Înmulțirea plantelor fructifere

Înmulțirea plantelor fructifere

A. Înmulțirea prin sămânță 1. Înmulțire sexuată: semințele celor mai multe plante lemnoase sunt rezultatul procesului sexuat.

2. Embriogeneză somatică (in vitro), „sămânță artificială” B. Înmulțirea prin organe vegetative 1. Metode autovegetative 1.1. Prin butași (în verde, în uscat, înrădăcinat) 1.2. Marcotaj (obișnuit, prin mușuroire, chinezesc) 1.3. Desprinderea lăstarilor 1.4. Desprinderea plantelor cu stolon 1.5. Despărțirea tufelor 1.6. Culturile de lăstari in vitro, organogeneza culturilor calus 2. Metode xenovegetative 2.1. Altoire și altoire în ochi 2.2. Microaltoiri in vitro Tabelul nr. 1 Gruparea metodelor de înmulțire

Motivul folosirii metodelor de înmulțire prin organele vegetative constă în faptul că astfel devine posibilă fixarea genotipului unui singur exemplar valoros, conservarea lui, ceea ce, la speciile de copaci, este și azi de o importanță hotărâtoare. Prin răspândirea și cunoașterea utilizării altoirii a devenit posibilă combinarea trăsăturilor avantajoase ale mai multor genotipuri într-un singur exemplar (altoiuri), care

în tehnologia cultivării poate avea și alte avantaje. Un alt avantaj este că astfel este posibilă fixarea anumitor faze de dezvoltare (formă juvenilă), respectiv atingerea mai rapidă a stării maturității, roditoare. Ca dezavantaj trebuie să amintim că această tehnologie de reproducere este mai complicată, necesită mai multe cunoștințe de specialitate, posibilitățile de depozitare ale materialului de reproducere sunt mai restrânse, sunt necesare instalații și instrumente deosebite, din aceste motive este mai costisitoare.

La soiurile de plante lemnoase din horticultură utilizarea reproducerii sexuate este limitată de faptul că este potrivită numai pentru producerea materiilor de reproducere pentru liniile curate, liniile de endogamie și soiurile hibride.

Are însă avantajul că face posibilă o reproducere de masă ieftină, materialul de reproducere se creează în cantitate mare, tratarea seminței este simplă, depozitarea este posibilă pentru o perioadă de timp mai lungă, și este un puiet care se poate crește în mare măsură fără tratamente și instalații mai speciale. Din punct de vedere ecologic, în orice caz, constituie un avantaj faptul că elasticitatea populației este mai mare și ea se acomodează mai bine la condițiile schimbătoare, respectiv neechilibrate, ale locului de cultivare. Puieții proveniți din sămânță sunt fără viruși la mai multe specii (măr, citrice), ceea ce este un avantaj important și din punct de vedere al producerii de puieți și al înnobilării.

REPRODUCERE SEXUATĂ ȘI PRODUCERE DE MATERIALE DE ÎNMULȚIRE

În școala de puieți reproducerea sexuată are rol important în crearea puieților de portaltoi, în special la plantele sâmburoase, cea mai mare parte din aceste specii sunt altoite pe portaltoiuri provenite din sămânță. Baza reproducerii sexuate este zigotul provenit din unificarea celor două gameturi, respectiv sămânța sau rodul provenit din aceasta, respectiv și din inițierea de sămânță și de rod, numite în cultivare deopotrivă sămânță de reproducere. Plantele producătoare de fructe se pot înmulți în general bine pe cale sexuată. Pe parcursul înmulțirii sexuate, din semințele realizate creștem indivizi, puieți noi proveniți din sămânță.

Înmulțirea plantelor fructifere

Î

nmulțirea (reproducerea) este un proces biologic, pe parcursul căruia se creează un individ nou. Fiind o activitate conștientă a omului, înmulțirea folosește părțile, organele plantelor potrivite pentru reproducere. Și gruparea modurilor de reproducere este posibilă având această bază, luând în considerare constituirea acestor organe, care deservesc înmulțirea.

Deosebim moduri de înmulțire sexuate și asexuate; primul se referă la reproducerea prin sămânță, la al doilea este vorba de înmulțire prin folosirea organelor vegetative. Tabelul nr.

1 cuprinde într-un sistem clar metodele de reproducere ale plantelor lemnoase, și include și tehnicile in vitro, dezvoltate în ultima perioadă.

1

Înmulțirea plantelor fructifere

Se obișnuiește a se reproșa înmulțirii sexuate faptul că, astfel înmulțite, soiurile de fructe nu-și păstrează identitatea de soi. În cazul soiului înmulțit pe cale asexuată, cerința însăși ar fi ireală, deoarece astfel de soiuri se pot înmulți numai pe cale asexuată pentru a-și păstra identitatea de soi.

Avantajele înmulțirii sexuate: majoritatea plantelor cultivate se pot înmulți cel mai ieftin și cu rezultatele cele mai bune prin înmulțirea sexuată deoarece procurarea materialului de reproducere nu este așa de costisitoare, culegerea, transportarea și îngrijirea de asemenea costă mult mai puțin decât în cazul materialelor de reproducere asexuate. Prin înmulțirea sexuată se pot produce mai multe plante într-o perioadă de timp mai scurtă, decât la înmulțirea asexuată.

Dezavantajele înmulțirii sexuate: urmașul plantelor polenizate de străini moștenește trăsăturile tatălui și mamei, astfel el nu va fi identic cu planta-mamă, ba chiar dacă trăsăturile planteitată, din punct de vedere al cultivării, sunt mai slabe, valoarea urmașului va putea scădea, raportată la valoarea plantei-mamă.

2

Culegerea rodului Coacerea și căderea roadelor și a semințelor este specifică soiului, dar pot fi influențate de vreme și de mediul înconjurător. Vremea vântoasă, uscată din perioada coacerii împiedică procesele de dezvoltare desfășurate în sămânță, în astfel de situații capacitatea de germinare a semințelor nu este perfectă.

Mai are efect asupra coacerii perioada de timp fără înghețuri, cantitatea și repartizarea precipitațiilor, căldura – de exemplu un soare mai puternic are ca rezultat semințe de o calitate mai bună.

Culegătorul trebuie să cunoască: când este coaptă sămânța pentru culegere, când se poate culege rodul în siguranță, cum trebuie culese roadele de pe plantă și de pe pământ, și despre ce fel de plante trebuie culese roade.

Perioada de culegere a roadelor este determinată de starea de coacere a seminței și de timpul cât sămânța poate rămâne pe plantă sau pe pământ fără a se altera. Înainte de culegere, în interesul muncii planificate, trebuie făcută prima dată evaluarea recoltei. Pe parcursul acestei munci, pe câte o ramură a planteimamă se numără roadele și se stabilește cantitatea de sămânță din conținutul lor. Pornind de la această bază se calculează producția preconizată pentru o ramură, iar această cifră se va raporta la planta întreagă, eventual la întregul efectiv. În anul producerii semințelor, roadele se estimează de două ori, prima dată când mărimea lor este la jumătate, iar a doua oară imediat înainte de coacere.

Pentru culegere sunt necesare instrumente corespunzătoare. Roadele tufelor se culeg stând pe sol, ale pomilor însă se strâng de pe scară sau

cățărat pe pomi. Pentru culegerea semințelor sunt necesare instalații de asigurare, utilaje de culegere și de transport, ambalaje, respectiv locuri de depozitare corespunzătoare. Pentru o producție mai sigură trebuie recoltată întotdeauna atâta sămânță, încât să rămână rezervă și pentru anii fără roade.

Curățarea roadelor după recoltare Din roadele culese semințele trebuie extrase și păstrate până la însămânțare în astfel de condiții, încât să nu le scadă capacitatea de germinare.

Zdrobirea și extragerea Sămânța trebuie extrasă imediat după culegere din cea mai mare parte a fructelor cu carne sau suculente, pentru ca ea să nu se altereze. Cantitățile mai mici se pot spăla și cu mâna. La cantitățile mai mari semințele se extrag cu ajutorul mașinii de extras cu ciocan cu arc. Cu această mașină se pot curăța până la 225 de kg de semințe de mere pe oră. Din borhotul zdrobit sau presat semințele se extrag cu apă curgătoare, respectiv prin ciuruire, după uscare. În timpul spălării semințele să nu rămână prea mult timp în apă, pentru că din lipsă de oxigen pot începe procese de descompunere dăunătoare, care ar putea diminua capacitatea de germinare. Apa caldă conține puțin oxigen, de aceea nu trebuie folosită pentru spălarea semințelor. La spălare, sămânța sănătoasă se scufundă de obicei în apă, iar coaja și pulpa rămân la suprafață sau se scufundă mai încet. Astfel se îndepărtează ușor.

Uscare, extragere Semințele prea umede se usucă prin împrăștierea lor în aer liber sau în cuptoare pentru uscare. Pe vreme uscată, semințele care nu pot fi luate de vânt se pot întinde în aer liber. Metoda necesită o supreveghere constantă și multe prelate; păsările și rozătoarele pot produce mari pagube.

Pe vreme umedă semințele se vor usca sub acoperiș, deși este o metodă mai costisitoare, însă se poate supraveghea mai ușor. Încinta de uscare trebuie să fie înzestrată neapărat cu instalație de aerisire adecvată. Recolta de semințe de măr și de păr să fie întinsă în straturi subțiri, de o grosime de 1 cm, semințele decarnificate ale plantelor sâmburoase în straturi de 2 cm. Este importantă întoarcerea frecventă a semințelor întinse.

Putem așeza semințele și pe rafturi făcute din plasă de sârmă, care se aerisesc și de jos, astfel recolta se usucă mai bine.

Temperatura încăperii de uscare la semințele sâmburoase să fie între 30-35 C°, iar la pomacee de 25 C°. La temperaturi prea ridicate capacitatea de germinare se poate distruge, iar în încăperi prea reci semințele pot mucegăi. În condiții corespunzătoare semințele de măr se pot usca în două-trei zile.

Fig. nr. 1 Depozitarea semințelor de pomi în depozite răcite (Foto: Hrotkó K.)

