Evenimente

EVEN IMEN Te

Liturghie aniversară eveniment

La 7 ani de la vizita sa în insula italiană Lampedusa, pe 8 iulie, Papa Francisc a celebrat o Sfântă Liturghie în capela Casei Sfânta Marta pentru a comemora această vizită. Insula Lampedusa este un simbol al migrațiilor în Marea Mediteraneană. Vizitarea insulei a constituit un moment marcant de la începutul pontificatului Sfântului Părinte.

Într-un gest de fraternitate pentru migranți și refugiați, Papa Francisc a realizat astfel prima sa deplasare în afara Romei pe o porțiune de pământ considerată drept „Poarta Europei” pentru zeci de mii de imigranți, în principal nord-africani. La această Liturghie a luat parte numai personalul secției „Migranți și refugiați” a Dicasterului pentru Serviciul Dezvoltării Umane Integrale. În schimb, celebrarea a putut fi urmărită în direct pe mai multe platforme video online.

Cu ocazia vizitei din 8 iulie 2013 în insula Lampedusa, în cadrul Liturghiei celebrate pe terenul de sport „Arena”, Papa Francisc a pronunțat o omilie în care a menționat că a simțit „că trebuie să vin aici astăzi pentru a mă ruga, pentru a face un gest de apropiere, dar și pentru a trezi conștiințele noastre pentru ca ceea ce s-a întâmplat să nu se repete. Fie ca aceasta să

Insula Lampedusa este printre destinațiile cele mai căutate de amatorii de soare, de surfing și de natură. Se află la punctul cel mai sudic al teritoriului italian înainte de coasta africană.

Această insulă situată în sudul Siciliei formează cu insula

Linosa și cu stânca Lampion

Arhipelagul Pelag. Pământ de frontieră între două lumi,

Lampedusa prezintă caracteristicile de mediu a două continente foarte diferite: Africa și Europa. Este de ajuns să ne gândim că se situează la 210 km de coasta siciliană și la numai 152 km de coasta africană. D ar totodată este locul prin care mulți migranți și refugiați din Africa trec pentru a merge mai departe în alte țări din Europa.

nu se repete, vă rog! Dar mai întâi de toate, aș vrea să adresez un cuvânt de mulțumire și de încurajare vouă, locuitorilor din Lampedusa și Linosa, asociațiilor, voluntarilor și forțelor de securitate, care ați arătat și arătați atenție față de persoane în călătoria lor spre ceva mai bun.” A mai spus, printre altele: „Noi am pierdut simțul responsabilității fraterne; am căzut în atitudinea ipocrită a preotului și a slujitorului altarului, de care vorbește Isus în parabola

Bunului Samaritean: îl privim pe fratele pe jumătate mort de la marginea drumului, poate ne gândim «sărmanul», și ne continuăm drumul, nu este treaba noastră; și cu asta sufletul nostru e în pace, ne simțim în regulă. Cultura bunăstării, care ne determină să ne gândim la noi înșine, ne face insensibili la strigătele celorlalți, ne face să trăim în bule de săpun, care sunt frumoase, dar nu sunt nimic; sunt iluzie, iluzia a ceea ce este zadarnic, provizoriu, iluzie care duce la indiferență față de alții, și chiar la generalizarea indiferenței.” Și a încheiat cu această rugăciune: „Doamne, în această Liturghie, care este o Liturghie penitențială, cerem iertare pentru indiferența față de mulți frați și surori; Părinte, îți cerem iertare pentru cel care s-a închis în propria bunăstare care duce la anestezia inimii, îți cerem iertare pentru cei care prin deciziile lor la nivel mondial au creat situații care conduc la aceste drame. Iertare, Doamne!”

În cadrul Liturghiei din 8 iulie 2020 din capela Casei Sfânta Marta, Papa Francisc a spus la omilie: „Căutarea feței lui Dumnezeu este motivată de o dorință de întâlnire cu Domnul, întâlnire personală, întâlnire cu imensa Sa iubire, cu puterea Sa care mântuiește. Cei doisprezece apostoli, despre care ne vorbește Evanghelia din această zi (cf. Mt 10,1-7), au avut harul de a-l întâlni fizic pe Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat. El i-a chemat pe numele lor, unul câte unul (...), privindu-i în ochi; și ei i-au privit fața, i-au ascultat vocea, i-au văzut minunile. Întâlnirea personală cu Domnul, timp de har și de mântuire, presupune misiunea. (...) Întâlnirea și misiunea nu trebuie să fie separate.

