Romania mare, nr 1425

Vom fi iarãºi ce-am fost ºi mai mult decît atît!

PETRU RAREª

ROMÂNIA MARE

Internet: romaniamare.info • E-mail: contact@romaniamare.info; prm2002ro@yahoo.com • Facebook: fb.com/revistaromaniamare

Fondatori: CORNELIU VADIM TUDOR ºi EUGEN BARBU Redactor-ºef: LIDIA VADIM TUDOR România pitoreascã

Tableta de înþelepciune Mã învîrtesc, de ani de zile, într-un cerc vicios: dacã iubesc – pãcãtuiesc; dacã nu iubesc – nu pot sã creez. Cine îmi va arãta ieºirea din acest labyrint?

CORNELIU VADIM TUDOR

EDITORIAL

Anul cãlãtoriei în timp „Ca sã-þi dai seama de nivelul culturii generale a unei naþii, trebuie sã vezi ce idoli are”. (Mihai Eminescu) Copil fiind, viitorul cutreieram... Îl vedeam cu ai minþii ochi uimiþi de cãrþile ºi filmele SF ale anilor ’70, optimiste precum acea perioadã, aºa încît viitorul mi se pãrea ceva superb nu doar prin invenþii, dar mai ales prin oamenii care le vor folosi. Eroi frumoºi, parte a unor generaþii ce vor fi rezolvat problemele neplãcute ale umanitãþii, iar rostul noii societãþi era explorarea cosmosului, cãlãtoria în timp sau în dimensiuni nebãnuite, totul într-o planetarã colaborare... Da, nu glumesc, astea erau gîndurile unei generaþii nãscute la nici 20 de ani de la terminarea rãzboiului mondial. Par amintirile unui dinozaur scãpat din imemoriale ere, nu-i aºa? Cînd ne gîndeam la anul 2000, ni se pãrea cã vom trece pe lîngã Neil Armstrong, cã îl vom saluta din costumul strãlucitor al celui care va merge mai departe, tot mai departe, acolo unde nimeni nu a mai ajuns vreodatã!

Copil fiind, trecutul cutreieram, alãturi de voievozi, cavaleri, legende ºi istorii, trecutul era mîndrie, era fapta realã - cum altfel ne puteam gîndi la vremuri eroice?! iar acele certitudini ale trecutului ne dãdeau siguranþa cã ºi noi sîntem în stare de a face cîndva, cînd „vom fi mari”, ce au fãcut înaintaºii. Dacã ei au putut, cu siguranþã ºi noi vom reuºi! (continuare în pag. a 7-a) DRAGOª DUMITRIU

PENTRU ÎMPROSPÃTAREA MEMORIEI

Dã, Doamne, minte la americani, pînã nu vor face Planeta biftec! (1) Doamnelor ºi domnilor, Lumea ºtie, de 200 de ani, de la Goya încoace, cã ,,somnul raþiunii naºte monºtri”. Nimeni nu s-a gîndit, însã, ce poate naºte ,,somnul ruºinii”. Avem posibilitatea ca, de la o vreme, sã constatãm, pe viu, ce se întîmplã cînd ruºinea doarme: îºi face de cap mitocãnia! Mitocãnia are numeroase forme de expresie, de la aroganþa neamului prost la obrãznicia de a te crede mai deºtept decît alþii, mai îndreptãþit, mai imposibil de criticat deºi, dacã te scuturã cineva bine, nu rãmîne nimic din tine. ªtim, cu toþii, cã marii scriitori ºi moraliºti ai lumii s-au ocupat de mitocani – aceºtia sînt prinºi în insectarul unui Shakespeare, al unui La Rochefoucauld, al unui Balzac. Eram convins cã s-a spus totul cu privire la specia asta, dar m-am înºelat: frontierele mitocãniei au fost împinse ºi mai departe, în ritmul noilor provocãri ale lumii contemporane. Un exemplu de mitocan de tip nou ne viziteazã, periodic, ºi tot încearcã sã ne facã sã ne simþim ca ultimii oameni de pe pãmînt. Este vorba de un oarecare Bruce Jackson care, dacã am înþeles bine, se ocupã de NATO din partea SUA, sau de SUA din partea NATO. N-am auzit de el. Dar a auzit el de mine, ca semn cã tot e bunã ºi celebritatea asta la ceva.

Numitul Bruce Jackson se crede eroul pozitiv din filmele americane, intrînd în pielea tizilor sãi Bruce Lee sau Bruce Willis, aºa cã se simte dator sã facã ordine în România. Cu forþa, cãlãrind pe un cal de lemn la rodeo ºi mînuind biciul. Nu l-a rugat nimeni, nu se uitã nimeni în gura lui. Este clar cã are apucãturi de agent, din moment ce, aºa dupã cum am aflat, tatãl lui a fost unul dintre fondatorii C.I.A. iar el însuºi a lucrat ca fost ofiþer de contrainformaþii în Armata SUA, în perioada 1979-1990. În urmã cu cîteva luni, într-o inspecþie de tatonare, el s-a cuibãrit la pieptul matern al ambasadorului SUA la Bucureºti, Michael Guest, în casa cãruia s-a întîlnit cu ceea ce credea el cã reprezintã liderii opoziþiei democratice, domnii Valeriu Stoica ºi Traian Bãsescu. (continuare în pag. a 20-a) CORNELIU VADIM TUDOR (9 septembrie 2002, declaraþie rostitã în plenul Senatului României)

Distihuri Ah, cînd vom scãpa de ruºinea aceasta: Þãranul român, care-ºi bate nevasta? *** Asta e, poate, cea mai grea tristeþe: Nu mai putem iubi ca-n tinereþe... *** La sãrutarea ta, femeie-lyrã Icoanele de sticlã se topirã. *** Sfinþii ies din nimburi ºi tresar: A fugit mireasa din altar! *** Doamne, n-are cum sã-mi fie rãu Dacã nu ies din cuvîntul Tãu... *** Nu-mi plac pe lume, ºi îi iau la rost, Femeia curvã ºi bãrbatul prost. *** Copilãrie, tu nu poþi sã mori Mai stãrui în parfumuri ºi culori... *** Nu fi trufaº, smereºte-te mereu ªi Îi vei fi pe plac lui Dumnezeu. *** Cîþi oameni primitivi, murdari ºi rãi – ªi ãºtia, Doamne, sînt copiii Tãi? *** Nu mai pot sã mã bucur, sînt trist ºi blazat În ce labyrint mic burghez am intrat...

CORNELIU VADIM TUDOR

În fiecare an, Cele mai la 15 ianuarie, interesante legende îl omagiem urbane pe Poetul medievale Naþional Pagina 10

Paginile 12-13

C Co orriid do orru ull

Pagina 7

NR. 1425 z ANUL XXIX z VINERI 12 IANUARIE 2018 z 24 PAGINI z 4 LEI

Pag. a 2-a – 12 ianuarie 2018

S S

RESTITUTIO ÎN INTEGRUM

à ÃP PT Tà ÃM M ÎÎ N NA A P PE E S SC CU UR RT T

Ziua de 7 noiembrie ºi familia Brucan Egzuberanþa lui Boier Spectacol monarhist la Sala Palatului Deºi nu e Paºte, Belivacã Doina Cornea a fost aleasã slovacii ciocnesc ouã în capul lui Havel Miss Adolescenþa Lotul naþional de tîrfe al României Un locotenent al armatei române vindea pistoale-n piaþã...

PARTEA A II-A Pitecantropul presei româneºti, care rãspunde la porecla Þeposu, se ia în bîzã cu cele 16.000 de muncitoare cinstite ºi amãrîte de la Apaca. Concret, în revista sa cu titlu legionar „Cuvîntul” (fostul organ al Gãrzii de Fier se numea la fel), ariciul ãsta plin de pãr tuciuriu ºi-n urechi, ºi-n cerul gurii le numeºte „fete vînjoase ºi inculte”. Fetelor, eu nu cred cã sînteþi inculte, pentru ce faceþi voi (haine frumoase, copii minunaþi, gospodãrie), pãrerea mea e cã sînteþi chiar geniale. Da, dar aº vrea sã vãd cît sînteþi de vînjoase, aºa cã puneþi mînã de la mînã ºi altoiþi-l pe mitocan. Îl gãsiþi voi, dupã miros, doarme într-un tumbãrãu.

Nu trebuie uitat cã agresivul cactus cu numele de Þeposu a fãcut nu demult o turnãtorie împotriva României, tocmai la Amnesty International, pe motiv cã unui redactor de-al lui ia murit... pisica! Nu e departe ziua cînd echipa de studenþi repetenþi de la fiþuica în formã de zvasticã va propune forurilor mondiale ca, pe lîngã Carta Drepturilor Omului, sã existe ºi o Cartã a Drepturilor Pisicii, Bibilicii, Godacului ºi Curcãnelului. Procuratura din nou în ofsaid (cã tot se pricepe dl. Mugurel Florescu la fotbal). În primul rînd este vorba despre uluitoarele miºculaþii privind vînzarea ºi înfierea copiilor, ale cãror fire (zice ziarul „Adevãrul” de miercurea trecutã) duc pînã foarte sus. În al doilea rînd, Procuratura din Sf. Gheorghe (jud. Covasna) l-a gãsit complet inocent pe caricaturistul Lukacs Sandor, de la revista „A cincea roatã”. Mai þineþi minte? Pe la începutul acestui an, acolo apãruse un desen pe cît de stupid, pe atît de ofensator împotriva preºedintelui României. În orice þarã democraticã din lume aºa ceva se pedepsea dacã nu cu închisoare sau suspendare, mãcar cu amendã. Numai Procuratura noastrã împãciuitoristã l-a achitat pe marþafoi, în ºedinþa din 16 octombrie 1991. Imediat, ziarul marii trãdãri naþionale, „România liberã”, salutã acest verdict „ca un pas înainte în direcþia libertãþii presei”. Articolul e semnat de acelaºi T. Artenie (prescurtat Tenie), care ultragiase armata românã ºi luase apãrarea teroriºtilor unguri. Desigur, nu întîmplãtor acelaºi ziar al agenturii maghiare de spionaj din România cere de peste un an condamnarea la ani grei de puºcãrie a scriitorului Corneliu Vadim Tudor, pentru cã a îndrãznit sã-l demaºte pe bãtãuºul de femei ºi bãutorul fruntaº Gh. Robu. Ce ziceþi, stimaþi tartori de la Procuratura Generalã? Pe dl. Ion Iliescu nu-l apãraþi de „furror hungaribus”, îl lãsaþi pe mîna canibalilor care îl mai numesc ºi idiot – dar pe Gh. Robu îl înconjuraþi ca pe cel mai iubit fiu al poporului, sã nu care cumva sã-i strice cineva compoziþia ºpriþului ori plãcerea de a da borºul femeilor cu lovituri bine simþite! Asta da Se pare cã la acest Tenie s-a gîndit justiþie!

Nichita Stãnescu cînd a scris poemul „Al meu suflet, Psyhée”: „A venit îngerul ºi mi-a zis:/ Eºti un porc de cîine/ O jigodie ºi un rît”. Aflãm cã Simion Buja-junior l-a dat ºi el în judecatã pe dl.

Vadim Tudor, la sfatul famliei Tãnþica ºi Gicã Robu. Noi ºtiam cã la tribunal îþi trebuie înainte de toate Buletinul de Identitate, ori acest Buja nici nu are aºa ceva, singurul act care îi spînzurã de gît este o Adeverinþã de la Hingheri, conform cãreia are Unii cititori ne voie sã circule ºi pe la ghenã... întreabã pe ce ne bazãm cînd scriem cã fostul premier al Israelului, Menahem Begin, (care a luat Premiul Nobel pentru Pace), a fost un mare terorist. Pãi pe ce sã ne bazãm? Pe faptele sale ne bazãm, care sînt de notorietate mondialã. Recent, am primit o revistã din S.U.A. în care se scrie negru pe alb: „Teroristul Menahem Begin, fostul primministru al Israelului, care a condus gruparea

«Irug Zvai Leumi», a terorizat ºi ucis zeci de soldaþi englezi, femei ºi copii. La 22 iulie 1946, Begin a pus dinamitã la Hotelul Regele David din Tel Aviv, a ucis 97 de persoane ºi a rãnit 100. De asemenea, el a pus mai multe bombe la spitale ºi cluburi, iar la 10 aprilie 1948 a masacrat 254 de oameni inocenþi, printre care 25 de femei gravide, 52 de mame cu copii mici ºi 60 de femei ºi fete”. ªtiþi care e culmea? Se pare cã în viaþa politicã israelianã terorismul se transmite ca un fel de moºtenire. Ca mîine, un Ienãchiþã Vãcãrescu al lor va scrie: „Urmaºilor mei sioniºti/ Las vouã moºtenire/ Sã fiþi cei mai mari teroriºti/ Din omenire!”. Pentru cã din aceeaºi publicaþie aflarãm chestii cutremurãtoare: „Un mare terorist sionist a fost ºi actualul prim-ministru ai Israelului, Yitzhak Shamir, care a condus grupul «Stern Gaug», numit ºi «Levi». Shamir l-a asasinat pe diplomatul englez Lord Mayne ºi a luat parte la multe acþiuni contra unor oameni nevinovaþi”.

Dulãul rãu Dan Stanca, care zgîrîie hîrtia pe la „Scînteia Tineretului”, calcã în strãchini: în cronica TV pe care o þine fãrã urmã de talent reuºeºte ca din douã ziariste (Florica Rãdulescu ºi Carmen Dumitrescu) sã scoatã una singurã, pe nume Florica Dumitrescu. Probabil cã Dan Stanca e la rîndul lui rodul iubirii nebunatice dintre Dan Deºliu ºi George Stanca. La concursul Miss Adolescenþa, primele trei locuri au fost ocupate în ordine de : I) Doina Cornea ; II) Simina Mezincescu ; III) Dina Cîmpeanu. Juriul (condus de dl. Coposu care ºtie ce-i frumosu) a pus-o pe cîºtigãtoare sã treacã prin urmãtoarele probe: 1) Sã-i tragã un pumn în burtã domnului Ludovic Spiess; 2) Sã se dezbrace pe scena Sãlii Palatului cu miºcãri atît de lascive, încît sã-i producã embolie d-lui I.V. Sãndulescu; 3) Sã se caþere pe Mausoleul de granit roºu din Parcul Carol, sã punã mîna streaºinã la ochi, ºi sã vadã: vin americanii, sau pleacã? 4) Sã spunã drept cine a muºcat-o de piept; unde anume, de ce ºi cîþi dinþi iau mai rãmas în gurã? 5) Sã divulge numele culturiºtilor care au învãþat-o sã-ºi ºlefuiascã corpul atît de perfect, numai muºchiuleþi Azuga; 6) Sã-ºi tragã cãciuliþa pe ochi, ca mafioþii, sã împrumute cuþitul de la Iosipescu-Zambra ºi sã atace Banca Ion Tiriac; 7) Sã divulge public ce i-a fãcut monstrul ãla de Vadim Tudor cît timp au stat la pîrnaie, dacã s-au giugiulit, ce giumbuºlucuri au comis ºi dacã în aceste condiþii ea se mai poate considera Fecioara din Orleans. Fireºte, Doina Cornea a trecut cu bine toate aceste probe. Ca urmare, a cîºtigat premiul Miss Adolescenþa, constînd din mai multe obiecte de mare utilitate, cum ar fi: un lãmpaº de miner, care poate fi fixat la cãciuliþã; o butelie recuperatã de la Dumitru Iuga; o oalã de noapte cu mîner înãuntru; o protezã dentarã pe care a gãsit-o Ioan Todan în vestiarul rugbyºtilor neo-zeelandezi ºi pe care o poate purta drept colier.

La Conferinþa de Presã care a urmat, Miss Adolescenþa a mãrturisit cã e pe clasa a VII-a ºi cã are cei mai buni parametri biologici: 158 cm, 54 kg, 44 la pantof, bustul 88 cm (cupa la sutien 6), urechile 18 cm, vocea ca a lui Nicolae Manolescu, poftã de mîncare – cît cuprinde! Straºnicã femeie, ferice de nenorocitul acela care o va lua de bãrbat: somnambulã cum e, ajunge sã se caþere noaptea pe streaºinã, soþul o strigã piss, piss (sau miss, miss) ºi Am ea cade eroic direct pe Palatul Cotroceni! pomenit de Iosipescu-Zambra. Distinsul cãrturar ºi lider politic se aflã în continuare la „Mititica”, unde primeºte corespondenþa, precum ºi numeroase delegaþii de ziariºti strãini dornici sã-i ia interviuri.

Pe cîþiva i-a fugãrit cu cuþitul, alþii s-au ascuns în puþul pe care l-a sãpat Ticu Dumitrescu cu linguriþa,

„ROMÂNIA MARE“

ca Monte Cristo. Totul se desfãºoarã conform indicaþiilor pe care i le-a dat maicã-sa în PlatformaProgram. Din cînd în cînd marele politician care provine din tribul Zombi se urcã pe cîte-o ladã ºi þine cuvîntãri istorice. Înmãrmuriþi, gardienii îl ascultã ce îl ascultã, se înduioºeazã de soarta profeþilor neînþeleºi, dupã care îºi aduc aminte cã sînt organe de represiune ºi îl rad în cap cu maºina de tuns iarbã. Dar Zambra nu se descurajeazã, el vorbeºte ºi în somn, intonînd cu regularitate marºul revoluþionar care începe cu versurile: „Nu e pasãre ca porcu/ Nici judeþe ca New Yorku/ Dacã vreþi saveþi cîrnaþi/ Hai pe Zambra sã-1 scãpaþi/ ªi cu Nefericitul cioban român din toþii sã-l votaþi!”

Ibãneºtii de Mureº, Mihãilã Cofar, a avut zile de la bunul Dumnezeu ºi a împlinit zilele trecute (5 noiembrie) vîrsta de 44 de ani. Linºat de unguri, cu bestialitatea tipicã acestor campioni ai democraþiei, el a suportat un mare numãr de operaþii la cap ºi la coloanã. Aº vrea ca toþi românii sã înþeleagã faptul cã, dacã în 20 martie 1990 nu erau Mihãilã Cofar ºi ceilalþi români, acum judeþul Mureº era ca ºi Covasna ºi Harghita, adicã aproape curãþat de La Vama Giurgiu, mai elementul românesc! multe doamne respectabile care se întorceau din Turcia au spus: „Noi sîntem lotul naþional de tîrfe al României ºi vã rugãm sã ne trataþi cu respect!”.

Adevãrul e cã dacã le veþi detrona pe unguroaice, aveþi toate ºansele sã deveniþi campioane mondiale... În timp ce liderii armatei noastre dragi (orînduiþi de protocolarul general Culda) ciocneau pahare de ºampanie în vãzduhul Cercului Militar, mîncau tartine alese ºi fãceau glume de curtoazie – un tînãr locotenent M.Ap.N. vindea... arme în Piaþa Unirii! Întreprinzãtorul militar se numeºte Victor Ivan, a furat din propria unitate militarã patru pistoale ºi cerea pe fiecare cîte 100 de dolari. Sã mai adãugãm la asta ºi uºurinþa condamnabilã cu care unii de pe la oºtire pierd documente ultrasecrete, care ajung pe urmã în mîna bãcanilor de la „Secuimea liberã”?!

Stimaþi ºefi ai armatei, ia mai lãsaþi domniile-voastre ºi ciocnirea de pahare, ºi agentura C.I.A. de la Casa Oºtirii („Tinerama”) – ocupaþi-vã de misiunile grave cu care v-a însãrcinat þara. Nu de alta, dar îi dai nas lui Ivan, se suie pe divan ºi ca mîine îþi furã vreo cîteva rachete ºi-l vedem cu ele în sacoºã pe la Piaþa Dar nu vã zic cã s-au furat ºi elemente Obor... nucleare? E vorba de un cercetãtor civil al Institutului de Reactoare Nucleare din Piteºti, care, împreunã cu un coleg, au ºterpelit 5 containere nucleare, le-au vîndut cu cîte 1.000 de dolari bucata ºi urmau sã le dirijeze discret peste graniþã, cu destinaþia Ungaria ºi Elveþia! Hai, cã-i tare, se furã tot în România, nu m-ar mira dacã mîine o sã auzim cã au fãcut unii sul Canalul Dunãre-Marea Neagrã Tia ºi l-au trecut la turci ca pe un covor... ªerbãnescu de la „România liberã” se face cã nu pricepe cã rabinul – nicidecum noi – l-a fãcut fascist pe Eminescu. Dar nu putem sã avem pretenþii la o smochinã pe douã picioare, care s-a fãcut remarcatã pînã acum, în 50 de ani de viaþã, doar printr-o trecere frauduloasã a frontierei: pe la începutul anului 1989 a încercat sã scoatã peste graniþã vreo 30 de volume cu motanul Arpagic, scris de cealaltã codobaturã, Ana Blandiana-Pauker. Normal cã au fugãrit-o cîinii grãnicerilor, înnebuniþi de mirosul cotoºmanului Arpagic. De altfel, aceastã Ecaterina Iftimie (numele ei real) e atît de aiurea ºi de neºtiutoare de carte, încît crede cã minerii au fost aduºi în Bucureºti de Miron Constantinescu, pe care îl confundã cu Miron Cosma. Sã revenim la televiziune, unde a fost dezvãluitã, tot duminicã seara, o întîmplare fantasticã: o fiinþã umanã, cu pãr pe faþã, pe nume Johanna Hoffman, zace de cca. 25 de ani într-o odaie a casei pãrinteºti, aflatã într-o comunã din Moldova, fãrã a ieºi afarã, fãrã a se spãla etc. Motivul acestei deraieri psihice? N-au lãsat-o pãrinþii sã se mãrite cu bãrbatul iubit.

Tragedia de-abia acum începe: am aflat din surse sigure cã omul vieþii sale nu este altul decît Ticu Dumitrescu. Povestea zguduitoare a iubirii celor doi copii ai durerii va putea fi cititã în numãrul viitor al rubricii noastre. Pregãtiþi-vã batistele! Nu cã veþi plînge, dar e aºa de frig în case cã o sã bateþi þambalul ºi-o sã rãciþi cobzã pînã atunci...

Sfîrºit ALCIBIADE (Text reprodus din revista „România Mare”, nr. din 8 noiembrie 1991)

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 3-a – 12 ianuarie 2018

S M ÎÎ N NA A S ÃÃPPTTÃÃM

P PE E S SC CU UR RT T

Noaptea, ca hoþul Cumplita boalã a doamnei Panã de Vulpe la Pãlãrie Chinezãriile Simonei Halep Urmaºul lui Mengele Dictatura infractorilor Numai nebunia iubirii O necesitate istoricã: tragerea în þeapã Mafia pedelistã n-a murit România, þara amazoanelor cu rachete ºi alte obiecte interzise bãrbaþilor Papagalii din Madagascar Anul 2018 ºi-a intrat în rol noaptea, ca hoþul. Nu l-au oprit nici maneliºtii lui Dan Negru în cerul gurii, nici klingonienii din cocina lui Forest Gump-Ghiþã, care rãgeau ca niºte mãgari, nici mãcar filmul ,,Crucea de Piatrã Roºie” difuzat pentru crearea atmosferei tipicã vieþii politice româneºti. Asta da voinþã!

La noaptea trecerii dintre batjocoriþii ani, administraþiile locale, încã mahmure dupã orgiile financiare de sfîrºit de sezon, au aruncat cu bani publici în hartiºti cã, vorba aia, România-i þara veseliei. ªi cum boieria autoritãþilor o plãteºte prostia contribuabililor, imediat dupã strîngerea boldurilor au fost mãrite taxele ºi impozitele locale. De parcã n-ar fi fost de ajuns creºterea acceleratã a preþurilor la toate serviciile ºi produsele, pe fondul inflaþiei galopante ºi a devalorizãrii excesive a leului.

Vã-nþeleg, vã place baiaramul! Cununãm ºi botezãm, dar la iarnã ce mîncãm?! Asta-i întrebarea, vorba lui Hamlet de la Cotul Ciorii. În rest, lucrurile sînt neschimbate: România e tot pe primul loc din UE la nenorociri (corupþie, migraþie economicã, abandon ºcolar, servicii medicale, prostituþie politicã º.a.) ºi pe ultimul la bucurii.

Dupã sãrbãtori, prin vãmi a fost un furnicar de oameni. Românii plecau la muncã în lumea largã, politicienii se întorceau în þarã, la furat. La sfîrºitul lui decembrie ºi începutul lui ianuarie s-au înregistrat cele mai ridicate temperaturi din ultimii zece ani, spre disperarea furnizorilor de energie termicã, gaze, electricitate ºi a celorlalþi hoþomani care stau cu bocancul pe grumazul omului simplu.

Doina Panã a demisionat din guvern pe motiv de boalã. Are boalã pe Tudose. Vã daþi seama la ce chinuri a supus-o Bozoncea de la Palatul Victoria Socialismului de Cumetrie, dacã a fãcut-o sã cedeze pe aceastã martirã pe care nici mãcar renumitul gentelman Victor Ponta n-a putut s-o înece, deºi o întrebase cu ocazia unei plimbãri cu barca pe uliþa satului: ,,Ce faceþi, distinsã doamnã? Aveþi chef de niºte inundaþii?”. Tare mi-e teamã cã Bozoncea a luat-o la sentiment, ca-n Brãiliþa: ,,Ce faci, fã, Doino?

Ai chef de niºte defriºãri guvernamentale?”. E posibil, la ªcoala de Corecþie a Vieþii Politice discuþiile constructive sînt incluse în fiºa p(r)ostului.

Simona Halep, nr.1 mondial, a cîºtigat turneul de la Shenzen ºi la simplu, ºi la dublu (alãturi de Irina Begu, pe care o învinsese la simplu, în semifinale). Din cauza ploii, finalele s-au desfãºurat în salã, fãrã spectatori ºi fãrã a fi televizate. Chinezãrii. Dupã cum lesne se poate observa, Simona joacã mai bine cînd nu e nevoitã sã se rupã în figuri. În Mexic, patru politicieni au fost asasinaþi într-o singurã sãptãmînã. Nimeni nu le-a simþit lipsa.

România este vice-campioanã mondialã la spart seminþe. 50 de milioane de euro sînt stuchite anual printre dinþi. E ºi o formã mascatã de recunoºtinþã faþã de clasa politicã.

Behãitorul Grigore Leºe zice cã hitul, cã altfel n-am cum sã-i spun, ,,Noi sîntem români” e penibil. Pãrerea lui. Pãrerea mea e cã domnul Grigore Leºe e un prost care-o face pe deºteptul. În anul în care Ronaldo a primit al cincilea Balon de Dinozaur, Messi a cîºtigat ,,Trofeul Di Stefano”, acordat celui mai bun jucãtor din Campionatul Spaniei. Dupã care i-a administrat Realului un 3 la 0, ca sã nu existe nici un dubiu cine-i cel mai bun din lume. În timp ce urmaºul lui Mengele, medicul Lucan, din Cluj-Napoca, era luat la întrebãri de organe, altele decît rinichii, pentru o delapidare în grup de vreo douã milioane de euro, farmacologul Victor Voicu ºi cardiologul (cardioloagã nu-i putem spune, cã-i destul de zglobie) Maria Dorobanþu deveneau membri corespondenþi ai Academiei Franceze. ªi medicii se împart în îngeri ºi demoni.

Comportamentul hidos al lui Lucan, aºa cum reiese din mãrturisirile publice ale unor pacienþi sau aparþinãtori, ne aratã în ce hal de degradare moralã a ajuns fiinþa umanã. Sadicii iubitori de arginþi, de o lãcomie nemãsuratã, nu se sfiau sã-i batjocoreascã pe bolnavii care nu aveau de nici unele, dar care se aflau þinuþi atît de strîns în ghearele morþii, încît acceptau fãrã sã crîcneascã umilinþa diavolului în alb. Fãrã urmã de compasiune, îºi sfãtuia pacienþii-victime sã-ºi vîndã casele, animalele din curte, sufletul, numai ca lãcomia lui sã fie satisfãcutã. Orice ar spune umaniºtii, religioºii ºi ipocriþii, este absolut obligatorie reintroducerea pedepsei cu tragerea în þeapã, chiar dacã existã riscul ca unora sã le placã. Altminteri, gîndacii de Colorado,

pãduchii laþi ºi teniile de hazna vor poza în fluturi de mãtase. Dar ia sã le bagi o þeapã-n sudul corpului omenesc, ia sã-i vezi cum le vine mintea la cap!

Procentul de infractori români care opereazã în spaþiul carpato-danubiano-mafiotic ar fi de aproape 14%, cu nouã procente mai mic decît al parlamentarilor care au fãcut sex neprotejat cu legea ºi au fost dibuiþi de poterã. Ceilalþi, fie n-au fost prinºi, fie sînt complici la instituirea dictaturii infractorilor. Astfel se ºi explicã rahatul legislativ ce este aruncat permanent în ventilatorul democraþiei de cumetrie ºi desfrîu.

Regele Hagi ºi ambasadorul Pakistanului au fost jefuiþi. Nu ºtim dacã sînt hoþi obiºnuiþi, sau hoþi cu imunitate.

Dupã ce ºi-a împãiat motãnaºul, pe celebrul nefericit Marty, decedat mortal ºi din cauza celor vãzute prin casa ororilor, Oana Zãvoranu ºi-a manifestat dorinþa arzãtoare de a beneficia de acelaºi tratament, dupã ce n-o sã mai poatã porcãi. Specialiºtii din domeniu spun cã nici n-ar fi mult de lucru...

Pînã atunci, diva din Ferentari îºi continuã cu succes cariera de super-îndrãgostitã de ea însãºi. Dupã ce ultimul soþ (dar nu cel din urmã) i-a stricat jaluzelele, i-a spart uºa, geamurile ºi mãsuþa pe care-ºi þinea parfumurile ºi otrãvurile, s-a topit ca untul la soare. Înainte de a-l împãia alãturi de celelalte iubiri miorlãitoare ale ei, n-a mai apucat decît sã-i arunce pe fereastra inimii laptopul ºi hainele, ºi sã-i taie cauciucurile de la maºinã. Orgasm dupã orgasm! Ce serial s-ar putea turna! În episodulpilot ar putea fi bãtut, ca-n vremurile bune, Cove, pe melodia ,,Numai nebunia iubirii”, interpretatã de victima Pepe.

Deºi la ONU ideea mutãrii capitalei Israelului la Ierusalim n-a prins deloc, România n-a scãpat ocazia sã satisfacã plãcerea licuriciului nordamerican. Mã rog, nu România, ci iubitorii de licurici rãzboinici. Cã, pînã la urmã, politicienii români, conform tradiþiei seculare, au întors armele. Deocamdatã, doar pe jumãtate.

Imediat americanii ne-au întors sistemul de operare: omul cu un buton roºu a propus sistarea Loteriei Vizelor, pe considerentul cã în SUA ajung prea mulþi tolomaci. Or, la ei, este supraproducþie. Iar pe Potomac se aflã cel mai mare tolomac. În literatura contestatarã americanã, scrisã cu foc ºi furie, Donald Trump este considerat un nebun periculos ºi, prin urmare, ar cam fi cazul sã facã paºi pe covoraº de la Casa Albã. Preºedintele cu implant de pãr portocaliu a explicat cã lumea e rea, cã domnia-sa e cît se poate de genial ºi cã nu va pleca de la putere nici dupã ce-i va lua locul fiica sa, Ivanka. Negustorii de armament, la fel de geniali ca ºi marioneta lor, au rãsuflat uºuraþi.

Derutatul-mitralierã e ºucãrit cã, în ciuda diplomei de medic, lumea îl considerã un porc ºi jumãtate, spre disperarea distinsei soþii alãturi de care împarte coteþul conjugal ºi îºi curãþã arma. Ofensa e cu atît mai mare cu cît doamna a fost ,,Miss România” de douã ori consecutiv ºi la rînd, pe vremea cînd porcul devenise, din cauza reculului mitralierei, ,,Mister Þãcãnealã”. Ce s-o mai lungim, oamenii e rãi! Totuºi, îi sfãtuim pe parlamentarii sãrãcuþi cu duhul sã nu mai semneze aberaþiile legislative ale epigonului ciordachian, c-or sã fie îmbãiaþi în scuipaþi. Nu faceþi ca Cãtãlin, hoþomanilor, cã ajungem campioni mondiali la producþia de ºorici crescut pe obrazul de parlamentar! În România sînt 245.000 de dosare de asistaþi social, pentru care s-au cheltuit, în 2017, 770 de milioane de lei.

Mai sînt 5,1 milioane de pensionari, 4,8 milioane de angajaþi cu contract de muncã. Vreo 4,5 milioane muncesc ca robii pe la uºi strãine, iar restul ar trebui sã fie viitorul þãrii, adicã se chinuie prin aºa-zisele instituþii educative. Ceva e în neregulã cu þara asta.

150.000 de români n-au acte de identitate. Nu e o glumã. ªtiaþi care-i legãtura dintre Tãriceanu ºi regele Mihai? Amîndoi l-au dat pe Antonescu pe mîna rîºilor.

Se ascute lupta de clasã. În 2017, bogaþii au devenit ºi mai bogaþi, iar sãracii ºi mai sãraci.

Pãduchele ambulant Cristian Preda a cerut în Parlamentul European suspendarea dreptului de vot al României în Consiliul Uniunii Europene, pe motiv cã legile injustiþiei promovate de PSD, în urma unor dezbateri staliniste, modificã legile injustiþiei promovate de Monica Macovei, fãrã nici un fel de dezbatere. Asta-i tragedia României contemporane: lipsa oricãror repere morale. Orice onanist miop, care confundã sula cu

prefectura, este trimis în camera obscurã a puterii, de unde o ia la ºtangã ºi pe mã-sa care i-a dat þîþã. Bine, dupã cum se comportã cîte unul, e posibil sã fi supt þîþã direct de la ta-su. E inutil sã mai adãugãm cã în spatele acestui gunoi se hlizeºte ca o curvã retardatã mafia pedelistã, care s-a hrãnit din afacerea Microsoft cu pofta animalicã a unui Bãsescu exilat într-un morman de rahat. Vorba filosofului de strungã, Petre Daea: ,,Nu eºti viu dacã nu salivezi, domnule!”.

Cum bãrbaþii croºetau, fãceau ciorapi ºi se multiplicau, ºi în anul sportiv 2017, femeile au þinut steagul sus. Simona Halep (nr. 1 mondial), Cristina Neagu (cea mai bunã handbalistã a mapamondului lumii), campioanele europene de la ping-pong, ori canotoarele aflate în barca învingãtoarelor au confirmat încã o datã cã în spaþiul carpato-danubiano-erotic bãrbaþii e material didactic. ªi dacã n-ar exista manualul de utilizare, iar amazoanele n-ar fi atît de condescendente, urmaºii lui Decebal ºi Traian (ce ironie!) s-ar prãfui pe rafturile istoriei.

Printre consilierii ministrului Agriculturii, Inculturii ºi Imposturii se aflã ºi Miss Univers România 2011. Deci d-lui Daea nu-i place numai oaia!

George Weah, fostul cîºtigãtor al Balonului de Aur, este noul preºedinte al Liberiei. Mînã dreaptã îi va fi soþia fostului dictator, condamnat la 50 de ani de închisoare doar pentru cã ºi-a pus adepþii sã-ºi mãnînce adversarii uciºi! Ce justiþie e asta, fraþilor? Pãi, la noi, înainte de a se devora unii pe alþii, adversarii politici se pupã-n sistemul de operare pînã-i ia cu leºin. Dupã care, în cel mai rãu caz, intervine arestul la domiciliu, unde victimele sistemului îºi pot continua activitatea obºteascã. Mîine-poimîine îl vedem pe Hagi preºedinte, la braþ cu Nina Iliescu, lampa lui Ilici, odiosul dictator, care în decembrie 1989 a manipulat uciderea a peste 1.000 de tineri numai ca sã poatã face ºi el o baie de sînge. Din fericire, acest lucru nu este posibil, întrucît Hagi este rege, iar România, conform Constituþiei, este republicã bananierã.

Jill Tarter, fosta directoare a Centrului de Studii Extraterestre (un fel de ,,Comisia Ciordache”), susþine cã noi, pãmîntenii, ne-am putea trage din niºte microbi de pe Marte, care s-au îmbîrligat cu ãia de pe Venus ºi au ºters-o pe Pãmînt întrucît nu aveau acordul pãrinþilor (Scabroº Nicolae ºi Cosette Chichirãu). Cei care susþin cã se trag din maimuþã (politicienii, afaceriºtii veroºi, curvele rãsuflate) e tare dezamãgiþi sã afle cã alde ta-su ºi mã-sa erau niºte microbi ordinari. Totuºi, s-ar putea sã-i scape vreun gibon cu drept de iniþiativã legislativã ºi sã-i treacã din rîndul microbilor în nobila tagmã a putorilor. În decembrie 1989, generalul Ioan Geoanã, tatãl Prostãnacului, a închis pe dinãuntru uºa buncãrului de sub Comitetul Central al PCR, pentru ca Nicolae Ceauºescu sã nu poatã intra ca sã coordoneze lupta împotriva complotului sovietic, de înlãturarea a sa ºi de impunere a oamenilor fideli Moscovei. În buncãr erau rezerve de hranã, oxigen, iar preºedintele avea posibilitatea sã ia legãtura cu toate instituþiile de forþã ale statului ºi putea transmite mesaje prin radio ºi televiziune. Pentru trãdarea lui Ceauºescu, familia Geoanã a fost recompensatã regeºte. Totuºi, Prostãnacul, deºi cîºtigase alegerile din 2009, a fost împiedicat sã ajungã preºedintele României, tocmai pentru cã tatãl sãu fãcuse parte din complotul sovietic.

Ori, acum, aveau prioritate pasionaþii de licurici. În Japonia, elevii nu dau nici o testare pînã în clasa a IV-a, fiindcã în primii trei ani de ºcoalã se transmit bunele maniere în scopul formãrii caracterelor. Aºa se face cã la ei, spre deosebire de zona noastrã crepuscularã, nu existã oameni afectaþi de boala caracterelor, identificatã demultiºor de Nicolae Iorga.

A dat colþul ºi Paul Young, primul american care a pilotat o navã spaþialã.

Sã-i fie somnul lin ºi cerul aproape...

La un interviu cu premierul sîrb Iviþa Dacici, moderatoarea nu s-a mai obosit sã-ºi punã chiloþii, deºi avea o fustã care pãrea mai degrabã un guleraº sãrãcãcios. Premierul a continuat sã rãspundã la întrebãri, deºi motãniþa îl privea ca pe un ºoricel numai bun de posedat. La noi, este invers: premierul nu poartã chiloþi, dar nu impresioneazã pe nimeni. Nu d-aia ºi-a dat demisia Doina Panã.

Ca sã zãpãceascã ºi mai mult ambasadele strãine cum stã treaba cu legile injustiþiei, Florin Ciordache a rugat-o pe Lia Olguþa Vasilescu, fostã Shakespeare, sã le traducã în englezã.

De Ziua Republicii, împãratul Mamaiei, indefinibilul Mazãre a anunþat cã a ºters-o din salata boeuf a politicii româneºti taman printre papagalii din Madagascar. Acolo unde nu-i nici DNA, nici întristare, nici suspin. Toatã lumea se bucurã de programul ,,Litoralul pentru hoþi”, pe care distinsul lotru l-a implementat cu ceva timp în urmã. Ca sã nu fie deranjat cu tot felul de prostii ale poterei româneºti, a cerut ºi azil politic. A contat enorm faptul cã bãºtinaºii nu prea halesc vegetale. Ei e mai mult canibali!

Uitîndu-ne cu atenþie la clasa politicã româneascã, observãm cã, pe zi ce trece, proºtii fac progrese remarcabile: devin ºi mai proºti...

