Cuvânt cĂtre cititor
Liniştea noastră cea de toate zilele de Marius TĂRÎŢĂ În numerele anterioare ale revistei AXA, ne-am oprit asupra prăbuşirii limitelor bunului simţ în spaţiul public şi asupra tabloidizării discursului media, dar şi a sensibilităţii oamenilor. În primul caz, pornind de la nişte confruntări care iniţial erau specifice doar unor jurnalişti, s-a ajuns la aceea că întreaga societate urmăreşte cu „sufletul la gură”, în fiecare seară la micul ecran „viaţa politică”. Viaţă care nu e reală deoarece nu se referă la evenimenţialul politic, ci la declaraţii şi proiecţii. Pe de o parte cetăţenii simpli au ajuns să accepte această „reprezentare” a realităţii (deşi e una extraordinar de fragmentară), pe de altă parte jurnaliştii au ajuns să joace un rol mai important decît politicienii. Lipsa unor lecturi constante, dar şi criza culturală prin care trece presa, îl face pe cetă-
ţean să se complacă seară de seară în faţa televizorului sau monitorului, şi să coparticipe prin acceptare tacită la prăbuşirea limitelor bunului simţ. Aceasta atît prin lipsa unei reacţii, cît şi prin complacere. În al doilea caz, ne-am referit la aceea că accentul este pus doar pe aspecte scandaloase, şocante, ce ţin de multe ori de periferia societăţii, dar şi pe trivializarea tragediilor umane. Aici foarte important e şi faptul că degradează limbajul, ceea ce duce la atrofierea simţurilor şi percepţiilor umane. Sau după cum a fost denumit fenomenul pe un blog polonez – căderea limitelor de adaptare la rău (de exemplu desfrîul devine perceput ca ceva normal, chiar dacă majoritatea oamenilor nu îl practică). Dincolo de aceste precizări, cele două - căderea limitelor bunului simţ şi tabloidizarea ţin de mediul înconjurător, de exteriorul nostru. E ca şi cum o pădure sănătoasă a devenit mai rară,
pe alocuri mai uscată, în alte părţi cu mai multe pajişti. Deşi nu mai e aceeaşi pădure, raportată la cîmpie sau pustiu, tot pădure rămîne. Însă, schimbările exterioare, duc la schimbări interioare în rîndul vieţuitorelor acestei păduri. În acest caz, lupul poate deveni mai agresiv, iepurele mai fricos, iar vulpea mai inteligentă? Cineva din cei trei are ceva de cîştigat, sau în această situaţie toate trei grupuri de vieţuitoare au cîte ceva de pierdut, şi nu doar separat, ci şi ca o reacţie în lanţ? Cîteva zile în urmă am zăbovit cîteva zeci de secunde pe postul public de televiziune. Individul care prezenta/ citea ştirile vorbea pe un ton agitat, de parcă s-ar fi grăbit nu ştiu unde şi parcă dorind să se împartă cu toţi telespectatorii cu o tulburare, în cazul dat inventată, dar care în sufletele noastre ar fi trebuit să devină reală. Nu mi-a venit să cred. (continuarea în pagina 32)
Revoluţia „Forţei a Treia” În statele în care sistemele politice sunt într-o criză profundă, se observă proliferarea unor „forţe a treia”, opuse polurilor ideologice tradiţionale. Fenomenul are tendinţa să devine unul global. Când vorbim de „a treia cale” sau „a treia forţă”, nu este vorba atât de o poziţionare, specifică marketingului electoral, ci de o încercare de revizuire a unei paradigme dominante, incapabile să mai răspundă la necesităţile vremii. Este interesant faptul că în cea mai mare parte, mişcările şi partidele politice, care se declară „forţa a treia”, sunt de dreapta. Această explicaţie poate veni din faptul că după cel de al doilea război mondial, dreapta a fost mult timp ostracizată, iar acum, aceasta a primit şansa de a reveni pe scena politică, cu o platformă nouă, cu viziuni noi şi soluţii noi. În SUA se observă ascensiunea unei mişcări radical-conservatoare, care riscă să elimine monopolul celor doi giganţi politici tradiţionali: Partidul Republican şi Partidul Democrat. Este
vorba de „Tea Party” („Partidul Ceaiului”), care în pofida faptului că are o platformă de extremă dreaptă, cheamă toate forţele comuniste, socialiste şi conservatoare din SUA, să se opună actualului regim de la Washington. Este semnificativ faptul că „Tea Party”, a obţinut mai multe victorii la prealegerile pentru Senatul american în statele Delavar, New Hampshire şi New York. În Germania, scandalul în jurul cărţii lui Thilo Sarrazin, fost social-democrat, în care sunt expuse problemele cu care se confruntă Germania din cauza valurilor de imigranţi islamici, a creat un teren propice pentru crearea unei „forţe a treia”, pe o platformă radicalconservatoare. Conform ultimului sondaj, 18 la sută din germani ar fi de acord cu numirea lui Sarrazin în funcţia de cancelar al Germaniei. Nu trebuie să trecem cu vederea succesele electorale ale partidelor de extremă dreaptă dintr-un şir de state europene precum Olanda sau Suedia (tradiţional de stânga), cu care parti-
de Octavian RACU
dele de dreapta din establishment, sunt nevoite să creeze coaliţii de guvernare, acceptând unele măsuri radicale ale „forţelor a treia”. Participarea formaţiunii de extremă dreapta, „Suedia Democrată” (care a reuşit să obţină 24 de mandate în legislativul naţional) la manifestaţiile mişcării „Tea Party” împotriva construcţiei moscheelor în locul unde cândva se înălţau cele două turnuri gemene, demonstrează odată în plus similitudinea celor două platforme. În România, de câţiva ani, există un grup intelectual de orientare radicalconservatoare, care se autodefineşte ca „A Treia Forţă” (Ovidiu Hurduzeu, Mircea Platon etc.), însă până în prezent, acesta nu a reuşit să devină nucleul nici unei formaţiuni politice. (continuarea în pagina 32)