începuturi și promovare

PAGInA GHIKA

l-au cunoscut pe VlaDiMir ghika (Și reciproc) astăzi: Maud de ridder

Text: luc verly (traducere iulia Cojocariu)

Pe când se află la Buenos Aires în 1934 pentru Congresul Euharistic Internațional, Vladimir Ghika primește o scrisoare înduioșătoare în franceză: „Sunt o fetiță de 9 ani (...). Tatăl meu este belgian și catolic, dar nu este practicant. Mama este elvețiancă protestantă, fratele meu de 16 ani nu este practicant.

Fratele meu Marcel este la iezuiți la [Colegiul] Salvador, iar eu și sora mea la [Colegiul Sacré-Cœur] (...).

Mai am și alți frați și surori. Părinții mei sunt foarte buni; dau mult săracilor și la Propagarea Credinței; mama, Yvonne de Ridder, dă mult la spitalul francez. Credeam că se vor converti cu toții în timpul

Congresului, dar, din păcate, nimic, iar eu sunt foarte tristă. Mi s-a spus, Monseniore, că dvs. convertiți multă lume, iar eu vin să vă rog să inventați ceva pentru a veni acasă.

Nu știu dacă ați fost la Colegiul de

La Salle când am spus două poezii (...). Poate că puteți să-i spuneți mamei că veniți ca să vă spun poezia, îi primește foarte bine pe preoți. (...) Scriu foarte repede ca să mă ascund; este marele meu secret.

Vă rog să salvați sufletul tatălui meu, al mamei mele și al fratelui meu. A dumneavoastră fetiță Maud de Ridder.”

Bineînțeles, așa cum îl cunoaștem,

Vladimir Ghika se duce în această familie. Unde este într-adevăr bine primit. Dar rugăciunile lui Vl. Ghika nu au avut efectele scontate, căci micuța Maud îi scrie din nou un an mai târziu o scrisoare pe care o adresează la Arhiepiscopia de Paris, neștiind adresa lui personală la Paris: „Doresc mult să am vești de la dvs. Mă gândesc adesea la dvs... (...) Scrieți-mi, fără să spuneți că v-am scris. Este foarte important – după aceea vă voi scrie o scrisoare pe care i-o voi arăta mamei mele. Ea este în continuare protestantă, ceea ce mă mâhnește. Tata nu este catolic decât cu numele, deși mama sa este o sfântă, are 93 de ani și merge la liturghie în fiecare zi. Este în Belgia. Fratele meu mai mare urmează exemplul tatălui meu... (...) Mă duc în continuare la SacréCœur și le iubesc mult pe măicuțe. (...) De ce nu le scrieți tatălui și mamei mele pentru a-i converti? Sunt atât de tristă că nu sunt toți creștini. Rugați-vă pentru ei și pentru toți cei 8. Micuța Astrid este botezată din luna noiembrie... Binecuvântați, Monseniore, pe fetița dvs. care vă iubește mult și care ar voi să aibă fotografia dvs. (...)”

Și, încă o dată, Vladimir Ghika se conformează. Putem să nu răspundem dorințelor altruiste ale unei fetițe? Nu știm ce a scris familiei de Ridder, dar avem răspunsul de mulțumire al tatălui: „Micuța mea familie este sănătoasă, iar cei care au avut onoarea de a face

Mons. Vladimir Ghika

cunoștință cu dvs. păstrează și vor păstra mereu o amintire frumoasă a amabilității dvs. față de ei. Maud este o fetiță bună de 11 ani – foarte iubită la Sacré-Cœur. Nu ne dă decât satisfacții. Bebelușul pe care l-ați binecuvântat (Astrid) crește văzând cu ochii.”

Povestea se încheie aici? Nu chiar. În 1939, Louis de Ridder îl anunță pe Vladimir Ghika faptul că soția și copiii săi sunt în Elveția, căci Maud trebuie să fie operată acolo de amigdale, și că vor trece probabil să-l vadă la Paris în cursul lunii mai. Nu am găsit urma acestei vizite în agenda 1939 a Mons. Ghika, dar nu înseamnă că întâlnirea nu a avut loc. În orice caz, această scrisoare a tatălui arată că familia nu dorea să rupă legăturile cu prelatul catolic. Rugăciunile unei fetițe n-au avut măcar acest efect?