Anul Liturgiei

aNUL LItURgIeIaNUL LItURgIeI

Text: Pr. Gabriel Anghel

Anul pastoral pe care l-am inaugurat pe 10 octombrie este dedicat redescoperirii și înţelegerii liturgiei. Scopul nu este o mai bună cunoaștere teoretică, ca și cum am examina din exterior o carcasă a unui artefact misterios. Nu vrem să devenim experţi în liturgie, ci oameni care se hrănesc cu adevărat din misterul pe care îl celebrează. Pentru aceasta, ne sunt propuse 9 cateheze: 4 pentru duminicile Adventului și 5 pentru duminicile Postului Mare, care ne vor călăuzi prin bogăţia izvoarelor și a documentelor Bisericii pentru a ajunge la o mai profundă participare la viaţa noastră de credinţă.

Temele propuse pentru timpul Adventului sunt următoarele:

1. Ce este liturgia?

Întrucât în limba noastră termenii sunt foarte asemănători, pentru a evita orice confuzie, se cuvine încă de la început să facem distincţie între: - Liturgie, termen care în sens larg desemnează actele de cult public ale Bisericii și ale comunităţii, prezidate de un ministru sacru – diacon, preot, episcop, papă – pentru a spori viața de credinţă, prin rituri și prin rugăciuni. În sens strict, Sacrosanctum Concilium individualizează ca liturgie: Sfânta Liturghie, sacramentele, Cuvântul lui Dumnezeu, Breviarul (liturgia orelor, întrucât este celebrarea Cuvântului lui Dumnezeu prin psalmi și lecturi), binecuvântările și tot ce are carte aprobată de Sfântul Scaun; - Liturghie (Sfânta Liturghie), care este o parte din cult, din liturgie, dar partea predilectă.

1. Perspectiva teologică asupra liturgiei

Ce este așadar liturgia? OPERA LUI CRISTOS ÎN PRIMUL RÂND, și doar într-un al doilea moment și opera omului. Este cultul pe care însuși Cristos îl aduce Tatălui prin Duhul Sfânt, la care ne asociază și pe noi. Cultul omului este posibil întrucât face parte din trupul mistic al lui Cristos. Dacă Isus nu s-ar fi jertfit Tatălui, noi nu am fi avut ce oferi. Cristos asociază jertfele noastre jertfei sale, și astfel unite le prezintă Tatălui. Așadar, noi aducem cult prin asociere la misterul pascal al lui Cristos, iar garanţia autenticităţii cultului nostru o dă apartenenţa la trupul său mistic, Biserica.

2. Liturgia şi exerciţiile de pietate populară, devoţiunile

Deși liturgia este culmea spre care tinde acțiunea Bisericii și izvorul din care emană toată puterea ei (SC 10), ea nu epuizează toată viaţa de credinţă a Bisericii (SC 9). Pe lângă liturgie (Sfânta Liturghie, sacramentele, Cuvântul lui Dumnezeu, Breviarul, binecuvântările), care este forma cea mai înaltă de a-i aduce cult lui Dumnezeu, mai sunt și devoţiunile și pietatea populară (Rozariul, Calea Crucii, Îngerul Domnului etc.), rugăciunile personale sau grupuri de rugăciune și alte forme prin care poporul creștin își arată și crește în viaţa de credinţă (procesiuni, pelerinaje).

Așadar, devoţiunile și pietatea populară trebuie să conducă la liturgie, nu să o substituie. În plus, trebuie să existe o distincţie foarte clară între liturgie și pietate populară, devoţiune. De ce? Răspunsul ni-l dă nr. 13 din Directoriul pentru pietatea populară și liturgie (Congregaţia pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor, 2002): pentru că rup unitatea de limbaj, ritm și conţinut teologic a liturgiei. Pentru a evita orice confuzie și pentru a păstra puritatea liturgiei, este așadar de evitat orice imixtiune între celebrarea liturgiei și devoţiunea populară. De exemplu, devoţiunile la sfinţi, prohodul – e corect să înceapă după semnul sfintei cruci de la sfârșitul Sf. Liturghii; Rozariul cu Angelus, înainte de Sf. Liturghie.

