România Mare, nr. 1621

Fondatori: CORNELIU VADIM TUDOR şi EUGEN BARBU Redactor-ºef: LIDIA VADIm TUDor «

TABLETA DE ÎNŢELEPCIUNE

Ignoranţa

ne costă mai scump decît educaţia.

CornELIU

VADIm TUDor

Imaginea ascunsă a pandemiei

Mărturisesc că eu m-am săturat de pandemia asta sau ce-o fi ea. Ca să fiu mai precis, m-am săturat de toate jocurile astea care se fac în spatele ei, folosind-o ca pretext. De la debut, nu am văzut nici o măsură coerentă, bine explicată, ori logică în privința protejării populației de acest virus. Dacă pun una lîngă alta piesele acestui puzzle, rezultatul este o imagine generală din care nu se înțelege nimic. Dacă, însă, extrag doar anumite piese și pun laolaltă cartea „Marea Resetare” a lui Klaus Schwab, felul în care au fost testate și au apărut vaccinurile, contestările aduse acestora de către unii specialiști, campania de înfricoșare a populației derulată de media, cifrele referitoare la infectări și la morți sau cauzele acestor decese, apoi restricțiile impuse după reguli care s-au contrazis de multe ori, protestele de stradă și reprimarea lor cu o violență pe care nu o credeam posibilă în state ce se considerau civilizate și protectoare ale drepturilor omului, cît și încăpățînarea instaurării Certificatului Verde ca drept suprem al celui ce-l deține, imaginea obținută, ascunsă în cea generală, este aceea a unui plan perfect coordonat și executat, de instaurare a unei Noi Ordini Mondiale.

(continuare în pag. a 18-a) nICU mArIUs mArIn, antreprenor HorECA

Româneºte

Aşa a fost să fie româneşte să fii îndurător şi milostiv să faci martir din cel ce pătimeşte sanctificat într-un tablou votiv.

Aşa a fost să fie româneşte de două mii de ani de cînd durezi să-ţi fie pline apele de peşte cîmpiile de grîne şi cirezi.

Aşa a fost să fie româneşte să plîngi la nunţi, să rîzi la-ngropăciuni popor frumos şi unic care creşte sub steaua făcătoare de minuni.

Aşa a fost să fie româneşte să te însori de tînăr şi sărac copiii să ţi-i creşti dumnezeieşte să-ţi facă cinste numelui prin veac.

Lumea se luptă cu coronavirusul de doi ani. De ce nu pot oamenii de știință să-l învingă?

COVID-19 face ravagii în întreaga lume de doi ani și încă nu se gîndește să scadă în intensitate, în timp ce coronavirusul provenit din provincia Wuhan a suferit mutații de mai multe ori, adaptîndu-se la corpul uman. Deși cercetătorii și medicii au învățat multe despre virus și au dezvoltat metode de tratament și prevenire a infecțiilor care salvează multe vieți, cursa dintre virus și oameni de știință continuă.

Tulpina dominantă

Pînă la sfîrșitul anului 2021, numărul cazurilor de COVID-19 ajunsese la aproape 300 de milioane, iar numărul deceselor a fost de 5,4 milioane, fiind în continuă creștere. În acest timp, varianta Delta a coronavirusului SARS-Cov-2, care a fost identificată în India în decembrie 2020, s-a răspîndit pe întreaga planetă. Pînă în luna noiembrie a fost înregistrată în 179 de țări și recunoscută ca tulpină dominantă care a înlocuit variantele anterioare.

(continuare în pag. a 17-a)

ALExANDRU ENIKEEV

Aşa a fost să fie româneşte să pizmuie vecinii casa ta iar cînd întreaga lume te loveşte tu să te ştii mai înţelept ca ea.

Aşa a fost să fie româneşte cu toţi ai tăi alături să petreci furtuna nimănui nu te clinteşte tu eşti sigiliu plumbuit pe veci.

Aşa a fost să fie româneşte frumos şi harnic, drept şi cumpătat să ştii că libertatea se plăteşte şi să nu uiţi ce-ai răzbunat.

Aşa a fost să fie româneşte iar în acest cuvînt încape tot: o patrie şi-un grai care doineşte şi un popor latin ce dăinuieşte în mijlocul unui etern complot.

CornELIU VADIm TUDor

Botezul Domnului Isus Christos

ROMÂNIA

– DE LA CRĂCIUN

LA ANUL NOU

Deși pentru începutul de an 2022 aveam proiectat un alt subiect de articol, realitatea imediată, presărată cu evenimente petrecute la cumpăna dintre ani (în apropierea acesteia) m-au determinat să răspund ,,comenzii sociale” și să intru pe poarta necunoscutului an 2022 cu un fel de colaj național, încercînd să revendic amintirea unor întîmplări proaspete, care pot fi identificate asemenea unei cărți de vizită a Noului An peste al cărui prag am pășit cu gînduri, speranțe și așteptări diverse, dar toate așezate sub semnul incertitudinii.

Cum se fură un Crăciun

25 Decembrie – Ziua Nașterii Domnului Isus Christos – Crăciunul, astfel cum este cunoscută și sărbătorită de aproape 2.000 de ani de către populația creștină a Globului (2.432.007.000, dintr-un total estimat la 7.875.465.000 de locuitori ai Planetei – deci, peste 32% din populația totală), potrivit Raportului anual publicat de ,,Center for the Study of Global Christianity” (din cadrul ,,GordonConwell Theological Seminary”) pe anul 2021. (continuare în pag. a 12-a)

GEO CIOLCAN

ANUNȚ IMPORTANT!

Din cauza creșterii tarifelor tipografice, începînd din această săptămînă prețul revistei noastre se va mări cu 1 leu. Revista ,,România Mare” este un săptămînal independent, care, de-a lungul celor 32 de ani de existență, s-a susținut exclusiv din fonduri proprii. Vă mulțumim pentru înțelegere!

SRESTITUTIO IN INTEGRUM

ĂPTĂMÎNA PE SCURT

F „Garda Uciderii“ provine de la S.P.P. F Viol în grup împotriva Constituţiei

F Vladimir Cohn a luat leapşa de la muncitori F Fiecare odraslă a lui Asztalos are cîte un apartament luxos în S.U.A. F Un filozof scatofog: Cacapipievici F Cine mai aleargă pe stradă va fi împuşcat!

PArTEA A II-A

F Cine sare în apărarea gangsterilor? Nimeni altul decît Horia Alexandrescu, omul care şi-a pierdut orice urmă de coloană vertebrală şi slugăreşte la dîrlogii P.D.s.r.-ului. Editorialul publicat de el vineri, 10 mai, cu titlul „Un precedent periculos“, este una dintre cele mai jenante insulte aduse muncitorimii române. Ruşine, Horia, setea de avere, nevoia de bani grei pentru plata hîrtiei şi a tipografiei (periodic, „Cronica Română“ primeşte cam 100 de milioane de lei pentru a scăpa de faliment!) şi dorinţa de a-ți trimite rudele (fiica, ginere, frate ş.a.) concomitent, în toate delegaţiile oficiale pe care P.D.s r -ul şi Guvernul le întreprind peste hotare, te-au făcut să pierzi simţul realităţii şi să te comporţi ca un mercenar. Păcat de tine, că eşti un ziarist foarte bun. F Apropo de Vladimir Cohn, care a primit un picior în spate de la muncitorii români. Reproducem nota scrisă pe care ne-a dat-o recent un ofiţer superior din structurile de comandă ale s.r.I. Nu de alta, dar poate va pricepe şi Şarpele cu Ochelari, odată pentru totdeauna, că în s r.I. nu-l iubeşte absolut nimeni, nici măcar ofiţereasa Maria Pop, pe care tot încerca şi el să o polenizeze, dar era atît de beat, încît îl cărau aghiotanții în circă şi-l aruncau în maşină ca pe un balot. Deci, iată nota: „Vladimir Cohn şi alți evrei «de suflet» sînt deosebit de preocupaţi să asigure copiilor lui V.M., aflaţi la «studii» în S.U.A., o şedere cît mai plăcută. Astfel, FIECARE din cele două odrasle ale domnului director are la dispoziţie: 1) un apartament de lux; 2) o maşina cu şofer; 3) un cec cu valoare NELIMITATĂ, pe care se poate trece orice sumă; 4) bani pentru achitarea taxelor de studii; 5) cîte un bodyguard oficial, din cadrele active ale S.R.I., care consumă enorm. Dvs. aţi scris că pe Cohn îl costă vreo 15.000 de dolari pe lună destrăbălarea lui Marian şi a soră-si pe meleaguri americane. În realitate, costurile se ridică la peste 50.000 de dolari pe lună, pentru ambele odrasle, fiindcă la asta mai «cotizează» şi alţii. Unii cititori, mai curioşi, se pot întreba cum de-a ajuns Măgureanu în relaţie aşa de strînsă cu Cohn. Sînt în măsură să le răspund: i-a prezentat şi i-a împrietenit Cornel Dinu, cel care fusese coleg la Dinamo cu acest Cohn, fost jucător de polo. Nu ştiu dacă aţi observat, dar la emisiunea aceea neruşinată, de la PRO TV, în care 3 minoritari (Tatulici, Kuzman şi Cohn) îl încolţiseră pe un român (Pavel Todoran), acest Cohn îl imita în toate pe Cornel Dinu: şi în expresie, şi în intonaţia vocii, şi în gestică etc. Să nu uităm că firma lui Cohn, ROMCARTON, e sponsorul principal al Clubului Dinamo. Tot Cornel Dinu este cel care l-a băgat în relaţie pe Măgureanu cu Costel Ciucă, lăudărosul și mitomanul care reprezintă firma belgiană de ţigări Bostos (în cîrdăşie cu Mafia Arabă) şi pentru care, după cum a declarat colonelul Petru Pele, directorul S.R.I. a făcut presiuni şi intervenţii de tip mafiot. Eu sînt jurist la bază şi am încercat, împreună cu alţi jurişti, să fac un calcul al ilegalităţilor comise de acest Măgureanu, din decembrie 1989 pînă acum,

precum și cuantificarea lor în pedepse, conform Codului Penal în funcţiune: am ajuns la concluzia că, în mod normal, acest nemernic ar trebui să primească vreo 975 de ani de puşcărie!“ F Ne-a vizitat şi un distins general, care e la curent cu „Tîrîişul Şarpelui“, vorba Mariei Tănase. Acesta ne-a lăsat şi el un mesaj, ca să i-l transmitem lui Ion Iliescu, crezînd că mai avem vreo relaţie cu el: „Înspăimîntat de dezvăluirile pe care le-a anunţat preşedintele P.R.M., Măgureanu a dat ordin să se reverifice întreaga bază de date a S.R.I., pentru a se şterge orice urmă din care să rezulte implicarea acestei instituţii în acţiuni de «poliţie politică». Se are în vedere, în principal, distrugerea documentelor şi materialelor rezultate în procesul urmăririi informative, îndeosebi a unor şefi de partide, parlamentari, demnitari şi altor personalităţi cunoscute. Acţiunea e de-a dreptul disperată, mi se relatează că infractorul e roşu ca racul, înghite medicamente cu pumnul, face crize de isterie din orice, nu se mai înţelege nimeni cu el, nici măcar nevastă-sa, Mariana, care, de altfel, are propria ei viaţă, bravo ei, fată deşteaptă. Din păcate pentru el, Măgureanu s-a trezit prea tîrziu. Probele împotriva lui sînt zdrobitoare, indiferent cîte minciuni debitează momîia aia de Nicolae Ulieru. Sînt militar de carieră, vechi şi experimentat, dar nu-mi puteam imagina ca în România, după un regim dur, cum a fost cel comunist, să mai poată fi posibilă apariţia unui alt monstru, care, de fapt, n-are nici o trăsătură umană. Aud acum că cei doi ofiţeri pe care bestia i-a trimis în Tribunalul Militar, coloneii Adamescu şi Pele, au un fel de domiciliu forţat, sînt împiedicaţi să părăsească Garnizoana Timiş, deşi ei sînt trecuţi în rezervă. Sau poate au devenit prizonierii lui Măgureanu? Ce ruşine, domnule Iliescu! Puteţi patrona, cu zîmbetul pe buze, asemenea crime?! Nu vă e teamă că veţi da socoteală în faţa Poporului? Pentru că Măgureanu e nebun, asta vede oricine, dar dvs., şeful statului, om la 66 de ani, puteţi tolera astfel de aberaţii?!“ F O carte spectaculoasă, apărută la Editura Warner, din new York: „Păcatele Tatălui - Joseph P. Kennedy şi dinastia sa“. Se pare că tatăl viitorului preşedinte american, care era un catolic irlandez convins şi un admirator al lui Hitler, era animat de un antisemitism organic. Trăsătură care s-a transmis şi la copiii lui. De ce oare? F Un alt minoritar care nu ne lasă să respirăm aer curat în Ţara noastră: Infractorul Naţional Petre Roman! Neobrăzarea puiului de evreu stalinist a depăşit de mult marginile patologiei. „Am soluţii la toate problemele!“ – declară Baiatul Fără Gît, pretutindeni pe unde aleargă, ca un căpiat. Ce soluţii mai poate avea borfaşul ăsta, după ce a ruinat şi a jefuit o Ţară întreagă? Am aflat şi cum procedează gaşca de profitori din jurul lui: se deplasează în fiecare localitate cu cîteva microbuze pline ochi cu pleşcari aduşi de-acasă, ăștia se dau repede jos, îi fac o primire triumfală pistruiatului, se filmează, se pozează, ca în scheciurile lui Benny Hill, apoi aruncă nişte zdrenţe şi alte bulendre pe la românii nevoiaşi, ca pomană, după care o şterg în altă localitate, unde circul reîncepe, după tipicul ştiut. De pildă, ce citim noi în ziarul fraudulos „Azi“, de

sîmbătă: „Următoarea etapă a turneului electoral a constituit-o Mînăstirea Trei Brazi (...). Dl. Petre Roman a făcut o donaţie călugăriţelor, care şi-au luat rămas bun de la domnia-sa în sunetul clopotelor“ (?!). Ne-am interesat şi noi, prin Filiala Panciu a P.R.M. şi am aflat opinia unei măicuţe: „Nu-i nimic adevărat, noi nici n-am vrut să-i primim. De tras am tras clopotele, dar pentru slujba de vecernie, că aşa e canonul la orice mînăstire. Noi am crezut că omul ăsta vine la noi să se spovedească, ori să se creştineze, dar ne-am înşelat. De dat, nu ne-a dat nimic, dimpotrivă, ne-a luat: la plecarea liotei electorale, am văzut că ne-au dispărut nişte sfeşnice şi o icoană“. Dar, tot în Panciu s-a petrecut o scenă incredibilă, care atestă ce am scris noi despre şleahta regizată, aducînd şi elemente noi. Cităm tot din sinistra fiţuică „Azi“: „Intrarea în oraşul Panciu a fost incandescentă, alături de numeroşii cetăţeni veniţi înaintea delegaţiei aflîndu-se şi organizaţia de tineret a P.D. Craiova, ajunsă în Panciu prin amabilitatea patronului unei companii de taximetre (?!) din Bănie, care le-a oferit, gratuit, transportul cu ajutorul a 50 de vehicole (?!)“. Aţi mai pomenit aşa ceva în lumea întreagă, oameni buni? Deci, vreo 200 de zurbagii au venit cu taxiul (?!) din Craiova tocmai la Panciu, parcurgînd peste 500 de kilometri! O asemenea „cursă a morţii“, dus-întors, costă, în mod normal, la prețurile de azi, cam 1 miliard de lei, ue unde a avut fesenistul ăla din Bănie atîta bănet?! Și nu cumva asta a fost vreo trupă de şoc a partidului evreiesc, pentru a plăti cu aceeaşi monedă încăierarea de la Sascut? Şi, în definitiv, ce tot vrea acest Neulander, de ce nu stă locului o clipă, cine îi tot răsuceşte în fund un ardei iute şi-l face să se creadă pătruns de importanța vreunei misiuni pe care o are în Ţara asta, cu care n-are nimic comun? F Da, dar să vedeţi că şi candidatul la Primăria Generală a Capitalei, din partea P.D.-F.s n , a încasat-o scurt. După ce s-a făcut de rîs cu video-clipurile lui electorale, prezentate pe Postul Naţional de Televiziune (pînă a dat lumea în astm bronşic) în care spunea unor zarzavagioaice din Piaţa Obor fraza aberantă „Aici e mama Europei“ (?!) –Anton Vătăşescu a fost luat la trei păzeşte şi la Fabrica de Calculatoare din Capitală. Dar, să cităm din acelaşi ziar prostuț la minte, „Azi“, care e mai penibil decît ieri şi mai ticălos decît mîine: „Dl. Vătăşescu a fost primit în sala de protocol, unde a aşteptat minute bune pentru a avea cu cine să vorbească, în cele din urmă facîndu-şi apariţia nu directorul general, aşa cum s-ar fi cuvenit (?!), care s-a ascuns pur şi simplu (?!), ci membri ai sindicatului condus de dl. Cazangiu Marian şi directorul comercial al fabricii“. În concluzie: „Conducerea de acolo i-a refuzat categoric intrarea“. Bine i-a făcut! F Încă o minciună abjectă lansată de Rățoiul Castrat: cică dl. Vadim Tudor ar fi cerut interzicerea unui post de Radio! Aşa a declarat Nicolae Manolescu la o Conferinţă de Presă a P.A.C., în faţă a 2 ziarişti şi a 4 babe leşinate, care veniseră după mere, declaraţie mincinoasă, preluată fără pic de discernămînt şi de B.B.C. Cînd, unde şi cum a cerut preşedintele P.r.m. interzicerea unui post de radio, Fasolescule? Fă o singură dovadă! Poţi să faci? Nu poţi, că nu există. Tot ce-a spus dl. Vadim, şi susţine şi acum, este că, după încheierea războiului rece, otrăvurile lansate în eter de „Europa Liberă“ nu-şi mai au nici o noimă.

(va urma)

ALCIBIADE

(Text reprodus din revista „România Mare“, nr. din 17 mai 1996)

Un punct de vedere

„O pandemie de minciuni”

Astrid Stuckelberger are 30 de ani de experiență ca om de știință și cercetător, iar de 25 de ani ca profesor la Universitățile din Geneva și Lausanne (Elveția). Ca profesor universitar și expert internațional în probleme de sănătate publică este invitată în întreaga lume pentru a susține prelegeri de pregătire academică. Preocupările sale acoperă domenii despre îmbătrînire, determinanții sociali ai sănătății, tehnologiile de sănătate publică, dar și spectrul de echitate, etică și drepturile omului. În perioada 2009-2013, Astrid Stuckelberger a fost afiliată la OMS, avînd ca specialitate pandemiile. A publicat peste 180 de studi cu caracter științific și 12 cărți.

Nu sînt o alarmistă, vreau doar să explic prin știință, minciunile, corupția, propaganda… Și răul provocat de vaccinuri. Pentru că sînt un expert în sănătate publică și știință. Injectările nu sînt vaccinuri, ci un experiment biotehnologic, sintetic. Lucrul periculos despre vaccin este că declanșează infecția. Nu cred că proteina Spike este problema, ci vaccinul conține grafen. Este mortal și acum avem statistici. Noi știm. OMS nu este aceeași organizație ca înainte. În anul 2016 s-a produs o schimbare. Au fost create special organizații precum Alianța Globală pentru Imunizare prin Vaccin (G.A.V.I.) – condusă de Bill Gates – care au venit la OMS în 2006 cu finanțare. De atunci, OMS s-a dezvoltat într-un nou tip de organizație internațională. G.A.V.I. a cîștigat din ce în ce mai multă influență, și imunitate totală, mai mult decît diplomații din O.N.U.; G.A.V.I. poate face exact ce vrea, poliția nu poate face nimic. OMS a fost supusă unui audit în 2014 și, după aceea, a devenit mai mult ca o companie cu țări ca subsidiare.

Cînd am lucrat cu relațiile internaționale în cadrul OMS în 2013, am văzut că G.A.V.I. e prezentă din ce în ce mai mult, propunînd un plan global de acțiune pentru vaccinare 2012-2020. Adică opt ani în care G.A.V.I. a avut totul în mînă. Bill Gates s-a ocupat de vaccinare.

OMS deține

o putere enormă asupra țărilor

Înainte, toate țările erau libere. Dar acum, cînd fac interviuri în întreaga lume, văd că fiecare țară face parte dintr-o „companie OMS”, care nu mai este o organizație democratică, precum O.N.U. Diferitele guverne formează baza „întreprinderii”. În mod logic, este de acord cu ceea ce se întîmplă acum, deoarece „companiile” vor bani, afaceri și să controleze oamenii. E

Statul paralel din U.E.

Ziarul francez Libération, cu orientare pro-UE, a publicat în 1 decembrie anul trecut o investigație despre existența unui stat subteran (paralel) creat în principal de Partidul Popular European (PPE) prin structurile Comisiei Europene și ale Curții de Justiție a Uniunii Europene. Jean Quatremer, corespondentul UE al ziarului, susține că frauda și conflictele de interese dezvăluite prin condamnarea din 30 septembrie a unui fost membru al Curții de Conturi Europene (ECA) sînt doar vîrful aisbergului dintr-un sistem mult mai complex. „Pentru acest sistem, creat și cultivat de PPE, concepte precum statul de drept și protejarea resurselor financiare ale Uniunii Europene nu par să se aplice, deși acest partid este în mod constant critic la adresa anumitor țări membre, mai ales din partea de est, precum Polonia și Ungaria, dar și Cehia și România. Partea gravă este că și instituția responsabilă cu asigurarea transparenței financiare a UE pare să nu-și poată aplica transparența cerută altora”, scrie Libération.

Mass-media a tăcut asupra anchetei acestui respectat jurnalist, care este cunoscut pentru că a cauzat demisia Comisiei Europene condusă de Jacques Santer, în 1999, cu dezvăluirile sale despre practicile comisarului francez Edith Cresson. Tot Quatremer e cel care a dezvăluit cum președintele CE, Jean-Claude Juncker, l-a numit ilegal, în februarie 2018, pe germanul Martin Selmayr în funcția de secretar general al Comisiei, ancheta sa provocînd retragerea acestuia din funcție în iulie 2019.

agricultură (declarație făcută într-un interviu pentru o publicație norvegiană - n.r.). Vaccinarea trebuie oprită imediat din cauza conținutului vaccinurilor.

ca sclavia. Impozitele pe care le plătim merg către guvernele care sînt supuse „companiei”. G.A.V.I., Banca Mondială și OMS au încheiat un contract numit International Facility Finance for Immunization (I.F.F.M.). Țările noastre, oamenii noștri, plătesc OMS, Băncii Mondiale și G.A.V.I. pentru a-și desfășura programele de imunizare. Ceea ce înseamnă vaccinarea întregii populații. Cînd vezi planul de la G.A.V.I., vezi că din 2012 pînă în 2020 au avut ca obiectiv acest lucru. Dar pentru că planul nu a funcționat, au trebuit să creeze o pandemie. Aceasta a fost cu siguranță planificată. Puteți vedea asta din toate documentele. Toată lumea le poate analiza, sînt la liber, chiar în fața ochilor noștri. Mortalitatea în anul 2020 nu a fost mai mare în comparație cu alți ani. Este o minciună și nu o pandemie. OMS acceptă că mortalitatea nu este mai mare, dar nu a declarat că „pandemia” s-a încheiat. Eu nu mă consider ca un denunțător, ci un expert în sănătate publică, medicină și știință. Dar servitorii lui Gates mi-au declarat război.

Universitațile din Geneva și Lausanne mi-au oprit toate cursurile. Sînt judecată, mă atacă. Vor să-mi retragă licența medicală, încearcă să spună că nu sînt competentă, că mint. Acest lucru este valabil pentru toți cercetătorii care spun acest lucru, acum sîntem cîțiva medici care avertizează despre deces după vaccinare. Este periculos pentru profesioniști să vorbească despre asta.

Rolul presei în răspîndirea minciunilor

Mass-media este plătită de „companii” multinaționale. Eu îi numesc pirați internaționali. Și massmedia controlează guvernele. Mass-media trebuie să devină independentă, trebuie să ajute populația să obțină informații gratuite. O serie de studii și medici au evidențiat că există tratament pentru Covid-19. Soluția este să ne întoarcem la viața comunității antice. Trebuie să organizăm un sistem social paralel. Trebuie să ne întoarcem la „Epoca vikingilor”. Am venit în Elveția, multe lucruri aici au acum rădăcini în vremurile vikingilor. Mă gîndesc mult la asta – în Norvegia se poate reveni la

În 30 septembrie anul trecut, un membru al Curții de Conturi Europene (ECA), belgianul Karel Pinxten, a fost găsit vinovat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru deturnare de aproape jumătate de milion de euro de la Curtea de Conturi. Karel Pinxten este acuzat că „a făcut abuz de serviciu pentru acte de îmbogățire personală sau în urmărirea intereselor sale personale”. „Sancțiunea” a fost aceea că respectivul a fost deposedat de două treimi din drepturile sale la pensie, în calitate de fost membru al Curții de Conturi Europene, rang echivalent cu funcția de comisar european.

Pinxten este un apropiat al actualului președinte al faimoasei CJUE, Koen Lenaerts, instituție care a dat „edictul” potrivit căruia judecătorii din România nu sînt obligați să respecte nici prevederile Constituției și nici deciziile CCR! Quatremer notează că de pe hotărîrea împotriva lui Karel Pinxten, pronunțată teoretic în plen, lipsesc semnăturile a opt judecători ai CJUE, printre care și cea a președintelui acestei instituții, Koen Lenaerts, care se recuzase oficial din cauza legăturilor sale strînse cu Pinxten. „Pinxten este nașul uneia dintre fiicele lui Lenaerts și a participat la nunta ei în mai 2012, iar ECA a acoperit costurile călătoriei sale. De asemenea, Lenaerts și Pinxten au luat în mod regulat prînzul sau cina împreună în restaurante, pe cheltuiala contribuabilului european, fără ca nimeni să înțeleagă interesul profesional al acestor întîlniri. În mod similar, judecătorul belgian a mers în mod regulat la casa lui Pinxten pentru a participa la diverse petreceri. Cheltuielile celei din 31 mai 2008, alături de 18 invitați oficiali UE, politicieni și mari oameni de afaceri belgieni,

După 30 de ani de cercetări, știu că atunci cînd ai unul, două sau trei studii de caz și observi la microscop, pentru dovezi conceptuale, atunci nu e nevoie să faci mai multe cercetări. Ceea ce vezi la microscop este o dovadă suficientă. Cînd pînă la zece experți din întreaga lume văd acelasi lucru la microscop, e suficient. În vaccinuri se văd grafen, paraziți, metale… Prin urmare, ar trebui să oprim vaccinarea și să interzicem toate injecțiile. Cei care continuă ar trebui să fie urmăriți penal. Ratele de deces și efectele secundare care sînt raportate reprezintă doar 1-10% din realitate. La sfîrșitul lunii octombrie, „European EudraVigilance” a arătat 29.000 de morți, dar un bilanț pesimist ar putea fi de 290.000. Acest lucru nu este ușor de știut, pentru că nu se fac autopsii. Există o mulțime de minciuni și escrocherii în știință și în sisteme. Testul PCR este un exemplu, medicul nu îl poate folosi pentru diagnostic. Doctorii sînt plătiți să susțină că decesele se datorează Covid, pe baza PCR care nu funcționează. Foarte des acest lucru se întîmplă fără autopsie. Ei spun că decesul se datorează Covid, chiar și atunci cînd nu este așa.

Oamenii au fost păcăliți. Și politicile și definițiile s-au schimbat

Este groaznic că nu se face cercetare clinică, se obțin doar informații de la spitale. Este unic în istoria pandemiei faptul că datele nu sînt disponibile. În Statele Unite, sînt raportate 17.000 de decese după vaccinare, inclusiv copii și bebeluși. Nu este etic să continui cu acest proces. Pînă acum, în Statele Unite, numărul deceselor este de trei ori mai mare decît totalul vaccinurilor din ultimii 35 de ani. Acestea sînt cifre oficiale, fără cercetare clinică sau validare. Cercetările nu sînt finalizate, dar vaccinarea continuă. Este îngrozitor, cu adevărat criminal.

Nu a fost o pandemie. A fost o pandemie de PCR, o propagandă a fricii… Există corupție masivă și conflicte de interese. Știința și mass-media sînt de asemenea corupte, întregul sistem este corupt. Profesioniștii sînt cumpărați cu acțiuni în companiile de vaccinuri. S-au gîndit la asta în ultimii 20 de ani. Industria controlează mass-media, medicii… Minciunile vin de la universități care spun „știm știința”. Este unic. Universitățile din Elveția vînd Pfizer și Moderna.

Oamenii au fost păcăliți. Nu au văzut că a fost propagandă. Și politicile și definițiile s-au schimbat.

Prof. univ. dr. ASTRID STUCKELBERGER, Elveția (Art-emis.ro)

au fost facturate de Curtea de Conturi Europeană”, scrie jurnalistul de la Libération.

Pentru una dintre aceste paranghelii cu ștaif, Pinxten i-a trimis invitație și lui Charles Michel, actualul președinte al Consiliului European, la 28 aprilie 2015, în timp ce era prim-ministru al Belgiei. În invitația respectivă se scria: „Există întotdeauna una sau două personalități politice proeminente, precum și cîțiva prieteni care dețin funcții înalte în lumea corporativă… Deoarece fac parte din cercul meu personal de prieteni, pot garanta discreție absolută și respect pentru confidențialitatea conversațiilor noastre”

Din dosarul Pinxten s-a recuzat și judecătorul suedez Nils Wahl, membru al CJUE, sub motivul că a participat la „nouă partide de vînătoare organizate și plătite de un lobby de la Bruxelles, Organizația Europeană a Proprietarilor de Pămînt (ELO), care au avut loc la Chambord, în Franța și la moșia regală Ciergnon (la sud de Dinant), în Belgia”.

Cu ajutorul lui Pinxten, lobby-ul ELO a implicat în vînătoare și comisari europeni și directori generali ai Comisiei, precum și pe vicepreședintele finlandez al Comisiei conduse de Juncker, Jyrki Katainen (PPE), sau pe comisarul austriac Johannes Hahn (PPE), care a fost invitat și la cîteva dineuri organizate de Pinxten și plătite din bugetul ECA. Jurnalistul francez menționează că invitațiile de care au beneficiat comisarii europeni ar fi trebuit toate declarate la Registrul de transparență al Comisiei, ceea ce nu s-a făcut niciodată. (Cotidianul.ro)

Atitudini « Polemici

TABLETĂ DE SCRIITOR

Și vaccinat o poți mierli

Trecuseră cîteva zile de cînd familia Petrache Florea se vaccinase și putea, prin urmare, să intre în orice magazin, să meargă oriunde, că deținea, cum se zice, patalama la mînă: Cartea Verde de care se face atîta tamtam. Pe tema aceasta s-au iscat, precum se știe, nenumărate discuții: unii vedeau vaccinul ca pe ceva miraculos, alții nici în ruptul capului nu voiau să audă de el. Lumea s-a împărțit în două tabere, fiecare dintre ele susținîndu-și punctul de vedere. Dar bucuria soților Florea nu a durat prea mult. Într-o seară, în timp ce se pregăteau să ia cina, bărbatul simți cum îl ia o amețeală ușoară, cu un vîjîit năpraznic în urechi, însoțit de un tremur rapid al mîinilor și picioarelor... La început, bieții oameni au crezut că e o simplă răceală, mai ales că toată ziua lucraseră în grădină, curățînd locul de vegetația uscată și pregătind terenul pentru a pune semințele de toamnă, așa cum se face la țară în această perioadă a anului. Dar nu era glumă, omul începuse să se simtă tot mai rău. Chiar dacă durerile de burtă îl mai slăbiseră, cele de spate și genunchi îl scoteau din sărite. Ochii îl dureau la fel de tare ca umărul, cu ceafă cu tot, că abia mai vedea pe unde calcă. De teamă să nu se prăbușească, se lungi îndată în pat... Și era un om cît un munte, care niciodată nu suferise o asemenea durere ca acum.

