România Mare, nr. 1743

Vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decît atît!

PETRU RAREŞ

romÂnIA MARE

Internet: revistaromaniamare.ro • E-mail: revistaromaniamare@yahoo.com; prm2002ro@yahoo.com • Facebook: fb.com/revistaromaniamare

Fondatori: CORNELIU VADIM TUDOR şi EUGEN BARBU « Redactor-ºef: LIDIA VADIM TUDOR TABLETA DE ÎNŢELEPCIUNE Noi trăim pe o Planetă a crimei: în fiecare zi, sînt ucise miliarde de păsări și animale. Nu se putea altfel, Doamne?

CORNELIU VADIM TUDOR

Ce-și dorește Viktor Orbán pentru Europa

„Trebuie să mergem mai adînc, să ocupăm poziții, să ne adunăm aliați și să reparăm Uniunea Europeană. Nu este suficient să criticăm, trebuie să preluăm Bruxelles-ul”, a declarat premierul maghiar Viktor Orbán, în vîrstă de 60 de ani, într-un interviu acordat la sfîrșitul anului trecut. „Orbán a criticat de multă vreme UE, folosind-o ca țap ispășitor pentru a atrage sprijinul populist și prezentînd relația țării sale cu Bruxelles-ul drept o luptă între «noi și ei» pentru a crea o ideologie de dreapta bazată pe naționalism și pe valorile familiei tradiționale“, scrie „Scînteia” UE, ziarul Politico. „Dar în ultimii ani – și în special de la realegerea sa pentru un al cincilea mandat în aprilie 2022 – a avut loc o schimbare în tonul lui Orbán și o schimbare în abordarea sa față de UE. În liderul maghiar, UE are un nou tip de eurosceptic, unul care nu vrea să părăsească blocul, ci să-l modeleze, punîndu-și amprenta pe politicile Uniunii, de la cele pentru sprijinirea Ucrainei, la lupta împotriva schimbărilor climatice și pînă la migrație. «Dacă vrem să păstrăm libertatea și

suveranitatea Ungariei, trebuie să ocupăm Bruxellesul și să aducem schimbări în Uniunea Europeană», a declarat Orbán la un miting organizat la Budapesta, care a marcat Ziua Națională a Ungariei pe 15 martie. În timp ce Orbán se confruntă cu o nouă opoziție în persoana lui Péter Magyar, un fost oficial al partidului Fidesz al liderului maghiar, nu este încă clar dacă acesta se va dovedi a fi o amenințare serioasă. Între timp, Orbán continuă să se confrunte cu presiuni de la Bruxelles, unde liderii UE au amenințat că vor întrerupe finanțarea din cauza preocupărilor legate de democrație și libertatea presei în Ungaria. În centrul orașului Bruxelles, lîngă clădirile misiu­ nilor diplomatice americane și ruse, o echipă de constructori lucrează din greu. Guvernul ungar se grăbește să finalizeze renovarea unui vast conac din Secolul al XVIII-lea pe care l-a cumpărat în 2021, ca să-și stabilească acolo cartierul general pentru perioada în care Ungaria va prelua Președinția Uniunii Europene“. (continuare în pag. a 16-a) IOAN TEODOR

UZINA DE SĂNĂTATE DE LA TECHIRGHIOL (II) Portret de manager

Citind prima parte a acestui material jurnalistic, doldora de informații și rezultate pozitive cu privire la Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol, una dintre întrebările legitime care îți dau ghes, sporind interesul pentru o și mai largă cunoaștere a acestei instituții medicale, pe bună dreptate laureată de mai multe ori cu onorantul titlu de „NAVA AMIRAL A BALNEOLOGIEI ROMÂNEȘTI”, este: Cine se află, la vîrf, în spatele acestor realizări de prestigiu, ce fel de om, ce fel de conducător? Punîndu-și – firesc, nu?

– și reporterul aceeași întrebare (bineînțeles, însoțită de multe altele), am urcat, ca pe o pasarelă de navă în port, la compartimentul Administrativ, unde am găsit cu ușurință biroul doamnei director Elena Roxana Țucmeanu (apărută în prima parte cu numele ce-l purta anterior, acela de Elena Roxana Almășan).

Pentru a desena cadrul în care a avut loc prima mea întîlnire cu managerul acestei adevărate Uzine de Sănătate – deși mă aflam sub imperiul captivant al trecerii mele prin toate sectoarele de activitate, de sănătate și de recuperare ale unității – pot să scriu dezinvolt: excelent, natural, impecabil, elevat, sincer.

Vă asigur că în aceste aprecieri nu este nicio doză de exagerare, ba dimpotrivă, plecînd din birou și

căutînd în gînd o comparație cu situații jurnalistice similare, (cu directori scorțoși, afectați și grăbiți să te expedieze, lipsiți pînă și de bunul- simț al gazdei, ca să nu mai pomenesc de penuria informațiilor pe care le pot oferi unui reporter dornic să facă lumii cunoscută munca unui colectiv de oameni), cele cinci adjective mi s-au părut sărace pentru a descrie, în plinătatea lui, sentimentul copleșitor al acestei prime întrevederi cu doamna director Elena Roxana Țucmeanu.

Deși nu vine din lumea medicală (ca specialitate), dar astăzi face parte din lumea medicală (ca pregătire), cea care conduce Sanatoriul din anul 2015, s-a dovedit a fi o conștiință multidisciplinară, care a acumulat ca un burete cunoștințe din mai multe domenii ale cunoașterii, cu fiecare pas făcut apropiindu-se de perfecțiunea creatoare de modele umane. Pentru elucidarea parabolei în care am construit pasajul de mai sus, vă pun la dispoziție un CV inedit, compus – ca pregătire – din extreme ca dintr-o luptă a contrariilor, dar care, adunate în buchetul vieții doamnei Țucmeanu, s-au împletit într-o unitate și diversitate, în același timp, de cunoștințe puse în slujba cunoașterii legilor, a slujirii Patriei sub Drapel, și – în partea cea mai productivă a vieții domniei sale – în slujba sănătății celor nevoiți să calce pragul Uzinei de Sănătate de la Techirghiol – Sanatoriul Balnear și de Recuperare. (continuare în pag. a 12-a) GEO CIOLCAN

Eroilor în halate albe Vă tot înjură plebea proletară Că nu i-ați vindecat de tot, la cap, De multe ori voi n-aveți nici un hap Să vindecați de boală-ntreaga Țară; Ca drept răsplată pentru sacrificiu Că i-ați adus la viață din mormînt, V-au atacat cu săbii, și-n curînd, Spitalul semăna cu un ospiciu!

Justiția v-a umilit în viață, Punîndu-vă cătușele pe mîini, Purtîndu-vă în lanț, ca niște cîini La expoziția canină-n piață; Tîrîți prin tribunale, ca borfașii V-a umilit și polițaiu-n post, V-au stricat viața, și oricare prost V-a socotit în tabăra cu lașii; Unii-ați plecat în țări mai dezvoltate, Visînd la titluri și specializări, Purtați cu voi dorul acestei țări Și cîmpul verde de la noi, din sate; Cîndva vă veți întoarce la izvoare, Noi v-așteptăm ca fii risipitori, Să-mpărtășim emoții și fiori Pe rana Țării, care încă doare; Chiar anonimi, în clinici și spitale, Sînteți prezenți pe frontul vostru-acum, Eroi, la pace, mai cădeți pe drum, Tribut al nu știu căror protocoale; Vouă, știuți, sau mii ce poate nu vă știm, Vă sîntem, azi, datori și vă iubim.

Pentru ce faceți, legînd la nopți și zile, Zîmbetele noastre – poate-s prea umile, Dar, pentru eroismul cel sublim, Cu lacrimă de bucurie – MULȚUMIM! GEO CIOLCAN

NR. 1743 l ANUL XXXV l 14 – 20 mai 2024 l 24 PAGINI l 7 Lei

2

Nr. 1743 l 14 – 20 mai 2024

RM

Pentru împrospãtarea memoriei

CE ESTE EUROPA?

Astăzi, după două milenii de zbucium și sacrificii, putem spune că destinul Poporului Român a fost tragic – cine știe, poate că doliul pe care l-am tot purtat se datorează faptului că fluviul nostru tutelar, Dunărea, izvorăște din Munții Pădurea Neagră și se varsă în Marea Neagră! A venit momentul crucial să ne îmblînzim destinul istoric. Locul nostru a fost, întotdeauna, în Europa. Aș putea chiar să spun că România se află în Europa încă înainte de nașterea Europei! E bine de știut, atunci cînd auzim că undeva, în lumea largă, s-a oficiat un Te Deum, că acest text sacru îi aparține unui strămoș al românilor, Niceta Remesianul. Un strămoș al românilor este și Dionisie Exiguul, adică „cel mic”, care, în jurul anului 550, pe baza unor observații astronomice riguroase, stabilește calendarul Erei Creștine. Dacă lumea civilizată își jalonează existența în funcție de data nașterii lui Isus Christos, conform căreia, de pildă, acum sîntem în anul 2003, asta se datorează unui român. Generație după generație, secol după secol, românii au făcut dovada frumuseții și geniului lor. În brațele boierului Mavrocordat moare la Missolonghi, în 1824, Lordul Byron – cei doi erau buni prieteni, iar acest Mavrocordat este unul dintre strămoșii scriitoarei Martha Bibescu. O altă scriitoare româncă de succes, Elena Văcărescu, are onoarea de a fi primită de Victor Hugo, care, în amurgul vieții, îi spune: „România? Da, îmi imaginez foarte bine: un steag care are la mijloc Roma și în jur numai raze!”.

Aș vrea să-l evoc aici și pe Regele Carol I, care era nepot direct al Marii Ducese Ștefania de Baden, fiica adoptivă a lui Napoleon Bonaparte. Civilizația modernă a lumii nu poate fi concepută fără invențiile sau descoperirile unor români: stiloul e brevetat, la Paris, de românul Petrache Poenaru, aviația cu reacție e inventată de Henri Coandă, insulina e descoperită de Nicolae Paulescu. Dar și o serie de științe noi sînt rodul geniului românesc: sonicitatea e creată de Gogu Constantinescu, prieten și colaborator, în Londra anului 1913, al marelui Edison, biospeologia e opera lui Emil Racoviță, cibernetica e făurită de Ștefan Odobleja. Și exemplele pot continua.

România a fost și va rămîne mare prin cultură și știință. A fost o vreme cînd românii cucereau lumea.

Printre ei se numără și o serie de artiști extraordinari, cum au fost sculptorul Constantin Brâncuși, compozitorul George Enescu, interpreta de operă Haricleea Darclée, pentru care a compus, special, Giaccomo Puccini, apoi se cuvine să-i omagiem pe istoricul Nicolae Iorga – cel care vorbea nu mai puțin de 18 limbi – pe Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran și, din generația mai nouă, pe medicul George Emil Palade – întîiul laureat român al Premiului Nobel, și pe Maica Tereza, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, aromâncă de-a noastră, din Albania, pe numele real Boiangiu. Ei, bine, această femeie sfîntă a exclamat odată, în fața surorilor sale de ordin religios: „Acum, hai să facem ceva frumos pentru Dumnezeu!”.

Astfel voi spune și eu astăzi, aici: ceea ce facem noi, în această Aulă scăldată în lumina aurie a zilei de toamnă, este ceva frumos pentru Dumnezeu! Așa ceva este pe placul inimii Domnului, care ne-a creat după chipul și asemănarea Lui nu pentru a spori vrajba din lume, ci pentru a împlini menirea omului pe pămînt. Care este această menire? Eu cred că omul este creat pentru a slăvi numele lui Dumnezeu și pentru a micșora suferința de pe această Planetă.

Pentru cei care studiază Biblia, este evident că, de la

Răstignirea lui Isus Christos încoace, așadar de 2.000 de ani, Dumnezeu nu Se mai adresează, direct, speciei umane. Tatăl Ceresc le-a vorbit, în Biblie, și lui Moise, și lui Iacov, care, după lupta cu Îngerul, s-a numit Israel, și lui Samuel, și lui Ilie, și lui David, și lui Isus Christos. Apoi, tăcere! Eu înclin să cred că Dumnezeu S-a supărat pe noi, oamenii, pentru îndrăzneala noastră nemaipomenită de a-L răstigni pe singurul Său Fiu. Atunci s-a rupt legătura cea tainică a oamenilor cu Ziditorul Ceresc. Analiștii tot încearcă să vadă care este cea mai bună doctrină politică, dar eu le spun, sincer, că aceasta este la îndemîna oricui: e vorba de cele 10 porunci biblice. Dacă noi, ca oameni și ca popoare, vom respecta cele 10 porunci din Cartea Deuteronom – îndeosebi poruncile 6, 8 și 9 – așadar, să nu ucizi, să nu furi și să nu mărturisești strîmb, adică să nu minți – atunci viața va fi mai suportabilă pe Pămînt. Dumnezeu lucrează prin mijlocirea țărilor și popoarelor. Dacă ar fi vrut ca acestea să se amestece pînă la dispariție, Dumnezeu ar fi păstrat Turnul Babel; dar așa ceva nu s-a întîmplat. Iată de ce noi credem într-o Europă a Patriilor și Națiunilor. Și asta n-am spus-o noi primii, ci generalul Charles de Gaulle. Și tot el exclama, vizionar: ,,Este Europa, de la Atlantic la Urali, care va decide soarta lumii!”. Noi, românii, sîntem mîndri de Istoria noastră, de contribuția de pionierat a înaintașilor noștri la progresul umanității. Așa cum, în ceea ce le privește, sînt mîndre toate națiunile, de la evrei și americani, pînă la francezi, germani, italieni, spanioli, englezi, scoțieni, irlandezi, ruși, arabi, chinezi, japonezi și toate celelalte seminții. Aceasta este inima patriotismului și nimeni n-are dreptul moral să-l critice, ori să-l pună la zid.

Specificul Național nu poate fi abandonat, sau sacrificat.

Nimeni nu renunță la limba lui, la tradițiile și datinile neamului său, la identitatea care îl face inconfundabil, la Imnul și Drapelul Național, la Istoria țării sale. Un alt francez ilustru, Montesquieu, care a vizitat meleagurile noastre în anul 1729, mai exact zona Banatului, afirma ceva perfect valabil și astăzi: ,,Europa nu este decît o Națiune compusă din mai multe”. Lipsa de realism cu care au fost abordate toate aceste probleme, de-a lungul timpului, reprezintă explicația pentru care nici unul dintre proiectele unificării continentale, de la utopiile Evului Mediu – Pierre du Bois, în 1305, Tomasso Campanela, Thomas Hobbes – și pînă în Secolul XIX, n-a avut sorți de izbîndă. Între timp, însă, s-a întîmplat ceva: s-a întîmplat că de aici, din Europa, au pornit cele două războaie mondiale.

Iată numai cîteva dintre motivele care au făcut imperios necesară pacificarea Europei prin ea însăși.

Pentru a nu mai fi posibile alte nenorociri. Pentru ca leagănul civilizației moderne, care este Europa, să nu devină propriul său mormînt. E vorba de un proces complex și de lungă durată, dar finalitatea sa va fi în interesul tuturor. Avertizez și asupra greșelii pe care sînt tentați unii să o facă, și anume să opună Europa – Americii. Numai că cei doi mari poli de Putere nu sînt antagonici, ci se completează în perspectivă istorică. Așa după cum s-a văzut, discursul meu nu critică pe nimeni.

Avem oaspeți străini – cum sînt doamna Catherine Lalumière, domnul Walter Schwimmer, Lordul Russel Johnston – care și-au lăsat toate treburile și au venit la București, pentru a fi alături de noi, drept pentru care se cuvine să le mulțumim. Ne vede țara și nu e frumos să ne certăm între noi, tocmai pe o temă care îndeamnă la armonie, la unire, la concordie. Dar înaltele oficialități continentale știu, la fel de bine ca noi, că România are mari și serioase probleme, care o trag în jos și ar putea

să o transforme într-o povară din ce în ce mai grea pentru noul edificiu. Pe fondul unor erori grave ale actului politic, de aproape 14 ani încoace, care au transformat democrația în anarhie, România ocupă locul I în Europa la sărăcie, corupție și tot felul de maladii – și ultimul loc la nivelul de trai, la siguranța vieții, la respectarea normelor democratice și a drepturilor omului. Realitatea aceasta este și ea nu poate fi ascunsă. În ianuarie 2000, cu prilejul unui dialog pe care l-am purtat, la Sala de Marmură a Senatului României, cu domnii Romano Prodi și Günter Verheugen, le-am spus acestora că românii știu că, în următorii ani, vor sosi mari sume de bani de la comunitatea europeană, dar dacă acești bani nu se vor regăsi în creșterea nivelului de trai, în sănătate, în învățămînt, în infrastructură – atunci decepția va fi teribilă și există riscul ca populația acestei țări să-și piardă încrederea în toate proiectele și programele de anvergură continentală. Noi am semnat, din 1993 și pînă acum, toate documentele și protocoalele necesare pentru realizarea consensului politic în vederea integrării euro-atlantice a României. Dacă am mai avut, cîteodată, unele ezitări, acestea au fost firești și s-au datorat faptului că ne place să gîndim cu mintea noastră, ca să știm ce să spunem electoratului, astfel încît acesta să ne urmeze. O vorbă de spirit spune că „cine consimte ușor, trădează la fel de ușor”. Astăzi, lucrurile au devenit clare și voința politică a României de revenire, cu fruntea sus, în marea familie a Europei, din care a fost exclusă prin trădarea de la Yalta, este ireversibilă. Tocmai de aceea am considerat că e mai bine să așteptăm adoptarea noii Constituții Europene, pe care România și-o poate însuși fără probleme.

Experiența acumulată de cele 15 state membre, în domeniul economic, legislativ, administrativ, de protecție a minorităților, ne va fi de folos și n-are rost să reinventăm roata, de vreme ce atîtea minți luminate au cucerit toate aceste valori înaintea noastră. ,,Aici e pricina cea dreaptă și bună” – spunea, cu 400 de ani în urmă, întîiul unificator al celor trei Țări Române, Mihai Viteazul. Este de datoria noastră să ne gîndim astăzi și la soarta fraților noștri din Basarabia și Bucovina, teritorii răpite, samavolnic, în 1940, ca urmare a Pactului stalinisto-hitlerist, care, din păcate, încă mai produce efecte și nu pricepem de ce nu este denunțat public. Nu putem înțelege de ce, oare, ceea ce a fost valabil pentru Germania, care s-a unificat pașnic în anul 1990 – și acest eveniment a fost salutat și de noi, cu entuziasm – nu mai e valabil și pentru România. Atît Uniunea Europeană, cît și NATO au nevoie, pentru strategiile lor, de o Românie puternică.

Rugăm comunitatea internațională, totodată, să ajute România să-și recapete Tezaurul Național, deținut, în mod ilegal, de Rusia, mai ales că, în 1916, Franța și Marea Britanie ne-au dat garanții ferme că acesta va reveni la noi. Primiți-ne cu valorile noastre, cu folclorul nostru, cu puritatea morală a unui popor evanghelizat de Apostolul Andrei.

Vorbind în termenii basmelor copilăriei noas­tre, România nu e Cenușăreasa Europei, ci Fru­moasa din Pădurea Adormită, care a început să se trezească. „Ce este Europa?” – se întreba Paul Valéry. Un răspuns poate fi acesta: Europa este acel loc binecuvîntat unde, în acordurile de apoteoză ale „Odei Bucuriei” – creată de doi germani geniali, Beethoven și Schiller – Mîntuitorul Isus Christos va veni pe Pămînt, a doua oară, pentru a nu-l mai părăsi niciodată… Gloria in Excelsis Deo! CORNELIU VADIM TUDOR (Discurs rostit la Sesiunea Solemnă a Parlamentului României, 7 octombrie 2003)

RM

3

Nr. 1743 l 14 – 20 mai 2024

Vikingii în America (II)

pare a fi că ea a fost o aşezare vikingă într-o regiune întinsă numită Vinlanda.

Rămîne ca oamenii de ştiinţă să stabilească graniţele Vinlandei. Cît de departe spre apus se întindea? Pînă la golful Ungava? Pînă la golful Hudson? Şi cît de departe spre sud? Pînă la Noua Scoţie? Pînă în golful

Vinlanda, ţara aşezată la sud de Marklanda, a fost localizată în zeci de zone de-a lungul coastei de est a Americii de Nord, ajungînd în sud chiar pînă în Florida.

Dar orice discuţie privind localizarea Vinlandei trebuie să înceapă chiar cu textele. Adam din Bremen şi cele două saga sînt de acord nu numai în ce priveşte numele acestei ţări, dar şi în privinţa motivului pentru care i s-a spus aşa: Vinlanda, ţara strugurilor din care se face vin. Povestirile saga se minunează şi de somonii care săltau în rîuri. Ele descriu un promontoriu, o insulă în partea de nord şi un braţ de mare în partea de vest şi, de-a lungul braţului de mare, bancuri de nisip la estuarul unui rîu, care se varsă în mare dintrun lac: o descriere care se potriveşte la sute de locuri din partea de nord-est a Americii de Nord.

De aceea, un alt mijloc de a aborda problema este de a defini zona în cadrul căreia cresc struguri şi se găseşte somon. Cu alte cuvinte, cît de departe în sud se găseşte somonul şi cît de departe în nord se găsesc strugurii? În prezent somonul se găseşte nu mai la sud de 41° latitudine nordică, iar strugurii sălbatici nu mai la nord de 42° latitudine nordică. Aceasta ar plasa Vinlanda undeva între New York şi Boston. O astfel de explicaţie uşoară nu ia totuşi în considerare schimbările climatice care au avut loc între epoca vikingilor şi perioada actuală.

Dacă pornim de la ideea că a survenit o perioadă de răcire – iar dovezile în acest sens sînt convingătoare –, atunci referirile moderne nu sînt de mare folos. Acest lucru fiind spus, mai trebuie adăugat că, în Secolul XVI, navigatorul francez Jacques Cartier a găsit struguri sălbatici pe insula Prinţului Eduard şi de-a lungul fluviului St. Lawrence.

Vinlanda poate fi localizată însă cu mai multă precizie numai cu ajutorul arheologiei. În anul 1960, dr.

Helge Ingstad, fost guvernator al Groenlandei, a navigat spre nord, pornind din Rhode Island, de-a lungul coastei de nord-est a Americii de Nord, în căutarea Vinlandei. În satul L’Anse aux Meadows, situat în extremitatea de nord a Terra Novei, el a descoperit urmele unei mici comunităţi scandinave din Secolul XI: trei grupuri de case, o fierărie şi un cuptor de mangal. Clădirile aveau pereţii construiţi din straturi orizontale de turbă, aşezate unul peste altul, în fiecare grup de case exista o casă lungă şi una sau mai multe căsuţesatelit; în apropierea casei lungi se afla o clădire asemănătoare cu casele de aburi (băile) scandinave, care nu se deosebeau de saunele folosite şi acum în Finlanda: un foc în vatră încălzea pietrele, peste care se turna apă rece.

Fierăria de peste rîu fusese săpată în terase, care formau trei dintre pereţii ei. În fierărie au fost găsite o vatră pentru forjă, o lespede de piatră pentru o nicovală şi sute de fragmente din zgură şi metal, în general, construcţiile din acest loc sînt scandinave şi, pe baza lor, aşezarea poate fi

Maine? Numai dovezile arheologice – găsite poate întîmplător de pescari şi de cei care colindă singuri pe plaje sau de arheologi amatori – vor indica cît de departe au avansat vikingii în Lumea Nouă. În 1965, în ajunul „Zilei lui Columb“, 12 octombrie, Yale University Press a dat publicităţii „cea mai palpitantă descoperire cartografică a secolului“. Cu o campanie de presă neobişnuită pentru o editură univer­ sitară, aceasta a anunţat publicarea hărţii Vinlandei, o hartă precolumbiană a lumii, în care era indicată Vinlanda. În New York Times, Chicago Tribune şi în alte ziare au apărut pe prima pagină articole sub titluri mari. Campania publici­tară întreprinsă pentru a face reclamă hărţii Vinlandei a reuşit să atragă repede atenţia lumii ştiinţifice asupra acestei apariţii. Dar rezultatele cercetărilor au dovedit că harta Vinlandei se numără printre cele mai mari plăsmuiri ale Secolului XX. Analizele au demonstrat că tipul de cerneală cu care era întocmită nu putea exista înainte de anul...

1920. Harta fusese desenată cîndva, după acest an, cu intenţia clară de a o prezenta drept originală. Povestea ar putea continua. Cine a fost plăsmuitorul? Şi de ce a făcut-o? Misterul priveşte însă epoca noastră, nu cea a vikingilor.

Sfîrșit F. DONALD LOGAN

Însemnãri inedite  Însemnãri inedite Vinlanda, ţara strugurilor (2)

prezentată cu certitudine ca fiind o comunitate scandinavă veche.

Obiectele găsite la L’Anse aux Meadows, deşi nu sînt numeroase, atestă şi ele originea lor scandinavă veche.

Se presupune, de asemenea, că mostrele de mangal de acolo provin din lemn folosit pentru plute; printre mostrele de arbori identificate de analiza particulelor există specii care n-au crescut niciodată în această parte a Terra Novei. Ele trebuie să fi ajuns deci acolo ca lemn folosit la plute.

Hartă precolumbiană cu cerneală din... 1920 În legătură cu L’Anse aux Meadows rămîne o problemă neclară. Potrivit lui Adam din Bremen şi povestirilor saga, ţara descoperită de vikingi abundă în viţă de vie. Acum, în această regiune, nu creşte nici un soi de struguri. Analize sofisticate ale unor mostre de polen luate de la faţa locului arată în mod clar că, în ultimele şapte milenii şi jumătate, n-a avut Ioc nici o schimbare de vegetaţie importantă, de aceea este improbabil ca acolo să fi crescut viţă de vie în epoca vikingilor. În pofida unei perioade reci care a survenit, climatul în timpul colonizării vikinge a fost asemănător cu cel de azi: diferenţe mari între temperaturile iernii şi cele ale verii, care, în ambele sezoane, sînt moderate de curentul Labrador şi de Golfstream, producînd astfel multă ceaţă şi un sezon scurt (circa 100 de zile) pentru culturi. Acum o mie de ani pe acest pămînt nu creştea viţă de vie, dar el producea o bogată varietate de fructe cu boabe, unele fiind „boabe de vin“, precum şi coacăze roşii şi agrişe negre. Este foarte posibil ca acestea să fi fost considerate struguri; în Scandinavia, aceste boabe se folosesc şi astăzi la producerea vinului şi sînt numite în mod obişnuit „boabe de vin roşii şi negre“. În Suedia, în unele zone din Norvegia şi Anglia, coacăza este cunoscută sub numele de „boabă roşie de vin“. Ar trebui să mai adăugăm că analiza polenului a arătat că „grîul care răsărea singur“ trebuie să fi fost elymus arenarius, o plantă pe­ renă asemănătoare po­ rum­bului.

Aşezarea vikingă de la L’Anse aux Meadows, din Secolul XI, pare a fi avut o durată redusă: 20 sau, maximum, 30 ani. De ce şi-a încetat existenţa? Arheologia nu dă nici un răspuns. Este L’Anse aux Meadows Vinlanda?

Răspunsul

4

RM

Nr. 1743 l 14 – 20 mai 2024

Atitudini  Polemici  Atitudini TABLETĂ DE SCRIITOR

Era în toiul cireșilor în floare

În fiecare dimineață, odată cu ivirea soarelui pe bolta albastră a cerului, Ioana lui Costică Fieraru ieșea la poartă și, pe primul om pe care îl vedea trecînd pe uliță, îl oprea din drum și nu se lăsa pînă ce nu schimba cu el cîteva vorbe... Și-i plăceau bărbații guralivi, înalți, dar nu pentru a găsi vreunul care să o curteze, nici gînd de așa ceva, fiindcă de îndată ce și-a văzut bărbatul coborît în groapă, nici că se mai gîndea să se recăsătorească vreodată. Se mulțumea cu felul în care trăia alături de copiii săi... Acum, mai mult ca oricînd, simțea, însă, nevoia să socializeze, căci în fundătura de sat în care își are casa, nu prea are cu cine schimba o vorbă, doar cu motanul care doarme tot timpul pe sobă, încît șoarecii ajunseseră să-i roadă mustățile...

Chiar dacă era tare leneș, femeia îl lua în brațe și nu era zi să nu-l răsfețe cu tot ce avea mai bun în casă, în special cu bucățele de carne, niște smîntînă, alimente care nu-i lipseau din frigider... Într-o seară, pe la sfîrșit de vară și început de toamnă, se culcă, cum se zice la țară, odată cu găinile. Aproape întreaga zi plouase și n-a mai putut intra în grădină, unde tot timpul avea cîte ceva de lucru... Ba tăia iarba de pe cărare, ba lega vreun lăstar la vie... Cînd se cocea fasolea, avea destulă treabă: două-trei zile de cules, iar după o pauză de o săptămînă, timp în care o lăsa întinsă pe rogojină s-o pătrundă soarele, se punea cu furca la bătut pe ea, după care trecea la adunatul boabelor, care cădeau cît colo sub loviturile de ciomag. Ale naibii săreau peste tot, că ograda era plină de boabe, de la prispa casei, iar uneori săreau și peste gard... Cum se așeză în pat, adormi buștean, de parcă ar fi luat somnifere, iar pînă dimineața nici că își mută capul de pe pernă. Cînd deschise ochii, văzu o lumină palidă, cum parcă se prelingea din tavan pe peretele casei, care era acoperit cu un covoraș de lînă rămas de la bunica sa, singura amintire... Raza aceea de lumină părea a nu se mai termina și, pentru cîteva momente, luă înfățișarea unui drum de pădure cu arbori pe margini și cîntec de păsări... Avea impresia că e același drum pe care umblase, trimisă de mama sa, să adune bureți, cînd avea vreo douăzeci de ani. Atunci își întîlnise omul vieții ei, pe care l-a iubit pînă cînd acesta avea să sfîrșească într-un accident de mașină atît de groaznic, că abia de i-au refăcut trupul cei de la morgă, cosîndu-l bucată cu bucată... Nici nu l-ar fi putut recunoaște, dacă n-ar fi avut niște semne deosebite, cum ar fi buzele lui groase. Aceleași cu care, de la început, odată cu primul sărut, bărbatul o cucerise pe Ioana, trezind în inima ei fiorii dragostei și plăcerea de a se lăsa iubită.