Angajare şi reflecţie:

- Știu care este diferența dintre liturgie și Liturghie? - Îmi dau seama că doar prin Cristos și prin mijloacele puse la dispoziţie de către Cristos Trupului său mistic, Biserica, pot să îi aduc cult eficace Tatălui?

2. participarea activă

Dacă citim Constituţia despre Liturgie a Conciliului Vatican II, Sacrosanctum Concilium, vom găsi un refren care se repetă de la numărul 14 până aproape de ultimul număr al documentului (124 din 130): participarea activă (actuosa participatio) a credincioșilor la liturgie. Și totuși, nu există dar și drept reoferit nouă de către Conciliu care să fie mai neglijat și mai slab înţeles. Participarea activă a credincioșilor a fost dorinţa cea mai aprinsă a Conciliului.

Participarea activă e însuşi scopul Conciliului.

Însăși natura liturgiei (divină și umană) cere ca pe lângă opera lui Cristos in primis, ea să fie și opera poporului (laos ergon). Participarea activă este așadar o consecinţă logică a naturii liturgiei. Și pentru a ajuta credinciosul să se simtă și mai bine integrat și angrenat, liturgia asumă un caracter public și comunitar, tocmai pentru a urma natura socială a omului care are nevoie să se exprime, să se întâlnească, care este legat de comunicare, de comuniune, de gesturi. Dacă golim liturgia de toate acestea, atunci ea nu mai este nici umană, nici a omului.

Participarea activă este o participare inteligentă. Liturgia se adresează nu doar simţurilor omului, ci și inteligenţei (fides quaerens intellectum). Liturgia nu tratează omul ca pe un comatos sau ca pe o legumă. Încurajează gândirea, observaţia. Îi oferă rituri și rugăciuni care îl ajută să înţeleagă ce se întâmplă în jurul lui. Riturile și rugăciunile, pe lângă rolul salvific, au și rol catehetic. Ele vorbesc despre istoria mântuirii, despre modul de a lucra al lui Dumnezeu în lume, așa încât cineva care și-a dat câtuși de puţin interesul să asculte și să înţeleagă nu se va simţi un străin în necunoscut. Mai mult, noua rânduială încurajează la a ne exercita darul vorbirii, iar ceea ce repetă buzele se imprimă în minte și în inimă. Participând activ în acest fel, prin înţelegere și comunicare, dispar reticenţa și distanţa dintre credincios și Dumnezeu și se instalează familiaritatea.

În concluzie, participăm activ după capacitatea și misiunea noastră în Biserică: aclamații, răspunsuri, cântece, precum și prin acțiunile, gesturile și atitudinile noastre corporale (a sta în picioare, în genunchi, șezând, mergând), prin tăcere (care este moment liturgic), ca și prin diferitele slujiri: ministranţi, lectori, cor, organist, cei care aduc daruri la ofertoriu etc.

Participarea activă prin excelenţă rămâne însă, după cum ne spune Papa Ratzinger, a lua parte la masa Domnului, a ne împărtăși.

Angajare şi reflecţie:

- Sunt conștient că prin Botez fac parte din Trupul lui Cristos și că este dreptul meu (nu doar obligaţia) să particip la Liturghie, expresia cea mai înaltă a liturgiei? - Îmi dau seama că participarea mea activă nu înseamnă doar a face ceva la Liturghie, ci a asculta și a înțelege ce se întâmplă, și vârful, piscul, a frecventa sacramentele, în special Euharistia, sacramentul unităţii?

3. arta de a-i sluji Domnului

Am văzut că participarea noastră activă se realizează și prin anumite gesturi și poziţii ale corpului. Aceste mișcări rituale ale noastre de la Sfânta Liturghie nu sunt aleatorii și nici lipsite de sens. Ele sunt răspunsul natural al omului la momentul care se desfășoară (de exemplu, cădem în genunchi în faţa manifestării prezenţei maiestăţii divine la Prefacere sau la adoraţie. Totuși, chiar dacă e gestul cel mai profund, ar părea fals să stăm în genunchi la Gloria sau la Crez). De aceea, ele trebuie să fie armonioase și frumoase. Această slujire a gesturilor noastre am putea-o numi artă. Iar arta cere reguli, cere simetrie, cere proporţii, cere estetică, cere cunoaștere. Aceasta ar fi motivaţia externă. Dar există și o motivaţie internă, spirituală: fiind un singur trup mistic al lui Cristos când celebrăm, în momentul celebrator trebuie să transpară unitatea și coeziunea trupului și să acţionăm toţi ca unul (cf. IGMR 42). Altcumva, trupul este strâmb.

