Sfinți

Sfântul Damian Leprosul și epidemia de coronavirus

Lepra bântuia deja de 24 de ani în Insulele Hawaii, când Damian ajunge acolo ca preot misionar, în 1864. Ravagiile erau mari, lepra fiind atunci o boală contagioasă care nu se trata. Pentru a stopa răspândirea ei autoritățile hawaiiene hotărăsc în 1866 izolarea bolnavilor pe insula Molokai, una din insulele arhipelagului. La deznădejdea de a ști că nu se vor vindeca niciodată se adaugă astfel suferința de a se vedea izolați complet și, treptat, neglijați de guvern. Această insulă de o frumusețe uimitoare, adevărată perlă a Creației, ajunge infernul unei comunități marcate de mizerie fizică și morală, violență și alcoolism.

Părintele Damian se oferă voluntar și obține aprobarea episcopului pentru a merge la cei 800 de leproși de pe insula Molokai. Va rămâne acolo 16 ani, până la sfârșitul vieții sale. Tânărul preot de 33 de ani le oferă la început prezența și apropierea sa, împreună cu rugăciunea și sacramentele Bisericii. Deși fusese sfătuit de superiori să evite orice contact fizic, Damian decide să nu-și asculte frica și să meargă în vizită la

Text: Pr. Dan Suciu

toate casele leproșilor. Se interesează de nevoile lor, mănâncă cu ei, îi încurajează, îi îmbrățișează. Descoperă astfel repede urgențele carității pentru comunitatea sa. Împreună cu leproșii reface cimitirul, deschide un magazin de haine, creează o fanfară, construiește un spital, un orfelinat, o biserică și un sistem de canalizare pentru a aduce apa până în sat. Prin toate acestea, leproșii își recapătă demnitatea și bucuria de a trăi împreună.

În decembrie 1884, lepra îl atinge și pe Părintele Damian. Va muri cinci ani mai târziu. În ultima scrisoare adresată fratelui său, el scria: „Sunt mereu fericit și mulțumit, și, deși sunt bolnav, nu-mi doresc decât să împlinesc voia Bunului Dumnezeu.”

Sfințenia sa reiese indirect din mărturia unui vizitator al insulei, în 1888, cu puțin timp înainte de moartea Părintelui Damian: „Am mers în Molokai gândindu-mă că voi găsi un loc groaznic ca iadul și am fost surprins să găsesc oameni bucuroși, peisaje minunate și o viață relativ lipsită de dureri. Oamenii aceia sărmani păreau deosebit de fericiți.”

Oare ce putem învăța de la Sfântul Damian, în zilele de epidemie pe care le traversăm? Vă propun patru idei pentru a începe această meditație. 1. Sfântul Damian ne spune că leprosul e fratele nostru și ne întreabă cum ne uităm la ceilalți. Micul virus a străbătut lumea întreagă de la om la om și ne confirmă ceea ce ne spune credința: Dumnezeu ne-a creat uniți într-o singură familie omenească. Vom ști oare în zilele următoare să-i privim pe ceilalți ca frați, cu normalitate, cu simplitate, chiar și atunci când tușesc? 2. Sfântul Damian ne spune că orice infern poate fi transformat prin felul în care suntem prezenți, prin curaj, printr-o viață dăruită. Toate acestea își au opusul în cultura noastră: dispărem când e vorba de greu, ne temem, trăim pentru noi înșine. Vom ști oare, cum spunea Fericitul Ioan Suciu, să nu răspundem printr-o absență la chemările Domnului? Vom ști oare, la nevoie, să transformăm localitatea noastră într-un loc în care „oamenii aceia sărmani păreau deosebit de fericiți”? 3. Sfântul Damian ne arată că măsurile statului își au rostul lor, dar cu siguranță nu sunt suficiente. Statul vrea în primul rând să elimine problemele, în vreme ce inima oricărui om, cu atât mai mult atunci când e amenințat sau îngrijorat, așteaptă ascultare, apropiere, încurajare. Să respectăm deci măsurile comune, dar să păstrăm vie inventivitatea credinței și a compasiunii. 4. Sfântul Damian ne arată că am primit viața pentru a o dărui, și nu doar pentru a trăi bine și a ne îmbogăți. Vom ști oare, având grijă de sănătate, să avem grijă și mai mare să nu dispară iubirea creștină din faptele și atitudinile noastre?