Atunci, dintr-o singură atingere, buzele lui cărnoase se contopiseră cu buzele subțiri ale femeii... Sărutul lui seducător se repetă continuu, pînă ce, moleșită de atîta tandrețe, se lăsă ca un spic de grîu în bătaia vîntului și a ploii cu fața în sus, pe covorul moale de iarbă, scoțînd din cînd în cînd gemete prelungi, auzite numai de ei doi. Furați de vraja seducției, jocul lor erotic continuă pînă seara tîrziu, în atmosfera vrăjită a pădurii... Ioana uitase de bureți, iar bărbatul, de lemnele după care venise cu căruța lui, trasă de doi cai ca niște zmei... Mama Ioanei, văzînd că fata ei nu a mai venit acasă nici cu bureți și nici fără bureți, a alertat vecinii și cu toții, de îndată, au trecut la scotocit pădurea, fără să dea de vreo urmă a fetei. Autoritățile se puseră și ele în alertă... După cîteva zile însă, ajunse la urechile mamei sale zvonul cum că fata ei s-ar afla la un bărbat dintr-un sat vecin... La vestea primită, femeia plecă val-vîrtej în satul respectiv, iar zvonul se adeverise ca fiind adevărat... Cu toate insistențele mamei de a se întoarce acasă, Ioana a decis să rămînă la bărbatul cu care făcuse dragoste în pădure și care își ținuse cuvîntul de a o lua în căsătorie... Însă anii petrecuți împreună nu păreau să-i fi oferit Ioanei mari

bucurii, decît doi copii, o fată și un băiat, în rest, mai mult înjurături și palme, jigniri și tachinări la orice discuție.

Acum, în colțul patului, trecută binișor de 50 de ani, dar la fel de frumoasă ca atunci cînd și-a dăruit fecioria unui necunoscut din pădure, îi revin în minte acele momente, gîndindu-se cum de s-a lăsat păcălită atunci, cu trupul său firav, neprihănit, să facă dragoste aproape o după amiază întreagă cu un străin pe care l-a văzut prima oară... Toate aceste amintiri o răscolesc pînă în adîncul sufletului, dar fără să regrete cele întîmplate... Soarta așa i-a fost ei dată... Soarta în care a crezut tot timpul și pe care a urmat-o cu bucuria izbăvirii în viața de zi cu zi.

Cîntec de dragoste Toate stelele să cadă din cer

Eu de la tine nimic n-o să cer.

Toate apele dacă azi vor seca Nu mă voi închina în fața ta.

Toți arborii să cadă la pămînt N-o să te vreau, n-o să te cînt.

Să tremur de frig, să fiu ca un cîine flămînd, Nici o lacrimă n-o să-ți mai vînd. Și dacă, totuși, în noapte-o să vii, Ca să rămîi, mă voi umili, Din ochii-ți noaptea-ntreagă voi citi.

EMIL ISAC

La vîrsta pe care o are acum, e la fel de seducătoare, cu trupul împlinit pentru amoruri ca-n adolescență, cu ochii pătrunzători și luminoși, încît nici un bărbat nu ar rezista ispitei de a-și întoarce capul după ea... Singurul amănunt care îi dă de gol vîrsta sînt cele cîteva șuvițe de păr argintate de bruma anilor, dar e un amănunt pe care, numai privind-o insistent, îl observi.

Acum, Ioana e singură în casa rămasă de la mama ei. Aici s-a născut și a crescut, a mers la școală, aici a participat la muncile din gospodărie, alături de familie. În aceeași casă și-a vegheat tatăl pînă ce a fost dus pe ultimul drum, apoi pe mama sa, și tot aici și-a urmat șirul anilor, pînă în vremurile de-acum, cînd e conștientă că, pentru omul care a sedus-o la nici douăzeci de ani, trecut deja pe cealaltă lume, nu mai are nici un sentiment. Maturitatea a făcut-o să fie mai egoistă și mai prevăzătoare, mai ales cu bărbații... Ioana se uita ca vrăjită la acea lumină ce părea a curge continuu pe perete, ca pe un ecran... Nu visează, e trează de-a binelea... În partea aceea de sat în care își are casa, aude o voce de bărbat, parcă ar fi vocea bărbatului ei. Însă nu poate fi el, știe că de mulți ani e dus la groapă, i-a făcut toate rînduielile creștinești...Vocea bărbatului e tot mai aprigă... Înjură și lovește... Ioana simte o durere cruntă în sînul drept... E ca un fulger... E ca un vîrf de sabie înfipt cu iuțeală în piept. Dar la fel de brusc cum veni acea durere, la fel de repede plecă... Trupul femeii se învioră dintr-odată, ca după momente de amor intens... La colțul gurii îi apăru un zîmbet... Lumina aceea dispăru prin geam, pe fereastră, prin podul de la casă... Poate acesta fusese vreun semn pentru ea. Îi ajunse la urechi zgomot de hărmălaie și, curioasă, Ioana ieși în ogradă, iar de aici grăbi pasul spre poartă, să vadă ce se petrece la lumina acelei dimineți calde de primăvară. În fața casei, avea un cireș mare, fălos, îmbrăcat într-o maramă de flori albe, argintii, smocuri, smocuri, invadate de roiuri dese de albine și alte gîze, prevestitoare de zile de primăvară fermecătoare și de rod de cireșe mai bogat decît toți anii de dinainte, chiar și din vremea cînd încă trăiau amîndoi bunicii și părinții ei.

Cum deschise poarta, își aruncă privirea în drum, spre locul din care se auzea hărmălaia... Zări un bărbat robust, la fel cum fusese omul său, cu o căruță trasă de cai, precum aceea în care fusese luată din pădure și dusă la casa celui despre care nu știuse nimic. Caii parcă erau

aceeași, scunzi, negri, cu hamurile puse pe ei. Căruța era goală, iar animalele în loc să meargă înainte cu ea, dădeau înapoi, fiind cît pe ce să o răstoarne în șanț, să rupă gardul oamenilor. Ioana privea uimită la tot ce se întîmpla în acea dimineață, după ce trăise momentele neplăcute cu durerea aceea din piept, ivită din senin, și, acum, altă poznă, să vadă un străin mînios pe animalele sale. Simți că inima ei o ia razna, părînd că vrea să-i sară din piept... Speriată, se retrase imediat în ogradă, dar nu apucă să pună zăvorul, că străinul, văzînd-o singură, o prinse din urmă și-i puse mîna la gură, tîrînd-o în casă.

– De-acum nu mai scapi, femeie!... Te-am urmărit în toate viețile pe care le-am avut pînă azi... Așa le e scris unora, ca după ce mor să se bucure de tot ce șiau dorit în timpul vieții lor pămîntene... Sînt trimis de bărbatul pe care tu nu l-ai iubit, ba te-ai mai și bucurat de vestea morții lui... Caii, căruța cu care am venit pînă aici, toate sînt ale lui... Am poruncă de la el să te iau de nevastă sau să te omor, dar nu voi face nici una, nici alta. Nici măcar nu voi profita de trupul tău, că nu vreau să iau păcatele nimănui asupra mea... Te voi lăsa să trăiești între pămîntenii tăi, să le scrii poezii, să te îndrăgostești și să te iubești cu un pămîntean deal tău... Te rog dă-mi inelul cu care te-ai cununat cu bărbatul tău, să i-l duc ca dovadă că nu îl mint, că am fost la tine în casă și că de aici plec curat, fără să fi făcut vreun păcat... Ar face mare tărăboi veghetorii noștri dacă nu le duc dovadă că am fost pe ulița ta și că am poposit în ograda ta. M-ar alunga din cer, iar pînă a ne înfățișa în fața Domnului, pentru judecată, vor trebui să treacă multe generații din lumea voastră pămînteană. În timp ce străinul îi vorbea, o ținea strîns de mînă.

După ce inima i se zbătuse mai să-i iasă din piept, Ioana simți cum, deodată, bătăile inimii ei sînt tot mai rare și tot mai încete, pînă ce căzu într-un somn adînc... Cînd se trezi, era în ogradă, sub cireșul falnic, din a cărui coroană bogată, vîntul așternea peste trupul ei petale albe, din florile, cu privirea ca a îngerilor în amiezi de duminică. Uitîndu-se de jur împrejur, nu zări picior de om sau de cal, cît despre căruță, nici urmă, doar soarele care strălucea peste toată vatra satului. În zare, văzu doi porumbei care zburau fără o țintă anume, iar de pe deget observă că-i lipsește verigheta. Atunci, începu să rostească încet, ca pentru sine: Chiar dacă toamne reci trecut-au peste mine mi-i inima în primăvară toată mă vreau poeta gîndurilor line în versuri nobile iubirea să o cînt!

Din acel moment, o liniște deplină puse stăpînire peste ființa ei, iar poezia a devenit pentru ea motiv de căutare a inelului pierdut în covorul petalelor de cireș, de pe aleea ce ducea spre intrarea în casă.

ION MACHIDON, directorul Revistei ,,Amurg sentimental”

RM

5

Nr. 1743 l 14 – 20 mai 2024

LECTURI LA LUMINA CEAIULUI...

EPIGRAME ANTOLOGICE (III)

Să continuăm selectarea epigramelor antologice care, la vîrsta noastră, după mai bine de patru decenii de activitate în domeniu, ele vin singure în memorie și în condei, în funcție de temă sau de autor. Și, în acest caz, paradoxul longevității devine nu un obstacol, ci un avantaj datorat acumulărilor permanente, fără calculator. Vorba unui mare epigramist – Nicolae Ghițescu (1919-2002): Greu e, dragi contemporani, Să-mplinești optzeci de ani, După-aceea nu e greu Că te uită Dumnezeu. Împreună cu neuitatul Alexandru Clenciu (19132000), care era și caricaturist (de fapt, portretist cu mare har), a înălțat epigrama românească pe înalte culmi. Cine nu-și amintește catrenul care exprimă viața omului?

Din zori în noapte, tot o apă Și-n șirul zilelor, la fel, Aleargă omul către groapă De iese sufletul din el.

Pentru că așa ni-e datul, și e de datoria noastră să mulțumim bunului Dumnezeu că am ajuns octogenari, deci, vorba aia, Dimineața, pe răcoare, Cînd te scoli fără efort Și nimic nu te mai doare Să fii sigur că ești mort!

La rîndul său, Bădița Sandu (Clenciu) recunoștea dezavantajul, dintr-un anumit punct de vedere, al vîrstei: Ce ochi ai, doamnă, și ce gură Și într-atît mă ispitești Că ți-aș propune-o aventură, Dar ce-o să fac de-o să primești?

Cu condeiul său neîntrecut, a definit și epigrama: Trei versuri lin coboară panta Arzînd mocnit ca un fitil Spre-ncărcătura de trotil Din care bubui-va poanta!

Marele epigramist mi-a făcut onoarea să-mi adreseze mai multe catrene, dintre care îl citez pe următorul: Domniță Elis, eu te-aștept, Cum ai talent și nu ai teamă, Să dai cu subsemnatul piept...

Măcar așa, în epigramă!

Cum îi plăcea vinul natural, i-am dat următorul răspuns: Sînt de acord, abia aștept – Și n-am motiv s-o iau la fugă – Să dau cu ,,subsemnatul” piept Că tot îi place lui să sugă!

Dacă tot am amintit de longevitate, să amintim catrenul poetic al juristului ploieștean Ghiocel Constantinescu (1908-1979), referitor la Iarna vieții: M-am întrebat de multe ori Cum e posibil să se-ntîmple Ca fulgii ei așa ușori Să-mi cadă-atît de greu pe tîmple?

Dar dacă tot ne-am referit, mai sus, la definiția epigramei, să mai dăm cîteva exemple. Scriitorul Marcel Breslașu (1903-1966) exprimă conținutul bogat, concentrat în patru versuri: Proporțiile unei epigrame Nu sînt o scuză, ci o exigență!

Pe terezie trage două grame...

Dar gramele acelea sînt esență!

Olteanul Dimitrie Jega (1912-1986), împămîntenit la Timișoara (ca și profesorul universitar Ștefan Buzărnescu), unde a condus Cenaclul de Satiră și Umor ,,Ridendo”, subliniază întorsătura de idei din cadrul catrenului epigramatic, care-l păcălește pe cititor pentru ca săgeata poantei să fie cît mai ascuțită și să-nțepe:

Epigrama-i muză calmă Care-atunci cînd se ivește Te alintă blînd c-o palmă Și cu alta te cîrpește!

Dumitru Munteanu (1927-1996) subliniază faptul că vîrsta înaintată, plină de înțelepciune, îi cheamă pe unii spre scrierea epigramei, descoperind abia la pensie vocația: În fine, a sosit momentul Să-i pară rău c-a-mbătrînit...

Urla demult în el talentul Și-abia acum l-a auzit.

V-ați gîndit vreodată, dragi cititori, cîtă dreptate are?

Cei care cunosc creația majorității autorilor sînt convinși că numărul mare de epigramiști s-a afirmat la maturitate (chiar la bătrînețe), puțini fiind cei care au scris epigrame adevărate în prima tinerețe, precum Ion IonescuQuintus. Încercări adolescentine au făcut și Păstorel, precum și Șt. Cazimir, dar au rămas încercări. În nici un caz nu poate fi numit epigramist un copil de nici 15 ani, al cărui nume apare în Anuarul Epigramiștilor români din 2020, p. 41, alături de numele tatălui. Ba, mi-a spus colonelul Ștefan-Cornel Rodean, redactorul revistei ACUS de la Sibiu, că a aflat de un țînc de 9 ani, care apare ca epigramist cu 4 catrene! Asta-i o ,,gugumănie”, ar spune profesoara mea de Română de la liceul de fete din Ploiești, regretata doamnă Virginia Ionescu – cea care a profitat de aprobarea studierii lui Eminescu pentru ,,Împărat și proletar” și ni l-a dezvăluit pe marele poet în adevărata lui valoare (era în 1955).

Sorin Olariu (n. 1965), care s-a afirmat ca epigramist la Caransebeș și, nici azi, cînd s-a mutat în SUA, nu se dezice de ,,catrenul perfect cu poantă”, compară epigrama cu personajele unui basm din copilărie, potrivite pentru structura ei, chiar dacă rima finală e puțin asonantă: Epigrama, ca s-o vezi, Te învăță îndată trucul: E o capră cu trei iezi Și al patrulea e... lupul.

Ne oprim, în final, la definiția epigramei, dată de cel căruia-i spuneam ,,Nenicu” – George Zarafu (19332019), cel care știa pe de rost zeci, poate sute de catrene pe care le evoca la întîlnirile cu cititorii, contribuind la popularitatea epigramei în perioada în care era mai puțin cunoscută. Din grabă, nu mai amintea autorul, și mulți au crezut că îi aparțin, și chiar au publicat, după ,,plecarea” lui, creații sub care i-au pus numele. Și, de fapt, el nu avea nevoie de adaos, pentru că era și a rămas un adevărat epigramist. Iată definiția în care sugerează ideea că epigramistul este un mînuitor al spadei ascuțite și ingenioase, pe care o pune în poantă: De se-ncinge bine fierul, Ca o spadă-i epigrama: Cu trei versuri faci mînerul, Într-al patrulea pui lama!

O temă generoasă care a îmbălsămat epigrama românească este vinul, devenit sursă de inspirație pentru mulți autori de epigrame și epitafuri. În acest moment, mi-a venit ,,în condei” un catren plin de umor al lui Șt.

Cazimir (îl scriu din memorie): Vinu-acesta, dragi nepoți, Are-un vechi și bun renume: Băutorii cîntă toți Trei cărări cunosc pe lume.

Vero (Leon Wechsler), considerat unui dintre deschizătorii de drumuri în domeniu (a publicat primul său volum în 1907), îi adresează Unui bețiv următorul catren: Precum bețivul în pahare Răstoarnă vinul guraliv, Și vinu-n semn de răzbunare La fel răstoarnă pe bețiv.

Renumit, ne-ntrecut în acest domeniu este Păstorel – Al. O. Teodoreanu (1894-1964), pentru care vinul era o condiție de viață: Două lucruri mă alină Și mă scoală de pe boală: Damigeana cînd e plină Și femeia cînd e goală!

Cel care aproape toată viața a fost un supus al vinului (se spune că, totuși, a fost întrecut de actorul Brezeanu), dar și renumit oenolog, scrie în favoarea acestor sclavi: Oare nu-ți mai amintești Vorba din bătrîni lăsată?

Din beție te trezești, Din prostie, niciodată.

Pentru el, Cotnarul era ambrozie dumnezeiască: Află, bînd paharul Mic, dar venerabil, Că nu-i vin Cotnarul, E soare potabil.

Pentru Păstorel, vinul era o licoare dată de Dumnezeu pe aceste dealuri dogorîte de podgorii și nu trebuia înjosit, amestecat cu sifon: Cînd înjosești și sucul ei, și via Și cu sifon spurci vinul pe va să-l bei, Nu te gîndești tu, oare, mișel între mișei, Că pîngărești natura și compromiți beția?

Cu epigramele iubitoare de vin ale lui Păstorel am umple pagini întregi. Vom mai specifica epitaful care-i plăcea cu deosebire, dar nu era al lui și pe care mulți, în mod greșit, i-l atribuie, pentru că însuși ar fi spus să i se pună la căpătîi (Cf. Mircea Handoca, Pe urmele lui Al. O. Teodoreanu – Păstorel, 1988): Aici zace Păstorel Suflet bun și suflet fin Dacă treceți pe la el, Nu-l treziți, că cere vin.

Catrenul îi aparține lui Aurelian Păunescu (18941986) și a fost publicat în 1940, potrivit propriei mărturisiri, după care îl reia în volumul FABULE ȘI EPIGRAME, Ed. Litera, cu prefață de Șerban Cioculescu (1902-1988).

Cele mai multe ,,imnuri” au fost închinate vinului de Cotnar. Vladimir-Petre Fântânaru (1867-1927), profesor de Română din Iași, deci tot moldovean, se autoironizează: Dacă apa din fîntînă S-ar preface în Cotnar, Aș lăsa limba română Și m-aș face... Fîntînar.

Cu mult umor, Alexandru Devechi, în 1940, nu se sfiește să redea efectul vinului de sărbători, cînd tot românul toarnă pe gîtlej mai multe pahare: Tata s-a-mbătat azi tun De nici nu ne mai cunoaște – Cic-așa e de Crăciun Și ne-a zis ceva de Paște.

Vinul, bătura în general, produce și alte dereglări, cum s-a-ntîmplat cu ,,eroul” lui George Petrone (1936-2021), cel care a condus mulți ani Academia Liberă ,,Păstorel” (la ședințele căreia am participat de multe ori cu regretatul meu soț – procurorul Florin Râpeanu, absolvent al Liceului Internat din Iași, Academie care, pe nedrept, s-a scindat în două): Venind beat mort în ziua de chenzină, Greșind și ușa, ce mai tura-vura, A nimerit în pat la o vecină – Deci, iată unde duce băutura! (va urma) Dr. ELIS RÂPEANU

6

Nr. 1743 l 14 – 20 mai 2024

RM

Evenimentul de lansare oficialã

Pe 9 iunie românii își iau țara înapoi!

Alianța pentru Unirea Românilor a dat joi, 9 mai, oficial startul campaniei electorale, printr-un eveniment amplu organizat în Hala Laminor din Capitală, în prezența a 2.000 de participanți. „5 buletine de vot, 5 voturi pentru AUR. Asta trebuie să le transmitem tuturor românilor pînă pe data de 9 iunie. Nu o vom face cu ajutorul televiziunilor, pentru că sînt pe bani mulți și au moguli varani care funcționează cu bani mulți și cu corupție. Nu prin propaganda politică plătită tot din banii acestora. Nu sîntem nici PSD, nici PNL, nici USR, să aruncăm milioane de euro din taxele plătite de contribuabilii români doar pentru a ne asigura un loc călduț la putere.

Ci direct în stradă, zi de zi, la firul ierbii. De la un român la altul, pînă cînd mesajul nostru va fi auzit de toată țara. Nu avem nevoie de varani, nu avem nevoie de sondaje plătite, ale căror singur scop este să dezinformeze opinia publică. Am pornit din rîndul vostru, al românilor de bună credință care și-au dorit și încă își doresc să își salveze țara și să își creeze un viitor aici, acasă. Și vom rămîne în rîndul vostru, pînă la capăt, indiferent de ce se va întîmpla”, a declarat președintele AUR, George Simion, în cadrul evenimentului.

AUR trimite la Bruxelles adevărații apărători ai patrei române „9 iunie va fi începutul sfîrșitului sau, din contră, începutul recuceririi normalității. Vrem o Uniune Europeană mai bună, pentru că astfel și România va fi mai bună. Vrem o Românie creștină, suverană, prosperă, în pace și cultivînd viața, într-o Uniune Europeană de națiuni suverane, care prețuiesc viața, respectă tradiția și urmăresc pacea prin bunăstare. Orice lege decisă la Bruxelles sau Strasbourg produce efecte de la București pînă la Bobîlna. Ca închiderea minelor, lichidarea fermelor de animale, interzicerea încălzirii cu lemn, condiționarea călătoriilor de un pașaport al sănătății, interdicția de a folosi mașina personală mai mult de un număr arbitrar de kilometri pe an, desființarea banilor lichizi, controlul asupra persoanei prin identitate digitală etc. (…) Ce i se întîmplă României și ce suferă Uniunea Europeană este extrem de grav și durează de prea mult timp. A interveni este o urgență extremă. Faptul că noi AUR, vedem limpede realitatea și ne asumăm misiunea de a o schimba în bine, nu ne face extremiști, ci de extremă necesitate. Nu putem continua drumul sinucigaș pe care ne conduc

RM

Nr. 1743 l 14 – 20 mai 2024

a campaniei electorale a AUR

Nicu și Marcel la București și Ursula la Bruxelles. Este obligatorie schimbarea de curs. Și aceasta o vom face împreună, pe 9 iunie”, a subliniat președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, Claudiu Tîrziu.

Astfel, în cadrul evenimentului au fost prezentați candidații AUR la alegerile europarlamentare din data de 9 iunie. Lista este deschisă cu Cristian Terheș. „În momentul în care drepturi și libertăți îți sînt suprimate tot ce știm despre această cultură și civilizație europeană și românească implicit se duce naibii. Toate măsurile politice care se impun la nivel european ar trebui să aibă ca finalitate prosperitate în rîndul populației. Ce s-a întîmplat în ultimii cinci ani, de cînd Ursula von der Leyen a ajuns la conducerea UE cu ajutorul PNL, PSD și USR? Mai puțină suveranitate, mai puține drepturi și libertăți și mai mai multă sărăcie.

Asistăm azi la cel mai mare grad și rapiditate de sărăcie a populației din istoria UE. Și e doar începutul”, a declarat Cristian Terheș, candidat AUR la alegerile europarlamentare.

De asemenea, în cadrul evenimentului au fost prezentați și candidații AUR la alegerile locale din Capitală. „România este condusă la nivel micro de primari necalificați, cu probleme penale și cu probleme de integritate. Oameni care nu se pricep și nici nu vor să facă bine comunităților lor. Să construiască școli, grădinițe, spitale, rețele de apă și canalizare. Îi interesează doar propriul buzunar. În Ilfov, unde stau eu, și unde se vînd case cu sute de mii de euro, peste 70% din locuințe nu au acces la apă și canalizare în Secolul XXI. Un județ condus de un condamnat penal pentru fapte de corupție”, a subliniat Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR. Candidatul AUR la Primăria Capitalei este Mihai Enache, un profesionist care se va lupta cu Gabriela Firea și cu Sebastian Burduja petru ca Bucureștiul să strălucească, așa cum o făcea odinioară! „Aș vrea sa vă întreb ceva: ați văzut iepurașii de Paște? Iepurașii trimiși de PSD, de PNL să caute ceva de ronțăit pe la filialele noastre. Au venit și au văzut că la AUR nu poți să ronțăi pentru tine și au fugit înapoi la cotețele lor comasate. Au fugit iepurașii, dar asta nu ne afectează cu nimic. Urmează o campanie ca niciuna! Începem lupta și sîntem mai puternici și mai uniți ca niciodată. Nu îmi place circul și debandada cu alegerile comasate și cu identificarea unor candidați așa-zis «decenți» de către celelalte partide care-s toate aceleași, mereu, nu reprezintă decît un circ. Asta pentru că așa își imaginează ei, de 34 de ani, că dai românilor pîine și circ și este suficient.

Nu ne mai păcălesc! Din cauza lor a ajuns Bucureștiul din Micul Paris o Capitală nesigură – pentru tineri, pentru vîrstnici, pentru copii, pentru antreprenori, pentru șoferi, pentru pietoni, pentru ziua de azi și de mîine. Din cauza lor Bucureștiul construit cu greu, astăzi e abandonat, în unele părți ale lui chiar fantomatic”, a declarat Mihai Enache.

Președintele AUR, George Simion, a transmis un mesaj clar celor 2.000 de participanți la eveniment, dar și milioanelor de români care pe data de 9 iunie sînt așteptați la vot: „Unii sărbătoresc azi Ziua Europei, alții ziua Victoriei. Pentru noi, românii, datele de 9 și 10 mai înseamnă independența României. (…) În față avem inamicul. În jurul nostru camarazii de arme. Niciun pas înapoi! Nicio înțelegere cu sistemul PSD-PNL care a ținut captiv o țară întreagă. Ori cîștigăm tot, ori rămînem în istorie drept cei care au îndrăznit să ridice capul, dar nu au fost îndeajuns de uniți încît să izbutească. (…)

Goarnele sistemului ne anunță deja dispariția de pe scena politică. Varanii, rujații, chiorii și ciolacii își ascut colții, crezînd că vor mușca din AUR îndeajuns de mult încît să nu mai fim relevanți. Dar ce nu înțeleg ei este că ne vom regrupa de fiecare dată precum armatele române distruse la Stalingrad, că vom renaște din resturile împrăștiate de istorie pentru a ne apăra țara, neamul, credința.

Sîntem aici să facem cinste înaintașilor noștri.

Sîntem aici să le arătam românilor că încă există speranță.

Sîntem aici să ne luptăm pînă la capăt cu acest sistem bolnav și corupt.

Sîntem Apărătorii Patriei Române care n-au încetat să creadă în libertate, care refuză să capituleze!

Trăiască România mare și independentă!“.

Biroul de presă al Alianței pentru Unirea Românilor

7

8

Nr. 1743 l 14 – 20 mai 2024

Destine remarcabile • Destine remarcabile

IMRE NAGY – O VIAȚĂ TRAGICĂ (II) Volodea, „fostul nostru rezident“

«Volodea» a elaborat obiectivele de bază ale afacerii de agentură «Incorigibilii». «Volodea» a fost Autorul acestui articol ar vrea arestat fără o verificare prealabilă să-şi exprime propriul punct de la Secţia 8 GUGB şi a rămas sub vedere asupra problemei. arest patru zile. Cînd am întrebat „Pînă la un moment dat, eu pe baza căror materiale a fost nu am dat crezare afirmaţiilor arestat «Volodea», el a fost eliberat. privind munca de informator Pun această relatare la dispoziţia pentru KGB a lui Nagy. Se ştie dumneavoastră”. că emigranţii din anii ’30 au fost Documentul este datat 10 martie puşi în situaţii grele. Dar studierea 1938. Este anexat şi un document biografiei lui Nagy a relevat privind eliberarea lui Nagy de sub împrejurări ciudate. În 1937-1939 pază din considerente operative. un comunist străin, ca să poată Dar Nagy nu a fost lăsat în pace supravieţui la Moscova, trebuia după această istorie. O vreme a fost să fie ori stalinist-dogmatic, ori urmărit, de aceea în iunie 1938 el s-a să tacă, ori... să-şi vîndă sufletul adresat printr-un raport la NKVD, cu diavolului. rugămintea de a se ridica bănuielile Eu am văzut în 1989 copiile care planau asupra lui: „Tovarăşi! documentelor din arhiva KGB Imre Nagy cu soția și fiica sa, la Moscova, Timp îndelungat am colaborat cinstit în 1944. despre Nagy, după ce, cu și devotat cu NKVD-ul în lupta permisiunea lui Gorbaciov, ele au împotriva duşmanilor poporului de fost remise Budapestei. Mi s-au spulberat toate îndoielile toate felurile şi pentru stîrpirea lor. sînt pe deplin conştient privind veridicitatea documentelor”. de responsabilitatea acestei munci”. (Copia documentului se Despre ce materiale era vorba? În primul rînd, despre află în arhiva personală a autorului.) documente dovedind legăturile lui Nagy cu OGPU, începînd din 1930 sau puţin mai devreme – un funcţionar „Azi spune una, mîine – alta“ al acestui organ pusese o apostilă pe unul dintre ele: După declanşarea Marelui război pentru apărarea patriei, „Este fostul nostru rezident“; în al doilea rînd, despre chestionare din dosarul personal al lui Nagy la OGPU, Nagy a fost mobilizat în august 1941 în Armata roşie, apoi, din care reiese că la 17 ianuarie 1933, Imre (Vladimir) la recomandarea Comitetului Executiv al Cominternului a Iosifovici Nagy (născut la Kaposvar) a fost recrutat ca fost pus la dispoziţia Direcţiei informaţii a Armatei roşii. În agent-informator. Nu spion pentru un serviciu străin. 1943, la cererea lui Rákosi, el lucra la Comitetul unional Acolo este menţionată porecla agentului – „Volodea“; de Radio. Apoi a fost colaborator al Institutului nr. 205, există și semnătura agentului sub textul: „Legăturile formaţiune care a existat după dizolvarea Cominternului. În mele cu OGPU şi misiunile pe care le voi îndeplini vor 1944, împreună cu un grup de lideri ai partidului comunist fî păstrate în total secret. Voi purta răspunderea în faţa ungar, Nagy s-a aflat în teritoriul Ungariei, eliberat de Comisiei OGPU, pentru colportare” (copia documentului Armata roşie. Documentele privind misiunea sa au fost se află în arhiva personală a autorului). Sînt înşirate apoi semnate de V.M. Molotov.