Această întâlnire personală cu Isus Cristos este posibilă și pentru noi, care suntem ucenicii mileniului al treilea. În căutarea feței Domnului, Îl putem recunoaște în fața săracilor, a bolnavilor, a celor abandonați și a celor străini, pe care Dumnezeu îi așază în drumul nostru. Și această întâlnire devine și pentru noi un timp de har și de mântuire (...)

Astăzi se împlinesc șapte ani de la vizita mea la Lampedusa. În lumina Cuvântului lui Dumnezeu, aș vrea să repet ceea ce spuneam participanților la întâlnirea «Eliberați de frică», în februarie anul trecut: «Întâlnirea cu celălalt este și o întâlnire cu Cristos. A spus-o El însuși. El este cel care bate la ușa noastră înfometat, însetat, străin, gol, bolnav și prizonier, cerând să fie întâlnit și să fie asistat, cerând să poată acosta. Și dacă mai avem vreo îndoială, iată cuvântul său clar: „Adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii mei cei mai mici, mie mi-aţi făcut” (Mt 25,40).»

«De fiecare dată când ați făcut...», bine sau rău! Acest avertisment este astăzi de o actualitate arzătoare. Trebuie toți să-l folosim ca un punct fundamental al examenului nostru de conștiință, cel pe care îl facem în fiecare zi. Mă gândesc la Libia, la taberele de detenție, la abuzurile și violențele ale căror victime sunt migranții, la călătoriile de speranță, la salvări și la expulzări.

Îmi amintesc de această zi, de acum șapte ani, chiar în sudul Europei, în această insulă... Unii îmi relatau istoriile lor, cât suferiseră pentru a ajunge acolo. Și existau interpreți. Unul dintre ei relata lucruri oribile în limba sa, și interpretul părea să traducă bine; dar el vorbea mult și traducerea era scurtă. «Ia te uită – m-am gândit – se pare că această limbă are pentru a se exprima turnuri mai lungi.» Când m-am întors acasă, după-amiază,

Nu este ușor să intri în cultura celorlalți, să te pui în locul persoanelor atât de diferite de noi, să înțelegi gândurile lor și experiențele lor. Astfel renunțăm adesea să-l întâlnim pe celălalt și ne ridicăm bariere pentru a ne apăra. (...) Nou-sosiții au și ei frici: se tem de confruntare, de judecată, de discriminare, de eșec.

Aceste frici sunt legitime, ele se bazează pe îndoieli perfect de înțeles dintr-un punct de vedere uman. (O milia Papei Francisc, Ziua Mondială a Migrantului și a

Refugiatului, 14 ianuarie 2018)

la recepție, era o doamnă (...) care era fiica unor etiopieni. Ea înțelegea limba și urmărise întâlnirea la televizor. Și ea mi-a spus aceasta: «Ascultați, ceea ce traducătorul etiopian v-a spus nu este nici măcar un sfert din torturile, din suferințele pe care le-au îndurat.» Mi-au dat versiunea «distilată». Acest lucru se întâmplă astăzi cu Libia: ni se dă o versiune «distilată». Războiul este urât, o știm, dar nu vă închipuiți infernul care se trăiește acolo, în aceste tabere de detenție. Și acești oameni veneau numai cu speranță și pentru a traversa marea.”

Suveranul Pontif și-a încheiat omilia cu următoarea rugăciune adresată Sfintei Fecioare Maria, Ajutorul migranților: „Fie ca Fecioara Maria, Solacium migrantium (Ajutorul migranților), să ne ajute să descoperim fața Fiului său în toți frații și surorile constrânși să fugă din țara lor din cauza atâtor nedreptăți de care lumea noastră este încă tulburată.” Iulia Cojocariu