Mamele surogat – un subiect delicat

Păcatele sunt rele pentru păcătosul însuși, dar ele rănesc în același timp comunitatea, dăunând altora „și, astfel, ele se întăresc și se răspândesc și devin izvorul altor păcate prin care se influențează negativ comportamentul” (Sf. Papă Ioan Paul al II-lea, Sollicitudo rei socialis, 36).

Persoana umană –unică și demnă

Text: Pr. Daniel Gheorghiță Benchea

„T rebuie să-l iubim pe aproapele nostru, fie pentru că el este bun, fie ca el să devină bun” (Sf. Augustin).

Omul se bucură de o demnitate intangibilă. De ce? Pentru că a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, pentru că în cadrul creației îl reprezintă pe Creatorul însuși, pentru că este „singura făptură de pe pământ pe care Dumnezeu a voit-o pentru ea însăși” (Gaudium et Spes 24). Iar această asemănare cu Dumnezeu ne arată că „omul rămâne mereu raportat la Dumnezeu și că nu-și poate dezvolta posibilitățile sale ca persoană decât în Dumnezeu” (DOCAT 47).

Ajutorul în supraviețuire? Alți oameni. A trăi cu ceilalți într-o relație corectă va crea locul propice pentru o bună relație cu Dumnezeu. Dezvoltarea unei culturi a respectului reciproc și subordonarea intereselor individuale în favoarea comunității ne fac participanți la puterea creatoare a lui Dumnezeu (conf. DOCAT 49). Atunci nu vom mai putea nega relația strânsă cu Creatorul nostru și nici responsabilitatea pentru creație și pentru fiecare altă persoană vie.

Această responsabilitate decurge din faptul că persoana umană și, implicit, demnitatea ei sunt expuse multor răni și amenințări. Unicitatea omului nu ne-o poate nega și lua nimeni, dar în ceea ce privește demnitatea... avem „păcatul ce a pătruns până în centrul nostru cel mai profund, acolo unde locuiește libertatea, și deci, păcatul fiind întotdeauna actul liber, conștient al unei persoane [...] se extinde în întreaga societate (DOCAT 50-51).

Cu toate că „omul este social, acționează de prea multe ori asocial: egoismul, lăcomia și megalomania îl fac să-i înhame pe alții pentru scopuri false, să-i exploateze, să-i asuprească sau să-i lase fără apărare” (DOCAT 62).

Ce consecințe provoacă aceste exploatări? Distrugere și separare. „Cei care, revendicându-și drepturile, uită de obligațiile lor sau recurg la ele într-un mod imperfect riscă să demoleze cu o mână ceea ce au construit cu alta” (Papa Ioan al XXIIIlea, Pacem in terris). Și separare față de cine? Față de cel ale cărui chip și asemănare le moștenim: Dumnezeu Creatorul nostru: „Numai omul liber se poate îndrepta spre Dumnezeu în iubire și să-i răspundă” (DOCAT 56).

Așadar, mesajul este clar. Toate persoanele umane sunt înzestrate cu o demnitate egală ce nu se pierde, indiferent de sex, origine, religie și de culoarea pielii, deoarece Dumnezeu ne-a creat pe toți după chipul și asemănarea sa, iar pentru a păstra creșterea personală, egalitatea șanselor și, prin aceasta, demnitatea tuturor, e absolut necesar să fie învinse nedreptățile ce există în relațiile dintre noi.