Evident, cariera moscovită l-a ajutat pe Nagy să ocupe numele celui care l-a racolat pe agent, celui care i-a dirijat activitatea şi celui ce stabilea legătura cu el. S-au posturi importante în guvernul democratic al Ungariei. El a găsit şi cîteva caracterizări ale lui Nagy, în care şefii lui jucat un rol însemnat în reforma agrară, a fost preşedintele din OGPU/NKVD îi remarcau spiritul de iniţiativă în Parlamentului. Fără sprijin sovietic, n-ar fi de­venit ministru activitate şi priceperea de a aborda oamenii. Într-un act de interne şi şef al secţiei administrative a CC. Dar, în se specifica faptul că „Volodea” lucra dezinteresat, fără a aceste posturi, socotea Rákosi, Nagy a fost un molîu. În momentul morţii lui Stalin, era locţiitorul primului ministru primi o recompensă materială.

Unul dintre şefii lui Nagy la NKVD a fost fiul lui I.M. al Ungariei. La Moscova părerea sa conta. Cînd a venit Sverdlov (şeful statului sovietic între 1917 şi 1919), A.I. timpul să fie „măturat” Rákosi şi gruparea sa, să se aducă Sverdlov, în 1940 locotenent major de securitate. Există corective politicii – ori toate erau hotărîte la Moscova –, rapoarte scrise chiar cu mîna lui „Volodea”: de pildă, liste atunci, la convorbirile de la Kremlin, din iunie 1953, cu cu persoane despre care agentul putea da informaţii, într- partea sovietică, Nagy a fost numit candidat la postul de una 38 persoane, în alta 150, şi nu numai unguri, ci şi prim-ministru. Candidatura lui a fost susţinută de Beria, austrieci, nemţi, polonezi, bulgari și ruşi. Erau și înşiruiri Malenkoy şi Molotov. În iulie 1953, Nagy conducea guvernul Ungariei. de oameni arestaţi, despre care dăduse informaţii agentul „Volodea”. Toţi au fost apoi reabilitaţi. În 1939 Arhiva Opiniile sale privind dezvoltarea ţării şi-au găsit reflectarea centrală a KGB a oferit informaţii despre cei împuşcaţi în programul guvernamental din anii 1953-1954. La vremea sau care au murit în lagăre, în urma denunţurilor lui Nagy. aceea, Nagy devenise teoretician-specialist în probleme agrare. De asemenea, a fost ales membru al Academiei de Erau 15 persoane.

La 20 martie 1940, într-o autobiografie scrisă de mînă, ştiinţe a Ungariei. În politică, Nagy s-a lovit de linia dură Nagy afirma: „Cu NKVD-ul am colaborat din 1930. Rákosi-Gero-Revai. În 1949 a trebuit să-și facă autocritica, Primind sarcină am luat legătura şi m-am ocupat de mulţi altfel nu ar mai fi rămas în CC. A fost exclus pentru o vreme duşmani ai poporului” (copia documentului se află în din Biroul politic, dar eticheta de „buharinist“ s-a păstrat. arhiva personală a autorului). În acest document, Nagy Pentru a se salva a trebuit să facă din nou compromisuri; în scria, mult mai amănunţit decît în cele cominterniste, că din 1951, fiind şef de secţie la C.C. al Partidului Muncitoresc martie 1918 a intrat în Armata roşie, unde a fost mitralior. Ungar (PUM), a semnat împreună cu alţi colegi ai săi o notă În mai, detaşamentul lui a participat la înăbuşirea mişcării, cu propunerea de arestare a lui Kadîr. În 1955, Nagy a fost exclus din partid. Moscova nu pînă la mijlocul lui iulie a luptat contra cazacilor albi.

Apoi detaşamentul a fost mobilizat pe frontul din Baikal, a aprobat aceste acţiuni ale lui Rákosi. Probabil de aceea Nagy a fost apoi lăsat în pace. Atunci a scris multe cărţi împotriva cehoslovacilor, eserilor şi alb-gardiştilor.

Nu este clară cauza scurtei arestări a lui Nagy, din despre evoluţia mişcării de independenţă a Ungariei. În octombrie 1956, pe valul mişcărilor revoluţionare ale martie 1938, cînd, după numai patru zile de detenţie, el a fost eliberat. Iată cum este ilustrat în documente acest tineretului şi muncitorilor, Nagy, devenit cel mai popular episod. Din raportul căpitanului de securitate Altman către om politic din ţară, se afla la conducerea guvernului. comisarul de securitate de rangul 3, Karuţkoi, locţiitor Împreună cu adepţii săi din partid şi cu cei din rîndul al şefului secţiei 4 a Direcţiei principale de securitate intelectualităţii, contribuise hotărîtor la modificările din (GUCjB) a NKVD a U.R.S.S. „Raportez că în noaptea societate, dar, primind puterea, se găsea într-o situaţie foarte de 4 spre 5 martie a.c. a fost arestat de Secţia II a NKVD grea. Guvernul lui Nagy nu se afla la înălţimea situaţiei. Din a Regiunii Moscova agentul Secţiei 2 «Volodea» – Nagy inerţie, Nagy a încercat să realizeze programul din 1953, dar Vladimir Iosifovici. «Volodea» a fost recrutat la 17 evenimentele s-au derulat după un alt scenariu. Un membru ianuarie 1933 şi în tot acest timp a oferit material preţios al guvernului lui Nagy, filosoful de talie europeană Georg privind activitatea antisovietică a unor serii de persoane Lukács, remarca în 1971 că Nagy „nu a avut program. Azi din rîndul emigraţiei politice ungare. În ultima vreme spunea una, mîine – alta“.

RM

Înţelegere Hrușciov-Tito În timpul convorbirilor sale din insula Brioni cu Tito, de la începutul lui noiembrie, Hrusciov l-a rugat pe liderul iugoslav să-şi exercite influenţa asupra lui Nagy.

Moscova a crezut tot timpul că mişcările lui Nagy erau dirijate de iugoslavi.

Independent de faptul că iugoslavii, conform înţele­ gerii, l-au ademenit pe Nagy şi pe adepţii lui la ambasada lor, comandamentul militar sovietic avea ordin să-l aresteze pe Nagy și pe membrii guvernului său. Nici pînă azi nu se ştie de ce a acceptat Nagy să se ascundă în Ambasada Iugoslaviei, adică pe teritoriu străin, pentru că astfel a pus cruce carierei sale politice. Ce spera el? La 22 noiembrie 1956, cînd a fost scos din Ambasada Iugoslaviei şi pus la dispoziţia trupelor sovietice, a avut loc un tîrg. În schimbul libertăţii şi chiar a fotoliului lui ministerial, Nagy trebuia să se retragă din postul de premier şi să declare că îl sprijină pe Kîdar. La început, aflat încă în Ambasada Iugoslaviei şi împins la acest pas de iugoslavi, a fost gata să cedeze.

Apoi a refuzat categoric. Soarta lui fusese hotărîtă. Restul reprezintă amănuntele tragediei sale: exilul în România, deportarea în patrie, ancheta, amînările începutului procesului, judecarea şi execuţia, la 16 iunie 1989.

Din primele zile ale sosirii sale la Snagov, Nagy a încercat să-şi aprecieze acţiunile, în postul de premier, să analizeze caracterul şi dezvoltarea mişcării de eliberare naţională din Ungaria, din octombrie-noiembrie 1956.

Voia, desigur, să se exprime şi în problemele teoretice ale socialismului. Dar, pe măsură ce cunoştea mai bine evoluţia situaţiei de acasă şi din străinătate – primea uneori ziarele Nepszabadság, Pravda şi L’humanité –, îşi întărea convingerea că poziţia sa este justă şi îşi critica oponenţii şi adversarii politici. Era vorba, evident, înainte de toate, despre greşeli, crime şi răspunderi pentru criza ungară, greşeli ce reveneau lui Rákosi, dar şi despre acţiunile lui Kîdar, pe care Nagy îl considera un trădător.

Aflat în exil, Nagy a purtat istorica sa controversă cu staliniştii şi neostaliniştii.

Survenise în mod clar structura psihică a lui Nagy, „sindromul 4 noiembrie” – cum i-a spus un istoric ungar, J.M. Rainer –, cînd a fost îndepărtat cu forţa de la putere.

O victimă a ruşilor După plenara C.C. al Partidului Muncitoresc Socialist Ungar din februarie 1957, la care a fost învinuit de trădarea intereselor clasei muncitoare şi ale ţării, Nagy nu putea să nu ştie că, mai devreme sau mai tîrziu, va trebui să apară în faţa tribunalului. Brusc, a încetinit ritmul scrierii însemnărilor cu caracter politic, s-a concentrat pe amintiri personale, din copilărie. Cu o săptămînă înainte de arestarea sa, în aprilie 1957, a trimis o scrisoare unui membru al conducerii superioare a Partidului Comunist Român, V. Roman, care îl cunoştea din activitatea de la Comintern, în care ruga mişcarea comunistă internaţională să cerceteze „cazul“ său şi, în general, problema ungară în mod obiectiv, de pe poziţiile Congresului XX al P.C.U.S. Istoricii maghiari contemporani, de pildă directorul Institutului revoluţiei ungare din 1956, Gyorgy Litván, nu neagă existenţa unor elemente de extremă dreaptă, chiar profasciste, între forţele politice din Ungaria din toamna lui 1956, dar ele nu au jucat un rol decisiv. Reprezentanţii lor au bravat apoi ca anticomunişti şi nu ascund că în 1956 au încercat să destabilizeze situaţia guvernului lui Nagy şi să îi alunge pe „comunistii-reformatori“. Rol hotărîtor în revoluţia din 1956 îsi arogă acum şi reprezentanţii partidelor conservatoare – de centru dreapta, care au intrat în actualul guvern al Ungariei.

Ca luptător pentru independenţa naţională şi ca reformator comunist, Imre Nagy trebuie aşezat pe piedestalul istoriei. Portretul său comportă deopotrivă componenta de om politic şi de om. Oamenii politici nu pot fi sanctificaţi, ceea ce este valabil şi în cazul Nagy.

Dar nici demonizaţi. Este la fel de greşit. Nagy a fost un erou al luptei pentru libertate şi o „victimă a ruşilor“, cum scrie La Stampa, dar şi un călău al tovarăşilor săi şi un complice al stalimsmului.

Puţini sînt cei care, înţelegînd mecanismul regimului stalinist, au rămas curaţi şi au supravieţuit. Nagy a fost victima acestui regim de două ori: vînzîndu-şi sufletul diavolului, în anii ’30, apoi optînd pentru calea reformării „socialismului” la mijlocul anilor ʼ50. A murit lovit de maşina represivă în care el însuşi crezuse cîndva și pe care o slujise.

Sfîrșit Adaptare și traducere de Florentina DOLGHIN

RM

9

Nr. 1743 l 14 – 20 mai 2024

Viața de toate zilele în China Dinastiei Tang (226) Zeii (40) Mu Qing – unul dintre zeii Focului.

Mulian – primul din cei 10 mari discipoli a lui Buddha, înzestrat cu puteri supranaturale. Budiștii îl reprezintă ținînd în mînă o floare de lotus, ca simbol al Iluminării.

Muxing – denumirea mitologică a planetei Jupiter.

Nan-Chi Xin Weng – zeu daoist al longevității.

Unul dintre mulții nemuritori.

Na-Chen Tian-Xuan – unul din ajutoarele zeului Bogăției. Este funcționar în ministerul celest al Bogăției; de aceea este numit „Venerabilul celest“. De regulă este trimis pentru a aduce comorile. Cu toate acestea, este o zeitate daoistă de rang secundar.

Nazha – personaj mitologic mult prețuit în folclorul rural, unde apare ca eroul participant la numeroase aventuri, escapade de tot felul, în povestiri pasionante, dar mai ales ca protector al oamenilor împotriva influențelor nefaste. Este o zeitate daoistă de rang în secundar. Daoiștii îl numesc Nezha Qiansui sau Zhongtan Yuanshuai. Se spune despre el că ar fi încarnarea celui de-al treilea fiu al legendarului general Li Jing din vremea dinastiei Zou. Se spune că mama lui se numea Doamna Yin. Este supranumit „al treilea prinț“. Unele mituri povestesc că mama lui a purtat sarcina trei ani și șase luni, iar la naștere a apărut un boț de carne în loc de copil. Abia după ce generalul-tată a despicat cu sabia carnea, s-a născut propriu-zis Nazha. Într-una din variantele mitului, Nazha a fost de la început un tînăr bărbat. Oricum, el s-a născut în chip miraculos cu o brățară de aur pe mîna dreaptă. Brățara o va folosi ca armă în luptele sale de mai tîrziu. Încă din copilărie și-a probat vitejia cînd s-a luptat cu Ao Bing, fiul unui rege dragon. Apoi, însuși Împăratul de Jad l-a chemat la el pentru a-i cere să stîrpească spiritele demonice care se înmulțiseră neîngăduit de mult. Pe lîngă că era iscusit în

Cele mai malefice personalități istorice, de la Nero la Osama bin Laden (15) Caracalla (2) Caracalla a ajuns treptat să fie convins de divinitatea lui. Obsedat de Serapis, zeul egiptean al Soarelui, cu care se credea înrudit, a poruncit să se bată monede care să proclame statutul lui ceresc şi a pus să se construiască statui care să îl prezinte ca pe un faraon egiptean.

Comportamentul tot mai imprevizibil al lui Caracalla a pregătit terenul pentru asasinarea sa, care a avut loc în vreme ce călătorea spre răsărit, pentru a participa la o campanie mi­litară împotriva parţilor, în 217 d.Chr. Circumstanţele morţii sale – care avea să aducă o nouă eră de tulburări în întregul imperiu – au fost cu totul nedemne: a fost înjunghiat de una dintre propriile gărzi în timp ce urina pe marginea unui drum; probabil că aşa merita un om care a adus atît de multă necin­ste funcţiei pe care a avut-o. După cum conchidea istoricul roman Spartianus, „acest împărat [a fost] cel mai crud dintre oameni”.

Barbarii Ca mulţi alţi împăraţi romani dinaintea lui, Caracalla a organizat campanii militare împotriva aşa-numiţilor barbari de din­colo de Rin şi de Dunăre. însă, în loc să urmărească un obiectiv strategic serios, Caracalla a tînjit doar după gloria militară – şi în acest scop a masacrat fără rost un trib germanic care era de fapt aliat Romei.

Cuvîntul „barbar” fusese la origini inventat de greci, care numeau orice popor care nu era grec barbaros – ca imitare a limbii lor de neînţeles. Termenul a încurajat o viziune maniheistă a lumii: pe de o parte, lumea „civilizată” (adică grecii şi romanii) şi, pe de alta, lumea „necivilizată”, barbară (restul popoarelor). Pînă

lupte, Nazha era înzestrat cu istețime, chiar cu viclenie.

Se manifesta ca un copil teribil, așa încît i-a fost ușor să exorcizeze spiritele malefice. De regulă este reprezentat ca un tînăr, mai rar ca un adult, îmbrăcat în mod ciudat cu niște pantaloni de culoare roșie cu reflexe aurii, cu un cerc de aur, un fel de inel cosmic, în jurul umerilor sau cu brățara de aur de la mînă și cu o lance. Se deplasează de obicei într-un car cu roți de foc, însă unii desenatori mai inventivi îl înfățișează în zbor cu cîte o roată de foc sub fiecare picior.

Niu Lang – unul dintre zeii minori ai Dragostei. Într-o altă variantă a mitului este Steaua Altair din constelația Aquila. În mitul văcarului și țesătoarei, prezentată anterior, el este cel care i-a furat îmbrăcămintea zeiței Zhinii, care se îmbăia în apele unui rîu, pentru a o determina să-i fie soție.

Niu Mowang/Niu Wang – zeul boilor și al taurilor.

Este un demon, mai precis un „demon rege“. Mowang înseamnă „demon rege“. Acest demon este considerat un protector al oamenilor împotriva îmbolnăvirilor și a epidemiilor. În romanul „Călătorie spre Soare-Apune“ se povestește că Niu Mowang stăpînește „Muntele focului“. Acest munte arde tot timpul și emană o căldură insuportabilă, care provoacă secetă în împrejurimi. Acea căldură teribilă îl împiedică pe călugărul pelerin budist Xuan Zang să treacă mai departe spre India împreună cu însoțitorii săi. Cel mai important discipol și gardă de corp a lui Xuan Zang, și anume regele maimuțelor Sun Wukong, reușește să fure evantaiul magic al soției lui Niu Mowang, singurul obiect cu care se putea stinge focul, așa încît călătoria spre India a putut continua.

Tot din aceeași operă literară mai aflăm că demonultaur Niu Mowang a fost învins și mulțumită ajutorului primit din partea lui Nazha. Se mai povestește că demonul-rege a avut un fiu numit „copilul roșu“.

Nü Chou – zeitate și vrăjitoare din vechime. Era capabilă să provoace seceta. O găsim menționată în opera clasică numită „Cartea Munților și a Mărilor“.

Este descrisă cu fața arsă, îmbrăcată în veșminte de culoare verde care sugerează primăvara. Alții, din

contră, o redau îmbrăcată în negru, la fel ca și duhul secetei. În tradiția străveche, în caz de secetă se recurgea la ritualuri pentru aducerea ploii. Cu un asemenea prilej, șamanul sau vrăjitorul, de obicei o femeie, era lăsat cu fața expusă la soare sau chiar ars pe rug, căci se considera că sînt duhuri ale secetei. Mitul afirmă că în vremea împăratului legendar Yao, cei zece sori i-au ars lui Nü Chou o jumătate de față, pentru că jumătatea cealaltă, dreapta, și-o acoperise cu mîna.

Omito Fo – denumirea chineză a zeității budiste Amitabha. Pe acest Buddha, japonezii îl numesc Amida.

Este unul din cei cinci mari Buddha ai Înțelepciunii.

El stăpînește Paradisul de Vest. I s-au mai acordat și alte nume: „Maestrul“, „Marele Compătimitor“ și „Suveranul/Domnul Paradisului de Apus“. În China a fost mai bine cunoscut după anul 650 d. Chr. Palushena – numele chinez a lui Vairocana, unul din cei mai importanți cinci mari Buddha ai Înțelepciuni, în varianta Mahayana a Budismului. Este văzut ca o reîncarnare a primului Buddha, identificat cu Soarele, ca centru al Universului. Este venerat în mod deosebit în școala budistă din Nord, numită „yogacara“, preluată și în China, afirmă că a fost un mare învățător, care domicilia într-un turn de fier în India Secolului al VIIIlea. Uneori este identificat cu faimosul călugăr japonez Kükai, fondatorul sectei budiste Shingon, care s-a instruit în China.

Pan Chen – zeul daoist al variolei negre.

Pan Jinlian – zeiță daoistă a prostituatelor, păcatului trupesc și concubinajului. Din mii de scrieri rezultă că, în viața pămînteană, viitoarea zeiță s-a îndrăgostit de cumnatul ei, un mare erou mitologic și iscusit vînător de tigri, pe nume Wu Suo. Amanții l-au ucis cu sînge rece pe soțul femeii. Adulterina, la rîndul ei, a fost omorîtă de fostul socru. După moarte, femeia a devenit zeița curtezanelor și a prostituatelor. Subiectul mitului a pătruns și în lumea teatrului tradițional chinez, mai ales după Secolul al XIV-lea. (va urma) Christina Meiţă-Tang

în Secolul I î.Chr., romanii îi identificaseră pe gali drept principalul grup de barbari, dar după ce a fost cucerită Galia şi aceasta s-a îmbogăţit în baza Pax Romana, ea a devenit o pradă pentru noii „barbari” – triburile germani­ce din răsărit. Ca să se pună capăt acestei ameninţări la adresa securităţii, împăratul Augustus a hotărît să cucerească întrea­ga provincie Germania – însă ambiţia sa a fost înfrîntă în anul 9 d.Chr., cînd trei dintre legiunile sale au traversat Rinul şi nu au mai fost văzute vreodată. Un conducător german de trib cunoscut romanilor ca Arminius (şi germanilor naţionalişti de mai tîrziu sub numele de Hermann) se oferise să îl îndrume pe comandantul roman Publius Quintilius Varus şi pe oamenii lui prin terenul întunecat şi dificil al pădurii Teutoburger. Varus a acceptat, fără să-şi dea seama că Arminius îi întinsese o cursă.

Germanii au prins într-o ambuscadă coloana romană pe întrea­ga lungime a ei, iar în locurile strîmte din pădure, legionarilor le-a fost imposibil să se desfăşoare în formaţiile obişnuite de luptă. Roma a rămas şocată auzind că forţa ei de elită în bătălii fusese anihilată de nişte barbari neinstruiţi. După aceea, Roma s-a străduit să păstreze relaţii paşnice, trecînd dincolo de Rin doar pentru a lansa atacuri punitive împotriva triburilor care îi făceau probleme. În Secolul al III-lea, triburile barbare care înconjurau graniţele imperiului – francii şi alemanii de-a lungul Rinului, goţii, de-a lungul Dunării inferioare – au ajuns să fie chiar ele sub presiunea popoarelor nomade venite dinspre stepele din răsărit, mai ales a hunilor şi, la rîndul lor, ele au început să forţeze graniţele imperiului. Împăraţii s-au bizuit din ce în ce mai mult pe sprijinul legiunilor, ceea ce a condus la instabilitate politică şi la frecvente războaie civile: între 235 şi 286 d.Chr., au existat 26 de împăraţi, dintre care doar unul nu a avut parte de o moarte violentă.

Deşi Secolul al IV-lea a adus o oarecare renaştere sub conducerea lui Diocleţian şi a lui Constantin, spre sfîrşitul secolului, imperiul era divizat în două. Imperiul de Apus a suferit din cauza unor noi presiuni, iar în 410

d.Chr., Roma însăşi a fost devastată de vizigoţi. Ultimul împărat roman a fost detronat în 476 d.Chr. şi a fost înlocuit de Odoacru, regele goţilor. Imperiul de Răsărit, cu capitala la Constantinopol, avea să prospere în glorie încă o mie de ani, pînă cînd a căzut sub atacurile turcilor otomani în 1453.

Attila Hunul (1) Acesta era un om născut să cutremure naţiunile, spaima tuturor tărîmurilor, care a îngrozit lumea prin zvonurile cumplite răspîndite peste tot despre el.

Iordanes, istoric got din secolul al IV-lea („Originile şi faptele goţilor“) Attila (406-453), regele hunilor între 434 şi 453, a fost un general remar­cabil şi un luptător formidabil, cu o poftă nesăţioasă de aur, pămînturi şi putere. înfrînt o singură dată, acesta a fost cel mai puternic dintre domnitorii barbari care s-au înfruptat din ultimele vestigii ale Imperiului Roman în descompunere.

Potrivit legendei, purta „Sabia lui Marte”, dată lui de către zei drept semn că va domni peste întreaga lume.

Hunii au fost o grupare de triburi venite din stepa Eurasiei, avînd o reputaţie de temut (Marele Zid Chinezesc a fost con­struit ca să îi ţină departe).

Aşezîndu-se în ceea ce este în prezent teritoriul Ungariei, ei au profitat de declinul Imperiului Roman în cursul Secolelor al IV-lea şi al V-lea pentru a-şi extinde teritoriile, pînă cînd, la apogeul puterii lor sub Attila, imperiul lor se întindea de la Dunăre pînă la Marea Baltică, cuprinzînd mari zone din Germania, Austria şi Balcani.

Se spunea că Attila era la fel de urît pe cît era de destoinic: scund, îndesat şi masiv, cu un cap mare, ochi adînciţi în orbite, nasul turtit şi barba rară. Agresiv şi irascibil, era din cap pînă în picioare un soldat, mîncînd carne servită pe farfurii de lemn, în vreme ce adjuncţii săi mîncau delicatese de pe tipsii de argint. (va urma) SIMON SEBAG MONTEFIORE

10

Nr. 1743 l 14 – 20 mai 2024

RM

LECTURI LA LUMINA CEAIULUI...

O primăvară care anunþă furtuni tropicale Cine mă scoate din sărite

C

e soartă și pe omul ăla cu căpățîna rasă și în forma unui trunchi de con, baza conului formînd-o gușa și ceafa, și care, gătit ca un ginere, citește știrile dimineții la România-Tv. Să te scoli la ora 3, în fiecare zi, iarnă-vară, să te bărbierești la sînge, să-ți speli dinții, și nevasta să se țină după tine cu cafeaua, în timp ce, buhăit de somn, îți înnozi cravata înjurînd, este un adevărat blestem.

Asta ne e pîinea, ar putea spune televizionistul nostru, precum doi controlori de bilete de altădată pe un autobuz interjudețean, chiar și în ziua de Paște. Călătorii se mirau, dar cu o jumătate de gură, fiindcă și ei aveau o slujbă ticăloasă, care nu ținea cont de sărbătorile de peste an. Seara la 6, trebuiau să intre în tura de 12 ore la uzină, așa că, pe la prînzișor, după ce gustau din friptura de miel, lăsau vinul să se încălzească în pahar și fugeau pe deal, să nu piardă rata, într-un simulacru de ,,Am făcut și Paștele ăsta cu neamurile”.

De ani de zile, cînd toată România doarme dusă, omul nostru de la România-Tv asta face: de la 5 la 7 citește de pe un prompter toate nenorocirile care s-au abătut asupra României ieri și peste noapte - crime, violuri și răpiri de fete, accidente rutiere, pe calea ferată și de avion, bătăi cu săbii și topoare între clanuri țigănești, incendii, inundații și cutremure, căderi de la înălțime, a murit actorul cutare, directorul de la o multinațională și-a prins muierea cu șoferul și a beregățit-o etc, etc. În România nu mai e loc de bucurii!

Nimic nu mi s-a părut mai degradant pentru specia umană decît să scoli o femeie la 3 dimineața, chiar și de 8 Martie, și s-o trimiți cu geanta de gît, prin ger și zloată, la depoul de tramvaie din Bucureștii-Noi, cum erau silite să facă mai toate mamele noastre de pe Șoseaua Chitilei. Fiindcă le crescuseră copiii și viața devenise tot mai grea, iar din salariul bărbaților nu puteau să se mai ajungă. Ce era de făcut în cazul acesta? Doar un singur lucru: să se angajeze la ITB, una dintre puținele instituții care primeau și femei cu doar cîteva clase primare ca taxatoare de bilete pe tramvaie, troleibuze și autobuze. Desigur, pe niște salarii de mizerie ca pentru niște muncitori necalificați, dar erau bune și cele 700800 de lei pe lună pe care îi luau, nu-i dădeau. Și, în plus, uniforma lor groasă din postav gri ca praful sau ca pielea de șobolan puteai să o porți și cînd nu erai de serviciu, scutindu-te să-ți mai cumperi palton. Și să fi văzut-o pe mama Lilichii, să zicem, cu gentoiul ăla pe un umăr în care se aflau biletele de călătorie, cum o lua șontîc-șontîc și cu ochii cîrpiți de somn prin zăpadă, spre depou. Noroc că depoul nu era departe. Iar acolo, alt spectacol degradant: nea Marin manipulantul, ca șef de echipaj, avea misiunea să dezghețe ușile celor două vagoane, folosindu-se de apa fiartă dintr-un ibric. Mai întîi, deschidea ușa din față a vagonului-motor, ca să poată lega tramvaiul la rețeaua electrică și să încălzească tot tramvaiul. Mai înjurînd și mai dînd cu ciocanul, în cele din urmă, dezgheța și remorca, în timp ce mama Lilichii și colega ei de la clasa a doua tropăiau să-și dezmorțească picioarele și scoteau fuioare albe de aburi pe nas. Odată treburile astea făcute, pe la 5, 5 și ceva, tramvaiul o pornea la drum, umplîndu-se de călători încă de la cap. Atunci începea altă nebunie, cînd se agita în cușca ei și se stropșea la cei care se urcaseră pe ușa din față pe care scria ,,Coborîre”, numai să nu ia bilet. Mai striga de vreo două-trei ori ,,Taxa, vă rog!”, după care se liniștea că uite, sînt alți oameni mai săraci ca ea, din moment ce nu aveau nici 25 de bani de tramvai. șa se face astăzi televiziune în România și ordinul pe unitate este clar: nici un jurnal de dimineață fără nenorociri! Fiindcă esența capitalismului, singura logică de a exista este banul, iar mijlocul principal de a-l obține este minciuna. De aceea, rostul televiziunii este ca îndobitocirea popoarelor să meargă la pachet cu publicitatea, dezinformarea și propaganda globalistă, zi și noapte, și chiar din zorii zilei. Și dacă se întîmplă ca, peste noapte, să se producă

A

puține nenorociri, șefii de producție să inventeze altele sau să scormonească arhivele în căutarea celor din anii trecuți și să le actualizeze. Și pentru această misiune ingrată apelezi la individul acela cu căpățîna lui tronconică, după ce l-ai selectat dintr-un grup de veleitari de aceeași factură, nesuferiți, respingători, nefericiți. Că n-o să pui o frumusețe de actriță precum Mirela Zeța, în zilele ei de glorie, să zicem, să ne descrie un cîine călcat de tramvai pe Șoseaua Pantelimon, cu mațele întinse pe caldarîm și bîzîit de muște. În toată Europa, știrile horror se dau după miezul nopții, să nu indispună cocoanele și să sperie copiii. La noi însă se dau toată ziua, începînd cu orele dimineții. Și pentru aceasta, îl pui pe nefericitul acela de la R-Tv, după ce l-ai obligat să se culce cu găinile, ca să fie freș la 5 dimineața, cînd îi ceri să-și citească lista cu nenorocirile dintr-o țară eșuată, ajunsă ea însăși o nenorocire.