- Femeie, strigă el către nevastă-sa, cu glasul stins, că nu mai avea pic de vlagă într-însul, doar cît să mai respire... Cred că a dat Covidul peste mine... Am

Amintiri de scriitor

Peşte oceanic în Lacul Mogoşoaia (Crapul lui Fănuş)

Într-un început de primăvară, actorul C.G., soțul unei cunoscute scriitoare, a venit împreună cu dînsa să-și petreacă un scurt concediu la Mogoșoaia. Pescar pasionat, înzestrat cu tot soiul de instrumente care de care mai grozave, ieșea zilnic pe lac la pescuit de bibani. Spre disperarea mea și a tînărului poet Mircea Dinescu (contaminați ambii la patima pescuitului de Băieșu), de fiecare dată, concurentul nostru făcea rost de o saramură, pe cînd noi, cunoscînd mai bine balta, ne întoarceam umiliți cu patru-cinci roșioare pricăjite.

- Ce facem, dragă, simt cum mă bagă în mormînt!

Într-o zi, mă fac luntre și punte și obțin un crap de vreo trei kilograme. Dimineața, ca de obicei, ne întîlnim pe malul lacului:

- Tot la bibani, tot la bibani?

- Tot, că e sezonul.

- Noi o să dăm la crap, cu mămăliguță, precizează insinuant şi provocator Mircea Dinescu.

- Craaap? În lacul Mogoşoaia...

- Da!, se arată de necombătut poetul.

- Cînd o face plopul pere, filozofează experimentatul pescar. Şi întorcîndu-se spre mine continuă: şi dumneata care eşti mai serios (nu ştiu la ce se referea afirmaţia) te iei după un puşti? Stai lîngă mine să dăm la bibani.

Mă codesc, deşi asta aşteptam, şi conform înţelegerii, poetul se depărtează cîteva sute de metri, distanţă la care nici un ochi de vultur n-ar fi putut face deosebirea dintre un crap mort de două zile şi unul proaspăt.

Stăm pălăvrăgind întîmplări pescăreşti, trece mai bine de o oră, cînd deodată, din direcţia puştiului, se aude un răcnet de victorie însoţit de chiuituri şi salturi acrobatice.

Ne mutăm privirile într-acolo. Actorul desluşeşte strălucirea aurie a crapului luminat de soare. Se face palid şi exclamă înăbuşit:

- Extraordinar, există crapi în Mogoşoaia!

- Hai să ni-1 arăţi, strig eu, conform regiei dinainte stabilite, dar puştiul, apucat de năbădăi, traversează

simptome din cele despre care vorbesc ăștia la televizor.

- Hai că-i bună, îi zise femeia din bucătărie, unde pregătea un ibric cu ceai... Ți-am zis că vremea este înșelătoare, nu mi-ai dat ascultare. Te-o fi luat curentul la spate, că n-ai vrut să ții haina pe tine... Acum omul se poate îmbolnăvi cel mai ușor... Ba e soare, ba e vînt... După ce închid aragazul, vin să-ți fac o frecție.

Zis și făcut. Cu o cănuță de ceai în mînă, porni către patul soțului ei, îndemnîndu-l să ia cîte o înghițitură, că face bine la răceală. Omul se supuse, după care, nici una, nici două, femeia începu să-și frecționeze bărbatul peste tot, cu spirt medicinal. Turna din cînd în cînd spirt în căușul palmelor dintr-o sticluță pe care o ținea de cînd o avusese pe soacră-sa în vizită... Că în urmă cu vreo două luni o luase frigul, dar, cu cîteva frecții, o pusese în curînd pe picioare, de începuse bătrîna

în fugă grădina mişcînd peştele, care se zbătea ca un proaspăt prins, şi dispare în direcţia bucătăriei urlînd:

- La cuptor cu el! La cuptor!

Actorul îşi strînge uneltele cu o nesfîrşită tristeţe pe chip şi dispare fără comentarii cu modesta sa pradă: trei bibani uscaţi şi... subdimensionaţi.

La prînz oferim tuturor cîte-o bucată de saramură, inclusiv cunoscutei scriitoare, care refuză demn „deoarece si soţul meu a prins”. Mazilu, mînat de elanuri filozofice, face consideraţii de gurmand, arătînd deosebirea netă dintre peştele sălbatic şi cel de crescătorie, care se cunoaşte după gust...

Trei zile la rînd veteranul pescar, posesor al unei mămăligi făcută după toate regulile artei, a dat la crap cu o îndîrjire şi perseverenţă rare, dar fără nici un rezultat.

A patra zi, Fănuş Neagu, avînd nişte invitaţi la masă, aduce un peşte oceanic de vreo şase kilograme, congelat şi tare ca o bucată de oţel. Cum masa urma să aibă loc abia seara, „împrumutăm” peştele fără ştiinţa lui, în ciuda protestelor vehemente ale bucătăresei. Eu mă apropii de mohorîtul nostru rival, să-1 ţin de vorbă şi să pregătesc terenul. Dinescu o ia printre tufişuri încovoiat de povara congelată, ascunsă sub haină, şi se instalează în acelaşi loc, pe o ţeavă de metal ce traversa lacul. Agaţă bine „monstrul marin” în ancoră (să fie mai sigur) şi-1 lasă să plutească spre decongelare... De data aceasta spectacolul trebuia să fie absolut grandios.

- Nu muşcă, încep eu conversativ, deşi era evident că preopinentul, ca orice pescar depăşit în performanţă, nu prea avea chef de dialogat.

- Nu! Dar vine el. Şi, după cîteva secunde: tînărul tot la crap?

- Tot, încuviinţez eu.

să zburde pe stradă ca în tinerețe. Trupul bărbatului e, acum, ca o plită încinsă... Văzînd că starea lui se înrăutățește, femeia se gîndi că n-ar fi rău să-i facă un test de Covid... Așa că și-au făcut amîndoi testele, iar rezultatele au fost pozitive. Pe chipul lor se putea citi o spaimă cumplită, mai ales că în ultimul timp se înmulțiseră cazurile gave, iar numărul morților de Covid era în creștere... În spitale, cu greu se mai găsea vreun pat liber, iar bolnavii erau ținuți pe holuri, unii dintre ei dîndu-și obștescul sfîrșit pe un scaun.

- Iată nevasă, zise bărbatul, și vaccinat, și cu Carte Verde în telefon, am ajuns să ne îmbolnăvim de Covid... La ce ne-am mai vaccinat cu cele trei doze, dacă tot neam infectat?

Cu această întebare pe buze, se răsuci cu fața în pernă și începu să plîngă în hohote, ca un copil. Femeia îl înveli cu tot ce găsise prin casă, că el striga acum că moare de frig, și dîrdîia din toate încheieturile. Și puse peste el cearceafuri, perne, plapuma și spătarul de la fotoliu. Puțin după miezul nopții, au venit cei de la salvare, care au repetat testul. Și rezultatul a fost același. Dar, cum ambulanța sosise prea tîrziu, omul își dădu ultima suflare de sub lucrurile pe care nevastă-se le aruncase peste el, poate-poate, frigul îl va lăsa... Iată, deci, că și vaccinat o poți mierli, dacă zilele ți s-au terminat, pentru că acest Covid te urmărește ca un hoț, și cu o mînă te trage la spital, și cu alta în groapă. Omul avea să fie îngropat în prezența unui număr restrîns de persoane, iar nevasta lui a fost dusă cu izoleta la Spitalul de boli infecțioase.

ION MACHIDON, directorul revistei ,,Amurg sentimental”

- Cu ce momeală dă?

- Are o pastă specială adusă de Andriţoiu din Vietnam. Pute îngrozitor și se pare că lucrul acesta atrage crapii.

- Pastă din Vietnam... atrage crapii... n-am auzit aşa ceva. În primul rînd că peştii n-au miros.

Nu termină bine de argumentat, că răcnetele de bucurie se reeditează şi vedem cum puştiul, ridicat pe ţeavă, trage cu nădejde, îndoind bambusul din pricina greutăţii. Nailonul se întinde, băţul se curbează ca o semilună, un bot enorm se arată din apă, concurentul nostru murmură incoerent: fenomenal, nu se poate... Totul era splendid. Peştele se ridica uşor ca un mic submarin fusiform, cînd văzui stupefiat bambusul revenind drept, la poziţia iniţială, şi înţelesei totul. Se rupsese guta!

- L-a scăpat, jubilă versatul pescar, habar n-are cum se scoate un crap!

După prînz, aşteptam neliniştiţi apariţia lui Fănuş Neagu, imaginîndu-ne potopul de metafore ce avea să urmeze. Şi într-adevăr, se arată ca o vijelie şi venind drept spre masa noastră începu cu o voce nu tocmai veselă:

- Ce-aţi făcut, nenorociţilor, cu peştele meu?

Tăceam chitic, făcînd semne disperate din ochi.

- Ce vă tot strîmbaţi, mă! Eu vreau peştele meu că altfel vă mănînc fripţi.

Iritat de liniştea stingheritoare, ne privea neînţelegînd nimic. Şi atunci se auzi vocea rivalului nostru:

- Nene Fănuş, peştele s-a dus pe apa sîmbetei. L-a scăpat! Dar să ştiţi că tovarăşul Micu n-are nici o vină. Junele l-a scăpat. Nu l-a obosit îndeajuns...

Fănuş ne priveşte cum priveşte şarpele boa te miri ce victimă şi replică:

- Cum să-1 obosească, dacă era congelat? Ce tot spui dumneata?!

Apărătorul meu se ridică ofensat şi zise:

- Să ştiţi, maestre, că eu vă citesc şi vă respect. Dar glume de soiul acesta nu înghit. L-am văzut cu propriii mei ochi.

După care părăsi sala de mese.

Drept urmare, am plătit 12 fripturi şi vinul de rigoare pentru invitaţii veniţi să mănînce peştele lui Fănuş. E adevărat că peştele era numai congelat, nu şi... vinificat. mIrCEA mICU

Gesturi cu semnificații

E-he! Cîți munți de ani s-au năruit de cînd singura armă a omului era ciomagul? Îi folosea și la apărare, și la atac. Ba, îl folosea să doboare și fructele din pom și la alte acțiuni menite să-i procure hrana.

Timpul a mers înainte, mulți l-au lăsat înapoi, vremurile s-au schimbat, armele s-au perfecționat. Începutul omenirii s-a dus la fund, în oceanul secolelor, au apărut primele profesii. Și, o să vă mirați, Rectorul meu – academicianul Radu Voinea susținea (și avea dreptate!) că prima profesie n-a fost cea de prostituată, ci de inginer și de profesor: omului primitiv i-a trecut prin mintea care se deștepta să pună o bîrnă peste o apă ca s-o treacă dincolo sau a-mbinat lemnele să-și facă o armă mai bună cu care să lovească în animale, deci a inventat, și acest „inginer” a transmis realizarea lui și celor apropiați, ca un „dascăl” (profesor de mai tîrziu).

E-hee! Dar azi se mai poate vorbi de arme purtate în mînă de om? Am fi naivi! Cei documentați ar avea multe de spus – aspecte pe care un umanist nici nu și le poate închipui. Totuși, se-ntîmplă un fenomen curios: s-au înmulțit armele pe care omul (e drept, nu orice om!) le are la-ndemînă și care întrec orice invenție care vizează omul, cerul și pămîntul. Ia gîndiți-vă la un simplu făcut cu ochiul ca să se atragă atenția cui trebuie asupra unui aspect controversat. A face cu ochiul e cu totul altceva decît a da din cap în toate felurile: în semn de aprobare sau a da din cap, a revărsa din minte toate prostiile pe paginile publicațiilor sau ale cărților.

Și a da din mînă are alte semnificații. Nu a da din mînă ceva de pomană cuiva, ci a da din mînă la manifestații, cum făcea Nicolae Ceaușescu, dar și cel care l-a dat jos cu gloanțe și l-a urmat.

Dar ce ziceți de ridicatul din sprîncene că doar nu degeaba se spune „ochii și sprîncenele fac pe lume relele”! Dar ce credeți de mișcatul din urechi? Azi nimeni nu se mai descurcă fără să miște din urechi: de la bietul bolnav care se duce la doctor sau la cel cu petiție în mînă. Și cu cît urechile sînt mai mari, cu atît succesul e asigurat. Și, o să rîdeți, cele mai lungi urechi le au marii demnitari! Păi s-a văzut vreodată vreun personaj care să ocupe o funcție fără să miște din urechi? Sau străin care să intre în posesia unui teren, a unei păduri din România etc., fără să miște din urechi, cu „comisioane” extra-babane față de cei din fruntea averii noastre, care se vînd și ei odată cu Țara? Ba, la un moment dat, s-a pus problema să se impoziteze bacșișul! Deci să fie legalizat. E-hee! Multe ar fi de spus, dar cred că fiecare cititor are în minte (sau chiar în viața de toate zilele) multe exemple.

Să ne gîndim la altă metodă: ridicatul capului Păi, imediat după ’89, și-au ridicat capul, au ieșit în față, toți profitorii, cei din eșalonul II și III cu copiii lor, toți foștii slugoi, nemernicii fără caracter, care au stat la pîndă ca șacalii să pună botul pe pradă –funcții politice sau încîrduite cu politicul care să le aducă milioane și miliarde, în contextul favorizat de alibiul revoluției. Doar interesul lor a funcționat și funcționează. S-au orientat ca vulpea, care stă la pîndă, să ne vîndă țara, să dăm tot ce avem valoros pe pămînt, în pămînt și capital uman care-i dus pe alte meleaguri să îmbogățească alte țări. Să ne uniformizăm în U.E., să dispară specificul național, tradiția, familia formată din bărbat și femeie, copii, nepoți. Deși n-am timp să mă uit la televizor, îi dau drumul, să fie vorbă în casă, să am impresia că nu sînt singură. Și, în „pauze” sau noaptea, cînd nu pot să dorm, mai citesc sau îmi arunc ochii pe ecranul televizorului. Și m-am convins că nu e o glumă impunerea cuplului din indivizi de același sex: s-a arătat „căsătoria” dintre doi bărbați destul de copți și, cum nu era posibil, nu s-a pus întrebarea „îl iei de soț” sau „o iei de soție” pe cutare, ci s-a folosit cuvîntul partener. Deci, adio soț și soție, azi vor să

impună și în țara, adusă pînă la noi de tatăl-bărbat și de mamă-femeie, homosexualitatea! (apropo, azi, homo din latină s-a unit cu omo din greacă de unde vin cuvinte ca omonim, omogen etc., și cuvîntul homosexuali se referă și la bărbați, și la lesbiene). Fără să vreau, mă gîndesc la o epigramă scrisă după gîndirea românului (sau, poate, nu mai avem voie nici să ne gîndim cu mintea noastră!):

Voi ridica monogamia-n slavă

Cînd „ăla mic” al ei însămînțează

Precum și-atunci cînd domnul e pe fază

Și singur naște-un bebeluș pe „țeavă”.

Deci se preconizează să dispară cuvinte pereche precum bărbat-femeie, soț-soție, mamă-tată, bunicbunică, băiat-fată, socru-soacră, naș-nașă ș.a., că deja s-au uniformizat profesiile: în acte se scrie profesor, inginer, doctor etc. Ei, ce ziceți? Nu mai avem profesoară, vînzătoare, farmacistă, croitoreasă, ingineră etc.

Totuși, arma cea mai frecventă, folosită de oricine, ieri, azi, mîine și poimîine, este datul din coate. Cu vioiciune, cu perfidie, fără simț al onoarei, chiar și fără milă, această armă le îmbină, le pune în funcțiune pe toate celelalte. Întîi și-ntîi, cel căruia îi cresc mai multe coate decît brațe, trebuie să se facă observat după ce a ginit „prada”, să se dea pe lîngă cel cu funcții de care depinde atingerea scopului, să se informeze, să fie atent (sau cu atenții) în stînga și-n dreapta. Și pentru fiecare pas făcut înainte, are nevoie de încă un cot care-i crește mai mare și mai tare după cum investește în el. E și mai bine dacă ceva rude cu funcții importante, mai pun umărul, de exemplu un unchi, o mătușă mult iubită. Va să zică: Oportuniștii-s oameni care Înaintează ca pe roate: Doar două mîini au în dotare, Dar le-au crescut mai multe coate.

Și, după aceea, să vedeți cum bate din picior și-l uită pe fostul șef care l-a ținut în spinare:

Ieri îl lingea precum un cîine

Pe șeful ce-l ținea în pîine Și azi, cînd șefu-i mazilit, Îl latră cel mai îndîrjit.

Știți ce mi-a spus o funcționară de la un serviciu public?

Domn‘ șef stă jos, eu în picioare Cînd merg să-i spun ce am de spus, Pe mine asta nu mă doare: Așa-l privesc și eu de sus.

Vedeți, ne-ntoarcem la cuvîntul ochi. V-ați gîndit vreodată ce importanță are privirea omului? Nu mă refer la funcția de bază a ochiului – văzul, a vedea, a revedea etc. Of, Doamne, cîte nereguli vedem azi, cîte ruine, dar nu mai revedem fabricile și uzinele construite de bunicii și părinții noștri, considerați astăzi drept un balast. Și cei plecați din țară revăd din cînd în cînd locurile natale, îi revăd pe părinții care mai trăiesc, mulți își revăd copiii lăsați în grija altora sau a nimănui/statului, dacă n-au fost, eventual, furați. În fine, noi privim, realizăm cu strictețe sau cu revoltă interioară aceste lucruri anormale, chiar jafuri, dar vorbeam de felul în care ne privesc de sus, din fotoliile pe care le ocupă mulți doar cu fundul, cei pe care i-am tot votat (în ultimul timp, puțini „expirați” mai merg să pună ștampila le secția de vot). Și în fond, pe cin‘ s-alegi, că pe liste sînt, în general, aceiași? Ce om cinstit cu verticalitate se bagă în politică? Și nulitățile, inculții, cînd ajung în funcțiile vizate, ne privesc de sus, de pe vîrful eului ce crește din sine. Sau ne privesc fix să ne studieze și să ne impresioneze, în funcție de mărimea ciolanului pe care l-au apucat și-l țin cu ambele labe, nu cumva să-l scape. În plus, s-au dat indicații să se lichideze toți cîinii de pe străzi, nu cumva să le înșface ciolanul.

Mai e și datul din umeri. Te duci la primărie cu o petiție, la poștă că s-a pierdut un plic cu o carte trimisă la un confrate, la polițe că ți s-a furat ceva etc. Te duci să ceri rezolvarea problemei. O dată, de două ori... și pînă la urmă se dă din umeri

Sînt multe de spus despre gesturile sugestive și nu vom reuși niciodată să epuizăm aspectele, realitățile, semnificațiile lor în vremurile noi în care anormalul se impune ca normal. Și românii s-au obișnuit cu asta. Mai toți spun „Ei, asta e!” Și ce ne facem, fraților? Unde-o s-ajungem? Noi, ăștia „expirații”, vom pleca – și exact asta doresc cei care profită de ceea ce am realizat noi. Ce vor deveni copiii și nepoții noștri? De la început s-a organizat totul ca să dispară cultura, învățămîntul, specificul național. Nu mai există Ministerul Învățămîntului și Culturii, ci numai Ministerul Culturii, dar unde s-a văzut să se formeze cultură fără instrucție, fără carte? Elevii sînt orientați spre lecturi din scriitori străini, spre literatura de ficțiune care să-i îndepărteze de realitate. În fond sînt ținuți departe de cultură și de învățătură pentru ca apoi să fie manevrați mai ușor. Românii și-au schimbat comportamentul. S-a degradat mentalul colectiv. În această atmosferă în care nu mai există decență, pudoare, cînd în toate sferele de sus prevalează minciuna și profitul cu orice preț, cînd nu se mai face diferență între „libertate” și imoralitate, cînd cei în vîrstă care au lăsat lumii bunuri (atîtea cîte au rămas), de care se bucură cei în putere și de la putere, sînt disprețuiți, și forțe oculte din afară și dinăuntru depun eforturi susținute să ne dezrădăcineze, poluează, distrug, contestă valorile românești din toate domeniile, la ce să ne așteptăm?

Pînă și unii români s-au adaptat noilor orientări. Astfel, un îndemn al unei cucoane interprete dintr-o zonă de români patrioți – Bistrița-Năsăud – a lansat un îndemn preluat de TV Favorit, repetat de interpreți și de grupul dominat de dumneaei: „Distrează-te, române, oriunde te-ai afla!”. Va să zică nu e de ajuns că s-a preluat moda aplauzelor și la înmormîntări, „distrează-te române” cînd mortul e dus la groapă! Poți să „te afli” în biserică și poți și acolo să te distrezi, să bați din palme cînd se cîntă prohodul; în plus, poți să te distrezi și la morgă, că nu se supără morții. În fine, iertare că exprim aceste ecouri ale îndemnului repetat de foarte multe ori la TV Favorit. Deci, ce ne facem? Cei care mai sînt încă tineri, adolescenții și copiii nu știu istoria Țării, nu știu că s-a muncit în țara asta, a fost disciplină, s-au respectat tradițiile, folclorul, credința, limba. Se dau la televizor tot felul de bazaconii, excentricități, „ce vorbește lumea”, ce vedetă divorțează etc. Totul e distracție, exagerare, dezmăț, manifestări instictuale, exaltare, sex, mîncare, medicamente foarte asemănătoare cu alte denumiri, reclame de tot felul care întrerup filmele etc. Se practică o diversiune culturală fără precedent, engleza a invadat nu numai firmele magazinelor și formulările publicității (de toate felurile) de la televizor. În locul tradițiilor sedimentate și validate de secole, ni se oferă cu aroganță și superioritate, cu falsă bunăvoință de care noi nu avem nevoie, modele străine care contravin specificului românesc, și e de datoria oricărui om de pe aceste meleaguri, iubitor de Țară, dar, mai ales a slujitorilor culturii, a școlii și a Bisericii noastre Ortodoxe strămoșești, a oamenilor de spirit, să apere valorile identitare – limba, cultura, credința, personalitățile care au slujit neamul și care azi sînt date la o parte de cei cu o respirație otrăvită. Și, la nevoie, la modul simbolic, ca gest semnificativ, să ridicăm capul din pămînt sau chiar și pumnul. Dr. ELIs rÂPEAnU

Polemici « Controverse

Blestemul

motto: ,,Ghicit în palmă, Bobi, Cafea, Tarot./ O să murim cu toții, asta-i tot”.

Farmece, vrăjitorie și blestem nu sînt de la Dumnezeu, ci de la opusul Său, adică de la Cel Rău, care își ascute toporul ca un călău și te doboară cînd îți e lumea mai dragă.

Dacă ești necinstit, vrăjile și blestemul te-au lovit.

Am cunoscut, în mod întîmplător, o astfel de poveste adevărată, care m-a marcat profund. La mine în sat, o familie bogată a fost blestemată ca, de la nepot la străbuni, să ajungă la Casa de Nebuni. Și au ajuns...

S-a întîmplat demult, cînd niște ciobani dintr-un sat apropiat și-au vîndut oile la tîrg. Fiind prea tîrziu, seara, să se întoarcă acasă, au rămas la o gazdă. Peste noapte, cînd toți dormeau, gazda le-a furat banii care se aflau asupra lor. A doua zi, ciobanii au descoperit că au rămas săraci, gazda pretinzînd că nu are nici o vină și că, probabil, banii i-au pierdut în tîrg. Disperați, convinși că au fost jecmăniți, păgubiții l-au blestemat pe făptaș, dorindu-i ca fiecare urmaș, pînă la a treia generație, să ajungă la Casa de Nebuni.

Din a treia generație asupra căreia fusese aruncat blestemul, făcea parte colega mea de bancă din liceu, care a plătit nevinovată fapta strămoșului ei. După absolvirea Facultății de Chimie, ea obținuse un post la un laborator, unde cîștiga foarte bine. A cunoscut un medic veterinar, cu care s-a căsătorit. La scurt timp, au început să apară primele semne de nebunie, boală de care suferise și mama tinerei, care și-a trăit viața singură, cu poarta încuiată și doar noaptea circula pe stradă, evitînd însă să stea de vorbă cu cineva. Umbla mereu dezbrăcată, fie iarnă, fie vară.

Am fost teribil de impresionată de soarta fostei mele colege, dar cum să te pui cu un blestem? Odată rostit, blestemul s-a săvîrșit. Nu-i loc de glumit.

Acum, mă întreb ce vor păți cei care ne-au tot furat și n-au lăsat nimic în urmă: fabrici, uzine, păduri etc.? Hoții ăștia care au jefuit, vreme de 31 de ani, o țară întreagă și au îndatorat poporul român pentru niște împrumuturi colosale, amanetînd astfel și traiul generațiilor noastre viitoare, sînt norocoși că n-au fost blestemați... Există, însă, o justiție divină și răsplata o vor primi cîndva, dar va fi prea tîrziu, și pentru ei, și pentru noi, cei care am suferit fără vină... Cei care au păcătuit au fost oameni fără Dumnezeu și care nu au înțeles că nu se poate fără El. În schimb noi, cei care am avut de îndurat umilința, de atîtea ori în istorie, știm că, așa cum spunea Părintele Arsenie Papacioc, ,,Suferința-i un dar de la Dumnezeu... «Te-am umilit, popor român, ca să te pot înălța!»”.

,,Tîrziu am învățat, din școala vieții

Ce e oprit, ce n-ai voie să faci Pictînd cu semnul ,,Interzis” pereții, Tot timpul la respect să-i ții pe draci” (C. Vadim Tudor)

LILIAnA TETELEA

Istoria cartierului Cotroceni. Cum a ajuns refugiul hoþilor de-odinioarã cel mai boem cartier din Bucureºti

Cunoscut astăzi drept un cartier aparte din București, destinat doar celor înstăriți și iubitori ai frumosului, cartierul Cotroceni era la origini total diferit față de străzile liniștite împodobite cu case impunătoare din prezent. Prin urmare, vă invităm să citiți o parte din istoria acestui cartier, care are un trecut pe măsura renumelui său.

Cartierul Cotroceni din prezent este probabil una dintre cele mai vechi așezări de pe teritoriul unde se află astăzi Bucureștii. Deși această zonă a fost atestată prima dată în timpul domniei lui Mihai Viteazul, denumirea de „Cotroceni” a fost pomenită doar după cîteva zeci de ani, pe cînd tronul era ocupat de Gheorghe Duca. Desigur, această denumire nu este una întîmplătoare și se leagă de trecutul mai puțin cunoscut al cartierului.

De unde provine termenul de „Cotroceni“

Numele acestui cartier ar proveni de la verbul „a cotroci”, un arhaism pentru „a feri”, sau „a ascunde”, deoarece aici, acum mai bine de patru secole, se întindea Pădurea Cotrocenilor, un loc frecventat de nelegiuiți și tîlhari. La acea vreme, logofătul Șerban Cantacuzino deținea o bună parte din terenurile situate pe malul vestic al Dîmboviței, implicit și această pădure rău famată. Nefiind agreat de domnitorul Duca,

Ș. Cantacuzino s-a ascuns în Pădurea Cotrocenilor preț de cîteva zile, pînă neînțelegerile dintre el și domnitor s-au calmat, astfel că situația a revenit în cele din urmă la normal.

Dovadă a recunoștinței sale față de localnicii zonei, Șerban Cantacuzino a ridicat în perioada în care s-a aflat la domnia Țării Românești cunoscuta Mînăstire Cotroceni, dar și un palat domnesc. Anii au trecut, iar această mînăstire a devenit cea mai influentă din Țara Românească, dovadă fiind multele terenuri aflate în proprietate, dar și activitatea culturală intensă. Trebuie menționat că aici a fost tipărită „Biblia de la 1688” –prima traducere integrală a Bibliei în limba romînă.

Cotroceniul atrage din ce în ce mai mulþi oameni „de vazã“

Zona atrage de la un an la altul mai multe persoane de seamă, importante pentru Bucureștii de sfîrșit de Secol XIX, cînd Regele Carol I își construiește reședința regală în Cotroceni. Intitulat Palatul Cotroceni, acesta definitivează statutul Cotroceniului de cartier exclusivist, populat de intelectuali precum medicii, artiștii sau profesorii, dar și de cei mai importanți oameni din armată – toată lumea bună dorea să fie vecină la propriu cu Regele.

Printre premierele marcate în Cotroceni se numără și organizarea primei grădini botanice din București. Aceasta a fost întemeiată de Carol Davila, care a pus bazele și pentru Marea Universitate de Medicină Veterinară. Ilustrul doctor militar, care a creat Facultatea de Medicină și primul sistem de ambulanță local, a contribuit de asemenea la formarea Cotroceniului cum îl cunoaștem astăzi. Acesta a cumpărat o moșie, iar mai apoi a donat-o către comunitate, fapt care explică de ce străzile din zonă poartă nume de doctori români și francezi.

Printre atracțiile de neratat din Cotroceni se numără Palatul Cotroceni, probabil cea mai cunoscută

Dumnezeu vrea să meargă cu noi SĂMÎNȚA BUNĂ

Motto: ,,Nu te înspăimînta și nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine pe oriunde vei merge” – Iosua 1.9

Ne aflăm iarăși la începutul unui an nou care stă înaintea noastră precum o țară îndepărtată și necunoscută, în care nimeni nu a pus piciorul și nimeni nu poate spune cum va fi acolo. Nici nu putem să ne urcăm pe vreo înălțime, ca să aruncăm o privire de ansamblu spre zările acestui an. De aceea, mulți se tem de ceea ce ar putea veni asupra lor și devin nesiguri.

Odinioară, poporul Israel stătea la granița țării făgăduite, Canaan, neștiind ce-l așteaptă. Dumnezeu le-a vorbit prin conducătorul lor, Iosua: „Eu voi fi cu tine, nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi. Numai întărește-te și fii foarte curajos, ca să iei seama să lucrezi potrivit întregii legi pe care Moise, slujitorul Meu, ți-a poruncit-o; să nu te depărtezi de la ea nici la dreapta, nici la stînga, ca să prosperi oriunde vei merge“ (Iosua 1.5,7). Aceste cuvinte au aplicație directă la noi. Dumnezeu vrea să fie cu noi! Cît mai avem de gînd să-L oprim în a lucra în viața noastră? Glasul Lui se aude atît de clar: „Întoarceți-vă la Dumnezeu“ (Fapte 3.19). Un Dumnezeu bogat în îndurare ne strigă: „Fiul Meu, dă-Mi inima ta și să găsească plăcere ochii tăi în căile Mele“ (Proverbe 23.26)! Cine dă ascultare acestor cuvinte și le împlinește poate să se liniștească, știind că zilele sînt în mîna lui Dumnezeu, cu tot ce va veni asupra lui. Ce mare mîngîiere!

destinație din cartier, deoarece aici se află Muzeul Național Cotroceni, Biserica Cotroceni, precum și Administrația Prezidențială, aceasta fiind reședința oficială a Președintelui României. Construcția datează din 1895 și a fost ridicată de statul român pentru prințul moștenitor Ferdinand de HohenzollernSigmaringen, pe un domeniu de 19 hectare. Palatul este construit în stil franțuzesc, fiind inspirat în zona holului principal după Opera Garnier din Paris. În anul 1986 este construită o aripă nouă, unde azi se află birourile Președintelui României. Între timp, Muzeul Cotroceni se află în vechea aripă, construită în perioada monarhiei.