CONTELE DE MONTE-CRISTO

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 4-a – 12 ianuarie 2018

Atitudini TABLETÃ DE SCRIITOR

Cuvînt înainte la o antologie: ,,Eminescu este Limba Românã“ Nu este prima oarã cînd editãm o antologie în memoria regelui poeziei noastre din toate timpurile: Mihai Eminescu. ªi nu o facem la îndemnul cuiva sau din vreun interes anume. Respectul pentru Eminescu este una din cauze. Discutînd cu colegii din cenaclu, am decis editarea unei antologii cu noi creaþii de-ale lor: poezie, prozã, eseu. ªi o facem cu toatã preþuirea pentru memoria poetului, aducîndu-i astfel omagiul nostru pentru ziua sa de naºtere. Autorii din sumar nu se aflã prima oarã în aceastã posturã, ei ni s-au alãturat ºi în alte demersuri culturale ºi cu alte ocazii, pentru cã dragostea lor faþã de Eminescu este la fel de mare precum dragostea de þara în care s-au nãscut. Ne aducem aminte cã, în 2014, cînd am editat antologia „Unsprezece poeþi cu dragoste de pãmînt românesc”, toþi aceºti scriitori au dorit, la fel ca ºi acum, sã fie prezenþi, manifestîndu-ºi dorinþa expresã ca Basarabia sã se uneascã pentru totdeauna cu Þara-Mamã. O þarã pe care o iubim cu toþii, la fel cum a iubit-o ºi poetul care, cuprins de jalea ºi lacrimile poporului român, de pe cele douã maluri ale Prutului, a scris „Doina”, poezie de suflet a românilor de pretutindeni...

Iatã cã ºi acum românul plînge, dar nu are cine-l asculta. În antologia de faþã, chiar dacã nu sînt creaþii dedicate în totalitate bardului, poeþii cultivã metafora în toate formele ei de aºezare în cuvînt, ele putînd fi luate drept un omagiu adus zilei de naºtere a Luceafãrului poeziei româneºti, pe care-1 evocãm în acest fel.

La fiecare autor se întrevede emoþia de a fi ancorat în lumea poeticã actualã, sub semnul lui Eminescu, vibrînd pe mãsura titlului ales: „Cînd spui ianuarie, spui Eminescu!”. Pentru cã toatã lumea ºtie cã, la 15 ianuarie, în urmã cu 168 de ani, Mihai Eminescu avea sã primeascã mirul Carpaþilor României ºi, odatã cu acesta, harul poetic pe care l-a cultivat cu toatã energia sa, pînã cînd avea sã plece la stele pentru odihnã veºnicã, cu sufletul neîmpãcat pentru ceea ce a lãsat în urmã: o þarã pradã

TÎRGURI ªI ORAªE ROMÂNEªTI DISPÃRUTE (3) Exista ºi o mînãstire catolicã, de franciscani. În hãrþile vremii, în aºa zisele portulane, Vicina figureazã ca un oraº însemnat, ca un port de seamã, cu trafic mare ºi locuitori mulþi. Îndatã însã dupã strãmutarea mitropolitului, începe decadenþa; luptele dintre tãtari ºi puterile creºtine ale Europei Centrale tulburã ºi întrerup relaþiile comerciale; negustorii prind sã se îndrepte spre alte porturi. În sfîrºit, cucerirea turceascã îi dã ultima loviturã: Vicina îºi pierde cu totul însemnãtatea. Pomenitã încã de cîteva ori, între 1442 ºi 1465, în socotelile puternicei colonii genoveze de la Caffa, din Crimeea, ea nu va mai fi, în secolele urmãtoare, decît o amintire.

O soartã asemãnãtoare a avut aºezarea dunãreanã de la vãrsarea Ialomiþei. Era aici, în acest capãt de Bãrãgan, în veacul al XV-lea, un oraº vestit prin comerþul sãu de lînã; era ºi un vad bun pe unde treceau în Dobrogea numeroase turme de oi ºi cirezi de vite albe. O lume întreagã de negustori, pescari ºi plugari îºi agonisea traiul aici; oraºul era cîrmuit de un judeþ, adicã de un primar – în Moldova i s-ar fi spus ºoltuz – ºi de 12 pîrgari sau consilieri comunali. În aceastã aºezare orãºeneascã de la gura Ialomiþei a trãit Teodora, mama lui Mihai Viteazul; domnul însuºi, în vremea tinereþii lui, pe cînd era boier, a fãcut aici negoþ. Oraºul a rezistat tuturor luptelor, nãvãlirilor ºi prãdãciunilor pînã în Secolul al XVIII-lea. În acest veac însã, din cauza necontenitelor rãzboaie dintre ruºi ºi turci, purtate chiar pe acolo, el s-a pustiit ºi a fost pãrãsit. Astãzi, doar un cîmp întins de ruine lîngã satul Piua-Petrii aratã locul unde el se ridica înfloritor, cu sute de ani mai înainte.

Sã nu ne închipuim însã cã numai Vicina ºi oraºul de la gura Ialomiþei au avut un asemenea sfîrºit. O sumã de tîrguri ºi oraºe, pe întreg pãmîntul românesc, au isprãvit la fel. Lîngã Mînãstirea Tismana era, în veacul al XV-lea, un oraº; în 1491, voievodul Vlad Cãlugãrul porunceºte tuturor celor ce þin moºii de-ale mînãstirii „sã se strîngã la oraº la Tismana, înaintea cinstiþilor bani ai domniei mele” - am reprodus textual ordinul; astãzi, n-a mai rãmas nici o urmã a aºezãrii orãºeneºti de altã datã. Spre sudest de Tîrgul-Jiu era Tîrgul-Gilortului, pe apa cu acelaºi nume; el a decãzut repede; într-un document de la Gavril Moghilã, purtînd data ianuarie 1619, e arãtat ca simplu sat, cu acest nume caracteristic: „satul Tîrgul-Gilortului”. Nu e singurul caz, de altfel, al unei asemenea evoluþii regresive. ªi alte oraºe ºi tîrguri prospere, reºedinþe domneºti chiar, azi sînt sate umile sau cãtune.

Tîrgºorul, la miazãzi de Ploieºti, a cunoscut o epocã de splendoare în Secolul al XV-lea. Cu tot caracterul diminutiv al numelui, era un tîrg însemnat, cu mulþi locuitori, cu prãvãlii numeroase. Basarab cel Bãtrîn ºedea mai bucuros aici decît în celelalte curþi domneºti; Vlad Þepeº a zidit la Tîrgºor o bisericã, în anul 1461; pisania ei, frumos sculptatã, am descoperit-o dupã rãzboi. Tradiþia localã vorbeºte de ºapte mînãstiri – noi zicem mai curînd biserici, care ar fi fost, pe vremuri, aici; astãzi, se mai

Polemici

strãinilor ºi un popor mãcinat de nevoi. O þarã care, nici astãzi, nu putem spune cã ar duce-o bine. ªi toate semnele pe care el le-a primit de la Dumnezeu aveau sã contribuie la nemurirea poeziei sale ºi slava numelui sãu. Pentru cã ºi-a iubit þara ºi, tocmai de aceea, ori de cîte ori auzim vreo vorbã nelalocul ei, la adresa lui, sã luãm atitudine. De dorit e ca toatã lumea sã facã la fel, întrucît denigrîndu-l pe Eminescu, înseamnã sã denigrezi frumuseþile naturii acestei þãri, pe care el le-a cîntat.

Eminescu este vocea numãrul unu a poeziei românilor dintotdeauna, ºi va rãmîne cîntãreþul de seamã al plaiurilor noastre, al trãirilor acestui popor, ca român drept ca stejarul în faþa nedreptãþilor ºi vitregiilor vieþii. Iar faptul cã aºa stau lucrurile, o dovedeºte istoria. De aceea, imaginea lui Eminescu nu are nevoie de doctori, de avocaþi, ci de conºtiinþa curatã a românilor, care sã-i þinã memoria vie, sub Tricolorul roº-galben-albastru, pentru generaþiile viitoare. El ºtie a se apãra cu poezia pe care a scris-o ºi pe care ne-a încredinþat-o spre pãstrare în lada de zestre a neamului.

Pentru tot ceea ce a fãcut Eminescu pe tãrîm cultural, prin vrerea sa de brav român, în primul rînd, ºi apoi prin aceea de scriitor, nimeni pînã acum nu i-a rãsplãtit patriotismul de care a dat dovadã, aºa cum ar fi meritat. Spre exemplu, în Bucureºti, sã se fi dat unui parc numele lui, þinînd cont cã aici, în capitalã, el a trãit o mare parte a vieþii ºi tot aici odihnesc rãmãºiþele sale pãmînteºti.

Noi am încercat aceasta, în anul 2000, cînd a fost declarat ,,Anul Eminescu”, dar nefiind înregimentaþi în vreun partid politic, nu am avut sorþi de izbîndã. Poate cînd se vor împlini 175 sau 200 de ani de la naºterea sa, cei care acum sînt elevi sau studenþi vor reuºi sã realizeze ceea ce noi nu am putut, spre cinstea lor ºi spre mulþumirea noastrã, a celor care atunci vom fi pulbere de stele.

Eminescu este flacãra vie a poeziei românilor, de care trebuie sã ne aducem aminte mereu. Demersul nostru vrem sã fie un omagiu sincer ºi un gest de recunoºtinþã adus memoriei Poetului nostru nepereche.

ION MACHIDON, preºedintele Cenaclului „Amurg sentimental” vãd încã ruinele a trei dintre aceste lãcaºuri. Aproape de Tîrgºor era Gherghiþa, oraº întemeiat, al cãrui consiliu comunal – deci judeþul ºi pîrgarii – se judeca pe la 1560 cu satul Meleºtii pentru moºie. Cîºtigînd procesul, domnul întãreºte orãºenilor – citez dupã act – ,.moºia din toate pãrþile împrejurul oraºului, cum au þinut de mult, pentru cã a fost bãtrînã ºi dreaptã moºie” a lor. Nu ºtim sigur unde venea Tîrgul Sãcuienilor, poate la Bucov; în 1431, el e pomenit printre aºezãrile orãºeneºti ºi punctele de vamã cãrora domnul le comunicã reînnoirea privilegiului comercial al braºovenilor. Astãzi, ºi Tîrgºorul, ºi Gherghiþa, ºi Bucovul – în ipoteza cã aci au fost Sãcuienii – sînt simple sate. În schimb, s-au ridicat Ploieºtii care, pe vremea lui Mihai Viteazul, era un sat de moºneni. Acelaºi dublu fenomen s-a petrecut în þinutul Putnei, aproape de hotarul Munteniei. Era aici, pe vremea lui ªtefan cel Mare, un tîrg numit Tîrgul Putnei, pe apa cu acelaºi nume, unde negustorii care treceau cu mãrfuri spre Milcov trebuiau sã plãteascã vamã. O sutã de ani dupã aceea, aºezarea dispãruse: dovadã documentul din 16 aprilie 1559, de la Alexandru Lãpuºneanu, în care se vorbeºte de ,,o jumãtate de sat din parte de sus pre Putna, unde a fost Tîrgul Putnei”: e vorba de satul numit azi Boloteºtii; o parte din moºia acestuia mai pãstreazã încã numele de „hotarul tîrgoveþ”. S-au ridicat în schimb Focºanii, pomeniþi pentru prima oarã cu prilejul unei lupte a lui Ioan Vodã Viteazul, zis cel Cumplit, în 1574.

Tot aºa a decãzut ºi a dispãrut Tîrgul Trotuºului, în favoarea Tîrgului-Ocna. Tîrgul ªcheia, din þinutul Romanului, a ajuns un sat; Tîrgul Sãrata, pe malul stîng al Prutului, mai sus de gura Sãraþii, dispãruse pe vremea lui ªtefan cel Mare; ni s-a pãstrat un act din 1489 prin care domnul întãreºte lui Lupe armaºul, între altele, ºi o seliºte la Prut „unde a fost Tîrgul Sãraþii”. În sfîrºit, alte aºezãri orãºeneºti ºi-au schimbat vatra: locuitorii au pãrãsit vechile locuinþe ºi s-au mutat în apropiere, unde erau mai la adãpost. Aºa s-a întîmplat cu Adjudul-Vechi, ameninþat de apele Siretului, ºi cu Orheiul, a cãrui mutare s-a petrecut probabil în cursul veacului al XVI-lea, deoarece un document din 1618 vorbeºte deja de „Orheiul vechi”.

Cauzele pentru care atîtea oraºe ºi tîrguri româneºti au decãzut sau chiar au dispãrut sînt de mai multe feluri. Unele aºezãri au fost prea „în calea rãutãþilor”, cum spune atît de expresiv cronicarul, prea în calea nãvãlirilor tãtãreºti sau a oºtilor ruseºti ºi turceºti. Altele, dimpotrivã, n-au mai fost în calea negustorilor, deoarece s-au schimbat cu vremea curentele comerciale ºi s-au deschis drumuri noi. În sfîrºit, cîteodatã, aºa cum am arãtat, vatra s-a dovedit a fi rãu aºezatã, supusã primejdiei înecului, de pildã, ºi a trebuit schimbatã. În genere, viaþa tîrgurilor ºi oraºelor noastre n-a fost prea fericitã, ºi nici nu putea fi, în împrejurãrile istorice prin care am trecut; de aceea, nici nu s-a putut ajunge la amploarea ºi la realizãrile din apusul Europei, unde a fost mai multã liniºte, mai mult rãgaz.

Sfîrºit CONSTANTIN C. GIURESCU (Conferinþã þinutã la Radio, în ziua de 23 septembrie 1938)

Teiul lui Eminescu de la Iaºi

Lui Florin Bogardo Un senior al cîntecului de dragoste Creat în România, În care femeia este înãlþatã La dimensiune de mit, A fost, este ºi va rãmîne Florin Bogardo, Creatorul nobil, Precum trubadurul Bernard de Ventadour, Senin ºi plin de candoare, Ca o grãdinã-nmiresmatã, Unde „O ramurã-nfloreºte Cu mii de fluturi albi”... În cîntecele sale, Poezia ºi muzica S-au înfrãþit, Generînd o artã sublimã, În care este omagiatã Iubirea, în sens „petrarchist”, Ca ºi cînd mi s-ar spune Cã: „Ea este aspectul vocativ Al existenþei”... Într-o lume debusolatã, Unde, vremelnic, triumfã ura, Incultura, vulgaritatea, Indiferenþa faþã de lumea binelui, Adevãrului ºi frumosului ªi faþã de durerile Celor mulþi, sãraci ºi Adesea resemnaþi, Dar plini de demnitate-n suflet, Opera sa, limpidã Ca o muzicã de Mozart, Relevã semnificaþia orpheicã A unui încîntãtor aforism, Dupã care: „Iubind, iubirea creºte Ca apa de izvor”...

DORU POPOVICI

Golgota

O, minunatã, pururea Fecioarã, La sînul tãu sînt dor ºi sînt copil, Durerea ta începe sã mã doarã, Mã simt nevolnic, rece ºi umil.

Iar munþii cad în apele albastre, Purtînd pe spate cerbi ce vor muri.

Sînt munþii dalbi ai pãtimirii noastre, Mereu mai grei în fiecare zi.

Tu, pururea Fecioarã, dã-mi putere Sã urc Golgota zilelor ce pier, Cãci lung e drumul mîntuirii noastre Precum e calea de la Iad la Cer. GEORGE BÂRZÃNESCU

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 5-a – 12 ianuarie 2018

Polemici Controverse Vestigii eminesciene În 1945, a doua zi dupã Eliberare, Camil Petrescu regreta distrugerea, fãrã urmã ºi nu numai prin bombardament, a unor colþuri din vechiul Bucureºti care interesau de aproape istoria literarã: grãdina ºi cafeneaua „Union”, teatrele de varã de pe Strada Academiei, cafeneaua Fialkowski, berãria „Gambrinus” a lui Caragiale ºi altele. Îi pãrea rãu cã nu fuseserã amãnunþit fotografiate sau, mai bine, cinematografiate. Un documentar cu acele locuri ºi localuri „ar fi fãcut bucuria generaþiilor de mîine ºi ar fi fost o adevãratã binefacere pentru romancierii ºi regizorii care vor dori sã reconstituie Bucureºtii de altãdatã”. În continuarea reflecþiilor sale, în altã notã imediat urmãtoare, Camil Petrescu deplîngea pierderea a douã clãdiri, vestigii eminesciene. „Pe Strada Enei, cam pe lîngã bisericã, în casa Szathmary, era un mic muzeu, acolo unde locuise pe vremuri Eminescu. O odãiþã în curte, la care ajungeai printr-un mic gang. E nãruitã cu totul”. ªi mai departe : „Pe dreapta intrãrii în Ciºmigiu (intrarea de la ªipotul Fîntînilor - N.V.) era, pînã la 25 august, o casã veche, cu etaj, ziduri leproase, geamlîcuri cîrpite ºi o curte bãtãtoritã, cu arbori sãlbãticiþi. O bãtrînã, acum cîþiva ani, îþi mai arãta încã odaia în care locuise, de asemenea, Eminescu. E pustiit totul de bombe”. ªi de data aceasta, Camil Petrescu regreta cã nu a fost mãcar fotografiatã intrarea casei pe jumãtate ruinatã, de lîngã Ciºmigiu. Fotografia, scria el, „ar fi ajutat imaginaþia sã realizeze un Eminescu venind de la ziar într-o searã de iarnã tîrzie ºi viscoloasã, numai în pardesiu, ca sã scrie o scrisoare la Iaºi ori la Botoºani, repetînd deznãdãjduit cã e obosit ºi sãtul de viaþa de rob pe care o ducea”.

La fel „s-a dus casa din Strada Speranþei, în care a locuit el întîi, cînd a venit în Bucureºti. S-a dus ºi romantica chilie cãlugãreascã de la Caimata, cu bolþile joase, unde stãteau, una peste alta, lãzi, cãrþi, manuscripte, ziare ºi haine vechi”. Cine ar putea sã mai spunã care a fost ºi dacã mai existã „casa sãpunarului”, din Piaþa Sf. Constantin, unde închiriase Eminescu douã odãi, cu gîndul de a o aduce ºi pe Veronica la el? De la Maiorescu a fugit, sufocat, dupã douã sãptãmîni... În cele din urmã s-a mutat la Slavici. Acesta avea gospodãrie în toatã regula, ºi lui Eminescu îi plãcea sã aibã cineva grijã de el. Slavici scria în 1921: „...El a pãrãsit noua sa locuinþã ºi s-a mutat la mine, în Calea Victoriei, lîngã casele în care azi se afla Librãria «Pavel Suru»”. În 1921, cînd au apãrut amintirile lui Slavici, librãria lui Suru era la nr. 73, în casele lui Dinu Mihail (cam

peste drum de Biserica Albã, puþin mai înspre Palatul Republicii). Deci, în dreapta sau în stînga trebuie sã fi locuit Slavici cu Eminescu. La dreapta, la nr. 75, era pînã relativ nu de mult un imobil cîrpit de multe ori, în care, într-un fel de subsol, se gãsea un atelier de reparat covoare, iar deasupra, locuinþa meºterului. Nu pare probabil sã fi locuit acolo cei doi scriitori. Dimpotrivã, la nr. 71 era o casã micã, acum acoperitã toatã cu firme. Un gang boltit ducea printre cele douã prãvãlii de la parter într-o curte foarte îngustã. Geamlîcul de la rîndul de sus, întins pe tot lungul curþii, clãdirea masivã de ziduri groase, ambele atestã vîrsta casei, ridicatã, dupã toate probabilitãþile, pe la mijlocul veacului trecut. Aici trebuie sã fi locuit Slavici cu Eminescu. Poetul va fi avut una dintre odãile înºirate pe geamlîc, de unde poate cã atunci se bucura de oarecare priveliºte asupra acoperiºurilor dimprejur. Poate! Cãci siguranþã nu existã... Locatarii, oameni de curînd veniþi acolo, se uitã ºi ei miraþi cînd îi întrebi dacã ºtiu ceva.

Slavici n-a locuit mult acolo. Cine 1-a cunoscut mãrturiseºte cã avea ºi el demonul deselor schimbãri de locuinþã dintr-un motiv sau altul. El scria: „...în urmã ne-am mutat în Piaþa Amzii, la etagiu, lîngã brutãrie”.

Haidem, dar, ºi în Piaþa Amzei, mai ales cã nu e departe. Sã ne oprim în faþa Studioului ºi sã privim peste drum. Printre crengile cu frunzele late ale castanilor erau, cu cîþiva ani în urmã, trei case la fel. Erau cele mai vechi. În cea din stînga, la nr. 16, fusese brutãrie – pînã în 1946. Casa aceasta cu brutãria avea alãturi, la nr. 14, o tutungerie ºi, mai încolo, o fostã casã boiereascã cu o curte mare ºi cu acareturi: nu era casã de poet aici! Înapoi, deci! La nr. 18 se gãsea o casã veche, cu prãvãlia de jos boltitã, ocupatã de un bazar al Crucii Roºii.

Deasupra, în curte, un geamlîc lung, ca ºi dincolo, în Calea Victoriei, îºi strigã vîrsta. Slavici spunea: „La etagiu, lîngã brutãrie”. Deci aici trebuie sã fi fost!

Pe vremea aceea casa avea numãrul 6, în Strada Amzei. Lucrarea „Annuaire de la Roumanie” aratã cã acolo locuia într-adevãr Slavici. Anuarul apãruse, desigur, la începutul anului, aºa cum o dovedeºte anunþarea lui în ziare. Deci adresele corespund, în cel mai rãu caz, situaþiei de la Sf. Dumitru, 1883. Eminescu s-a îmbolnãvit la 28 iunie 1883. Deci aceasta este casa în care a locuit el ºi cu Slavici pînã ce s-a îmbolnãvit. Este de menþionat cã în „Annuaire” ºi în „Cartea de adrese” Eminescu nu figureazã niciodatã, nici printre publiciºti, nici printre aºa-numitele „persoane distinse”. În ce priveºte diferenþa de numãr (18 pînã la demolare, ºi 6 în ,,Anuarul” din 1884), trebuie sã þinem seama ºi de schimbãrile de numerotare intervenite între timp din cauza înmulþirii clãdirilor, dar ºi de o eventualã eroare de tipar. Pentru a controla dacã cifra 6 nu are un rest din 16, am mers la ,,Anuarul” pe anul urmãtor, 1885. Dar în

Statui ale lui Mihai Eminescu în Bucuresti În parcul din faþa Ateneului Român se aflã statuia poetului Mihai Eminescu, al cãrei autor este Gheorghe Anghel. Cel dintîi bust din ghips a fost amplasat în Sala Ateneului înca din anul morþii lui Eminescu - 1889. Lucrarea aparþine sculptorului Marin Filip (cel care i-a luat ºi masca mortuarã). De asemenea, în Rotonda Scriitorilor din Grãdina Ciºmigiu se gãseºte Bustul lui Mihai Eminescu, monument sculptat de Ion Jalea în 1943, ºi aflat pe lista monumentelor istorice ale Ministerului Culturii ºi Cultelor. Cea de-a treia statuie este aºezatã în faþa Muzeului Literaturii Române, fiind realizatã de Miliþa Petraºcu. Efigia de pe monumentul funerar de la Cimitirul Belu (1890) este socotitã tot o operã memorialã, autorul fiind Ioan Georgescu. Un alt bust al poetului se aflã în Parcul Herãstrãu.

Din lucrarea scrisã de Lucian Chiºu, director al Muzeului Literaturii Române, care a cercetat în amãnunt viaþa lui Mihai Eminescu, un capitol înteg fiind dedicat

preumblat fiinþa prin aceste locuri ºi sã le înnobileze de amintirea sa! Ce blestem ºi ce fatalitate, ca niºte anonimi din Secolele XX si XXI sã nu fi fost atenþi mãcar la versurile primului dintre urmaºii sãi pe linie literarã, Nichita Stãnescu: Sã nu uitaþi, atîta sã nu uitaþi: cã el a fost un om viu, viu, pipãibil cu mîna.

Atîta sã nu uitaþi: cã el a bãut cu gura lui, cã avea piele îmbracatã în stofã.

Bustul lui Mihai Eminescu din rotonda Parcului Ciºmigiu prezenþei marelui poet în Bucureºti, am ales un citat care ilustreazã perfect în ce mãsurã am ºtiut sã respectãm memoria unui geniu. ,,Ce ºansã extraordinarã, ca un geniu al literaturii universale sã-ºi fi

Atît sã nu uitaþi, cã ar fi putut sã stea la masã cu noi, la masa cinei celei de tainã.

Atît sã uitaþi! Numai atît, cã El a trãit înaintea noastrã...

Numai atît, în genunchi vã rog, sã uitaþi!”.

(Sursa: tai-tai.net)

Casa din Piaþa Amzei, în care a fost gãzduit Eminescu de cãtre Slavici. acesta Slavici nu mai figureazã; plecase din Capitalã.

Ambele locuinþe, atît cea din Calea Victoriei, cît ºi cea din Piaþa Amzei, erau alese în apropiere de redacþia „Timpului”, la care lucrau cei doi prieteni ºi care era instalatã în localul clubului din Strada ªtirbei Vodã nr. 2 (azi strada 13 Decembrie). În sfîrºit, adaug cã, dupã amintiri din familie, doctorul Gheorghe Brãtescu (1879-1949), pe cînd era student, a locuit cu fraþii sãi, de asemenea studenþi, într-o camerã aflatã deasupra unei brutãrii din Piaþa Amzei, peste drum de actualul teatru din Piaþã; doctorul ºtia de la locatarii mai vechi cã, în casa alãturatã, locuise cîndva Mihai Eminescu.

Prin urmare, nici o îndoialã nu mai este îngãduitã. La vremea ei, casa aceea, puþintel vãruitã, cu faþada netezitã, trebuie sã fi arãtat ca o bãtrînicã dichisitã, cu mitene ºi pãlãrioarã peste coc, prinsã cu nod sub bãrbie...

Dar cînd am cercetat-o eu, am gãsit-o într-o zi de toamnã cu multã luminã ºi încãrcatã cu regrete... Casa cu zidurile cojite, cu ferestrele geamlîcului vraiºte, miºcîndu-se singure ºi jucîndu-se cu reflexele de apus ale soarelui, arãta atîta renunþare ºi deznãdejde în biata ei întocmire obositã, încît mi-am zis cã numai acolo a putut locui ºi suferi pînã la nefiinþã Poetul... ªi chiar aºa a fost!

Casa aceasta a cãzut ºi ea, ultima, sub tîrnãcopul modernizator. Viaþa merge ºi trebuie sã meargã înainte!

Ulterior s-a aºezat o placã de marmurã, dar nu unde a fost casa, ci mai departe, pe calcanul unei clãdiri vecine. Locul ei ar fi fost însã într-o niºã deasupra magazinului de mobile „Cãminul”. Acolo, o inscripþie cu har sub chipul încununat de lauri ni l-ar fi amintit pe Poetul care a sfinþit locul acesta. Sînt lucruri care în alte pãrþi se obiºnuiesc.

A. VÃTÃMANU (1973)

Mihai Eminescu

Odatã cu naºterea noastrã Steaua lui ne colindã prin sînge, Luminîndu-ne cerul poeziei Cu o mie de Sori; Cuvintele moºtenite de la el Sînt rãdãcina vie a Limbii Române Pe care – bijutier în perle de vorbe, Le-a smuls din adînc de comori;

Odatã cu naºterea noastrã Devenim robi, de plãcere, Ai efigiei lui pãmîntene, ªi-ai florii de tei, la marginea Mãrii, ªi-ai plopilor nepereche, dintr-un alt timp, ªi-ai Scrisorii a III–a, ºi-ai altor misive Pe care le mai aºteptãm de la Rovine, Amintirea nedînd-o uitãrii; Odatã cu naºterea noastrã Purtãm pecetea, an de an, A celui mai mare Poet Al neamului Traco-Daco-Roman!

GEO CIOLCAN

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 6-a – 12 ianuarie 2018

Atitudini Polemici ANTOLOGIA UMORULUI

HÎRTIA RABDÃ ORICE Am intrat la redactor.

– Bunã ziua.

– Bunã ziua, bombãni redactorul.

– Am adus niºte versuri.

– Lãsaþi manuscrisul la secretarã.

– Imposibil, mîine trebuie sã merg la lucru.

– ªi? Lãsaþi manuscrisul ºi duceþi-vã liniºtit la lucru.

– Vedeþi dvs., manuscrisul sînt chiar eu...

– Cum vine asta, chiar eu?

– Foarte bine. M-am ambalat în miºcarea pentru economisirea hîrtiei ºi de atunci toate versurile le scriu pe mine. Le-am tatuat pe piele...

– ªi acum ce doriþi?

– Vreau sã vã uitaþi la ele ºi dacã este posibil sã le tipãriþi în revista dvs.

– Dezbrãcaþi-vã, spuse redactorul ºi îºi suflecã mînecile.

M-am dezbrãcat. Redactorul mã citi de cîteva ori.

– Da’ ºtiþi cã nu-s proaste versurile?, zise el. Numai cã în forma asta nu le putem publica.

– Desigur... Nu puteþi publica fotografia unui bãrbat gol puºcã, va trebui ca versurile mele sã fie transcrise pe o coalã de hîrtie obiºnuitã.

– Nu m-aþi înþeles bine. Nu-i vorba despre formã, ci despre conþinut. Mã deranjeazã întrucîtva versurile astea douã de pe burtã. Trebuie sã renunþãm la ele...

– Bine, dar mie mi s-au pãrut a fi cele mai bune. Ar fi dureros pentru mine...

– Dvs. credeþi cã pe Gogol nu l-a durut cînd ºi-a ars volumul al doilea din „Suflete moarte”?

– Gogol a ars hîrtia, însã eu trebuie sã-mi rãzuiesc propriul corp. ªi tocmai în locul cel mai dureros.

– Liniºtiþi-vã, spuse redactorul. Aþi încãput pe mîini bune. Eliminarea tatuajului este a doua mea specialitate sau, ca sã zic aºa, manie. Uitaþi-vã la mîna mea dreaptã. E curatã ca lacrima, ºi pînã nu demult era scris pe ea: N-am sã te uit niciodatã, dragã mamã! Singur m-am detatuat, cu mîna stîngã. ªi acum, la lucru, vorba lungã, sãrãcia omului.

Redactorul luã scalpelul ºi, dupã cîteva miºcãri, în locul celor douã versuri nu rãmãseserã decît cîteva cicatrice neînsemnate.

FENOMENE PARANORMALE

Un mesaj, de dincolo de moarte, al lui Schopenhauer În cartea sa autobiograficã „The Invisible Writing”, scriitorul maghiar Arthur Koestler povesteºte un episod paranormal al cãrui protagonist fusese cu ani în urmã ºi care a avut pentru el urmãri pline de semnificaþii. Iatã faptele: Koestler participase în calitate de corespondent al ziarului englez ,,News Chronicle” la rãzboiul civil spaniol ºi fusese fãcut prizonier de cãtre trupele naþionaliste ale lui Franco. Faptul cã el aparþinea partidului comunist nu-i uºura, desigur, situaþia ºi nici nu-i sporea posibilitãþile de supravieþuire. A petrecut în carcerã o sutã de zile, oricare dintre ele ar fi putut fi ultima. ,,În aceastã situaþie, a scris el mai tîrziu, omul tinde sã-ºi caute mîngîiere în metafizicã”. I-a venit atunci în minte un pasaj din „Casa Buddenbrook”, capodopera de tinereþe a lui Thomas Mann, mai precis episodul în care Thomas Buddenbrook îºi dã seama cã i se apropie moartea ºi simte un impuls neaºteptat de a cãuta în bibliotecã o cãrticicã: e vorba de un studiu al lui Schopenhauer, în care moartea este descrisã nu ca un eveniment definitiv ºi final, ci ca o trecere de la un stadiu de existenþã la altul, ca o reintegrare în unitatea cosmicã. ,,O voluptate profundã puse stãpînire pe simþurile sale - a scris Thomas Mann -, o atracþie nedefinitã, stranie, blîndã... Nimic nu îl mai împiedica sã dobîndeascã eternitatea”. „Amintirea acestui pasaj, a scris mai apoi Koestler, mi-a oferit consolarea de care aveam nevoie în acele momente”.

– Aºa, acum este mai bine, spuse redactorul ºi mã citi din nou. A durut?

– Da, am recunoscut.

– Nu sînteþi obiºnuit. Cînd o sã vã obiºnuiþi, o sã vã tãiaþi singur, aºa cum fac eu.

– Bine, dar acum este totul în ordine?

– Pentru mine, da. Acum va trebui sã urcaþi la ºeful rubricii. ªeful rubricii ºedea la o masã acoperitã cu un cearºaf alb.

– Întindeþi-vã, comandã el scurt.

M-am întins pe masã fãrã sã crîcnesc.

– Trebuie sã ºtergem totul de pe piciorul stîng, îºi strigã el diagnosticul.

– Bine, dar piciorul drept va rãmîne fãrã pereche...

– Drept sã-þi spun, tinere, ºi pe mine mã deranjeazã piciorul dumitale drept, dar ar putea rãmîne totul aºa, dacã ai scrie acest sfîrºit..., zise ºeful rubricii ºi începu sã mã înþepe repede cu un ac.

Eu mã zvîrcoleam tot, era o durere neomeneascã.

– Ceea ce faceþi cu mine este ceva groaznic, am strigat.

Eu nu vreau ca poezia mea sã se sfîrºeascã astfel...

– Nu-i nimic, nu-i nimic, nimeni n-a murit încã din pricina asta.

– Repede, puneþi punct odatã! ªeful rubricii cãzu pe gînduri.

– Nu, acum, în mod normal ar trebui trei puncte, zise el în timp ce mã înþepã de trei ori cu acul. E mai bine?, m-a întrebat dupã ce mi-am mai revenit.

– Mai rãu, i-am rãspuns.

– Acum ridicã-te, tinere, trebuie sã mergi ºi la redactorulºef.

– Bine, dar eu nu mã pot miºca...

La redactorul-ºef m-au dus pe targã. Acesta stãtea pe un fotoliu. Era îmbrãcat într-un halat alb, iar în mîini avea mãnuºi de cauciuc, aºa cum au chirurgii. Lîngã el se afla secretara, îmbrãcatã ºi ea tot în alb. Redactorul-ºef îmi porunci sã mã întind. M-am întins, iar el se aplecã asupra mea comandînd scurt: – Scalpel. Camfor. Agrafe...

Dupã paisprezece zile, cînd mi-au dat drumul din redacþie, palid ºi tras la faþã, redactorul-ºef îmi strînse puternic mîna bandajatã ºi spuse: – Eºti un poet slab, tinere. N-ai rezistat... Dacã îmi pot permite sã-þi dau un sfat, ascultã-l... Data viitoare sã scrii totul pe hîrtie, hîrtia rabdã orice!

VICTOR SLAVKIN (Rusia)

Koestler a fost apoi eliberat prin Crucea Roºie Internaþionalã ºi ºi-a reluat viaþa obiºnuitã. Dupã cîtva timp, însã, a simþit nevoia sã-i scrie lui Thomas Mann; nu avusese niciodatã ocazia de a-l întîlni, voia pur ºi simplu sã-i mulþumeascã pentru mîngîierea pe care cuvintele lui i-o aduseserã în momentele cînd îºi vãzuse moartea cu ochii. În scrisoarea sa, Koestler menþiona ºi titlul studiului lui Schopenhauer: ,,Despre moarte ºi despre raportul ei cu indistructibilitatea fiinþei noastre în sine”.

Thomas Mann i-a rãspuns imediat ºi ia povestit cã în cei 40 de ani cît trecuserã de cînd scrisese „Casa Buddenbrook” nu mai deschisese cãrticica lui Schopenhauer. Însã, în ziua cînd urma sã-i soseascã scrisoarea lui Koestler, el tocmai ºedea în grãdinã ºi a simþit dintr-odatã impulsul de a o reciti. S-a ridicat, deci, ºi a intrat în casã pentru a lua volumaºul din bibliotecã, cînd a sunat clopoþelul: era poºtaºul care îi aducea scrisoarea lui Koestler!

Aceastã dovadã a comunicãrii dincolo de limitele spaþiale (telepatie) a lãsat asupra lui Koestler o impresie profundã ºi de duratã: ,,Ea a fost determinantã pentru atitudinea mea în abordarea percepþiei extrasenzoriale, adicã a posibilitãþii de a comunica fãrã ajutorul simþurilor”.

De atunci, Koestler a nutrit un mare interes pentru fenomenele paranormale, a trãit personal altele, ºi despre posibila lor interpretare a scris chiar ºi o carte: „Rãdãcinile întîmplãrii”.

Meritã sã amintim aici cã Arthur Koestler, înainte de moartea sa prin sinucidere, în 1982 (era atins de o boalã incurabilã ºi devastatoare), ºi-a lãsat uriaºul

CIOBURI DE GÎNDURI

Învaþã-mã

Învaþã-mã sã zbor ca tine, Învaþã-mã sã luminez, Slujind ideile de bine ªi-nnobilîndu-mã în crez.

Învaþã-mã ce e rãbdarea Cînd mi-e urcuºul mult prea greu, Cum pot sã calc pe valuri marea ªi OM cum sã rãmîn mereu. Învaþã-mã ce e durerea De-a irosi ºi-o clipã-n viaþã, Învaþã-mã ce-i mîngîierea ªi-þi dau o lacrimã de ceaþã. Învaþã-mã sã fug din dor ªi de acolo mai departe, Unind trecut ºi viitor Într-un prezent fãrã de moarte.

ILARION BOCA, 11 decembrie 2017

Balsamuri spirituale (54)

patrimoniu spre a fi folosit la crearea unei catedre de parapsihologie în Marea Britanie. Catedra a fost între timp creatã la Edinburgh ºi e condusã de psihologul american, prof. Robert Morris. În scrisoarea pe care Koestler a scris-o înainte de a muri, se poate citi printre altele; „...Aº vrea sã fac cunoscut prietenilor mei cã pãrãsesc compania lor într-o stare sufleteascã seninã, graþie speranþei într-o viaþã dupã moarte, dincolo de marginile înguste de spaþiu, timp ºi materie. Acest sentiment oceanic m-a însoþit adesea în momentele dificile ale vieþii mele ºi mã însoþeºte ºi acum, în timp ce scriu...”. Fãrã nici o îndoialã cã acel sentiment oceanic de singurãtate îi fusese fransmis de experienþele paranormale prin care trecuse în viaþã, lucid ºi avid de a le cunoaºte.

Cercetarea parapsihologicã se desfãºoarã deja de mai multã vreme pe douã fronturi: studierea fenomenelor spontane (acela prin care trecuserã Koestler ºi Thomas Mann este, de pildã, un eveniment telepatic, adicã o comunicare directã de la spirit la spirit) ºi experienþele de laborator cu persoane capabile sã producã în mod voluntar o fenomenologie determinatã. Fãrã îndoialã, experimentarea în laborator, prin caracteristicile sale de control ºi repetabilitate, rãspunde cel mai bine criteriilor ºtiinþifice ºi e consideratã mai acceptabilã chiar ºi pentru cei sceptici; îi lipseºte totuºi cãldura, emotivitatea, spontaneitatea, cu alte cuvinte, savoarea vieþii. Într-adevãr, paranormalul este trãit ºi experimentat zilnic pe propria piele de oameni obiºnuiþi, lucru care îi conferã o mai mare putere de convingere, care permite sã fie atinse cu

Plopul În faþa geamului meu Asemeni unui zeu E un plop înalt Cu frunze de smarald Cît a tremurat azi iarnã Dezbrãcat, fãrã o hainã Primãvara l-a-mbrãcat Ca pe un om bogat.

Se leagãnã – în sus, în jos, Pare fãlos.

Cînd toamna îi furã Frunzã dupã frunzã, De culoare argintiu El pare totuºi auriu.

Iarna, nescãldat în soare El totuºi nu moare ªi-n fulgii mari de ninsoare Viseazã spre Soare.

Zãpada se aºterne în strat gros El e tot fãlos ªtie cã la primãvarã Va fi iarã Cu frunzele lui de smarald Care-i vor þine de cald.

El va renaºte mereu Spre bucuria sufletului meu. (va urma) LILIANA TETELEA mîna capacitãþile extraspaþiale ºi extratemporale ale psihicului ºi lasã de înþeles cã - probabil - sîntem mai mult ceea ce considerãm cã sîntem ºi cã avem energii potenþiale care, într-o bunã zi, poate, se vor putea manifesta pe deplin.

Fenomenele paranormale, trãite în mod spontan de oricare dintre noi, sînt mai numeroase decît s-ar putea crede. Ne gîndim la o persoanã dintre prietenii noºtri, despre care nu mai ºtim nimic de la o vreme ºi, puþin dupã aceea, o întîlnim sau primim de la ea o scrisoare sau un telefon? Nu este o întîmplare, este deja vorba de telepatie. Legãtura telepaticã mai strînsã este aceea existentã între mamã-fiu/fiicã, un cordon ombilical invizibil ºi indestructibil care dureazã toatã viaþa. Se cunosc foarte multe cazuri de mame care au fost „informate” de ceea ce i se întîmpla fiului, chiar dacã acesta se afla la mii de km distanþã, ºi s-a constatat cã, în genere, faptele dramatice sînt cele care pun în miºcare aceste mecanisme.