Pregătirea semințelor pentru încolțire Înaintea însămânțării, pentru sprijinirea încolțirii, semințele aflate în stare de repaus trebuie să aibă parte de un tratament special. În anumite situații se poate aplica orice metodă, în altele este nevoie de un tratament foarte exact chiar și în cazul aplicării metodei celei mai bune sau, mai mult: în situații speciale perioada de repaus nu poate fi întreruptă cu nici un fel de tratament. Semințele se pot trata înainte, concomitent sau după depozitare. În multe cazuri semințele ajung în starea de repaus neobservabil, între data de culegere și cea de însămânțare. Semințele proaspăt culese în mare majoritate nu au coajă impermeabilă, dar după uscare coaja multor soiuri va deveni impermeabilă.

Stratificarea rece. Pentru întreruperea stării interioare de repaus, metoda cel mai des folosită este: pe o perioadă de 1-4 luni, la o temperatură de 0-10 C° furnizăm semințelor oxigen din plin, prin stratificare umedă. Avantajul stratificării este că la numeroase specii nu numai că accelerează, dar și sprijină încolțirea. Combinația dintre frig și umezeală are un efect benefic asupra transformării substanțelor nutritive complexe în substanțe simple, care cu ocazia încolțirii se pot absorbi mai ușor. În anumite cazuri înmoaie coaja de sămânță și sprijină și alte schimbări folositoare. Prin stratificarea rece în general nu numai că germinarea este mai bună, dar este și mai uniformă. Nu necesită utilaje mai deosebite.

Are dezavantajul că tratarea necesită uneori o perioadă lungă de timp. Semințele se pot desprinde mai dificil de mediul de stratificare. Dacă în timpul curățării semințele se lezează, stratificarea accentuează în plus efectele vătămărilor. Semințele scoase de la temperatura joasă trebuie însămânțate imediat, altfel pierderile pot fi însemnate.

Dacă perioada de stratificare este prea lungă, atunci un procent semnificativ din semințe încolțește încă în timpul stratificării și devin necorespunzătoare pentru semănat. Dacă este mai scurtă decât trebuie, încolțesc prea puține semințe, eventual mai multe dintre ele ajung din nou în starea de repaus.

Semințele de măr și păr care încolțesc mai lent, necesită în esență timp mai lung pentru stratificare, decât speciile care încolțesc mai repede. De asemenea, semințele soiurilor de măr de toamnă trebuie stratificate mai mult timp, decât cele ale soiurilor de iarnă.

Dintre semințele portaltoiurilor de pomi înmulțite în masă, semințele de cireș și vișin trebuie stratificate cel târziu până la sfârșitul lui septembrie, cele ale pomaceelor până la sfârșitul lui noiembrie, iar semințele provenite de la nuc și de la prun corcoduș până la terminarea lunii decembrie.

Înmulțirea plantelor fructifere

Conservarea și depozitarea semințelor Prin conservarea semințelor înțelegem păstrarea lor începând de la data culegerii și până la data de însămânțare cea mai apropriată. Depozitarea înseamnă păstrarea făcută pe parcursul unei perioade de timp mai lungi, eventual mai mulți ani, fără scăderea viabilității.

Perioada de viață a semințelor, pe parcursul conservării, poate fi influențată de umiditate, temperatură, lumină, aerisire, caracterul cojii semințelor, starea de coacere a seminței, microfolora și contaminarea cu insecte, dar şi de alți factori.

Perioada de timp pentru pregătirea germinării este diferită, în funcție de specia de plantă.

Conservarea necorespunzătoare a seminței poate reduce capacitatea și puterea de germinare, dar poate duce și la distrugerea semințelor. În perioada depozitării, cele mai mari daune sunt provocate de conținutul mare de umiditate și de temperatura ridicată. Trebuie evitată variația gradului de umiditate, pentru că aceasta activează în sămânță un proces biochimic și fiziologic. Încăperile de depozitare să aibă temperatură uniformă (aproximativ 1-5 C°) și să fie cu conținut de umiditate relativ uniform (50-60%, dar să nu depășească 70%), respectiv să fi bine aerisite și dezinfectabile. Semințele de păr, măr, cireș, prun și vișin au încolțit cel mai bine după păstrarea lor în încăperi având umiditatea relativă cuprinsă între 50-55%.

Semințele provenite din pomacee se pun în saci cu capacitatea de 15-20 kg, iar cele sâmburoase în saci de 50-60 kg. Depozitarea se poate face și în lăzi (Fig. nr. 1).

3

În scopul temperaturii și umidității corespunzătoare putem folosi pentru stratificare diferite medii de stratificare (nisip, turbă, perlită, mușchi, rumeguș). Cele mai răspândite dintre ele sunt nisipul și perlita.

O condiție importantă a stratificării este și temperatura optimă. Aceasta trebuie să fie cuprinsă în general între 0-10 C°, dar nici aici nu se pot oferi reguli general valabile. Nevoia de temperatură depinde se specie, soi, de perioada de culegere și de depozitare.

Gradul de umezeală corespunzător trebuie stabilit după experiență. Stratificatorul să fie menținut în condiții mai mult uscate decât umede, pentru că în cazul al doilea mucegăiește sau se încinge.

Umezeala este necesară nu numai pentru încolțire, dar și pentru terminarea proceselor de coacere ulterioare. Uscarea temporară a semințelor duce la perturbații de metabolism și fiziologice, și din aceste cauze rezultatele de răsărire scad. Față de asta, uscarea semințelor imediat după culegere nu este păgubitoare. Materialul stratificator trebuie să fie permanent umed și uniform. Apa evaporată trebuie completată prin stropire și prin udare.

Pentru evacuarea apei în exces în josul stratificatorului să confecționăm un sistem pentru îndepărtarea apei. Stratificatorul din aer liber trebuie instalat la o înălțime mai mare, nu cumva semințele să putrezească datorită creșterii nivelului apei din sol. În aer liber vom stratificarea la o adâncime de 80 cm, ferită de îngheț, pentru ca semințele să nu moară datorită apei strânse (ca urmare a încălzirii de primăvară) peste stratul de sol înghețat, aflat mai jos. Gospodărirea apei este foarte bună la semințele stratificate puse în folie de polietilenă, și ținute în condiții de umezeală și la temperaturi scăzute.

Înmulțirea plantelor fructifere

ÎNMULȚIREA ASEXUATĂ ȘI PRODUCEREA MATERIALELOR DE ÎNMULȚIRE

4

Teoretic, orice plantă se poate înmulți pe cale asexuată dacă cunoaștem care parte din ea este potrivită pentru reproducere, dacă cunoaștem perioada ei de înmulțire, cunoaștem factorii de mediu necesari pentru o înmulțire cu bune rezultate, și dacă suntem în stare să și creăm aceste condiții. Înmulțirea asexuată are și avantaje și dezavantaje. Avantajul ei este că obținem un urmaș identic cu planta-mamă; din plantele care cresc puternic se pot crește mai repede astfel plante gata făcute; plantele înmulțite pe cale asexuată înfloresc mai repede decât cele provenite din sămânță. Dezavantajul este că este mai costisitoare decât reproducerea sexuată (însă prin folosirea substanțelor care stimulează dezvoltarea rădăcinilor, cheltuielile se pot reduce); pentru crearea multor plante sunt ne-

cesare multe plante-mamă, iar pentru aceasta este nevoie de o bază de plante-mamă corespunzătoare; necesită cunoștințe de specialitate mai bune și instalații mai costisitoare decât la reproducerea sexuată.

Metodele de înmulțirea asexuată au două grupe mari: 1. Vorbim despre reproducere autovegetativă atunci când noul individ ia naștere datorită regenerării propriei sale rădăcini (marcotaj, butășire, lăstar, plantă cu stolon).

2. Pe parcursul reproducerii xenovegetative organele lipsă se completează prin împreunarea cu un individ străin (altoire).

Astfel, pe parcursul înmulțirii, la reproducerea autovegetativă, formarea rădăcinilor complementare este un proces regenerativ determinant, iar la reproducerea xenovegetativă sudarea/închegarea altoiurilor. La metodele de înmulțire autovegetative regenerarea părților vegetative se poate produce în stare desprinsă de planta mamă sau prin menținerea legăturii cu ea. În primul caz vorbim despre butășire, iar în cazul al doilea este vorba despre marcotaj și înmulțirea prin lăstari, respectiv prin plante cu stolon.

Prin butășire se pot înmulți cele mai multe plante, este însă deosebit de semnificativă la înmulțirea speciilor de plante bacifere, la unele portaltoiuri și soiuri de pomi fructiferi. Este o metodă simplă și deosebit de rapidă care, ca urmare a dezvoltării tehnicii (stropire prin dispersie/ceață, folosirea de substanțe stimulatoare) așează în planul al doilea din ce în ce mai mult marcotajul, folosit în general până acum. Butașii se pot crea din părți de lăstar cu dezvoltare diferită sau din rădăcini, ale căror cerințe față de procesul regenerativ, precum și față de condițiile de mediu sunt foarte diferite. Butașii de tulpină (butaș de lăstar și butaș uscat) au cea mai mare importanță în cultivarea în școlile de puieți.

Fiecare butaș de tulpină are meristemă de creștere sau lăstar în începere și aflat în repaus (mugure), deci pentru a deveni o plantă de sine stătătoare este nevoie de regenerarea sistemului rădăcinal.

Altoirea este denumirea cuprinzătoare utilizată în horticultură pentru acele procedee pe parcursul cărora lăstarii (mai rar rădăcinile) sunt lezate în așa fel, încât prin îmbinarea, și mai apoi prin sudarea lor să trăiască mai departe ca plantă (altoi), având mai multe componente. Astfel de legături se realizează cel mai mult între organe sau țesuturi.

Altoirea este nu numai o metodă de reproducere xenovegetativă, utilizarea ei este multilaterală. Sistemul de lăstari care se creează din muguri nobili formează altoiul, împreună cu portaltoiurile care posedă deja rădăcini, și cu cele la care se vor crea rădăcini mai târziu. În altoi se păstrează trăsăturile genetice ale componentelor, cu anumite modificări

Crearea puieților prin butășire Școlile de puieți folosesc metodele de butășire în primul rând pentru realizarea puieților de portaltoi, se întâmplă mai rar ca metoda să poată fi aplicată și pentru înmulțirea anumitor soiuri de plante bacifere.