Prezentarea gesturilor

Primul pas înspre o slujire conștientă și frumoasă este cunoașterea gesturilor liturgice și a semnificaţiei lor.

1. A sta în picioare, a se ridica

A sta în picioare este atitudinea potrivită a orantului, cel care stă în faţa lui Dumnezeu ca fiinţă plină de viaţă, și reunește o serie de semnificaţii: în picioare manifestăm respectul și atenţia faţă de o persoană importantă; e atitudinea care indică cel mai bine promptitudinea, disponibilitatea, tensiunea înspre împlinirea imediată a unei acţiuni; e un gest legat de veghere în așteptarea revenirii Domnului. 2. A sta așezat

Este o atitudine care exprimă înainte de toate receptivitatea și ascultarea. E atitudinea discipolului faţă de maestru.

Atitudinea de a sta așezaţi favorizează: ascultarea pentru reflecţie și interiorizare; o atitudine de pace și detensionare; poziţia cea

mai propice pentru concentrare și meditare. 3. A sta în genunchi

Acest gest puternic este unul dintre semnele cele mai marcante ale identităţii noastre catolice.

Actul de a îngenunchea simbolizează: credinţa în prezenţa lui Dumnezeu; smerenia, faptul că ne recunoaștem mici și păcătoși; venerarea Misterului, adoraţia, mijlocirea, cererea stăruitoare; pocăinţa.

Concluzie:

Papa Benedict al XVI-lea, la numărul 35 din Exortația apostolică Sacramentum Caritatis, ne vorbește despre liturgie ca legătură profundă între frumuseţe și sacru: „Liturgia, ca de altfel toată Revelaţia, are o legătură intrinsecă cu frumuseţea: e veritatis splendor… Acest atribut nu este simplu estetism exterior, ci modalitate prin care adevărul iubirii lui Dumnezeu în Cristos ne atinge, ne fascinează și ne răpește, făcându-ne să ieșim din noi înșine…” „Riturile să strălucească printr-o nobilă simplitate”, ne spune SC 34, adică să fie frumoase și strălucitoare, vorbindu-ne în acest fel despre însuși modul de a fi al lui Dumnezeu, simplu și în același timp maiestuos.

Angajare şi reflecţie:

- Sunt conștient că trebuie să contribui și eu la frumuseţea și la armonia riturilor Liturghiei prin gesturile mele? - Pentru aceasta, știu care sunt gesturile cuvenite la diferitele momente ale Liturghiei?

4. Cuvântul lui Dumnezeu şi liturgia

„Și Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi” (In 1,14)

Cuvântul lui Dumnezeu în liturgie

Printre normele generale din Sacrosanctum Concilium care trebuie să ghideze reforma liturgiei, găsim un paragraf special dedicat legăturii intime dintre Cuvântul lui Dumnezeu și liturgie:

Sfânta Scriptură are o foarte mare importanță în celebrarea liturgică. Din ea se citesc lecturile și se explică în omilie, din ea se cântă psalmii; sub inspirația și din spiritul ei au izvorât rugăciunile și imnurile liturgice, și din ea își primesc semnificația acțiunile și semnele liturgice. De aceea, pentru a promova reforma, progresul și adaptarea liturgiei, trebuie să se favorizeze acea cunoaștere gustată și vie a sfintei Scripturi despre care dă mărturie tradiția venerabilă a riturilor atât orientale, cât și occidentale (SC 24).

Sacrosanctum Concilium ne vorbește mai departe despre necesitatea unei mai variate lecturi a Sfintei Scripturi pentru îmbogăţirea spirituală a poporului lui Dumnezeu:

Ca să apară clar că în liturgie ritul și cuvântul sunt strâns unite: În celebrările sacre lectura din sfânta Scriptură să fie mai abundentă, mai variată și mai bine adaptată (SC 35).

