Sfânta Scriptură - Psalmii

Când oamenii se iau la întrecere cu D umnezeu

Oamenii au fost mereu tentați să se ia la întrecere cu Dumnezeu pentru ca să-i încerce limitele. Au voit să construiască o cetate și un turn al cărui vârf să ajungă până la cer (Gen 11,4) și, mai nou, voiesc să-i arate că pot crea ființe mai perfecte decât cele create de El. Se cred mai destoinici și de aceea nu cruță niciun efort pentru „a-i dovedi” că se pot dispensa de voința Lui. Astfel, zi și noapte nu au liniște până când nu câștigă acel pariu pe care și l-au impus singuri. Să fim înțeleși: nu tot ceea ce au făcut oamenii este rău. În schimb, atunci când, în harța lor cu Dumnezeu, s-au ambiționat să facă altfel decât a voit El, oamenii au descoperit că ceea ce au fost capabili să înfăptuiască e spre distrugerea lor.

Text: Pr. Tarciziu Șerban

Autorul Psalmului 4 a făcut, într-o zi, experiența propriilor sale limite. Ajungând în mare strâmtorare, nu s-a găsit nimeni ca să-l poată ajuta. Abia când a strigat către Dumnezeu a simțit că este auzit și că rugăciunea lui nu a rămas fără ecou. De aceea, atunci când a înțeles cât de orgolioasă este pretenția semenilor săi, i-a apostrofat zicând: Fii ai oamenilor, până când veţi fi cu inima împietrită? Până când veţi iubi deșertăciunea și veţi alerga după minciună?... Cutremuraţi-vă și nu păcătuiţi! Meditaţi acestea în inimile voastre, în așternuturile voastre, și fiţi liniștiţi. Mai mult, întrucât în elanul său omul nu-și mai pune problema dacă ceea ce înfăptuiește îi este cu adevărat spre bine sau spre rău,

Să ştiţi că Dumnezeu face minuni / pentru cel credincios: / când strig către el, Domnul mă aude. / Cutremuraţi-vă şi nu păcătuiţi! / Meditaţi [acestea] în inimile voastre, / în aşternuturile voastre, şi fiţi liniştiţi! / Aduceţi jertfe de dreptate / și încredeţi-vă în Domnul! / Mulţi spun: „Cine ne va arăta ce este bine?” (Ps 4,4-7)

autorul psalmului încearcă să-l rezoneze întrebându-l retoric: Cine ne va arăta ce este bine? Și, ca un act de recunoaștere a lui Dumnezeu ca sursă a adevăratului bine pentru oameni, psalmistul se îndreaptă spre El zicându-i: Fă să răsară peste noi, Doamne, lumina feţei tale! Tu pui mai multă bucurie în inima mea decât au ei atunci când li se înmulţește grâul și vinul. Eu mă culc în pace și adorm îndată, căci numai tu, Doamne, îmi dai liniște deplină. Ceea ce autorul consideră a fi esențial pentru oameni este rezumat în cuvintele: Săvârșiți fapte de dreptate și nădăjduiți în Domnul. Doar așa va ajunge omul să-și găsească pacea și să dobândească acea liniște deplină pe care numai Domnul o poate oferi.