Crearea de puieți prin butășire prin mușuroire Lăstarii dezvoltaţi în anul ulterior plantării se taie în primăvara anului al doilea până la nivelul solului, prin asta gâtul rădăcinii devine mai gros, și pe el pot crește mulţi lăstari. Partea de bază a lăstarilor dezvoltaţi din gâtul rădăcinii planteimamă tăiate se va umple cu pământ, înrădăcinarea se va petrece în etapa a doua a perioadei de cultivare, după ce lăstarii capătă aspectul de copac, iar creșterea rădăcinilor va avea loc deseori până și după ce frunzele cad. Când lăstarii care ies din gâtul rădăcinii ating dimensiunea de 20-25 cm, dar încă nu sunt lemnificaţi, se face mușuroirea la înălțimea de 10-15 cm, astfel încât fiecare dintre ei să fie înconjuraţi cu solul afânat (Fig. nr. 2).

Fig. nr. 2 Operațiile de înființare ale coloniei-mamă prin mușuroire

Se înmulțesc astfel portaltoii de gutui și măr, dar și portaltoiurile unor clone de plante sâmburoase, respectiv cu această metodă se pot înmulți soiuri de coacăz și de agriș. Orientarea rândurilor să fie în direcția nord-sud, ceea ce asigură încălzirea uniformă a bilonului. Și la distanțele cele mai mici dintre două rânduri să existe o cantitate de sol (pământ) suficientă pentru realizarea de biloane, (distanța între rânduri cuprinsă între 0,9–1,5 m). Distanța dintre tulpini este între 25-40 cm.

Udarea are o importanță foarte mare în veri deosebit de secetoase. Prin udare regulată putem împiedica uscarea biloanelor. Printre biloane e potrivită și udarea prin revărsare și prin brazdă, însă acestea răcesc și compactează foarte mult so-

Înmulțirea plantelor fructifere

fenotipice, astfel altoiul este o plantă multicomponentă, în care trăsăturile partenerilor se afirmă în mod specific într-un singur individ.

Altoiuri artificiale se pot crea cu scopuri diferite, dintre acestea cele mai importante sunt: – Altoirile cu scop de reproducere sunt cele mai dese la acele soiuri la care metodele autovegetative nu au rezultate; altoirea poate fi o metodă potrivită în scopul reproducerii vegetative. La realizarea altoiurilor putem vorbi despre reproducere numai în cazul soiului nobil, condiția preliminară a procedeului este însă creșterea premergătoare a plantelor de portaltoi (puieți) de o calitate corespunzătoare.

– Pe lângă nevoia exclusivă de reproducere, în pomicultura contemporană are deja o importanță mai mare crearea de altoiuri combinate cu caracteristici de portaltoi avantajoase. În acest scop, în funcție de necesităţi, se cresc cel mai des altoiuri cu două componente, dar dacă se dorește, este posibilă unirea într-un singur exemplar a caracteristicilor avantajoase ale mai multor componente.

– Altoirea face posibilă realizarea și a unor forme deosebite, aspecte de coroane diferite de cea normală. Asemănător copacilor cu coroane de formă globulară sau cu coroane cu atârnare, se poate ca, prin altoire din plante cu statură de arbust (coacăz, alun) să se crească copaci cu trunchi.

– În pomicultură, pentru urmărirea schimbărilor accelerate ale speciilor, pentru experimentarea funcțională rapidă a unor soiuri noi, există posibilitatea realtoirii, al cărei rezultat este schimbarea soiurilor copacilor și ale plantațiilor existente. Tot cu această metodă se pot crea altoiuri cu mai multe soiuri, păstrând în același timp și soiul originar. Într-o plantație având același soi, deci o plantație curată, putem altoi în coroanele soiurilor de rod și ramurile soiului producător de polen. Prin altoire se pot completa părțile lezate din trunchi sau din coroană, pentru completarea leziunilor se foloseşte altoirea în punte.

– La înnobilarea soiului, prin folosirea vârfurilor de lăstari ai puieților proveniţi din sămânță pentru a altoi pomi mai vârstnici, roditori sau portaltoiuri mai scunde, putem să accelerăm semnificativ intrarea în rod al puietului, și astfel punerea în valoare a hibrizilor nou creaţi.

– Altoirea este mijlocul de transmitere sigură a virușilor, servește la detectarea și studierea îmbolnăvirilor cauzate de viruși. Pentru transmiterea virușilor este suficientă altoirea unei singure mlădițe.

5

lul. Cel mai bine este să ne organizăm pentru udarea prin stropire. În cazul portaltoiurilor de măr cele mai utilizate, înmulțite prin butășire prin mușuroire, se pot culege de pe planta-mamă anual 6-10 buc. de puieți cu caracteristici standard, dar la portaltoiurile care se înrădăcinează foarte bine, această producție poate ajunge și la 15-20 de bucăți.

Marcotaj razant sau chinezesc La marcotajul chinezesc nuielele plantei mamă se îndoaie orizontal în brazdele puțin adânci create la suprafața solului, iar lăstarii ieșiţi din mugurii nuielelor se mușuroiesc treptat. Pe parcursul unui unui an se înrădăcinează partea de bază a lăstarilor, în anumite cazuri și nuiaua îndoită în jos, sau ambele părți. După căderea frunzelor, lăstarii înrădăcinaţi sau partea de nuia se taie de pe planta mamă, cea din urmă va fi tăiată în bucăți, în așa fel încât pe fiecare bucată să rămână un singur lăstar (Fig. nr. 3).

Fig. nr. 3 Marcotaj razant sau chinezesc (Sursă: Hrotkó, 1999)

Înmulțirea plantelor fructifere

Marcotajul chinezesc necesită un volum de muncă mai mai mare decât marcotajul prin mușuroire (încârligare). Se poate utiliza la acele plante, care sunt mai puțin capabile la formarea de muguri adventivi, nuielele lor se înrădăcinează mai ușor decât lăstarii, sau dacă nu se pot înmulți în mod economic prin marcotajul prin mușuroire.

Astfel se înmulțesc de ex. unele altoiuri sâmburoase (FI 2/1, Brompton).

6

Marcotajul obișnuit La marcotajul obișnuit nuielele plantei mamă se înrădăcinează prin îndoirea lor în sol la o adâncime de 30-40 cm (Fig. nr. 4). Dintr-o nuia marcotată se poate obține o singură marcotă înrădăcinată. Înrădăcinarea se realizează într-un an, dar poate ține și 2-3 ani.

Comparativ cu metodele de mai înainte este metoda de marcotaj cea mai simplă, însă numărul de exemplare înmulțite este mic, deoarece dintr-un singur lăstar se poate obține în cel mai bun caz numai o singură plantă nouă.

Prin această metodă putem marcota lăstari, nuiele având vârsta de un an sau părți de creangă mai vârstnice și încă îndoibile. Perioada optimă

pentru marcotaj este primăvara, dar și lăstarii anuali trebuie marcotaţi cel târziu până la începutulmijlocul lui iunie. În cazul marcotării obișnuite facem cu sapa în pământ mișcări laterale, și astfel creăm breșe de câțiva centimetri către lăstarul ales, situat lângă planta mamă. În această breșă îndoim lăstarul sau nuiaua, astfel încât vârful ei să se ridice deasupra nivelului solului, iar partea ei îndoită cu boltă să ajungă în josul breșei/adânciturii. Vom umple adâncitura cu pământ afânat, după aceasta tasăm pâmântul cu piciorul. În cazul în care nuiaua marcotată nu se fixează în groapă, ea trebuie fixată cu un cârlig. Este important ca îndoirea nuielei în sol să fie cât mai abruptă, căci dacă ea va avea o boltă crescătoare, pe ea vor crește mulţi lăstari noi, astfel înrădăcinarea va fi slabă sau nu va avea loc, respectiv puietul obținut va fi mai slab. Și îndoirea și înrădăcinarea sunt ajutate dacă se răsucește nuiaua pentru marcotaj, și partea care ajunge în pământ se trosnește cu atenție. Înrădăcinarea poate fi ajutată și prin inelare.

Pe parcursul verii, săpatul de pe lângă planta mamă trebuie să fie făcut cu grijă, ca să nu periclităm viitorii puieți de marcotaj, și ca să nu permitem nici uscarea solului. În caz de necesitate se înfige pe lângă lăstarii de marcotă câte un țăruș, și se leagă lăstarii de ei. Această măsură este importantă mai ales împotriva plantelor târîtoare. La sfârșitul toamnei vom desface marcotele, și dacă au format rădăcini, atunci după desprinderea lor de pe planta mamă le putem transplanta în locația lor permanentă, ca fiind plante noi. La speciile care se înrădăcinează mai greu (de exemplu alunul), perioada de înrădăcinare poate dura mai mulți ani.

Importanța marcotajului obișnuit a scăzut datorită costurilor mari de menținere a coloniei mamă, problemelor datorate combaterii buruienilor, respectiv datorită perioadei de înrădăcinare lungi și a numărului redus de plante obţinute. În străinătate se utilizează pentru înmulțirea soiurilor de alun.

Fig. nr. 4 Marcotaj obișnuit

Cele mai multe plante se pot înmulți prin butășire, procedeul este însă deosebit de important la înmulțirea speciilor de plante bacifere, la anumite portaltoiuri și soiuri de pomi. Este o metodă simplă și deosebit de rapidă, care datorită dezvoltării tehnicii (stropire prin dispersie/ceață, folosirea de substanțe stimulente) scade din ce în ce mai mult importanța metodei butășirii, utilizate în general până acum. Marea parte al portaltoiurilor sâmburoase noi, reproduse prin metode vegetative, se pot înmulți cu succes prin butășire prin lăstar și prin butășire în uscat, în vreme ce la portaltoiurile de măr și gutui cea mai răspândită este butășirea în uscat. În plantațiile de butași ale soiurilor de talia copacilor trebuie să se urmărească crearea de garduri fructifere, care oferă o calitate bună pentru butași.

Distanța aproximativă de 3 m între rânduri să facă posibilă cultivarea mecanizată. În funcție de specie, distanța dintre plantele mamă este de 0,3-0,8 m. Înălțimea tulpinii să nu depășească 80-100 cm deoarece recoltarea manuală a butașilor devine dificilă în treimea superioară a gardului fructifer.

Plantele mamă se plantează des, cu distanța dintre rânduri de 70-80 cm și cu distanța dintre tulpini de 30-40 cm. În fiecare an se aplică tăierea totală, producția de nuiele de pe o tufă, având lungimea de 70-80 cm, este de 15-25 buc. În funcție de calitatea nuielei asta înseamnă 25-60 buc. de butași, cu o lungime de 20 cm.