O altă construcție de neratat este Academia Militară, realizată la sfîrșitul anilor 1930 de arhitectul modernist Duiliu Marcu. În fața platoului Academiei se desfășoară elegant Bulevardul Eroilor, care se bifurcă de-o parte și de alta a impunătoarei clădiri. Cartierul Cotroceni se poate diferenția de restul orașului printr-o sumedenie de aspecte, însă cel mai important este acela că se numără printre puținele părți ale Capitalei care au supraviețuit neatinse regimului comunist. Așa este, Cotroceniul nu a fost reconfigurat, schingiuit cu blocuri imense de beton sau chiar ras de pe fața pămîntului, cum a avut nenorocul cartierul Uranus. Stilurie arhitecturale, deși diferite, îmbinate cu bun gust, casele cu cel mult două etaje, și curțile mici și cochete au trecut testul timpului și își spun povestea de zeci și sute de ani chiar și în prezent. B365.RO

Cartierul Cotroceni în anul 1943

Grădinile Palatului Cotroceni

ATHENAIS-EUDOKIA –o poetă pe tronul Byzanţului (III)

Poezia – ultima dragoste În singurătatea tristă a exilului, Athenais îşi căută mîngîierea în opere de binefacere şi în ocupaţii literare. Ea clădi la Ierusalim biserici, mînăstiri, restaură zidurile cetăţii, lăsînd acolo amintirea unei „noi Elene“. Fiica lui Leontios avea înclinaţii poetice, în anii străluciţi ai vieţii sale de suverană, ea îşi avusese cercul său de oameni instruiţi, pe care ştiuse a-i proteja. Afară de Paulinos, Kyros din Panopolis, care deţinea, în acelaşi timp, funcţiile însemnate de prefect al oraşului şi de prefect al Orientului, fusese de asemenea sprijinit pentru însuşirile lui de poet. Administraţia sa fusese apreciată de contemporani. El extinsese Zidul lui Theodosiu, ridicat numai spre uscat, de-a lungul Cornului de Aur şi Mării de Marmara. Lui i se datora şi dispoziţia ca atelierele din Constantinopol să fie luminate seara, şi, în parte, şi noaptea, dînd astfel oraşului fastul nocturn care-i lipsea. Cînd suspiciunea întunecă iubirea lui Theodosiu pentru soţia sa, Kyros căzu şi dînsul în dizgrație, sub învinuirea de păgînism, şi fu trimis ca episcop într-un oraş din Frigia.

Curînd după ce soarta o înălţase pe tron, Athenais cîntase în versuri eroice biruinţele armatelor imperiului asupra perşilor (422). Reluîndu-şi aceste îndeletniciri la Ierusalim, bansilisa îşi puse talentul în serviciul noii sale pasiuni. Ea traduse, în acelaşi metru epic, părţi din Vechiul Testament. Un critic de talia lui Photios (Sec. IX) are cuvinte de laudă pentru această operă „vrednică de admiraţie pentru o femeie şi împărăteasă“.

Athenais traduse apoi Profeţiile lui Daniel şi Zaharia, compuse aşa-numitele Centoane din Homer, povestind episoade din viaţa lui Christos cu ajutorul versurilor din Homer, combinate în chip ingenios. Dar opera sa cea mai de seamă a fost poemul în trei cînturi închinat Sfîntului Cyprian, povestea minunată a tinerei creştine Iustina şi a celebrului vrăjitor din Antiohia. Versificînd-o, Athenais a pus într-însa, cum au observat unii învăţaţi, ceva din destinul ei tragic.

* * *

Soarta a fost crudă cu frumoasa Athenais. După ce i-a zîmbit din plin, în splendida-i tinereţe, ridicînd-o din condiţia modestă a fiicei unui retor atenian pe tronul cel mai strălucit al vremii, ea a făcut-o apoi să guste paharul amărăciunilor. Tot ce fusese bucuria vieţii sale de la început se risipise ca un vis. Theodosiu, care o adorase mai întîi îi apoi o urmărise implacabil cu ura sa, nu mai era de mult printre cei vii. Pulcheria, iubitoare la început, rivală de temut în urmă, avînd în viața sa un rol covîrşitor, se dusese şi dînsa. Tronul Byzanţului, în care

În exilul său dureros, frumoasa împărăteasă AthenaisEudokia va fi intrat, poate, și în acest templu

Hipodromul din Constantinopol. Relief de pe obeliscul construit în cinstea împăratului Theodosiu basilisa domnise, tînără şi frumoasă, adulată de toţi, trecuse în stăpînirea altei dinastii. În Occident furtuni mari năruiseră moştenirea marelui Theodosiu: Valentinian III pierise asasinat, iar Eudoxia, pentru care Athenais se trudise a cîştiga tronul măreţ al Romei, trăia captivă la barbari... Nu se putea încheia mai tragic o viaţă mai extraordinară. Mitul neînduplecatei Nemesis, plutind asupra credinţelor ce hrăniseră copilăria frumoasei ateniene, se întruchipa aievea în această zbuciumată existenţă, străbătută de mari bucurii şi de mari catastrofe. Singură, în mijlocul atîtor ruine, Athenais-Eudokia se stinse din viaţă, la Ierusalim, către anul 460. Istoria ne-a păstrat un amănunt care pătrunde ca o rază în misterul destinului împărătesei: „Cînd fu să-şi dea sfărşitul – scrie Malalas – ea jură că a fost nevinovată de acuzaţia privitoare la Paulinos“.

Să fi fost oare această acuzaţie singura cauză a dramaticei sale căderi?!

Sfîrșit Prof. dr. NICOLAE BĂNESCU

Zidul lui Theodosiu din Constantinopol

Din culisele istoriei • Din culisele istoriei • Din culisele is toriei

„Războiul de Iarnă”. Finlanda și curajul de a se opune Armatei lui Stalin (I)

Războiul de iarnă (cunoscut şi ca Războiul sovieto-finlandez sau Războiul ruso-finlandez) a izbucnit în momentul în care Uniunea Sovietică a atacat Finlanda pe 30 noiembrie 1939, trei luni după izbucnirea celui de-al II-lea Război Mondial. Drept consecinţă, Uniunea Sovietică a fost exclusă din Liga Naţiunilor pe 14 decembrie. Iosif Vissarionovici Stalin, conducătorul statului sovietic, se aşteptase să cucerească întreaga ţară pînă la sfîrşitul anului, dar rezistenţa finlandeză a zădărnicit toate planurile sovieticilor, deşi aceştia din urmă îşi depăşeau inamicii în proporţie de 3 la 1. Finlanda a rezistat pînă în martie 1940, cînd ţara a fost obligată să semneze un tratat de pace prin care ceda agresorului sovietic aproximativ 10% din teritoriul naţional şi cam 20% din capacităţile sale industriale.

şi-a proclamat independenţa pe 6 decembrie 1917. Între Germania şi Finlanda s-au născut legături puternice cînd Imperiul German a susţinut mişcarea clandestină de independenţă din timpul primului Război Mondial. În războiul civil care a urmat, trupele Finnish Jäger antrenate de germani şi trupele regulate germane au jucat un rol de primă importanţă. Doar înfrîngerea Germaniei în primul Război Mondial a împiedicat proclamarea unei monarhii dependente de Germania în frunte cu regele Friedrich Karl von Hessen. După război, relaţiile germano-finlandeze au rămas apropiate, deşi finlandezii nu erau prea mari admiratori ai nazismului.

Democrată Finlandeză, avîndu-l în frunte pe Otto Ville Kuusinen. Crearea acestei republici s-a făcut atît în scopuri propagandistice şi diplomatice (guvernul lui Kuusinen a devenit singurul guvern finlandez recunoscut de URSS), cît şi în scopuri militare (ruşii sperau ca socialiştii din armata Finlandei să trădeze). Această republică a existat doar pînă pe 12 martie 1940, fiind încorporată în RSS Karelo-Finică.

Războiul (1)

Rezultatele războiului au fost amestecate. Deşi pînă în cele din urmă forţele sovietice au reuşit să străpungă apărarea finlandeză, nici finlandezii, nici sovieticii nu au terminat războiul fără a fi puternic afectaţi. Pierderile sovietice au fost extrem de mari, iar statutul internaţional al ţării a avut de suferit. Chiar mai rău, capacitatea de luptă a Armatei Roşii a fost pusă sub semnul întrebării, un fapt care a contribuit din plin la luarea deciziei lui Hitler de atacare a Uniunii Sovietice. Forţele sovietice nu şi-au îndeplinit obiectivele iniţiale (cucerirea Finlandei), reuşind numai să ocupe teritorii în zona lacului Ladoga. Suveranitatea Finlandei a fost salvată şi, în plus, ţara a cîştigat un uriaş capital de simpatie internaţională. Tratatul de pace din 15 martie a oprit preparativele franco-britanice de trimitere de ajutoare Finlandei prin nordul Scandinaviei (Campania aliată din Norvegia) şi a stînjenit de asemenea accesul Germaniei naziste la rezervele de minereu de fier suedez. Invaziile germane ale Danemarcei şi Norvegiei din 9 aprilie 1940 (Operaţiunea Weserübung) au abătut atenţia mondială către luptele pentru controlul Norvegiei.

Războiul de iarnă (talvisota în limba finlandeză) a fost un dezastru militar pentru Uniunea Sovietică. Stalin a tras învăţămintele necesare din acest eşec şi şi-a dat seama că trebuia renunţat la controlul politic asupra Armatei Roşii. După încheierea războiului cu Finlanda, Kremlinul a iniţiat un proces de reinstalare a ofiţerilor de carieră în funcţiile militare de conducere şi a trecut la modenizarea forţelor armate, hotărîri inevitabile care ar fi permis sovieticilor să reziste unui atac german.

De-a lungul istoriei sale, Finlanda a făcut parte multă vreme din Regatul Suedez, după care a fost cucerită de Imperiul Rus în 1808. A fost transformată într-un stat-tampon autonom care ar fi trebuit să apare capitala rusă Sankt Peterburg. După revoluţia care i-a adus pe bolşevici la putere în Rusia, Marele Ducat al Finlandei

Relaţiile dintre Uniunea Sovietică şi Finlanda au fost tensionate – atît din cauza politicii de rusificare din timpul Imperiului Rus, cît şi a urmărilor rebeliunii socialiste finlandeze eşuate, care au contribuit la neîncredera reciprocă. Stalin s-a temut că al III-lea Reich va ataca URSS-ul în cele din urmă din Finlanda, care era o excelentă bază de atac, în condiţiile în care graniţa sovieto-finlandeză era la doar 32 km depărtare de Leningrad. În 1932, Uniunea Sovietică a semnat un pact de neagresiune cu Finlanda. Pactul a fost prelungit pentru încă 10 ani în 1934. În aprilie 1938, sau chiar mai devreme, Uniunea Sovietică a început negocieri diplomatice cu Finlanda în încercarea de a îmbunătăţi apărarea mutuală împotriva Germaniei. Principala preocupare a sovieticilor era aceea că Germania avea să folosească Finlanda pe post de cap de pod pentru a ataca Leningradul şi de aceea au cerut guvernului finlandez să accepte cedarea unei zone care să asigure o apărare mai eficientă a oraşului-leagăn al revoluţiei bolşevice. Cea mai mare parte a anului a trecut cu discuţii sterile. În acelaşi timp, situaţia politică din Europa s-a înrăutăţit. Germania Nazistă şi Uniunea Sovietică au semnat pe 23 august 1939 Pactul Ribbentrop-Molotov. Pactul de neagresiune sovieto-german conţinea şi clauze secrete prin care ţările Europei Răsăritene erau împărţite între cei doi semnatari. S-a căzut de acord ca Finlanda să devină parte a ,,sferei de influenţă sovietice”. Invazia germană a Poloniei de pe 1 septembrie 1939 a fost urmată de atacul sovietic din Răsărit. În numai cîteva săptămîni, Polonia a dispărut de pe harta politică a Europei şi a fost împărţită între Germania şi URSS.

În toamna anului 1939, după atacul german din Polonia, Uniunea Sovietică a cerut în mod imperativ Finlandei să fie de acord cu cedarea unei fîşii de teritoriu de 25 km lăţime. Guvernului finlandez i s-a mai cerut să concesioneze Peninsula Hanko URSS-ului în vederea construirii unei baze navale. În schimb, Uniunea Sovietică se oferea să cedeze o zonă în Karelia, de două ori mai mare, dar mai slab dezvoltată. Guvernul finlandez a refuzat să accepte cererile sovietice. Pe 26 noiembrie, sovieticii au înscenat un incident în timpul căruia artileria sovietică a bombardat o regiune din zona satului de frontieră Mainila, după care au dat vina pe finlandezi. Sovieticii au pretins că artileria finlandeză a bombardat în mod deliberat teritoriul satului de frontieră, ucigînd militari şi civili. Uniunea Sovietică a pretins ca finlandezii să-şi ceară scuze şi să-şi mute forţele armate 20-25 km depărtare de frontieră. Guvernul Finlandei a tăgăduit orice responsabilitate pentru incident şi a refuzat să retragă armata din zonă. Refuzul acesta a fost folosit de Uniunea Sovietică ca să nu mai respecte tratatul de neagresiune. Pe 30 noiembrie, 23 de divizii ale Armatei Roşii, în total 450.000 de mii de oameni, au atacat atingînd în scurtă vreme linia Mannerheim. În zona de frontieră ocupată de sovietici, în orăşelul Terijoki – azi Zelenogorsk, a fost creat pe 1 decembrie 1939 un regim marionetă, o aşa-numită Republică

La început, Finlanda avea mobilizaţi numai 180.000 de oameni, dar aceşti soldaţi s-au dovedit nişte adversari redutabili, care au folosit în mod înţelept tacticile de guerilă, deplasînd rapid schiori înarmaţi îmbrăcaţi în costume albe de camuflaj. În timpul acestui război a fost folosit un anumit tip de bombă incendiară artizanală inventată în timpul războiului civil din Spania, care şi-a cîştigat supranumele de cocktail Molotov. Condiţiile iernii 1939 – 1940 au fost aspre. Temperaturile de -40 de grade Celsius nu erau neobişnuite pentru acele zone, dar finlandezii au fost capabili să folosească condiţiile meteorologice în favoarea lor. Deseori, finlandezii au ales cu înţelepciune să nu atace trupele regulate sovietice într-un mod convenţional, ci să atace bucătăriile de campanie (care erau cruciale pentru supravieţuire), sau pe militarii

Trupe finlandeze pe schiuri în nordul Finlandei, ianuarie 1940

sovietici îngrămădiţi în jurul focurilor de campanie. În plus, spre uriaşa surpriză a conducerii sovietice, dar în special a celei finlandeze, s-a dovedit că majoritatea socialiştilor finlandezi nu au sprijinit invazia sovietică, luptînd în schimb cot la cot alături de conaţionalii lor împotriva celui considerat a fi inamicul comun. Mulţi comunişti finlandezi se mutaseră în Uniunea Sovietică în deceniul al patrulea al Secolului XX, ca să participe la ,,construirea socialismului”. Cei mai mulţi dintre ei sfîrşiseră ca victime ale marilor epurări staliniste, ceea ce a dus la o deziluzie totală şi chiar la duşmănie făţişă împotriva Moscovei printre socialiştii din Finlanda. Alt factor a fost stadiul înalt de dezvoltare al societăţii şi sistemului judiciar finlandez, care au făcut ca prăpastia dintre diferitele clase sociale să se micşoreze. Această vindecare, cel puţin în parte, a rănilor şi fracturilor sociale lăsate de războiul civil finlandez din 1918 este în zilele noastre numită ,,spiritul războiului de iarnă”, deşi ar mai trebui menţionat că multor comunişti finlandezi nu li s-a permis să lupte în rîndul trupelor regulate datorită trecutului lor politic.

Alţi factori importanţi care au influenţat războiul au fost aroganţa şi incompetenţa sovietică. Atacanţii nu se aşteptau la o rezistenţă serioasă şi şi-au început invazia cu defilări ale fanfarelor militare care anticipau o victorie rapidă. Mărturii istorice amintesc de soldaţii care mărşăluiau către liniile finlandeze ţinîndu-se de mînă, intonînd cîntece patriotice ruseşti. Datorită epurărilor staliniste, comandanţii experimentaţi ai Armatei Roşii au fost eliminaţi în proporții uriaşe, fiind înlocuiţi în general cu oameni mai puţin competenţi, dar mai pe placul superiorilor sau mai ,,loiali lui Stalin şi Partidului”, prezenţa acestor calităţi fiind apreciate de comisarii – ofiţeri politici.

(va urma)

Soldați finlandezi în timpul războiului cu sovieticii

Viața de toate zilele în China Dinastiei Tang (107)

Cele cinci arome (2)

Cochiliile de scoică, scorpionii uscaţi, oasele de caracatiță şi de geko (reptilă sauriană din ţările calde) sînt preţuite pentru calităţile lor tonifiante, influențînd activitatea plămînilor și a rinichilor, mai ales la pacienţii care suferă de astm cronic. Caii de mare uscaţi sînt folosiţi în mod frecvent pentru a reda energia necesară funcţionării normale a rinichilor. Se spune că au proprietatea de a vindeca impotența. Chiar și partea inferioară a carapacei de broască ţestoasă, așa numitul „plastron“, este folosit pentru a ajuta rinichii și pentru a întări oasele. Ambra este și ea un element foarte preţuit, intrînd în componeața a numeroase reţete. Există o veche credinţă care spune că, atunci cînd moare un tigru, spiritul său se contopeşte cu pămîntul și astfel ia naştere ambra. Unele specii de șerpi sînt utilizate în tratarea reumatismului și artritei, deoarece şarpele, în ciuda faptului că trăieşte în locuri umede şi reci, nu suferă din pricina acestui climat. Rîmele strivite sînt eficiente în tratarea astmului avînd un efect anihistaminic. Uscate şi măcinate pînă se transformă în praf, ele sînt foarte eficiente. Veninul de broscoi, provenit din glandele secretoare, după uscarea acestora, colectat de la două specii diferite, este aplicat pe ulceraţii, furuncule, catbuncule (buboaie). Se recomandă și pentru uz intern în cazul durerilor în gît și al tumorilor. Viesparele se aplică pe supuraţiile provocate de unele boli de piele și sînt folosite și pentru gargară. Corpul uscat al gîndacului de turbă de origine chineză se foloseşte la refacerea ţesuturilor moarte în urma unor afecţiuni cauzate de psoriazis, neurodermatită, ulceraţii cronice și scrofuloză. Gelatina din piele de măgar sau coarnele de cerb intră şi ele în rețetele de MTC. Un alt tratament tradiţional chinezesc are la bază placenta umană, transformată în pulbere. Aceasta se prepară și se consumă pentru a-și recapăta energia, vitalitatea, pentru a trata anemia și alte afecțiuni ale sîngelui. În

Generalul Napoleon contra generalului Tifos (10)

Din nou, însă, în această situaţie disperată, geniul său de organizator s-a făcut pe deplin simţit, astfel că în scurt timp, aidoma unui vrăjitor, Napoleon punea pe picioare o nouă armată, de 470.000 de oameni, gata de luptă în toamna lui 1813! Nu trebuie neglijată nici abilitatea diplomatică de care „Micul Caporal” a dat dovadă, o abilitate ce l-ar fi putut face gelos şi pe vicleanul său ministru de Externe, Talleyrand, dovedită cu prilejul cuvîntării ţinute în faţa Senatului Franţei, pe 20 decembrie. Atunci, împăratul a spus doar pe jumătate adevărul privind campania din Rusia, declarînd pairilor că „armata mea a suferit unele pierderi, dar ele s-au datorat exclusiv timpului deosebit de nefavorabil”... Acestea au fost probabil cele mai remarcabile episoade din uluitoarea carieră a lui Napoleon, constituind totodată o dovadă elocventă asupra tenacităţii şi rapidităţii sale, atunci cînd se vedea confruntat cu situaţii dificile.

Împăratul s-a putut salva pe sine, dar şi-a lăsat armata din Rusia de izbelişte. Murat, lăsat la comanda acestei armate, s-a dovedit, la rîndu-i, depăşit de situaţie. El a refuzat să reziste ruşilor la Vilna şi, pe 10 decembrie, a abandonat tunurile, bagajele şi trezoreria armatei în mîinile lui Kutuzov. Pe 12 decembrie, Berthier îi trimitea un raport confidenţial lui Napoleon prin care îl anunţa că „Marea Armată” încetase să mai existe şi că pînă şi Garda Imperială, redusă acum la doar 500 de oameni, nu mai avea nimic care s-o facă să semene cu o formaţiune militară... Singur Ney, „bravul bravilor”, se mai lupta, în ariergardă, cu o vitejie nebunească, retrăgîndu-se ordonat din faţa trupelor ruseşti şi traversînd Niemenul pe 14 decembrie. Cînd ultimii soldaţi francezi au trecut graniţa cu Germania, scăpînd de urmăritori, din uriaşa maşinărie de război pe care Napoleon o trecuse în revistă cu jumătate de

unele provincii chineze există tradiția ca, la nașterea unui copil, părinții să organizeze o mare petrecere și să sărbătorească evenimentul, servind supă din placenta noului-născut. Este o onoare deosebită pentru invitaţi să guste din placenta conţinută în supă, deoarece se crede că ea deţine jing – esența vieţii.

Există în jur de douăzeci de categorii principale pentru clasificarea plantelor, unele dintre ele fiind, la rîndul lor împărţite în subclase. Ele sînt clasificate în funcţie de proprietăţi. În continuare redăm clasele principale: l. Plante pentru tratarea maladiilor externe: coada calului, rămurele de scorțișoară, izmă, frunze de dud etc.; 2. Plante utilizate pentru înlăturarea arşiţei interne: păpădie asiatică, rădăcină de moţul curcanului chinezesc, măslin chinezesc, hamei sălbatic etc.; 3. Plante folosite în calmarea crizelor de astm și înlăturarea tusei: floare de iarbă mare, seminţe de muştar alb, rădăcină de ochiul boului, sîmburi de caisă amară etc.; 4. Plante purgative: revent (rubarbă), seminţe de cînepă, miere de albină, aloe etc.; 5. Plante pentru alungarea umidităţii: rădăcină de angelică, vîsc de dud, rizomi de bananier, seminţe de pătlagină etc.; 6. Plante pentru încălzirea internă: ghimbir uscat, coajă de arbore de scorțișoară, cuișoare, fructe de anason etc.; 7. Plante ce pot regla/normaliza Qi-ul: coajă de mandarină, coajă de portocal, lemn de aloe, tulpini de ceapă etc.; 8. Plante ce ajută la îmbunătățirea digestiei și la creşterea apetitului: orez germinat, mei germinat, fructe de gherghin, seminţe de ridichi etc.; 9. Plante ce ajută la eliminarea paraziților: seminţe de dovleac, seminţe de palmier, morcovi, muguri de turtiță mare etc.; 10. Plante antihemoragice: ciuline de cîmp, polen de papură, turtiță mare, traista Ciobanului etc.; 11. Plante utilizate pentru activarea circulației sîngelui (tonifică și reglează circulaţia sîngelui): talpa gîștei, sîmbure de piersică, şofran, verbină etc.; 12. Plante ce dau liniște minții și calmează: rizomi de verbina, cinabru, semințe de jujuba sălbatică, cochilie de stridie, etc.; 13. Plante utilizate în calmarea suferinţelor ficatului: tulpină ce plante cu spini din familia rubiaceae, tuberculi de gastrodia, cochilie de moluscă, hematite etc.; 14. Plante ce ajută la recăpătarea cunoştinţei:

an înainte nu mai rămăseseră decît 14.000 de oameni, înfometaţi şi bolnavi. Iar, dacă este să ne luăm după unele surse contemporane, dintre aceştia doar o mie au mai fost vreodată capabili să ţină o sabie în mînă... Astfel s-a încheiat visul nebunesc al lui Napoleon de a cuceri Rusia şi India. Există, desigur, şi alte cauze capabile să explice dezastrul, pe lîngă febra tifoidă ce a decimat trupele franceze. Frigul, foamea, ruşii au concurat la acest măcel şi însuşi împăratul şi-a adus o contribuţie deloc de neglijat!

Îndreptîndu-ne acum atenţia către dosarul medical al lui Bonaparte, să spunem că viitorul împărat a văzut lumina zilei în urma unei naşteri premature, la 15 august 1769. La vîrsta de 26 de ani, în 1795, el avea o înălţime de doar 1,65 m. Faţa pătrăţoasă, de o paloare accentuată, nasul acvilin, ochii cenuşii şi părul zburlit, de culoare castanie, făceau din el o figură interesantă, deşi opusă oricărui standard de frumuseţe masculină. Ceea ce surprindea la tînărul corsican era, în primul rînd, supleţea deosebită, care-1 făcea să pară slab, deşi era vînos şi dovedea o putere fizică neaşteptată pentru un omuleţ de talia sa. De obicei era tăcut, exagerat de timid, dar, ori de cîte ori se aducea în discuţie vreun subiect ce-l interesa, se transforma ca prin farmec: ochii îi străluceau, se îmbujora la faţă şi căpăta grai, dovedind chiar o forţă a argumentaţiei ce uimea auditoriul. Deseori, paloarea sa bolnăvicioasă şi expresia chinuită ce i se citea pe faţă îi făceau pe oameni să creadă că ar suferi de cine ştie ce afecţiune. În anii adolescenţei şi tinereţii, petrecuţi prin şcoli militare şi garnizoane, Bonaparte nu s-a îngrijit deloc de propria-i persoană. Cu părul său ţepos, atîrnîndu-i pe umeri în neorînduială, cu hainele rufoase şi cizmele scîlciate, cu degetele veşnic pătate de cerneală, „Nabulioni”, cum i se spunea în copilărie, nu arăta deloc grozav. Ar fi fost poate ultimul om de pe planetă despre care ar fî putut bănui cineva că într-o zi avea să schimbe istoria lumii. Şi totuşi, Napoleon era un tînăr studios, inteligent,

camfor, răşină aromată produsă de styrax officinalis), rizomi de obligeană.; 15. Plante tonifiante: rădăcina vieţii/Renshen, lemn dulce, fructe de afin, extract de malț etc.; 16. Plante ce ajută la înlocuirea fluidelor din organism: rădăcină de coada calului, zmeură, nucşoară amară, seminţe de lotus etc.; 17. Plante ce produc transpiraţie: flori de magnolie, boabe de soia preparate, ghimbir proaspăt, lintiţă, etc.; 18. Plante ce alină suferinţele reumatice: rădăcină de gențiană cu frunze mari, fructe de gutui japonez, bureţi vegetali, mușcată –frunza și tulpina matură etc.; 19. Plante diuretice: pătlagină, troscot, ciuboțica-cucului, măduvă de papură etc.

Plantele și canalele pe care acţionează ele (1)

Plantele sînt grupate în funcţie de efectele terapeutice diferenţiate asupra anumitor organe și a meridianelor care sînt legate de ele. Unele pot acţiona asupra unui singur canal ori a mai multor canale și, în acelaşi timp, nu au nici o influență asupra altora. Acest fenomen este cunoscut sub numele de „tropismul canalelor“. Unele plante ce alungă căldura excesivă acţionează asupra plămînilor și sînt la fel de eficiente și în tratarea maladiilor legate de canalul ce duce la inimă și la ficat. Plantele tonifiante pot fi utile în fortificarea plămînilor, fără a avea, însă, nici un efect asupra splinei sau rinichilor. Dăm cîteva exemple de organe și plante care au efect asupra lor: plămîni: seminţe de muştar alb, coada calului, sîmurele de scorţişoară, migdale amare, fructe de afin etc. Inima: scoarţă de bujor chinezesc, ghimbir uscat, fructe de iasomie, ciuline de cîmp, lemn-dulce etc. Ficat: scoarţă de bujor chinezesc, fructe de lemn cîinesc, frunze de dud, crizantemă, rădăcină de pătlagină etc. Splina: seminţe de ridiche, flori de iarbă mare, cimbru de grădină, ginseng, orz germinat etc. Rinichi: coajă de bujor chinezesc, vîsc de dud, pelin dulce, coajă de scortişor, fructe de sînger etc. Vezica urinară: coada calului, rădăcina de angelică tînără, ciuperci umbelifere, tulpină de plante ierboase, talpa gîștei etc.

(va urma)

CHRISTINA MEIŢĂ-TANG

dornic de învăţătură, un strălucit matematician. În timpul adolescenţei, nu a arătat nici un fel de interes faţă de relaţiile cu sexul-opus, ceea ce i-a determinat chiar pe unii dintre colegii săi de şcoală militară să creadă că ar avea înclinaţii contra naturii... Brusca şi extraordinara ascensiune a tînărului complexat de accentul lui corsican către puterea supremă a fost un proces complex, o combinaţie între inteligenţa neobişnuită, imaginaţia sa absolut fascinantă şi totuşi temperată de un bun simţ ieşit din comun, precum şi de acuta percepţie a alegerii momentului propice pentru declanşarea sau anularea unei acţiuni. Mintea lui Napoleon părea un veritabil motor, de o putere formidabilă, divizat pe compartimente, care se puteau angrena şi opri, separat, la o simplă comandă. Astfel ne explicăm cum mai tîrziu, în anii de glorie, el putea dicta ordine şi planuri mai multor secretari simultan, divagînd de la un subiect la altul în timp ce se plimba printre birourile acestor funcţionari. Vestita lui „mînie” nu era decît o armă, menită să inspire groază şi întotdeauna reuşea să o ţină sub control. Napoleon trăia pentru putere şi ştia bine că aceasta derivă din abilitatea stăpînului de a băga spaima în inimile celor conduşi: „Peste graniţe, ca şi acasă, eu nu am domnit decît prin teama pe care am inspirat-o tuturor”, va recunoaşte el, mai tîrziu. În ceasurile de reverie, petrecute în clădirile reci şi neprietenoase ale cazarmelor, tînărul viitor ofiţer se imagina devenind un despot inaccesibil, mohorît, flegmatic, dar niciodată nu va ajunge astfel căci, deşi întrunea unele din aceste calităţi, mai avea una, capabilă să vrăjească mulţimile: simpla lui prezenţă fascina. Vorbăreţ, gregar, posesor al unui farmec deosebit care, la fel ca şi furia lui simulată, putea fi declanşat la comandă, el stîrnea admiraţia şi chiar adoraţia oamenilor din jur. lui păreau fascinaţi. (va urma)

FREDERICK CARTWRIGHT

MICHAEL BIDDISS

LECTURI LA LUMINA CEAIULUI...

