România Mare, nr. 1739

Vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decît atît!

PETRU RAREŞ

romÂnIA MARE

Internet: revistaromaniamare.ro • E-mail: revistaromaniamare@yahoo.com; prm2002ro@yahoo.com • Facebook: fb.com/revistaromaniamare

Fondatori: CORNELIU VADIM TUDOR şi EUGEN BARBU « Redactor-ºef: LIDIA VADIM TUDOR Acum, cînd pomii sînt în floare

AUR PENTRU BUCUREȘTI

Acum, cînd pomii sînt în floare, Te chem ca să-ți arăt iar satul, Să-i vezi explozia florală Care cuprinde tot înaltul;

Acum, cînd pomii sînt în floare, Te chem ca să-ți arăt pădurea, Să vezi lumina ei stelară Cum intră-n crînguri ca securea; Acum, cînd sînt în floare pomii, Privește cerul de cicoare Pe care trec albe corăbii, Norii, ca păsări călătoare; Acum, cînd sînt în floare pomii, Ascultă iarba cum respiră Și vei simți cum suie-n sînge Coloane vii de clorofilă; Acum, cînd pomii sînt în floare, Sorbind nectarul din izvor, Fă-ți din priviri o sărbătoare, Gîndindu-te la fructul lor.

Geo Ciolcan

Nimic nu e gratis

Pe lumea asta, nimic nu e gratis și totul se plătește într-o formă sau alta. E un adevăr pe care, cu siguranță, îl știți fiecare. Binele nu se face cu forța, și nici dragostea. Nu vă mai spun și altele, fiindcă risc să vă plictisesc cu aceste exemple de înțelepciune a unui neam de trei ori milenar. Al nostru. Cum să le explici occidentalilor că pur și simplu în 3000 de ani de istorie ne-am lovit de felurite situații, am fost furați și păcăliți cu zeci de scheme, astfel încît nu prea mai merge să ne duci de nas ca pe proștii din Europa de Vest, care s-au constituit ca națiuni abia de pe la anul 800 încoace?

Mi-a atras atenția, în ultimele zile, un articol despre intenția unui mare filantrop european de a constitui în zona Munților Făgăraș un parc național românesc de dimensiunile celebrului Yellowstone american. Am găsit articolul inițial în ziarul spaniol El Pais, și apoi preluat de presa noastră: Știri pe Surse, Capital, Radio GoldFM, Realitatea TV sau Economedia.net. Toți jurnaliștii se bucură pentru inițiativa filantropului european.

Excepție face Jurnalul.ro, care ne arată și cealaltă parte a poveștii, vorbindune despre o adevărată „rezistență din

munți” la încercările de a prelua pădurile particulare ale oamenilor.

O să citez și am să comentez în special pe marginea articolului inițial din El Pais, ca să ne ținem de sursă. Așadar: „«Trebuie să fie un proiect de conservare ambițios», a spus Hansjörg Wyss, unul dintre cei mai mari filantropi de mediu din lume, lui Christoph și Barbara Promberger, promotori ai Fundației Conservation Carpathia, ca o condiție pentru finanțarea achiziției de terenuri în România, țară care astăzi deține 65% din pădurile virgine ale Europei.

Scopul este de a crea un «Yellowstone european», așa cum l-a descris cel mai mare promotor al inițiativei, după ce a survolat cu un elicopter întinderea enormă a Munților Făgăraș, situați pe latura sudică a lanțului Carpați. Pînă acum, fundația a cumpărat deja 27.027 de hectare în această regiune încă sălbatică, dar scopul este de a crea o zonă protejată gigantică de 200.000 de hectare, o zonă aproximativ echivalentă cu Parcul Național North Cascades din Washington”. (continuare în pag. a 16-a) IOAN TEODOR

COMASAREA HOȚIEI ȘI A SĂRĂCIEI (II)

Cu cît ne apro­ piem de prima fază a alegerilor multiple din acest an, 9 iunie – data alegerilor euro-­ parlamentare și lo­ cale – scena politică românească se în­ cinge simțitor, mobilizînd forțe poli­ tice considerabile în încercarea de a-și scote la bătaie oamenii de partid cei mai capabili să se înfrunte pe acest teren, sau să-și consolideze pozițiile deja cucerite, la nivelul unor localități importante. După circăria făcută cu prilejul desemnării candidatului comun, din partea PSD și PNL, pentru Primăria Capitalei, unde s-a văzut clar lipsa de analiză nu doar politică, ci și socio-umană, din partea staffului celor două partide, Bucureștiul a intrat în campionatul faza pe sectoare, de la care se așteaptă noi contre, dar și noi bîlbe politice și electorale, așa cum ne-a obișnuit cuplul de comici ai acestui circ național – Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă.

O primă demonstrație a falsului interes pentru desemnarea unor can­

didați, moment transformat într-un grotesc festival politic, asortat cu mîncare și băutură, a fost lansarea actualului primar de la sectorul 3, Robert Negoiță, într-o nouă tentativă de a cuceri încă un mandat de primar.

Alegînd ca loc al acestei megalansări Hala Laminor – un spațiu amenajat cu mulți bani din fondurile Primăriei Sectorului 3, în locul decedatei Uzine de țevi „Republica”, unde, în loc de piese metalice (multe pentru export), „produce” acum diverse spectacole, „căsătorii” de 24 de ore, de Valentineʼs Day, Tîrgul de Crăciun etc., impresia de megalomanie și prost gust a fost etalată din plin. Să faci declarații sforăitoare la un banchet electoral, la „umbra” palmierilor lui Negoiță, întrun loc în care, cu peste 30 de ani în urmă, intrau pe porțile Uzinei, zilnic, 10.000 de muncitori, o construcție amendată cu 420.000 de lei pentru lipsa autorizației la incendiu, iată prototipul de sfidare a tot ceea ce este normal, din partea actualei coaliții (total împotriva naturii) – PSD – PNL. (continuare în pag. a 12-a) GEO CIOLCAN

NR. 1739 l ANUL XXXV l 16 – 22 APRILIE 2024 l 24 PAGINI l 7 Lei

2

Nr. 1739 l 16 – 22 aprilie 2024

S ĂPTĂMÎNA PE SCURT ­

RESTITUTIO IN INTEGRUM

P.R.M. se menţine pe podium  Pe Brucan îl trage aţa la Moscova  Ţapul e şi mizerabil, şi murdar  Neonaziştii din Reghin  Degeratu în Danemarca

PARTEA I  După Slatina, a venit rîndul Bacăului să-l pri­ mească pe liderul P.RM. Sîmbătă, 6 martie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din vechiul oraş moldav a avut loc o Mare Adunare Populară, dublată de o Conferinţă de Presă. Sala a fost plină pînă la refuz (la o capacitate de 800 de locuri au participat peste 1.000 de oameni) iar pe-afară au mai rămas 300. Ce să vă spunem? Entuziasmul mulţimii a fost atît de mare, încît senatorul Vadim abia a scăpat cu viaţă, era să fie strivit, dezbrăcat, şi-a pierdut chiar un buton de aur, de la cămaşă (noroc că acesta, care avea o valoare sentimentală, a fost găsit după un sfert de oră), a primit zeci de buchete de flori, a fost umplut de ruj de fete şi femei inimoase, care l-au sărutat în delir, în timp ce mulţimea scanda „Vadim Preşedinte!

Vadim Preşedinte!“ Apoi, senatorul Vadim, împreună cu senatorii şi deputaţii care l-au însoţit, a răspuns invitaţiei primarului Bacăului, Dumitru Sechelariu, de a merge la stadion şi de a urmări partida de fotbal F.C.M. Bacău – Astra Ploieşti.

(Păcat că un ziar central a minţit, luni, că i s-ar fi propus primarului să intre în P.R.M., nici pomeneală de aşa ceva).  Pentru comparaţie, vă informăm că un senator de Bacău, de la un alt partid, a avut şi el o întîlnire cu publicul, într-o altă sală, dar ştiţi cîti oameni au participat? Numai 8! Nimeni la ora actuală, în afară de Vadim şi P.R.M., nu mai adună atîtea mulţimi de oameni, pe care le electrizează cu singurul discurs politic pe care îl aşteaptă populaţia: acela naţional şi justiţiar!  În ciuda duşmanilor, care au intoxicat lumea că P.R.M.-ul s-ar fi prăbuşit în sondaje, la sfîrşitul lunii ianuarie, iată că adevărul e altul. Reproducem un sondaj de opinie publicat de ultimul număr al revistei „Atac la persoană“, mai precis de directorul publicaţiei, Dumitru Dragomir.

Este un sondaj efectuat de unul dintre marile institute de profil, la începutul lunii martie. PARTIDE: 1) P.D.S.R. – 30%; 2) C.D.R. – 26%; 3) P.R.M. – 18%; 4) P.D. – 8%;5) U.D.M.R. – 6%; 6) P.U.N.R. – 3%;7) R.N.X. – 2%; 8) P.S.D.R. – 1%; 9) Alte partide – 6%. PREŞEDINŢIE: 1) Ion Iliescu – Emil Constantinescu (la egalitate) – cîte 27%; 2) Teodor Meleşcanu – 21 %; 3) Coneliu Vadim Tudor –19%; 4) Petre Roman – 4%: 5) Alţii – 2%.

O singură nedumerire: cum ar putea Meleşcanu să aibă 21%, de vreme ce partidul său, A.p.R., a dispărut de pe computer, are sub 1% şi figurează la grămadă (alte partide)?! Sau poate e vorba din nou de creionul lui Emil Constantinescu, care l-a mai umflat pe Meleşcanu, cu propria mînă, pentru a-1 îndepărta pe Vadim de Palatul Cotroceni. Probabil că acesta e motivul, fiindcă raţionamentul ţapului (animal iraţional!) este simplu și uşor de dedus: va interzice, prin toate mijloacele și șiretlicurile, ca Iliescu şi Vadim să candideze, aşa că i se va face pîrtie lui Meleşcanu care, cu cele 6-7 procente reale pe care le are, va fi o pradă uşoară pentru clientul Plătăreştilor.  Pînă şi Silviu Brucan a fost nevoit, duminică, la PRO TV, să spună că, pe baza informaţiilor deţinute de el, P.R.M. a înregistrat, la sfîrșitul lunii februarie, 15% (bine, bine, dacă bătrîna mangaliţă ne dă cu 15%, înseamnă că avem, în realitate, 20%!). Şi atunci, cum rămîne, Moş Jumară, cu siguranţa de sine, cu care, trei săptămîni la rînd, ai împuiat capul oamenilor că P.R.M. s-a prăbuşit la 8-9% în toate sondajele? Cum şi-o fi revenit acest partid în numai cîteva zile, dublîndu-şi electoratul? Explicaţia e una singură: în pofida bombardamentului la care a fost supus de la începutul anului şi pînă acum, P.R.M. nu

şi-a pierdut nici o clipă electoratul, dimpotrivă, tot mai mulţi oameni au intrat în această formaţiune politică. Şi încă o remarcă: ce penibilă apare acum, în această lumină, fanfaronada lui Ioan Gavra, care tot năduşea prin Parlament şi pe TVR, încercînd să demonstreze cum dispare P.R.M.-ul şi creşte, ca din apă, P.U.N.R.ul! Aceeaşi remarcă amară i se cuvine şi Infractorului Naţional Valeriu Stoica (fost Grigore), pe care îl ,,mîngîie“ cu o legătură de urzici acelaşi Dumitru Dragomir, în editorialul amintit: „Partidul liberal, în frunte cu Valeriu Stoica (hopa, l-a şi dat jos pe epigramistul Quintus – nota red. R.M.) vicepreşedinte, a ajuns în sondaje un partid cu un electorat aproape inexistent. Cu toate acestea, Stoica a fost ales vice­ preşedintele Internaţionalei Liberale din Europa.

Propunerea a fost făcută de Partidul Liberal din Ungaria, care este la Putere. Stoica a comis multe servicii ungurimii. Oare în serviciul românilor?!

Sanchi...“.  A se remarca absenţa totală a unor partide care, cu cît sînt mai minuscule, cu atît mai multă gălăgie fac: P.U.R.-ul lui Dan Voiculescu (miliardarul brunet a dat ordin sever să nu mai apară la Antena 1 nimic despre Vadim şi P.R.M., dar ce se va alege din uriaşa lui avere atunci cînd se va schimba regimul politic?), P.A.R.-ul lui Vosganian, P.N.R.-ul lui Virgil Cataramă şi Viorel Măgureanu (hai, că i-am îmbîr­ligat), Partidul Monarhist, Federaţia Ecologistă din România etc.  Să revenim, însă, la Oracolul de la Dămăroaia.

Emisiunea „Profeţii despre trecut“ ar trebui să se intituleze „Să rîdem cu Silviu Brucan, apuca-ne-ar de burlan“. Nu e duminică de la bunul Dumnezeu în care torţionarul Saul Bruckner să nu dea pe gaura gurii tîmpenii mai mari ca el! Iată ce-a slobozit la emisiunea de duminică: 1) A vorbit despre necesitatea vînzării RENEL, GAZPROM etc. Hopa, ăsta-i nebun, fraţilor!

Vrea să ne bage-n belea cu ruşii! Ce-ai, mă, cu marea companie rusească a gazului metan, patronată de fostul premier Viktor Cernomîrdin? Cu greu ne-am lămurit că ramolitul se referea la ROMGAZ. Dar vdeți cum îl trage ața tot la Moscova? 2)A vorbit, apoi, despre ceea ce e ieftin în America, „gazul, adică benzina“. Acum, spuneţi şi dvs. dacă ăsta mai are ceva în dovleacul ăla putred, fiindcă, oricum, creieri nu se poate spune că are. Deci, pentru el, gazul metan e acelaşi lucru cu benzina. 3) Analfabetul nu mai are, de mult, proprietatea cuvintelor, aşa încît nu ne-am mirat cînd l-am auzit zicînd că, sacrificîndu-l pe deputatul Bivolaru, ,,P.D.S.R. şi-a călcat pe inimă şi pe... portofel“ (?!), şi că pe Vadim îl aşteaptă „ridicarea indemnităţii“ (?!), cuvînt inexistent. 4) A mai vorbit şi despre necesitatea semnării Tratatului de pace (?!) cu Rusia, ceea ce e o mare prostie, fiindcă România şi Rusia n-au avut, cel puţin de 55 de ani încoace, nici un război – „profesorul“ cu 4 clase a vrut, probabil, să spună despre Tratatul de bază, sau de bună vecinătate, sau de prietenie, ceea ce e cu totul altceva. 5) Încercînd el să pară cult, între două citate stîlcite, pe americăneşte – a folosit şi nişte cuvinte mai pretenţioase: a zis că măsurile Guvernului s-au adoptat „cu conivenţa miniştrilor democraţi“, ceea ce sună ca Scaraoţchi, expresia corectă fiind „de conivenţă cu“. 6) Referinduse la generalul Teodor Zaharia, B.S. a vorbit, iarăşi, despre bătălia de la Bumbeşti-Livezeni, ceea ce e o altă idioţenie, fiindcă nu există nici o localitate cu acest nume, formula se referă la şantierul din 1948, cînd s-a realizat un tunel între cele două aşezări. Şi ce am mai aflat noi? Că şobolanul cu aripi zboară nu numai din televizor în televizor (cum scria D.R. Popescu), ci şi din telefon în telefon, fiindcă s-a lăudat că a vorbit zilele astea ba cu Radu Vasile, ba cu Adrian Năstase, ba cu

RM

alţii. Cine-l pune pe-ăsta să se agite atîta, la 83 de ani?

Ce sarcină are el şi de la care dintre Serviciile Secrete care îl plătesc? Cine l-a învăţat să tragă P.D.S.R.-ul spre dreapta, chipurile, pentru a creşte în imagine în Occident, dar, în fond pentru a-şi pierde electoratul intern? În încheiere, Brucan şi Mîndruţă au prezentat împlinirea a 10 ani de la Scrisoarea celor 6 ca pe un mare jubileu naţional. Ce au uitat ei să precizeze este un mic amănunt: nici Brucan, nici ceilalţi ortaci ai lui n-au putut prezenta, vreodată, dovada palpabilă că Scrisoarea celor 6 existase, cu adevărat. Şi nu vor putea demonstra asta, fiindcă din nimic, nimic răsare, n-a fost nici un text, totul s-a bazat pe nişte conspiraţii de pensionari şi pe un telefon dat la mincinoşii de la „Europa Liberă“.  Incredibil de imbecili lacheii lui O. Paller şi P.M. Băcanu! Referindu-se la tentativa repetată şi disperată de ridicare a imunităţii parla­mentare a senatorului Vadim, fiţuica antiromânească „România liberă“ a dat un titlu ridicol: „Tremurînd de spaimă (?!), liderul P.R.M. aruncă în joc argumente iraţionale“. Orice se poate spune despre preşedintele P.R.M., dar că el ar tremura de spaimă, aşa ceva e de domeniul absurdului. Spaimă în faţa cui? A unui căcăcios, ca hoţul de ciment Nistor Bădiceanu? A unui paralitic ca Răsvan Dobrescu?  Îl mai ţineţi minte pe dilimanul Vladimir Alexe de la ,,România liberă“? Ăla care trîntea, din lună-n lună, cîte o pleaşcă de articol, unde delira pe tema aşa-ziselor legături ale P.R.M.-ului cu Saddam Hussein şi Vladimir Jirinovski, concomitent, dar şi cu toate organizaţiile teroriste mondiale? Ei, bine, micul ucenic al agentului K.G.B. Volodin, adică acest Volodea, a dat, din nou, măsura urechismului său: zilele trecute a scris că, în 1975, Josephine Baker a dat ultimul spectacol al vieţii sale, în prezenţa preşedintelui Franţei, Charles de Gaulle (?!). Oho, să fie pros­ tovanul ăsta sănătos, dar generalul dăduse colţul cu mai mulţi ani înaintea cîntăreţei, la ora aceea şeful statului francez fiind Valéry Giscard d’Estaing. Dar, ăsta-i nivelul „României libere“.  Un text pe cît de viclean, pe atît de stupid, publică un oarecare Ştefan Olteanu în ziarul, „Deşteptarea“, din Bacău: „În apărarea lui Vadim“ se intitulează materialul, dar preşedintele P.R.M. n-are nevoie de „ajutorul“ unor asemenea şmecheraşi de provincie.  O nouă perlă a lui Emil Constantinescu, după „îmi e scîrbă că sînt român“ şi „în România corupţia a fost eradicată“: „Lumea politică este murdară și mizerabilă“.

I-auzi Ţapul, scoate capul şi-şi arată handicapul!

Carevasăzică, în acelaşi timp, lumea asta politică e şi murdară, şi mizerabilă. Cine-a adus-o în halul ăsta, Ţapul nu ne mai spune, dar o Ţară întreagă ştie. În mintea plină de scaieţi a micului rumegător din Mongolia, de pildă, după romanul ,,Mizerabilii“, Victor Hugo ar fi trebuit să scrie şi romanul ,,Murdarii“. De ce, Milule Copilule, foloseşti asemenea cuvinte tari şi, în orice caz, neutilizate în politica la nivel înalt, mai ales de către un şef de stat?

Dar cei care îşi bat joc de un Popor întreg, îl mint, îl torturează şi îl jefuiesc, cum se numesc oare? Nu murdari şi mizerabili?  Şi, deşi Ţapul (Emil) se tot pune bine cu Limbricul (Tinu), ziarul „Scînteia“ tot nu-l cruţă. Cînd îl prinde, îi pîrleşte blăniţa cu lampa PETROMAX! Aşa se face că în numărul de sîmbătă, „Adevărul“ îi decernează ani­malului păros Trofeul Pinocchio, pentru o altă gogo­mănie slobozită pe guriţa aia ca o tîtiţă fragedă de bibilică, după ce-a ouat: „Dacă continuăm acest ritm radical şi rapid, este categoric că, în cîteva luni, maxim o jumătate de an, economia României va fi solidă şi sănătoasă“.

Rămîne cum am vorbit: băiatul e nebun! Adică solidă va fi ea, economia, ca orice corp ţeapăn şi decedat, şi va fi şi sănătoasă, tot aşa cum e Ţapulina de sănătoasă. (va urma) ALCIBIADE (Text reprodus din revista „România Mare“, nr. din 12 martie 1999)

RM

3

Nr. 1739 l 16 – 22 aprilie 2024

O nouã viziune asupra istoriei

„Documentele“ în piatră ale Iaºului (1) În urmă cu cîțiva ani, perimetrul cuprins între străzile Cloşca, Ştefan cel Mare şi incinta Mitropoliei Moldovei din Iaşi era înconjurat de panouri metalice, specifice şantierelor de construcţii. Dar o privire dincolo de acest perete despărţitor ne dezvăluia priveliştea unui şantier puţin obişnuit. În locul maşinilor şi uneltelor de construcţie erau mînuite, cu maximă atenţie, şpaclurile de arheolog; în locul noilor fundaţii din beton, fragmente de zidărie, bolţi şi pavaje ale unor vechi construcţii...

La sfîrşitul anului 1981, cu ocazia începerii unor lucrări de modernizare şi dezvoltare urba­ nistică a centrului Iaşului, au apărut vestigii arheologice care au necesitat intervenţia specia­ liştilor. Cercetările efectuate în perioada urmă­ toare (cercetări ce se continuă şi în prezent) au dezvăluit existenţa aici – în vatra istorică, azi

centrul oraşului – a unui complex arheologic deosebit de important pentru reconstituirea originilor Iaşului şi, totodată, pentru cunoaşterea vieţii urbane în feudalismul românesc Rezultatele cercetărilor întreprinse între 4 ianuarie şi 20 august 1982 au fost publicate de Nicolae N. Puşcaşu şi Voica-Maria Puşcaşu întrun studiu – „Mărturii de civilizaţie şi urbanizare medievală descoperite în vatra istorică a Iaşului”. Cu prilejul sesiunii anuale de rapoarte arheologice de la Tîrgovişte au fost prezentate concluzii şi din ultimele cercetări; cu acest prilej în cadrul unei expoziţii inaugu­rate la Tîrgovişte au fost prezentate şi cîteva dintre cele mai reprezentative descoperiri, care confirmă nivelul înalt de civilizaţie dezvoltat aici cu secole în urmă, întregind astfel tabloul despre începuturile oraşului oferit de mărturiile scrise.

Secolul XIII în loc de XV?

din cărămidă şi piatră. Vechimea lui este probată de o monedă epigrafă de argint, din seria groşilor emiși de Moldova, în timpul lui Alexandru cel Bun, înainte de 1408. Avînd o lungă dăinuire în timp, acest edificiu se înscrie în seria celor mai vechi construcţii ecleziastice medievale din Moldova și este, totodată, după cum apreciază Nicolae și Voica-Maria Puşcaşu, cel mai vechi lăcaş de cult cunoscut, pînă acum, pe teritoriul Iaşului; elementele sale decorative – discuri ceramice smălţuite –, atestă o tradiţie arhitectonică şi decorativă unitară la scara întregii ţări, fapt remarcabil dacă ne gîndim că monumentul a fost ridicat într-o etapă nu cu mult ulterioară constituirii şi organizării statului feudal Moldova. Această stare de fapt conduce firesc la presupunerea, emisă de cei doi cercetători, că și alte aşezări înscrise în acea epocă pe făgaşul urbanizării – Roman, Vaslui, Bacău, Cotnari, Galaţi, Hîrlău – să fi avut asemenea construcţii. În imediata apropiere a edificiului, cercetările au evidenţiat, de asemenea, numeroase vetre destinate extragerii fierului din minereu. Existenţa unui lăcaş bisericesc din piatră şi cărămidă, ca şi a vetrelor de extragere a fierului, toate vădind o îndelungă, efectivă şi intensă utilizare, probează că, cu mult înainte de a fi atestat documentar, Iaşul era un puternic centru meşteşugăresc şi cultural. Relevant pentru intensitatea prelucrării mi­nereului de fier este stratul de haldă, descoperit la circa 40 m de vetrele de reducere a minereului și care se întinde pe o suprafaţă de 850 m.p., cu o grosime de 15-40 cm, ceea ce – avînd în vedere şi tasarea produsă de straturile de pămînt de deasupra – reprezintă o cantitate uriaşă de zgură de minereu.

Strict documentar, Iaşul este atestat pentru întîia oară în anul 1408, în privilegiul comercial pe care Alexandru cel Bun l-a acordat negustorilor din Liov.

26 ani mai tîrziu, în 1434, apare şi prima menţiune a oraşului ca reşedinţă de curte domnească. Cercetările arheologice, dovedesc însă, ca şi în cazul altor localităţi, că vechimea reală a aşezării este cu mult mai mare decît cea atestată de documente. Printre descoperirile celui mai vechi orizont de mărturii arheologice făcute în perimetrul pe care l-am menţionat mai înainte se află vetre de foc amenajate direct pe stratul de humus, o locuinţă semiîngropată şi fragmente ceramice modelate la roata de olărie cu turaţie lentă – descoperiri aparent nespectaculoase, dar care, în realitate, prezintă un deosebit interes.

Ele atestă – cum arată cei doi specialişti – că „aria terenului supus cercetărilor intrase în raza desfăşurării unor procese de locuire efectivă încă de la începutul ultimului pătrar al Secolului al XIII-lea, aceste procese evoluînd acolo neîntrerupt pînă către sfîrșitul celui deal doilea deceniu al secolului următor“. Aşadar, faţă de atestarea documentară scrisă – întîiul deceniu al Secolului XV – vechimea Iaşului coboară cu mai mult de 150 de ani spre ultimul pătrar al Secolului XIII. Nu numai vechimea, ci și caracterul aşezării era deosebit. Semnificativă, în această privinţă, este descoperirea făcută de către cercetătorii menţionaţi, în al doilea nivel arheologic, suprapus nemijlocit celui anterior, a vestigiilor unui edificiu ecleziastic construit

Ulița mare a Iașilor Un puternic incendiu petrecut la începutul Secolului XV (între 1400 şi 1408) a distrus amenajările din zonă, în primul rînd edificiul ecleziastic, dar focul nu a putut opri evoluţia oraşului. Al treilea orizont arheologic pus în evidenţă prin cercetări demonstrează că reconstrucţia a început imediat, chiar în anii lui Alexandru cel Bun. Vechiul edificiu ecleziastic a fost demolat şi pe terenul nivelat a început construcţia unei clădiri noi, de dimensiuni impresionante (numai sala circulară a acestei construcţii avea un diametru de 15,20 m), monument datat, cu ajutorul monedelor de la Alexandru cel Bun și Ilias I, în intervalul 1408-1432. Lucrările au fost sistate însă după realizarea fundaţiei şi a unei porţiuni din structura elevaţiei, poate în împrejurările morţii lui Alexandru cel Bun, poate în condiţiile tulburărilor din vremea luptelor pentru tron din anii următori. Deşi neterminată, această construcţie reprezintă un unicat în seria tuturor construcţiilor cunoscute pînă acum pe teritoriul ţărilor române, pînă în veacul XV. Realizarea unei construcţii de o asemenea amploare şi cu o atare soluţie arhitectonică – proprie doar construcţiilor din mediul arhitecturii de curte – nu putea fi iniţiată şi pusă în practică decît sub auspiciile domniei. În acest sens, autorii studiului menţionat apreciază că iniţierea construirii edificiului constituie o nouă dovadă a strădaniilor efective ale domniei de a conferi laşului, încă din vremea lui Alexandru cel Bun, prerogative speciale – de reşedinţă voievodală.

Locuinţele, ale căror vestigii au fost găsite în acest al treilea nivel, au fost distruse tot de un incendiu – calamitate frecventă în epoca feudală (Marco Bandini semnala în Secolul XVII, într-un singur an, declanşarea a 46 de incendii!) – dar, din nou, vieţuirea nu a încetat.

Un al patrulea orizont arheologic, suprapus direct celui mai sus-menţionat, evidenţiază un grup de locuinţe, a căror existenţă acoperă întreg intervalul istoric cuprins între anii 1436 și 1527.

Secolul XVII marchează noi elemente în evoluţia urbanistică a zonei. Cum rezultă din cercetările arheologice, terenul unde trebuia să se înalţe marele edificiu cu sală circulară, a cărui construcţie fusese sistată în preajma anului 1432, a fost nivelat şi pe el s-au suprapus două edificii monumentale – unul realizat la scurt timp după 1636, deci în timpul domniei lui Vasile Lupu; al doilea spre sfîrşitul acestui secol. Este vorba de construcţii cu un caracter deosebit, fapt demonstrat și de feluritele lor amenajări şi dotări. Între altele, s-au identificat vestigiile a două conducte care aduceau apa potabilă din bazine special amenajate la baza pantei dealului Copou, aflat la o distantă de circa 300 m de respectivele construcţii.

Continuitate şi unitate arhitectonică (1) De altfel, potrivit mărturiilor unor călători de la jumătatea veacului XVII, englezul Robert Bargrave, italianul Niccolo Barsi, francezii Philippe Masson du Pont şi secretarul solului francez De la Croix – înfăţişarea unor construcţii edilitare din capitala Moldovei rivaliza în multe privinţe cu construcţii similare din Occident.

Referindu-ne tot la instalaţia de aducţiune a apei la palatul metropolitan, se cuvine să semnalăm eleganţa bazinului de captare, realizat din marmură albă și ornat cu o placă tot de marmură executată cu multă măiestrie, înfăţişînd capul stilizat al unui leu. În aceeaşi ordine de idei, călătorul otoman Evlia Celebi subliniase eleganţa băilor publice existente în Iaşi încît – spunea el – „în toată Europa nu exista o baie atît de strălucitoare“. (va urma) GHEORGHE DAVID

4

Nr. 1739 l 16 – 22 aprilie 2024

RM

Atitudini  Polemici  Atitudini TABLETĂ DE SCRIITOR

Renașterea dorului de lumi patriarhale

Maria Petrescu ne-a încredințat spre lectură placheta sa de versuri cu titlul „Bulgări de pămînt”, dar la fel de bine ar fi putut-o intitula „Bulgări de soare”. Amîndouă titlurile ar reprezenta în egală măsură o poetă care a ales să se exprime printr-o scriere directă, în termeni poetici simpli. Versurile ei ilustrează convingerile unui om conștient de propriile puteri, spre deosebire de psihologia celui care găsește scuze la orice i se întîmplă în viață, așa cum vedem în poezia „Dăm vina pe iubire” (pag. 13). Și totuși, mergem pe mîna autoarei, folosindu-ne și noi în observațiile noastre critice de titlul „Bulgări de pămînt”, pe care poeta și l-a ales, probabil, să fie în ritm cu desfășurarea mersului naturii, de care creația sa pare a fi legată ombilical. (v. „Ploaie de flori”, pag. 39). Elementele din natură o însoțesc pe poetă în momentele sale de răgaz și de meditație, iar trăirile sale sînt redate printr-un joc de cuvinte haotic, asemeni zborului nocturn al fluturilor în jurul unui neon, ceea ce conferă versurilor mai multă culoare, spontaneitate, originalitate... Bulgării de pămînt pot deveni astfel, în orice moment, bulgări de aur poetic, de holde de spice de grîu, de crînguri în floare... Deci, gîndind prin prisma filozofiei lui Blaga, bulgărele de pămînt nu trebuie privit ca un obiect amorf, el este dătător de viață, chiar și după ce devine cărămida cu care se construiește o casă. El se află într-un ciclu continuu de transformare. Dacă poeta a luat în calcul această ipoteză sau s-a gîndit la așa ceva, înseamnă că poezia sa merită analizată cu discernămînt literar și nu după alte nevrednice principii, oricare ar fi ele... Placheta cuprinde 34 de poezii originale, dar în sumar figurează încă două poezii închinate ei de soțul său, Valentin Petrescu, și o postfață amplă, în limba italiană, semnată de traducătoarea Maria Niculescu, care sînt simple elemente de decor, reprezentînd doar afinitățile sentimentale ale autorilor față de poetă. În rest, nimic altceva, pentru că ele nu au nici o legătură cu efervescența creației lirice a Mariei Petrescu, care dispune de suficient material poetic pe care să-l folosească în versuri scrise cu cerneala inimii, capabile să transmită cititorului o lectură agreabilă.