De fapt, cine este acest H.D. Hartmann?

D

e unde aflu și eu cine este cu adevărat acest H.D. Hartmann cu fața lui jovială ca de cîrciumar, dar, în realitate, un evreu deștept și cultivat, ca toți evreii, și bun vorbitor de Limbă Română, care se declară profiler, analist politic și jurnalist? Pentru cine nu-l cunoaște bine, fiindcă nu prea mai este invitat la televiziunile centrale, și dacă este invitat, i se cere să vorbească de rău Puterea, de peste doi ani, omul ține afișul pe YouTube ca musafir nelipsit de la Marius Tucă, Mădălin Ionescu sau Radu Preda. Că dezbate chestiunea prezenței extratereștrilor printre noi, cînd îi face concurență generalului Emil Străinu, sau ne dezvăluie secrete din marea politică mondială, tot mai mulți români lasă în plata Domnului televiziunile centrale de stat sau particulare și o dau pe internet, să-l vadă și să-l audă, căci acolo laba păroasă a cenzurii iohanniste încă n-a ajuns. Și problema cea mai arzătoare pentru soarta lumii este războiul din Ucraina. Dacă înving ucrainienii (de fapt UE, NATO și SUA care îi îndeasă lui Zelenski bani, armament și muniție), globaliștii au cîștigat disputa cu naționaliștii și suveraniștii constituiți într-o nouă mega grupare, BRICS, iar Rusia europeană dispare (de fapt, își pierde influența asupra Europei), rămînînd doar Rusia asiatică, dacă tot i-a lăsat Dumnezeu pe ruși cu menirea de a traduce pe limba europenilor modul de gîndire, mentalitățile și sufletul asiaticilor. Dar dacă învinge Rusia și intră în stăpînirea Mării Negre și a fortăreței Odessa, Putin va prelungi războiul pînă cînd BRICS va începe să funcționeze, ducînd la dispariția UE, NATO și la izbucnirea unui război civil în SUA, căci prăbușirea concomitentă a dolarului va provoca numai lacrimi. Anul 2023, zice H.D. Hartmann, este anul marilor înfrîngeri în Europa. Cauza principală fiind slugărnicia cutremurătoare pe care liderii țărilor membre UE o manifestă față de Ursula von der Leyen și SUA. Căci una este să marșăluiești disciplinat într-un grup și alta să te transformi de-a dreptul într-o slugă odioasă, așa cum înțeleg să se comporte alde Macron, Schulz, Iohannis, Maia Sandu, Meloni, cehul, polonezul sau liderii țărilor baltice. Față de aceștia, rebelul Viktor Orban strălucește prin demnitate, patriotism și aroganță neîmblînzită, dar la el este vorba de supunere în fața politicii promovate de Putin. Și cînd spunea aceasta, Hartmann gîndea și la Papa Francisc care s-a aliat la directivele globalizării, aprobînd binecuvîntarea căsătoriilor scîrboase dintre homosexuali și lesbiene. Cînd principala ta menire ca față bisericească este căutarea transcedentalului, apropierea de Dumnezeu, care a lăsat ca bărbatul să se împreuneze cu femeia, este o blasfemie, un motiv plauzibil de a nu mai pretinde apelativul Sanctitate, ci domnul Papă. Făcînd aceasta, domnul Papă, crede H.D. Hartmann, a fost șantajat cu ceva și s-a predat globaliștilor, consfințind că nu e doar un zvon convingerea unora că, de fapt, contribuie și el la distrugerea catolicismului. Să nu uităm că, acum 4 ani, o parte dintre calculatoarele care au măsluit alegerile din SUA au funcționat în birourile de la Vatican.

Da, anul 2023 a fost anul marilor înfrîngeri și pentru că în Occident nu mai ai voie să spui ,,Merry Christmas!”,

,,Buona Pasqua”, ,,Joyeux Noël”, ,,Brad de Crăciun” ­ și alte urări străvechi de acest fel, ci doar: ,,Sărbători fericite”, ,,Moș Gerilă”, ,,Pom de Iarnă”, precum prin țările comuniste. Motiv pentru focoasa de Brigitte Bardot să răbufnească: ,,Papa e un ticălos!”. Puțină lume știe că romanul ,,O tragedie americană”, de Th. Dreiser este interzis de 40 de ani în SUA. La fel și toate cărțile în care se vorbește despre Dumnezeu, Isus și dragostea dintre oameni. În atare situație, i-am cam da dreptate premierului Viktor Orban care a afirmat: ,,Dacă Ungaria ar fi cenzurat cărți și scriitori, trupele NATO ar fi nimicit-o, așa cum a făcut cu Iugoslavia în 1999”. e cîte ori apare pe internet, chiar și atunci cînd dezbate problemele extratereștrilor, H.D. Hartmann nu scapă ocazia să lanseze acuzații grave la adresa politicienilor români, în fapt, niște lepădături care au transformat România, dintr-o țară înfloritoare, într-una umilită și secătuită de resursele ei naturale, și cu siguranță că, pentru asta, regretatul Vadim l-ar fi înscris în PRM și l-ar fi pus cu dînsul la masă. Cum să accepți ca o țară și un popor, inteligenți și vechi de cîteva mii de ani, să fie batjocoriți de analfabeții de la Washington și Bruxelles? În 1945, cînd au venit comuniștii la putere, 90% din populația țărănească a României era analfabetă, și în 1981 România a lansat primul om în spațiul cosmic, pe locotenentul inginer Dumitru Prunariu. Cine a permis SUA, Austriei, Olandei, Germaniei, Angliei sau Belgiei să pună laba pe resursele României și să-i distrugă industria și agricultura? Iliescu, Constantinescu, Băsescu, Iohannis, Năstase, Ciorbea, Boc, Ponta, Orban, Cîțu. Cine a dat liber camioanelor ucrainene să tranziteze prin România 36 de milioane de tone de cereale, multe tone rămînînd în țară și ruinînd țăranul român? Iohannis, cine altul? Și dacă ar fi fost vorba de năpăstuiții țărani ucraineni, dar tot grîul acela nu era al lor, ci al celor 5 concerne agricole americane, care s-au îmbogățit pe spinarea noastră.

Polonezii și ungurii n-au permis asemenea umilință, dar Iohannis a permis, și nici măcar nu i-a trecut prin căpățînă să ceară despăgubiri. De cînd un neica-nimeni ca acest Zelenski, care urăște Biserica Ortodoxă și pe românii din Ucraina de moarte, dictează în România?

Un măscărici din care, ca și din Iohannis, pînă la sfîrșitul anului, nu va mai rămîne nici măcar amintirea. De cînd Iohannis plănuiește să trimită trupe militare în Ucraina, ce nebunie îl împinge pe joianul ăsta să ne pună în stare de război cu Rusia? Chiar nu vede nimeni că Iohannis e dus rău cu capul? Cînd a mai permis Poporul Român unui dement să-și facă mendrele în halul acesta? Parlamentul de ce permite această crimă?

H.D. Hartmann a dibuit planurile mîrșave ale numitei Ursula (care suge...). Această cucoană răspunde comenzilor venite de la Washington pentru a distruge Europa. În acest scop, ea a inventat gogorița cu GREEN DEAL, Nebunia Verde, o așa-zisă politică ecologistă pentru salvarea planetei, dar, de fapt, pentru băgarea Europei în neolitic prin distrugerea agriculturii cu scopul achiziționării de alimente doar din SUA. Nemaiavînd nimeni voie să cultive ceva și să crească animale, normal că terenurile agricole se vor devaloriza catastrofal și vor intra în mîinile unor șmecheri, ,,Nobilimea Neagră”, americani și vest-europeni cu cartea de muncă la Bruxelles. Niciodată și nicăieri capitalismul nu a adus bunăstarea poporului, ci doar unei elite. Poporul a avut parte doar de sărăcie, mizerie și umilințe de tot felul. O altă șarlatanie care se coace zilele acestea: controlul așazisei amprente de carbon, fiindcă poluează. Dar, de fapt, se urmărește distrugerea industriei la scară mondială, rămînînd a funcționa doar industria doamnei Ursula și a domnului Biden. Concomitent, va fi distrusă și clasa muncitoare aferentă, atît de periculoasă prin grevele și celelalte acte de protest. Nu de muncitori, de intelectuali și de tineri școliți are nevoie UE, ci de slugi, milioane de alți iohanniși, macroni și schulzi, cît mai tîmpiți, analfabeți și fără caracter, doar cu inhibiții, complexe și ratări. Pînă cînd Europa întreagă nu-și va uni forțele, ca să dărîme șandramaua de la Bruxelles, pușlamalele astea ca Biden, Sörös, Angela, Ursula, Meloni, Macron, Rutte (care te...) sau Iohannis își vor rîde în barbă satisfăcuți.

PAUL SUDITU

D

RM

11

Nr. 1743 l 14 – 20 mai 2024

LECTURI LA LUMINA CEAIULUI...

Interbelic news

Voevodul Mihai și membrii guvernului au vizitat şi au manifestat un deosebit interes pentru ruinele cetății de la Hotin. Fotografia noastră îi înfățișează vizitînd cetatea” („Realitatea Ilustrată” – 12 iunie 1935).

Vă propunem să vă transpuneți pentru cîteva minute în România interbelică, citind un set de știri interesante culese din presa acelor ani: Regele tuturor românilor în provincia de peste Prut, Osemintele lui Dimitrie Cantemir au fost aduse țară, Regina Maria a asistat la botezul arhiducesei Alexandra, Petrache Lupu care a vorbit cu Dumnezeu.

Osemintele lui Dimitrie Cantemir au fost aduse țară

Ciobanul Petrache Lupu care a vorbit cu Dumnezeu „Umblă vestea-n țară că un cioban din comuna Maglavit a Doljului, om simplu și sărac cu duhul, ar fi stat de vorbă cu Dumnezeu. Omul nostru e la fel cu noi ceilalți, muncește pentru pîinea lui, nu umblă să înșele niciodată pe nimeni, e însurat și căsnicia i-a fost binecuvîntată cu un băiețaș. Suferă numai de un beteșug, din copilărie, de cînd zăcuse de variolă: nu prea aude și nici nu prea vorbește. Dar această pacoste i-a pierit deodată de cînd a auzit glasul lui Dumnezeu și a putut rosti – el, ciobanul satului Maglavit – blestemele de foc ale proorocilor împotriva oamenilor, cari se vor mai ține de rele și nu vor merge de zor la biserică.

Sătenii din Maglavit sînt uluiți, cu preotul lor cu tot. Nimănui nu-i vine a crede că bietul Petrache Lupu de la oile și vacile satului, socotit atît de nevolnic, să se-ncumete să strige ziua-n amiaza mare pe mijlocul șoselei că i-a venit glas de la Dumnezeu și că vorbește-n numele Lui. Îndeosebi preotul, care are certificat de la Seminar și diplomă de la Mitropolie și de la Minister, e mirat peste măsură că Dumnezeu dacă avu ceva de spus în Maglavit, nu trase la el, cel uns după toate canoanele, ci își alese mintea proastă a ciobanului din cîmp! Dar pe de-altă parte, preotul mai știe că Dumnezeu se arată cui vrea El și toate cărțile sfinte sunt pline de minunile Lui, făptuite cu te miri cine. Și-apoi nu stă scris la Evanghelie că cei din urmă

Cele mai mari dezastre naturale din istoria lumii

Cele mai teribile molime din istoria omenirii (35) Rusia postrevoluţionară

Foametea se numără printre nenorocirile de care imnul comu­nist Internaţionala promitea să-i scape pe oamenii muncii: Sculaţi, voi, oropsiţi ai vieţii/ Voi, osîndiţi la foame, sus!

Totuşi, bolşevicii nu au părut să se hotărască vreodată dacă înfrăţirea dintre oameni îi cuprindea şi pe ţărani. Întemeietorul marxismului rusesc, Gheorghi Plehanov, credea că ţăranii ruşi erau „barbari cruzi şi nemiloşi ce trudesc pămîntul”, în timp ce Maxim Gorki, un scriitor privilegiat de comunişti, făcea referire la „indivi­dualismul lor animalic” şi la „lipsa aproape completă a conştiinţei sociale”. În mai 1918, Comitetul Executiv Central Sovietic spunea că, pentru a instaura comunismul, era extrem de important să aţîţe lupta de clasă în mediul rural, „stîrnind păturile cele mai sărace ale populaţiei împotriva elementelor culace [mai prospere]”. În acelaşi timp, o lege nouă permitea autorităţilor statului să pătrundă în sate şi să confişte orice cantitate de cereale pe care o considerau excedentară. Mulţi ţărani s-au opus, dar revolta lor a fost înăbuşită în sînge. The Times comenta sec, spunînd că producţia a scăzut drastic „fiindcă ţăranii nu aveau nici o tragere de inimă să semene grîu în beneficiul detaşamentelor înarmate care-1 rechiziţionau”. În 1921, recolta era cu aproape două treimi mai săracă prin comparaţie cu perioada prebolşevică.

La drept vorbind, nici Rusia ţaristă nu reuşise foarte bine să-şi hrănească poporul – în 1907, recoltele proaste pe zone întinse duseseră la moartea a peste un milion de

fi-vor cei dintîi și că numai cei cu mintea copilului vor intra în împărăția Domnului?

Ca să vadă minunea și să aibe ce scrie, au năvălit rîzînd, de la București la Maglavit, o seamă de reporteri de pe la diferite ziare, au fotografiat pe omul care a stat de vorbă cu Dumnezeu în cîmp, așa cum stau ei de vorbă unii cu alții la cafenea și au scris toate acestea mai mult ca să se veselească lumea” („Realitatea Ilustrată” – 10 iulie 1935).

Regele tuturor românilor în provincia de peste Prut

„Săptămîna trecută a sosit la portul Constanța vaporul Principesa Maria care venea de la Odessa aducînd de acolo osemintele domnitorului moldovean Dimitrie Cantemir și o parte din tezaurul nostru expediat la Moscova în timpul războiului. Osemintele lui Dimitrie Cantemir sunt închise într’o cutie lungă de doi metri, lată de un metru și înaltă de 0.25 m.

Cutia era ambalată în pînză de sac. Împreună cu osemintele au fost aduse și lespezile de pe mormîntul lui Dimitrie Cantemir. Lespezile au fost scoase pentru a fi transportate împreună cu osemintele la lași. S-au adus și 1.445 lăzi care cîntăresc 135.000 kg. Sînt piese de arhivă și documente de stat. Multe lăzi cuprind bancnote ale Băncii Naționale din stocul trimis atunci la Moscova. Lucruri de valoare istorică sau materiale prețioase nu se găsesc în acest transport” („Realitatea Ilustrată” – 18 iunie 1935).

Regina Maria a asistat la botezul Arhiducesei Alexandra

„Zilele trecute, Maiestatea Sa şi-a îngăduit timpul de a vizita una din cele mai frumoase dar și mai sărace din provinciile noastre, Basarabia. Regele nostru s-a dovedit astfel un monarh care nu înțelege să-și guverneze poporul de la reședința Sa, așa cum se întîmpla cu monarhii secolelor trecute. Și pretutindeni entuziasmul şi dragostea poporului pentru Suveran au isbucnit covîrșitoare și grandioase, arătînd că știe să răspundă așa cum se cuvine unui Stăpîn iubitor și cu urechea trează la durerile populației țării sale. La Chișinău, la Bălți și pretutindeni pe unde augustul oaspete a trecut, nesfîrșitele aclamații și urări de bun venit, precum și miile de ochi umezi, au demonstrat odată mai mult eficacitatea legăturilor sufletești dintre Rege și supușii săi. Regele,

„La botezul Arhiducesei Alexandra, fiica Arhiducesei Ileana (notă: Ileana, Principesă a României, cunoscută ca Domnița Ileana sau Principesa Ileana; a fost fiica cea mică a Regelui Ferdinand I al României și a Reginei Maria) și a Arhiducelui Anton (notă: Arhiducele Anton de Austria, Prinț Imperial de Austria, Prinț Regal al Ungariei, Boemiei și Toscanei) a asistat și Regina Maria a României. Fotografia noastră înfățișează pe Regina Maria, Arhiducesa Ileana și Arhiducele Anton împreună cu cei trei copii ai arhiducesei” („Realitatea Ilustrată” – 18 iunie 1935).

Deieri-deazi.blogspot.com

oameni -, în timp ce bolşevicii fuseseră paralizaţi de un război civil dificil şi brutal în care interveniseră o serie de armate străine. Totuşi, Lenin a recu­noscut eşecurile guvernului său, iar în martie 1921 mare parte din doctrină a zburat pe fereastră cînd el a reintrodus, într-o anumită măsură, capitalismul, permiţîndu-le ţăranilor să-şi vîndă prisosul de alimente. Rechiziţionarea obligatorie a cerealelor a fost abolită; în schimb, s-a introdus un impozit plătibil în natură, care echivala cu puţin peste jumătate din ceea ce statul confiscase pînă atunci; într-adevăr, situaţia era atît de disperată, încît liderul bolşevic Nikolai Buharin a trebuit să-i îndemne pe ţărani „Îmbogăţiţi-vă!”, în timp ce Lenin a implorat alte state să-i acorde ajutor. Cu toate acestea, schimbarea radicală s-a produs prea tîrziu pentru a împie­dica răspîndirea foametei în cea mai mare parte a Rusiei centrale în acea vară. Comuniştii sperau că regiunea Caucazului, asupra căreia tocmai preluaseră controlul, avea să le furnizeze suficiente alimente pentru a contracara penuria, dar ţăranii din acea zonă încă nu considerau că ar avea suficientă motivaţie ca să sporească pro­ducţia. Pentru a agrava lucrurile, unele zone erau devastate de secetă şi de roiuri de lăcuste şi, în loc să-şi semene ogoarele, mulţi ţărani luau drumul pribegiei. În iulie, după cum scria Pravda, „criza alimentelor” era atît de gravă, încît era „nevoie să lăsăm deoparte orice alte probleme”. La 5 august, The Times a zugrăvit o imagine la fel de întunecată: „Rusia era grînarul Europei, şi acum Rusia moare de foame”. Corespon­dentul ziarului spunea că odinioară, în sudul ţării, „aproape nimic nu întrerupea monotonia bogată a holdelor întinse de grîu”. Acum, cîmpurile erau pîrjolite şi doar cîteva tulpini de grîu străpungeau ici şi colo suprafaţa pămîntului, iar oamenii „se străduiau cu dispe­rare să rămînă în viaţă, mîncînd, asemenea fiarelor cîmpului, iarbă, frunze uscate şi buruieni”. Fugeau cu sutele, „uneori într-o pornire de disperare sălbatică, dînd foc

locuinţelor abandonate”. Toate oraşele păreau să se fi umplut de ţărani care cerşeau pîine şi mai izbucnise şi o epidemie de holeră. Dr. Semaşko, comisarul poporu­ lui pentru sănătate, scria despre condiţiile „alarmante”.

Instalaţiile sanitare şi de canalizare au cedat, străzile s-au umplut de dejecţii, iar „locuitorii muritori de foame de pe malurile Volgăi” înaintau „ca o avalanşă, semănînd boală şi moarte pe unde treceau”. În Ucraina şi Siberia, revoltele agravau haosul. În anul următor, nenorocirile au continuat. Suprafaţa terenurilor cultivate scăzuse an de an începînd cu 1917.

Acum, chiar unii dintre ţăranii care nu-şi părăsiseră pămînturile nu-şi mai puteau semăna ogoarele, fiindcă mîncaseră grîul de sămînţă, mai ales în Ucraina, unde impozitul pe produse agricole a fost încasat de două ori.

Mai mult, lăcustele şi cosaşii făceau din nou ravagii. Ţările străine, printre care şi SUA, au trimis cu generozitate ajutoare, iar Crucea Roşie l-a însărcinat pe marele explorator al ţinuturilor arctice, dr. Fridtjof Nansen, să conducă operaţiunile de ajutorare, secondat de un ofiţer din armată pe nume Vidkun Quisling, ce avea să fie executat mai tîrziu ca lider al guvernuluimarionetă din Norvegia ocupată de nazişti în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Nansen a declarat pentru Manchester Guardian: „Cuvintele nu pot descrie suferinţa şi ororile pe care le-am văzut. Oamenii mor în propriile case şi pe uliţele satelor, în frigul nemilos al iernii ruseşti, fără mîncare sau combustibil”.

Organizaţiile umanitare din străinătate au salvat milioane de vieţi, dar, cu toate acestea, se estimează că foametea a ucis 5 mili­oane de oameni. O perioadă de foamete şi mai grea avea să vină la sfîrşitul deceniului, dar, de această dată, avea să fie pricinuită de guvernul lui Stalin. (va urma) JOHN WITHINGTON

Nava amiral a balneologiei românesti , UZINA DE SĂNĂTATE DE LA TECHIRGHIOL (II)

(urmare din pag. 1) Iată acest palmares impresionant.

Absolventă a Școlii Militare de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” (azi, Academia Forțelor Terestre) Sibiu, secția Intendență, după care a fost încadrată la MApN în diferite funcții; Licențiată în Drept Juridic și Administrativ; Absolventă a cursului de management spitalicesc la Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar, București; Este posesoare a Diplomei de evaluator competențe profesionale emisă de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vîrstnice; În anul 2021 a susținut doctoratul în management sanitar; Absolventă a Masterului de Științe Penale la Facul­ tatea de Drept a Universității „Ovidius”, Constanța; A absolvit studiile psihopedagogice de Nivelul I și II, la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (aceeași universitate); Are un master în management în activitatea de turism. A fost decorată și premiată de mai multe ori, în nume propriu sau în numele Sanatoriului.

A publicat multe articole de specialitate, ca semnatară unică sau contributor ca autor colectiv; Este autoarea unei fermecătoare cărți pentru copii, dar nu numai, intitulată „Dragostea Artemiei”, în care deapănă (bilingv: română și engleză) povestea Lacului Techirghiol.

Un interviu care n-a mai avut loc Ca la orice interviu, mai ales într-un domeniu de sensibilitate umană aparte, m-am pregătit ca atare, întrebările mele dorind să pună în lumină specificul activității Sanatoriului, cu rezultatele de rigoare, privite prin ochii conducătorului acestei unități. Odată ce am intrat în biroul doamnei director Elena Roxana Țucmeanu și am vrut să pornesc dialogul prin întrebări și răspunsuri, am fost surprins de două lucruri inedite în asemenea context: în birou se mai afla (aveam să aflu ulterior) doamna doctor Olga Surdu, medic primar, specialitatea Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie, în același timp Conferențiar Universitar la Facultatea de Medicină a Universității „Ovidius”, Constanța; apoi, întrebările mele au fost bulversate de torentul de informații venite din partea doamnei director, informații care, intercalate cu intervențiile celei de a doua intelocutoare, depășeau cadrul unui simplu dialog, întîlnirea devenind astfel un fel de șezătoare în trei, unde întrebările se iveau din răspunsuri, iar răspunsurile nu erau altceva decît bucăți de viață autentică. Ce-a ieșit din acest ... trialog, urmăriți în continuare.

Geo Ciolcan: De la Armată la Justiție, de la Justiție la Administrație (resurse umane), apoi la management într-un domeniu select, acesta de medicină balneară și de recuperare. Cum a fost posibilă o asemenea metamorfoză?

Elena Roxana Țucmeanu: Să nu credeți că e la mijloc vreo filozofie. Această trecere a venit parcă de la sine. Pur și simplu, la un moment dat nu mă mai regăseam în ceea ce învățasem să fac (și făceam cu bune rezultate). Atunci am ales schimbarea și nu-mi pare rău. Desigur, la început a fost și ca o provocare, aidoma celorlalte din viața mea. Chiar și acum, la apropae 10 ani în această funcție, tot ce mi se întîmplă zilnic o iau tot ca pe o provocare, bineînțeles, la alt grad de reacție și de conștientizare.

G.C.: Cum vedeți Sanatoriul acum, după 9 ani de cînd sînteți la conducerea acestuia, raportat la anul 2015?

E.R.Ț.: În primul rînd, motivația care m-a determinat să accept (și să concurez) la această funcție a fost visul meu de a transforma secția de copii, pe care, în mare parte am realizat-o, deși unele lucrări sînt încă în desfășurare. Cu cele 16 milioane de euro obținute prin Compania Națională de Investiții am reușit să dăm

lucruri reale. Celelalte realizări au venit o nouă înfățișare acestei secții, prin după aceea, cînd lucrurile s-au așezat renovări și dotări standard. într-o anume direcție, în momentul (puțin G.C.: Cine sînt acești copii și de dureros) cînd am descoperit care erau și unde vin? lipsurile ce ne frînau mersul spre ceea ce E.R.Ț.: Este vorba de copiii bolnavi, sîntem astăzi. cu afecțiuni neuropsihomotorii care au G.C.: Care este structura organiza­ nevoie de ajutorul nostru, în sensul că torică a Sanatoriului: pe secții, pe ei trebuie să capete o independență servicii, pe clădiri? pentru mai tîrziu, trebuind cumva să E.R.Ț.: Avem patru secții – trei secții învețe să se descurce și singuri. Ne Manager spital și una (cea mai mare) sanatorială, străduim cu tot posibilul să le punem Elena Roxana Țucmeanu astfel: Secția sanatorială recuperare, la dispoziție toate pîrghiile necesare rezolvării problemelor lor de sănătate, mai ales că unii medicină fizică și balneologie (410 paturi); Secția dintre ei sînt chiar strălucitori, foarte dotați ca intelect. spital recuperare, medicină fizică și balneologie I (175 Este momentul cînd se alătură discuției și doamna de paturi); Secția spital recuperare, medicină fizică și doctor Olga Surdu, care s-a dovedit o excelentă balneologie II (170 de paturi); Secția spital recuperare cunoscătoare a fenomenului Sanatoriul Balnear și de medicală neuro-psihomotorie-copii (180 de paturi), Recuperare Techirghiol, medic cu experiență calificată aceasta este o secție exterioară Sanatoriului, avînd clădiri în recuperare, medicină fizică și balneologie, atît pe vechi care sînt în curs de modernizare și transformare plan intern cît și în spațiul medical internațional, ținînd generală, deoarece, la ora actuală, nu toate cele 180 de cont că, în prezent, datorită competenței și expertizei paturi pot fi ocupate.

G.C.: Ce afecțiuni ale corpului uman pot fi tratate domniei sale, a fost aleasă în funcția de Președinte în Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol? al Federației Mondiale de Termalism și Climatologie O.S.: Toată patologia locomotorie – partea de reu­ (FEMTEC). Pe plan intern doamna doctor Olga Surdu matologie și inflamatorie degenerativă; parte apost­ este considerată motorul de dezvoltare al Sanatoriului. traumatică; partea de neurologie periferică, la care se A condus aici Departamentul de Cercetare, contribuind adaugă patologia dermatologică (psoriazis, exemele, la o mai bună înțelegere a efectelor nămolului dermatitele).

Dar, cum oamenii nu au doar o singură sapropelic de Techirghiol asupra organismului, fiind suferință și e din ce în ce mai frecventă polipatologia, de asemenea mentor, sursă de inspirație și sprijin beneficiază și pacienții cu afecțiuni respiratorii, și cei pentru realizarea tezelor de doctorat de către ceilalți cu patologie cardio-vasculară periferică, precum și o colegi din Sanatoriu. Cu o asemenea încărcătură de sumă de alte boli de sistem, pe care nu atît le introducem specialitate să-i dăm cuvîntul. pe lista indicațiilor, cît fac parte din marele capitol al Olga Surdu: Momentul cînd a sosit la noi doamna contraindicațiilor care trebuie protejate. manager a fost unul providențial. Aici, de peste o G.C.: Cu ce personal funcționează această sută de ani, se desfășurau activități depre care noi, adevărată Uzină de sănătate, în contextul în toți, credeam că știm tot. Ceea ce ne-a ajutat doamna care doamna doctor Surdu a enumerat un manager să facem, în primul rînd, a fost să ne ordonăm complex de patologii cu care operează specialiștii activitatea, să ne organizăm logic, în timp, și să facm dumneavoastră?

E.R.Ț.: În martie 2015, cînd am preluat conducerea Sanatoriului, aveam un număr de 363 de salariați.

Astăzi am ajuns la 527, cu încă multe locuri vacante, neocupate. Referitor la cadrele medicale – un capitol uman valoros în acest creuzet al vindecării suferințelor umane – desfășurăm un evantai de programe de formare și perfecționare profesională, deși jumătate dintre medici au doctorate în specialități medicale. Pînă acum, în acest program am investit 180.000 de euro. Participăm la conferințe și alte manifestări științifice (în țară și în străinătate), așa încît, prin mijlocirea acestor întîlniri cu grad ridicat de specializări, modelul nostru de terapie Dr. Olga Surdu să poată fi „exportat”, ca să spun așa. De la începutul

activității mele ca manager, în ceea ce privește calitatea personalului medical, am avut în vedere dezvoltarea unei reale comunicări atît între noi, cît și între noi și pacienți, cărora trebuie să le oferi o stare de siguranță, lămurindu-i ce este cel mai bine pentru sănătatea acestora. La noi e un mare travaliu zilnic, ținînd cont că în fiecare zi sînt la tratament 600-700 de pacienți (Baza de tratament poate face față și la 1.000 de pacienți pe zi). Cele 6.000 de proceduri pe zi cer din partea personalului o mare concentrare și un efort considerabil.