Nu lipsesc totuºi ºi contacte telepatice care privesc fapte senine.

PAULA GIOVETTI

„ROMÂNIA MARE“

P Po o ll e em m ii c c ii

Pag. a 7-a – 12 ianuarie 2018

C Co on nt tr ro ov ve er rs se e

Anul cãlãtoriei în timp (urmare din pag. 1) Copil fiind, nu cutreieri prezentul; este singurul timp în care eºti condus, eºti tutelat, nu eºti încã „mare”, nu faci concret nimic de capul tãu. Dar copilãria înceteazã, iar cãlãtoria în prezent începe. În ciuda unor neplãceri din perioada anilor ’80, cozile la alimente în primul rînd, în primul rînd, generaþia mea ºi-a trãit tinereþea... ca tinerii, dupã ce îºi trãise ºi copilãria sau adolescenþa în firescul vîrstei. Fãrã imixtiunile perversiunilor minþii adulte, fãrã iureºul inform al luptei pentru existenþã. Lumea în care am trãit avea grijã ca pãrinþii sã munceascã, bunicii sã se odihneascã, iar copiii sã înveþe ºi sã viseze. De aceea lumea în care a crescut generaþia mea era... armonioasã. Nici bogatã, nici sãracã, nici liberã în toate sensurile, dar nici liberã în toate nonsensurile. Pur ºi simplu, armonioasã... De aceea a ºi reuºit sã facã mulþi oameni fericiþi în acei ani; lumea venea dupã zeci de ani de crize, rãzboaie, ocupaþie, impuneri, regimuri radicale, teroare brunã sau roºie... O lume pe cît de sãtulã de nebunii, pe atît de dornicã de siguranþã ºi de armonie.

Poate aveþi impresia cã transform anii ’70 într-o perioadã idilicã; dacã doresc ceva este sã nu uitãm trecutul, cu pãrþile lui bune; desigur, consumismul zilelor noastre vrea ca totul, inclusiv momentele vieþii, sã semene cu produsele de azi – finisaj ºi ambalaj care sã-þi ia ochii, modernizãri multe ºi, în mare mãsurã, inutile, dar ºi fiabilitate minimã, astfel încît sã se strice repede ºi sã îþi iei altul. Alt produs, altã clipã ºi, de ce nu, chiar altã viaþã? Totul se poate în aceastã lume a aparenþelor, cu o condiþie - sã uiþi de tine însuþi ºi sã te laºi condus. Condus de reclamele comerciale, politice, medicale, spirituale chiar omul e o reclamã, nu? Gîndiþi-vã doar la cîte nonsensuri umane sînt modele azi! Aºa-zise vedete, de fapt rebuturi pseudo-artistice, mafioþi, curve de mai mult sau mai puþin lux, ba chiar personaje care nu fac ceva anume, ci doar sînt invitate la emisiuni pentru a spune tîmpenii - ei bine, toate aceste nonsensuri ale unei vieþi raþionale sînt azi... modele urmate! ªi e firesc sã fie aºa; în fond, „lumea civilizatã” cãtre care noi aspirãm foloseºte de mult timp procedeul.

Filmele Occidentului, muzica de mare audienþã, promovatã ºi ultrapremiatã este un adevãrat elogiu adus vieþii de gangster, obsesiilor sexuale ºi violenþei, consumului de alcool ºi narcoticelor, lipsei scrupulelor, cruzimii, duritãþii... nici nu mai spun de permanentizarea homosexualitãþii ca normalitate. Ei bine, toate acestea au devenit elemente obligatorii, fãrã de care nu se poate imagina un film de succes! Chiar ºi filmele pentru adolescenþi - ºi chiar cele destinate teoretic copiilor includ o parte a acestei liste. Cum sã te mai miri cînd vezi crime odioase, sau cînd auzi cã în SUA se produc anual peste 30.000 de omoruri cu arme de foc?! Întrebarea vine firesc: unde vrem sã ajungem?

Hai sã mai adãugãm un argument - din multe puncte de vedere NU sîntem SUA! America este o putere imensã, din toate punctele de vedere; are structuri puternice, stabile, create în secole de acumulare; SUA sînt conduse de un sistem cu totul aparte, care nu este pus în pericol de decãderea societãþii ºi a individului de rînd. De ce? Poate pentru SUA este cel mai important purtãtor ºi multiplicator al virusului care a infectat întreaga planetã - ºi ºtie cel mai bine sã se foloseascã de el. Dar asta e problema lor, nu a noastrã!

Noi nu sîntem America, dar nu sîntem nici noi; noi nu prea sîntem nimic acum, în prezent, pentru cã ne-am întors la stadiul de copii care au un tutore; din pãcate un tutore care ne învaþã nonsensurile de mai sus, pentru cã scopul lui nu e sã ne creascã pentru noi, ci pentru el, pentru a ne folosi ca sã trãiascã mai bine. Exact ca în familiile degenerate care fac ºi furã

copii pentru a-i trimite la cerºit, la furat, pentru ca mai tîrziu, cînd sînt întemniþaþi sau uciºi sã-i laude cã... ºi-au fãcut datoria faþã de familie, care e „cel mai important în viaþã”. Asta am ajuns ºi noi acum, niºte copii ai unor „pãrinþi“ degeneraþi, care ne spun cã nu e bine sã învãþãm, ci sã ne „trãim viaþa”, sau nu conteazã cã am fãcut ºcoalã ºi prestãm la closete în Occident, „munca nu e ruºinoasã”, nu-i aºa, ce conteazã cã vin perverºii la distracþii sexuale, facem „promovare turismului”, nu conteazã cã tinerii nu mai vorbesc limba þãrii, ci o stîlcealã de prescurtãri inculte, iar pentru ei adevãrata þarã „e afarã”. E bine ºi cînd tinerii vin între triumfale scînduri din rãzboaie care nu sînt ale noastre ºi pentru care îi decorãm ca eroi, bieþii de ei, morþi, dar nu pentru þarã, ci pentru interesele „tutorelui” ºi pentru cîþiva bani pe care sã-i trimitã acasã...

Iatã dar cum a trecut anul 2000, iar generaþia mea nu exploreazã spaþiul, ci abisul. Cît despre eroii de azi... ei vin din acel abis! Sînt creaturile sale, nu oameni!

Aº spune cã ne rãmîne trecutul, dar iatã, în ziua de azi, nici el nu poate dãinui! Da, în ziua de azi trecutul... se altereazã; în fiecare zi un erou al istoriei este distrus, trecut prin noroiul „adevãrului”, iar în loc de bravul luptãtor descoperim cã naþia noastrã are drept strãmoºi asasini, împilatori, obsedaþi sexual, turnãtori... Plus acuzaþiile aduse românilor de criminali atroce, „a doua þarã dupã Germania hitleristã ca numãr de evrei uciºi” - ºi sã nu uitãm cã, mai nou, trecutul nostru este cel care consemneazã înrobirea þiganilor, la care, un rol de seamã, dupã cum a spus însuºi ambasadorul „tutorelui”, „un rol important l-a avut Biserica Ortodoxã Românã“. Nu conteazã cã, pe vremea înrobirii, BOR nici nu exista ca instituþie - ºi mai ales nu importã cã Biserica e fundamentul spiritualitãþii româneºti. Ce e aia „spiritualitate româneascã“?! Acum vorbim de „spiritul NATO” ºi de „parteneriatul cu SUA”!... Dumnezeule, am schimbat cîteva silabe ºi ne-am întors la „exemplul tovãrãºesc al Uniunii Sovietice”! Dar atunci lumea venea dupã un rãzboi distrugãtor, rãnile încã deschise cauþionau întrucîtva duritatea, rãzbunarea, împietrirea în rãutate, nevoia de dominaþie... Dar acum?! Altã motivaþie realã, în afarã de murdarele cîºtiguri, de multe ori pãtate chiar de sînge, existã oare?

Am intrat în Anul Centenarului Marii Uniri. Ar trebui sã fie un an al cãlãtoriei în timp, cãtre spiritul unui alt timp. Eroic, mîndru, fabulos, spiritul ºi timpul unei Românii Mari! Nu, anul acesta va fi mult mai prozaic; vom serba alãturi de partenerii noºtri strategici - care poate vor recunoaºte cu aceastã ocazie cã... nu au recunoscut niciodatã România Mare! Vom cheltui mulþi bani, fiindcã asta ne-a învãþat „lumea civilizatã”, iar istorici ºi ziariºti vor dezvãlui alte „nenorociri” fãcute în 1918, „tutorele” ºi lumea lui „civilizatã“ vor folosi acest an pentru a ne mai îmbrobodi ºi pune sã facem cine ºtie ce jocuri de-ale lor... În rest, pentru popor va fi ceea ce am scris mai sus - scufundarea în abis. Din pãcate - ºi pentru þarã.

Ne rãmîne credinþa în Dumnezeu ºi în trecutul pe care nu-l vedem la televizor sau pe Internet, ci cel pe care, dacã stãm bine sã ne gîndim, l-am trãit într-o epocã de care nu are de ce sã ne fie ruºine. Poate cã aceasta ar fi o treaptã pentru ieºirea din abis - sã spunem ºi altora povestea adevãratã a unei perioade pe care alþii vor sã o ºteargã din istorie. Iar pentru mine ºi generaþia mea, reprezintã anii în care am putut vedea, cu ochii propriei minþi, un viitor frumos, despre care nu trebuie sã tacem. Poate cã 2018, Centenarul, este ultima ºansã a generaþiei mele de a face acea visatã cãlãtorie în timp, printre aºtrii viitorului.

Coridorul Primele zile ale acestui an au fost marcate, pentru cei care încã nu au aflat, de o analizã a unui om cãruia, la prima vedere, dar ºi la urmãtoarele, poate cã îi pasã de România.

Apãrut în zona main stream, mã aºteptam la reacþii virile din partea multor factori de opinie din România, dar ºi din partea cetãþenilor responsabili ai þãrii. Politicieni chiar.

Nimic, însã, nimic pînã acum cînd scriu aceste rînduri. În acel material, domnul în cauzã spune, cu subiect ºi predicat, cã România se va destrãma, cã începînd cu luna ianuarie se va pune în practicã proiectul Maidanul, care va continua cu proiectul Coridorul ºi care va avea drept finalitate ruperea României în mai multe pãrþi.

Evident cã acest strigãt, acest material nu se va bucura de o acoperire mediaticã pe mãsurã, dintr-un motiv foarte simplu. Pe de o parte, presa are altã treabã de fãcut, pentru care este plãtitã, iar pe de altã parte, românul de rînd a devenit insensibil la orice problemã de ordin patriotic, naþional. Nu îi pasã ce are sã fie, cîtã vreme la TV sînt acele emisiuni care îl þin ocupat, cîtã vreme are ce mînca ºi are cãruciorul plin de hranã de calitate îndoielnicã, gãsitã din belºug în supermarketuri, la preþuri accesibile.

Prin urmare, nu vor exista reacþii violente, nu se va întîmpla nimic notabil. Putem, însã, sã aºteptãm liniºtiþi în faþa TV ce are sã fie la final de ianuarie, început de februarie, ca sã fim martorii istoriei.

Acum 100 de ani, dupã mai bine de secole de nãzuinþã, românii au ajuns toþi între aceleaºi graniþe. Acum, la 100 de ani distanþã, aºteptãm cu interes sã vedem dacã ceea ce a spus Ion Brãtianu are sã fie respectat. În ceea ce mã priveºte, îmi asum riscul sã cred cã are sã fie ceva acþiune în 2018 pe marginea acestui subiect. Maidan am avut anul trecut. Doar cã nu au murit oameni. Maidan o sã avem ºi în acest an, doar cã înþeleg cã vor fi uciºi oameni. Ungaria, la acest moment, are o poziþie foarte bunã din punct de vedere geopolitic. Are un lobby bun în SUA, este clar, are trecere la Moscova. Faptul cã nu este iubitã la Bruxelles nu are importanþã, jucãtorii mari ai lumii sînt SUA ºi Rusia, în nici un caz birocraþii ãia care ard gazul de pomanã prin Belgia ºi Franþa. Noi, însã, românii, nu avem deloc o poziþie bunã în SUA, alta decît de slugi, iar cu Rusia sîntem praf. Cu China am avut grijã sã ne stricãm relaþiile, iar Europa, cum am spus, este frecþie la piciorul de lemn. Cine ar putea sã vinã în sprijinul naþiunii române, sã nu se rupã, dacã Maidanul ºi Coridorul se vor aplica?

Nimeni din afarã, nimeni din interior. Marii patrioþi nu mai sînt printre noi, ei fiind poate uciºi în primul rînd de indiferenþa românilor la rãzboiul care se duce contra lor de 28 de ani.

Cine sã ne ajute? Poate Bunul Dumnezeu, dar la cît de mult L-am ignorat în ultimii ani, nu ºtim în ce mãsurã ne va ajuta.

Acum vedem de ce nu se fac autostrãzi care sã lege regiunile României. Acum vedem de ce nu existã o anchetã oficialã cu privire la declaraþia unui ºef SRI, cã fost nu va fi niciodatã, care a ameninþat un premier cã, dacã leagã Braºovul de Bucureºti, îl va aresta.

Acum vedem de ce nimeni nu ancheteazã ce spun cei care susþin cã existã Statul Paralel, mai ales cã acesta chiar existã ºi... funcþioneazã imbatabil la adãpostul corupþilor ºi al ignoranþei românilor. Acum vedem, pentru cine are minte ºi ochi sã vadã, cã România este praf la toate capitolele – stat, administraþie, politicã, în plan militar, poliþienesc etc.

Sîntem o naþiune amorfã, þinutã laolaltã de interesele financiare ale unora. Deocamdatã.

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 8-a – 12 ianuarie 2018

Viat , a cres , t i n ã Botezul Domului – Vedenii ºi istorisiri de folos despre viaþa de dincolo (29) Cuviosul Eufrosin Bucãtarul a mers în rai (2) Dupã aceea mergînd în bisericã, l-a vãzut acolo pe Eufrosin. L-a chemat aºadar într-un colþ ºi l-a legat cu juruinþã sã-i spunã unde a fost în noaptea aceea. Eufrosin i-a zis: - Iartã-mã, pãrinte, n-am fost nicãieri în noaptea aceasta, doar acum am venit la slujbã.

- Eu te-am conjurat cu jurãmînt ºi te-am legat duhovniceºte pentru a se vãdi tuturor mãreþiile lui Dumnezeu ºi tu nu vrei sã dezvãlui adevãrul?

Atunci smeritul Eufrosin a rãspuns: - Pãrinte, am fost acolo unde se aflã bunãtãþile pe care le vor moºteni cei ce-L iubesc pe Dumnezeu ºi pe care ani mulþi ai cerut în rugãciunile tale sã le vezi. Acolo m-ai vãzut ºi pe mine pentru cã Domnul a binevoit ca eu, ticãlosul, sã-þi arãt acele bunãtãþi.

- ªi ce mi-ai dat, pãrinte Eufrosin, din bunãtãþile acelea ale grãdinii?

Eufrosin i-a zis: - Merele frumoase ºi înmiresmate pe care le-ai pus acum pe patul chiliei tale. Însã sã mã ierþi, pãrinte, cãci eu sînt vierme, nu om.

Atunci preotul a povestit tuturor fraþilor descoperirea pe care a avut-o ºi prin ea i-a îndemnat pe toþi la rîvna binelui ºi a virtuþii. Iar fericitul Eufrosin, fugind de slava oamenilor, a plecat pe furiº din mînãstire ºi pînã la moarte a rãmas neºtiut de nimeni. Mulþi dintre bolnavii care au mîncat din acele mere s-au vindecat de bolile lor.

Povestire minunatã despre acel preot care a venit din cealaltã viaþã ca sã se împace cu un diacon (1) Un preot ºi un diacon evlavios, care trãiau odatã la Constantinopol, nutreau o iubire reciprocã - acea iubire care îi e atît de plãcutã Domnului. Însã a venit un moment în care, din uneltire diavoleascã, au cãzut în urã reciprocã ºi au rãmas pentru mult timp neîm-

Carte de cãpãtîi (30) RUGÃCIUNE DE ÎNDEPÃRTARE A FARMECELOR (2) Apoi zici aceastã rugãciune: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, care din multã iubire de oameni pentru mîntuirea neamului omenesc Teai pogorît din cer ºi ai binevoit a Te întrupa din Sfînta de Dumnezeu Nãscãtoare Maria, ºi ai pãtimit bãtãi, scuipãri ºi chiar rãstignire pe cruce ºi ai înviat a treia zi din morþi, spunîndu-ne a crede în Tine ºi a pãzi poruncile Tale, ca sã dobîndim viaþa de veci ºi drept semn al credinþei ai dat putere adevãraþilor credincioºi a cãlca peste ºerpi ºi peste scorpii ºi peste toatã puterea diavolului vrãjmaº, fãrã a-i vãtãma întru nimic pe ei, primeºte umila noastrã rugãciune, cãci, precum femeia pãcãtoasã ºi vameºul, ne închinãm înaintea Ta ºi, mãrturisindu-Te cu adevãrat Fiul lui Dumnezeu, Te rugãm, vino degrabã în ajutorul nostru cu puterea ºi de viaþã fãcãtoare Cruce, de goneºte vraja ºi urîtul din casa noastrã ºi din sporul meu, din tot locul meu ºi al familiei mele ºi al casnicilor mei. De aceea, ne rugãm Þie din adîncul sufletului, ca sã-i ierþi pe toþi, Doamne, pe cei care au fãcut rãu, cãci nu au ºtiut ce fac ºi îndreaptã-i pe calea pocãinþei spre mîntuirea sufletelor lor. Amin!

Apoi zici urmãtoarele: Pentru rugãciunile Preacuratei ºi Preabinecuvîntatei Stãpînei noastre Nãscãtoarea de Dumnezeu ºi pururea Fecioara Maria, cu puterea cinstitei ºi de viaþã fãcãtoarei cruci, cu folosinþele cinstitelor, cereºtilor ºi celor fãrã de trup Puteri, pentru rugãciunile cinstitului ºi slãvitului Proorocului, Înaintemergãtorului ºi Botezãtorului Ioan, ale sfinþilor, mãriþilor ºi întru tot lãudaþilor apostoli; ale celor între sfinþi pãrinþii noºtri, dascãli ai lumii ºi ierarhi: Vasile cel Mare, Grigore de Dumnezeu Cuvîntãtorul ºi Ioan Gurã de Aur, ale celor între sfinþi pãrinþii noºtri: Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei ºi Spiridon al Trimitundei; ale sfinþilor, mãriþilor ºi marilor mucenici: Gheorghe, purtãtorul de biruinþã, Dimitrie izvorîtorul de mir, Teodor Tiron, Teodor Stratilat; ale sfinþilor, mãriþilor ºi fãcãtorilor de minuni fãrã de arginþi Cosma ºi Damian, Chir ºi Ioan, Pantelimon ºi Ermolae, Samson ºi Diomid, Talaleu ºi Trifon, Mochie ºi Anichit; ale sfinþilor, drepþilor ºi dumnezeieºtilor pãrinþi Ioachim ºi Ana ºi ale tuturor sfinþilor Tãi, Mîntuitorul nostru Iisuse Hristoase iartã pãcatele noastre ºi ne mîntuieºte de toatã vraja, ducînd pînã la ziuã toate farmecele ºi spurcãciunile prin munþi ºi codri nelocuiþi de fiinþã omeneascã.

pãcaþi. ªi s-a întîmplat ca preotul sã moarã cuprins de aceastã urã. Atunci diaconul a început sã se întristeze tare mult, cã nu a reuºit sã dezlege duºmãnia atunci cînd trãia preotul. S-a dus aºadar sã se spovedeascã la unul din pãrinþii cu discernãmînt.

Acela l-a povãþuit sã meargã la un pustnic ºi sã-i vãdeascã situaþia în care se afla. ªi diaconul a început sã cutreiere cu mare dorire cele mai pustii locuri ºi sã-l caute pe doctorul rãnilor sale. Gãseºte deci un pãrinte ºi îi vãdeºte patima lui, þinerea de minte a rãului, cerîndu-i sã-i dea rãspuns precis, dacã i s-a iertat greºeala. ªi acela i-a rãspuns: - Fiul meu, cel care cere cu credinþã primeºte; ºi celui care bate, i se va deschide. Acestea nu sînt cuvintele mele, ci ale Domnului. ªi þie deci, dacã ceri ceva bun ºi îl ceri cu bunãvoinþã, Domnul îþi va dãrui o rezolvare rapidã a problemei tale. Dar acum întoarce-te înapoi în þinuturile tale. ªi cînd se va înnopta, mergi în Biserica Mare. Ascunde-te ºi aºteaptã lîngã poartã. Apropie-te de primul om pe care îl vei vedea cã intrã ºi opreºte-l. Salutã-l din partea mea ºi dã-i aceastã scrisoare pecetluitã. De la el vei lua sigur îndreptarea greºelii tale. Diaconul a fãcut tot ce i-a spus monahul. Seara devreme s-a dus ºi s-a aºezat lîngã uºa bisericii. ªi iatã! Îndatã a apãrut omul despre care-i spusese monahul. Diaconul l-a salutat, i-a dat scrisoarea pãrintelui ºi i-a dezvãluit drama lui. Acela, fiind strãvãzãtor, a înþeles cã asta s-a întîmplat din iconomie dumnezeiascã, ºi a început sã verse lacrimi ºuvoi, zicînd: - Cine sînt eu, cel prea-mic, ca sã cutez un asemenea lucru?... Avînd însã îndrãznealã la rugãciunile sfîntului pãrinte care te-a trimis, o voi face. ªi cum stãtea în faþa uºilor închise ale bisericii, a îngenuncheat, ºi-a aplecat faþa pînã la pãmînt, ºi-a ridicat mîinile spre cer ºi a început sã ºopteascã o rugãciune. Dupã puþin timp s-a ridicat - e înfricoºãtor sã spun, simþind mãrimea tainei ºi îndrãzneala pe care o avea la Dumnezeu acel om! s-a ridicat aºadar ºi a zis: - Deschide-ne uºile milei Tale, Doamne! (va urma) (Text preluat din volumul „Vedenii ºi istorisiri de folos despre viaþa de dincolo“) Apoi zici: „Bucurã-te, Preacinstitã ºi de viaþã fãcãtoare Cruce a Domnului, care goneºti diavolii cu puterea Celui ce S-a rãstignit pe tine, a Domnului Iisus Hristos, care S-a pogorît la iad ºi a cãlcat puterea diavolului ºi te-a dãruit nouã spre gonirea a tot vrãjmaºul. O, prea cinstitã ºi de viaþã fãcãtoare Cruce a Domnului, ajutã-ne cu Preasfînta Nãscãtoarea de Dumnezeu ºi cu toþi sfinþii, gonind toate faptele rele ºi toate spurcãciunile ºi pãzindu-ne curaþi în toate zilele noastre.

Amin!

Apoi zici rugãciunile acestea alese ale Maicii Domnului: Împãrãteasa noastrã cea Preabunã, nãdejdea noastrã, prietena sãrmanilor, folositoarea celor neputincioºi ºi ocrotitoarea celor obijduiþi; vezi ºi acum, în ziua necazului nostru, pe noi cei ce cãdem în genunchi ºi cu lacrimi ne rugãm þie, alungã de la noi toate necazurile ºi nevoile ce vin asupra noastrã, întru aceastã vremelnicã viaþã ºi prin atotputernica ta mijlocire, nu ne lipsi pe noi nici de veºnica ºi nesfîrºita bucurie întru împãrãþia Fiului Tãu ºi Dumnezeului nostru. Amin!

Apoi zici iar: O, Prealuminatã Maica lui Dumnezeu, pe cei ce se luptã cu noi surpã-i cu dreapta ta cea stãpînitoare ºi atotputernicã ºi pe cei ce sînt în farmece îi ajutã, pe cei asupriþi îi mîntuieºte ºi dezleagã de pãcate pe cei ce se roagã þie, cã toate le poþi, cînd voieºti.

Preacuratã stãpînã Nãscãtoare de Dumnezeu, care poþi face tot binele, primeºte rugãciunile noastre, care se cuvin þie de la nevrednicii robii tãi. Ceea ce eºti aleasã dintre toate neamurile ºi te-ai arãtat mai înaltã decît toate fãpturile cereºti ºi pãmînteºti, fiindcã prin tine a fost cu noi Domnul Puterilor ºi prin Tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu; pentru aceea eºti binecuvîntatã între toate neamurile, cea ce eºti de Dumnezeu fericitã, mai luminatã decît heruvimii ºi mai cinstitã decît serafimii. ªi acum, Preasfîntã Nãscãtoare de Dumnezeu întru tot cîntatã, nu înceta a te ruga pentru noi nevrednicii robii tãi, ca sã ne mîntuim noi de sfatul celui înºelãtor ºi de toatã primejdia ºi sã fim pãziþi nevãtãmaþi de lovirea cea înveninatã a diavolului, ºi pînã la sfîrºit, cu rugãciunile tale ne pãzeºte pe noi neosîndiþi, ca astfel cu paza ºi ajutorul tãu fiind mîntuiþi, mãrire, laudã, mulþumitã ºi închinãciune, pentru toate sã înãlþãm lui Dumnezeu, Unuia în Treime Sfîntã ºi ziditorul tuturor, acum ºi pururea ºi în vecii vecilor. Amin. (va urma) (Lucrare apãrutã sub îndrumarea Pr. Duhovnic Protos. Paisie Cinar)

Epifania

Astãzi Însuºi Duhul Sfînt Se pogoarã pe pãmînt, În apa Iordanului Unde-i Fiul Domnului.

Iarã Tatãl cel Ceresc Întru graiul Pãrintesc, Binecuvinteazã acum Pe Fiul Sãu cel Preabun... ªi prin Crucea lui Iisus Botezul vine de Sus, Întru Fiul cel iubit În care-a binevoit!

Epifania-n Treime Dumnezeu întru Unime!

Binecuvîntare-aleasã De toatã lumea-nþeleasã...

Cu Ioan Botezãtorul Înaintemergãtorul, Mielul Sfînt ne mîntuieºte Prin Botez- dumnezeieºte!

Preot EMIL NEELEA CÃRÃMIZARU

În pace sînt

În pace sînt!

Cãci al meu greu pãcat, Isuse, cu-al Tãu sînge l-ai spãlat. În pace sînt!

Deºi am de luptat, În voia Ta odihnã am aflat. În pace sînt!

Cãci ale mele dureri În Tine aflã a lor mîngîieri. În pace sînt!

Chiar ºi cînd ºovãiesc, Prin Tine ajutor la timp gãsesc. În pace sînt!

Cãci al meu viitor, Tu îl cunoºti, vei sta într-ajutor! În pace sînt!

Cînd moartea va sosi, Eu ºtiu, la Tine Tu mã vei primi. În pace sînt!

Isus va reveni...

Cu Tine pentru veci atunci voi fi!

(Autor necunoscut)

Pildã creºtinã Întrebãri la sfîrºitul zilei Cine te-a întîlnit astãzi, a fost fericit auzind cuvintele din gura ta?

Ai salutat cu cãldurã pe prietenul sau cunoscutul, pe care l-ai întîlnit astãzi, sau ai trecut nepãsãtor?

Ai fãcut o bucurie celorlalþi prin prezenþa ta, prin vorbele tale, prin gîndurile tale?

Ai încurajat cel puþin pe unul dintre cei pe care i-ai întîlnit astãzi? Þi-ai pierdut ziua cu tot felul de vorbe, de lucruri nefolositoare sau ai fãcut ceva folositor?

Este mãcar unul sã se bucure cã te-a întîlnit astãzi pe stradã?

Ai lãsat în urma ta un gînd, un îndemn frumos sau ai produs supãrare altora?

Este cineva mai fericit, mai încurajat datoritã faptului cã te-a întîlnit astãzi?

Poþi spune cu inimã uºoarã, la încheierea zilei, cã tot ce ai fãcut ºi ai gîndit, ai fãcut ca pentru Domnul ºi Mîntuitorul tãu, iar El poate spune: „Bine, slugã bunã ºi credincioasã“?

„ROMÂNIA MARE“

MOZAIC

Pag. a 9-a – 12 ianuarie 2018

MOZAIC

Piesa vestimentarã pe care astãzi o numim „cãciulã dacicã” nu era specificã doar strãmoºilor noºtri geto-daci, ci reprezenta un obiect de vestimentaþie utilizat în toatã lumea tracicã, atît în nordul, cît ºi în sudul Dunãrii.

Astãzi, bãtrînul Istru serveºte drept hotar între popoare diferite. În Antichitate, ambele maluri ale Dunãrii de Jos

erau locuite de cãtre acelaºi popor: marele neam al tracilor, „cel mai numeros dupã cel al inzilor”, aºa cum arãta Herodot. De altfel, puternicul Burebista era numit „cel dintîi ºi cel mai mare dintre regii din Tracia”.

Cãciula frigianã este un obiect vestimentar care a reprezentat ºi reprezintã un simbol utilizat, ca element de heraldicã ºi simbolisticã oficialã, de cãtre state precum Franþa, SUA, Portugalia, Brazilia, Argentina, Cuba, Nicaragua ºi altele. În reprezentãrile antice, apar purtînd pe cap „bonete frigiene” sau mai bine zis „cãciuli tracice” faimoºi eroi ai Troiei precum Paris ºi Enea, dar ºi vitezele Amazoane – despre care se spune cã au stãpînit în teritoriile de la nordul Mãrii Negre. Una dintre cele mai neobiºnuite reprezentãri ale unor personaje purtãtoare de „bonetã frigianã” sau „cãciulã dacicã” a fost realizatã în Italia secolului VI; acolo, apar „cei trei magi de la Rãsãrit” care, dupã cum aratã tradiþia ºi Noul Testament, s-au prezentat cu daruri înaintea pruncului Iisus. Este vorba despre un mozaic aflat în bazilica Sant’ Apollinare Nuovo din Ravenna, al cãrei ctitor a fost regele Teodoric cel Mare, ce a domnit peste ostrogoþi.

Oare de ce i-a reprezentat artistul din vechime pe cei trei magi înveºmîntaþi într-un mod atît de asemãnãtor cu portul strãmoºilor noºtri daco-traci? În reprezentãrile greceºti din vechime, personajele cãrora li se atribuia o neîndoielnicã origine tracicã, precum zeiþa Bendis sau Orfeu, purtau, deseori, bonete „frigiene”. Potrivit istoricilor greci, aratã Wikipedia, strãmoºii frigienilor nu au trãit dintotdeauna în Anatolia (teritoriu inclus în actuala Turcie), ci provin din Europa, din Balcani. Atunci cînd trãiau în Balcani, frigienii purtau numele de brigi, dupã cum au arãtat Herodot ºi Strabon. Frigienii erau un popor de origine tracã, iar boneta frigianã, ce apare inclusiv pe stemele unor state moderne, este totuna cu binecunoscuta cãciulã dacicã… sau tracicã!

TOMI TOHÃNEANU

Bolwoningen, locuinþele futuriste din Olanda

foarte ecologicã. Trebuie sã spun mai multe?“, a declarat Dries Kreijkamp, în urmã cu trei ani de zile, chiar înainte de a pleca dintre noi.

ªtiinþa ºi tehnologia progreseazã atît de repede încît ceva creat cu doar un deceniu în urmã ni se va pãrea cel mai probabil o antichitate într-un viitor apropiat.

Exemple pot fi multe – de la pagere ºi pînã la ipod-uri, însã acest lucru nu se întîmplã ºi cu casele în formã de mingi din oraºul olandez Den Bosch. Au fost concepute în 1984 ºi rãmîn la fel de futuriste chiar ºi astãzi.

Cunoscute local ca Bolwoningen, aceste case ca niºte bulbi au fost create ca parte a unui program experimental de locuinþe lansat în 1968. Au fost proiectate de artistul ºi sculptorul Dries Kreijkamp în anii 1970, iar proiectul a fost finalizat în 1984. În timp ce programul a fost închis în acelaºi an, Bolwoningen a devenit o realitate, iar acest complex experimental de locuinþe continuã sã rãmînã unul neobiºnuit.

Amplasat în mijlocul unei vegetaþii bogate, de-a lungul unui canal pitoresc, cele 50 de Bolwoningen seamãnã cu un ciudat grup de ciuperci uriaºe. Casele stau pe structuri cilindrice care aratã ca niºte tulpini ºi conþin un spaþiu de depozitare plus o scarã care duce oamenii în sfera de deasupra. Casele sînt foarte luminoase datoritã celor ºase ferestre rotunde mari ºi a luminii de pe acoperiº. Spaþiul de locuit se întinde pe o suprafaþã de doar 55 de metri pãtraþi, dar aspectul ºi abundenþa luminii face ca spaþiul sã fie mult mai mare ºi primitor. „Sînt triburi africane care construiesc cabane rotunde din lut. Forma globului este absolut evidentã. Este cea mai organicã ºi naturalã formã posibilã. La urma urmei, rotunjirea este peste tot: trãim pe un glob, pînã la urmã.

Globul combinã cel mai mare volum posibil cu cea mai micã suprafaþã posibilã, deci aveþi nevoie de material minim pentru acesta. Este economie de spaþiu, o formã

Maimuþele care pot controla braþe robotizate doar cu puterea gîndului

Faimoasa bonetã frigianã este totuna cu… cãciula dacicã Indiscutabil, faimoasa bonetã frigianã – simbol al libertãþii, al eliberãrii ºi al formelor de organizare statalã republicane, seamãnã izbitor cu binecunoscuta „cãciulã dacicã”, aºa cum apare în reprezentãrile de pe Columna lui Traian sau în statuile de daci realizate în Antichitate.

Dacã vom cãuta informaþii despre acest simbol, cea mai accesibilã sursã esteWikipedia, unde scrie, negru pe alb, cã boneta frigianã „era asociatã, în Antichitate, cu cîteva popoare (þãri) din Europa de Est ºi Anatolia”, fiind enumerate, acolo, urmãtoarele regiuni: Frigia, Dacia ºi Balcanii. Balcanii în care cele mai numeroase populaþii erau cele de neam tracic (descendente ale pelasgilor, care populau ºi teritoriul care astãzi aparþine Greciei).

Se tot vorbeºte în ultima vreme despre interfeþele creiere-computer ºi cum noi, oamenii, în viitor vom reuºi sã controlãm diferitele dispozitive electrocasnice ºi nu numai doar cu ajutorul gîndului. Un prim pas în acest sens a fost fãcut în aceastã perioadã, cînd mai multe

maimuþe au fost învãþate cu succes sã opereze braþe robotice doar cu ajutorul minþii lor. Maimuþele denumite Z, K ºi N ºi-au pierdut membrele la un moment dat.

Experimentul a fost realizat de neurologii de la Universitatea din Chicago, care au implantat reþele multi-electrod în creierul maimuþelor pentru a urmãri activitatea neuronalã. Cercetãtorii au introdus o serie de electrozi în acea parte a creierului care controleazã membrul superior al maimuþelor, cortexul motor, pe aceeaºi parte sau pe partea opusã a membrelor amputate.

Mai apoi, maimuþele au fost învãþate cum sã miºte un braþ robotic ºi sã prindã cu ajutorul lui diferite obiecte.

Antrenamentele au durat aproximativ o lunã de zile, însã rezultatele au fost peste aºteptãri. Conexiunile motorneuronale ale maimuþelor au fost analizate înainte de antrenament, la începutul antrenamentului ºi, din nou, dupã antrenament. Reuºita experimentului este o veste excelentã pentru oamenii care, din diferite motive, rãmîn

MOZAIC Sfatul medicului Rutpura de ligament încruciºat anterior (LIA) Doctor ortoped Tarek Nazer, medic specialist ortopedie ºi traumatologie, specialist în chirurgie artroscopicã, leziuni sportive ºi proteze personalizate. DR. TAREK NAZER Medic ortoped cu experienþã de cinci ani în unele dintre cele mai mari spitale din Anglia. Timp de doi ani a lucrat cu Phil Hirst, medicul echipei Manchester United.

Ruptura de ligament încruciºat anterior (LIA) este cea mai frecventã leziune ligamentarã a genunchiului.

Existã numeroase metode de reconstrucþie a LIA, dintre care amintim autogrefa din tendonul patelar, autogrefa din gracilis ºi semitendinos (hamstring), sau alogrefa (autogrefa se prelevã de la pacient, iar alogrefa este obþinutã de la furnizori specializaþi în medicina sportivã).

Indicaþia de ligamentoplastie: Studiile aratã ca orice genunchi instabil, dureros ºi cu leziune parþialã (în cazul sportivilor) sau completã (în cazul tuturor persoanelor) trebuie tratatã chirurgical prin reconstrucþie de ligament încruciºat anterior, prin diferite metode valabile în ziua de astãzi. Prin reconstrucþie evitãm apariþia artrozei ºi a leziunii de menisc, secundare rupturii de ligament încruciºat anterior.

Operaþia se face prin recoltarea unui ligament (se pot folosi ligamente de tip hamstring sau tendonul patelar) ºi efectuarea reconstrucþiei dupã prepararea grefei ºi al canalului unde noul ligament va fi introdus.

Fixarea autogrefei se realizeazã iniþial la nivelul tunelului femural folosind endobuton, care fixeazã grefa pe corticala externã a femurului. La nivelul tunelului tibial folosim un ºurub resorbabil.

Tensionarea grefei se realizeazã prin flectarea genunchiului la 20 de grade.

Protocolul de recuperare postoperator reconstrucþiei de ligament încruciºat anterior Faza I: 1-14 zile * Controlul grefei ºi al sistemului de fixare a grefei sînt protejate cu ajutorul unei orteze ºi prin exerciþii specifice; * Controlul inflamaþiei ºi al edemului; * Mobilizarea precoce a articulaþiei genunchiului; * Restaurarea mersului normal pe suprafaþã planã; * Încãrcarea – în limita toleranþei dureroase cu orteza blocatã la 30º: Faza II: Sãptãmîna 3-6 * Restaurarea mersului normal ºi a urcatului scãrilor; * Menþinerea extensiei complete, flexie 90 de grade; * Protejarea grefei ºi a sistemelor de fixare; * Creºterea propriocepþiei.

Faza III: Sãptãmâna 6-12 * Mobilizare maximã a genunchiului; * Creºterea forþei musculare.

Faza IV: Luna 3-6 * Ameliorarea forþei musculare, rezistenþei ºi a propriocepþiei. www.consultatieortopedie.ro fãrã un membru, fie el superior sau inferior. În primul rînd, se pare cã funcþionarea membrelor artificiale controlate de creier este cît se poate de realã, iar în al doilea rînd, odatã dotat cu un astfel de membru, se pare cã elasticitatea remarcabilã a creierului va îmbrãþiºa proteza, ca ºi cum ar fi fost întotdeauna acolo. „Am demonstrat cu succes cã creierul primatelor poate fi antrenat pentru a controla un mecanism robotizat care sã efectueze o sarcinã complexã, secvenþialã. O astfel de interfaþã creier-maºinã poate fi salvarea pentru multe persoane care azi duc o viaþã grea din cauza diferitelor accidente în urma cãrora ºi-au pierdut unul sau mai multe membre”, menþioneazã autorii studiului publicat în Nature Communications.

RADU UNGUREANU

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 10-a – 12 ianuarie 2018

LECTURI LA LUMINA CEAIULUI... românesc în Bucovina, care a avut o mare influenþã asupra românilor din acea provincie, începe o serie de spectacole în sala ,,Teatrului Român” din Botoºani, cum îºi denumea proprietarul Petrache Cristea casele din Calea Naþionalã, în apropierea locului unde se nãscuse mai bine de douã sãptãmîni, nu ºtiu absolut nimic asupra Eminescu. În acel teatru se întîlneºte viitorul poet cu sorþii care mã aºteaptã, cãci sper cã nu voi fi condamnat artiºtii ºi se lasã fermecat de arta teatralã. Peste un an, a petrece aci ani întregi fãrã necesitate. Doctorii mi-au din martie ºi pînã în mai, trupa Tardini-Vlãdicescu dã spus cã trebuie sã-þi scriu þie în privinþa aceasta. Mi-aduc mai multe reprezentaþii la Cernãuþi, în sala ,,Hotelului de Moldavie”, dupã care pleacã luîndu-l pe în adevãr aminte c-am venit Eminescu pe post de sufleur ºi copist, cu tine în tren, dar încolo nu care tocmai pãrãsise ,,Nationalmai ºtiu nimic decît cã am Hauptschule”. Atît de nerãbdãtor fusese stat închis ºi am suferit nu Eminescu sã plece cu trupa, încît nici numai de halucinaþiuni, ci ºi nu-ºi ridicase salariul de funcþionar la mai mult încã de foame.