Maria Petrescu este ceea ce este omul Maria Petrescu, cu simțămintele sale poetice, cu trăirile sale literare, o ființă animată de bucuria de a fi prezentă la numeroase evenimente culturale. În placheta sa, „Bulgări de pămînt”, găsim momente lirice cu energii benefice, poeta optînd pentru descrieri punctuale care, prin aprofundarea fiecărei note muzicale a versului, dau naștere unui răsfăț general de bucurie. În afara poeziilor consemnate mai înainte, pentru a lămuri cît de cît cine este Maria Petrescu în peisajul liric actual, se impun cîteva precizări legate de fondul său scriitoricesc, și anume: voință, putere de imaginație și de creare a celor mai plăcute metafore care să rezoneze cu sensibilitatea sa auctorială... Cu alte cuvinte, se impune o cunoaștere, chiar parțială, a universului ei liric. Pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie luate în calculul critic și poeziile din alte apariții ale sale, dar, deocamdată, ne vom referi la creațiile din volumul de față. Și vom lua ca exemplu alte cîteva titluri care, în opinia noastră, par a fi cele mai aproape de sufletul poetei și care sînt izbînzi certe ca invocare a prezentului în relație cu ființa umană: „Am prins în mîini zborul aripilor de pace/ Ce coboară din stele, plutind către Pămînt,/ Este rîsul copilului ce mîinile își desface/ Să cuprindă puternic visul neînfrînt.// Am ascultat zgomotul aripilor de pace/ Am prins în mîini penele desprinse-n zbor,/ Sînt ochii copiilor noștri ce pot să împace/ Speranțe și clipe, plutind pe-un nor călător.// Am simțit atingerea aripilor de pace/ Și am

rătăcit odată cu ea, în priviri/ Sînt speranțele copiilor, ce destine întoarce/ Într-o lume rătăcită printre rostiri” (,,Copiii au aripi de pace”, pag.15 ). La polul opus conținutului acestei poezii, care arată rolul esențial pe care îl au în viața noastră copii și cărora li se datorează frumusețea pămîntului, este poezia „Profesia de «om»”, în care se simt oarece momente de tristețe, îmbinate cu o revoltă personală, de un tragism aproape ieșit din comun, ca o deznădejde în fața implacabilului absolut.

Relatările autoarei fac parte parcă dintr-o piesă de teatru pe care noi o jucăm zilnic, noi cu noi, iar strigătul poetei nu este de îndemn la ură, ci o demascare a răutății firii omenești: „Ce este omul?/ Bun de-i faci în viață bine/ Rău devine cînd obține/ Ceea ce a urmărit/ Și devine «murdărit».// Ce este omul?/ Un bulgăre de pămînt/ Încremenit în anotimp/ Clepsidra cu nisip/ Un om fără de chip.// Ce este omul? Un fîlfîit de aripi,/ Un sîsîit de șarpe,/ Un chip de lut blocat,/ Un înger sufocat.// Ce este omul?/ Nisipul mișcător/ Prin ape trecător,/ Iertare și răbdare/ Apoi doar răzbunare”.

Poezia „Destin” este un fel de Ars poetica în care autoarea ne arată că existența noastră este legată de destin și că nu putem trece prin purgatoriul vieții fără rugăciune și fără Dumnezeu: „Eternul destin mă poartă prin viață,/ Mă bîntuie-ntr-una, mereu mă învață./ Trec anii rapid și-s tot mai bătrînă/, Fac lucruri mărunte, amintiri să rămînă.// Destine-mpletite din peste trei vieți/ Mă poartă plutind peste ani îndrăzneți./ Trec vise, speranțe și amintiri,/ Aștern pe hîrtie doar mici povestiri.// Destinul stă scris în suflet și trup/ Se numără-n riduri ce fața astup,/ E desenat în ochi și pe mîini tremurînde,/ Stă în spatele inimii, ce cu dor îl ascunde”.

Iată dovada că pe-aci, pe lumea aceasta, destinul este cel care ne călăuzește pașii în viață, impregnat în ființa noastră, cum plastic se exprimă poeta în poemul amintit. Și dacă ar fi să rezumăm într-o singură frază convingerile poetei Maria Petrescu, așa cum rezultă ele din volumul de față, am putea spune astfel: existăm pentru că trebuie să existăm, iar Pămîntul, în afară de hrană, ne oferă frumuseți infinite pentru ochi și inimă, de aceea sîntem datori să-l protejăm și să-l îngrijim, ca din fibra lui să răsară păduri bogate, cu copaci vînjoși, spre pomenirea trecerii noastre pe-aici.

Unul dintre acești copaci faimoși, la modul figurativ, este poemul „Copacul meu” (pag. 5), o revelație a poetei, în care fantasticul prozodic scoate la iveală o poetă talentată, care poate fi recunoscută după recuzita scriiturii sale, fără să mai fie nevoie de recursul la memorie, pentru că versurile sale, și mai vechi, și mai noi, par a fi scrise la timpul prezent: „Din palma întinsă frunze verzi zboară/ Sub povara timpului și a vieții,/ Copacul meu crengile-

și coboară/ Să-mi mîngîie fața, la miezul nopții.// Desculță, în iarba umedă, rece/ Îi cuprind trunchiul cu brațele mele/ Clepsidra timpului zboară, mă petrece,/ În clipa mea unică, împreună cu regele.// E regele meu, ce-mi sărută obrajii/ Mă duce în lumea dintre Cer și Pămînt,/ Mi-aude durerea, îmi ascultă pașii/ Sub povara timpului mi-ascultă cuvînt.// E copacul meu, din grădina de-o viață/ Ce-mi dezleagă mistere, lumină și gînduri,/ Cu trunchiul înalt, coroana îndrăzneață/ Îmi scrie cîntări și poeme în versuri”.

Analizînd volumul Mariei Petrescu, ,,Bulgări de pămînt”, putem trage concluzia că poeziile autoarei reprezintă, ca esență a liricului nepersonificat, mai mult decît am încercat noi, prin rîndurile acestea, să-i definim portretul literar. Maria Petrescu este o poetă care se află în plină putere de creație și care oricînd te poate surprinde plăcut cu poezia sa, deoarece, grație spiritului său creator și avînd energia necesară, este în măsură să realizeze fapte scriitoricești esențiale. Poezia sa este un orizont de cunoaștere a lumii pămîntene, iar poemele sale sînt scrise cu sinceritate, ducînd către noi culmi ale creației sale. Și trebuie să recunoaștem că, în cazul său, ne aflăm în fața unei poete ce se află curtată de muze între două drumuri, liric vorbind: tradițional ca emoție, și descriptiv ca prozodie. Cititorii care încă mai cred în lumea visătorilor, citind placheta „Bulgări de pămînt” vor descoperi între filele ei nu doar poezii, ci dogoarea sufletului unei poete, stînd parcă de vorbă cu pescărușii pe țărmul mării ori ascultînd păsările cerului cîntînd în livezile gata să dea în floare. De fapt, poezia Mariei Petrescu este ca un cîmp întins de flori, născut dintr-un univers spiritual luminos ce emană dorință, motivație, bucurie, iar pe de altă parte, dezamăgire, incertitudine... Altfel spus, ca poetă, Maria Petrescu este renașterea dorului de lumi patriarhale.

ION MACHIDON, directorul Revistei „ Amurg sentimental”

Aºa vă place Istoria?

Pantoful de la Sotheby’s La 16 octombrie 1960, influentul ziar american New York Times publica pe prima pagină o fotografie a lui Nikita Hrușciov, la tribuna ONU, cu un pantof în mînă, imaginea avînd următorul comentariu: ,,Rusia amenință din nou lumea: de această dată, cu pantoful conducătorului ei”. Întîmplarea, care a intrat de mult în legendă, a fost repovestită în fel și chip. Motivele furiei lui Hrușciov au variat de la ziar la ziar. Așadar, ce anume ar fi putut să-l scoată din sărite pe liderul sovietic?

Discursul premierul englez de atunci, Harold Macmillan, care a propus admiterea Chinei la ONU? Condamnarea intervenției sovietice în Ungaria?

Demisia secretarului general al ONU, suedezul D. Hammarskjöld? Reprezentantul filipinez care, la propunerea delegației sovietice de a se adopta o rezoluție privind decolonizarea țărilor din Asia și Africa, răspunsese cu o contrapropunere: trecerea pe lista țărilor coloniale a statelor din Europa de Est, moment în care a fost etichetat pe loc de Hrușciov: ,,lacheu al imperialismului mondial”?

Nepotul fostului conducător sovietic, pe care-l chema tot Nikita Sergheevici, provocat de un redactor al publicației Soverșenno sekretno, a căutat pantoful printre obiectele personale ale bunicului său într-o magazie de la dacea lor din apropierea Moscovei; a descoperit pantofii istorici și i-a confiscat pentru ,,muzeul” familiei. Apoi s-a interesat la ce preț s-ar putea ridica acest important ,,exponat” al epocii războiului rece. I-au răspuns experții casei engleze de licitații ,,Sotheby’s”: două-trei mii de lire sterline. „Magazin istoric“,1999

RM

5

Nr. 1739 l 16 – 22 aprilie 2024

LECTURI LA LUMINA CEAIULUI...

Epigrama politică nu-i deloc politicoasă (II)

Cei care au prins rădăcini azi în politică dau cu flit pe cei de ieri, mințindu-i pe români că ,,mergem înainte!”. În felul acesta, pentru unii (numai pentru unii, că s-au mai deșteptat și românii, dar au ajuns neputincioși!) se creează derută, fenomen vizat de Nicolae Muntean (1927-2023 ...observați ce longevivi sînt epigramiștii?) din Sibiu: După tragicul regim, Toată lumea azi ne minte Și de-o vreme nu mai știm Încotro e înainte!

De politică țin și alegerile care sînt ,,susținute” de diverse semne care promit, dar se dovedesc, pînă la urmă, că nu sînt semne bune, după cum ne atenționează, cu mult înainte, F. Lobodă (1928-1980): Stele, cruci sau semilune, Nu ne înșelați cu ele – Orice semne vă veți pune, Pentru noi, sînt semne rele. Și, iată, vin alegerile! Cîți, oare, nu și-au îndreptat gîndul spre un fotoliu guvernamental? Să ne gîndim și la partidele de opoziție pe care le vizează ploieșteanul devenit cîmpinean, profesorul Ion Miclescu (19342009): Că-s de margini sau de centru, Se trudesc occidental Să producă bețe pentru Carul guvernamental.

Nicolae-Paul Mihail (1923-2013) e și mai dur cu cei lipsiți de pregătire, dar șmecheri, care s-au cocoțat în funcții politice, făcînd aluzie la vorba românului despre un oraș unde ,,s-a răsturnat carul cu proști”: Un car cu proști s-a răsturnat Într-un oraș destul de mare, Dar unde-anume s-a-ntîmplat Vom ști precis după votare! Și dacă vom ști, îi vom vota pe alții, din moment ce tot cei vechi, încă nesătui, sînt pe liste?

Primul din dinastia ,,Quintușilor”, Ion IonescuQuintus este cel care, prin volumul său din 1896, deschide drumul epigramei politice:

Unui deputat Dar e rușine... veșnic dormi La ale Camerei ședinți, Dormeau acei ce te-au ales Și-ntocmai tu îi reprezinți.

Epigrama aceasta constituie, de fapt, un apel la vigilența alegătorilor care, și azi, ,,dorm” cînd votează.

De fapt, pe cine să mai votezi? Că sînt aceiași care-și împart feliile tăiate din țară. Aceiași, mereu aceiași, care, cu luni înainte de alegeri, nu se mai preocupă de nevoile românilor, ci-și pritocesc, la nesfîrșit, viitoarea poziție în gestionarea treburilor țării, chiar cu prețul sărăcirii și-nstrăinării ei.

Iată un adevărat pamflet la adresa Unui politician, realizat de academicianul Vasile Bogrea (1881-1926): Un partizan prea devotat Te-a comparat cu Juvenal, Tu, mai puțin exagerat, Te mulțumești să fii... venal.

Săgeata lui Dan Căpruciu de la Galați e și mai dură: De la viață nu poți cere Avantaje foarte mari Cînd visezi la cai putere Și puterea-i la măgari.

Cum epigrama nu iartă nimic, ea vizează și plecăciunea servilului, neiertat de condeiul actorului George Lungoci (1924-2015), motivînd de ce poartă pălărie: Doar atunci am bucuria Că nu-mi pot știrbi onoarea

Cînd salut cu pălăria, Nu, ca tine, cu spinarea.

Doctorul Grigore Lupescu (n. 1931) din Tg. Jiu are altă tactică privind pălăria, cînd, cu ,,bucurie”, îl întîlnește pe șef: De cîte ori am bucuria Să-l văd pe șeful meu cel bun, Îmi scot amabil pălăria Și-n fața ochilor mi-o pun.

Hoția s-a răspîndit de sus pînă jos: nu există om cu funcție care să nu se gîndească să acapareze cît mai mult venit și nevenit, de aceea nu există om care e cu ochii pe tot ce se întîmplă în țara asta să nu se zbată să acceadă la o funcție, și astfel românii fac foamea și plîng în tăcere.

Cînd se-aruncă cu noroi Peste lacrima fierbinte, Toate-n țară dau-napoi, Doar hoția-i dă-nainte. (Elis) De politica atotdominatoare ne-avertizează George Corbu din București: Și-n lumea animală, tristă, Politica-i de tot bizară: Pe cînd albina-i monarhistă, Furnica este proletară.

Ce ne trebuia nouă monarhie? N-avem atîtea cheltuieli, la care s-au adăugat cele cu ,,proecția” celor veniți din Ucraina, cu găzduirea elementelor NATO etc.? În fine, ce putem face noi, românii neputincioși, conduși de cei care au uitat că sînt ca noi? De fapt, ei nu mai sînt ca noi.

Păstorel Teodoreanu și Ion Ionescu-Quintus sînt cei doi epigramiști care au îndreptat cele mai multe și mai ascuțite săgeți asupra politicii.

Păstorel, cu alt fel de a fi, și-a lansat oral catrenele (pentru care a făcut închisoare), apropiindu-le de specificul literaturii și limbajului popular: De la Iași la Port-Artur, Petru Groza, în carlingă, N-a găsit atîta c...

Cît ar fi putut să lingă.

Sau: În guvernul Groza, cel de concentrare, S-au primit trei membri pentru completare, Însă ca să fie-un cabinet etern, Îmi bag și eu membrul în acest guvern.

Nemulțumirea față de cei din guvern și-o declară tot printr-o invocație populară des folosită de români, declanșată de primirea sa la Radio ,,prin spate”, adică prin Strada Temișana: De un an și jumătate, Mă băgați mereu prin spate...

Pe cînd eu, întreaga viață, V-am băgat mereu prin față.

Această interpelare e frecventă și în epigrama de azi, cu diverse nuanțe: Aleșii noștri dau din coate Că viața asta nu-i de șagă Cînd doctorul din mă-sa-i scoate Și-atîți epigramiști îi bagă!

Românii au învățat pe dinafară dublul catren adresat Veronicăi Porumbacu (1921-1977) care publicase o poezie ce conținea versurile O, Europă, te simt în mine/ Te simt adînc în mine: Mult stimată Veronică, Eu credeam c-o ai mai mică, Dar mărturisirea-ți clară Din GAZETA LITERARĂ Dovedește elocvent Că în chestia matale Cu-adîncimi fenomenale Intră-ntregul continent.

Lisa catrenelor lui Păstorel îndreptate împotriva noului regim, catrene purtînd amprenta umorului popular, este mult mai lungă. Ne-am permis să dăm cîeva exemple, că ar fi fost păcat să nu oferim deconectare spiritelor românilor, de orice condiție ar fi ei. Ultimul deceniu de viață l-a apăsat în loc să-l înalțe pe treapta celui mai spumos umorist român. Este, în același timp, cel care a contribuit la cizelarea formei catrenului epigramatic. În GAZETA LITERARĂ din 25 octombrie 1956, scrie: ,,În ce mă privește, trebuie să recunosc că Tacit, Horațiu și Anatole France m-au învățat să-mi dau seama de valoarea cuvintelor și că de la ei știu că marele secret al bunei literaturi rezidă în întrebuințarea cuvîntului potrivit”. [Cine are urechi să audă, cine are cap să-nțeleagă!]

Epigrama nu e numai criticardă, ci și sfătoasă, oferă o măsură necesară: Cred c-ar fi de datoria Celor din înalte sfere Să-și dozeze-alcolemia [sic!]

Din beția de putere. Înțelegem că epigrama, prin logica întoarsă a ideii, născătoare de poantă, incită gîndirea cititorului/ascultătorului – de aici comunicarea într-un dialog monologat [denumire din critica literară franceză] cu cel care surprinde ideea care, prin sugestivitate, se adîncește în gîndirea sa, creînd acel fulger profund, cu ecou în suflet și în felul de a fi al acestuia.

Epigramele care se dedau la politică sînt nume­ roase, le-am făcut cunoscute în mică parte, fără o selecție anume, ci așa cum mi-au venit în condei.

Dacă scriam mai multe, depășeam spațiul unui articol. În plus, s-ar fi înmulțit exemplele care i-ar fi deranjat pe cei care ocupă fotoliile doar cu fundul, dar adevărul trebuie spus. Generalul scriitor Radu Teodoru, care a-mplinit centenarul, a spus într-o emisiune la Antena 3: ,,Dacă nu venerăm adevărul, trăim degeaba”.

Sfîrșit Dr. ELIS RÂPEANU

6

Nr. 1739 l 16 – 22 aprilie 2024

RM

ECHIPA DE AUR A SECTORULUI 5 Sînt Lidia Vadim Tudor și tata ar fi vrut să îi duc mai departe crezul politic. La aproape 9 ani de la moartea tatălui meu, cînd adevărul spuselor lui este mai evident ca oricînd, am decis să mă implic într-un mod activ în producerea schimbării de care orașul și, mai ales, sectorul nostru are atîta nevoie.

Sînt născută, am crescut, am învățat, m-am dezvoltat și locuiesc în sectorul 5. În toți acești ani am avut ocazia să cunosc îndeaproape problemele și neajunsurile cu care se confruntă locuitorii sectorului. De la aspecte care țin de siguranța copiilor în școli, grădinițe și licee, pînă la chestiuni ce țin de sănătatea publică, lipsa sau, acolo unde a fost cazul, ineficiența programelor de prevenție în rîndul tinerilor, aspecte legate de conștientizarea riscului transmiterii bolilor, a consumului de substanțe interzise, alcool sau tutun în rîndul adolescenților, aspecte legate de igienizarea corespunzătoare pe străzile și în parcurile din sector, de reabilitarea și consolidarea blocurilor, de canalizare și asigurarea apei potabile, asfaltarea străzilor de care mulți au uitat în dorința lor de a înfrumuseța doar acele zone vizibile – toate acestea sînt probleme cu care toți cei care locuim în sector ne confruntăm.

Cred că a venit momentul să oferiți tinerilor, susținuți de oameni cu experiență în administrație, șansa de se implica și de a face ceva pentru o schimbare reală.

Trecutul și, am încrederea că și viitorul meu, sînt în sectorul 5 – iar acest lucru justifică în prezent candidatura mea pentru Primăria unde sînt ACASĂ! Îmi doresc ca toți cetățenii acestui sector să se simtă ACASĂ!

Vin cu un gînd bun pentru București, un gînd bun pentru Sectorul 5!

Cu Dumnezeu înainte!

LIDIA VADIM TUDOR  VADIM TUDOR LIDIA  ALEXEI OVIDIU  ANDREESCU SIMONA  BALOȘIN GEORGE  BĂDOIU DUMITRU IONUȚ  BILTIU CORNELIA  CEAUȘU MARIAN  COMAN ION  CONSTANTINESCU MARIUS  EPURE PAUL  GAIȚĂ ION  GÎTLAN LAURA  GOLIȘ CRISTINA  GRĂDINARU ȘTEFAN

 GROSU PETRE PAUL  GRUMEZESCU ANDREI  IANCU DUMITRU  MIHUȚESCU DIANA  MODAN RAREȘ  MUȘAT LUCIAN  NICULESCU IOANA  ONICA IOAN IULIUS  SĂNDULESCU ATENA MARIA  SFIA MARIUS NICOLAE  STERIADE VALENTIN  TOMA GABRIEL  VULCAN OANA

RM

7

Nr. 1739 l 16 – 22 aprilie 2024

BUCUREªTI, CAPITALA NOASTRĂ

Mihai Enache – alegerea de AUR pentru Primăria Generală Mihai Enache are 35 de ani și este candidatul AUR la Primăria Municipiului București. Absolvent al Colegiului Național „Ienăchiță Văcărescu” din Tîrgoviște, a urmat Facultatea de Administrație Publică și cea de Drept, precum și un program de masterat în Administrație Publică și Dezvoltare Durabilă. Locuiește în București. Are o experiență de 8 ani și jumătate în administrația publică locală, perioadă în care a gestionat proiecte pentru bucureșteni cu bugete în valoare de peste 250 de milioane de euro. Contribuțiile sale notabile includ stația de metrou Tudor Arghezi, Spitalul de Stomatologie de pe Șoseaua Olteniței, Amfiteatrul Facultății de Medicină Dentară și Stația de Pompieri din Berceni. Este managerul de proiect al Caravanei Medicale AUR, care a oferit asistență medicală în 90 de localități din 29 de județe, pentru circa 17.000 de români.

Potrivit programului său „București, Capitala noastră”, printre măsurile pe care le propune candidatul AUR se află și stabilirea unui singur aviz pentru obținerea autorizațiilor, eliminarea inscripțiilor și afișajului de pe clădirile de patrimoniu și monumente, desființarea primăriilor și consiliilor locale de sector, extinderea orașului pînă la limita autostrăzii A0, modernizarea parcurilor Cișmigiu, Herăstrău, Tineretului și Carol și construirea unui spital nou de pediatrie. În viziunea lui Mihai Enache, Bucureștiul trebuie să devină un oraș în care locuitorii să își dorească mai mult să își continue viața, decît să își dorească să plece.

Stimați locuitori, Sînt Mihai Enache, expert în administrație publică locală. Nu sînt nici matematician, nici jurnalist, ca ultimii doi primari pe care i-a avut Capitala noastră, așa că numele meu nu este cunoscut. Știți din proprie experiență, poate, că numele celor care muncesc sînt deseori trecute sub tăcere.

Am decis să fac un pas în față și să candidez la Primăria Municipiului București pentru că am acumulat experiența necesară pentru a administra acest oraș. Sînt gata să le arăt bucureștenilor că au în față o alegere mai bună decît tot ce au avut pînă acum: un om care știe cum să răspundă nevoilor orașului. Îmi doresc ca toți bucureștenii să ajungă să fie mîndri de orașul în care locuiesc, lucrează și își petrec timpul liber.

Din păcate pentru București, ultimii doi primari nu au avut nicio tangență cu

ceea ce înseamnă administrația publică, implementarea unor proiecte publice de dezvoltare și gestionarea unei primării. Exact din acest motiv au fost probabil cei mai slab primari ai Bucureștiului din istorie, în urma cărora nu a rămas nicio realizare majoră, deși ambii au promis minuni în campaniile electorale.

Așa cum un bloc are nevoie de un administrator care își face treaba, așa și Bucureștiul are nevoie de un primar care să își facă treaba. Nu din birou, nu din platourile televiziunilor, ci în teren. În urma experienței de 8 ani și jumătate în administrația publică locală, perioadă în care am realizat o serie de proiecte esențiale pentru București și am administrat bugete de investiții din bani europeni, am învățat că în orașul acesta e nevoie să se treacă de la teorie la practică, de la vorbe multe la fapte durabile.

Dintotdeauna am fost orientat spre rezultate concrete și sînt bucuros că am reușit să realizez, în echipă, alături de alți profesioniști, metrou, parcări, școli, spitale, străzi, pasaje, de la documentația elaborată și asumată, la verificarea execuției lucrărilor în teren și la darea în exploatare cetățenilor.

Ce îmi doresc pentru București, Capitala noastră, este să nu mai rămînem la stadiul de idei, planuri pe hîrtie și strategii. ci să ne suflecăm mînecile și să lucrăm, practic, astfel ca rezultatele să fie vizibile și să aducă satisfacții tuturor locuitorilor.

Printre măsurile pe care le propun pentru orașul nostru se află și stabilirea unui singur aviz pentru obținerea autorizațiilor, eliminarea inscripțiilor și afișajului de pe clădirile de patrimoniu și monumente, desființarea primăriilor și consiliilor locale de sector, extinderea orașului pînă la limita autostrăzii A0, modernizarea parcurilor Cișmigiu, Herăstrău, Tineretului și Carol și construirea unui spital nou de pediatrie, utilizînd corpurile de clădire abandonate din curtea Spitalului Filantropia.

Sînt interesat să aflu direct de la dumneavoastră care sînt cele mai presante probleme cu care vă confruntați și cum vedeți rezolvarea acestora, pentru a integra viziunea dvs. în activitatea mea și a echipei mele și a construi, împreună, Capitala pe care ne-o dorim toți.

La datorie, al dvs. expert în administrație publică locală, Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Municipiului București

8

Nr. 1739 l 16 – 22 aprilie 2024

Însemnãri inedite • Însemnãri inedite

Un precursor al unităţii de stat a românilor: Alexandru II Mircea (II) Trei hrisoave de la Negru Vodă

La 17 iunie 1568, însoţit de alaiul de boieri veniţi la Constantinopol împreună cu Petru cel Tînăr, dar şi de numeroase rubedenii din Levant, dornice de înavuţire, Alexandru II Mircea pornea spre Ţara Românească. „Era – subliniază N. Iorga în sinteza sa de Istorie a românilor – destul de dibaciu sau destul de iubitor al neamului din care se trăgea, ca să caute a afirma tot mai mult românismul său“. Deşi venea pentru întîia oară în contact cu realităţile româneşti, noul voievod a vădit, încă de la începutul domniei, o lucidă şi bună cunoaştere a ţării şi mai cu seamă a istoriei ei. Hrisoavele pe care le acorda fac dese referiri la danii din vremea lui Basarab cel Bătrîn (Laiotă Basarab), Vlad Călugărul şi „Vlad voievod, cel numit Ţepeş“.

Dar interesul cel mai mare în această direcţie îl prezintă menţionarea lui Negru Vodă. Într-un hrisov acordat la 8 ianuarie 1569 Tismanei, Ale­xandru Mircea întărea acesteia stăpînirea asupra satului Elhoviţa „pentru că i-a fost veche şi dreaptă ocină şi dedină, încă de la întemeierea Ţării Româneşti, întîi de la Negrul voievod şi apoi de la toţi domnii care au fost mai înainte“. Acelaşi legendar voievod mai este invocat în alte două hri­soave, amîndouă emise în ziua de 28 aprilie 1576 în favoarea aceluiaşi lăcaş, privind satele Bistreţul şi Comani, revendicate de doi boieri: marele vornic Ivaşco și Pîrvu, fiul lui Cherbeleţ. „Domnia mea – se arată într-unul din aceste documente – am cercetat şi am judecat după dreptate... cu toţi cinstiţii dregători ai domniei mele. Şi încă am citit domnia mea şi vechile cărţi de ocină ale mînăstirii, cartea răposatului Negrul voievod (precizare ce revine şi în celălalt document). Şi am aflat domnia mea şi am văzut că satul Bistreţul este dat şi dăruit, cu tot hotarul, de răposatul Negrul voievod sfintei mînăstiri, iar jupan Ivaşco, mare vornic, el n-au avut nici un amestec“.

La sfîrşitul Secolului XIX, cînd critica istorică a respins existenţa lui Negru Vodă, documentele la care se referea Alexandru au stîrnit multe discuţii, afirmîndu-se ori că erau false, ori că numele emitentului lor va fi fost altul. Autenticitatea acestora însă nu poate fi contestată.

Le-ar fi respins în primul rînd împricinaţii, între care Ivaşco, marele vornic, se nu­măra printre favoriţii domnitorului, avînd un cuvînt greu în Divanul ţării.

Mai ispititoare e a doua ipoteză. Din păcate, nu ştim ce anume hrisoave de la Negru Vodă va fi ţinut în mînă Alexandru vodă. Am fi avut astfel cheia personajului misterios ce se ascundea sub acest supranume!

Preocupat să realizeze o stabilitate internă, prin încheierea disputelor dintre grupările boiereşti, care vreme de aproape două decenii generaseră numeroase lupte interne, nu o dată însoţite de vărsări de sînge, Alexandru II Mircea a procedat în spiritul epocii.

Urmînd pilda lui Alexandru Lăpuşneanu, omonimul său din Moldova, Alexandru II Mircea a tăiat ca­petele a 17 boieri şi mari boieri susţinători ai Doamnei Chiajna sau adversari ai Mihneştilor, încă din perioada anterioară

revenirii sale în ţară. În locul lor, domnitorul a ridicat în ranguri dregători devotaţi: mai sus-amintiţii Stepan şi fiul său Pîrvu, Albu Golescu – devenit mare clucer, Ivaşco Golescu – mare logofăt şi apoi mare vornic. Alături de ei au apărut noi slujitori, mulţi dintre ei folosiţi în misiuni diplomatice. Aşa a fost, de pildă, Florea postelnic, căruia la 1 iunie 1571 îi dăruia satul Bezdina „pentru slujba credincioasă cu care a slujit domniei mele prin ţări străine“.