Butășirea în uscat Prin butășire în uscat se înmulțesc foarte bine soiurile de coacăz și anumite portaltoiuri de pomi (de ex. prun corcoduș, prun, gutui). Butașii se pregătesc imediat, iar în cazul celor depozitaţi, ei se pregătesc pe parcursul iernii. Butășirea imediată dă rezultatele cele mai bune. Din cauza organizării exploatării, în pepinierele mari se efectuează recoltarea materialelor de butășit și tăierea butașilor în general în lunile decembrie-ianuarie. Această perioadă însă oferă rezultate bune numai la speciile care se înrădăcinează ușor, și unde există rădăcină inițială preformată.

Dintr-o nuia dezvoltată se pot realiza și 2-3 butași simpli. Lungimea butașului lemnos este de 15-30 cm. Butașul cu o lungime de 20 cm dă în general rezultate bune. La speciile unde nuielele sunt scurte, nu sunt întotdeauna coapte, și sunt mai subțiri, deci este de preferat să se facă butași cu călcâi sau butași cu cârlig. Înrădăcinarea butașilor poate fi sprijinită prin utilizarea de preparate stimulatoare. În condiții de exploatare, preparatele cele mai indicate sunt prafurile, iar la butașii lemnoși se folosesc mai ales preparatele cu conținut de IVS. Efectul auxinelor sintetice este foarte diferit în funcție de speciile și soiurile de fructe.

Pentru menținerea stării de repaus a mugurilor este nevoie de o temperatură scăzută (0 - +2 °C), iar la baza butașilor, pentru formarea rădăcinilor, temperaturi mai mari (12-21 °C). În ultimii ani, mai ales în Anglia, se aplică un tratament de încălzire la baza butașilor de portaltoi care cresc rădăcini mai greu. Se face pe podea încălzibilă.

Procedeul asigură dezvoltare maximă de rădăcină și dezvoltare minimă de muguri.

Butașii lemnoși realizați, dacă nu sunt butășiți în aer liber imediat după tăiere, trebuie depozitați.

Depozitarea cea mai simplă este îngroparea în aer liber în pământ sau într-o altă substanță care menține bine apa și este bine aerisită, într-un loc protejat și umbros. Rumegușul, ca substanță pentru îngropat, este chiar mai bun decât pământul în cazul gutuiului dar și în cazul altor specii de plante. La îngropare, utilizarea depozitelor refrigeratoare are un risc mai scăzut, în ele se menține o temperatură de +1 - +3 °C. Prin această metodă, data efectuării butășirii devine independentă de vreme (Fig. nr. 5).

Fig. nr. 5 Procesul butășirii în uscat

Pentru școala de butași sunt cele mai potrivite solurile nisipoase cu humus, afânate, aerisite, care se încălzesc ușor. Butașii lemnoși se butășesc în aer liber toamna sau primăvara timpuriu. Toamna se butășeşte devreme, pentru ca butașii să formeze calus până la frigurile de iarnă, însă primăvara numai atunci când solul s-a încălzit suficient (10 – 12 °C). Dintre plantelele fructifere se butășesc în aer liber toamna timpuriu, mai ales cele bacifere (coacăz). La portaltoiurile de prun, perioada optimă pentru butășire este octombrie-noiembrie. La butășirea de primăvară trebuie avut grijă, ca butașii să nu încolțească în groapă.

Este preferabil ca speciile și soiurile care încolțesc mai târziu să fie butășite mai ales primăvara.

Înmulțirea plantelor fructifere

Crearea puieților prin butășire

7

Înmulțirea plantelor fructifere

În școala de butași distanța dintre rânduri este de 40-70 cm, iar distanța dintre tulpini de 5-10 cm. La coacăz, butășirea se efectuează în general la distanțele de 70 x 10-20 cm, această distanță dintre tulpini fiind suficientă și pentru realizarea tufărișului puietului. Rândurile se pot organiza și în răstavuri, lățimea acestora depinde de lățimea de lucru a utilajului de cultivare. În cazul lucrului manual distanța este de 120 cm, iar distanța dintre rânduri este de 20 cm. După controlarea lor, trebuie mușuroite sau butașii trebuie acoperiţi la o înălțime de 3-4 cm cu o substanță afânată, oferindu-le astfel protecție împotriva evaporării și a pagubelor provocate de vreme (înghețare).

Este recomandabil să se acopere solul școlii de butași cu compost semicopt, turbă sau alt material organic, având grosimea de un deget. Acoperirea păstrează umiditatea din sol, umbrește solul și reduce înburuienirea.

8

Creșterea puieților de butași prin butași de lăstar Butașul de lăstar se poate realiza din părți de lăstari cu frunze, lemnificate în măsuri diferite. Cele mai multe plante se pot înmulți foarte bine prin butașii de lăstar. Aceștia în general se înrădăcinează mai repede și mai bine, însă sunt mai sensibili, au nevoie de o atenție mai mare și de o pregătire mai bună decât butașii lemnoși. Butășirea prin lăstari este o metodă de înmulțire costisitoare. În practica horticolă, pentru înrădăcinarea și creșterea butașilor de lăstari sunt cunoscute numeroase procedee. La conceperea tehnologiilor de înmulțire și de creștere a speciilor de fructe trebuie să ținem cont însă de câteva caracteristici: – rădăcinile tinere ale butașilor de lăstari ai soiurilor de fructe sunt fragile, transplantarea lor directă după înrădăcinare sunt suportate cu greutate; – pentru tehnologiile de creștere (școala de altoiuri) din cadrul practicii contemporane de cultivare trebuie crescuţipuieți, care să posede pe cât posibil rădăcini libere, să fie fără frunze, să fie copţi și să aibă nuiea și rădăcină; – dimensiunile puietului să facă posibilă plantarea lui pe cale mecanizată; – la soiurile de portaltoiuri, partea gâtului de rădăcină să fie dreaptă și fără ramificații pe o lungime de cel puțin 15 cm, și după plantarea lor în școlile de altoiuri, până la perioada de altoire în ochi, (august) să atingă grosimea de 8-16 cm.

Nu avem metode obiective pentru selectarea stării de lăstărire corespunzătoare, suntem nevoiți să ne bazăm pe aplicarea experienței deținute. La noi, prin butășirea prin lăstari aplicată în perioada începutului lunii mai și sfârșitul lunii iulie se pot înmulți cu rezultate bune cele mai multe specii de fructe.

Pentru portaltoiurile de fructe realizăm butași de lăstari cu o lungime de 30-35 cm. După ce

prind rădăcini, în primăvara anului viitor ei se pot planta în școala de altoiuri. Butașii se taie în general cu cuțitul în așa fel, încât planul de bază tăiat să fie imediat sub nod. Frunzele de mai jos și partea de vârf necoaptă se îndepărtează, iar frunzele mai mari se scurtează, pentru a evita putrefacția.

Rănirea – împreună cu substanțele care stimulează formarea rădăcinilor – este deosebit de eficientă. Putem cauza rănire și mai substanțială dacă tăiem o plăcuță mică din coaja tulpinii de pe partea de bază al butașului, sau dacă efectuăm crestări verticale pe partea de jos a butașului.

La majoritatea soiurilor de fructe și-au demonstrat eficacitatea în stimularea înrădăcinării preparatele care conțin IVS – (β-acid indolil butiric).

La speciile care se înrădăcinează bine (de ex. vișin turcesc, prun corcoduș) se folosesc tratamentele având în general concentrația de 2 g/kg, iar la cele care se înrădăcinează mai greu (de ex. portaltoiuri de prun) concentrația este de 4 g/kg (MEZEI, 1974).

Pentru realizarea puietului de butaș prin lăstari trebuie asigurate corturi de folie temporare sau deplasabile, tuneluri de folie, eventual cadre de răsadniță. În cazul folosirii caselor de reproducere deplasabile, înrădăcinarea butașilor se desfășoară în instalația de reproducere, iar după ce înrădăcinarea s-a produs și butașii sunt căliți suficient, instalația se înlătură, pentru ca apoi puieții să crească în condiții de aer liber, până la sfârșitul vegetației. În perioada înrădăcinării butașilor, în funcție de condițiile de vreme, îi asigurăm udare prin stropit, udare prin dispersie (ceață) și umbrire. După înrădăcinarea butașilor (6-8 săptămâni), prin înlăturarea anumitelor straturi acoperitoare (folia exterioară, iar apoi mijlocul de umbrire), prin lipsirea treptată al umbririi și a udării prin dispersie (ceață), plantele sunt obișnuite treptat-treptat la condițiile de aer liber. Această călire durează 1-2 săptămâni.

La sfârșitul verii și toamna puieții cresc în condiții de aer liber, până la sfârșitul vegetației (Fig. nr. 6).

Fig. nr. 6 Variante pentru creșterea butașilor de lăstari (a) în instalație de înmulțire temporară, (b) în instalație pentru înmulțire permanentă cu compartiment perforat, (c) în instalație pentru înmulțire permanentă în vas de turbă (Hrotkó, 1995)

Cultivarea altoiurilor pomilor Rolul cultivării de altoiuri este realizarea de altoiuri de pomi fructiferi, care satisfac cerințele de calitate existente. Nevoile livezilor care produc marfă diferă foarte mult de cele ale grădinilor de pe lângă casă, și în fiecare domeniu se constată o schimbare permanentă a așteptărilor. Altoiul tradițional cu coroană posedă în general trunchi de doi ani și nuiele de coroană de un an. Sunt standardizate și diferitele lungimi de trunchiuri și numărul minim al nuielelor de coroană. Pentru formarea anumitor forme de coronă (garduri fructifere, fus zvelt) nu întotdeauna este avantajos însă altoiul cu coroană, pentru că lungimea trunchiului, așezarea nuielelor de coroană sunt predispuse, iar nuielele de coroană formate din lăstarii inițiali au în preponderență o orientare prea dreaptă. În cazul mărului, pentru formarea coroanei de fus zvelt, sunt foarte căutate în străinătate altoiurile de un an, care posedă nuiele de coroană de rangul doi, și care se îndoaie ori-

zontal. Pe puietul de doi ani nu există ramificații, şi are avantajul că la formarea coroanei oferă pomicultorului libertate mai mare, însă întârzie cu un an dezvoltarea plantației de pomi fructiferi.

