2. Filosofie de viață - Componența etnică/religii/tradiții și obiceiuri

2.FILOSOFIE DE VIAȚĂ

Oamenii

Criț a fost un sat majoritar săsesc, saseasca fiind un dialect al limbii germane . Acum mai sunt doar 7 saşi în sat. Puţini dintre cei care au emigrat, fie înainte de ‘89, fie după, au păstrat case în sat. Majoritatea au vândut casele localnicilor mai avuţi sau statului. Interes pentru satul în care s-au născut şi au crescut încă mai există, însă prea puţini se întorc în sat. Și conform strategiei de dezvoltare a comunei Bunești, în Criț există 657 de locuitori , dintre care aproximativ 150 sunt romani, 30 maghiari, 7 saşi şi restul romi (aprox 73%), şi 232 de case cu număr, însă este improbabil ca 500 dintre localnici să se autoidentifice ca romi.

În timp ce saşii plecau din sat, romii veneau din regiuni mai sărace pentru un trai mai bun sau din satele învecinate după căsătorie. Noile familii s-au aşezat în sudul satului, la ieşirea din sat spre Mesendorf şi spre nord, către ferma AgroVision. Aceste zone, locuite de familii mai sărace și de etnie romă, poartă numele de „Țigănime”. Însă nu se poate supune că romii locuiesc doar la marginea satului.

O dată cu prăbușirea sistemului comunist și cu desființarea fermelor colective și de stat a crescut numărul oamenilor fără loc de muncă, fără venit stabil și al căror condiții de trai s-au înrăutățit rapid. Pentru a ameliora problemele create de situația locativa a unor localnici, casele săsești deținute de primărie au fost repartizate, ca locuințe sociale, săracilor din sat în schimbul unei chirii lunare. Între timp cei cu o situație financiară mai bună au avut posibilitatea de a achiziționa, în rate, casele și terenurile aferente. Romi, români, unguri, familii mai sărace sau mai bogate sunt vecine pe aceași stradă, fapt care duce uneori la conflicte.

Familiile rome depind de ajutorul social și alocațiile pentru copii, statul fiind, pentru majoritatea familiilor singura sursă stabilă de venit. Putini sateni au slujbe stabile (barman, vanzator la alimentara, administrator al centrului de colectare a laptelui, angajat al fermei AgroVision) restul depind de slujbe de zilier si de munca sezoniera in strainatate. Pe langa agricultura de subzistenta, o mana de familii din sat cresc animale (vaci, oi, capre) si obtin venit din vanzarea laptelui sau a branzei produse.

Cele două biserici existente în sat, împart religiile între evanghelici și ortodocși. Deși nu au fost niciodată în numîr complet la slujbe, cei mai mulți sași care au figurat in registrele bisericii au fost 447 de evanghelici. Acum, slujba este ținută din 2 in 2 luni, de un preot din Rupea care deține 15 parohii. La sărbatori mari [Paște, Crăciun] vine o persoană invățată care poate ține slujba, dar care nu poate cununa sau boteza.

Pe 28 iulie se sarbatoreste saptamana culturala si intalnirea sasilor.Existau baluri organizate pentru copii sau balul femeilor- in care femeile erau cele care invitau barbatii la dans. Cei mai bogati oameni, stateau aproape de biserica. Existau porcari care scoteau porcii la pasunat. Erau de asemena zone diferite pentru pasunatul vacilor, oilor si porcilor.Mai era o familie de carbunari. Alte mestesuguri intalnite in sat erau cele de dulgher, fierar, zidar, dogar.

Numele cele mai comune printre sașii din sat erau Schmidt [cu variațiuni- Schmidtt/Schmidte], Hellwick, Folbert sau Martin.

Vecinătățile

Satul săsesc a fost organizat pe vecinătăți. În general, o vecinătate era formată din toți locuitorii gospodăriilor aflate pe o stradă, și astfel existau în Criț un număr de 5 vecinătăți.

Vecinătatea avea un registru în care se treceau veniturile, contribuțiile și membrii ei. Șeful era numit ”tatăl vecinătății”, care era ales democratic dintre oamenii cei mai batrâni din sat și care reprezenta o autoritate civilă. El avea dreptul de a primi noi membri în vecinătate, de a strânge banii vecinătății sau de a lua hotărâri administratitve.