Efectele stabilităţii interne nu au întîrziat să se arate pe planul înfloririi economice şi culturale a ţării. O atenţie deosebită a acordat voievodul oraşului Bucureşti, principala reşedinţă a ţării (Alexandru II Mircea a rezidat şi la Tîrgovişte), căruia i-a sporit frumuseţea. Pe bună dreptate, diecii vremii consemnau în hrisoave formule de felul „s-au scris (acest document)... în minunatul oraş Bucureşti“ (22 ianuarie 1572) sau „şi eu, Fiera logofăt, scriitor, care am scris în minunata cetate Bucureşti” (10 aprilie 1572). Sub domnia lui Alexandru II Mircea, prefaceri a cunoscut Curtea domnească (Curtea Veche), a cărei construire începuse în vremea lui Mircea Ciobanul şi ctitoria Sf. Troiţă, cunoscută ulterior sub numele Radu Vodă (datorită înnoirilor survenite în timpul domniei lui Radu Mihnea). Oraşul a cunoscut o necontenită dezvoltare. Documentele vremii menţionează apariţia a numeroase prăvălii, băi, precum şi existenţa unei întinse grădini cu căprioare – „ciutăria domnească“. Şi pe plan extern, domnitorul s-a dovedit un demn continuator al liniei politice tradiţionale româneşti. Deşi venea de la Constantinopol, unde era considerat un susţinător al politicii otomane, Alexandru vodă năzuia să ob­ţină independenţa ţărilor române, aflate sub suzeranitate turcească. Exemplul cel mai convingător în această privinţă îl constituie bătălia de la Lepanto (7 octombrie 1571) la care, în virtutea obligaţiilor pe care le avea faţă de Poartă, domnul Ţării Româneşti a trebuit să furnizeze un număr de corăbii şi vîslaşi. Documente recent reanalizate (A. Pippidi: Hommes et idies du sud-est européen) arată că, prin intermediul veneţienilor, Alexandru vodă a încercat să intre în contact cu tabăra creştină. El şi-a oferit serviciile „armadei“ aliate, arătîndu-se gata să ridice împotriva otomanilor nu numai ţara sa, dar şi Moldova şi Transilvania, precum şi Serbia şi Bulgaria. Tentativa a rămas fără urmări.

Ea ilustrează însă preocuparea constantă a domnilor ţărilor române de a folosi fiecare prilej favorabil pentru înlăturarea dominaţiei otomane.

Uniunea dinastică moldo-munteană

Promisiunea lui Alexandru II de a ridica la luptă împotriva otomanilor nu numai Ţara Românească, ci şi Moldova şi Transilvania nu era întîmplătoare. În contextul politic al ultimului pătrar de veac XVI se făcea simţit tot mai pronunţat un curent nou, dar cu adînci rădăcini în tradiţia românească – năzuinţa unirii acestor ţări surori. Recunoaşterea comunităţii de neam, limbă, credinţă şi teritoriu a ţărilor române era pentru această epocă destul de larg răspîndită. O subliniau şi cărturarii străini: „Valahia, despre care se socoate că a fost locuită odinioară de daci şi geţi – scria la 1564 călătorul italian Anton Maria Graziani – este împărţită în două părţi, dintre care una muntoasă şi aspră se îndreaptă către miazăzi şi este numită Valahia transalpină, cealaltă plană şi mai bogată în ogoare şi oameni e orientată spre nord şi se cheamă Moldova, şi în amîndouă domnesc voievozi (căci astfel numesc ei pe domnitorii lor)“.

Identitatea de grai era, de asemenea, evidentă: „Locuitorii acestor ţări – arăta, la rîndul lui, francezul Pierre Lescalopier – îşi numesc limba lor româneşte, adică română“.

Principatele acţionaseră deseori Mînăstirea Radu Vodă, ctitorită de voievodul Alexandru II Mircea unite împotriva primejdiei străine

RM

şi întreţineau între ele strînse legături economice şi comerciale. Tradiţia alegerii voievodului din familiile domnitoare în cele două ţări, Muşatinii în Moldova, Basarabii în Muntenia, avea numeroase implicaţii. În a doua jumătate a veacului XVI – în bună măsură şi sub influenţa mentalităţii renascentiste ce începea a fi resimţită şi în ţările române – şi această tradiţie a „osului domnesc“ din aceeaşi familie începea să se clatine, mai cu seamă că legăturile de rudenie între cele două case domnitoare erau destul de numeroase. Străbunicul lui Alexandru II Mircea, Vlad Dracul, fusese căsătorit cu fiica (sau sora) lui Iliaş I (fiu al lui Alexandru cel Bun); Ştefan cel Mare fusese căsătorit cu mătuşa Mihneștilor, Maria Voichiţa, fiica lui Radu cel Frumos (frate cu Vlad Ţepeş) şi, în sfîrşit, sora bunicului lui Alexandru, Ruxandra, fusese căsătorită cu Bogdan III, urmaşul lui Ştefan cel Mare. În aceste condiţii, avînd în vedere şi instabilitatea politică din Moldova după încheierea domniei lui Alexandru Lăpuşneanu (1568), s-a ivit ideea înscăunării unui Basarab pe tronul Muşatinilor, anume a fratelui lui Ale­ xandru, Petru Şchiopul. „Ideea acestei stăpîniri ori într-o ţară ori în cealaltă, odată ce era descendenţă românească – scria N. Iorga în Istoria românilor – îi revine lui Alexandru... El a îndrăznit să ofere Moldovei un domn muntean, ca şi cum calitatea dinastică n-ar fi avut nici o valoare pe lîngă unitatea de neam“.

Numirea lui Petru Şchiopul ca domn a implicat o susţinută activitate diplomatică, ale cărei amănunte nu ne sînt, din păcate, îndeajuns cunoscute, dar în realizarea ei un rol important a avut şi Mihail Cantacuzino (de altfel, neamul acestora îşi unea din ce în ce mai mult destinele de acelea ale românilor, urmaşul lui Şeitanoglu stabilindu-se în Ţara Românească).

Desfăşurarea evenimentelor din primăvara şi vara anului 1574 este cunoscută. După episodul de la Roşcani (iunie 1574), Petru Şchiopul a devenit domn al Moldovei, realizîndu-se astfel pentru prima dată în istoria celor două principate o stăpînire comună, basarabească, asupra lor. Uniunea dinastică a constituit cea mai de seamă înfăptuire a domniei lui Alexandru II Mircea şi ea avea să fie imortalizată în fresca de la Bucovăţ, lîngă Craiova, înfăţişînd, chiar pe peretele de la intrare, portretele lui Alexandru și al doamnei Ecaterina, de o parte a uşii, ale lui Petru și Milos, de cealaltă. Textul inscripţiei de deasupra – Cronica murală de la Bucovăţ, cum e denumită – consemnează cele două evenimente majore ale familiei: revenirea Mihneștilor pe tronul strămoşesc (prin Alexandru vodă) şi înscăunarea aceleiaşi familii în Moldova (prin Petru Şchiopul). De altfel, şi alte realizări artistice ale domniei sînt subordonate aceleiaşi idei, a sublinierii continuităţii dinastice a Basarabilor. Astfel, din iniţiativa voievodală, la mînăstirea Argeşului s-a realizat o impresionantă „cronică pictată“ a domnilor Ţării Românești, urmărind succesiunea de la primii Basarabi pînă la Alexandru vodă.

Despre sfîrşitul lui Alexandru II Mircea, Grigore Ureche scria: „Vă leato 7085 (1577) aprilie 15, răposatau Alixandru vodă, domnul muntenesc, fratele lui Petru vodă Şchiopul, și l-au astrucat în mănăstirea Ostrovul – aproape de Bucureşti, ce este zidită de dînsul care au domnit 9 ani şi o lună, şi au rămas domniia Mihnii vodă, fiie-său. Într-acesta an s-au arătat în văzduh stea cu coadă sau cumu-i zic unii cometha“. În realitate, la data la care Grigore Ureche consemna decesul, Alexandru vodă mai trăia încă. Era însă foarte bolnav şi, pe deasupra, se confrunta cu noi candidaţi la domnie (un anume Rosso, la Istanbul). A murit la 28 iulie 1577. Uniunea dinastică rea­lizată cu atîta trudă a persistat. Vreme de încă 14 ani, Petru Şchiopul şi Mihnea II au întreţinut strînse legături de colaborare, evidente pe toate planurile vieţii economice, politice, culturale, şi au declanşat noi iniţiative, între care cea mai răsunătoare a fost stingerea vechii vrăjmășii dintre Mirceşti şi Mihneşti, înfăptuită tot printr-o alianţă matrimonială.

Ideea domniei unor voievozi din aceeaşi familie în ambele principate extracarpatice a stăruit în practica politică românească şi după dispariţia de pe scena politică românească a ambilor voievozi, Petru şi Mihnea, în 1591. Urmaşul lui Mihnea II la tronul Ţării Româneşti a fost Muşatinul Ştefan Surdul, fiul lui Ioan vodă cel Viteaz. A urmat pe tronul aceleiaşi ţări un nou domn Muşatin, pentru ca, la cumpăna dintre veacuri, Minai Viteazul să înfăptuiască, la 27 mai 1600, unirea tuturor ţărilor române în hotarele dacice, aspiraţie arzătoare şi piatră de hotar în istoria românilor.

Sfîrșit „MAGAZIN ISTORIC“

RM

9

Nr. 1739 l 16 – 22 aprilie 2024

Viața de toate zilele în China Dinastiei Tang (222)

10 ouă și 10 monede de aur. Din ele, cu grijă, punînd alternativ obiectele unul peste altul, înțeleptul a înălțat un fel de stivă aflată într-un echilibru perfect. Liu Hai și-a exprimat teama că totul se va nărui, dar daoistul l-a asigurat că nu se va întîmpla nimic rău. Înțeleptul a spus că pericolele nu pîndeau aranjamentul lui, și viitorului Liu Hai. Daoistul a înfăptuit apoi un alt miracol. A luat monedele din stivă, rînd pe rînd, le-a rupt în cîte două jumătăți și le-a aruncat pe fereastră, în timp ce ouăle au alunecat ușor pe masă fără să se spargă. După această scamatorie, daoistul a dispărut ca și cum nu ar fi fost niciodată acolo. Nu este ușor de deslușit morala acestui mit. Singurul lucru cert a fost faptul că pentru Liu Hai a rămas ca o prevestire defavorabilă.

Liu Meng – unul dintre numeroșii zei daoiști ai Agriculturii. Este o figură mitică legendară, zeificată pentru meritele sale pe pămînt. Mitologii au în vedere mai multe persoane reale care corespund situației. Se crede că Liu Yi, unul din războinicii de frunte, general în timpul dinastiei Song, este cel zeificat ca Liu Meng.

O altă opinie se referă la Liu Jia, tot un militar, care a luptat cu succes împotriva invadatorilor mongoli în anul 1126 pînă ce, prins prizonier, s-a sinucis. În sfîrșit, Liu Zai, intendent imperial la Curtea împăratului Li Zong al dinastiei Song, ar fi fost viteazul zeificat. Unii comentatori îl asimilează pe zeul Liu Meng cu zeitatea Bazha, spiritul protector al agricultorilor împotriva invaziei de lăcuste. Personajul mai apare și în alte legende în legătură cu șefi militari și înțelepți. Populația rurală îndeosebi îl venerează pentru a preveni dezastrul provocat de lăcuste.

Lobin – zeița unui rîu. Apare în unele povestiri despre arcașul celest Yi. După ce Yi l-a învins în luptă pe soțul lui Lobin, care era zeul Fluviului Galben, arcașul Yi a luat-o cu el pe zeița Lobin.

Lo Shen – zeița daoistă a rîurilor și fluviilor.

Lo-Tsu Da-Xian – zeul daoist al bărbierilor și cerșetorilor.

Lo Yu – zeul daoist al Ceaiului.

Lu Ban – zeul daoist protector al tîmplarilor, dul­ ghe­rilor, zidarilor și constructorilor. Este cunoscut și în

folclor cu aceleași caracteristici. Conduce ministerul celest daoist al lucrărilor publice. În viața pămînteană, înainte de a fi zeificat, a fost arhitect, mecanic de elită și strateg al Secolului al V-lea î.Chr. Se spune că s-a născut în țara Lu în anul 606 î.Chr., dar data pare incertă, deoarece se știe că a fost contemporan cu filozoful Mozi în Perioada „Statele Combatante“. Numele lui de familie este Gong-Shu, iar cel personal Ban. I se atribuie mai multe invenții, printre ele unelte ca fierăstrăul, rindeaua, sfredelul. Din altă categorie de invenții menționăm sistemul ușilor pe canatori, scara pentru asedii militare, roțile la fîntîni. A lăsat în urma lui construcții de seamă precum turnurile de la colțurile Palatului de iarnă din Beijing sau podul din provincia Hebei. Cu talentul lui artistic a considerat că este potrivit să decoreze cu motivul dragonului toate templele. A construit o trăsură care putea să meargă singură, un fel de precursor al auto­mobilului.

A confecționat din lemn un uliu sau niște coțofene ce puteau pluti în aer timp de trei zile. Un mit istorisește despre faptul că a construit din lemn un zmeu uriaș cu care tatăl său a reușit să zboare departe. Se consideră că s-a inspirat din alcătuirea anatomică a dragonilor zburători. Din păcate, tatăl a aterizat în localitatea Wuhai, unde localnicii au crezut că este un demon și l-au ucis.

Mîhnit de această întîmplare tragică, Lu Ban s-a răzbunat și pentru aceasta a confecționat din lemn un nemuritor cu înfățișare de om care a provocat o secetă prelungită în zona unde fusese ucis tatăl său. Un alt mit se referă la vizita făcută de Lu Ban regelui-dragon Bo-Kong, stăpînul Mării de Est. Lu Ban dorea să închirieze de la dragon palatul de cristal din adîncul mării pentru a-l studia pe îndelete, deoarece vroia să îl ia ca model în vederea construirii unui palat asemănător. Această cerere i s-a părut dragonului o neobrăzare de neînchipuit. După ce a împlinit 40 de ani, Lu Ban s-a retras în munții din provincia Shandong pentru a studia magia. Legenda afirmă că în această perioadă el i-a construit un palat zeiței Xi Wang Mu (Regina Mamă a Vestului). Cultul lui Lu Ban a sporit în China după anul 1400. (va urma) Christina Meiţă-Tang

Cele mai malefice personalități istorice, de la Nero la Osama bin Laden 11)

un război civil între preten­denţii la tron. Ostilităţile s-au încheiat abia odată cu apariţia lui Vespasian şi cu întemeierea dinastiei Flaviene.

Domițian (1)

Nero (2)

Legenda spune că atunci cînd Agrippina i-a consultat pe as­trologi privind viitorul fiului ei Nero, aceştia au prezis că el va domni peste imperiu, dar îşi va ucide mama. Răspunsul ei a fost: „Să mă omoare, dacă de asta e nevoie pentru a ajunge împărat”. Indiferent cît de apocrifă ar fi, povestea surprinde ardoarea ambiţiei atotcuprinzătoare a Agrippinei: să îşi vadă fiul aşezat pe tronul imperial.

Născută în 15 d.Chr., după moartea tatălui ei, Germanicus (moştenitorul dorit de Tiberius), Agrippina a fost crescută de mama ei, Agrippina cea Bătrînă, împreună cu străbunica ei, matriarha dominatoare Livia. Prima ei căsnicie a fost cu Gnaeus Domitius Ahenobarbus, care 1-a zămislit pe Nero în 37 d.Chr., dar a murit trei ani mai tîrziu.

După moartea împăratului Tiberius, Agrippina a ajuns la un rang de seamă în timpul domniei fratelui ei, Caligula, ale cărui presupuse relaţii incestuoase cu surorile lui au dat naştere unuia dintre scandalurile vremii. După ce sentimen­tele lui Caligula faţă de ea s-au răcit, Agrippina s-a alăturat iubitului ei, Marcus Aemilius Lepidus, într-un complot menit să îl ucidă, dar după ce uneltirea a ieşit la iveală, şi-a petrecut următorii doi ani în exil. Cu toate acestea, uciderea lui Caligula în 41 d.Chr.1-a făcut pe unchiul ei, noul împărat Claudius, să o readucă la Roma, după care ea s-a căsătorit cu înstăritul Gaius Sallustius Passienus Crispus, pentru ca acesta să moară în anul 47 d.Chr., ceea ce a dat prilejul unor zvonuri că Agrippina îl ucisese pentru banii lui.

Dispariţia lui i-a deschis calea pentru a se căsători cu Claudius, lucru care s-a şi petrecut în 49 d.Chr. Cinci ani mai tîrziu, după ce a reuşit să îl convingă pe Clau­ dius să îl adopte pe Nero pentru a-i fi urmaş, ea 1-a otrăvit la un banchet.

Zeii (36) Liu – divinitate celestă daoistă, un prinț însărcinat cu funcția de intendent al administrării celor Cinci Cereale.

Liu Bei – zeu daoist al fabricanților de încălțăminte din pai și al coșurilor împletite. În același timp, el este unul dintre zeii eroilor. În viața de pe pămînt a fost cizmar și țesător pe vremea domniei împăratului Li al dinastiei Han. Fiind o epocă tulbure, de război civil, oamenii aveau mare nevoie de încălțări. Liu Bei a încercat să fie de folos războinicilor împăratului, dar s-a și amestecat în luptele propriu-zise. S-a alăturat forțelor conduse de Zhang Fei zeul – zeul daoist al măcelarilor – și lui GuanYu, unul din zeii daoiști ai Războiului, prilej pentru el de fapte eroice. În mitologie este cunoscută triada alcătuită din Liu Bei, Zhang Fei și Guan Yu, un fel de „Cei trei mușchetari ai Chinei“ la care se adăugau și cei 24 de aliați ai lui Guan Yu. Liu Bei este foarte popular și este înfățișat ca un bărbat înalt și arătos.

Liu Hai – unul dintre zeii daoiști ai bogăției și prosperității. În viața pămînteană a fost un slujbaș care se ocupa și cu alchimia. Cînd în perioada „Cele cinci dinastii“, guvernatorul regiuni Yan s-a proclamat împărat, Liu Hai i-a devenit acestuia prim-ministru, dar numai după ce a trecut cu strălucire examenele oficiale.

Era un tînăr erudit. Despre el se spune că știe să atragă cu monede de aur creaturile veninoase pentru a le lichida. A devenit unul din „cei opt nemuritori“, dar a fost înlocuit ulterior de Zhong Liquan/Zhong Quan. Dintre miturile referitoare la acest foarte popular zeu al Bogăției îl menționăm pe cel al prieteniei lui cu o broască rîioasă.

Animalul, fabulos și cu însușiri magice, nu avea decît trei labe și îl însoțea pe Liu Hai peste tot. Din cînd în cînd, broasca se cufunda în cîte o fîntînă și reapărea cu un ban de aur. Un alt mit povestește cum într-o zi pe Liu Hai l-a vizitat un înțelept daoist. Acesta i-a cerut

Tot mai convins că rivalii complotau împotriva lui, Nero punea să fie executată orice persoană pe care o socotea drept o ameninţare, între acestea numărîndu-se, între 62 şi 63 d.Chr., Marcus Antonius Pallas, Rubellius Plautus și Faustus Sulla. Apoi, în 65 d.Chr., a fost descoperită o conspiraţie condusă de Gaius Calpurnius Piso pentru a-1 izgoni pe împărat şi a reinstaura republica. Aproape jumătate din cei 41 de acuzaţi au fost executaţi sau au fost siliţi să se sinucidă, între ei aflîndu-se şi Seneca. În acelaşi an în care a ars Roma, Nero a început să cînte şi să joace teatru pe scene publice, petrecîndu-şi mai mult timp în teatre decît pentru a conduce imperiul. Pe de altă parte, se închipuia sportiv, ba chiar a participat la Jocurile Olimpice din anul 67 d.Chr.– chipurile pentru a îmbunătăţi relaţiile cu Grecia, dar mai curînd pentru a smulge laudele mieroase care i-au încununat în mod invariabil eforturile. A cucerit diferite premii – majoritatea asigurate dinainte prin mite generoase din partea trezoreriei imperiale. În 68 d.Chr., unele elemente din armată – pe care diletantul împărat le ignorase – au hotărît că lucrurile nu puteau con­tinua astfel. Guvernatorul provinciilor din Galia s-a răzvrătit şi a convins un alt guvernator, Galba, să i se alăture. Galba a apărut ca un lider apreciat al opoziţiei faţă de Nero şi, în mod crucial, garda pretoriană şi-a declarat sprijinul în favoarea lui.

Confruntat cu dezertarea armatei, Nero s-a văzut silit să fugă din Roma şi s-a ascuns; curînd după aceea, s-a sinu­cis. Moştenirea lăsată de el a fost o perioadă de tulburări în întregul imperiu, întrucît Roma a traversat anul „celor patru împăraţi”, timp în care a izbucnit

Agrippina

Cruzimea lui sălbatică nu era doar ieşită din comun, ci şi neaşteptată şi plină de şiretenie... în acest fel, a devenit un obiect de groază şi ură pentru toată lumea.

Suetoniu „Dominus et deus” („stăpîn şi zeu”): acesta a fost felul în care Domițian (51-96 d.Chr.) – ultimul împărat din dinastia Flaviană – s-a descris pe sine. Iubitor extravagant de spectacol, patron înfocat al artelor, tiran paranoic, ucigaş sadic şi persecutor al creştinilor, Domițian și-a meritat blamul istoriei.

Domițian a avut parte de o copilărie solitară. Mama şi sora lui au murit cînd era tînăr, iar tatăl şi fratele mai mare au fost mereu plecaţi în campanii militare. În cursul violentelor evenimente din „anul celor patru împăraţi” – micul război civil care a urmat sinuciderii împăratului Nero în 68 d.Chr.– tatăl lui Domițian, Vespasian, un renumit comandant de legiune, a încercat să ocupe tronul imperial. După şase luni de lupte cu generali rivali – timp în care a fost pus sub arest la domiciliu de un alt pretendent şi chiar silit să fugă din Roma deghizat –, Vespasian a reuşit în cele din urmă să iasă triumfător, ajungînd împărat. În primii ani de după ’70, după căsătoria sa cu Domitia Longina, lui Domițian i s-a acordat titlul de Cezar, a fost făcut pretor cu puteri consulare şi a devenit reprezentantul lui Vespasian în Senat. Totuşi, în această perioadă Domițian a fost umbrit de cel mai de încredere ajutor al tatălui său, Mucianus, căruia Vespasian i-a încredinţat adevărata autoritate la Roma cît timp el era plecat în campanii militare. Alături de Titus, fratele lui mai mare, care s-a dovedit un general sclipitor prin faptul că a înăbuşit revolta iudeilor din anul 71 d.Chr., Domițian a fost considerat drept moştenitor al tatălui său. (va urma) SIMON SEBAG MONTEFIORE

10

Nr. 1739 l 16 – 22 aprilie 2024

RM

LECTURI LA LUMINA CEAIULUI...

Oameni de lîngă noi

Începutul fulminantei cariere a lui Constantin Mugur Isărescu poate fi datat cam pe la jumătatea anilor 1970. Atunci, Fondul Monetar Internațional și alte bănci occidentale, vexate că Nicolae Ceauşescu refuzase să-şi plieze politica economică pe interesele lor politicoimperialiste, trecuseră la represalii, majorînd dobînzile la împrumuturile României. Pînă atunci, băncile occidentale stabiliseră dobînzi preferenţiale pentru România ca o dovadă de simpatie, fiindcă Ceaușescu se încumetase să nu mai asculte de poruncile Moscovei și să privească încrezător spre SUA. Ca atare, acele bănci au instituit embargoul bancar. În acel moment a ieșit la rampă generalul Pacepa care l-a sfătuit pe Ceaușescu să fenteze embargoul, înfiinţînd societăți cu capital mixt (româno-american sau româno-german, să zicem) în care oamenii acelor societăți să dețină controlul. Tot comerțul exterior al României se desfășura prin ele și prin Banca Română de Comerț Exterior, înființată în 1968. În acest scop, Pacepa racolase 10-15 tineri, șefi de promoție la Comerț Exterior şi la alte facultăți din cadrul ASE din București. Cei cunoscuți mai tîrziu sub numele de ,,Lupii tineri” și care au fost distribuiţi în firmele securisto-financiare precum ,,Dunărea”, ,,Crescent”, ,,Mobexport”, ,,Tractorexport”, ,,TehnoForestImportExport” și vorbitori de engleză, franceză și alte limbi de circulație. Așa s-au lansat în afaceri financiar-bancare sau în politică generalii și coloneii acoperiți sau descoperiți de mai tîrziu: Răzvan Temeşan, Marinel Burduja (tatăl ministrului liberal din zilele noastre), Daniel Dăianu, George Constantin-Păunescu, Mişu Negriţoiu, Dan Voiculescu, Dan Pascariu, Puiu Popoviciu și Nicolae Badea (ginerii lui Ion Dincă Teleagă), Constantin Anghelache, Bogdan Baltazar, Florin Georgescu sau Mugur Isărescu. Vremea securiștilor lui Alexandru Drăghici, tractoriști, văcari și plugari, niște analfabeți grobieni și sangvinari, care te aruncau în pușcărie doar pentru niște bancuri cu GheorghiuDej, trecuse. Venise vremea absolvenților universitari de nota 10, isteți şi cu dosare-beton. Toți aceștia, cît a trăit Ceaușescu, au păcălit embargoul financiar-bancar occidental.

Iar după ce au scăpat de Ceauşeşti, au pus mîna pe milioanele Securității, devenind arbitrii politicii financiare a României și implicit marii milionari și capitaliști, la concurență cu oligarhii ruși și ucrainieni cu care începuseră să se calce pe picioare pe plajele de la Nisa, Cancún, Bali, Acapulco sau Bahamas. (M-am crucit cînd l-am văzut pe Videanu jucînd table pe plaja de la Cannes cu alt neam-prost de securist, cuscrul lui Băsescu.) În ianuarie 1990, cînd românii se bucurau pe străzi că scăpaseră de comuniștii lui Ceaușescu, ei deja ciordiseră primele milioane de dolari ai țării și li se scurgeau ochii după bunurile economiei naționale.

Astăzi, foștii ,,Lupi tineri” au îmbătrînit și ei. Unii au mai murit, dar ceilalți, ajunși la 70 și ceva de ani, își morfolesc în liniște și lene byzantină milionaşele dosite prin cele paradisuri fiscale și înroșesc telefoanele, nemaiprididind să-și plaseze odraslele în posturile-cheie și bine-plătite din conducerea României.

Unul dintre ei, dacă nu cel mai proeminent și cel mai viril, este, desigur, Isărescu, eternul guvernator al BNR, din 1990 și pînă astăzi, supranumit Mausoleu, Matusalem sau de-a dreptul ,,Manole”, după numele conspirativ atribuit de Maica Securitate, să înflorească în veciivecilor! În ciuda bătrîneţii care a început să facă revagii pe obrazu-i obosit și a diminuării facultăților intelectuale, atît de evidente în tinerețe, el se încăpățînează să mai stea un mandat în fruntea BNR. Sau poate stăpînii lui de peste Ocean încă n-au găsit un înlocuitor la fel de capabil și de docil în penuria de băieți citiți din România de astăzi, acaparată numai de niște neisprăviți care nu sînt în stare nici să înțeleagă un text de școală primară, cine să-i mai ia în seamă balivernele debitate la microfonul unor ziariste și iluzia că este unul dintre marii gînditori ai lumii contemporane.

Cîţi ani să aibă acum ,,Manole”? 75-76, pe acolo.

Vîrstă de aur, pe care puțini savanți și artiști au mai atins-o în plenitudinea forţelor. Poate Tiziano renascentistul, care mai picta și la 90 de ani.

Ca orice om cu pretenții, și Mugur Isărescu trăiește o stare de dedublare. Omul de tip nou, la care se gîndise

Ceaușescu, primul la muncă și ultimul la răsplată, este astăzi o utopie, o noțiune golită de conținut. Cînd dă vreun interviu la televizor sau cuvîntează de la vreo tribună, debitează numai platitudini - democrație, UE, mecanisme financiare complexe, inflație și deflație, ajustare fiscală, micro și macroeconomie - într-un moment cînd România nu mai are nici industrie, nici agricultură, nici comerț, nici nimic. La fel și cînd anunță iminenta prăbușire economică a României, de parcă n-ar avea nici o vină la această situație tragică, la concurență cu infractorii Băsescu (autorul expresiei ,,Statul Român de tip mafiot”) și Iohannis (,,România eșuată”). Și o face cu atîta emfază și suficiență de parcă nu el a stat peste 30 de ani la cîrma BNR, contribuind la dezastrul țării. Originar din județul Vîlcea, deseori se întoarce la matcă, adoptînd o vestimentație din antropologia locală, cu o pălărie decolorată, ițari, brîu roșu și teniși, și intră în vorbă cu vecinii, apelînd la idiomul local în care perfectul simplu este marcă înregistrată.

Mugur Isărescu e putred de bogat: moșia și conacul de lîngă Drăgăşani, pogoanele de teren arabil și viță-devie, corpurile de clădiri și anexe, plus apartamentele din București și, mai mult ca sigur, măcar o vilă în străinătate. Și nu e de mirare, căci, după propria declarație de avere din 2020, deține și conturi grase în lei și valută, urmare a salariilor și indemnizațiilor primite ca expert-consultant în operațiuni bancare, membru al Academiei Române, profesor la ASE, pensii speciale, bașca solda de general SRI, fără de care nu valorezi nimic în țara aceasta. În momentele de răgaz, cînd, apucat de melancolie, scoate din albumul de familie poza aceea cu dumnealui, aproape un copil, cînd depune juramîntul de credință față de Patrie și Partid, în calitate de tînăr locotenent de Secu, aproape că-i dau lacrimile, cum a trecut viața aceasta, ca un fulg...

Stelian Tănase (n. 1952) este un istoric, jurnalist şi gazetar de notorietate şi fiul unui activist. Pe cînd eram corector la ,,România Mare”, aflasem că, după absolvirea facultăţii, o vreme, Stelian Tănase a funcţionat ca propagandist la Comitetul Municipal de Partid Bucureşti. Şi din această poziţie avea şi sarcina să organizeze, în noaptea de Înviere, seri dansante în licee şi case de cultură, terminate cu tombolă spre miezul nopţii. Dar, în forul său interior, nu zici că auzea vocea străbunilor liberali, făuritori de ţară, care îi cereau să nu dea cinstea pe ruşine uitînd că facuseră mult bine acestei ţări. Din păcate, de-abia după 1989 sentimentul liberalist a început să se trezească în el şi să-l împingă la luptă. Ca răsplată, urmașii Brătienilor i-au și făcut brînci în Parlamentul de lîngă Mitropolie.