Roza vînturilor

1 Decembrie 2021. O zi însorită, lîngă Arcul de Triumf...

Acest text aproape că a început să se scrie singur în timp ce la televizor se dădea paradia militară (ca să mă exprim în graiul lui Iuliu Maniu), organizată cu prilejul Zilei Naționale a României. În ton cu importanța și solemnitatea evenimentului, spre lauda lor, cei doi comentatori, probabil tineri ofițeri, au reușit să se exprime într-o Limbă Română îngrijită și fără să se bage unul peste altul, cum se obișnuiește adeseori la televiziunile noastre. Sau poate or fi fost niște colonei mai răscopți, dar vocea lor tinerească inducea în eroare, părînd că este ca atunci cînd crezi că vorbești la telefon cu iubita, o puștoaică de liceu, și inima îți bate să-ți sară din piept, dar, de fapt, vorbești cu tasu mare, un libidinos ramolit. (Dacă ar fi primit ordin să facă o dare de seamă pe vreo cîteva pagini, cei doi șpicheri ar fi urmat normele caligrafice și ortografice ale limbii române. Pentru o exprimare în versuri, i-ar fi ajutat mult prozodia. Cum i s-a întîmplat lui Nicolae Labiș pe cînd era elev la Școala de Literatură, și a scris o lucrare de control numai în rime și figuri de stil.) Dar, oamenii în cauză, pe lîngă informația tehnico-științifică, mustind de americanisme, au pus accentul doar pe dicție și ortoepie. Din păcate, după expozițiunea de rigoare, a început să deranjeze formatul meschino-mercantil și cu tentă publicitară prin care subiecții noștri, plini de emfază idioată, ne tot atrăgeau atenția cîte miliarde de dolari costaseră tancurile, avioanele și elicopterele acelea, care tot curgeau, întrun zgomot asurzitor, spre Piața Victoriei. De parcă am fi fost Elveția, depozitara finanțelor lumii. Era ca la o nuntă țigănească de altădată, cînd trecea prin mijlocul localității căruța încărcată cu zestrea miresii, urmată de lăutari și un alai de nuntași, tot chiuind și agitînd sticle cu băutură. Blindatele acelea sînt, de fapt, niște jafuri sulemenite cu bidineaua, ca niște babe sclerozate, și cu care politicienii noștri se tot laudă de parcă noi le-am băgat pe gît partenerilor strategici, nu ei ne-au țepuit cu ele. Exact cu un an în urmă, tot de-un 1 Decembrie, un ,,F 16” nu se putuse ridica de la sol din cauza gerului. Iar președintele Iohannis, acest prim-negustor en gros et en détail al destinului României, cum stătea așa, cu mîinile-n buzunare și privind în gol, ne-a făcut să ne întrebăm precum Caragiale: ce gîndește Suveranul? Și chiar a doua zi, deschizînd televizorul, am aflat. Omul nostru, un egolatru nevindecabil, rostise un banal monolog interior. Nene, trebuie să admiți că ai avut cîteva săptămîni infernale – Covidul, Cîțu și Ursula... Pe urmă, Biden și vaccinurile sale, Macron cu Cioloș și tîmpita de Clotizda, prostimea care tot mîrîie... Noroc cu Ciolacu. Dar, acum, gata: cum scap de aici, nu mă opresc decît la Păltiniș și, pînă la Paște, să nu mai aud de Cotroceni... O pun pe Delia să semneze condica în locul meu... Seara, toate televiziunile s-au întrecut să transmită mitocăneasca procesiune, ,,Retragerea cu torțe”... Cînd țara e-n doliu, noi petrecem cu lăutarii de gît și aprindem făclii de bucurie. Ca în vremurile de altădată, cînd ne ardea de luminații și cîntări de baluri. În vremurile acelea, pe Bulevad, cam între Universitate și statuia lui Mihai Viteazul, mulțimea le aclama pe Majestățile lor Regele Carol I și Regina Elisabeta, așezate la tribuna oficială, cu ocazia datei de 9 Mai 1881, cînd Principatele Române deveniseră Regat. Ei bine, atunci Mamițica, Mam’mare și tanti Mița, abia coborîte din trenul de Ploiești, cu Goe de mînă, porunceau emoționate: ,,La Bulivar, birjar, la Bulivar!”.

Eternii noştri păzitori ai solului veşnic

,,O generațiune decăzută nu e capabilă de a recunoaște nici binele, nici adevărul. Trebuie atîta alungată cu pietre pînă va cădea în mormînt. Într-o societate în disoluțiune, fiecare individ neprivilegiat caută numai interesul lui

propriu și, prin asta, desconsiderațiune a interesului uman. O epocă de transițiune e o epocă de disoluțiune internă!” – Mihai Eminescu

,,Sînt sigur că, în ceasul socotelilor, cînd rînduiala de azi va fi aruncată la talciocul istoriei, cînd această «ciumă-n lume» în care vizionarul poet putea foarte bine întrevedea o democrație aproximativă, va pieri ca un vis rînced, «Judecătorul de Apoi» al neamului va fi Mihai Eminescu însuși. Reînviat pentru o clipă, poetul va da verdictul acesta și numai acesta celor ce-au ocărît și supus vremelnic țara: «Prea făcurăți neamul vostru de rușine și ocară,/ Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei». Și numai atunci somnul de glorie românească al poetului va fi senin și drept, împăcat și firesc. Somn voievodal, pentru trezirea pururi răzbunată a bietului român, săracul...” – Virgil Ierunca. (Notă preluată din Revista ,,Jurnalul literar”, nr. 1-6, din ianuarie-martie 2011)

„E greu să fii român!”

,,La noi, la români, este, a fost și va rămîne spiritul acela de inferioritate în fața străinului. Aproape că te dai dezarmat în fața străinului care-ți intră în curte. Dintrun exces de bunătate și de dragoste. Noi, dacă aveam mai multă demnitate și mai mult prestigiu, am fi dobîndit mai multă onoare în fața națiunilor lumii. Națiunile conlocuitoare ne-au luat bunătatea drept prostie și ni s-au urcat în cap. (În schimb, românii din Ungria, Ucraina sau Slovacia, precum și aromânii din Serbia, Grecia, Bulgaia sau Albania sînt tratați cu duritate și n-au nici o reacție în fața procesului de asimilare – n.m.) Să nu mai vorbim de unguri care, cum au prins nițel aer sub aripi, au făcut grozăviile cunoscute. E greu să fii român! Trebuie să întrunești multe calități și să ai simțul valorilor nației. Fără harul lui Dumnezeu, care a dat putere popoarelor să se individualizeze prin limbă, istorie și tradiții, este înghițit de ceilalți (...) Cauza nefericirii românilor de astăzi este îndepărtarea de Dumnezeu. Am ajuns ca niște orbi și nu ne vedem păcatele. Trăim o criză de ideal, nu de pîine (...) E inexplicabil că românii au ajuns unde au ajuns, pentru că sîntem aici de 2000 de ani, ne-am creștinat primii, făcînd biserici în ascunzișul pădurii, în munți, pe dealuri (...) Eu văd viitorul României așa: cel ce gîndește creștinește, gîndește patriotic! Jertfă pentru națiune, jertfă pentru aproapele tău, jertfă pentru Biserică!”. – Justin Pârvu (1919-2015), slujitor al lui Dumnezeu de la Schitul ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, din localitatea Petru-Vodă, județul Neamț „Românii sînt victimele unei politici viclene”

,,Astăzi, sîntem victimele unei politici viclene, diabolice, de umilire a demnității naționale, politică despre care spunem că este o altă față a bolșevismului (și la un nivel mai înalt), care a existat și în țara noastră în perioada regimului comunist, o politică de exploatare a oamenilor de către țările occidentale și SUA. Ni s-au distrus fabricile, produsele agricole ale țării au fost scoase de pe piață și înlocuite cu cele din Occident, toate chimizate, otrăvite; familiile sînt dezmembrate; copiii au rămas ai nimănui prin plecarea părinților la muncă în Occident; educația tinerilor, stimulați să se drogheze și să

înceapă viața sexuală cît mai devreme – un dezastru...”. – Părintele Adrian Făgețeanu (1912-2011)

„Cu ce ne-am ales de cînd sîntem în NATO?”

,,Cu ce ne-am ales în cei 15 ani de NATO și de baze militare americane în țara noastră? Cu Statul Paralel, ascultarea întregii populații, arestări peste arestări, pe scurt, cu un stat al instrumentelor de forță. În plus, americanii nu au nevoie aici de lideri locali care tot aclamă mișcarea naționalistă. Abia au scăpat de Vadim, altul nu le mai trebuie. Și dacă rachetele americane vor fi aduse aici, să vedeți ce stat polițienesc devine România! Dar, nu va fi vorba de ordinea de tip umanist, ci de marile afaceri ale străinilor, de informații. Cu ce ne-am ales de cînd sîntem în NATO? S-a intensificat traficul de droguri, violențele de tot felul, imoralitatea și sexualitatea, corupția galopantă...” (Dragoș Dumitriu)

„O alianţă Rusia-ChinaGermania ar duce SUA la

faliment”

,,În timp ce scriam acest editorial, o auzeam pe Norica Nicolai, om politic respectabil, apropiat de marii oameni politici și patrioți Corneliu Vadim Tudor și Mihai Ungheanu, spunînd că în Parlamentul European se vorbește deschis că Angela Merkel va fi noul șef al Comisiei Europene în locul «obositului» Juncker. Dacă e să ne gîndim că Germania va gestiona energia care vine din Rusia și resursele ei uriașe și că va fi principalul vector al noii armate europene, că ea și asociata ei, Olanda, pun mîna pe aproape toate băncile și afacerile mari, care pleacă din Marea Britanie. Păi, înșiruirea asta înseamnă că vorbim de o Germanie la fel de puternică precum era la începutul războiului mondial. Or, cu o asemena Germanie și cu aliații săi ne punem noi, pentru vrabia vopsită de pe gard? Și care e motivul real?...” (ibid.)

Ce este democraţia?

,,Democrația este, în felul ei, să lași puterea deciziei pe seama celor mulți, să lași poporul să aleagă. Dar poporul, în majoritate, nu are cum să aleagă, nu are cum să cunoască totul, nici chiar despre el însuși. Nu poți să lași totul la cheremul unor indivizi a căror educație este pe cît de diferită, pe atît de absentă. Mintea încețoșată a poporului nu are capacitatea de a aduce în prim-plan cea mai bună soluție pentru el însuși. De aceea democrația ateniană nu a rezistat în timp... Democrația pe care o vînd americanii nu este decît cea mai bună modalitate de a subjuga popoarele și de a le distruge. Democrația, drepturile omului și libertatea sînt «Coloana a V-a» care îmbată mințile slabe ale poporului, incită la ură și îi distruge pe cei care mai cred în basme...” (Dan Alexandru Tano)

„Se tot vorbeşte despre război...”

,,Se tot vorbește despre război. Din ăla murdar, sîngeros, cu rachete și oameni uciși. Nu se pune problema dacă «o să fie», ci cînd «are să fie». Rusia știe că este doar o chestiune de timp pînă cînd se va încăiera cu cei care o vor îngenuncheată. Rusia nu va ceda, pentru că a văzut ce înseamnă asta în anii ’90, a văzut ce înseamnă un președinte slab, așa cum a fost Boris Elțîn. Rusia nu dorește să fie chiriașă la ea acasă, așa cum sînt acum majoritatea țărilor lumii. În prezent, chiar dacă marșează pe zona diplomatică pentru a dezamorsa conflicte, Rusia investește masiv în apărarea ei și în nici un caz nu va mai permite ca pe teritoriul ei să mai fie vreun război. Sînt convins că, dacă o să se întîmple asta, fie cu SUA, fie doar cu Europa, Rusia nu îl va purta pe teritoriul ei, deoarece «Marele Război pentru Apărarea Patriei» a lăsat urme adînci în conștiința acestei țări”. (ibid.). PAUL sUDITU

LECTURI LA LUMINA CEAIULUI...

O nuntă în Paloş Aºa vă place istoria?

Vă invit să vizităm impreună ,,un colț din țara noastră pe care puțină lume a avut prilejul să le viziteze. Unul dintre colțurile pitorești, izolate de frămîntările superficiale ale modernismului, care își trăiesc viața lor simplă, naturală, dăinuitoare de veacuri”. Locul în care ne invită să mergem reporterul interbelic al revistei ,,Realitatea Ilustrată” în articolul ,,O nuntă în Paloș, județul Tîrnava”, publicat în numărul din 7 august 1930: satul Paloș (mai demult Palăș, în dialectul săsesc Kenengderf, în germană Königsdorf – în traducere Sat crîiesc, în maghiară Pálos – sat din comuna Cața, județul Brașov): ,,Cine n-a auzit măcar că Valea Mureșului, acest rai pe care poeții l-au cîntat în versuri nepieritoare, brodează de o parte și de alta a albiei sale localități al căror pitoresc e neîntrecut în tot Ardealul. Acest pitoresc al naturii, această poezie a peisajului, au influențat în mod deosebit firea locuitorilor, au sensibilizat sentimentalitatea lor, născînd în fiecare simțămîntul artistic, gustul pentru cultul frumosului și respectul tradiției”.

Pentru că reporterul revistei ,,Realitatea Ilustrată” a ajuns în Paloș într-o zi cu totul specială pentru locuitorii satului ardelean – ne invită și pe noi să luăm parte la o nuntă. Vom fi însoțiți aici și de ,,dl. Gheorghe Cernea, originar din Paloș, care a luat parte la toate manifestările țăranilor din jurul Paloșului, a studiat viața în toată intensitatea ei, a cules obiceiuri caracteristice, poezii poporane, grăite de gura țăranilor la șezători și festivități și a redat apoi spicuirile d-sale în două volume de mare importanță pentru folcloristica

română. Primul volum este intitulat «Obiceiuri de nuntă din județul Hunedoara» iar al doilea ne înfățișează sugestiv «Floricele din jurul Cohalmului»”:

,,Lăsînd la o parte portul caracteristic, care nu se aseamănă cîtuși de puțin cu al altor localități, m-am apucat să disec obiceiurile de nuntă din Paloș. E tot ceea ce poate fi mai curios și mai poetic. O nuntă pe domeniile Paloșului înseamnă o sărbătoare la care vibrează toate sufletele împrejurimilor. Cu săptămîni înainte, cînd se vestește evenimentul, mulțimea purcede la preparații febrile. Se lucrează cămeși, fote cusute cu ornamentații artistice, laibăre migăloase și batiste brodate cu finețe și măiestrie specifice ținutului. În ziua cununiei, casa tinerilor e vizitată de o mulțime nesfîrșită în hainele ei de sărbătoare; toată lumea așteaptă cu vădită curiozitate desfășurarea lucrurilor. Și fazele nunții sînt așa fel orînduite că procură invitaților emoții plăcute și variate. Formalitățile legale, firește, sînt aceleași. Cele bisericești de asemenea, cu deosebirea că preotul, după terminarea slujbei, le dă mirilor prescură cu miere de albine și că atunci cînd tinerii care se căsătoresc sînt săraci schimbă între ei, în loc de verighete, cîte o monedă de argint. După cununie și în cazul cînd mirele nu e din aceeași comună, întregul alai pleacă la mireasă. Tinerii căsătoriți sînt instalați în fruntea cortegiului, într-un car tras de patru boi și împodobit cu năframe multicolore. De la biserică și pînă acasă, șoseaua vuiește de chiote și veselie. Bărbați și femei, tineri și bătrîni, se asociază cortegiului, însuflețindu-l cu urale, glume și cîntece poporane. Înainte de a intra în casă, mirele și mireasa se prind de mînă și

Dosare

Să fi „dorit“ Roosevelt Pearl Harbor? (25)

Cei care sînt de părere că Roosevelt – de comun acord cu Stark şi cu Marshall – a neglijat cu bună ştiinţă să anunţe forţele din Pacific citează un text, fără doar şi poate impresionant, care aparţine unuia dintre principalii colaboratori ai lui Roosevelt, şi anume lui Stimson. În Jurnalul acestuia se găseşte un pasaj purtînd data de 25 noiembrie 1941, deci cu douăsprezece zile – douăsprezece zile – înainte de Pearl Harbor. În ziua aceea, în preajma lui Roosevelt se aflau adunaţi toţi protagoniştii dramei: Hull, Stimson, Knox, Marshall şi Stark. A venit vorba despre eventualitatea unui atac din partea japonezilor. „Preşedintele a făcut remarca – scrie Stimson – că japonezii sînt renumiţi pentru felul lor de a ataca fără nici un avertisment prealabil şi că noi am putea fi atacaţi de ei, de pildă, lunea viitoare. Ne-a frămîntat, în mod deosebit, o problemă. Cind ştii că duşmanul te va ataca, nu e înţelept, în mod obişnuit, să aştepţi ca el să se năpustească asupra ta. Cu toate acestea, în pofida riscului asumat, lăsîndu-i pe japonezi să tragă ei prima

ocolesc de trei ori o masă așezată în curte, pe care se află un vas cu grîu și doi colaci. După aceea, mireasa ia din grîu și risipește în toate părțile cu urarea: Noroc să deie Dumnezeu! – urare la care se asociază toată lumea. În sfîrșit, mesele încărcate cu bucate specifice nunții își așteaptă oaspeții. Nimeni nu se așează însă la masă mai înainte de a-și spăla mîinile într-un ciubăr înadins pregătit. Și fiecare depune în acest ciubăr cîte o monedă, după starea și puterile lui. Ciubărul e luat imediat de miri și transportat la o oarecare distanță în grădină, unde ocolesc un pom, de trei ori, la rădăcina căruia varsă în cele din urmă apa. Ceremonia aceasta este foarte importantă și cît se poate de impresionantă pentru tînăra pereche.

Și iată-i pe invitați așezați la masă. Se bea, se mănîncă, se glumește, dar mai ales se recită versuri poporane. Fiecare oaspete este obligat să rostească o urare în versuri, începînd de la rudele apropiate ale miresei, pînă la codașul satului. DEIErI-DEAzI

lovitură de tun, noi ne dăm seama că, pentru a obţine sprijinul total al poporului american, e de dorit să nu ne împotrivim“, pentru ca nimeni să nu se mai îndoiască în privinţa adevăraţilor agresori. Trebuia însă să stabilim în ce mod i-am putea pune pe japonezi în situaţia de a trage prima lovitură de tun asupra noastră fără să ne expunem unui pericol prea mare. Nu era uşor“. Nu era uşor, într-adevăr. Oare s-a făcut acest lucru? Cert este că totul s-a desfăşurat ca şi cum s-ar fi făcut. Ceea ce nu înseamnă cîtuşi de puţin că faptele s-au petrecut întocmai...

Şi totul ne dă de gîndit. Ne dă de gîndit neglijenţa forţelor militare americane în 1941, atît de mare încît nici un Serviciu – naval, terestru sau aerian – n-a fost în stare să depisteze deplasarea flotei japoneze prin uriaşul Pacific. Ne pune pe gînduri faptul că spionii japonezi au avut posibilitatea să opereze în Honolulu aproape nestînjeniţi. Că în Filipine, Mac Arthur – care dispunea de mult mai multe informaţii decît Kimmel şi Short la Pearl Harbor – n-a luat după 27 noiembrie nici un fel de măsuri deosebite de apărare.

Toţi observatorii au remarcat în aparatul guvernamental american, în decembrie 1941, o comportare cu totul stranie: se trăia într-un climat de încredere totală. Toţi aşteptau să vină războiul, dar şi-l închipuiau ca prin ceaţă. În nici o fază nu s-a găsit un american care să dorească să facă vreun efort.

S-ar putea ca de această atitudine de lasă-mă să-te-las să se fi molipsit şi oameni ca Marshall şi Stark. Comportarea lor de necrezut din dimineaţa zilei de 7 decembrie ar trebui să dea de gîndit. Mai rămîne problema lui Roosevelt. Ne aflăm în prezenţa unui om absolut lucid, hotărît să urmeze, cu orice preţ, o politică foarte precisă, decis – în pofida americanilor înşişi – să determine America să intre în război împotriva Germaniei naziste.

Cert este că Roosevelt a lăsat să se scurgă cîteva ore extrem de preţioase în noaptea de 6 spre 7 decembrie şi în dimineaţa zilei de 7 fără să ia nici o măsură. Oare a procedat în felul acesta fiindcă nu-şi putea imagina un atac asupra Pearl Harborului? Sau dimpotrivă – tocmai fiindcă şi-l imagina – a vrut ca atacul să aibă loc? Rămîne ca la această întrebare să răspundă cititorul. Sfîrșit

ALAIn DECAUX

Obiceiul pețitului miresei

Carul cu zestrea miresei pornește spre casa mirelui

Stegarul care deschide cortegiul de nuntă

ROMÂNIA DE LÎNGĂ NOI –ROMÂNIA REALĂ

ROMÂNIA – DE LA CRĂCIUN LA ANUL NOU

(urmare din pag. 1)

Pentru a putea avea o privire comparativă asupra Creștinismului, să amintim următoarele religii mondiale, în cifre absolute (conform sursei citate): Musulmani = 1.926.115.000; Hinduși = 1.073.620.000.

Plecînd de la aceste date semnificative, pentru a ne crea o imagine cît de cît fidelă asupra fenomenului religios care domină mai mult de un sfert din populația de aproape 8 miliarde de locuitori ai Globului Pămîntesc, am creat premisele celei mai mari sărbători a Creștinătății – Nașterea Mîntuitorului.

Pătrunzînd în studiul Religiilor, ca știință, pentru a înțelege direcția spre Creștinism a două miliarde și jumătate de oameni de pe Planeta Pămînt, este musai să pornim de la borna zero a acestei Religii – Ziua de 25 Decembrie – Sărbătoarea Crăciunului, așa cum o cunoaștem și o așteptăm cu evlavie și cu bucurie, an de an. Fără a ne complica în explicații teziste, așa cum aflăm din lucrarea ,,Dicționarul Creștinismului”, de Geoffray Parrinder, după mai multe tatonări, ,,s-a hotărît ca acestă dată să se sărbătorească pe 25 Decembrie la Roma, în anul 336 fiind preluată data sărbătoririi păgîne a Invincibilului Soare”. Aceasta era o sărbătoare de an nou, după Solstițiul de iarnă, dar Isus a fost privit ca Fiu al Dreptății.

Celebrat din Antichitate ca dată a nașterii lui Isus, în 325 Împăratul Constantin cel Mare a desemnat oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează nașterea Mîntuitorului. După atîtea secole de la implementarea acestei zile ca emblemă a creștinismului, după grele încercări și jertfe umane prin care au trecut de-a lungul Istoriei milioanele de cetățeni ai Planetei care au îmbrățișat această credință, cine și-ar fi închipuit asaltul care se dă în prezent împotriva Creștinismului, exemplificat, în cazul de față, prin atacul împotriva sărbătorii Crăciunului? Desigur – în raport cu cunoștințele fiecăruia despre acest caz și despre implicarea emoțională în trăirea lui – răspunsul la întrebarea de mai sus comportă mai multe variante. Dar, indiferent de poziția și platforma pe care ne situăm, ceea ce s-a petrecut anul trecut în privința încercării unor foruri europene de a șterge numele de Crăciun (nume legat în mod intrinsec de nașterea Domnului Isus Christos) consider că este dovada refulării unor minți bolnave, atacate de ,,virusul” anticreștinismului!

Despre ce este vorba?

Considerînd, probabil, că au rezolvat toate problemele complicate cu care se confruntă țările continentului nostru, Uniunea Europeană, prin Comisarul european pentru Egalitate Helena Dalli, a elaborat un

ghid de 30 de pagini, care conține instrucțiuni despre folosirea unui limbaj neutru din perspectiva genului și care să se conformeze cerințelor comunității LGBTQ. Acest document făcea parte din planul președintelui Comisiei, Ursula von den Leyen, de a implementa o ,,uniune a egalității”, sub motivarea aiuritor de alambicată și de ,,tentantă” de a ne asigura că ,,Toată lumea este apreciată și meritele recunoscute, indiferent de gen, origine etnică sau rasială, religie sau credință, vîrstă sau orientare sexuală”.

Concret, pentru că ,,Nu toată lumea serbează Crăciunul în aceeași zi, se propune înlocuirea denumirii «perioadă de Crăciun» cu cea de «perioadă de sărbători». În loc de «Crăciun fericit!», «Sărbători fericite!»”, prin această aberație dorind să arate faptul că Uniunea Europeană se definește prin incluziune, nu prin elininarea pe bază de religie, rasă, sex sau opțiune sexuală. Vedeți cum, plecînd de la delimitarea de sărbătoare a Crăciunului – folosită doar ca un pretext etimologic – anticreștinii din Staff-ul Uniunii Europene au ajuns la substratul care îi doare și îi preocupă mai mult decît Religia – anume, ,,sexul”, ,,opțiunea sexuală”? Aceasta să fie noua deviză a Culturii și Religiei popoarelor bătrînului continent? Desigur, la o astfel de propagandă anticreștină societatea nu putea rămîne indiferentă. Exemplară mi se pare intervenția Cardinalului Pietro Parolin, Secretarul de Stat al Vaticanului și unul dintre cei mai influenți oficiali ai Sfîntului Scaun, care a declarat, printre altele: „Bineînțeles, știm că Europa îi datorează existența și identitatea multor contribuabili, însă nu putem uita că unul dintre principalii contribuabili, dacă nu cel mai important, este Creștinismul”. Liderii unor formațiuni politice de extremă dreaptă din Italia, precum Georgia Meloni, au fost mai duri în a concretiza devierea Comisiei Uniunii Europene: ,,Comisia Europeană consideră că sărbătorile de Crăciun nu sînt destul de inclusive. În numele unei ideologii sinistre, ei vor să suprime cultura unui popor”. Este elocvent ceea ce a spus chiar unul dintre membrii Comisiei, care s-a

exprimat astfel: ,,Comisarul Dalli vrea să compenseze lipsa totală de influență din Colegiul comisarilor prin inventarea acestui ghid al inclusivității, care distruge toate regulile fundamentale. Am luat-o razna. Cu Dalli, ne confruntăm cu suprarealismul”.

În urma scandalului european, comisarul Helena Dalli s-a văzut nevoită să retragă acest document, scuzîndu-se (după ce a motivat inițiativa) cu un fel de recunoaștere a unei mari prostii europene, acum, la început de Secol XXI: ,,Cu toate acestea, versiunea publicată a orientărilor nu servește în mod adecvat acestui scop. Acesta nu este un document dezvoltat îndeajuns și nu îndeplinește toate standardele de calitate ale Comisiei. În mod evident, redactarea acestor orientări necesită mai multe eforturi. Prin urmare, acestea vor fi retrase și vom continua să lucrăm la acest document”. Dă, Doamne, să lucreze pînă cînd le va veni mintea la cap! Cea mai corectă definiție a acestui clivaj ecumenic a dat-o Papa Francisc, conchizînd: ,,Documentul Uniunii Europene privind Crăciunul este un anacronism”. Din păcate, în România nu am văzut o reacție din partea Bisericii Ortodoxe Române și nici din partea unor oameni de Stat implicați în diriguirea Culturii românești. Era să uit: am descoperit, totuși, un interviu pe această temă oferit de PNL-istul Ovidiu Raețchi unui cotidian bucureștean care, încă din titlu, ne demonstrează de care parte a baricadei se situează faptul că ,,i-a fost ușor să înțeleagă intenția documentului intern al Comisiei Europene, care a generat atîtea controverse”. În acest context, fostul parlamentar PNL în Diaspora, într-un colegiu din Orientul Mijlociu, încearcă să transfere experiența și religia din acele zone în atmosfera Creștină de la noi. Penibilă stratagemă în a-și masca atitudinea refractară față de credința noastră milenară!

O voce singulară care s-a ridicat împotriva strategiei UE de a ne distruge rădăcinile în Creștinism a fost vocea autorizată a președintelui Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, care a reacționat dur, declarînd, printre altele: ,,În curînd ni se va spune cum și dacă să folosim termenul «Paști» și ni se va indica cine a înviat și dacă a înviat cineva acum două milenii. Lamentabile iluzii și inutile consumuri de energie, pe banii contribuabililor naivi. Mulți alții, mai puternici decît liderii de la Bruxelles și de la Strasbourg, au încercat să juguleze credința noastră creștină și au falimentat”. Chiar dacă mirajul Sărbătorii Nașterii Pruncului Isus, cu petrecerile care au urmat, au estompat încercarea Comisiei Uniunii Europene de a ne ,,fura” Crăciunul, mulți dintre români nesinchisindu-se de această blasfemie, acțiunea de la finele anului trecut rămîne un experiment cu accente grave la adresa Credinței Creștine și a datinilor noastre strămoșești. Dacă, de data aceasta, nu a reușit, fiți siguri că încercarea se se va repeta pînă cînd ,,picătura chinezească” își va face efectul...

Colindători fără glorie

În fiecare an, în preajma Crăciunului, așteptăm colindătorii. Chiar și înainte de 1990 scara blocului răsuna de glasurile cristaline și emoționale ale unor copii din cartier sau chiar ale celor care locuiau la adresa respectivă. Într-adevăr, ,,după”, grupurile s-au înmulțit, acum cîțiva ani ne-am bucurat sufletele și auzul cînd, de la parter pînă la etajul patru, ne-au răscolit colindele cîntate de niște voci ieșite din comun în raport cu ceea ce auzisem pînă atunci: armonia și interpretarea impecabilă, cu accente de operetă. Cînd au ajuns în fața ușii, ne-am dumirit – era un grup format de studenți de la Teologie, studenți ce ne-au încîntat cu sunetele lor miraculoase timp de 2-3 ani, în Ajunul Crăciunului.

Helena Dalli, comisarul pentru Egalitate care a recomandat angajaților Comisiei Europene să evite folosirea cuvîntului „Crăciun“

Dacă ați observat, toate acestea sînt la timpul trecut – un trecut îndepărtat în timp, deoarece de prea mulți ani prin cartier nu mai colindă decît grupuri de copii care au transformat tradiția colindului de Crăciun întrun ,,ritual” de cerșit. Constați acest lucru dezgustător, nu doar după îmbrăcămintea lor sărăcăcioasă și lipsa recuzitei adecvate, ci și după modul lamentabil în care colindă: nu cunosc cuvintele, iar melodia este mai mult vorbită decît cîntată. Ce exprimă acest aspect nedorit? Pur și simplu, dispariția treptată a tradiției ancestrale, aceea ca, în seara de Ajun, copiii să colinde pe la casele gospodarilor. Nu pentru a primi bani, ci pentru a duce mai departe tradiția de Crăciun, amintind de Nașterea Pruncului Isus. Steaua, Plugușorul, Capra, Sorcova –se succedau între Crăciun și Anul Nou, umplînd ochii colindătorilor de lumină și fermecînd primitoarele gazde care-i răsplăteau cu colindeți făcuți în casă, nuci, mere, cozonac, covrigi. Cu cît copiii noștri vor avea tot mai mult în mîini telefonul și tableta, cu atît mai mult nu vor mai ține biciul, Steaua, Sorcova și nu se vor mai încumeta să înfrunte zăpada proaspătă mergînd prin sat cu Plugușorul sau cu Capra. Astfel, alături de parșiva inițiativă a Comisiei Uniunii Europene de a șterge din calendar numele unor sfinți și numele unor Sărbători Creștine, însuși Poporul Român – prin indiferența față de respectarea tradițiilor Creștine – dă o mînă de ajutor în această ,,operă” barbară...

Un fel aparte de colindători am întîlnit cu cîteva zile zile înainte de Crăciun, în curtea Parlamentului României. Sub mobilizarea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), cîteva mii de protestatari s-au adunat în centrul Capitalei și au mărșăluit pînă în fața Palatului Parlamentului. Aici, sub pretextul demonstrației pentru interzicerea votării Legii Certificatului Verde, au escaladat în voie gardul de redută al Parlamentului, o mare parte dintre manifestanți forțînd intrarea prin poarta metalică (cu ajutorul jandarmilor de la fața locului, așa cum s-a putut observa clar în imaginile filmate și prezentate în toate jurnalele de știri de la televizor!). Despre textele ,,urăturilor” nu mai amintesc, folclorul dînd mîna cu anumite expresii ,,contodente”, totul pus, însă, sub patronajul tradiției Creștine, prin afișarea unui banner pe care, lîngă chipul Mîntuitorului, era reprodus un citat din Evanghelia lui Ioan ,,Fără Mine nu puteți face NIMIC”. În loc de mere și covrigi, ,,colindătorii” au primit amenzi, unii dintre ei (mai ,,norocoși”) vor face obiectul și unor dosare penale!

