de cel rău

SfânTA SCRIPTURĂ - PSALMII

coordonatele unei vieţi senine

Zilele scurte (și mohorâte) ale aceste luni sunt adesea predispuse nostalgiilor și melancoliilor. Viața cotidiană și-a pierdut din vioiciune, iar gândurile se întorc în mod spontan mai curând în trecut decât să se îndrepte înspre viitor. Într-un astfel de context, amintirea părinților, a fraților, a prietenilor răposați apare ca firească. De-a lungul acestei luni suntem atrași de locurile în care ei își dorm somnul de veci, pentru a ne reculege și a ne ruga pentru odihna și pacea lor.

Dar astfel de momente s-ar dovedi a fi deprimante dacă această lună nu ar debuta cu Sărbătoarea tuturor sfinților, o sărbătoare care aruncă o lumină aparte asupra destinului oricărui om. Într-adevăr, privind la parcursul vieții lor, noi ne înțelegem

Text: Pr. tarciziu Șerban

mai bine și mai firesc pe noi înșine. Or, particularitatea vieții lor constă în acea conformare permanentă cu voința lui Dumnezeu, Creatorul și Cârmuitorul întregului univers și Ocrotitorul și Mântuitorul tuturor celor care își pun încrederea în El.

Cândva, autorul Psalmului 33/32, încercând să-și înțeleagă parcursul vieții sale și pe cel al poporului său, a descoperit că fericit nu poate fi decât cel al cărui Dumnezeu este Domnul. De-a lungul meditației sale a descoperit că pământul este plin de bunătatea Domnului; că prin cuvântul Domnului au fost făcute cerurile. El a poruncit și toate au fost create. În plus, el a înțeles că Domnul privește din ceruri, el îi vede pe toţi fiii oamenilor. Din locuinţa lui sfântă, îi cercetează pe toţi locuitorii pământului. El singur

Iată, ochii Domnului sunt [îndreptați] spre cei care se tem de el, / spre cei care nădăjduiesc în mila lui, / ca să scape de la moarte sufletul lor / și să-i hrănească în timp de foamete! / Sufletul nostru îl așteaptă pe Domnul; / pentru că el este scutul și apărătorul nostru, / pentru că în el se va bucura inima noastră. (Ps 33/32,18-22)

a plăsmuit inimile lor și le cunoaște toate faptele. Dătător de speranță pentru psalmist este gândul că ochii Domnului sunt îndreptaţi spre cei care se tem de el, spre cei care nădăjduiesc în mila lui, ca să scape de la moarte sufletele lor și să-i hrănească în timp de foamete. Prin urmare, convins că Domnul este singurul de la care poate aștepta la nevoie un ajutor, psalmistul exclamă: sufletul nostru îl așteaptă pe Domnul; pentru că el este ajutorul și apărătorul nostru, pentru că în el se va bucura inima noastră și în numele lui cel sfânt ne-am pus nădejdea.

Orânduindu-ne zilele vieții în această perspectivă, ele se eliberează de angoasă și putem spune împreună cu psalmistul: Fie, Doamne, mila ta asupra noastră, precum și speranţa noastră este în tine.