Ca să vă puteți face o idee despre travaliul nostru, vă spun că, anual, din Sanatoriul nostru sînt externați (deci, au beneficiat de tratament) peste 12.000 de pacienți. I-am făcut să înțeleagă faptul că fiecare pacient are o altă poveste de viață și că trebuie să te adaptezi în raport cu fiecare caz în parte. Pacientul trebuie să știe că va pleca de aici cu o ameliorare a calității vieții sale.

Esența acestei transparențe rezidă din conceptul pe care l-am „instituționalizat” în mediul personalului nostru medical, potrivit căruia... și colegii noștri pot pot fi cîndva pacienți!

Astfel precum scriam la începutul acestui capitol, interviul a ieșit din tiparele clasice ale acestui gen gazetăresc, personalitatea celor două distinse interlocutoare dînd peste cap canoanele unui astfel de interviu, operațiunea putînd primi cu ușurință titulatura de colocviu între mai multe persoane, fiecare cu un anumit grad de implicare în conversația colectivă. Ce va urma în acest original reportaj va fi o împletire de date, idei, fenomene, acțiuni și activități – multe povestite, altele extrase din documente – întreaga această țesătură de imagini redate prin cuvinte, propoziții și fraze avînd un singur corolar: prezentarea cît mai fidelă a ceea ce înseamnă în balneologia românească (și internațională), Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol.

Tribună a științei și practicii medicale balneare și de recuperare Întrega istorie de 125 de ani a Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol – indiferent ce denumire a purtat de-a lungul anilor, și în ce stadiu de dezvoltare s-a aflat – este străbătută de o puternică împletire a teoriei (științei) cu practica, o serie de personalități care au lucrat în acest secol și un sfert în această unitate medicală de renume a balneologiei autohtone, dezvoltînd programe de cercetare științifică și inovativă recunoscute și pe plan mondial. Primind documentația în acest sens, prin amabilitatea doamnei director Țucmeanu, deși la început mi s-a părut ușor de transpus în pagini de reportaj, ajuns la București, și după ce am răsfoit noianul de date și realizări în acest domeniu, mi-am dat seama că-mi va fi greu să aștern pe pagina unei reviste toată bogăția de realizări și evenimente care au făcut (și pe această cale) din Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol Nava Amiral a Balneologiei Românești.

Să încerc marea (Lacul Techirghiol) cu degetul!

Mai întîi s-o ascultăm pe doamna director Elena Roxana Țucmeanu, în cîteva cuvinte despre activitatea științifică la nivelul instituției: de cercetare, publicații de specialitate: „În general, cercetările actuale includ studii privind eficacitatea tratamenelor balneare și de recuperare, optimizarea tehnicilor de reabilitare, precum și investi­ gația proprietăților terapeutice,

ale factorilor naturali de cură, cum ar fi nămolul sapropelic și apa minerală, și sînt vizibile în bazele de date științifice precum: PubMED, Scopus, sau Web of Science, precum și pe profilurile academice Google Scholar sau ResearchGate.

Aceste rezultate spectaculoase au la bază și aportul (în primul rînd) al celor peste 15 cadre didactice care activează la noi și, în același timp, la Facultatea de Medicină a Universității Ovidius din Constanța, de asemenea, al studenților, rezidenților și doctoranzilor care își desfășoară instruirea și cercetările în cadrul Sanatoriului nostru”. Dovezi ale performanței.  Premiul I, pentru lucrarea „Variații anatomice ale extremităților distale ulnare” – caz clinic (Liliana-Elena Stanciu, Sterian Apostol, Andreea-Dalia Nedelcu, Andreea-Bianca Uzun, Claudia Zait, Andreea-Ioana Bilici, Elena-Valentina Ionescu și Mădălina-Gabriela Iliescu) – la al 46-lea Congres Național de Medicină Fizică și de Reabilitare – București, octombrie 2023;  Premiul I, pentru lucrarea „Modularea sero­ toninei serice a pacienților cu patologie dege­nerativă lombară sub peloidoterapie” (Andreea-Alexandra Lupu, Mădălina Gabriela Iliescu, Camelia Ciobotaru, Doinița Oprea, Carmen Oprea, Liliana Vlădăreanu și Elena-Valentina Ionescu). Pentru economie de spațiu nu mai consemnez prilejul cu care s-a cîștigat acest premiu.  Premiul I, pentru lucrarea „New approaches to a balneal units management” (Elena-Roxana Țucmeanu, Carmen Oprea, Mariana Stan, ElenaValentina Ionescu, Alin-Iulian Țucmeanu și IoanaAdriana Mociu. Idem.  Premiul I, cu lucrarea „Intestinal microbiome – at the interface between health and disease” (Doinița Oprea, Mădălina Gabriela Iliescu, Liliana Elena Stanciu, Elena Valentina Ionescu, Carmen Oprea, Cristina-Mădălina Lungu). Idem.  Premiul I, cu lucrarea „Ultrasonographic of the shoulder – improvements in the diagnosis and treatment strategy selection” (Mihaele Minea, Giorgiana Brînză, Rebeca Gîdea, Liliana-Elena Stanciu și Elena-Valentina Ionescu). Idem.  Premiul II, pentru lucrarea „Comparative Study of the improvement of lung capacity following respiratory physiotherapy” (Silviu Ștefan Rusu, Andreea Bujduveanu, Ana Maria Ștefan, Abu Zaluk Kamel, Ecaterina Alexandra Ciota, Mădălina Gabriela Iliescu, Doinița Oprea și Elena-Valentina Ionescu).

Idem.  Premiul I, pentru lucrarea „The evolution of the marketing process at the Techirghiol SPA and recovery sanitary”. Idem.  Premiul I „Evergreen Bal­ neology – the way ahead”. Idem.

Aceste premii, alese aleatoriu din șirul de zeci de astfel de trofee, cărora li se alătură cele pomenite în prima parte a acestui reportaj, nu sînt niște diplome după care au alergat medicii specialiști de la Sanatoriul din Techirghiol, ci acestea reprezintă – în mod onorabil – o parte a cercetării științifice din cadrul instituției, aceasta și ca urmare a alocării sumei de 11.000.000 euro pentru investiții în echipamente și tehnologii de ultimă generație, pentru

tratamentele de balneoterapie, fizioterapie și alte terapii inovative, împreună cu aparate de neurorecuperare bazate pe stimulare funcțională, realitate virtuală sau robotică medicală.

Cele de mai sus, precum și alte rezultate notabile, sînt rodul inteligenței specialiștilor din această instituție, pusă în valoare, însă, de cadrul optim pe care îl au asigurat aici, în acest domeniu de vîrf al oricărei activități: cercetarea și educația, cum, de altfel, spunea și doamna director, cu referire la acest subiect: „Accentul pe cercetare și educație, la noi, înseamnă implicarea în proiecte de cercetare și colaborare cu instituții academice pentru a promova inovația în domeniul balneologiei și a reabilitării, pe de o parte.

Pe de altă parte, am alocat un milion de euro, în cadrul investiției specifice – Investiții în sisteme informatice și în infrastructură digitală a unităților sanitare publice, din cadrul Pilonului II – Transformare Digitală, prin programul Digitalizarea Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol, pentru gestionarea eficientă a datelor pacienților, a programărilor și a altor procese administrative, contribuind la îmbunătățirea accesului și a calității serviciilor”.

Despre o parte activă a acestui fenomen – știința aplicată, în cadrul programelor Sanatoriului – am aflat informații interesante de la o bună cunoscătoare a acestui subiect – doamna doctor, profesor universitar, Mădălina Iliescu, coordonatoarea disciplinei de medicină fizică și de reabilitare din cadrul Facultății de Medicină Universității „Ovidius”, din Constanța: „Avem o activitate complexă de educație și de cercetare în parteneriatul nostru educațional cu Universitatea Ovidius. Anual intră în Sanatoriu peste 450 de studenți de la programele de studii pe medicină generală (în limbile română și engleză), de fizioterapie, de masteratele specifice de la Facultatea de Sport și Kinetoterapie, de asemenea, studenții de la licența de Kinetoterapie. Ne mîndrim cu un nucleu de cercetare, în care avem studii în cercetare pe dezvoltare doctorală și postdoctorală, în acest cadru avem ca obiectiv cercetarea factorilor naturali din arealul Techirghiol. Momentan sîntem implicați în trei proiecte de cercetare – unul este în curs de finalizare, două fiind în etapa de desfășurare. La unul din cele trei proiecte lucrează și colega mea, aici de față, care poate să vă spună cîteva cuvinte, mai ales că este un proiect unic în România, care îi are în vedere pe pacienții cu simptome metabolice”.

O altă destăinuire – o altă lecție de la marea școală de medicină balneară și de recuperare, care este Sanatoriul din Techirghiol. „Sînt doctor Liliana Stanciu, șef lucrări. În cadrul activității pe care o desfășor în acest Sanatoriu am constatat că o mare parte dintre pacienți sînt diagnosticați cu obezitate. Obezitatea nu este doar un simptom sau o cauză care duce la multiple patologii asociate, născînd peste 300 de complicații. În cadrul programului pe care-l dezvoltăm vom conștientiza pacienții internați în Sanatoriu asupra importanței, la externare, a planului de kinetoterapie pe care noi îl inițiem și-l explicăm – plan (program) întocmit de specialiștii noștri, specialiști în kinetoterapie, plan nutrițional, acesta ducînd la minimalizarea unor complicații”.

Completarea doamnei doctor Mădălina Iliescu: „Un alt proiect pe care-l desfășurăm și care se bazează pe o patologie foarte importantă în asigurarea sănătății corpului uman, este osteoporoza. Aici venim cu un sistem de standardizare a testelor cu ajutorul unei aparaturi de ultimă generație, cu ajutorul căreia să reușim să punem un diagnostic clar”.

Un alt act benefic cercetării științifice și practicii medicale de specialitate, este revista „TECHIRGHIOL” – Revistă de balneologie, editată de Sanatoriu, cu apariție trimestrială, care a ajuns la anul IX, numărul 33. În articole, studii medicale și expuneri pe teme de specialitate, scrise de specialiști din țară și din străinătate, revista este o adevărată vitrină a medicinei balneare și de recuperare și nu numai. Redactor-șef – director Elena Roxana Țucmeanu.

(continuare în pag. 14)

14 (urmare din pag. 13) Cu aceste repere de performanță științifică nu este de mirare că Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol a devenit membru al Federației Mondiale de Hidroterapie și Climatologie.

Nr. 1743 l 14 – 20 mai 2024

RM

de învățămînt la nivelul fiecărei clase, tendințe și progrese. Expertiza și cunoștințele învățămînt ce s-ar fi întrerupt dacă pacienții astfel acumulate sînt de neprețuit pentru succesul ar fi fost incluși doar în programul de dezvoltării sectorului balnear. Mai mult decît atît, cu ocazia acestui eveniment, intenționăm să lansăm recuperare medicală. Într-un mesaj cu încărcătură emoțională o carte care se va numi «Ghid corolar monografic biunivocă, la începutul anului școlar, pentru de Balneoclimatologe – Balneație, Crenoterapie seria de copii care se aflau internați în și Climatoterapie», carte care va deveni o resursă Școală pentru copiii cu acel moment în Secția spital de recuperare valoroasă pentru profesioniștii din domeniul medical, dizabilități neuropsihomotorie pentru cei mici, doamna studenții și practicienii interesați de terapiile naturale director Țucmeanu a spus: „Ziua de astăzi și de influența climatului și a mediului asupra Astfel cum declara doamna este foarte importantă pentru toți elevii, sănătății umane”. directoare Elena Roxana Țucmeanu, Fără a mai intra în problemele celor două fixînd încă un reper vizibil pe harta Dr. Cornelia Dărîngă, marcînd începutul unui nou an școlar, deci și Techirghiolului: „Sanatoriul Balnear directorul sanatoriului, pentru voi, cei aflați temporar în Școala de congrese, despre care atît doamna director Elena la Techirghiol. În plus, voi vă continuați cu Roxana Țucmeanu, cît și doamna doctor Olga Surdu la inaugurarea și de Recuperare Techirghiol este acestuia, în 1973 speranță și încredere în personalul medical mi-au vorbit cu înflăcărare, ca de o nouă încercare singura unitate medicală de recuperare al Sanatoriului lecțiile de sănătate. Sînteți, a capacității Sanatoriului de a organiza evenimente balneologică din România destinată în acest fel, micii noștri eroi. Învățați pentru a vă forma mega internaționale, dar ca o recunoaștere a acestui copiilor cu dizabilități. Anual, aproximativ 1.400 de personalitatea și cariera viitoare, urmați tratamentele merit din partea forurilor internaționale, să le urăm copii sînt beneficiarii tratamentelor de recuperare și sfaturile medicilor și ale familiei pentru a vă face succes în desfășurarea marelui eveniment medical de oferite de Sanatoriul nostru”. Pornind de la acest citat, bine, a fi sănătoși.

Aveți aici, la Techirghiol, profesori săptămîna viitoare! beneficiind în continuare de datele puse la dispoziție de doamna director, aflăm că I.N.Dona, fost docent la minunați, medici minunați, lacul și apa cu nămolul lui În loc de încheiere Facultatea de Medicină din București, devine director miraculos, dar și aparatura de ultimă generație, care Căutînd să pun ultimul punct acestui reportaj, ca o la Techirghiol în anul 1906, și este primul interesat vă vor ajuta să redeveniți copii sănătoși, plini de viață. de studierea efectelor curei de nămol asupra copiilor. Vom veghea să fie bine, să aveți tot ce trebuie pentru poveste de pe alt tărîm, îmi dau seama că, în dorința În acest sens face diverse experimente: tratamente ca acest an școlar să fie unul de succes, iar voi să de a descrie cît mai fidel Uzina de Sănătate de la de 2-3 serii consecutiv, întocmește fișe personale plecați acasă întremați. Vă iubim și credem în voi”. Să Techirghiol (denumire ce nu este deloc o figură de și fișe de diagnostic. În momentul în care cerințele ne imaginăm ce reverberație vor avea aceste cuvinte, stil) multe lucruri și întîmplări au rămas nescrise, atît au depășit numărul de paturi, a stabilit următoarele rostite într-un moment de cumpănă la începutul lor de de generos este subiectul încît poate fi dezvoltat la condiții la internare: copilul să fie bolnav și să fie drum în viață, asupra destinelor acestor oameni mici, adevărații săi parametri doar în cuprinsul unei cărți cu peste ani, timp ce nu va estompa sintagma doamnei multe file. Totuși, pentru atît cît am scris, mă bucur că sărac. cititorii români (unii dintre ei) vor afla ceea ce cunosc Desigur, nostalgia acelor timpuri a rămas în urmă, director: „Vă iubim și credem în voi!”. de mulți ani specialiștii din toată lumea unde au ajuns fiind consemnată în presa vremii, precum o găsim Pregătiri pentru două congrese mesagerii Sanatoriului Balnear și de Recuperare într-un număr din „Adevărul”, într-o știre lapidară: Ca o completare parcă la ceea ce v-am relatat Techirghiol: de la Bruxelles la Madrid, de la Londra „Azi de dimineață la orele 6 și jumătate au plecat la Constanța 50 de copii, dintre cari 25 de băieți și 25 de pînă acum în legătură cu preocuparea conducerii în Egipt, de la Dubai la Havana, din Cuba în Japonia, fete, trimiși de Eforia Spitalelor civile la sanatoriul Sanatoriului pentru promovarea, pe plan intern, dar din Rusia în China, peste tot unde medicii noștri și-au Maritim Tekir-Ghiol, spre a-și căuta sănătatea. La și dincolo de hotare, în mediul medical balnear și de spus cuvîntul.

Poate e nimerit să închei cu o pagină din Cartea gară copiii au fost întîmpinați de d.Al.Gălășescu, recuperare a realizărilor proprii, în timpul vizitei mele directorul Eforiei, care a stat de față pînă la plecarea doamna director și colegii din staff-ul instituției erau în de Onoare a Sanatoriului, din toamna anului 1976, trenului. De la Constanța copiii vor fi transportați la focul pregătirii unui eveniment cu o dublă semnificație, în care citim următoarele: „Anotimpul grăbit a gonit despre care doamna manager Elena Roxana Țucmeanu auriile zile de toamnă reci, dar surîsul gazdelor a Tekir-Ghiol cu trăsurile”.

Făcînd un salt în timp, Secția pentru copii a mi-a vorbit cu patos și cu mîndrie, trasînd reperele readus tandrețea și culoarea mierii pentru cei care au Sanatoriului a urmat un program de reabilitare și apropiatei acțiuni: „Sanatoriul Balnear și de Recuperare avut norocul de a se împrieteni astăzi 21 oct. 1976”.

Dedesubt, semnează cea care a așternut aceste modernizare – concept pentru care (vă amintiți Techirghiol împreună cu Societatea Română de rînduri pe foaia îngălbenită, după trecerea celor Medicină Fizică, de Recuperare și Balneoclimatologie motivația de la început), din momentul în care a ajuns manager, doamna Elena Roxana Țucmeanu și cu Asociația Română de Balneologie, va organiza aproape 50 de ani – Nina Cassian. Surpriza și mai și-a propus, prioritar, rezolvarea acestei probleme. Congresul Mondial al Societății Internaționale de mare vine în josul paginii unde, după dedicația Iată întrebările dureroase sub auspiciile cărora noul Hidrologie Medicală și Climatologie (ISMH)- 23-25 „Tovarășei Cornelia Dărîngă (medic, director la manager a pornit la drum: „Secția de copii era într- mai 2024, care va fi integrat cu Congresul Național, Sanatoriul Balnear Techirghiol timp de 16 ani, interval un moment dramatic, pentru că nu erau reglementate cu participare internațională, de Medicină Fizică, de de timp în care a fost construit actualul sanatoriu și dat în folosință la 1 iulie 1973 – n.a.) și întregului activitățile, nu cele medicale, ci cele administrative: Recuperare și Balneologie – 21-22 mai 2024.

Congresul integrează un prestigios panel de corp medical, admirația noastră simpatică”. Iată ce Cine, ce plătește? Unde raportăm? Cine ne decontează? Secția de copii era arătată mereu cu personalități academice în calitate de președinți nume ilustre am deslușit printre cei cu „admirația degetul pentru că producea pierderi”, problematică de onoare, membri ai comitetelor științific și de simpatică”: Al.I. Ștefănescu, Dumitrescu (să fie Geo evidențiată de intervenția doamnei doctor Olga organizare, participanți din țară și de la nivel Dumitrescu?), Violeta Zamfirescu, I. Nisipeanu, Surdu. Astăzi, cînd scriu aceste rînduri, cine vizitează internațional. Evenimentul va avea loc în stațiunea Romulus Vulpescu, Gherghe Pituț. Ce nume mari secția pentru copii, (deși se mai lucrează) rămîne balneară Techirghiol, gazdă fiind Sanatoriul Balnear de sciitori! Ce timpuri!

Poate e bine să închei cu cîteva rînduri din minunata impresionat: în afară de dotările și utilitățile necesare: și de Recuperare Techirgiol, care aniversează anul sistem de recuperare utilizînd stimuli audio-vizuali, acesta 125 de ani de activitate medico-balneară cărticică „Dragostea Artemiei”, semnată de doamna ce împlică participarea cognitivă și perceptivă a neîntreruptă. Acestă inițiativă reprezintă o oportunitate director Elena Roxana Țucmeanu, care începe ca un pacientului; aparate de kinetoterapie (mese masaj excepțională pentru promovarea cercetării științifice basm de-al bunicii: „A fost odată, demult, demult terapeutic, verticalizatoare, scaune poziționare); și schimbul interdisciplinar de cunoștințe în domeniile de tot, un tărîm minunat... Aici dacii au presărat, ca peste tot pe unde au trecut, biciclete: ergometrică, eliptică, de recuperare medicinei fizice, de recuperare și semințele vindecării trupului orizontală; aparat de vîslit; benzi de alergat; stepper; balneoclimatologiei, și-n acest și ele trudind cu dragoste au ministepper; placă balans rotund; roată de umăr fixă; cadru subliniem rolul remarcabil rodit în taină pentru oameni”. bare paralele; spaliere; benzi electrice etc., peste tot se al României în dezvoltarea și degajă o atmosferă de liniște și de afecțiune familială, promovarea educației medicale și Sau cu un pasaj de la sfîrșitul două condiții sine qua non fără de care recuperarea a cercetării științifice în domeniul cărții: „Povestea am aflat-o de copiilor ar fi cu mult mai greoaie. la o pasăre. Tadorna, tadorna, balnear. Congresul își propune să Iată că oamenii maturi, dar străbătuți și de promoveze un mediu de schimb de pe care localnicii o strigă fiorul dragostei pentru cei mici, și preocupați nu cunoștințe, inovare și colaborare Califar, care o știa de la o rață doar de sănătatea trupească a acestora, ci și de cea între experți și savanți în curs arămie, care la rîndul ei a sufletească, redată și prin educație, au pus la cale de dezvoltare spus-o măgărușului lui Techir, în domeniile organizarea învățămîntului școlar pentru acești copii, medicinei fizice și de reabilitare, bătrînul olog și orb care s-a ca o asigurare de șanse egale la învățătură. Astfel a balneologie lecuit în apele acestui lac unic, și discipline luat ființă Școala Gimnazială Specială Sanatoriul conexe. Evenimentul promite o vindecător, cu numele greu Techirghiol, aflată sub coordonarea Centrului Școlar experiență îmbogățitoare prin de rostit, aidoma nămolului pentru Educația Inclusivă Albatros din Constanța. programul său științific divers, ce-l păstrează în străfunduri: Scrisoarea de mulțumire a Ninei Cassian, adresată întregului corp Acești elevi speciali beneficiază de cadre didactice conceput pentru a evidenția Techirghiol”. medical al sanatoriului calificate, care asigură continuitatea procesului cele mai recente cercetări, Sfîrșit

15

Nr. 1743 l 14 – 20 mai 2024

p O V E S T I

A D E V A R A T E (

RM

„Ne trebuie regele sau capul dumneavoastră“ (II) Cursa după fugari (2)

În ciuda „loviturii sale de stat“, La Fayette nu are mari speranţe.

– Au un avans prea mare asupra noastră pentru a-i mai putea ajunge, suspină el. Dar trebuie să facem ceva!

Parisul, într-adevăr, începe să fie agitat. Cerul este întunecat şi furtuna care ameninţă să înceapă nu face decît să neliniştească şi mai mult spiritele.

Bailly s-a închis în primărie şi ascultă rumoarea surdă care urcă spre el. Pentru a linişti mulţimea, dictează grefierului său Dejoly un prim „comunicat“: „Regele a fost ridicat în noaptea asta, către orele 2, fără a se cunoaşte drumul pe care a apucat-o. Îndată ce municipalitatea a fost informată de această plecare, a luat măsurile cele mai prompte pentru a se descoperi unde se află... Toţi cetăţenii cinstiţi sînt invitaţi să dea dovadă de curaj şi să păstreze ordinea, în consecinţă, consiliul interzice ca în faţa caselor să ardă lumina în noaptea următoare şi în celelalte“.

Sînt luate şi alte măsuri. Toate clopotele din Paris sună; tobele bat alarma generală, barierele sînt închise, bateriile de la Pont-Neuf trag salve. La Adunarea Naţională, încă de la începutul şedinţei, un deputat propune: „Toată artileria Parisului să tragă, din zece în zece minute, salve de alarmă“.

– Curierii fac mai mult decît tunurile, i se răspunde. În acel moment, Beauharnais, care prezidează, ia cuvîntul: – Tocmai am fost anunţat că ordonanţa domnului La Fayette, trimisă în urmărirea regelui, a fost oprită de popor.

Este vorba de Romeuf, care n-a reuşit să depăşească nici măcar Place de la Concorde; muncitorii de la pod l-au împiedicat. Este aplaudat pentru curajul lui şi i se încredinţează un decret al Adunării, care specifică: „În cazul în care numiţii curieri ar întîlni anumiţi indivizi din familia regală, funcţionarii publici, gărzile naţionale sau trupele de linie vor fi obligate să ia toate măsurile pentru menţionata arestare a regelui“.

Romeuf părăseşte sala de şedinţe. Se îndreaptă către drumul în direcţia Soissons. Pe parcurs i se aduce la cunoştinţă depoziţia unui surugiu. Către orele 4 dimineaţa, omul a văzut cupeul aşteptînd să i se schimbe caii. Bineînţeles, „nu a distins figurile persoanelor care erau înăuntru“, dar precizează că această cursă îi fusese comandată „din partea domnului de Fersen“.

Fersen! Întregul Paris cunoaşte acest nume.

Romeuf se grăbeşte spre bariera Saint-Martin. unde află că unul dintre camarazii care duceau ordinul lui La Fayette – Bayon, comandantul batalionului 7 din divizia a doua – a reuşit să treacă bariera, în urmă cu o oră. Romeuf o porneşte în galop spre Bondy. În orele care urmează, Adunarea Naţională este

Ludovic al XVI-lea și Maria Antoaneta în grădinile de la Versailles, de Charles Louis Lucien Muller.

în şedinţă non-stop. Singurul eveniment marcant, după plecarea lui Romeuf, este lectura scrisorii lăsate de rege, primită la început cu nelinişte, apoi cu uşurare şi dezgust. Ludovic XVI enumera lunga serie de sacrificii pe care le-a făcut pentru naţiune. Care a fost singura lui răsplată? Distrugerea regalităţii! „Toate puterile subminate, proprietatea violată, siguranţa persoanelor pusă tot timpul în pericol şi o anarhie completă dincolo de legi...“. Care sînt astăzi puterile sale? „Simulacrul zadarnic al regalităţii! Regele nu are dreptul să participe la elaborarea legilor! Administraţia internă este în întregime în mîinile departamentelor...“. Aceeaşi situaţie pentru Armată, Ma­rină, Afacerile Externe, Finanţe.

Regele nu mai înseamnă nimic!

Nu sînt în scrisoare decît reproşuri şi plîngeri demonstrînd prăpastia care despărţea monarhia de reprezentanţii naţiunii. Regele a plecat trîntind uşa.

Ce are de gînd să facă, ce proiecte are? Toţi cred că suveranul se resemnase să îşi abandoneze regatul. Apoi, cu stoicism, gîndindu-se la alte lucruri sau picotind, deputaţii se ocupă cu stabilirea noului cod penal sau cu rezolvarea unor probleme va­male. Cu toate acestea, importul mărfurilor din Madagascar și modalitatea cea mai bună prin care se putea aduce somonul sărat în Franţa nu reuşesc să alunge amorţeala.

Nimeni să nu părăsească Parisul

Despre fugari, nici o veste! Un val de suspiciuni, de denunţuri plecînd din Paris începe să se întindă în întreaga Franţă. Colete, cufere, geamantane transportate de trăsuri publice sînt cercetate, percheziţionate; se confiscă o casetă conţinînd trusoul unui nou-născut! Întreaga zi de marţi ,,auguştii legiuitori“ primesc din comunele din jurul Parisului „expresia patriotismului lor cel mai ferm“. La aceste sentimente, deputaţii răspund că „patriotismul cetăţenilor Parisului se află la înălţimea gravelor împrejurări“.

Parizienii vin fără încetare după noutăţi, dar deputaţii nu ştiu Arestarea lui Ludovic al XVI-lea. Varennes, sfîrșit de drum.

mai mult decît ei. Fiecare îşi astîmpără setea citind ziarele și broşurile care anunţă plecarea regelui „prin subteranele care se află la Tuileries“ sau „deghizat în costumul gărzii naţionale“, în vreme ce „soţia sa îmbrăcase un costum de ţărancă“. Se mai afirmă că Ludovic XVI le-a bătut şi le-a aruncat în Sena pe cele două santinele care s-au opus fugii sale şi ale căror corpuri au fost găsite. Se pretinde că familia regală a fost arestată la Senlis, alţii jură că este la Meaux sau la Château-Thierry.

Miercuri seara, la ora 22, deputaţii obţin o suspendare a şedinţei. Numaidecît se precipită spre bufetele şi restaurantele din preajma Manege-ului.

Cîţiva, care nu mai au nici măcar puterea să părăsească Adunarea, somnolează. Deodată, rumoare. Se aud strigăte: – Regele este arestat! Regele este arestat! Şedinţa este de îndată reluată şi doi bărbaţi, albi de praf, sfîrşiţi de oboseală, sînt aproape purtaţi pe braţe în sală. Unul dintre ei este chirurgul din Varennes, Mangin, care plecase din oraşul său puţin după arestarea regelui. Urmase drumul spre Paris, se oprise doar ca să schimbe calul la fiecare poştă. Ajunsese la opt dimineaţa la Châlons unde îl găsise pe Palloy, plecat în ajun din Paris, în urmărirea regelui. Palloy, considerînd că nu mai era nimic de făcut pentru gloria sa, s-a hotărît să-l însoţească pe chirurg. Va încerca mai tîrziu să afirme că ajunsese totuşi la Varennes.

Cei doi bărbaţi au galopat pînă la Bondy, unde Mangin a reuşit să scape de tovarăşul său. Dar Palloy era deosebit, de tenace şi l-a regăsit în faţa porţii Adunării. Mangin parcursese drumul Varennes-Paris în 20 de ceasuri. El depune pe masa şedinţei mai multe hîrtii. Într-o linişte înspăimîntătoare, unul dintre secretari se ridică și citeşte: „Domnilor, în alarma în care ne aflăm, îl autorizăm pe domnul Mangin, chirurg la Varennes, să plece de îndată pentru a preveni Adunarea Naţională că Maiestatea sa este aici şi pentru a o implora să ne arate calea de urmat“. Semnat „ofiţeri, funcţionari municipali din Varennes“.