Luni, 27 decembrie, între Steaua și Plugușor, Palatul Parlamentului a mai fost ,,colindat” . De data aceasta ,,colindătorul” a fost solitar, în persoana unui irlandez mort de beat. Mort de

beat, după cum au constatat cei de la pază, dar capabil să sară gardul, să spargă un geam și să pătrundă în clădire, îndreptîndu-se către birouri. Enigma, dezlegată după ce, la fața locului a fost adus un translator, creează legenda conform căreia irlandezul a confundat ditamai Casa Poporului cu hotelul unde era cazat. Enigma încă nedezlegată este cea determinată de întrebarea: ce fel de pază se asigură pe timp de noapte Parlamentului României? (pe timp de zi, ne-am lămurit!)

Iată că nu numai Parlamentul României, în băncile căruia nu de puține ori picotesc aleșii neamului, doborîți de atîtea probleme ce le au pe cap, atrage ,,somnambuli”. În noaptea de Anul Nou, Muzeul Colecțiilor de Artă de pe Calea Victoriei s-a trezit cu un musafir nepoftit – un italian care (ca și în cazul irlandezului, cu Parlamentul) a confundat clădirea Muzeului cu cea a hotelului din apropiere unde se grăbea să-și culce capul plin de aburii alcoolului! Doar că, în cazul de față, vigilența paznicilor a fost net superioară celor de la Parlament, intrusul nu a ajuns pînă în sălile cu valoroasele exponate, fiind oprit la timp!

Semne bune anul are?

Ușoară întrebare, dar greu de răspuns. Ceea ce colindam odată – ,,Semne bune de belșug,/ De sub brazda de sub plug” – nu mai corespunde realității anului 2022. Belșugul generat de brazdă și de plug a devenit incert, și, chiar dacă se îndeplinește urarea – așa cum a fost producția de grîu de astă-vară – ,,belșugul” a luat drumul străinătății, iar românii au rămas să mănînce pîine congelată, adusă din import!

Sînt multe sectoare în care semnele Noului An se cam bat cap în cap, punînd la grea încercare mintea și răbdarea românului de rînd, în așteptarea descoperirii soluției perfecte de supraviețuire. Pe de o parte, s-au anunțat creșteri de salarii și de pensii; pe de altă parte, s-a anunțat o creștere vertiginoasă a prețurilor la produsele de bază, cu dezvoltări spectaculoase la energie; în timp ce s-a împlinit un an de la debutul campaniei de vaccinare anti-COVID și Guvernul se bîlbîie în a impune sau nu Certificatul Verde, ținta fixată pentru 1 august 2021 (10 milioane de persoane vaccinate) nu a fost atinsă nici la finele anului. În acest caz, bilanțul arăta astfel, la 26 decembrie 2021: din 15.749.303 de doze de vaccin anti-COVID administrate, numai 7.781.563 de persoane au primit schema completă (dintre acestea, aproape 2 milioane au fost vaccinate cu doza booster). În situația dată, declarația triumfalistă a președintelui Klaus Iohannis, din 24 iunie, potrivit căreia ,,Campania a fost un succes, practic am oprit pandemia. Faptul că avem puține cazuri, nu mai avem un interes foarte mare pentru vaccinare”, a constituit una dintre cele mai incredibile dezinformări pe care le-a generat actualul președinte în timpul celor 8 ani de ,,domnie”! Poate n-a auzit, deși nu cred: de la debutul acestei pandemii, România a înregistrat aproape 60.000 de decese din cauza COVID-19. Nu simte nici o strîngere de inimă atunci cînd citește aceste statistici ale morții unei Țări al cărei Președinte este (sau se închipuie că este)?

Între piftie și sarmale, pînă la îngroparea anului 2021, Guvernul a trebuit să raporteze la Bruxelles

îndeplinirea celor 21 de capitole din PNRR. Numai că, fără să îi rămînă sarmaua în gît, Guvernul Ciucă a anunțat, calm și concis (cum îi stă bine unui general) că, la termen, vor fi gata doar 15 capitole. Restul... după ce trece Sorcova și după ce vom bea noua aghiasmă de la Bobotează! Ce dacă se crează premisele pierderii celor 30 de miliarde de euro? Mare pagubă! Sînt bani europeni, nu sînt din vistieria lui Isărescu! Iată, însă, că putem consemna și fapte pozitive, așa cum am constatat trecînd în revistă Proiectul de Buget pe anul 2022, pozitive dacă ne referim doar la Administrația Prezidențială (+24%), Secretariatul General al Guvernului (+10%), SRI (+8,29%), SIE (+44,7%), SPP (+26%), STS (+37%), Ministerul de Interne (+13,5%), Ministerul Apărării (+15,6%). Restul, cum ar fi Ministerul Sănătății (într-un an în care pandemia va solicita fonduri, umane și materiale, imense), a primit mai puțin decît în anul anterior cu 0,1%. Ce mai poți comenta? Poți, de pildă, să comentezi (dacă îți pasă de cheltuirea banilor Poporului, că doar nu i-a acumulat Guvernul!) despre o nouă atitudine sfidătoare a noului premier, generalul Nicolae Ciucă, tocmai în contextul cheltuirii nesăbuite a acestor bani. Se știe că, de mai mult timp, cît a ocupat portofoliul de ministru al Apărării, generalul Ciucă a angrenat România (prin Ministerul Apărării) în cheltuieli masive în favoarea Trusturilor de armament americane, cărora le-a virat miliarde de dolari, de multe ori, pe produse militare cu mult inferioare unora similare, din țări europene, dar mai scumpe. În prezent, din funcția de prim-ministru pe care l-a cocoțat Iohannis, Ciucă-al nostru s-a angajat să îngroașe buzunarele Unchiului Sam și în numele altor ministere. Cum? Ascultați strategia generalului Ciucă. Ministerul Afacerilor Interne avea nevoie stringentă de niște elicoptere de asistență medicală, construite pe modelul unor elicoptere militare. Cu totul întîmplător, elicopterele necesare nu sînt altele decît cele marca

Black Hawk S70, produse de firma americană Lockheed Martin, fabricate în Polonia, în colaborare cu Statul polonez.

Acum vine descoperirea intențiilor malefice ale Guvernului condus de generalul Ciucă, fidel îndatorat al pieței americane de armament și tehnică de luptă: la licitație a participat și Airbus, firmă ce deține în România, în colaborare cu IAR Ghimbav, o unitate de producție și mentenanță, care poate oferi aparate de zbor cu calități comparabile și la prețuri mai mici, și, ceea ce este primordial – fabricate total în România. Totuși, elicopterele vor veni din SUA, via Polonia! Știri și vești, la sfîrșit de an 2021. Știri și vești, la început de an 2022. Avem de unde alege și de unde cerne. Crăciunul a devenit, pentru o mare parte dintre români, un prilej doar de petrecere, fără nici o conotație religioasă; accidente de circulație soldate cu morți și răniți; crime pasionale sau crime săvîrșite la beție; cetățeni luați cu Salvarea, de prea multă mîncare și de prea multă băutură ce-au îngurgitat; turiști rămași înzăpeziți pe munte, după ce au forțat o barieră care interzicea acel traseu; săteni cu capetele sparte în bătaia cu bîte, de Crăciun, de la Ruginoasa (conform unei tradiții vechi), prilej în care au rănit zdravăn și un jandarm care avea misiunea de a veghea la ,,bătălie”; comemorarea victimelor din decembrie 1989, într-un mod din ce în ce mai discret, față de anii anteriori, moment ,,bifat” de președintele Klaus Iohannis la ora 8, aproape pe întuneric, atunci cînd a depus o coroană de flori într-un anonimat suspect, de parcă i-ar fi fost rușine de ceea ce face...

Cu bune și cu rele am pășit în Noul An. Fără a-l cita pe Nostradamus, să nutrim speranța în ,,belșugul brazdei de sub plug” pentru Poporul Român, iar pe cititorii revistei ,,România Mare” îi asigurăm că, și în acest an, vom rămâne la fel de atașați valorilor naționale reale, promovînd, în scrisul nostru, numai adevărul, indiferent cît de dureros ar fi acesta, uneori. LA MULȚI ANI – 2022!

Cardinalul Pietro Parolin, Secretarul Vaticanului, a afirmat că se observă tendința de a omologa totul și se cade în pericolul de a distruge persoana umană

La pas prin România Mare

Herculane… Băile deznădejdii (I)

Staţiunea Băile Herculane impresionează prin istoria şi frumuseţea locurilor şi monumentelor sale, însă, în ultimele decenii, multe dintre vestigiile sale valoroase au fost lăsate în paragină. Aflată în apropiere de Dunăre, între Orşova şi Mehadia, Băile Herculane este cea mai veche staţiune balneară de pe teritoriul României.

Originea Băilor Herculane se întinde pe o durată de aproape două milenii. Bazele staţiunii au fost puse în anul 102 d.Chr. de împăratul Traian. Romanii sînt cei care au introdus aici cultul balnear preluat de la greci, pe care apoi l-au dezvoltat. Numele staţiunii, care vine de la zeul Hercules, Heracles la greci, fiul lui Zeus şi al reginei Alcmene, este consemnat în mitologia romană ca patron al izvoarelor termale, simbol al puterii şi al echilibrului între forţa fizică şi cea spirituală. Romanii au construit aici, la Therme Herculi (Ad Aquas Herculi Sacras), temple, băi, monumente şi statui, închinate zeilor Hercules, Esculap şi Higeea. Totuşi, atestarea documentară a staţiunii datează din anul 153 d.Chr, fapt consemnat într-o tabulă votivă din băi: „Zeilor şi divinităţilor apelor, Ulpius Secundinus, Marius Valens, Pomponius Haemus, lui Carus, Val, Valens, trimişi ca delegaţi romani să asiste la alegerea în calitate de consul a fostului lor coleg Severianus, întorcîndu-se nevătămaţi, au ridicat acest prinos de recunoştinţă”. În perioada civilizaţiei romane, staţiunea de pe Valea Cernei a constituit un important punct de atracţie pentru aristocraţia Romei antice. Impresionaţi de excepţionala putere tămăduitoare a apelor sacre de aici, romanii sosiţi în Dacia le-au închinat un adevărat cult balnear sub semnul tutelar al lui Hercules. După retragerea administraţiei şi armatei romane, în timpul împăratului Aurelian, sub presiunea populaţiilor migratoare, băile au decăzut mult, comparativ cu perioada de strălucire din vremea romană, deşi menţinerea numelui indică faptul că băile au fost folosite în continuare. Din timpul romanilor au rămas numeroase vestigii: apeducte, băi, statui, monede, tabule votive ridicate ca semne de mulţumire aduse zeilor pentru vindecare.

După 1718 (Pacea de la Passarowitz) începe istoria modernă şi contemporană a Băilor Herculane, în cadrul Imperiului austriac. Din 1736 începe reconstrucţia şi modernizarea băilor, a căilor de acces, grănicerii bănăţeni construind aici majoritatea edificiilor din staţiune, care poartă amprenta unui baroc austriac impresionant. În 1736, generalul Andreas Hamilton, guvernator al Banatului din partea împăratului Carol al VI-lea, reclădeşte băile şi menţionează existenţa termelor lui Hercules, Higeea şi Esculap. Izvorul cu cel mai mare debit este Hercules, care are emergenţa sub actualul Hotel Roman şi acolo se înscrie în hartă Baia nr. 9. Staţiunea este vizitată de-a lungul timpului de mari personalităţi, între care: împăratul Iosif al II-lea, împăratul Francisc I şi împărăteasa Carolina, împăratul Franz Iosef şi împărăteasa Elisabeta. În

1852, împăratul Austriei considera Băile Herculane ca fiind „cea mai frumoasă staţiune de pe continent”, iar împărăteasa Elisabeta (Sisi) scrie un jurnal intim în care Băile Herculane sînt o prezenţă distinctă şi încîntătoare. În urma primului Război Mondial şi a Tratatului de la Trianon, Banatul şi comuna Băile Herculane au devenit parte a României. După al II-lea Război Mondial, localităţii i s-a acordat statutul de oraş şi, prin Hotărîrea numărul 1.016 din 12 octombrie 2011, statutul de staţiune balneară. În perioada comunistă este pentru ultima dată în istorie cînd perlei turismului balnear i se acordă importanţa cuvenită. Contribuţia extraordinară a factorilor naturali – climat de depresiune intramontană, cu influenţe submediteraneene, sedativ-indiferent; ape minerale izotermale şi hipertermale (38-60 de grade Celsius), slab radioactive, hipotone, cu diferite compoziţii chimice: sulfuroase, clorurate, calcice, sodice şi oligominerale –au permis staţiunii Băile Herculane nenumărate posibilităţi de tratament: aerohelioterapie, băi termale, în bazin descoperit, băi termale sulfuroase şi sărate, în vane şi bazine acoperite; buvete pentru cură internă cu ape minerale, instalaţii de hidrotermoterapie (şi saună), electroterapie, kinetoterapie, hidrokinetoterapie, în bazine; inhaloterapie; cură de teren. Din staţiune, se pot face excursii la ruinele Băilor Imperiale Romane, Grota Haiducilor (Peştera Hoţilor), Grota cu aburi, Crucea Albă şi altele.

directorul societăţii Argirom Internaţional şi făcuse rost, ca împrumut, de o cantitate impresionantă din rezerva naţională de zahăr. „Această cantitate de zahăr urma să fie acordată SC Argirom Internaţional, cu drept de vînzare, dar şi cu obligaţia acesteia din urmă de a reconstitui acest stoc pe cheltuiala sa în termen de 180 de zile”, declara Alexandru Florenţa, procuror şef al DIICOT Timişoara, în timpul cercetărilor. S-a dovedit ceea ce ştiau procurorii şi anume că omul de afaceri nici măcar nu a mai returnat zahărul. Cu banii obţinuţi, el a cumpărat, însă, centrul staţiunii Băile Herculane. Potrivit anchetatorilor, una dintre clădirile înstrăinate este cea a vechiului cazino din staţiunea Băile Herculane, ridicată acum mai bine de un secol. În total, ancheta a vizat 22 de persoane. Acuzaţiile sînt de delapidare şi organizarea unui grup infracţional. 30 de milioane de euro, banii statului român, s-au scurs precum cristalele de zahăr. Iar oamenii din localitate se plîng că staţiunea a ajuns o simplă fantomă a ceea ce a

Aşadar, potenţialul Băilor Herculane este uriaş. Şi apare întrebarea firească: de ce ar fi vrut cineva să transforme staţiunea într-o mare ruină? Fiindcă azi Băile Herculane arată dezolant. S-au scurs deja peste trei decenii de la evenimentele din decembrie, iar ultimele investiţii de la Herculane datează din comunism. Se cuvine totuşi să pomenesc aici faptul că, în anul 1999, Termele Romane cuprinse în monumentala construcţie a Hotelului Roman au fost redate, după 2000 de ani, în circuitul turistic, astfel încît vizitatorii hotelului au posibilitatea să urmeze tratamentul balnear în aceleaşi condiţii cu cele ale guvernatorului provinciei, generalul roman Marcus Aurelius Pius. În rest… investiţii s-au făcut doar pe hîrtie. Retrocedări, privatizări, vînzări şi cumpărări succesive au făcut ca aproape toate construcţiile din Băile Herculane să se afle într-un veritabil pericol de prăbuşire. Există un vinovat principal. În 2001, politicianul Iosif Armaş a preluat majoritatea spaţiilor de cazare din staţiunea Herculane: mai exact 52 de clădiri. „Zahăr contra Băilor Herculane“ nu este o poveste dulce, dimpotrivă, este una cu un gust extrem de amar, cercetată în 2016 de DIICOT. Iosif Armaş era

fost odinioară. În loc să se îngrijească de revigorarea staţiunii, Iosif Armaş ar fi făcut împrumuturi pentru care a pus gaj clădirile şi apoi le-a pierdut în executări silite. Acum este clar de ce hotelurile au fost lăsate voit să se degradeze şi să acumuleze datorii, pentru a le fi scăzută valoarea. Clădirile au pereţii scorojiţi, zidurile stau să cadă. A urmat falimentul, care nu a ţinut cont de statutul clădirilor, respectiv acela de monumente istorice. Indiferent de perioada cărora le aparţin, indiferent de personalităţile de care îşi leagă numele, clădirile sînt măcinate de timpuri, vreme şi nepăsarea autorităţilor. Cazinoul, vila împărătesei Sisi, Băile Imperiale Austriece Neptun, chiar şi hotelurile comuniste, toate se află într-o degradare accentuată. Simbol al staţiunii şi al prestigiului internaţional, alături de statuia lui Hercule, Vila Sisi, de care sînt legate numeroase legende, ridicată la comanda împărătesei, a fost nu doar vandalizată. Din vilă s-a furat tot mobilierul, tablourile valoroase din salonul imperial, obiectele de patrimoniu. Pînă şi ferestrele, cu canate din lemn sculptat şi unele dintre ele din cristal, au fost sparte de mult. Teracotele şi caloriferele unicat – piese de muzeu au dispărut cu totul, la fel şi balustradele unicat turnate din fontă la Viena. (va urma)

CIPrIAn C. VAsILEsCU (Opinianationala.ro)

Gara din Băile Herculane, 1921

OVESTI ADEVARATE p

La Palatul Suþu erai

primit doar în caleaºcã (ll)

Emblema palatului, motiv de disputã între Suþu ºi Cuza (2)

Deşi îi fusese oferit anterior spre folosinţă, abia la 1875, după stingerea din viaţă a biv vel postelnicului Costache Gr. Suţu, palatul din Bucureşti, împreună cu alte case şi moşii, a intrat oficial în posesiunea unicului său fiu legitim, Grigore Suţu.

Centrul vieþii mondene a Bucureºtilor

Graţie interesului şi a pretenţiilor rafinate ale noilor proprietari, Grigore şi Irina Suţu, fiica marelui bancher Ştefan Hagi-Mosco, palatul a traversat sub stăpînirea acestora perioada sa existenţială de maximă splendoare şi însufleţire. Preocuparea acordată amenajărilor, atît a reşedinţei propriu-zise, cît şi a grădinii înconjurătoare, demonstraţiile de eleganţă şi lux, preţiozitatea şi constanţa balurilor organizate, parcimonia în selecţia oaspeţilor după criterii strict definite de poziţia în societate, au conferit palatului şi perechii posesoare un rol însemnat în desfăşurarea vieţii comunităţii bucureştene din a doua jumătate a veacului al XIX-lea. „Două porţi monumentale împodobite cu cîte doi lei aurii ce ţineau în labe un soare aurit şi el, mare cît o roată de car”, cum povesteşte Radu D. Rosetti, străjuiau la intrarea palatului, deschizîndu-se ospitalier şi fără răgaz la recepţii, baluri şi alte petreceri, însă numai pentru accesul celor privilegiaţi ai sorţii.

Îngăduit contemplării doar din afară pentru restul norodului, care nu avea posibilitatea şi dreptul de a pătrunde în incinta saloanelor, înfăţişarea palatului – prin iluminaţia exterioară cu gaz aerian, parada trăsurilor elegante ce aduceau lumea aleasă, uneori chiar perechea domnitoare, şi imaginea parcului înconjurător garnisit cu vegetaţie luxuriantă, păsări exotice şi figurine din porţelan colorat – echivala cu o impresionantă reprezentaţie de teatru. Creînd o autentică feerie de lumini pentru secolul respectiv, „de-a lungul celor două balcoane ale palatului erau instalate ţevi de fier, pe toată întinderea lor, cu găurele apropiate, prin care ardea gazul. În mijlocul balconului, un soare de mari dimensiuni, ale cărui raze erau făcute din asemenea ţevi luminate de gazul care ieşea prin ele. În spatele leilor şi soarelui de peste cele două porţi de la intrarea în curte, un dispozitiv, la fel, ilumina emblema”, rememorează „balzacianul” Hagi-Mosco.

Interiorul acestei „senioriale aşezări”, de asemenea spectaculos luminat de numeroase policandre, candelabre şi lămpi, includea pe lîngă camerele cu destinaţie personală şi saloanele mai mici de primire, la parter o spaţioasă sufragerie din care se descoperea vederii priveliştea grădinii, iar la etaj, simetric dispuse, două mari săli de bal, cu ieşire spre balcoanele de aceeaşi lungime, denumite potrivit culorii tapiţeriei mobilierului, „salonul roşu” şi „salonul galben”, în care pîlpîierile luminoase erau mult sporite de reflectarea în enormele oglinzi ce decorau pereţii. Pe parcursul zilei, lumina pătrundea (ca şi astăzi, de fapt, căci aceast giuvaier arhitectonic îşi perpetuează încă existenţa) în holul central şi pe monumentala scară ce face trecerea la etaj, printr-un brîu de ferestre, de forma unor jumătăţi de cerc, aflat la intersecţia cu plafonul împodobit cu ornamentaţii în relief, de un efect grandios.

Domnul ºi Doamna Þãrii, la balul de Revelion În această ambianţă se desfăşurau faimoasele baluri, carnavaluri, petreceri onomastice şi alte sindrofii ce nu rivalizau în Bucureştiul de atunci decît cu cele ale amfitrioanei Elena Oteteleşanu, care vădea însă o nuanţă de ceva mai multă îngăduinţă la selecţia participanţilor.

Dacă ţineai de protipendada acelei dimensiuni temporale, onorînd invitaţia la Palatul Suţu (neapărat urcat într-o caleaşcă, primul indiciu că nu eşti un sărăntoc, altfel era ca şi cum ai fi mers desculţ prin colbul sau mocirla uliţelor bucureştene) descindeai graţios, ferit de intemperii atunci cînd era cazul, sub acoperămîntul din sticlă plasat deasupra intrării principale. Primul chip întîlnit ar fi fost al unui paznic albanez, înveşmîntat după portul tipic arnăuţesc, „cu fustanelă cusută cu fir de aur, încins peste mijloc cu-n brîu în care erau înfipte două pistoale şi avînd la şold un iatagan straşnic”, la vederea căruia se „minuna” în copilărie viitorul istoric Radu D. Rosetti. Apoi, pînă a fi întîmpinat de gazde cu ireproşabilă curtoazie în capătul de sus al scării impozante, defilai prin faţa chipeşilor ofiţeri de cavalerie înşiruiţi pe trepte, strict selecţionaţi şi instruiţi dinainte în a oferi braţul

doamnelor pentru a le călăuzi spre saloanele de bal şi a le întreţine în conversaţie.

După o noapte întreagă petrecută într-o frenezie dansantă pe ritmuri de polcă, mazurcă, cadril sau vals, şi savurînd fineţuri culinare aduse din Constantinopol, abia spre ivirea zorilor, odată cu isprăvirea cotilionului, ai fi părăsit palatul. În mod special, doamnele se înapoiau acasă copleşite de numeroase şi preţioase daruri oferite de mărinimoasele gazde, precum mici cutiuţe din aur sau necessaire-uri din argint. Asemenea „seratelor danţante”, reuniunile artistice sau comediile de salon desfăşurate cu participarea invitaţilor, cîntăreţi sau actori, toate derulate în limba adoptată de societatea vremii, franceza, se bucurau deopotrivă de acelaşi ales ceremonial. Însă, „Balul cel mai renumit se dădea în seara Revelionului, şiatunci îl onorau cu prezenţa chiar Domnul şi Doamna Ţării. Stăpînul casei înmănuşat le ieşea în întîmpinare la intrare, ţinînd în mînă un policandru (sfeşnic – n.a.) cu lumînările aprinse, urcînd apoi scara dea-ndăratelea, ca să lumineze calea înalţilor oaspeţi. La ultima treaptă îi aştepta Suţuleasa, înaltă şi grasă, de două ori cît prinţul, ceea ce făcea pe mucaliţi să spună, cînd îi zărea împreună, Turcul şi Cămila”, ne destăinuie într-un text scris de mînă, pe la 1949, Radu D. Rosetti.

„Doamne, cît de mic este el, ºi cît de înaltã sînt

eu”

În pofida persiflărilor publice iscate pe seama deosebirii de statură dintre soţi, autoironizată de însăşi Irina Suţu chiar într-una dintre seratele muzicale, cînd a interpretat personal un cîntec cu refrenul „Doamne, cît de mic este el, şi cît de înaltă sînt eu”, cei care i-au cunoscut povestesc că erau nedespărţiţi şi că s-au înţeles bine, fiind chiar fericiţi, deşi gelozia nu i-a neglijat pe niciunul dintre ei. „Grigore Suţu, curtezan ca şi tatăl său, se cam lega de femmes de chambreale soţiei sale, care în cele din urmă, pentru a pune capăt acelei ispite, a luat în serviciu o pocitură de femeie în vîrstă, germană, pe care a păstrat-o pînă la moarte”, aflăm din paginile memorialistice ale lui Hagi-Mosco. Chinuit la rîndu-i de bănuiala că soţia i-ar fi necredincioasă, ceea ce-o ofensa foarte mult pe Irina Suţu, „cînd pleca din Bucureşti ruga pe cumnata sa, soţia lui Niculae Hagi Mosco, să petreacă ziua –în lipsa sa – pe lîngă soţie”. Ori, după cum aflăm de la Radu D. Rosetti, o slugă avea sarcina de a o supraveghea pe doamna „ca un fel de eunuc, arapul acesta trebuia să urmărească pe prinţesă peste tot şi să dea stăpînului în fiecare zi un raport amănunţit”.

În percepţia societăţii, „mititelul” Suţu trecea întrucîtva drept un excentric. Pesemne, din pricina trăsurii de lux, ce ieşea din limitele obişnuitului, echipată fiind inclusiv cu renumitul arap împodobit „ca la operetă”, situat, neclintit şi cu braţele încrucişate, în spatele landoului, din care, într-un contrast izbitor cu trupeşa-i consoartă, abia se zărea în timpul deplasărilor la Şosea în tovărăşia animalului lor de companie. Sau, probabil din pricina aspectului caraghios afişat cînd, purtînd mănuşi albe, îşi plimba cîinele îmboldindu-l cu voce tare: „Cacarela, Lula, cacarela!”.

Splendoarea acelor distracţii mondene, neasemuite şi nicicînd întrecute, s-a mistuit odată cu dispariţia din viaţă a Irinei Suţu, urmată la numai doi ani de soţul acesteia, după un răstimp de trai neglijent, lipsit de grija cuvenită trebuinţelor zilnice. „Cînd s-au aprins felinarele noului bulevard al Brâncoveanului a apus şi soarele Suţuleştilor de pe porţile lor majestuoase, fără nădejde să mai răsară vreodată”, ne mărturisea cu părere de rău, la finalul manuscrisului său privitor la vremurile „suţuleştiene”, acelaşi Radu D. Rosetti. Sfîrșit

HIsTorIA.ro

Familia Grigore și Irina Șuțu

Ținute de la balurile organizate joia

UE, amenințată de un „război intern“

Uniunea Europeană este avertizată că se va confrunta cu o criză potențial distructivă, care ar putea face ca țările membre să se împartă în două tabere.

Efectul Brexit

Brexit-ul a generat valuri de șoc pe tot continentul, Regatul Unit părăsind oficial blocul la 1 ianuarie 2021, după aproape 50 de ani de la aderare. Marea Britanie nu a pierdut timp în a-și valorifica noua libertate, semnînd o serie de acorduri comerciale profitabile cu țări din întreaga lume. Gigantul petrolier Shell își va muta sediul central din Țările de Jos în Marea Britanie, în timp ce producătorul de automobile Nissan va face o investiție de miliarde în dezvoltarea de mașini electrice la uzina sa din Sunderland. Cele mai recente prognoze ale Fondului Monetar Internațional (FMI) arată, de asemenea, că economia Regatului Unit va depăși economiile de top ale UE și pe cea a zonei euro în ansamblu în acest an și anul viitor. Grupuri de campanie din mai multe dintre cele mai mari state membre ale UE, inclusiv Franța, Italia și Țările de Jos, au făcut presiuni pentru ca țările lor să urmeze exemplul Marii Britanii și să iasă din UE.

Țările puternice vor ca Bruxelles-ul să conducă, esticii se vor opune

Uniunea Europeană are un „defect de design”, spune Nile Gardiner, analist de politică externă și fost consilier al lui Margaret Thatcher. Expertul a avertizat că liderii UE sînt îngroziți de ideea de a lăsa electoratul să se pronunțe cu privire la apartenența la UE pentru că se teme de rezultat. Gardiner crede că unele dintre cele mai puternice state membre vor căuta să întărească puterea Comisiei Europene, dar va exista o ripostă furioasă din partea altor state, ceea ce ar putea declanșa o „Europa cu două niveluri”. „Elitele europene se tem de democrație și de a-și lăsa propriul electorat să voteze pentru apartenența la Europa unită.

Veți vedea mai multe încercări ale liderilor UE de a consolida puterea (de la Bruxelles n.r.) și de a da un impuls mai mare pentru federalismul euro. Francezii vor conduce această mișcare, iar germanii ar putea fi de acord cu o parte din această agendă. Veți vedea unele guverne făcînd eforturi pentru un control mai mare de la Bruxelles, dar va exista o ripostă uriașă din partea țărilor centrale și est-

Se întoarce Donald Trump triumfător la Casa Albă?

După victoria lui Joe Biden în alegerile prezidențiale, stînga americană a răsuflat ușurată. Liderii Partidului Democrat și-au văzut confirmată ideea că președinția lui Donald Trump a fost un accident. Astăzi, însă, cînd Joe Biden se prăbușește în sondaje de la o lună la alta, temerile au început să-i bîntuie din nou. Există chiar strategi democrați care susțin că liderii partidului său se iluzionează cînd evaluează atuurile pe care le au în mînă.

Cele 5 greșeli ale democraților

Doug Sosnik, strateg democrat din epoca lui Bill Clinton și consilier al mai multor lideri de partid, susține că democrații cultivă cinci mituri false care le dau convingerea că vor ieși din nou victorioși dintr-o confruntare cu Trump. Sosnik susține, însă, că forțele care l-au dus pe Trump la victorie în 2016 sînt astăzi mult mai puternice și reunesc categorii mai largi. În mod paradoxal, notează strategul, chiar dacă Trump nu se prezintă drept candidat în 2024, controlul său asupra partidului e foarte puternic, iar fostul președinte joacă un rol decisiv în selecţia candidaţilor republicani.

Multă vreme stînga americană a avut convingerea că succesul republican din 2016 se datorează pur și simplu slăbiciunii lui Hillary Clinton. Un scenariu împovărat și de cei opt ani de guvernare a lui Obama. Cu toate acestea, alegerile din 2020 care l-au încoronat pe Joe Biden au arătat că Donald Trump a reușit să-și lărgească baza electorală. În patru ani numărul de voturi ale magnatului a crescut cu 11 milioane. De fapt, alta e explicația. Trump a învins-o pe Clinton obținînd o mică diferență în mai multe state care votau tradițional pentru unele state care votau de obicei pentru democrați, cum ar fi Michigan (10.000 de voturi), Wisconsin (22.000) și Pennsylvania (44.000). Patru ani mai tîrziu, Biden a profitat de un fenomen similar impunîndu-se cu greu în Arizona (10.000 de voturi), Georgia (11.000) și Wisconsin (20.000).

Evoluția demografică și imigrația fac jocul democraților?

Încă de la victoria lui Barack Obama în 2008, stînga și-a dezvoltat convingerea că demografia și migrația o vor ajuta să stăpînească și Casa Albă și Congresul în viitorul apropiat. Dar și asta s-a dovedit a fi o iluzie. Pentru a înțelege acest lucru, e suficient să ne uităm la ce s-a întîmplat la ultimele alegeri prezidențiale. Partidul republican s-a dovedit incapabil să strîngă voturi de la diferite minorități, precum hispanicii, asiaticii și chiar alegătorii afro-americani.