Tribunalul din Botoºani, dîndu-i procurã Mã-ntreb acum dacã e vorba lui ªerban, fratele sãu mai mare, sã-i ca, cu cheltuiala ºi anume, ridice ultimul salariu. În toamna anului sã continue regimul sub care 1865, Eminescu se întoarce la Cernãuþi, trãiesc, regim cu totul fãrã unde îºi continuã studiile la particular. folos atît pentru mine cît ºi Locuieºte la profesorul Aron Pumnul, la pentru amicii care au fel ca ºi fraþii sãi mai mari în anii anteribinevoit a se interesa de ori, ºi se ocupã de biblioteca profesorumine ºi a mã trimite aici. lui, compusã mai ales din cãrþi Fii bun, iubite Chibici, româneºti. Încã de copil, Eminescu era A. Chibici-Revneanu foarte atent la ce se întîmplã pe scenã ºi ºi rãspunde-mi cum stau îl deranjau aplauzele ºi rîsetele spectatolucrurile cu mine. Doctorii de aici îmi vorbesc de D.(l) Maiorescu ºi de tine. Eu ºtiu despre tine rilor. La ieºirea de la spectacol, binedispus, fredona cã tu n-ai mijloace pentru a îngriji de mine în starea în unele melodii ºi repeta unele replici. În martie 1866, care sunt. Îmi sunt dar necunoscute mãsurile pe care Eminescu debuteazã cu poezia ,,De-aº avea”, publicatã D.(l) Maiorescu va fi binevoit sã le ia în privire-mi ºi vãd în revista ,,Familia”, condusã de cãrturarul Iosif Vulcan. pe de altã parte cã doctorii de la institut nu ºtiu aproape Pãrãseºte Cernãuþii ºi, dupã un scurt popas la Ipoteºti, nimic, ci se mãrginesc a-mi cita numele D-sale ºi al tãu, porneºte pe jos, spre Blaj, cu intenþia de a-ºi trece acolo ceea ce – în izolarea în care mã aflu – nu e de naturã a examenele. Ajunge la Sibiu. În vara nului 1867, Iorgu mã satisface. ªi, în adevãr, nu-þi poþi închipui starea în Caragiale, care era în cãutarea unui tînãr ºtiutor de carte, care un om se aflã într-un institut de alienaþi, dupã ce ºi- îl descoperã la Giurgiu ºi îl angajeazã ca sufleur în trupa a venit în fire. Neavînd nimic de lucru, închis alãturi c- sa. Se cunoaºte o petiþie cãtre Teatrul Naþional, redactatã de Eminescu, în care trupa cerea permisiunea de a un alt individ, hrãnit rãu precum se obiºnuieºte la spitale susþine acolo reprezentaþii. ºi lãsat în prada celor mai omorîtoare griji în privirea Cam pe la începutul anului 1868, Eminescu se împriviitorului, mi-e fricã chiar de-a-mi plînge soarta, cãci ºi eteneºte cu marele actor Mihail Pascaly, care îl angaaceasta ar fi interpretat(ã) ca un semn de nebunie. Astfel, jeazã în trupa sa. Acum îl cunoaºte pe I.L. Caragiale. fãrã speranþã ºi plin de amare îndoieli, îþi scriu, iubite Trupa porneºte într-un lung turneu prin Transilvania ºi Chibici, ºi te rog sã-mi lãmureºti poziþia în care mã aflu. Banatul românesc: Braºov-Sibiu-Lugoj-TimiºoaraEu aº vrea sã scap cît se poate de curînd ºi sã mã-ntorc Arad-Oraviþa-Baziaº, de unde revine la Giurgiu cu în þarã, sã mã satur de mãmãliga strãmoºeascã, cãci, aici, vaporul. Peste tot, succes uriaº, triumf: ,,Avem ºi noi de cînd mã aflu, n-am avut niciodatã fericirea de-a mînca Teatru Naþional”, scria ,,Gazeta de Transilvania”. mãcar pînã la saþiu. Foamea ºi demoralizarea, iatã cele Participarea lui Eminescu la acest turneu demonstreazã douã stãri continue în care petrece cã el nu era doar un sufleur, ci ºi ajutor direct al lui Nenorocitul tãu amic Pascaly – copist de roluri, traducãtor al unor lucrãri M. EMINESCU nemþeºti despre arta interpretãrii, ºi chiar actor. Se Adresa mea e: Michael Eminescu Ober-Döbling bei Wien cunoaºte doar rolul ciobanului din drama ,,Rãzvan ºi Hirschengasse No. 71. Privatheilastalt” Vidra”, de B.P. Haºdeu, interpretat de Eminescu, dar, cu siguranþã, vor fi fost ºi alte momente cînd el a urcat pe Eminescu ºi teatrul scenã, în locul vreunui actor indisponibil. Probabil, din Teatrul a jucat un rol important în viaþa lui Eminescu. aceastã perioadã dateazã caseta de machiaj a lui Mai întîi, ca sufleur ºi copist în trupele româneºti, care se Eminescu, aºa cum se vede ºi în fotografie. Poate în înfiripaserã prin a doua jumãtate a Secolului al XIX-lea. acest lung turneu, Eminescu se va fi îndrãgostit de fruMai apoi, ca spectator, în perioada studiilor vieneze (1860- moasa actriþã Eufrosina Popescu, care avea sã-i inspire 1872), cînd frecventeazã mai ales Burg Theater ºi Opera poeziile ,,La o artistã” ºi ,,Amorul unei marmure”. La Curþii Imperiale ºi le cunoaºte pe marile actriþe: unguroaica întoarcerea în Bucureºti, foarte mulþumit de angajatul Federica Bognar, o mare tragedianã, ºi Augusta Baudius- sãu, Pascaly îl recomandã pe Eminescu pentru postul de Wilbrandt, cu niºte ochi fascinanþi. În sfîrºit, sã reþinem sufleur al doilea la ,,Teatrul Naþional”: ,,Om al literelor perioada cînd Eminescu acordã atenþie creaþiilor dramat- ºi bun român... foarte cult – foarte studios, cu cunoºtinþe minunate de literaturã germanã ºi românã... pe lîngã silice: ,,Mira”, ,,Dragoº”, ,,Andrei Mureºanu” sau ,Alexaninþã, este laborios, exact ºi foarte cumsecade...”. În iunie dru Lãpuºneanu”, rãmase în stadiul de proiect.

1869, trupa lui Pascaly face un turneu lung ºi dã spectaDar, sã revenim. În februarie 1884, trupa ªtefania cole în Moldova ºi în Bucovina. Ajuns la Cernãuþi, Tardini-Alexandru Vlãdicescu, întîia trupã de teatru Eminescu evitã sã-ºi întîlneascã foºtii colegi de ºcoalã ºi prieteni. Apoi, la Botoºani, familia îl convinge sã pãrãseascã trupa ºi, în septembrie, pleacã sã studieze filozofia la Viena.

PAUL SUDITU

În fiecare an, la 15 ianuarie, îl omagiem pe Poetul Naþional O scrisoare de-a lui Eminescu, adresatã lui A. Chibici-Revneanu În toamna anului 1883, prin strãdaniile lui Al. ªuþu, ºeful Sanatoriului ,,Caritatea”, din Bucureºti, starea sãnãtãþii lui Eminescu se ameliorase întrucîtva. Ceea ce fãcea ca diagnosticul iniþial, de alienaþie ºi demenþã progresivã, cu pierderea totalã a memoriei, sã parã greºit. Dar Titu Maiorescu este neîncrezãtor ºi, pentru vindecarea deplinã a poetului, hotãrãºte, cum am vãzut, sã-l trimitã la Spitalul ,,Ober-Döbling” de lîngã Viena, unde medicii Obersteiner ºi Leidesdorf obþinuserã succese rãsunãtoare în lupta cu tulburãrile psihice. Doctorul ªuþu gãsise deplasarea la Viena inoportunã, întrucît boala poetului intrase într-un proces vizibil de remisie. Însã Maiorescu insistase în demersul sãu, cãci tocmai rezolvase problema spinoasã a banilor de spitalizare. O mare parte (3.000 de franci) provenea chiar de la el, ºi o parte mai micã de la ceilalþi junimiºti. La aceastã recoltã se adãugau ºi cei 2.000 de lei obþinuþi în urma conferinþei pe care Vasile Alecsandri o þinuse la Ateneul Român, cînd îºi prezentase drama ,,Fîntîna Blanduziei”. Între timp, conºtient de înalta valoare pe care o reprezenta creaþia poeticã eminescianã, Maiorescu pregãteºte primul volum al lui Eminescu, intitulat ,,Poesii”, care avea sã fie gata pe 22 decembrie 1883 ºi va aduce încã 1.000 de lei. Aflat în grija medicilor Obersteiner ºi Leidesdorf ºi simþindu-se mai bine, Eminescu adreseazã o scrisoare cãtre prietenul sãu, Al. Chibici-Revneanu, aflat la Bucureºti. Ideea venise la cei doi eminenþi doctori, cãrora nu le plãcuse inactivitatea mentalã a lui Eminescu ºi voiau, astfel, sã-l testeze în ce mãsurã, în urma tratamentului aplicat, îi revenise memoria. De fapt, tratamentul celor doi specialiºti consta în aceea cã... nu-i administraserã nici un medicament, nimic, lãsînd organismul poetului sã se detoxifice de substanþele ingerate la ,,Caritatea”. În consecinþã, poetul a pus mîna pe toc ºi i-a scris lui Chibici, rugîndu-l sã-l informeze cine-i plãteºte spitalizarea. Scrisoarea aceasta, care se gãseºte la Arhivele Statului din Iaºi, este un adevãrat document psihologic, ºi prietenii din þarã s-au bucurat vãzînd cã Eminescu îºi revenise. Ea este redactatã pe 4 pagini, scrisul, aproape caligrafic, este de o claritate îngrijitã, are paragrafe distincte ºi spaþii egale între rînduri. Impresia este cã poetul a þinut cu tot dinadinsul sã arate cã depãºise momentul greu al bolii ºi e pe cale de a se restabili complet. ,,E de mirare cã ameliorarea s-a fãcut aºa de repede, aveau sã-l informeze doctorii pe Maiorescu. De obicei, e nevoie de 14 zile pînã sã aparã o ameliorare. Dar acest lucru ne face sã fim prevãzãtori; o posibilã întoarcere a rãului nu este exclusã...”. ,,Iubite Chibici, Döbling 12/24 ianuarie 1884 Nu sunt deloc în stare sã-mi dau seama de boala cumplitã prin care am trecut, nici de modul în care am fost internat aici în ospiciul de alienaþi. ªtiu numai atît cã boala intelectualã mi-a trecut, deºi fizic stau îndestul de prost. Sunt slab, rãu hrãnit ºi plin de îngrijire asupra unui viitor mai nesigur pentru mine decît oricînd.

Ceea ce aº voi sã ºtiu de la tine este dacã cãrþile ºi lada mea sunt în oarecare siguranþã ºi dacã pot spera sã le revãd. În ladã trebuie sã se fi aflînd ºi ceasornicul pe care l-am scos de la Simþion. Încolo aº voi sã ºtiu dacã pot scãpa de aici, unde în adevãr îmi pare cã stau fãrã nici un folos. Tratamentul pare a consista în mîncare puþinã ºi proastã ºi în recluziune; - încolo n-am observat nimic în maniera de-a mã trata. Sufãr cumplit, iubite Chibici, de lovitura moralã pe care mi-a dat-o boala, o loviturã ireparabilã care va avea influenþã rea asupra întregului rest al vieþii ce voi mai avea-o de trãit.

Asemenea nu ºtiu nimic asupra poziþiei pe care mi-aþi creat-o în acest institut. Cine plãteºte pentru mine aci ºi cine are grijã de mine? D.(l) Maiorescu a trecut pe aci într-o zi, dar a stat mai puþin de un minut ºi nu mi-a spus nimic în ce mã priveºte, încît, deºi mi-am venit în fire de

Caseta de machiaj a lui Mihai Eminescu din perioada activitãþii sale teatrale 1868-1869, cînd a activat în trupa actorului Mihail Pascaly.

Uneori, dacã vreun actor era indisponibil, poetul ieºea din cuºca sufleurului, se machia ºi îi lua locul pe scenã.

Element ornamental de pe capacul casetei cu monograma poetului. (Colecþia Augustin Z.N. Pop)

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 11-a – 12 ianuarie 2018

LECTURI LA LUMINA CEAIULUI...

O ISTORIE A CÃRÞILOR INTERZISE (40) „Prînzul dezgolit“ Autor: William Seward Burroughs Data ºi locul publicãrii iniþiale: 1959, Franþa; 1962, Statele Unite Edituri: Olympis Press; Grove Press Forma literarã: roman

Rezumat Început la Tanger, în 1955, romanul ,,Prînzul dezgolit” (,,Naked Lunch”) este un montaj de scene ºocante, care combinã fanteziile ºi halucinaþiile suprarealiste pentru a crea o imagine de coºmar despre droguri, pederastie ºi canibalism. Metodele narative neconvenþionale, prin care perspectiva subiectivã alterneazã cu cea de tip fluxul conºtiinþei, fac din aceastã operã mai puþin un roman unitar, cît o serie de imagini care au în comun doar tema efectelor distructive ale dependenþelor umane. Lipsa unei naraþiuni consecvente ºi schimbarea frecventã a perspectivei reflectã o lume de coºmar, în care William Lee, personajul principal, se luptã cu sine însuºi la fel de des cît trebuie sã lupte împotriva altora. Burroughs afirma în „Introducere” cã ar fi iluminat tehnica sa prin intermediul titlului care „înseamnã exact ce înseamnã ºi cuvintele «Prînzul dezgolit» - un moment îngheþat, cînd toatã lumea vede ce se aflã la capãtul fiecãrei furculiþe”. „Introducerea” propune explicaþia lui Burroughs a „bolii”, dependenþa sa, de 15 ani, de opiu ºi de derivate din opiu. Autorul diferenþiazã cu scrupulozitate între drogurile care creeazã dependenþã fizicã ºi halucinogenele care, dupã pãrerea lui, sînt condamnate pe nedrept.

Folosind uneori o ordine discordantã a cuvintelor, de asemenea, autorul descrie în detalii minuþioase economia traficului de droguri ºi victimizarea dependentului. „Introducerea” se încheie cu un avertisment apocaliptic: „Priviþi, PRIVIÞI de-a lungul cãii drogului înainte sã porniþi într-acolo ºi sã nimeriþi greºit TOVARêII... Un sfat pentru cei care ºtiu ei mai bine”. Corpul romanului este povestea lui William Lee, un narcoman care se chinuie sã se elibereze de cenzura impusã de droguri, sex, limbã sau birocraþie. El hoinãreºte de la New York pînã în Mexic, apoi în Tanger, ºi încã mai departe, încercînd sã scape de „the heat”70, la început un termen de jargon folosit pentru a descrie poliþia, dar care, treptat, începe sã descrie presiunile vieþii care l-au împins spre dependenþa

Dezinformarea de la Calul Troian la Internet (4) Motto: ,,Discreditaþi tot ceea ce merge bine în þarã!

Implicaþi conducãtorii în acþiuni ilegale! Subminaþi-le reputaþia, supuneþi-i dispreþului! Rãspîndiþi discordia între cetãþeni! Întãrîtaþi-i pe tineri contra bãtrînilor!

Ridiculizaþi tradiþiile!” (Sun Tzu - ,,Arta rãzboiului”)

2. Cum se practicã dezinformarea Trebuie sã examinãm acum care sînt trucajele posibile ale informaþiei sau, cel puþin, care sînt trucajele cunoscute la ora actualã. Se poate spune, simplificînd, cã un fapt poate fi prezentat în ºapte moduri diferite: afirmat; negat; trecut sub tãcere; amplificat; diminuat; aprobat; dezaprobat. Dar, în loc de a judeca în abstract, sã ne propunem o misiune precisã de dezinformare ºi sã vedem cum am putea-o duce la bun sfîrºit.

Imaginãm urmãtorul fapt: domnul Dupont a bãtut-o pe doamna Dupont. Misiunea noastrã este aceea de a-l exonera pe domnul Dupont în ochii opiniei publice. În mod stereotip, se disting 12 moduri profesioniste de a o face.

Negarea faptelor Dacã publicul nu are nici o cale de a-ºi confirma ceea ce s-a întîmplat în realitate, putem pur ºi simplu sã negãm faptele: „Domnul Dupont, vom spune noi, nu a bãtut-o pe doamna Dupont”. Totuºi, dacã ne-a fost încredinþatã misiunea de a-l disculpa pe domnul Dupont, înseamnã cã, probabil, publicul este deja la curent, întrun mod vag, cu o scenã de familie din casa Dupont. De exemplu, ar fi fost dificil sã se nege cu desãvîrºire samavolniciile lui Pol Pot din Cambodgia.

de droguri. Spaþiul ºi timpul fluctueazã dezordonat, iar Lee trãieºte într-o lume de coºmar în care timpul se dilatã sau se contractã dupã tipul ºi cantitatea de droguri consumate. Locurile se schimbã între ele, în timp ce Lee cãlãtoreºte printr-o lume a sexului sadic, a drogurilor în exces, ºi în general, a împrejurãrilor sordide. Acte homosexuale ºi heterosexuale care au în centru durerea ºi degradarea sînt descrise cu detalii bolnãvicioase, iar imagini despre mutilare abundã în paginile romanului. Numele ºi efectele specifice ale diferitelor tipuri de droguri sînt de asemenea detaliate, la fel ºi cele mai eficiente, precum ºi cele mai puþin eficiente metode de a le administra, pentru a obþine maximum de efect.

Burroughs juxtapune scene aparent realiste ºi scene brutale de coºmar, care sugereazã degradarea personajelor sale prin actele lor violente, chiar bestiale.

Foloseºte limbajul colocvial cînd descrie corpul omenesc, mai ales cînd vine vorba despre organele genitale, ºi þinteºte un efect ºocant maxim în descrierile „instrumentelor” pentru droguri ºi ale actelor sexuale forþate suferite atît de femei, cît ºi de bãrbaþi sau chiar de bãieþi. În „Anexã”, este publicat eseul intitulat „Scrisoare a unui dependent învederat de drogurile periculoase”, publicat în revista ,,The British Journal of Addiction”.

Burroughs discutã meritele relative precum ºi pericolele opiatelor, ale canabisului, ale mescalinei, ale cocainei ºi ale drogurilor sintetice. El îºi intrapoleazã propriile experienþe cu fiecare dintre aceste substanþe în examinarea surselor ºi precauþiilor, oferind astfel un ghid pentru cei nepregãtiþi.

Istoricul cenzurii Romanul poartã distincþia de a fi ultima operã literarã declaratã obscenã ºi supusã unui proces judiciar în America. De la publicarea cãrþii, în 1959 ºi pînã în ianuarie 1963, agenþii vamali au confiscat toate exemplarele care urmau a fi introduse în Statele Unite, justificîndu-ºi mãsurile prin Legea Vãmilor (1930), care recomanda confiscarea materialelor suspectate de a fi obscene. Mai tîrziu, romanul a fost implicat în douã procese judiciare.

Din acest motiv, în locul negãrii faptelor, dezinformatorul avizat va prefera:

Inversarea faptelor Dacã aceasta este metoda pe care o alegem, vom declara, pur ºi simplu, susþinînd sus ºi tare, cã „Doamna Dupont l-a bãtut pe domnul Dupont”. Acest lucru justificã scena casnicã despre care publicul a prins de veste, îl dezvinovãþeºte complet pe domnul Dupont ºi, într-o epocã moralizatoare ºi victimofilã, îl face cu atît mai simpatic cu cît varianta respectivã inspirã antipatie faþã de doamna Dupont.

Este foarte evident cã manipulatorii nu recurg decît rareori la metode atît de extreme. Preferã amestecul între adevãr ºi minciunã.

Amestecul între adevãr ºi minciunã, cu diverse titluri Rãmînînd în perspectiva în care publicul este mai mult sau mai puþin la curent cu incidentele ºi unde ar fi nechibzuit sã-l minþim în proporþie de sutã la sutã, putem amesteca în mod savant realitatea cu falsul. De exemplu, nu vom nega cã domnul Dupont a lovit-o pe doamna Dupont, dar vom spune cã ea a început. Ceea ce ne aduce la tema agresiunii - foarte folositã în dezinformare. Cine pe cine a agresat? (Agresatul beneficiind, în concepþia actualã, de toate drepturile.)

De remarcat cã însãºi noþiunea de agresiune e extrem de ambiguã. Dacã dvs. îmi faceþi un reproº relativ aspru, dacã eu vã insult, dacã-mi daþi o palmã, dacã vã dau un pumn, dacã scoateþi cuþitul, dacã eu scot pistolul, cine pe cine a agresat?

Germania din timpul celui de-al II-lea rãzboi mondial ne apare ca agresoare la adresa Aliaþilor. Dar clauzele draconice ºi umilitoare ale tratatului de la Versailles îi dãdeau sentimentul cã ea fusese cea agresatã. Se va

Mai întîi a primit o sentinþã favorabilã la Los Angeles, în 1965, chiar înainte de a se ajunge la un proces, iar apoi a fost declaratã, în schimb, obscenã la Boston, în acelaºi an, unde procurorul general a considerat cã romanul este o „mizerie”. Scriitorii Norman Mailer, Allen Ginsberg ºi John Ciardi au fost chemaþi ca martori-experþi, pe lîngã alþi psihiatri ºi membri ai spaþiului academic, pentru a depune mãrturie în privinþa valorii literare a romanului.

Cu toate acestea, judecãtorul Eugene Hudson nu a putut fi convins. În deliberarea verdictului, judecãtorul a declarat cã romanul este „obscen, indecent ºi impur... ºi, luat ca întreg... , în mod predominant depravat, pornografic ºi indubitabil fãrã vreo importanþã socialã în compensaþie”. Ca reacþie la opinia emisã de cãtre apãrare, potrivit cãreia romanul ar fi avut o valoare socialã ºi ºtiinþificã semnificativã, Hudson a afirmat cã ,,Prînzul dezgolit” este o mizerie, scrisã de un „bolnav mintal”.

Un apel a fost înaintat Curþii Judiciare Supreme din Massachusetts, astfel cã procesul Attorney General v. A Book Named „Naked Lunch”, (1966), a început la data de 8 octombrie 1965. Tribunalul a considerat cã romanul este „dezgustãtor ºi obscen” ºi a amintit celor prezenþi cã însuºi autorul ºi-a descris cartea ca fiind „brutalã, obscenã ºi dezgustãtoare”. Însã juraþii au aplicat testul importanþei sociale ºi nu au gãsit nici un motiv pentru a declara cã „opera nu are nici o valoare socialã în compensaþie”. Convingerea instanþei cã operei nu îi lipseºte importanþa socialã a rezultat din multele recenzii ºi articole în publicaþii literare ºi de altã naturã, care au discutat cu seriozitate cartea controversatã ºi au arãtat cã „un grup semnificativ ºi inteligent” de oameni din cadrul comunitãþii considera cartea a fi valoroasã din punct de vedere literar. La 7 iulie 1966, Curtea Judiciarã Supremã Massachusetts a declarat cã romanul nu este obscen. Cei patru membri care au deliberat decizia favorabilã, precum ºi cei doi care s-au opus, au considerat deopotrivã cã romanul poate fi vîndut pe teritoriul Statelor Unite, dar cã, în caz cã se va dovedi cã existã indivizi care „în trecut sau în prezent distribuie sau promoveazã cartea în acest Commonwealth, în asemenea manierã încît sã exploateze apelul sãu sexual”, aceºti indivizi vor fi puºi sub acuzare. (va urma) NICHOLAS J. KAROLIDES, MARGARET BALD, DAWN B. SOVA

rãspunde: tratatul de la Versailles a fost atît de draconic numai fiindcã Germania era deja agresoare în momentul primului rãzboi mondial. Iar Germania va rãspunde cã nu ea îl asasinase pe arhiducele Austriei. Sîrbii, la rîndul lor, vor rãspunde cã, dacã Austria nu coloniza Serbia...

Dar dezinformatorul nu are nevoie sã cunoascã toate aceste lucruri. Studiind bine societatea noastrã, el are avantajul de a o face sã plîngã pentru soarta domnului Dupont bãtut de soþia lui. (Într-o altã societate, ar fi fost preferabil sã declare: „Da, a bãtut-o, ºi bine a fãcut: chiar dacã el nu ºtia de ce, ea, cu siguranþã, ºtia”.)

Unul dintre cele mai frecvente cazuri de amestec între adevãr ºi minciunã constã în inexactitatea numãrului de victime anunþat, în care se pare cã nu existã nici o limitã pentru exagerãrile sau diminuãrile abuzive.

Modificarea motivului La prima vedere, dacã aflaþi cã domnul Dupont a bãtuto pe doamna Dupont, veþi considera cã a vrut s-o facã sã sufere ºi cã e un om foarte rãu. Dar dacã presupunem cã a fost vorba de o flagelare eroticã, iar doamna Dupont 1-a rugat îndelung, înainte ca el sã se hotãrascã s-o satisfacã?

Totul se schimbã. Faptele rãmîn aceleaºi: fie, a bãtut-o.

Dar îl veþi învinui pentru asta? Dimpotrivã, dacã n-ar fi bãtut-o, l-ar fi putut acuza de sadism, de misoginie, de a nu fi destul de sensibilizat faþã de drepturile femeii.

Contrar afirmaþiilor lui Stalin, faptele nu sînt încãpãþînate, în mîinile unui bun dezinformator, ele devin maleabile aproape la nesfîrºit.

Cartier, autorul masacrãrii vendeenilor, se lãuda: „Dintr-un principiu de umanitate, curãþ pãmîntul libertãþii de aceºti monºtri”. Dupã cum credea Republica a III-a, colonizarea Asiei ºi a Africii avea rolul de a le face sã profite de binefacerile gazului curent în oraºe ºi ale democraþiei. (va urma) VLADIMIR VOLKOFF

Cele mai interesante legende urbane medievale Cui nu-i place o legendã bunã? Acestea sînt extrem de populare în multe cazuri ºi au devenit deja subiect de conversaþie. Unele zboarã fãrã reþinere pe internet, iar altele devin adevãrate legende urbane. Deºi nu sînt deloc adevãrate. Astãzi vom vorbi de personaje, locuri ºi istorii din timpurile Evului Mediu.

Evul Mediu este o perioadã foarte controversatã în istoria Europei. A început în Secolul al V-lea ºi a durat pînã în Secolul al XVI-lea. Deci o grãmadã de timp. Evului Mediu i-a urmat perioada numitã Iluminism. Mileniul precedent a fost criticat ºi condamnat, la fel cum astãzi condamnãm acþiunile din timpul erei victoriene. Însã Evul Mediu a dat ºi unele dintre cele mai frumoase ºi interesante legende urbane. ªi unele dintre cele mai longevive.

Despre incubus ºi sucubus în Evul Mediu Un incubus este un demon sub formã de bãrbat care viziteazã femeile în timpul somnului. Se presupune cã le chinuie ºi îºi face voile cu ele, potrivit

de a gãsi dovezi despre Cele 10 Triburi Pierdute.

Totuºi, sursele religioase ºi scriptice rãmîn principalele argumente în aceastã credinþã pierdutã. Doar Cartea lui Mormon sugereazã cã indienii nativamericani provin din douã triburi pierdute ale lui Israel.

Fîntîna Tinereþii Fîntîna Tinereþii este o legendã care îºi are originea în timpurile Evului Mediu. Se credea cã îþi poate restitui tinereþea dacã bei din apele ei. Se crede adesea cã Florida este locaþia acestei fîntîni miraculoase. Poveºtile despre aceastã fîntînã sînt cele mai asociate cu acest stat din America. Dar este posibil ca sursa sã fie de origine nativamericanã.

Chiar ºi în filmul „Piraþii din Caraibe“ a apãrut aceastã fîntînã a tinereþii veºnice. Pentru cã tinereþea veºnicã ºi viaþa fãrã de moarte sînt mereu cãutate în mituri ºi legende. Chiar ºi în basmul popular românesc „Tinereþe fãrã bãtrîneþe ºi viaþã fãrã de moarte“, cules de Petre Ispirescu. La fel se cautã ºi piatra filosofalã, remedii universale sau elixire ale vieþii în întreaga Asie.

Din pãcate, nu se cunosc ºi alte relatãri înainte de venirea spaniolilor în Lumea Nouã. Dar chiar ºi dupã aceastã perioadã existã o varietate de tradiþii în acest sens.

element legat de povestea Genezei ºi de Cain.

Fratele lui Abel, suferã o pedeapsã similarã – sã rãtãceascã pe pãmînt, fãrã sã culeagã vreo recoltã vreodatã.

Robin Hood lua bani de la bogaþi Robin Hood este deja o figurã arhetipalã în folclorul englez. Copiii se costumeazã aºa de fiecare Haloween. Povestea sa îºi are originea în vremuri medievale. Dar a rãmas semnificativã ºi plinã de învãþãminte morale pînã astãzi. Robin Hood fura de la bogaþi ca sã dea la sãraci. ªi lupta împotriva nedreptãþii ºi tiraniei. Dar asta e doar legendã.

Banda sa de briganzi purta numele de Bãrbaþii Voioºi.

Evreul rãtãcitor Evreul rãtãcitor este o figurã din folclorul creºtin medieval. Aceastã legendã a început sã se rãspîndeascã în Europa în Secolul al XIII-lea. A devenit o fixaþie a mitologiei creºtine. Mai tîrziu, a trecut în curentul romantic. Legenda vorbeºte despre un evreu care îl întãrîta pe Iisus pe drumul unui numãr de tradiþii mitologice ºi legende.

Demonul-femeie este numit sucubus. Un incubus poate avea relaþii sexuale cu o femeie pentru a avea un copil aºa cum apare în legenda lui Merlin. Unele surse ne povestesc cã poate fi identificat dupã… penisul sãu nenatural de rece. Tradiþiile religioase susþin fervent cã relaþiile sexuale cu astfel de demoni, incubuºi sau sucubuºi, pot duce la deteriorarea stãrii de sãnãtate sau pot merge chiar pînã la moarte. Cred ºi eu… de la atîta sex „fierbinte”. Cu trecerea timpului au fost oferite multe explicaþii pentru originea legendelor legate de incubuºi.

Aceste explicaþii au inclus preocupãri medievale legate de pãcat, în special pãcatele sexuale ale femeilor. Ce vinã or fi avut sãrmanele femei?

Victimele aveau parte de vise lucide ºi paralizie în somn.

Sfîntul Graal

Triburile pierdute ale lui Israel Cele 10 triburi pierdute ale lui Israel se referã la triburile antice israelite ce au dispãrut din relatãrile biblice. Asta s-a întîmplat dupã ce regatul Israel a fost distrus, iar oamenii fãcuþi sclavi ºi duºi în exil în Asiria anticã. Multe grupuri de evrei au scos doctrine privind continuarea existenþei ascunse a acestor triburi, sau chiar întoarcerea lor viitoare.

Acesta este un subiect care se bazeazã parþial pe fapte documentate istoric ºi autentificate. Parþial se bazeazã pe tradiþii religioase ºi speculaþii. Existã o literaturã vastã în privinþa celor 10 Triburi. Dar nici o sursã nu poate fi sigurã pentru gãsirea unui rãspuns clar.

Unii savanþi ºi cercetãtori au încercat sã facã luminã asupra subiectului. În unele momente istorice au fost fãcute diferite declaraþii ºi încercãri

Robin Hood ºi banda sa de fugari, neadaptaþi, tîlhari ºi altele îºi fãcuserã tabãra în pãdurea Sherwood. Legenda se pare cã s-a nãscut din alte poveºti cu alþi bandiþi ce fugeau de lungul braþ al legii. Unul dintre aceºtia era Hereward Treazul.

Mai erau ºi alþii precum Eustace Cãlugãrul, Fulk FitzWarin, ºi William Wallace.

Existã mai multe teorii care încearcã sã identifice un Robin Hood istoric, dar pînã acum nu s-au gãsit evidenþe adevãrate. Este ºi foarte dificil din cauza popularitãþii numelui în Evul Mediu.

Golgotei. Pe drumul spre crucificare, lui Iisus preaumilul i-a sãrit muºtarul ºi s-a sãturat sã înghitã calomniile acestui netrebnic. Aºadar, a fãcut cel mai creºtinesc lucru. L-a blestemat pe evreu sã rãtãceascã pe pãmînt pînã la a Doua Venire. Un fel de Paºte al Cailor la creºtini. Ceva de genul sã meargã la nesfîrºit pînã cade lat.

Nu ºtim însã prea bine ce i-a putut spune evreul de s-a supãrat Iisus atît de tare. Relatãrile privind indiscreþiile evreului variazã de la sursã la sursã.

Chiar am vrea ºi noi sã le aflãm. Originele legendei sînt ºi ele discutabile. Poate este vorba de un

Mulþi cred cã Sfîntul Graal existã fãrã îndoialã.

Dar nu a fost gãsit. E precum fîntîna tinereþii veºnice sau oala de aur de la capãtul curcubeului.

Dar aceastã relicvã mitologicã a fost inventatã tot în perioada Evului Mediu.

Potrivit mitologiei creºtine, Sfîntul Graal era la început o farfurie sau cupã pe care Iisus a folosit-o în timpul Cinei cea de Tainã.

Se credea cã obiectul are puteri miraculoase.

Conexiunea lui Joseph din Arimathea cu legenda Sfîntului Graal dateazã de la sfîrºitul Secolului al XII-lea. Conexiunea apare la Robert de Boron.

Aici Joseph primeºte Graalul de la o apariþie a lui Iisus ºi îl trimite cu fanii sãi în Marea Britanie.

Dezvoltarea legendei Graalului a fost trasatã ºi urmãritã de istorici în detaliu.

Este o legendã ce apare în mai multe forme romantice, derivînd probabil din unele teme precreºtine folosite în acele secole.

Romanþele scrise mai devreme se centralizeazã în jurul cavalerului Percival ºi seamãnã mai mult

cu legenda de inspiraþie arthurianã. Seamãnã foarte mult cu legenda Sfîntului Pocal.

Regele Arthur ºi cavalerii Mesei Rotunde Regele Arthur este un conducãtor britanic legendar. Potrivit istoriilor medievale ºi romanþelor, el a condus britanicii în înfrîngerea invadatorilor saxoni la începutului Secolului al VI-lea.

Versiunile timpurii ale evenimentelor sînt variate. ªi, în plus, s-au tot schimbat cu trecerea timpului. Cercetãri recente sugereazã cã participanþii nu erau copii. Confuzia a apãrut pentru cã acei cronicari de mai tîrziu care au preluat legenda ºi nu au fost martori la evenimente în 1212 au tradus greºit.

Adicã au tradus cuvîntul „pueri” din latinã în „copii”, deºi acesta se referã la „bãieþi”.

Prester John ºi Regatul Magic

Detaliile poveºtii lui Arthur se amestecã cu cele ale lui Merlin, ale Sfîntului Graal, Genevieve, Percival ºi Cavalerii Mesei Rotunde. De asemenea, ele sînt compuse din invenþii folclorice ºi literare.

Evidenþele istorice sînt dezbãtute ºi disputate de istoricii moderni.

Baza istoricã pentru existenþa legendei tînãrului Rege Arthur a fost lung învãluitã în mister. Unii savanþi ºi cercetãtori cred cã Arthur este într-adevãr o figurã istoricã realã. Dovezile lor sînt citatele din Historia Brittonum (Istoria Britonilor) ºi Annales Cambriae (Analele Galeze). Arthur este vãzut ca un conducãtor romano-britanic ce a luptat împotriva invadatorilor anglo-saxoni de la sfîrºitul Secolului al V-lea pînã la începutului Secolului al VI-lea. Însã lipsa dovezilor convingãtoare îi fac pe mulþi istorici sã fie evazivi sau sã îl excludã pe Arthur din relatãrile lor privind Britania dupã ocupaþia romanã.

Cruciada Copiilor Cruciada Copiilor este un nume generic dat unei varietãþi de evenimente ºi fapte (fictive ºi adevãrate). Acestea au avut loc în 1212. Elementele sînt mixate atît de bine încît e greu sã deosebeºti adevãrul de legendã. Este vorba de viziunea unui bãiat, francez sau german. Intenþia de a converti musulmanii de pe Pãmîntul Sfînt în mod paºnic. Grupuri de copii mãrºãluind spre Italia ºi copiii care au fost vînduþi în sclavie. Un studiu publicat în 1977 se îndoia în privinþa acestor evenimente. Mulþi istorici cred astãzi cã nu a existat o cruciadã, ci mai multe grupuri de copii sau sãraci rãtãcitori în Germania ºi Franþa. Unii dintre ei au încercat sã ajungã în Palestina, iar alþii doar cãutau un trai mai bun.

În Evul Mediu oamenii puteau fi fãcuþi sã creadã tot felul de prostii. Legenda lui Prester John este una dintre cele mai exagerate. Dacã celelalte au sau pot avea un sîmbure de adevãr istoric, aceasta este numai ficþiune. ªi… speranþã creºtinã, „credinþã”.

Legenda medievalã a lui Prester John a devenit popularã în Europa începînd cu Secolul al XII-lea.

A þinut pînã în Secolul al XVII-lea.

Se vorbea despre un patriarh creºtin ºi rege ce conducea o naþiune creºtinã pierdutã printre musulmani ºi pãgîni. Locaþia era tocmai în Orient. Era o utopie, visul unui nebun.

Relatãri scrise despre acest regat apar în colecþii variate de ficþiune medievalã popularã. Se credea cã acest rege este un descendent al celor trei magi care l-au vizitat pe Iisus. Se spunea despre Prester John cã era foarte generos ºi virtuos, conducînd un tãrîm plin de bogãþii ºi creaturi stranii.

Regatul sãu adãpostea ºi pãzea minuni fãrã seamãn. Aici creºtinii le-au înghesuit pe toate: Porþile lui Alexandru, Fîntîna Tinereþii ºi chiar un fel de Paradis pãmîntesc. Printre comori se afla ºi o oglindã prin care puteai vedea orice provincie. Deºi nu a existat niciodatã vreun Prester John, credinþa medievalã în aceastã legendã a afectat cîteva sute de ani istoria europeanã direct ºi indirect. Poate a fost beneficã deoarece mulþi exploratori, misionari, învãþaþi ºi vînãtori de comori au plecat în cãutarea acestui minunat regat.

Se aplica pedeapsa cu moartea în Evul Mediu?

Mulþi aºa cred. ªi, în pofida acestei credinþe populare rãspîndite, Evul Mediu a dat naºtere sistemului imparþial bazat pe juraþi. Tribunalele ºi judecãþile erau în general corecte.

Pedeapsa cu moartea era consideratã extrem de severã ºi era folositã doar în cele mai grave cazuri.

Printre acestea erau crima, trãdarea ºi incendierea.

Abia la sfîrºitul Evului Mediu, oameni precum Elizabeta I au început sã foloseascã pedeapsa cu moartea pentru a-ºi scãpa naþiunea de oponenþi religioºi. Execuþiile publice ºi decapitãrile nu erau aºa cum sînt prezentate astãzi în filme. Pe eºafod ajungeau de obicei doar bogaþii ºi nu erau fãcute în public. Cea mai comunã metodã de execuþie era spînzurarea. Arderea era extrem de rarã ºi, de obicei, fãcutã dupã ce criminalul fusese spînzurat înainte.

ºi pîine zilnic. Chiar ºi bere. În fiecare zi mai primeau diferite feluri de carne, brînzeturi, fructe ºi legume din zonã. Puiul, pãsãrile de curte, raþele, gîºtele, porumbeii nu erau atît de rari pe mesele þãranilor. Alþi þãrani creºteau albine.

Dacã ar fi sã alegem între McDonalds ºi mîncarea medievalã, cred cã ultima era mai gustoasã ºi mai nutritivã. Bogaþii trãiau clar mult mai bine.

Mîncau mai multe feluri, foloseau condimente scumpe ºi aºa mai departe.