Pentru a oferi din belșug credincioșilor hrana cuvântului lui Dumnezeu, se vor deschide mai larg comorile biblice, în așa fel încât, într-un număr determinat de ani, să se citească poporului tot ce este mai important din sfânta Scriptură (SC 51).

Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa Bisericii

Pe lângă constituţia despre liturgie, găsim ample consideraţii despre legătura dintre Cuvântul lui Dumnezeu și liturgie și în Constituţia dogmatică Dei Verbum.

În zilele noastre, importanţa Mesei Cuvântului în acţiunea liturgică e atât de relevantă, încât nu se poate concepe nicio celebrare fără liturgia cuvântului. Fără a subestima lectura privată și studiul Sfintei Scripturi, proclamarea liturgică rămâne locul privilegiat de unde credincioșii pot scoate „bogățiile nesecate ale cuvântului dumnezeiesc” (DV 25).

În acest scop, omilia este recomandată ca un instrument bivalent, ca și cei care oferă poporului lui Dumnezeu mângâierea cuvântului să fie hrăniţi de sublima cunoaștere a lui Isus Cristos (Fil 3,8), ca nu cumva cineva să devină „predicator deșert al cuvântului lui Dumnezeu în afară, fără a fi ascultătorul lui înăuntru” (DV 25).

Concluzie: Cristos este prezent în Cuvânt la fel de real ca în Euharistie. Cine nu ascultă Cuvântul lui Dumnezeu este asemenea unuia care lasă Ostia consacrată să cadă în noroi, spunea Sfântul Cezar de Arles.

Să privim cât de frumos ne vorbește liturgia despre convingerea că Isus este prezent atât în Cuvânt, cât și în Euharistie: Pâinea și Cuvântul primesc aceeași veneraţie; în procesiune este purtat atât Evangheliarul, cât și Sfânta Taină; cartea sfântă este tămâiată când se citește Evanghelia la fel ca Trupul și Sângele Domnului la Prefacere. Pentru creștin, ambele sunt hrană și ne vorbesc despre iubirea lui Dumnezeu care vine în întâmpinarea noastră ca să ne salveze.

Angajare şi reflecţie:

- Îmi dau seama de importanța Cuvântului lui Dumnezeu și îl las să mă hrănească? - Sunt atent când se citesc lecturile și Evanghelia la fel ca la Prefacere?

Citiți catehezele integral pe site-ul www.actualitatea-crestina.ro.

CREDInțĂ, ARTĂ șI ISTORIE

editura arCb la târgul de Carte gaudeamus

În cadrul Târgului Internațional de carte Gaudeamus, desfășurat anul acesta în format exclusiv digital, în perioada 16-22 noiembrie, Editura Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București a organizat trei evenimente online, care au fost transmise pe Radio România Gaudeamus și pe www.gaudeamus.ro, ca de altfel toate evenimentele târgului.

Primul eveniment al Editurii ARCB a avut loc pe 18 noiembrie și a prezentat colecția intitulată Universul Bibliei, în cadrul căreia au apărut până acum patru cărți. Cele patru cărți care au fost prezentate în cadrul evenimentului sunt: Comisia Biblică Pontificală, Interpretarea Bibliei în Biserică; Comisia Biblică Pontificală, Poporul evreu și Sfintele sale Scripturi în Biblia creștină; Tarciziu-Hristofor Șerban, Iluzie și libertate (Romani 1-8); Cristina Mareș, Tarciziu-Hristofor Șerban, Profetul Slujitorului (Isaia 40-55). Pentru a discuta despre aceste volume au luat cuvântul Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu, care au vorbit despre începuturile editurii și despre publicarea cărților cu un conținut biblic; Pr. Tarciziu-Șerban Hristofor, care a prezentat importanța Epistolei către Romani, văzută ca „o frescă teologico-socială” care arată „cum se întrupează mesajul evanghelic într-un alt context decât cel în care s-a născut”; Sr. Cristina Mareș, care a subliniat faptul că traducerea unui text încearcă să ofere „o înțelegere cât mai apropiată de ceea ce voia să spună autorul”. În încheiere s-a afirmat că aceste lucrări prezentate denotă toate „dragoste și respect față de cuvântul Bibliei”.