Dar, cum avea să recunoască mai tîrziu, intrînd în bîză cu feseniştii lui Iliescu, și-a băgat picioarele în deputăție și s-a apucat de jurnalism și de literatură, domenii pentru care simțea reale aptitudini. Așa că uite-l aderînd, cam pe margini, la mișcarea postmodernistă sau mișcarea

generației în blugi sau mișcarea optzecistă, înființată de ­ tînărul prozator Mircea Nedelciu, liderul promoției 1973 a Facultății de Litere din București, care îi mai cuprindea și pe Gheorghe Crăciun, Ioan Flora, Ion Lăcustă, Ion Stratan, Traian T. Coşovei, Gheorghe Ene, Areta Şandru (toţi morţi de tineri), Florin Iaru. De-abia peste vreo 8 ani avea să ridice capul și Mircea Cărtărescu și să se revendice fraudulos ca pionier al postmodernismului românesc, dar nu e așa. Mircea Nedelciu este Cristofor Columb al respectivului val. Liberalii s-au mai arătat o dată drăguți cu Stelian Tănase, spre zilele noastre, cînd l-au pus director la TVR, poziţie din care l-a îndemnat pe prietenul său, Mircea Dinescu, să dea viață unui proiect mai vechi, ,,Politică și delicatese”, emisiune mutată mai tîrziu pe la alte posturi de televiziune. E îndeobște cunoscut că toate manifestările culinare de la noi și de aiurea - că e literatură, film sau emisiuni Tv - se bucură de o mare atenție din partea publicului. Pe scriitorul Stelian Tănase îl descoperisem într-un anticariat cu romanul ,,Corpuri de iluminat”, roman de sertar de pînă în 1990, care nu-mi plăcuse, și cu mare nevoie ajunsesem cu cititul pînă pe la jumătate, și după aceea doar frunzărindu-l, mai mult îndemnat de prefaţa lui Bedros Horasangian care lăudase cartea de debut al amicului său. Apucasem să rețin doar că personajele principale, un el și o ea, sînt doi tineri nefericiți, care nu se puteau iubi din cauza dogmelor antagonice din obsedantul deceniu. Tinerii se înscriau într-o parabolă a celebrei perechi din Verona, transpusă pe sol românesc într-o epocă atît de tulbure.

Două lumini, două corpuri care se chemau să destrame întunericul comunist din România. L-am redescoperit recent pe Stelian Tănase cu podcastul său de la radio și televizor, ,,Pilula săptămînii - Lentila de contact”, ținut în prezența unui motan monstruos, negru și cu nume pe măsură, Șeitan, care lenevește la fereastră și pe care l-aș arunca de la etajul X, cu mare satisfacție, așa cum Paraschiv îl scăpase pe Nilă de un șobolan scîrbos, atît de mult nu suport tagma pisicească, deși au existat artiști care au dedicat pisicilor simfonii și cantate, tablouri și chiar cărți, așa cum a făcut scriitorul timișorean Șerban Foarță, autorul unui tratat de pisicologie, fie la el acolo!

Stelian Tănase multiplică numărul televizioniştilor care s-au răsculat împotriva derbedeilor de politicieni darnici cu banii publici, cînd a fost vorba să şpăguiască radiourile și televiziunile, ca să-i pupe-n fund. S-au răsculat improvizînd la domiciliul lor sau în vecini studiouri unde îi tăvălesc pe nenorociți. Ce fac acești televizionişti este o activitate cu priză la public, dovadă numărul mare de telespectatori care le intră pe site. Lista lor îi cuprinde pe Ion Cristoiu, Marius Tucă, Damian Anfile si Cătălin Oprişan, Gușă, Bahmuţeanca și Pătraru, Turcescu, Oreste și mulți alții. Să nu uităm televiziunile ,,Nașul” și ,,Metropola”. Nemulţumindu-se numai cu atît, Cristoiu s-a pus la dispoziția justiției, recunoscînd că, de mai multă vreme, vede la domiciliu filme și seriale rusești (cum ar fi: ,,Ecaterina”, ,,Petru I” sau ,,Ivan cel Groaznic” subtitrate în românește), încălcînd astfel o lege recentă, dată de Iohannis, care interzice orice contact cu Rusia și cu Putin. S-a întors lumea cu fundul în sus: în perioada 1945-1960 înfundai Canalul chiar și dacă erai prins cu imperialiștii Balzac sau Shakespeare în servietă.

Acum nu ai voie cu ruși și cu chinezi.

Revenind la Stelian Tănase, intervențiile sale săptămînale vizează, în mare, două chestiuni mai importante: istoria românilor din perioada interbelică, actul de la 23 august și invazia sovietică din 1945 și pînă în 1958, Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica și Petru Groza. Dar și momente inedite din viața și opera unor scriitori: Mihail Sadoveanu, Mateiu Caragiale, Panait Istrati, Petru Dumitriu, Zaharia Stancu, Maria Banuş sau Titus Popovici. Surprinzătoare este mărturia făcută de prozatorul Bedros Horasangian cu privire la moartea lui Paul Zarifopol. Citisem în mai multe rînduri că subtilul critic și prieten cu Nenea Iancu avusese parte de o moarte voluptoasă, pe cînd călărea o tînără actriță în Hotelul ,,Opera” din București. Dar amicul lui Stelian Tănase are o altă informație: murise pe cînd făcea sex nepotrivit cu o violonistă evreică în Cișmigiu, moment consemnat și de Mateiu în ,,Craii” lui, ceva, dacă nu v-ați prins, ce făcuse și Clinton cu Monica Lewinsky într-un birou de la Casa Albă. După treaba asta și puternic emoționat și comoţionat, spune Bedros Horasangian, Paul Zarifopol s-a dus acasă și a murit puțin.

PAUL SUDITU

RM

11

Nr. 1739 l 16 – 22 aprilie 2024

LECTURI LA LUMINA CEAIULUI...

Din Bucureştii de altădată

Drogurile ºi dependenţele oraºului (II) Dependența lui Eugen Ionescu, descrisă de Emil Cioran

Un mare scriitor român care s-a abandonat viciului a fost Eugen Ionescu.

Dependența sa de alcool era de notorietate în lumea filosofilor și eseiștilor români.

Emil Cioran amintește următoarele în scrierile sale: „Eugen îmi telefonează din Lucarno, unde ar trebui să facă o cură într-o clinică. E ora 10 dimineața și îmi spune că nu mai rezistă. Nu poate ieși din crizele de depresie şi mă întreabă cum fac ca să trăiesc. Eu, însă, nu beau şi i-am spus lui Eugen că alcoolul e diabolic, că atîta vreme cît o să bea nu va putea ieşi din infern”.

Mircea Eliade și experiențele extazului Au existat și autori care au utilizat drogurile în scopuri mai degrabă spirituale. Un exemplu în acest sens este Mircea Eliade, care consuma canabis şi opiu pentru a-și aprofunda stările obținute în urma meditaților yoga. Eliade vorbește îndeosebi despre tufe de marijuana. Frunzele acestei plante, fierte sau fumate, produc o toropeală mult gustată de misticii indieni.

Fumatul de marijuana le facilitează acestora concentrarea mentală și le clarifică meditația. Eliade a plecat în 1929 în India. Avea doar 22 de ani. Era inevitabil ca la acea vîrstă şi în acel loc, în furnicarul uman numit Calcutta, să nu consume opiu, marijuana și hașiș.

Era o epocă în care nu se puneau încă probleme juridice sau morale în legătură cu consumul de stupefiante. A încercat opiu în cartierul Chinatown din Calcutta.

Apoi, s-a retras într-un ashram, un fel de

Cele mai mari dezastre naturale din istoria lumii

Cele mai teribile molime din istoria omenirii (31) Marea foamete din Irlanda (3)

O altă ciudăţenie a programelor consta în faptul că oamenii erau plătiţi conform rezultatelor obţinute, aşa că e lesne de presupus că cei mai slabi şi cei care aveau cea mai mare nevoie de ajutor primeau cel mai puţin. La Cong, în comitatul Mayo, s-au raportat cazuri în care familiile rămîneau fără bani şi nuşi permiteau să mănînce pînă la 36 de ore înaintea fiecărei zile de leafă, ceea ce, desigur, le făcea şi mai puţin capabile să cîştige suficient. În cele din urmă, guvernul a fost nevoit să abandoneze retribuţia în funcţie de îndeplinirea normei. O altă problemă era că plata întîrzia adeseori. Denis McKennedy din Caharagh, comitatul Cork, a murit pe marginea drumului în timp ce era angajat al Comi­siei Lucrărilor Publice. Nu-şi mai primise leafa de două săptămîni, iar juriul care a condus ancheta a declarat că „a murit de foame din cauza neglijenţei crase a Comisiei”. Verdicte precum „mort de foame” au devenit tot mai frecvente şi, deşi Comisia Lucrărilor Publice a încercat să le pună capăt, adeseori juriile mergeau şi mai departe. Un juriu din Lismore, comitatul Waterford, a acuzat „negli­jenţa guvernului de a nu trimite alimente în ţara noastră”, în timp ce altul din Galway a pronunţat verdictul de omor deliberat comis de premierul Russell şi ofiţerul Routh.

Un alt dezavantaj al ideii de a întrebuinţa oameni înfometaţi pentru construirea unor drumuri inutile

schit călugăresc din Himalaya, devenind discipol al unui brahman din Nepal. Acesta l-a învățat să apeleze la canabis pentru a-și folosi mai bine mintea, inclusiv în timpul meditaților.

După ce s-a întors în România, pe la începutul anilor ’30, fosta lui gazdă din Calcutta i-a scris că i-a făcut rost de ceea ce i-a cerut Eliade: o pipă pentru opiu.

Interesul lui pentru această ustensilă este grăitor. În 1936, într-o scrisoare către Emil Cioran, cînd acesta era depresiv, Mircea Eliade îl întreabă: „Dar ce-i cu tine? Nu ai vreun opiu la îndemînă?”.

Apoi, între anii 1941 și 1945, Mircea Eliade a fost atașat cultural la Ambasada României din Lisabona. Acolo, lua Passiflorina, narcotice calmante. Eliade traversează la Lisabona o puternică depresie: îi moare soţia, rebeliunea legionară este înăbuşită, iar apoi începe „sovietizarea” României. Eliade foloseşte şi pervitin, o metamfetamină inventată de germani şi băgată cu zecile de pastile în ranițele soldaţilor plecaţi pe Frontul de Est. Pervitin anihila foamea, setea, frigul, stresul şi frica.

Totuși, datorită efectelor colaterale, în cele din urmă naziștii au eliminat această substanță din dotarea standard a soldaților. Hitler și apropiații săi, însă, au continuat să o consume.

Plecarea în Statele Unite îl plasează pe istoricul religiilor în plin avînt al contraculturii hippie din anii ’60-’70. Con­ sumul de droguri şi libertatea sexuală ale acestei mișcări care a schimbat lumea au fost atent

înainte de a le da de mîncare era faptul că aceştia nu aveau energia necesară pentru a lucra pe pămînturile lor, aşa că producţia a scăzut şi mai mult. În cele din urmă, guvernul a desfiinţat programele de lucrări publice şi a deschis cantine ale săracilor pentru a distribui pur şi simplu mîncare celor care mureau de foame, dar era atît de multă birocraţie – funcţionarii responsabili au eliberat 14 tone de documente –, încît începutul a fost întîrziat. În consecinţă, între cele două programe s-a interpus un interval pe durata căruia mulţi oameni nu au primit nici un fel de ajutor din partea statului, aşa că a rămas în seama iniţiativelor filantropice private, cum ar fi cele întreprinse de quakeri, să umple acest gol. Chiar şi cînd noul program a fost pus în func­ţiune, solicitanţii erau respinşi uneori dacă aveau o casă sau o vacă sau o jumătate de hectar de teren, iar cea mai mare parte a supei servite era de calitate atît de proastă, încît îi îmbolnăvea pe oameni. Totuşi, pe la jumătatea lui august 1847, cantinele pentru săraci furnizau alimente pentru mai mult de 3 milioane de oameni în fiecare zi. În acelaşi timp, azilurile de săraci erau copleşite.

Un vizitator quaker a povestit că nu existau saltele: „Pe podele era împrăştiat puţin fîn murdar, iar bietele făpturi erau înşiruite pe jos cît mai aproape una de cealaltă, astfel încît un număr cît mai mare de oameni să se poată acoperi cu aceeaşi pătură prăpădită”. Un inspec­tor venit la azilul de săraci din Lurgan în februarie 1847 a spus că, din cauza lipsei de haine, lenjeria unora dintre cei care muriseră de friguri sau dizenterie trebuia să fie dată altor locatari ai azilului „fără să se mai piardă timpul cu spălarea şi uscarea ei”. Reprezentanţii azilului îi primeau adeseori pe cei care vociferau pentru a fi accep­taţi, deşi nu mai aveau spaţiu, pentru că alternativa era să-i lase să moară afară. Azilul din Skibbereen, proiectat pentru

studiate de Eliade, iar cărțile lui au devenit best-selleruri. Mircea Eliade chiar a comparat mișcarea hippie cu creștinismul primitiv, șamanismul sau vrăjitoria.

Alexandru Odobescu, mort din cauza unei supradoze În literatura română, una dintre victimele dependenței de morfină a fost Alexandru Odobescu.

El a decis să se sinucidă în casa lui din București în noaptea de 5 spre 6 noiembrie 1895, la vîrsta de 61 de ani. Încercarea a fost, însă, ratată…

Odobescu a ingerat o doză prea mare, iar efectul a fost paradoxal. Tocmai pentru că doza înghițită a fost enormă, a vomitat-o. Disperată, soția lui Odobescu s-a rugat de el și astfel savantul a luat „contra otravă” și a scăpat. Dar Odobescu totuși era hotărît să moară. A reușit să se sinucidă două zile mai tîrziu, injectîndu-și o doză masivă de morfină.

Macedonski, simbolistul inspirat de haşiş Contestatarul lui Eminescu, în plan literar şi ideatic mai mult, simbolistul Alexandru Macedonski a fost la rîndul său un boem pur sînge. La fel ca şi Eminescu, fuma foarte mult, dar era şi un amator de stupefiante. Mai precis prefera haşişul şi opiumul. „Poetul simbolist a fost primul care a compus în mod făţiş literatură despre narcotice şi provocată de acestea.

După părerea lui Adrian Marino, cel care a inaugurat la noi „literatura stupefiantelor ca procedeu artistic de factură romantică” a fost Alexandru Macedonski, scria Oişteanu în „Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură”. Simbolistul român s-a descris într-un poem consumînd haşiş, mai precis în „Visele haşişului”.

Macedonski se pare a învăţat acest obicei în călătoriile sale din Austria, Elveţia sau Italia. (va urma) Incredibilia.ro a adăposti 500 de persoane, avea 889 de pensionari, dintre care 869 erau bolnavi, în momentul în care 90 de „făpturi nefericite”, dintre care cele mai multe abia mai puteau să se tîrască, au implorat să fie primite.

Autorităţile au hotărît să le dea de mîncare, apoi să-i alunge, dar, cînd a venit clipa să o facă, nu au fost în stare - „atît de sfîşietoare erau ţipetele bieţilor nenorociţi, care spuneau că se vor întinde la pămînt şi vor muri în jurul azilului. Nu au putut să-i alunge afară, unde ploua cu găleata”. Bolile erau un pericol major.

Deşi era supraaglomerat, azilul din Ballinrobe fusese ferit de boli pînă la sfîrşitul lui februarie 1847. Apoi, acolo a fost primit un cerşetor rătăcitor care a murit de tifos. Boala s-a răspîndit în instituţie şi a ucis mulţi locatari şi membri ai personalului.

Perioada de vîrf a supraaglomeraţiei din azilurile de săraci a fost în 1849, cînd peste 930.000 de oameni au petrecut cel puţin o bucată de timp în aceste instituţii. La Lurgan, în prima săptămînă a lui februarie s-au înregistrat 95 de decese. Preotul a dat vina pe o tocană preparată cu carne de vită alterată, în timp ce reprezentantul medical a spus că majoritatea nouveniţilor erau deja pe moarte: unii au murit pe drum, „alţii, cînd erau ridicaţi din pat pentru a fi aduşi la azil, au murit înainte de a fi urcaţi în căruţe, iar mulţi alţii au murit în mai puţin de 24 de ore după ce fuseseră primiţi”. În general, mîncarea din aziluri era mai proastă decît cea servită în închisori, aşa că unii dintre locatari comiteau în mod intenţionat delicte minore, deşi şi acest lucru a dus la supraaglomerarea închi­ sorilor, iar în Castlebar doi din cinci deţinuţi şi angajaţi ai puşcăriei au murit de friguri. (va urma) JOHN WITHINGTON

România de lîngã noi – România realã

(I) COMASAREA HOȚIEI ȘI A SĂRĂCIEI (II) (urmare din pag. 1)

Alegerile – un troc murdar al PSD și PNL Atît de mult au clocit combinațiile lor originale, acelea ba de prezentare comună a candidaților, ba în mod separat, ignorînd total părerea și dorința oamenilor din teritoriu, încît pînă la urmă, ce se anunța un mare fiasco, s-a și întîmplat. Eu chiar mă așteptam la o „răscoală” a greilor din teritoriu, din ambele partide (mai pregnant de la PNL), dar nu puteam fixa locul (locurile) și data exploziei. Ce este greu de crezut într-o democrație așa cum pretindem că sîntem și noi, de crezut și de interpretat, este lipsa de gîndire pragmatică a celor doi președinți de partid, domnii Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, coroborată cu o oarecare doză de sfidare a colegilor de partid, și nu colegi oarecare, ci unii din prim-planul politicilor de partid în teritoriu. Ajunși în fruntea partidelor lor, în condiții obscure (mă refer, în mod special, la Nicolae Ciucă), funcția de șef de partid propulsîndu-i – pe rînd – la fotoliul de premier al României, acești bravi șefi politici au călcat prea vîrtos în străchini, de fapt au călcat cu brutalitate peste personalitatea unor lideri de partid din teritoriu, în special a celor aflați la conducerea unor municipii cu pondere eonomică însemnată, la nivel național, sau a celor instalați în fruntea consiliilor județene.

Dacă pînă acum unele nemulțumiri erau făcute în surdină, pentru că nu se trecuse linia roșie a supărării acestor lideri de partid, de data aceasta lucrurile au scăpat de sub control, cei doi lideri, la nivel național, urmînd să plătească nesimțirea și oportunismul cu care au demarat actuala campanie electorală. Reprezentativ în acestă luptă pentru ciolan, în totală contradicție cu linia de centru, apare situația de la Timișoara (municipiu) și de la județul Timiș. În logica strîmbă a conducerilor de la centru a celor două partide, procedînd ca la tarabă, și-au împărțit primăria Timișoarei și Consiliul Județean între Nicolae Robu (PNL) și Alfred Simonis (PSD, în prezent președinte interimar al Camerei Deputaților).

Acest logaritm de campanie electorală n-a ținut seama de un politician cu bună vedere în PNL, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș și președintele organizației PNL Timiș, Alin Nica, acesta pomenindu-se scos din joc de „afacerea” pusă la cale la București. Cum era de așteptat, reacția domnului Alin Nica nu a întîrziat, acesta dînd semnalul nesupunerii îndeplinirii aranjamentelor de la centru. Ca o primă manifestare a fost anunțul acestuia că va candida pentru șefia (în continuare) a CJ, și că va negocia cu Forța Dreptei și cu USR susținerea lui, făcînd o înțelegere cu actualul primar al Timișoarei, Dominic Fritz, în vederea susținerii acestuia pentru un nou mandat de primar. Declarîndu-se pe față dușmanul așazisei alianțe PSD-PNL, Alin Nica a și explicat planul de alegeri: „E nevoie de o coagulare a tuturor celor care se opun acestor dictate de la București și sigur, în momentul de față, singurul exponent al dreptei în Timiș și Timișoara o reprezintă această alianță pe care o putem pregăti între toți cei care gîndesc liberal și gîndesc de dreapta și vor să aibă un reprezentant în aceste alegeri locale din 9 iunie”.

Ce a urmat după această răzvrătire? Un fel de Jihad politic de la centru: demiterea lui Alin Nica de la șefia Organizației PNL Timiș! Deh, politica cere sacrificii, și

Ciucă a înțeles pe cine să sacrifice pentru a ține în viață o alianță muribundă, care oricum va da ortul popii nu peste mult timp.

Bietul Nica, săracul, a rămas consternat cînd a citit comunicatul conducerii PNL: „În ceea ce privește organizația Timiș, Biroul Politic Național a stabilit demiterea domnului Alin Nica din funcția de președinte al organizației și numirea unui președinte interimar al acestei organizații în persoana domnului Vasile Blaga”. A avut, totuși, răgaz de răspuns: „Dacă aș fi fost sacrificat pentru un coleg mai bun, aș fi făcut acest sacrificiu cu drag, dar nu de dragul PSD. În ședința Biroului Politic Național mi s-a spus că cei de la PSD au amenințat cu ruperea coaliției și cu ieșirea de la guvernare dacă nu primesc Timișul. Bag de seamă că totuși Timișul este destul de valoros, dacă se pun lucrurile în această logică”.

Drama și șantajul de la Timișoara pot fi multiplicate în zeci de exemplare, la nivel național, avînd protagoniști de la ambele partide, în cazul unor hotărîri aberante precum cea de la Timiș, numai că, nu peste tot (cel puțin nu pînă acum) reacțiile negative – gen Alin Nica – au ieșit la suprafață.

Considerînd alegerile locale o jucărie personală, pe care s-o arunce de la unul la altul, PSD și PNL s-au încurcat în propriile ițe și aranjamente, făcînd să se încaiere reprezentanții acestora din teritoriu de s-a ales praful de marea strategie politică a cuplului de artiști ambulanți, Ciolacu și Ciucă. Să exemplificăm cu cîteva cazuri care provoacă rîsu-plînsu, dacă nu ne-ar afecta pe toți cei care vom merge la vot.

• La Iași e mare scandal. Atît la Consiliul Județean cît și la Primăria Iași se merge la concurență, încălcîndu-se consemnul de la București. La CJ PSD merge pe mîna actualului prefect de Iași și liderul organizației județene, Bogdan Cojocaru, în timp ce PNL îl aruncă în luptă pe actualul președinte al CJ, nimeni altul decît Costel Alexe.

La Primăria Iașilor, și aici apele Bahluiului politic se despart: PSD merge cu Bogdan Balașnicu, iar PNL îl susține pe actualul primar (fost PSD), Mihai Chirica.

• La Brașov, vrînd să-l detroneze pe USR-istul Allen Coliban, PSD și PNL vor avea un candidat comun, pe fostul edil din partea PNL, George Scripcaru. La CJ însă, PNL propune propriul candidat, în persoana actualului ministru al Dezvoltării, Adrian Veștea.

• La Prahova, situația are miros penal. În timp ce organizația PNL Prahova a trimis o scrisoare la centru, lui Ciucă și Bode, pentru a le cere susținerea lui Iulian Dumitrescu la funcția de președinte al CJ, funcție pe care o deține în prezent, pînă la răspunsul conducerii PNL, PSD a anunțat că nu va susține o astfel de candidatură, venind cu un candidat propriu. Motivul? După cum se știe, Iulian Dumitrescu este cercetat penal într-un caz de luare de mită și fals în declarații, aflîndu-se, în prezent, sub control judiciar.

• La Bacău nu s-a înțeles ordinul de la București.

Moldovenii aruncă în luptă forțe separate, respectînd zicerea „Frate, frate, dar brînza-i pe bani!”. Astfel, după ce PSD și-a anunțat propriul candidat la președinția Consiliului Județean, în persoana lui Valentin Ivancea, pentru celelalte funcții (Consiliul Județean, Primăria Bacău și pentru Consiliul local municipal) partidele din coaliție merg pe liste separate.

Manevră electorală dirijată de Iohannis Bulversarea ciclului de alegeri din acest an electoral a avut două „inovații” care au avut darul să spulbere și bruma de democrație cu care ne mai amăgeam că trăim: comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, și inversarea alegerilor parlamentare cu cele prezidențiale.

Aceste alegeri atît de încurcate și alambicate, pentru a deruta alegătorul și a oferi cîștig de cauză coaliției de

la guvernare, vor crea niște suprapuneri și inversări așa cum nu s-a mai întîmplat niciodată. În vîrtejul anunțurilor fluviu cu atîtea modificări de candidați, românii n-au avut răgazul să analizeze consecințele tragicomice ale situațiilor din iunie și din septembrie.

Imaginați-vă situația (în premieră) nesigură și ingrată, în care se vor afla aleșii locali după alegerile din 9 iunie. Să aruncăm o privire asupra acestei prime derogări: aleșii locali au mandat pînă spre sfîrșitul lunii septembrie 2024. Bun. Ce se întîmplă după 9 iunie? Păi se întîmplă o adevărată nebunie și bulibășeală în mii de localități din țară: unii dintre cei noi aleși nu vor putea să-și exercite funcția pentru că nu vor fi în funcție (încă), iar ceilalți (adică actualii) n-or să mai vrea să-și exercite funcția pentru că nu vor mai fi în funcție! În acest haos al alegerilor devansate ne mai paște un pericol – acela ca primarii și consilierii care nu vor mai fi aleși să cheltuie și ultimele fonduri proprii ale primăriilor sau consiliilor județene, cei care se vor instala de-abia în septembrie vor găsi vistieria goală!

Dacă abordăm, în același stil, situația creată și în cazul alegerii președintelui, cu trei luni mai devreme, ne aflăm iar în raza încălcării Constituției și a creării unei situații cel puțin ciudate. După cum știm, mandatul președintelui Iohannis, care este pe cinci ani, se încheie pe 21 decembrie 2024, pentru că atunci a depus jurămîntul președintele, în 2019. Cum se justifică faptul că cei care au provocat această aberație electorală îi iau președintelui 3 luni din mandatul său constituțional? Într-o discuție cu presa, domnul Augustin Zegrean, fost judecător la Curtea Constituțională, a comentat situația pe care o dezbatem într-un mod care a provocat zîmbete, atunci cînd, făcînd pe naivul, ne-a spus, mirat: „Nu știu, președintele va fi de acord să renunțe la trei luni din mandatul lui? E de văzut”.

Răspunsul la întrebarea copilărească a domnului Zegrean l-a oferit chiar cel în cauză, încălcînd în mod grosolan Constituția (a cîta oară?), președintele Klaus Iohannis în persoană, care... s-a cerut în recreație pe trei luni de zile, că are dumnealui oarece probleme pe la NATO! Și, pentru că Augustin Zegrean mănîncă Constituția pe pîine, a mai fost tras de limbă de către jurnaliști, întrebîndu-l dacă este în puterea președintelui să renunțe la o perioadă din mandatul lui. Răspuns: „Dacă își dă demisia, altfel nu. Guvernul este obligat ca în termen de trei luni, 90 de zile zice Constituția, să organizeze alegeri prezidențiale pentru un nou președinte.

Deci e complicat”.

După cum se vede, pentru Iohannis nimic nu e complicat. Nici aruncarea la coș a Constituției României care, la Cap. II, Secțiunea Președintele României, art. 83, Durata mandatului, scrie, negru pe alb, destul de clar, astfel: al. 1 – „Mandatul Președintelui României este de 5 ani și se exercită de la data depunerii jurămîntului”: al.2 – „Președintele României își exercită mandatul pînă la depunerea jurămîntului de Președintele nou ales” (care, conform al.1, se alege după perioada de 5 ani a

actualului președinte în funcție, nu la 4 ani și 9 luni); al. 3 – „Mandatul Președintelui României poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă”.

Deci, e vorba de prelungire a mandatului, nu de scurtare! În continuare, în celelalte 21 de articole de la această secțiune, nu se mai pomenește nimic despre cazul la care ne referim.

Nici acest fapt și niciun argument constituțional nu l-au împiedicat pe actualul președinte să-și ducă la îndeplinire planul de a-și abandona funcția statală, în care a fost ales de o parte a Poporului Român, pentru o sinecură la nivel internațional, bine plătită și, în același timp, ca o plasă de siguranță în vederea asigurării că lui Iohannis nu i se poate instrumenta niciun dosar penal pentru problemele cu casa dobîndită ilicit sau cu fondurile Forumului Democrat al Germanilor din România. Dacă ne gîndim pragmatic, în folosul Țării, poate că era mai bine dacă președintele Iohannis ar fi plecat acum 4 - 5 ani la NATO, astfel România n-ar mai fi fost un Stat eșuat! Dar n-a plecat. A rămas, deci n-a făcut nimic benefic pentru România, decît să ne demonstreze cum învîrte el Constituția după bunul plac personal, hotărînd măsuri la nivel național de parcă ar fi vorba nu de condus o Țară, ci de administrat, după propria inspirație, una din cele n case pe care le deține.

Gravă confuzie, și păgubitoare pentru România!

Pentru că tot am deschis Constituția la Capitolul Președintele României, am dat peste art. 82 – Validarea mandatului și depunerea jurămîntului, unde, din curiozitate, am citit textul jurămîntului, pe care îl și reproduc aici, pentru a constata încă o dată cît de încălcat și de terfelit a fost acest legămînt în fața Poporului, de către președintele Klaus Iohannis, de parcă nici n-ar fi existat, avînd și o încheiere în legătură directă cu...

Dumnezeu! Citiți, meditați și comparați: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”.

Cutremurător mesaj ieșit din gura celui mai detestat șef de stat pe care l-a avut România modernă! Promit că, la un moment dat, voi scrie o analiză pe text a acestui Jurămînt sacru, în raport cu îndeplinirea prevederilor acestuia de către președintele Klaus Iohannis. Vă avertizez de pe acum că veți fi în fața unei autentice blasfemii din politica autohtonă, începînd cu finalul „Așa să-mi ajute Dumnezeu!”. Care „Dumnezeu”? Probabil, cel de la Casa Albă, Washington, D.C.!

Candidați penali și lupta acestora cu justiția Nici n-au apucat bine să-și anunțe candidaturile și unii dintre candidații la alegerile europarlamentare și cele locale au și intrat în malaxorul Dosariadei. La doar 48 de ore de la anunțarea propriei candidaturi la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone a aflat din presă că a fost declarat în conflict de interese de către inspectorii Agenției Naționale de Integritate. Acuzația? Cică, în calitate de primar al sectorului 5, ar fi emis o decizie prin care ginerele său a fost numit într-o comisie de specialitate, fapt care a generat un folos material pe seama ginerelului edilului de la 5, în valoare totală de 109.520 de lei.

Reacția aspirantului la fotoliul de Primar al Bucureștilor, domnul Cristian Popescu Piedone, nu s-a lăsat prea mult așteptată, și a venit cu precizări în urma cărora edilul sectorului 5 a afirmat că va da în judecată ANI! Din ce cauză? Iată povestea. Ginerele primarului, un anume Bogdan Andrei Șerban, în urma scrutinului din septembrie 2020, a fost ales în funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local al Sectorului 5, din partea Partidului Umanist Social-Liberal. În acest context, se apără Piedone, nu el (primarul și, în același timp, socrul) l-a numit pe consilier în acea funcție, ci Consiliul Local, primarul avînd obligația să repete hotărîrile acestui Consiliu.