Un murmur urcă: Varennes? Dar nu este vreme pentru întrebări. Secretarul citeşte depeşele primite de la municipalităţile din Sainte-Menehould şi Clermont: „Oraşe pline cu trupe... Patria este în pericol!... Alte trupe sînt pe punctul de a sosi!... Repede, în ajutorul nostru!... Veniţi neîntîrziat!...“.

Aceste rînduri declanşează un tumult imens; propuneri diferite se încrucişează în sală: – Nici un cal pentru poştă!

– Vegheaţi ca nimeni să nu părăsească în această noapte Parisul!

Deputatul Toulongeon restabileşte calmul şi reaminteşte Adunării răspunderile sale, declarînd: – Sîntem în momentul cel mai grav poate şi cel mai solemn pe care istoria l-a oferit unei naţiuni.

Aplauze.

Vești alarmante (1) Deputaţii decid de îndată să ia toate măsurile pentru a proteja persoana regelui. În vederea executării acestor dispoziţii, domnii Latour-Maubourg, Pétion şi Barnave vor pleca la Varennes şi în alte locuri unde va fi necesar, în calitate de comisari ai Adunării naţionale; ei vor fi însoţiţi de dl. Dumas, aghiotant general al armatei, însărcinat să execute ordinele lor.

Cu puţin înainte de ora 4, în dimineaţa zilei de 23 iunie 1791, cei trei deputaţi merg să-l caute pe Dumas, în str. Thévenot, şi se îndreaptă împreună către bariera Saint-Martin.

Ajunşi acolo, în ciuda prezenţei celor doi uşieri ai Adunării aşezaţi pe capra trăsurii, garda naţională vrea să-i împiedice să îşi urmeze drumul. Se duc tratative şi, nu fără greutate, soldaţii îi lasă pe deputaţi să treacă. (va urma) Introducere şi traducere de Elena-Liliana IONESCU

16

Nr. 1743 l 14 – 20 mai 2024

RM

ªtiri externe, comentarii, analize Ce-și dorește Viktor Orbán pentru Europa

pe care Budapesta le-a desfășurat la Bruxelles. Multe decizii ale UE necesită consensul celor 27 de țări ale blocului, iar Orbán nu s-a ferit să-l rețină, chiar și în fața presiunii altor lideri. El și-a folosit dreptul de veto efectiv pentru a bloca totul, de la sancțiuni împotriva Rusiei la o poziție a UE privind impozitarea globală și pînă la finanțarea Ucrainei.

Un exemplu în acest sens este recenta Lege de restaurare a naturii, o parte cheie a agendei Green Deal a UE, menită să protejeze biodiversitatea care a căzut în fața fermierilor. În timpul negocierilor dintre instituțiile UE, Ungaria a susținut proiectul de lege – dar în ajunul negocierilor finale, Budapesta a anunțat că se va opune legii, din cauza a ceea ce spune că sînt preocupări legitime ale fermierilor din alte părți ale Europei și susținînd că Bruxelles-ul vrea să stabilească «irațional» ținte motivate de o «ideologie verde»”.

Acum, europenii socialisto-comunisto-pro­gre­siști sînt îngrijorați de faptul că Ungaria va prelua conducerea Consiliului UE timp de șase luni înce­ pînd din iulie, fiindcă se presupune că deținătorul președinției prin rotație își lasă deoparte interesele naționale, dar puțini cred că Orbán nu va folosi ocazia pentru a înclina lucrurile în favoarea lui.

O prioritate va fi extinderea UE în condițiile Ungariei. Deși se așteaptă ca Budapesta să avanseze acest dosar ea se va concentra pe aspirațiile țărilor din Balcanii de Vest mai degrabă decît ale Ucrainei, căreia i se opune intrării în bloc. De asemenea, semnificativ este ceea ce Ungaria va omite din lista sa de priorități și anume preocupările axate pe climă.

Una peste alta, Victor Orbán își dorește ceea ce-și dorește orice european cu mintea întreagă: o Uniune Europeană care să funcționeze ca un conglomerat de națiuni suverane, independente, care să aibă în UE o piață comună pe care să-și vîndă produsele și pe care s-o folosească ca reprezentant al lor, economic, nu politic, în relațiile cu țările lumii. Ne dorim o Uniune Europeană nu o Uniune Federală a Statelor Europei, fiindcă e greșit să distrugi istoria, și trecutul națiunilor europene și să-l modelezi după gustul anormalilor care conduc vremelnic de la Bruxelles.

O să închei cu un citat al aceluiași președinte maghiar: „Schimbarea reală poate fi adusă de o nouă dreaptă europeană. (...) Jos Bruxelles! Trăiască Europa!”.

Cînd armele vorbesc în locul dreptului internațional

la exerciții militare cu aceste arme. E în mintea tuturor sfîrșitul tragic al ostilităților dintre SUA și Japonia, la încheierea celui de-al II-lea Război Mondial, cu folosirea efectivă a acestor arme terifiante. Rusia deține și armele hipersonice care posedă o putere de distrugere nemaivăzută.

Niciodată din 1945 încoace pacea în Europa nu a părut mai îndepărtată. Și niciodată Europa nu a fost expusă la riscuri mai mari. Clasa conducătoare se dovedește din ce în ce mai deconectată de realitate și mai incapabilă să găsească alte soluții decît cele militare, mergînd pînă la cele extreme.

România va intra începînd din iunie într-un ciclu electoral complet care se va încheia la sfîrșitul anului.

Asta doar în cazul că acest ciclu electoral va fi dus la capăt. Cît de mult mai contează aceste alegeri cînd un război atît de întins și de nimicitor bate la ușă? Vom avea un răspuns mai limpede spre sfîrșitul acestui an sau doar la începutul anului viitor.

Dreptul internațional instalat cu mare greutate după Primul Război Mondial și mai ales după al II-lea Război Mondial pare astăzi abandonat. Lumea bazată pe reguli (ale celui mai puternic) a luat locul dreptului internațional. Haosul în relațiile internaționale nu poate genera decît război și distrugere. Cît de departe se va merge în această direcție? Azi nimeni nu e în stare să răspundă credibil.

Ce se mai poate comenta? „Inter arma silent musae” („Pe vreme de război muzele tac”). „Inter arma silent leges“ – pare să fi fost varianta originală a lui Marcus Tullius Cicero. Adică atunci cînd vorbesc armele legile contează mai puțin.

Petru Romoșan

(urmare din pag. 1) „Conacul care a găzduit anterior Ministerul belgian de Finanțe va completa ambasadele Ungariei existente în UE și Belgia și va acționa ca punct de întîlnire și loc pentru evenimente culturale, a declarat ambasadorul Ungariei în Belgia și Luxemburg, Tamás Iván Kovács. «Sîntem mîndri că sîntem una dintre cele mai vechi țări din Europa, cu peste 1.000 de ani de istorie, cu o cultură foarte bogată și unică», a completat el. Conacul, la care oficialii maghiari se referă deja ca fiind «Casa Ungariei», este doar cea mai recentă piesă la ofensiva în creștere a Budapestei de la Bruxelles.

Conducerea atacului ideologic al țării este Colegiul Mathias Corvinus (denumit în mod obișnuit MCC), un think tank susținut de Orbán. Organizația afiliată guvernului și-a deschis o sucursală la Bruxelles în 2022, oferind o abordare conservatoare.

Pentru a impregna următoarea generație de luminați maghiari cu valori conservatoare, organizația oferă copiilor, adesea din medii sărace, burse pentru a frecventa centrele din Ungaria, unde participă la activități extracurriculare. «Există șansa ca ei să fie printre liderii următoarei generații ai Ungariei, nu doar în domeniul politic, ci și în sferele culturii, economiei, afacerilor», a spus Balázs Orbán, un consilier de top către premierul ungar și forța motrice din spatele MCC”.

Rețin pînă în acest moment ideile clare pe care le are Orbán, planul cu care atacă neregulile din UE, mesajele pe care le transmite, de tipul „sîntem printre cele mai vechi țări din Europa” și mai ales felul în care își asigură continuitatea clasei politice conservatoare prin educarea tinerelor generații. Prin comparație cu el guvernul nostru pare a fi în vacanță.

Articolul din Politico continuă după cum urmează: „Un raport recent, ibtitulat «Cum a preluat LGBTQ UE?», susține că problema drepturilor sexuale a fost folosită pentru a demoniza statele membre ale UE din Europa Centrală și de Est. Pe 9 aprilie, grupul a prezentat un raport prin care se avertizează despre eforturile de a crea «Statele Unite ale Europei». Acest eveniment va fi o ocazie «de a face tam-tam» și de a

Începînd de pe 21 mai președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu va mai fi nici măcar formal un președinte legitim. Nici parlamentul și nici guvernul ucrainean nu mai sînt legitime după scoaterea în afara legii a mai multor partide politice, a închiderii arbitrare a mai multor instituții sau companii de presă și după persecuția generalizată a creștinilor ortodocși.

Nu sînt prevăzute alegeri prezidențiale care să poată da un nou președinte legitim (măcar de formă!) țării de la nord-estul României și a Republicii Moldova, țară aflată de peste doi ani în război cu Rusia. Dar cei mai importanți responsabili ucrainieni, militari și civili, sînt în căutarea unui nou președinte (sau dictator) pentru Ucraina, după ce Volodimir Zelenski va fi „exfiltrat” în Occident, în Florida – SUA cel mai probabil și pus sub protecția aliaților NATO. Ucraina aflată pe buza dezastrului așteaptă arme noi și din ce în ce mai performante finanțate de colosalul ajutor votat în Congresul american, cu acordul lui Donald Trump, și confirmat de semnătura președintelui Joe Biden. Dar marea problemă a Ucrainei aflată în război cu puternica armată rusă pe un front de peste 1.000 de km este lipsa dramatică a militarilor combatanți bine pregătiți. Recrutarea forțată a femeilor, adolescenților și a seniorilor nu reușește să recompună marea armată ucraineană pierdută pe front. Pierderile de vieți omenești sînt abisale, probabil peste 600 000 de morți și de trei ori pe atît răniți grav, dintre care mulți vor intra încet dar sigur pe lista morților. Mai multe surse, mai ales americane, confirmă aceste cifre sinistre.

dezvălui ceea ce au făcut elitele UE – atît la vedere, cît și în spatele cetățenilor europeni. Balázs Orbán spune că MCC va oferi o abordare mai conservatoare a politicii și filozofiei UE – ceva care a lipsit de la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. «Toată lumea poate spune că există un acord deplin cu privire la direcția strategică a Europei, dar nu este adevărat», a spus el. «Scopul nostru este de a influența dezbaterea europeană. Budapesta finanțează, de asemenea, «The European Conservative», o revistă și un site web în limba engleză care pune o înclinație conservatoare știrilor din UE, prin fundația nonprofit Batthyány Lajos.

Ungaria vede lunile următoare ca pe o fereastră crucială pentru schimbarea politică. La alegerile UE din iunie, cetățenii din bloc vor alege cei 720 de membri ai Parlamentului European și vor declanșa o reorganizare mai amplă a principalelor roluri de conducere ale UE din bloc. Un sondaj recent al Consiliului European pentru Relații Externe a prognozat o creștere a dreptei la alegerile din iunie, partidele populiste și naționaliste cîștigînd teren și forțele centriste și de stînga pierzînd locuri – o schimbare care ar coincide cu accederea Ungariei la cîrma Consiliului. «Nu am văzut o opor­tunitate atît de bună pentru forțele naționale, conservatoare, suveraniste și creștine de a deveni dominante în Uniunea Europeană de mult timp», a spus liderul ungar în martie. Suveranitatea este ideea principală, a adăugat Balázs Orbán. «Avem nevoie de cineva care să reprezinte ideea de cooperare a statelor membre naționale individuale – nu o suprastructură federală. Acest lucru a fost de fapt esențial pentru ideea UE la început»”.

Acum, după ce am văzut ideile pe care le propagă Victor Orbán și mijloacele prin care dorește să le împlinească, făcînd ceea ce ar fi trebuit să facă și politicienii noștri dacă nu ar fi fost prea ocupați să ghicească ce mai vrea Bruxelles-ul să le dicteze, pentru a executa întocmai și cu un minut mai devreme, să vedem cum se folosește dreptul de veto pe care-l are orice membru al Uniunii Europene, dar pe care nouă ne e frică să-l folosim.

Citez din Politico: „Cel mai bun ghid pentru viziunea maghiară pentru Europa ar putea fi veto-urile

Dar războiul cu Rusia trebuie dus pînă la ultimul ucrainean. Cel puțin pînă la alegerile prezidențiale americane din noiembrie 2024. Alegătorii democrați ai lui Joe Biden nu trebuie să afle înainte că Occidentul a fost înfrînt în Ucraina de Vladimir Putin. Protectorii occidentali ai Ucrainei și ai conducerii de la Kiev nu par preocupați peste măsură de dispariția armatei ucrainiene.

Volodimir Zelenski citat de Washington Post se plîngea că nu-i mai ies la socoteală vreo 800.000 de ucrainieni în vreme ce dădea o cifră de doar ceva peste 30.000 de morți în războiul cu Rusia.

Armele americane și europene din ce în ce mai performante, capabile să lovească la distanțe din ce în ce mai mari în interiorul Rusiei, nu vor schimba mare lucru în războiul ucrainean. Dimpotrivă, acestea stimulează partea rusă să folosească la rîndul ei arme din ce în ce mai performante, mai noi și mai distrugătoare. În plus, războiul ucrainean amenință să se extindă, în regiunea Odessa, în Transnistria și în Republica Moldova. România va deveni inevitabil mult mai direct parte din acest conflict extins. La fel războiul se poate extinde și în vestul Ucrainei, cu populație poloneză, cu orașul Lvov, care va angrena inevitabil Polonia. Mai pot fi atrase în conflict Belarus (de partea Rusiei) și țările baltice, Lituania, Letonia și Estonia. Kalingradul (fostul Könisberg al lui Immanuel Kant) poate deveni o miză importantă în războiul dintre Occident și Rusia.

Amenințarea cu folosirea arsenalului nuclear se aude din ce în ce mai des, mai ales din partea Rusiei care se simte agresată la ea acasă. De altfel, Rusia a trecut recent

RM

Nr. 1743 l 14 – 20 mai 2024

17

Secta Nicușor Dan e bîntuită de sindromul cartofului de pe canapea

îl apreciază pe primarul lor și cînd nu face nimic.

Dacă-i cresc pelicani în păr? Lasă că-i bine. N-a văzut edilul șobolani? Înseamnă că nu sînt decît în mintea vrăjmașilor. Îl critici pe Nicușor Dan? „Dar ce vrei, să iasă Firea?” – este replica dată cazon de sectanții ordinului #rezist. Lenea e un dar al zeilor, credeau filosofii antichității. Dar au condus vreodată filosofii cetatea? Cînd li s-au dat frîiele puterii, sub semnul Zeiței Palas-Atena, au distrus totul. În epoca elinistică, nomenclatura filosofică a început dezbateri lungi despre problemele esențiale ale existenței, cum e ordinea cosmică, despre care ar fi modul ideal de comportare în societate. Filosofii își puneau întrebări: De unde derivă totul? Cînd și cum a fost începutul (arché) omenirii? Care este cauza primară a existenței? În timp ce gînditorii dezbăteau, cetatea ateniană se prăpădea sub conducerea lor. Doar creștinismul a salvat natura lucrurilor și a redat cetății splendoarea de altădată. Un studiu recent demonstra că leneșii sînt mai inteligenți decît ceilalți. Nu se pierd în fleacuri, cum ar fi privitul ceasului sau mestecatul cărnii. Preferă junk-food. Și așa se instituie sindromul cartofului de pe canapea, cum denumesc psihologii americani lenea corporatistă, principalul vinovat al obezității excesive, în rîndul acestor deștepți ai lumii. Pentru ei totul este „borring time,” cînd nu fac excursii de cinci stele. „Dorinţa de leneveală este principalul factor de progres în istoria omenirii. Impulsul posesiunii, propriu speciei umane, nu s‑a manifestat niciodată mai creativ decît atunci cînd omul și‑a dorit să deţină ocazia de a lenevi un pic. Nu munca, ci odihna este ce vrea homo‑sapiens (munca, dacă era bună, o luau boierii, nu‑i așa?). Să fim cinstiţi: dacă era și el un pic leneș, Sisif inventa macaraua și termina odată cu toată tevatura aia de pe deal”, scria, în revista „Dor,” idolul sectei #rezist, Vlad Petreanu.

Marius Ghilezan (corectnews)

Le Monde: Trei lecții din Europa Centrală pentru extinderea către Ucraina și Balcani

acesta avansează perspectiva extinderii statelor din Balcani, cărora li s-a promis același lucru în urmă cu două decenii. Dar, mai presus de toate, însăși metoda de extindere trebuie redefinită față de cea de acum douăzeci de ani: e de dorit mai degrabă un proces decît un termen limită, în care fiecare etapă a reformei interne a țării să corespundă unei etape de acces la fonduri și de integrare în instituțiile europene.

Una dintre lecțiile majore ale extinderii estice din 2004: procesul transformă țările care aderă, dar și Uniunea. Ea nu mai este „la fel, ci mai mare”, așa cum sugerează însuși termenul de „extindere”. Bronislaw Geremek, istoricul polonez devenit ministru de Externe, prefera termenul „unificare europeană”, care suge­ rează interacțiune și îmbogățire reciprocă. „Revoluția cifrelor” ne impune să ne gîndim la reforma politicilor (fondurile de coeziune, PAC) și a instituțiilor europene, dînd deja naștere unor rețineri sau obstacole din partea anumitor țări care au aderat la UE în 2004: Ungaria din motive politice, Polonia din cauza opoziției anumitor sectoare ale societății, cum ar fi fermierii.

Extinderea la zece noi țări în 2004 nu a provocat anunțata paralizie a UE, dar nu putem spune pur și simplu astăzi că este greu cu douăzeci și șapte de țări și că va fi mai bine cu treizeci și șapte. Dezbaterea privind reforma instituțiilor și, în general, a UE ca actor internațional va aduce diferențiere în cadrul acesteia.

Oricare ar fi termenul preferat, chestiunea ne readuce la vechea dezbatere, despre o Europă cu geometrie variabilă, și la cea mai recentă, legată de noul rol al membrilor est-europeni ai UE, cu o deplasare a centrului de greutate al UE spre est. Geopolitica, este cert, se deplasează spre Est, dar instituțiile și puterea economică rămîn ancorate în Vest. Depășirea acestei tensiuni va fi provocarea majoră a unei viitoare extinderi la estul UE. Dincolo de dezbaterile instituționale, care nu interesează opinia publică, există un subiect legat de extindere care le privește: acela al limitelor. Reapare frica de o „Europa fără maluri” (conform titlului lucrării economistului François Perroux, publicată în 1954). Dacă granițele Uniunii sînt clare spre Vest, Nord și Sud, cele din Est sînt fluide, din cauza expansionismului Rusiei. Orice entitate politică, așa cum este UE, are nevoie de granițe. Astfel, „momentul ucrainean” obligă UE să definească legătura dintre proiectul său și granițele sale.

Jacques Rupnik (director CERI, profesor la Collège d’Europe de la Bruges, fost consilier al președintelui ceh Vaclav Havel)

Cel mai recent sondaj de opinie din București, realizat de Sociopol, arată o constantă a ultimelor cercetări sociale: Nicușor Dan se menține la cota de 37 - 40% din încrederea bucureștenilor. Cum este posibil? Omul n-a făcut nimic – se întreabă unii. A ridicat lenea la rang de venerabilitate. E un fel de guru pentru corporatiștii „remote” (care lucrează de acasă).

Să renască oare lumea filosofilor Atenei antice, taman la București?

Un recent bilanț făcut public evidențiază clar diferența dintre mandatul lui Firea și al lui Nicușor Dan, în bani și programe. În perioada 2016-2020, flota STB s-a îmbogățit cu 400 de autobuze Euro 6 și 130 hibrid, achiziționate și livrate, prin finanțare europeană. Pe durata 2020-2024 – zero contracte de finanțare nerambursabilă. Toate vehiculele livrate în mandatul lui Nicușor Dan sînt pe fondurile atrase de Firea, în trecut. Sub administrația Gabriela Firea, 20 de imobile au fost consolidate pentru cutremur. În cea a lui Nicușor Dan: zero. La sfîrșitul mandatului Gabrielei Firea, a mai rămas un miliard de euro de atras din fonduri europene pentru reparații la rețeaua de termoficare, modernizarea parcului auto al STB, stația de epurare Glina și extinderea rețelei de apă și canalizare, Ce a făcut Nicușor Dan? A pierdut 278 de milioane de euro nerambursabili pentru reabilitarea termică. În patru ani, edilul #rezist n-ar fi finalizat niciun proiect. Pe lîngă faptul că n-a făcut nimic, a comis un atentat grav la dezvoltarea Bucureștiului, blocînd Planul Urbanistic General. Pentru țuțureii cu motocei

La douăzeci de ani de la extinderea din 2004, geopolitica se deplasează spre est, dar instituțiile și puterea economică rămîn ancorate în Occident.

Depășirea acestei tensiuni va fi provocarea majoră a unei viitoare extinderi către estul UE, estimează, întrun articol din „Le Monde”, expertul în Europa Centrală.

Extinderea Uniunii Europene, în urmă cu douăzeci de ani, a fost un răspuns la transformarea democratică și pașnică a Europei Centrale care a părăsit blocul sovietic în 1989. „Întoarcerea în Europa” văzută de la Praga sau Varșovia avea, din punct de vedere politic, o singură traducere posibilă: aderarea la UE, clubul democrațiilor prospere din Europa de Vest, relatează „Le Monde”. „Marea extindere” a UE la unsprezece țări foste comuniste (Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia, apoi România și Bulgaria în 2007 și Croația în 2013) a fost cu siguranță cel mai mare succes al politicii sale externe, rar revendicat: o ancoră pentru noile democrații în cadrul unei noi arhitecturi europene.

Dacă 2004 a fost un răspuns la „revoluțiile de catifea” din 1989 și la sfîrșitul Războiului Rece, promisiunea făcută Ucrainei în 2024 de către UE este înainte de toate un răspuns la războiul de agresiune condus de Rusia. Contrastul nu trebuie să ne împiedice să ne gîndim la implicațiile primei extinderi spre Est din 2004 pentru a ne gîndi la cea care se anunță pentru anii următori. Începînd cu metoda de extindere a UE, interacțiunea dintre capacitatea țărilor candidate de a se reforma și cea a UE de a le integra.

O triplă lecție din Europa Centrală se poate extrage pentru Ucraina și Balcani. Condiționalitatea democratică a UE a fost o pîrghie puternică pentru stabilirea instituțiilor statului de drept în aceste țări. Dar aderarea la UE nu a fost „sfîrșitul istoriei”, iar regresul apărut în ultimii ani în anumite țări ne amintește faptul că aceeași condiționalitate trebuie să se aplice și după aderare: cazul Ungariei „iliberale” este considerat cel mai îngrijorător, dar cel al Poloniei arată că deriva nu este ireversibilă.

Al doilea aspect al evaluării aderării pentru candidații trecuți și viitori: ultimul sfert de secol reprezintă din punct de vedere istoric cele mai rapide și mai eficiente procese de modernizare a economiilor și societăților din Europa Centrală și de Est. Convergența Est-Vest este spectaculoasă pentru cei care au cunoscut

din metrul pătrat al multinaționalelor, care se dau de ceasul morții, recunoscînd că Nicușor Dan n-a făcut nimic, dar îl votează pentru că nu este corupt, nu e nimic grav? Nu. Electoratul lui e fascinat de măreția cocului său. Nu le pasă că pierdem mai mult în trafic, că șobolanii zburdă, că viața e tot mai scumpă-n București. Ei se dau cu trotinetele, coșmarul șoferilor din trafic.

Un CEO al unei corporații IT ne mărturisea recent că a chemat, la o oră fixă, directorul de software pentru a discuta telefonic cu subcontractorii indieni. N-a venit la timp! A întîrziat, invocînd că a avut un „bad vibe” (presentiment negativ). I s-a transmis că dacă îi mai apar și alte „feeling” -uri asemănătoare, gen „bad mood,” va fi dat afară. Nu-i pasă. Găsește alt job pentru orele libere, în care nu este ocupat cu dospirea ciupercii maia.

Cetatea Bucureștiului este clar asediată de secta lui Nicușor Dan. Votanții săi par a se conduce după principiul aristotelian: omul liber nu cunoştea decît exerciţiile fizice (mers la sală) şi jocurile de inteligenţă.

Același gînditor atenian considera că robotitul este doar pentru sclavi. „Munca ocupă tot timpul și atunci nu mai ai răgaz pentru Republică şi pentru prieteni”, predica Xenofon în Agoră.

Alegătorii duși cu pluta ai sectei #rezist nu se spală pentru că sînt ecologiști. Nu văd mizeriile, fiindcă sînt eco-friendly. Cred că prezența șobolanilor, ca la Paris, e o nouă modă. Ei sînt convinși că lupta lor pentru cărăbușul cenușiu, cel care blochează construcțiile de autostrăzi, e mai importantă decît deratizarea. Avînd asemenea profil, e de înțeles de ce votează masiv cu Nicușor Dan. Posedații de certitudini, fără fiorul sfînt al îndoielii,

aceste țări imediat după căderea regimului comunist.

Datorită investițiilor vest-europene și a fondurilor europene (3% din PNB pe an în cazul Poloniei), toate statele au înregistat, timp de douăzeci de ani, ritmuri de creștere mai rapide decît media europeană. Republica Cehă și Slovenia sînt lidere în recuperarea din urmă, dar o țară precum Polonia, al cărei PIB pe cap de locuitor în 2004 era de doar 51% din media UE, le va ajunge din urmă în acest deceniu. Premierul Donald Tusk a declarat, în euforia festivităților de 20 de ani de la 1 mai 2024: „Vă promit: pentru cea de-a 25-a aniversare, polonezii vor fi mai bogați decît britanicii. Este mult mai bine să fii în UE”. Este exact ceea ce își spun ucrainenii, și nu doar din cauza războiului: în 1989, PIB-ul lor pe cap de locuitor era echivalent cu cel al polonezilor; în 2019, cel al polonezilor valorează de trei ori mai mult decît al ucrainenilor. UE reprezintă pentru Ucraina după război, ca și pentru Balcani, singurul proiect de reconstrucție și modernizare care merită.

A treia lecție din Europa Centrală pentru viitorii candidați din Ucraina sau din Balcani este dimensiunea sa geopolitică. Vaclav Havel, pe atunci proaspăt ales președinte al Cehoslovaciei, afirma în ianuarie 1990 necesitatea cooperării dintre vecini pentru a depăși disputele naționaliste de altădată și pentru a promova procesul de integrare europeană – a cărui misiune este și de a umple golul geopolitic lăsat atît de retragerea/ căderea Imperiul ruso-sovietic, cît și de dizolvarea din trecut a Austro-Ungariei. La fel ca acesta din urmă, apartenența la UE permite națiunilor din Europa Centrală să-și neutralizeze rivalitățile și să-și echilibreze relația cu Germania reunificată. Europa era văzută ca un imperiu substitut pentru Europa Centrală de astăzi și mîine și ca acoperiș comun pentru Balcani.

Ucraina se confruntă acum nu cu un substitut al imperiului, ci cu o adevărată renaștere neo-imperială a Rusiei. În sprijinul rezistenței ucrainene, UE a acordat Ucrainei și Moldovei statutul de candidat în ceea ce la Bruxelles se numește acum „extindere geopolitică”, unde considerațiile strategice și afirmarea valorilor comune se combină. Această deschidere europeană către Ucraina are mai multe consecințe. În primul rînd, este sfîrșitul „politicii de vecinătate” a UE în Est, concepută inițial tocmai pentru a evita extinderea. Credibilitatea „momentului ucrainean” al UE va depinde de faptul dacă

18

Nr. 1743 l 14 – 20 mai 2024

RM

GHID PRIN EUROPA

În Portugalia și Maroc (VIII) Zona cea mai decorată este cea din jurul mihrabului (o nișă din peretele qibla simbolizînd direcția rugăciunii). Această secțiune, care a fost reconstruită/ restaurată la sfîrșitul Secolului al XVI-lea (perioada saadiană), păstrează probabil modelul și aspectul din epoca almohadă și seamănă cu mihrabul unor importante moschei almohade precum cea din Tin Mal. Cu toate acestea, decorația din stuc care acoperă peretele din jurul mihrabului este foarte asemănătoare cu decorația mihrabs a clădirilor saadiene precum Ben Youssef Madrasa și Moscheea Bab Doukkala și, prin urmare, datează probabil din restaurarea saadiană.

Această decorație prezintă arabescuri elaborate în relief, cu rețele de pin și cochilii prezentate în repertoriul decorativ. O inscripție proeminentă în arabă prezintă basmala și un pasaj din surahul Coran AnNur. Sub nivelul decorațiunii din stuc, douăsprezece coloane angajate de jasp și marmură cu majuscule în stil Umayyad sînt încorporate în zona mihrab. De o parte și de alta a mihrabului sînt două uși care permit accesul la camere mici, dintre care una era folosită pentru depozitarea minbarului de lemn (un amvon ceremonial).

Deasupra și chiar în fața mihrabului se află o cupolă mare pătrată, umplută cu o cupolă de muqarnas sculptate și pictate fin (stalactită sau sculptură geometrică asemănătoare cu un fagure). Cupole similare stau deasupra oricărui capăt al culoarului qibla (adică la colțurile de sud-vest și sud-est ale clădirii) În interiorul nișei mihrab în sine se află o altă mică cupolă de muqarnas. Tavanele din lemn din altă parte a moscheii sînt într-un stil artesonado tipic arhitecturii marocane și maure. Aceste cupole și plafoane aproape cu siguranță datează din restaurările post-Almohad.