Oamenii erau violenþi, cruzi, ignoranþi ºi nu se spãlau Exista mitul conform cãruia perioada Evului Mediu a fost extrem de violentã. Se crede ºi cã Evul Mediu era plin de superstiþii religioase ºi ignoranþã.

Violenþa era prezentã, dar nu s-a putut ridica la înãlþimea unui Stalin modern sau Hitler. Inchiziþia nu era atît de sîngeroasã pe cît sugereazã legendele. În plus, nu au existat decît doi criminali în serie notabili în Evul Mediu: Elisabeth Bathory ºi Gilles de Rais.

Dar tocmai în Evul Mediu au rãsãrit primele universitãþi în toatã Europa. Evul Mediu a produs cele mai interesante opere literare, muzicale ºi artistice din toatã istoria. Boethius, Boccaccio, Dante, Petrarch, ºi Machiavelli sînt apreciaþi, dezbãtuþi ºi predaþi chiar în zilele noastre ca minþi luminate.

Catedralele ºi castelele din Europa sînt ºi astãzi în picioare, nu? De asemenea, reprezintã unele dintre cele mai frumoase opere de artã arhitectonice.

Exista ºi mitul cã oamenii nu se spãlau, cã tãmîia era folositã în bisericã pentru a ascunde mirosurile oribile, cã oamenii se cãsãtoreau în mai ºi iunie pentru cã atunci se spãlau ºi ei. Însã cele mai multe oraºe aveau case de îmbãiere, iar ritualurile de curãþenie erau legate de cavalerism. ªi foloseau apa caldã.

Femeia era inferioarã bãrbatului ºi pãmîntul era plat Mult timp s-a crezut cã femeia este inferioarã bãrbatului.Dar dacã ne gîndim la cîteva femei faimoase din aceastã perioadã, putem închide gura tîrgului liniºtiþi pe acest subiect. Sfînta Ioana

Oamenii din Evul Mediu þineau Bibliile încuiate?

Se crede cã Bibliile erau închise ºi þinute sub lacãt în Evul Mediu. ªi asta pentru cã se dorea ca oamenii sã fie þinuþi în întuneric, neºtiutori. În timpul Evului Mediu (pînã la apariþia lui Gutenberg care a fãcut posibil tiparul ºi rãspîndirea Bibliei) toate cãrþile erau scrise de mînã. Munca de a scrie de mînã cãrþile era lãsatã la cãlugãrii din mînãstiri.

Aceste cãrþi erau incredibil de valoroase ºi rare. Era nevoie de astfel de cãrþi în fiecare bisericã pentru cã erau citite la slujbã. Pentru a le proteja erau închise în siguranþã. Nu exista nici o conspiraþie pentru a þine departe adevãrul de ochii curioºi. ªi pentru a nu înþelege cã doar catolicii fãceau asta, cea mai faimoasã Biblie „închisã” cu lacãte ºi lanþuri era cea a lui Henric al VIII-lea, protestant de felul sãu.

În Evul Mediu sãracii mureau de foame

D’Arc, Fecioara din Orleans, a primit pe mînã o armatã fiind foarte tînãrã. Hildegard von Bingen era aºa de faimoasã încît regi, papi ºi lorzi îi cereau sfatul. Muzica ºi scrierile sale existã ºi astãzi.

Elizabeta I a domnit ca o adevãratã reginã atotputernicã peste alte naþiuni. În plus, regulile cavalerismului spuneau cã o femeie trebuie tratatã cumsecade ºi cu demnitate. În Evul Mediu se credea cã femeile sînt „egale în demnitate, diferite în funcþii”.

Celebrul cãlugãr Copernicus a dat lovitura mult înainte ca Galileo sã fie acuzat de erezie.

Copernicus nu a fost pedepsit. Savanþii de azi cred cã cei din Evul Mediu ºtiau, în cercurile învãþate, de sfericitatea pãmîntului ºi de circumferinþa lui.

Este ºi acesta un mit al Evului Mediu. Complet fals. Þãranii ce lucrau la cîmp primeau terci de ovãz

CÃTÃLIN STÃNCULESCU

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 14-a – 12 ianuarie 2018

Rãzboi corupþiei * Rãzboi corupþiei Dragnea vs Tudose Noi semnale ale impunerii unor alte raporturi de putere în PSD au apãrut odatã cu venirea noului an. De data asta, nu doar din interiorul partidului, ci ºi dinspre justiþie.

Problemele legate de dosarul „Tel Drum“, în care Liviu Dragnea este acuzat de constituirea unui grup infracþional organizat, de fraude europene ºi abuz în serviciu, tind sã se acutizeze. Concomitent, premierul Mihai Tudose îºi însuºeºte, pe zi ce trece, comportamentul de lider al PSD. Ambele tabere din rîndurile partidului profitã de respiroul oferit de vacanþa parlamentarã, ca sã-ºi întãreascã propriile rînduri ºi sã se pregãteascã ºi mai temeinic pentru conflictul care va izbucni odatã cu organizarea unui congres extraordinar. Aceastã „bãtãlie“ finalã dintre Tudose ºi Dragnea ar putea avea loc luna viitoare, dupã cum susþin o parte dintre „baronii“ PSD. Aceºtia s-au arãtat dispuºi sã schimbe taberele în care se poziþioneazã acum, în funcþie de mutãrile pe care actualul lider le va face în aceastã lunã. Pentru mulþi dintre greii social-democraþi nu mai conteazã victoriile lui Liviu Dragnea, ci doar faptul cã Mihai Tudose þine în mîini ºi pîinea, ºi cuþitul la Palatul Victoria.

Bugetul, ultima „pisicã“ a premierului Prim-ministrul Mihai Tudose joacã pe toate liniile împotriva lui Liviu Dragnea. Tudose face uz în faþa partidului de poziþia sa de premier, dar ºi de convingerile sale socialiste, pe care le pune în slujba colegilor sãi de partid.

Mai întîi a exploatat la maximum dezbaterea proiectului de buget pentru acest an, ca sã sublinieze în faþa pesediºtilor cã el este cel care împarte banii în þarã, ºi nu Liviu Dragnea, din biroul sãu de preºedinte al Camerei Deputaþilor, aºa cum s-a întîmplat cu Sorin Grindeanu.

Deja o parte din conducerea PSD apreciazã modul în care premierul a dovedit cã ºtie cum sã împartã bugetul pentru nevoile vectorilor de influenþã din interiorul partidului în anumite filiale. Concret, Mihai Tudose ºi-a atras de partea sa alþi aliaþi pe care se va putea baza în perspectiva unei

Cum aratã sãrãcia din România comparativ cu cea din Europa Fenomenul sãrãciei în România este în scãdere, dar persistã inegalitãþi mari în materie de venituri. Þara noastrã are unul dintre cele mai ridicate niveluri de inegalitate a veniturilor din UE ºi aceastã inegalitate este în creºtere, parþial din cauza reducerii efectelor de redistribuire a sistemelor fiscale ºi de transferuri.

Sãrãcia ºi excluziunea socialã persistã în rîndul tinerilor, familiilor cu copii, persoanelor cu handicap, romilor, populaþiei rurale ºi persoanelor inactive. Se are în vedere trecerea la servicii mai integrate orientate cãtre grupurile defavorizate, întrucît furnizarea acestor servicii este scãzutã, se aratã într-un document numit „Sinteza rapoartelor de audit privind Performanþa acordãrii unor beneficii de asistenþã socialã pentru prevenirea ºi combaterea sãrãciei, susþinerea copilului ºi a familiei”, realizat de Curtea de Conturi.

La nivelul UE-28, ponderea populaþiei totale expuse riscului sãrãciei sau excluziunii sociale este de 23,5%, adicã 1 din 4 persoane este supusã riscului sãrãciei sau excluziunii sociale. Dintre aceste state, Bulgaria se aflã pe ultimul loc cu o pondere a populaþiei expusã riscului sãrãciei sau excluziunii sociale de 40,4%. România se aflã pe penultimul loc în UE-28, cu o pondere de 38,8% a populaþiei expusã riscului sãrãciei sau excluziunii sociale. În cadrul unor þãri membre ale Uniunii Europene, numãrul persoanelor aflate în risc de sãrãcie ºi excludere socialã a crescut în anul 2016 faþã de anul 2008, mãrind astfel distanþa faþã de obiectivele naþionale asumate (Belgia, Danemarca, Grecia, Irlanda, Spania, Italia, Cipru, Luxemburg, Malta, Olanda, Slovenia).

La polul opus, în Cehia, Letonia, Lituania, Germania s-a înregistrat o scãdere a numãrului persoanelor aflate în risc de sãrãcie ºi excludere socialã, dar aceste þãri membre nu au atins þintele stabilite prin Programele Naþionale de Reformã. Þãrile care ºi-au atins þintele naþionale la finele anului 2016 stabilite ca obiectiv pentru reducerea numãrului persoanelor aflate în risc de sãrãcie ºi excludere socialã, sînt Polonia cu 3.270 mii persoane (faþã de 1.500 mii persoane), România cu 1.420 mii persoane (faþã de 580 mii persoane), Bulgaria cu 531 mii persoane (faþã de 260 mii persoane) ºi Cehia cu 191 mii persoane (faþã de 100 mii persoane).

Germania, Irlanda, Olanda, Suedia ºi Marea Britanie ºi-au definit þintele naþionale pe indicatori specifici care nu

confruntãri directe cu Liviu Dragnea în faþa întregului partid. Ca republican veritabil, Tudose n-a pregetat sã întoarcã spatele Casei Regale în privinþa Palatului Elisabeta. Premierul a punctat cã nu vede rostul pentru ca respectivul imobil sã fie dat în folosinþã Casei Regale pentru 49 de ani de acum înainte, cîtã vreme ce a mai rãmas din monarhia românã are ºi alte palate la dispoziþie, respectiv Peleº ºi Sãvîrºin. Imediat Guvernul a dat aviz negativ pe legea privind statutul special al Casei Regale. ªi asta, în condiþiile în care printre iniþiatorii proiectului de act normativ se regãseºte ºi Liviu Dragnea.

De asemenea, la capitolul bile albe, ºeful Executivului a mai plusat cu ceva în faþa colegilor sãi importanþi pe care vrea sã-i þinã aproape. Cabinetul Tudose a promovat o OUG prin care le dã puteri sporite vicepremierilor Marcel Ciolacu, Paul Stãnescu ºi Graþiela Gavrilescu (ALDE). Actul normativ a fost aprobat, cu toate cã nu se afla pe ordinea de zi a ºedinþei de Guvern.

Salariile nesimþite ale aleºilor, ofertã ineditã Chiar dacã din ce în ce mai mulþi pesediºti se declarã supãraþi cã Liviu Dragnea nu pleacã urechea ºi la problemele lor, actualul ºef al PSD are o listã suficient de importantã de realizãri fãcute pentru subordonaþii sãi pe linie de partid. Mai întîi li s-a dat mînã liberã aleºilor locali sã-ºi stabileascã ei salariile o datã cu adoptarea Legii salarizãrii unitare. Aºadar, în administraþia localã a început sã plouã cu bani încã din iulie, ºi nu pentru investiþii, ci pentru umplerea buzunarelor aleºilor locali.

Salariile din primãrii ºi consilii judeþene au crescut chiar ºi de trei ori. Dupã acest cadou a urmat un nou „episod“ din meciul Dragnea – Tudose, care i-a implicat pe primari. Reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10% va mai goli din vistieriile primãriilor începînd din acest an. ªeful PSD i-a chemat la o reuniune la Palatul Victoria pe primarii de municipii, forþîndu-l pe Tudose sã le promitã acestora cã va compensa sumele pierdute de primãrii.

Strîns cu uºa, premierul s-a declarat de acord, fãrã însã sã precizeze exact cu ce bani. sînt raportaþi Eurostat. Una dintre cauzele diferenþelor dintre procentul persoanelor aflate în risc de sãrãcie ºi excludere socialã o constituie impactul diferit al crizei economice asupra statelor membre ale Uniunii Europene.

Anumite grupuri din cadrul populaþiei sînt mai afectate de riscul de sãrãcie ºi excludere socialã. Cele mai afectate sînt femeile, copiii, tinerii, ºomerii, familiile monoparentale ºi cei care trãiesc singuri, persoanele cu un nivel scãzut de educaþie, persoanele nãscute într-o þarã diferitã de cea de rezidenþã ºi cei care trãiesc în zonele rurale.

Situaþia de la noi Creºterea incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile ºi reducerea numãrului de persoane expuse riscului de sãrãcie sau excluziune socialã cu 580 mii persoane, pînã în anul 2020, faþã de anul 2008, este þinta asumatã de România în vederea îndeplinirii obiectivelor Strategiei Europa 2020. În anul 2016, comparativ cu anul 2008, conform datelor publicate de Eurostat, ponderea persoanelor din România care se confruntã cu riscul de sãrãcie ºi excluziune socialã în totalul populaþiei a scãzut cu 5,4 puncte procentuale (una dintre cele mai mari reduceri dintre statele membre ale Uniunii Europene, dupã Polonia ºi Letonia).

Pentru a realiza acest obiectiv, România a ales sã recurgã la unul din cei trei indicatori, respectiv rata expunerii la riscul de sãrãcie. Pentru anul 2008, ales ca an de referinþã la nivelul UE, pragul utilizat a fost de 459 lei/lunã în timp ce la nivelul anului 2015 acest prag a fost de 514 lei/lunã, ceea ce înseamnã cã o persoanã care realizeazã venituri sub acest prag este sãracã. În anul 2016, în România, numãrul persoanelor aflate în risc de sãrãcie ºi excluziune socialã a fost de 7.694 mii persoane în creºtere cu 259 mii persoane faþã de anul 2015 ºi în scãdere cu 349 mii persoane faþã de anul 2014.

Raportat la populaþia totalã a României, numãrul persoanelor aflate în risc de sãrãcie ºi excluziune socialã în anul 2016 a fost de 38,8% în creºtere cu 1,4 pp faþã de anul 2015 ºi în scãdere cu 1,5 pp faþã de anul 2014. Rata sãrãciei relative a fost de 25,3% în anul 2016, în scãdere uºoarã faþã de anul 2015 (0,1pp), dar în creºtere cu 0,2 pp faþã de anul 2014, numãrul persoanelor aflate în sãrãcie relativã fiind de 1.757 mii persoane.

De asemenea, numãrul persoanelor care locuiesc într-o gospodãrie pentru care intensitatea muncii este foarte scãzutã (VLWI) a fost de 1.230 mii persoane în creºtere

Vrãjile ºefului PSD cu ANI ºi MO Pe de altã parte, Dragnea ºi-a extins controlul asupra acþiunilor guvernamentale, preocupîndu-se în egalã mãsurã ºi de întãrirea atribuþiilor Parlamentului. Mai mult, Dragnea a gãsit ºi soluþia prin care sã poatã bloca orice acþiune sau mãsurã a Guvernului Tudose, dacã acestea nu concordã cu propriile interese ºi obiective. Camera Deputaþilor a adoptat un proiect de lege prin care Monitorul Oficial se reîntoarce în subordinea sa. Monitorul Oficial s-a aflat în subordinea Camerei Deputaþilor pînã în iunie 2012, cînd guvernul Ponta a decis preluarea instituþiei prin ordonanþã de urgenþã, ca sã o scoatã de sub Parlamentul controlat pe atunci de cãtre PDL, ºi a pus-o la dispoziþia SGG. Aceastã mãsurã i-a oferit lui Ponta controlul total asupra intrãrii în vigoare a legilor ºi ordonanþelor. Folosindu-se de aceastã unealtã, Mihai Busoioc a refuzat sã-ºi trimitã propria demitere din funcþia de secretar general al Guvernului spre publicare în Monitorul Oficial. ªi fostul premier Sorin Grindeanu a folosit aceeaºi strategie pentru anularea OUG 13. Acum Dragnea vrea ca prin scoaterea de sub controlul lui Tudose a Monitorului Oficial sã previnã orice blocare sau tergiversare a publicãrii vreunui proiect de lege controversat, cum ar fi modificãrile ce vor fi aduse pe viitor Codului penal ºi Codului de procedurã penalã. Altfel spus, Legislativul va putea pune în aºteptare orice mãsurã a Guvernului care ar putea sã nu fie pe placul liderului de partid. Aºa cum Tudose a refuzat sã promoveze prin Guvern o serie de iniþiative legislative ale PSD, printre care ºi cele pe justiþie, de acum înainte Dragnea a cãpãtat instrumentul legal prin care se opune oricãrei decizii prin care ar putea avea de cîºtigat adversarii sãi politici. În plus, modificarea Legii ANI, conform cãreia interdicþiile aplicate parlamentarilor pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenþia Naþionalã de Integritate ºi care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007-2013 înceteazã de drept, i-a adus ºi ea un plus de popularitate lui Dragnea.

Dintr-o singurã loviturã au fost salvaþi 675 de aleºi, reprezentanþi ai tuturor partidelor parlamentare.

ANCA TOADER cu 38 mii persoane faþã de anul 2015, ceea ce reprezintã un procent de 8,2% din totalul populaþiei în anul 2016.

Mai mult decît atît, numãrul persoanelor afectate de privaþiuni materiale (SMD) severe a fost de 4.707 mii persoane, ceea ce reprezintã 23,8% din totalul populaþiei în creºtere cu 1,1pp faþã de anul 2015.

Situaþia din Europa În anul 2016, potrivit Eurostat (Biroul de Statisticã al Uniunii Europene), 118 milioane de persoane se aflau în risc de sãrãcie ºi excluziune socialã. Numãrul acestor persoane a scãzut constant înainte de începerea crizei economice, însã în anii urmãtori a avut o evoluþie ascendentã, ajungînd la cel mai mare numãr în anul 2012, respectiv 123,6 milioane de persoane aflate în risc de sãrãcie ºi excludere socialã în UE-28. În perioada 2012-2016, numãrul persoanelor aflate în risc de sãrãcie ºi excludere socialã s-a redus uºor, ajungînd la 118 milioane de persoane (23,5% din totalul populaþiei UE-28).

Aceasta înseamnã cã aproape 1 persoanã din 4 se aflã într-una din cele trei forme de sãrãcie sau excludere socialã. Prima formã este expunerea la riscul sãrãciei relative (AROP – at risk of poverty), adicã dacã veniturile gospodãriei din care face parte sînt mai mici decît pragul sãrãciei, stabilit la 60% din media veniturilor disponibile pe adult echivalent. A doua formã se referã la privaþiunile materiale severe (SMD – severe material deprivation) – din cauza lipsei resurselor financiare, membrii gospodãriei nu îºi pot permite cel puþin patru din cele nouã componente considerate esenþiale pentru un trai decent (achitarea cu întîrziere a chiriei, utilitãþilor, ratelor la împrumuturi; plata unei vacanþe de o sãptãmînã pe an, departe de casã; consumul de carne, pui, peºte sau proteine echivalente cel puþin o datã la douã zile; posibilitatea de a face faþã cu resursele proprii cheltuielilor neprevãzute, echivalente cu 1/12 din valoarea pragului anual de sãrãcie; deþinerea unui telefon fix sau mobil; deþinerea unui televizor color; deþinerea unei maºini de spãlat; deþinerea unui autoturism personal; asigurarea plãþii unei încãlziri adecvate a locuinþei).

Cea de-a treia formã se referã la locuirea într-o gospodãrie pentru care intensitatea muncii este extrem de redusã (VLWI – very low work intensity) în care persoanele nu muncesc decît foarte puþin din capacitatea lor de a munci.

COSMIN PAM MATEI

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 15-a – 12 ianuarie 2018

Rãzboi corupþiei * Rãzboi corupþiei Comisia lui Iordache, reuniune „pe final de ianuarie“ Comisia specialã privind justiþia se va reuni la finalul lunii ianuarie pentru a elabora proiectele de modificare a legislaþiei penale ºi a procedurii civile, a declarat, pentru Mediafax, preºedintele comisiei, Florin Iordache (PSD), precizînd cã nimeni „nu s-a grãbit sã depunã amendamente”. „Deocamdatã asteptãm (amendamente la proiectele de lege - n.r.). Þinem cont de Directiva UE privind prezumpþia de nevinovãþie, de Deciziile CCR. Încã aºteptãm amendamente. Nu s-a grãbit, încã, nimeni sã depunã amendamente. Pe final de ianuarie probabil cã vom face ºedinþã”, a spus Iordache pentru agenþia de presã citatã.

Florin Iordache a precizat cã vor fi elaborate proiecte pentru modificarea Codului Penal, a Codului de procedurã penalã ºi a Codului de procedurã civilã. Proiectul depus de PSD-ALDE pentru transpunerea Directivei privind prezumpþia de nevinovãþie a fost criticat de opoziþie, în lucrãrile comisie. Fostul ministru al Justiþiei, deputatul PNL Cãtãlin Predoiu, a afirmat cã transpunerea Directivei 343/2016 are potenþialul de a destabiliza politica penalã de combaterea infracþionalitãþii, cerînd revizuirea proiectului.

Deputatul PSD Cãtãlin Rãdulescu a anunþat, pe Facebook, la final de an, cã a tras proiectele de lege care amendau Codul penal ºi de pe care mai mulþi parlamentari social-democraþi s-au grãbit sã îºi retragã semnãtura, dupã ce au fost aspru criticate în spaþiul public.

Cãtãlin Rãdulescu le-a transmis, pe Facebook, colegilor sãi cã nu a venit în Parlament sã ridice „mîna dea proasta” ºi cã „nu va abdica de la a îndrepta legislaþia penalã“.

Tot la final de an, UDMR a anunþat cã nu va susþine proiectele de lege depuse de parlamentarii PSD pentru modificarea Codului penal. „(Modificãrile privind Codul Penal, depuse de parlamentarii PSD – n.r) nu au susþinerea ºi nu au cum sã fie susþinute de UDMR (…) sînt foarte multe exagerãri în amendamentele depuse, (…) nu au cum sã fie susþinute într-o dezbatere serioasã”, a declarat deputatul UDMR Korodi Attila.

Viaþa lui Cezar, „regele puºcãriilor“ (79) Primul care l-a pus pe Cezar În 1973 am fost primul care am dat în Cezar. Bãtînduse de atîtea sute de ori la viaþa lui, poate l-au mai lovit ºi alþii, dar pînã la mine nu îl doborîse nimeni la pãmînt, niciodatã. Au dat în el ºi fraþii Marinescu, cu care pe urmã se împrietenise atît de bine, amîndoi deodatã, cînd era Talanu’ puºti. Au vãzut cã începe sã se ridice prea mult ºi prea repede ºi atunci i-au fãcut manevrã.

Au vorbit cu un alt bãiat din cartier, unul lefter, ºi au mers sub nu ºtiu ce motiv cu toþii la ãla acasã, undeva chiar pe Calea Floreasca. ªi acolo, tam-nesam au sãrit pe el, ºi Gigi, dar ºi frate-su, care era poloist. L-au încins ei ce l-au încins la înghesuialã, dar peste ceva vreme, cînd s-a mai întãrit Cezar, nu mai îi stãteau în faþã la ciumegãrealã. Erau buni prieteni, dar dacã zicea Talanu’ ceva, aºa rãmînea, chiar dacã nu prea îi convenea lui Gigi.

La mine a fost cu totul altceva. Bãtaia s-a petrecut imediat dupã ce murise tata, pe 4 septembrie. Nu prea m-am înþeles eu niciodatã cu bãtrînul, dar oricum eram rãvãºit cã, totuºi, era tata. M-am dus ca de obicei la restaurant la Perla, dar de data asta eram hotãrît sã mã îmbãt crîncen. Ceea ce s-a ºi întîmplat. Din prima, de cînd am intrat, nu am vrut sã stau cu nimeni la masã, pusesem chiar scaunele rezemate cu spãtarele de masã, sã nu se aºeze careva, oricare ar fi fost acesta.

Veneau mulþi bãieþi sã-mi zicã condoleanþe, dar nu prea îi auzeam, cã eram deja matrafoxat rãu de tot. ªi, la un moment dat, a venit Cezar. Îl cunoºtea bine pe tata, chiar þinea mult la el, cã beau de multe ori împreunã ºi bãtrînul îi fãcuse dantura lui Nuþi, cea de-a doua lui soþie.

- Salut Dãnuþe.

- Salut Cezare.

- Dumnezeu sã îl ierte.

- Aºa sã fie, da, mulþumesc frumos.

- Da’ ce pizda mã-tii mã, tu nu porþi doliu?

- Ba da, cum sã nu!

- Porþi pe pizda mã-tii!

Acesta a aunþat cã UDMR va susþine implementarea Directivei privind prezumpþia de nevinovãþie ºi corelarea Codului penal ºi a Codului de procedurã penalã cu Deciziile CCR. (I.R.)

Revoluþia lui Liviu Pop taie materii de top Ministerul Educaþiei vrea ca elevii de liceu - profilul Real - sã studieze Educaþie artisticã, în loc de Fizicã, iar în loc de a doua limbã strãinã, Animaþie. Dupã ce a încetãþenit manualul unic, ministrul Educatiei, Liviu Pop, mai pregãteºte o revoluþie în domeniul învãþãmîntului. De aceastã datã este vorba de sectorul liceal cãruia i se pregãtesc modificãri substanþiale. Concret, Ministerul Educaþiei Naþionale (MEN) ºi Institutul de ªtiinþe ale Educaþiei (ISE) au lansat, recent, o primã etapã a procesului de consultare publicã privind planurile-cadru pentru învãþãmîntul liceal, filiera teoreticã, prin prezentarea a trei variante. Din argumentele prezentate de MEN lucrurile stau bine. „Toate cele trei variante au urmãrit eliminarea unor incoerenþe/dezechilibre existente în planurile actuale ºi dezvoltarea ocaziilor de învãþare semnificative din perspectiva aºteptãrilor elevilor care au optat pentru un anumit profil/specializare. Principiul urmãrit a fost acela de a asigura un trunchi comun pînã la clasa a X-a, care sã permitã tuturor elevilor care vor finaliza învãþãmîntul obligatoriu deþinerea la nivel funcþional a celor opt competenþecheie”, aratã MEN. Consultarea proiectelor rezervã însã surprize. Mai exact, mai-marii de la Educaþie vor sã elimine - la profil real - o orã de Fizicã deºi aceasta este materie de Bac. Aceeaºi soartã ar urma sã o aibã ºi TIC (Tehnologia Informaþiei ºi Comunicãrii). La clasa a XI-a, profil Real, specializarea Matematicã-Informaticã, a doua limbã modernã nu va mai fi prinsã în trunchiul comun, apãrînd posibilitatea alegerii între o orã ºi trei ore de discipline opþionale. Acelaºi lucru se întîmplã ºi la clasa a XII-a. În schimb, elevii vor face Educaþia vizualã, la clasele a IX-a ºi a X-a, respectiv Educaþie artisticã la clasele a XI-a ºi a XII-a. Se introduc orele de Consiliere ºi Opþionale la care elevii vor putea studia Biologie marinã/Ecosisteme marine, Geologie, Apa ºi viaþa sau Animaþie.

- Uite cã e pus în piept.

Mã uit mai bine ºi vãd cã, într-adevãr, nu mai aveam bentiþa aia neagrã care se pune la vedere.

- Ai dreptate, Cezare, nu-l mai am, cã am trecut pe acasã ºi mi-am schimbat sacoul, ºi am uitat sã-l pun pe ãsta, asta-i tot.

- Da’ du-te, bã, în pizda mã-tii cu sacoul tãu cu tot, mie sã-mi spui de ce nu porþi doliu, cã era taicã-tu!

M-am sculat în picioare.

- Ce pizda mã-tii te ridici tu la mine? ªi îmi trage un scuipat, direct între ochi.

Niciodatã în viaþa mea nu mã simþisem atît de umilit ca în acele clipe.

- Bãi Cezare, te rog eu din suflet, decît sã mã scuipi mai bine dã-mi o palmã, dã-mi un pumn, bate-mã, dar nu mã scuipa.

Era bãut bine, cam cum era el mereu. Ducea însã la bãuturã, cã de multe ori o þineam într-o veselie ºi cîte patru zile, fãceam circuite de vineri pînã marþi. Mai bãgãm cîte un nas pe la Gara de Nord, la ciorba de potroace, cã acolo era cîrciumã non-stop, ºi la fel mai era ºi cîrciuma de la aeroport de la Otopeni. Plecam pe la cinci dimineaþa din Melody, dupã care mergeam la alte cîrciumi, asta pînã a stricat-o Ceauºescu ºi se închidea tot, de la unu noaptea se termina ºmecheria.

De data asta însã cred cã deja era mai spre finalul unui asemenea circuit, cãci era trotilat bine, ºi în plus ºi pus pe harþã, ceea ce însemna cã nu-i picase nimic în labã. ªi el, dacã nu se bãtea, nu era om. Ãsta era drogul lui, singura activitate care îi dãdea poftã de viaþã.

Aºa cã m-a mai scuipat o datã, tot între ochi, ºi toþi ãia mai bãtrînii care erau prin separeuri, nea Nicu Lãeþu, nea Miticã Þapalag, mulþi ºmecheri de oraº, d’ãia periculoºi de prin Tei, începuserã sã se foiascã. Auzeam aºa, ca niºte murmure, ce se ºoptea pe la mese: - Sã vezi acum scîntei, cã puºtiul nu e deloc fraier, se lasã cu belãciune mare.

Plîngeam de necaz ºi umilinþã, cum nu mai o fãcusem de cînd eram poate mic copil. Iar scuipatul, cã îmi dãduse ditamai flegma, mi se prelingea pe faþã, odatã cu lacrimile.

Simþeam cã plesnesc, cã nu mi se întîmplase niciodatã în viaþa mea sã fiu în halul ãsta de umilit. Dar ce îmi pãrea cel

Staº: Se creeazã în mod mascat norme Expertul în Educaþie Marian Staº a desfiinþat, practic, planurile-cadru pentru învãþãmîntul liceal. El este de pãrere cã proiectul ministerului vine în sprijinul sindicatelor ºi al cadrelor didactice ºi nu prea are vreo treabã cu binele elevului. „Se diminueazã numãrul orelor de Fizicã, TIC sau limbi moderne pentru cã nu au profesori care sã acopere aceste ore. În schimb, se suplimenteazã cele de tipul Educaþie vizualã sau Muzicã pentru cã au profesori încadraþi, dar nu au ore pentru aceºtia ca sã acopere norma.

Practic, elevii trec de la 29 de ore pe sãptãmînã, cum este în prezent, la 31 de ore pe sãptãmînã. Un simplu calcul aratã cã numai prin aceastã mãrire se creeazã ore pentru peste 1.200 de profesori. Pe scurt, acest proiect, dupã ce va fi pus în practicã, va crea în mod mascat norme pentru profesori ºi nu va aduce o îmbunãtãþire a programelor pentru elevi. Ba, din contrã. Vor rãmîne oricum cu 14 discipline obligatorii în loc de 8-9 cum se întîmplã în þãrile civilizate”, a conchis Marian Staº.

Vlaston: E mai bine, nu perfect Profesorul ªtefan Vlaston este însã de altã pãrere. „Planurile-cadru pentru liceu, în special a treia variantã care oferã o mai mare libertate ºcolii, sînt mai aproape de cerinþele unei concepþii curriculare moderne. Dar nu perfecte. Oricum, la fel de importante sînt ºi programele ºcolare, care decid cum se pun în operã planurile-cadru. (…) Programele ºcolare, în special cele de la capitolul Curriculum la dispoziþia ºcolii, ar trebui sã conþinã module, unele obligatorii, altele facultative, pentru a oferi ºi alte grade de libertate profesorilor, în adecvarea materiei la caracteristicile colectivelor cu care lucreazã. Tot în cadrul acestui Curriculum la dispoziþia ºcolii se pot introduce discipline opþionale, în funcþie de caracteristicile ºi cerinþele colectivelor de elevi”, a precizat ªtefan Vlaston.

Expertul mai explicã faptul cã plan-cadru bine pus la punct ar permite profesorilor sã selecteze grupe de elevi, cu acordul lor, pasionaþi de matematicã, fizicã, literaturã, teatru, muzicã, sport etc., pentru a lucra în ore plãtite, dupã o programã pe care ºi-o compun singuri, în baza principiului aprofundãrii, sau recuperãrii, acolo unde este cazul. Grupele vor avea cel mult 12-15 elevi.

VALENTIN BOLOCAN mai rãu era cã nici nu avea nici un rost toatã porcãria asta pornitã de la beþie. Pe cuvînt cã nu meritam aºa ceva. Doar eram copilul lui de încredere, cînd rãmînea în panã de bani pe la vreo cîrciumã, mã trimitea la el acasã, pe strada Cristian Thell. îmi spunea unde sînt banii ºi sã mã întorc rapid: - Sã vii cu o mie, douã, ia ºi tu de acolo un teanc, dar nu-i lua chiar pe toþi!

Luam ºi eu cît apucam în mînã ºi i-am dus mereu pe toþi. Chiar mã ºi încercase el cu Gigi înainte, fãcuserã tot felul de teste sã vadã dacã sînt bãiat parolist. Se prefãcuserã chiar cã sînt beþi ºi cã le-au cãzut portofelele doldora de lovele pe jos. Le-am luat sã nu se piardã, dar le-am dat a doua zi dimineaþã, pe trezie, fãrã un leu lipsã.

Avea deci mare încredere în mine, ºtia cã detestam furturile.

- Cezare, te rog eu frumos sã nu mã mai scuipi, cã doar nu sînt zdreanþã.

- Ba te scuip, bãi Mutule, c-aºa vreau eu.

- Uite, dã-mi o palmã, dar îþi spun pentru ultima oarã...

- Aaa, în pizda mã-tii, îmi spui tu mie cã pentru ultima oarã... ªi, cînd mi-a mai dat o flegmã, mi-a umplut juma’ de faþã. Nu am mai rezistat ºi, cu lacrimi în ochi, i-am dat un croºeu de dreapta în barbã. A cãzut lat, mort, în cruce, nu a mai miºcat. Am auzit un vuiet în tot restaurantul ºi am mai dat un pumn cu toatã furia din mine în perete, care avea niºte zimþuri, de mi-am spart oasele mîinii cu totul, mi s-a umflat pe loc.

Plîngeam, nici nu mi-am mai ºters flegmele lui de pe faþã. Îmi pãrea rãu, aproape cã îmi venea sã urlu de necaz, cã s-a întîmplat aºa ceva dintr-o tîmpiþenie de beþie proastã.

Am plecat fugind ca nebunul pe strãzi, ºi tot plîngeam, mã gîndeam în capul meu: „Ai dat în ãsta, sã vezi belea acum, cînd o pune mîna Talanu’ pe tine ºi þi-o da-o cu refuz de urgenþã. Dracu te-a pus sã-l pui în frezã pe Cezar, o sã-þi iei de la ãsta de nu o sã mai ieºi om din mîinile lui. ªi cînd m-o lua ºi la picioare, o sã-mi spargã nasul, o sã mã lase fãrã dinþii din gurã de nici tata nu o sã mai reuºeascã sã-mi facã vreo placã de ajutor“.

(va urma) TACHE (Text reprodus din volumul „Viaþa lui Cezar, «Regele puºcãriilor»“)

Pag. a 16-a – 12 ianuarie 2018

„ROMÂNIA MARE“

Basarabia º i B ucovina – d ouã l acrimi p e o brazul E uropei RECURS LA MEMORIE

Refugiul (12) În faþa noastrã era un spaþiu cu multe linii, pînã la clãdirea gãrii, spaþiu pe care, din cînd în cînd, cîte o locomotivã ducea dupã ea cîte un vagon, pe care-l lãsa undeva. Atmosfera era cenuºie nu numai de amurgul care se aºternea, ci ºi de fumul locomotivelor. Aici era mai cald decît la Alba-Iulia. Mi-am ajutat „pãrinþii“ la adunat ceea ce-au luat de acasã. Pînã dimineaþã totul a fost gata. Întrebam de ceferiºtii gãrii în ce direcþie mergem ºi unde ne vom opri, dar nimeni nu ne putea rãspunde. Era o organizare a centrului de conducere al cefereului, confidenþialã. Dupã cîteva ore, primim înºtiinþare sã urcãm în vagoane ºi sã le închidem, fiindcã urmeazã, peste noapte, o manevrã, o desprindere a lor ºi o repartizare pe diferite linii, iar dis-de-dimineaþã, sã plece în direcþiile planificate. Ne-am conformat, simþind un tremur lãuntric. Unchiul Vasile, ºugubãþ, cum era, a început sã facã glume ºi apoi sã cînte din repertoriul corului. Alegea acele melodii în care el era solo. Cîntam ºi eu cu el. Apoi ºi mãtuºa ºi familia Iftodi Mihai, fratele mãtuºii, cu soþia sa Angheluºa ºi fiica Olguþa. Nu se prindea somnul de noi. Era o noapte ca ºi cea din Cernãuþi, înainte de plecare. Auzeam zgomot de vagoane pentru alcãtuirea unor garnituri. Am pornit ºi noi. Ne ataºa unui tren. „Unde va fi, acolo va fi“, ne ziceam. „Dumnezeu va fi cu noi“.

A doua zi, pe o vreme cu soare, cîteva gospodine, cu ºorþuri albe, ne-au întîmpinat cu gustãrile de dimineaþã.

Am prins putere ºi speranþã. „Casa“ noastrã era prinsã de alte vagoane, tot cu refugiaþi, care aveau aceeaºi direcþie.

Pe la ora 11, impiegatul de miºcare s-a apropiat de mecanic ºi i-a înmînat foaia de parcurs. Încet, iar pornim la drum. Sunetul roþilor ne spunea cã luãm o linie dreaptã, directã. S-a aºternut o liniºte în încãpere. Vorbeam din priviri, amestecate de bucurie ºi teamã. Aºteptam cu capetele sprijinite în mîini. Mergeam tot mai încet. Apoi peste alte ace o luam la stînga. Iar manevrã de vagoane

ºi iar oprire. Am fost lãsaþi pe linia secundarã, la peron.

Trenul cu alte vagoane, tot cu refugiaþi, a luat-o spre Dumbrava.

Am ajuns la destinaþie dupã ºase zile de drum. Era duminicã, 1 aprilie 1944, ora 12. Uºile vagoanelor s-au deschis ºi un val de luminã blîndã a soarelui de primãvarã ne-a învãluit. Peronul era un loc neted cimentat ºi curat înconjurat de pomi în floare: ulmi cu coridoare stufoase, desiºuri de sãlcii înflorite, paltini ºi arþari care împreunã înmiresmau atmosfera ºi ne încãrcau sufletul cu o nouã energie ºi speranþã. Dar ceea ce întrecea aceastã frumuseþe erau acei mulþi oameni ºi femei, dar ºi cîþiva copii aºteptîndu-ne, cu cãruþele împodobite cu covoraºe, ºi cu boii înjugaþi sau cu bidiviii împodobiþi pe la coarne ºi hamuri. O explozie de entuziasm, de aplauze ºi de repetare „Bine aþi venit la noi“ a umplut atmosfera luminatã de ploaia de raze solare. Refugiaþii ºi din celelalte vagoane au coborît, îmbrãcaþi în straiele lor de Bucovina ºi cu toþii ne-am îndreptat spre cei care se apropiau de noi. Îmbrãþiºãrile treceau de la unii la alþii, nu lipsite de obrazuri ude ºi apoi de priviri care exprimau generozitate, omenie, compasiune ºi dãruire din partea localnicilor, însuºiri ale neamului nostru românesc, din orice zonã s-ar afla. Noi, cei sosiþi, i-am asigurat, prin vorbe ºi purtare frumoasã, cã vom fi recunoscãtori pentru totdeauna ºi oriunde ne-am afla, de devotamentul ºi sacrificiul lor.

De mine s-a apropiat ºi a rãmas tot timpul cît am stat în localitate Mariþa lui Jiga, aºa îi spuneau localnicii, o fiinþã cu mare suflet. Cum era duminicã, amm poposit acolo, pe peron, povestindu-le, dupã dorinþa lor, de unde am plecat, cum am lãsat acolo starea de rãzboi ºi cum am cãlãtorit. Privind în jur, am citit pe o tablã mare, fixatã pe doi stîlpi, Halta Bîrca Micã. Staþia se gãsea însã foarte aproape de comuna Cristur, localitate unde eram repartizaþi de oficialitãþile cefereului, încã din Cernãuþi. ªi localnicii cunoºteau deja ce familii vor primi în gospodãriile lor. La un moment dat, un om de vazã, primarul comunei, s-a desprins din aceastã întîlnire, unicã în viaþa sãtenilor ºi a noastrã, ºi a citit de pe o listã numele familiilor primitoare, pe cine va lua ºi numele familiilor refugiate.