Metode de cultivare a altoiurilor În școlile de puieți, cea mai răspândită este realizarea de altoiuri prin altoirea în ochi dormind, care pe parcursul procesului se divide în două sau trei părți. Prima etapă începe cu plantarea și ține timp de un an, rolul ei este creșterea puieților de portaltoiuri potriviţi altoirii în ochi, proces încheiat până la urmă cu altoire în ochi dormind. În următoarele două etape este vorba de creșterea trunchiului și a coroanei portaltoiului franc), iar perioadele acestora sunt de unu sau doi ani.

Folosirea altoirii de primăvară este destul de rară la noi, reprezintă doar o modificare mică față de cea precedentă. La altoirea în coroană sau la altoirea în ochi, trunchiul cu înălțimea dorită trebuie format în perioada creșterii portaltoiului, iar după aceea să se facă altoirea sau altoirea în ochi la înălțimea coroanei.

Există o diferență importantă la altoiurile realizate în mână, unde altoirea se face înaintea plantării, iarna, în sală de lucru. Pentru asta se folosesc de la început puieți cu mărimea potrivită pentru altoit. În școala de altoiuri, rolul primului an este creșterea puietului de doi ani, formarea coroanei standardizate având loc în anul al doilea.

Din motivul igienei plantelor, nu este recomandată metoda prin care puieții de portaltoi sunt altoiți în ochi încă în locul de cultivare-mamă și se plantează astfel în școala de altoiuri pentru a crește mai departe. În astfel de situație, putem contamina prin ramura altoi plantele mamă-portaltoiuri, și putem declanșa semnificativ răspândirea virușilor, dar și a altor boli. Din motive asemănătoare, nu se recomandă recoltarea de butași de pe puieții altoiți în oculație, înaintea tăierii în ochi.

La altoiurile cu intermediar, respectiv la altoiurile cu mai multe soiuri, se folosesc combinații diferite ale modurilor de cultivare deja menționate.

Sarcini pregătitoare Pentru evitarea daunelor produse de nematodele rădăcinilor din sol, ale ciupercilor și ale oboselii specifice a solului, școala de puieți trebuie realizată pe cât posibil pe teren virgin. Pe suprafața școlii de puieți, din cauza replantărilor dese, efectuate devreme, din cauza nerespectării principiilor rotației culturilor, se poate înmulți cancerul bacterian al pomilor (Agrobacterium tumefaciens), diferitele ciuperci de sol (Rossellinia, Rösleria) și nematodele care parazitează rădăcinile pomilor noștri, acestea din urmă sunt periculoase datorită pagubelor directe, respectiv repezintă și vectori de viruși (VÉGHELYI, 1992).

Înmulțirea plantelor fructifere

Butașii se pot înrădăcina și în medii de înrădăcinare așezate pe sol – corturi de folii permanente.

La instalațiile permanente este indicat să asigurăm existența drenajului și încălzirea solului. Aceasta din urmă este importantă în cazul perioadelor în care vremea este mai răcoroasă, mai înnorată, și când apa folosită pentru udat poate răci ușor mediul sub nivelul optim. În corturile de folie, aerisirea se poate rezolva printr-un canal de aerisire superior și prin ferestre de aerisire așezate deasupra nivelului de stropire, astfel în imediata apropiere a butașilor se poate modera efectul de uscare datorat mișcării aerului.

Răstavele ridicate și mesele oferă mai multe avantaje. Temperatura mediului de înrădăcinare în spațiul aerian al cortului nu se răcește așa de mult nici în lipsa încălzirii solului, pe de altă parte aerisirea mediului este mai bună, și este mai bună și aprovizionarea cu oxigen a rădăcinilor în creștere. Dacă butașii rămân pe masă și după înrădăcinare, sub mediul de înrădăcinare se va așterne un amestec de compost - sol de grădină cu o grosime de 15-20 cm. Exploatarea instalațiilor de înmulțire se poate îmbunătăți, dacă pe parcursul verii înrădăcinăm butași până și de 2-3 ori. Butașii înrădăcinați în oale de turbă, în „paper-pot”, după o anumită călire se pot transplanta în școlile de întărire pentru populare (umbrite), în câmp liber, sau îi putem folosi pentru creștere în vase. Practică bună este și înrădăcinarea butașilor în compartimente cu fundul perforat. Butașii înrădăcinați îi plasăm împreună cu compartimentul pe solul bine nivelat și înzestrat cu mijloc de umbrire al școlii de întărire, unde puieții pot crește până la sfârșitul vegetației în condițiile de aer liber.

9

În școala de altoiuri este necesară o rotație a culturilor cu perioada de minim 8 ani. Creșterea altoiurilor ține în general doi ani, astfel rotația se folosește pentru scopurile școlii de altoiuri numai doi ani. La alegerea plantelor premergătoare este un aspect important, ca ele să combată bine buruienile, să nu folosească prea mult rezervele de apă din sol, îngrășământul natural să poată fi administrat sub plantele premărgătoare, terenul să poată fi eliberat de ele devreme pentru ca acesta să fie pregătit din timp pentru plantare, și să nu lase în urmă reziduuri de rădăcină care să împiedice cultivarea. Pentru acest scop în general sunt potrivite cerealele cu spic.

Înmulțirea plantelor fructifere

Cultivarea altoiului prin altoire în ochi dormind În scopul altoirii în ochi dormind se plantează puieți standard de un an proveniți din sămânță, puieți de butaș și de marcotă. La anumite specii (piersic, migdal), și din sămânță preîncolțită și sădită în școala de puieți de altoiuri se poate crește puiet potrivit pentru altoire în oculație. În cazul penuriei de puieți, puieții crescuți din sămânță preîncolțită, cu minge de pământ și cu cuburi de hrănire, de asemenea se pot altoi în ochi la sfârșitul verii (Fig. nr. 7).

10

Fig. nr. 7 Procesul creșterii altoiului de pom prin altoire în ochi dormind (Hrotkó, 1995)

Protejarea frunzelor împotriva bolilor și dăunătorilor este o sarcină de bază. La noi cel puțin în sfârșitul lunii august neapărat trebuie să avem grijă de dezvoltarea imperturbabilă a plantelor. Împotriva pagubelor produse de seceta de vară să ne apărăm prin alegerea corespunzătoare a terenului, printr-o adecvată gospodărire a apei, eventual folosirea udării. Să fim atenți la aceasta mai ales la sfârșitul lui iunie și începutul lui iulie, nu cumva dezvoltarea puieților plantației să se blocheze aici, pentru că prin aceasta pe de o parte se scurtează perioada altoirii în ochi dormind, pe de altă par-

te prinderea puieților altoiți va mai redusă față de cea așteptată. Pentru altoirea în ochi sunt potriviți acei puieți care ating în perioada altoirii o grosime definită. Aceasta diferă în funcție de specie, diametrul gâtului de rădăcină fiind cuprins între 8-18 cm. Puieții portaltoi deveniți prea groși se altoiesc și se leagă greu, și adesea nici calitatea ramurilor altoite nu este satisfăcătoare.

Altoirea în ochi dormind în general ține de la mijlocul lui iulie până în mijlocul lunii septembrie.

La noi este cea mai răspândită și azi tradiționala altoire în T. Deschiderea în formă de T a scoarței și a liberului, și tăierea scutului de altoire are numeroase variante individuale, între care, din punct de vedere al necesarului de timp și al productivității, există mari diferențe. În ultima perioadă diferitele tehnici de oculație au fost analizate prin diferite comparații referitoare la sudarea lor și la dezvoltarea altoiurilor. S-a constatat că la altoirea în T coaja nu se desprinde de partea lemnoasă pe linia cambiului, ci în zona elementelor de lemn secundare, și din această cauză cambiul portaltoiului și al nobilului nu se potrivesc, sau se potrivesc greșit unul de celălalt, iar din cauza aceasta sudarea și procesele de diferențiere începute în calus sunt mai încetinite. Contrar acestui fapt, la oculația chip linia de intersecție a inelului de cambiu în componenta portaltoi și nobil se așează una față de cealaltă, și după formarea de calus diferențierea vaselor de transport începe deja toamna. Din cauza aceasta, prin oculația chip, deteriorarea de iarnă a altoiurilor în ochi se poate reduce la minim, și primăvara după răsărire obținem o creștere mai puternică și mai echilibrată. În urma unghiului scutului de oculație chip, curbura de deasupra locului oculației, și calitatea trunchiului portaltoiurilor sunt mai bune (Fig. nr.

8). Deoarece la noi căderile cauzate de gerul de iarnă sunt destul de mari în oculațiile nesatisfăcător sudate, avantajele oferite de oculația chip ar merita o atenție mai mare.

Creșterea inițială a altoiurilor înmulțite prin oculația chip a fost mai puternică, și aceasta s-a evidențiat printr-un diametru mai mare al trunchiului încă de la exploatare. Se arată o diferență vizibilă în dimensiunea curburii de deasupra locului oculației, ceea ce se datorează faptului că, urmare a poziției scutului de oculație al oculației chip, axul mugurului altoit în oculație se îndoaie mai mult către verticală, decât la altoirea în T. După oculația chip, sudarea locului tăierii în ochi s-a petrecut pe o suprafață mai mare și a oferit o calitate mai bună, decât la altoirea în T. Cu cât oculația se efectuează la o înâlțime mai mare, cu atât se afirmă mai mult efectul de scurtare al portaltoiului. Condiția preliminară a oculației la înălțime mare este puietul de portaltoi de o

Fig. nr. 8 oculație chip (Hrotkó, 1995) a) tăierea de jos pe portaltoi, b) placa în formă de coif seo scoatem printr-o tăiere pornită de sus, c) locurile tăierii efectuate pe portaltoi văzute din laterală, d) portaltoiul tăiat, văzut din față e) scutul de altoire va fi tăiat în mod asemănător, f) ordinea de tăiere în scutul de altoire, g) portaltoiul tăiat, văzut din lateral, h) scutul de altoirea potrivit la loc din vedere laterală, i) scutul de altoire potrivit la loc, văzut din față

Pentru îndepărtarea părții de portaltoi de deasupra mugurelui metoda cea mai răspândită în practica actuală este tăierea în ochi. Prin tăierea în ochi mugurele nobil altoit în oculație obţine o poziție terminală, și va înmuguri cu siguranță.