De asemenea, lui îi revenea dreptul de a pedepsi acei membri care au încălcat legislația sau normele interne ale vecinătății. Totodata, el avea obligația de a organiza toate balurile și sărbătorile și mai mult, să ajute la rezolvarea conflictelor apărute între familii. De exemplu, dacă un vecin nu îl saluta pe celălalt, tatăl avea datoria de a-i invita pe cei doi îtr-o casă de împăcăciune, de obicei aflată în gospodăria acestuia, construită special în acest scop, în care certații erau obligați să plăteasca o sumă de bani și să își ceară scuze reciproc. Dacă acest lucru nu se întâmpla, tatăl decidea atunci care din membrii respectivi urma să părăsească vecinătatea. Din sumele strânse de bani se organiza o petrecere mare cu ocazia alegerii unui nou tată de vecinătate, lucru care se întâmpla o dată la 2 ani.

Vecinătatea era varianta țărănească a breslei iar în cadrul ei activau și câteva organizații ale femeilor, cum ar fi Sesterschaft-ul sau Kranz-ul, grupări ale fetelor nemăritate. În schimb, după al doilea război mondial, încep sa plece primii sași, urmând ca până în anii 90 să se ajungă la un exod total, și astfel atât autoritatea cât și simbolistica vecinătății s-a erodat, lăsând în urmă tradiții și obiceiuri.

Printre sărbătorile de vară cu dată fixă, desfăşurate la mijlocul anului calendaristic în ziua de Sf. Petru şi Pavel (29 iunie) la saşii din Viscri, cea mai importantă este sărbătoarea cununii, Kryinemachen , un vechi ritual agrar închinat vegetaţiei, recoltei, prosperităţii oamenilor şi divinităţii.

Scenariul ritual este susţinut de fetele şi feciorii confirmaţi care se supun unui program complex de manifestări: ridicarea coroanei cu flori şi frunze verzi de stejar, animarea locului de dans prin gruparea participanţilor pe sexe, rostirea unor texte de propiţiere în versuri din partea conducătorului Bruderschaft-ului, dansuri simbolice şi muzică de fanfară.

“Kronenfest” (sarbatoarea cununii)

Aceatsa este o ceremonie de vara, specifica comunitatilor sasesti din zona etnografica Rupea - Viscri, Bunesti, Fiser, Dacia care consta in impletirea mai multor cununi din flori viu colorate, ornarea ei cu panglici si amplasarea in gradina casei parohiale. in dimineata zilei in care are aloc ceremonia, satenii se imbraca in costume populare si merg la slujba, dupa care se aduna in jurul cununii, canta si danseaza. Ea marcheaza schimbarea anotimpurilor, de la primavara la vara, devenind o sarbatoare a florilor si a vegetatiei abundente.

Acest obicei se sarbatoreste in luna ianuarie fiind considerat un obicei sasesc preluat si de romani. La acest obicei pot sa participe toate familiile din sat insa trebuie sa fie pereche casatorita. Acestia aduc de acasa mancare, canta si danseaza Hora Unirii. Petrecerea este organizata de cinci perechi (localnici) care aduc muzica, pregatesc mesele, se ofera fiecarei familii bautura: rachiu, vin, bere, suc, fructe, saratele. Familiile participante isi aduc de acasa mancare, in special gustari. La ora 24:00 se canta si se danseaza Hora Unirii de catre toti participantii. Acest moment este esenta acestui obicei, motiv al romanilor de a sarbatori Unirea de la 1859. La inceputul anului, in zona Rupea, au loc manifestari culturale sub semnul Unirii Principatelor Romane. Denumirea de Fosnic vine de la o veche sarbatoare a sasilor care intre timp a fost preluata de comunitatile romanesti din zona. Totul este de fapt o mare petrecere populara de iarna. Sarbatoarea de fosnic nu putea sa se manifeste unional. Practic, dupa Craciun si Anul Nou, pana la venirea postului Pastelui, locuitorii mai au posibilitatea sa sarbatoreasca prin dans, cantec si port popular.

Intalnirea vecinatatilor

La Crit, localnicii sarbatoresc “Vecinatatile” in cadrul obstei satesti, adica “Nobarii” (denumire preluata de la asociatiile similare din satele sasesti), in aceasta localitate existand in jur de 800 de sateni. Aici exista cinci vecinatati, fiecare organizand in cadrul Caminului Cultural cate o masa lunga, pe care aseaza produse alimentare aduse cu cosul de acasa. Fiecare se aseaza langa un vecin de casa si petrec impreuna, mananca impreuna si incing cate o hora mare imbracati in portul popular.

Membrii vecinatatilor

In vecinatate intra numai familiile legal constituite si care au intemeiata o gospodarie. Membrii vecinatatilor se ajuta intre ei cu bani, produse agricole, alimente si forta de munca in cazul unor catastrofe, participa la cele mai importante evenimente din viata omului (nunta, inmormantare), se ajuta sa-si construiasca o casa sau cand unii raman in urma la muncile campului.