La fel ca minbarul din Moscheea Koutoubia, minbarul Moscheei Kasbah a apărut inițial din spatele ușilor și a înaintat singur prin intermediul unui mecanism necunoscut. Acest mecanism a fost furat, sau nu mai funcționat, la sfîrșitul Secolului al XVI-lea.

Minbarul în sine, care a suferit stricăciuni de-a lungul timpului, dar există încă, este mai mic, dar este foarte asemănător în stil cu celebrul minbar Almoravid din Moscheea Kutubiyya, care a fost creat la începutul acelui secol la Cordoba. Acesta a fost foarte probabil

Piața Djemaa el Fna

Minaretul Moscheei Koutoubia, în Medina făcut de meseriașii andaluzi sau de meșteri marocani care urmează aceeași tradiție, și a fost comandat de Yaqub al-Mansour, care a dorit să imite minbarul Almoravid anterior.

Minbarul este confecționat din lemn (inclusiv abanos și alte esențe scumpe), este decorat printr-un amestec de marchetărie și decorare sculptată, la fel ca faimosul său predecesor. Principalul model decorativ de-a lungul suprafețelor sale majore de pe ambele părți este centrat în jurul stelelor cu opt vîrfuri, din care se împletesc benzi decorate cu fildeș și oase și apoi se repetă același model pe restul suprafeței. Spațiile dintre aceste benzi formează alte forme geometrice care sînt umplute cu panouri din lemn de arabescuri sculptate în mod complex.

Moscheea, ca și alte moschei almohade și medievale din lumea islamică occidentală, nu este de fapt orientată către adevărata qibla (adică direcția Mecca). Qibla sa este orientată spre sud și ar necesita o rotație în sens contrar acelor de ceasornic de 89 de grade spre est pentru a se potrivi cu orientarea qibla standard folosită în moscheile moderne. Acest lucru se datorează dezbaterilor istorice cu privire la direcția qibla în țări islamice de vest, precum Maroc și Spania; ca urmare, orientarea qibla a moscheilor Marrakech variază în funcție de perioada istorică în care au fost construite. În cea mai veche parte a sa – Medina – labirintul de străduțe ascunde vile bogate, palatele sultanilor și cîteva dintre cele mai cunoscute bazaruri orientale. Sînt aici, de asemenea, vechi fortificații din Secolul al XII-lea, întinse pe o lungime de circa 12 kilometri. În timpul merinzilor a fost construită moscheea Ben Youssef alături de care se află medresa (școala coranică), avînd același nume.

Medresa a fost construită de Abun-Hassan în Secolul al XIV-lea și extinsă apoi, în 1570, de sultanul Abdallah el Chalib din dinastia Saidiților. Este cunoscută drept cea mai mare școală islamică din nordul Africii, avînd 150 de camere care dau toate într-o curte interioară.

Djemaa el Fna (Jamîa El Fna) este piața în jurul căreia se dezvoltă orașul vechi și ar putea fi considerat centrul vital al Marrakech-ului. Nu este cunoscută originea acestei piețe și nici, cu siguranță, originea numelui. Aspectul pieței se schimbă de-a lungul zilei: dimineața și la amiază este locul unui vast tîrg în aer liber, cu tarabe care vînd diferite obiecte (de la stofe, la sucuri de portocale, ouă de struț etc). Spre seară, tarabele se retrag, locul lor este luat de mese cu mîncăruri făcute pe moment, iar mai tîrziu apar și cîntăreți.

Moscheile le-am văzut în special pe dinafară fiindcă, fiind sărbătoarea Ramadanului, „necredincioșii” ca noi nu aveau voie înăuntru așa că ne-am îndreptat spre Djemaa el Fna. Am intrat în piață și ne-am pierdut pe aleile acesteia.

Era mult mai modernă, mai curată și mai organizată ca cea din Fes. Intrînd în piață am zis că ăsta e locul de unde să-i cumpăr soției mele un colier de jad. Cererea ei fusese desigur, inspirată de urmărirea telenovelei „Clona”, unde numele unuia din personajele principale era Jade (jad). Zis și făcut. Cum ghidul ne lăsase liberi pe o secțiune mică a pieței să intrăm prin magazine la cumpărături, am profitat de ocazie intrînd într-un magazine de bijuterii. Aici, negustorul îmbrăcat într-o gealabie lungă, albă, mă întîmpină binevoitor.

- Bine ați venit, domnule. Cu ce pot să vă ajut?

Mă uit absent, ca și cum nu l-aș fi auzit, pe pereții magazinului la bijuteriile expuse, și catadicsesc să-i răspund după vreo 5 secunde: - Bună ziua, domnule. Mă uit momentan…

Mă mai învîrt așa preț de 30 de secunde sub privirile atente ale negustorului, apoi, cu un aer dezinteresat, îl întreb: - Aveți cumva, din întîmplare, un colier de jad?

Se uită la mine ca un vulpoi la o găină grasă, se duce la unul din rafturi, ia două coliere frumoase din pietre verzi și le aliniază pe tejghea în fața mea, unul lîngă altul, spunînd: - Iată, domnule, colierele de jad.

Iau unul în mînă, îl cîntăresc de parcă aș ști ce fac, și-mi aduc aminte de vorbele ghidului nostru Mukhtar, care îmi spusese în Fes: „Dacă vrei să cumperi ceva pentru tine, vii și-mi spui mie mai întîi”. Mă gîndesc că o fi știut el ce spune, așa că pun colierul pe tejghea, îi zîmbesc negustorului și-i spun: - Vă rog să mă scuzați o secundă.

Ies apoi sub privirile lui mirate și mă duc să-l caut pe „Marrakech-anul” meu Mukhtar, că uitasem să vă spun, ghidul nostru era de loc din Marrakech. (va urma) nicu marius marin

RM

19

Nr. 1743 l 14 – 20 mai 2024

s ã n ã t a t e ­­ Despre Burnout și stresul oxidativ

Doza

de

Cu ceva timp în urmă, sindromul Burnout era întîlnit aproape în exclusivitate în rîndul managerilor, politicienilor și, în general, la persoanele cu funcții de conducere. Astăzi, în schimb, poate fi întîlnit la orice persoană, indiferent de profesia pe care o practică.

Persoanele care suferă de Burnout se simt, la cea mai mică problemă de răspundere, suprasolicitați, apar stări emoționale și oboseală.

Burnout este cauza principală a multor concedii medicale sau pensionări înainte de vreme. Burnout nu este un drum fără speranță, ci în prima linie este propria recunoaștere a neputinței.

Noțiunea de Burnout a apărut în anii 1960, în romanul englezesc „A Burnout case”, al scriitorului Graham Green. Acesta descrie în roman viața unui arhitect care nu mai găsea nici o plăcere în profesie și se simțea extrem de epuizat.

Astăzi se vorbește de o adevărată epidemie de Burnout, numai în Germania (aici am avut acces la studii în domeniu) sînt peste 1,3 milioane de oameni atinși de acest sindrom care se manifestă sub mai multe forme de afecțiuni atît la nivelul corpului fizic, cît și psihic.

Specialiștii în domeniu susțin că stresul permanent și povara psihică sînt cauzele principale ale Burnoutului. Din păcate, pacientul cu o asemenea afecțiune trece printr-o întreagă odisee, pînă se ajunge la acest diagnostic. Pe lîngă stresul profesional apar și problemele legate de familie, care de multe ori pot duce la suprasolicitare. Pentru că tabloul acestei

boli are mai multe fațete, atît corporale cît și psihice, este catalogat de medicina clasică ca boală psihosomatică.

Medicina alternativă privește și tratează sindromul Burnout ca pe o afecțiune ce cuprinde corpul fizic, cel emoțional, sufletul, etajul biochimical al corpului, etajul biofizical și etajul bioenergetic. Înainte de a începe terapia, este foarte important anamneza. Practicienii medicinei energo-informaționale (medicina holistică), observă cît de greu este pentru pacient să se deschidă și să-și asculte singur problemele cu care se confruntă. Putem asemăna acest procedeu cu o ceapă, care este desfoliată strat cu strat. În combinarea terapiilor cu frecvențe vindecătoare care ating omul în cele mai sensibile puncte, efectele benefice se simt atît asupra corpului fizic cît și asupra celui emoțional.

Fiecare terapie începe cu o măsurătoare energetică, terapeutul are la dispoziție programe computerizate conform energiei pacientului aflat în terapie.

Măsurătoarea ne arată starea energetică a pacientului și este urmată de o schemă de terapie. Chakrele și meridianele energetice se deblochează și energia începe să circule nestingherită în corp. Din momentul în care meridianele și chakrele (centre energetice care pleacă din coloană spre centrul corpului cu rolul de a îndeplini destinul fiecărui individ), pacientul începe să se relaxeze și rezolvarea problemelor începe să prindă contur.

FILME CELEBRE ȘI EROII LOR (13)

tras deoparte şi mi-a spus (imită vocea răguşită a lui Stallone): «Prie­tene, filmul de acţiune e un lucru dur!». În Judecătorul Dredd, at­mosfera e foarte sumbră şi eu sînt singurul care face lucruri ome­neşti, demonstrează sentimente, uneori plîngînd sau ţipînd. E neapărată nevoie de un astfel de personaj, pentru ca povestea să aibă mai mult sentiment. Sarcina mea e să scot la lumină sensibi­litatea ascunsă în personajul interpretat de Stallone. Eu îl învăţ căl­dura omenească şi umorul, iar el îmi dă curaj. De altfel, de aces­ta am avut nevoie şi în timpul filmărilor. În urmă cu cîteva zile, s-a turnat o scenă cu explozii... Cînd ni s-a spus, noi am ţîşnit în fugă şi, după cîteva clipe, în spatele nostru a izbucnit cu mare vuiet, un adevărat zid de flăcări. Unda de șoc ne-a trîntit în sensul real al cuvîntului. Înainte de scenă, m-am blindat cu perne la spa­te, dar... am căzut pe burtă.

Ce a zis Sly? S-a uitat la faţa mea, strîmbată de durere, m-a sprijinit să mă ridic şi mi-a spus: «Prietene, focul nu are conştiinţă»”.

Prin succesul său mediocru, Judecătorul Dredd a pătruns în se­ria: Cliffhanger, Demolatorul şi Specialistul. Cînd i s-a reamintit suc­cesul de casă al lui Terminator II, cel creat de Arnie, Sly a declarat: „În meseria mea, banii nu sînt totul. Joc ca să acumulez noi experienţe. E incredibil de interesant cînd intrăm în pielea altora. Succesul e un drog, ca heroina, ba chiar mai rău. Cine nu mai e în top, trebuie să trăiască experienţa dură a insuccesului. Pe la mij­locul anilor ’80, a trebuit să trec şi eu prin această cumpănă îngrozitoare. Căsnicia mi-a fost distrusă, iar pe plan profesional, am trăit un profund moment de criză creativă. În schimb, niciodată, nici o clipă, nu mi-a trecut prin gînd să renunţ la luptă. Nu mă sperie nici faptul că în urma mea umblă permanent o grămadă de merce­nari ai scrisului şi autori de gunoaie, care mă amestecă în tot felul de scandaluri. Maniacii care mă hărțuiesc necontenit au devenit o parte a vieţii mele... Da, bineînţeles, serios vorbind, m-am schim­bat profund din cauza permanentelor vînători ale presei.

Mai de­mult eram mai deschis şi mai prietenos față de străini. Azi sînt mult mai neîncrezător. Am cunoscut prea mulţi aşa-zişi prieteni, care mi-au căutat prietenia, doar ca să profite de pe urma mea. Ast­fel de treburi sînt destul de greu de uitat”. (va urma) MISTERELE LUMII

COMANDO sau cele 2 „mașini de război“ (13) „Să luăm, de exemplu, Batman, a continuat Stallone. Din stilul filmului, reiese că scenele de bătaie sînt abundente, dar, nici pe departe, nu se poate numi un film violent. Batman şi judecătorul Dredd luptă pentru valori care sînt importante şi pentru noi. E vorba de adevăr și ordine. Aș dormi mai liniştit, dacă aș ști că judecătorul Dredd îmi păzeşte casa”.

După cum s-a stabilit, din punct de vedere al investiţiei, Jude­cătorul Dredd e o realizare de mari proporţii. S-ar putea asemăna cu Total Recallul lui Arnie. A fost filmat în mai mult de 25 de locuri, folosindu-se decoruri monumentale, trucaje spectaculoase. Critica plasează filmul între Vînătorul înaripat de capete şi Batman, dar, conform părerii regizorului Danny Conan, s-ar putea vorbi mai de­grabă de o combinaţie între Războiul Stelelor şi Ben Hur. „Lumea Judecătorului Dredd este inspirată din antichitate: e vor­ba de elemente ale mitologiei elene şi de amănunte preluate din istoria Imperiului roman. Spre deosebire de acestea, lucrul hotărî­tor e autenticitatea care începe cu decorul. Spectatorul trebuie con­vins că planeta noastră va arăta într-adevăr astfel peste două sute de ani. Actorii joacă ei înşişi, în cea mai mare măsură, scenele peri­culoase, pentru ca să putem apropia camerele de luat vederi cît mai mult de ei”. În mod excepţional, pînă şi Sly a fost mulţumit de regizor. „E incredibil de capabil şi entuziast. Am simţit că acest tip vrea, cu adevărat să se dedice complet lucrului.”

Sly a avut parteneri demni de o superproducţie: Max von Sydow, Jurgen Prochnow, Armand Assante şi comicul Rob Schneider. De altfel, acestuia i-a plăcut foarte mult primul său rol într-un film de acţiune şi povesteşte tot felul de anecdote din timpul fil­mărilor. „Încă din prima zi, m-am ales cu o arsură, iar peste o săptă­mînă eram plin de julituri şi vînătai...

Ieri am filmat un schimb de focuri în care Sly şi cu mine trebuia să cădem mereu la pămînt. Tot corpul îmi era plin de vînătai. Ce credeţi că a făcut Sly? M-a

Sînt terapii moderne, adecvate omului de astăzi, care este în alt mod conectat cu natura și inundat de o abundență informativă. Terapiile sînt destinate atît copiilor cît și persoanelor adulte, indiferent de vîrstă.

Am mai menționat și în alte articole faptul că omul este asemenea unui computer biologic, care trebuie mereu resetat, devirusat și detoxifiat, pentru o funcționare echilibrată la nivelul corpului fizic și al celui emoțional. Terapia personalizată are o importanță majoră în recîștigarea sănătății.

FLORICA MUNTEANU, specialist în medicina energo-informațională, membru al Societății naturiștilor din Germania, membră B.I.T. (Biorezonanz International Therapie), Psiholog

La soare 1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ORIZONTAL: 1) Plantă decorativă ale cărei flori se deschid numai la soare; 2) Ofertă în natură!

– Autorul melodiei ,,Soarele din val” (Adrian); 3) A zecea zi a lunii solare la perși – Țugui Haralambie – Răsărit de soare!; 4) Locuitor din Țara Soarelui Răsare – Pictor român, autor al tabloului ,,Impresie, răsărit de soare” (Ioan); 5) Localitate în Grecia – Zeul suprem al teologilor tibetani; 6) Edil fruntaș; 7) Minulescu Ion – Ursula Andress – Păduri tropicale în Cîmpia Amazonului; 8) Indică direcția – Compozitor român, autorul operetei ,,Soarele Londrei” (Florin); 9) Prozator autohton, prezent în temă cu romanul ,,În soarele de april” (Costache) – Neplăcute la gust. 10) Liric bucureștean, autor al volumului de versuri ,,Soarele calm” (Gellu) – Zeul Soarelui în mitologia nigeriană.

VERTICAL: 1) Poetul monah care în volumul ,,Anamneze” ne prezintă titlul ,,Eclipsă de soare” (Valeriu) – Copt de soarele verii pe ogor; 2) Celebru actor francez, protagonist al filmului ,,Soarele vagabonzilor” (Jean) – Ploaie cu soare dăunătoare recoltelor; 3) Șarpe din mitologia egipteană, devorator al Soarelui – Tiberiu Utan; 4) ,,Nud în soare”, tablou semnat de acest pictor francez (Auguste) – Comună (abr.; uz.); 5) Ioana Nicolae - Pictor rus, prezent în context cu pînza ,,Soare de martie” (Konstantin); 6) Garnitură – Îndurare; 7) Regizor japonez, realizator al peliculei ,,Înmormîntarea Soarelui” (Nagisa) – Luate de prin ziare!; 8) Arvinte Constantin – Poet oltean, autor al poemului ,,Soarele sec” (Marin); 9) Prozator autohton, autor al volumului ,,Floarea Soarelui” (Romulus) – Șters; 10) Octavian Cotescu – În volumul ,,Întîlnire tîrzie”, ne prezintă povestirea ,,După Soare” (Nicolae).

DICȚIONAR: INOI; AMON; ETE; COM. GH. ENE Dezlegarea careului ,,MISTERE” 1) CABALISTIC; 2) ENIGMATIC; 3) ADLI – TECSA; 4) TEL – BARA – R; 5) AR – CE – NNSS; 6) STATIE – I; 7) COOPER – ARP; 8) ONAR – OST – A; 9) L – TAINUITI; 10) ERE – SSE – MR.

20

Nr. 1743 l 14 – 20 mai 2024

RM

File de istorie Vlad Ţepeş – erou de epopee (II)

„Şi aşa de mult ura răul...“ (2)

Iscodind apoi care ar fi cauza acestei instabilităţi, la răspunsurile lor îngîimate, Ţepeş ar fi strigat tunător: „Vina o poartă ruşinoasele voastre dezbinări”, după care ar fi poruncit tragerea în ţeapă a celor 500 de invitaţi.

Această ştire trebuie luată în considerare cu mare rezervă. Dacă amănuntele discuţiei dintre domn şi boieri ar putea fi reale şi uşor de crezut numărul domnilor predecesori lui Ţepeş în Ţara Românească cere o explicaţie. Nu este vorba de 30 de domni ca persoane, fizice, ci de reveniri continue la tron, întrerupte de domniile rivalilor. În schimb, cifra de 500 de victime la un ospăţ nu poate fi acceptată, dacă avem în vedere chiar şi numai dimensiunile palatului domnesc din Tîrgovişte. 500 de victime şi un minimum de 500 de călăi la un ospăţ în casa domnească de aici abia ar fi avut loc în picioare unii lîngă alţii, înghesuindu-se fără putinţă de a se mişca. Presupunem că e vorba de maximum 50 de boieri.

spre rugăciunile sărmanilor săi şi ne va da astfel de biruinţă împotriva paginilor, duşmani ai crucii lui Christos, va fi cea mai mare cinste şi folos şi ajutor sufletesc pentru Măria Ta şi pentru toată creştinătatea cea adevărată. Deoarece nu voim să fugim dinaintea sălbăti­ciei lor, ci să avem, în orice chip, luptă cu dînşii.

Iar, dacă vom ajunge, ferească Dumnezeu, la un sfîrşit rău şi va pieri ţărişoara aceasta, nici Măria Ta nu vei avea folos şi înlesnire de aşa ceva, pentru că va fi spre paguba creştinătăţii întregi”.

La venirea primăverii, însuşi sultanul Ma­homed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, în fruntea unei numeroase armate pe care contemporanii îngroziţi – şi chiar şi unii istorici de astăzi – o considerau de 50.000 de oameni, dar care în realitate nu depăşea 60.000 de oameni, dintre care nu toţi erau capabili de luptă, a apărut la Dunăre şi a pornit o expediţie de pedepsire a lui Ţepeş. Acesta îi opunea cam 30.000 de oameni angajaţi într-un război de hărţuire. Forţînd trecerea Dunării pe la Vidin, oastea turcească a început înaintarea prin Ţara Românească, spre Tîrgovişte, pe ruta Calafat-Craiova-Slatina-Tîrgovişte. Căldura era atît de înăbuşitoare în cîmpia oheană, încît cronicarii turci găseau că chababul ar fi putut fi prăjit pe zalele luptătorilor. Turcii se îndreptau cu pierderi mari spre Tîrgovişte, capitala țării. În drum ei nu întîlneau nici cetăţi, nici oraşe, pe care să le asedieze, ci doar – nevăzuţi – pe ostaşii lui Ţepeş, care îi hărţuiau încontinuu. Detaşamentele otomane plecate după pradă erau atacate sistematic, grînele arse, fîntînile otrăvite.

În povestirea slavă a vieţii lui Ţepeş, se spune: „Şi aşa de mult ura răul din ţara sa, că dacă săvîrşea cineva vreun rău, fie hoţie sau tîlhărie sau vreo minciună sau nedreptate, acela nu era chip să rămînă viu. Fie că era boier mare, sau preot ori călugăr, sau om de rînd, ba chiar dacă cineva ar fi avut mare bogăţie, nu putea să se răscumpere de la moarte. Şi atît de temut era, încît avea într-un loc un izvor al lui şi o fîntînă şi la această fîntînă şi la izvor veneau călători mulţi din multe părţi. Şi veneau oameni mulţi, şi beau din fîntînă, şi din izvor, pentru că apa era rece şi dulce.

Iar el (Ţepeş) a aşezat la fîntîna aceea, în loc pustiu, o cupă mare şi minunată de aur. Şi cine vroia să bea apă, trebuia să bea cu această cupă şi s-o pună la locul acela înapoi. Şi cîtă vreme a existat acea cupă, nimeni n-a îndrăznit să o ia“.

Acesta este adevăratul chip al lui Ţepeş: iubitor O ţeapă de dreptate, el nu ierta pe cel ce călca legile ţării. Tot pentru Hamza-paşa la el întîlnim o acută conştiinţă a maiestăţii domneşti, Măsurile radicale pe plan intern aveau izvorîtă din teribilul său orgoliu, finalizat – nu o dată – prin măsuri de mare cruzime. „Astfel de obicei avea: drept scop pregătirea ţării pentru marea ori de unde venea la el un sol, de la împărat (sultanul înfruntare cu otomanii, pe care domnul turc – n.a.) sau de la rege (Matei Corvin – n.a.) şi nu român o simţea că se apropie. Mahomed al II-lea îi ceru în iarna anului 1461-1462 era îmbrăcat în chip ales şi nu ştia ce tributul neplătit de trei ani, să răspundă la întrebările lui sucite, îl Mai presus de fire (1) adăugînd şi 500 de copii punea în ţeapă, zicîndu-i: «Nu sînt eu pentru corpul de ieniceri. În noaptea de 16 spre 17 iunie a avut vinovat de moartea ta, ci stăpînul tău, sau Ţe­ p eş trebuia să se prezinte loc una din cele mai îndrăzneţe acţiuni – tu însuți. Mie să nu-mi spui nimic rău.

Mahomed al II-lea personal cu tri­ butul la din cîte cunoaşte istoria militară – ale unei Dacă stăpînul tău, ştiindu-te cu minte Sublima Poartă. Copii pentru armate creştine împotriva otomanilor: puţină şi neînvăţat, te-a trimis la mine, la corpul ieniceresc nu se luaseră niciodată un atac de noapte avînd ca scop uciderea sultanului un stăpînitor înţelept, atunci stăpînul tău din Ţările române, aşa că cererea reprezenta Mahomed al II-lea. Ni s-a păstrat descrierea acestui te-a omorît. Iar dacă cumva ai îndrăznit mai mult decît un abuz. Ţepeş respinse atac făcută de Nicolae de Modrussa, pe care ar fi auzit-o tu în­suţi să vii, nefiind învăţat, atunci toate pretenţiile Porţii şi n-ar fi imposibil chiar din gura lui Ţepeş. „În cele din urmă (sultanul tu însuţi te-ai omorît»”, spune aceeaşi ca acum să fi bătut el în cuie turbanele pe – n.a.) i-a asediat, aflîndu-l ascuns într-un munte povestire slavă. capetele insolenţilor ambasadori otomani. oarecare, în care valahul, sprijinit de natura locului, Anul 1459 a fost anul de cotitură al Hamza Pașa Fiindu-i dezvăluită o încercare a turcilor se închisese cu 24.000 de oameni, care îl urmaseră de domniei lui Vlad Ţepeş. Începînd de atunci de a-l prinde într-o cursă, aprigul domnitor bună voie. Unde, cînd şi-a dat seama că sau va pieri el n-a mai plătit haraci turcilor, bizuindutrase în țeapă pe conducătorul turc al Nicopolei – de foame, sau va cădea în mîna preacrudului duşman se pe ajutorul lui Ştefan cel Mare şi al lui Matei Corvin.

Hamza-paşa – împreună cu secretarul grec Cataolinos şi şi socotind că ambele eventualităţi sînt nedemne de În ţară a reuşit să facă linişte şi să taie din rădăcină oameni viteji, a îndrăznit să comită o faptă demnă de a uneltirile vrăjmaşilor. Pedepsirea boierilor şi orăşenilor o trupă de soldaţi.

La 11 februarie, Dunărea, de la Vidin pînă la vărsarea fi amintită. Chemîndu-i aşadar pe ostaşi şi înfăfişîndutîrgovişteni, pentru a răzbuna uciderea fratelui său Mircea, a avut loc în primăvara anului 1459, chiar în mare, era controlată de trupe româneşti. Ţepeş stătea le situaţia, i-a convins să invadeze tabăra duşmană cu în ziua de Paşte. Izvoare contemporane ne povestesc în Giurgiu şi scria regelui Ungariei, cerîndu-i ajutor, în trupele-i împărţite şi fie să cadă vitejeşte în luptă, cu cum s-au întîmplat evenimentele. Dînd o mare masă cuvinte mîndre, cum de mult nu mai spusese un domn glorie şi cinste, fie, dacă soarta va fi favorabilă acestei în palatul domnesc de la Tîrgovişte, Ţepeş i-a întrebat român: „...Nici cu un chip nu voim să lăsăm în drum iniţiative, și se răzbune împotriva duşmanu­lui într-un pe boierii ameţiţi de vin cîți domni s-au perindat pe ce am început, ci să ducem lucrul la capăt. Căci, dacă chip nemaipomenit“. (va urma) tronul Ţării Româneşti pînă la el. Unii, mai bătrîni, au Dumnezeu cel atotputernic va asculta rugăciunile şi matei cazacu răspuns 30, alţii 20, iar cei mai tineri cunoşteau doar 7. dorinţele creştinilor şi-şi va apleca auzul cu bunăvoinţă

Atacul de Noapte de la Tîrgoviște

RM

21

Nr. 1743 l 14 – 20 mai 2024

„Am fost farul călăuzitor pe o mare în permanentă furtună“

Supliment al Revistei România Mare

Internet: www.tribunul.ro • E-mail: contact@revistaromaniamare.ro • Facebook: Tribunul

Uniți dreapta europeană Ziariștii de la European Conservative, cea mai importantă publicație conservatoare europeană, scriu despre necesitatea unirii partidelor conservatoare într-o alianță capabilă să înlăture de la putere clica comuniștilor de la Bruxelles. Un prim pas a fost făcut prin deschiderea la Madrid a unui birou al Centrului Pentru Drepturi Fundamentale din Ungaria.

Centrul pentru Drepturi Fundamentale a fost fondat de tineri avocați și studenți la Drept la mijlocul anului 2013 la Budapesta, Ungaria. Scopul activităților Centrului este de a pregăti evaluări și lucrări de cercetare la nivel profesional

privind funcționarea statului de drept și protecția drepturilor fundamentale în Ungaria. Centrul este dedicat valorilor statului de drept, tradiției și valorii libertății.

Această instituție investighează din cînd în cînd problemele de actualitate și cazurile relevante legate de dreptul constituțional și publică analize cuprinzătoare în aceste contexte. În primul rînd, Centrul își propune să furnizeze lucrări de cercetare aprofundate pentru public pe probleme de drept constituțional și de politică. (continuare în pag. 22) T.I.

EDITORIAL

Omenirea pe catafalc (1)

Motto: ,,Toate națiunile se pot întruni pentru a rescrie istoria omenirii. O istorie ADEVĂRATĂ!” (Vladimir Putin)

ETICHE

TA

Conservatorii să poftească pe rug!

În lumea de astăzi, oamenii care vor să păstreze tradiția și normalitatea, să le conserve, au început să fie huliți de cei care vor să transforme lumea întrun lagăr. Cei care vor asta se bazează pe incultura tinerilor îndobitociți într-un sistem care ridică egoismul și superficialitatea la rang de virtuți. Cu toate că au la dispozitie mase imense de analfabeți funcționali, totuși stăpînilor le e frică de trezirea acestor mase de oameni și, prin urmare, fac tot ceea ce le stă în putință de a reduce la tăcere

orice fel de manifestare contrară. Știm acum că libertatea de exprimare a fost adăugată pe lista presupuselor cauze „de extremă dreaptă” care nu pot fi tolerate în inima Europei. Aceasta este lecția din încercarea a trei primari și a poliției de la Bruxelles de a anula conferința națională a conservatorilor de săptămîna trecută (co-sponsorizată de The European Conservative) în capitala Uniunii Europene. Și acesta este doar începutul. (continuare în pag. 22) IOAN TEODOR

Această propunere a lui Putin a venit la puțin timp după ce Rusia a declanșat invazia în Ucraina. Se spunea atunci că e un război ilegal și neprovocat, dar să nu uităm că liderul rus a încercat, cu vreo 7-8 ani înainte, să rezolve conflictul pe căi pașnice. În primul rînd, era vorba de faptul că rușii din Ucraina deveniseră victimele unui regim ostil și agresiv, deși, cîndva, capitala Rusiei a fost la Kiev.

Nici românii din Ucraina nu au scăpat de prigoană, numai că Iohannis și lacheii săi au tratat situația cu o pasivitate condamnabilă.