Dar adevărata alarmă este cu privire la alegătorii de origine latino-americană care reprezintă unul din opt alegători, segmentul electoral cu cea mai rapidă creștere. Biden a cîștigat în rîndul latinilor cu o marjă

de 30 de puncte, dar există semnale că lucrurile nu sînt atît de simple. Să luăm drept exemplu comitatul Dade din Florida sau comitatul Rio Grande din sudul Texasului: în ambele cazuri Donald Trump a reușit să cîștige teren prin creșterea voturilor comunităților hispanice: plus 20 de puncte în primul caz și plus 12 în al doilea. Conturi în mînă, o fluctuație de opt puncte între 2016 și 2020 la nivel național. În Florida, inversarea a fost atît de clară încît GOP a reușit chiar să preia două locuri în Camera Reprezentanților. De altfel, chiar și avantajul de 30 de puncte al lui Biden pare să se fi evaporat. Din ce în ce mai puțini hispanici apreciază munca președintelui, potrivit unui sondaj recent Wall Street Journal. Doar 42% spun că sînt mulțumiți de munca lui, față de 54% care îl dezaprobă. Dar problemele pentru democrați nu se termină aici. În unele cazuri, trecerea la dreapta a avut deja loc. La ultimele alegeri pentru funcția de guvernator al Virginiei, republicanul Glenn Youngkin a cîștigat și datorită faptului că hispanicii au votat în mod egal între cele două partide. Pentru acest grup de alegători singura chestiune care contează cu adevărat este cea economică. În toate sondajele ei au subliniat că doar republicanii sînt capabili să garanteze creșterea și dezvoltarea. Iar spectrul inflației care planează asupra administrației Joe Biden poate afecta și mai mult speranțele democraților.

Iluzia prezenței masive la vot

Celălalt mare mit dezmințit de cifre este că prezența la vot ar beneficia stînga. După cum am văzut, Trump a mai obținut 11 milioane de voturi, dar, în general, întregul partid a suferit o transformare și l-a ajutat să atragă voturi din marele fond de abținere. Dimensiunea mai populistă, legată de problemele dragi clasei de mijloc sărăcită de globalizarea sălbatică, a permis GOP-ului să atragă din non-votanți. Acest lucru s-a întîmplat în special în unele fortărețe ale stîngii americane, fostul motor economic și productiv al Vestului Mijlociu: Michigan, Pennsylvania și Wisconsin. Acolo, republicanii au descoperit că sînt capabili să-i cheme la urne pe cei care s-au dezinteresat mereu de politica de facto, bifînd arma prezenței la vot lăudată de democrați.

Cifrele din 2021 confirmă această tendință. În cursa pentru guvernatorul New Jersey și Virginia, cifrele au fost mai mari decît cu patru ani mai devreme, dar, din nou, GOP s-a descurcat mai bine. În New Jersey, candidatul republican a obținut cu 350.000 de voturi mai mult decît cei care au candidat în 2017, față de doar 170.000 mai multe decît democrați. Același lucru în Virginia. Cîștigătorul Youngkin a obținut cu aproape 500.000 de voturi mai mult decît candidatul republican care a candidat în 2017, în timp ce McAulliffe a obținut doar cu 200.000 de voturi în plus.

europene care nu doresc asta. Nici țările scandinave nu vor dori o integrare suplimentară, astfel încît o să vedem că se dezvoltă o Europă pe două niveluri. Fără îndoială că vor exista campanii tot mai mari din partea multor țări pentru a ieși din UE”, susține Gardiner. Expertul în politică externă mai consideră că Brexit a pus roțile în mișcare pentru ca multe alte state membre să părăsească blocul, avertizînd că UE „ar putea arăta foarte diferit peste 10-20 de ani de acum”. Gardiner a adăugat că succesul Brexit-ului Marea Britanie „înspăimîntă elitele UE”, care văd Brexit-ul ca pe o amenințare uriașă pentru ceea ce sperau să obțină. „Succesul Brexit-ului Marea Britanie este urmărit îndeaproape. Procesul început de Brexit este atît de puternic încît va transforma fundamental viitorul Europei.

Brexit-ul este despre democrație, suveranitate și libertate în practică și sînt forțe extrem de puternice pe care guvernanții europeni nu le vor putea opri. UE ar putea arăta foarte diferit peste 10-20 de ani de acum înainte și, așa cum am văzut cu viteza Brexit-ului, orice se poate întîmpla. Faptul că Marea Britanie a avut un succes uriaș din Brexit sperie elitele UE”, a concluzionat expertul britanic citat de Daily Express o.D.

Mitul suburbiilor de stînga

Între 2018 și 2020 se spunea că trumpismul a adus suburbiile înapoi la stînga, în brațele democraților. La prima vedere, sentimentul este corect. Biden și-a construit o parte din principiul succesului său electoral în secțiunile bogate din suburbiile marilor centre urbane. Dar vestea bună se termină aici. Potrivit unei analize a fluxurilor electorale, s-a dovedit că o parte din masa alegătorilor din suburbii a votat pentru Biden mai mult pentru a respinge gestionarea pandemiei de către Trump. Într-adevăr, dreapta a reușit să adune pînă la 14 locuri în cartierele suburbane și asta de teama că ei s-ar fi deplasat prea mult spre stînga pe probleme culturale. Unde se va da bătălia? Potrivit unui sondaj realizat în octombrie de NBC și Wall Street Journal, doar 44% dintre locuitorii marilor orașe aprobă munca lui Biden, cu o rată de aprobare care a scăzut cu 17 puncte în șase luni. Morning Consult a subliniat că cele mai mari scăderi au avut loc în statele care probabil vor juca un rol-cheie în alegerile programate pentru 8 noiembrie. Acestea sînt Wisconsin (-11 între aprobare și dezaprobare), Florida (-11), Carolina de Nord (-8), Georgia (-4), Michigan (-3) și Pennsylvania (-3).

Pentru republicani, 2022 va fi un an cheie pentru recîștigarea încrederii alegătorilor din suburbii. Pentru aceasta, ei se vor concentra foarte mult pe probleme cheie precum educația (terenul sensibil pentru care democrații au pierdut în Virginia), criminalitatea (în creștere constantă în ultimul an și jumătate) și imigrația.

Pot democrații conta pe independenți?

Ultima greșeală gravă pe care au făcut-o democrații în anii administrației Trump a fost să creadă că alegătorii independenți sînt aproape toți de stînga. În ceea ce privește suburbiile, independenții au fost de bază pentru victoriile democrate din 2018 și 2020, dar asta nu înseamnă că sînt fideli stîngii.

În 2021, sondajele au relevat o scădere notabilă a încrederii, iar în noiembrie numai 30% dintre ei au aprobat munca lui Biden. După 2016, efectul de polarizare al lui Donald Trump i-a împins pe mulți republicani să intre în rîndurile independenților, dar asta mai mult din cauza exceselor magnatului decît din cauza unei ostilități față de politicile sale. Mulți dintre acești noi independenți nu au cedat niciodată momelilor stîngii, în special pe probleme sociale și culturale. Joe Biden a ,,pescuit” în 2020 din acest bazin și datorită istoriei sale personale. Americanii îl cunoșteau pe fostul senator ca pe un moderat și un pragmatic, nu ca pe un socialist periculos. Însă stînga americană nu este doar Biden, iar politicile promovate acum i-ar putea face pe acești independenți să se întoarcă alături de republicani, notează Inside Over OVIDIU DRUGĂ (Evenimentulistoric.ro)

Lumea se luptă cu coronavirusul de doi ani. De ce nu pot oamenii de știință să-l învingă?

(urmare din pag. 1)

Acest lucru a fost posibil datorită mutațiilor care au afectat genele care codifică proteina Spike (proteina S) – aceasta interacționează cu receptorul ACE2 de pe suprafața celulelor umane, ceea ce permite pătrunderea virusului în interior. Mutațiile proteinei S afectează nu numai transmisibilitatea virusului, ci și neutralizarea acestuia de către anticorpi.

Varianta Delta a SARS-Cov-2 este considerată a fi cea mai contagioasă dintre virusurile respiratorii. Este cu 40-60% mai infecțioasă decît tulpina Alfa (tulpină britanică) și cu 225% mai infecțioasă decît tulpina originală. Indicele de reproducere a coronavirusului (numărul mediu de persoane care se infectează de la o persoană bolnavă) a crescut de la 2,4 - 2,6 la 5,9. Pentru comparație, următoarele infecții virale au indici de reproducere: 0,2 - 0,8 (MERS), 1,21,4 (gripa sezonieră), 1,4 - 1,8 (virusul Ebola), 2 - 4 (răceli și SARS sezonier), 3,5 - 6 (variolă) și 10 - 12 (varicelă). Oamenii de știință chinezi au publicat un raport conform căruia tractul respirator al persoanelor afectate de varianta Delta conține de o mie de ori mai multe copii ale virusului decît cel al persoanelor cu alte tulpini de coronavirus.

modificări genetice nu se văd în alte variante. În ciuda afirmațiilor conform cărora Omicronul poate avea o origine artificială, abundența mutațiilor poate fi explicată prin faptul că virusul a evoluat de mult timp în corpul pacientului, al cărui sistem imunitar este semnificativ slăbit. În acest sens, oamenii de știință sugerează că aspectul său este asociat cu infecția cu

Deși Delta a fost considerată îngrijorătoare datorită rezistenței sale mai mari la anticorpii neutralizanți, imunitatea păstrată după recuperarea în urma variantei Alfa sau dezvoltată prin vaccinare rămîne eficientă în prevenirea unei forme severe de COVID-19. Potrivit unor studii, persoanele vaccinate cu un diagnostic confirmat de COVID-19 au, în medie, o încărcătură virală mai mică. Nu toți experții au confirmat acest lucru, totuși acești pacienți rămîn contagioși pentru o perioadă mai scurtă de timp.

Valul Delta

Varianta Delta, cunoscută și sub numele de tulpina indiană, a dus la al doilea val mortal al pandemiei de coronavirus în India, care a început în februarie 2021. De aici, valul s-a extins în alte țări: Fiji, Marea Britanie și Africa de Sud, iar apoi în întreaga lume. Acest lucru a dus la o creștere a mortalității și a infecțiilor care apar în ciuda administrării vaccinului. Unii experți în sănătate șiau exprimat îngrijorarea conform căreia noua tulpină a făcut imposibilă obținerea imunității de turmă, datorită faptului că aceasta ar putea fi transmisă printre cei care au fost vaccinați. Cu toate acestea, studiile au arătat că vaccinarea completă a populației va încetini semnificativ evoluția virusului și va duce la sfîrșitul pandemiei. Cercetările timpurii au arătat că varianta Delta a coronavirusului provoacă forme mai severe de COVID-19 decît alte tulpini. Pacienții care sînt testați pozitiv la Delta au mai multe șanse de a dezvolta pneumonie sau au nevoie de o mască de oxigen decît persoanele infectate cu varianta clasică sau Alfa. În același timp, riscul de spitalizare s-a dublat, riscul de a fi internat într-o unitate de terapie intensivă a crescut cu 287%, iar probabilitatea de deces a crescut cu 137%.

Varianta africană

Noua variantă Omicron a SARS-Cov-2, înregistrată în Africa de Sud, a devenit cunoscută pe 24 noiembrie 2021, iar două zile mai tîrziu, OMS a catalogat-o drept un motiv de îngrijorare. Această tulpină are un număr neobișnuit de mare de mutații. În comparație cu tulpina clasică Wuhan, are încă 60 de mutații, 32 dintre ele afectînd proteina S. Multe

HIV la un pacient infectat cu SARS-Cov-2. În plus, virușii tind să facă schimb de material genetic, așa că una dintre mutații ar fi putut fi de la coronavirusul HCoV-229E, care provoacă răceala comună.

Pacienții cu tulpina Omicron sînt raportați a fi cu 50 pînă la 70% mai puțin predispuși la spitalizare decît cei cu Delta. Variantele Omicron se răspîndesc în țesuturile bronșice de 70 de ori mai repede decît tulpinile anterioare, dar se presupune că nu pătrund mai adînc în plămîni și sînt mai puțin susceptibile de a provoca pneumonie și sindrom de detresă respiratorie acută. Cu toate acestea, în ciuda dovezilor care atestă că Omicronul cauzează mai puține boli, este mai transmisibil, slăbește sistemul imunitar și este mai rezistent la vaccinuri. Chiar dacă această tulpină este într-adevăr mai ușoară decît varianta Delta, poate pune o presiune puternică asupra sistemului de sănătate prin creșterea spitalizărilor din cauza infecțiilor. Pînă la sfîrșitul anului 2021, varianta Omicron a fost descoperită în peste 80 de țări de pe toate continentele, cu excepția Antarcticii. Înlocuiește în mod activ tulpina Delta și este probabil să devină forma dominantă a SARS-Cov-2 în 2022.

Omicronul este cea mai semnificativă amenințare de la începutul pandemiei, potrivit specialiștilor din domeniul sănătății și oficialilor. Cu toate acestea, conform celor mai recente date, dozele de rapel de vaccinuri sînt capabile să restabilească apărarea organismului la un nivel caracteristic pentru Alfa și alte tulpini de coronavirus (aproximativ 80%).

Dificultăți în administrarea vaccinurilor

În martie 2021, oamenii de știință s-au confruntat cu complicații neprevăzute și rare după unele vaccinuri, exprimate în tulburări de coagulare a sîngelui. Aceste vaccinuri – dezvoltate de Oxford-AstraZeneca și Johnson & Johnson – se bazează pe adenovirusuri, iar medicii au raportat o legătură cu trombozele. Deși inițial se credea că vaccinurile nu au nici un efect asupra trombozei, studiile au arătat că există o relație cauzală între cele două. În unele țări, utilizarea vaccinurilor a fost suspendată pînă la clarificarea ulterioară a posibilelor complicații.

Vectorul viral ChAdOx1 a devenit baza pentru vaccinul Oxford-AstraZeneca Vaxzevria și vectorul pe bază de adenovirus HAdV-D26 pentru vaccinul Johnson & Johnson. Un număr foarte mic de pacienți

care au primit unul dintre aceste vaccinuri au dezvoltat o tulburare de sîngerare periculoasă, numită și tromboză cu sindrom de trombocitopenie (TTS). În decembrie 2021, oamenii de știință au descoperit mecanismul probabil al complicațiilor, care constă în legarea adenovirusului de factorul plachetar 4 (sau factorul antiheparin PF4), care determină o reacție în lanț care duce la formarea cheagurilor de sînge. După injectare, adenovirusul se leagă de PF4, dar în cazuri foarte rare intră în sînge, unde, în combinație cu PF4, determină reacția sistemului imunitar, considerînd ambele molecule ca fiind străine. Un răspuns imun inadecvat eliberează anticorpi împotriva factorului antiheparină. La rîndul lor, acești anticorpi se leagă de trombocite, făcîndu-le să se aglomereze și să formeze cheaguri de sînge. Cu toate acestea, acest lucru se întîmplă în cazuri extrem de rare, iar experții subliniază că beneficiile și siguranța vaccinurilor cu adenovirus depășesc riscurile potențiale.

O lovitură pentru organism

Coronavirusul diferă de alți viruși respiratori prin faptul că poate infecta organismul sistemic, provocînd o funcționare defectuoasă a sistemului imunitar și afectînd funcțiile diferitelor țesuturi și organe. Identificarea mecanismelor este necesară pentru a preveni evoluția severă a COVID-19; totuși, experții încă nu înțeleg toate detaliile unui astfel de impact. De exemplu, o insuficiență imunitară este exprimată nu numai într-o furtună citokinică, ci și în limfopenie – o scădere a numărului de limfocite care luptă cu agentul patogen.

Infecția duce adesea la probleme neurologice –acestea sînt detectate la aproape 84% dintre pacienți. Pacienții care sînt bolnavi raportează adesea o pierdere a gustului și a mirosului, unii dintre ei au conștiința tulbure. Au fost raportate și cazuri de accidente vasculare cerebrale, convulsii și chiar tulburări psihice. Inițial, acest lucru a fost explicat prin faptul că SARS-Cov-2 atacă celulele nervoase, dar ulterior cercetătorii au negat presupusa neurotropicitate a virusului. S-a dovedit că nu afectează direct celulele nervoase, așa cum s-a arătat, de exemplu, pe limfocite. Adică, pierderea mirosului nu este cauzată de pătrunderea virusului în celulele bulbului olfactiv. Oamenii de știință au demonstrat că virusul infectează endoteliocitele – celulele care căptușesc vasele barierei hemato-encefalice. Acest lucru duce la moartea celulelor și la distrugerea vasculară. Ca urmare, aprovizionarea cu sînge a creierului scade, se dezvoltă înfometarea de oxigen și glucoză.

Potrivit reprezentanților OMS, pe baza situației actuale a răspîndirii coronavirusului, viitorul pandemiei de COVID-19 rămîne incert. Oamenii de știință au în vedere mai multe scenarii; potrivit unuia, varianta Omicron a SARS-Cov-2 este un prevestitor al faptului că COVID-19 se va transforma treptat într-un virus sezonier de răceală. Cu toate acestea, pandemia în sine este în plină desfășurare și nu va scădea în viitorul apropiat pînă cînd acoperirea vaccinală nu va ajunge la cel puțin 70% din populația lumii. Nici în acest caz, coronavirusul provenit din Wuhan nu va dispărea complet, ci se va transforma într-o infecție endemică, adică vor apărea focare locale, așa cum se întîmplă cu ARVI convențional. Oamenii de știință studiază în prezent varianta Omicron pentru a determina cît de grav poate afecta imunitatea dobîndită de COVID-19 și situația epidemiologică în general. În ciuda faptului că mulți medici raportează că varianta Omicron provoacă o infecție mai blîndă, orice predicție trebuie făcută cu mare atenție, iar toate eforturile și măsurile ar trebui îndreptate către prevenirea SARS-Cov-2 și dezvoltarea de noi tratamente.

Imaginea ascunsă a pandemiei

(urmare din pag. 1)

Voi adăuga aici și decredibilizarea, ridiculizarea și luarea în bătaie de joc a curentului naționalist și suveranist, singurul care se poate opune planurilor de instaurare a Noii Ordini Mondiale, curent care-i inspiră lui Schwab și celor ca el o frică teribilă. La noi, în România, această tendință de batjocorire și de ridiculizare a naționalismului s-a concretizat cu concursul unor oameni ca Diana Iovanovici Șoșoacă sau ca George Simion, care, prin felul impetuos și spumos de a-și susține convingerile, au oferit pe tavă inamicilor curentului naționalist motive perfecte de a-i combate. Imaginea pe care media le-a creat-o celor mai sus menționați, cît și susținătorilor lor, este cea a unor oameni cu care nimeni nu ar trebui să se asemene. Ia să încerci numai să vorbești despre libertate, drepturi, naționalism, liberalism sau să pui la îndoială cele spuse de puternicii zilei și ai să vezi cum ți se vor lipi etichete de „șoșoc” (să mă ierte doamna senator) sau incult, prostănac etc. Cum și de ce funcționează „etichetarea” am scris în articolul „Eticheta” publicat în ,,Tribunul” anul trecut.

În urmă cu un an dacă îndrăzneai să spui că persoanele vaccinate pot răspîndi COVID-ul sau că se pot îmbolnăvi erai acuzat că răspîndești știri false. La fel se întîmpla și dacă vorbeai despre contractele secrete între firma Pfizer și guvernele care cumpăraseră vaccinul. Acum, toate aceste afirmații sînt adevărate. Firește, multe dintre lucrurile care acum un an sau doi erau categorisite ca fiind parte a teoriei conspirației acum au devenit adevăruri. În

urmă cu doar cîteva luni, toată Europa se uita chiorîș la noi pentru că nu aveam decît 35% din populație vaccinată și eram un focar de infecție pentru europeni, deși ei erau vaccinați în proporții apropiate de 90%, iar acum, de vreo 90 de zile, noi, românii, sîntem o insulă verde într-o mare roșie. Conform codului de culori, asta înseamnă că numărul de infectări a scăzut foarte mult la noi față de restul Europei, lucru firesc după dezastrul la care am asistat în lunile octombrie și noiembrie, cînd virusul a infectat foarte mulți oameni, iar ca și consecință imunitatea naturală a crescut direct proportional. Ce vreau să spun este că toate aceste manevre descrise mai sus au fost făcute, după declarațiile oficiale, în folosul oamenilor, pentru a limita pandemia, chiar dacă ele urmează extrem de fidel cele descrise în cartea „Marea Resetare” a lui Klaus Schwab, despre care am scris detaliat în paginile acestei reviste. Cu toate acestea, în România lucrurile au evoluat un pic altfel decît credeam la un moment dat. Cel puțin deocamdată. Ca de obicei, noi am aplicat principiul național „zi ca el și fă ca tine”, astfel încît, cu toate eforturile autorităților naționale și globale – Guvernul României, OMS și UE – românii s-au vaccinat după cum au vrut, dînd impresia că sînt de acord cu măsurile instituite prin ordin „de sus”, dar făcînd ca ei. Așa am ajuns în luna decembrie a anului trecut la un procent de 48,8% de persoane vaccinate în rîndul populației adulte. E mult sub media europeană, dar nu este rău.

Apoi, Certificatul ăsta verde a tot fost tărăgănat, pînă ce președintele PNL București, Ciprian Ciucu, și-a pierdut răbdarea și a spus: ,,Liderii adevăraţi îşi asumă inclusiv decizii nepopulare, dar corecte, pentru că nu sînt lideri pentru a-şi conserva încrederea populaţiei, ci pentru a lua deciziile bune pentru societate. Într-o ţară cu o rată de vaccinare ca a noastră nici nu trebuie să mai stăm la discuţii. Iar şoşocii şi alţi vadimi mai mici ar trebui luaţi pe sus pentru subminarea sănătăţii publice. Altfel, am putea conduce ţara pe bază de sondaje de opinie şi bruma asta de democraţie să denatureze în forma ei platoniană corespunzătoare: anarhia. Şi aşa nu sîntem foarte departe de anarhie, iar autoritatea publică doar autoritate nu mai este”. Citind declarația am regăsit eticheta de care pomeneam mai devreme, cea cu „șoșocii”, și mă întreb de unde atîta pornire dictatorială la un membru de frunte al partidului Brătienilor? În general, nu prea înțeleg de unde vine ideea că binele se face cu forța. Pe de altă parte, ceea ce cuiva i se

Insectarul lui Putin. Care sînt marii politicieni occidentali intrați în solda Rusiei

Fostul premier francez François Fillon, care a intrat la 24 decembrie 2021, în consiliul de administraţie al gigantului rus din domeniul petrochimiei Sibur, este ultimul exemplu dintr-un șir mai lung de politicieni occidentali de top care au intrat în ultimii ani în solda companiilor rusești ce gravitează în jurul Kremlinului.

Toate s-au întîmplat în ultimele două decenii, într-o perioadă în care a devenit clar că Rusia și Occidentul sînt în coliziune frontală în ceea ce privește interesele strategice, dar și de valori.

Francois Fillon, care a condus guvernul francez sub preşedinţia lui Nicolas Sarkozy între 2007 şi 2012 a luat decizia de a intra în solda unei companii rusești după ce a primit, în Franța, o condamnare dezonorantă pentru corupție. El fusese condamnat în 2020 la cinci ani de închisoare, dintre care doi cu executare, într-un caz răsunător de angajări fictive. Dar Fillon avea poziții pro-ruse încă din mandatul de premier.

Politicienii francezi de stînga și de dreapta au dezavuat puternic decizia lui Fillon. ,,Banii strică totul, corup pînă și conștiința”, a declarat pentru EUObserver Olivier Faure, președintele Partidului Socialist Francez. ,,Vi-l puteți imagina pe generalul

De Gaulle plătit de statul rus?”, s-a întrebat retoric Nathalie Loiseau, lider al grupului Renew din Parlamentul European.

Fillon a mers însă pe drumul deschis de fostul său omolog german Gerhard Schroeder. Prieten de multă vreme cu Vladimir Putin, Schroeder a șocat opinia publică germană cînd a acceptat să reprezinte

pare bun celuilalt poate să-i facă rău și atunci apar problemele.

Privind retrospectiv, nu pot să nu observ că noi sîntem, ca de obicei, greu de strunit și de convins. Sîntem alunecoși și nu ne lăsăm prinși ușor întrun sistem care nu ne place. Întindem lucrurile, temporizăm (cum făceam și la fotbal), așteptînd momentul potrivit pentru a ne impune interesele, așa cum am făcut mereu în ultimii 2000 de ani, motiv pentru care astăzi încă existăm între (aproximativ) aceleași frontiere, cu ajutorul lui Dumnezeu. Dacă mai există necredincioși pe lume îi rog să se uite la istoria acestui popor și să-mi spună cum explică ei supraviețuirea noastră fără ajutor divin.

Din punct de vedere medical, sper din suflet ca avertismentele celor ce vorbesc despre neajunsuri ale vaccinului în următorii cinci ani să fie unele greșite și îmi doresc ca oamenii să nu mai moară, iar pericolul reprezentat de acest virus, cît și consecințele sale sociale și economice să fie îndepărtate cît mai repede. Am trecut peste momente mai grele decît această încercare de reorganizare a lumii, motivată de pandemia de COVID19, ieșind cu bine din ele. Cred că așa va fi și acum. Îngrijiți-vă sănătatea respectînd normele de protecție sanitară, vaccinați-vă, dacă credeți că asta vă va da o șansă în plus la viață în lupta cu acest virus parșiv și criminal, aveți nădejde și rugați-vă stăruitor lui Dumnezeu, fiindcă El ne poate ajuta eficient în orice situație.

Vă doresc să aveți un an mai bun ca 2021 și să ne reîntoarcem cu toții la „vechiul normal”, fiindcă „noul normal” l-am experimentat deja, iar mie nu-mi place deloc.

Gazprom în compania de proiect a gazoductului Nord-Stream, imediat după ce a terminat mandatul de cancelar. În calitate de cancelar, el aprobase gazoductul Nord-Stream, care a asigurat gigantului rus Gazprom piața de desfacere necesară în Germania.

Schroeder nu s-a oprit însă la această colaborare. În calitate de consultant, el a făcut lobby permanent pentru Rusia și Vladimir Putin, fiind ulterior răsplătit și cu alte poziții în companii ruse.

O traiectorie similară a avut-o și fosta ministră de Externe a Austriei, Karin Kneissl. După ce a sprijinit Kremlinul în calitatea sa oficială, iar la nunta sa din 2018 a dansat un vals cu Vladimir Putin, a fost numită în iunie 2021 membru în consiliul de administrație al gigantului petrolier rus Rosneft. Nu a fost suficient: a început să scrie articole în care susține politica Rusiei în trustul media rusesc de propagandă RT (fosta Russia Today).

Christian Kern, fost cancelar al Austriei, a intrat și el pe statul de plată al Rusiei. După cei doi ani de mandat de cancelar, încheiați în 2017, a devenit membru în consiliul de administrație al companiei ruse de stat a Căilor ferate.

La fel și predecesorul său, fostul cancelar Wolfgang Schüssel, care a devenit membru în consiliul director al Lukoil, alt gigant petrolier rusesc conectat la Kremlin. (g4media.ro)

Doza de sãnãtate

Sănătatea – o comunicare energetică armonioasă a celulelor corpului

Boala vine din interiorul nostru – atunci cînd sîntem atacați din afară de viruși, bacterii și alte noxe toxice înseamnă că avem o ,,fereastră” deschisă în sistemul imunitar înnăscut. Medicina alternativă chineză (TCM) ne arată rolul important pe care îl are influențarea reciprocă dintre spirit, organism și emoții.

Terapeuții medicinei energo-informaționale se focusează pe echilibrul energetic al corpului, respectiv pe readucerea lui în balanță.

Imunitatea înnăscută are rolul de a crea un zid de apărare în jurul nostru, fiind primul soldat care se înrolează în această armată. Dacă avem o imunitate înnăscută cu anumite ,,fisuri” sau chiar extrem de scăzută, vom fi mereu bolnavi și fără vitalitate; prin urmare, este timpul să facem ceva pentru a regla această problemă cît mai repede, cît mai eficient și cît mai puțin costisitor. Semnalul celular în evoluția lui biologică este forma veche folosită în limbajul descrierii activității celulare.

Informația energetică

Dereglarea în comunicarea celulară, lipsa semnalului (energetic) celular duc la o comportare dereglată a celulelor și, în consecință, omul se îmbolnăvește. Dacă celulele corpului comunică prin semnale, ar trebui să reacționeze și la undele vibraționale ale radioului, și, astfel, se poate pune întrebarea: de ce nu reacționează la undele radioului sau televizorului?

Ei bine, totul constă în frecvență: sistemele biologice lucrează cu frecvențe în alt spectru decît tehnica.

Primele dereglări ale lipsei de comunicare celulară se resimt în: oboseală, stări nervoase, lipsă de concentrare, depresie, cearcăne, constipație sau diaree, creșterea sau scăderea în greutate, piele foarte uscată, căderea sau subțierea părului, lipsa libidoului, migrene, cîrcei, pierderi de echilibru, noduli tiroideni etc. Cronicizarea lipsei de comunicare celulară debusolează și meridianele energetice ale corpului, dar și chakrele. Medicina alternativă energo-informațională încearcă să îl ajute pe pacient să își focuseze evoluția boli prin conștiință, fără a depinde numai de medicamente.

Oistorie a farselor (231)

Thérèse Humbert (2)

Cînd de Marcotte va muri, Thérèse va deveni bogată. Crezînd-o, tînărul s-a căsătorit cu ea în ciuda obiecţiilor tatălui său. Mutîndu-se la Paris, Frédéric lucra ca avocat în timp ce soţia îi cheltuia banii. Datoriile creşteau simţitor. Cînd creditorii au aflat că nu exista nici o domnişoară Marcotte şi nici o moştenire, Gustave Humbert, acum ministrul Justiţiei, a fost nevoit să plătească datoriile fiului său pentru a evita scandalul. Era furios, dar după o discuţie cu el, Thérèse 1-a convins de sinceritatea ei. Probabil că era o persoană foarte convingătoare.

Desigur, spunea ea, nu exista nici o domnişoară de Marcotte. Fusese doar o fantezie ce ascundea adevărata poveste. Cu doi ani în urmă, în 1879, se afla într-un tren cînd un bătrîn american dintr-un compartiment alăturat a suferit un atac de cord. Ea îi salvase viaţa, şi americanul, Robert Henry Crawford, îi ceruse numele şi adresa. Acum, continua ea povestea, executorii testamentari ai lui Crawford o contactaseră, pentru că americanul fusese un milionar din Chicago. Averea lui urma să fie împărţită între cei doi nepoţi ai lui şi sora Thérèsei, Marie, încă elevă. Hîrtiile de valoare şi obligaţiunile reprezentînd partea de moştenire a Mariei rămîneau în păstrarea familiei Humbert, într-un seif sigilat, pînă la majoratul adolescentei.

Pe baza acestei poveşti puţin probabile despre „moştenirea Crawford“, Thérèse şi Frédéric au început din nou să se împrumute. Mutîndu-se într-un conac de pe Avenue de la Grand Armée şi cheltuind o avere pe îmbrăcăminte şi bijuterii, Thérèse se achita de datorii

Blocajele emoționale joacă un rol esențial în viața noastră de zi cu zi, de multe ori nu observăm că acestea ne influențează gîndirea și comportamentul. Adesea ne confruntăm în activitatea practică cu persoane extrem de obosite și lipsite de vlagă. Din discuțiile purtate în cadrul anamnezei constatăm că una dintre principalele cauze ale acestor stări reprezintă un șoc emoțional petrecut în urmă cu mult timp (de care pacientul a și uitat) sau chiar mai recent. Evenimentul menționat se setează în subconștientul nostru, unde se depun emoțiile puternice cu care ne-am confruntat pe parcursul vieții.

