Bucură-te, Marie, speranța noastră

Luna august ne oferă o sărbătoare minunată pentru a colora cu speranță vacanțele noastre: Adormirea Maicii

Domnului sau Ridicarea cu trupul şi sufletul la cer a Preacuratei

Fecioare Maria, o sărbătoare care dă un sens, chiar dacă nu ne dorim, timpului liber, timpului de odihnă și la tot ceea ce numim concediu, vacanță… și de care se bucură, cu siguranță, mulți dintre cititorii revistei „Actualitatea creștină”.

În interiorul acestui moment de odihnă și de sărbătoare, care rupe monotonia vieții, devenită și mai tristă anul acesta din cauza crizei sanitare de coronavirus, care a generat nesiguranță în multe privințe, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului poate deveni și o sărbătoare a speranței noastre. Cu toţii am invocat-o pe Maria în momentele grele prin care am trecut și am făcut-o cu mare speranță, pentru că Ea este

Maica speranței noastre.

Este periculoasă miopia de a trăi cu ochii atrași continuu de ceea ce se termină și este fără viitor, cum ar fi frumusețea fizică, bogăția, bunăstarea, puterea, gloria și tot ceea ce ne dorim. Adevărata înțelepciune este să trăiești cu picioarele pe pământ, dar cu ochii spre cer.

Aceasta trebuie să fi fost cu siguranță viața Sfintei Fecioare

Maria, scumpa noastră Mamă. O viață trăită în plinătatea harului, fără a-i scăpa îndatoririle de soţie, mamă, în simplitatea vieții din

Nazaret, urmărindu-și Fiul cu atâta discreție în predicarea lui, dar fără a ezita să fie aproape de El sub cruce, cu o împărtășire de iubire totală și durere, pentru ca apoi să se bucure de învierea Lui, de începuturile Bisericii cu Rusaliile, așteptând, ca noi toți, întoarcerea la Tatăl, lângă Fiul: de fapt Adormirea ei.

Un stil de viață propus de o mamă nouă tuturor copiilor ei. Este

minunat să știm că viața noastră nu se află într-o situație fără ieșire, ci că este un drum care, trecând limita suferinței și a morții, își găsește veșnicia în ceruri. „Domnul ne încredințează în mâinile pline de dragoste și tandrețe ale mamei, pentru ca să simțim sprijinul ei în a înfrunta și a învinge dificultățile călătoriei noastre omenești și creștine.

Ea, cea mai smerită dintre creaturi, datorită lui Cristos a ajuns deja la scopul pelerinajului pământesc: ea este deja în gloria Treimii Preasfinte. Pentru aceasta, Maria, Mama noastră, Doamna noastră, strălucește pentru noi ca un semn de speranță sigură. Ea este mama speranței; pe drumul nostru, pe calea noastră, Ea este mama speranței. De asemenea, este Mama care ne mângâie, mama care ne însoțește în călătorie” (Papa Francisc).

Maria este Maica speranței

noastre! O invocăm astfel în rugăciunea „Salve Regina”, „Bucurăte, Regină!”: după ce a salutat-o pe Sfânta Fecioară ca „Maica milostivirii”, Biserica se adresează Mariei ca „speranța noastră”: „spes nostra, salve!” – „speranţa noastră, bucură-te!”

De speranță avem nevoie întotdeauna, cu toții avem nevoie de ea, deoarece speranța este forța care ne împinge să tindem cu tenacitate spre scopul nostru. Speranța este virtutea care ne face să privim înainte! Mulți și-au pierdut speranța și dorinţa spre un viitor mai bun, deoarece au fost întotdeauna dezamăgiți, și în sufletul lor a intrat descurajarea și s-au resemnat că „nu mai există nimic de făcut!”

Alții se mulțumesc cu obiectivele deja atinse și cred că nu merită să mai faci sacrificii: acum este momentul să te „bucuri”.

