Revista Mobila Nr.1 2022

Page 20

EDUCAŢIE

SE REIA CONCURSUL NAŢIONAL DE DESIGN DE MOBILIER Cea de-a XIX-a ediţie a Concursului Naţional de Design de Mobilier – CNDM a fost lansată la data de 1 martie 2022. Alături de organizatori au participat membrii Comisiei de Jurizare a CNDM, dar și reprezentanţi ai liceelor și universităţilor de profil, din România, într-un număr atât de mare încât au fost depășite posibilităţile tehnice ale spaţiului online rezervat pe zoom, pentru această lansare. Aproape 100 de tineri studenţi, arhitecţi sau designeri au urmărit lansarea, au ascultat sfaturile profesorilor și producătorilor și au cerut detalii legate de desfășurarea concursului.

CONCURSUL NAŢIONAL DE DESIGN DE MOBILIER – CNDM SE VA DESFĂȘURA ÎN DOUĂ ETAPE, ÎN PERIOADA 1 MARTIE – 25 SEPTEMBRIE 2022

SFATURI PENTRU PARTICIPANŢI, DE LA PROFESIONIȘTII DIN DOMENIU

„Un sfat pentru tinerii care vor să intre în această competiţie este să găsească echilibrul între ceea ce visează, gândesc și formula prin care obiectul de mobilier poate deveni utilizabil. Cred că șansa pe care le-o daţi studenţilor noștri prin acest concurs, dumneavoastră ca și organizatori, dar și colegii și colaboratorii implicaţi, este extraordinar de importantă”, a spus prof. dr. arh. Oana Diaconescu, decan Facultatea de Arhitectură de Interior, UAUIM București, președintele Comisiei de Jurizare.

Prima etapă va fi cea de CREAŢIE. Concurenţii trebuie să realizeze și să trimită proiectele pieselor de mobilier pe care le propun până la data de 20 mai 2022. Comisia de Jurizare a concursului le va studia și le va evalua, urmând să anunţe câștigătorii. Proiectele depuse și jurizate în prima etapă vor putea fi produse și prezentate Comisiei de Jurizare, dar și publicului, în cea de-a doua etapă a concursului, cea denumită PROTOTIP, pentru care termenul final este 21 septembrie. Creaţiile vor fi expuse într-un stand special amenajat la Târgul Internaţional „Vreau să le atrag atenţia de Mobilă, Echipamente și viitorilor participanţi la Accesorii BIFE-SIM, care se Concursul Naţional de va desfășura la ROMEXPO, Design de Mobilier să nu în perioada 22– 25 septem- uite că mobilierul este cel brie 2022. mai utilizat produs și creează

Etapa 1: CREAȚIE

Sponsori principali

18

– termen final prezentare proiect:

20.05.2022

Premiul I Premiul II Premiul III Premiul special acordat de OAR București Menţiuni x 3

2.000 lei 1.500 lei 1.000 lei

Sponsori financiari

1.500 lei 500 lei


Turn static files into dynamic content formats.

Create a flipbook
Issuu converts static files into: digital portfolios, online yearbooks, online catalogs, digital photo albums and more. Sign up and create your flipbook.