Al doilea eveniment a fost difuzat în 19 noiembrie, s-a intitulat „Păstori în vremuri grele” și a prezentat volumele: Dănuț Doboș, Alexandru Theodor Cisar – Arhiepiscop martir; Mihai Frățilă, Un Paște memorabil: cum deschide Dumnezeu fereastra atunci când o ușă se închide. Invitați pentru a vorbi despre aceste două cărți au fost ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, și PS Mihai Frățilă, Episcop grecocatolic de București. Mons. Aurel Percă a vorbit despre Arhiepiscopul Alexandru Cisar, arătând că acesta este „o personalitate deosebită a Bisericii noastre locale, a Bisericii Romano-Catolice”. PS Mihai Frățilă a precizat că volumul său „exprimă în primul rând un dialog care nu s-a întrerupt nici în acele săptămâni, în acele trei luni, când fiecare dintre noi, rămânând acasă, a trebuit să trăiască un alt fel de legătură cu Dumnezeu și cu semenii”.

Cel de-al treilea eveniment, difuzat tot pe 19 noiembrie, a constat în prezentarea volumului: Un secol de relații diplomatice între România și Sfântul Scaun. 1920-2020. Cartea, editată de Conferința Episcopilor din România, a apărut simultan în italiană și română în coediţie cu Libreria Editrice Vaticana. Volumul reunește cinci studii ale unor specialiști în domeniu: Măriuca Vădan, „Începuturile relațiilor diplomatice între România și Sfântul Scaun”; Mons. Cornel Damian, „Concordatul dintre Sfântul Scaun și România. Elaborarea și Acordul din 1932”; Cosmin Oprea, „Nunțiatura Apostolică în România (1945-1950); Ovidiu Bozgan, „Sfântul Scaun și România comunistă – o cursă cu prea multe obstacole”; Bogdan Tătaru-Cazaban, „Un timp al speranței (1990-2020)”. Studiile sunt precedate de o prezentare realizată de E.S. Miguel Maury Buendía. La prezentarea cărții au contribuit invitații: E.S. Miguel Maury Buendía, Nunțiu Apostolic în România; PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București; prof. Ovidiu Bozgan; E.S. Bogdan Tătaru-Cazaban, fost ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun.

fILE DE ISTORIECREDInțĂ, ARTĂ șI ISTORIE de a ne propune înființarea operei 150 de ani de la întemeierea «Pâinea Seminarului» văzându-Ne strâmtorați în procurarea mijloaseminarului romano-Catolic celor materiale și îngrijorați pentru dezvoltarea Seminarului arhidiecedin bucureşti zan. Această operă are ca scop să adune de la binevoitori cotizații lire an, în preajma sărbătorilor pascale, o scrisoare circulară în care se oglindesc grijile și speranțele

Seminarului. În aceste informări/ dări de seamă Păstorul vorbește despre lipsa de preoți, care face ca unele parohii să fie vacante, iar altele să nu poată fi înființate; aduce mulțumiri binefăcătorilor instituției seminariale; îndeamnă la rugăciune pentru vocații autentice la preoție etc.

