Cărți

Arco degli Acetari, Via del Pellegrino

În Via del Pellegrino, la un pas de bazilica San Pietro

Odată ajunşi pe străduţa îngustă aflată nu departe de bazilica San Pietro, pelerinii de odinioară respirau uşuraţi. După o cale lungă, străbătută pe jos, cu pericole care-i pândiseră la fiecare pas, ultima parte a drumului trebuia să însemne un amestec de oboseală, de bucurie şi de nerăbdare. În sfârşit, se apropiau de destinaţia finală, de locul unde aveau să-şi plece genunchii pentru a venera mormântul apostolului Petru.

Se aflau în sfârşit în Via del Pellegrino (Strada Pelerinului), una din vechile străduţe ale Romei, al cărei nume ar proveni – potrivit tradiţiei – chiar de la numeroşii pelerini care o parcurgeau neîncetat pentru a ajunge la bazilica San Pietro. În vechime, pe aceeaşi străduţă se afla şi faimosul „Han al pelerinului”, de aceea unii cercetători consideră că numele străzii ar fi fost inspirat de acel local cu ospătărie în care pelerinii puteau găsi adăpost peste noapte.

Text: Anca Mărtinaş Giulimondi

Odinioară, în vremuri ce aparţin trecutului îndepărtat, când lumea nu dispunea de confortul fără de care noi, cei de azi, nu reuşim nici măcar să ne imaginăm existenţa, pelerinii erau atenţi să nu piardă nimic din ce-ar fi meritat să fie văzut în lungul lor drum. Neavând aparate de fotografiat, îşi exersau memoria, înregistrând cu mintea tot ce vedeau şi auzeau. Pentru cei mai mulţi dintre pelerini, călătoria la Roma era unica din existenţa lor, despre care ar fi povestit şi repovestit câte zile ar fi avut de trăit pe acest pământ.

„Pe drumurile Romei” este titlul noii rubrici a revistei noastre. O rubrică dedicată Cetăţii Eterne văzute cu ochii pelerinului de azi şi de ieri. Când am venit pentru prima oară la Roma, mi-am spus că nu mi-aş dori altceva decât să străbat oraşul cu pasul, bucurie pe care continui să mi-o rezerv şi azi, ori de câte ori nu mă împiedică oboseala sau graba. Noua rubrică se doreşte a fi un îndemn pentru pelerini de a-şi exercita atenţia şi memoria odată aflaţi pe străzile Romei, încercând să vadă, să asculte şi să perceapă oraşul mai mult cu propriile simţuri şi mai puţin prin ochii şi urechile telefoanelor mobile sau ale altor mijloace tehnologice.

Dacă vă întrebaţi ce puteau vedea şi admira trecătorii care parcurgeau Via del Pellegrino, cu siguranţă privirea pelerinilor din secolul al XVIII-lea ar fi fost atrasă de altarul sacru intitulat „Madonna della Concezione”, operă realizată în 1716 de sculptorul milanez Francesco Moderati, la cererea cardinalului Pietro Ottoboni. Imaginea sacră o reprezintă pe Preacurata Fecioară Maria ţinându-l în braţe pe Pruncul Isus care binecuvântează. În partea inferioară este reprezentat, într-un medalion, sfântul Filip Neri, iar deasupra Preacuratei este amplasat un baldachin sub forma unei coroane inundate de raze, în care poposeşte Duhul Sfânt sub formă de porumbel.

Cu siguranţă, n-ar fi scăpat atenţiei pelerinilor din secolul al XVIIIlea nici fresca reprezentând-o pe Maica Domnului cu Pruncul Isus şi pe sfântul Filip Neri, şi privirea le-ar fi fost, de asemenea, atrasă de două din palatele care domină Via del Pellegrino: unul din secolul al XV-lea, aflat la numărul civic 58, şi palatul renascentist din secolul al XVI-lea, aflat la numerele 66-67. Și, oricât ar fi fost de nerăbdători să ajungă la destinaţia finală, pelerinii de odinioară n-ar fi rezistat fără să arunce o privire în curtea de dincolo de boltitura chemată Arco degli Acetari, cu case medievale care, în ochii trecătorilor de azi, par să se fi desprins dintr-o pictură medievală intitulată „Aici, timpul s-a oprit în loc”.