În medicina energo-informațională prioritatea nu o are simptomatologia (ce simte pacientul), ci readucerea lui în balanța, în echilibrul emoțional și metabolic. Organismul știe ce trebuie să facă mai departe.

Cauza tuturor problemelor individului modern stă în memoria lui; dacă am putea uita tot ceea ce nu ne folosește, fiecare zi ar putea fi un nou început. Eliminarea ,,gunoiului energetic acumulat în corp” este o altă prioritate în tratamente; a trata izolat numai simptomul nu implică vindecarea, ci o suprimare a simptomului. Procesele patologice, bolile, duc la modificări masive în frecvențele cîmpului magnetic celular. Boala este produsul mai multor factori: corporali, emoționali, sociali, țesuturi și organe afectate. Funcționalitatea unui organ și a țesutului său este coordonată de un cîmp magnetic care poate fi pozitiv modelat înainte de a pierde încrederea în propria integritate. Omul are nevoie mai mult ca oricînd și de o medicină care, în loc de medicamente (chimie), să folosească semnalele biofizicale ale corpului cu care ne-a înzestrat Creatorul și care sînt folosite în scop terapeutic. Procesele fiziologice din corp nu sînt dependente numai de procesele chimice, ci, în cea mai mare parte, de impulsuri electromagnetice, care pot fi pozitiv reglate.

Trăim într-o perioadă dominată de tehnologia informației, care ne pune la dispoziție posibilități

împrumutînd, la rîndul ei, pe alţii, dar cu o dobîndă mai mare. În curînd, schema avea să cedeze. Un bancher din Lyon, Delatte, care deja îi împrumutase sume considerabile, a sosit în vizită. Unde locuiau nepoţii răposatului domn Crawford? În Somerville, o suburbie din Boston, a minţit ea repede.

Ajungînd în America, Delatte nu a găsit pe nimeni care să-i cunoască pe nepoţii din Somerville, şi nici altă urmă privind milionarul decedat. Scriindu-i unui prieten din Paris, Delatte era pe punctul de a începe o acţiune în justiție, cînd a fost ucis în New York. Prietenul parizian, de asemenea unul din creditorii Thérèsei, i-a arătat acesteia scrisoarea lui Delatte. Ea ori 1-a mituit, ori 1-a convins într-un fel sau altul să nu dea scrisoarea publicităţii; în 1883, cînd un articol de ziar a început să ridice îndoieli privitor la existenţa averii Crawford, ea a anunţat că se certase cu nepoţii răposatului milionar, care acum îi intentaseră un proces prin care o obligau să depună averea moştenită într-un seif al băncii Crédit Lyonnais. Cum soţul ei a început să strîngă o armată de avocaţi şi au fost angajaţi doi actori care să joace rolul de nepoţi, Thérèse a cîştigat procesul. Apoi „nepoţii“ au deschis un nou litigiu, ţinînd atît cazul, cît și seiful bine închise.

Apropiindu-se cea de-a douăzeci şi una aniversare a Mariei, Thérèse a inventat o nouă strategemă – Rente Viagère, o companie de asigurări specializată în anuităţi pe viaţă. Înfiinţată de fraţii Emile şi Romain într-o clădire modernă de pe Boulevard des Capucines, o echipă de agenţi de vînzări îndemînatici s-a asigurat ca, în firmă, să intre în permanenţă bani – în seifurile Humbert. (va urma)

STUART GORDON

nelimitate, nevisate în urmă cu numai cîțiva ani. Nu scăderea valorilor din sînge duce la însănătoșire, ci repunerea funcționalității organelor dereglate în circuitul energetic al corpului; valorile vor scădea de la sine, iar organismul se reface dacă nu mai are blocaje energetice.

,,Oamenii sînt ființe ale luminii” nu este o afirmație esoterică, ci se bazează pe cercetări științifice serioase. Universul este format din 99,9999999% vacuum și numai restul de 0,00000001% din masă fluctuant constantă. Vacuumul din univers nu este gol, ci este plin cu cîmpuri de fluctuații cuantice. Un curent cuantic venit de la Soare străbate în permanență cu cea mai mare viteză această masă cuantică. Dar Soarele nu strălucește în permanență, iar corpul uman are capacitatea de a depozita fotonii în substanța ADNului. Desigur, și alimentele au această capacitate, mai ales legumele și fructele proaspete.

Medicina energo-informațională vă pune la dispoziție o terapie modernă, blîndă, și fără efecte secundare; este recomandată atît copiilor, cît și persoanelor adulte, indiferent de vîrstă. În cazul persoanelor care au făcut chimio sau radioterapie, eliminarea noxelor toxice lăsate de aceste tratamente invazive susține organismul în eliminarea cît mai rapidă a noxelor toxice.

FLORICA MUNTEANU, specialist în medicina energo-informațională, membru al Societății naturiștilor din Germania, membră B.I.T. (Biorezonanz International Therapie), Psiholog

Furtive

ORIZONTAL: 1) Plecare cu sorcova; 2) Responsabil cu lumina; 3) Expus cu blîndețe –Însoțitoare în călătorii; 4) Părțile implicate întrun proces de succesiune – Vechea moșie; 5) Pagină scrisă, dar nu cu pana! – Preferatul codanelor –Controlată la ieșire!; 6) Stare de lucruri – Frînar la căile ferate; 7) Acoperiți de nisipul clepsidrelor – Fac parte din barou!; 8) Primă de calitate (masc.) – Ochi limpede; 9) Sursă de iluminat! –Pus la curent, face legătura; 10) A supune unui proces verbal de imputare – Este în vigoare.

VERTICAL:

1) Mesaj trimis la iuțeală; 2) Tip de convorbiri în care vorba lungă e prețuită cum se cuvine; 3) Bună seara – A răspunde cum trebuie; 4) Afront fățiș! – Acoperit cu un strat subțire de bronz; 5) Trecut în planul casei –Formulare de adeziune; 6) Picat în mijloc! – O portiță de scăpare... din colivie; 7) A urmări de aproape – Face față; 8) Bun la toate – Înghițită pe nemestecate; 9) Atributul unei intervenții cu pile – Stau în cort la Eforie!; 1) Participante la o cursă de urmărire (pe timpuri).

GH. ENE

Dezlegarea careului ,,DARURI”

1) DIsImULArE; 2) EnUmErATIV; 3) POLAR – CASE; 4) UC – GENA – IN; 5) NUMI – ATIPI; 6) ALINAT – MIM; 7) TARA – UDATE; 8) O – ETERAT – N; 9) RASINA –UnT; 10) IDEE – LArVE.

MÎNDRIA DE A FI ROMÂNI

Flori de jertfă (I)

– despre eroismul, jalea şi speranţa martirilor români din cel de-al II-lea război mondial, aşa cum se oglindesc ele în folclorul epocii –

Împrejurările în care România, trădată în alianţele sale, a fost lipsită de orice garanţie şi aruncată în zona minată de atracţie a Germaniei naziste sînt bine cunoscute. Terenul era pregătit mai dinainte, printr-o deficitară politică internă, care a subminat puterea de apărare a ţării, dar şi datorită unor sterile acţiuni diplomatice pe plan extern. Cu un rege, Carol al II-lea, care se angaja emfatic într-un discurs de tinereţe să domnească precum Constantin Brâncoveanu, dar care nu s-a preocupat în realitate decît de căpătuiala personală şi belferismul unei vieţi penibile, cu un mănunchi de politicieni care, în majoritatea lor, n-aveau perspectiva clară a evoluţiei evenimentelor internaţionale, măcinînd fondurile şi moralul ţării în interminabile lupte de partide, cu agenturi străine bine plasate în vederea destabilizării interne, era limpede că România va intra nepregătită în vîrtejul apropiatelor furtuni. Astăzi, citind despre pasivitatea criminală a unor lideri europeni, ca şi despre viaţa noastră internă, dominată pe alocuri de corupţie şi indolenţă, care au subţiat veghea ţării, ne întrebăm: cine poartă vina? Într-o epocă în care Ungaria amiralului fără mare Horthy cerea tot mai vehement revizuirea tratatelor, N. Iorga atrăgea atenţia şi număra pe scenele bucureştene nu mai puţin de 6 piese maghiare. Desigur, nu s-ar putea face vinovată cultura, dar pentru reciprocitate ar fi bine de ştiut cîte piese româneşti erau puse în scenă la Budapesta... Şi dacă ne gîndim la butada unui om de spirit, care spunea că imperiul lui Napoleon al III-lea şi dezastrul francez de la 1870 s-au datorat muzicii lui Offenbach (mai precis, climatului de desfrîu şi şantan orgiastic la care contribuise într-o oarecare măsură), atunci o situaţie politică poate fi înţeleasă şi prin prisma unor asemenea realităţi aparent minore, dar care trădează o mentalitate, o stare de spirit. Pentru că tot am vorbit despre Franţa şi umilitoarea ei înfrîngere în războiul cu prusacii, poate că n-ar fi lipsit de interes să precizăm că în acea perioadă au avut loc valuri de demonstraţii pe tot cuprinsul României, în favoarea naţiunii de care ne legau atîtea trainice legături etnice şi spirituale, preoţii români strecurînd chiar în slujbele lor incantaţii de genul: „Şi ajută, Doamne, naţiunii franceze! ” încă la 1881, în ziarul Mariei Flechtenmacher, „Femeia română”, era omagiat Victor Hugo cu prilejul împlinirii a 79 de ani de viaţă, în astfel de cuvinte: „Viitorul este al lui Hugo şi Voltaire, nu al lui Krupp. Viitorul este al cărţii, iar nu al spadei. Viitorul este al vieţii, iar nu al măcelului“. Epopeea primului război mondial a întărit şi consfinţit aceste simpatii, trecîndu-le în categoria alianţelor de fond ale poporului român. Din păcate, viitorul n-avea să fie prea curînd al păcii, aproape fiecare generaţie europeană fiind nevoită să plătească un tribut de doliu. Am făcut acest succint excurs istoric pentru a arăta ce absurditate inimaginabilă a fost pentru noi lupta în prima parte a celui de-al II-lea război mondial alături de aceia care doreau anularea Tratatului de Pace de la Versailles din 1919, ce ratificase România Mare. În complexitatea ieşită din comun a politicii mondiale din acea epocă, ţara era sfîrtecată pe mai multe sute de kilometri de graniţă, şi îi vine greu istoricului de azi, indiferent de limba în care scrie, să pretindă României ceea ce înseşi marile puteri nu respectaseră la vremea aceea. Alianţe şi pacte de neagresiune ciudate, între

ţări cu ideologii antagonice pînă la excludere, ultimatumuri dictate fără drept de apel, curenţi năucitori ai oscilaţiilor marilor puteri în lupta pentru expansiune şi supremaţie sînt principalele cauze externe ale situaţiei grave traversate de România începînd din 1940. Este cunoscut tristul adagiu formulat de Winston Churchill: „Neutrii se poartă asemenea copiilor care dau de mîncare crocodilului, fiecare sperînd că-i va cădea pradă la urma de tot“. Din păcate, atît Anglia, cît şi Franţa şi alte puteri ale lumii au adoptat vreme îndelungată această politică. Am în faţă unul dintre numerele revistei pariziene „Le Mois. Synthese de Vactivite mondiale”, consacrat evenimentelor cuprinse între 1 aprilie şi 1 mai 1933. Pe pagina de gardă sînt reproduse nu mai puţin de zece fotografii reprezentîndu-1 pe Mussolini medalionul consacrat dictatorului-tip încheindu-se cu profeţia: „Cînd pasiunile se vor risipi, domnul Benito Mussolini va aparţine legendei. Destinul său ieşit din comun se va înscrie în Istorie”. Sînt reproduse, de asemenea, cîteva epitete ditirambice ale nefericitului D’Annunzio, care îl numea pe idolul său „Duce supremo” (conducător suprem), exact în maniera în care marele Dante îl saluta pe Vergilius în debutul „Infernului” său: „Tu, duce, tu signore, tu maestro”. Aceeaşi publicaţie consacră mai multe articole lui Hitler, proaspăt instalat la conducerea Germaniei, din paragrafele cărora spicuim o viziune foarte roză asupra situaţiei: „Neîndoielnic, ziua de 7 aprilie 1933 va rămîne o dată istorică: este ziua în care cabinetul lui Hitler a elaborat legea care reformează complet organizarea celui de-al III-lea Reich”... S-ar putea obiecta că la acea oră Hitler nu era încă ferocele dictator de mai tîrziu, ceea ce în parte este adevărat. Numai că evoluţia sa era previzibilă, evanghelia naţional-socialismului, „Mein Kampf”, fiind cunoscută lumii întregi. În aceeaşi epocă, un publicist ca Wickham Steed putea scrie în revista londoneză „Sunday Times”, îmbătat de mistica rasismului în curs de afirmare: „Germanii sînt o rasă imperială, născută pentru a conduce...”. Iar un francez, Georges Roux, aprecia, nici mai mult nici mai puţin, că „fascismul continuă, în realitate, opera socială de liberalizare inaugurată de Revoluţia franceză de la 1789”! Era o lume nebună, nebună, nebună – o lume care aluneca spre dezastru şi îşi mai crea şi justificări ale anomaliei magnetice care o deturna din evoluţia sa normală. Sînt numai cîteva exemple, aparent minore pe scara istoriei, ale fascinaţiei pe care unii oameni de cultură şi politicieni din apusul Europei o trăiau în raport cu fascismul. Complicitatea unor politicieni la funestul „acord de la München”, ca şi pasivitatea în faţa anexării Austriei, arată clar că nici în ceasul al 12-lea un Daladier, un Chamberlain şi alţii ca ei nu se dezmeticiseră, traducînd în viaţă butada cu aruncarea hălcii de carne în gura fiarei înfometate, butadă pe care avea să o aplice întocmai mai tîrziu chiar şi părintele său...

Pe fondul acestor realităţi, în conjunctura ameninţătoare care se crease, România a fost tîrîtă în războiul anti-sovietic. Astfel, prin fronturile pe care armata română le-a susţinut, în răsărit şi mai apoi în apus, se poate spune, forţînd metafora, că noi am participat în acest veac nu la două, ci la trei războaie mondiale. „Datoria vieţii noastre”, cum ar fi spus Vasile Pârvan, era de a menţine hotarele patriei şi prin prisma acestui imperativ naţional trebuie înţelese cele mai luminoase pagini din participarea României la pustiitoarea conflagraţie. Cine a dus tot greul luptei, cine a murit de sute de mii de ori şi a înviat mereu, ca într-un miracol perpetuu, cine altul decît Ostaşul Român? Lui, acestui Erou Naţional fără de nume, care nu pricepea şi, de fapt, nu bănuia culisele de tranzacţii ale marilor puteri, ci asculta numai de porunca imemorială de a-şi întregi ţara sfîrtecată, îi

închin documentarul de faţă. Dacă în urmă cu cîteva sute de ani, în absenţa unei istoriografii temeinice, folclorul era letopiseţul volant al evenimentelor, presărat cu informaţii lămuritoare pentru multe spaţii albe sau basne din unele cronici oficiale, în epoca modernă el şi-a diminuat în mod considerabil această funcţiune, menţinînd-o însă intactă pe aceea emoţională. Poate că aceasta este uneori tot atît de importantă ca şi faptica şi cronologia riguroasă, întrucît sentimentele, starea de spirit, raportarea omului simplu la tragedia lumii şi la univers dau viaţă tuturor întîmplărilor, explicîndu-le în articulaţiile lor etern-umane. Aşadar, cum se reflectă cei aproape cinci ani de război, lustrul acela încordat, în care ostaşul român a cutreierat Europa cu raniţa în spate, pînă la limpezirile finale şi înfrîngerea acelora care ne sîngeraseră cel mai dureros hotarul? Din noianul de cîntece şi balade păstrate prin tradiţie orală, sau consemnate încă de atunci, în scrisori de pe front, în jurnalele unor divizii sau în publicaţii civile, am ales cîteva mai reprezentative. Acum, la scurgerea a aproape unei jumătăţi de veac, amănuntele personale sau locale se estompează, rămînînd întreagă tragedia în stare pură a românului dintotdeauna. Folcloristul Van Genepp (în „La formation des legendes”, Paris 1919) afirmă că „amintirea unui fapt istoric nu se păstrează la colectivităţile care nu fac uz de scris decît un răstimp de 5–6 generaţii, adică mijlociu 150 ani, iar cel mai mult 200 ani”. În principiu, aşa este, dar am suficiente motive să constat că folclorul românesc face excepţie de la regulă şi debordează aceste tipare. Bunăoară, amintirea lui Traian se păstrează intactă în colindele noastre, de peste 1800 de ani, ca şi aceea a retragerii ordonate de Aurelian Invoc aceste exemple, din multele existente, pentru a reliefa puterea de emanaţie şi cea de absorbţie a creativităţii româneşti, longevitatea impresionantă a amintirii în marile colectivităţi carpato-danubienepontice. Să nu uităm că, după spusele lui Aristotel, dacii albi (agatîrşii) îşi versificau legile şi le puneau pe muzică, pentru a le reţine mai uşor – practică păstrată, în forme variabile, pînă mai către zilele noastre, locul legilor fiind luat de întîmplările care au şocat în mod violent raportarea românului la spaţiu, timp şi colectivitate. Folclorul are proprietatea miraculoasă de a unifica epocile istorice, chiar erorile de datare sau amplasare a personajelor făcînd parte din arsenalul lui de argumente fermecătoare; prin Munţii Apuseni mai circulă pînă azi legende şi cîntece care afirmă că Horea a fost căpitan în armata lui Avram Iancu, rolul personajului mai îndepărtat în timp fiind aşadar diminuat în raport cu rolul aceluia mai recent, cu mărturii mai vii şi mai puternice. Dar, pe un plan mai vast, dacă ne gîndim că armia ţării a fost una şi indivizibilă de-a lungul tuturor epocilor istorice, atunci totul pare verosimil şi funcţia arhetipală a simbolurilor este exercitată în deplină legitimitate de folclor, la timpul „prezentului istoric”. Toate acestea fac parte din Epopeea Naţională, cu neîmplinirilc lor cu tot, din teascurile memoriei colective ieşind la lumină licoarea de „lacrima Christi” a patriei eterne, a sacrificaţilor săi predestinaţi.

Iată o primă consemnare a iminenţei războiului care, deşi nu viza încă România, era resimţită cu îngrijorare de omul simplu: „Foaie verde de sub rouă/ În anul treizeci şi nouă/ La mijloc de Postul Mare/ A sunat de concentrare/ Nimeni n-a ştiut nimic/ Făr’ deodată ne-am trezit/ Ca un vînt ce suflă rece/ Cei cu «galben» toţi să plece...“ (aluzie la culoarea ordinului de concentrare).

(va urma)

CornELIU VADIm TUDor

„Am fost farul călăuzitor pe o mare în permanentă furtună“

Supliment al Revistei România Mare Uitați-vă în sus!

Zilele acestea de sărbătoare, de lîncezeală, dintre Crăciun și Anul Nou, le-am petrecut citind și vizionînd filme pe Netflix. Așa am ajuns să văd pelicula intitulată ,,Don`t look up!”

(filmată în 2019) mai mult fiindcă pe Twitter, acolo pe unde socializez de obicei, se discuta intens despre ea. Nu știu cîți dintre dumneavoastră ați văzut filmul „Idiocracy” produs prin 2006, în care ni se prezintă o

ETICHETA

societate umană a anului 2505 formată din idioți, oameni extrem de proști, ajunși așa din cauza mercantilismului instaurat în societate și a programelor tv de proastă calitate care promovau superficialitatea, cîștigul nemuncit, viața ușoară, pornografia, acuzațiile fără dovezi, bîrfele, poleiala, încrederea oarbă în reclame și în ceea ce ți se prezintă la televizor, lipsa lecturii, a studiului, lipsa curajului de a face lucrurile altfel decît ceilalți. Ei bine, în această societate este eliberat din criogenie un mediocru al anului 2006, care se trezește dintr-odată a fi cel mai inteligent om de pe planetă!

Filmul ,,Don`t look up!”(,,Nu privi în sus!”) face parte din aceeași categorie, doar că societatea umană se află într-un stadiu de tranziție spre starea prezentată în pelicula din 2006, la care nu mai apucă, însă, să ajungă. Subiectul filmului ar putea fi rezumat astfel: un grup de astronomi avertizează factorii de răspundere ai SUA despre o iminentă ciocnire cu planeta noastră a unei comete de mărimea muntelui Everest.

(continuare în pag. 23) n.m.

Dualismul societății românești

De cînd lumea și pămîntul, oamenii au fost împărțiți în două tabere. Întotdeauna au existat indivizi buni și răi, săraci și bogați, leneși și harnici, frumoși și urîți, proști și deștepți și tot așa. Orice eveniment s-ar întîmpla într-o comunitate umană va împărți oamenii în două tabere antagonice. O consecință directă a acestui fapt este aceea că una dintre tabere va considera că deține adevărul, iar ceilalți oameni sînt niște prostovani care habar nu au pe ce lume trăiesc, unii fiind militanți, iar ceilalți în apărare. Unii vor încerca să-i convingă pe ceilalți că au dreptate, iar ceilalți își vor apăra dreptul de a nu fi de acord. Pentru argumentarea propriei poziții, fiecare tabără va folosi motivele potrivite, iar dacă nu le va avea, va folosi frînturi de motive ori le va inventa. Firește că militanții îi vor ironiza, batjocori și combate în toate felurile, pe ceilalți, încercîndu-se atragerea lor de partea „binelui”. Comportamentul acesta apare și atunci cînd, într-o comunitate, există persoane care nu doresc să accepte valorile, gîndirea și modul de viață al majorității. Aceste „oi negre” pot fi abordate în două moduri: dacă ele sînt

considerate a fi sub nivelul intelectual al majorității vor fi lăsate în pace și marginalizate; dacă însă nivelul lor intelectual îl depășește cu mult pe cel al majorității, existînd astfel pericolul de a schimba regulile acesteia, liderii vor declanșa o operațiune violentă de combatere a „oii negre” și de tragere a ei în jos, la nivelul celorlalți. Niciodată invers. „Oile negre” au fost mereu pașnice, neîncercînd niciodată să-i atragă pe ceilalți de partea lor.

(continuare în pag. 22) mArIUs mArIn

EDITORIAL

S.O.S.!

motto: ,,Se redeșteaptă tragic atîtea cicatrici,/ Încît și continentul va deveni o rană,/ Și nici nu se mai știe ce va mai fi pe-aici/ Cînd nici nu mai există vreo țară suverană”. ADRIAN PĂUNESCU (,,Se sparge Europa”)

Recent, la televiziunea națională, Dana Budeanu mărturisea că, pe vremea cînd urma cursuri universitare în Anglia, a observat la cîțiva colegi de-ai săi anumite lucruri ciudate. Așa am aflat că respectivii freventau în cadrul universității cursuri total paralele cu disciplina facultății, cum ar fi ,,Tehnici și proceduri pentru ca vinovăția individuală să fie transferată grupului”.

Pentru noi, românii, nu ar fi o noutate. Observați că, atunci cînd depunem o cerere la o instituție, un funcționar o înregistrează, altul o citește, apoi cineva scrie ceva pe colțul colii, următorul o aruncă într-un sertar, iar șeful departamentului de profil va rupe ușa celui de sus pentru a-i aviza lista angajaților propuși la primă. Evident că, în aceste condiții, dacă nu primești răspuns, nu prea ai pe cine să acuzi, toți funcționarii lovindu-se cu cărămida în piept că și-au făcut treaba, fiecare în pătrățica lui. Adică vinovăția este aruncată în seama instituției, iar petentul trebuie să ajungă în ,,Justiție”, unde dă de grefier, judecător, președintele judecătoriei, ministrul Justiției și, în final, drept la SRI, după cum a spus Gelu Vișan la România TV: ,,George Maior dădea ordine procurorilor și judecătorilor”.

Față de aceste aspecte, se cuvine să facem legătura cu faptul că mai toți conducătorii și funcționarii de prim rang din România au fost școliți în afara țării, majoritatea în univesități similare cu cea despre care vorbea Dana Budeanu.

Mai nou, au ieșit la iveală din ce în ce mai multe informații despre școala ,,Young Global Leaders”, înființată și condusă de Klaus Schwab, de la Forumul Economic Mondial, prin care au trecut mulți dintre liderii politici și de afaceri de astăzi în drumul lor spre succes. Povestea este mai veche și a început în anul 1971, în Elveția, unde economistul Klaus Schwab a înființat Forumul European de Management, care din anul 1987 s-a numit Forumul Economic Mondial. Inițial, Forumul a reunit doar persoane din domeniul economic dar, în scurt timp, a început să atragă politicieni, personalități din mass-media (inclusiv de la BBC și CNN) și chiar celebrități de tot soiul. În 1992, Schwab a înființat o instituție paralelă, școala Global Leaders for Tomorrow, care în anul 2004 și-a schimbat denumirea în Young Global Leaders. În prezent, școala are aproximativ 1.300 de absolvenți, printre primii dintre ei aflîndu-se Angela Merkel, Nicolas Sarkozy, Tony Blair ș.a. În timp, această școală a fost absolvită și de Emmanuel Macron, Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, Sebastian Kurz, fost cancelar al Austriei, Jean-Claude Juncker, fost președinte al Comisiei Europene ș.a. Pe lista de absolvenți ai școlii nu sînt numai lideri politici. Acolo găsim și mulți dintre liderii industriei private, printre care: Bill Gates (Microsoft), Jeff Bezos (Amazon), Richard Branson (Virgin) și Chelsea Clinton (Fundația Clinton). Din rîndul românilor, pot fi menționate Irina Anghel-Enescu, absolventă în 2014, și Oana Bîzgan-Gayral, absolventă în 2018. (continuare în pag. 23)

VALENTIN TURIGIOIU

Un om, o via Þ ă, o epocă

CANDELE DE ZĂPADĂ

(1)

Dumnezeu a creat Lumea în 7 zile – Ziua 1: Crăciunul. Ziua a 2-a: Paștele. Ziua a 3-a: Sfînta Maria. Ziua a 4-a: Sfîntul Ion. Ziua a 5-a: Sfîntul Gheorghe. Ziua a 6-a: Sfîntul Ilie. Ziua a 7-a: Mozart. Am urmărit, azi-noapte, pe un program de Televiziune un concert de muzică sacră compusă de Mozart, spectacol găzduit de o catedrală din Polonia. Mozart în biserică! – am exclamat. Ce glorios răsună muzica religioasă cîntată chiar în spațiul pentru care a fost scrisă! Ascultam „Aliluia”, „Agnes Dei” și „Ave verum corpus”, strecuram printre gene cîmpul de lumînări și tunicile roșii ale copiilor din cor, gîndul mă purta la albăstrimile de ceară ale burgului de pe Dunăre, cutreierat de Amadeus în capodopera cinematografică a lui Miloș Forman, și o lumină dulce mă învăluia, ca în copilărie, cînd mă înapoiam acasă, în Noaptea de Ajun, „obosit și plin de apă”, de prin nămeții de zăpadă, cu Steaua poleită, mama mă descălța și o căldură sănătoasă, de lemne și cărbuni, mă toropea. Atît de puțin îi trebuie unui om să fie fericit! „Eminescu era fericit în nefericirea lui” – asta mi se pare cea mai profundă propoziție scrisă de Titus Maiorescu. Numai sfinții de la icoane sînt fericiți în nefericirea lor. Cuvine-se să mulțumim lui Dumnezeu pentru fiecare zi pe care ne-o dăruiește. Noi sîntem țărînă, și totuși respirăm, vedem, auzim, ne bucurăm de viață! Tatăl ceresc face cu fiecare dintre noi, în fiecare clipă, un miracol. Eu nu încetez să mă minunez de viață, de fenomenul colosal al circulației sîngelui, al bătăilor inimii, al funcționării creierului. Am găsit în Creștinism punctul de sprijin de care aveam nevoie în haos. Astăzi, la 52 de ani pe care i-am împlinit și de care copilul din mine nu vrea să țină seama, am convingerea fermă că există forțe care ne guvernează, zi și noapte. Nu sîntem singuri nici măcar în casa noastră, darămite în Univers. Periodic, lumea de dincolo ne dă semne. De la o vîrstă în sus, tot mai des ne vizitează, în vis, ființele dragi care nu mai sînt pe tărîmul acesta, dar, cu siguranță, trăiesc într-o altă dimensiune. Îmi visez morții cu voluptate, iar în zori de zi încă nu deschid ochii larg, mai aștept, mai zăbovesc, pentru a păstra în „filmoteca de aur” mesajele

ETICHETA

lor, pînă nu se voalează la lumina orbitoare a dimineții. În camera de alături, copiii mei respiră ușor și, de bună seamă, au altfel de vise, pline de viață, pastelate. Doamne, ține-ți îngerii lîngă fetițele mele, zi și noapte, ca să le apere de boli, de necazuri, de accidente! Atîtea și atîtea nenorociri se petrec pretutindeni în lume, încît te cutremuri și te întrebi, cu spaimă: ce mai urmează? Vine o vîrstă cînd nimic nu mai contează, în afara bucuriilor simple ale vieții.

Aud, văd și simt o vînzoleală nebună în jurul meu. Un furnicar de oameni fără nici un ideal, fără conștiința identității de sine, fără comunicare cu Dumnezeu se zvîrcolește non-stop, aleargă, se consumă, se distrează cu un efort de maimuțăreală de-a dreptul jenant, de care s-ar rușina și dobitoacele firii. Uneori, cînd caut vreo emisiune de știri sau de muzică clasică pe vreun post de Radio sau de Televiziune, mă izbește în față valul de mizerii, de glume proaste, de veselie falsă, de subcultură, de amoralitate lansat de niște ființe primitive. Cîtă deșertăciune! Am crezut, mai întîi, că eu sînt de vină, m-am suspectat de boala mizantropului, care se plictisește din orice și nu mai suportă ritmul trepidant al generațiilor mai tinere. Din fericire pentru mine, nu sînt mizantrop. Nu sînt antropofob, dacă îmi este permis să creez un cuvînt, adică nu urăsc oamenii. Dimpotrivă, îi iubesc. Numai că ființa umană decade, de la an la an, de la secol la secol. Ceea ce părea o monstruozitate, de pildă, acum două veacuri, în epoca romantismului german, acum e un lucru banal. Așa după cum poți cunoaște cel mai bine ce zace într-un om dacă devine șef pentru trei zile, tot astfel pătrunzi în profunzimea esenței umane observînd, cu atenție, cum au murit oamenii iluștri ai Planetei, care au fost ultimele lor cuvinte etc. Cine se agață de viață și-o va pierde – nu pe cea pămînteană, care, oricum, e sortită pieirii, ci pe cea veșnică. Totul se plătește, iar prețul păcatului e moartea. Cum ne comportăm: ca niște copii ai lui Dumnezeu, sau ca niște barbari? Ce-a făcut și ce-a spus Isus pe cruce se știe. Dacă Nașterea Mîntuitorului a fost magică, Răstignirea Lui a generat cel mai sinistru examen pe care l-a dat specia umană în fața lui Dumnezeu. Atîta ură, atîta prigoană, atîta batjocură! Nevrînd să-L accepte

Dualismul sociertății românești

(urmare din pag. 21)

Am participat sau am observat discuții de acest fel de cînd mă știu și, în majoritatea cazurilor, s-a ajuns la un adevărat dialog al surzilor, fiindcă nici una dintre părți nu ceda, considerînd că dreptatea și adevărul sînt de partea sa. Firește că doar timpul (de fapt, Dumnezeu) a demonstrat cine a avut dreptate pînă la urmă. Cu toate acestea, în acel moment al dezvăluirii adevărului, acesta nu a mai interesat pe nimeni, fiindcă, de fapt, scopul discuției stîrnită de partea militantă fusese scandalul, manifestarea mîniei, jignirea celuilalt, convin gerea lui să vină de partea sa, iar nu stabilirea adevărului. Mă uit la anul care tocmai s-a încheiat și-mi dau seama că, la fel ca și în 2020, subiectul cel mai discutat a fost pandemia și vaccinul. Asta se discută în principal pe social-media, iar partizanii fiecăreia din cele două tabere pro și contra vaccin luptă cu propriile arme pentru a dovedi adevărul. Pînă acum știm că avem niște vaccinuri care te ajută să nu mori dacă te îmbolnăvești de COVID, dar care, la anumite categorii de vîrstă, creează probleme cardiace. Știm sigur că nimeni nuși asumă răspunderea pentru vaccinuri (oare de ce?) și vedem că existența acestui virus e folosită pentru a oferi posibilitatea celor puternici să limiteze drepturile și libertățile cetățenești, cîștigate cu atîtea sacrificii și, uneori, cu sînge, în ultimii 200 de ani.