Mai mult, cînd Vladimir Putin a sugerat o posibilă revendicare de către România, Ungaria și Polonia a teritoriilor din Ucraina care le aparținuseră cu mult timp înainte ca acest stat artificial să fie inventat de I.V. Stalin și mai apoi susținut de globaliști, ministrul român de Externe de atunci, Ruginescu, pardon, Aurescu, a spus: ,,Nu putem face așa ceva”, și asta pentru că UE și NATO începuseră deja să-și rezeme tancurile de gardul Rusiei.

Așadar, în timp ce bisericile românești din Ucraina erau devastate sau închise, preoții lor persecutați în fel și chip, icoanele aruncate în stradă și enoriașii vînați, amenințați sau agresați de batalioanele cu apucături neonaziste ale acestui stat, Iohannis semna non-stop contracte pentru achiziția de armament și muniție pe care le dona, apoi, lui Zelenski, și asta în timp ce existau mari temeri privind capacitatea statului român de a asigura sumele necesare pentru salariile și pensiile românilor.

Ei bine, după toate aceste imbecilități, cine credeți că a fost declarat cel mai mare criminal al prezentului? Putin, firește, despre care se spunea că ,,are cancer, că merge șchiop și că-i tremură mîna” (mass-media), că e un dictator odios cu aspirații imperialiste, și lumea credea aceste lucruri, uitînd că, în decursul istoriei, mare parte din statele UE – Anglia, Franța, Spania, Olanda, Belgia – au colonizat prin foc și sabie aproape jumătate din suprafața Pămîntului.

Bravo, fraților, și acum vă dați îngerași! Și ziceți că voi și SUA alimentați Ucraina cu bani, arme, muniții și specialiști militari ca să faceți pace, așa cum ați făcut cîndva și în Vietnam, Irak, Iugoslavia, Afganistan, în Africa, Israel ș.a.m.d.

Hitler spunea: ,,Cine vrea pace, trebuie să facă un război!” și, pentru că Germania, dornică de pace, făcuse un război mondial, nebunul a făcut și el unul, tot mondial, finanțat fiind chiar de cei cu care se lupta: Anglia, Franța, SUA...

Legat de aceste războaie, omul de știință elvețian Jean Jacques Babel a constatat, în urma studierii mai multor date, că în ultimii 5.600 de ani omenirea a purtat 14.500 de războaie (aproape 3 pe an), în care au murit cel puțin 3 miliarde și jumătate de oameni. Asta da pace mondială, numai că orice om simplu, de bună credință, știe că primul lucru pe care trebuie să-l faci atunci cînd vrei pace nu este acela de a-ți scoate sabia sau de a introduce obuzul pe țeavă, ci de a lua un băț în vîrful căruia să agăți o cîrpă albă. (continuare în pag. 23) VALENTIN TURIGIOIU

22

Nr. 1743 l 14 – 20 mai 2024

Uniți dreapta europeană (urmare din pag. 21)

Activitatea de bază se concentrează pe probleme constituționale legate de drepturile fundamentale, statul de drept, legea electorală și legea mass-media.

Cei de la ziarul Conservatorul European scriu în articolul lor din data de 7 aprilie 2024, intitulat „Internationalizing a Confident Right”, următoarele: „Occidentul este într-o spirală a morții, dar cu cooperarea națiunilor încrezătoare și patriotice, ar putea exista o modalitate de a schimba acest lucru.

Unul dintre lucrurile care m-a frustrat întotdeauna în legătură cu dreapta europeană modernă este incapacitatea acesteia – sau este reticența? – de a forma parteneriate strategice internaționale și de a lucra împreună cu aliații lor naturali din alte țări.

Acest lucru s-a schimbat în ultimii ani. Dar, în multe privințe, dreapta încă încearcă să ajungă din urmă stînga internațională. De aceea, eforturile curajoase și conducerea instituțiilor maghiare precum Centrul pentru Drepturi Fundamentale (CFR) le-au făcut modele pentru mulți politicieni de dreapta.

Cea mai recentă evoluție în eforturile trans­ frontaliere de dreapta a venit acum două săptămîni, cînd CFR și-a deschis primul birou internațional la Madrid.

Cu un eveniment de lansare desfășurat pe 20 martie, CFR a marcat o nouă etapă în eforturile sale continue de a «construi punți» în întreaga Europă – și de a-și extinde rețelele în întreaga lume. După cum a remarcat Vajk Farkas, directorul noului birou din Madrid, în timpul evenimentului de lansare, «ceea ce îi lipsește dreptei politice este o anumită internaționalizare».

Deschiderea biroului CFR Madrid promite să umple acest gol.

«Cred că nevoia ca forțele patriotice să coopereze la nivel internațional s-a manifestat și este din ce în ce mai puternică» a spus Vajk Farkas după lansare. Cu toate acestea, avem nevoie de o mai mare conștientizare a faptului că trebuie să lăsăm deoparte diferențele și să

ne consolidăm sprijinul reciproc, deoarece avem multe valori și interese comune importante.

Lansarea biroului CFR din Madrid a inclus un discurs principal din partea lui Miklós Szánthó, directorul general al CFR. Szánthó – care a vorbit în spaniolă spre bucuria audienței – a spus că CFR promovează și apără principii care sînt comune tuturor celor de dreapta din Europa și din întreaga lume: «Dumnezeu, patria și familia».

Szánthó a subliniat importanța lucrului împreună, prin promovarea principiilor și valorilor comune în apărarea rădăcinilor iudeo-creștine ale Occidentului. «Numai îm­ preună vom reuși să construim o Epocă de Aur de dreapta», a spus el. Și în timp ce o astfel de Epocă de Aur ar putea părea imposibilă, a remarcat el, istoria Ungariei a arătat că «ceea ce pare imposibil astăzi poate fi posibil mîine».

Deci, «nu este imposibil să învingi Forumul São Paulo, Stînga Europeană, Fundațiile pentru Societatea Deschisă – sau chiar Partidul Democrat al lui Biden!».

Remarcile lui Szánthó au fost urmate de un discurs al lui Pepa Rodríguez de Millán, purtător de cuvînt al VOX. Întîmpinînd CFR-ul la Madrid, ea a lăudat activitatea sa continuă în apărarea valorilor tradiționale, eforturile sale viguroase de a revendica spațiul cultural și rezistența sa obstinată împotriva ideologiilor de stînga. În special, ea a citat apărarea familiei și a vieții tradiționale, probleme care au fost «reduse la tăcere în multe țări ale UE».

Ea a lăudat, de asemenea, politicile pro-familie ale Ungariei: «Nu există nimic mai sănătos decît să dorești săți aperi propriile valori: familia, viața și națiunea». Astăzi, toate acestea sînt amenințate de ideologii ostile și toxice. Și susținerea acestor ideologii este o întreagă infrastructură culturală pe care Stînga a folosit-o pentru a impune o hegemonie culturală progresivă. Jorge Martín Frías, directorul Fundației Disenso, Fernando Nistal González, director executiv al think-tank-ului CEU-CEFAS și Vajk Farkas – au vorbit despre succesele și eșecurile recente în războaiele culturale.

Conservatorii să poftească pe rug!

(urmare din pag. 21) Conservatorii au fost acum declarați efectiv noii eretici în politica europeană, care trebuie să fie opriți de forțele UE pentru a-i împiedica să-și răspîndească mesajul. În perioada premergătoare alegerilor UE din iunie, oricine este preocupat de viitorul democrației europene trebuie să susțină libertatea de exprimare pentru toți. Primarul orașului Bruxelles a declarat că conferința NatCon a trebuit să fie închisă pentru că acolo erau oameni „reputați a fi tradiționaliști” care au îndrăznit să susțină opinii „conservatoare din punct de vedere etic” și, mai rău, unii dinte participanții la NatCon ar putea exprima o „atitudine eurosceptică” față de o UE centralizată și ar putea insista să susțină temutul principiu al „suveranității naționale”. Șoc și groază, ce să mai!

Toate acestea, a decretat primarul orașului, au însemnat că NatCon Brussels 2024 a fost o adunare „de extremă dreapta” care nu putea fi lăsată să aibă loc. În ciuda faptului că printre vorbitori s-au numărat premierul ales al Ungariei, Viktor Orbán, alături de lideri politici populari precum Nigel Farage, Éric Zemmour, Suella Braverman și cîțiva membri ai Parlamentului European, NatCon se pare că a trebuit suprimat pentru a „apăra democrația”.

Autoritățile au conspirat pentru a anula primele două paneluri de conferință, apoi au trimis poliția să blocheze și să încerce să închidă cel de-al treilea panel. Doar forța organizatorilor și a proprietarilor locației Claridge și o hotărîre judecătorească de urgență asigurată în miezul nopții au permis ca a doua zi evenimentul să continue.

Pe măsură ce personalități politice, inclusiv prim-miniștrii Belgiei și Regatului Unit, au apărut cu întîrziere pentru a critica campania de cenzură, a devenit clar că primarul din Bruxelles a exagerat de data aceasta. Dar să nu ne lăsăm păcăliți. Ceea ce au încercat să îi facă a fost un semn al lucrurilor care vor urma, în timp ce elitele liberale de stînga din Europa încearcă să suprime valul în creștere al populismului.

Putem vedea cu toții încă o dată ce înseamnă cu adevărat „statul de drept” al UE mult lăudat la Bruxelles – adică orice este nevoie pentru a-și izola și a-și reduce la tăcere oponenții. Cance culture, despre care stînga a insistat mult timp că este o fantezie de dreapta, este o amenințare reală la adresa libertății de exprimare, care a sosit la Bruxelles cu forța unei dube de poliție.

Conservatorii și creștinii din Europa se pot găsi persecutați de elite și autorități pentru că și-au exprimat credințele tradiționale despre orice, de la Dumnezeu la gen. Ei nu pot fi arși pe rug, dar pot fi anulați, urmăriți penal, își pot pierde mijloacele de existență, dacă nu și viața. Astăzi vedem stînga occidentală aliată cu islamiştii în mod deschis împotriva libertăţii de exprimare, în special pentru conservatori. Ei își cer dreptul de a-și striga ura antisemită pe străzile orașelor europene și campusurilor americane, cerînd în același timp noi legi împotriva blasfemiei – sub pretextul legislației „discursului instigator la ură” – pentru a scoate în afara legii criticile la adresa islamului peste tot, de la massmedia pînă la clasă.

Ne place sau nu, conservatorii, creștinii și evreii au fost transformați cu forța în eretici și hulitori ai noii Inchiziții, disidenți. Este important, totuși, ca Dreapta să nu facă aceeași greșeală ca și Stînga, care – ca Iosif Stalin sau ayatollahii – susțin libertatea de exprimare doar pentru cei care sînt de acord cu ei. Libertatea de exprimare este o libertate indivizibilă pe care o apărăm pentru toți sau pentru nimeni. Testul acid este întotdeauna „libertatea pentru gîndul pe care îl urîm”. Amintiți-vă că data viitoare veți fi tentat să cereți statului să interzică sau să cenzureze discursul islamiștilor fobici ai libertății și al activiștilor trans. În cele din urmă, doar acele puncte de vedere considerate extreme sau ofensatoare – sau în zilele noastre, „extrema dreaptă” – vor avea nevoie de apărare pe temeiul libertății de exprimare. Mainstream-ul poate întotdeauna să aibă grijă de el însuși. Și odată ce invităm statul să interzică discursurile „ofensive”, înseamnă să acordăm autorităților licență să interzică și ceea ce spunem noi.

RM

Frías a prezis creșterea forțelor patriotice și conservatoare în Europa, mai ales că «demonizarea preocupărilor legitime ale claselor de mijloc și populare» continuă din partea progresiștilor și socialdemocraților. El a vorbit, de asemenea, despre rolul pe care Spania îl joacă ca punte cu națiunile din Iberosferă, invocînd moștenirea lor istorică și culturală comună. «Totul este legat», a spus el. Frías a subliniat, de asemenea, rolul important pe care l-a jucat premierul Viktor Orbán în apărarea valorilor conservatoare împotriva instituțiilor europene progresiste. «Ungaria este punctul de referință». Nistal a lăudat, de asemenea, eforturile guvernului ungar de a apăra politicile care favorizează familia. Și o fac fără complexe sau nesiguranțe. «Nu numai că ideile lor sînt realizate cu curaj și determinare, dar au și obținut rezultate», a spus el. Ungaria este – sau ar trebui să fie – un exemplu pentru toată lumea. Și apoi, privind alegerile europene din iunie, el a remarcat că «cetățeanul mediu european și-a dat seama de eșecul propunerilor stîngii» – iar această realizare ar putea duce la schimbări electorale binevenite. «Trebuie să avem speranța că parcursul politic european va fi îndreptat puțin». În plus, gîndirea la nivel internațional este o sarcină importantă pentru dreapta. De aceea, unul dintre obiectivele esențiale ale unui birou în Madrid este ca CFR – al cărui eveniment emblematic, CPAC Ungaria, se va desfășura anul acesta în perioada 25-26 aprilie – să fie primul lucru care îi vine în minte unui patriot american cînd se gîndește la Ungaria (și invers). Acest lucru va necesita multă muncă, dar «sîntem optimiști și rămînem angajați să adăugăm valoare cooperării internaționale de dreapta»”.

Se vede treaba că conservatorii europeni se ridică pe masele populare care le cer să facă asta, să apere civilizația europeană de imixtiunile criminale ale stîngiștilor progresiști de la Bruxelles și să readucă lucrurile în matca lor normală, fiindcă deja anormalitatea s-a întins prea mult peste continent.

Ceea ce s-a întîmplat la conferința NatCon con­ firmă faptul că libertatea de exprimare este o problemă centrală a vremurilor noastre. Este timpul să ne ridicăm, să ne declarăm opoziția de a anula cultura în toate formele ei, de la legile privind „discursul instigator la ură” pînă la „verificarea faptelor” părtinitoare a Big Tech.

Necesitatea este și mai presantă odată cu apropierea alegerilor din iunie pentru Parlamentul European.

Libertatea de exprimare este forța vitală a democrației.

Dacă politicienii nu sînt liberi să spună ceea ce cred cu onestitate, iar alegătorii nu sînt liberi să audă totul și să judece singuri, cum putem exercita o alegere democratică autentică? Cu toate acestea, în perioada premergătoare lunii iunie, putem deja să vedem cum elitele UE vor folosi fiecare carte, de la temerile legate de „dezinformarea” online pînă la acuzațiile de interferență rusă, pentru a controla dezbaterea și a respinge opiniile pe care le dezaprobă. După cum am avertizat anterior în „Democracy Watch“, Big Brussels vă urmărește. În cele din urmă, conferința NatCon de la Bruxelles a fost salvată printr-un ordin judecătoresc de noapte.

Ar trebui să fim recunoscători judecătorilor care au văzut sens, și în special avocaților neînfricați de la ADF International care au susținut argumentul pentru libertate. Dar urmează bătălii și mai mari. Este o chestiune de a contesta întreaga cultură politică care marchează opiniile odată de bun simț ca „de extremă dreaptă” și dincolo de dezbatere.

Nu putem lăsa în seama niciunui judecător sau unei clauze din Constituția belgiană să apere libertatea de exprimare. Am putea face bine să ne amintim cuvintele judecătorului american Learned Hand, care, vorbind la un miting al libertății în timpul războiului, în Central Park din New York, în 1944, a avertizat împotriva investirii „speranțelor false” în legile pe hîrtie și în instanțe pentru a proteja libertatea. „Libertatea”, a spus el, „stă în inimile bărbaților și femeilor; cînd moare acolo, nici o lege, nicio instanță nu o poate salva”.

Acum este momentul să ne asigurăm că torța libertății continuă să ardă în inima Europei.

RM

Nr. 1743 l 14 – 20 mai 2024

Omenirea pe catafalc (1)

(urmare din pag. 21) De fapt, de cînd lumea și pămîntul, aproape toate viețuitoarele se luptă pentru hrană și teritorii. Însă comportamentul agresiv al animalelor în situațiile amintite nu poate fi acceptat în cazul oamenilor, ființe dotate cu inteligență, conștiință și etică. În ciuda acestui fapt, urmările luptelor provocate de oameni sînt cele mai crunte și se soldează cu sute de mii sau, uneori, cu milioane de morți. De remarcat că, în ciuda rațiunii sale, omul tinde, din ce în ce mai des, nu să lupte pentru încetarea războiului, ci să-l agite și să-l prelungească cît mai mult cu putință. Pare ceva ilogic aici, dar să nu omitem faptul că, în spatele oricărui război, sînt tot soiul de interese, ambiții și relații oculte. De aici și ciudățenia faptului că, în mai toate cazurile, nu se știe cu precizie cine e cel care a declanșat războiul și cine se poate declara ținta acestuia. Luați ca exemplu conflictul ruso-ucrainean.

Oare, chiar așa, Putin este cu adevărat un agresor criminal, inițiatorul unui război ,,neprovocat”, sau Ucraina este cea care, finanțată din umbră, a vîrît bățul prin gardul vecinului?

Acum înțelegeți de ce Putin a propus să se rescrie istoria în termeni obiectivi și reali? Pînă acum se știa că Istoria e scrisă de învingători, dar oare despre ce învingători este vorba? Despre cei la vedere, sau despre cei din spatele cortinei? Cine va cîștiga duelul dintre un pistolar și un cuțitar? Nu cumva adevăratul învingător va fi întotdeauna cel care le-a vîndut armele? Ca să aflați răspunsul, uitați-vă ce se întîmplă în Ucraina, unde războiul a stat pe loc vreo 2 ani, deși declarativ ,,Ucraina este într-o contraofensivă continuă, care creează pierderi mari agresorului” (mass-media). Și mai este ceva: comerțul cu arme în zonă este pe mare val, Iohannis fiind clientul favorit al comercianților de armament, acesta semnînd ca primarul orice achiziție, indiferent de costuri, deși ,,Țara a eșuat!”, iar datoriile externe au ajuns la cca.

200 de miliarde de euro.

Așadar, secole de-a rîndul, omenirea s-a împărțit în trei categorii distincte de indivizi: PĂPUȘARI, PĂPUȘI și IDIOȚI. Cei mai cîștigați sînt ,,păpușarii”, cei aflați în spatele cortinei, aceștia fiind total independenți de orice religie și care nu aparțin nici unei națiuni. Ei nu sînt nici de dreapta și nici de stînga, nici liberali, deși se folosesc de toate instituțiile pentru a-și atinge scopurile, și nici socialiști, pentru că nu au nici o aplecare către plebea permanent nemulțumită.

Pe ,,păpușari” nu-i alege nimeni, cum tot nimeni nu-i poate trage la răspundere. În cercurile lor, ei mai sînt numiți ,,Iluminați”, ,,Big Brother”, ,,guvern mondial din umbră”, ,,eminență cenușie”, ,,guvern shadow” sau ,,guvern secret”.

Activitatea acestor ,,Iluminați” a început încă demult, în Mesopotamia, apărînd sub numele de ,,Frăția șarpelui”, iar mersul lor prin istorie nu a putut fi oprit de nimeni, puterea banului fiind aceea care a îndepărtat orice obstacol din calea lor. Dacă am vrea să integrăm undeva sistemul de gîndire și activitatea ,,păpușarilor”, cel mai potrivit ar fi să-i integrăm în machiavelism, o politică în care nu se respectă normele etice, adică o politică fără scrupule.

Lucrurile sînt simple, deci ușor de înțeles, dar haideți să vă dau un exemplu în acest sens. Să zicem că într-o oarecare țară a venit vremea alegerilor, iar tu ești un ,,păpușar” dornic de a ține sub obroc acea țară. În primul rînd, chemi la tine, separat, două persoane, independente una de alta, pe care le plătești bine pentru a face tot ceea ce le ceri. Pe una o orientezi spre stînga și o finanțezi să formeze un partid, iar pe cealaltă o sprijini, tot cu bani, ca să formeze un partid de dreapta. Apoi finanțezi la greu propaganda, alegerile, acțiunile de sprijin, astfel încît vei fi cel mai bine informat despre planurile lor. La un moment dat, fiecare individ din cele două partide va fi convins că ești de partea lui, în timp ce poporul va constata că a intrat într-un joc atît de pervers, de ,,stînga sau

dreapta” și invers, încît niciodată nu-și va da seama că tu, ,,păpușarul”, ești cauza neînțelegerii dintre aceste partide. Mai mult, ele te vor chema în ajutor și îți vor cere sfatul. Vă reamintesc, legat de asta, că în România sînt în jur de 250 de partide politice. Dar oare cine le-a inventat? Dacă pînă aici nu v-ați lămurit îndeajuns despre cum stau treburile la nivelul Iluminaților, vă dau și celălalt exemplu promis. În războiul american de secesiune (1861-1865), statele din Nord (care erau împotriva sclaviei) au luptat contra statelor din Sud (care nu doreau abolirea ei). Înainte de război, agenții familiei Rotschild au dus o propagandă susținută ,,Pentru Uniune”, în statele din Nord. În același timp, alți agenți ai aceleiași familii Rotschild duceau o campanie ,,Contra Uniunii”, în statele din Sud. La izbucnirea războiului, Banca Rotschild din Londra finanța statele din Nord, în timp ce Banca Rotschild din Paris a finanțat statele din Sud. De aici și concluzia că singurii care au cîștigat războiul au fost numai membrii familiei Rotschild.

Referitor la ,,PĂPUȘI” (sau marionete), care nu sînt altceva decît niște slugi fidele ale Iluminaților, lucrurile sînt mult mai simple, în sensul că Protocolul nr. 3 de organizare și funcționare a Noii Ordini Mondiale prevede, în ceea ce-i privește, următoarele: ,,La cîrma statelor și a instituțiilor guvernamentale să fie numite numai pramatii, lichele, psihopați și nebuni de legat, analfabeți, corupți, trădători, diletanți...” – și, ceea ce v-am spus de vreo cinci ani încoace, este exact ce avem în capul țării. Pe lîngă asta, ,,păpușile” au jurat credință totală Satanei, și cu asta cred că am spus tot. Rămîne să adaug doar că ,,IDIOȚII” sînt, în mare parte, cei ce reprezintă plebea, cea care privește pasiv la aceste evenimente, mirîndu-se de multe ori, precum copiii.

IDIOȚI sînt, spre exemplu, și cei ce au acceptat să se vaccineze anti Covid-19, pentru doi mici și o apă plată, sau pentru a putea intra în mall, la concerte sau la meciuri. Din păcate, România se află în topul țărilor cu cei mai mulți IDIOȚI pe kilometru pătrat!

Este demn de reținut faptul că cel ce a pus piciorul pe accelerația Noii Ordini Mondiale a fost Mayer Amschel Rotschild, un funcționar bancar german evreu care, în anul 1773, în casa sa din Frankfurt (Germania), a organizat o întîlnire cu 12 bancheri extrem de bogați, cărora le-a propus să facă o alianță pentru ca, prin intermediul banului, să preia controlul asupra întregii țări. Un asemenea plan fusese discutat în astfel de cercuri cu cîteva secole înainte, și Rotschild l-a prelucrat într-o nouă formă. Acest plan poartă numele ,,Protocoalele înțelepților Sionului” și a fost ținut secret pînă în anul 1901, cînd, printr-o întîmplare, a căzut în mîna unui profesor rus, S. Nilus, care l-a publicat. În anul 1921, Victor Marsden l-a tradus în engleză, iar în scurt timp un exemplar a ajuns la British Museum din Londra. Dar haideți să vedem doar cîteva fragmente din aceste Protocoale. ,,1. Controlul asupra finanțelor se va realiza dacă vor fi create mari monopoluri particulare care să fie rezervoarele imenselor bogății ale lumii. În ziua cînd va avea loc prăbușirea politică, se vor prăbuși și finanțele, împreună cu creditele acordate de State. Vom provoca crize economice pentru a destabiliza Statele care ni se împotrivesc. Vom sili aceste State să ia bani de la noi sub formă de credite. Aceste credite vor împovăra Statele cu procente care le transformă în sclavi fără voință (cum a ajuns, de pildă, România, care nu mai are economie independentă, politica sa e complet bulversată, iar datoria financiară a atins un nivel nemaiîntîlnit în istorie, de circa 200 de miliarde de euro – n.m.). Impozitele mărite continuu nu vor satisface nevoile interne, și astfel șefii acestor State vor cerși la ușa băncilor noastre. Prin datorii de stat, conducătorii țărilor și ai guvernelor vor deveni coruptibili, și astfel vor cădea în sfera noastră de control, din ce în ce mai adînc.

2. Controlul presei se va asigura cu bani, mulți bani. Vor fi ziare care ne vor ataca, dar pe acestea tot

23 noi le vom înființa și tot noi vom stabili punctele în care ne vor ataca. Nici o știre nu va ajunge în public fără permisiunea noastră. Toate știrile din lume sînt deja centralizate la cîteva agenții de presă aflate sub controlul nostru.

3. Extinderea puterii noastre va fi posibilă dacă vom apărea în public ca prieteni ai tuturor. Va trebui să-i susținem pe toți: anarhiști, comuniști, fasciști, dar mai ales clasa muncitoare, sindicatele, care vor căpăta încredere în noi și vor deveni unealta noastră.

4. Controlul asupra credinței se va realiza prin îndepărtarea oamenilor de la Dumnezeu. Noi vom modifica stîlpii legilor spirituale, și religiile vor deveni lipsite de argumente. Aceste goluri le vom umple noi cu teze materialiste și calcule matematice.

5. Prin provocarea confuziei în mintea oamenilor, aceștia vor ajunge la concluzia că este mai bine să nu aibă nici o părere (politică). Vom folosi presa pentru a prezenta oamenilor știri atît de diverse, încît ei se vor pierde în labirintul acestor informații (Din ce în ce mai des auzim formule de genul: ,,Lăsațimă în pace, pe mine nu mă interesează politica!” sau ,,Să-i ia dracul, toți sînt niște hoți” – n.m.).

6. Dorința de a trăi în lux va fi mereu blocată, pentru că noi vom avea grijă să ridicăm mereu prețurile. Astfel, cetățeanul de rînd va trebui să muncească mai mult dacă vrea să capete ceea ce își dorește. Va putea face o mulțime de credite, iar pînă să-și dea sama cu ce sistem are de-a face, va fi deja prins în propria capcană.

7. Politica, instrument de manipulare. Prin propagarea de către noi a liberalismului în organismele statale, întreaga structură politică va fi modificată. O Constituție nu este decît marele for al neînțelegerilor, al certurilor și toanelor partidelor, într-un cuvînt, un for care are numai funcția de a distruge personalitatea instituțiilor de stat. În «epoca republicană» noi îi vom înlocui pe conducători cu o caricatură de guverne, cu un președinte din popor, adică din rîndul «păpușilor» noastre, al «sclavilor» noștri. (Sper să înțelegeți cine au fost Iliescu, Constantinescu, Băsescu și, acum, cine este Iohannis – n.m.). Vom organiza alegeri în așa fel încît, prin intermediul lor, vom reuși să preluăm stăpînirea întregii lumi (deci, în România, va cîștiga, potrivit acestor calcule, USR, la toate categoriile. În plus, Iohannis va fi răsplătit cu o funcție babană, pentru că a reușit să creeze cea mai sinucigașă alianță politică din istoria României: PSD – cel mai penal partid politic, și PNL – cea mai neagră ciumă din politica românească – n.m.). Celui mai neînsemnat alegător îi vom da iluzia că, prin întruniri și coaliții, el poate influența mersul politic al țării. În același timp, vom elimina importanța familiei și rolul ei educativ.

Este de ajuns ca un popor să fie lăsat să trăiască în «democrație» un oarecare timp, pentru ca el să se transforme într-o plebe dezordonată. Puterea plebei este oarbă, fără scop și fără rațiune, mereu gata să se lase influențată dintr-o parte sau din alta. Dar orbul nu-l poate conduce pe orb decît într-o prăpastie (de aici și concluzia lui Jacques Attali: Nu ne facem griji, fiindcă IDIOȚII vor merge singuri la tăiere – n.m.).

Reușita noastră va fi facilitată de faptul că, în relațiile cu oamenii de care vom avea nevoie (de PĂPUȘI e vorba – n.m.), vom avea grijă să le speculăm punctele lor slabe: lăcomia de bani și de bunuri materiale, precum și pasiunile de orice natură (cum ar fi golful, schiatul, turismul de lux etc., în cazul lui Iohannis – n.m.)”.

De precizat că, după circa 100 de ani de la momentul în care Rotschild a prelucrat aceste protocoale, John Davidson Rockefeller a creat ,,Manualul de înrobire a omenirii”, despre care am scris recent într-un articol publicat în suplimentul ,,Tribunul” al Revistei ,,România Mare”. Așadar, ăștia nu se lasă și nu se vor lăsa niciodată, mai ales că sînt pe punctul de a-și realiza toate planurile sataniste. Cît despre aceste protocoale ale așa-zișilor ,,Înțelepți ai Sionului”, vom reveni cu noi dezvăluiri. (va urma)

24

Adresa redacţiei revistei „România Mare“ se află în Casa Presei Libere, corp A2, et. 3, Sector 1, Bucureşti.

Tel./fax: 031/425.16.43 redactie@revistaromaniamare.ro

Nr. 1743 l 14 – 20 mai 2024

Important: Potrivit art. 206 CP, responsabilitatea juridică pentru conţinutul articolului aparţine autorului.

De asemenea, în cazul unor agenţii de presă şi personalităţi citate, responsabilitatea juridică le aparţine.

Difuzată prin press book consulting SRL. E-mail: pressbookconsulting@yahoo.ro.

Abonamente prin: SC MANPRES distribution srl., tel. 021/312.48.01; fax 021/314.63.39 şi POŞTA ROMÂNĂ. Codul ISSN 1220 – 7616.

RM