Prin Librãriile Americane (21) - Recenzii dupã amintirile unor evrei români din Transnistria (1941 - 1944) ºi ale altor evrei depre România din acele timpuri dar grãnicerii nu le-au permis, neavînd vizã. Dupã ce s-a Amintirile unui evreu polonez întunecat, tatãl sãu s-a apropiat de grãnicer, i-a presat în despre România (1939) (1) mînã niºte bani ºi toate obiecþiunile au dispãrut. În urma înþelegerii dintre Hitler ºi Stalin la întîi septembrie 1939, Germania atacã Polonia, începe al II-lea Rãzboi Mondial ºi dupã douã sãptãmîni de lupte, polonezii încep sã se refugieze în România. Cum a decurs aceasta, cum i-au primit românii, aflãm ºi din cartea „We shall not forget! Memories of the Holocaust.” editatã de Carole Carbuny, editura Vogel Temple ‘ saiah, 1994, din care analizãm amintirile lui Julian Bussgang, intitulate “Hauntig Memories“. Dupã circa douã sãptãmîni de la atacarea Poloniei, familia lui Julian Bussgang ajunge în oraºul de graniþã Kuty, pe malul polonez al rîului Ceremuº. Aici vede o coloanã mare de vehicule oficiale ale guvernului polonez care treceau graniþa în România. Minister dupã minister ºi ambasadã dupã ambasadã erau chemate prin megafoane sã treacã podul peste Ceremuº în România. Printre aceste vehicule erau ºi cele ale Bãncii Naþionale a Poloniei, care transportau aurul din tezaurul Poloniei. Pentru civili aceastã procesiune era un indiciu clar cã Polonia va capitula în curînd. În timp ce aºteptau sã treacã oficialii, s-a auzit o ºtire la radio despre intrarea trupelor sovietice în estul Poloniei. Deodatã a apãrut speranþa cã sovieticii vin sã-i ajute pe polonezi sã opreascã ofensiva germanã.

Mulþi refugiaþi se întorc înapoi, nimeni nu-i suspecta pe sovietici cã de fapt ei încep o mai brutalã ocupaþie decît cea germanã, nimeni nu ºtia de Pactul RibbentropMolotov de împãrþire a Poloniei. Pãrinþii lui J.B. delibereazã ºi ei ce sã facã, dar în final i-au hotãrîrea „norocoasã“, scrie Julian Bussgang, sã meargã în România pînã cînd se clarificã situaþia. Mulþi din cei care s-au întors au devenit victimile deportãrii în masã fãcutã de sovietici. Împreunã cu familia lui J.B., cãlãtoreau o mãtuºã ºi un unchi, dar aceºtia, spre deosebire de pãrinþii sãi, aveau deja o vizã românescã obþinutã înainte la Liow.

Toatã ziua au încercat pãrinþii lui J.B. sã treacã graniþa,

Nota 1: Care este raportul corupþie/omenie din gestul grãnicerului?

Ce a contat mai mult pentru el sã ajute niºte oameni, sau acele bacnote de zloþi presate în mînã, care în condiþiile de atunci, practic, nu valorau nimic. În fond, obþinerea unei vize costã niºte bani care n-au ajuns la buget, fiind preluaþi direct de un cetãþean care n-a cerut nimic. Cîteodatã corupþia la scarã micã este beneficã. Un grãnicer intransigent ar fi putut produce un dezastru în familia lui J.B., dacã aceasta neputînd intra în România, ar fi fost deportatã în Siberia. Aºa cã, în primele ore din 18 septembrie 1939, pãrinþii, sora ºi J.B. trec pe jos graniþa în România, doar cu cîte un rucsac în spate ºi niºte geamantane mici în mîini, apoi din orãºelul Viºniþa iau trenul spre Bucureºti. În tren intrã în vorbã cu o evreicã româncã, dar aceasta aflînd unde vor sã meargã, îi înspãimîntã cu ideea cã s-ar putea sã fie arestaþi de poliþie ºi duºi în lagãr, aºa cã le recomanda sã se opreascã la Cernãuþi, dîndu-le o adresã. Dupã cîteva zile petrecute în Cernãuþi le dispare frica, pleacã la Bucureºti, gãsesc hotelul unde s-au cazat rudele lor ºi hotãrãsc sã tragã la acelaºi hotel ºi ei. Dupã cîteva zile, pãrinþii sãi o înscriu pe sora sa la un liceu francez pentru fete, iar pe el la un liceu francez pentru bãieþi.

Nota 2: Este de remarcat ce uºor a fost pentru familia Bussgang sã-ºi trimitã copiii la ºcoalã în România.

Erau evrei polonezi intraþi ilegal în þarã ºi totuºi n-au fost discriminaþi în nici un fel. Zilnic soseau refugiaþi polonezi în Bucureºti. Li se permitea sã schimbe zlotii polonezi pe lei ºi sã-ºi închirieze locuinþe, sã nu fie reþinuþi în lagãre, aºa cã Julian Bussgang trage concluzia cã trebuie sã fi fost un aranjament între cele douã guverne.

Nota 3: Polonia a fost împãrþitã între Germania ºi Uniunea Sovieticã. În partea germanã moneda oficialã era marca, iar în partea ruseascã rubla. Zlotul nu mai

Numele tãu, Basarabie

Niºte politicieni trãdãtori, bolnavi de rabie, Ne-au interzis sã-þi rostim numele tãu, Basarabie!

Niºte politicieni trãdãtori, plini de scabie, Ne interzic sã-þi rostim numele tãu, Basarabie!

Numele tãu ne este sfînt, Basarabie!

E ªtefan cel Mare cu cruce ºi sabie!

Sînt Soroca, Hotinul ºi Cetatea Albã, Sînt codrii ºi Nistrul, ºi lacurile tale, o salbã!

Niºte migratori roºii ºi verzi, ºi cu tichie, Te vor, Basarabia mea, pusã pe nãsãlie!

Dar numele tãu îl vom rosti mereu, Basarabie, Într-un ocean de furtuni, învingãtoare corabie!

Niºte politicieni trãdãtori, cocoþaþi pe cenzurã, Rostesc numele tãu cu teamã ºi urã!

Dar veni-va ºi ziua aceea, atît de doritã, Cînd pe vecie vei fi cu românii, nedespãrþitã!

FLORIN IORDACHE Halta Bîrca Micã se gãseºte pe linia feratã SimeriaHunedoara. În aceastã direcþie au mers ºi alte vagoane ºi a urmat încãrcarea „averii“ noastre ºi transportul la gospodãriile anunþate. Unchiul, mãtuºa ºi cu mine am intrat în curtea unei femei tinere, singurã, cu numele de Rozica a lui Pãpãlicã. Avea douã cãsuþe în ograda mare cu iarbã fragedã ºi deasã. Ne aºtepta. Stãtea în poartã.

Ne-a primit cu bunãvoinþa ºi cu urarea: „Bun sosit la mine“. Pînã la aceastã gazdã, mai în marginea comunei, cãtre Deva, am fost conduºi de buna Mariþa a lui Jiga.

Tocmai erau vecine. Le despãrþea doar un gard nu prea înalt. (va urma) Prof. LEONTINA ROPCEAN din Plaiul Cosminului, judeþul Cernãuþi, 2008 avea nici o valoare. Totuºi, Guvernul României, pentru a ajuta pe refugiaþii polonezi, a acceptat sã poatã fi schimbaþi zloþii în lei la cursul de schimb valabil înainte de declanºarea rãzboiului. A fost un gest de omenie pe care nu ºtiu dacã l-au mai fãcut ºi alþii. Mã întreb totuºi ce a fãcut BNR cu aceºti zloþi. Dupã ce Polonia s-a refãcut, oare s-au recuperat aceºti zloþi cu echivalentul în aur sau alte valute de cãtre BNR? Care este situaþia stimatã BNR? Pentru cã refugiaþii nu voiau sã-ºi piardã anul ºcolar copiii lor, cîteva sãptãmîni mai tîrziu au înfiinþat Liceul polonez din Bucureºti. Începînd cu trimestrul al doilea, el s-a transferat la acest liceu, unde clasele cuprindeau între patru ºi opt elevi. Erau puþini evrei în clasa sa, majoritatea erau copii de ofiþeri sau ai funcþionarilor guvenamentali.

Nota 4: Este de admirat grija polonezilor pentru educaþia copiilor lor chiar în condiþiile în care þara le-a fost desfiinþatã. De asemenea, este de apreciat disponibilitatea autoritãþilor româneºti care aprobã înfiinþarea liceului polonez foarte repede. Pãrinþii sãi, la fel ca majoritatea evreilor polonezi refugiaþi, încearcã sã obþinã viza pentru Statele Unite, dar puþini reuºesc din cauza numãrului limitat de imigranþi aprobat de guvernul american. Se întocmise o listã lungã de aºteptare, în speranþa mãriri cotei allocate pentru cei nãscuþi în Polonia.

Nota 5: Singura þarã în care au putut sã se refugieze polonezii a fost România. Guvernul American îºi vedea de interesele sale ºi pentru el nu conta aspectele umanitare sau faptul cã o þarã ca România era plinã de refugiaþi. A doua destinaþie doritã de evreii polonezi era Palestina, aflatã sub mandat britanic, dar un numãr foarte mic de Certificate de imigrare au fost emise de Jewish Agency for Palestine. Marea Britanie a limitat foarte mult fluxul refugiaþilor din Europa spre Palestina. Sistemul de vize pentru Palestina era însã mai puþin restrictiv pentru cei care dovedeau cã posedã un anumit capital. Tatãl sãu a reuºit sã intre în România cu cîteva bare de aur, ascunse în bagajul de mînã, a schimbat o parte pe lire sterline ºi avînd capital a obþinut viza pentru Palestina. (va urma) IOAN ISPAS (Text reprodus din volumul „Prin librãriile americane“)

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 17-a – 12 ianuarie 2018

„ROMÂNIA MARE“ PE MERIDIANELE LUMII Mai puþini vizitatori acceptaþi la Taj Mahal India va limita numãrul de vizitatori în Taj Mahal, anunþã autoritãþile. Prin aceastã mãsurã, guvernul de la New Delhi sperã sã contribuie la conservarea celui mai cunoscut monument indian, informeazã AFP. „Monumentul dragostei”, aºa cum mai este el numit, este admirat în fiecare an de milioane de turiºti. Construit între 1631 ºi 1648 de împãratul Shah Jahan, în memoria soþiei sale preferate Mumtaz Mahal, mausoleul din marmurã albã a suferit renovãri de faþadã pentru a împiedica îngãlbenirea din cauza poluãrii aerului. În medie, între 10.000 ºi 15.000 de persoane viziteazã în fiecare zi Taj Mahal, însã, în weekend, acest numãr ajunge lejer la 70.000.

Autoritãþile au anunþat cã, de aici înainte, nu se va mai permite accesul la monument a unui numãr mai mare 40.000 de persoane în fiecare zi. „Trebuie sã asigurãm securitatea monumentului ca ºi a vizitatorilor.

Gestionarea mulþimilor este pe cale sã devinã o provocare pentru noi”, a declarat pentru AFP un responsabil al agenþiei arheologice indiene, Archeological Survey of India (ASI). Restricþia nu-i va include pe turiºtii strãini, care plãtesc 1.000 de rupii (13 euro), ci doar pe cetãþenii indieni, care plãtesc un bilet de 40 de rupii. Aceºtia vor putea sã viziteze situl dacã achitã 1.000 de rupii. Aproape 6,5 milioane de persoane au vizitat Taj Mahal în 2016, potrivit guvernului indian.

MAGDA COLGIU

Donald Trump, scos din minþi de afirmaþiile fãcute de fostul sãu strateg-ºef ªeful Casei Albe, Donald Trump, l-a atacat extrem de dur pe Steve Bannon, cel care l-a ajutat sã cîºtige prezidenþialele, dupã declaraþiile incendiare fãcute de controversatul sãu fost consilier. Preºedintele Statelor Unite, Donald Trump, ºi fostul sãu strateg-ºef Steve Bannon se aflã într-un rãzboi al declaraþiilor de o duritate fãrã precedent, care are toate ºansele sã continue în instanþã. Mãrul discordiei: o serie de afirmaþii fãcute de Steve Bannon referitoare la ceea ce s-a întîmplat în campania electoralã a lui Trump pentru prezidenþiale, în special în ceea ce priveºte contactele apropiaþilor actualului preºedinte cu oficiali ruºi. Afirmaþiile sînt incluse într-o carte despre Casa Albã scrisã de jurnalistul american Michael Wolff „Fire and Fury: Inside the Trump White House“ („Foc ºi furie: Înãuntrul Casei Albe a lui Trump“) -, care urmeazã sã aparã, dar din care au fost publicate cîteva extrase.

Conform acestora, fostul strateg-ºef al liderului Casei Albe a spus cã fiul preºedintelui american Donald Trump Jr. a comis o „trãdare“ întîlnindu-se cu o avocatã rusã -

Vladimir Plahotniuc – stãpînul Moldovei (2) Cum a desfiinþat statul Republica Moldova În Republica Moldova democraþia a încetat deja sã mai fie o realitate, or, responsabilii organizaþiilor care exercitã puterea realã nu sînt aleºi în mod democratic ºi publicul nu e informat în ceea ce priveºte deciziile lor. Aserþiunea este valabilã, în primul rînd, în cazul oligarhului controversat, preºedinte al Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, care, deºi nu deþine nici o funcþie oficialã în stat, este omul care-i þine în anticamerã pe toþi ministeriabilii, dar ºi pe procurori, judecãtori, directori de mass-media, oameni de afaceri etc.

Cu un rating personal de popularitate de circa 4%, Vlad Plahotniuc se ambiþioneazã sã gestioneze soarta Republicii Moldova, în pofida faptului cã numele sãu figureazã într-o mulþime de dosare cu rezonanþã, fiind învinuit de atacuri raider, de implicare în tentative de omor etc. Situaþia a fost perfect descrisã de cãtre editorialistul Petru Bogatu, astãzi angajat la o televiziune deþinutã de Plahotniuc, care spunea odinioarã cã oligarhul ºi-a subordonat procurori ºi judecãtori ºi pe aceastã cale a subjugat instituþiile constituþionale. Ca rezultat, a fãcut din stat o

garanþie solemnã: nu exista pur ºi simplu nici o ºansã sã cîºtige“.

Natalia Veselniþkaia - care oferea informaþii compromiþãtoare despre Hillary Clinton. „Cele mai importante trei persoane ale campaniei au considerat cã este o idee bunã sã aibã o întîlnire cu un guvern strãin în Trump Tower, în sala de la conferinþe de la etajul 25, fãrã avocaþi. Ei nu au avut avocaþi“, i-a explicat Steve Bannon lui Michael Wolff, potrivit „The Guardian“. „Chiar dacã nu consideraþi cã a fost o trãdare, un act nepatriotic sau chiar o prostie, iar eu cred cã au fost toate acestea, ar fi trebuit sã chemaþi imediat FBI-ul“, a mai spus el. Întîlnirea respectivã, care a avut loc pe 9 iunie 2016, ºi la care au participat Donald Trump Jr., Jared Kushner, ginerele actualului preºedinte, ºi Paul Manafort, fostul director de campanie al lui Trump, ar fi durat, potrivit familiei Trump, numai „cîteva minute“, iar avocata nu ar fi oferit „nici o informaþie de valoare“ pentru a o incrimina pe Hillary Clinton.

Cartea lui Wollf aduce în discuþie ºi lipsa de pregãtire a lui Donald Trump pentru funcþia de preºedinte. „Devreme în campanie, Sam Nunberg s-a dus sã-i explice Constituþia candidatului. «Am mers pînã la al 4-lea amendament», îºi aminteºte Nunberg, «dupã care ºi-a pus degetul la buze ºi ºi-a pierdut atenþia»“, relevã extrasele din volum. De asemenea, preºedintele-ales a dorit sã-l punã pe ginerele sãu Jared Kushner în funcþia de ºef de Cabinet. „În cele din urmã, Ann Coulter l-a luat pe preºedinte de o parte. «Se pare cã nimeni nu v-a spus, dar nu puteþi. Nu vã puteþi angaja copiii»“, i-a spus ea. Totodatã, noteazã BBC, Wolff a scris cã Trump gãsea Casa Albã „un pic înfricoºãtoare“.

„ªi-a pierdut minþile“

Cea mai sigurã hranã ºi secretul pãrului

Imediat ce declaraþiile lui Bannon au fost fãcute publice, Donald Trump s-a dezlãnþuit ºi a spus despre acesta cã nu mai este în deplinãtatea facultãþilor sale mintale. „Steve Bannon nu are nimic de-a face cu mine sau cu preºedinþia mea. Cînd a fost concediat, nu ºi-a pierdut doar slujba, ci ºi minþile“, a reacþionat ºeful Casei Albe într-un scurt comunicat, noteazã France-Presse. Ba mai mult. În ciuda faptului cã a fost unul dintre cei mai importanþi consilieri ai sãi, Trump a afirmat acum cã „Steve a avut un rol foarte limitat în victoria noastrã istoricã“ ºi chiar l-a acuzat pe Bannon cã ºi-a petrecut timpul la Casa Albã „dînd presei false informaþii pentru a pãrea mai important decît era“. În plus, avocaþii lui Trump i-au trimis o notificare lui Bannon în care îl acuzã de defãimare.

Potrivit lui Michael Wolff, lui Donald Trump „îi era fricã de mult sã nu fie otrãvit“. De altfel, unul dintre motivele pentru care-i plãcea sã mãnînce la McDonald’s era cã „nimeni nu va ºti cã vine, iar hrana este pregãtitã în deplinã securitate“. Autorul cãrþii nu a ratat nici subiectul legat de podoaba capilarã a actualului preºedinte. Potrivit lui, Ivanka Trump a vorbit cu prietenii ei despre „secretul“ pãrului acestuia: „un craniu chel sus, absolut curat - o micã insulã limitatã mulþumitã unei operaþii a scalpului - înconjurat de un cerc de pãr în faþã ºi în pãrþi, care este îndreptat pentru a acoperi partea de sus ºi securizat cu un spray puternic“. „Culoarea“, spunea ea în glumã, „provine de la produsul Just for Men, care, în timp, capãtã o culoare tot mai închisã. Nerãbdarea îi face pãrul blond-portocaliu“.

Nu în ultimul rînd, se aratã în cartea lui Wolff, Ivanka ar avea ambiþii prezidenþiale. Ea ºi soþul ei, Jared Kushner, ar fi fãcut o înþelegere atunci cînd au venit la Washington sã lucreze la Casa Albã, ºi anume ca „prima-fiicã“ sã devinã prima preºedintã a SUA, în cazul în care apare oportunitatea. De cealaltã parte, Casa Albã a respins afirmaþiile apãrute în aceastã carte, catalogîndu-le drept „false“.

Savuroase poveºti de culise Cartea lui Michael Wolff, care se bazeazã pe mai mult de 200 de interviuri cu importante figuri de pe scena politicã, nu face însã referire doar la scandalul privind implicarea Rusiei în alegerile din SUA, ci prezintã ºi alte întîmplãri petrecute în campanie, în seara alegerilor, dar ºi imediat dupã victoria preºedintelui, majoritatea savuroase, relevã BBC ºi AFP. De pildã, se aratã în volum, seara victoriei în alegeri a pãrut sã fie una mai degrabã ºocantã, dacã nu chiar tristã. „Un pic dupã (ora localã) 20,00, în seara alegerilor, cînd tendinþa neaºteptatã - Trump ar putea pînã la urmã sã cîºtige - pare sã se confirme, Don Jr. i-a spus unui prieten cã tatãl sãu, sau DJT, cum îl numeºte, arãta precum cineva care a vãzut o fantomã. Melania plîngea - dar nu de bucurie“. De altfel, înainte de alegeri, se aratã în fragmentele publicate de „The Guardian“, „Washington Post“ ºi „New York Magazine“, Melania Trump l-a întrebat pe soþul ei ce intenþioneazã sã facã, avînd în vedere cã s-a aflat cã „New York Post“ deþine fotografii cu ea nud, datînd din perioada în care era manechin. „El îi spune: aºteaptã încã un pic.

Totul se va termina în noiembrie. El i-a dat soþiei sale o firmã privatã, iar din justiþie – un fel de gestapou pentru intimidarea ºi îngroparea adversarilor politici. În plus, Bogatu a mai specificat cã, în situaþia în care Republica Moldova a ajuns sã fie guvernatã nu de autoritãþile publice constituþionale, nu de guvern, nu de preºedintele republicii, ci de un individ fãrã nici o demnitate oficialã, „statul nu mai existã. A fost desfiinþat. Distrus. Anihilat. Prin mituire, intimidare ºi tranzacþionare ilicitã“.

La modul real, numele lui Vlad Plahotniuc este asociat cu o mulþime de scandaluri legate de atacuri raider, de suprimare a oponenþilor politici, de viciere a democraþiei ºi a libertãþii presei.

Chiar de curînd, preºedintele Partidului Democrat din Moldova a fost pomenit în contextul unei tentative de asasinare a unui bancher fugar rus, dar ºi în România, pe marginea unui proces pierdut cu omul de afaceri Porumboiu.

Intenþiile guvernanþilor de la Chiºinãu ºi Bucureºti Acest personaj, Vlad Plahotniuc, a reuºit anul acesta sã acceadã în fotoliul de vicepreºedinte al Internaþionalei Socialiste, unul dintre oponenþii sãi politici, refugiat peste hotarele Republicii Moldova, învinuindu-l cã ºi-a cumpãrat funcþia pentru a se legitima pe arena internaþionalã. Deoarece nu þine de competenþa noastrã sã certificãm veridicitatea acestor acuzaþii, vom remarca doar cã Internaþionala Socialistã are doar de pierdut de pe urma colaborãrii cu

Total nepregãtit

Cine este Steve Bannon Steve Bannon este celebru pentru opiniile sale ultraconservatoare. Nãscut în 1953 în Virginia, absolvent al Harvard, implicat timp de mai mulþi ani în producþia de film, Bannon a preluat în 2012 conducerea Breitbart News, dupã ce fondatorul companiei a murit, noteazã BBC. Site-ul s-a poziþionat ca populist, belicos, o platformã unde ºi-au gãsit locul americanii deziluzionaþi de politicienii clasici, dar ºi cei cu atitiduni extremiste sau misogine. În august 2016, Trump l-a desemnat pe Bannon în funcþia de director al campaniei sale, dupã care acesta a primit un rol-cheie la Casa Albã, spre nemulþumirea multor republicani de marcã. În august 2017, Bannon a fost însã înlãturat din funcþia de strateg-ºef al lui Trump.

ANDREEA ROMANOVSCHI asemenea personaje controversate. Vom aminti aici cã, pe linie doctrinarã, Partidul Democrat din Moldova este partener cu Partidul Social Democrat din România, formaþiunile avînd semnat pînã ºi un acord de colaborare. Astfel, conducerile Partidului Democrat din Moldova ºi Partidului Social Democrat din România au semnat, pe 9 septembrie 2014, un protocol de colaborare ºi parteneriat. Amiciþia dintre conducãtorii PSD ºi ziºii democraþi de la Chiºinãu ridicã mai multe semne de întrebare, îndeosebi dacã e sã ne amintim cã acelaºi Partid Democrat din Moldova a mai semnat un acord de colaborare, de astã datã cu partidul Rusia Unitã, formaþiune a þarului rus Vladimir Putin. Acest subiect meritã o atenþie aparte, deoarece poate pune în luminã adevãratele motive ºi intenþii ale actualilor guvernanþi de la Chiºinãu, dar ºi de la Bucureºti. În Republica Moldova numai propaganda oficialã nu observã gravele derapaje de la normele democratice ºi cã o elitã de tip oligarhic jefuieºte banul public, în timp ce cetãþenii trãiesc în mizerie. Situaþia este tratatã cu îngrijorare, atît de cãtre opoziþia proeuropeanã, cît ºi de cãtre reprezentanþii instituþiilor internaþionale. Precum, bunãoarã, este cazul ex-reprezentantului Uniunii Europene în Republica Moldova, Kalman Mizsei, care a declarat ciudat faptul cã guvernarea vorbeºte despre valorile europene.

Guvernanþii spun cã sînt proeuropeni, dar ceea ce fac este antieuropean, a spus oficialul european ºi a apreciat cã Republica Moldova se aflã ,,în ceaþã“, iar speranþa ar fi alegeri corecte organizate în anul 2018, cînd la putere ar putea veni o nouã clasã politicã.

Sfîrºit

(cotidianul.ro)

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 18-a – 12 ianuarie 2018

Cum se pregãteºte masa (2) În ceea ce priveºte vesela, moda a fãcut ca, în prezent, toate tipurile de imprimeuri ºi desene sã fie bune pentru a împodobi farfuriile ºi cãnile, de la carouri la flori, dungi ºi culori þipãtoare. Deºi existã varietate, la mesele speciale va trebui sã vã evidenþiaþi prin simplitate ºi armonie. Alegeþi o veselã simplã ºi albã, eventual cu un desen fin pe marginea farfuriilor. Tacîmurile vor fi de argint, alpaca sau oþel inoxidabil. În ceea ce priveºte materialul, se evidenþiazã vesela de faianþã sau de porþelan, chiar dacã s-a evoluat ºi în privinþa materialelor.

Vesela nu trebuie sã prezinte nici un semn, fie el cît de mic, de zgîriere sau ciobire. Paharele vor fi de cristal fin ºi, dacã au model, acesta va avea un desen discret ºi cu puþin relief.

Trebuie sã existe mai mult de un set de oþetare ºi solniþe, fiind vorba de o masã festivã, cu un numãr mare de invitaþi, pentru ca aceºtia sã nu trebuiascã sã aºtepte o jumãtate de orã sã punã mîna pe solniþã ºi nici sã se ridice de pe locul lor pentru a o lua, ceea ce, în plus, ar constitui o lipsã de educaþie. Cel mai bine este ca aceste elemente sã fie distribuite la fiecare patru sau cinci persoane, astfel încît sã fie accesibile tuturor mesenilor.

Celelalte articole de menaj, precum tãvile sau vasele pentru sosuri, trebuie sã aibã un element în comun cu vesela ºi cu paharele. Alegeþi aceeaºi culoare sau nuanþã ca cea a farfuriilor.

Aºgabat (2) Printre cei uciºi s-au numãrat ºi mama ºi fratele lui Saparmurat Niiazov, care a devenit primul preºedinte al Turkmenistanului dupã ce Uniunea Sovieticã s-a destrãmat, în 1990. Niiazov a fost foarte aspru criticat pentru încãlcarea drepturilor omului, dar se pare cã a fost un fiu cît se poate de devotat, ridicînd multe monumente în memoria mamei sale ºi chiar schimbînd denumirea lunii aprilie dupã numele ei. A construit un muzeu al cutremurului ºi a susþinut turnarea unui film, „Copiii cutremurului“, care istorisea povestea unui bãieþel ce dusese o viaþa idilicã pînã cînd dezastrul l-a lãsat fãrã pãrinþi. Personajul a fost parþial inspirat de copilãria preºedintelui, dar filmul nu a fost proiectat niciodatã dupã ce Niiazov a ieºit furios în timpul unei vizionãri private pentru cã poporul turkmen nu era reprezentat într-o luminã suficient de eroicã.

Tangshan (1) În 1976, un alt cutremur a dat bãtãi de cap unui alt regim comunist, care a refuzat, de asemenea, ajutorul extern. De aceastã datã, victimele au fost cei 1,6 milioane de locuitori ai oraºului Tangshan, o localitate industrialã dens populatã, aflatã la aproximativ 160 de kilometri sud-est de Beijing. În Tangshan era unul dintre cele mai mari complexe de exploatare minierã din China, iar pe multe dintre coºurile imense de fum din oraº stãtea scris îndemnul preºedintelui Mao Zedong: „Fiþi pregãtiþi pentru rãzboi ºi dezastre naturale”.

Era „anul dragonului”, considerat nenorocos de mulþi chinezi, în luna ianuarie, Zhou Enlai, cel mai în vîrstã om de stat din China comunistã, decedase. Apoi, ºase luni mai

5 iunie 2000 M-a sunat Andrei. Vrea sã ne vedem. L-am amînat pentru sãptãmîna viitoare. Cu Florin, desigur, nu pot avea nici un viitor, dacã pãrinþii lui se opun. O lãlãim aºa. Pierdem timpul. Relaþia noastrã nu mai are unde sã ne ducã. Eu parcã nu mai am nici un rost pe lume. Nu mai am elan. Nu mai am forþã. Resping ideea de a mai încheia studiile cu o diplomã. Sînt foarte tristã.

Luni, 19 iunie 2000, Sf. Treime – Rusaliile Cîntãresc în capul meu ce am pierdut ºi ce am realizat cu Florin. Dacã meritã sã mai fim împreunã (ce?).

Cu Andrei, categoric, vreau sã-mi rãmînã prieten adevãrat pe viaþã. Nu, nici nu se pune problema de mai mult. Nu sînt eu omul potrivit sã accept. Acum, dupã trecerea atîtor ani, nici nu se mai pune problema sã spere unul sau altul la o relaþie de altã naturã. NU, Andrei? Dar, cu Florinel? Nu vãd nici un viitor cu el.

Nici de prietenie caldã. E un Copil cuminte, ascultãtor de pãrinþi, încã nematurizat ºi o personalitate slabã. Mai rãbufneºte prin nervi, prin comoditate. Nu prea e iute, descurcãreþ. Ce o sã mai fie cu noi ? Puteam fi un cuplu fericit, într-o cãsnicie, vãzîndu-ne amîndoi de casã, de copii, de frecventat Biserica. Dar aºa?! Sã ne cãsãtorim în secret, ce rost are? Ce fericire ºi împãcare putem avea cu pãrinþii lui?

Universalitatea bunelor maniere (40) Decorarea Mesele trebuie decorate cu motive florale, precum aranjamentele centrale sau vazele joase, ornamentele delicate artificiale, lumînãrile aºezate în sfeºnice sau în alte suporturi, cum ar fi bolurile de cristal care ascund flacãra în interiorul lor. Excesul în decorare nu este sinonim cu bunul-gust. Dacã sînteþi amfitrioana mesei, alegeþi o decoraþie simplã, în funcþie de lungimea mesei ºi de forma ei, pentru a pãstra o distanþã suficientã între sfeºnice sau între aranjamente. Dimensiunea acestor ornamente va depinde de amplitudinea mesei, în aºa fel încît sã nu trebuiascã sã vã ridicaþi în picioare la masã pentru a vedea faþa comeseanului de vizavi.

Este important sã þineþi cont de iluminarea încãperii unde va avea loc masa. Nu este posibil sã o luminaþi numai cu flacãra lumînãrilor, pentru cã aþi mînca pe întuneric. Încãperea trebuie sã dispunã de alte mijloace de iluminare, veioze sau aplice, fãrã ca raza de luminã sã fie focalizatã direct pe faþa oamenilor. Atunci, lumînãrile nu vor mai avea utilitatea justificatã ºi se va pierde frumuseþea pe care o creeazã.

Mari dezastre naturale - cutremure (4) tîrziu, au început sã se întîmple lucruri ciudate. Apa din puþuri urca ºi scãdea sau din fîntîni ieºeau gaze. Animalele au început sã se agite, gãinile refuzau sã mãnînce, cîinii lãtrau neîncetat, iar caraºii aurii sãreau din acvarii. În cele din urmã, la ora patru fãrã un sfert, în dimineaþa zilei de 28 iulie, China a fost lovitã de cel mai distrugãtor cutremur din ultimele patru secole. Seismul s-a produs direct sub oraºul Tangshan, iar în doar 20 de secunde, 51 de kilometri pãtraþi din oraº erau transformaþi în moloz. Oamenii au fost azvîrliþi în aer, clãdirile s-au prãbuºit, ºinele de tren s-au curbat ºi cratere mari s-au deschis la suprafaþa pãmîntului. Un supravieþuitor a spus cã pãmîntul era „ca un ocean, totul se miºca”. Cei mai mulþi oameni dormeau, fiind o noapte de varã înãbuºitoare. Ho Shu-shen, un ofiþer superior de poliþie, a fost trezit de soþia lui. A auzit un zgomot ce semãna cu cel fãcut de un marfar care trece pe sub pãmînt, apoi „podeaua a început sã se smuceascã în sus ºi-n jos”.

Casa lui s-a prãbuºit: „Timp de douã sau trei minute, nu s-a auzit nici un sunet. Apoi am auzit oamenii care strigau pretutindeni în întuneric”. Ho a reuºit sã-ºi salveze soþia ºi trei fii, dar fiica sa de 14 ani a murit. Împreunã au salvat 19 vecini ºi s-au organizat într-o echipã de salvare. Apoi, Ho s-a repezit spre oraºul lovit de cutremur, îmbrãcat doar cu lenjeria intimã, dar agitînd în mînã un pistol. El ºi fiii lui au înfiinþat o secþie de poliþie pentru

Jurnalul Iubirii, Durerii ºi Speranþei (51) Marþi, 20 iunie 2000 A venit Andrei. Am stat de vorbã mai multe ore.

I-am vorbit de relaþia mea cu Florin. Surpriza a fost cã Andrei mi-a declarat cã mã place. Doamne Sfinte! E atras de mine?! Pãi stricãm o prietenie de 10 ani pe... pe ce? Nu mã aºteptam din partea lui. I-am spus: vrei sã-mi returnezi palma pe care þi-am dat-o acum 10 ani? Mai bine rãmînem prieteni pe viaþã!

Joi, 29 iunie 2000, dimineaþa, ora 4.00 Tot interiorul trupului mi-l simt ca un gol imens. Unde am ajuns încercînd sã mã armoniezez cu Florin? Sã-l cunosc, sã-l accept, cu bune ºi rele? Avem fiecare dintre noi ºi calitãþi pozitive ºi negative. Ajunsesem sã ne îngãduim. La ce folos dacã nu avem acordul pãrinþilor lui ºi noi nu sîntem încã în stare sã ne întreþinem? Eu dacã le-aº spune a lor mei cã vreau acuma sã mã cãsãtoresc cu Florin, ei ar fi de acord, fãrã rezerve ºi nu l-ar suspecta cã vîneazã ceva! Situaþia noastrã, masa noastrã, ºi prin noi, Capitala þãrii! Asta e diferenþa dintre pãrinþii mei ºi ai lui. ªi, oricum ar fi, dacã Florin ar fi bãrbat ºi ar dori cãsãtoria asta neapãrat acum, ar vorbi cu ai mei, cam aºa: Sînt sãrac,

„Ce trebuie sã duc?”

Cînd sînteþi invitat la masã la un prieten, rudã sau chiar la cineva cu care nu aveþi o relaþie strînsã, cu ocazia unei sãrbãtoriri anume, este posibil sã vã puneþi o întrebare obiºnuitã: trebuie sã duc ceva? Aþi dori sã vã exprimaþi mulþumirile pentru invitaþie cu o sticlã de vin sau de ºampanie, sau cu un cadou pentru amfitrionul sau amfitrioana casei. În acest sens va trebui sã fiþi precaut.

Atunci cînd cineva pregãteºte o masã în propria-i casã ºi adunã o serie de invitaþi, logic este sã aibã totul pregãtit pînã la cel mai mic amãnunt: masa, tacîmurile, decoraþia, ora la care se va mînca, numãrul de meseni, vinurile potrivite pentru fiecare fel de mîncare etc. De aceea, dacã dvs. sau alt invitat duceþi o sticlã de vin, lichior sau ºampanie, nu numai cã nu daþi dovadã de bune maniere ºi nu-i faceþi vreo favoare, ci, din contra, puneþi persoana respectivã în situaþia de a se simþi stînjenitã. Motivul este cã vinul depinde de meniu, meniu pe care dvs. nu îl puteþi ºti decît în momentul în care vi se serveºte mîncarea. Cum fiecare fel de mîncare cere un tip de bãuturã specific, este foarte posibil ca, prin strãdania dvs. de a fi manierat, sã comiteþi neîndemînarea de a duce o sticlã nepotrivitã cu tipul de meniu. Amfitrionul se va vedea obligat sã nu comitã o nepoliteþe nedeschizînd sticla, dar nici nu va ºti în ce moment sã o facã, pentru a nu strica regulile gastronomice. (va urma) ARANTXA GARCIA DE CASTRO situaþii de urgenþã ºi au arestat cîþiva tîlhari în zilele ce au urmat, închizîndu-i în celule improvizate.

Meng Jiahua lucra în schimbul de noapte într-una din minele de cãrbune, cînd a simþit cã pãmîntul începea sã se cutremure în jurul lui. Îngroziþi, el ºi minerii de lîngã el au fugit cãtre suprafaþã. Ajunºi afarã, au rãmas uluiþi: „În jur, tot ce vedeai era în ruine. Cei vii erau înºiraþi pe o parte a drumurilor, iar cadavrele, pe cealaltã parte”. În mod bizar, a spus el, aproape nici unul dintre minerii care lucraserã în subterane nu fusese ucis. Rapoartele oficiale confirmã acest fapt: deºi trei sferturi dintre puþurile minei au fost avariate, au pierit doar 13 mineri din 15.000. Unii aveau sã supravieþuiascã timp de 15 zile sub pãmînt, fãrã mîncare sau apã curatã. Cînd au fost scoºi la luminã, credeau cã fuseserã blocaþi doar trei-patru zile, dar trupurile lor spuneau adevãrul - erau numai piele ºi os, fiecare pierzînd pînã la 20 de kilograme. Ziarul oficial al Partidului Comunist, „Cotidianul poporului“, a publicat o poveste înãlþãtoare, menitã a ilustra perfect maxima oficialã conform cãreia „Orice dezastru natural de proporþii poate fi învins sub cãlãuzirea preºedintelui Mao”. Dupã cutremur, Che Cheng-min, un membru din Comitetul Central al Partidului Comunist, se tîra cu greu, încercînd sã iasã de sub ruinele casei sale dãrîmate, cînd ºi-a auzit fiul ºi fiica strigîndu-1: „Tatã, vino repede ºi salveazã-ne”. Dar cînd dãdea sã încerce sã-i salveze, Che a auzit un alt strigãt de ajutor care venea dinspre casa lui Chiu Kuang-yu, secretarul filialei Partidului Comunist din localitate. Ce trebuia sã facã în acel moment, cînd se confrunta cu o dilemã atît de cumplitã? (va urma) JOHN WITHINGTON (Text reprodus din volumul „Cele mai mari dezastre din istoria omenirii“) „orfan de pãrinþi”, vreau sã mã cãsãtoresc cu Amelia. Nu ºtiu cînd voi ajunge sã am serviciu, sã-mi cîºtig pîinea pentru soþia ºi viitorii mei copilaºi, dar dacã sînteþi de acord sã ne ajutaþi ºi aveþi încredere, primiþi-mã ca soþ al fiicei voastre! Însã, Florin nu e suficient de matur ºi poate nu ºtie ce vrea. ªtie sã sufere urît ºi la greu. Mã distruge suferinþa lui!

Aºa cã, Amelia dragã, dã-i înainte cu trecutul, cã viitor nu ai!

18 iulie 2000, ora 5.00 dimineaþa (1) Astãzi e ziua de naºtere a lui Emil. Îi doresc La Mulþi Ani! Împlineºte 30 de ani. Pe unde eºti, Emil? Dupã promisiunea din tinereþea ta fragedã, ar fi trebuit sã apari în viaþa mea. Sã ne unim destinele. Poate ai scãpat de cei care ni s-au opus în calea fericirii! Poate acum, nu mai au putere asupra ta, dacã ai ajuns la pîinea ta, sã nu le-o mai cerºeºti lor ºi sã te batã. Cã mult te-au mai bãtut pãrinþii, aºa mi te plîngeai, bietul de tine! Ai ajuns cel mai mare, pe scara de sus a Bisericii Ortodoxe? Te-ai însurat? Sau þi-ai luat „secretarã”, cum te învãþa tãticul tãu? Astãzi, la vîrsta rotundã pe care o serbezi, poate îþi faci bilanþul realizãrilor de peste ani. Îþi vei aminti de Ame a ta? Sã te lumineze Dumnezeu ºi sã poþi trãi ºi dupã Voia Domnului cea curatã ºi nevinovatã. (va urma) AMELIA-IOANA POPESCU (Text preluat din volumul „Jurnalul Iubirii, Durerii ºi Speranþei“)

„ROMÂNIA MARE“

Confesiunile unui agent de contraterorism (31) Mica Italie (4) Eu îmi petrec restul serii în centrul ultramodern de securitate al cazinoului. ªeful de securitate al lui Trump este un bãrbat informat ºi inteligent ºi îmi explicã toate mãsurile de securitate din interiorul clãdirii. E cel mai sofisticat sistem dintre toate cele pe care le-am vãzut vreodatã. Existã un numãr impresionant de camere de luat vederi, iar terminalele de vizualizare fac din centrul de securitate versiunea în miniaturã a sediului NORAD, din Cheyenne Mountain. Oricine ºi orice se aflã sub o monitorizare constantã. Dacã te afli în interiorul cazinoului lui Trump, eºti privit permanent de Big Brother.

