educației

DOCTRInĂ SOCIALĂ - DOCAT

Să ne străduim serios pentru a respecta și ocroti creația, pentru că Dumnezeu, care ne cheamă să dăm totul, ne oferă forțele și lumina de care avem nevoie pentru a merge înainte. El nu ne abandonează, nu ne lasă singuri, iubirea Sa ne conduce mereu să găsim noi drumuri.

Colaboratori ai creatorului

Text: Pr. Daniel Gheorghiță Benchea

„D umnezeu însuși este Creatorul lumii, iar creația nu este la sfârșit. Dumnezeu lucrează” (Papa Benedict al XVI-lea).

Noi suntem „locuitorii uneia și aceleiași case” – am căzut de acord în numărul trecut, citându-l pe Sfântul Părinte Ioan Paul al IIlea. Papa Francisc, continuând pe aceeași linie, vorbește despre pământ ca despre o „casă comună”. Spre această casă dorește documentul nostru DOCAT să ne îndreptăm privirea de această dată, în acest capitol. O casă construită de Creator pentru noi. Noi suntem locuitorii ei, noi suntem cei responsabili pentru ocrotirea ei. Dacă Dumnezeu încă lucrează, așa cum ne spune Papa emerit Benedict, trebuie să fim conștienți de faptul că o face de multe ori prin noi. Prin noi... colaboratori ai Creatorului.

Pe această responsabilitate dorește să pună accentul Biserica: „omenirea are încă capacitatea de a colabora pentru a construi casa noastră comună” (Papa Francisc, Laudato Siʼ, 13) și „respectând independența și cultura fiecărei națiuni, trebuie să amintim mereu că planeta este a întregii omeniri și pentru toată omenirea” (Papa Francisc, Evangelii Gaudium, 190).

Dar ce înseamnă concret a ocroti creația? Înseamnă a ocroti natura ca pe un întreg, asemenea unui obiect dat spre îngrijire? Ca și cum ar fi un glob de sticlă ce trebuie păzit să nu se spargă? Nu. De fapt, natura este o ordine deschisă, ce se dezvoltă în mod evolutiv și nu un arsenal de stări statice care trebuie menținute ca atare (DOCAT, 257). Cât de expresive sunt cuvintele scriitorului francez Paul Claudel când afirmă: „Nu atinge nimic... nu distruge nimic, niciun fir de iarbă, niciun copac. Lasă firele de nisip și munții la locul lor. Totul are propriul spirit. Ce vrei să schimbi, ce-ai putea tu să faci mai bine?... Înainte de a schimba lumea, ar fi mai important, poate, ca ea să nu fie distrusă.”

Implicit primim și răspunsul la „cine poate face, cine trebuie să facă?” Cine? TOȚI. „Fiecare creștin trebuie să știe: lipsurile legate de atenția cuvenită față de natură și exploatarea care rezultă de aici în privința resurselor naturale constituie o amenințare pentru pacea lumii” (Sf. Papă Ioan Paul al II-lea). „Trebuie să ne pregătim să schimbam modul nostru actual de viață. Această schimbare va fi realizată ori planificată de noi înșine, ori va fi impusă de legile implacabile ale naturii, însoțită de haos și suferință” (Jimmy Carter – fost președinte american).

Ce fel de schimbare se impune? O întoarcere la solidaritate ne propune Sfântul Părinte Papa Francisc: „Dacă pământul ne-a fost dăruit, nu mai putem gândi numai pornind de la un criteriu utilitarist de eficiență și productivitate pentru profitul individual” (Laudato Siʼ, 159).