Ce am observat privind din afară cele două tabere este violența verbală cu care provaxxerii (tabăra militantă) îi atacă pe cei care nu le împărtășesc opinia. Cel mai apropiat și celebru exemplu este articolul scris de niște nemți care ne-au insultat, făcîndu-ne idioți. Firește, comportamentul acesta depinde foarte mult

de nivelul de îndoctrinare și de educație al celor care discută, dar cert e că, și unii și alții, sînt la fel de convinși de ceea ce susțin. Privind atent comportamentul acestora îmi dau seama că fiecare s-a poziționat în tabăra care-l caracterizează. Spun asta pentru că unii oameni se miră văzînd prieteni sau cunoscuți pe care-i știau drept oameni liniștiți, cum se iau de piept pe internet cu cei aflați de cealaltă parte a baricadei. Unii chiar au ajuns să spună, mai în glumă, mai în serios, că serul vaccinului le-a schimbat felul de a fi și le-a luat mințile. Nu cred asta. Cred, însă, că unii dintre acei oameni, puși într-o situație limită cum e aceasta a pandemiei, pe care o trăim din 2020, „și-au dat arama pe față”, cum spunem noi, românii, arătînd tuturor cum sînt de fapt. Nu vaccinul le-a schimbat comportamentul, ci situația privilegiată în care au ajuns, prin deținerea certificatului verde și prin faptul că sînt de partea celor tari, adică a guvernului și a majorității unei Europe vaccinate. Certificatul le-a dat putere și importanță, i-a făcut să fie cineva în ochii proprii, iar gradul ridicat de vaccinare al țărilor europene le-a confirmat alegerea făcută. Chiar dacă, cu numai cîțiva ani înainte, îi disprețuiau pe aceeași europeni și-și doreau un Rom-exit.

Ce-i leagă, însă, pe toți acești indivizi este dorința lor, disperată aproape, de a-i vedea pe toți ceilalți vaccinați. E o dorință de neînțeles, cum era și cea a comuniștilor de a-și impune doctrina politică peste tot în lume. Ca și pro-vaxxerii de acum, și ei credeau sincer că fac un bine populațiilor comunizate cu forța. Pe de altă parte, nu am văzut niciodată, în nici o discuție pe platformele de social-media, „antivacciniști” care să-i „atace” pe pro-vaxxeri și să-i „pună la colț” pentru că s-au vaccinat.

ca rege al iudeilor, vrăjmașii lui Isus L-au făcut Rege al Lumii. Evreii L-au condamnat la moarte și romanii L-au crucificat. Numai că, la scurtă vreme, romanii și, odată cu ei, toate popoarele Occidentului s-au căit amarnic și s-au creștinat – evreii au continuat să-L batjocorească, de aproape 2.000 de ani și pînă acum. Din păcate pentru prigonitorii lui Isus, calculul lor a fost greșit: nu-și puteau închipui că Cel pe care Îl scuipaseră, și-L pălmuiseră, și-L însîngeraseră cu coroana de spini va învia! Iar El a înviat, cu adevărat! Și ne-a certat, și ne-a iertat, în marea milă a Lui. Iată de ce consider că evreii sînt în contratimp cu Istoria. Nu atît pentru că L-au dat pradă morții pe Mesia, ci fiindcă tot așteaptă un alt Mesia, care nu va veni niciodată. Pentru evrei, credința lor primară în profețiile hassidice valorează mai mult decît evidența copleșitoare a morții de martir pe care au îndurat-o, cu entuziasm, sute de mii de creștini, la care se adaugă milioanele de bazilici, biserici, schituri și mînăstiri întemeiate de-a lungul a două milenii. Omenirea nu face nimic gratuit, sau întîmplător. Mai mult ca sigur, dacă Isus n-ar fi înviat și nu S-ar fi arătat Apostolilor, aceștia s-ar fi lepădat de El și s-ar fi întors la munca lor. Însă n-a fost să fie așa. Am avut șansa să văd, într-o noapte a lui noiembrie 2000, împreună cu soția și fiicele noastre, mica temniță Mamertin, de sub Colina Capitoliului, din Cetatea Eternă, unde au fost închiși Sfinții Petru și Pavel. Puțin mai sus, străjuiește Lupoaica cu pui, statuie mică și cuminte, dar cu ce forță colosală de iradiere pe întregul Pămînt! Puțin mai jos, se întinde o stradă romană autentică, veche de vreo 2.500 de ani, unde, dacă zăbovești prea mult, s-ar putea să ai surpriza să nimerești într-o copcă a timpului și să plonjezi către alte ere. Dintr-o temniță l-a ajutat un înger de lumină, pe Petru, să evadeze; a fost, aceea, cea mai spectaculoasă evadare din Istorie. Pe Isus nu L-a ajutat nimeni, săracul de El, a fost ca un miel neprihănit, L-au arestat, L-au judecat, L-au împovărat cu o traversă grea, de lemn, și apoi L-au înălțat pe „stîlpul infamiei”, unde piroanele I-au sfărîmat palmele și tălpile.

(va urma)

CornELIU VADIm TUDor Noaptea de 13 spre 14 decembrie 2001

Sînt convins că prin 2023, taman la următoarele alegeri, o să vedem cîte dintre argumentele de care se folosesc astăzi taberele pro și contra vaccin se vor confirma. Nu le reiau, fiindcă sînt convins că fiecare dintre dumneavoastră le-a auzit și le cunoaște foarte bine. Sînt însă curios ce vor zice pro-vaxerii militanți de astăzi dacă, Doamne ferește, vor exista efecte multe și rele ale vaccinurilor. Probabil nu vor recunoaște că s-au înșelat, fiindcă categoria de oameni din care fac parte e mîndră și se consideră infailibilă. Vestea proastă pentru ei e că întotdeauna cei mîndri și infailibili au fost puși la colț de Cel Preaînalt, ca să le arate greșeala pe care au făcut-o. Grav este că, în majoritatea cazurilor, nu au înțeles ce li se întîmplă și, cu atît mai mult, de ce. În cazul în care ei vor avea dreptate și nu vor exista efecte adverse grave ale vaccinurilor (ceea ce-mi doresc foarte tare) iar acestea vor reuși să elimine pandemia și, pe cale de consecință, certificatul verde, restabilind drepturile și libertățile cetățenești, cu siguranță anti-vaxxerii vor accepta „înfrîngerea” și se vor vaccina cu inima deschisă. Ceea ce mi se pare neproductiv în aceste înfruntări pro și contra ceva este tocmai insistența cu care una dintre părți încearcă să-i impună celeilalte modelul său, nivelînd totul. Ceea ce este extrem de interesant de observat este că, în majoritatea cazurilor, partea militantă s-a dovedit a fi greșit în ceea ce susținea. Așa au fost: impunerea cu forța a comunismului, impunerea modelului american în Vietnam și Coreea, impunerea modelului imperiilor asupra coloniilor, sau al francilor asupra arabilor prin Secolul al XI-lea.

Nu știu cum se va termina disputa dintre cele două tabere, dar știu că înfruntările astea sînt bune, fiindcă ele „separă apele”, cum se spune, și ne ajută să vedem adevărata fața a unor oameni, pe care, altfel, nu am cunoaște-o niciodată.

Uitați-vă în sus!

(urmare din pag. 21)

Într-un film anterior, cu un subiect identic, filmat în 1998, numit ,,Armagheddon” (,,Sfîrșitul Lumii”), cu Bruce Willis în rol principal, problema corpului ceresc ce amenința să distrugă viața pe Terra era rezolvată cu competență, profesionalism și jertfă, pe cînd aici lucrurile se termină prost pentru oamenii care sînt exterminați în cataclismul ce urmează prăbușirii cometei.

Comparînd lucrurile, fie și numai din punct de vedere al filmelor, anii scurși din 1998 pînă în 2019 au însemnat un regres pentru omenire și e clar că direcția spre care ne îndreptăm este una greșită, ce duce spre sfîrșitul civilizației actuale, așa cum scriam într-un articol publicat recent, intitulat „Cum încep și se sfîrșesc civilizațiile”. Pe scurt, societatea umană prezentată în acest film este una extrem de superficială. Președintele SUA este o femeie care nu are nici măcar competența de a conduce o asociație de locatari, darămite o superputere. Televiziunile și ziarele prin intermediul cărora astronomii avertizează populația asupra pericolului tratează subiectul superficial, „caterincos” cum am spune noi, românii, iar cînd cea care a descoperit cometa se enervează și ridică tonul, enervată fiind de lipsa de interes a gazdelor talk-show-ului față de vestea pe care o aducea, toată lumea se uită la ea ca la o nebună, iar prezentatoarea spune la final că i-ar trebui „pregătire mediatică”. Mai pe românește – falsitate: hai să zîmbim frumos, să facem caterincă de lucrurile grave, să ne prefacem că nu există și să ne vedem de despărțirile, împăcările și scandalurile din industria spectacolului, mai importante decît orice altceva. Cu toate acestea, la un moment dat, în film se ia decizia trimiterii unei rachete cu niște arme atomice care să intercepteze cometa și, detonate, să-i modifice traiectoria, așa cum se făcuse și în precedentul film din anul 1998, pe care l-am

S.O.S.!

(urmare din pag. 21)

De remarcat că Schwab mizează pe faptul că, la nivel planetar, au dispărut politicienii cu personalități individuale și opinii puternice și originale, acest vid urmînd a fi umplut cu indivizi docili, gata oricînd să adere la o linie globalistă strictă, dictată de sus. Cînd și cum se face acest lucru este simplu: se învață la Young Global Leaders și la alte asemenea școli. În ce privește selecția cursanților, este știut faptul că ea este realizată strict în baza principiului nr. 3 al funcționării și organizării Noii Ordini Mondiale: ,,Scopul sfințește mijloacele – nu te poate condamna nimeni dacă pentru interesul Noii Ordini Mondiale faci uz de calomnii, otrăviri, asasinate, sperjur, tădări, rebeliuni etc.”. Așadar, mulți dintre cei care erau predispuși la fapte ilegale sau care le aveau deja în palmares, erau selectați și împinși pe un drum fără întoarcere. În concluzie, cu cît ești mai pramatie sau lichea, ai toată nădejdea să ajungi cît mai sus în aparatul de stat, iar dacă ai făcut și pușcărie, ai mari șanse să devii prim-ministru sau președintele țării. De reținut și faptul că toți cei selectați au primit burse de studii de la Bill Gates sau George Sörös, cunoscuți ca fiind doi dintre capii Noii Ordini Mondiale, ca să nu mai vorbim de faptul că mulți dintre cei nominalizați mai sus au făcut corp comun în gestionarea pandemiei la nivel planetar, tot ei urmînd să se preocupe și de purificara mediului global, prima măsură fiind aceea de a se interzice încălzirea locuințelor prin intermediul centralelor termice și al sobelor cu lemne.

Ca să înțelegeți mai bine legăturile și încrengăturile acestei povești, amintiți-vă de Laura Codruța Kövesi, bursieră Sörös care, la un moment dat, era la un pas de a ajunge în dubă, dar, peste noapte, a fost avansată în funcția de procuror-șef al Europei, asta ca să ne prindem și noi, în sfîrșit, că ,,Nu te poate condamna nimeni, dacă în interesul Noii Ordini Mondiale faci uz de abuzuri, sperjur, acte de corupție...”. Și dacă adepții Noii Ordini Mondiale au salvat-o pe Kövesi, ce credeți că face ea

pomenit anterior. Ei bine, ce credeți? Racheta decolează, dar este întoarsă din drum, pentru că cel mai bogat om de pe planetă, deținătorul unei companii social-media și a unui soft de smartphone, care aduna date despre indivizi controlîndu-i din toate punctele de vedere, ajunge la concluzia că în componența cometei intrau metale rare în valoare de trilioane de dolari, pe care nu ar fi fost rău să pună mîna după ce cometa se va izbi de pămînt. Cînd este avertizat că dacă dacă acest lucru se va întîmpla o să murim cu toții, vine cu soluția de a o sparge în bucăți mai mici, neletale pentru oameni. Personajul respectiv e un individ cu numeroase traume psihice, dar care are la dispoziție resurse nelimitate pentru a dispune de miliardele de pămînteni. Bineînțeles că soluția lui, concepută de niște amatori, nu funcționează, și civilizația noastră dispare în cîteva minute.

Dacă pînă aici, personajele și situațiile vi se par cunoscute, nu vă înșelați. E suficient să ne uităm în jur și să vedem că așa se petrec lucrurile în societatea noastră, încît mă și mir că acest film a fost făcut și difuzat pe o platformă atît de puternică cum e Netflix. Comentariile despre film din publicațiile internaționale au surprins faptul că acesta reprezintă o satiră politică și un avertisment social puternic, iar altele au făcut referire la avertismentul climatic pe care nimeni nu-l ia în seamă, adică au tras spuza pe turta lor, deși nu exista nici o legătură între cometă și încălzirea globală, acționînd exact ca presa din film. Filmul este o tragedie în toată regula, și poate fi asemănat inclusiv cu situația pandemică actuală, cu pandemia pe post de cometă, dacă doriți. Din păcate, e un film care va avea același efect pe care l-au avut diligențele depuse de eroii săi pentru a contracara ciocnirea cometei de Pămînt: zero.

Sînt convins că, în afară de discuțiile iscate, filmul nu va schimba nici una dintre problemele cu care se confruntă societatea actuală și, pe măsură ce mă uit la filmele produse de Hollywood în ultimii ani, mă îngrozesc. După cîteva zile de stat pe Netflix am ajuns

acum? Păi, ce să facă, a aplicat același principiu și în privința Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei Europene, acuzată de faptul că a încheiat, în numele Uniunii Europene, un contract de 38 de miliarde de dolari cu firma Pfizer, căreia i s-au comandat vaccinuri pentru întreg continentul. Scandalul este imens și a plecat de la o anchetă de presă realizată de jurnalistul ieșean Adrian Onciu. După dezvăluire, acesta a fost amenințat în mod direct de Ursula, în cadrul unui interviu televizat: ,,Procurorul european ar trebui să-l aresteze pe respectivul ziarist, care a lansat aceste fake-news-uri!”.

De fapt, Ursula von de Leyen nu face altceva decît să se apere precum hoțul care furase o mașină din fața unui cimitir, iar cînd judecătorul l-a întrebat de ce a făcut asta, a răspuns: ,,Am crezut că proprietarul a rămas acolo!”. Oricum, ceea ce nu poate Ursula să explice este faptul că soțul său, Heiko von der Leyen, manager la o firmă din Germania, a fost angajat, peste noapte, la compania americană ORGENESIS, unde i s-a acordat un salariu de vreo cinci ori mai mare decît venitul obținut în Europa. De reținut că ORGENESIS are stînse legături cu gigantul farmaceutic Pfizer care, la mai puțin de trei luni distanță de cînd soțul Ursulei a traversat Oceanul, s-a încheiat contractul cu U.E., iar cînd a început să pută totul, contractele cu toate firmele farmaceutice pentru vaccinuri au fost secretizate. Așa cum a fost și cel semnat de premierul Cîțu pentru cele 120 de milioane de doze.

Așadar, dacă cineva se așteaptă ca Justiția europeană să se sesizeze, se înșală amarnic, și asta, pentru că toți actorii acestei piese au fost cîndva școliți în aceleași instituții de învățămînt care au ca punct de plecare anul 1773, cînd ,,Mayer Rothschild a invitat 12 oameni extrem de bogați și influenți – reprezentînd toate ramurile genealogice ale Iluminaților – pentru a-i convinge să își reunească resursele într-un complet care să stabilească o nouă ordine mondială bazată pe ideologia luciferică” (David Livingston). Oare cum putem crede că asemenea indivizi ne vor binele? ,,Specialiștii” școliți în spiritul acestei mișcări satanice nu ne vor salva niciodată de la moarte, ci, mai degrabă, de la viață, și fac asta prin intermediul unor vaccinuri produse în baza unei

să nu mai am ce vedea, în afară de filme ce prezintă o viață strălucitoare, ușoară, unde căutarea și degustarea plăcerilor, adunarea avuției și dependența de urmăritorii din social-media sînt preponderente. Nu am găsit filme profunde, interesante, jucate bine, cum existau pînă prin 2010. Violență, zombie, sex, bani, multă falsitate și superficialitate – aceasta este, de fapt, lumea în care trăim și noi, nu doar americanii sau occidentalii, lucru care mă face să nu fiu încîntat de viitorul copiilor mei și al nepoților. Sînt sigur că generația noastră, a „ultimilor pionieri” ca să zic așa, reprezintă ultima piedică în calea celor care vor să transforme viața reală în ceea ce putem vedea prin filme. Ar trebui să realizăm schimbarea de direcție pentru ca lumea să rămînă pe drumul normalității pe care e bine să stea.

În film, indivizilior li se spunea să nu privească în sus (,,Don`t look up!”) fiindcă atunci ar vedea cometa apropiindu-se și și-ar da seama că sînt mințiți. Cam asta ni se spune și nouă acum: priviți în jos, priviți la televiziuni, la lumea pe care v-o prezentăm noi, nu la ceea ce se află în jurul vostru. Ei bine, eu cred că ar trebui să privim în sus, să vedem urîțenia lumii în care sîntem obligați să ne bălăcim și să ne ridicăm din genunchi, luptînd pentru viața noastră și a urmașilor noștri. Uitați-vă în sus, mai ales pentru că acolo este singurul nostru ajutor, Cel care poate rupe pînza de păianjen țesută cu răbdare de vremelnicii stăpîni de azi, ai lumii pămîntene. Uitați-vă în sus, uitați-vă la El și rugați-L în fiecare zi să ne ajute. Cum, însă, o vorbă înțeleaptă spune că „Dumnezeu îți dă (te ajută), dar nu îți bagă în traistă”, consider că atît europenii, cît și noi trebuie ca, pînă la următoarele alegeri, să formăm curentul social potrivit și votăm masiv pentru acele partide care-i vor îndepărta de la butoane pe actualii conducători. Noi am lansat curentul social vadimist și, cu ajutorul vostru, al celor ce citiți Revista ,,România Mare”, mesajul nostru poate ajunge la toți românii, pentru că doar împreună putem reuși!

tehnologii care a eșuat, după cum o spune chiar inventatorul său, dr. Robert Mallone. Acesta este și motivul pentru care nici un producător al vaccinurilor nu și-a asumat vreo răspundere oficială, continuînd să le producă, deși ele continuă să fie în stadiul de experiment pînă în decembrie 2023.

Niciodată ingineria dumnezeiască nu se poate modifica sau înlocui. Spre exemplu, sufletul uman nu se poate produce în eprubetă, cum nu poate fi mutat din loc sau cîrpit în fel și chip, cum au vrut ăștia să facă cu genetica umană, o altă minune creată de Dumnezeu.

Recent, am purtat o discuție de suflet cu o bunicuță din cartierul în care locuiesc, care m-a întrebat ce putem face în aceste vremuri. Știam că este foarte credincioasă, de cînd mi-a povestit că, în urmă cu ani, își dorea foarte mult, de la unica sa fiică, o nepoțică. Pentru că dorința sa nu se împlinea, distinsa doamnă nu s-a lăsat, s-a rugat mai mult, cu lacrimi, la icoana Sfîntului Mina, știind că ,,Rugăciunea care-i plînsă/ În al lacrimei pîrîu/ Te înalță și te apropie/Cît mai mult de Dumnezeu”. Și iată că bunul Dumnezeu a putut să materializeze o dorință ce părea de neîmplinit: mult visata nepoțică s-a născut, dar nu în orice zi, ci chiar de ziua Sfîntului Mina. Este o copilă foarte reușită, colegă de clasă cu nepoata mea, are părinți de toată isprava, iar doamna care și-a dorit-o cu atîta ardoare a devenit cea mai fericită bunicuță din lume. Ei bine, această doamnă, pe nume Elena Ceaușescu – fără nici o legătură cu... -, mi-a propus, după ce i-am răspuns că, într-adevăr, rugăciunile sînt și ele soluții în aceste vremuri, să ne reîntîlnim peste 20 de ani în același loc în care am purtat discuția, urmînd să constatăm atunci că, pentru nepoatele noastre, e musai să fim învingători.

Oare pe cine credeți că va ajuta bunul Dumnezeu și cum va reacționa mister Bill Gates, dacă s-a întîlni față în față cu distinsa bunicuță? Vă spun eu: nea Biluță va avea în fața ochilor, în locul bunicuței, un munte imens, precum Masivul Bucegi, străjuit de o cruce mare, în zona numită Gura de Rai, din Grădina Maicii Domnului, iar bunicuța noastră va descoperi că în fața sa se află doar un strivit și mefitic... VIERME!

po L i T ică G eopo L i T ică

Războiul ultimului Crăciun: Sîntem pe cale să cîștigăm această înfruntare (I)

Anul 2022 va fi unul decisiv pentru soarta războiului care îi opune pe teroriștii globaliști, care folosesc pandemia ca pretext pentru a controla lumea, și luptătorii pentru libertate. De Crăciun, dr. Vernon Coleman a lansat un manifest și o chemare la luptă.

Am avertizat încă de acum șase luni că, indiferent ce s-ar întîmpla, ei vor dori să introducă și mai multe restricții. Am spus mereu că acestea vor deveni și mai grele după Crăciun, cînd ne vom simți deprimați la sfîrșitul sărbătorilor. Într-o Psy-Op – asta este ceea ce se petrece acum – dorești să-ți lovești cu cea mai mare forță inamicul (adică pe noi) atunci cînd este mai vulnerabil. Sînt puține motive de sărbătorit. Locurile de muncă sînt amenințate. Așa cum am prognozat de mult, taxele ipotecare și inflația vor crește în continuare. Minciunile și demența continuă; înșelătoriile și amenințările sînt la fel de fragile ca un castel din cărți de joc. Și la fel de vulnerabile. Sînt din ce în ce mai disperați – un semn că sîntem pe cale să cîștigăm acest război. Dovezile care demonstrează frauda COVID-19 se adună mereu. Iar responsabililor acestei lovituri de stat le este tot mai greu să ascundă adevărul. Și tot mai mulți oameni se trezesc – și rămîn treji.

Pandemia vaccinaților

Guvernanții spun că paturile din spitale sînt ocupate de persoane infectate cu COVID. Se fac că uită că iarna este ceva obișnuit ca 30% din paturile de spital să fie ocupate de persoane gripate. Acest lucru face ca gripa obișnuită să fie de șase ori mai periculoasă decît COVID. Cred că doar una sau două persoane au murit din cauza Omicron. Mă îndoiesc că era vorba de persoane fără comorbidități grave. Cifre recente date publicității de guvernul britanic arată că nu este adevărat că doar cinci milioane de persoane nu au primit prima doză de vaccin. Cifra reală este de 23,5 milioane, ceea ce înseamnă că s-au vaccinat mai puțin de două treimi din populație. Un studiu publicat în European Journal of Epidemiology confirmă că creșterea numărului cazurilor de COVID-19 nu are absolut nici o legătură cu nivelurile de vaccinare. Studiul a fost realizat în 68 de țări din întreaga lume. Datele arată că zonele unde au fost vaccinate multe persoane continuă să aibă numeroase cazuri de COVID. Într-adevăr, se pare că zonele unde există un procentaj mai ridicat de indivizi vaccinați au și cele mai multe cazuri de COVID-19 la un milion de locuitori. Concluzia este că persoanele

care se vaccinează răspîndesc COVID-ul. Iată încă o dovadă a pericolului pe care îl reprezintă vaccinurile COVID. În Italia, guvernul a fost nevoit să înceapă să angajeze medici nevaccinați pentru a putea menține pe picioare sistemul de sănătate. În Marea Britanie, guvernul renunță la concedierea medicilor nevaccinați începînd cu aprilie 2022.

Să nu uităm!

Inamicul pierde controlul războiului, iar aceasta înseamnă că noi cîștigăm. Trebuie să nu cedăm în chestiunile importante – să ignorăm obligativitatea vaccinurilor și a măștilor.

Vom cîștiga războiul, nu cu ajutorul avocaților – care se luptă cu o justiție coruptă și cu o presă care nu va anunța știrea nici măcar dacă vor cîștiga – ci ignorîndule regulile și sfaturile, răspîndind informațiile din gură în gură, răspîndind fluturași și trimițînd video-uri și articole celor care sînt atît de înspăimîntați încît cred minciunile guvernelor lor. Nu trebuie să-i uităm pe parlamentarii care au votat introducerea pașapoartelor de vaccinare (dezbinînd astfel țara), vaccinurile obligatorii pentru lucrătorii din sistemul de sănătate (de ce nu este considerat acest lucru o agresiune?) și obligativitatea măștilor, cînd oricine are mai mult de doi neuroni știe că ele fac mai mult rău decît bine și sînt pur decorative. Și nu ar trebui să uităm niciodată vedetele care s-au pronunțat în favoarea tiraniei – cineva ar trebui să facă o listă a lor. Cu toții au creierul răsturnat cu fundul în sus sau cu conexiunile greșite. Ce naiba știu membrii familiei regale britanice despre prețul peștelui? Poate că se pricep să-și deschidă șifonierele, dar doar atît. Prin contrast, avem discursul emoționant al arhiepiscopului Carlo Maria Viganò. O persoană mult mai nobilă decît arhiepiscopul englez de Canterbury, care, în opinia mea, este un om malefic: complet ignorant.

Banda maleficilor – fasciștii

stau la masă cu comuniștii

Voi încerca să rezum ce s-a petrecut de cînd a început această nebunie. Această operațiune modernă de cucerire a lumii a început cu adevărat, așa cum majoritatea dintre voi o știu, în anii 1960, cînd un grup de indivizi malefici s-a asociat și a convenit că lumea este suprapopulată și că dacă nu reduc numărul populației la un nivel înregistrat ultima oară la jumătatea Secolului al XVII-lea, în curînd nu vor mai exista suficiente bomboane și pudding de Crăciun pentru toată lumea.

determina să accepte un guvern mondial totalitar și o populație a lumii redusă. Unii dintre tipi au sugerat că un război zdravăn nu ar fi o idee rea. Războaiele au fost dintotdeauna populare printre despoți. Oferă ocazia de a adopta multe legi noi și au ca efect secundar posibilitatea ca o mare parte din populație să fie ucisă. Totuși au decis că războiul nu e cea mai bună idee. Pe de o parte, controlarea unui război este întotdeauna o chestiune delicată. Există întotdeauna riscul ca un general nebun să uite cine a făcut regulile. În plus, războaiele au tendința de a se sfîrși fără a ucide suficient de mulți oameni. Ei aveau nevoie de o amenințare pe care să o poată folosi pentru a îngrozi viața tuturor ființelor din lumea întreagă.

Încălzirea globală –sentimentul global al vinovăției

Și au venit cu încălzirea globală. Nu era o idee nouă, ea exista de generații, dar conținea tot ce aveau nevoie. Și era o modalitate de a face în așa fel încît oamenii să se simtă într-atît de vinovați încît să execute tot ce li se cere. Încălzirea climatică a oferit maleficilor – bancherii, ONU și o mînă de politicieni, clerici și miliardari care au fost recrutați – o ocazie de a schimba totul. Și de a face ca aceste schimbări să devină permanente. O scuză pentru a promova o grămadă de legi care în mod normal nu ar fi fost niciodată acceptate. Și o șansă de a terifia oamenii din lumea întreagă pînă într-atît încît să facă tot ce li s-ar cere – și, pe deasupra, să o facă de bună voie și cu entuziasm.

Și-au testat planul introducînd un concept numit Reciclare. Au spus tuturor că lumea duce lipsă de cutii de floricele și de cartoane de iaurt și că penuriile viitoare pot fi evitate numai dacă toată lumea își sortează deșeurile în tot felul de cutii și de saci diferiți în fiecare săptămînă. Evident, toate astea nu au fost concepute decît ca un exercițiu pentru a-i forța pe oameni să se supună și să se conformeze. Cutiile, borcanele și alte deșeuri pe care oamenii pierdeau timpul să le sorteze erau pur și simplu duse apoi într-o țară mai săracă unde erau arse sau aruncate în stradă. Persoanele cele mai dornice să se supună decretelor privin reciclarea sînt aceleași care acum poartă mască și se vaccinează entuziast cu toate dozele.

Manipularea meteo

Unele dintre persoanele care au hotărît asta erau foarte bogate. Un domn Rothschild, un domn Rockfeller și alți cîțiva bancheri. Iar unii dintre conspiratori lucrau pentru o mare gașcă internațională de stînga numită Organizația Națiunilor Unite. Pare să fie un amestec ciudat de bancheri capitaliști și de birocrați comuniști, dar nu trebuie să uitați că nu există diferențe semnificative între fascism și comunism, așa că se înțeleg excelent. La masă, probabil au mîncat salată de alge și caviar și au băut ceva cu multe bule înăuntru. Suc pentru comuniști și șampanie pentru bancheri.

Această stranie adunătură de indivizi malefici a hotărît că au nevoie de ceva care să poată îngrozi populația lumii, pentru a o

Deși escrocheria cu încălzirea globală și cu absurditatea reciclării s-a dovedit în mod clar că funcționează bine, gașca de malefici a decis totuși că ar face mai bine dacă i-ar modifica numele în schimbare climatică, deoarece încălzirea climatică nu reușea să explice prea bine furtunile și frigul. Dacă numeau „schimbare climatică” amenințarea creată de om, atunci ei puteau arunca vina pentru orice element meteorologic neobișnuit. Puteau învinui oamenii pentru o furtună, un incendiu, un val de căldură sau un tsunami. Au început să manipuleze buletinele meteorologice și să dea nume brizelor și altor elemente ale vremii, astfel încît oamenii să le ia pe toate foarte în serios. Încă de la începutul acestei saga au decis însă că aveau nevoie și de altceva pentru a mai condimenta puțin lucrurile.

Escrocheria încălzirii globale era bună pe termen lung, însă nu era suficient de înspăimîntătoare. Aveau nevoie de o amenințare cu care să poată îngrozi pe oricine să facă exact ce i se cere. Au decis că un soi de pandemie ar fi perfectă.

(va urma)

Adresa redacţiei revistei

„România Mare“ se află în Casa Presei libere, corp C, camera 126, Sector 1, bucureşti.

Tel./fax: 031/425.16.43 redactie@revistaromaniamare.ro

Important: Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolului aparţine autorului.

De asemenea, în cazul unor agenţii de presă şi personalităţi citate, responsabilitatea juridică le aparţine. Difuzată prin PRESS bOOk CONSUlTINg SRl. E-mail: pressbookconsulting@yahoo.ro.

Abonamente prin: SC MANPRES DISTRIbUTION SRl., tel. 021/312.48.01; fax 021/314.63.39 şi POŞTA ROMÂNĂ. Codul ISSN 1220 – 7616.