Alții nu mai speră pentru cauze care nu depind de ei și deși aspiră și își doresc o realitate mai înaltă și mai bună, sunt nevoiți să se oprească: din cauza unei boli, a unei situații sociale sau din cauza răului care îi înconjoară. Omul resemnat, obosit de luptă, mulțumit de rezultatele obținute, își mortifică dorința fundamentală a vieții. Dar când pentru om totul devine greu și orice speranță dispare, se ivește în minte ancora speranţei: mama. În pericol se strigă: mamă!, în durere, se invocă: mamă!, în greutăţi ne legăm de mama.

Așa cum la început există mama care ne pune în mișcare și ne lansează spre viață, ajutându-ne să o înfruntăm cu încredere, mereu de-a lungul anilor, în dificultăți, în fața durerii, în luptele pe care viața le rezervă pentru noi, tot la fel o căutăm pe mama când simțim că avem nevoie de speranță.

Nu este o coincidență faptul că Isus, când a experimentat suma tuturor durerilor și a agoniei morții, a simțit nevoia de a o avea pe Mama Maria lângă El, și invocând dulcele ei nume și gândindu-se la durerile noastre, la dificultățile noastre, ne-a dat-o ca ultim act de iubire: „Fiule, iată mama ta.”

Maria, devenind mama noastră în acel moment, a devenit și speranța noastră. Ea va fi întotdeauna aproape de viața noastră pentru a ne oferi încredere în momentele periculoase ale sufletului și în momentele dureroase ale trupului. Ea va fi cea care ne va încuraja să privim totdeauna mai departe, să privim înainte de toate, pentru a nu pierde încrederea în Dumnezeu și în viața eternă.

Ea va fi cea care, cu bunătate și cu fidelitate, va fi întotdeauna alături de durerea noastră, în toate dificultățile noastre, aproape de noi în toate dezamăgirile și eșecurile noastre. S-o invocăm întotdeauna cu încredere: mama nu își abandonează niciodată copiii, nu-și trădează niciodată creatura, niciodată nu abandonează pe cineva, chiar dacă este un fiu nerecunoscător. Ea este mereu la locul ei pentru viața copiilor și cu viața copiilor.

„Bucură-te, Marie, speranța

noastră!” Îţi mulțumim pentru ajutorul tău, pentru puterea pe care ne-o oferi în momentele grele și te rugăm să rămâi aproape mai ales în ceasul morții, pentru marele salt către realizarea definitivă a ultimei speranțe: Dumnezeu.

Marie, îţi spunem: „Nu lăsa ca pe buzele noastre să prevaleze tânguirea în locul uimirii, ca descurajarea să întreacă hărnicia, scepticismul să strivească entuziasmul și ca greutățile trecutului să ne împiedice să dăm credit viitorului” (Don Tonino Bello).

Cred că acestea ar trebui să fie sentimentele pe care să le avem în inimă în aceste zile, când teama și nesiguranța par să pună stăpânire peste casele noastre și viața noastră.

Trăim o perioadă pe care nimeni dintre noi nu și-ar fi imaginat-o. Viețile noastre, strivite de un dușman invizibil, cer și mai mult darul păcii și al mântuirii. Poate darul speranței este acela care ne folosește pentru a continua să stăm în situația pe care o trăim și să privim cu încredere spre viitor. Să ne însoțească frumoasa și veche rugăciune prin care o invocăm pe Maria, Mama noastră cerească:

„Sub ocrotirea ta alergăm, Sfântă Mamă a lui Dumnezeu, nu ne disprețui rugăciunile în nevoile noastre, ci ne mântuiește pururi în toate primejdiile, Fecioară slăvită şi binecuvântată!”

Să fie rugăciunea noastră a tuturor, întâlnind privirea Mariei, pentru ca să ne dăruiască speranță, nouă, celor care suntem în încercări.

Tuturor vă doresc concedii și vacanțe frumoase sub ocrotirea Preacuratei, Mama speranței!

† Aurel Percă Arhiepiscop Mitropolit de București