Prin tăierea în ochi se taie și materialul de legat, astfel desfacerea și îndepărtarea lui nu necesită un efort deosebit dacă legarea s-a început de jos.

Este esențială alegerea datei corecte pentru efectuarea tăierii în ochi. După tăierea în ochi efectuată după înmugurire, cicatrizarea rănilor este mai intensă. Ciotul de portaltoi tăiat prea devreme poate să se usuce, ceea ce are ca urmare și uscarea mugurelui nobilului/portaltoiului franc. La speciile mai sensibile la uscare (de ex. piersic) este indicat să lăsăm tăierea în ochi până după perioada de înmugurire.

Pe trunchiul portaltoiului, pe partea gâtului de rădăcină, răsar de asemenea şi mugurii rămași.

Pentru asigurarea creșterii lăstarului portaltoiului franc/nobilului, aceşti lăstari trebuie îndepărtaţi de tot. Să nu întârziem cu plivitul sălbaticului pentru a nu se usca partea de bază a lăstarilor, pentru că în acest caz ei se pot tăia numai cu cuțitul, dar nu e bine să se facă nici prea devreme, pentru că creșterea vergilor se va începe anevoios. În funcție de portaltoiuri, data ideală pentru primele pliviri este atunci când lungimea lăstarilor sălbatici atinge cel puțin 10-15 cm.

La altoiurile de pomi fructiferi, lungimile de trunchi prescrise de standard sunt următoarele: – copac cu tufă (b): 30-50 cm, – cu tulpină scundă (ts): 60-80 cm, – cu tulpină medie (tm): 100-120 cm, – cu tulpină lungă (tl): peste 150 cm.

Pe aceste porțiuni, tulpina să fie fără ramificații.

Lăstarii laterali formaţi se rup cu mâna înainte să se lemnifice. Această operație se numește copilitul subsuorilor, și trebuie făcută înainte de a atinge înălțimea de tulpină proiectată.

Lângă înălțimea de tulpină lăstarii laterali vor rămâne iar pe parcursul anului de creștere a coroanei, vom selecționa dintre ei lăstarii de coroană.

Ciupirea în coroană se poate face la sfârșitul lui iunie, începutul lui iulie, când lăstarul portaltoiului franc depășește deja cu 6-8 frunze înălțimea de tulpină dorită. Vârful de lăstar în creștere se ciupește peste înălțimea de tulpină cu 6-8 frunze. Dacă nu s-a început până atunci, peste 2-3 săptămâni după ciupirea în coroană, din lăstarii secundari va începe formarea coroanei. La începutul lunii iulie putem sprijini creșterea lăstarilor secundari prin udare și îngrășare în cursul vegetației. La multe soiuri ale mărului ciupirea în coroană nu este urmată de o formare corespunzătoare a coroanei, aceasta este valabilă în mod deosebit pentru soiurile cu dominanță apicală puternică. În străinătate, în ultimii ani, la aceste soiuri s-au folosit substanțe de reglare a creșterii, prin care s-a reușit și la aceste soiuri formarea satisfăcătoare de lăstari secundari.

Creșterea altoiului altoit la masă Creșterea altoiului altoit la masă diferă la numeroase operațiuni de tehnologia altoirii în ochi dormind, dar fiind o cultură de doi ani, se încadrează bine în rotația școlii de altoiuri (Fig. nr. 9).

Corzile de altoi se pot strânge pe întreg parcursul iernii, în perioada de repaus, recoltarea însă să se efectueze numai în zile lipsite de ger. Corzile recoltate în perioada de repaus adânc se pot păstra cel mai mult timp în starea de repaus, în condițiile în care rezerva de substanțe nutritive a acestora nu a scăzut încă. Modificările de temperatură din perioada de repaus forțat pot reduce rezerva de substanțe nutritive. Pierderile de apă ale corzilor de altoi culese devreme pot fi mai mari, iar acest lucru trebuie luat în considerare la altoire.

Pentru depozitarea corzilor de altoi, temperatura corespunzătoare este de 1°C (± 1°C), iar conținutul de umiditate corespunzător este cuprins între 95-98%. Vor fi depozitate până la utilizare prin așezarea lor în mediu umed, în lăzi umplute cu rumeguș, turbă sau perlită. Dacă apare vreun mucegai pe ele, atunci legătura trebuie desfăcută și corzile spălate cu apă curată. În scopul altoirii la masă, portaltoiurile trebuie depozitate în așa fel, încât în perioada altoirii să

Înmulțirea plantelor fructifere

calitate și înălțime potrivită, și bineînțeles trebuie acordată grijă pentru curățirea trunchiului portaltoiului înainte de oculație, respectiv în anul de cultivare a vergii, ca muncile plivitului pe trunchiul portaltoiului să fie făcute în mai mare măsură, decât în mod obișnuit.

11

Înmulțirea plantelor fructifere

fie folosibile independent de condițiile de vreme exterioare. Pentru asta sunt bune și hrubele de iernat mai simple, pivnițele, unde media de temperatură zilnică este sub 3-5 °C, deci unde după terminarea perioadei de repaus mugurii nu vor răsări încă. Bineînțeles este cel mai bine dacă depozităm portaltoiurile în același mod ca și corzile de altoi, deci în compartimente de refrigerat cu temperatură reglată automat, la aceeași temperatură ca și corzile de altoi.

Corzile de altoi se scot din depozit imediat înainte de altoire, se desfac legăturile, dacă este necesar corzile se înmoaie câteva ore în apă, după aceea se șterg și se folosesc pentru înmulțire.

Părțile de coardă foarte umflate sau unde mugurii au intrat în dezvoltare nu se altoiesc; acestea în general nu se sudează bine cu portaltoiul.

Altoirea se poate face cu mâna sau mecanizat.

La componente cu grosime identică se pot folosi altoiri în placaj în mână diferite, dar și componentele cu grosimi diferite se pot altoi în placaj sau prin altoire în triangulație. Experiența obținută în urma utilizării mașinii de altoire, arată că rapoartele de prindere sunt cele mai bune la mașinile care execută copulație și copulație perfecționată, se apropie de rezultatele altoirii la masă, care nu arareori depășește 80-90%.

Altoiul tăiat și îmbinat se fixează cu bandă cu folie având ca materie de bază supervinil elastic.

Dimensiunile ideale ale benzii: grosime 0,1 mm,

12

Fig. nr. 9 Procesul de creștere al altoiului de pom prin altoire la masă și prin altoire în coroană (Sursă Hrotkó, 1999)

lățime 6-8 mm, lungime 20-25 cm. Fixarea (legarea) se face asemănător ca la altoirea în oculație, însă se începe de sus. Pentru evitarea secării, altoiurile altoite la masă se tratează cu parafină.

Altoiurile care sunt gata se depozitează în rumeguș umed pus în lăzi. Pe cât posibil într-o ladă să ajungă altoiuri de același soi. Ca și în cazul general al plantelor lemnoase, și altoiurile altoite la masă se păstrează la o temperatură de 1 °C (± 1 °C) și având umiditatea relativă de 98%. Partea superioară a rumegușului din lăzi să fie permanent umedă.

Procesele de sudare a altoirii se desfășoară mai repede la temperaturi mai ridicate. Trebuie să ne străduim, ca în parcursul preîncolțirii să se pornească numai formarea calusului și sudarea, însă mugurii să nu înceapă să răsară. La sudarea sâmburoaselor este avantajos dacă altoiurile sunt duse înainte de plantare în încăperi având temperatura de 20-25 °C, iar la altoiurile de nuc este cel mai bine să le preîncolțim la temperaturi de 25-28 °C. Cele de măr se sudează bine în general și la temperaturi mai scăzute (12-15 °C).

Pe parcursul creșterii altouirilor realizați prin altoire la masă, pentru valorificarea unei vergi de un an este optim ca distanța între tulpini să fie de 15 cm, iar la creșterea altoiului cu coroană de doi ani este optimă distanța dintre tulpini de 20-25 cm. Asemănător cu altoirea în ochi dormind, plivitul trebuie efectuat și aici. Pe cetul de altoire pot fi doi sau trei muguri, din aceștia în general răsar mai mulți. Concomitent cu plivitul este necesară și selectarea lăstarilor, vom păstra numai lăstarii cei mai puternici, care cresc în direcția cea mai bună, iar pe ceilalţi îi rupem cu mâna cu atenție.

Oprirea creșterii vârfului de lăstar reduce calitatea preconizată a altoiurilor, de aceea prin udare și îngrășare pe parcursul vegetației trebuie să ne străduim ca vergile să crească încontinuu, până ating înălțimea necesară. Banda de folie folosită la legare nu mai poate urmări după anumit timp îngroșarea, prin urmare se va tăia în coaja altoiului. Înainte de producerea acesteia, banda se va tăia cu atenție, ca să nu vătămăm altoiul.

Creștera altoiului cu coroană, dacă este demarată din vargă, corespunde în totalitate cu cele descrise la altoirea în ochi.

Din altoiuri de un an realizate prin altoire la masă putem să creștem asemena altoiuri de doi ani, ale căror trunchiuri formează în mare parte vlăstari de un an și de rangul al doilea. În Europa de Vest, asemenea altoiuri sunt foarte căutate pentru forma de coroană cu fus zvelt (Knippbaum).

Esența creșterii constă în faptul că varga de un an va fi tăiată pe 2 muguri, și pe părțile puternice de lăstar de un an vor crește mulţi lăstari de rangul al doilea, a căror poziționare este în unghi apropiat de orizontală.

Prin cultivarea făcută sub folie și în vase, producția altoiurilor altoite la masă se poate accelera; prin acest procedeu putem obține din altoiurile de iarnă material săditor (vargă) care până la sfârșitul lui august va ajunge la calitatea de a putea fi plantat.

Inițial pomicultorii au folosit portaltoiurile numai pentru că, în afară de altoire și de altoire în ochi, nu au putut înmulți soiurile nobile prin alte metode. Mai târziu au selecționat portaltoiurile potrivite pentru diferitele soiuri din cauza trăsăturilor de cultivare avantajoase ale diferitelor portaltoiuri. În pomicultură cea mai răspândită este folosirea portaltoiului generativ, când portaltoiul furnizează rădăcinile și o parte scurtă a tulpinii altoiului (cu o lungime de 10-30 cm). Este mai rar portaltoiul altoit la nivel de coroană, când portaltoiul dă atât rădăcina, cât și tulpina (de exemplu la altoirea în coroană), iar în ultima vreme se răspândesc altoirile intermediare, când între portaltoiul generativ și soiul nobil se intercalează un alt treilea soi, și acesta va constitui o parte a tulpinii, cu o lungime de 30-100 de cm.