– Cîþi bani scoateþi de aici?, îl întreb pe ºeful securitãþii.

– Vrei sã spui pe noapte? Cam un milion.

Fac socoteala. Nu e de mirare cã Trump îºi permite sã cumpere elicopterul Marine One. – Ai vãzut vreodatã filmul ãla vechi cu Sinatra, cum îi zicea...?

– ,,Ocean’s Eleven” ?

– Da, ãla.

– Aºa ceva nu se întîmplã niciodatã aici.

– Cum poþi fi sigur? ªeful securitãþii îºi fluturã o mînã cãtre toate dispozitivele tehnologice din camerã.

– Nu aveau toate astea în anii ‘60.

Bunã observaþie.

Cu mult dupã miezul nopþii, Giulio Andreotti hotãrãºte cã a venit vremea sã se culce. Am fost prea ocupat ca sã vãd cum s-a descurcat la jocurile de noroc, însã pare foarte vioi atunci cînd îl reîntîlnim la elicopterul Sikorsky, pe helioportul de pe acoperiº. Urcãm la bord ºi zburãm înapoi cãtre centrul Manhattanului. În dimineaþa urmãtoare, aranjãm convoiul diplomatic în faþa hotelului sãu ºi îi aºteptãm sosirea. El coboarã, cu

Fascinanta aventurã a unei exploratoare: ,,Ruleta australianã“ (3) ,,Salvatã de un ºarpe cu clopoþei” (2) Eram singurã, pe o coastã pãrãsitã a Mãrii Araguara, fãrã contact radio, iar aborigenii care m-au condus la 50 de km distanþã de satul lor trebuiau sã vinã sã mã recupereze abia dupã 10 zile! ªi, în plus, îmi ºi alesesem un loc unde nici vorbã sã pot intra în apã, cãci marea era populatã de rechini, meduze urzicãtoare, scoici ºi peºti veninoºi, precum ºi ºerpi de mare cu venin paralizant.

Ca sã nu mai amintesc de crocodilii mîncãtori de oameni. Fractura aceasta m-a fãcut sã sufãr timp de un an. Eram bandajatã de jur-împrejurul bustului ºi era un adevãrat calvar sã îndur cãldura cumplitã, transpiraþia...

Cel mai greu îmi era noaptea, cînd trebuia sã mã culc.

Cu toate acestea, nici nu m-am gîndit sã-mi întrerup cãlãtoria.

,,Crocodilii mã puteau ataca din ambele pãrþi” Aminteam de crocodilii mîncãtori de oameni. Ei se simt la fel de bine în mare, ca ºi în heleºteele sau mlaºtinile australiene. Pe perioada anotimpului ploios, cînd rîurile sînt umflate, pãtrund pînã în interiorul lagunelor. Crocodilul de mare este cu adevãrat redutabil, deoarece atacã prin surprindere ºi are o forþã uriaºã.

Poate atinge ºi 7 metri lungime ºi este în stare sã stea ore în ºir înfundat în noroi, sau la adãpostul pãdurilor de mangrove, al rãdãcinilor de tot felul, care formeazã adevãrate desiºuri de nepãtruns.

Vînat multã vreme pentru calitatea pielii sale, crocodilul este protejat de cîþiva ani buni de Comisia de Conservare (,,Conservation Commission”), din Australia. Astãzi, existã aproape 3.000 de exemplare, mai cu seamã în jurul Peninsulei Cobourg, în nordul continentului australian, o regiune mlãºtinoasã, care adãposteºte mii de animale ºi de insecte.

Pentru a depista prezenþa crocodililor, mi-am format o anumitã tehnicã, astfel încît sã evit pericolul. Cînd pãmîntul este foarte umed, în jurul unui heleºteu, de

Pag. a 19-a – 12 ianuarie 2018

un aspect odihnit, într-un costum nou, cu pãrul aranjat.

Ne grãbim sã ieºim din oraº, cu maºina de poliþie din nou în faþã. De aceastã datã, ne petrecem ziua la Belmont Park, privind cursele. Ministrul de Externe se întîlneºte cu niºte prieteni ºi îºi petrec ziua împreunã pariind pe ponei ºi bînd Belmont Breeze. În drum spre casã, îmi sunã celularul.

– Burton.

– Fred, avem nevoie de tine în Foggy Bottom, spune Steve Gleason.

– Bine, însã momentan sînt pe drum, înapoi spre Manhattan, cu ministrul de Externe, raportez eu.

– Întoarce-te în Washington D.C. În seara asta.

Soseºte Ahmed. În sfîrºit. O capcanã bine pregãtitã de luni de zile e pe cale sã dea roade. Apãs pedala de acceleraþie, iar maºina Crown Vie îºi croieºte drum înainte. Sînt nerãbdãtor sã ajung în oraº ca sã prind un avion spre Capitalã.

Am întîlnire cu un terorist.

B.I.C.E. (Bani, Ideologie, Compromis, Ego) (1) A doua zi, întors în Foggy Bottom, semnez pentru un Ford sedan negru ºi mã îndrept cãtre parcarea unde sînt þinute vehiculele departamentului. Astãzi, am cu mine un interpret pe nume Ibrahim ºi un agent de antiterorism nou în subordine. În ultimele luni, Gleason s-a þinut de cuvînt ºi am primit unele ajutoare. Avem trei agenþi noi care lucreazã pentru noi, deºi se pare cã Mullen va pleca în curînd. Interpretul se urcã în spatele unui maºini Crown Vie din ‘86. Eu conduc. Celãlalt agent de antiterorism, „David”, merge pe locul de lîngã mine. Va trebui sã luãm unele mãsuri serioase de precauþie în aceastã operaþiune.

Hezbollah are o razã largã de acþiune, iar noi nu dorim sã ne ia cineva urma. Astãzi îi vom face o vizitã lui Ahmed.

Ieºim în trombã din parcare. Iau brusc o curbã ºi ajung pe strãzile Washingtonului. Soarele strãluceºte, iar umbrele sînt lungi, oferind capitalei un înalt contrast, ca sã mã exprim astfel. Multe lumini ºi multe umbre, o combinaþie foarte potrivitã cu misiunea de astãzi. O zãpadã maronie-negricioasã zace în grãmezi mocirloase pe ambele margini ale drumului. Asfaltul e plin de exemplu, ºi nu se zãreºte nici o urmã de cangur sau de mistreþ, e semn rãu. Înseamnã cã animalele au reperat un pericol ºi se tem. Cu fãlcile lor uriaºe, crocodilii reuºesc sã apuce botul unui cal care vine la adãpat ºi sã tîrascã prada în fundul rîului, pentru a o omorî ºi a o mînca.

Noaptea, crocodilii sînt mai uºor de reperat. Pentru a-i atrage, îmi sting lampa ºi imit scîncetele puilor lor. În beznã, apa noroiasã ascunde forme nedefinite, care produc învolburãri neobiºnuite. Aprind lampa din nou, ºi iatã-i! Perechi de globuri roºii înainteazã spre mine.

Dupã mãrimea ochilor, crocodilii trebuie sã mãsoare aproape 5 metri. Sînt expusã, dar un dîmb de pãmînt mã protejeazã de aceºti mastodonþi. Alte globuri mai mici, de culoarea rubinului, se apropie. Sînt puii, care au abia 1 metru lungime. Dacã schiþez o miºcare, vor ataca din toate pãrþile.

La Bangkok m-am folosit de aceastã tehnicã de chemare, într-o fermã unde se cresc crocodili pentru confecþionarea poºetelor ºi a curelelor. Îngrozitã sã vãd sutele de animale care îºi aºteptau moartea sub ochii turiºtilor japonezi, m-am apropiat de bancurile imense unde erau închiºi, imitînd strigãtele puilor. Atraºi de acest zgomot familiar, crocodilii se îndreptarã spre mine.

Era impresionant. Am început sã mã deplasez ºi, acolo jos, crocodilii mã urmau! Cãlcau unii peste alþii ºi cãdeau iar în apã. Stîrnisem o agitaþie nemaipomenitã printre crocodili: un adevãrat tãrãboi! Turiºtilor nu le venea a crede, îºi închipuiau probabil cã sînt de-a casei.

Spaimele cele mai mari pe care le-am trãit au fost cauzate de crocodilii australieni. Într-o noapte, pe cînd mã aflam în Peninsula Capului York, am dorit sã-i observ mai îndeaproape ºi alesesem pe hartã, în acest scop, o plajã întinsã, care se termina cu un rîu mãrginit de-o parte ºi de alta de mangrove. În cazul unui atac al crocodililor, prevãzusem deja o retragere în junglã.

Simþindu-mã în siguranþã ºi imaginîndu-mi cã mi-am luat precauþii suficiente, am înaintat pînã la capãtul plajei ºi, acolo, îmi dau brusc seama cã mã aflu într-o capcanã. Din pricina revãrsãrilor ºi a ploilor abundente, terenul îºi schimbase configuraþia. Mergeam, de fapt, pe o limbã de nisip extrem de îngustã, avînd de-o parte marea ºi, de cealaltã parte, o pãdure de mangrove.

Crocodilii mã puteau deci ataca din ambele pãrþi, ºi nu aveam nici un mijloc de a mã apãra! Chiar dacã aº fi rupt-o la fugã, nu aveam nici o ºansã sã scap. Drept care, am refãcut drumul înapoi. Groaza a devenit ºi mai mare

gheaþã ºi umed. Nu e o zi bunã pentru ºofat, însã în aceastã activitate trebuie sã te adaptezi la orice condiþii.

Apãs pedala de acceleraþie ºi Fordul ajunge la 80 km pe orã. La fel ca toate celelalte sedanuri, acesta e curat ºi vine echipat cu plãcuþe îngropate. Oficial, aceastã maºinã nu existã. Înãuntrul Fordului nostru invizibil sîntem cu toþii îmbrãcaþi în civil, însã avem în portbagaj jachete albastre pe care scrie AGENT FEDERAL, cu litere mari, galbene, pe care le putem purta în caz de nevoie. Ele se aflã exact lîngã puºtile Remington ºi rezervele de muniþie.

Ajungem la intersecþia a patru strãzi, unde semaforul e deja verde, în ultima secundã, frînez puternic ºi trag de volan. Sedanul alunecã într-o curbã strînsã cãtre dreapta ºi dispare dupã colþ. Imediat ce ajungem în mijlocul curbei, apãs iarãºi pe acceleraþie. Ieºim cu aproape 100 km pe orã din intersecþie. Între timp, eu ºi David monitorizãm pãrþile laterale ºi oglinzile retrovizoare, verificînd fiecare vehicul din spatele nostru, pentru a vedea dacã nu ne-a luat cineva urma.

Ajung într-o altã intersecþie. Un viraj rapid spre dreapta în ultima secundã, dupã care accelerez, îndreptîndu-mã cãtre urmãtoarea intersecþie. Cînd ajungem acolo, tai traficul din sens opus printr-un viraj surprinzãtor la stînga.

Asta se numeºte rutã de detectare a supravegherii (SDR – Surveillance Detection Route). În principiu, ºoferul se deplaseazã în scarã prin oraº, fãcînd viraje dese în timp ce se apropie treptat de destinaþie. ªansele ca vreun civil sã poatã urmãri maºina prin aceste trasee ameþitoare sînt incredibil de mici. Astfel încît, dacã ai ieºit dintr-o manevrã în scarã ºi vezi în spatele tãu aceeaºi furgonetã verde care era acolo ºi cînd ai pornit, ei bine, ai o coadã. ªi o problemã. Iau o altã curbã brusc la dreapta ºi mã îndrept în scarã cîteva strãzi mai sus pentru a tãia traficul din faþã ºi a mã ascunde pe o stradã lateralã. Verific oglinda retrovizoare. Nici un vehicul familiar. De fapt, nu ne-a urmat nimeni în acea curbã. În oglinda retrovizoare îl vãd pe interpretul nostru pe locul din spate. Sub ochii sãi mari cît farfuriile, restul feþei a cãpãtat o frumoasã nuanþã de verde. (va urma) FRED BURTON cînd mi s-a defectat ºi lampa, iar lunã nu prea era în acea noapte. În plin întuneric, întinderea de mangrove era impresionantã. Se auzeau plescãitul langustelor, pîrîitul rãdãcinilor uscate, pocnetul bulelor de aer din apã care se spãrgeau, zgomote seci... Pãdurea de mangrove este un adãpost pentru tot felul de creaturi – peºti, pãsãri, moluºte, crustacei, reptile – atrase de proliferarea materiilor minerale ºi vegetale în descompunere. Aici, imaginaþia nu are nevoie sã fie stimulatã. Odatã ieºitã din acest infern, mi-a trebuit mai mult de o orã ca sã-mi revin.

,,Noaptea, deºertul nu doarme decît în aparenþã” De multe ori studiez animalele în plinã noapte.

Atunci stau la pîndã ºi mã deplasez mult. Aºtept noaptea în hamac ºi, din momentul în care animalele se fac simþite, mã strecor afarã ºi încep sã le observ. Ador noaptea, mai cu seamã în deºert. Sunetele par mai catifelate. Ai impresia cã evoluezi sub un imens capitoliu.

Creaturile nopþii vîneazã în tãcere. Mii de ochi invizibili scruteazã întunericul în cãutarea prãzii sau a partenerilor. În lumina lãmpii, ochii lor se preschimbã în stele: verzi - la pãienjeni, scorpioni, scolipendre, roºii - la mamifere, pãsãri ºi reptile. ªi apoi, noaptea oferã o mulþime de surprize: poþi, de exemplu, sã dai de un grup de dromaderi sãlbatici adormiþi, sau sã descoperi o dunã de nisip înstelatã, acoperitã cu un covor de mãrgele verzi ºi strãlucitoare. O dunã acoperitã cu pãienjeni. Îmi place grozav sã mã distrez cu ei. În special cu cei mari. Agit un bãþ în faþa lor, ºi ei se reped spre el. Sînt tare nostimi! ªi o luãm iar de la cap, de 4-5 ori. Dupã care îi gîdil, îi scarpin pe burtã. Atunci nu mã tem de înþepãtura lor. Nu atacã ei un bãþ. Dar asta nu înseamnã cã-mi plac: pãienjenii din specia mygales, mari cît palma ºi acoperiþi cu pãr, sînt oribili! Obiºnuiau sã se strecoare între uºa cortului meu ºi plasa contra þînþarilor, cu care mã acopãr. Într-o searã, am descoperit cîþiva pregãtinduse sã înfulece niºte broaºte venite sã se adãposeascã ºi ele în acelaºi loc. M-am simþit complet dezgustatã ºi a trebuit sã-i omor: mi-era groazã la gîndul cã vor reveni.

Am întîlnit, desigur, ºi alte specii de pãienjeni, extrem de periculoºi. (va urma) NICOLE VILOTEAU (Text preluat din revista ,,Paris Match”, 1988) Traducere de A. Grigoriu

Pag. a 20-a – 12 ianuarie 2018

„ROMÂNIA MARE“

Pentru împrospãtarea memoriei Dã, Doamne, minte la americani, pînã nu vor face Planeta biftec! (1) (urmare din pag. 1) Nu ºtiu cîtã valabilitate mai au înþelegerile dintre cei 4, din moment ce Valeriu Stoica este acum o ,,mînã moartã”, fiind debarcat din fruntea PNL. Atunci, s-a fãcut caz de faptul cã eu n-aº fi fost invitat la reºedinþa ambasadorului. Asta m-a distrat cel mai tare, fiindcã eu n-aveam nici o plãcere sã sun la uºa lui Michael Guest ºi sã-mi deschisã nevasta lui cu barbã. Ulterior, îngrijorarea unor oficialitãþi americane faþã de creºterea fulminantã, în sondaje, a mea ºi a PRM, a sporit, ca dovadã declaraþiile necugetate ale aºa-zisului ambasador, care spunea, textual, cã dacã ar ºti cã Vadim Tudor reprezintã viitorul României, el n-ar mai încerca sã ne bage în NATO. Dupã ce ne-a rezolvat trecutul, vînzîndu-ne la Yalta ca la oborul de vite, americanii vor sã ne rezolve acum ºi viitorul. În ceea ce priveºte introducerea cu pricina, homosexualii ãºtia pot sã ne bage oriunde, mai ales în spital, dar nu cred cã depinde de ei dacã vom intra în NATO sau în Uniunea Europeanã. Încãpãþînarea cu care unii americani se þin, ca scaiul de coada oii, de cineva pe care li se pune lor pata, e proverbialã. Nimic nu mai conteazã, atunci cînd nu

eºti vaccinat de CIA ºi nu rãspunzi la comenzi, ca un yes-man. Pînã ºi ridicarea, pe banii noºtri, a primei statui din Europa a marelui preºedinte american Woodrow Wilson, la Cluj-Napoca, a fost transformatã tot într-un prilej de tãmbãlãu, prin boicotul stupid al aceleiaºi ambasade americane. Ambasadã în care, dacã vã intereseazã, mocneºte acum un scandal surd: de-o parte Michael Guest ºi reprezentantul C.I.A., Ed Stufford, care sînt pro-Bush, iar de cealaltã parte restul angajaþilor, mai prudenþi. O sã avem mari surprize, o sã vedeþi. Din fericire, eu nu mã pun la mintea lui Michael Guest ºi, vorba aia, dacã aº crede, mãcar o secundã, cã el reprezintã viitorul poporului american, atunci America va avea, în 20 de ani, un gol demografic alarmant, care o va reduce la dimensiunile tribului Balooba. Am spus-o ºi o repet, ori de cîte ori va fi nevoie: eu cred în America profundã, cred în valorile promovate de George Washington, cred în poezia lui Walt Whitman, în dramaturgia lui Eugene O´Neill, în romanul lui Ernest Hemingway, în muzica lui George Gershwin, în geniul militar al lui Dwight Eisenhower. Nimeni ºi nimic nu mã vor face sã-mi schimb convingerile ºi

Noi nu facem Politicã, ci Istorie (4) Rostesc toate acestea public, de faþã cu presa, pentru cã nu trebuie sã avem nimic de ascuns ºi pentru a-i face sã se ruºineze pe aceia care au împins frontierele certurilor prea departe. ªi nici mãcar nu sînt chestiuni fundamentale, de viaþã ºi de moarte, ci mici erupþii ale vanitãþii, cã de ce unul e preºedinte de filialã, cã de ce altul nu vine la ºedinþe ori dã interviuri în presa judeþeanã de care s-a simþit ofensat altcineva etc.

Mizerii omeneºti.

Nu mi-a plãcut niciodatã, dar niciodatã, sã fac pe dãdaca sau pe pedagogul naþional, Pestalozzi, Makarenko sau Marius Chicoº Rostogan. Fiecare are dreptul sã acþioneze ºi sã vorbeascã ce vrea, sîntem oameni liberi într-o Þarã liberã. Dar, dacã nu vom opri, la timp, toate aceste mãrunte acumulãri de gaze, s-ar putea ca ele sã ducã la o explozie de proporþii. ªi s-ar mai putea – ca sã citez din „clasici” – sã nu mã mai regãsesc eu în acest partid. Fiindcã eu am pornit la drum, acum 10 ani, cu cel mai curat elan romantic, alãturi de bunii ºi vechii mei amici Eugen Barbu ºi Mircea Muºat, care s-au prãpãdit tocmai fiindcã au ars ca niºte torþe, iar acum ce-mi vãd ochii? Fiecare se ceartã cu fiecare, sistem turneu, dupã care urmeazã finala micã ºi finala mare. Eu vã sfãtuiesc, cu toatã dragostea, sã puneþi capãt acestor certuri. Sînt niºte prostii. Lumea moare de foame ºi unii membri ai unui partid perceput de populaþie ca incoruptibil ºi indestructibil, se comportã ca niºte copii rãzgîiaþi. Nu puteþi avea, toþi, funcþiile pe care le doriþi sau la care credeþi cã sînteþi îndreptãþiþi. Ce-ar trebui sã mai zic eu, care am pierdut Preºedinþia Þãrii, aºadar tronul lui Mihai Viteazul ºi Cuza, aºa cum am pierdut-o, printr-o fraudã pe care ºtiþi bine cã n-am inventat-o eu, fiindcã n-am mania persecuþiei?! N-am fãcut nimic nici pentru a obþine funcþia de vicepreºedinte al Senatului, deºi, dacã aº fi purtat un dialog amiabil cu PDSR-ul, votul s-ar fi rezolvat – dar uite cã sînt principii pe care eu nu le negociez, ºi am preferat sã las locul altuia, care, spre cinstea lui, se achitã bine de aceastã sarcinã importantã. Bineînþeles cã un partid e un organism viu, dar tare mi-e teamã cã de atîta vivacitate sã nu facã embolie, sau vreun atac de cord, ºi ar fi mare pãcat. Fiecare partid se conduce dupã reguli ºi precepte care sînt stabilite clar în statutul sãu, iar peste toate este puterea suveranã a votului. În curînd, vor veni alegerile pentru conducerea filialelor. Nu m-am amestecat niciodatã în chestiunile interne ale acestora. Sã fie ales cine-i mai bun, mai gospodar, mai deºtept, mai integru. Terminaþi cu jocurile de culise ºi supuneþi-vã votului democratic – e singura metodã care nu dã greº ºi nu poate fi combãtutã. Nu transformaþi filialele în zeci de partiduleþe, fiindcã vã avertizez cã vi le desfiinþez pe toate ºi va trebui s-o luaþi de la capãt. ªtiþi bine cã sînt pîinea lui Dumnezeu, dar, uneori, cînd se întinde coarda prea tare, pot fi neînduplecat ºi cel care va pierde nu voi fi eu. Atît vã rog: nu faceþi voi ce n-au reuºit duºmanii,

adicã nu mã determinaþi sã-mi fie lehamite de politicã!

Stimaþi prieteni, ne aºteaptã un an de muncã.

Partidul nostru va trebui sã demonstreze cã nu este numai cel mai aprig critic al rãului, ci ºi cel mai vrednic constructor al binelui. Am intrat pe o nouã orbitã a existenþei noastre ca partid. Ce n-ar da alþii sã fie ca noi, acum! Uitaþi-vã în Parlament, cînd nu sîntem noi – e jale, secerã vîntul sãlbatic, parcã a luat-o Parlamentul la vale ca un deal defriºat ºi fãrã rãdãcini. Acesta nu e numai meritul meu, e meritul tuturor, în special al oamenilor simpli ºi anonimi, care, pentru revista noastrã sau o insignã cu „România Mare”, fac kilometri întregi pe jos. E minunat ºi înduioºãtor, pînã la lacrimi, acest Popor!

Leacul cel mai bun ºi cel mai sigur pentru stingerea certurilor dintre politicieni, indiferent de partide, este acesta: sã se gîndeascã la Popor, sã intre puþin în pielea unui om amãrît, sã încerce sã vadã ce gîndeºte ºi ce simte el, ce-l doare pe el, cu ce rugãciuni adoarme noaptea ºi cu ce speranþe se deºteaptã în zori – ºi atunci veþi vedea cã, în faþa copiilor flãmînzi ºi a bãtrînilor copleºiþi de boli, toate ambiþiile noastre deºarte sînt de o imoralitate strigãtoare la cer. Ce trebuie sã facã partidul nostru? Un ziar! ªi un post de Televiziune! Le promit vrãjmaºilor noºtri cã vor veni vremuri grele pentru ei, fiindcã românii au învãþat straºnic de bine sã se organizeze. Vom urma politica noastrã de Opoziþie Naþionalã. Civilizaþi, dar intransigenþi. Vom privi, cu seriozitate, orice invitaþie la dialog, iar prima care se prefigureazã este aceea referitoare la aderarea la NATO, proces cu care am fost ºi vom fi de acord, în continuare. Vom trata cu umor sondajele de opinie mincinoase, din care ar trebui sã reiasã cã am intrat la apã, ºi, în aceeaºi iarnã, dintr-un flãcãu zdravãn, o cruce de voinic, de 2 metri, am redevenit un copil de 5 aniºori.

Pentru pregãtirea vremii cînd PRM va veni la Putere – ºi e foarte posibil, uitaþi-vã ce se întîmplã în Mexic, unde a luat Puterea un partid care a stat 70 de ani în Opoziþie, sper cã nu e cazul nostru – aºadar, pentru acea vreme noi vom forma un „Cabinet din Umbrã”; în aceste zile, chiar se lucreazã la o nouã organigramã a Guvernului, în orice caz mai bunã, mai puþin costisitoare pentru buget ºi mai funcþionalã decît cea a Guvernului PDSR. A venit timpul ca partidul nostru sã impunã ºi alte personalitãþi decît cele cunoscute. ªi, slavã Domnului, avem din belºug!

Nutresc speranþa cã nu va funcþiona ºi la noi zicala: „Fie omul cît de prost/ Mintea vine dupã post!” În privinþa structurilor de comandã, vom promova – aºa cum am fãcut ºi în Parlament, cel mai tînãr parlamentar fiind un deputat PRM în vîrstã de 24 de ani – oameni din noua generaþie. Aceasta se va întîmplã la Congresul Partidului, din toamna acestui an. E momentul ca, dupã ce m-au votat tinerii pe mine, sã-i votez ºi eu pe tineri! Lupta noastrã cea realã

ataºamentul real faþã de ceea ce a fãcut bun America pentru umanitate. Degeaba se tot încearcã sã fiu scos din ritmul meu ºi sã mi se smulgã, la supãrare, vorbe pe care sã le regret. Nu voi cãdea în aceastã capcanã ºi îmi voi vedea de drumul meu. Dar fac parte dintre acei oameni care gîndesc cu capul lor, nu suportã ,,conservele”, mutãrile în plic. Eu nu rãspund decît în faþa celor peste 3.000.000 de români care m-au votat. În faþa lor, da, sînt gata, oricînd sã dau socotealã, ce-i atît de greu de priceput? ªi a venit vacanþa de varã! Aºa dupã cum se ºtie, PRM a adoptat cea mai înþeleaptã tacticã, ferindu-se de scandaluri ºi vãzîndu-ºi de treabã. Alþii s-au tot sfîºiat între ei, sistem turneu, fiecare cu fiecare, aºa cum s-a vãzut. Dupã ce a tot încercat sã racoleze oameni de la PRM ºi chiar sã ne spargã partidul, dl.

Adrian Nãstase ºi-a recunoscut eºecul ºi a declarat, cu nãduf, cã nu înþelege de ce Vadim ºi PRM cresc în sondaje, considerabil, fãrã sã facã nimic. În realitate, noi nici nu trebuie sã facem mare lucru; important este sã nu facem ceea ce fac ei. Îi mulþumim pentru grija pãrinteascã pe care o are faþã de noi, ca sã nu dãm în boala gigantismului, mai lipsea puþin ºi ne azvîrlea ºi nouã un corn cu lapte. În treacãt fie spus, dacã tot vrea sã dea un corn, de ce nu dã el vila de la Cornu, cu cele 10 hectare ale sale? (va urma) este, de fapt, pe plan extern. Este imperios necesar sã dovedim comunitãþii internaþionale cã epoca „rãzboiului rece” a trecut ºi cã putem fi cel mai serios partener de dialog. Dacã Occidentul vrea sã nu mai fie asediat de mafioþi, prostituate, traficanþi ºi cerºetori din România, atunci sã parieze pe Partidul România Mare. În orice caz, trebuie sã fim conºtienþi cã Umanitatea a intrat într-o nouã epocã ºi noi avem datoria sã-i arãtãm Poporului Român drumul drept.

E nevoie de o politicã internã protecþionistã ºi de o politicã externã agresivã. Abia acum încep sã devinã Rusia ºi China mari Puteri. România e la rãscruce: va continua sã se lase batjocoritã de mafia financiarã care nu ne-a dat nimic, dimpotrivã, ne-a luat ºi pielea de pe noi – sau va face o politicã inteligentã, pe un front larg, în Interesul Naþional? A trecut vremea experimentelor inutile ºi, vai, atît de dureroase. Eu am spus-o încã din campania electoralã, la TVR, în direct: „În timp ce Rusia ne-a dat gaze naturale, NATO ne-a dat gaze de eºapament!” Acesta e paradoxul nostru major: cu toate acestea, e nevoie sã fim în NATO, din multe motive, în primul rînd din cauza Ungariei, pe care trebuie s-o þinem „aproape” în permanenþã. Ca dovadã cã s-a schimbat configuraþia geopoliticã a lumii este ºi ce se întîmplã în zona noastrã: aruncaþi-vã ochii pe hartã, România nu se mai învecineazã cu Ungaria, ci cu NATO. E greu, dar nu imposibil. Important este cã avem pîrghii zdravene sã acþionãm în folosul Þãrii noastre. Din nefericire, tocmai cînd era mai multã nevoie de ea, în problema apãrãrii limbii române, în necazul cel mai mare al Basarabiei, Biserica Ortodoxã pãstreazã o tãcere inexplicabilã. Aºa cum tace ºi cu privire la barbarizarea Þãrii, care e un fenomen mai vechi. Am sã vã dau un citat, pe care cu greu îl puteþi localiza: „De la un capãt la altul al Europei se aruncã oprobriul asupra noastrã ºi cuvîntul de barbar întovãrãºeºte astãzi pe acela de român”. Aceste vorbe au fost scrise acum aproape 70 de ani, dar sînt valabile ºi azi. Important este, însã, cã românii simt în aer un vînt al schimbãrii. Iar ei îi vor urma pe aceia care nu i-au minþit, nu i-au furat, nu i-au trãdat niciodatã. Am senzaþia cã pînã la anul, pe vremea asta, Regimul bicefal Iliescu-Nãstase se va prãbuºi. Iar atunci, nimeni ºi nimic nu ne va opri sã conducem Þara, noi fiind singura variantã încã necunoscutã ºi neîncercatã de Poporul Român.

Timpul lucreazã în favoarea noastrã. Fac un apel solemn la unitatea partidului. Nu faceþi jocul duºmanilor Patriei! Fac un apel dramatic la veghe pentru pãstrarea integritãþii teritoriale a Þãrii. Pe termen lung, rãul n-a triumfat niciodatã în Istorie. În muncile de primãvarã ºi în postul cel mare al Paºtelui, în care am intrat, cu Dumnezeu înainte!

Sfîrºit CORNELIU VADIM TUDOR (2 martie 2001, Palatul Parlamentului; discurs rostit la Plenara Consiliului Naþional al PRM)

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 21-a – 12 ianuarie 2018

Jurnalul (R)evoluþiei lui Corneliu Vadim Tudor, de la naºtere pînã în zilele noastre (107) Rememorez dimineaþa aceea de aprilie, pe la ora 7, cînd a sunat telefonul în garsoniera mea de la etajul 8: „Alo, domnul Vadim? Sînt soþia lui Doru Nãstase. Doru a murit în dimineaþa asta, pe la ora 5, de inimã. A murit în somn, a horcãit de cîteva ori ºi..“. ªtiu ce 1-a ucis. Zelul de a fi recunoscãtor ºi util. Nu cu mult timp înainte primise ºi el o casã, pe Str. Maria Rosetti, unde s-a mutat cu frumoasa lui soþie, Luiza, ºi cu cele 3 fetiþe. ªi a vrut sã mulþumeascã Primãriei ºi P.C.R-ului pentru gestul fãcut, aºa cã a lucrat pe brînci la spectacolul de 1 Mai. El regia, eu o parte din scenariu. Ce blestem! „Îl iubiþi mãi, copii, pe Nenea Doru? Ia sã vedem dacã îl iubiþi!“ - aºa le vorbea sutelor de ºoimi ºi pionieri, pe scenã. Ce munte de om, sã cadã ca fulgerat, la numai 50 de ani! Precum tatãl ºi fratele lui, iatã ereditatea !

15 APRILIE 1990. Sfînta zi de Paºti. Dacã aº muri acum, nu mi-ar pãrea rãu. Ziua asta nu face parte din calendar, ci din Calea Lactee. Iubesc ziua de Paºti cu o frenezie imposibil de reprodus în cuvinte, aici e comprimatã toatã copilãria mea.

Forþa magicã a acestei zile îl transfigureazã pe orice om. Parcã nu sîntem noi înºine, niºte fluvii lãuntrice clocotesc ºi ne purificã, îndemnîndu-ne la porniri nobile. Poate fi numit Paºtele un al doilea Crãciun, avînd în vedere cã Isus S-a nãscut din nou? Uneori mã întreb dacã expresia „cruce de voinic“, cu care erau lãudaþi flãcãii la þarã, nu e cumva o sublimare ancestralã a imaginii Mîntuitorului, care S-a identificat cu crucea torturãrii Sale, ceea ce a produs pe retina memoriei colective a þãrãnimii române o personificare a crucii... Dar, iatã-mã ºi scriitor textualist! Reproduc în Jurnalul de faþã fila unui alt Jurnal, vechi de 15 ani. L-am gãsit, prãfuit, printre rafturile bibliotecii. E Jurnalul pe care l-am þinut pe cînd fãceam Armata la ªcoala de Ofiþeri de Rezervã nr. l din Bucureºti. Aºadar, priviþi ce trãiam eu cînd eram cu 15 ani mai tînãr ºi cu vreo 30 de kg mai slab: „Duminicã, 4 mai 1975. Zi de Paºti.

Stau cu Mioara ºi cu fratele meu, Pavel, în apartamentul lui din Drumul Taberei ºi bem vodcã ºi cafea. Mioara e o fatã frumoasã, cu pãr negru, lung, ºi ochi albaºtri. Se crapã de ora prînzului ºi în curînd vom merge la mama, sã ciocnim ouã roºii.

Deunãzi, citeam pasajul de la începutul lui «Faust», în care trec oamenii Cetãþii pe ecranul zilei de Paºti: elevi, tîrgoveþi, slujnice, ostaºi. Totul e verde ºi înalt în acea stampã a apollinicului Goethe. Oamenii vorbesc prozodic ºi o pace de burg patriarhal, în care fiecare cunoaºte pe fiecare ºi ºtie ce se cade ºi ce nu se cade, le dezmiardã urechile cu o vatã ca mãtasea funigeilor ºi a subþiorii lanurilor de porumb. Ascultãm o casetã cu Joan Baez, pe care mi-a dãruit-o bunul meu amic, campionul mondial de gimnasticã Dan Grecu. Ne-am împrietenit într-o searã a anului trecut, în grãdinã la Athénée Palace - soþia lui ºi prietena mea de atunci fiind balerine. A rãmas încîntat cînd i-am vorbit, vreo 2 ore, numai de civilizaþii extraterestre - ce-i drept, o bunã parte din curiozitãþi le ºtiam de la colegul meu de ziar, Victor Kernbach, care a scris «Enigmele miturilor astrale». Carte de succes, pe care mi-a împrumutat-o un alt coleg al meu, Anton Uncu, dar, spre ruºinea

Corneliu Vadim Tudor s-a întîlnit cu fiul preºedintelui Azerbaidjanului. A fost prezent ºi Ion Iliescu, fostul preºedinte al României.

Iarna este anotimpul preferat al copiilor.

Lidia Vadim Tudor nu a fãcut excepþie, ea bucurîndu-se alãturi de pãrinþii ei de fiecare clipã petrecutã împreunã... mea, am pierdut-o, ori mi-a fost furatã. Splendidã caseta country a acestei femei care s-a fãcut cunoscutã prin proteste împotriva rãzboiului din Vietnam! Îmi place mult o piesã în care, cu glas sfîºietor, spune cã «ziua de ieri va veni din nou disearã». Pentru mine, asta ar însemna retrãirea nopþii trecute, cînd ne-am întîlnit toþi cei 5 fraþi ºi surori la Biserica Elefterie. Înainte de asta, trecusem însã pe la barul de noapte de la Athénée, sã-mi cumpãr þigãri. Eram îmbrãcat într-un costum nou, bleumarin, cu o cãmaºã albastrã, în picouri albe, ºi cu o cravatã roºie ca focul. Imediat cum am coborît în bar m-am dus, într-un chip magnetic, la cabina fetelor, sã-i spun Zînei «La Mulþi Ani!». Fusese o iubire mare între noi, tot anul 1974, dar se destrãmase. Am plecat în Armatã cu o uºurare în suflet, sperînd ca viaþa cazonã sã mã ajute sã suport mai bine despãrþirea. M-am apropiat de cabina dansatoarelor. Am strigat-o. Ea a ieºit, aproape goalã, în costumul ei de paiete ºi frivolitãþi, a scos un chiot de bucurie, ne-am strîns în braþe ºi ne-am urat «Sãrbãtori fericite!». Nu mai contenea cu sãrutãrile, mi-a spus «iubiþele», cu glasul ei inconfundabil, cu care îmi ºoptise atîtea «dulci nimicuri» la ureche. Aveam douã pachete de Kent în mînã, abia le cumpãrasem, ºi mi-a zis: «Ai venit sãmi aduci þigãri?» - iar eu, binecrescut, i-am oferit unul. Au ieºit ºi celelalte fete, pentru dansul urmãtor: Puºa, Mariana, Cristina, Virginica, Nuºa... Fete bune, da’ n-au avut noroc! - cum se zice. Euforie mare, m-au umplut de ruj ºi sclipici Toate doreau sã ºtie: ce se-ntîmplase cu pãrul meu, de ce eram tuns aproape perie de scînduri? Am plecat. Cîþiva ani buni, aproape searã de searã, am frecventat barul. Nu pentru bãuturã (nu mi-a plãcut niciodatã sã beau, decît un pahar, creºtineºte, ºi nici n-aveam bani), ci pentru prietenele mele, pãstorite de coregrafa Viorica Ciºmigiu. Pe urmã, m-am dus la Bisericã. Am aprins lumînãri albe ºi am vãzut, ca de obicei, cel mai frumos spectacol de muzicã, poezie ºi luminã care poate exista în lumea noastrã creºtinã.

Mii de oameni, iluminaþi ºi transfiguraþi, sub niºte copaci proaspãt înfrunziþi, au izbucnit în vibraþiile corului gregorian: «Christos a înviat din morþi/ Cu moartea pre moarte cãlcînd/ ªi celor din mormînturi/ Viaþã dãruindu-le!». Probabil cel mai frumos cîntec din Istoria Umanitãþii ºi ca muzicã, ºi ca poezie. Mai mult de atît nu se poate spune, în aceste 4 versuri sînt cuprinse cerurile ºi pãmînturile, fiinþele ºi lucrurile Fratele meu, Marcu, tot încearcã sã-mi spunã ceva despre un þigan care a vrut sã creeze o sectã la noi, a fãcut zgomot prin Occident, s-a întors în România, a cerut fonduri de la stat, dar statul, nici una, nici douã, l-a cam închis. L-am rugat pe Marcu sã tacã puþin, doream sã ascult corul acela tremurãtor ca aerul în raza lumînãrilor.

Deodatã, zeci de capete s-au întors spre dreapta, la fereastra unei case: aici, la etaj, apãruserã doi copii în pijamale, cu crîmpeie de lumînãri în mîini, care aveau ceva din îngerii pictaþi în vechile cãrþi colorate ºi lucioase, cu poze, pe care noi le decupam ºi le

lipeam pe steaua cu care porneam la colindat. Apoi, a început o burniþã uºoarã, de primãvarã.

