Cuvânt cĂtre cititor
Tabloidizarea spaţiului public (II) de Marius Tărîţă În numărul precedent al revistei AXA (nr. 19), ne-am, oprit asupra prăbuşirii limitelor bunului simţ în spaţiul public. În acel caz ne-a interesat mutaţia evidentă de la realitatea în care hotărîtor era glasul cetăţeanului (ca cititor, ascultător sau receptor) la cea în care societatea e dominată de discursul media. Aceştia, în loc să fie în serviciul cetăţeanului, „traduc” (=reprezintă) evenimentele după bunul lor plac (la comandă politică?), transformîndu-le în ştiri care nu au nici o legătură cu realitatea. Pe de altă parte, cetăţeanul nu mai are nimic de spus în această nouă situaţie şi trece pe poziţii conformiste (de acceptare tacită şi/sau indiferentism). Termenul „tabloid” nu e cel mai fericit pentru fenomenul care ne interesează în articolul dat. Însă luînd în considerare faptul că acoperă o parte din înţelesurile prăbuşirii la care ne referim, am hotărît să apelăm la el. „Istoric (tabloidul – n.n.) e un tip de ziar editat într-un format mic special. Este îndreptat spre un public larg (textele sunt scurte, temele sunt senzaţionale), care călătoreşte cu mijloacele de transport orăşean, ziarele mici fiind mai uşor de citit în acestea. Ca un prim tabloid în istorie e considerat cotidianul englez „Daily Mirror” fondat în anul 1903”. „Repertoriul temelor îl constituie: controversele (cu precădere folosirea copiilor şi femeilor), relaţiile problematice de familie, fenomenele paranormale care scapă explicaţiilor ştiinţifice. În acelaşi timp tabloidele arată, că, ceea ce ni se părea normal, nu este aşa – în schimb exoticul de pînă la acel moment e prezentat ca fenomen banal. Facerea de senzaţional din ceea ce e normal şi în acelaşi timp banalizarea a ce e controversat – de aceasta poate cel mai mult e interesată cultura tabloidă” (dr. hab. Wieslaw Godzic, Szybczej, krócej, głośniej [=Mai repede, mai pe scurt, mai zgomotos], 30 iunie 2005). În cazul societăţii moldoveneşti, datorită unor trăsături proprii, definiţia de mai sus suferă unele schimbări. Caracterul Moldoveanului îl face pe acesta să aibă simţul ruşinii mai dezvoltat în
ce priveşte spaţiul public. Astfel, temele ce ţin de intimitate, paranormal, relaţiile din familie, au fost distorsionate foarte puţin (în presă, deoarece televiziunile încearcă aidoma lui Sisif să ne convingă de contrariu). Fiind în acelaşi timp foarte puţin solicitate. În schimb, „tabloidizarea” a lovit în primul rînd în viaţa politică şi în etica societală a Moldoveanului. (Aici e necesar de susţinut faptul că deşi ruşinea rămîne destul de dezvoltată la noi, bîrfa a căpătat după 1990 proporţii exagerate. Fapt care a şi jucat un rol nefast. Am ţinut să subliniem acest moment pentru că după cum arătam în nr.19 al revistei, vina e şi a cetăţeanului. Aceasta din clipa în care acesta s-a raportat la prăbuşirea bunului simţ ca la ceva normal). În Republica Moldova primele elemente „tabloide” au apărut în ziare şi nu la televizor. Deşi, aici e nevoie să facem o mică abatere. Ruşinoasele emisiuni săptămînale (despre viaţa intimă, sub formă de discuţii) de la TVM, la mijlocul anilor 1990 (la un moment dat după ora 22 noaptea), care încercau să educe „sexual” elevii din şcoli şi ţăranii de la sate, au constituit deschiderea frontului luptei cu bunul simţ. Pe acelaşi fir se înscriau şi desele şedinţe organizate prin şcoli în vederea a ceea ce ÎPS Bartolomeu Anania, a denumit în martie 2005 – „copiilor încearcă să li se fure copilăria”. Proiectul mediatic a eşuat în rîndul oamenilor simpli atunci, însă a fost reluat printr-o formă mai moale şi mai puţin evidentă – ofensiva „culturii de masă”, cu accente pe vulgarizare, „tabloidizare”, luarea în derizoriu etc. la sfîrşitul anilor 1990. Un exemplu relevant în acest sens îl constituie un săptămînal care din paleta largă a „tabloidizării”, a ales caricaturizarea prin colaje foto a politicienilor şi pagina de „divertisment”. Acest din urmă „divertisment”, care devine ataşat majorităţii ziarelor republicane în anii 1999-2000, introduce la scară generală ideea că lucrurile scandaloase şi mirabile constituie ceva normal. S-a început cu selectarea unor astfel de secvenţe din viaţa „celebrităţilor”. (Şi totuşi cine decide cum se atribuie statutul de
celebritate?) Pe de altă parte, şi-au făcut apariţia goliciunile trupeşti parţiale în ce priveşte corporalitatea feminină. Din nou aceasta se referea la „celebrităţi” – actriţe din filmele americane, cîntăreţe sau prezentatoare. Dar ce e mai grav e că au fost iniţiate concursuri „nevinovate” de fotografie a liceenelor sau studentelor. La început, fotografiile trimise de acestea arătau destul de naiv (pline de lumină), însă cu timpul, limitele bunului simţ, a ruşinii sau elementarei demnităţi au pierit. Cel mai îngrijorător e că aceste fete, în marea lor majoritate, erau din provincie, unele avînd chiar sub 18 ani. Reacţiile publice ale ziariştilor sau pedagogilor, ca şi cu alte ocazii, au lipsit. O adevărată hîrtie de turnesol pentru societatea moldovenească în anii 1999-2001 a fost cotidianul „Jurnalul Naţional” ediţia de Chişinău. Din start, ziarul, s-a remarcat prin fragmentarism în ce priveşte dispunerea rubricilor sumare din prima pagină. La un loc erau puse ştiri şi informaţii (deseori lipsite de pertinenţă) din domenii vizibil diferite. Din totalul de 12 pagini, atractive erau pagina a doua care conţinea editoriale interesante, în sensul că propuneau o altă abordare faţă de cea obişnuită de cititorul nostru, şi pagina de politică externă. În rest se publicau multe materiale vulgarizante. În noiembrie 2001, ziarul şi-a încetat apariţia, ceea ce ne arată că populaţia nu s-a arătat receptivă la un astfel de discurs care a avut şi conotaţii experimentale. În continuare nu vom mai stărui asupra istoriei „tabloidizării” spaţiului public din R. Moldova, deoarece de aceasta ne vom ocupa în special în cadrul rubricii dedicate istoriei presei moldoveneşti. În schimb vă propunem cîteva citate din articole scrise de autori polonezi în ceea ce priveşte „cultura de masă” şi consecinţele acesteea. 1. „Urmau să activeze în interesul societăţii, să controleze clasa politică şi persoanele sus-puse în numele oamenilor simpli. Tot mai mult, în loc de aceasta are loc epatarea cetăţenilor”.
continuare în pagina 32