwar period.

Selling various odds and ends as souvenirs at the fair represents the mark of any countryside fair. In the second exhibition hall, dedicated to the bazaar and to fun at fairs, are exposed several stands with fair souvenirs (flutes, decorative beaters, accessories made of artificial flowers, etc.) and gingerbread. Photographic reproductions of some images from a fair with a carousel and musicians at the fair come to complete the festive atmosphere of the fair, together with the background sound of some of the dances from Gurghiu area. The social aspects of the fairs are illustrated by the group of women who talk by sitting in the middle of the first hall and by dancers from Gurghiu in the second room.

The last exhibition hall is dedicated to the goods fairs nowadays, inclu­ ding some manufactured goods from the current fairs: straw hats, baskets, big brooms, cauldrons, various braided baskets. Photos with the craftsmen of today fairs complete the image of the nowadays funfair.

57

CUPRINS Introducere Contextul realizării expoziţiei Târguri şi pieţe din Târgu-Mureş în timp şi spaţiu De la târgul Sângeorzului la târgul de fete de la Gurghiu Târgul de la Miercurea Nirajului şi spaţiul public / Tatai Orsolya Rolul târgurilor de la Monor şi Dumbrava în conturarea unei zone etnografice Târgurile şi comerţul tradițional din zona Mureşului Superior/ dr. Dorel Marc Proiectul tematic al expoziţiei / dr. Laura Pop A Maros Megyei vásárok és falvak világa / trad. Dr. Vajda András The Exhibition Fairs From Mureş and the Rural World / trad. Petru Emil Luncan

5 7 12 17 22 25 27 36 45 52

Contact: Muzeul Judeţean Mureş Secţia de Etnografie şi Artă Populară Târgu-Mureş Piaţa Trandafirilor nr. 11 Tel. 0265.250169; 0365.440427 Email: muzeuetnomures@yahoo.com Site: www.muzeumures.ro