Deci rădăcinile și părțile mai scurte sau mai lungi ale altoiurilor de pomi fructiferi sunt oferite de portaltoi, astfel altoiul este un sistem metabolic cu două componente, legate între ele, unde componentele, cu păstrarea independenței, prin transportul apei, al substanțelor minerale, al asimilatelor și prin celelalte produse metabolice influențează trăsăturile celeilalte componente. În pomicultura modernă se recunoaște din ce în ce mai mult importanța portaltoiului, care din privința rezultatelor de producție nu este cu nimic mai prejos decât portaltoiul franc (nobilul) altoit pe el. Împreună cu nobilul, portaltoiul influențează dimensiunile pomilor, forma de coroană aplicabilă, metoda de cultivare, și prin acești factori eficiența plantațiilor. Pe lângă asta definește fundamental capacitatea de adaptare a altoiului la condițiile ecologice ale cultivării, care datorită condițiilor plantației, a problemelor de protecție a plantelor au de asemenea influență asupra efecienței. Pentru a putea reacționa flexibil la problemele economice, de tehnologie a cultivării și cele ecologice, cu care se confruntă permanent pomicultura, folosirea multiplă și adaptabilă la condiții a portaltoiurilor este un mijloc indispensabil la nivel mondial (Hrotkó, 1999).

Portaltoiuri de măr Portaltoiurile de măr au o influență foarte mare asupra dimensiunilor pomilor, dimensiunile rezultate datorită acestor influențe sunt între valorile marginale de 20-100% (Fig. nr. 10).

Fig. nr. 10 Influența grupurilor de creștere a portaltoiurilor de măr asupra mărimii pomilor (Sursă Hrotkó, 1999)

În plantațiile moderne, în cazul plantării în număr mare a exemplarelor, pot fi luate în calcul numai portaltoiurile cu creștere mai slabă, foarte scunde, scunde sau aflate între cele două. La alegerea corectă a portaltoiului trebuie să se aibă în vedere și faptul că trebuie luate în considerare cu aceeași pondere puterea de creștere a soiului nobil, respectiv condițiile de sol. Pentru soiurile cu creștere foarte puternică (Mutsu, Gloster) și pentru cele cu creștere puternică (de ex. Jonagold, Elstar) se recomandă folosirea partaltoiurilor având dezvoltare mai slabă decât Mailing 9, sau creșterea poate fi moderată prin altoirea în ochi făcută la înălțime mai mare sau prin interaltoirea de portaltoiuri scunde. Din oferta de portaltoiuri existente în circulație în zilele noastre pot fi luate în calcul soiurile de tip șpur sau, dintre cele cu creștere foarte slabă, semiscunde și cu o forță medie, Mailing 26, Malling-Merton 106 și Malling-Merton 111.

Trebuie scos în evidență în mod special rolul înălțimii locului de oculație. Cu cât partea de tulpină de deasupra solului a portaltoiului este mai lungă, cu atât mai mult se afirmă efectul lui de reducere a înălțimii. La o climă răcoroasă, umedă se recomandă efectuarea oculației la înălțimea de 25-30 cm, în condiții mai uscate poate fi suficientă și înălțimea de 15-20 cm.

Mărul nu agreează seceta, relativa „capacitate de suportare” a lipsei de apă a unor portaltoiuri nu înseamnă că ele se pot planta și în condiții aride în mod expres. Capacitatea de rezistență împotriva lipsei de apă a unor portaltoiuri are legătură cu adâncimea la care pătrund rădăcinile, și cât de fin împânzesc aceste rădăcini granulele de sol. Prin luarea în considerare a acestor puncte de vedere, portaltoiul având cea mai mare rezistența la secetă este Malling-Merton 111, în același timp portaltoiurile scunde, groase și cu rădăcini firave au capacitate slabă de rezistență împotriva lipsei apei. Din punct de vedere al rădăcinilor portaltoiurilor scunde, situate la adâncime mică, este importantă fiecare operațiune agrotehnică, ca de ex. umbrirea solului, prin care se poate modera încălzirea suprafeței solului. În părțile de rădăcină aflate la bază pot apărea lăstari, care sunt periculoşi din cauza că, aflaţi sub co-

Înmulțirea plantelor fructifere

PORTALTOIURILE SOIURILOR DE FRUCTE

13

Înmulțirea plantelor fructifere

roană, ies din zona de acțiune a protecției plantelor, pot reprezenta focare de infecție pentru răspândirea dăunătorilor și bolilor. Alte probleme apar când ei absorb ierbicide, și pomul suferă daune din această cauză. Înlăturarea regulată a lăstarilor înseamnă munci suplimentare și obositoare. Acest lucru este caracteristic la anumite portaltoiuri, astfel sunt Mailing 7 și Mailing 4, din fericire la portaltoiurile scunde și foarte scunde nu este foarte caracteristic.

La portaltoiurile de măr este frecvent ca pe trunchiul portaltoiului, în părțile dintre articulații, să apară inițiative de rădăcină auxiliare, care mai târziu generează o proliferare de țesuturi. Pomul în aceste părți este mai vulnerabil, în părțile unde aceste rădăcini sparg scoarța este mai receptiv la infecții, de asemenea pătrunderea dăunătorilor aici este mai ușoară.

Portaltoiul influențează receptivitatea plantației împotriva arsurii bacteriene (Erwinia amylovora).

Plantațiile cu portaltoiuri scunde, intensive, unde pomii încep să înflorească la vârstă tânără, sunt mai receptive la infecții, și pierderile depășesc media. Înflorescențele prezintă culoare de infectare și, în plantațiile dese, unde albinele parcurg fiecare șir, răspândirea infecției este rapidă. Portaltoiurile sunt receptive la infecții în diferite măsuri, și portaltoiurile sensibile, cum sunt de ex. Mailing 9, Mailing 26 pun în pericol pomul și atunci când nobilul este rezistent. Împotriva daunelor produse de păduchele lânos (Eriosoma lanigerum) unele portaltoiuri sunt rezistente (de ex. șirul Malling-Merton), dar această rezistență nu o transferă la soiul nobil. Rezistența lor se poate exploata numai când plantăm pomi altoiți la înălțime mare, în oculație, pentru ca nobilul să nu să se înrădăcineze. Agentul patogen al cancerului bacterian al pomilor este Agrobacterium radiobacter provar tumefaciens, și este răspândit în general, atât în școlile de puieți, cât și în livezi. Dintre portaltoiurile scunde, Mailing 9 este deosebit de sensibil la infecții. Receptivitatea celorlaltor portaltoiuri este variabilă, cel mai puțin receptiv la infecție este Malling-Merton 111, nu se cunoaște vreun portaltori de măr, care ar fi total rezistent împotriva cancerului bacterian al pomilor.

Un sumar al portaltoiurilor folosite în pomicultura românească puteţi găsi în Fig. nr 11.

14

Fig. nr. 11 Puterea de creștere relativă ale portaltoiurilor de măr mai importante, autorizate pentru înmulțire în România

Proprietățile celor mai importante portaltoiuri de măr Portaltoiuri foarte scunde În această categorie sunt trecute cele cu creștere mai slabă decât M 9. În pomicultura intensivă pot avea importanță în acele locuri de cultivație în care portaltoiurile scunde se dovedesc a fi prea puternice, sau la soiurile cu fruct prea mare, unde reducerea mărimii fructului ar putea avea avantaje.

Pe lângă portaltoiul foarte scund cel mai cunoscut - M 27 -, dintre cele mai noi, și cu o creștere ceva puternică par demn de remarcat B 491 și J-TE-G, mai ales fiindcă M 27 lăstărește des.

Portaltoiuri scunde Pomicultura intensivă din Europa se clădește în mare parte pe portaltoiurile scunde, mai precis pe unul singur, şi anume M 9 (Mailing 9). Frecvenţa utilizării lui este diferită de la țară la țară și oscilează între 70-95%.

Portaltoiuri semiscunde și cu o creștere cu o putere medie La plantațiile noi și azi se ia în considerare numai M 26. Pe baza rezultatelor experimentelor, asemenea creșteri au fost semnalate la J-TE-H, respectiv P 14, capacitatea lor de producție însă nu depășește pe cea consemnată la M 26. Pe baza datelor din literatura de specialitate, în această grupă de cultivație se dovedește încurajatoare Bemali, precum și Geneva 11 și 16 din America, a căror rezistență împotriva arsurii bacteriene poate reprezenta un serios avantaj.

Dintre portaltoiurile care se pot clasa în grupa de creștere cu o putere medie, cel mai răspândit este în continuare MM 106. Datorită rezistenței împotriva secetei și a sensibilității mai mici împotriva arsurii bacteriene, MM 111 poate fi mai de perspectivă, iar acolo unde trebuie să se confrunte și cu geruri de iarnă mai mari, pentru cultivatori se poate recomanda B 118 cu frunze roșii.

Portaltoiuri de păr Până în vremurile actuale eram nevoiți, ca pentru cultivarea altoiurilor să folosim altoiuri provenite din puieții din sămânță ai părului pădureț sau ai gutuiului. Pentru utilizarea portaltoiurilor din sămânță, care se înrădăcinează mai adânc și care asigură intrarea în rod mai târziu au fost nevoie de decenii, deoarece foarte mult timp nu s-a reușit rezolvarea înmulțirii vegetative a părului.