Asaltul Justiției, în speța de mai sus, este relevant în ce privește candidații din partea USR. În afară de abuzurile unora dintre membrii acestei formațiuni politice cercetați și mai dinainte de Justiția Română, în multiple dosare, aici comentatorii remarcă un fapt devenit de acum notoriu: USR, partidul care, în urmă cu 4 - 5 ani, desfășura în forță o propagandă înverșunată împotriva „politicienilor penali”, anul acesta se prezintă la alegerile europarlamentare și locale cu un mănunchi de candidați cu dosare penale, inclusiv la DNA.

Cele mai tari dosare le au doi actuali primari în funcție, care se vor și în mandatul următor, în același fotoliu: Nicușor Dan (București) și Clotilde Armand, la Sectorul 1. Să-i luăm pe rînd. Un Raport al Curții de Conturi face praf administrarea bugetului Capitalei în mod discreționar de către matematicianul Nicușor Dan. Dintr-un „inventar” gras nici nu știi cu ce să începi, pentru a nu te pierde printre atîtea și atîtea crase nereguli financiare. Totuși, să încercăm a desluși apele din Cișmigiul de lîngă Primăria Capitalei.

• Trecerea ilegală pe cheltuieli a sumei de 47.403.359 de lei, reprezentînd penalități, despăgubiri, cheltuieli de judecată, amenzi etc., la această sumă frumușică adăugîndu-se și o „bagatelă” de 15.500 de euro, decontate de Nicușor Dan în contul unor amenzi personale; • Plata a 1.461.745 de lei (despăgubiri, executări silite), așa-zisele „cheltuieli de clarificare” – pînă la efectuarea cercetărilor cauzelor și stabilirea eventualelor răspunderi – operațiuni care n-au mai avut loc; • 522.291 de lei – plăți ilegale pentru plata unor servicii din contul eliberării de autorizații de taxi – sarcină de serviciu a personalului Primăriei; • Utilizînd procedeul de mai sus, s-a plătit suma de 88.542 de lei pentru lucrări de semnalizare rutieră, în 2022, de către Administrația Străzilor (aflată în subordinea directă a Primarului General), mai mult, s-a constatat că aceste lucrări „sînt neexecutate și inexistente pe teren”.

Pentru că Auditul Curții de Conturi, Filiala București, care sesizează neregulile de la Primăria domnului Nicușor Dan, n-ar încăpea în acest articol, ne oprim aici, trecînd la Sectorul 1, unde primărița Clotilde Armand, dezlănțuită ca un vulcan împotriva Justiției, este „penală” încă din 26 aprilie 2023, cînd Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sectorului 1 a dispus efectuarea urmăririi penale pentru cinci fapte de folosire a funcției în beneficiul unor persoane, în formă continuată. De asemenea, mai este acuzată că a semnat o dispoziție prin care și-a majorat indemnizația de bază, prin autonumirea sa în funcția de manager al unui proiect al Primăriei, ce era din fonduri europene.

Pe lista comună USR-PMP-Forța Dreptei se mai află și fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, urmărit penal de către DNA pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în legătură cu vaccinurile anti-Covid din perioada pandemiei. Fără a mai scormoni cum stau lucrurile în țară, la candidații propuși pentru aceste alegeri, consider că, indiferent ce merite locale și-ar declina un candidat, dacă partidul (alianța) îl susține, cunoscîndu-i situația judiciară, se săvîrșește un atac direct la adresa democrației în alegeri și se aduc în fața comunităților, spre a le conduce, adevărați hoți și pungași. De ce? Probabil, să-și poată manifesta, în continuare, talentul de penali!

Alegerile și colapsul economic În timp ce domnii Ciolacu și Ciucă au dat liber la tiribombele cu lansări de candidați, fiind tot mai abitir preocupați cum să-și asigure viitoarele sinecuri la conducerea României, această Românie, cea pe care ei o văd doar în postura de capră de muls, se prăbușește din toate încheieturile, într-un ritm alert și complex, cu urmări ireversibile.

Avînd parcă ochelari de cal, premierul Marcel Ciolacu se laudă cu realizările guvernului său, vrînd să ne ia fața cu efectul benefic al măsurilor respective.

Cît de benefice pentru popor sînt aceste măsuri, tragem concluzia dintr-o prezentare succintă a stării de fapt în care se află România, azi.

• România s-a situat anul trecut pe locul 2 în Uniunea Europeană la capitolul inflație ridicată – 7%. Marea „plafonare” a prețurilor, narată de Ciolacu 24 de ore din 24, a fost anulată de multinaționale, prin majorarea excesivă a celorlalte prețuri, afectînd direct puterea de cumpărare a românului. Dacă avem în vedere că nu putem trăi doar cu alimentele de bază, cele de pe lista Guvernului, avem în față adevăratul preț al vieții cotidiene; • Pentru a prezenta oglinda fidelă a adevăratelor prețuri am apelat la Comunicatele Institutului Național de Statistică, acesta anunțînd că, în luna ianuarie a acestui an, în comparație cu luna decembrie a anului trecut, indicele prețului de consum a fost 101, 10%, rata medie a creșterii prețurilor de consum fiind, în ultimele

12 luni, în raport cu o perioadă asemănătoare anterioară, de 9,8%. Cele mai mari prețuri au fost înregistrate la mărfurile alimentare (ce-l atinge pe român la pungă), la unele produse ajungîndu-se pînă la 3,31%. La servicii, prețurile au avut limitele de 3,47% (apă, salubritate), și servicii poștale (17,28%).

• Pentru că Statul Român trăiește pe datorie, actuala situație se arată a fi foarte periculoasă, deficitul bugetar pe primele două luni ale anului este ca o alarmă a deznădejdei. Cifrele comunicate de BNR sînt alarmante, numai domnul Ciolacu ne spune să stăm liniștiți. Da, dar ce spune BNR poate să aducă liniște? În perioada anului trecut, datoria externă totală a crescut cu 24.926 milioane euro, ajungînd la 168.812 milioane euro. În continuare, cifrele sînt amețitoare: la 31 decembrie 2023, datoria externă pe termen lung a consemnat cifra de 121.162 milioane euro, în creștere cu 22,8% față de finele anului 2022; pe termen scurt, datoria a fost de 47.650 milioane euro, în creștere cu 5,3%: • De acum încolo despăgubirile pentru exproprieri se vor acorda doar în parte și doar în momentul semnării contractului și începerea execuției lucrărilor, din lipsă de fonduri (ca să nu mai amintim că, în cazul lucrărilor la Autostrada de pe Valea Oltului, se acordă „despăgubiri” de 3 euro/m.p.!).

• În timp ce datoria externă a României ne îngroapă Țara, Guvernul nu este în stare să stopeze economia subterană care provoacă pierderi anuale de 80 de miliarde de lei din (ne)colectarea taxelor; • Ca un corolar negru al dezastrului național cu care Guvernul Ciolacu întîmpină alegerile, România – ca populație – dispare încet, dar sigur! Potrivit INS, în decembrie anul trecut numărul deceselor, la nivel național, a fost de 21.917 față de 11.431 de nașteri (deci dublu), calculul ne mai spune că, la fiecare 10 ani, România pierde un milion de locuitori pe această cale.

Deoarece lista cu neputința Guvernului de a gestiona o Țară, și situația tragică în care ne aflăm ar putea continua pe zeci de pagini, cred că pentru azi este suficient, nedorind să le tulburăm prea mult distracția celor de la putere prinși în halucinanta horă a campaniei electorale, care cred că ne vor păcăli iar cu promisiuni sforăitoare. Trezirea noastră la realitate trebuie să se datoreze celor ce vedem și trăim, nu gogoșilor umflate din prăvălia duetului Ciolacu-Ciucă.

Dacă, totuși, nu ne-am trezit nici după trecerea la ora de vară, vă ofer concluziile unui specialist în economie, prof. dr. Mircea Coșea, care pune degetul pe rană și încearcă să-i ia premierului Marcel Ciolacu năframa politicii criminale de pe ochi: „Lucrurile se depreciază foarte rapid, pentru că UE a făcut niște calcule teoretice și a concluzionat că în acest an sîntem în pericol de a mări deficitul bugetar, care va ajunge la 7%. Eu cred că ar trebui ca toată lumea să înțeleagă că chiar este o nenorocire și că s-ar putea să fie o apocalipsă. Deficit bugetar înseamnă incapacitatea statului de a-și asigura fondurile necesare din propriile resurse, din propriile rezultate ale economiei pentru a acoperi cheltuielile bugetare. Și atunci cînd ai un astfel de deficit, nu ai decît două căi, cunoscute în manualele de economie.

Prima este să te împrumuți și a doua este să mărești impozitele și taxele”.

Aferim! Dacă mai punem la socoteală și războiul în care vrea să ne arunce președintele dezertor, viitorul tablou al României este pictat în acuarele de culoare neagră. Chiar că, ajunși la acest prag, pe cine mai interesează simbioza comasării sărăciei cu hoția?

Sfîrșit

14

Nr. 1739 l 16 – 22 aprilie 2024

Destine remarcabile • Destine remarcabile

Ilustrul diplomat Ion Ghica (II) Prim-ministru (1)

Printr-un decret special, Ghica a fost însărcinat cu conducerea tuturor afacerilor de stat pînă la întoarcerea domnitorului.

Guvernarea lui Ghica avea să fie de scurtă durată.

Datorită dificultăţilor financiare, el va fi răsturnat la 21 februarie/5 martie 1867 printr-un vot de blam al Camerei. În anii următori, Ion Ghica a întreprins noi călătorii în Franţa, Anglia şi Italia.

După izbucnirea războiului franco-prusac (7/19 iulie 1870), o bună parte din opinia publică românească a nutrit speranţa că Franţa va ieşi biruitoare. În același timp, mulţi patrioţi, în frunte cu Eugen Carada, au crezut că sosise momentul şi pentru detronarea lui Carol. Mişcarea republicană de la Ploieşti din 18/30 august a exprimat tocmai această năzuinţă. Numele lui Ion Ghica, alături de cele ale C. A. Rosetti şi Ion C. Brătianu, a figurat pe lista susţinătorilor complotului organizat de Eugen Carada, toţi trei fiind destinaţi să facă parte din noul guvern. Dar fostul prim-ministru s-a grăbit să dezavueze conspiraţia, ceea ce i-a atras bunăvoinţa domnitorului. La 17/29 decembrie 1870, Carol i-a oferit din nou şefia guvernului. Prin această guvernare, domnitorul spera să dezarmeze opoziţia şi, totodată, să obţină o modificare a Constituţiei într-un sens convenabil pentru o domnie mai autoritară. Dar, la 10/22 martie 1371, Ghica nu a luat măsuri pentru a împiedica o manifestaţie care l-a indignat profund pe Carol I, deoarece vădea din plin sentimentele ostile germanilor şi dinastiei de Hohenzollern ale cetăţenilor români. La această dată, populaţia Bucureştilor a bombardat cu pietre localul în care colonia germană, în frunte cu consulul von Radovitz, se adunase pentru a sărbători triumful prusac şi, totodată, ziua de naştere a proaspătului împărat german Wilhelm I. Pasivitatea lui Ghica, care în conştiinţa sa rămăsese sincer devotat cauzei Franţei, l-a determinat pe Carol să-l demită în aceeaşi noapte.

Timp de peste un deceniu. Ghica s-a dedicat preocupărilor sale literare şi economice, din 1874 Societăţii Academice Române, apoi, din 1877, Teatrului Naţional, a cărui direcţie i-a fost încredinţată.

Urmărind dezvoltarea politicii europene din acea perioadă şi îndeosebi ascensiunea Germaniei, el a avut cuvinte de aspră şi justificată critică împotriva cancelarului Bismarck, despre care arăta, într-o scrisoare din 1870: „Este lipsit de orice scrupul în politică: puţin îi pasă dacă aduce sau nu lumea valvîrtej, dacă Dunărea, Sava sau Bojana ar căra sute de mii de cadavre, dacă s-or ruina ţări şi provincii, numai el să poată prinde cîţiva baboi în apa cea tulbure. Toate credinţele acestui erou al diplomaţiei de astăzi – afirma Ghica în continuare – se rezumă în cuvintele: «Puterea primează dreptul», de aceea perfecţionează puştile, toarnă mereu la tunuri şi zideşte cetăţi; şi-a aşezat pioni în toate părţile, a împănat lumea cu emisari, rîpele şi gîrlile, cheamă pe toţi germanii din toate colţurile lumei a fi gata la luptă cînd va suna el din trîmbiţă... El uită că mai există şi o altă putere în lume, o putere care acea este primordială, că se numeşte Dreptatea, şi care nu admite, nici nu suferă mult timp triumful în contra libertăţii, măcar de ar sta marele cancelar ziua şi noaptea cu căciula de fier în cap şi cu fulgerul de oţel în mînă“.

Conacul familiei Ghica de la Ghergani

„A lăsat la Londra suvenirile cele mai plăcute...“

În toamna anului 1876, în urma evenimentelor din Bal­ cani, care deschideau ample perspective pentru procla­ marea independenţei României, s-a făcut din nou apel la calităţile diplomatice şi la relaţiile lui Ion Ghica. Astfel, la începutul lui octombrie 1876, sub pretextul tratării unei convenţii comerciale, a fost trimis la Londra, pentru a sonda guvernul englez, considerat a fi unul din susţinătorii integrităţii Imperiului otoman. La 30 noiembrie, în urma discuţiilor dintre Ghica şi ministrul de externe E.H. Stanley, s-a semnat convenţia propusă de guvernul român. Cîţiva ani mai tîrziu, la 30 iunie/12 iulie 1881 – după ce şi-a exprimat dorinţa de a abandona direcţia Teatrului Naţional –, Ghica a fost propus de către ministrul de externe, Eugen Stătescu, ca titular ai Legaţiei de la Londra. Peste două zile, regele semna decretul prin care „Ion Ghica, senator, fost preşedinte al Consiliului de Miniştri“ era numit „trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar pe lîngă regina Victoria.

La 12/24 iulie, noul ministru plenipotenţiar al României sosea în capitala Angliei, unde prim-ministru era W.E. Gladstone. Cel dintîi pe care l-a văzut a fost ministrul de externe C.L. Granville care, conform raportului lui Ghica trimis la Bucureşti, l-a primit „în modul cel mai amical şi mai graţios“. Audienţa de prezentare la regină i-a fost fixată pe data de 10 august, prezentarea urmînd să fie făcută de lordul primar al Londrei, Hartington. Audienţa, sobră şi scurtă, dar cordială, a avut loc în castelul Osborne, una din reşedinţele preferate ale reginei Victoria. În timpul misiunii sale la Londra, Ghica a contribuit la rezolvarea unora din cele mai dificile probleme ale diplomaţiei româneşti. Chiar în primul său an de activitate, guvernul englez, la cererea Turciei – solicitată la rîndul ei de şefii comunităţilor religioase de la Ierusalim şi de patriarhii greci –, voia să redeschidă chestiunea secularizării averilor mînăstireşti din România, legiferată în 1863, pentru a constrînge guvernul român să plătească anumite despăgubiri. În schimbul de note ce a urmat cu privire la această chestiune în lunile decembrie 1881 şi ianuarie 1882, Ghica a respins cu fermitate amestecul englez. El a arătat lordului Granville că averile menţionate făceau parte din „patrimoniul naţional“ al României, întreaga chestiune avînd un caracter de „administraţie pur interioară“.

Cu mult mai dificile au fost discuţiile cu privire la problema Dunării, purtate în anii 1882-1883 dintr-un îndoit punct de vedere: al măsurilor sanitare mai întii, necesare pe parcursul fluviului, pe porţiunea încredinţată în 1856 Comisiei europene a Dunării (Galaţi-Sulina), şi apoi cu privire la prelungirea mandatului Comisiei, care expira la 24 aprilie 1883, la extinderea autorităţii ei pînă la Brăila, precum şi la regulamentul de navigaţie, ce aveau să formeze obiectul unei noi conferinţe a marilor puteri.

Conferinţa amintită s-a deschis la Londra, la 8 februarie 1883. În urma opoziţiei categorice a Germaniei, România, deşi era stat riveran şi membră a Comisiei europene a Dunării, n-a fost admisă la lucrările conferinţei pe picior de egalitate – aşa cum

RM

guvernul de la Bucureşti ceruse prin Ghica la 2 februarie –, ci numai cu vot consultativ.

Aceeaşi situaţie a fost creată şi Serbiei, de asemenea stat riveran, iar Bulgariei nu i s-a acordat nici un fel de participare sub motiv că făcea parte din Imperiul otoman. Îndată după deschiderea conferinţei, urmînd instrucţiunile guvernului său, Ghica a adresat un energic protest preşedintelui ei, lordul Granville, precizînd că se „află în necesitate de a declina onoarea de a asista le şedinţele conferinţei şi, în numele guvernului român, să facă rezervele cele mai solemne şi să protesteze împotriva hotărîrilor ce vor fi luate fără participarea României, declarîndu-le neobligatorii pentru ea“. Consecvent cu atitudinea luată, Ghica n-a participat la conferinţă, dar a urmărit lucrările ei cu o neobosită atenţie, înaintînd numeroase rapoarte guvernului de la Bucureşti.

Asupra modului de viaţă al lui Ghica în cei aproape zece ani pe care i-a petrecut în capitala Angliei, asupra temperamentului său, precum şi asupra întinselor sale legături în societatea londoneză, avea să ne lase preţioase amintiri unul din cei doi secretari ai Legaţiei, George Bengescu, într-un volum publicat după moartea ministrului. „Cea mai mare plăcere a lui Ghica, după ce-şi încuia manuscriptele în sertar – povesteşte Bengescu – era de a se plimba pe jos în Londra“. Avînd o mare pasiune pentru teatru, participa deseori la marile spectacole, şi îndeosebi la reprezentarea tragediilor lui Shakespeare, în somptuoasele săli de la Lyceum, unde jucau Ellen Terry şi Irving, la Gaiety, Alhambra; uneori pleca pe neaşteptate la Paris pentru a vedea pe Delannoy, Coquelin şi Sarah Bernhard. Avea o „natură glumeaţă“ – relatează Bengescu —, dar cîteodată întrebuinţa o ironie „sarcastică“, „muşcătoare“. Spiritul lui era „mlădios, ager, pătrunzător“. Conversaţia cu el era „de un lung farmec“, întrunea „cultura spiritului, delicateţea simţămîntelor, distincţiunea manierelor, moderaţiunea ideilor şi, mai presus de toate, buna creştere“ ce se cereau de la un diplomat.

Cu aceeaşi distincţie se prezenta şi la marile recepţii de la Curte, unde se întreţinea cu regina, cu prinţul de Wales, viitorul rege Eduard VII, cu premierii Gladstone şi Salisbury şi cu numeroase alte ilustre personalităţi.

La plecarea sa, adaugă Bengescu, a „lăsat în capitala Marii Britanii suvenirele cele mai plăcute şi cele mai măgulitoare pentru România“.

Cînd a plecat din Anglia – la începutul lunii septembrie 1890 – Ghica nădăjduia să se reîntoarcă.

Bolnav însă, el nu şi-a mai putut realiza dorinţa, la 30 septembrie prezentîndu-şi demisia pe motive de sănătate şi vîrstă înaintată. La 3 octombrie, demisia îi era primită.

Ultimii ani ai lui Ghica au fost trişti, dureroşi. În afară de unele participări la şedinţele Academiei a rămas aproape tot timpul la Ghergani. Slăbit şi încovoiat, se mişca din ce în ce mai greu pe aleile parcului. În cele din urmă, o paralizie l-a ţintuit la pat, nemairămînîndu-i vii decît ochii şi glasul. Din trecutul plin de atîtea evenimente cruciale, a împletit uneori crîmpeie de amintiri, pe care le-a dictat soţiei sau fiicei sale. Vechea putere de evocare a dispărut însă.

Nimic nu mai aminteşte vigoarea de altădată a marelui memorialist.

La 21 aprilie 1897, în primele ceasuri ale dimineţii, Ion Ghica înceta din viaţă.

Sfîrșit VASILE NETEA, doctor în istorie

Capela familiei Ghica de la Ghergani

RM

15

Nr. 1739 l 16 – 22 aprilie 2024

p O V E S T I

Vestea prăbuşirii Muntelui Suhardul, fapt petrecut în anul 1837, în urma unui cataclism natural, s-a răspîndit cu repeziciune. Apoi, cînd lucrurile s-au mai liniştit, s-a aflat că nu întreg muntele, ci doar o parte a lui se prăbuşise. Suficient pentru a bara firavele cursuri ale cîtorva pîraie din care izvora rîul Bicaz.

Aşa a luat naştere unul din cele mai pitoreşti şi mai interesante lucii de apă din ţară, Tăul sau, cum i s-a spus ulterior, Lacul Roşu.

E o apă ca toate apele. Limpede, dar închisă la culoare, datorită reflectării locurilor înconjurătoare, acoperite de păduri seculare. ,,Numai cînd soarele se înclină spre asfinţit – consemna neobositul călător pe plaiuri româneşti, care a fost geograful şi omul de cultură, academicianul Ion Simionescu –, razele piezişe fac să se mai lumineze la faţă, iar muntele se reflectă în apa lui lucie. Se naşte astfel un dublu peisaj, cel de pe oglinda apei, mai atractiv prin contururile şterse, prin taina coloritului. Ca nişte ţăruşi răsar din apă trunchiurile desfrunzite, dar neputrezite ale pădurii de demult, restul căreia formează cadrul întunecos al lacului“.

Tot Ion Simionescu făcea o succintă, dar plastică, descriere a cadrului natural deosebit al zonei înconjurătoare: „Farmecul noului peisaj este astfel îndeplinit; munte, oglindă de apă, brazi, pocladă verde de păşune, s-au adunat într-un cadru restrîns, născînd un tablou unic, în faţa căruia, de piatră să-ţi fie inima, şi tot nu te poţi opri să nu-i admiri frumuseţea.

Muntele proaspăt surpat îşi înalţă către nord vîrfu-i ascuţit. Pieptul lui e numai rană. Bătut de soare, în apus, marama albă se îmbujorează, iar cei cîţiva molizi, ce au crescut pe năruituri, se profilează ca dungi întunecate. Muntele pare un monument măreţ, răsărit din desişul pădurii de brad ce-l înconjoară“.

Frumuseţea deosebită a acestor locuri a şi determinat apariţia, la scurt timp după formarea lacului, a primelor vile şi amenajări balneo­climaterice. Li s-au adăugat altele şi altele, încît Lacul Roşu a devenit, în cîţiva ani, una din cele mai căutate staţiuni din ţară.

Modernizarea căilor de acces, dinspre Gheorgheni, pe D.N. 12 C (pe un traseu ce măsoară 25 km) şi

dinspre Bicaz prin vestitele Chei ale Bicazului (35 km) au contribuit mult la dezvoltarea acestei staţiuni, care are, în prezent, o capacitate de cuprindere în vile şi hoteluri de 500 de locuri. Li se adaugă diferite amenajări: cinematograf, club, bibliotecă, ştrand în jurul lacului; luciul acestuia oferă posibilităţi de practicare a canotajului. Altitudinea de 980 m, aerul ozonat, datorat pădurilor de conifere, precum şi posibilităţile largi de practicare a sporturilor de iarnă (a fost amenajată şi o pîrtie de teleschi) au făcut din Lacul Roşu o staţiune cu caracter permanent, unul din cele mai căutate locuri de turism din judeţul Harghita.

Istoria este, de asemenea, prezentă în aceste locuri prin vestigii de real interes, înspre apus, oraşul Gheorgheni, în plină şi impetuoasă dezvoltare, cu ansambluri moderne de locuinţe, dar şi cu monumente istorice, unele aflate în raza oraşului: Cetatea Both, biserica în stil baroc, construită în 1734, altele în apropierea acestuia (castelul medieval de la Lăzarea; aici au fost oaspeţi, între alţii, voievozii Petru Rareş şi Mihai Viteazul). Tot aici întîlnim un splendid monument natural, parcul dendrologic, întins pe o suprafaţă de 13 hectare, cu peste 2.500 specii de plante, dintre care 185

Castelul medieval de la Lăzarea

Bicaz

(

A D E V A R A T E De la Lacul Rosu la Cheile Bicazului ,

Catedrala romano-catolică de la Ditrău specii de arbori. Muzeul orăşenesc are o interesantă secţie – unică în ţară – consacrată etnografiei pădurii.

Lîngă Gheorgheni, un loc de deosebit interes e Ditrău, localitate de la care îşi ia numele o rocă eruptivă numită ditroit de pe un deal din apropierea aşezării.

Culmea dealului oferă o largă privelişte asupra peisajului înconjurător spre podişul Gheorghenilor, Munţii Călimani şi Ceahlău.

De la Lacul Roşu, urmînd firul rîului Bicaz, şoseaua străbate una din cele mai frumoase zone ale ţării – săpată în piatra masivelor calcaroase ale Ghilcoşului (1.391 m), Suhardului Mare (2.506 m), Surducului (1.256 m), Pietrei Capuaşului (1.321 m); drumul şerpuitor deschizînd, la fiecare pas, noi privelişti, străbate aşezări pline de pitoresc, Secu, Ticoş, Floarea, Taşca, Neagra, Chisirig, Palei, Bicazu-Ardelean, Lunca, Ţepeşeni, Gura Dămucului, Bicaz Chei, pentru a ajunge în oraşul Bicaz, din judeţul Neamţ, la poalele hidrocentralei amenajate pe rîul Bistriţa. De aici, noi trasee turistice se deschid spre Piatra Neamţ ori spre Ceahlău, muntele de legendă al românilor.

Pornind tot din Gheorgheni, se ajunge pe DN 12 la alte două importante staţiuni balneoclimaterice: una datînd de secole – Borsec –, alta în plină dezvoltare – Topliţa. La sud de Gheorgheni, pe aceeaşi şosea, prin Voşlobeni, se ajunge la Izvorul Mureşului, locul de obîrşie al rîului Mureş, unde o cabană îngăduie, de asemenea, valorificarea turistică a acestei zone.

Dr VASILE SMĂRĂNDESCU

Borsec

16

Nr. 1739 l 16 – 22 aprilie 2024

RM

Rãzboi corupþiei * Rãzboi corupþiei

Nimic nu e gratis

(urmare din pag. 1) Probabil deja vă întrebați cine e miliardarul ăsta filantrop care aruncă milioane de dolari românilor din satele făgărășene pentru a le cumpăra pămîntul pe care să-l conserve. Doar acest mic detaliu ar trebui să vă arate un detaliu important: omul e un progresist care crede în Green Deal și, desigur, în toate anormalitățile care vin la pachet cu acest program. Într-adevăr, elvețianul este un om de afaceri și donator al cauzelor politice liberale și ecologice din Statele Unite. El este fondatorul și fostul președinte al Synthes Holding AG, un producător de dispozitive medicale. Fundația sa – Wyss – are active de peste 2 miliarde de dolari. În 1998, a creat Fundația Wyss. Obiectivul fundației a fost să stabilească și să sponsorizeze parteneriate informale între organizațiile neguvernamentale și guvernul Statelor Unite, pentru a plasa suprafețe mari de pămînt sub protecție permanentă în vestul american.

Organizația sponsorizează Programul Wyss Scholars pentru educația tinerilor care vor să se specializeze în protecția și conservarea mediului. Pe românește, un institut de îndoctrinare a tinerelor generații. Un fel de Ștefan Gheorghiu de pe timpuri. În 2023, Wyss avea o avere netă de 4,7 miliarde de dolari, potrivit Forbes.

După ce a donat sute de milioane de dolari pentru cauze de mediu, mai recent și-a mărit donațiile către grupuri care promovează cauze progresive. În prezent, este coproprietarul clubului de fotbal Chelsea din Premier League.

Probabil vă întrebați de ce a plătit sute de milioane de dolari pentru cauze de mediu? Fiindcă în anul 2018, Wyss a donat 1 miliard de dolari Campaniei Wyss pentru Natură, cu scopul de a conserva 30% din pămîntul și oceanele lumii pînă în 2030. Înțelegeți, desigur, că, în acest fel, domnia sa conservă, adică păstrează nealterate 30% din pămîntul și oceanele lumii, pentru că a cumpărat acele suprafețe care astfel au devenit proprietatea lui. Cu alte cuvinte, omul dorește ca pînă în 2030 să fie proprietarul a 30% din suprafața planetei noastre. Așa cum alții își cumpără 2-3 hectare de teren, el, fiindcă e angrosist, cumpără la nivel de planetă. Desigur, nu toată suprafața în aceeași zonă, astfel încît să se poată deplasa pe proprietatea lui oriunde pe Pămînt. Nu mai spun că pe aceste suprafețe din planeta noastră poate face ce dorește: să construiască localități, centre de studiu, lagăre de muncă, depozite de deșeuri.

Ia să vedem acum ce a mai făcut domnul ăsta pînă să ajungă să ne salveze nouă natura. Păi a ajuns președintele unei companii care fabrică dispozitive medicale (șuruburi și plăci interne) pentru oase rupte.

Asta prin 1977. În 2009, directorii de top de la Synthes au fost acuzați de procurorii americani din Pennsylvania de Est pentru utilizarea unui ciment osos netestat pe bază de fosfat de calciu pe pacienți umani, fără autorizație din partea Food and Drug Administration. Utilizarea cimentului osos a dus la moartea a trei persoane. Wyss nu a fost inculpat, dar patru directori de top ai Synthes au fost condamnați la închisoare.

Filantropul lui pește prăjit a făcut donații majore pentru cauze de mediu și științifice, precum și pentru organizații progresiste, inclusiv Centrul pentru Priorități pentru Buget și Politici, Conduceri de sănătate și Centrul de responsabilitate constituțională.

Exact ce ați bănuit de la început: omul e progresist, adică din punctul meu de vedere un comunist deghizat. În 2019, Wyss a promis că va dona 20 de milioane de franci elvețieni Muzeului de Artă din Berna, dar cu o condiție: ca Hodlerstrasse, terenul pe care se află muzeul, să nu aibă mașini. Cum e asta? Pomană condiționată de un anumit comportament? Dumneavoastră cînd dați de pomană pe stradă îl obligați pe cerșetor să facă sau să nu facă ceva? Începînd cu 2015, Wyss și Fundația Wyss au donat mai mult de 350 de milioane de dolari pentru protecția mediului, inclusiv pentru conservarea pădurilor naționale și a altor terenuri publice din vestul

Statelor Unite. În octombrie 2018, Wyss a publicat un articol în „The New York Times” în care afirmă că a contribuit cu 1 miliard de dolari la protecția mediului.

Ca să încheiem prezentarea filantropului, o să mai spun doar că în 2021, împreună cu Stewart W. Bainum Jr., Wyss a făcut o ofertă pentru a cumpăra „Tribune Publishing”, care publică inclusiv „The Chicago Tribune” și „The Baltimore Sun”. „The New York Times” a raportat că „activismul pe mulți bani al domnului Wyss și al domnului Bainum evidențiază îngrijorarea că proprietarii bogați ar putea încerca să influențeze știrile pentru a-și avansa agendele politice”, iar pe 14 aprilie 2021, l-au identificat drept ofertant de top. Pe 17 aprilie 2021, Wyss a renunțat la potențiala afacere, în timp ce Bainum Jr. a continuat să caute investitori alternativi în oferta sa de a cumpăra „Tribune Publishing”.

