Ghidul bebelușului îndelung spitalizat
Medic în terapie Dr. Ioana Roșca
Medic primar neonatologie specialist pediatru Şef secţie Neonatologie, SCOG “Prof.Dr.Panait Sârbu”, Bucureşti
P
entru un medic neonatolog este o provocare salvarea vieţii unui prematur foarte mic, deoarece nou-născutul poate fi imprevizibil, schimbându-și starea de la un moment la altul. Munca în terapie intensivă este în echipă, necesită un consum de energie foarte mare pentru a salva vieţi. Sunt multe cazuri dificile care ne rămân în memorie de-a lungul anilor, iar la reîntoarcerea în maternitate îi recunoaştem pe părinţi şi avem emoţii mari când ni se prezintă un copil bine dezvoltat şi despre care numai noi, ca şi cadre medicale, ştim
prin ce a trecut. În terapie sunt momente critice în care viaţa copilului depinde de o manevră terapeutică efectuată promt, rapid şi corect; nu ai timp să te gândeşti cine este în jurul tău, te detaşezi, vezi doar pacientul şi execuţi manevra salvatoare care poate să nu reuşească, te concentrezi, spui “Doamne ajută” şi încerci din nou! Emoţiile sunt atât de mari încât simţi că mori şi apoi înviezi o dată cu pacientul. Profesia de medic neonatolog necesită studiu, experienţă, curaj, prezenţă de spirit, anticipare şi stăpânire de sine.
Testimonialul unui asistent medical Un trup firav pe care abia îl poţi ţine în palmă, “smuls “din pântecul mamei sale şi aruncat în viaţă mult prea curând. Aşa începe viaţa majorităţii pacienţilor noştri. O luptă a lor, a noastră, a vieţii. E greu să învingi când ai 500 de grame, când te naşti bolnav sau cu malformații. Minutele sunt ore şi secundele sunt minute ce implică o luptă a lor şi a 30
noastră. O luptă pentru supravieţuire, pentru înlăturarea suferinţei, pe care copiii trebuie să o ducă indiferent de voinţa lor. Terapia Intensivă este un mediu care marchează puternic, fizic şi emoţional şi pune accentul pe sensibilitate şi susţinere. În faţa unui nou-născut cu probleme, personalul medical evaluează rapid copilul şi acordă imediat atenţie manevrelor de reanimare.