Iată-mă fericit

PAGInA GHIKA

l-au CunOsCut pe VlaDiMir gHika (și reCiprOC) astăzi: blanche lasternas (1882-1966)

Text: Luc Verly (traducere Iulia Cojocariu)

„Î ntr-o dimineață de decembrie din anul 1914, o fată săracă, pe punctul de a fi mamă, scotocea cu cârligul său în tomberoanele așezate pe un trotuar din cartierul Étoile [la Paris]. Dra Lasternas a întrebat-o:

«Și tatăl? Unde e? - A plecat fiindcă este război. - Ai mulți copii? - Crește din ce în ce numărul lor. - V-ați gândit la o nașă pentru cel care va veni? - Pentru asta, nu! Și apoi cine ar voi să vină în căscioara noastră?»1

Am promis că o voi vizita. În ziua stabilită, descopăr «bojdeuca cu plăci de ipsos» construită cu bidoane sparte, cu tablă ondulată, adunate de ici și colo, și denumită în mod pompos Palatul ciocârliilor.”2 Iar Blanche Lasternas s-a întors acolo de mai multe ori, ceea ce face că, în 1921, a înființat o operă de ajutorare a „Micilor orfani din Zonă”. Dar copiii care trebuie salvați sunt numeroși, chiar foarte numeroși, și aceasta costă bani, mulți bani, căci Blanche Lasternas îi duce pe acești copii în internat și îi urmărește pe timpul școlarității lor și adesea chiar după majorat.

Așa se face că auzind despre implicarea Mons. Vladimir Ghika la Villejuif, într-o altă parte a periferiei sărace a Parisului, Blanche Lasternas i se adresează. Are nevoie de el, nu atât ca donator direct, ci pentru relațiile sale în mediile catolice unde se găsesc potențiali donatori (în calitatea sa de „influențator” cum s-ar spune astăzi). Căci, pentru a face ca fundația ei să funcționeze, dra Lasternas organizează vânzări și concerte de caritate. Se înțelege că Blanche Lasternas obține un sprijin deplin de la Vladimir Ghika, chiar dacă acesta, deja foarte ocupat cu propriile sale opere, nu are timp să se ocupe direct de micii protejați, care, în noiembrie 1935, sunt în număr de 104.

Este interesant să constatăm că primul dar în bani al lui Vladimir Ghika este îndreptat de dra Lasternas către un cuplu tânăr: „Am împărțit imediat (acest dar) între doi tineri gunoieri, un băiat foarte sărac și o fată foarte sărmană, care – logodiți – nu puteau să achite cheltuielile pentru diferitele acte înregistrate la respectivele lor primării. Datorită dumneavoastră, Monseniore, vor putea să se căsătorească și, bine pregătiți, vor face toate în regulă la Notre-Dame de la Route.”3 Aceasta este o biserică fondată de Pr. Paul Doncœur, capelan al cercetașilor în Île-de-France, la graniță cu Asnières, Colombes și Gennevilliers, sub patronajul Cardinalului Verdier, Arhiepiscop de Paris, care a inaugurat-o în 1933.

Să remarcăm în trecere că ilustrația pe care o prezentăm aici (nu am găsit portretul lui Blanche Lasternas) este semnată de Raymond Moritz (1891-1950), ilustrator în special al romanelor lui Georges Simenon. Căsătorit, nu a avut copil biologic, ci a adoptat două mici orfane, fiicele unui prieten mort în mod prematur.

Nu trebuie să uităm că Primul Război Mondial a produs un număr foarte mare de orfani. Era o problemă importantă în această epocă și Vladimir Ghika, la pânda tuturor mizeriilor lumii, nu putea să nu se confrunte cu ea. De altfel, încă înainte de război, la București, la Cioplea, mai precis, cu ajutorul Sorei Pucci și al Fiicelor Carității, nu crease un mic orfelinat pentru fete?

Raport al lui André Bellessort la Academia Franceză pentru atribuirea Premiului Virtuții, 1938. Yvonne Isambard, „Les Petits Orphelins de la Zone”, L’Écho de Paris, 17.11.1935. Scrisoare de la Blanche Lasternas către Vladimir Ghika din 18.02.1935.