Ei bine, acest minunat salvator al planetei și al naturii a ajuns în țara noastră plină de țărani proști care au trăit în comunism și nu vor să-și înstrăineze proprietatea. Așa cred ei. Nu, băi băieți, nu comunismul e cauza, ci felul nostru de a fi, care nu ne permite de mii de ani să cedăm nici o palmă de pămînt de bunăvoie.

Citez din articolul publicat în El Pais: „Această zonă a Transilvaniei găzduiește unul dintre cele mai importante ecosisteme sălbatice din Europa. Lupii și urșii bruni — dintre aceștia din urmă sînt peste 5.000 în țară — rîșii și castorii se plimbă în voie pe versanții împăduriți ai Munților Făgăraș, cei mai înalți din sudul Carpaților. În urmă cu cîțiva ani, 80 de zimbri au fost reintroduși în ariile de pădure la două secole de la dispariția lor din aceste teritorii, printr-un program derulat de Fundația Conservarea Carpathiei. Totul a început la mijlocul anilor 2000, cînd Prombergerii au observat tăierile ilegale care încă se desfășurau în pădurile românești, impulsionate de retrocedarea pădurilor foștilor proprietari din epoca precomunistă.

Defrișările ilegale s-au răspîndit chiar și în parcuri protejate de stat, cum ar fi Piatra Craiului – adică Stînca Regelui – una dintre cele mai populare din țară datorită varietății imense de floră și faună. Se estimează că în România există aproximativ 5.000 de urși sălbatici.

«Doar dacă cineva cumpără aceste păduri și le privatizează, le putem salva, cel puțin pînă cînd statul își dă seama de importanța conservării lor», a declarat în glumă directorul unui parc național, spune Barbara Promberger. În acel moment, biologul austriac și soțul ei Cristoph, un pădurar german, și-au propus să găsească filantropi și conservatori care să strîngă fonduri pentru a cumpăra suprafețe mari de pădure pentru a opri defrișările și, în același timp, pentru a promova ecoturismul în sprijinul comunităților locale. Acest parc național trebuie să servească la protejarea naturii, dar și la dezvoltarea economică a zonelor implicate, spune Barbara, care locuiește de 30 de ani într-un mic sat din regiunea Brașov. Ca model de conservare, ei s-au inspirat din proiectul Tompkins lansat în anii 1990 pentru refacerea habitatelor din sudul Chile și Argentina, precum și din Parcul Național al Pădurii Bavareze”.

Ce frumoasă inițiativă, nu-i așa? Pe mine m-a emoționat pînă la lacrimi. Iată însă că cei de la Jurnalul. ro au altă părere. Citez: „După ce au reușit să cumpere mai multe suprafețe de pădure privată, membrii fundației au început să facă presiuni asupra composesoratelor (asocieri de proprietari de păduri) și a primăriilor, pentru a ceda terenurile. Împotriva lor s-a înființat o coaliție a zeci de primării și composesorate care se opun creării parcului național. Principalul argument al rezistenței din munți este depopularea Transilvaniei, a unei părți din Muntenia și din Oltenia, după ce animalele sălbatice vor invada localitățile – ceea ce deja se întîmplă, cu zeci de victime, anual”.

Cum adică? Marele filantrop, prin Fundația Conservarea Carpathiei, folosește metode staliniste și dictatoriale pentru a cumpăra pămînturile românilor chiar și contra voinței lor? Ba mai mult, după ce le cumpără, nu mai face nimic pentru dezvoltarea zonei așa cum

spunea (era să scriu mințea) doamna Barbara. Fostul primar din Șinca Veche spune acelorași jurnaliști de la Jurnalul.ro că „nu s-au înțeles în privința finanțării pentru proiecte și a vrut să depună documentele pentru a obține bani din fonduri europene, dar în acel moment au apărut primele conflicte cu fundația, pentru că primarul a cerut înapoi terenul cedat de săteni cu scopul ca de acolo să înceapă implementarea, iar membrii fundației au vrut să-l revîndă la un preț de 10 ori mai mare decît cel de cumpărare”. Același fost primar din Șinca Veche dezvăluie pentru Jurnalul.ro metodele perfide ale oamenilor filantropului elve­ țian de a deposeda românii de pămînturile lor: „O altă metodă de a convinge românii să vîndă terenurile este prin aplicarea unor chestionare din întrebările cărora se extrag, de fapt, informații despre organizarea administrativ-teritorială și alte date despre proprietăți și relațiile între proprietari sau între factorii de decizie. Altă metodă este organizarea unor tabere pentru copiii localnicilor, cărora li se dau și sume mici de bani pentru a participa la diverse activități de schimbare a mentalității, astfel încît – spun oamenii din zona Brașovului – să poată fi ulterior convinși copiii să le vîndă terenurile pe care părinții și bunicii lor au refuzat să le cedeze”. Înțelegeți că ăștia sînt mai periculoși și mai nenorociți decît staliniștii? Ăia măcar te trimiteau în Siberia sau îți propteau Nagan-ul în ceafă și terminau cu tine, dar ăștia îți pervertesc copiii, ceea ce e de o mie de ori mai periculos. „Ei vor să ne spună că trebuie să stăm în lumea a treia ca să protejăm natura, dar trauma există numai la urs și la lup, nu există la oamenii care sînt terorizați, uneori sfîșiați și omorîți de animalele sălbatice, nici animalele domestice care sînt mîncate de cele sălbatice nu au traume. Noi am format o asociație din 35 de primării din Țara Făgărașului, pe Sibiu și Brașov, iar eu sînt președintele asociației. Am făcut foarte multe demersuri pentru a le opri acțiunile de înființare a parcului național. Ei au încercat inclusiv să obțină o ordonanță de urgență prin care deciziile de consiliu local să devină consultative și nu obligatorii, ca să treacă peste puterea pe care o are votul nostru”, mai spune primarul pentru Jurnalul.ro.

Spaniolii de la El Pais probabil nu au habar de toate lucrurile astea fiindcă ei scriu voioși despre cum „cele 27.027 de hectare pe care le-au dobîndit pînă în prezent au fost incluse în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine al României pentru a le proteja pe vecie. De asemenea, fundația a reîmpădurit aproape 2.000 de hectare și a replantat peste patru milioane de arbori tineri precum fagul, molidul și arțarul. Astăzi, România are peste șase milioane de hectare de pădure, dintre care o proporție semnificativă este lipsită de așezări umane. Dar exploatarea forestieră ilegală a făcut deja ravagii pe vaste suprafețe. Din acest motiv, gardienii organizației patrulează aproximativ 75.000 de hectare pentru a opri tăierile ilegale și în pădurile învecinate. Proiectul își propune să implice locuitorii satelor, situate la poalele Munților Făgăraș, prin asigurarea de locuri de muncă și atragerea treptat a mai multor vizitatori în zonă, precum și dezvoltarea de programe educaționale și sociale”.

Mă opresc puțin fiindcă mă mănîncă degetele și nu pot să nu mă întreb și să nu vă întreb: ați auzit dumneavoastră de plantarea a 2.000 de hectare în Carpații Meridionali, pe zona dintre Valea Oltului și Piatra Craiului? Ați auzit dvs. de lupte între gardienii organizației (era să scriu gardienii galaxiei) și hoții de lemne? Ați văzut mașinile de teren sau elicopterele, ori cel puțin dronele cu care aceștia supraveghează cele 75.000 de hectare de teren întru oprirea tăierilor ilegale? Nu? Nici eu. De ce nu s-au dus să cumpere teren în Harghita și Covasna, unde tăierile ilegale au chelit zeci de munți de nu-i mai recunosc de la un an la altul? Probabil fiindcă acolo s-ar băga peste oameni de-ai lor și le-ar deranja interesele? „Cu toate acestea, scriu spaniolii de la El Pais, crearea Parcului Național Făgăraș necesită 

RM

17

Nr. 1739 l 16 – 22 aprilie 2024

pentru apărarea Israelului Efectul Iran. Cum au trecut SUA de la criticile adresate Israelului ÎnPregătiri scurt timp, Israelul a devenit din țintă a criticilor americane, obiect al preocupărilor administrației pentru Gaza la eforturi intense pentru a-și proteja aliatul Biden, decisă să facă tot posibilul pentru a-și proteja

Atacul Iranului a venit într-un moment complicat al relațiilor dintre SUA și Israel, pe fondul războiului din Gaza. În fața situației fără precedent, SUA au lăsat criticile privind conflictul din Gaza în plan secundar și s-au angajat 100% în apărarea aliatului său, observă Times of Israel, New York Times și Wall Stret Journal. În total, Teheranul a aruncat spre Israel sîmbătă noapte 170 de drone, 30 de rachete de croazieră și 120 de rachete balistice. Deși majoritatea acestora au fost interceptate de forțele armate israeliene (IDF), Washingtonul a fost cel care a anunțat Israelul cu privire la iminența atacului, odată ce acesta a început.

Forțele americane au fost responsabile pentru doborîrea a 80 dintre drone și a cel puțin șase dintre rachetele balistice, potrivit US CENTCOM. Zeci de alte drone și rachete au fost, de asemenea, interceptate de Marea Britanie, Franța și Iordania, care au lucrat în cadrul unei umbrele de apărare regională înființată recent de Washington. În cele din urmă, Israelul a respins aproape în totalitate atacul, dar numai cu ajutorul SUA și al aliaților occidentali și arabi, a subliniat o analiză a Wall Street Journal, care a notat reușita Washingtonului în a organiza o alianță regională fragilă. De altfel, SUA știau că acest atac urma să aibă loc și au avut la dispoziție 10 zile pentru a se coordona cu Israelul și cu alți aliați, dar numărul de rachete balistice a fost mai mare decît se anticipa, a explicat un înalt oficial al administrației de la Washington, duminică, scrie Times of Israel. „Evenimentele din ultimele 10 zile au demonstrat că, deși putem avea unele dezacorduri – în special cu privire la Gaza – Statele Unite ale Americii sînt alături de Israel și nu există nicio îndoială că vom veni în apărarea lor atunci cînd vor fi atacați”, a adăugat oficialul, care a vorbit cu mai mulți jurnaliști, sub protecția anonimatului.

 acordul autorităților locale afectate. Aici

Fundația Conservarea Carpathia întîmpină dificul­ tăți. «Sîntem într-o țară post-comunistă, așa că oamenii se feresc să-și piardă din nou proprietatea în fața statului», explică Barbara, care subliniază că faptul că parcurile naționale au fost înființate fără infrastructură a făcut ca localnicii să «rămînă cu restricții și fără beneficii economice, ceea ce a sporit respingerea generală. Putem cumpăra doar din proprietate privată, dar nu de la primării sau asociații de proprietari, așa că strategia noastră este să achiziționăm ceea ce putem și să donăm statului, doar dacă va crea un parc național», spune biologul”.

După cum vedeți, și aici pun condiții de genul: noi vă luăm pămîntul vostru și vi-l dăm înapoi doar dacă faceți pe el ce vrem noi. Să mori tu?

Pe de altă parte, mai sînt localități care rezistă, scrie El Pais «Credem că se datorează lobby-urilor forestiere. De cînd au fost amenințate, aceste grupuri care tăiau ilegal pădurile au început să creeze știri false despre noi, cum ar fi că vom arunca șerpi dintrun avion, vom interzice accesul în păduri sau vom tăia copacii», spune Victoria Donos, directorul de

De la Rafah la Iran

Atacul din Iran a avut loc în contextul celei mai semnificative deteriorări a relațiilor dintre SUA și Israel de cînd Joe Biden și-a preluat mandatul de președinte, pe fondul nemulțumirii americane cu privire la felul în care Israelul a continuat războiul din Gaza.

Nemulțumirea profundă față de modul în care Israelul a gestionat situația umanitară din Fîșie a determinat SUA să se pronunțe împotriva ultimei operațiuni majore pe care Israelul a planificat-o pentru acest război – ofensiva din Rafah, cel mai sudic oraș din Gaza, menită să dezmembreze batalioanele Hamas rămase acolo.

Convinși că IDF nu ar putea să deruleze asaltul fără a pune în pericol un număr semnificativ din cei peste un milion de palestinieni care se adăpostesc în Rafah, SUA au convocat o întîlnire virtuală cu înalți oficiali israelieni pentru a discuta alternative la incursiunea planificată. Între timp a intervenit atacul asupra clădirii ambasadei iraniene din Damasc. Ambasadorul israelian la Washington, Michael Herzog, care a participat la reuniunea privind Gaza, a folosit ocazia pentru a-i trage deoparte pe consilierul american pentru securitate națională Jake Sullivan și pe emisarul pentru Orientul Mijlociu, Brett McGurk, pentru a-i informa că Israelul a lovit anexa consulară a ambasadei Iranului din Damasc, ucigînd mai mulți generali de rang înalt ai Corpului Gardienilor Revoluției Islamice, a declarat reporterilor oficialul de rang înalt al administrației Biden. „Știam că acest lucru va avea repercusiuni”, a adăugat acesta.

Patru zile mai tîrziu – după ce a primit suficiente informații pentru a concluziona că Iranul plănuia un atac de represalii semnificativ – Biden și-a instruit consilierii „să apere Israelul și să respingă atacul”, a spus oficialul.

comunicare și relații cu comunitatea locală al fundației.

«Nu înțeleg că există cineva care vrea să facă bine fără niciun interes», adaugă activistul, care precizează că va fi un parc fără restricții, cu zonă protejată, și altul pentru dezvoltare economică”.

Cum să credem că cineva ne vrea binele fără nici un interes cînd știm clar că așa ceva nu există? Voi aveți senzația că sîntem proștii voștri? Nu doar că iau terenul cu forța, dar „fundația și-a creat propria asociație de vînători și a dobîndit drepturi de vînătoare pe 80.000 de hectare pentru a proteja fauna sălbatică, deoarece braconajul dăuna în special turmelor de capre și căprioare. «Există o opoziție semnificativă din partea vînătorilor; ei ne percep ca pe un pericol pentru că susținem o cotă stabilită în temeiul rațiunilor științifice pentru a evita punerea în pericol a faunei sălbatice și a existenței unei specii», spune Donos”.

Citez mai departe: „Luptătorii din mișcarea de rezistență spun că membrii fundației au venit să ofere 300.000 de euro fiecărui proprietar de pădure, în fiecare an de acum încolo, ca să nu mai exploateze lemnul, dar nu au spus cum îi vor plăti pe cei mîncați de urs și de lup sau care vor fi obligați să-și părăsească proprietățile

aliatul. SUA a mutat mijloace militare suplimentare în estul Mediteranei și au recrutat Marea Britanie, Franța și alți aliați pentru a ajuta la contracararea atacului.

Pe 4 aprilie, Biden a avut o convorbire telefonică cu Netanyahu, programată de Casa Albă pentru a discuta despre atacul israelian asupra convoiului umanitar al World Central Kitchen din Gaza. Cu toate acestea, prima chestiune care a fost discutată a fost potențialul atac iranian, a dezvăluit înaltul oficial al administrației. „Am fost conștienți în timpul pregătirilor că dacă ar fi avut succes, acest atac ar fi putut provoca o escaladare incontrolabilă a unui conflict regional mai amplu – un lucru pe care am lucrat zi și noapte pentru a-l evita de la 7 octombrie”, a spus el. În zilele următoare, înalți oficiali americani au avut convorbiri maraton cu omologii lor israelieni, iar comandantul CENTCOM al SUA, generalul Michael Kurilla, a fost trimis la Tel Aviv pentru a coordona pregătirile cît mai îndeaproape posibil. Biden a fost informat în mod regulat, aprobînd desfășurarea unui distrugător de rachete suplimentar.

După ce a primit informații că un atac era la cîteva ore distanță, Biden și-a scurtat călătoria din weekend în Delaware și s-a grăbit să se întoarcă la Casa Albă sîmbătă după-amiază pentru a monitoriza situația.

Operînd din estul Mării Mediterane, unde fuseseră recent desfășurate, USS Arleigh Burke și USS Carney au interceptat aproximativ șase rachete balistice iraniene, în timp ce o baterie de rachete Patriot a armatei americane a oprit o alta deasupra Irakului. Atacul s-a încheiat în cîteva ore, moment în care SUA au primit un mesaj din partea Iranului, prin intermediul Elveției, că atacul cu drone și rachete a luat sfîrșit, a declarat oficialul. Canalul elvețian a fost folosit pentru o serie de mesaje între SUA și Iran în ultimele două săptămîni, dar oficialul de rang înalt al administrației a insistat că Teheranul nu a anunțat în avans Washingtonul despre atac. Totuși, alte țări au declarat că au fost informate de Republica Islamică. Ulterior, Biden l-a sunat pe Netanyahu pentru a discuta despre rezultatele atacului. Președintele a reiterat sprijinul de neclintit al SUA pentru Israel, dar l-a îndemnat, de asemenea, pe premierul israelian să „se gîndească atent și strategic la riscul unei escaladări”, a declarat oficialul.

Au existat relatări potrivit cărora Biden a fost mult mai tranșant în ceea ce privește opoziția sa față de un contraatac, deși informarea oficială de duminică a reporterilor s-a mulțumit să confirme că președintele l-a informat pe premier că SUA nu se vor alătura IDF în atacarea Iranului. „Nimeni nu vrea să escaladeze aici”, a continuat oficialul, susținînd că și „Israelul ne-a spus clar că nu caută o escaladare semnificativă cu Iranul”.

Sursa: Hotnews.ro invadate de animale sălbatice. Oamenii mai spun că nici turism nu pot face, pentru că toți întreabă dacă sînt urși în zonă, iar situația se înrăutățește de la an la an, pentru că în continuare nu se vînează și populația de urși se dublează anual. Însă filantropii de la fundație au declarat pentru presa internațională că vor să înmulțească și populația de lupi, nu doar pe cea de urși. Membrii rezistenței spun că la toate întîlnirile la care au participat la Guvern, fundația a avut susținători din mai multe ambasade, iar legislația s-a schimbat în favoarea celor care insistă să le cumpere terenurile”. Asta se întîmplă pentru că ne conduc niște politicieni care trădează interesele naționale pentru cele proprii sau de grup.

Pe scurt, un nene se visează proprietarul unei treimi din planeta noastră, iar munții românești urmează să facă parte din curtea lui. Ca să nu se întîmple asta ne trebuie un guvern care să le dea „a treia cizmă”, cum se spune, filantropilor, să se ducă pe pustii de unde au venit și să ne lase în pace cu inițiativele lor așa zis dezinteresate, fiindcă pămînt și apă ne-au mai cerut și alții, iar rezultatul a fost că s-au făcut cu toții o apă șiun pămînt. Așa ne arată istoria, cel puțin.

18

Nr. 1739 l 16 – 22 aprilie 2024

RM

GHID PRIN EUROPA

În Portugalia și Maroc (IV) MÎNĂSTIREA IERONIMILOR (2)

Odată cu recîștigarea independenței de către portughezi contra Spaniei, mînăstirea își recîștigă importanța de odinioară devenind loc de înmormîntare pentru familia regală portugheză.

Patru din copii regelui Ioan al IV-lea al Portugaliei, Cardinalul Henrique îngropat în transept, pe 29 septembrie 1855, au fost înhumate aici.

Cutremurul din 1755 nu a avariat foarte tare clădirea mînăstirii. Pe 28 decembrie 1833 lăcașul a trecut în proprietatea statului pentru a servi ca biserică civilă. În aceste condiții multe din obiectele de artă au trecut în proprietatea casei regale sau au fost pierdute ori deteriorate. În anul 1860 începe o altă compleă restaurare, iar pentru a sărbători, în 1898, 400 de ani de la sosirea lui Vasco da Gama în India, s-a decis restaurarea mormîntului exploratorului în 1894. Mormintele lui Vasco da Gama și al lui Louis Camoes, poetul portughez, au fost amplasate în capela sudică. La mînăstire s-au mai făcut modificări pînă în anul 1940, iar în 1951 Oscar Carmona, președintele țării, este înmormîntat în Sala del capitulo. În 1966 vor fi transportate la Panteonul Național, unde sînt îngropați alți președinți sau eroi literari ai țării.

De aici plecăm la aeroport și începem aventura îmbarcării spre Maroc. Spun aventură fiindcă așa a fost. Mai întîi, pornesc să identific ghișeele pentru check-in, unde trebuia să ne prezentăm. Intru în sala respectivă și văd cozi imense. Ca orice român descurcăreț, mi se pare că identific un spațiu liber între cozi și mă înfig cu tot grupul după mine spre un ghișeu. În cîteva secunde, apar de niciunde niște domni de la pază, care mă iau la rost pe motiv că tai coada! Îi explic că sîntem 18 oameni în grup și că am crezut că acolo e coada. S-a lămurit repede și foarte amabil a deschis un ghișeu doar pentru noi, așa că în 20 de minute am trimis bagajele la cală și am trecut în zona de duty-free. Cum pe bilete scria că pînă la ora de plecare a avionului mai erau 90 de minute, s-au împrăștiat care încotro prin magazine, urmînd să ne vedem cu toții la terminal cu 20 de minute înainte de zbor. Ajung cu vreo 6 turiști din grup la poartă și merg să mă asigur că ora de plecare e cea corectă. Mă uit pe afișajele electronice și să cad din picioare! Toate afișau zborul nostru spre Casablanca cu plecare în 40 de minute! M-am îndreptat tremurînd spre un ghișeu al unei porți de îmbarcare să întreb ce se întîmplă. Femeia, foarte amabilă, verifică prin calculatoarele ei, merge cu mine la un tablou de afișaj, se uită și decretează: „Ora de pe biletul dvs. e

Mînăstirea Ieronimilor

greșită, îmbarcarea începe în 25 de minute!”. Am scos din buzunar lista turiștilor, unde aveam și numerele lor de telefon și am început să îi sun pe fiecare rugîndu-i să vină urgent la poarta de îmbarcare! În 15 minute tot grupul era prezent și gata de plecare, doar că la poarta noastră încă nu apăruse nimeni și mai erau 10 minute pînă să înceapă îmbarcarea. A apărut o domniță, m-am dus la ea zîmbitor nevoie mare spunîndu-i că vrem să începem procedurile. S-a uitat la mine ca la un nebun și mi-a comunicat, după ce mi-a studiat biletul, că îmbarcarea începe la ora înscrisă pe acesta! Cu ultimele puteri i-am spus că tocmai a făcut o glumă proastă și că, dacă ceea ce spune este adevărat, voi avea belele mari pentru că tocmai ce îmi scosesem turiștii aproape cu forța din duty-free din cauza sistemelor lor de doi bani. Mi-a zîmbit profesional și a început să-și butoneze calculatorul. M-am scărpinat în cap, de parcă ar fi ajutat cu ceva, și m-am dus către turiști să le spun că i-am adus degeaba pînă acolo. Au fost consternați, însă majoritatea au înțeles. După vreo 45 de minute a început îmbarcarea și ne-am dus cu toții la autobuzul care urma să ne ducă la avion. Cînd am ajuns, o doamnă m-a întrebat mirată Casablanca

Rabat

dacă acela era avionul. Da, acela era, doar că semăna cu un autocar cu aripi, fiindcă avea doar 40 de locuri!

Ne-am urcat într-o înghesuială de nedescris și am luat loc pe scaunele micuțe și strîmte!

Zborul a fost superb, pentru că am călătorit la mică altitudine și astfel am putut vedea conturul Europei ca pe hartă și apoi țărmul african, atunci cînd ne-am apropiat.

Aterizarea pe pămîntul Africii a fost extrem de lină. Am aterizat pe aeroportul din Casablanca. Neam coborît din micul nostru avion ducîndu-ne spre zona de verificare a pașapoartelor. Aici era coadă și, desigur, arabii care erau în Ramadan nu se grăbeau foarte tare. Ne-am completat formele de intrare în țara gazdă, am primit viza pe pașaport și am pornit cu toții voioși spre banda de bagaje. Am stat ceva pînă le-am cules pe toate și am dat să plecăm, cînd o doamnă din grup vine și-mi spune că bagajul său nu a apărut.

Oprește tot grupul, du-te la reclamații, completează formele, primește asigurările că vor trimite bagajul pe urma noastră imediat ce va apărea și ieșim din aeroport. Ghidul ne aștepta, fiindcă vorbisem cu el deja la telefon despre situația apărută. Ne-am salutat și ne-am îndreptat spre autocar, de unde urma să ne deplasăm spre Rabat, unde trebuia să dormim în prima noapte.

Era după amiază tîrziu, dar cînd am ieșit din aeroport am simțit familiara, de acum, gheară a căldurii care mă întîmpinase și la Lisabona, luîndumă parcă de gît. L-am întrebat pe Mukhtar, ghidul nostru, dacă știe ce temperatură este afară. Mi-a răspuns că erau 42 de grade Celsius. „Dacă vă grăbeați cu o săptămînă, a continuat el, ați fi prins 50 de grade”. „Da, cred că ar fi fost o experiență unică”, i-am răspuns zîmbindu-i cu buzele deja uscate.

Ne-am urcat cu toții în autocar, unde ne așteptau șoferul și un ajutor. Au încărcat bagajele și am plecat.

Pe drum, Mukhtar ne-a zis cîteva vorbe despre Maroc și apoi ne-a lăsat în pace să ne adaptăm la temperatură fiindcă, deși autocarul avea aer condiționat, făcea cu greu față cuptorului prin care se deplasa. Încă de la plecarea din aeroport, l-am întrebat pe ghidul local în cît timp vom ajunge la hotel. Mi-a răspuns că în aproximativ 90 de minute. Culmea e că după 30 de minute de mers, tot 90 de minute mai aveam. Eu înțelegeam că mă aflam în țara unor drept credincioși musulmani, dar chiar așa să se depărteze Rabat-ul de noi ca Mecca din poezia lui Macedonski, era prea mult pentru mine la ora aia. (va urma) nicu marius marin

RM

19

Nr. 1739 l 16 – 22 aprilie 2024

D o z a d e s ã n ã t a t e ­­ Influența sistemului imunitar asupra receptorilor durerilor

Durerea subiectivă (diferită de la persoană la persoană) este influențată de mai mulți factori și sisteme din corpul nostru; sistemul imunitar este unul dintre ele. Cercetările efectuate în domeniu au dus la concluzia că durerile nu pleacă neapărat de la țesuturile deteriorate, ci mai mult de la frică. A începe terapia durerilor cu un program de relaxare, deblocare sau șoc emotional a generat o reducere semnificativă a durerilor, indiferent de vîrstă. Întrebarea arzătoare pusă mereu de cercetătorii în domeniu este: ce influență are activitatea sistemului imunitar în percepția durerii și cum poate fi aceasta luată în calcul?

Terapeuții din domeniul medicinei energoinformaționale introduc în terapii educarea neuroștiinței durerii. Pacienții simt după cîteva ședințe o reducere semnificativă a durerii.

Sistemul de apărare a corpului are următoarele sarcini principale: - îndepărtarea microorganismelor și substanțelor străine din corp; - distrugerea celulelor (cancerigene) deteriorate din organism;

- împiedicarea distrugerii țesuturilor din corp; - fagocitoza celulelor moarte și a resturilor celulare din organism.

Cele trei domenii ale sistemului imunitar sînt: Bolile autoimune: sistemul imunitar consideră propriile țesuturi drept dușmani și începe să le distrugă. În medicina energo-informațională, susținem că organul bolnav s-a desprins de la imunitatea generală a corpului și începe să funcționeze de sine stătător, după propriile reguli, declanșînd inflamații cronice în organism: dureri de spate, colon iritabil, diabet, neuropatie etc.

Efecte locale: Celulele imunitare emit semnale speciale la punerea în acțiune, care duc la o sensibilizare a sistemului receptiv.

Efecte globale: febra, oboseala, durerile musculare, dureri ale încheieturilor – sînt cîteva dintre simptomele globale ale unui răspuns imunitar.

Frica de durere schimbă comportamentul pacien­ tului. Modularea sistemului imunitar trebuie să aibă loc în fiecare terapie. Simpla discuție cu pacientul și evidențierea legăturii directe între sistemul imunitar și

FILME CELEBRE ȘI EROII LOR (9)

constă în a speria locuitorii unui oraş desprins din viitor.

Stallone e capabil să se şi autoironizeze: „E al naibii de frig. E de vină vremea sau e din cauza mea?” Între timp, spre bucuria fanilor lui Rambo, el dis­ truge meto­dic această frumoasă lume a viitorului.

La un an după scandalul creat de Demolatorul, faptul că Stallone a turnat un thriller erotic, avînd titlul Specialistul, nu a mai şocat pe nimeni.

Scena de sex dintre Sharon Stone şi Sly, aflaţi sub duş, este, con­form părerii producătorului Jerry Weintraub, epocală: „Încă n-a văzut nimeni ceva atît de sexy, erotic şi intens!”.

Fireşte, e o mare exagerare! În orice caz, bobinele de film cu sce­nele respective erau mai straşnic păzite decît bijuteriile coroanei britanice, iar producătorul constata: „Stallone şi-a găsit un public nou, iar acesta e alcătuit din ti­nerele femei. A reuşit să atingă nivelul popularităţii din Rocky, iar concomitent, e sexy şi tandru. Mi se pare interesant faptul că, dacă s-ar scoate scenele de acţiune din film, ar rămîne o poveste interesantă, cu personaje bine lucrate”. Însuşi Sly a declarat că, după Rocky, aceasta e cea mai bună echipă de actori cu care a putut lucra şi că rolul său diferă de cele anterioare. „Pînă acum, am fost încorsetat în tiparul unui anumit rol, dar în acest film pot fi puţin mai tandru, mai creativ. Personajul meu seamănă mai degrabă cu un şarpe: e tăcut, mlădios şi foarte roman­tic. Filmul are o sensibilitate profundă, fiind intim şi analitic”.

Celălalt partener al lui Sly, James Woods, la prima proiecţie a filmului, a fost mai aplaudat decît „adversarul” său. S-a rescris ra­pid scenariul, ciopîrţindu-se binişor rolul actorului. Sly nu s-a su­părat: rescrierea fusese făcută la stăruinţa produ­ cătorului. Stallone a fost foarte încîntat de laudele pe care i le-a adresat Sharon Stone: „Sly e un tip incredibil de bun, împreună cu care m-am înţe­les extraordinar în timpul filmărilor. Scenele de dragoste se clădesc cel mai adesea pe violenţă, pe disperare, dar această poveste vor­beşte despre adevărata dragoste dintre doi oameni. Spectatorii n-au mai văzut aşa ceva, nici cu mine, nici cu Sly”.