Întemeietorul Seminarului, Arhiepiscopul Ignazio Paoli (1870), „înbere, regulate sau ocazionale, pen(2) Grija Arhiepiscopului Al. Th. Cisar pentru Seminar tru cumpărarea pâinii zilnice: în și „Pâinea Seminarului” schimb, seminariștii se roagă zilnic, Text: mons. Ieronim Iacob după citirea numelui dăruitorului, I nstalat în Scaunul arhiepiscopal de București (22 martie 1925), ÎPS Alexandru Theodor Cisar pune activitatea Seminarului care însă de la război încoace nu produc niciun excedent din cauza legii excepționale pentru ocrotirea chiriașilor” (Mons. Cisar, circulaintenția la împărtășania zilnică, se spune o dată pe lună o sfântă liturghie și o dată pe an o liturghie specială pentru binefăcătorii decedați. (...)” arhidiecezan în fruntea priorităților ra din 13 martie 1926). Ca urmare, În scrisoarea din 2 aprilie 1935, pastorale. În circulara către cler și arhiepiscopul face apel insistent la Arhiepiscopul Mitropolit Cisar vorpopor din 9 aprilie 1927, el afir- caritatea publică, „apel îndatinat de bește de bucuria primului „seceriș mă: „Bunul mers și dezvoltarea ori- peste o jumătate de veac către toți spiritual” abundent: „Mulți au asiscărei instituții sociale depinde nu credincioșii din Eparhie, rugându-i tat în 24 iunie trecut la sfințirea numai de cei prezenți (...), ci mai să contribuie din răsputeri, fie la celor unsprezece Preoți. Au fost vârtos de întărirea cu forțe noi și discul din Duminica Paștilor (co- mișcate sufletele spectatorilor când tinere (...). Nu-i de mirare că Noi lecta din biserici – n.n.), fie în mod candidații la sfânta preoție s-au așpărem a fi preocupați de o singu- spontan și particular, la susținerea ternut la pământ în semn de jertfă ră mare grijă de când am preluat seminarului nostru”. supremă, și mai ales când la finele păstorirea Arhidiecezei Romano- Pe 25 martie 1928, în obișnuita liturghiei pontificale cei hirotoniți

Catolice de București, adică de circulară cu privire la Seminar, au suit treptele altarului și cu mâigrija Seminarului Nostru, în care Arhiepiscopul Cisar relatează și nile întinse asupra poporului au creștem în frica Domnului vlăstare aduce elogii inițiativei numită dat prima lor binecuvântare sotinere ce vor intra peste câțiva ani în „Pâinea Seminarului”: „În 1925, lemnă celor de față. Ne-am bucurândul confraților.” Prea Cucernicia Sa Părintele Enric rat cu toții de acest seceriș spiritu-

Arhiepiscopul Cisar va trimite Overbeck, Cooperatorul Catedralei al, de prima recoltă abundentă a clerului și credincioșilor, în fieca- (preot vicar – n.n.) avu ideea genială Seminarului Nostru.”

pentru binefăcătorul lor, se aplică zestrase instituția cu fonduri imobile, Stema Arhiepiscopului Mitropolit de București Alexandru Th. Cisar (1924-1954)

IDEI PEnTRU TIMPUL LIBER

CARTE

COLț ALB, de Jack London, Colecția „Bibliografie școlară. hai să citim”, Editura Corint, București, 2019, 224 p. Romanul Colț Alb a apărut în anul 1906 și s-a născut din experiența tânărului Jack London în Alaska.

CARTE

PREOTUL șTEfAn ERDEș – Un HARnIC LUCRĂTOR În VIA

DOMnULUI, Pr. Fabian Doboș (coord.), Editura Presa Bună, Iași, 2020, 124 p. Cartea cuprinde mărturii ale unor persoane care l-au cunoscut pe Pr. Ştefan Erdeș, precum și predica ÎPS Ioan Robu de la înmormântarea părintelui.

biruința asupra patiMilOr și păCatelOr

ed. galaxia gutenberg, târgu lăpuş 2020

Una dintre cele mai recente apariţii în colecţia „Symbolon” care propune lucrări de introducere în înţelegerea credinţei, editată de Editura Galaxia Gutenberg, este și cartea de faţă, scrisă de Venerabilul Fulton Sheen (18951979) și „îmbrăcată” în grai românesc prin traducerea Annei-Maria Botnaru. Avem mereu nevoie de ajutoare pentru a înainta pe calea desăvârșirii, iar lupta cu noi înșine și cu tentaţiile celui rău nu încetează niciodată. Această luptă se poartă cu ajutorul Domnului „având în vedere că toate cele șapte păcate capitale i-au determinat pe dușmanii lui Cristos să-l țintuiască pe Cruce”, iar figura Mântuitorului ocupă un loc central în carte. „Zi de zi, creștinii se luptă pentru a face binele, pentru a ocoli răul și pentru a-și purta cu răbdare și iubire crucile care amenință să-i

Format: 13x20 cm, 136 de pagini zdrobească.” Pentru acești creștini, precum și pentru cei care vor să înţeleagă mai bine realitatea păcatului și valoarea virtuţilor, autorul scrie aceste pagini destinate omului contemporan, cu un limbaj direct, ușor de înţeles, dorit de societatea zilelor noastre. Nu ne rămâne decât să urmăm acest îndemn: „Dacă respecți sfatul sfânt al acestor pagini, vei dobândi virtuți trainice, mai mult – propria ta victorie îndelung căutată asupra patimilor.”