Mulþimile pãcãtoase au ocolit Biserica. Am plecat la Marcu acasã, la doi paºi. Aici, în geam, un alt înger: mama, care nu merge niciodatã cu noi la Bisericã, în Noaptea de Înviere, dar aºteaptã cu emoþie, la geam, sã vadã spectacolul rîurilor de oameni care se risipesc pe la casele lor, cu lumînãrile în cãuºul unor pahare de îngheþatã, ce mult îi mai place, nu se mai saturã privind ºi murmurînd versetele pe care le crede potrivite momentului. Ne-am ospãtat dupã datinã, pînã pe la 5 dimineaþa. Pe urmã, ne-a dus acasã soþul sorei mele, Liviu, cu maºina lui, Oldsmobile, „frumoasa americanã“, lungã, latã ºi cu geamuri verzi. Acasã înseamnã tot la Pavel, la marginea oraºului, pentru cã eu n-am unde sã dorm. Mioara mi-a spus din nou cã mã iubeºte, eu i-am rãspuns cã-i ultima noastrã noapte (îmi era capul tot la Zîna, arsurã vie în inimã!), ea a început sã bîzîie etc. Mîine searã, mã voi întoarce la unitate, bãieþii vor veni, cu siguranþã, cu miel, mezeluri, brînzeturi ºi vinuri de pe la casele lor, ne vom simþi iarãºi bine ºi permisia noastrã de Sfintele Sãrbãtori va rãmîne undeva, departe, în urmã, ca un copil orfan“.

Dupã cum se vede, mai am un Jurnal. Sînt harnic la scris, nu mã pot plînge. Azi, dupã 15 ani, mã gîndesc cã, în ciuda atîtor lipsuri, ºi privaþiuni, ºi umilinþe, Armata a fost poate cea mai frumoasã perioadã a existenþei mele. Atunci aveam un rost pe lume. Acum parcã sînt al nimãnui. La televizor, o slujbã lungã, transmisã în direct, dintr-o Bisericã.

Mai toatã lumea e de acord cã se întrece mãsura cu popii, e un fel de „Cîntarea României“ întoarsã pe dos. Primesc un telefon amuzant: Dan Andrieºu îmi istoriseºte cã azi-noapte a fost bairam în vila din Strada Sofia, a lui Zoni Vrînceanu, zis Gerovital.

Aici a venit, în turneu electoral, ºi Geluþã Bãrbuþã, adicã Voican, asaltat de toatã lumea, ca un fel de

Întîlnire cu simpatizanþi ºi susþinãtori ai PRM. De fiecare datã Corneliu Vadim Tudor avea grijã sã împartã ºi cãrþile cu semnãtura lui. „om al zilei“. I-a cãzut însã faþa cînd cineva l-a întrebat de condamnãrile lui penale, dinainte de 1990.

Ca sociolog al religiei, constat un fenomen ciudat: datoritã Televiziunii, bisericile þãrii au fost, în Noaptea de Înviere, destul de puþin populate. Au existat lãcaºuri cu 3 enoriaºi. Erau mai mulþi preoþi, diaconi ºi þîrcovnici, aºa cã nu s-a mai putut þine slujba. Asta mi-a adus aminte de un popã beþiv, din judeþul Argeº, care, pe la începutul anilor ’80, a fost protagonistul unei scene mortale (sã mori de rîs). A ieºit în pridvorul bisericii de þarã, chior de beat, cu potcapul pe-o ureche, ºi a strigat, printre sughiþuri: „Fraþilor, oameni din sat, hîc, datoritã unor condiþii care io nu vi le pot spune vouã pãcãtoºilor, slujba de Înviere se amînã pentru altãdatã, sîc!“. Întîmplarea e strict autenticã ºi mi-a fost relatatã de nepoata mea, Daniela, care pe atunci fusese repartizatã, ca profesoarã de englezã, în satul cu pricina. (va urma) (Texte reproduse din „Jurnalul Revoluþiei, de la Crãciun la Paºte“; Autor: Corneliu Vadim Tudor)

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 22-a – 12 ianuarie 2018

ANTREPRENORIAT Cine sînt românii care scapã de plata contribuþiilor Persoanele care au venituri cumulate din contracte de drepturi de autor, dobînzi, chirii, dividende, activitãþi independente ºi care nu primesc cumulat mai mult de 22.800 lei pe an nu vor mai plãti contribuþiile la pensii (CAS) ºi sãnãtate (CASS).

Conform OUG 79/2017, baza lunarã de calcul al contribuþiei de asigurãri sociale în cazul persoanelor care realizeazã venituri din activitãþi independente o reprezintã venitul ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decît nivelul salariului de bazã minim brut în vigoare în luna pentru care se datoreazã contribuþia. Persoanele fizice care realizeazã venituri din activitãþi independente, din una sau mai multe surse de venit, datoreazã contribuþia de asigurãri sociale dacã sînt îndeplinite urmãtoarele condiþii, dupã caz: a) venitul net realizat în anul precedent, exclusiv cheltuielile reprezentînd contribuþia de asigurãri sociale, raportat la numãrul lunilor de activitate din cursul anului, este cel puþin egal cu nivelul salariului de bazã minim brut pe þarã în vigoare în luna ianuarie a anului pentru care se stabileºte contribuþia; b) venitul net lunar estimat a se realiza este cel puþin egal cu nivelul salariului de bazã minim brut pe þarã în vigoare în luna în care îºi încep activitatea sau nivelul salariului de bazã minim brut pe þarã în vigoare în luna ianuarie a anului pentru care se stabileºte contribuþia, în cazul celor care trec de la determinarea venitului net anual pe baza normelor anuale de venit la stabilirea venitului net anual; c) valoarea lunarã a normelor de venit, obþinutã prin raportarea normelor anuale de venit la numãrul lunilor de activitate din cursul anului dupã aplicarea corecþiilor, este cel puþin egalã cu nivelul salariului de bazã minim brut pe þarã în vigoare în luna ianuarie a anului pentru care se stabileºte contribuþia, în cazul contribuabililor care în anul fiscal în curs desfãºoarã activitãþi impuse pe bazã de norme de venit; d) venitul net lunar realizat în anul precedent, rãmas dupã scãderea din venitul brut a cheltuielii deductibile,

Pragul de la care 40% din firme vor colapsa Cele mai multe dintre companiile din România nu îºi pot permite un nivel al indicelui ROBOR, în funcþie de care se calculeazã dobînzile la majoritatea creditelor în lei, mai mare de 4%. În prezent, acesta este de 2,1%, dar în ultimele douã-trei luni indicele a crescut fulminant, de la 0,7%. Un studiu fãcut de Banca Naþionalã a României în luna septembrie, cînd indicele ROBOR era de 1%, aratã cã 40% din companii precizeazã cã rata medie a dobînzii la creditele în lei pe care le-au contractat se situeazã în intervalul 3-5%. Firmele care au accesat împrumuturi în euro se finanþeazã în mare parte la o ratã de dobîndã cuprinsã între 2 ºi 4%. Capacitatea companiilor de a face faþã unor evoluþii nefavorabile privind rata dobînzii este redusã, o creºtere de pînã la 4%, atît la împrumuturile denominate în lei, cît ºi la cele în euro, afectînd semnificativ activitatea companiei ºi/sau capacitatea de rambursare a creditului în rîndul a peste jumãtate din firmele respondente, se aratã în studiu.

Indicele ROBOR depinde de cantitatea de bani de pe piaþã. Cu cît sînt mai mulþi lei pe piaþã, cu atît scad dobînzile la lei. Cînd leii sînt mai puþini, atunci dobînda pentru ei creºte. ªi asta, pentru cã dobînda reprezintã „preþul“ banilor. El se formeazã pe piaþa liberã, fiind o medie a dobînzilor la care bãncile se împrumutã între ele. Creºterea realã a dobînzilor de la 1 ianuarie încolo este plauzibilã, în condiþiile în care bãncile îºi vor actualiza dobînzile ºi vor include în noile rate creºterea ROBOR din perioada septembrie-decembrie 2017. „Sã nu ne mire dacã anul viitor ROBOR ar ajunge la 3,5% sau chiar 4%“, a declarat Iancu Guda, preºedintele Asociaþiei Analiºtilor Financiar-Bancari din România. În studiul numit „Sondaj privind accesul la finanþare al companiilor nefinanciare din România“, se mai spune cã cele mai presante probleme cu care se confruntã firmele sînt: nivelul ridicat al fiscalitãþii, impredictibilitatea mediului fiscal ºi concurenþa. Cea mai mare parte a companiilor chestionate considerã cã nu au nevoie de finanþare de la bãnci sau alte instituþii financiare neban-

ECONOMIE

raportat la numãrul lunilor de activitate din cursul anului, este cel puþin egal cu nivelul salariului de bazã minim brut pe þarã în vigoare în luna ianuarie a anului pentru care se stabileºte contribuþia, în cazul contribuabililor care realizeazã venituri din drepturi de proprietate intelectualã.

O persoanã fizicã ce a realizat în anul 2017 venituri din dividende, dobînzi, activitãþi independente, într-un plafon mai mare de 12 x salariul minim brut 17.400 lei, are obligaþia sã depunã la ANAF pînã pe data de 31 ianuarie 2018 o declaraþie cu veniturile realizate pentru a fi luatã în considerare ca plãtitor de contribuþie la sãnãtate.

Aceastã declaraþie are scopul doar de a identifica persoanele plãtitoare la contribuþia de sãnãtate, persoana fizicã avînd în continuare obligaþia sã depunã declaraþia de venit, dacã este cazul, pînã pe data de 25 mai a anului urmãtor, susþine consultantul fiscal Adrian Benþa.

(cotidianul.ro)

Scãderea TVA din 2019, în aer Premierul Mihai Tudose evitã sã spunã dacã nivelul taxei pe valoarea adãugatã (TVA) va fi scãzut de la 19% la 18% de la 1 ianuarie 2019, deºi mãsura este cuprinsã în programul de guvernare aprobat de Parlament. „Nu, nu vorbim deocamdatã de acest lucru.

Deocamdatã am fãcut tot ce s-a putut, ce am dorit ºi ce era în programul de guvernare pe linie de legislaþie fiscal ºi rãmîne aºa”, a declarat primul-ministru, întrebat dacã mai este fezabilã scãderea TVA din 2019.

Potrivit programul de guvernare aprobat de Parlament, mãsura urma sã intre în vigoare la 1 ianuarie 2019. „Guvernul va propune modificarea cotei TVA de la 19% la 18%, începînd cu 1 ianuarie 2019. Astfel, vom avea a doua cea mai redusã cotã din UE, dupã Luxemburg cu 17%”, aratã programul de guvernare al Guvernului Tudose. În ce priveºte controversatul impozit pe gospodãrie, premierul Mihai Tudose a declarat cã România nu este pregãtitã pentru introducerea acestuia, deºi liderul PSD, Liviu Dragnea, a afirmat cã sperã ca acest lucru sã se întîmple în acest mandat. „Impozitul global, impozitul pe gospodãrie este o normalitate în toate þãrile civilizate. Deocamdatã nu este care (63%, similar nivelului înregistrat în sondajul anterior). Cele mai multe dintre companii ºi-au exprimat intenþia de a-ºi reduce gradul de îndatorare bancarã atît în lei, cît ºi în euro (62%, respectiv 66%), în creºtere comparativ cu aceeaºi perioadã a anului anterior (59%, respectiv 65%).

Efectele unei eventuale deprecieri a monedei naþionale relativ la euro sînt mixte; astfel, 38% din firme declarã cã deja nivelul cursului de schimb le afecteazã, în timp ce 32% considerã cã nici un nivel al deprecierii nu le-ar afecta. Din punctul de vedere al companiilor care desfãºoarã activitãþi de comerþ exterior, aproximativ 39% din importatori ar fi afectaþi de o posibilã depreciere a leului faþã de euro, în timp ce, în cazul exportatorilor, doar 29% din aceºtia au raportat cã activitatea companiei ºi/sau capacitatea de rambursare a creditului ar fi afectate semnificativ.

COSMIN PAM MATEI

Piatra de moarã a bugetului: pensionarii de lux Anul trecut, mii de angajaþi ai Ministerului de Interne, din Justiþie, din Administraþia Penitenciarelor sau din alte structuri ale statului au ales sã se pensioneze, beneficiind din plin de prevederile legii privind aºanumitele „pensii speciale“.

Potrivit informaþiilor transmise de Casa Naþionalã de Pensii, aproape 9.000 de civili se aflau în evidenþe ºi au încasat pensii speciale în luna octombrie. Beneficiarii acestora, reglementaþi printr-o serie de legi speciale, sînt foºti procurori, judecãtori, grefieri, personal diplomatic ºi consular, parlamentari, personal civil navigant din aviaþia civilã sau auditori publici externi ai Curþii de Conturi.

Pentru procurorii, judecãtorii, personalul civil navigant din aviaþia civilã, auditorii publici externi ai Curþii de Conturi, personalul diplomatic ºi consular, parlamentarii care îndeplinesc condiþiile de acordare a pensiei pentru limitã de vîrstã, pensia de serviciu este formatã dintr-o cotã plãtitã din bugetul asigurãrilor sociale de stat ºi o cotã plãtitã din bugetul de stat. Cota de pensie plãtitã din

POLITICÃ

România suficient de pregãtitã din toate punctele de vedere, uman ºi tehnic. Deci deocamdatã… nu, nu. Nu este nici un termen. Din punctul meu de vedere, în 2019 nu (este un termen de introducere – n.r.)”, a declarat Mihai Tudose.

Liviu Dragnea a spus cã sperã ca impozitul pe gospodãrie sã se aplice din 2019. „Impozitul pe gospodãrie trebuie sã fie implementat în acest mandat”, a declarat Dragnea.

IOANA RADU

Bancnotele ºi monedele cu noua stemã, lansate pe piaþã Bancnotele ºi monedele care includ noua stemã a þãrii, cu Acvila de aur încoronatã cu Coroana de Oþel, au fost lansate luni în piaþã de cãtre Banca Naþionalã a României, acestea avînd înscrisã pe avers data de 1 ianuarie 2018 ºi vor circula în paralel cu bancnotele ºi monedele deja existente.

Banca centralã a anunþat la 21 decembrie cã va pune în circulaþie de la 1 ianuarie 2018 noile bancnote ºi monede.

Acestea sînt emise pentru a include noua stemã a þãrii, adoptatã prin Legea nr. 146/2016, care modificã Legea nr. 102/1992 privind stema þãrii ºi sigiliul statului. „Toate celelalte elemente grafice ale bancnotelor ºi monedelor cu noua stemã, caracteristicile acestora, precum ºi elementele de siguranþã ale bancnotelor cu noua stemã vor fi aceleaºi cu cele ale bancnotelor ºi monedelor aflate în circulaþie”, potrivit BNR. Bancnotele ºi monedele cu noua stemã vor fi lansate în circulaþie în mod eºalonat, în funcþie de nevoile reale ale circulaþiei monetare.

Stema României simbolizeazã statul român naþional, suveran ºi independent, unitar ºi indivizibil ºi se compune din douã scuturi suprapuse, scutul mare ºi scutul mic. În noua formã, scutul mare, de culoare albastrã, are o acvilã de aur cu capul spre dreapta încoronatã, cu ciocul ºi ghearele roºii, cu aripile deschise, þinînd în cioc o cruce ortodoxã din aur, în gheara dreaptã o sabie, iar în gheara stîngã un buzdugan.

ALINA CHIRIÞà bugetul asigurãrilor sociale de stat reprezintã partea din pensie care i se cuvine fiecãrui pensionar de lux, stabilitã la fel ca pentru restul românilor, în funcþie de cît a contribuit efectiv la sistemul asigurãrilor sociale de stat, ºi reprezintã pensia pentru limitã de vîrstã. Partea din pensia de serviciu care depãºeºte nivelul pensiei pentru limitã de vîrstã se plãteºte din bugetul de stat.

Curatã afacere Pensiile speciale ale civillior sînt plãtite de la bugetul de stat ºi din bugetul asigurãrilor sociale. Conform legii, pensiile speciale ale piloþilor, parlamentarilor, auditorilor publici ai Curþii de Conturi, grefierilor reprezintã 80% din media veniturilor brute lunare din ultimul an de muncã. Aceºtia cotizeazã între minimum 14 ºi 25 de ani la asigurãrile sociale de stat ºi, graþie unor legi care le oferã privilegii pe viaþã, obþin la pensie 80% din veniturile brute realizate fie în ultima lunã, fie în ultimul an de muncã. Diplomaþii, consulii ºi magistraþii pensionaþi încaseazã acum la pensie 80% din salariul de bazã ºi sporurile avute în ultima lunã de muncã. La mijlocul lunii septembrie, dupã valul de pensionãri din MAI, Armatã, Justiþie ºi SRI, Guvernul a emis o Ordonanþã de Urgenþã prin care a reglementat acordarea pensiilor speciale, avînd în vedere cã pînã atunci pensionarii de lux beneficiau de creºteri artificiale ale veniturilor. Astfel, pînã pe 15 septembrie 2017, pensiile speciale erau indexate cu 100% din rata inflaþiei, la care se adãugau 50% din creºterea realã a cîºtigului salarial mediu brut realizat.

Conform OUG, pensiile speciale nu mai cresc ori de cîte ori se majoreazã salariile celor încadraþi în funcþiile din care s-au pensionat pensionarii de lux. Pensiile speciale sînt indexate doar cu rata medie a inflaþiei, indicator stabilit definitiv la data de 1 ianuarie a fiecãrui an. Potrivit economica.net, beneficiarii pensiilor speciale au luat, în medie, de cinci ori mai mulþi bani la pensie de la bugetul de stat decît li s-ar fi cuvenit în baza contribuþiei pe care au virat-o la sistemul public de pensii. Magistraþii pensionaþi au încasat, în medie, 2.400 lei doar în baza contribuþiei efective la sistemul public de pensii ºi au primit de la bugetul de stat, în medie, în jur de 12.500 lei.

EDUARD PASCU

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 23-a – 12 ianuarie 2018

FILE DE ISTORIE • FILE DE ISTORIE

Bãtãlia de la Guadalcanal Operaþiunea Turnul de Veghe La 7 decembrie 1941, forþele japoneze au atacat flota americanã la Pearl Harbor, Hawaii. Atacul a avariat grav mare parte din navele de rãzboi ale SUA ºi a dus la intrarea celor douã þãri în rãzboi. Scopurile iniþiale ale liderilor japonezi erau neutralizarea marinei americane, preluarea controlul zonelor bogate în resurse naturale ºi crearea de baze militare strategice pentru apãrarea imperiului Japoniei din Asia ºi Pacific. Pentru îndeplinirea acestor scopuri, armatele japoneze au ocupat Filipinele, Tailanda, Malaya, Singapore, Indiile Orientale Olandeze, Insula Wake, Insula Gilbert, New Britain ºi Guam. Împreunã cu SUA, în rãzboi erau ºi restul Puterilor Aliate, iar multe dintre acestea, printre care Regatul Unit, Australia ºi Olanda, fuseserã ºi ele atacate de Japonia.

Douã tentative ale japonezilor de a pãstra iniþiativa strategicã ºi de a-ºi extinde perimetrul defensiv în Pacificul sudic ºi central au fost oprite dupã bãtãliile navale din Marea Coralilor ºi, respectiv, de la Midway. Midway a fost nu doar prima victorie majorã a Aliaþilor împotriva japonezilor, pînã atunci neînvinºi, dar a ºi redus semnificativ capabilitãþile ofensive ale flotei de portavioane a Japoniei. Pînã în acel moment, Aliaþii fuseserã în defensivã în Pacific, dar aceste victorii strategice le-au furnizat o ocazie de a prelua iniþiativa strategicã.

Comandamentul Suprem al Forþelor Aliate din Pacific a ales drept prim obiectiv dobîndirea controlului asupra Arhipelagului Insulelor Solomon. Japonezii aveau o poziþie puternic fortificatã în Rabaul, pe Insula Noua Britanie (New Britain), astfel cã Aliaþii, respectînd principiile strategiei Island Hopping, au decis sã încercuiascã baza militarã de la Rabaul, pentru a-i tãia liniile de aprovizionare. Aliaþii aveau însã nevoie de o bazã solidã, capabilã sã alimenteze efortul militar din teatrul aflat în Pacificul de Sud-Vest. La mijlocul lunii iunie 1942, Serviciile de Informaþii ale Aliaþilor au raportat o evoluþie îngrijorãtoare, ºi anume cã japonezii au demarat construcþia unei piste de aterizare pe Insula Guadalcanal, din Arhipelagul Insulelor Solomon. Conform aceloraºi rapoarte, pista urma sã devinã operaþionalã într-un interval de cîteva sãptãmîni.

Aliaþii ºi-au dat seama de faptul cã o prezenþã aerianã japonezã cu baza la Guadalcanal ar ameninþa serios capacitatea de aprovizionare a americanilor: dinspre Coasta de Vest a SUA ºi Hawaii spre Australia. Astfel, comandamentul american a luat în considerare opþiunile cu privire la aceastã problemã. Una dintre idei era sã se efectueze bombardamente aeriene asupra pistei, astfel încît aceasta sã devinã neoperaþionalã, dar în cele din urmã s-a optat pentru un plan mult mai cutezãtor, ºi anume capturarea întregii insule. Planul a constat în efectuarea unei operaþiuni de asalt amfibiu de cãtre forþele infanteriei marine americane, înlãturarea ulterioarã a prezenþei militare japoneze ºi stabilirea unei baze aeriene aliate pe insulã. În data de 25 iunie 1942, s-a decis punerea în aplicare a planului de capturare a Insulei Guadalcanal, cu numele de cod ,,Turnul de Veghe”.

La momentul deciziei, comandamentul Aliat din Pacific deþinea foarte puþine informaþii despre Insula Guadalcanal.

Hãrþile erau vechi, iar insula era în întregime necunoscutã.

Operaþiunile de recunoaºtere aerianã erau limitate din cauza forþelor japoneze deja prezente pe insulã. Mai mult decît atît, dar aliaþii se confruntau cu probleme privind efectivele militare care aveau misiunea sã captureze insula. Forþele terestre aflate sub comanda generalului Alexander Vandegrift nu erau încã pregãtite de luptã, generalul fiind anunþat tocmai pe 25 iunie 1942 de planul de capturare a insulei, cu doar o lunã înainte fiind notificat cã forþele sale nu vor mai purta bãtãlii importante în acel an. Astfel, el a fost nevoit sã recurgã la pregãtiri ºi antrenamente în cel mai scurt timp posibil. Înaintea demarãrii operaþiunii, Aliaþii au încercat sã estimeze prezenþa militarã japonezã de pe insulã, apreciatã la aproximativ 3.000 de soldaþi, plus echipamente ºi tehnicã militarã. Pe de altã parte, aliaþii erau pe deplin conºtienþi de faptul cã efectivele militare ale japonezilor din Arhipelagul Insulelor Solomon nu se aflau doar în Guadalcanal. Centrul de greutate al Japoniei în aceastã regiune se afla pe Insula Noua Britanie, la baza militarã de la Rabaul, gazda Flotei Japoneze din Marea de Sud, un veritabil atu pentru configuraþia de forþe care se adunau în regiune, capabilã sã aprovizioneze contingentul militar japonez staþionat în Guadalcanal. Îngrijorãrile Aliaþilor au fost amplificate cînd, la începutul lui iulie 1942, marina Japoniei a început sã construiascã un mare aerodrom la Lunga Point, de pe Guadalcanal. Pînã în august 1942, japonezii aveau aproximativ 900 de soldaþi ai marinei pe Tulagi ºi pe insulele apropiate, ºi 2.800 de oameni (din care 2.200 erau specialiºti în construcþii coreeni ºi japonezi) pe Guadalcanal. Aceste

baze, cînd aveau sã fie terminate, urmau sã protejeze baza importantã de la Rabaul, sã ameninþe liniile de aprovizionare ºi comunicaþie ale Aliaþilor ºi sã reprezinte zona de pregãtire a unei ofensive înspre Fiji, Noua Caledonie ºi Samoa (Operaþiunea FS). Japonezii intenþionau sã aducã 45 de avioane de vînãtoare ºi 60 de bombardiere pe Guadalcanal dupã terminarea aerodromului.

Aceste avioane urmau sã furnizeze suport aerian pentru forþele navale japoneze ce avansau înspre Pacificul sudic.

Planul Aliaþilor de a invada Solomonul de Sud a fost conceput de amiralul american Ernest King, comandant al Flotei Statelor Unite. El a propus ofensiva, pentru a-i împiedica pe japonezi sã utilizeze insulele ca baze pentru ameninþarea rutelor de aprovizionare dintre Statele Unite ºi Australia. Cu consimþãmîntul tacit al lui Roosevelt, King a susþinut ºi invazia Guadalcanalului. Cînd generalul american George C. Marshall s-a opus acestei strategii, ºi a întrebat cine va comanda operaþiunea, King a rãspuns cã Marina

cu puºcaºii sãi va efectua singurã aceastã operaþiune ºi i-a cerut amiralului Chester Nimitz sã înceapã pregãtirile. King a cîºtigat disputa, ºi invazia a mers înainte, cu susþinerea Statului Major.

Campania Guadalcanal avea sã fie dusã în conjuncþie cu o ofensivã aliatã în Noua Guinee, sub comanda lui Douglas MacArthur, pentru capturarea Insulelor Amiralitãþii ºi a Arhipelagului Bismarck, inclusiv baza japonezã de la Rabaul. Scopul final era recucerirea de cãtre americani a Filipinelor. Statul Major american a creat teatrul de operaþiuni Pacificul de Sud, cu viceamiralul Robert L. Ghormley la comandã, în ziua de 19 iunie 1942, pentru a conduce ofensiva din Solomon. Amiralul Chester Nimitz, care avea baza la Pearl Harbor, a fost desemnat comandant al forþelor Aliate pentru forþele din Pacific. În pregãtirea viitoarei ofensive în Pacific din mai 1942, generalul american de Marinã Alexander Vandegrift a primit ordinul sã îºi deplaseze Divizia I Marinã din Statele Unite în Noua Zeelandã. Alte unitãþi Aliate terestre, navale ºi aeriene au fost trimise sã-ºi facã baze în Fiji, Samoa, Noile Hebride ºi Noua Caledonie. Espiritu Santo, Noile Hebride, a fost ales drept cartier general ºi principalã bazã a ofensivei, ce a primit numele de cod Operaþiunea Turnul de Veghe (în englezã ,,Operation Watchtower”), ea urmînd sã demareze la 7 august 1942.

La început, ofensiva Aliaþilor þintea doar Tulagi ºi Insulele Santa Cruz, Guadalcanal fiind omisã. Dupã ce avioanele de recunoaºtere ale Aliaþilor au descoperit ºantierul japonez de pe Guadalcanal, la plan s-a adãugat ºi capturarea acestei insule, la operaþiunea din Santa Cruz renunþîndu-se (în cele din urmã). Japonezii ºtiau, din interceptarea comunicaþiilor, despre miºcarea pe scarã largã a Aliaþilor în zona Pacificului de Sud, dar au crezut cã Aliaþii întãreau Australia ºi poate Port Moresby, din Noua Guinee.

Forþele Turnului de Veghe, numãrînd 75 de nave de rãzboi ºi transportoare (inclusiv vase din SUA ºi Australia), s-au adunat lîngã Fiji pe 26 iulie 1942, ºi au exersat o debarcare înainte de a pleca spre Guadalcanal la 31 iulie.

Comandantul de pe teren al forþei expediþionare a Aliaþilor a fost viceamiralul american Frank Fletcher (la comanda navei USS Saratoga). La comanda forþelor de amfibii era contraamiralul american Richmond K. Turner. Vandegrift a condus 16.000 de infanteriºti (mai ales puºcaºi marini) Aliaþi, pregãtiþi pentru debarcãri. *** La 7 august 1942, 11.000 de puºcaºi marini americani au debarcat în nord-vestul Insulei Guadalcanal, la Red Beach ºi, în mod surprinzãtor, aceºtia nu au întîmpinat opoziþie din partea forþelor japoneze. În ziua urmãtoare, forþele americane s-au mutat spre vest, pentru a captura pista de aterizare, iar forþele japoneze s-au regrupat în sudul deluros al insulei. Primul obiectiv al operaþiunii a fost, aºadar, îndeplinit. Odatã ce vestea debarcãrii americanilor a

ajuns la comandamentul din Rabaul, amiralul Gunichi Mikawa, comandant al Flotei a 4-a din cadrul Flotei din Marea de Sud, a ordonat unui grup de luptã sã se îndrepte spre Guadalcanal. Înainte cã acesta sã ajungã pe insulã, Mikawa a detaºat, de asemenea, o escadrilã de bombardiere ºi avioane de luptã. Americanii au ripostat cu un efectiv aerian format din avioane de luptã Wildcat. Luptele aeriene sau soldat cu 16 pierderi umane de partea japonezilor ºi 11 de partea americanilor.

Ulterior, Amiralul Mikawa a reuºit, spre surprinderea americanilor, sã pãtrundã nedetectat prin canalul dintre Guadalcanal ºi Malaita, unde s-a declanºat o bãtãlie navalã între flota comandatã de Mikawa ºi flotele americane comandate de Fletcher, respectiv de Turner, care s-a soldat cu victoria japonezilor.

Pentru puºcaºii marini care au debarcat în Guadalcanal, aveau sã vinã veºti proaste. Generalul Vandergrift a fost informat cu privire la decizia luatã de amiralul Fletcher de a-ºi retrage flota de portavioane din sudul Insulei Guadalcanal, din cauza lipsei de combustibil, ca urmare a atacului japonez. Amiralul Turner a luat ulterior aceeaºi decizie, luînd cu el aproximativ jumãtate din proviziile destinate contingentului de puºcaºi marini aflaþi pe insulã, pe motiv cã nu aveau suficient timp la dispoziþie pentru a le descãrca. Lui Vandergrift nu îi rãmînea altceva de fãcut decît sã asigure poziþiile defensive în faþa unor posibile contraatacuri ale japonezilor ºi sã le ordone oamenilor sãi sã finalizeze construcþia pistei de aterizare – care la momentul respectiv reprezenta singura speranþã a puºcaºilor americani izolaþi în Guadalcanal.

Comandamentul japonez l-a însãrcinat pe generallocotenentul Harukichi Hyakutake sã recaptureze Guadalcanal din mîna americanilor. Concomitent, contraamiralul Tanaka a venit cu o idee ingenioasã, ºi anume de a mobiliza trupe, dinspre Noua Britanie, înspre Guadalcanal, o acþiune care se va repeta de mai multe ori de-a lungul campaniei militare din Guadalcanal ºi care a fost botezatã ,,Tokyo Express”. În data de 18 august, primele contingente militare japoneze au debarcat în nordul insulei.

Forþele japoneze au atacat poziþiile defensive ale americanilor în ceea ce ulterior s-a numit Bãtãlia de la Tenaru, în urma cãreia japonezii au înregistrat pierderi semnificative.

La începutul lunii septembrie, americanii au primit întãriri din partea unei brigãzi de paraºutiºti, care a fost rapid mobilizatã spre Tasimboko, în nord-vestul insulei, în apropiere de Red Beach, unde se zvonea cã existã o puternicã prezenþã de forþe japoneze. Aºezarea a fost capturatã relativ uºor, spre surprinderea americanilor, care au aflat ulterior ca forþele japoneze staþionate în aºezarea Tasimboko s-au reunit cu o altã brigadã în centru insulei, avînd intenþia de a ataca perimetrul defensiv al lui Vandergrift dinspre sudul deluros al insulei. Atacul a venit pe 13 septembrie, iar dupã o serie de lupte crîncene, în dimineaþa zilei de 14, americanii cîºtigaserã, iar forþele japoneze se aflau în retragere spre est.

La mijlocul lunii octombrie, contingentul forþelor militare japoneze de pe insulã a fost întãrit, iar general-locotenentul Harukichi Hyakutake avea acum la dispoziþie peste 20.000 de soldaþi pentru a ataca poziþiile americanilor, care numãrau 23.000 de militari. Planul a fost ca perimetrul american sã fie atacat simultan din douã direcþii, dinspre vest ºi dinspre sud. La 22 octombrie, se declanºa ultima bãtãlie terestrã pentru controlul insulei, din care americanii au ieºit victorioºi. Era al patrulea atac consecutiv respins de cãtre militarii americani, un fapt care a captat imaginaþia opiniei publice din SUA, transformînd puºcaºii marini americani în veritabili eroi. Dacã la începutul operaþiunii forþele lui Vandergrift erau nepregãtite, dupã Operaþiunea Turnul de Veghe se putea spune într-adevãr cã acestea erau cãlite în cele mai dure circumstanþe posibile, avînd în faþã un inamic necruþãtor, pentru care capturarea era o soartã mai tragicã decît moartea. În data de 31 decembrie, Comandamentul Suprem al Forþelor Japoneze a luat decizia retragerii tuturor efectivelor rãmase pe Insula Guadalcanal, iar la 8 februarie 1943, acestea pãrãsiserã complet insula. Americanii au dobîndit controlul absolut asupra Insulei Guadalcanal. *** Insula Guadalcanal a fost martora unora dintre cele mai dure bãtãlii ale Rãzboiului din Pacific. Dupã o duratã de patru luni de zile, Bãtãlia pentru Guadalcanal a lãsat în urmã nu mai puþin de 38.000 de morþi: 31.000 de partea japonezilor ºi 7.000 de partea aliaþilor. Insulele Solomon au reprezentat cel mai îndepãrtat punct din vastul teritoriu al Imperiului Japonez din Pacific ºi au constituit în acelaºi timp rampa de lansare a strategiei americane Island Hopping. Campania militarã din Guadalcanal a fost prima mare ofensivã împotriva Imperiului Japonez, drept urmare a valorificãrii victoriei strategice de la Midway.

DAN ALEXANDRU

„ROMÂNIA MARE“

Pag. a 24-a – 12 ianuarie 2018

M I C Ã

E N C I C L O P E D I E

O istorie a farselor (40) Antonio Jiminez Moreno ,,regele escrocilor” (2) Situaþia exploatatã de Moreno a luat amploare cînd Franþa a pierdut imperiul sãu din Africa de Nord, ºi mulþi þigani analfabeþi, fãrã sã-ºi dea seama de drepturile ce li se cuvin, au început sã intre în þarã. Obþinînd cartea de identitate a unui anume Vincente Cortez, Moreno a depus cerere pentru ajutor financiar de la stat pentru cei ºase copii ai lui Cortez. Cînd un asistent social a sosit în oraºul în care tribul lui Antonio îºi petrecea noaptea, pentru a verifica familia, Moreno i-a prezentat ºase copii de vîrste corespunzãtoare din familia sa ºi din alte familii ale tribului - copii ale cãror beneficii erau deja ridicate în mod legal. Extinzînd frauda, Antonio a intrat în posesia a unui pachet de cãrþi de identitate necompletate, furate de la sediul Asigurãrilor Sociale, ºi a creat 3.000 de copii imaginari. În curînd, ºi alþi þigani i-au „împrumutat” metoda, înregistrînd cel puþin 500 de copii. În plus, „mamele” copiilor fictivi primeau ajutor social pentru perioada de sarcinã ºi de maternitate, lucru izbîndit prin înregistrarea unei femei însãrcinate în zeci de oraºe diferite, de fiecare datã sub un alt nume. Pentru a evita greºelile, Moreno þinea, într-un singur registru, evidenþa meticuloasã ºi detaliatã a tuturor cãsãtoriilor, naºterilor ºi deceselor.

Ani de-a rîndul, frauda a funcþionat perfect.

Afacerea a luat sfîrºit doar cînd poliþia, investigînd o crimã ce avusese loc în timpul unei bãtãi între doi þigani cuþitari, a fost alarmatã de bogãþia gãsitã în tabãra þiganilor ºi a început o anchetã ce a dus la descoperirea registrului lui Moreno. Pînã în acel moment, El Chorro nu doar cã dispãruse, dar îºi mutase mare parte din cîºtigurile sale ile-

gale în Spania, unde avea sã reaparã în scurt timp.

Trimiþînd la închisoare alþi doisprezece þigani, francezii i-au cerut Spaniei sa-1 aresteze ºi sã-l extrãdeze pe creierul operaþiunii. Moreno a petrecut trei luni în închisoare pentru posesie ilegalã de armã, dar a fost eliberat pe motiv cã o þarã nu-ºi extrãdeazã proprii cetãþeni, el putînd astfel sã cumpere ºi apoi sã se bucure de o vilã magnificã în apropiere de Barcelona. În ceea ce priveºte sistemul francez de asigurãri sociale, familiile de þigani se trezesc astãzi cã fiecare cerere a lor pentru ajutor social este supusã unui proces de verificare amãnunþit ºi suspicios.

ANTOLOGIA PÃPUªILOR CU PATRU LÃBUÞE

Iolo Morganwg: un falsificator, sau un autentic interpret al vechilor tradiþii galeze? (1) La fel ca James Macpherson, un talentat celt, insultat de Samuel Johnson, eruditul umanist Edward Williams, din Þara Galilor, ºi-a creat pseudonimul de bard Iolo Morganwg (17461826). Visãtor excentric, dependent de laudanum ºi cu orientare republicanã, acest fiu astmatic al unui constructor în piatrã, a învãþat - tînãr fiind limba galicã foarte repede, ajungînd sã stãpîneascã tradiþia literarã a galilor atît de bine, încît ºi-a publicat, în scurt timp, propriile creaþii lirice.

Dupã moartea mamei sale, Iolo a muncit cîþiva ani la rînd alãturi de tatãl sãu, în Anglia. În 1781 se întoarce însã în Þara Galilor, unde se cãsãtoreºte cu Margaret Roberts, o femeie remarcabilã, care deseori îl mustra prin versuri burleºti sarcastice, tachinîndu-l cã munceºte în zadar cum spunea ea, cã ar construi castele în aer.

Ignorîndu-i sfaturile, el s-a aventurat în tot felul de afaceri falimentare ºi, timp de mai mult de un an de zile (1786/7) a fost întemniþat ca datornic. (va urma) STUART GORDON

Bun venit în Noul An! 1

2

3

4

5

6

7

8

9 10 11 12

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

2

0

1

8

11 12 ORIZONTAL: 1) Prezent la sãrbãtoarea Crãciunului ºi a Noului An (dim.); - Anul care a venit; 2) Umpluturã pentru niºte plãcinte speciale – Locuitori din vechea Ilirie; 3) Ureazã conform datinei strãbune ,,Mulþi ani fericiþi, sãnãtate ºi belºug” – Salut roman; 4) Plantã aromaticã ,,Aºternut” de sezon (pl.); 5) Ion Tãnase – Încãpere destinatã primirii musafirilor; 6) Conþinut de chec! – Începe muzica! – 2018; Cuib! 7) ...; 8) Unire – Simþ al frumosului; 9) A stabili situaþia sau starea unui lucru – Nota unui Revelion!; 10) ... – Puþinã tãrie!; 11) Face Revelionul cu... moaþa! – La o cafea; 12) Unii care au cam luat-o pe ,,ulei” – Ambalaj pentru cîrnaþi (pl.).

VERTICAL: 1) Beteala argintie a unei nopþi senine ºi reci – Mãnîncã ºi bea cu o poftã exageratã (fem.); 2) Din an în an (fem.) – Aureolã – Pom fãrã vîrf!; 3) Defecþiune – Dublate; 4) Menþionat cu data respectivã – Cu bucate ºi bãuturi în întîmpinarea noului venit; 5) Ca un fulg de nea – Zone de munte (masc.); 6) Refren la colinde – Petrece Revelionul cu haremul; 7) Rîu în Maramureº – Alãturi de mãmici; 8) Tei! – Grupul de petrecãreþi – Fata din Banat!; 9) Din þara lui Moº Crãciun – Adecvat; 10) Actor britanic, protagonistul filmului ,,La Mulþi Ani!” (David) – Metal preþios - Maria Andrei; 11) Se pune la sarmale – Unul care bea continuu; 12) În cuib! – Adorat – Frunze de brad.

DICÞIONAR: AVE PAUL BÃGNEANU Dezlegarea careului ,,IATÃ, VIN COLINDÃTORII!” 1) POLEITA – FC; 2) AFARA – ODAI; 3) REZ – SS – ONT; 4) CRACIUNITA; 5) IRO – PICAT; 6) IT – MAL – AS; 7) NEFERICITA; 8) E – ADICA – IP; 9) ROTI – ILICE; 10) TRAITI – BAL. Adresa redacþiei revistei „România Mare“ se aflã în Casa Presei Libere, corp C, camera 126, Sector 1, Bucureºti. Tel./fax: 021/315.22.50 IMPORTANT: Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea juridicã pentru conþinutul articolului aparþine autorului.

De asemenea, în cazul unor agenþii de presã ºi personalitãþi citate, responsabilitatea juridicã le aparþine.

Difuzatã prin SC PARDADO DISTRIBUTION SRL. Tel.: 0744.22.24.70 (d-na Denisa Gafiþa).

Abonamente prin SC MANPRES DISTRIBUTION SRL. Tel. 021/312.48.01; fax 021/314.63.39 Codul ISSN 1220 – 7616.