Din catehezele Papei

rugăciunea cu încredere filială

După exemplul lui Isus, creștinul învață să i se adreseze lui Dumnezeu numindu-l „Tată”. Dar are nevoie de curaj pentru aceasta. În Evanghelii găsim multe rugăciuni ale lui Isus care au elemente comune cu rugăciunea „Tatăl nostru”.

Text: Iulia Cojocariu

Cateheza din 22 mai 2019 a fost cea care a încheiat ciclul de cateheze despre rugăciunea „Tatăl nostru”. Rugăciunea creștină se naște din îndrăzneala de a-l numi pe Dumnezeu cu numele de „Tată”. Aceasta este rădăcina rugăciunii creștine: a spune „Tată” lui Dumnezeu. Nu este vorba atât de o formulă, cât mai degrabă de o intimitate filială în care suntem introduși prin har: Isus este revelatorul Tatălui și face din noi apropiații săi. „Isus nu ne lasă o formulă pe care să o repetăm în mod automat. Ca pentru orice rugăciune vocală, cel care îi învață pe fiii lui Dumnezeu să se roage Tatălui lor este Duhul Sfânt, prin Cuvântul lui Dumnezeu” (Catehismul Bisericii Catolice, nr. 2766). Isus a folosit diferite expresii pentru a se ruga Tatălui. Dacă citim cu atenție Evangheliile, descoperim că aceste expresii de rugăciune care se conturează pe buzele lui Isus fac trimitere la rugăciunea „Tatăl nostru”.

În noaptea de la Gethsemani, Isus se roagă în acest fel: „Abba, Tată! Pentru tine totul este posibil. Îndepărtează de la mine potirul acesta! Însă nu ceea ce vreau eu, dar ceea ce vrei tu” (Mc 14, 36). Găsim în această rugăciune o urmă din „Tatăl nostru”. În mijlocul tenebrelor, Isus îl invocă pe Dumnezeu cu numele de „Tată”, cu încredere filială și, cu toate că simte frica și angoasa, cere ca voința Lui să se facă.

În alte pasaje din Evanghelie, Isus insistă ca ucenicii săi să cultive un duh de rugăciune. Rugăciunea

Pentru a ne ruga trebuie să ne facem mici, pentru ca Duhul Sfânt să vină în noi și să ne ghideze în rugăciune.

trebuie să fie insistentă, și mai ales trebuie să conțină amintirea fraților noștri, mai ales când trăim raporturi dificile cu ei. Isus spune: „Iar când staţi în rugăciune, dacă aveţi ceva împotriva cuiva, iertaţi, pentru ca și Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greșelile voastre!” (Mc 11, 25). Recunoaștem în aceste expresii asonanța cu „Tatăl nostru”.

În scrierile Sfântului Paul, nu găsim textul rugăciunii „Tatăl nostru”, dar prezența sa apare în sinteza unui singur cuvânt: „Abba!”

În Evanghelia după Luca, Isus răspunde cererii ucenicilor care, văzându-l adesea izolându-se și cufundându-se în rugăciune, se hotărăsc într-o zi să-i ceară: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm așa cum și Ioan i-a învăţat pe discipolii lui!” (11,1). Și atunci Învățătorul îi învață rugăciunea către Tatăl.

Considerând Noul Testament în ansamblul său, vedem clar că protagonistul fiecărei rugăciuni este Duhul Sfânt. El este cel care se roagă în noi și care ne face să ne rugăm bine. Duhul ne face capabili să ne rugăm ca niște copii ai lui Dumnezeu, așa cum suntem prin botez.

Creștinul poate recita toate rugăciunile care sunt în Biblie, psalmii în mod deosebit; dar se poate ruga și cu numeroasele expresii care au izvorât din inima oamenilor. Și să nu încetăm niciodată să ne rugăm Tatălui pentru frații și surorile noastre.