Pr. Andrei Dumitrescu

CARTE

A fI șI A RĂMânE „DOAR” OM: RECOnCILIEREA CU PROPRIA

UMAnITATE, Pr. Bogdan-Emilian Balașcă, oFMConv., Colecția de psihologie, Editura Serafica, Roman, 2020, 240 p. Cartea pune accent pe acele caracteristici care ne fac oameni, trasând și un drum spiritual prin care le putem valorifica. „ATELIERUL LUI BRâNCUŞI”

văzut prin ochii copiilor

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” și Genesis College prezintă expoziția virtuală „«Atelierul lui Brâncuși» văzut prin ochii copiilor”. Până pe 31 decembrie poate fi vizionată această expoziție online realizată de elevii Genesis College cu sprijinul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București. Sunt expuse lucrări ale elevilor Genesis, de la nivel preșcolar, primar, gimnazial și până la cel liceal. Expoziția poate fi accesată la adresa: https://muzeul-satului.ro/events/atelierul-lui-brancusi-vazut-prin-ochii-copiilor/.

SACRALITATEA În ARTĂ

SFâNtUL aMBRozIU

Text: Pr. Andrei Dumitrescu

sfântul ambroziu (cca 1626)

de Francisco de Zurbarán

Tablou în ulei pe pânză Dimensiune: 205x98 cm

Tabloul se află în Museo de Bellas Artes din Sevilla (spania). P ăstor energic, gânditor creștin și Părinte al Bisericii, unul din sfinţii onoraţi cu titlul de „Învăţător al Bisericii”, Sfântul Ambroziu (cca 339-397) a fost o figură luminoasă a secolului al IV-lea în orașul Mediolanum (Milano de astăzi), care în acea vreme era capitala a ceea ce mai rămăsese din Imperiul Roman. A făcut studii literare și juridice și a început să cerceteze învățătura creștină. În anul 374 a fost ales episcop al acestui oraș, deși încă nu era botezat. La 7 decembrie 374 a fost consacrat episcop, iar de atunci a avut nu doar o activitate culturală și pastorală rodnică, ci a căutat și o relaţionare corectă cu lumea politică a timpului. Astfel, a câștigat respectul împăraților

Grațian, Valentinian al II-lea și Teodosiu I, cărora le era părinte spiritual. Nu a ezitat să-l oprească pe Teodosiu I de a intra în biserică după masacrul de pedepsire a populației din

Tesalonic din anul 381, până când nu a făcut pocăință publică. Sf. Ambroziu este cunoscut îndeosebi pentru rolul deosebit pe care l-a avut în convertirea viitorului Sfânt Augustin (354-430), care avea să devină unul din cei mai mari sfinţi ai creștinismului.

Tabloul lui Francisco de Zurbarán ne prezintă portretul impunător al acestui prelat, iar fundalul întunecat scoate în evidenţă personalitatea energică a episcopului. Este îmbrăcat cu veșmintele liturgice specifice perioadei în care a trăit artistul, marcată de expansiunea Reformei catolice (Contrareforma). Privirea hotărâtă, atitudinea fermă și evidenţierea cârjei pastorale ne prezintă un model ideal al episcopului, chemat să vegheze asupra poporului lui Dumnezeu pe care îl păstorește. Sfântul Ambroziu spunea despre cârja episcopală că „trebuie să fie la un capăt ascuțită pentru a pinteni, pentru a-i îmboldi pe cei leneși, la mijloc dreaptă pentru a conduce pe cei slabi, în partea superioară curbată pentru a aduna pe cei rătăciți”.

zurbarán reprezentant al „seCOlului De aur spaniOl”

Francisco de Zurbarán (1598-1664) s-a remarcat prin activitatea sa strălucită de la Sevilla, fiind un creator de opere cu teme religioase, în care arta sa demonstrează o mare forță vizuală și un profund misticism. A fost supranumit „Caravaggio al Spaniei”.

Francisco de Zurbarán (autoportret)