Referindu-se la film, critica favorabilă a declarat că ambele sta­ruri au oferit tot ce aveau mai bun. S-a exagerat desigur, pentru că sexul şi bătăile au fost prea puţine în acest film. Stallone a deve­nit un actor de acţiune de tip intelectual, distrugînd şi omorînd la o apăsare de buton.

El a continuat stilul de interpretare din Cliffhanger şi, după comedie, a revenit în topul starurilor. (va urma) MISTERELE LUMII

COMANDO sau cele două „maşini de război“ (9) În 1993, Sly filmează panoramicul SF Demolatorul.

Acesta nu costă 100 milioane dolari, ca Terminator II al lui Arnie, dar nici nu-1 egalează ca succes. Bineînţeles, autorii ştiau aceasta încă de la în­ceperea filmărilor, motiv pentru care au căutat să-i asigure o publi­citate sporită. Stallone, în rolul lui John Spartan, poliţistul de neclin­tit, se trezeşte din starea de somn criogenie după 40 de ani, ieşind din etuvă complet gol. În cursul filmărilor, Sly a renunţat atît la utilizarea manechinelor din plastic, cît şi la ajutorul dublurilor. Cine s-ar fi gîndit că imaginile acestea prea îndrăzneţe vor deveni publice? Sly s-a străduit foarte mult să clarifice delictul de presă, dar unii actori au răspîndit zvonul potrivit căruia e posibil să nu fie vorba de indiscreţia unor ziarişti, ci probabil chiar Stallone ar fi vrut ca incitantele fotografii să apară. Se puneau astfel mai multe în­ trebări: oare s-a pretat Stallone la a-şi folosi propriul corp în scop publicitar? Oare, chiar avea nevoie de un astfel de mijloc? Asemenea lucruri ţin de statutul micilor staruri de mîna a doua, care joacă în filme ieftine şi caută, înnebunite, să fie luate în seamă. Dar ca un star, precum Stallone, să-şi arate lumii tainele erotice ale trupului, e cu totul altceva. Revista Vanity Fair a aşezat pe prima copertă fotografia nud a starului în poziţia Gînditorului lui Rodin. În inter­viul din revistă, Sly mărturiseşte că are o nouă viziune asupra vieţii, care totuşi nu e chiar atît de nouă. El consideră că a încheiat o epo­că din cariera sa, epoca „războinică”, dar că nu doreşte să-şi renege trecutul, nici să-l minimalizeze.

Conform lui Sly, între pretenţiile şi posibilităţile sale nu există un echilibru, cu toate că luptă din toate puterile să-1 creeze. De exemplu, Demolatorul e prelucrarea unei teme mai vechi, cu accente ironice si de critică socială. Bineînţeles, mulţi au ironizat această viziune, însă lui Sly nu i-a păsat de păre­rea criticilor. El crede că ştie ceea ce i se potriveşte. „Sînt banal - rînjeşte sigur de sine - şi nu pot ieşi din această banalitate“.

Pe Stallone nu l-a interesat nici faptul că unii adversari, într-o ultimă încercare disperată de a-1 discredita, l-au acuzat de rasism. În această producţie cinematografică de 70 milioane de dolari, cei doi protagonişti, un alb şi un negru, îşi sparg cu plăcere capetele reciproc, în loc să-1 spargă, împreună, pe al altuia. Pentru Sly şi Wesley Snipes, adevărata plăcere

sensibilitatea durerii îl ajută pe pacient să suporte mai bine durerea.

Medicina energo-informațională se focusează în terapii pe refacerea imunității corpului. Mereu am afirmat cît de important este să trătam boala în dimensiunea ei energetică.

Pacienții cu dureri cronice iau și medicamente de sinteză (de cele mai multe ori, în exces) care au efecte nedorite, mai ales pe sistemul gastric. Mucoasa intestinelor este de multe ori „ciuruită” din cauza cantității mari de noxe toxice, care mai departe pătrund în sînge și ajung în toate organele corpului. Paraziții se pot răspîndi pe orice organ din corp. A trata corpul în totalitatea lui, atît fizic cît și psihic este o necesitate.

Dar, în același timp, omul modern are posibilitatea să se informeze și să aleagă ce e mai bine pentru el.

Fizica cuantică, un domeniu care se impune tot mai mult, este în măsură să ne pună la dispoziție aparate de mare precizie, care depistează informațiile patologice emise de noxele toxice din organul bolnav. Acestea sînt neutralizate și procesul de autovindecare este activat.

Sînt terapii personalizate, destinate atît copiilor, cît și persoanelor adulte indiferent de vîrstă.

FLORICA MUNTEANU, specialist în medicina energo-informațională, membru al Societății naturiștilor din Germania, membră B.I.T. (Biorezonanz International Therapie), Psiholog

Abordri 1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ORIZONTAL: 1) Se strică ușor (fem.; pl.); 2) Corp de balet! – Protector de drept; 3) Însoțitoare de drum – În plin măcel!; 4) Provocator de pierderi; 5) Pagina din mijloc!

– Încete! – Gaz toxic; 6) Cu bucle (fem.) – Liant lexical; 7) A înșira la povești – Servitor; 8) Refacerea unui calcul; 9) Majoritate absolută – Înfășat cu grijă; 10) Locuri de întîlnire – Certată cu părinții.

VERTICAL: 1) Dusă la ruină; 2) Concurs de selecție; 3) Cap încoronat – Se ține după puicuțe; 4) Omul cu masca de fier; 5) Uvertura din cameră (dim.) – Își au cumpăna lor; 6) Pește... întors la tavă! – Stîlpul casei; 7) Luate din zbor!

– Cîntă cu suflet; 8) Epitet pentru săritorii cu schiurile – Vorba mutului; 9) Aflat sub nivelul mării – Modul indicativ – Alee pustie!; 10) Tot timpul.

GH. ENE Dezlegarea careului ,,ÎN NOAPTE” 1) BANUTA – AZI; 2) ASTRU – AMAN; 3) UT – ADAM – TV; 4) ROS – OPUS – A; 5) RIAR – ROIT; 6) B – NO – AGASA; 7) OLARU – URAT; 8) GET – BAR – NU; 9) ZORI – VIDOR; 10) ANANIA – ASA.

20

Nr. 1739 l 16 – 22 aprilie 2024

RM

Programul de guvernare AUR a fost prezentat de către specialiștii care au lucrat la el

Specialiștii care au lucrat la programul de guvernare propus de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) au prezentat vineri, 12 aprilie, în cadrul unui eveniment organizat la Grand Hotel București, mai multe măsuri care apar în acesta. AUR a ales să prezinte măsuri ale programului de guvernare prin specialiștii care au lucrat la implementarea acestuia, pentru că, de prea mult timp, de 34 de ani, politicienii au decis pentru români. A venit vremea ca acum să vorbească specialiștii, astfel încît românii să înțeleagă ceea ce vrea AUR să facă pe viitor prin programul de guvernare „Reconstruim România”.

Petrișor Peiu, coautor al programului de guvernare AUR, a explicat în discursul susținut o parte dintre măsurile la care a contribuit: „Motivul pentru care cred eu că orice vorbă care se va spune aici va genera roade este acela că sînteți, și vă doresc să rămîneți, partidul cu cea mai mare susținere și cea mai mare vizibilitate în rîndul tinerilor. Eu, sincer vorbind, mi-am cam pierdut speranța în generația mea, cea care a acceptat cu prea mare ușurință anumite lucruri. Principalul lucru care ar trebui să stea la baza acestei noi politici este viziunea și încrederea în națiunea noastră. Lipsa de viziune pe care conducătorii României au avut-o în anii ’90, mai ales în prima parte, ne-a adus un preț destul de mare pe care l-am plătit cu toții atunci cînd a venit prima criză pe care România a trebuit să o confrunte”, a spus Petrișor Peiu în deschiderea expunerii sale privind programul de guvernare AUR la care și-a adus contribuția.

Acesta a completat, despre programul de guvernare AUR, că „al doilea lucru care e extrem de important ține de faptul că România trăiește o dramă pe care nu o vedem spusă de nimeni, nu o vedem analizată de nimeni și care e unică în Europa de astăzi, și anume România este țara europeană cu cea mai mare creștere economică integrată de cînd a intrat în UE, dar în același timp cu cel mai ridicat procentaj al populației aflată în prag de sărăcie. Cum poți să ai o asemenea creștere economică, care să te ducă de pe locul 26 pînă pe 21 în UE, dar în același timp să ai 4 din 10 români aflați în prag de sărăcie? Este definiția eșecului celor care ne conduc! (…) A treia idee importantă pe care aș vrea să o subliniez este că mi-aș dori ca AUR să fie mai puternic, mai agresiv, în a menține discuțiile de astăzi în zona principalului eveniment pe care îl avem în față, alegerile europarlamentare. Să nu vă lăsați deturnați de discuțiile despre alte tipuri de alegeri”.

Petrișor Peiu a vorbit și despre politica energetică dezastruoasă. „Un alt lucru reflectat în programul pe care AUR l-a definitivat este ideea că la baza scăderii competitivității întregii Europe stă politica energetică dezastruoasă. Și, una din ideile importante este aceea că România încă face parte din națiunile europene care pot să își corecteze excesele politicii energetice și poate încă să se repună pe picioare. Astăzi avem cel mai mare preț la energie electrică pentru firme din UE și cel mai mare preț pentru populație la energie electrică”.

Totodată, Petrișor Peiu s-a referit și la un alt punct din programul de guvernare la care expertiza sa a ajutat. „Ultimul lucru la care aș vrea să mă refer și la care am contribuit în acest program este politica noastră identitară și nerenunțarea la subiectul reunirii României cu Republica Moldova. În ce sens văd acest lucru, în ce sens cred că trebuie subliniat? În sensul în care, astăzi, conducătorii oficiali ai României și ai Republicii Moldova spun că planul este de a integra Republica Moldova în UE, un proces lung și anevoios, care poate să coste românii din Republica Moldova ce ne-a costat și pe noi în lipsa unei viziuni și a unei înțelegeri și a unei politici luminate de care a avut parte Polonia. Eu spun că românii din Republica Moldova trebuie să aibă pe masă o ofertă care să sune foarte simplu: în locul integrării europene dureroase, lungi, complicate, vă oferim reunirea cu România, ceea ce înseamnă ocolirea acestui drum, acestui parcurs dureros”.

Sociologul Radu Baltasiu, candidat din partea Alianței AUR la alegerile europarlamentare din 9 iunie, a vorbit și el în cadrul evenimentului, explicînd cît de important este învățămîntul pentru AUR și care este locul acestuia în programul de guvernare prezentat. „AUR consideră învățămîntul o prioritate națională, iar acest lucru este o noutate, pentru că «România Educată» a însemnat efectiv spălarea programatică a creierelor a cel puțin 4 generații de copii. Cred că avem cele mai slabe generații de absolvenți de liceu din istoria României.

Specialiștii cooptați de AUR au elaborat un program de guvernare extins în domeniul educației și un program cadru în domeniul culturii. Cu privire la învățămînt, AUR are în vedere un amplu complex de măsuri axat pe revalorizarea cadrului didactic și redarea prestigiului său. Așa cum arată astăzi școala va arăta mîine țara. În guvernarea AUR statutul profesorului va fi readus la rangul pe care îl merită, acela de făuritor de personalitate și clăditor de țară împreună cu familia. Avem în vedere ca școlile să fie primitoare și într-un număr suficient. În ultimii 30 de ani s-au construit mai puțin de 400 de școli, dar s-au închis, s-au comasat cel puțin de 10 ori mai multe. Inițiem un program, programul «Domnul Trandafir», pentru că Domnul Trandafir este modelul de profesor-educator, este mentor al copilăriei. Școala de azi a distrus copilăria. «Domnul Trandafir» este sufletul școlii și pilon al societății. Extindem programul «O masă caldă pentru elevi» și totodată avem în vedere majorarea bursei sociale la o valoare de cel puțin o pătrime din salariul minim pe economie”, a spus acesta.

Mai mult, Radu Baltasiu a vorbit și despre măsura din programul de guvernare AUR ce are în vedere dezvoltarea vocațională – meseria, brățară de aur. „Aceasta este posibilă prin dezvoltarea liceelor pedagogice și vocaționale, dezvoltarea învățămîntului dual – adică cel profesional pus în legătură cu marile întreprinderi. România are nevoie urgentă de educatori și muncitori calificați.

Economistul Octavian Bădescu a reliefat, despre partea economică din programul de guvernare AUR, că aceasta este elaborată de specialiști din comisiile economice. „Acest program reprezintă o viziune agregată a unor specialiști din diverse domenii. Se pot spune multe despre AUR, dar este primul partid care a avut curajul să lanseze, încă din urmă cu un an, principalele direcții ale programului de guvernare pe care le-a supus dezbaterii publice, le-a supus atacurilor adversarilor” „România se află de peste 30 de ani într-o zodie nefastă. Partidele care s-au perindat pe la guvernare, PSD, PNL, USR, UDMR, mai ales în ultimii 5 ani, au reprezentat nu o coaliție care să îmbunătățească nivelul de trai al românilor, ci o coaliție a sărăcirii românilor. În programul de guvernare AUR se pune accentul foarte mult pe valorificarea în interesul românilor a resurselor naturale și a resurselor umane din România.

România are nevoie de o reformă profundă în plan

monetar, fiscal, reglementativ și administrativ, iar obiectivul oricărui program de guvernare trebuie să fie îmbunătățirea, creșterea nivelului de trai, creșterea puterii de cumpărare a românilor și lui se circumscriu absolut toate tipurile de politici monetare, fiscale și reglementative”, a conchis acesta.

Eurocandidatul Alianței AUR pentru Parlamentul European, Georgiana Teodorescu, a spus despre programul de guvernare AUR că este cel mai performant pe care l-a avut România din 1990 încoace. „Se impune să începem prin a evoca principiul egalității în fața legilor. Nimeni din țară nu este mai presus de lege, iar legile și sistemul coercitiv nu trebuie să încalce drepturile și libertățile fundamentale ale omului. AUR își declară atașamentul profund pentru statul de drept, în care legile sînt necesare pentru buna funcționare a ansamblului social și trebuie respectate de absolut toți cetățenii”, a spus avocata Georgiana Teodorescu.

Aceasta, care este și profesor universitar, a mai spus în cadrul discursului că AUR, ca partid politic, urmărește coagularea națională și socială a națiunii române, consideră că transparența decizională, consultarea publică și dezbaterea autentică sînt elemente fundamentale, atît în procesul de adoptare a cadrului legislativ, cît și în activitatea de exercitare a puterii executive. „România trebuie să funcționeze ca un stat de drept, cu supremația legii în beneficiul cetățeanului.

Spunem NU ferm actelor normative date noaptea ca hoții, fără consultări publice, fără transparență și NU tuturor ordonanțelor de urgență, de comasare sau de orice altă natură, date în această modalitate ca să nu poată fi contestate cu ușurință. AUR își propune să asigure instrumentele judiciare pentru o practică unitară și pentru celeritate în judecarea cauzelor. Problema răspunderii magistraților a născut în societatea civilă foarte multe dezbateri, însă niciun partid dintre cele care s-au aflat la conducerea țării nu și-a asumat un proiect legislativ în acest sens. De ce? Pentru că le-a fost frică să nu se pună rău cu magistrații. Cei care fac parte din partidele tradiționale, care au baroni locali, care au tot felul de obligații, s-au temut să supere cumva corpul magistraților și nu au îndrăznit să introducă un astfel de proiect de lege care este vital pentru buna funcționare a justiției. AUR susține în continuare că o societate democratică nu se poate construi în lipsa unui sistem de justiție consolidat care presupune, în primul rînd, garantarea respectării independenței justiției și respectarea drepturilor omului”. „AUR va acționa pentru limitarea influenței factorului politic prin alegerea direct de către populație a judecătorilor CCR și a procurorilor șefi. O justiție independentă, neaservită politic, este o justiție ale cărei organisme de conducere nu sînt numite de factorul politic, ci alese chiar de către cei pe care îi servesc”, a concluzionat Georgiana Teodorescu.

Biroul de Presă al Alianței pentru Unirea Românilor

RM

21

Nr. 1739 l 16 – 22 aprilie 2024

„Am fost farul călăuzitor pe o mare în permanentă furtună“

Supliment al Revistei România Mare

Internet: www.tribunul.ro • E-mail: contact@revistaromaniamare.ro • Facebook: Tribunul

UE nu va permite niciodată populiștilor să cîștige

Ați observat ce vocabular arogant au ăștia de la Bruxelles? Ei au „ambiții”, ei „nu vor permite lui X să facă sau să nu facă ceva”, ei „sancționează” etc. Ei sînt în centrul lumii, voința și dorințele lor primează, ei sînt stăpînii lumii.

Aroganți, mîndri, egoiști și din cauza asta, pot spune, foarte... bătuți în cap. Știți, ca și mine, că le tremură lenjeria intimă pe ei, ca să nu zic pur și simplu chiloții, că e urît, de frica alegerilor din luna iunie a.c. cînd, desigur, extrema dreaptă și populiștii, conservatorii și toți ceilalți proști și needeucați din Europa vor cîștiga un număr suficient de mare de voturi încît să le încurce lor socotelile.

Citez din publicația UnHerd: „La

ETICHE

TA

doar două luni de la alegerile pentru Parlamentul European, rezultatul final pare aproape hotărît. «O preluare a puterii de către extrema dreaptă este în curs», avertizează experții «Foreign Policy». «De data aceasta, amenințarea de extremă dreaptă este reală», adaugă profeții «Politico». Chiar dacă Partidul Popular European (PPE) de centrudreapta va rămîne cel mai mare grup din Parlament, cei mai mari cîștigători sînt de așteptat să fie cele două grupuri din dreapta PPE: Identitate și Democrație (ID) și Conservatorii și Reformiștii Europeni. (ECR)“. (continuare în pag. 22) T.I.

Reducerea la nimic

Am tot scris, și dumneavoastră ați tot văzut, efectele mișcării așa numite transgender, sau LGBTQ, care se consideră ostracizată de majoritate și vrea drepturi egale. Ați văzut, cu siguranță, cum în mai toate filmele, nu cele de la televizor, ci de pe platforme ca Netflix sau Disney +, există scene sau povești homosexuale. Ați observat, cu siguranță, că toată această mișcare transgender e despre efeminarea bărbaților și despre blocarea chimică a dezvoltării ca bărbați a băieților, nu despre masculinizarea femeilor.

De ce? Fiindcă niște bărbați care nu-și mai pot folosi funcția reproductivă cu care au fost înzestrați de Dumnezeu nu mai pot face copii, ceea ce va duce la producerea acestor copii pe căi artificiale, iar niște ființe umane create astfel, pe lîngă aceea că-i vor face pe creatorii lor să se simtă dumnezei, nu vor avea nici un fel de valoare, putînd fi omorîți fără multă vorbă după ce munca lor nu va mai fi necesară creatorilor.

Pe scurt, asta e ideea: cum să suprimi funcția reproductivă a bărbaților fără a stîrni scandal și revolte. Aplicarea ideii a necesitat mulți bani și o diavolească viclenie, ceea ce nu mă miră deloc,

ținînd seama de ce au în capete miliardarii lumii. Am găsit un interviu foarte interesant in ziarul Conservatorul European, unde jurnalista de investigație Jennifer Bilek ne devoalează și ne explică planul din spatele mișcării transgender. Fiți siguri că așa cum au acționat în acest sens, acționează și pentru a-și atinge alte scopuri, cum ar fi, spre exemplu, mult discutata „problemă climatică”, folosită ca să ne bage în țarcuri unde să fim dependenți de banii lor și de mîncarea lor mizerabilă, iar apoi să fim eutanasiați. E bine să știți însă cum se procedează.

Jurnalista de investigație Jennifer Bilek a scris în 2020 eseul intitulat „The Billionaires Behind the LGBT Movement” („Miliardarii din spatele mișcării LGBTQ”), publicat în revista americană „First Things”. A fost o scriere uluitoare fiindcă, deși există mai mulți jurnaliști care s-au angajat să expună „mișcarea” transgender (sau industria, așa cum o numește Bilek), nimeni nu a îndepărtat fațada drepturilor civile, steaguri roz și albastre și „copii trans” așa ca Bilek. (continuare în pag. 24) IOAN TEODOR

EDITORIAL

De la lume adunate și-napoi la lume date

Motto: ,,Iată flagelul vremurilor noastre: nebunii conducîndu-i pe orbi”.

SHAKESPEARE Este știut și de necontestat faptul că adepții Noii Ordini Mondiale, în ultimele 3-4 decenii, au supus întreaga omenire unor proceduri de exterminare în masă, planul fiind acum în pragul finalizării totale. Deși am promis că nu voi mai scrie nimic despre psihopații și bolnavii mintal care conduc lumea, revin asupra acestei teme pentru a explica de ce, la nivel planetar, clasele politice se compun numai din ,,șobolani, viermi, maimuțe și lipitori” (Dan Puric).

Legat de acest aspect, dr. Mila Aleckovic Bataille, din cadrul Centrului de Psihopatologie și Psihologie – Sorbona, spunea: ,,Multă lume gîndește că este o întîmplare ca nebunii și idioții să conducă societățile, dar nu este așa. Este vorba de un program, o școală, care a fost constant dezvoltată de-a lungul anilor. Toți sînt aleși cu grijă, știut fiind faptul că nebunii și idioții își ascultă stăpînul, pot minți, trișa, trăda, manipula, sînt violenți, iubitori de faimă, bani și putere, nu au remușcări sau sentimentul vinovăției și sînt total lipsiți de conștiință”.

Să nu uităm că în Protocolul nr. 8 de organizare și funcționare a NOM scrie așa: ,,Puterea va fi pusă în mîinile unor persoane inculte, incompetente, corupte, trădătoare, ale căror trecut și reputație să fie de așa natură încît între ele și popor să existe un abis”. Adică, exact prăpastia existentă între popor și, spre exemplu, președinții Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis, toți cu bube-n cap și numai tinichele în urma lor. Niște nemernici care, acum, dacă ies în lume, umai de băi de scuipați vor avea parte. În mod special Iohannis, despre care jurnalista Maria Diana Popescu a spus că este ,,Un docil robot al înaltelor porți străine, ușor de manipulat, șantajabil cu multe dosare penale la sertar, dator de nouă ani statului român cu 210.000 de euro, în urma pierderii irevocabile a clădirii din centrul Sibiului, însușită fraudulos și închiriată către Raiffeisen Bank.

Omul e avar, nervos, infatuat dincolo de limită, cu ambiții prostești, fără cunoștințe absolut obligatorii pentru un șef de stat, fără cultură, complexat, parvenit, căruia Protocolul de Stat (RA-APPS) îi construiește, ca unui faraon egiptean, drept răsplată pentru vînzarea țării, un complex unde va locui pe veci, prin renovarea unei vile de 1.200 mp pe Bulevardul Aviatorilor din București, în jurul căreia se află un șantier învăluit în mister, iar investiția se ridică la 7-8 milioane de euro din bani publici” (art-emis.ro).

Acum, să nu vă faceți probleme, că bani sînt, cum au fost și pentru contractele de cumpărare a armelor de mîna a doua, pe care Iohannis le-a semnat, ani la rînd, într-o veselie. Se grozăvea mereu cu asta, explicîndu-ne că ,,Trebuie să ne apărăm de Rusia și să ajutăm Ucraina!”. Și a ținut-o așa pînă cînd ne-a spus că ,,Nu mai sînt bani pentru pensii”. Tot prostovanul ăsta a avut plăcerea de a ne înștiința că ,,Țara a eșuat!”, deci omul își îndeplinise ordinul primit de la mondialiști.

Spre norocul nostru, ordinul de a căsăpi în neștire nația română prin intermediul vaccinărilor letale nu a fost dus pînă la capăt, de unde și profundul său regret: ,,Păcat că s-au vaccinat puțini români!”. (continuare în pag. 23) VALENTIN TURIGIOIU

22

Nr. 1739 l 16 – 22 aprilie 2024

UE nu va permite niciodată populiștilor să cîștige

(urmare din pag. 21) „Potrivit ultimelor sondaje, numai ultimele două grupuri ar putea reprezenta mai mult de 20% din europarlamentari și ar avea aproape la fel de multe locuri ca PPE. Dacă adăugăm acei europarlamentari din partidele de dreapta care nu sînt în prezent afiliați la niciun grup, cum ar fi cei de la Fidesz, al lui Viktor Orbán, o coaliție populistă de dreapta ar putea apărea, pentru prima dată în istoria Parlamentului European, care să distrugă marea coaliție a celor trei grupuri centriste (PPE, S&D și Renew Europe) care conduc în prezent instituțiile UE. Este mai ușor de spus decît de făcut, totuși. În afară de imposibilitatea unei alianțe între PPE și ID, partidele de dreapta-populiste din Europa sînt departe de a fi un front unit. De fapt, cu sondajele care arată o cursă foarte strînsă între ECR și ID pentru poziția de al treilea partid ca mărime în Parlamentul European, cele două grupuri – și liderii lor neoficiali, Giorgia Meloni și Marine Le Pen – sînt în prezent angajate într-un bătălie acerbă pentru conducerea dreptei europene. Acest lucru a fost pus în evidență la începutul săptămînii trecute, cînd grupul ID – care include Liga lui Matteo Salvini din Italia, Mitingul Național al lui Marine Le Pen din Franța, AfD din Germania și Partidul Libertății din Austria – s-au reunit la Roma pentru o convenție. Salvini și Le Pen și-au reafirmat refuzul de a sprijini un al doilea mandat pentru președintele Comisiei UE, Ursula von der Leyen (VDL) și au criticat-o pe Meloni că nu a exclus un acord cu PPE cu privire la realegerea lui von der Leyen. În ultimii doi ani, Meloni a dezvoltat o relație strînsă cu von der Leyen, alăturîndu-se în vizite diplomatice europene în Tunisia și Egipt pentru a reduce migrația. Motivul este înrădăcinat în interesul propriu: Meloni consideră că perspectiva menținerii unui aliat puternic la Bruxelles este vitală pentru supraviețuirea guvernului ei, chiar și cu prețul dezamăgirii alegătorilor și al propriului ei aliat de coaliție. Preocupările lui Le Pen, pe de altă parte, sînt foarte diferite: pe măsură ce se pregătește pentru o confruntare cu Macron, are nevoie de fiecare vot al nemulțumiților pe care îl poate obține”.

Așadar comuniștii lui von der Leyen țin neapărat să-i distrugă pe toți cei care le-ar putea amenința pozițiile. Aici o mînă de ajutor le dă și Meloni, o altă mincinoasă de teapa Ursulei, motiv pentru care sînt așa apropiate. Nu știu ce caută individa asta în ECR, cînd locul ei e alături de PPE sau Renew, în nici un caz alături de oamenii normali din ECR. Că Meloni e un cal troian în interiorul coaliției conservatoare o spune foarte clar Mathilde Androuët, președintele Fundației ID: „Nu ne vom minți pe noi înșine: urmărim cu mare atenție sprijinul ECR pentru von der Leyen, deoarece va fi un element foarte, foarte dezbinător”. În apărarea ei, Meloni a continuat să evite un răspuns tranșant spunînd că „«problema nu este președintele Comisiei, problema este majoritatea care îl susține pe președinte, pentru că această majoritate este cea care decide politica în Europa», a spus ea.

Cel mai important, a susținut Meloni, este «să obținem o majoritate de centru-dreapta» în Parlamentul European – chiar și cu prețul unui posibil compromis cu von der Leyen”.

Problema realegerii lui von der Leyen dezvăluie rupturi profunde în cadrul dreptei europene – și nu doar între PPE și conservatorii de dreapta. Chiar și în cadrul grupului ECR, multe dintre cele mai mari partide naționale – inclusiv Partidul Lege și Justiție din Polonia, Vox în Spania și Reconquête în Franța – se opun ferm unui al doilea mandat pentru von der Leyen, fiindcă a avea unul dintre cele mai mari și mai puternice partide populiste de dreapta din Europa care să susțină o nouă „coaliție Ursula”, împreună cu Macron și socialiștii, ar fi o lovitură uriașă pentru orice pretenție conform căreia conservatorismul reprezintă o alternativă viabilă la mainstreamul politic european. Și totuși, ar fi o greșeală să aruncăm toată vina pentru asta pe Meloni, continuă să scrie UnHerd. „Realitatea este că disputa cu privire la realegerea

lui von der Leyen reflectă, de asemenea, dezacorduri ideologice fundamentale între partidele-populiste de dreapta din Europa, în special pe probleme geostrategice. Partidele care alcătuiesc ECR, de exemplu, toate au în general o puternică orientare transatlantică, pro-NATO și s-au declarat în favoarea sprijinului militar pentru Ucraina. Critica fermă la adresa Rusiei de către grupul ECR în ansamblu a fost ilustrată recent de semnarea unei declarații comune privind sprijinul militar suplimentar pentru Ucraina, în ianuarie 2024, împreună cu PPE, S&D, Renew și Verzii. Între timp, grupul ID este profund împărțit în legătură cu această problemă. Liga lui Salvini, care a avut anterior legături strînse cu Rusia și Vladimir Putin, s-a aliniat acum la curentul politic dominant din Rusia-Ucraina, în timp ce partidul finlandez anul trecut a lăsat ID pentru ECR, în mare parte din cauza dezacor­durilor cu privire la Rusia. În schimb, atît Mitingul Național, cît și AfD au adoptat o poziție mult mai critică cu privire la sprijinul UE-NATO pentru Ucraina, în timp ce multe partide din ID fie s-au abținut, fie au votat împotriva oricărei rezoluții referitoare la relațiile NATO. Diferențe fundamentale similare există în ambele grupuri în ceea ce privește alte aspecte strategice cruciale - cum ar fi aderarea la UE, extinderea europeană și China - precum și în chestiuni sociale și economice”.

Dacă comuniștii din PPE, PS și Renew, în frunte cu dama de pică Ursula, fac tot posibilul pentru a-i dezbina pe oponenții lor așa cum am văzut mai sus, iată că ei au în mînă arma economică cu care pot modela comportamentul oricărei națiuni așa-zis suverane care face parte din Uniunea (sovietică) Europeană. Problema e că nici unul dintre conducătorii acestor națiuni nu are curajul să o șantazeze pe Ursulica cu ieșirea din Uniune și pe americani cu cea din NATO fiindcă e clar că dacă nu pui presiune pe păpușarii americani care trag de sforile Ursulei nu o să rezolvi nimic, iar apoi să le explice cum vor adera la BRICS, ceea ce ar însemna implicit alianță militară cu Rusia și China.

