Cuvânt cĂtre cititor
Cuvântul unui dascăl de Lilia BENU, prof. de istorie, L.T.”M. Kogălniceanu”, or.Chişinău
A
ceastă revistă a ajuns la mine datorită unui fost elev, Sergiu Rabei, pe cît de modest şi sfios în anii de liceu, pe atît de curajos şi activ în viaţă. O revistă care îmi place mult, mai ales pentru articolele ce ţin de religie. Consider că promovează valori foarte importante, necesare educaţiei tinerei generaţii. Recent m-a surprins plăcut articolul lui I.Rusanovschi ,,Istoria românilor dezgolită de crucile de pe scuturile voievozilor este egală cu zero” şi aş dori să-mi expun şi eu punctul de vedere (în calitate de profesor de istorie cu o experienţă de muncă de 30 de ani) vizavi de obiectivul alianţei ,,Suflet pentru educaţie” - de a introduce religia în şcoală ca obiect de studiu. În mileniul III, cuprins chiar de la început de un dezastru moral şi social, pedagogia actuală este în căutarea celei mai dificile arte de educaţie - Arta Omeniei. Educaţia morală s-a realizat pînă acum începînd cu cei şapte ani de acasă, cu cei de la grădiniţă, apoi prin învăţămîntul preuniversitar, universitar, postuniversitar etc. Dar ce avem azi? Progres moral, social sau dezastru? Ce este omul astăzi?Violenţa,
minciuna, fărădelegea şi corupţia, neglijenţa şi cruzimea, dezordinea şi lăcomia, criminalitatea, la noi sunt mai dezvoltate decît în multe ţări europene. Celebrul filosof P..Ţuţea constatata: ,,Omul este un animal raţional care vine de nicăieri şi se duce nicăieri…” E timpul să ne întrebăm îngrijoraţi: Cine l-a învăţat că vine de nicăieri şi se duce tot acolo? De ce omul educat atît de mult a devenit atît de ,,puţintel” şi nu desăvîrşit? Aceasta trebuie să ne doară pe toţi cei care educăm şi ne educăm! Acum ca niciodată realitatea ne întreabă care este totuşi cea mai mare greşeală a modelului de educaţie realizat în ultimii 70 de ani? Unul dintre răspunsuri îl găsim parţial în constatarea ilustrului filosof Platon: ,,Dacă omul n-a primit decît o educaţie defectuoasă, el devine cel mai îngrozitor animal pe care l-a produs pămîntul.” Prin urmare, mai întîi ar trebui să găsim cauzele, punctele slabe ale procesului educativ prin care unii oameni devin ,,animale” şi în acelaşi timp ,,specialişti” în diferite domenii sociale. Dar unii profesori probabil vor protesta: ,,Oare noi nu am educat cu jertfire de sine?”. Da, noi am educat dar mai mult am instruit şi am scăpat din vedere că ,,a educa înseamnă a forma, în primul rînd, oameni” şi nu numai specialişti în diverse domenii, ne aminteşte Monaige. Iată deci una din greşeli: am cerut cunoaşterea multor materii de specialitate, poate şi a unor noţiuni de omenie, cumsecădenie, dar o educaţie adevărată - cea creştină - nici vorbă, nu am dat. Fără să ne supărăm , cei care educăm şi ne educăm, va trebuie
să recunoaştem: ,,Cum e învăţămîntul aşa e şi ţara” şi, în acelaşi timp, va trebui să schimbăm sensul activităţii noastre educative după îndemnul Sf. Vasile Cel Mare: ,,Viaţa de aici are valoare în măsura în care se pregăteşte viaţa de dincolo,eternă”. ,,Aci nu rămîne nimeni”, spune Sf.Augustin. Nu e de mirare răspunsul domnului ministru, nici a domnului prim-ministru în privinţa introducerii religiei în şcoală în variantă opţională, noi toţi suntem un produs al regimului comunist. Dar odată ce am fost lipsiţi noi, fără voia noastră, de ceea ce este mai scump pe pămînt - dragostea faţă de Dumnezeu, de ce să-i lipsim şi pe copii? Oare nu a spus Mîntuitorul: ,,Lăsaţi copiii să vină la mine şi nu-i opriţi, căci împărăţia Lui Dumnezeu este a unora ca ei”(Marcu 10:13-16). Sf. Grigorie Teologul spune: ,,Trupul este de la părinţi, sufletul de la Domnul”, iată de ce părinţii iubesc ce este al lor. Părinţii consideră că sunt datori să ofere copiilor ceea ce se preţuieşte în această lume, le cumpără „un loc” în această viaţă. Dar sufletul, inima copilului, morala(spiritualitatea) sunt lăsate în umbră; sau se crede că şcoala va avea grijă? Şi de ce nu? În situaţia când ţara noastră se află într-o criză social-economică profundă şi familia nu este deloc protejată, acea principală „sursă de transmitere” a valorilor, ba mai rău, mulţi părinţi pleacă peste hotare şi nu sunt „sursă de transmitere” a valorilor ci a banilor, atunci ce trebuie să facă profesorul ca educator? Nu pretind la prea mari generalizări, dar consider că este o problemă
foarte importantă. Dacă în familie se pune accent pe valori materiale, greu îi vine unui profesor sa demonstreze că sunt importante valorile spirituale. În această situaţie consider că introducerea religiei în şcoală este foarte binevenită. La o şedinţă de părinţi, organizată de mine recent, cînd se discutau unele probleme, un părinte a spus: „religia trebuie să fie introdusă în şcoală, şi atunci nu vor fi probleme”. Îmi imaginez că mulţi părinţi ar dori acest lucru. Am fost lipsiţi de credinţă noi, atunci să educăm tânăra generaţie în spiritul dragostei faţă de Dumnezeu. În aşa fel vom educa viitorii părinţi care spre deosebire de noi, îi vor educa pe copiii lor buni creştini, şi atunci şcoala va completa activitatea părinţilor. Mesajul religiei creştin-ortodoxe este mesajul dragostei faţă de Dumnezeu, al dragostei faţă de aproape. Copiii se educă pe baza unor exemple concrete. Puţine sunt oare astfel de exemple în credinţa noastră - exemple care ar putea educa elevii în baza acestor valori? M-a surprins întrebarea din articol: ,,Au fost observate influenţe pozitive asupra copiilor care ar putea justifica introducerea acestei disciplini?” Halal de noi, dacă mai trebuie să justificăm importanţa credinţei în viaţa unui om, dar să încerc şi eu să justific cum pot. În activitatea mea de profesor am educat şi instruit mulţi copii şi, slavă Lui Dumnezeu, am avut parte şi de copii din familii creştin-ortodoxe (cu fapta şi nu cu vorba) şi aş aduce drept exemplu familia Guzun din Măgdăceşti.