Biserica în Europa după

EVEnIMEnTE

Consiliul Conferințelor Episcopale din Europa (CCEE) este format din 39 de membre, dintre care 33 sunt Conferințe Episcopale, Arhiepiscopii de Luxemburg și Monaco, Arhiepiscopul maronit din Cipru și Episcopul de Chișinău (Moldova), Episcopul Eparhiei de Muncaci și Administratorul Apostolic din Estonia; cu toții reprezintă Biserica Catolică din 45 de țări de pe continentul european. CCEE a fost înființată oficial în martie 1971 prin aprobarea Congregației Episcopilor.

„bISeRICa îN eURoPa După panDeMie”

La sfârșitul Adunării plenare, episcopii din Consiliul Conferințelor Episcopale din Europa (CCEE) au adresat un cuvânt Bisericii Catolice care trăiește pe continent, creștinilor din diferitele confesiuni, credincioșilor de orice religie, tuturor cetățenilor europeni.

Adunarea plenară virtuală a CCEE s-a desfășurat în zilele de 25 și 26 septembrie. Programată inițial să aibă loc la Praga, din cauza pandemiei de coronavirus s-a mutat în mediul online. Astfel, 35 de președinți ai conferințelor episcopale naționale s-au conectat prin videoconferință pentru a participa la lucrările acestei adunări plenare, care s-a desfășurat în jurul temei „Biserica în Europa după pandemie. Perspective pentru Creație și pentru comunitate”. Printre problemele abordate au fost pandemia și repercusiunile multiple în plan sanitar, dar și o reflecție asupra consecințelor religioase, pastorale și ecologice.

La începutul mesajului se spune: „Asupra acestui timp Adunarea noastră s-a rugat, a reflectat nu numai pentru a înregistra ceea ce se întâmplă cu pandemia și asupra repercusiunilor sale în viaţa fiecăruia, în locul de muncă, în societate, în familii, în raporturile dintre state și continente, în viaţa eclezială, dar și asupra viitorului.”

În continuare se precizează faptul că deși nu posedă „soluții practice care revin celor care au responsabilități publice”, în schimb „face parte din datoria noastră pastorală să amintim conștiinței personale și colective câteva atitudini de ordin spiritual și etic”. Este necesară „înainte de toate o încredere redescoperită”. În al doilea rând este nevoie de „o solidaritate reînnoită între persoane, popoare și naţiuni, chiar și în criza ocupaţională”. Mai departe se afirmă: „Căutarea de căi solidare pentru înfruntarea dificultăților, ca și pentru menţinerea și reluarea normalităţii vieţii, exprimă conștiinţa de a fi unii alături de alţii în același destin și cere forme concrete de exprimare, și faţă de creație, faţă de care suntem chemaţi să avem o grijă reînnoită, pentru că este lucrarea lui Dumnezeu dată nouă drept casă comună.”

În încheiere au fost exprimate „admirația (...) și afecțiunea față de comunitățile noastre pentru răspunsul lor prompt în această situaţie de criză”, inclusiv pentru felul cum „adesea au lucrat împreună cu celelalte confesiuni creștine și cu celelalte religii”, precum și îndemnul de a avea încredere, întrucât „reluarea vieții normale a credincioșilor va avea nevoie de răbdare și perseverență”.