La crearea plantațiilor cu număr mare de exemplare, utilizarea portaltoiurilor s-a redus până acum, în mare parte, la portaltoiuri de gutui, care asigură o creștere mai slabă și intrare mai devreme în rod. Pomii crescuți pe baza gutuiului au lărgit cercul formelor de coroană aplicabile, și în

contribuit la un progres semnificativ, acestea fiind foarte rezistente la arsura bacteriană și împotriva degradării cu micoplazmă, rezistă bine la ger și se pot înmulți foarte bine și pe cale vegetativă: a) au o dezvoltare puternică: OHF-18, OHF-97, OHF-112, OHF-198, b) au o dezvoltare semiputernică: OHF-217, OHF267, c) se dezvoltă slab: OHF-34, OHF-40 (Daygon), OHF-51 (Broklyl), OHF-69 (Daynir), OHF-87 (Daytor), OHF-230, OHF-333 (Brokmal). Înlocuirea portaltoiurilor de gutui se poate accelera prin noile portaltoiuri de păr înnobilate/altoite recent, și reproductibile pe cale vegetativă: • seria Rétuziere-INRA : de ex. BH-15, K-32, • seria Brossier-INRA: de ex. RV-139, • seria IDCA-Bologna: de ex. A-28 (Fox 11), B-21 (Fox 16), • Pyrodwarf (din încrucișarea OHF x Luiza bună din Avranchesi).

Portaltiurile prunului În cultivație încă nu s-au răspândit portaltoiuri cu creștere slabă și care fac posibilă o populare deasă.

Din acest punct de vedere, în viitor sunt de perspectivă puieții din sămânță ai prunului Wangenheim, respectiv selecțiile de porumbel.

Pentru portaltoi trebuie asigurată o dezvoltare corespunzătoare, intrarea devreme în rod și fruct de mărime mare și în situația în care șirurile sunt acoperite cu plante protectoare.

Utilizarea portaltoiurilor va fi necesară și în viitor. În cultivație nu s-au răspândit pomi care să stea pe rădăcinile lor proprii. La pomii soiurilor nobile provenite din microreproducere și cu rădăcini proprii s-a observat o intrare în rod mai târzie și formarea de spini.

Factorii care influențează alegerea portaltoiului: condițiile ecologice ale terenului, compabilitatea și mărimea coroanei de format. Din oferta largă de portaltoiuri existente în străinătate la noi s-au testat încă numai câteva. Ca portaltoiuri ale soiurilor de prun, în România se folosesc aproape exclusiv (99-100%) puieți proveniți din sămânță myrobalan (Prunus cerasifera).

Puieții proveniți din sămânță myrobalan, în afara renclodului, demonstrează o compabilitate bună și dau altoiuri cu creștere puternică. Cu excepția tipurilor de sol extreme, acești pomi se dezvoltă bine oriunde. Perioada de vegetație la pomii înmulțiți pe bază de puieți din sămânță myobalan este mai lungă, maturizarea părților lemnoase și a mugurilor este mai târzie, iar sensibilitatea la ger se poate accentua.

Myrobalan B de origine engleză crește pomi de tip myrobalan înmulțiți pe cale vegetativă, cu dezvoltare foarte puternică și cu intrare mai devreme în rod. Are o compatibilitate bună cu fiecare soi de prun.

Înmulțirea plantelor fructifere

cultivație s-au putut include și soluri cu straturi fertile mai subțiri. În același timp gutuiul, foarte sensibil la conținutul de apă și de calcar ale solului, a crescut și limitele de cultivare: loc de cultivație mai bogat în precipitații, sol mai sărac în calcar, udare. O grijă deosebită a constituit faptul că predispoziția soiurilor nobile de a conviețui cu gutuiul este foare variată, dar este în mare măsură sau total incompatibilă cu câteva soiuri de păr.

Pe baza caracteristicilor de conviețuire cu gutuiul a soiurilor aparținând de Pyrus communis, aceste soiuri se pot grupa conform celor de mai jos (SOLTÉSZ, 1997): A) Necultivabile pe bază de gutui: de ex. Bosc kobak, preferat de Clapp.

B) Se dezvoltă slab pe bază de gutui: pe bază de gutui (în primul rând la tipurile cu creștere mai puternică) ele se pot planta numai în plantații intensive, cu număr de exemplare mari, irigate și cu sol cu conținut de calcar scăzut: de ex. Williams, Packhams’s Triumph, Conference, Concorde, abatele Fétel, Dr. Guyot Gyula, Luiza bună de Avranchesi, Aromata de Bistrica, Honeysweet.

C) Are o afinitate bună cu gutuiul, dar și pe portaltoiul de păr pădureț crește pomi de dimensiune redusă. Folosirea portaltoiului de gutui trebuie gândită, se iau în calcul cel mult variantele cu o vigoare de creștere mai mare, și într-un loc de cultivație excelent deopotrivă și pentru gutui și pentru păr: de ex. Kraszszan Nobil, Untoasă Giffard, Republica.

D) Conviețuirea cu gutuiul este foarte bună, și avându-l și ca bază, crește pomi cu dimensiuni corespunzătoare: de ex. Hardy untoasă, Hardenpont păr untos de iarnă, Tongre, Général Leclerc, Serres Olivér, „Protopop de iarnă”.

Aprecierea compatibilității gutuiului cu părul diferă mult în funcție de locul de cultivare. Conviețuirea componentelor altoiului, în afara stării lor de sănătate, este influențată de calitatea altoirii și de vremea în momentul efectuării altoirii. Soiurile incompatibile se pot înmulți pe gutui numai prin altoire prin intermediar. În Europa cel mai des se folosește în acest scop Hardy untoasă sau Curé, iar în SUA soiul Old Home. Dintre metodele de altoire prin intermediar, metoda cea mai rapidă și mai ieftină ar fi așa numita nicolinizare, dar prin ea obținem o conviețuire puțin durabilă și pomi cu durată de viață mai scurtă. Celelalte metode cresc substanțial cheltuielile de producție ale altoiului, de aceea altoirea prin intermediar menită să înlăture incompatibilitatea este eliminată din ce în ce mai des din practică, mai ales în urma răspândirii portaltoiurilor noi, reproductibile pe cale vegetativă.

Portaltoiurile de păr cu diferite potențiale de dezvoltare, provenite din încrucișarea soiului de portaltoi Old Home mai vechi cu Farmingdale au

15

Printre hibrizii prunului corcoduș se numără varietățile lui Myrobalan GF 31 și Marianna, care se înmulțesc bine prin butășire în verde și prin butășire în uscat. Prunul Marianna GF 8-1 se acomodează bine cu solurile variate, însă preferă mai mult pe cele cu mai bună aprovizionare cu apă. Cu soiurile altoite pe el dă altoiuri cu creștere semiputernică sau puternică. Comparat cu portaltoiurile de prun corcoduş (Prunus cerasifera) intră în rod mai devreme și are o capacitate de producție specifică mai bună.

Semințele produse de unele soiuri ale prunului domestic (Prunus domestica) se folosesc în cerc larg în străinătate. În Europa este răspândit soiul de portaltoi de prun denumit Brompton, înmulțit asexuat. Are o compatibilitate bună cu soiurile nobile altoite pe el, și dă altoiuri cu creștere semiputernică sau puternică. Suportă mai bine solurile compacte. În Polonia se utilizează puieții din sămânță ai prunului Wagenheim. Produc pomi cu creștere slabă și cu intrare devreme în rod. Sunt potriviţi pentru realizarea de plantații intensive.

Un rezumat al portaltoiurilor de prun utilizate în România se găseşte în Fig. nr. 12.

Înmulțirea plantelor fructifere

Fig. nr. 12 Puterea de creștere relativă al portaltoiurilor de prun mai importante autorizate în România.

16

Dintre puieții proveniți din sămânță ai prunului gogoneț (Prunus insititia), în străinătate se comercializează soiul St. Julién Hybride No2. St. Julién GF 655-2, care înmulțit asexuat are o compatibilitate bună cu soiurile de prun, oferă altoiuri cu putere de creștere medie și crește mulţi lăstari. Varianta Pixy este compatibilă și cu renclodul.

Pomii de statură mică (având jumătate de mărime comparativ cu portaltoiurile myrobalan provenite din sămânță) intră devreme în rod, însă cantitatea de producție specifică nu depășește cantitatea oferită de portaltoiurile cu creștere mai puternică, iar mărimea și conținutul fructelor pot fi mai slabe.

Portaltoiul MrS 2/5 este hibridul provenit de la Prunus cerasifera și Prunus spinosa. Are o creștere mai slabă ca myrobalanul, pe ea pomii de prun intră în rod mai devreme și produc fructe de mărime mare.

Portaltoiurile cireșului și vișinului Cireșul sălbatic Portaltoiul cireșului sălbatic este folosit ca portaltoi pentru cireș din cele mai vechi timpuri. Prezintă în general o compatibilitate bună cu partenerii de altoire, și se dezvoltă cel mai bine pe solurile cu vălătuc cu adâncime mare, cu compactitate medie.

Prezintă probleme faptul că altoiurile se dezvoltă slab în condiții extreme (soluri prea compacte sau prea afânate, uscate și cu conținut de calcar ridicat), și în acelaşi timp sunt sensibile la oboseala solului intervenită la replantare. Puieții din sămânță ai cireșului sălbatic au o forță de creștere puternică. Pomii bazați pe aceste portaltoiuri intră în rod mai târziu, dar au durată de viață mai lungă (HROTKÓ, 1987, 1995).

Vișinul În școlile de puieți sunt folosite în primul rând cele din sămânță ca portaltoiuri pentru vișin. Ca portaltoi, vișinul nu este prea exigent în privința solului, dezvoltă sistem de rădăcină cu ramificații mai dese decât vișinul turcesc, și se află la adâncimi mai mici, de aceea poate fi potrivit pe terenurile cu nivelul apei din sol mai ridicat, iar la solurile uscate pomii suferă.

Vișin turcesc Este portaltoiul pentru cireș și vișin utilizat cel mai frecvent. Tolerează mai bine condițiile ecologice mai extreme, ca portaltoiul de cireș sălbatic (vișinul turcesc suportă mai bine solurile cu structură afânată, eventual pietroasă, și cu toate acestea nu este sensibil la conținutul de calcar) (HROTKÓ, 1987, 1995). Suportă bine și condițiile mai secetoase, iar dintre portaltoiurile de cireș are rezistența cea mai bună la ger (LANG și colegii, 1997). Datorită rădăcinii puternice, fixează bine pomii altoiți pe el, puieții din sămânță sunt foarte predispuși pentru dezvoltarea de rădăcini pivotante.

Rezumatul portaltoiurilor folosite în cultivația de cireși din România se găsește în Fig. nr. 13.

Fig. nr. 13 Puterea de creștere relativă al portaltoiurilor de cireș și vișin mai importante autorizate în România.