Să vedem cum descriu jurnaliștii de la UnHerd folosirea armei economice de către comuniștii de la Bruxelles. Citez: „În cele din urmă, cel mai mare obstacol în calea apariției unui front european de dreapta-populist unit are puțin de-a face cu diferențele ideologice ale partidelor, dar este legat de natura Uniunii Europene însăși. Datorită gradului de control economic și financiar pe care Bruxelles-ul îl exercită asupra statelor membre, în special asupra celor care fac parte din zona euro, chiar și guvernele populiste nu au de ales decît să respecte dictatele UE. La urma urmei, UE nu a avut nicio reținere în a recurge la șantaj financiar și monetar în trecut, inclusiv împotriva țărilor care nu fac parte din zona euro, așa cum a făcut recent cu Ungaria, după ce Orbán a amenințat cu veto ultimului pachet de sprijin al Ucrainei. Amenințarea Bruxelles-ului de a sabota economia Ungariei spunea despre mentalitatea neocolonială care domină instituția UE – și despre cît de departe va merge UE pentru a aduce la cale guvernele recalcitrante. Rezultatul este că partidele populiste, în special din zona euro, își pot permite să fie radicale doar în măsura în care sînt în opoziție, dar sînt forțate să-și trădeze promisiunile electorale odată ce ajung la putere.

Acest lucru explică diferențele dintre grupurile ECR și ID: în timp ce primul include mai multe partide care au fost sau sînt în prezent la guvernare, partidele membre ID au jucat în mare măsură un rol de opoziție în țările lor. Dacă ar ajunge la guvernare, și-ar renunța rapid la radicalism, așa cum au făcut alții înaintea lor. Într-adevăr, cu toate criticile ei la adresa lui Meloni, adevărul este că însăși Le Pen, în încercarea ei de a deveni următorul președinte al Franței, trece deja printr-un proces de «melonizare» – abandonînd platforma ei anti-euro și îndulcindu-și poziția față de Rusia-Ucraina. și NATO.

RM

Înseamnă că ar fi naiv să presupunem că o majoritate de dreapta în Parlamentul European ar schimba această stare de lucruri, avînd în vedere că puterea reală în UE este exercitată în altă parte – în Comisie, în Consiliu și în Banca Centrală Europeană.

Nici nu există nicio garanție că alegerea mai multor guverne populiste de dreapta ar crea condițiile pentru schimbarea UE din interior. În ciuda tuturor eforturilor de «europenizare» a politicii de pe continent, politica europeană este încă condusă de dinamica economică, geopolitică și culturală națională – și acestea vor continua să difere puternic între națiuni, indiferent de afinitatea ideologică dintre guverne. Refuzînd să recunoască elefantul din cameră – incompatibilitatea funda­ mentală și ireconciliabilă dintre UE și democrație – populiștii de dreapta de pe întregul continent se pregătesc, din nou, pentru înfrîngere”.

Concluzia le aparține celor de la UnHerd, fiindcă eu cred că un număr consistent de parlamentari în partidele din grupul conservator ECR și în celelalte aliate cu el va putea să mai pună frînă inițiativelor socialiste și marxiste ale Ursulei și găștii ei. Trebuie să trimitem cît mai mulți europarlamentari români în ECR, alături de domnul Cristian Terheș pe care, în ceea ce mă privește, îl voi vota cu ambele mîini.

SĂMÎNȚA BUNĂ

O victorie à la Pirus

Motto: „Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic. El îmi dă odihnă în pășuni verzi și mă duce la ape liniștite; îmi înviorează sufletul și mă călăuzește pe cărări drepte, din cauza Numelui Său” – Psalmul 23.1-3 Pyrrhus (scris și Pirus) a trăit între anii 319272 î.Ch. și a fost rege în Epir, o regiune din nord-vestul Greciei. Reputat pentru faptele de arme și pentru vitejie, el a fost unul dintre cei mai vestiți războinici din perioada de după Alexandru cel Mare, devenind faimos prin victoriile sale împotriva romanilor, purtate în sudul Italiei de astăzi. Totuși, într-una dintre acestea a pierdut atît de mulți soldați, încît el însuși a fost nevoit să exclame o vorbă rămasă în istorie: „Încă o victorie ca aceasta și s-a zis cu noi“. De aici vine expresia „o victorie à la Pirus“, al cărei sens este de „victorie ale cărei pierderi pe termen lung sînt mai mari decît cîștigurile pe termen scurt“. Regele a discutat deseori despre această chestiune cu diplomatul său de la curte, Cineas, care l-a întrebat ce spera să obțină de fapt din luptele împotriva romanilor. Pyrrhus a răspuns că, în felul acesta, ar putea cuceri toată Italia. „Și apoi?“. „Apoi pot să iau și Sicilia, Libia și Cartagina“. „Și după ce vei fi cucerit toate aceste țări?“. „După aceea vom sta acasă și vom trăi acolo în liniște!“. Atunci Cineas a exclamat: „O, rege, atunci de ce nu începem astăzi această odihnă?“.

Tînjim după pace și liniște în lume, în țară, la locul de muncă, în propriile case, în inimă, dar totul devine din ce în ce mai agitat și mai lipsit de pace. În bine-cunoscutul Psalm 23 găsim un tablou al odihnei, al păcii și al îndestulării. Să căutăm și noi adevărata odihnă la Păstorul cel Bun!

RM

Nr. 1739 l 16 – 22 aprilie 2024

De la lume adunate și-napoi la lume date

(urmare din pag. 21) Oricum, Iohannis a fost capul întregului aparat de stat care a administrat criza pandemică, de fapt, un autentic... GENOCID (sic) pus la cale prin intermediul trusturilor farmaceutice care au făcut bani omorîndu-i pe cei slabi. Da, pentru asta Iohannis este un... criminal odios, căruia, sanchi, i se rupe sufletul de dragul țării, dar prefăcătoria sa ne-a umplut de dezgust, fiindcă ,,Ipocrizia-i ca o scară/ Pe care urci ca patriot/ Spunînd că suferi pentru țară/ Atuncea cînd te doare-n cot” (Elis Râpeanu).

Sincer să fiu, nu se mai poate face nimic pentru ca psihopații, nebunii, idioții... să fie îndepărtați de la conducerea întregii omeniri, mai ales că există și o prevedere a mondialiștilor în acest sens: ,,Nu te poate condamna nimeni dacă, în interesul Noii Ordini Mondiale, faci uz de trădări, asasinate, hoții, rebeliuni, minciuni, acte de corupție...”

(Principiul nr.4/NOM). Iată de ce ,,toți cei care conduc statele și lumea au cam același profil: Trudeau, Macron, Olaf Scholz, Zelenski ș.a., iar în Cartelul Bancar cunoaștem toți copiii Rothschild. Toate alegerile prin vot sînt trucate. Cine ar crede că ucrainienii au ales un asemenea idiot, precum Zelenski, se înșală. El a fost instalat, la fel ca cei din Muntenegru, Serbia, Canada, SUA etc.” (prof. dr. Mila Aleckovic Bataille). Pomelnicul acestor răufăcători poate continua cu Bush Jr., Clintonii, Biden și fiul, Bill Gates, Ursula von der Leyen, Klaus Schwab, Sörös și fiul, Obama și mulți, mulți alții.

Acum, s-au înființat școli și universități speciale, adevărate fabrici de nebuni și idioți, unde cursanții sînt spălați pe creier și îndoctrinați cu tot soiul de imbecilități, cosmetizate în așa-zise priorități ale societăților civilizate, democratice și dezvoltate.

Luați-i ca exemplu pe cei de la USR, care ne abu­ resc continuu cu legalizarea drogurilor, alăptarea bebelușilor de către bărbați, promovarea LGBTQ+ sau introducerea insectelor în alimentația omului. Pentru a studia asiduu aceste absurdități, cursanții primesc burse (v. Sörös, Schwab, Bill Gates ș.a.), iar, în final, aceștia intră în posesia unor diplome, în fața cărora toți cad în genunchi. Nici nu mai contează domeniul în care te-ai școlit, și asta pentru că principiul ,,omul școlit la locul potrivit” a devenit vetust, de sorginte ,,comunistă”. Acum se acționează sub genericul ,,Omul prostit, la loc nepotrivit”, ca să fie mai ușor de sancționat, schimbat sau chiar arestat.

Drept exemplu, luați-o pe madam Ligia Deca, școlită în Elveția, cu bursă Sörös, firește, unde a devenit inginer navalist, adică ceea ce se potrivește mai bine funcției de ministru al Învățămîntului. Ca inginer nu cred că i-a fost greu să priceapă cît de paralel este domeniul în care a învățat cu cel în care profesează.

Cu toate acestea, ca să se facă și mai mult de rîs, a scos o nouă Lege a învățămîntului. Ce mai, un fel de vitriol al întregului sistem de învățămînt. De fapt, asta i s-a cerut și asta a făcut, dar nu i se poate întîmpla nimic, pentru că se intră sub incidența principiilor menționate în Protocoalele mondialiștilor: ,,Nu te poate condamna nimeni, dacă în interesul NOM...”.

De precizat că, pe ordinea de zi a Noii Ordini Mondiale, există o mulțime de proiecte ce au drept țintă imbecilizarea întregii generații tinere, adică distrugerea viitorului acestei lumi. Se știe că un copil ateu, bolnav și needucat poate deveni, cu mult mai ușor, din om liber și luminat, un autentic sclav al Puterii mondiale. Așadar, Ligia Deca își vede de treabă liniștită și nu a surprins pe nimeni faptul că, recent, a făcut un anunț de-a dreptul șocant: ,,Se poate desființa examenul de Bacalaureat!”, dar „trebuie să existe o formulă de certificare a cunoștințelor“. Vedeți ce înseamnă să înveți cu burse Sörös? Cîndva, Ligia Deca era prezentată ca fiind ,,o tehnocrată de top” (Iohannis), numai că toți știam, încă de la început, că era o simplă cîrpă de șters podelele și lins clanțele marilor căpetenii mondialiste.

Ca să înțelegeți mai bine strategia aplicată de către adepții NOM, hai să vă explic cum se dau ordinele

stabilite și cum se urmărește îndeplinirea lor fără cusur.

Să plecăm de la sarcina dată Ligiei Deca, aceea de a distruge învățămîntului românesc, că Sănătatea a căzut în obligația useriștilor, iar de îndepărtarea de la credință să va ocupa Patriarhia, cu al său boss școlit tot prin Germania, Elveția etc.

Pînă aici, simplu și clar, dar, după un timp, vor intra în poveste monitorizările internaționale, pe baza cărora se vor stabili tot soiul de clasamente. Dacă

sîntem pe primul loc în Europa la analfabeți funcțional, consumatori de droguri, alcool și țigări la tineri pînă în 18 ani și am bătut toate recordurile la violența în școli, înseamnă că învățămîntul românesc e în top. Deci Ligia Deca și-a făcut treaba cum nu se poate mai bine. Mai mult, dacă în sport se schimbă antrenorul cînd pierde echipa, în politică e total invers. Cînd un psihopat, nebun sau idiot calcă pe greblă și se alege praful de tot ce e în jurul său, este elogiat, premiat și chiar avansat în funcție. Și cum în mai toate domeniile ne aflăm pe primul loc al clasamentelor negative, înseamnă că sîntem niște executanți fideli ai ,,recomandărilor” globaliste. Într-un final, felicitările se vor transforma în acuze deosebit de grave - ,,nu sînteți în stare să vă administrați statul!”, motiv pentru care Guvernul unic mondial ne va lua sub aripa sa ca să ne salveze. Exact cum a acționat și Uniunea Europeană în urmă cu ceva ani: ,,Lichidați fabricile, uzinele, minele, fermele... pentru că sînt vechi și nerentabile, iar noi vă vom ajuta cu tot ce vreți!”. La fel ne-a salvat și NATO, FMI, OMS etc.

Așadar, o țară plină de orbi, muți și surzi care, deși știu că rentabile mai sînt doar cimitirul și prăvălia cu sicrie, acceptă la infinit să fie conduși numai de proști, care le promit mereu fericirea: ,,Bă, să fiți fericiți, că vă ia mama dracului!”. Ce să mai zicem de faptul că nu numai în capul statului avem de-a face cu proști și nebuni de legat. Peste tot, în primării, școli, spitale, poliție, comerț, finanțe, sport, turism..., prostia se revarsă continuu peste drepturile, interesul și nevoile cetățenilor.

Aduceți-vă aminte de Marian Vanghelie, care a ajuns primar la Sectorul 5 – București, un măscărici, care susținea că are trei facultăți absolvite. De fapt, mai toți primarii din România parcă sînt croiți după modelul Clotilde Armand, o mizerabilă căreia nimeni nu-i poate face nimic. Am scris în Revista ,,România Mare” și de directorii de școli și licee, care sînt numiți în funcție pe criterii politice, adică după gradul de imbecilizare pe care îl posedă. Vă spuneam că directorul de la Școala gimnazială ,,Maria Rosetti” din București rezolvă problemele cu elevii violenți și cu comportament cel puțin neadecvat, folosind formule de genul: ,,Nu am ce să fac”, sau ,,Le voi scădea nota la purtare”. Școala respectivă este monitorizată de vreo șase luni de mai multe ONG-uri de profil, rezultatele fiind catastrofale.

Recent, au fost înregistrate cîteva dintre modalitățile de predare la orele de chimie, engleză, geografie și religie în respectiva școală, care se pretinde a fi ,,de fițe”, realitatea fiind de neimaginat. Ce mai, totul este scăpat de sub control, și asta numai din cauză că directorul școlii este bine dus cu bidonul. Vinovați sînt și părinții elevilor, care se complac într-o tăcere mormîntală, deși știu că

23 în școala respectivă totul este varză. Spre exemplu, ghiozdanele copiilor, încărcate cu tot felul de manuale, caiete, alte obiecte, ajung la vreo 8-10 kg, deci, în curînd, vom avea o țară plină de cocoșați, și nimeni nu zice nimic. Deși există șef de clasă, asociație de părinți, consiliu profesoral, director, în școală domnește un vacarm de nedescris. Elevi de 12-14 ani consumă alcool, fumează și se droghează în timpul orelor, ca să nu mai vorbim de violența fizică și agresiunea sexuală, care se manifestă fără obstrucție. E adevărat că directorul școlii a tot vorbit de scăderea notelor la purtare, dar nu a trecut la fapte, pentru a nu fi afectate clasamentele performanțelor educaționale care se întocmesc la sfîrșitul fiecărui an școlar. Și, dacă tot vorbim de note la purtare, haideți să vă mai dau un exemplu de imbecilitate înspăimîntătoare. Este vorba de un elev din clasa a X-a de la Colegiul Tehnic ,,George Barițiu” din Baia Mare, căruia i s-a scăzut nota la purtare și a fost trimis la consiliere psihologică pentru că făcea ,,propagandă pentru România Mare” (gazetademaramureș.ro). Povestea elevului Vlad Țăranu, un pasionat de istorie recentă, a început atunci cînd a participat la un eveniment dedicat ,,Zilei foștilor deținuți politici” (9 martie 2024), organizat în București. Cu acea ocazie a primit mai multe stickere cu mesaje naționaliste de genul ,,Eroii nu mor niciodată” și ,,Basarabia e România”, pe care le-a împărțit la școală colegilor săi.

Acum, după ce am dat acest exemplu, mai aveți dubii că învățămîntul românesc este condus de psihopați, nebuni și idioți? Spiru Haret spunea: ,,Cum este azi școala, așa va fi mîine țara”, dar iată că școala noastră de astăzi a ajuns cum au vrut adepții NOM, adică să devenim cît mai bătuți în cap și mai apoi sclavi. Ce mai, sîntem în grafic, așa cum este și Sănătatea, ajunsă și ea pe mîna unor dobitoci, precum Rafila, Vlad Voiculescu, tanti Sivache ș.a.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a primit ordin să-i pedepsească pe nevaccinați, sens în care susține la greu desfășurarea de campanii de donare de sînge, prioritate avînd cei vaccinați, al căror sînge conține celebra și letala proteină spike. Pentru această faptă criminală i-am făcut plîngere penală și nu mă voi lăsa pînă nu se va urca singur în dubă. În ce-l privește pe Vlad Voiculescu, de două ori ministru al Sănătății, lucrurile sînt mult mai simple, în sensul că pramatie și lichea este sigur, iar pentru că este și bătut în cap, nu i-a fost greu să-și recunoască complicitatea la crimă: ,,Am susținut campania de vaccinare pentru că așa am primit ordin de la Uniunea Europeană!”. Dar, ca să o susții pe Oana Sivache în tot soiul de găinării, tot de la UE ai primit ordin? Nici nu mai era nevoie de un asemenea ordin, întrucît secături cum sînteți amîndoi, v-ați potrivit mănușă, sau cum se spune prin popor: ,,a tunat și i-a adunat”. Ce mai, tusea și junghiul, atîta doar că tanti Sivache are ceva în plus: apare des la televizor, în ziare, reviste și... rechizitorii. Recent, prin intermediul mass-media, Oana Sivache ne-a comunicat că a contestat la tribunal ordinul de control judiciar emis de DNA, motivul fiind următorul: ,,Denunțul împotriva mea a fost depus în ziua de 1 aprilie, ziua păcălelilor!”. Alo, Ambulanța!

Sînt multe de spus, și aș putea continua cu ,,performanțele” profesionale ale comisarului-șef al Secției 6 Poliție – București, sau cu Preanecăjitul Patriarh Daniel și Arhiepiscopul Tîrgoviștei, Nifon, cărora le-am adresat o petiție în care am solicitat să mi se comunice în mod oficial de ce preotul Nicolae Sivache din Brănești, soțul Oanei Sivache, i-a vîndut lui Vlad Voiculescu aproape tot terenul din curtea bisericii. Nu am primit nici un răspuns, dar am apelat la Justiție, urmînd ca instanța de judecată să oblige prea tristele fețe bisericești să emită un răspuns oficial.

Alte comentarii fiind de prisos, nu rămîne decît să vă atrag atenția că am ajuns exact așa cum spunea Shakespeare în urmă cu vreo 500 de ani: ,,niște orbi, conduși de nebuni”. Și asta nu-i tot. O să vadă ei ce vom păți noi!

24 E TA ETICH

Nr. 1739 l 16 – 22 aprilie 2024

Reducerea la nimic

(urmare din pag. 21) Dacă am avea o presă de masă cu adevărat angajată să descopere și să raporteze adevărul despre forțele care conduc astăzi cultura noastră, munca acestei jurnaliste ar fi citată cu siguranță. Bilek este artistă, activistă și jurnalistă de investigație din New York, iar articolele ei au fost publicate în Tablet Magazine, The Federalist, The Post Millennial și în alte părți. Bilek conduce, de asemenea, buletinul informativ al lui Substack Jennifer și blogul The 11th Hour, unde își explică intențiile: „Scriu la intersecția umanității, tehnologiei și capitalismului fugitiv. La această intersecție se află transgenderismul, ceea ce cred că este o campanie publicitară plină de farmec, generată de elite, investiții în tehnologie și în farmaceutică, pentru a normaliza schimbarea biologiei umane”.

Bilek face ceva ce jurnaliştii obişnuiau să facă instinctiv: să urmărească banii. Ceea ce a descoperit ea este o bombă care dezvăluie măsura în care fenomenul transgender a fost creat de donatori LGBT foarte bogați care au o agendă întunecată și sinistră. Jurnalismul ei furnizează piesele lipsă necesare pentru a completa imaginea despre cum mișcarea transgender a atins atît de repede dominația culturală.

Prima întrebare care i s-a pus a fost aceasta: „În ce măsură schimbările culturale pe care le-am văzut în ultimii cîțiva ani sînt provocate de marii donatori?”.

Răspunsul nu a întîrziat: „Schimbările culturale pe care le vedem astăzi în ceea ce privește identitatea de gen sînt în mare măsură influențate de afluxurile uriașe de capital de la guverne, filantropi, corporații și firme de management al investițiilor și contabilitate precum Blackrock și Ernst & Young. În timp ce unii cred că ideologia își are originea în universități, finanțarea este direcționată către aceste instituții pentru a promova ideea de identități sexuale sintetice ca progresiste, pe care studenții le duc apoi în lume.

Pentru a înțelege motivațiile guvernelor, filantropilor și ale marilor afaceri în această ideologie, trebuie să examinăm implicațiile acesteia. Ideologia de gen deconstruiește sexul reproductiv uman din punct de vedere legal, lingvistic, social și, de asemenea, atacă în mare parte organele reproducătoare ale tinerilor prin sterilizarea acestora. Este o disociere de marketing de realitatea sexuală prezentată ca fiind progresivă, ceea ce este deosebit de confuz pentru tineri în utilizarea tinereții lor natural rebele ca o capcană corporativă. Atît banii, cît și ideologia provin din sectorul medical-tehnologic, care este el însuși integrat în cultură printr-o structură filantropică care a fost atașată aparatului politic pentru drepturile civile LGBT. Fundația Arcus, unul dintre cele mai mari ONG-uri LGBT, joacă un rol central în acest sens, nu numai prin acordarea de finanțare extinsă unei multitudini de instituții, ci și prin introducerea unui aparat de urmărire numit MAP și încurajînd filantropii bogați să investească în circumscripția LGBT. Jon Stryker, fondatorul Arcus, are experiență în domeniul bancar și este moștenitorul gigantului Stryker Medical.

Stryker Medical, cu aventurile sale pe piața chirurgiei de feminizare facială, exemplifica interconectarea dintre aparatul politic LGBT și industria medical-tehnologică.

Familia Pritzker din Chicago este una dintre cele mai bogate familii din America. Deși averea lor a evoluat din industria hotelurilor Hyatt, investițiile lor predominante sînt acum în sectorul tehnologic medical.

Eforturile lor filantropice masive i-au transformat în mai mari finanțatori ai industriei de gen. Tim Gill de la Gill Foundation – al doilea cel mai mare ONG LGBT din America și conectat la Jon Stryker și familia sa – contribuie în mod semnificativ și el, inițial provenind din sectorul tehnologiei și acum implicat într-o afacere cu platforme AI. Giganții tehnologici — Google, Intel, Microsoft, Facebook, Salesforce, Hewlett Packard și Amazon — își valorifică puterea financiară atît pentru

Adresa redacţiei revistei „România Mare“ se află în Casa Presei Libere, corp C, camera 126, Sector 1, Bucureşti.

Tel./fax: 031/425.16.43 redactie@revistaromaniamare.ro

a finanța această industrie prin disociere corporală, cît și pentru a înfrunta state întregi pentru a accepta ideologia amenințînd cu retragerea capitalului lor. Au făcut asta în 2016, cînd au semnat un amicus brief împotriva Carolinei de Nord. După aceea, statul a insistat asupra intimității în băile pentru băieți și fete din școli.

Industriile tehnologice și medicale prosperă, ca toate industriile, în crearea de noi produse, o tendință observată în mișcarea pentru drepturile civile LGBT, care a fost inițial o mișcare de bază care a devenit corporatizată în timpul crizei SIDA din anii ’80. Transsexualismul american, înrădăcinat în instituția medicală, datează din anii 1950, cu atacul medical asupra organelor de reproducere. Comunitatea LGBT s-a transformat într-un grup profitabil de investiții și marketing după criza SIDA. Adăugarea transsexualismului, redenumit «transgender» în scopuri de marketing, introduce o nouă perspectivă asupra identităților sexuale, normalizînd și mai mult detașarea umanității de rădăcinile sale fundamentale în reproducerea sexuală”.

După cum vedeți, niște miliardari „pe care lumea nu poate să-i mai încapă” au început să se joace cu omenirea, fiindcă se plictisesc teribil și încep să se creadă dumnezei. Bilek spune la un moment o chestiune foarte importantă făcînd deosebirea între mișcarea pentru drepturile minorităților și monstruozitatea din realitate. Citez: „Accentul se pune pe crearea de simulacre sintetice ale caracteristicilor reproductive umane, comercializate pentru profit și inginerie umană. Spre deosebire de o adevărată mișcare pentru drepturile omului pentru cei marginalizați, caracteristicile sexuale sintetice sînt o iluzie corporativă. Cei care le adoptă în încercarea de a renega realitatea nu sînt marginalizați și nici nu sînt o subcategorie a sexului reproductiv al speciei noastre. Termenul «transgender» nu înseamnă nimic în ceea ce privește oamenii. Îi lipsește o definiție clară, universal acceptată, care să cuprindă semnificații diverse și adesea contradictorii. Încearcă să acopere un spectru larg, de la atacuri medicale care au impact asupra organelor reproductive sănătoase pînă la expresii non-medicale ale sentimentelor, despre stereotipurile rolului sexual, uneori implicînd intervenții chirurgicale și droguri și alteori nu. Este un fetiș sexual sau o formă de rezistență împotriva normelor comportamentale atribuite cultural, bazate pe sexul cuiva?

Conceptul unei comunități coezive numită «transgender» este la fel de evaziv; în schimb, «transgenderismul» apare ca un conglomerat condus de presiunile corporative, aducînd atît adulții, cît și, mai semnificativ, copiii într-o disociere industrială – o afacere înfloritoare. Alimentată de capital suplimentar de la investitori și filantropi, o industrie dedicată disocierii de corpul sexuat a cunoscut o creștere explozivă.

Persoanele care ar putea să nu înțeleagă pe deplin natura acestei industrii profită de ea. Personalități notabile precum Whoopi Goldberg sînt asociate cu agențiile de modeling care se adresează celor care încearcă să-și renege sexul.

Artiștii captează imagini ale unor indivizi cu identități sexuale sintetice; programele TV prezintă personaje care încearcă să se disocieze din punct de vedere social și medical de realitatea lor sexuală; iar firmele de avocatură profită de pe urma proceselor care îi implică pe cei care doresc să-și schimbe sexul sau să protejeze categoria legală a sexului.

Propaganda generată de acest flux de venituri a înrădăcinat profund ideologia «tranziției sexuale» pe piață.

O simplă căutare pe Google pentru «coperți de reviste transgender în 2020» dezvăluie o abundență de reviste care transmit un mesaj consistent. Este de remarcat faptul că aceste publicații fac parte din giganți cu platforme și investiții medicale și tehnologice, beneficiind de sprijin din partea firmelor de administrare a activelor precum BlackRock”.

Așa cum ați înțeles deja, scopul mișării LGBTQ și al propagandei agresive în favoarea ei nu este acela de a apăra o minoritate zice-se marginalizată și chinuită, ci este un atac la însăși umanitatea noastră pe care miliardarii luʼ pește încearcă să o transforme în altceva. Ce uită ei, prostovanii,

RM

e faptul că noi toți sîntem creația lui Dumnezeu și că într-o zi vor muri și toate gîndurile și ideile lor vor dispărea. Ei nu-L iau în considerare pe Dumnezeu. Pentru ei, Acesta nu există și tocmai de aceea își permit toate crimele astea.

Iată ce argumentează jurnalista: „Principalii cata­ lizatori care conduc industria de gen sînt înrădăcinați în evoluțiile tehnologice împletite cu o piață nelimitată.

Identitățile sexuale, împreună cu reproducerea tehnologică, sînt în fruntea încercărilor de a avansa specia noastră dincolo de granițele noastre umane actuale. Legătura strategică a unei agende care vizează deconstruirea sexului reproductiv cu o mișcare pentru drepturile civile centrată pe atracția pentru persoane de același sex a fost un geniu pur – o vulpe în piele de găină.

Sîntem în pragul descoperirilor în inginerie genetică, inteligență artificială (AI) și reproducere artificială, fiecare cuprinzînd industrii semnificative. Convergența acestor cîmpuri indică o traiectorie către un viitor care transcende starea noastră umană actuală. De la începutul anilor 2000, instituțiile media și guru-ul tehnologiei care apar din Silicon Valley au condus o narațiune care prezice o fuziune mai integrală a oamenilor cu inteligența artificială, prevăzînd crearea unei specii hibride. Piața de reproducere tehnologică în plină dezvoltare, evaluată deja la 27 de miliarde de dolari, se aliniază cu tendința mai largă de a vedea interiorul corpului uman ca pe un peisaj de marketing profitabil. Odată cu dezvoltarea de injecții capabile de alterare a ADN-ului nostru, există un potențial aparent de rentabilitate în tratarea corpului uman, a fetușilor și a organelor reproductive ale femeilor ca pînze pentru intervenții tehnologice. Industria reproducerii tehnologice pare un prevestitor al unui viitor în care reproducerea fără copulație sau gestație poate fi norma”.

Narațiunea identității de gen servește acestor proiecte de marketing, deoarece reduce umanitatea noastră, complet sexualizată, la o marfă. În condițiile în care organizațiile LGBT primesc infuzii enorme de numerar de la susținătorii financiari, cum pot grupurile mici să se opună acestei propagande?

Inițial, este esențial să informați oamenii despre investițiile financiare substanțiale îndreptate către o circumscripție iluzorie. Nu există persoane „transgender”, deci ce susțin exact aceste fonduri? Ele alimentează un efort de a conferi drepturi ale omului unui segment al populației care încearcă să-și renege umanitatea – un concept care merită o examinare mai atentă. „Prin reîncadrarea narațiunii de la drepturile omului pentru cei marginalizați spre drepturi pentru cei care încearcă să-și lepede umanitatea, putem oferi o perspectivă nouă. Drepturile de gen, în acest context, servesc drept bază politică pentru discursul în plină desfășurare al drepturilor despre inteligența artificială (AI) sau cyborgii în stadiile lor incipiente. La fel de importantă este nevoia de a revendica limbajul. De fiecare dată cînd folosim termenii lor fabricați precum transgender», «identitate de gen» sau «folosirea corectă a pronumelor», întărim din neatenție noțiunea de oameni care există în afara granițelor sexului biologic al speciei noastre. Sublinierea clarității asupra oportunității comunicării este vitală. În loc să răspunzi la întrebări ca și cum «transgender» ar fi o categorie autentică, o abordare mai eficientă este să te întrebi despre semnificația acesteia, provocînd înțelegerea presupusă. În mod similar, întreruperea și recadrarea afirmațiilor precum «persoanele trans» sugerînd: «Vă referiți la indivizi care încearcă să renunțe la realitatea lor sexuală?» poate remodela discursul”. În cele din urmă, schimbarea nu poate fi realizată izolat.

Fie prin organizarea unui efort colectiv, fie prin lucrul individual, acțiunea este imperativă. Folosiți-vă punctele forte, vorbiți neclintit despre adevăr și rezistați tentației de a vă tempera. Această industrie prădătoare și-a pus ochii pe următoarea generație, cerînd ca inclusiv cei care nu sînt familiarizați cu activismul să facă un pas înainte. Adevărul, întemeiat pe realitatea biologică, este aliatul nostru cel mai puternic, susținut de întreaga lume vie.

Așadar, putem fiecare în parte să ne opunem tăvălugului și sînt convins că vom reuși pînă la urmă.

Important: Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolului aparţine autorului.

De asemenea, în cazul unor agenţii de presă şi personalităţi citate, responsabilitatea juridică le aparţine.

Difuzată prin press book consulting SRL. E-mail: pressbookconsulting@yahoo.ro.

Abonamente prin: SC MANPRES distribution srl., tel. 021/312.48.01; fax 021/314.63.39 şi POŞTA ROMÂNĂ. Codul ISSN 1220 – 7616.