Credință și artă

FILE DE ISTORIECREDINȚ Ă ȘI ARTĂ

O madonnă coborâtă parcă din portalurile catedralelor, cu chip brâncușian

Text: M ons. Ieronim Iacob

De 80 de ani, Sfânta Fecioară Maria „de la Lourdes” își așteaptă credincioșii la ușa bisericii din Dobrevo (Ali

Anife, pentru români; Kalfa, pentru germani), în Bulgaria.

Între anii 1840 și 1890 au migrat în Dobrogea, venind din vecinătatea orașelor Odessa și Cherson (Rusia) în trei etape succesive, mii de țărani germani (șvabi) în căutare de libertate și pământ rodnic pentru numeroasele lor familii. Ei au fondat sate noi sau le-au întărit pe cele deja existente, în care trăiau români, turcotătari, bulgari etc. În 1935 numărul „nemților” din Dobrogea era de circa 13.000, răspândiți în aproape 50 de comunități, de religie romano-catolică și evanghelică. La extremitatea sudică a

Dobrogei, aproape de Bazargic (astăzi

Dobrich, în Bulgaria) se afla Parohia

Romano-Catolică Ali-Anife Kalfa,

Decanatul de Constanța, Arhidieceza

Romano-Catolică de București.

Germanii catolici au sosit la Ali

Anife pe la 1890. Între anii 1913 și 1940 satul a aparținut județului

Caliacra, din Cadrilaterul Regatului

României. Din punct de vedere bisericesc, începând din anul 1904 catolicii din Ali-Anife au fost vizitați, sporadic, de preotul romano-catolic din Șumla (azi Șumen), Pr. François Krings.

Parohia a fost fondată în 1909, doi ani mai târziu construindu-se și biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan

Botezătorul”. Primul (și singurul!) paroh, în perioada 1909-1940, a fost Pr. Alexis Schoenemakers, călugăr pasionist de naționalitate olandeză. Parohia, aparținând inițial Diecezei bulgare de Nicopole, a trecut sub jurisdicția Arhiepiscopiei de București după Primul Război Mondial.

În multele lor pribegii, catolicii germani au fost întăriți de „prezența” Maicii Domnului pe care au cinstit-o mereu cu o afecțiune specială. Arhiepiscopul Netzhammer, cu ocazia vizitei pe care o face la Ali-Anife la 5 mai 1914, notează: „La biserica din sat am asistat la devoțiunea din luna mai și am fost mișcați să auzim cântându-se atât de departe de țări germane cântecul «Maria, wir Dich grüssen, oh Maria hilf!».”

Cu ocazia misiunilor populare din anul 1932, catolicii din Ali-Anife s-au hotărât, in corpore, să recite în fiecare seară Rozariul Maicii Domnului în familie. Tot în această perioadă s-a amenajat, în curtea bisericii, Grota Maicii Domnului de la Lourdes. În primăvara anului 1938 în grotă va fi așezată noua statuie a Madonnei de Lourdes, operă a sculptorului bucureștean Francisc Durcovici, fratele Fericitului Anton Durcovici, episcop martir.

Sculptorul Francisc Durcovici a realizat, la începutul lui 1938, două statui ale Maicii Domnului „de la Lourdes”, de circa 1,40 m înălțime. Una dintre ele era destinată grotei așezământului catolic de la Timișu de Jos, jud. Brașov, ulterior ajungând la Seminarul catolic din Iași. Cea de-a doua, pentru care s-au plătit 4.800 de lei, cu transportul inclus, a avut ca destinație grota de la Ali-Anife.

Statuile lui Durcovici, de culoarea calcarului, realizate din mozaic fin turnat, par a fi desprinse din portalurile catedralelor medievale. Fața Madonnei, de un oval care amintește de sculpturile lui Brâncuși, cu trăsături estompate ce trimit către mister, prin solemnitate și măreție sugerează profunzimea mesajului de la Lourdes: „Eu sunt Neprihănita Zămislire.”

Prevestind parcă tragedia ce va urma, în partea a doua a anului 1939, până spre iarnă, grupuri de copii și vârstnici s-au rugat în fiecare seară Rozariul în fața grotei. În vara anului 1940, catolicii germani au plecat din nou, în mare grabă, în pribegie, asemenea strămoșilor... Biserica a intrat în posesiunea micii comunități ortodoxe, iar statuia Madonnei, după ruinarea grotei, a fost așezată pe un șubred strat de ciment, la intrarea în biserică. Cu trecerea timpului, în cătunul ce-a ajuns acum înfloritorul Ali-Anife din perioada interbelică, statuia pare a prinde rădăcini în pământul pe care atât de mult l-au iubit cinstitorii ei și de care i-au îndepărtat vitregiile istoriei.

Nu! Maica Domnului nu ne părăsește niciodată! Cel mult, noi...